Acad. Marius Sala: Cum și când a apărut limba română?

Cum și când a apărut limba română?

Am acceptat să prezint, într-o manieră accesibilă unui public larg, istoria sau povestea cuvintelor românești. Dar, în loc de „A fost odată …”, am să încep cu răspunsul pe care l-aș da la eventuala întrebare: „Când și cum au apărut cuvintele românești?”

Întrebarea aceasta derivă dintr-una cu sferă mai largă: „Cum și când a apărut limba română?”

Limba latină

În puținele ore de istorie a limbii române predate la școală se învață că limba română provine din latină, scria acad. Marius Sala într-un articol publicat în revista HISTORIA, nr. 62, februarie 2007 .

Nu se prea explică însă cum s-au petrecut lucrurile. Despre modul cum a ajuns latina în Dacia se știu mai multe de la orele de istorie: în urma războaielor dintre Decebal și Traian, Dacia a fost cucerită, în anul 106 d.H., și a fost transformată în provincie romană.

Imperiul Roman era, la acea vreme, un stat unitar, în care limba latină servea drept mijloc de comunicare între toți locuitorii Imperiului.

Latina s-a instalat și în noua provincie, odată cu administrația și cu armata romană.

La fel ca în celelalte provincii cucerite, într-o primă fază, dacii au fost siliți de nevoile practice ale vieții să adopte latina ca limbă secundară, folosind- o în relațiile lor cu administrația, cu armata și cu coloniștii romani.

Se știe din scrierile latinești că în Gallia, de exemplu, cei care au adoptat la început limba latină au fost nobilii și comercianții. Primii și-au trimis copiii la școli romane pentru că numai astfel puteau promova în magistratura Imperiului.

Comercianții aveau și ei interes să o învețe, fiindcă latina era limba comerțului din întregul Imperiu.

În a doua fază, latina a devenit mijlocul de comunicare principal; vechile populații și-au abandonat limba maternă, a cărei sferă de utilizare s-a restrâns din ce în ce mai mult (mai era folosită, probabil, ca limbă de conversație în familie).

Acest proces de adoptare a limbii latine și de părăsire a limbii materne se numește romanizare și a avut loc în toate regiunile cucerite de romani.

Latina introdusă în Dacia, vorbită de locuitorii acestei provincii, s-a modificat, cum s-a întâmplat și în celelalte provincii romane; după destrămarea Imperiului (secolul 4), latina s-a dezvoltat în varietăți ce devin, cu timpul, limbile romanice.

Timp de câteva secole a avut loc o evoluție lentă, care a făcut ca latina să sufere schimbări așa de mari încât în secolul 8 se poate vorbi de apariția limbii române, în urma unui proces îndelungat de transformare a limbii latine.

Elementele care dovedesc că în toate provinciile romane se dezvoltă limbi noi (fapte fonetice, forme gramaticale sau cuvinte diferite de cele din latina clasică) apar în textele latinești din Occident încă din secolul 6, ele fiind mai numeroase în tot cursul secolului 7 și la începutul secolului 8: latina din aceste texte nu mai este latină, dar nu este încă nici limbă romanică (română, franceză, italiană, spaniolă).

Într-o excelentă lucrare, Latina dunăreană, I. Fischer a arătat că postularea unei faze romanice, de tranziție între latină și limbile romanice individualizate, are un echivalent în logică, citând în acest sens forma dată celebrului tip de raționament antic numit sorit de filozoful grec Chrysippos: care e momentul când firele de nisip devin prin acumulare o grămadă de nisip?

Pentru a determina momentul când acumularea cantitativă a firelor de nisip devine o nouă calitate, grămada, filozoful stoic propune o perioadă de „repaus”, de abținere de la o afirmație; după acest „repaus”, se poate constata neîndoielnic apariția „grămezii”.

Or, perioada de „repaus” între limba latină și fiecare dintre limbile romanice individualizate corespunde fazei latinei romanice din fiecare provincie.

Singura limbă de civilizație până în secolul XII

Primul care a observat că s-a petrecut ceva cu latina a fost împăratul Carol cel Mare (768-814), inițiatorul „Reformei carolingiene” care promova „salvarea” latinei scrise prin întoarcerea la normele latinei clasice. El a adus din Anglia un călugăr savant, Alcuin, pentru a preda latina la mânăstirea Saint-Martinde-Tours.

Împreună cu alți călugări învățați din Irlanda, Anglia și Italia, care știau latinește, a realizat o „purificare” a limbii latine scrise, religioase și administrative, eliminând haosul fonetic și gramatical care cuprinsese limba scrisă sub influența practicării ei orale.

Pentru acest demers a luat ca model latina literară, operele autorilor creștini cultivați și tratatele de gramatică ale Antichității.

Această limbă, cunoscută sub numele de latina medievală, a constituit în Evul Mediu limba bisericii, a administrației și a culturii, singura limbă de civilizație până în secolul 12. Din aceeași epocă avem o altă dovadă, de data aceasta directă, că latina vorbită ce stă la baza limbilor romanice se deosebea de latina clasică.

În 813, Conciliul de la Tours recomandă, în scopul sporirii accesibilității, traducerea predicilor din latină în rustica Romana lingua.

Textul este deosebit de clar în ceea ce privește motivația: quo facilius cuncti possint intellegere quae dicuntur „ca să înțeleagă cu toții mai ușor ce se spune”. După 30 de ani, la 14 februarie 842, este redactat textul Jurămintele de la Strasbourg (Les Serments de Strasbourg), cel mai vechi document de limbă romanică păstrat până astăzi.

Substratul romanic

Am prezentat pe larg cum au apărut limbile romanice, deci și româna, evocând fapte mai puțin cunoscute cititorului român. Precizez astfel că, de fapt, primele cuvinte româna le are de la mama ei, latina.

Într-un episod următor o să arăt tot ce este esențial pentru istoria primelor cuvinte românești, cele moștenite de la limba-mamă: câte cuvinte avem din latină, legătura dintre istoria românilor și limba lor, evoluția în română a cuvintelor moștenite, dispariția unor cuvinte latinești, urme ale unor cuvinte latinești dispărute etc.

Spre deosebire de alte studii consacrate istoriei lexicului românesc moștenit din latină, în încercarea mea de a face cât mai clară această istorie, voi compara, ori de câte ori va fi posibil, cele petrecute în română cu situația din celelalte limbi romanice-surori.

Pentru a satisface curiozitatea unor eventuali cititori, spun de pe acum că româna a moștenit din latină aproximativ 2.000 de cuvinte-bază (în numărul acesta nu sunt incluse cuvintele derivate); același număr de cuvinte s-a păstrat în fiecare dintre limbile romanice.

Unele dintre aceste cuvinte (500) au fost moștenite în toate limbile romanice, sunt panromanice; altele s-au conservat numai în una sau în unele dintre limbile romanice.

Am arătat mai sus cum s-a produs romanizarea lingvistică, cum vechile populații și-au abandonat limba în favoarea latinei.

Adaug acum că limbile vechilor populații au lăsat urme în lexicul latinei din diversele provincii ale Imperiului. Este firesc ca băștinașii daci romanizați să fi denumit, vorbind latinește, prin cuvinte din limba lor unele noțiuni pentru care, din diverse motive, nu aveau la îndemână cuvinte latinești.

Termeni referitori la flora și fauna regiunii sau la forme de relief de mici dimensiuni, precum și termeni speciali din domeniul unei profesiuni importante la daci, păstoritul, acestea erau cuvintele cele mai potrivite spre a fi adoptate de lexicul latinei dunărene.

Istoria acestora este deosebit de interesantă, mai ales dacă se compară cu situația cuvintelor similare din celelalte limbi romanice.

Toate sunt cuprinse sub denumirea de substrat romanic. Istoria lor este tulburătoare, pentru că limbile preromane nu sunt cunoscute direct, spus altfel, nu avem texte dace, celtice, iberice. Spre a fi detectate se folosesc metode speciale.

Și pentru ca lucrurile să fie și mai provocatoare, semnalez că latinii, popor indo-european venit în Europa cu 6 milenii în urmă, au o serie de cuvinte (vinum, oleum „ulei”, rosa „trandafir”) care nu se pot explica decât printr-un substrat mediteraneean. Și despre istoria lor sunt multe de spus.

Latina „îmbogățită”

Înainte de a deveni limba română, latina din Dacia s-a îmbogățit și cu unele cuvinte vechi grecești. Este vorba de cuvinte specifice latinei dunărene, transmise apoi limbii române, inexistente în celelalte limbi romanice. Dacă în Occidentul romanic vechea influență greacă s-a produs prin intermediul grecilor stabiliți pe litoralul mediteraneean (grecii n-au pătruns în interiorul continentului), în latinitatea orientală, care a fost învecinată direct cu o zonă elenofonă compactă, au pătruns cuvinte care prin formă arată că sunt împrumuturi populare, transmise pe cale orală.

Dintre termenii proveniți în latina dunăreană din greacă (cu etimologie sigură sau cu un înalt grad de probabilitate), transmiși limbii române, amintesc pe a amăgi, broatec „brotac”, cir „terci”, jur (din locuțiuni adverbiale ca în jur), martur, a măcina, mesteacăn, mic, papură, proaspăt, putină, stup, stur „țurțure”. Până la „apariția” limbii române (secolul 8), diverse populații migratoare au trecut prin provinciile dunărene ale fostului Imperiu Roman.

De pildă, vizigoții, popor vechi germanic, sunt amintiți în unele manuale școlare, împreună cu regele lor Atanaric, ca fiind cei care și-au îngropat celebrul tezaur Cloșca cu puii de aur (Tezaurul de la Pietroasele) la venirea hunilor (375 d.H.).

Tot despre ei se relatează că au avut un episcop numit Wulfila (Ulfila), care a tradus aici prima Biblie într-o limbă germanică. Limba română nu are însă niciun cuvânt care să fie unanim acceptat ca vechi germanic.

Vechimea influenței slave

Există discuții în legătură cu începutul și durata relațiilor româno-slave vechi. Unii lingviști (O. Densușianu, E. Petrovici) susțin că limita inferioară a pătrunderii elementelor vechi slave poate fi în secolele al VI-lea – al VII-lea, alții propun secolul al IX-lea (G. Mihăilă) sau consideră că elementele vechi slave au început să pătrundă în secolele al VIII-lea – al IX-lea (Th. Capidan, S. Pușcariu, I. Pătruț) sau chiar în secolul al X-lea (I. Bărbulescu).

Împrumuturile vechi slave prezintă trăsături fonetice ale dialectelor bulgare din epoca slavă veche de până în secolul al XI-lea. E. Petrovici susține că unele cuvinte vechi slave au intrat chiar în latina dunăreană, înainte ca aceasta să devină limba română. Termeni ca șchiau <lat. sclavus, jupân, stăpân, stână, smântână, măgură, mătură ar fi astfel de cuvinte vechi slave pătrunse în latina dunăreană. Este sigur că unele cuvinte vechi slave au pătruns în română înainte de separarea celor patru dialecte românești (dacoromân, aromân, meglenoromân, istroromân).

Așa sunt babă, blid, bob, brazdă, clește, clin, clopot, coajă, coasă, colac, coș, cocean, (a) croi, cosiță etc.

Câte cuvinte vechi slave are româna?

Nu se poate stabili cu exactitate cât de mare este acest număr. O lucrare de sinteză asupra problemei a dat G. Mihăilă, Împrumuturi vechi sud-slave în limba română (1960).

Evaluarea elementelor vechi slave din română capătă noi dimensiuni dacă se examinează unitățile lexicale folosite de diverse limbi romanice pentru noțiunile denumite în română prin termeni împrumutați din vechea slavă. Primul care a atras atenția asupra acestui fapt a fost W. Meyer – Lübke, părintele lingvisticii romanice comparate, într-o conferință cu titlul Rumänisch und Romanisch prezentată la Academia Română (1930).

El a arătat că uneori termenului vechi slav din română îi corespunde în limbile romanice occidentale un termen de origine germanică, deci din superstrat.(Acad. Marius Sala în https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/cuvinte-vechi-slave-mostenite-de-limba-romana).

Pentru bogat, de origine slavă, avem fr. riche, it. ricco, sp., port. rico, de origine germanică, iar lui (a) păzi, tot din vechea slavă, îi corespund elemente germanice, și anume fr. garder, it. guardare, sp., port. guardar.

În alte cazuri, limbile romanice occidentale au împrumutat ulterior un cuvânt din latină: nume de plante (ca podbeal, știr, bujor, pelin) sau de animale (ca râs, lebădă), ca și unii termeni abstracți (ca prilej, pricină, vrajbă), toate de origine slavă în română au în limbile romanice occidentale corespondente împrumutate din latină (fr. amaranthe, pivoine, absinthe etc).

Aceasta este o probă că unele tipuri lexicale latinești n-au fost destul de puternice ca să poată rezista concurenților apăruți în epoca de bilingvism de la începuturile limbilor romanice sau, pur și simplu, nu au avut șansa să supraviețuiască.

S. Pușcariu a făcut o remarcă interesantă: românii au împrumutat din slavă substantive ca plug, sită, război (de țesut), brici, dar au păstrat din latină verbele corespunzătoare: (a) ara, (a) cerne, (a) țese, (a) rade.

Se poate trage concluzia că termenii vechi slavi au pătruns în română deoarece denumeau instrumente mai perfecționate decât cele ale locuitorilor romanici din Dacia (dar românii n-au încetat să are, să cearnă, să țeasă, să radă).

În ceea ce privește alte cuvinte slave vechi, este sigur că românii au avut termeni moșteniți din latină, chiar dacă nu sunt atestați, pentru că nu se poate presupune că românii nu aveau cuvinte pentru „a vorbi”, „scump”, „drag”, „a iubi”.

Amintesc, în acest sens, faptul că, până nu demult, româna avea termeni latinești moșteniți pentru unele noțiuni denumite astăzi în limba standard prin cuvinte provenite din slavă.

Astfel, în Transilvania au fost moșteniți termeni ca arină (<lat. arena), lard (<lat. lardum), vipt (<lat. victus), cărora le corespund, în limba literară, cuvinte slave ca nisip, slănină, hrană.

Cele 233 de cuvinte vechi slave din vocabularul reprezentativ al românei (bici, boală, bogat, brazdă, ceată, ciocan, (a) citi, (a) clădi, clei, clește, (a) clipi, coajă, (a) coborî, comoară, (a) cosi, coș, (a) croi, cumpănă etc.) ocupă același rang IV ca elementul germanic din vocabularul reprezentativ francez și italian, limbile romanice în care elementul vechi germanic (superstratul lor) este cel mai bine reprezentat.

Publicitate

Aurel Vlad, arhitectul financiar al Marii Uniri, omul care și-a ipotecat toată averea pentru plata soldelor militarilor din Gărzile Naționale Române

Foto: Aurel Vlad (1875-1953)

Cine a fost Aurel Vlad ?

Într-una din cele numai 5 fotografii de la Adunarea Națională de la Alba-Iulia apare Aurel Vlad, unul dintre cei 1.228 de delegați care au votat Unirea.

Aurel Vlad a fost arhitectul financiar al zilei de 1 Decembrie 1918. Între altele, și-a ipotecat toată averea pentru a plăti soldele militarilor din Gărzile Naționale române , scrie  https://www.digi24.ro , preluat de https://clalindar.wordpress.com/2018/08/07/cine-a-fost-arhitectul-financiar-al-marii-uniri-si-a-ipotecat-toata-averea-pentru-soldele-militarilor.

Fotografia făcută de Samuil Mârza îl înfățișează pe Aurel Vlad vorbind românilor veniți la Alba-Iulia. Era un om cu o reputație impecabilă, directorul generos al Băncii „Ardeleana”, și un orator excepțional.

Ca și alte mii de oficiali ai României unite, Aurel Vlad a fost închis de comuniștii aduși la putere de sovietici și a murit în temniță în 1953.

Locuința sa din Orăștie are nevoie de restaurare, iar costurile depășesc cu mult posibilitățile moștenitorilor.

Mihai Căstăian, istoric: „Trebuie găsit un scop. Adică să devină o casă memorială în condițiile în care proprietatea este privată. Fie la înțelegere cu aparținătorii, accesarea unui proiect, fie o fundație și intrăm în domeniul organizațiilor non-guvernamentale, fie o inițiativă a comunității, e vorba de municipalitate.”

Pasionat de matematici și latină, Aurel Vlad a avut o copilărie grevată de dificultăți. Mama, Aurelia, fiica marelui pașoptist Gheorghe Barițiu, a rămas în 1878 văduvă cu 4 copii. Cu sprijinul tatălui ei și al cumnatului, a reușit să le ofere o educație temeinică.

Totuși, Aurel nu și-a urmat inițial vocația sa pentru cifre. Politicile discriminatorii din Imperiul Austro-Ungar nu încurajau astfel de cariere. Elita națională a excelat în profesii liberale. Așa că Aurel Vlad și-a făcut studiile în Drept la Budapesta, șocând cu inteligența sa ieșită din comun cei mai exigenți profesori.

Întors în Transilvania și-a deschis un cabinet de avocatură la Deva și a finanțat pentru români burse, ziare, cercuri literare și muzicale. De asemenea, a finanțeat și inovații.

În toamna lui 1901, câștigă concursul pentru conducerea Băncii Ardeleana de unde dr. Ioan Mihu, un alt mare politician filantrop, decisese să se retragă.

Mihai Căstăian, istoric: „În 1903 rămâne vacant postul de deputat în plasa Dobra, se organizează alegeri și Aurel Vlad de pe poziția sa de director al Ardelenei reușește să câștige în dauna candidatului guvernamental (maghiar, n.r.). Și este primul, primul politician român intrat în Parlamentul de la Budapesta cu program național”

În perioada primului-război mondial, liderii comunităților românești sunt supuși unor serii întregi de constrângeri. Preoți, învățători, jurnaliști români au fost trimiși în lagărul de la Șopron, la granița austriacă. Multor notabili li s-au cerut declarații de fidelitate față de statul austro-ungar. Unii se adăpostesc în România, mulți își reduc activitatea publică.

Mihai Căstăian, istoric: „Se retrage la proprietatea sa de la Bobâlna, Ana Iancu născută Adamovici, provine din zona auriferă a Munților Apuseni, aveau o mare avere constând în aur. Au cumpărat această proprietate de la Bobâlna, locul de liniște și de gândire al lui Aurel Vlad.”

În toamna lui 1918, politica se precipită. La 12 octombrie, la Arad, Aurel Vlad se află printre politicienii cu care s-a sfătuit medicul și deputatul Alexandru Vaida-Voevod asupra textului pe care îl va citi la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta. Documentul se numește „Declarația de Independență a Transilvaniei” și însemna practic desprinderea de Ungaria.

Mircea Vaida Voevod, nepotul lui Alexandru Vaida Voevod: „Era să fie linșat în Parlamentul de la Budapesta. A citit Declarația de Autodeterminare. Până s-au deșteptat, s-au ridicat în picioare, au început să arunce cu obiecte în el, era pregătită ușa din spate, ieșirea și la o ușă din spate a Parlamentului de la Budapesta îl aștepta o mașină. În aceeași noapte a plecat spre țară.”

Urmează organizarea gărzilor naționale românești subordonate Consiliului Național Român de la Arad. Și Alexandru Vaida-Voevod, și Aurel Vlad, cei mai bogați dintre politicienii ardeleni, iau împrumuturi substanțiale pentru care garantează cu propriile averi. Solda unui militar era de 5 coroane, iar a unui ofițer de 20.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: Fie numai pentru acest fapt că a fost ipotecată pentru finanțarea gărzilor naționale – casa lui Aurel Vlad merită să fie loc de pelerinaj.

La 2 Decembrie 1918, ia ființă Consiliul Dirigent al Transilvaniei, guvernul provizoriu până la alipirea definitivă la România. În acest organism, Aurel Vlad deține resortul finanțelor. După Tratatul de la Trianon/ Paris din 4 iunie 1920, Aurel Vlad a fost ministru al Cultelor și parlamentar național-țărănist.

Era preocupat de legislația financiară și ca banii publici să fie cheltuiți corect:

Mihai Căstăian, istoric: „Avea în momentele acela o fixație pentru cheltuielile Statului Major ale Armatei Române și atât de mult gesticula încât ușierii de la Parlament îi căutau manșetele, știți, cămășile se schimbau la o săptămână, manșetele și gulerele se schimbau în fiecare zi. Și atât de pornit era încât Iorga o amintește în memoriile sale.”

Ocupația sovietică a spulberat toate dilemele, succesele și controversele unei societăți care continua în viteză occidentalizarea începută de revoluționarii din 1848 deveniți miniștrii ai lui Carol I. După valurile de arestări și procese-mascaradă din 1946-1947 și 1948, urmează arestarea demnitarilor din epoca Unirii, ajunși la vârste venerabile.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: Aurel Vlad a fost arestat în noaptea de 6-7 mai 1950 în baza unui decret privind Unitățile de Muncă, nu a unui proces. Era o vastă acțiune a Securității în care au fost ridicați de asemenea Gheorghe Brăianu, Gheorghe Tătărescu, Pan Halipa, Constantin Argetoianu. Majoritatea aveau peste 70 de ani, nu erau o amenințare directă pentru regim, dar reprezentau resurse simbolice de care românii s-ar fi putut agăța în fața tăvălugului comunist.

În august 1953, pedeapsa administrativă de la Sighet a lui Aurel Vlad este prelungită cu 60 de luni. Dar el murise deja cu o lună în urmă, trist și îngrijorat, cu gândul la fiul său, Mircea, arestat în 1947 în urma unei înscenări și la soția sa despre care nu mai știa nimic.

Ana Vlad, femeia care înfruntase odinioară autoritățile maghiare cu serbările ei în limba română, fusese consemnată în domiciliu forțat la Blaj, unde a trăit în mizerie, adăpostindu-se ca o cerșetoare, alături de alți proscriși în gara orașului.

A murit în 1955 după ce obținuse în sfârșit permisiunea de a se întoarce la Orăștie.

Experți în studiului comunismului spun că angajații Securității și-au selectat victimele copiind numele din edițiile Monitorului Oficial din anii 1930-’40.

A fost o acțiune deliberată de exterminare a adevăraților conducători ai României…

ZIUA DE 16 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 16 ianuarie în istoria noastră

1471: În Moldova sunt executaţi marii boieri Isaia-vornicul, Negrilă-paharnicul şi Alexa-stolnicul, care complotaseră împotriva domnitorului Ştefan cel Mare.

Ştefan cel Mare (n.1433 – d.2 iulie 1504), domn al Moldovei intre anii 1457- 1504.

 1699(16/26): Se încheie Tratatul de Pace de la Karlowitz (Serbia), dintre Imperiul Habsburgic şi cel Otoman (1683-1697), care încheia războiul ruso-turc.

Învinsă, Turcia recunoştea trecerea Transilvaniei sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.

Foto: Negocierile turco-austriece

Victoria coaliţiei (Liga Sfântă) formate din mai multe puteri europene,respectiv Casa de Habsburg, Uniunea Polono-Lituaniană, Republica Venețiană și Imperiul Rus, a generat modificări politice majore în Europa Centrală şi Răsăriteană şi a afectat inclusiv Serbia şi Principatele române.

Negociatorul principal al păcii de la Karlowitz a fost din partea Porții Otomane marele dragoman – Alexandru Mavrocordat.

După două luni de negocieri între Imperiul Otoman pe de o parte și Liga Sfântă pe de altă parte, Tratatul de pace a fost semnat la 16/26 ianuarie 1699.

Turcia a cedat Austriei cea mai mare parte a teritoriului Ungariei (care fusese transformată în pașalâc în urma Bătăliei de la Mohacs, 29 august 1526 conduse de Suleiman Magnificul) și Slavonia, iar Podolia a revenit Poloniei.

Simultan turcii au renunțat la vasalitatea Transilvaniei, pe care au cedat-o Habsburgilor. De asemenea, otomanii au transferat către Veneția teritorii Dalmațiene și peninsula Peloponez, pe care însă otomanii au recuperat-o prin Tratatul de pace de la Passarowitz din 1718.

Simultan Imperiul otoman a renunțat la vasalitatea republicii Raguzane, transferată Veneției.

În aceste condiţii se produce instaurarea dominaţiei Habsburgice (austrieci) în Transilvania, fost stat autonom sub suzeranitate turcească.

Tratatul de la Karlowitz – Europa de Sud-Est înainte și după tratat  – foto ro.wikipedia.org

Tratatul de la Karlowitz a marcat începutul declinului Imperiului Otoman în Europa de Est și a dat monarhiei habsburgice statutul de putere dominantă în Europa centrală.

1885: Apare noul organ de presă junimist „România liberă”, ce reflectă grupul junimist intrat în Parlament la alegerile din noiembrie 1884.

1927: Filarmonica de Stat din Oradea găzduiește prima audiție mondială a capodoperei – Sonata nr. 3 în la minor pentru pian și vioară în caracter popular românesc op.25 de George Enescu, în interpretarea lui Nicolae Caravia și a autorului, în cadrul unuia din multele sale turnee de „re-românizare culturală” a Transilvaniei.

1927: S-a născut (la Storojineţ, astăzi în Ucraina, în regiunea Cernăuți)) Radu Paladi, compozitor, dirijor, pianist şi profesor (m. 2013)

1932: S-a născut la București, campionul român de sah Victor Ciocâltea (d. 10 septembrie 1983, Manresa, Spania).

A devenit  „Maestru internațional” în 1957 și „Mare maestru internațional” în 1978.

Una din partidele sale memorabile este cea de la a XVI-a Olimpiadă de șah, de la Varna, in Bulgaria, din anul 1962, în care l-a învins pe Bobby Fischer, viitorul campion mondial.

Victor Ciocâltea a câștigat Campionatul național de șah al României în 1952, 1961, 1969, 1970, 1971, 1975 și 1979. A reprezentat România la 11 Olimpiade de șah între 1956-1982.

A decedat la masa de șah în timpul unei partide din cadrul unui turneu de șah din Spania în 1983.

Începând cu 1984, Asociația RATB organizează la București anual un turneu memorial numit în cinstea lui.

1942: S-a născut în Lăpușna, județul Lăpușna, România, astăzi în Republica Moldova, prozatorul şi eseistul român Aurel Dragoş Munteanu; („După-amiaza neliniştită”, „Scarabeul sacru”, „Oraş în profil”, „Opera şi destinul scriitorului”).

 Aurel Dragos Munteanu (stanga), ambasdor la ONU

 A fost  primul director al TVR post-decembriste, ambasador al României în SUA, ambasador al României reprezentant permanent al României pe lângă Organizația Națiunilor Unite și președinte al Consiliului de Securitate ONU.

La data de 9 februarie 1990, Aurel Dragoș Munteanu a fost eliberat, la cerere, din funcția de președinte al Radioteleviziunii Române. 

S-a stabilit în SUA in anul  1994, a  decedat la 30 mai 2005 la New York, si este înmormântat în orașul Washington D.C., SUA.

1944: S-a născut, scenograful român  Radu Boruzescu. Din 1975, este stabilit în Franţa. A obţinut Premiul ACIN pentru filmul „Felix şi Otilia” în 1972.

1945: În urma Convenţiei de Armistiţiu, care stabilea, la articolul 11, reparaţiile de război datorate de România Uniunii Sovietice (300 de milioane de dolari), s-a semnat Convenţia economică „asupra mărfurilor pe care România urma să le livreze în contul despăgubirilor de război pentru compensarea daunelor cauzate de către România Uniunii Sovietice prin operaţiunile militare şi ocuparea teritoriului sovietic.

Acest prim acord economic româno-sovietic, şi convenţia sovieto-române au stabilit cantităţile de mărfuri ce urmau să fie livrate Uniunii Sovietice, în fiecare an de executare a prevederilor armistiţiului, în contul înrobitoarelor despăgubiri de război.

1946: Criticul român literar George Călinescu începe la Facultatea de Litere din Universitatea  Bucuresti,  cursul „Istoria literară ca știință inefabilă și sinteză epică”, cu lecția de deschidere intitulată „Sensul clasicismului”.

1948: Este semnat Tratatul de prietenie, colaborare şi asistenţă mutuală bulgaro-română.

1951: S-a născut la Tulcea actorul  român Radu Gheorghe; („Grăbeşte-te încet”, „Rămăşagul”).

Modalitățile sale de exprimare artistică cuprind actoria, pantomima, interpretarea muzicală vocală și instrumentală (vioară, chitară și flaut).

A fost de asemenea  unul din promotorii genului stand-up comedy în România.

A absolvit IATC în 1975, la clasa prof. Sanda Manu, fiind coleg de grupă cu Vlad Rădescu și de generație cu Horațiu Mălăele, Dan Condurache, Maria Ploae.

A interpretat numeroase roluri în teatru, film, teatrul de televiziune și teatrul radiofonic. Maestru al improvizației, este unul din promotorii genului Stand-Up Comedy în România.

1977: A murit Călin Popovici, astronom, astrofizician şi geodez; a stabilit o nouă metodă pentru determinarea coordonatelor geocentrice ale unui satelit şi ale staţiilor de observare (metoda cercului de simultaneitate).

A coordonat editarea „Dicţionarului de astronomie şi astronautică” și a fost membru post-mortem al Academiei Române din 1990; (n. 1910).

1981: A decedat actorul român Cornel Coman („Buzduganul cu trei peceţi”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Cireşarii”); (n.14 iunie 1936,localitatea Vizantea, jud. Vrancea).

 A studiat la Liceul Unirea din Focșani si in 1963 a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A fost actor al Teatrului Bulandra din capitală si a jucat in piese ca Anchetă asupra unui tînăr care nu a facut nimic, Pescărușul de Cehov, Antoniu și Cleopatra, Iulius Cezar de W. Shakespeare, Centrul înaintaș a murit în zori etc.

Debutul in cinematografie a avut loc in 1966, cu filmul Diminețile unui baiat cuminte.

A fost casatorit cu Letitia Maria Coman si a avut un fiu.

În anul 1981 i s-a decernat post mortem premiul ACIN pentru întreaga activitate.

2005: Adriana Iliescu, o profesoară din România în vârstă de 67 de ani, a dat nastere unei  fetiţe, devenind cea mai vârstnica mamă din lume.

Născuta pe 31 mai 1938, la  Craiova, a fost până la 29 decembrie 2006 cea mai vârstnică femeie din lume care a dat naștere unui copil, la vârsta de 66 de ani și 320 zile. 

Ea a născut-o pe Eliza Maria Bogdana la 16 ianuarie 2005, la Maternitatea Giulești din București, România.

Fetița nu este totuși  copilul său biologic, ținând cont că ovulul  fecundat provine de la un donator anonim, Adriana Iliescu fiind practic o mamă purtătoare. 

  Inainte de pensionare a lucrat ca profesor universitar de literatură română și scriitor de povești pentru copii.

Eliza Maria a primit și prenumele Bogdana, nume care era destinat surorii sale gemene, care nu a supraviețuit sarcinii.

2008: A murit Sorin Stati, lingvist, membru de Onoare al Academiei Române (n.1 februarie 1932).

S-a stabilit în Italia în 1971 si a obținut cetățenia acestei  țări  in 1978.

Este absolvent al Facultății de Filologie a Universității București, secția „filologie clasică”, în 1954.

Doctor în filologie la Universitatea București, titlu obținut în 1967 cu o teză de lingvistică generală („Sistemul sintactic al limbii”), publicată la Editura Academiei Române sub titlul „Teorie și metodă în sintaxă” și tradusă în limba italiană („Teoria e metodo nella sintassi”, Bologna, Il Mulino, 1972). Predă limba și literatura română la Facultatea din Padova și ține cursuri la Facultatea de Litere din Veneția.

A luat un doctorat, cu mențiunea „très honorable”, la Universitatea Sorbona (Paris) în 1978, cu o teză intitulată „Le système sémantique des adjectifs dans les langues romanes”, ulterior publicată la Paris (editura Jean Fayard, 1979).

În 1993 a fost ales membru de onoare al Academiei Române. După 1990 a colaborat la redactarea „Dicționarului limbii române”, „Dicționarului ortoepic și de punctuație” și „Gramaticii limbii române” și a fost cercetător la Institutul de Lingvistică al Academiei Române.

2013: Începea criza ostaticilor de la In Amenas (Algeria), când un grup de militanţi islamişti afiliat la Al-Qaida şi condus de Mokhtar Belmokhtar, a luat sute de oameni ostatici la complexul gazifer Tigantourine de lângă In Amenas.

Forţele de securitate algeriene au înconjurat zona şi majoritatea persoanelor au fost eliberate. Conform guvernului algerian, 38 de ostatici şi 29 de militanţi au fost ucişi, în timp ce 685 de muncitori algerieni şi alţi 107 străini au fost eliberaţi.

Printre ostatici s-au aflat, conform MAE român şi cinci cetăţeni români.

2013: A murit medicul şi profesorul Valeriu Popescu, unul dintre oamenii care au marcat şi influenţat medicina pediatrică; (n. 1924).

2016: A murit actorul român Theodor Danetti; (n. 1926).

S-a născut la 23 august 1926 în orașul Corabia. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în anul 1955, la clasa profesorului Costache Antoniu.

După absolvire, a fost repartizat la Teatrul de Stat din Baia Mare, apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț (1965-1975), Teatrul Evreiesc și Teatrul Bulandra din București, fiind solicitat și la alte teatre din capitală.

2017: A murit Janina Ianoşi (în acte: Jeanina-Maria Jánosi), traducătoare, eseistă şi profesoară; a tradus din limba rusă lucrări de estetică (Herzen, Bielinski, Cernîşevski, Dobroliubov, Pisarev ş.a.) şi literatură (Lev Tolstoi, Paustovski, Marina Ţvetaeva, Daniil Granin). A fost soţia esteticianului Ion Ianoşi; (n. 1930).

A tradus din limba rusă lucrări de estetică (Herzen, Bielinski, Cernîşevski, Dobroliubov, Pisarev ş.a.) şi literatură (Lev Tolstoi, Paustovski, Marina Ţvetaeva, Daniil Granin).

2020: A murit pictorul şi graficianul Alexandru Szabo, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Baia Mare (n. 1947).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/01/16/o-istorie-a-zilei-de-16-ianuarie-video/

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Închinarea cinstitului lanț al Sfântului Apostol Petru

Pe 16 ianuarie serbam inchinarea cinstitului lanț al Sfantului Apostol Petru. Din Faptele Apostolilor (12, 1-11) aflam ca in anul 42 d.Hr, regele Irod Agripa a poruncit ca Sfantul Apostol Petru sa fie intemnițat si legat in lanțuri. Petru a fost dezlegat si eliberat de un inger. Lanțul cu care a fost legat Petru tamaduia nepuțintele și gonea duhurile cele viclene, iar cel ce se atingea de acest lanț se sfințea.

Lanțul a fost păstrat de credincioșii din Ierusalim, trecand de la unii la alții, până când Patriarhul Iuvenalie l-a dat Evdochiei, sotia imparatului Teodosie cel Tanar. Imparateasa l-a dus la Constantinopol in anul 437 sau 439. De aici, lantul cu care a fost legat Sfantul Petru, ajunge la Eudoxia, sotia lui Valentin, imparatul Occidentului. Lantul va fi depus intr-o biserica ridicata in cinstea Sfantului Apostol Petru. Potrivit traditiei, in acesta biserica au fost aduse si lanturile cu care a fost batut Apostolul in vremea imparatului Nero.

Bibliografie (surse):

1. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
2. Istoria md.;
3. Istoricul zilei blogspot.com;
4. Crestin Ortodox.ro;
5. Wikipedia;
6. http://www.worldwideromania.com