Scrisoare deschisă adresată cu durere românilor de analistului politic Ilie Şerbănescu

Aici m-am născut, mi-am petrecut copilăria, mi-am făcut studiile şi am muncit până când am ieşit la pensie. Am muncit 42 de ani din care 22 pentru propăşirea socialismului şi 20 pentru revenirea capitalismului.

Acum sunt la pensie.
Să nu credeţi cumva că m-am pricopsit. Chivernisesc banii în primul rînd pentru plata facturilor, curentul electric, gaze, apa curentă, cablu tv, internet, telefon şi câte altele.
Tot uitându-mă prin facturi am observant că eu, ca şi dvs, plătesc apa la o companie numită Apa Nova, care e o companie franţuzească, dar îmi vinde apă românească pentru că, cu siguranţă, nu o aduce din Franţa.

Deci eu, atunci când fac duş sau când îmi fac un ceai, îl fac cu apă românească, dar banii mei pleacă în Franţa.
Curentul electric îl plătesc la o companie italiană numită Enel. Deci, cum am aprins un bec, am deschis o supapă prin care banii mei se scurg în Italia. Sunt convins că nici Enelul nu-mi vinde curent italian.
Gazul metan îl plătesc la GDF Suez (Gaz de France Suez), firmă tot franţuzească ce îmi vinde mie şi multor altora gaz metan românesc, dar banii noştri pleacă să se integreze în UE.
Telefonul, indiferent că-l plătesc la Telecom, Vodafone, Orange sau Cosmote, îmi mai zboară din portofel nişte bani către zări străine.
Cablul TV şi internetul le plătesc la RCS & RDS. Patronul lor, pe nume Zoltan Teszary, locuieşte la Budapesta şi nu ştie nici el dacă e român sau nu.
Ce să vă mai spun că, dacă bag benzină în rezervor, m-am integrat şi cu maşina în Europa sau în Rusia.

Ferească Dumnezeu de vreun împrumut la bancă, pe care mărturisesc că nu l-am făcut, dar sunt sigur că mulţi au fost nevoiţi să-l facă şi acum plătesc dobânzi grele şi comisioane către bănci străine fiindcă, în afară de CEC, nu mai e nici o bancă românească.
Dacă umplem coşul cu merinde la supermarket, iarăşi aruncăm cu banii peste mări şi ţări fiindcă marfa e aproape 90% de import.
Deci…… toată lumea consumă şi nimeni nu mai produce nimic, iar banii românilor se scurg în afara ţării.

Recordul de a creşte datoria publică la 30 miliarde de euro…ne aparţine!

Cât mai poate dura o asemenea situaţie?
Dumnezeu să ne lumineze mintea!
Cât timp vom mai putea trage apa la Bucureşti ca să facem plata la Paris, ca şi până acum?

Fă un bine ţării tale! Citeşte şi dă mai departe! Aşa, poate, Dumnezeu va lumina mintea unora şi altora!

Cu drag, Ilie Şerbănescu

Publicitate

ZIUA DE 12 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

Ziua de 12 ianuarie în istoria noastră

 1483: Are loc căsătoria Olenei, fiica domnului Ştefan cel Mare al Moldovei, (numită de ruși Elena Volosanca, adica românca), cu Ivan cel tânăr, fiul şi moştenitorul marelui cneaz al Moscovei, Ivan al III-lea cel mare (1482-1505).

Domniţa Elena (Olena), fiica lui Ștefan cel Mare şi a Evdochiei de Kiev, s-a născut la Suceava si  nu se cunoaște cu certitudine data nașterii sale (1464/1466).

Prin anii 1480-1481 se pomeni voievodul Ştefan al Moldovei cu o delegaţie a ţarului Moscovei Ivan Vasilievici al III-lea, care venea să-i ceară mâna domniţei lui, Olena (Elena), pentru fiul său Ivan cel tânăr, mostenitorul tronului.

Mihai Pleştev, trimisul ţarului, a sosit la Suceava cu o numeroasă şi strălucită întovărăşire de boieri moscoviţi şi cu împuternicirea de-a săvârşi logodna, ca procurator al tânărului Ivan.

Urmară ospeţe şi serbări şi domniţa Elena porni, prin Polonia, înspre destinul ei.

Ştefan vodă îi dădu trei boieri s-o întovărăşească: Lascu, Sînger şi pe Gherasim cu jupînesele lor.

Regele Cazimir al Poloniei o primi pe tînăra domniţă moldoveancă şi pe însoţitorii ei asa cum se cuvenea viitoarei ţarine moscovite, dându-i bogate daruri, şi alaiul domnesc porni mai departe, ajungând la Moscova de postul Sfântului Filip.

Acolo, tânăra domniţă fu dusă întâi într-o mănăstire, unde prin mijlocirea mamei ţarului, făcu cunoştinţă cu logodnicul ei, iar de Bobotează avu loc nunta.

Din această căsătorie s-a născut doi ani mai tîrziu un fiu, Dumitru (Dmitri), devenit la 15 ani cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului. 

În data de 4 februarie 1498, în Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), cu mare pompă are loc încoronarea cneazului Dimitrie la vîrsta de 15 ani. Cu participarea mitropolitului şi ierarhilor superiori ai bisericii, boierilor şi membrilor familiei domnitoare (cu excepţia Sofiei şi lui Vasile, care nu erau invitaţi la ceremonie), Ivan III-lea cel Mare a binecuvîntat pe nepotul său Dimitrie cneaz al Vladimirului, al Moscovei şi al Novgorodului.

Pe straiele lui Dimitrie se aflau însemnele distinctive suverane inclusiv „cuşma lui Monomah„, iar după încoronare a fost dată o mare serbare. În a doua jumătate a anului 1498, noul titlu a lui Dimitrie „mare cneaz” se folosea deja în documentele oficiale.

Protocoalele de încoronare ale lui Dimitrie au rămas ca exemplu pentru viitorii cneji moscoviţi, inclusiv au servit ghid pentru încoronarea a însăşi Ivan IV-lea cel Groaznic cu jumătate de secol mai tîrziu (1547), precum şi au rămas exemplu în multe letopiseţe despre cnejii Vladimirului, documente care ideologic demonstrau drepturile cnejilor moscoviţi asupra tuturor pămînturilor ruseşti.

În 1498 „ţarevna” Elena a poruncit ca în atelierul său să fie confecţionat un giulgiu care trebuia să imortalizeze actul din 1498. Giulgiul „Ceremonie bisericească”, ţesut cu fire de aur şi argint, a fost plasat în principalul locaş sfânt al Moscovei Catedrala Adormirii (Uspenskii Sobor), la două luni de la ceremonia încoronării lui Dimitrie.

Această lucrare este primul tablou laic din Rusia.

 Pe giulgiu sunt reprezentate două cortegii: unul laic (stînga vizuală) şi altul bisericesc (dreapta vizuală). Pe partea stîngă îl putem vedea pe „ţareviciul” Dimitrie (cu o cruce în mână), iar în spatele său – bunelul Ivan al III-lea, moşul – Vasilie Ivanovici şi mama – „Elena Voloşanca”. Cu toţii au nimburi în jurul capului. De asemenea, grupul din stînga este protejat de o “umbrelă” care are la bază crucea de forma literei „T” (umbrela este simbolul puterii).

Pe partea dreaptă îl remarcăm, în primul rînd, pe mitropolitul Moscovei Simon (pe straiele sale, dar şi pe „umbrelă” vedem simbolul crucii). În centrul lucrării este reprezentată icoana „Maica Domnului cu Pruncul”.

1742: Domnul Constantin Mavrocordat stabilește obligațiile țăranilor moldoveni așezați pe moșiile mănăstirilor. Claca acestora a fost  fixată la 12 zile anual. Hotărârea este confirmată la 15 ianuarie 1744.

Foto: Constantin Mavrocordat, fost domn al Moldovei și al Țării Românești (portret de J.E. Liotard), (n. 27 februarie 1711, Constantinopol – d. 23 noiembrie 1769, Iași).

În Țara Românească a domnit de șase ori: septembrie 1730 – octombrie 1730; 24 octombrie 1731 – 16 aprilie 1733; 27 noiembrie 1735 – septembrie 1741; iulie 1744 – aprilie 1748; c. 20 februarie 1756 – 7 septembrie 1758 și 11 iunie 1761 – martie 1763 și în Moldova de patru ori: 16 aprilie 1733 – 26 noiembrie 1735; septembrie 1741 – 29 iunie 1743; aprilie 1748 – 31 august 1749 și 29 iunie 1769 – 23 noiembrie 1769.

În timpul domniilor sale, a căutat să îmbunătățească starea supușilor.

A fost domnul care a suprimat iobăgia în țările române: mai întâi rumânia în Țara Românească (1746), apoi vecinia în Moldova (1749).

1808: S-a născut la Brașov, în Transivania, generalul şi omul politic român  Christian Tell; (d. 12 februarie 1884).

Și-a făcut studile la Colegiul Sfântul Sava din București, unde i-a avut ca profesori pe Gheorghe Lazăr și Ion Heliade Rădulescu.

Christian Tell s-a înrolat în forțele militare ale Imperiului Otoman, luptând în Războiul ruso-turc din 1828-1829, unde a primit gradul de căpitan.

În 1830,a  intrat  în nou-formata armată a Țării Românești, avansând constant în gradele militare.

În 1843, împreună cu Ion Ghica și Nicolae Bălcescu, a pus bazele societății secrete bucureștene Frăția – care a fost motorul revoluției de la 1848. 

La izbucnirea revoluției de la 1848, Christian Tell a mobilizat trupele pe care le comanda în sprijinul revoluționarilor din Țara Românească, ajungând să fie cunoscut sub numele de „sabia revoluției”.

A fost prezent la adunarea de la 9 iunie 1848, care a emis Proclamația de la Islaz, fiind numit printre cei cinci membri ai guvernului provizoriu înființat în acel moment.

Christian Tell a făcut deasemenea parte și din noul guvern provizoriu stabilit la București, iar după 19 iulie 1848 a fost membru al locotenenței domnești (împreună cu Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu). A militat pentru înființarea și înzestrarea Gărzii Naționale, fiind înaintat la gradul de general .

După înfrângerea revoluției de la 1848, pentru Tell a urmat o perioadă grea a exilului în Franța și apoi în insula Chios și Smirna, o bună bucată de timp fiind despărțit de familie și confruntat, ca de altfel majoritatea românilor aflați în pribegie, cu dificultăți financiare.

Împreună cu ceilalți doi membri ai locotenenței domnești, Ion Heliade Rădulescu și Nicolae Golescu, a încercat să reorganizeze emigrația românească (aripa moderată), intrând uneori în conflict cu aripa radicală (Brătienii, C. A. Rosetti, Ion Ghica).

Christian Tell s-a întors din exil în 1857,sustinand alegerea deputaților  pentru Divanul ad-hoc.

A fost participant activ (deputat, coordonator al Comisiei Centrale de la Focșani) în mișcarea unionistă, care a dus la dubla alegere ca domnitor în 1859 a lui Alexandru Ioan Cuza și la înființarea a statului unitar român.

1840: „Eforia Școalelor” dă actul prin care se decide că țiganii au dreptul de a învăța alături de toți ceilalți cetățeni.

1845: S-a născut Alexandru Lambrior, filolog şi folclorist, primul cercetător care a emis ideea întocmirii unei antologii a literaturii populare române; membru al societăţii literare „Junimea”; membru corespondent al Academiei Române din 1882; (m. 1883).

1857: S-a născut Sabba Ştefănescu, om de stiinta  român, profesor de paleontologie la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române; (d.16 iulie 1931, Sinaia).

  A studiat la Paris, unde a obținut licența în științe naturale (1879). Din 1881 a fost profesor de științe naturale la Școala Comercială și la liceul Sf. Sava din București, al cărui director a devenit în 1893.

În același timp a lucrat la prima hartă geologică a României, întocmită în acea perioadă de Biroul Geologic condus de Grigoriu Ștefănescu.

În 1897 a obținut doctoratul în geologie și paleontologie la Universitatea din Paris. A devenit membru corespondent al Academiei Române în 1893.

1861: A apărut Legea pentru înființarea Curţii de Casaţiune şi Justiţie (membrii acesteia vor fi numiţi de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 11/23.II.1862).

În articolul 2 al legii se invoca existenţa „curţilor de apelu”, ca forme de organizare judecătorească „ale Statului Principateloru-Unite”. Primul act normativ care a statornicit însă înfiinţarea Curţii de apel Bucureşti chiar sub această denumire a fost Legea din 11 aprilie 1864, publicată în „Monitorulu Jurnalu Oficialu alu Principateloru-Unite-Române”, nr. 88 din 16/28 04.1864, care a fost prima lege de organizare judecătorească din istoria României (mai exact a Principatelor Unite)

1866 ( 12/24): A murit (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Aron Pumnul, lingvist, filolog şi profesor  patriot roman.

S-a născut la 27 noiembrie 1818, într-o familie de ţărani iobagi din Transilvania. După 4 ani petrecuţi la Odorhei, Aron Pumnul îşi continuă studiile la Blaj şi la Cluj, unde absolvă cursurile de filozofie.

În 1843 este numit profesor de filozofie la Blaj şi în acelaşi an este trimis ca bursier la Institutul teologic „Sfanta Barbara” din Viena.

La întoarcerea de la Viena în 1846 îşi reia activitatea de profesor de filozofie la Blaj şi devine colaborator al lui Timotei Cipariu alături de care ia parte la întemeierea ziarelor: Organul luminărei (1847, devenit, în 1848 Organul Naţiunale), primul ziar românesc cu litere latine şi Învăţătorul poporului (1848).

Ca participant la Revoluţia de la 1848 – 1849 din Transilvania, Aron Pumnul a avut un rol mare ca mobilizator al primei adunări populare din 18-30 aprilie care a precedat adunarea naţională din mai de pe Câmpia Libertăţii.

După înfrângerea Revoluţiei de la 1848-1849 din Transilvania, la care a participat, se refugiază la Cernăuţi, unde va deveni primul profesor de limba şi literatura română la Liceul german din oraş, la sfârşitul lunii noiembrie 1848, unde îl are elev pe Eminescu, care la moartea lui va scrie elegia „La mormântul lui Aron Pumnul”.

La scurt timp îşi reia activitatea publicistică în ziarul „Bucovina”, devenind redactorul ediţiei româneşti. Aron Pumnul a fost adept al etimologismului: Convorbiri între un tată şi fiul lui asupra limbei şi literelor româneşti.

 A alcătuit prima antologie de texte literare românești, „Lepturariul românesc” (vol. I-VI, Viena, 1862-1865), lucrare valoroasă din punct de vedere documentar.

1871: Guvernul român condus de Ion Ghica (liberal-moderat) supune Camerei Deputaților dosarul Strousberg pentru a fi discutat.

Afacerea Straussberg a declansat un mare scandal politico-financiar legat de  concesionarea construcţiei liniei ferate Roman – Bucureşti – Vârciorova consorţiului prusian condus de Heinrich Strausberg, un antreprenor german. Neregulile descoperite ulterior în contract şi condiţiile în care s-a realizat concesionarea au provocat un puternic tumult în societatea vremii, aducând importante prejudicii statului român.

Costul pe kilometru al reţelei feroviare urma să fie de 270.000 lei aur, adică un total de 247.000.000 lei pentru lungimea magistralei de 914,8 km., inclusiv întregul inventar fix şi mobil, respectiva linie ferata urmand sa fie concesionata constructorului de catre statul roman pe o perioada de 99 de ani.

Valoarea pe kilometru de cale ferata impusa de firma prusaca era de cateva ori mai mare decat cea oferita de firmele spaniola si austriaca, eliminate din competitie in mod abuziv.

Toate acestea au transformat o afacere comerciala intr-una politica, ajungandu-se pana acolo incat regelui Carol I sa i se ceara abdicarea, cand s-a dovedit ca Ambronn, comisarul controlor al statului român, propus de Carol I, pentru a supraveghea emisia de obligaţiuni in vederea sustinerii financiare a proiectului, se facuse nevazut, iar banii escrocati Romaniei fusesera imparțiți intre nobilii protectori prusaci ai lui Straussberg.

Bethel Heinrich  Strausberg

Finalul scandalului care capatase o tenta internationala a trenat pana cand  Strausberg a fost obligat chiar de cancelarul prusac Bismarck sa plateasca Romaniei 6 milioane de franci.

Totul s-a incheiat definitiv in ianuarie 1889, cand statul roman a rascumparat de la concesionari liniile ferate, devenind proprietarul acestora.

Din acel moment, reteaua de cai ferate a fost extinsa de CFR, culminand cu realizarea podurilor de peste Dunare de catre Saligny, lucrare considerata la acea vreme cea mai mare si mai moderna din Europa.

1874: S-a născut Paul Negulescu, jurist, membru de onoare al Academiei Române. (d.6.05.1946).

1878: Războiul pentru independenţă: Trupele române ocupă localitatea Smârdan (astăzi în Bulgaria), punct important al sistemului de apărare a Vidinului pe timpul otomanilor (12-24 ianuarie). Lupta a avut loc în cadrul Războiului de independenţă a României.

Lupta de la Smârdan a fost imortalizată într-o compoziţie picturală, devenită celebră, sub numele de „Atacul de la Smârdan„, realizată de marele pictor român Nicolae Grigorescu (foto sus).

1880: Olanda recunoaşte independenţa României.

1884: A decedat Barbu Bălcescu, avocat și revoluționar român, fratele mai mic al lui Nicolae Bălcescu (n. 1821 sau 1825).

A condus Garda Națională înființată la Buzău, în timpul Revoluției din 1848. Pe 8 septembrie 1848 a participat la arderea în public a Regulamentului Organic.

A deținut diverse funcții, cum ar fi cea de avocat în Craiova și de inspector școlar în Județul Dolj, primar al Craiovei în perioada 1874-1875. Olga, una dintre cele trei fiice ale sale, s-a căsătorit cu generalul Petre Gigurtu și a fost mama omului de afaceri Ion Gigurtu.

1885: A murit la San Remo, în Italia, generalul și omul politic român George Slăniceanu (n. 23 aprilie 1835, București).

Foto: Gheorhe Slaniceanu, Sef al Marelui Stat Major, 24.07.1877-18.08.1877; 1878-22.02.1879.

A fost ministru de război și șef al Statului Major General, în perioada premergătoare Războiului de Independență, a condus pregătirea de campanie a Armatei române și a redactat, împreună cu generalul Alexandru Cernat, „Planul de mobilizare, concentrare și acoperire strategică a frontierei de sud a țării”. S-a implicat efectiv în procesul de remodelare a Statului Major General și a comandamentelor Armatei de Operații.

În iulie 1877, a fost inclus în delegația română condusă de primul-ministru I. C. Brătianu la negocierile de comandament cu marele duce Nicolae, comandantul-șef al trupelor ruse de pe frontul din Balcani. La 28 august/9 septembrie 1877, a luat parte la Consiliul de Război de la Radenița, unde s-a hotărât executarea asaltului general din 30 august/11 septembrie 1877.

A desfășurat o rodnică activitate teoretică îndeosebi în perioada premergătoare Războiului de Independență: „Drumurile de fier considerate ca linii de operații militare”, „Manualul ostașului milițian, Curs de studii”, „Tactică și strategie”. A fost unul dintre primii autori militari care a abordat în mod special problemele teoretice ale tacticii și strategiei, acordând o mare atenție aspectelor geografice ale celor două componente ale artei militare și deosebirii dintre acestea. Pe lângă strategie și tactică, el considera că există și o a treia parte, pe care o denumise „politica războiului”.Contribuția sa teoretică de marcă este realizarea unei sinteze de început între arta militară franceză (Jomini, Napoleon) și cea germană (Clausewitz), cu preocupare pentru adaptarea lor la tradițiile ostășești naționale.

În 1947 a pus bazele Societăţii de Cardiologie din România. 

Este membru al Academiei Române.

1900: S-a născut, la Vârşeţ, in Serbia, geologul Alexandru Codarcea ; (d. 28 mai 1974, București). 

A elaborat lucrări referitoare la geologia, petrografia şi tectonica Carpaţilor Meridionali. A fost membru al Academiei Române.

A fost profesor de mineralogie şi petrografie la Institutul de petrol, gaze şi geologie din Bucureşti. Autor al unor importante lucrări cu privire la rocile banatitice, la geologia petrografică şi la tectonica Carpaţilor Meridionali.

1918: Generalul Prezan, șef al Statului Major al Armatei Române, adresează o proclamație populației Republicii Democratice Moldovenești, în care explică motivele intrării trupelor române în Basarabia.

1919: Se elaboreaza în România un decret-lege privind organizarea Direcției Generale de Statistică.

1925: S-a născut Laurenţiu Profeta, compozitor român; (d.2006).

 

Compozitorul Laurenţiu Profeta s-a stins din viaţă la vârsta de 81 de ani. A studiat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti şi la Conservatorul de la Moscova. De asemenea, a absolvit Facultatea de Filosofie din Capitală.

Între anii 1949 şi 1953, Laurenţiu Profeta a îndeplinit funcţia de director adjunct al Societăţii Române de Radiodifuziune, apoi a condus Direcţia de muzică din cadrul Ministerului Culturii, între anii 1953 şi 1955, respectiv între anii 1959 şi 1961. Creaţia sa a cuprins mai multe genuri, în special muzică uşoară. 

1926: S-a născut   regizorul român de teatru şi film Horea Popescu, cunoscut pentru producţii precum „Cuibul de viespi” şi „Moartea unui artist”.

Horea Popescu (n. 17 decembrie 1925,in comuna Putineiul, județul Ilfov (azi în județul Giurgiu)  – d. 24 ianuarie 2010, București). 

A urmat, în paralel, studii la Facultatea de Drept din București și la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, absolvindu-le pe ambele în 1953.

El s-a specializat apoi în regie de cinema la Institutul de Înalte Studii Cinematografice din Paris.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, regizorului Horea Popescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.

1926: S-a născut Alexandru Andriescu, filolog şi istoric literar („Relief contemporan”, „Limba presei româneşti în secolul al XIX-lea”).

1927: S-a născut la Godeni, jud. Argeș, Eugeniu Gh. Proca, medic chirurg, membru de onoare al Academiei Române (d. 7 aprilie 2004).

Timp de peste 40 de ani şi-a concentrat atenţia asupra problemelor insuficienţei renale. A organizat primul Centru de hemodializă şi a efectuat primele transplanturi renale din România (1980). Este membru de onoare al Academiei Române.

 A urmat cursurile Facultăţii de Medicină militară din Bucureşti (1945-1949). După excluderea sa din Institutul militar, continuă studiile la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1951-1953). Deşi şef de promoţie, funcţionează ca medic într-o mină de cărbuni de pe Valea Trotuşului.

În 1953 intră, prin concurs, la Spitalul Panduri. În 1957 a susținut teza de doctorat Insuficienţa renală acută, iar în 1969 a obţinut titlul de doctor docent. Până în 1965, când devine șeful Clinicii de urologie de la Fundeni, parcurge toate etapele didactice numai prin concurs.

Între 1963-1964 efectuează un stagiu la Institutul de urologie din Londra iar în 1967 efectuează cinci luni de stagiu la Boston, la Harvard.

În 1989, a reînfiinţat Societatea Romană de Urologie (desfiinţată în 1945), al cărui preşedinte a fost până în aprilie 1999, dovedindu-se un demn urmaş al profesorilor Herescu şi Hortolomei.

De asemenea, a reînfiinţat Revista română de urologie. A fost profesor de clinică chirurgicală urologică la Institutul de Medicină și Farmacie din Bucureşti (din 1973); rector al Institutului de Medicină din Bucureşti (1976-1978), ministru al sănătăţii (1978-1985).

1929: La Radio România este lansată prima emisiune „Ora copiilor”.

1932: Are loc premiera filmului „Chemarea dragostei”, care prezintă povestea unei fete de ţară sedusă de un boier cinic şi aruncată în „vâltoarea metropolei”. Zbuciumul fecioarei abandonate era punctat de diverse arii de operă şi pagini folclorice asigurate de popularul Zavaidoc.

1939: S-a născut la Dorohoi, actriţa română Rodica Tapalaga  („Tănase Scatiu”, „Dragostea şi revoluţia”); (d.18.12.2010).

 Rodica Tapalagă a creat roluri memorabile pe scenele Teatrului „Naţional” din Craiova, Teatrului „Nottara”, Teatrului „Mic” şi Teatrului „Bulandra” din Bucureşti. Televiziunea a reprezentat o componentă esenţială a personalităţii sale artistice.

Rodica Tapalagă se confundă, pur şi simplu, cu istoria divertismentului de televiziune din România. Nici participările sale la radio nu au fost mai prejos. Actriţa a fost distinsă, la Galele Uniter 2001, cu Premiul pentru întreaga activitate.

1939: A murit Hariclea Darclée (Haricleia Hartulari), celebră soprană română; (n.12.06.1860).

 La data de 14 ianuarie 1900 la teatrul Costanzi din Roma, la premiera operei lui Giacomo Puccini, Tosca, a fost  prima interpretă a rolului Floria.

1951: Intră în vigoare Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU, la 9 decembrie 1948. România a aderat la Convenţie la 3 noiembrie 1950, in plina teroare comunista.

1983: A murit Lucian Predescu, istoriograf. Din 1944 până în 1964, a fost oprit de cenzură să scrie, numele i-a fost cenzurat, iar lucrarea sa, „Enciclopedia României”, a fost pusă la index, ediţia originală devenind azi o raritate bibliofilă.

1985 : Se desfiinţa, pe baza unui ordin primit prin telefon de la Comitetul Central al PCR, toate studiourile teritoriale ale postului public de radio (Radio Cluj, Craiova, Iaşi, Timişoara şi Târgu Mureş) şi emisiunile în limbile minorităţilor naţionale. Programele 1 şi 2 îşi reduc drastic emisia: program numai între orele 6:30 şi 23:30, ulterior între orele 6:00 şi 24:00 în fiecare zi.

În această perioadă singura emisiune în limba minorităţilor a fost emisă din Bucureşti. Din 22 decembrie 1989 Radio România îşi redeschide staţiile regionale.

1990: Zi de doliu naţional în memoria victimelor Revoluţiei din decembrie 1989. Participanţii îşi amintesc că cei mai multi dintre ucigaşii victimelor sunt încă în libertate şi încet, încet trec de la regrete la revendicări şi proteste îndreptate împotriva guvernului şi a membrilor CFSN.

Sub presiunea mulţimii ajunse la sediul guvernului, se semnează trei decrete:

1) declararea PCR în afara legii.

2) organizarea la 28.01.1990 a unui referendum privind reintroducerea pedepsei cu moartea (abolită la 7.01.1990, prin Decretul-lege nr.6).

3) instituirea unei comisii naţionale pentru rezolvarea sesizărilor şi doleanţelor tuturor cetăţenilor. La 17.01.1990, decretele 1 si 2 vor fi anulate de către CFSN.

1990: Se reînfiinţează oficial Partidul Social-Democrat Român avandu-l ca prim  preşedinte pe Sergiu Cunescu (intre 1990-1999).

Foto: Sergiu Cunescu, născut 16 martie 1923  la București, decedat 16 martie 2005 (82 de ani). Tatăl, Stavri , născut în Albania (Cuneska) a fost un jurist cunoscut, social democrat din tinerețe. 

Ocupație inginer, membru al Camerei Deputaților a României. În funcție 18 iunie 1990 – noiembrie 2000

 Absolvent la  Universitatea Politehnica din București , a fost un politician român, președinte al Partidului Social Democrat Român (PSDR) între 1990 și 2000.

  Colaborator al lui Constantin Titel Petrescu, fruntas al social democratiei romanesti ,in perioada 1949-1952 a fost arestat din considerente politice.

De profesie inginer specialist în motoare cu ardere internă, a avut numeroase contribuții în industria automobilelor din România în perioada anilor 1960-1980, colaborând la omologarea prototipurilor Dacia 1100, 1300, Oltcit. 

1990: La Bucureşti se desfăşoară un miting în care se cere reintroducerea pedepsei capitale.

În acel moment are loc încercarea lui Dumitru Mazilu de a prelua conducerea Consiliului FSN şi de a-l înlătura pe Ion Iliescu de la putere, însă tentativa eşuează.

1991: A murit  actorul român Jorj Voicu, (filme: „Rămășagul”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Ediție specială”); (n. 12.07.1938).

1992: A murit, poetul şi traducătorul român Tudor George; (n.3 februarie 1926).

Înclinaţia pentru literatură se manifestă de timpuriu şi, elev în ultima clasă primară, George începe să publice în „Universul copiilor”, al cărui redactor era în 1936 N. Batzaria.

A absolvit liceul „Marele Voievod Mihai” (București) și Facultatea de Științe Juridico-Administrative din București (1949).

Poreclit Ahoe, a fost unul din boemii generației sale, împreună cu Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Teodor Pîcă, Florin Pucă, Dumitru Țepeneag etc.

George a refuzat orice înregimentare şi subordonare, şi nu numai din motive de boemă artistică sau juvenil spirit de frondă. Opţiunea sa pentru o existenţă liberă reprezintă un act de protest faţă de regimul totalitar, tot aşa cum opera lui poetică – îndeosebi cea din primii 10-15 ani de după război – în bună măsură „autobiografică”, se constituie în replică nonconcesivă la vicisitudinile vremurilor.

  Poetul a debutat editorial târziu, în 1957, cu Legenda cerbului. Acest amplu poem nu constituia decât o foarte mică parte din creaţia lui de până atunci.

Ultimii ani ai vieții (1980-1992) a locuit într-un bloc de pe str.Polonă nr.115, la scara A, unde se află acum o placă memorială a scriitorului.

A fost și un bun jucător de rugby, devenit ulterior antrenor la Locomotiva Grivița Roșie.

A fost instituit în cinstea lui Premiul de literatură sportivă Tudor George .

 

1993: A murit Mihail V. Puşcariu, producător român de film.

A avut un rol însemnat în organizarea şi conducerea cinematografiei de stat în anii 1930-1940.

1998: Un numar de 19 ţări europene, între care şi România, semnează, la Paris,  Protocolul  adiţional la Convenţia europeană pentru protecţia drepturilor omului şi a demnităţii fiinţei umane faţă de aplicaţiile biologiei şi medicinei, referitor la interzicerea clonării fiinţei umane (ratificat de Parlamentul României prin Legea 17/22.II.2001)

1999: Greva minerilor din Valea Jiului. Liderii minerilor cer venirea preşedintelui Emil Constantinescu în Valea Jiului.

A fost cea de a cincea acțiune grevista violenta de acest gen întreprinsă în România postdecembristă.

2000: Deschiderea oficială a “Anului Internaţional Mihai Eminescu”, sărbătorit în cadrul UNESCO, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naşterea marelui poet

2002: Uniunea Europeană a invitat zece ţări candidate la aderare – Polonia, Cehia, Ungaria, Slovenia, Slovacia, Estonia, Letonia, Lituania, Cipru şi Malta – să i se alăture începând cu data de 1.05.2004.

Numărul membrilor UE  a crescut astfel de la 15 la 25, iar pentru România şi Bulgaria a fost fixat ca termen al aderării, anul 2007.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfânta Muceniță Tatiana

Sfânta Muceniță Tatiana a trăit in vremea domniei împăratului roman Alexandru Sever (223-235). A refuzat sa se casatoreasca, alegand sa traiasca pentru Hristos. Datorita vietii sale, a fost asezata in randul diaconitelor de Biserica din Roma, desi nu avea mai mult de 15 ani.

Este dusa in templul zeului Apolo pentru a-i aduce jertfe. In loc de cinstirea zeului Apolo, ea se va ruga lui Hristos. In urma rugaciunii sale, s-a facut cutremur, iar o parte a templului si statuile zeului au fost distruse.

In alta zi, mucenita Tatiana a fost dusa la templul zeitei Artemis, pentru a aduce jertfa acesteia. Potrivit traditiei, templul a luat foc in momentul in care mucenita s-a apropiat de el, caci au coborat fulgere din cer, la rugaciunea ei.

Dupa mai multe chinuri: aruncarea in foc, la fiare, scoaterea ochilor, taierea sanilor, biciuiri, judecatorul a hotarat taierea capului Sfintei Tatiana.

Capul sfintei mucenite Tatiana se gaseste in Catedrala mitropolitana din Craiova, in aceeasi racla cu sfintele moaste ale Sfantului Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului, si ale Sfintilor Mucenici Serghie si Vah.

Menționam ca dupa cucerirea Constantinopolului de catre turci (1453), in timpul domniei lui Neagoe Basarab, boierii Craiovesti aduc capul Sfintei Mucenite Tatiana, impreuna cu moastele Sfantului Grigorie Decapolitul, la Manastirea Bistrita, judetul Valcea. Dupa reorganizarea Mitropoliei Olteniei (1950-1955), capul sfintei va fi depus la Episcopia Ramnicului si apoi la Catedrala mitropolitana „Sfântul Dimitrie” din Craiova, prin staruintele lui Firmilian, mitropolitul Olteniei.

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric; 
3. Calendar Creștin Ortodox.ro
4. https://www.rador.ro/2019/01/07/calendarul-evenimentelor-7-ianuarie-selectiuni-5/;
5. https://istoria.md/articol/695/7_ianuarie,_istoricul_zilei;
6. Cinemagia.ro.
7. https://www.defense.ro/foto/album1-1/40

Publicarea la București în 1964 a ”Însemnărilor lui Karl Marx despre români”- un semnal clar că începuse „desprinderea de frații noștri de la răsărit” !

MOTTO:

“Istoria se repetă prin ea insăși – întâi ca tragedie, a doua oară ca farsă” (Karl Marx)

Cât de „răi” puteau fi romanii în aprecierea lui Karl Marx!

In 1964, când insemnarile inedite  Karl Marx despre români apareau intr-un volum editat de Academia Română si coordonat de Acad.Andrei Oțetea , librăriile  erau ticsite de opere marxist – leniniste, de literatura sovietică și treptat de câte o noutate românească, sau de peste cortina de fier.

Nimeni  nu a dat vreo atenție volumului maroniu cu o bandă aurie  pe care scria: K. MARX – INSEMNARI DESPRE ROMANI. 

Atât eram de îndopați de marxism încât nu mai vroiam sa auzim nimic de Marx!  Ce insemnari putea sa faca… Marx despre români, stiind ca a trăit așa de departe de ei si a murit in 1883! 

Volumele au stat mult si bine pe raftul unor librarii  pina într-o zi, cand ,ba aici,ba acolo cate un strain,  venit anume la Bucuresti pentru…cartea lui Marx,  spunea librarului… că vrea toate volumele. 

Surprins  librarul,  prins de o anumita curiozitate , a zis “afara de doua-trei , care deja sunt reținute”. Strainii nu comentau, au platit, le-au luat si dispareau cu câte o masina.

Pentru prima data, librarii au deschis volumul si au inceput sa citeasca . Repede au realizat ca era un alt fel de Marx , despre care românii nu mai auziseră sau citiseră până atunci.

Apariția în 1964 la Bucuresti a volumului K. MARX –INSEMNĂRI DESPRE ROMÂNI si apoi in librariile din România, a fost inca un semn ca incepuse, de sus, „desprinderea de fratii nostri de la rasarit” de “eliberatorii poporului roman”.

 Prin  tiparirea Manuscriselor inedite ale lui Karl Marx despre români, care se aflau in Arhiva  Institutului International de Istorie Sociala din Amsterdam, romanilor li se oferea o alta față de istorie româneasca care le fusese interzisă din 1944.

Pentru inceput  sa reținem  câteva rinduri despe Karl Marx: fiul unor evrei care s-au convertit la luteranism (ceva mai ciudat , nu poate fi…)  studiile sale universitare fiind de drept, istorie, filosofie (teza cu care si-a luat doctoratul a fost despre filosofii greci,… nu ruși!) despre ostilitatea si critica sa la adresa religiilor , care i-au inchis  porțile academice germane, despre suspendarea ziarului editat de el și până la părăsirea Germaniei. Și despre expulzarea din Franța (in 1845, tot din cauza ideilor sale) urmată de expulzarea din Belgia (în 1848, după publicarea Manifestului Comunist !) si chiar despre viata lui din Anglia… 

 Cititorul se va convinge singur ca una a fost marxismul cu care au fost indoctrinati românii de catre dictatura stalinista si …oarecum altul a fost Karl Marx, pe care l-a interesat sincer Europa de Est și soarta ori viitorul românilor din Principate care-și cautau Calea Unirii.

Cum au ajuns manuscrisele lui Marx in Romania? S-a intâmplat ca un profesor universitar din Polonia, istoricul Stanislas Schwann , sa studieze Arhiva Marx – Engels din Amsterdam si sa dea peste patru manuscrise inedite, autografe, ale lui Karl Marx despre români .

 Plin de bunavointa, a semnalat existenta lor Academiei Republicii Populare Romane (a se observa ca republica era română, nu Romania).

Pe linga intimplare si bunavointa profesorului, s-a mai nimerit, din fericire, ca la Bucuresti cei ce au citit scrisoarea istoricului polonez sa fie români si sa se apuce de treabă. O treaba foarte grea.

 Toti, dar absolut toti, care au avut in mână manuscrisele lui Karl Marx s-au simtit total dezarmati de iligibilitatea lor. (Se stie ca printre putinii care au putut sa le citeasca au fost si cele trei fete ale sale Laura, Eleonor si Jenny, care le retranscriau pentru a le trimite editurilor).

Pe scurt, Karl Marx in goana neintrerupta a lecturilor si a ideilor ce le avea , nu acorda nicio atenție notitelor si conspectelor sale.

In aceiasi fraza puteau fi intilnite, de-a valma, cuvinte germane, frantuzesti si englezesti, care-i veneau primele prin minte!! Mai mult, intr-un cuvint erau si litere latine si gotice.

Apoi prescurtarile… Dar trecând, cu multa truda peste acestea, cele patru manuscrise autografe au fost descifrate corect si folosite ca dovezi nu impotriva “fratilor nostri de la rasarit”, ci in folosul adevarului istoric ,  in momentul când … conducerea superioara „de partid si de stat”,(de fapt Ceaușescu) a acceptat totusi consideratiile reale ca rușii doar si-au schimbat blana țaristă cu cea marxistă, dar relele naravuri de cotropitori si jefuitori, nu.
Este de precizat ca manuscrisele autografe sunt urmarea lecturii “Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes” a lui Elias Regnault , care a aparut la Paris in 1855.

Autorul Istoriei politice si sociale ale Principatelor Dunarene, acest valoros publicist si istoric al secolului XIX-lea, a mai scris o apreciata istorie despre Napoleon, dar si studii despre Franta, Anglia si Irlanda.

 Din 1848 a inceput sa strânga in premiera material istoric inedit despre Principatele Romane scrise de diferiti publicisti francezi, dar folosind si lucrarile lui Nicolae Balcescu, Eliade Radulescu, Ion Ghica , Aurel Papiu Ilarian, scotind un volum istoric de peste cinci sute de pagini in 1855, pe care l-a pus la dispozitia francezilor dar si a romanilor francofili.

 Ca om de stiință ,Elias Regnault a fost un sustinator ardent al formarii unui stat unitar român in paginile publicatiei sale pariziene “L’Avenir national” .

A fost un prieten sincer al poporului român.

Iata acum ce a extras si cum a comentat Marx istoria romanilor. Precizare: Toate citatele cu litere groase, care urmeaza de acum in text, sunt din K.Marx “Insemnari despre romani” (Manuscrise inedite – publicate de Acad. Prof A. Otetea si Prof. S. Schwanin) aparut in Editura Academiei  Române în anul 1964.

Manuscrisul inregistrat cu B 85 este cel mai amplu si incepe cu uciderea lui Grigore Ghica de catre turci “si-i trimite capul imbalsamat la Constantinopol: acolo e infipt intr-un cui pe zidurile Seraiului (1777) pentru ca a protestat impotriva cedarii Bucovinei in favoarea Austriei“ Daca pina la aceasta data, doar turcii si habsburgii dominau principatele romanesti, odata cu ocuparea Crimeei de catre Ecaterina a Rusilor, in 1787, vecinatatea rusa devine un nou pericol pentru Principate.

Iar dupa Pacea de la Sistov din 1781 Karl Marx noteaza: “Abia au plecat austriecii din Tara Românească și rușii sub Suvorov au intrat. Țara este data prada focului si jafului de catre acesta”. Dupa zece ani „Rusia obtine un „hatiserif” de la sultan prin care se poate amesteca in treburile principatelor iar „amestecul” lor vine intotdeauna cu armata multa si jefuitoare”.

Cind pe firmamentul istoriei apare Napoleon si se imprieteneste cu Alexandru, tarul Rusiei, acesta se grabeste sa-i ceara … anexarea principatelor.Deci luminatul “Napoleon isi da consimtamintul la anexarea celor doua principate” consemneaza Karl Marx. Spre norocul romanilor, prietenia celor doi nu a durat mult (“Spune-mi cu cine te imprietenesti ca sa-ti spun cine esti” si a inceput razboiul intre ei. Daca incepea cu citeva luni mai devreme, Basarabia nu ar mai fi fost cedata rusilor de catre turci.”

Apoi Marx noteaza in continuare: “Turcia nu putea ceda ceea ce nu-i apartinea, pentru ca Poarta otomana n-a fost niciodata suverana asupra tarilor romane .Ca sa nu mai vorbim de Rusia, care nu avea nici un drept sa ia ce nu-i apartinea, dar o asemnea Rusie nu a existat niciodata si nu va exista vreodata !! Țineți minte cititori!!

Dupa victoria asupra lui Napoleon, Alexandru avea cuvintul hotaritor in Congresul de la Viena , la care Karl Marx adauga: ”…rusii s-au aratat asa cum sunt: jaful si ocuparea Basarabiei au spulberat toate iluziile” si mai departe … “Taranul roman care suferise cel mai mult de pe urma ocupatiei n-avea pentru muscal (moscovit) decit cuvinte de ura”

Din tot cuprinsul manuscrisului reiese cit de sensibil a fost filosoful  Karl Marx la suferintele taranilor romani atit de napastuiti de boierii lor, dar si cit de jefuiti au fost de rusi. Despre Tudor Vladimirescu are numai cuvinte de lauda: “Vladimirescu era patriot roman . Pentru el, Rusul si fanariotii sunt dusmanii .Tudor respinge alianta rusa .…” Apoi in detaliu scrie despre tradarea si uciderea eroului nostru pe care o califica .”Asasinat marsav!” Totusi ceva se schimba dupa 1821 in Principatele Romane, turcii accepta din nou numirea de domni paminteni, care… “au pus la locul de cinste limba romaneasca dispretuita de retorii Fanarului”. Si turcii se saturasera de fanariotii lor!!

Karl Marx scrie pe larg despre ocupatia rusa din timpul razboiului ruso-turc din 1828 – 1829, cind 150.000 de rusi au gasit de cuviinta sa invadeze, ca lacustele, Moldo-Valahia: “Au avut loc excese groaznice. Contributii de tot felul in produse, furaje, vite, corvezi, hotii, omoruri, etc. Barbati si femei au fost inhamati la care cu vizitii cazaci care nu-si crutau nici bita, nici virful lancii lor. Peste 30.000 de romani fura smulsi de la munca cimpului pentru a servi ca animale de munca”

Ocupatia asta de jaf si haos a tinut pina in 1835, inca sase ani dupa terminarea razboiului si a Pacii de la Adrianopol in care rusii, ca invingatori, au dispus cum au dorit de Principatele Romane.

S-a mers atit de departe incit: “Orloff, in numele tzarului, propune sultanului sa cumpere cele doua provincii, oferindu-i 36.000.000 fr. Din care reiese ca sub dominatia “curtii otomane” si-a “curtii protectoare”, principatele ajunsesera marfa de târg reține K.Marx

Intre 1829 si 1834, Kiselev a fost guvernatorul general al Principatelor Romane care isi pierdusera orice urma de libertate si independenta, pentru ca guvernatorul rus , prin forta si dictat a inlaturat, prin alungare, inchisoare sau moarte pe toti romanii care protestau impotriva lui sau al Regulamentului Organic pe care l-a introdus in 1831.
Marx exemplifica cum I. Vacarescu a protestat impotriva puterilor nelimitate ale lui Kiselev si a fost dat pe mina judecatorilor militari rusi care l-au surghiunit din Bucuresti ca si pe alti patru boieri romani care au protestat si care , toti murira “din intimplare”  In aceiași saptamâna (vezi pag.119). Kiselev a adus niste modificari Regulamentului Organic care puneau sub control si supunere totala Principatele, direct“curții protectoare” de la Petersburg. (Sinteza  unei prezentari de Acad.Andrei Oțetea) – D.D. RUJAN, https://ioncoja.ro/karl-marx-despre-romanii-de-noi/.

P.S.

Apariția cărții lui Marx despre români în 1964, a fost unul dintre primele semne că în România se produce o schimbare, o cotitură spre normalizarea situației. Normalizare care nu putea să însemne decât un singur lucru: românizarea vieții publice!

Se va repeta curând acel moment?

Azi, viața în România și-a pierdut caracterul românesc într-o proporție mult mai mare ca în anii cominternismului biruitor: 1944-1964. Se vede că urmașii cominterniștilor din acei ani au tras concluziile ce se impuneau și și-au luat măsurile ca să nu se mai repete re-nașterea românească de după 1964! Din perioada 1964-89!…

Desigur, ne va fi mult mai greu să ne revenim din dezastrul generalizat produs după 1990. Totul e să nu ne pierdem speranța și simțul datoriei!

Vorba lui Ioan Gavrilă Ogoranu: Speranța moare ultima. Iar când speranța moare, ne rămâne datoria, conștiința datoriei de a nu ceda. Moment în care grația Domnului nu te va abandona! Te ajută numai dacă ești în arenă, ești prins în încleștarea luptei! Altmintei, cum să ne ajute?!

Poți să stai în tribună și să câștigi de acolo?!…

Prof.univ.dr. Ion Coja