CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ZIUA DE 7 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR


 1869: S-a născut  scriitorul Ştefan Orăşanu; a scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (m. 1903).

ISTORIA ROMANIEI CONTEMPORANE  - NOTE CRITICE de STEFAN ORASANU , EXTRAS DIN

1872 (7/10): S-a născut  sculptorul român de origine germană Frederic Storck,  fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck. ; (m. 26 decembrie 1942).

A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München.

Imagini pentru frederic storck sculptor

   A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică.

1881 (7/20): S-a născut la Piatra Neamț, prozatoarea română Irina Lecca (d. 30 noiembrie 1953, Mănăstirea Văratec). Familia ei provenea din Basarabia, printre rudele sale numărându-se actorul Matei Millo și scriitorul Gr. N. Lazu, frate cu mama sa.

După moartea soţului, s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul seminarial monahal.

1895:  S-a nascut pianista Clara Haskil; (d. 1960)

Născută în România într-o familie de evrei (sefarzi) români, a fost  nevoită  să se refugieze în 1940 în Franța, de unde datorită persecuțiilor rasiale, în 1942 se refugiază în Elveția, la Vevey, unde a fost naturalizată ca elvețiană.  

 1902: S-a născut geologul Nicolae S. Petrulian; contribuţii la studiul mineralogic şi geochimic al unor zăcăminte de minereuri complexe din România; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1983).

 1914 : A murit Atanasie Marian Marienescu, istoric, filolog, scriitor, folclorist şi etnograf; lui i se datorează tipărirea primei culegeri de colinde din teritoriile româneşti (1859); membru corespondent al Societăţii Academice Române şi, apoi, membru titular al Academiei Române din 1881 (n. 1830) – 105 ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 7/20.I.1915.

La 5 – 7 ianuarie 1914 are loc la Ploieşti, in  România, primul Congres de sine stătător al sindicatelor.

1916: S-a născut  la Petrești, în jud. Dâmbovița, Elena Ceausescu, (n.Lenuța Petrescu), fost prim-viceprim-ministru al României comuniste şi soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu;

Certificatul  său de naștere indica greșit ziua de 7 ianuarie 1919 ca dată a nașterii sale.

A  terminat doar 4 clase primare, fiind, din punct de vedere școlar, foarte slab pregatită.

În 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român, unde il  cunoaste  pe Nicolae Ceaușescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945.

 Până în anul 1969  nu a cumulat nici o funcție politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetari Chimice). Din anul 1979 numele Elenei Ceaușescu este asociat “Cabinetului nr. 2″, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanței politice.

In 1989, a fost condamnată la moarte și executată, împreună cu soțul ei, Nicolae Ceaușescu(d.25.12.1989,Targoviste). Cei doi au fost executați in urma sentinței Tribunalului Militar Excepțional înființat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989, in timpul revoltei populare anticomuniste din România.

1917(7/20): Se înfiinţează la Iaşi, în România, „Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, format din 12 persoane (Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Ion Nistor, Sever Bocu ş.a.), care a semnat „Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare”.

 1918: S-a născut Ion Frunzetti, critic și istoric de artă, poet, publicist, eseist și traducător român (d. d. 11.09.1985).

 1919 : Are loc la Sibiu, România, Congresul Partidului Social-Democrat Român din Ardeal şi Banat, in timpul  caruia se  adoptă programul partidului.

1926: S-a nascut   Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist şi producator de film român (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (d. 19.08.1999).

1931: Are loc, la sala Femina din Bucuresti, premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, film sonor (cu dialog în inserturi) despre eroina de la Jiu.

1933: S-a nascut  renumita actriță română, Ioana Bulcă (Ioana Bulcă-Diaconescu).

Din 1959 a fost  actriță a Teatrului Național din București.

1943: A decedat la New York, Nikola Tesla ( n. 10 iulie 1856, Smiljan, Austro-Ungaria, astăzi în Croația) inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale.

Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.

Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au stat la baza celei  de-a doua Revoluții Industriale.

Câteva dintre invențiile lui Tesla: Curentul alternativ (CA) (1882), Radioul, Becul fară filament sau lampa fluorescentă, Principiile teoretice ale radarului; Rețele de curent alternativ cu una sau trei faze; Generator și motor cu mai multe faze; Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda (1898); Circuitul de înalt voltaj „Tesla Coil” (1891); Motorul de inducție (1887); Submarinul electric; Studii asupra razelor X; Teoria dinamicâ a gravitației; Câmpul de propulsie anti-electromagnetic sau propulsia spațială (brevetul #6,555,114 din 1928); Undele gravitaționale; Bobina Tesla; Generatorul de cutremure; Raza morții; Plăcile de energie violetă sau pozitivă; Electroterapia; Principiul de decolare a avioanelor dintr-un punct fix; Conceptul vehiculelor electrice etc.

1946: În România, la presiunile Comisiei Aliate de Control, în guvernul dr. Petru Groza erau admişi câte un reprezentant al PNŢ şi PNL, în calitate de miniştri secretari de stat fără portofoliu, fapt ce a dus la sfârşitul „grevei regale” (începute la 21.VIII.1945).

 1954: S-a născut fizicianul Marius-Ioan Piso; fondator, director executiv (din 1995) și preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române (din 2004), fondator al Institutului de Ştiinţe Spaţiale (1991); autorul a peste 20 de brevete în senzori inerţiali şi de gravitaţie, comunicaţii optice şi tehnologie nano-magneticǎ; a contribuit la dezvoltarea politicilor spațiale din România.

1958: A decedat Petru Groza, fost  președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale dupa instaurarea regimului comunist, fondator și președinte al Frontului Plugarilor din Romania; (n. 7 decembrie 1884)

Jurist, mosier  şi om politic, a fost preşedinte al organizaţiei de stanga „Frontul Plugarilor” (1933-1953); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1944 – februarie 1945); sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui ca prim-ministru.

Groza a format, la 6 martie 1945, un  guvern dominat de comunisti, ministerele-cheie fiind deţinute de comunişti. A fost preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale – şeful statului (1952-1958); (n. 1884).

 1962: S-a născut fosta canotoare Florica Lavric, câştigătoare a medaliei de aur la JO de la Los Angeles (1984) cu echipajul de 4+1 rame (m. 2014).

Florica Lavric

1990 : Consiliul Frontului Salvarii Nationale din Romania  a adoptat Decretul – Lege nr.6 privind abolirea pedepsei cu moartea.

1992: In Romania a început recensământul populației și al locuințelor. Acțiunea s-a încheiat la 14 ianuarie 1992.

Cifra de 22.810.035 persoane a marcat o creştere cu 1.353.000 a persoanelor înregistrate (respectiv 7,1%) faţă de recensământul din 1977. Ponderea populaţiei române în totalul cetăţenilor a crescut de la 88,1%, în 1977, la 89,5%.

Etnici număr %
Români20,408,54289.5
Maghiari1,624,9597.1
Romi401,0871.8
Germani119,4620.5
Ucraineni65,7640.3
Ruși38,6060.2
Turci29,8320.1
Sârbi29,4080.1
Tătari24,5960.1
Slovaci19,5940.1
Bulgari9,8510.1
Evrei8,9550.0
Cehi5,7970.0
Polonezi4,2320.0
Croați4,0850.0
Greci3,9400.0
Armeni1,9570.0
Alții8,6020.0
Nedeclarată7660.0
Total22,810,035100.0

1993: A decedat  Sile Dinicu, pianist, dirijor, compozitor și orchestrator de muzică ușoară (a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii timp de 34 de ani); (n. 10.12.1919, Bacau).

  1996: A murit actorul Ion Manta; (n. 1906).

Ion Manta | Discography | Discogs

1997: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat hotărârea de înfiinţare a Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO), coordonat de preşedintele României şi funcţionînd pe lângă CSAT.

1998: A decedat Alexandru Elian (n. 27 octombrie 1910, București), academician , istoric, membru titular (1993) al Academiei Române, considerat a fi unul dintre cei mai mari bizantinologi români.

ربما تحتوي الصورة على: ‏شخص واحد‏

1999:  A încetat din viaţă poetul şi graficianul Constantin Dracsin (n. 20 iulie 1940).

 2007: A murit Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (n. 24 ianuarie 1921, la Chişinău, azi în R. Moldova).

Amintiri din teatrul romanesc: Sorana Coroama

A fost fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Placinteanu  și a compozitoarei Mansi Berberis .

După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iasi in 1946, s-a îndreptat spre regia de teatru.

Între 1959 – 1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența.

 A regizat peste 190 de spectacole de teatru, si a colaborat la radio-televiziune regizând serialul MușatiniiO noapte furtunoasă – Caragiale, Egmont – Goethe și teatru radiofonic.

A fost cadru universitar la Institutul de Teatru I.L.Caragiale din București, la Facultatea de Filologie  a Universitatii din Cluj și la Universitatea „Hyperion” din București.

2009: Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că a luat decizia de a instaura situaţia de urgenţă în sistemul energetic, în urma sistării livrărilor de gaze ruseşti către România.

2011: A încetat din viaţă Ion Vova, cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic. 

Fonoteca de Aur a Radio România este îmbogăţită cu montările sale inegalabile din Moliere, Shakespeare, Ibsen, Shaw, Alecsandri, Caragiale, Muşatescu, prin intermediul cărora Ion Vova a devenit nemuritor. Creaţiile sale au încântat generaţii la rând şi continuă să fie şi astăzi de o actualitate artistică remarcabilă. Ion Vova este, aşadar, unul dintre pilonii de rezistenţă pe care s-a edificat, la noi, Radioul.

vova 1

 Pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu) era  supranumit „Domnul Radio”. Din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (n. 1917, la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu care studia canto.)

A fost nelipsit de la Radio până la vârsta de 93 de ani, până la începutul lunii noiembrie 2010, manifestând o vitalitate ieşită din comun. 

  2013: A decedat la Panciu, județul Vrancea, arhiepiscopul Epifanie Norocel (n. 14 decembrie 1932, Mălini, județul Baia, primind  la botez numele de Gavril Norocel),  fost episcop român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A îndeplinit funcțiile de stareț al Mănăstirii Neamț (1971-1975), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos (1975-1982), episcop al Buzăului (1982-2009) și arhiepiscop al Buzăului și Vrancei (2009-2013).

În anul 1961 a fost licențiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat teologia la București și Moscova. Între 1965-1971 a fost profesor și director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț.

Între 1971-1975 a fost starețul Mănăstirii Neamț, iar în data de 9 noiembrie 1975 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titulatura de „Tomitanul” și reședința la Constanța (sediul Arhiepiscopiei se afla la Galați).

În anul 1981 a fost ales ca episcop al Episcopiei Buzăului, devenind arhiepiscop după ridicarea episcopiei în anul 2009 la rangul de arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei.

A suferit un infarct miocardic în timp ce se deplasa către Mănăstirea Brazi din județul Vrancea, în ziua de 7 ianuarie 2013 si a fost transportat de urgență la spitalul din Panciu, dar medicii de acolo nu au reușit să-l resusciteze

2017: A decedat fizicianul Nicolae Ionescu-Pallas; autorul a peste 250 lucrări ştiinţifice, abordând variate domenii ale fizicii şi matematicii (mecanica clasică şi cea relativistă, termodinamica, mecanica cuantică, fizica laserilor şi cea a plasmei, cosmologia şi matematicile aplicate) dar şi ale istoriei şi filosofiei ştiinţei; membru de onoare al Academiei Române din 2016; (n. 1932).

Nicolae Ionescu-Pallas fost ales membru al Comitetului academic pentru filozofie și istorie a științei, membru al Societății Europene de fizică (1971), membru al grupului European pentru spectroscopie atomică (1970), membru al Institutului pentru Cultură Științifică Ettore Majorana (1976), membru al Societății Internaționale de gravitație și
relativitate generală (1978), membru al Societății astronomice din India (1982) și membru al Consiliului Național pentru Enciclopedia de Fizică (1983).
O fațetă mai puțin cunoscută a personalității regretatului savant și om de cultură care a fost Nicolae Ionescu-Pallas este cea legată de pasiunea și sârguința cu care s-a aplecat asupra studiului muzicii psaltice din repertoriul coral românesc.
Împreună cu preotul prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu a editat piese din repertoriul sacru al Cântărilor Sfintelor Liturghii.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfântul Ioan Botezatorul

Predică la Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul - Pr. Ion Cârciuleanu  | Doxologia

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron.

Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu.

Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau. 

Sf.Ioan a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui său.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 73108_ioan.jpg

In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului ca rasplată.

Circa doua milioane de romani poarta numele de Ion, Ioan, Ioana.Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani fericiti tuturor celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul !

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric; 
  3. Calendar Creștin Ortodox.ro
  4. http://www.rador.ro/2019/01/07/calendarul-evenimentelor-7-ianuarie-selectiuni-5/;
  5. http://istoria.md/articol/695/7_ianuarie,_istoricul_zilei;
  6. Cinemagia.ro.

07/01/2021 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: