Cele mai periculoase 50 de țări pentru creștini în 2021

În fiecare zi, 13 creștini din întreaga lume sunt uciși din cauza credinței lor. În fiecare zi sunt atacate 12 biserici sau clădiri creștine. Și tot în fiecare zi, 12 creștini sunt arestați sau închiși pe nedrept, iar alți 5 sunt răpiți.

Asta reiese din raportul 2021 World Watch List (WWL), al Open Doors, privind cele mai periculoase 50 de țări pentru creștini, informează ChristianityToday, preluat de https://tribuna.us/cele-mai-periculoase-50-de-tari-pentru-crestini-in-2021/

„Ați putea crede că lista arată nivelul de opresiune. … Dar lista dovedește de fapt nivelul de rezistență“, a declarat David Curry, președinte și CEO al Open Doors SUA, la prezentarea raportului.

„Numărul mare de persoane din poporul lui Dumnezeu care suferă ar trebui să însemne că Biserica este pe moarte – că creștinii păstrează tăcerea, își pierd credința și se îndepărtează unii de alții“, a spus el. „Dar nu asta se întâmplă. În schimb, vedem devenind realitate cuvintele lui Dumnezeu consemnate de profetul Isaia: ‘Voi face un drum în pustie și râuri în deșert’“ (Isaia 43:19).

Națiunile enumerate în listă însumează 309 de milioane de creștini care trăiesc în locuri cu niveluri foarte ridicate sau extreme de persecuție, în creștere față de cele 260 de milioane din lista de anul trecut.

Alte 31 de milioane ar putea fi adăugate din cele 24 de națiuni care se află imediat după primele 50 – cum ar fi Cuba, Sri Lanka și Emiratele Arabe Unite (EAU) – rezultând că 1 din 8 creștini din întreaga lume este persecutat. Aceasta include 1 din 6 credincioși în Africa și 2 din 5 în Asia.

Anul trecut, 45 de națiuni au intrat pe lista Open Doors pentru grad foarte înalt de persecuție, iar anul acesta, pentru prima dată în 29 de ani de observație, toate cele 50 s-au calificat – împreună cu alte 4 națiuni de pe locurile imediat următoare.

Open Doors a identificat trei tendințe principale care au determinat această creștere:

• Epidemia „COVID-19 a acționat ca un catalizator pentru persecuția religioasă prin discriminare privind ajutorul umanitar, convertire forțată și ca justificare pentru intensificarea supravegherii și cenzurii“.
• „Atacurile extremiste s-au răspândit și mai mult în Africa Subsahariană, din Nigeria și Camerun până în Burkina Faso, Mali și nu numai.“
• „Sistemele chineze de cenzură continuă să se propage și să se răspândească în statele monitorizate emergente“

Open Doors a monitorizat persecuția creștinilor la nivel mondial din 1992. Coreea de Nord s-a clasat pe locul 1 timp de 20 de ani, din 2002, când a început lista de clasament.

Versiunea 2021 include perioada de la 1 noiembrie 2019 până la 31 octombrie 2020 și este compilată din rapoartele de bază ale angajaților Open Doors din peste 60 de țări.

Scopul clasamentelor anuale WWL este de a ghida direcția rugăciunilor, aducând aminte credincioșilor persecutați că nu sunt uitați.

Unde sunt persecutați cel mai mult creștinii astăzi?

Lista primelor 10 națiuni care aplică persecuție dură este relativ neschimbată. După Coreea de Nord vine Afganistanul, urmat de Somalia, Libia, Pakistan, Eritreea, Yemen, Iran, Nigeria și India.

Nigeria a intrat în top 10 pentru prima dată, după ce a atins cote maxime de violență. Sudan a părăsit top 10 pentru prima dată în șase ani, după ce a abolit pedeapsa cu moartea pentru apostazie și a garantat – cel puțin pe hârtie – libertatea religiei în noua sa constituție, după trei decenii de lege islamică.

India rămâne în top 10 pentru al treilea an consecutiv, deoarece „continuă să existe o creștere a violenței împotriva minorităților religioase, din cauza extremismului hindus autorizat de guvern“.

China a intrat în top 20 pentru prima dată într-un deceniu, datorită „supravegherii și cenzurii continue și în creștere a creștinilor și a altor minorități religioase“.

Dintre primele 50 de națiuni:

• 12 au niveluri „extreme“ de persecuție și 38 au niveluri „foarte ridicate“. Alte 4 națiuni din afara listei de 50 se califică, de asemenea, drept „foarte mari“: Cuba, Sri Lanka, Emiratele Arabe Unite și Niger.
• 19 sunt în Africa (6 în Africa de Nord), 14 sunt în Asia, 10 sunt în Orientul Mijlociu, 5 sunt în Asia Centrală și 2 sunt în America Latină.
• 34 au islamul ca religie principală, 4 au budismul, 2 au hinduismul, 1 are ateismul, 1 are agnosticismul – și 10 au creștinismul.

Lista din 2021 include patru țări noi: Mexic (nr. 37), Republica Democrată Congo (nr. 40), Mozambic (nr. 45) și Comore (nr. 50).

Patru țări au fost eliminate de pe listă: Sri Lanka (fostul nr. 30), Rusia (fostul nr. 46), Emiratele Arabe Unite (fostul nr. 47) și Niger (fostul nr. 50).

Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a clasamentului, în 2017, Open Doors a publicat o analiză a tendințelor de persecuție din ultimul sfert de secol. Primele 10 națiuni din perioada de 25 de ani au fost: Coreea de Nord, Arabia Saudită, Iran, Somalia, Afganistan, Maldive, Yemen, Sudan, Vietnam și China.

Cinci țări apar în top 10 atât pe lista de 25 de ani, cât și pe cea pentru 2021 – un indicator îngrijorător al stabilității persecuției în zonă, a menționat Open Doors.

Cum sunt persecutați creștinii în aceste țări?

Open Doors încadrează persecuția în șase categorii – incluzând atât presiunea socială, cât și cea guvernamentală asupra persoanelor, familiilor și congregațiilor – și se concentrează într-un mod special asupra femeilor.

Dacă se folosește doar violența ca unic criteriu, lista primilor 10 se schimbă dramatic – rămân doar Pakistanul, Nigeria și India. De fapt, 20 de națiuni sunt acum mai mortale pentru creștini decât Coreea de Nord.

Martirajul înregistrat la nivel mondial s-a ridicat la 4.761 de cazuri în raportul din 2021, în creștere cu 60% față de cele 2.983 înregistrate în anul anterior și depășind cele 4.305 de decese consemnate în raportul din 2019.

Nouă din 10 creștini uciși pentru credința lor se aflau în Africa, restul în Asia. Nigeria a fost în fruntea clasamentului cu 3.530 de martiri confirmați de Open Doors pentru lista sa din 2021.

Numărul răpirilor a atins 1.710, în creștere cu 63% față de cele 1.052 înregistrate în anul anterior, prima dată când categoria a fost monitorizată de Open Doors. Nigeria este în fruntea listei, cu 990.

Pakistanul a condus topul în numărul de căsătorii forțate, o nouă categorie monitorizată anul trecut, cu aproximativ 1.000 de creștini căsătoriți cu necreștini împotriva voinței lor. 72 la sută din căsătoriile forțate au avut loc în Asia, iar restul de 28 la sută în Africa – cu Nigeria pe primul loc.

China a arestat, întemnițat sau reținut fără acuzație 1.147 creștini din motive legate de credință, dintr-un total de 4.277 la nivel mondial. Acest bilanț realizat de Open Doors a crescut de la 3.711 anul trecut și 3.150 în 2019.

Între timp, atacurile și închiderile forțate ale bisericilor au ajuns la 4.488 cazuri în întreaga lume, marea majoritate înregistrându-se în China, urmată de Nigeria. În raportul de anul trecut, numărul crescuse vertiginos de la 1.847 la 9.488, China fiind responsabilă pentru 5.576 din ele.

Open Doors a avertizat că, în mai multe țări, este foarte greu de documentat cu precizie. În aceste cazuri, sunt prezentate numere rotunde, înclinând întotdeauna spre estimări conservatoare.

Cercetările sale sunt certificate și auditate de Institutul Internațional pentru Libertatea Religioasă, o rețea susținută de Alianța Evanghelică Mondială cu sediul în Germania.

De ce sunt persecutați creștinii în aceste țări?

Motivația principală variază în funcție de țară și o mai bună înțelegere a diferențelor poate ajuta creștinii din alte națiuni să se roage și să pledeze mai eficient pentru frații și surorile lor în Hristos aflați în situații grele.

Open Doors clasifică motivele principale ale persecuției creștinilor în opt grupuri:

Opresiunea islamică (29 de țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în mai mult de jumătate din țările de pe listă, inclusiv în 5 din cele 12 în care creștinii se confruntă cu niveluri „extreme“: Libia (nr. 4), Pakistan (nr. 5), Yemen (nr. 7), Iran (nr. 8) și Siria (nr. 12). Majoritatea celor 29 sunt națiuni oficial musulmane sau au majorități musulmane; cu toate acestea, 7 au de fapt majorități creștine: Nigeria (nr. 9), Republica Centrafricană (nr. 35), Etiopia (nr. 36), Republica Democrată Congo (nr. 40), Camerun (nr. 42), Mozambic ( Nr. 45) și Kenya (nr. 49).

Asuprirea provocată de clanuri (6 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în Afganistan (nr. 2), Somalia (nr. 3), Laos (nr. 22), Qatar (nr. 29), Nepal (nr. 34 ) și Oman (nr. 44).

Paranoia dictatorială (5 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în cinci țări, în special în Asia Centrală cu majorități musulmane: Uzbekistan (nr. 21), Turkmenistan (nr. 23), Tadjikistan (nr. 33), Brunei (nr. 39) și Kazahstan (nr. 41).

Naționalismul religios (3 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în trei națiuni asiatice. Creștinii sunt vizați în primul rând de naționaliștii hinduși din India (nr. 10) și de naționaliștii budiști din Myanmar (nr. 18) și Bhutan (nr. 43).

Asuprirea comunistă și post-comunistă (3 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în trei țări, toate din Asia: Coreea de Nord (nr. 1), China (nr. 17) și Vietnam (nr. 19) ).

Protecționism confesional creștin (2 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în Eritreea (nr. 6) și Etiopia (nr. 36).

Crima organizată și corupția (2 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în Columbia (nr. 30) și Mexic (nr. 37).

Intoleranță laică (0 țări): Open Doors monitorizează acest motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii, dar nu reprezintă motivația principală în niciuna dintre cele 50 de țări studiate.

Care sunt principalele tendințe în persecuția creștinilor?

Open Doors a identificat patru tendințe noi sau continuatoare în ceea ce privește de ce și cum au fost persecutați anul trecut creștinii pentru credința lor.

În primul rând, pandemia a oferit o nouă cale de persecuție, așa cum a documentat Open Doors discriminarea împotriva creștinilor legat de ajutorul COVID-19 în Etiopia, Malaezia, Nigeria, Vietnam și Orientul Mijlociu.

În India, unde peste 100.000 de creștini au primit ajutor de la parteneri Open Doors, 80% au raportat că au fost „alungați anterior din punctele de distribuție a alimentelor. Unii au parcurs kilometri și și-au ascuns identitatea creștină pentru a obține alimente în altă parte“, au menționat cercetătorii. Open Doors a colectat, de asemenea, rapoarte privind „refuzul acordării ajutorului creștinilor din zonele rurale“ din Myanmar, Nepal, Vietnam, Bangladesh, Pakistan, Asia Centrală, Malaezia, Africa de Nord, Yemen și Sudan. „Uneori, acest refuz se datora oficialilor guvernamentali, dar mai des, venea din partea șefilor satelor, comitetelor sau altor lideri locali.“

„Pandemia globală a făcut persecuția mai evidentă ca niciodată – pur și simplu pentru că atât de mulți oameni aveau nevoie de ajutor. Discriminarea clară și opresiunea suferită de creștini în 2020 nu trebuie uitate, chiar și după ce criza COVID-19 dispare din memoria noastră colectivă“. – Open Doors.

Lockdown-urile au intensificat, de asemenea, vulnerabilitatea multor credincioși. „Creștinii care abandonează o credință majoritară pentru a-L urma pe Hristos știu că riscă să piardă orice sprijin din partea soților, familiilor, triburilor și comunităților, precum și al autorităților locale și naționale“, au remarcat cercetătorii.

Lideri de biserici, începând din Egipt și până în America Latină au declarat pentru Open Doors că interdicțiile asupra serviciilor bisericești au făcut ca donațiile să scadă cu aproximativ 40%, reducându-le veniturile și capacitatea congregațiilor de a oferi asistență comunității.

„Ne-am luptat cu un virus pe care nu-l putem vedea cu ochiul liber“, a spus Curry. „Mai puțin cunoscută, dar la fel de virală, este discriminarea, izolarea și violența împotriva creștinilor folosind COVID-19 ca pârghie și justificare“.

„Am primit, de asemenea, rapoarte despre faptul că răpirea, conversia forțată și căsătoria forțată a femeilor și fetelor au crescut în timpul pandemiei din cauza vulnerabilității crescute. În plus, zonele din America Latină vulnerabile la bandele de droguri au devenit și mai periculoase pentru creștini, deoarece pandemia a diminuat prezența autorităților oficiale care să mențină ordinea“.

În al doilea rând, intensificarea supravegherii video și digitale a grupurilor religioase și îmbunătățirea și proliferarea tehnologiei de supraveghere a fost o altă tendință cheie.

„China susține că deciziile sale aveau scopul să limiteze răspândirea COVID-19, dar pentru cei 97 de milioane de creștini de acolo, prețul plătit prin restricții dure – pe măsură ce monitorizarea a pătruns în casele lor, interacțiunile online și off-line au fost urmărite, iar fețele lor au fost scanate și stocate în baza de date a Securității Publice – este ridicat“.

Rapoartele din provinciile Henan și Jiangxi indică existența camerelor cu software de recunoaștere facială în toate locașurile de cult aprobate de stat. Multe dintre aceste camere sunt instalate lângă camerele CCTV standard, dar transmit către Biroul de securitate publică, ceea ce înseamnă că inteligența artificială se poate conecta instantaneu cu alte baze de date guvernamentale. Software-ul de recunoaștere facială este legat de „Sistemul de credit social“ din China, care monitorizează loialitatea cetățenilor cu privire la principiile comunismului.

La fel, în India, cercetătorii Open Doors au remarcat că „minoritățile religioase se tem că aplicațiile contact-tracking vor fi folosite pentru a le supraveghea mișcările“.

În al treilea rând, tendința „cetățeniei dovedite de credință“ a continuat să se răspândească. „În țări precum India și Turcia, identitatea religioasă este din ce în ce mai legată de identitatea națională – adică, pentru a fi un indian ‘real’ sau un turc adevărat, trebuie să fii hindus sau, respectiv, musulman“, au menționat cercetătorii. „Acest lucru este adesea implicit – dacă nu explicit – încurajat de guvernul aflat la guvernare.“

„În mijlocul unui val de naționalism hindus, creștinii indieni sunt presați constant de o propagandă stridentă. Mesajul „ca să fii indian, trebuie să fii hindus“ înseamnă că mulțimile continuă să atace și să hărțuiască creștinii, precum și musulmanii. Ideea că creștinii nu sunt cu adevărat indieni se reflectă într-o discriminare la scară largă și persecuția este adesea condusă cu impunitate. De asemenea, India continuă să blocheze fluxul de fonduri străine către multe spitale, școli și organizații bisericești conduse de creștini, toate sub masca protejării identității naționale indiene“. – Open Doors.

„În Turcia, guvernul turc și-a asumat și el rolul de protector naționalist al Islamului. Hagia Sofia a fost inițial o catedrală și apoi o moschee, până când Turcia modernă a decis că ar trebui să fie un muzeu. Dar, în iulie 2020, președintele turc a convins o instanță să o facă din nou moschee, consolidând naționalismul turc. … Influența turcă și obiectivele naționaliste se extind dincolo de granițele sale, cel mai clar se poate vedea în sprijinul acordat Azerbaidjanului în conflictul său cu Armenia.“

În al patrulea rând, numărul atacurilor extremiste – inițiate mai ales de musulmani – au crescut, în pofida restricțiilor provocate de pandemie. „În mare parte a lumii, violența împotriva creștinilor a scăzut în timpul pandemiei COVID-19, dar creștinii din Africa subsahariană s-au confruntat cu niveluri de violență cu până la 30 la sută mai mari față de anul precedent“.

„Câteva sute de sate majoritar creștine din Nigeria au fost fie ocupate, fie jefuite de militanți musulmani Hausa-Fulani; uneori, câmpurile și culturile au fost distruse, de asemenea. Boko Haram – și grupul Statul Islamic al provinciei Africa de Vest, afiliat ISIS – continuă să fie o problemă pentru Nigeria și nordul Camerunului“.

„În regiunea Sahel, chiar la sud de deșertul Sahara, extremismul islamic este alimentat de nedreptate și sărăcie. Aceste grupuri extremiste exploatează eșecurile guvernului, iar jihadiștii înarmați răspândesc propagandă, promovează recrutarea și efectuează atacuri regulate. Anul acesta, unele grupuri s-au angajat să ridice război împotriva ‘necredincioșilor’ precum creștinii – susținând că ‘Allah ne pedepsește pe toți’ cu pandemia din cauza necredincioșilor“.

„În Burkina Faso, cunoscut până de curând pentru armonia inter-religioasă dintre musulmani și creștini, 1 milion de persoane – 1 din 20 – sunt strămutate (și alte milioane sunt înfometate) ca urmare a secetei și a violenței. Anul trecut, Burkina Faso a intrat în listă [WWL] pentru prima dată. Anul acesta, extremiștii islamici continuă să vizeze biserici (14 uciși într-un atac, 24 în altul).“

Cum se compară WWL cu alte rapoarte privind persecuția religioasă?

Open Doors consideră că este rezonabil să numim creștinismul religia cea mai sever persecutată din lume. În același timp, menționează că nu există nicio documentație comparabilă referitor la populația musulmană din lume.

Alte evaluări ale libertății religioase la nivel mondial confirmă multe dintre concluziile Open Doors. De exemplu, cea mai recentă analiză a Pew Research Center cu privire la ostilitățile guvernamentale și sociale față de religie a constatat că creștinii au fost hărțuiți în 145 de țări în 2018, mai mult decât orice alt grup religios. Musulmanii au fost hărțuiți în 139 de țări, urmate de evrei în 88 de țări.

Atunci când au examinat doar ostilitatea guvernelor, musulmanii au fost hărțuiți în 126 de țări și creștinii în 124 de țări, potrivit Pew. La examinarea ostilității în cadrul societății, creștinii au fost hărțuiți în 104 țări, iar musulmanii în 103 țări.

Toate națiunile lumii sunt monitorizate de cercetătorii Open Doors și de personalul de pe teren, dar se acordă o atenție sporită pentru 100 de națiuni și o atenție deosebită celor 74 care înregistrează niveluri „ridicate“ de persecuție (scoruri de peste 40 pe scara de 100 puncte a Open Doors).

Sam Brownback, ambasadorul special al SUA pentru libertatea religioasă internațională, a felicitat World Watch List.

„Va veni ziua în care oamenii vor putea să-și exercite credința în mod liber, iar guvernele vor proteja acest drept“, a spus el. „Această zi se apropie și Open Doors ajută la acest demers.“

Clasamentul World Watch 2021:

Rang	Țară
1	Coreea de Nord
2	Afganistan
3	Somalia
4	Libia
5	Pakistan
6	Eritreea
7	Yemen
8	Iran
9	Nigeria
10	India
11	Irak
12	Siria
13	Sudan
14	Arabia Saudită
15	Maldive
16	Egipt
17	China
18	Myanmar
19	Vietnam
20	Mauritania
21	Uzbekistan
22	Laos
23	Turkmenistan
24	Algeria
25	Turcia
26	Tunisia
27	Maroc
28	Mali
29	Qatar
30	Columbia
31	Bangladesh
32	Burkina Faso
33	Tadjikistan
34	Nepal
35	Republica Centrafricană
36	Etiopia
37	Mexic
38	Iordania
39	Brunei
40	Congo RD (RDC)
41	Kazahstan
42	Camerun
43	Bhutan
44	Oman
45	Mozambic
46	Malaiezia
47	Indonezia
48	Kuweit
49	Kenya
50	Comore

Tribuna.US

ZIUA DE 1 FEBRUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

1600 – Mihai Viteazul semnează “Tratatul de închinare şi credinţă” faţă de Rudolf al II-lea, împarat al Germaniei şi rege al Poloniei şi Ungariei.

În schimbul recunoaşterii suveranităţii sale, Rudolf al II-lea i-a făgăduit lui Mihai Viteazul ajutor şi a garantat în Țara Românească domnia ereditară în linie bărbătească a urmașilor săi.

 1823 – Vornicul Mihail Sturdza, reprezentant al marii boierimi moldovene, folosea într-un „Memoriu”, pentru prima dată în viaţa politică a Ţărilor Române, noţiunea de „conservator”, pentru a desemna tendinţele marii boierimi de a păstra vechile stări de lucruri.

 1838: S-a născut Nicolae Gane, prozator şi memorialist din cercul „Junimii”; membru titular al Academiei Române din 1908, vicepreşedinte al acestui for (1912-1913); (m. 1916).

 1847 – Avea loc inaugurarea Teatrului de la Copou din Iaşi, cu lucrarea dramatică „Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni la Marienburg”, tablou vivant de Gheorghe Asachi şi cu “Vicontele de Letorier”, vodevil de Bayard şi Dumanoir.

1848 – S-a născut pictorul român Sava Henţia,  participant la Războiul de Independenţă al României, în timpul caruia a schiţat  şi pictat ca un veritabil corespondent de război, scene de campanie; (d.21.02.1904).

1852- S-a născut în localitatea  Haimanale, județul Prahova, astăzi I. L. Caragiale, județul Dîmboviţa, marele scriitor român Ion Luca Caragiale.

 A fost primul născut al lui Luca Caragiale și al Ecaterinei.

Ion Luca Caragiale, dramaturg, comentator politic  Este considerat a fi cel mai mare dramaturg român și unul dintre cei mai importanți scriitori români. A fost ales membru al Academiei Române post-mortem.

L-a cunoscut pe Eminescu pe când tînărul poet, debutant la Revista Familia, era sufleur și copist în trupa lui Iorgu Caragiale.

  În 1871, Caragiale a fost angajat sufleur și copist la Teatrul Național din București.

În august 1877, la izbucnirea Războiului de Independență, a fost conducător al ziarului Națiunea română.

I.L. Caragiale a fost, printre altele și director al Teatrului Național din București.

De la debutul său în dramaturgie (1879) și pînă în 1892, Caragiale s-a bucurat de sprijinul Societății Junimea.

Se poate afirma că destule dintre adversitățile îndreptate împotriva lui Caragiale se datorează și calității sale de junimist și de redactor la conservator-junimistul ziar Timpul (1878 – 1881).

Prima piesă a dramaturgului, O noapte furtunoasă, bine primită de Junimea și publicată în Convorbiri literare (1879), unde vor apărea de altfel toate piesele sale, a beneficiat, la premieră, de atacuri deloc neglijabile.

După trei ani de colaborare, Caragiale s-a retras în iulie 1881 de la Timpul, dar Comitetul Teatrului Național de la Iași, prezidat de Iacob Negruzzi, îl numește director de scenă, post pe care dramaturgul l-a refuzat. A participat frecvent la ședințele Junimii, iar la întîlnirea din martie 1884, în prezența lui Alecsandri, și-a mărturisit preferința pentru poeziile lui Eminescu.

La 6 octombrie a citit la aniversarea Junimii, la Iași, O scrisoare pierdută, reprezentată la 13 noiembrie, în prezența reginei, cu un mare succes.

În 1889, anul morții poetului Mihai Eminescu, Caragiale a publicat articolul în Nirvana. În 1890 a fost profesor de istorie la clasele I-IV la Liceul Particular Sf. Gheorghe.
În acelaşi an s-a căsătorit cu Alexandrina Burelly, fiica actorului Gaetano Burelly. Din această căsătorie vor rezulta mai întâi două fete.

În ianuarie 1893, retras din ziaristică de la sfârșitul anului 1889, Caragiale a înființat revista umoristică Moftul român, subintitulată polemic “Revista spiritistă națională, organ pentru răspândirea științelor oculte în Dacia Traiană”.

Începînd cu numărul 11, revista a devenit ilustrată, publicînd caricaturi, iar prin publicarea unora dintre cele mai valoroase schițe caragialiene, Moftul român s-a dovedit și o publicație literară.

Caragiale s-a bucurat de recunoașterea operei sale pe perioada vieții sale, însă a fost și criticat și desconsiderat. După moartea sa, a început să fie recunoscut pentru importanța sa în dramaturgia românească. După moartea sa, piesele sale au fost jucate și au devenit relevante în perioada regimului communist.

“Lucrarea d-lui Caragiale este originală, comediile sale pun pe scenă câteva tipuri din viața noastră socială de astăzi și le dezvoltă cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile lor, cu expresiile lor, cu tot aparatul înfățișării lor în situațiile anume alese de autor”.

(Titu Maiorescu)

Deși Caragiale a scris doar nouă piese, el este cel mai bun dramaturg român prin faptul că a reflectat cel mai bine realitățile, limbajul și comportamentul românilor. Opera sa a influențat și pe alți dramaturgi, cum ar fi Eugen Ionesco.

În zorii zilei de 9 iunie 1912, Caragiale a murit subit în locuința sa de la Berlin, din cartierul Schöneberg, bolnav fiind de arterioscleroză.

 1861 – Începe să funcționeze  la București, Arsenalul Armatei.

La început au fost înființate mici ateliere pentru fabricarea muniţiilor şi materialelor de artilerie, care se vor dezvolta în timp. Primul avion militar de concepţie şi construcţie românească a fost proiectat de inginerul aviator Aurel Vlaicu şi realizat la Arsenalul Armatei.

1868 – S-a născut Ştefan Luchian, pictorul ale cărui tablouri l-au făcut pe maestrul Nicolae Grigorescu să exclame: “În sfîrşit, am şi eu un succesor !”.

 

Foto: Ștefan Luchian- autoportret

La data de 28.10.1948, Academia Română a hotărât primirea sa ca membru de onoare post-mortem; (d.07.06.1916).

1876: S-a născut Octavian C. Tăslăuanu, critic literar, memorialist, publicist şi om politic; aflat la conducerea „Luceafărului” între anii 1903 şi 1919, a jucat, prin poziţia deţinută la cea mai de seamă revistă culturală a românilor transilvăneni, un rol deosebit de important în lupta dusă pe tărâm cultural pentru realizarea dezideratului de desăvârşire a unităţii naţionale; (m. 1942).

1880 – Ion Luca Caragiale publica, în „Convorbiri literare”, farsa într-un act „Conu Leonida faţă cu reacţiunea” 

 1885 –  Apare la Bucureşti, România, ziarul „Drepturile omului „, editat de cercul de studii sociale cu acelaşi nume. Ziarul a contribuit la popularizarea marxismului şi a militat pentru întemeierea unui partid al muncitorilor și a fost editat până la 15 aprilie 1889.

1897- A murit ofiţerul erou Pavel Zăgănescu, comandant al detaşamentului de pompieri care a luptat, la 13/25.IX.1848, la cazarma de pe Dealul Spirii din Bucureşti, împotriva trupelor turceşti sosite în Ţara Românească cu misiunea să înfrângă Revoluţia de la 1848; (n. 1815).

1904 –  Este tipărit la Bucureşti, cu întreruperi până în 1938, a ziarul  „Adevărul de dimineaţă”.

Apărut din inițiativa lui Constantin Mille, inițial sub numele de Adevărul de dimineață, ziarul va adopta numele de Dimineața din 15/28 noiembrie același an, iar la 7/20 decembrie 1904 „Dimineaţa” se separă total de „Adevărul”, impunându-se rapid ca unul dintre cele mai importante ziare ale vremii.

Cea mai mare parte a fondatorilor, începând chiar cu Mille şi continuând cu I. Nădejde şi C. Bacalbașa, au colaborat anterior cu reviste sau ziare de stânga, printre care amintim Dacia viitoare sau Drepturile omului.

La început, ziarul a avut un tiraj de 12000 de exemplare, fiind difuzat la o oră matinală cu un preț de 5 bani bucata. S-a dorit a veni în întâmpinarea cererilor bucureștenilor, în sensul de a fi un ziar de informație bun, ieftin și care să apară cât mai de dimineață.

În articolul program, Constantin Mille scria: „Ce sântem? Ce voim? Niciodată un ziar n-a avut mai puțină nevoie de a se pierde în explicațiuni de asemenea fel. Sântem și voim cea ce marele public cititor a visat atâta vreme să fim: un ziar care să apară în zori, în calea ori-cărui cetățean, din ori-ce colț al țării, la vale sau la munte, pretutindeni, și să-l înștiințeze de tot ce s-a petrecut de eri până azi, peste zi și peste noapte, și să fie la îndemâna și celui avut și celui sărac”. 

În 1919, Constantin Mille, „fost socialist și aprig democrat” cum îl numește Pamfil Șeicaru, ia decizia să vândă cele două ziare, cel care le-a cumpărat fiind bancherul Aristide Blank.

Șeicaru motivează această decizie a lui Mille prin faptul că acesta s-ar fi speriat de starea de spirit a muncitorilor și de propaganda ocultă a agenților comuniști ce a avut ca efect multiplicarea grevelor.

Însă, se pare că ceea ce a stat în spatele acestei decizii ar fi fost situația financiară grea prin care treceau cele două ziare. În 1920, Mille demisionează din funcția de administrator-delegat al Societății Adevărul, în locul său fiind numit I. Negreanu.

Chiar și sub o nouă conducere,  potrivit lui Șeicaru, Dimineața va continua politica de sprijin față de Partidul Național al lui Iuliu Maniu și Partidul Țărănesc al lui I. Mihalache. În 1921, Aristide Blank trece proprietatea ziarelor Dimineața și Adevărul unui grup de ziariști în frunte cu Constantin Graur. Până în 1924, director al celor două ziare a fost I. Rosenthal, după care a fost urmat de C. Graur. În 30 decembrie 1937, Adevărul și Dimineața sunt interzise. 

Cele două publicaţii şi-au avut palatul redacţional pe strada Sărindar din centrul vechi al Bucureştiului, care astăzi poartă numele lui Constantin Mille. În imediata vecinătate a clădirii ziarelor Adevărul şi Dimineaţa, la capătul străzii Sărindar îşi avea palatul celălalt mare cotidian al României interbelice, Universul.

Palatul „trustului din Sărindar” adăpostea pe lângă redacţia ziarului, o tipografie şi editura.

Presa de astăzi ar avea mult de învăţat de atunci, dar nu ştiu câţi din jurnaliştii de astăzi ştiu cine au fost Nicolae Carandino, Stelian Popescu, Pamfil Şeicaru, Constantin Mille, Tudor Teodorescu-Branişte, Constantin Bacalbaşa, Luigi Cazzavilan, oameni care au scris cel mai frumos capitol al presei din România.

 1905 – A apărut la București, sub directia criticului Ovid Densușianu, revista “Viața nouă”, publicație lunară care  a devenit principalul organ de presă al mișcarii simboliste de la noi.

1912 – A apărut la Iaşi, revista “Însemnări literare”, sub direcţia lui Mihail Sadoveanu şi a lui George Topârceanu.

 1912- S-a născut Vasile Netea, istoric (specialist în istoria modernă a României – îndeosebi în istoria Transilvaniei, a scris cărţi în care a argumentat ideea de unitate a poporului român, insistând asupra legăturii dintre provinciile locuite de români), critic literar, folclorist, gazetar şi analist politic; (m. 1989).

1914 – Intră în funcţiune, pe linia Bucureşti-Ploieşti,  prima instalaţie centralizată feroviară din România.

1920 – S-a înfiinţat din iniţiativa şi cu sprijinul material al regelui Ferdinand I al României, Institutul de Istorie Naţională din Cluj-Napoca.  Institutul a funcţionat în cadrul Universităţii din Cluj, fiind condus de Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu.

În 1949 a primit denumirea de „Institutul de Istorie și Arheologie din Cluj al Academiei Române”, iar în 1990 s-a divizat în Institutul de Istorie și Institutul de Arheologie și Istoria Artei.

Din 2002, prin fuziune cu Centrul de cercetări socio-umane, s-a înființat Institutul de Istorie „George Barițiu” din Cluj-Napoca al Academiei Române, cu departamentele Istorie și Socio-Umane

1926- S-a născut istoricul, arheologul şi profesorul Dumitru Protase; în activitatea de cercetare s-a aplecat îndeosebi asupra istoriei Daciei romane şi postromane; membru de onoare al Academiei Române din 2003.

1932: S-a născut lingvistul italian de origine română Sorin Stati, stabilit în Italia din 1971; (m. 2008).

A fost autorul unor apreciate lucrări de lingvistică generală aplicată și membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993.

1934 – S-a născut scriitorul Nicolae Breban. A  colaborat la “Gazeta literară”, “Contemporanul”, “România literară”, “Luceafărul”, “Steaua”, etc. ( S-a remarcat prin scrierile sale  “Pîndă şi seducţie”, “Amfitrion”, Animale bolnave).

1939 – In România este remaniat guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea. Armand Calinescu va cumula functiile de viceprim- ministru, ministru de interne si ministru ad-interim de razboi.

Sunt incluși in guvern Ion Bujor si Ion Giugurtu, partizani ai apropierii de Germania nazistă. A guvernat România în perioada 1 februarie – 6 martie.

1944 – S-a născut  Petru Popescu, poet, scenarist şi prozator român de succes stabilit în SUA din 1975 (“Prins”, “Dulce ca mierea e glonţul patriei”).

1944 – S-a născut Lucian Boia, profesor universitar, istoric controversat și director fondator al Centrului de Istorie a Imaginarului.

1944 –  Este evacuată administrația civilă română din Transnistria, imediat după ce trupele sovietice de tancuri au rupt frontul în nordul acestei regiuni.

 1945: S-a născut interpreta de muzică populară Elena Roizen; (m. 2007).

1949: A decedat prozatorul, eseistul și dramaturgul român N.D. Cocea; (n. 1880). 

1970: S-a născut interpreta de muzică ușoară Nico (Nicoleta Matei).

1974 – Ilie Năstase este declarat cel mai bun tenismen al anului 1973 şi este distins, la New York, cu “Racheta de aur”.

 Legat de acest moment tenismenul român declara: ”Din 1968 a început să fie decernat anual acest trofeu, dedicat celui mai valoros jucător al lumii. Țin minte că, imediat cum am ajuns la New York, am fost invitat într-un restaurant, unde mi-a fost înmânat acest trofeu. A fost un moment deosebit pentru mine și, cred eu, pentru întreg sportul românesc. Am fost aplaudat în picioare de o sală întreagă plină de personalități”

1982 – A murit prozatorul Radu Petrescu, unul dintre precursorii şcolii postmoderniste româneşti, precum şi unul dintre cei mai mari autori români de jurnale; (n. 1927).

1990- Reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce a funcţionat până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN s-a constituit efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990).

FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice.

1990 – A fost înființată editura „Humanitas”, prin preluarea patrimoniului Editurii Politice a PCR care și-a încetat activitatea. Director a fost numit filosoful și scriitorul Gabriel Liiceanu.

1996 – A murit părintele arhimandrit basarabean Paulin Lecca, duhovnic, scriitor, traducător şi misionar al Bisericii Ortodoxe Române; (n. 1914).

1990 – Reprezentanţii partidelor politice şi ai CFSN (Consiliul Frontului Salvării Naţionale) conveneau asupra constituirii CPUN (Consiliul Provizoriu de Uniune Naţională) prin restructurarea CFSN, ca organ legislativ ce va funcţiona până la alegerile din 20.V.1990 (CPUN se va constitui efectiv la 9.V.1990) şi asupra transformării FSN (Frontul Salvării Naţionale) în partid politic, urmând să participe la alegerile din 20 mai de pe poziţii egale cu celelalte forţe politice (hotărârea acestei transformări fusese luată de CFSN la 23.I.1990).

FSN a fost înregistrat ca partid la Tribunalul Municipiului Bucureşti prin Decizia nr. 27 din 6.II.1990, la 7 februarie fiind dată publicităţii platforma-program a noii formaţiuni politice

1991 – Țara noastră a obţinut statutul de “invitat special” la Consiliul Europei. La 7 octombrie 1993 a avut loc ceremonia de aderare a României ca membru cu drepturi depline.

1992 –  România a stabilit relaţii diplomatice cu Ucraina. Imediat după aceasta s-a înfiinţat Ambasada României la Kiev, în locul Consulatului General care  funcţiona în capitala ucraineană din 1971.

1993 –  A fost  înfiinţată Secţia de Istorie Orală din cadrul Departamentului Ştiinţă, Învăţământ, Educaţie al Radiodifuziunii Române. Pe data de 2 iunie 2000, aceasta s-a transformat în Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu”.

1995 – A intrat în vigoare Acordul de asociere a României la Uniunea Europeană (Acordul a fost semnat la 1 februarie 1993). Pe data de 23 aprilie 2005, în cadrul unei ceremonii oficiale, desfăşurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg, preşedintele României de la acea vreme, Traian Băsescu, a semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană.

 

  De la 1.I.2007 România a devenit membră cu drepturi depline a Uniunii Europene.

De la 1.I.2007 România este membru cu drepturi depline al În perioada ianuarie – iunie 2019, România a deținut, pentru prima dată, Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.

1995 – România semnează, la Strasbourg, alături de reprezentanţii altor 20 de state, Convenţia-cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (a intrat în vigoare la 1 februarie 1998).

1998 – Intră în vigoare Convenţia Europeană pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei (adoptată la 10.XI.1994 şi deschisă spre semnare, la Strasbourg, la 1.II.1995).

România a semnat Convenţia chiar în prima zi, alături de reprezentanţii altor 20 de state, fiind primul stat care a ratificat documentul, la data de 29.IV.1995, depunând instrumentul de ratificare la data de 11.V.1995

2003 – A intrat în vigoare Tratatul de la Nisa, care modifica Tratatul privind Uniunea Europeană, tratatele de instituire a Comunităţilor Europene precum şi anumite acte conexe; a fost semnat de şefii de stat şi de guvern ai statelor membre UE la 26 februarie 2001, în cadrul Consiliului European de la Nisa (Franţa).

  2017- A decedat Alma Redlinger, pictoriţă, desenatoare, graficiană şi gravoare română de etnie evreiască; (n. 1924).

A urmat Academia liberă de artă Școala Maxy, între anii 1940 -1944 și în 1945 Academia de Artă Guguianu. Din  1951 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București.

Din anul 1945 a expus la saloanele de pictură grafică și apoi la expozițiile tematice de stat, iar după anul 1969 a participat la expoziții de artă decorativă și execută lucrări de artă monumentală.

2017- A intrat în vigoare OUG 13/2017, adoptată de Guvernul Grindeanu, pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală (privind graţierea unor pedepse şi a unor măsuri educative privative de libertate).

Ordonanţa a provocat ample proteste de stradă. Camera Deputaţilor a aprobat, la 21.II.2017, Legea de respingere a acestei ordonanţe de urgenţă, lege semnată la 24.II.2017 de preşedintele României, Klaus Iohannis.

2020: A decedat la Pitești, fotbalistul român Ilie Bărbulescu; (n. 24 iunie 1957 la Pitești).

Ilie Bărbulescu a jucat la Echipa națională de fotbal a României care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986. În 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa a II-a.

2020: A intrat în vigoare Legea privind înfiinţarea Muzeului Naţional „Brătianu”, o instituţie publică de importanţă naţională cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii, cu sediul în imobilul Vila Florica (ansamblul conacului Brătianu-Florica), situat în localitatea Ştefăneşti, judeţul Argeş.

Acest muzeu face cunoscută importanţa familiei Brătianu în dezvoltarea României.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Mucenic Trifon

Sfantul Trifon s-a născut în satul Lampsac, din provincia Frigia, la sfârsitul secolului al III-lea, regiune care astazi apartine Turciei.

Este cinstit pe 1 februarie. Dumnezeu i-a daruit din copilarie darul vindecarii bolnavilor si putere asupra demonilor. Pe cand avea 17 ani, a scos de sub stapanirea diavolului pe fiica imparatului roman Gordian. Dupa sase zile de post si rugaciune, Sfantul Trifon le-a descoperit păgânilor existenta diavolului. La porunca sa, diavolul s-a aratat tuturor, in chip de caine negru, avand ochii ca de foc. Prin aceasta minune a atras pe multi pagani la crestinism.

Mai tarziu, in vremea imparatului Deciu, persecutorul crestinilor, Trifon a fost prins si supus la multe chinuri: a fost lovit cu batele, a fost ars, i s-au batut cuie in talpi si dus descult prin oras, pe vreme de iarna. Toate acestea sfantul le-a indurat cu rabdare. Pentru ca nu va sluji zeilor, a fost condamnat la taierea capului cu sabia. S-a rugat lui Dumnezeu sa moara inainte de a fi supus la pedeapsa data de imparat. Astfel, cand soldatii au ridicat sabia sa-i taie capul, sfantul si-a si dat sufletul in mainile lui Dumnezeu.

Crestinii au luat trupul Sfantului Trifon, cu intentia de a-l ingropa in Niceea. Insa, sfantul li se va descoperi si le va cere sa-l duca trupul in satul natal, Lampsac. Mai tarziu, moastele Sfantului Trifon au fost mutate la Constantinopol si apoi la Roma.

Sfantul Trifon este cunoscut in credinta populara ca cel ce pazeste livezile de omizi si lacuste, iar pe oameni, de nebunie. In vechime, viticultorii si pomicultorii tineau post in aceasta zi si chemau preotul sa le stropeasca cu agheazma livezile si via, ca aceastea sa fie ferite de nerodire si de seceta sau grindina. A fost luat drept ocrotitor al livezilor si gradinilor, pentru ca prin rugaciunile sale a reusit sa salveze localitatea natala de la infometare, prin oprirea unei invazii de lacuste.

Sunt multe zone din tara, unde preotii sunt chemati sa binecuvinteze viile, livezile si gradinile. Ele sunt stropite cu apa sfintita, cunoscuta si sub denumirea de „Agheasma Sfantului Trifon”.

Aceasta zi inchinata Sfantului Trifon este pentru multi credinciosi o zi nelucratoare si de rugaciune catre sfantul Trifon pentru a le pazi gardinile si livezile de stricaciuni. 

In Bucuresti, la biserica Caramidarii de Jos, este prezent un fragment din moastele Sfantului Mucenic Trifon.

Bibliografie (surse) :

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Wikipedia;
5. http://www.worldwideromania.com
6.  Bogdan Murgescu, Istoria Romaniei in texte;
7. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
8. http://www.darabaneni.ro/social/fost-odata-presa-ziarul-dimineata;
9. Rador.ro.

Dr. CĂLIN GEORGESCU ȘI SPERANȚA IN SCHIMBARE. VIDEO