Repere dintr-o analiză geopolitică privind Bucovina

BUCOVINA – Repere dintr-o analiză geopolitică

Istoria Bucovinei constituie obiectul de studiu a cel puţin patru istoriografii naţionale (română, austriacă, ucraineană, poloneză) care, fiecare în parte, exprimă punctul de vedere al naţiunii / imperiului / regatului / statului naţional din care această provincie de frontieră a făcut parte de-a lungul istoriei, scrie MIHAI COPEŢCHI-KOPECKY, în https://romaniabreakingnews.ro/bucovina-repere-dintr-o-analiza-geopolitica, care subliniază că:

,,Literatura istorică asupra Bucovinei este pe cât de bogată, pe atât de variată. S-a scris foarte mult despre Bucovina atât în limba română, cât şi în limbile engleză, germană, poloneză, cehă, slovacă, maghiară şi ucraineană. S-a insistat însă numai asupra unor anumite laturi ale problemei”, ne lămureşte Ion Nistor în cartea sa ,,Istoria Bucovinei”, tipărită postum, după căderea comunismului în România[1].

Geopolitica Bucovinei

,,Analizând istoria Bucovinei din perioada stăpânirii habsburgice (1774-1918), ne întrebăm dacă multiculturalismul şi multilingvismul, lăudat de unii şi criticat de alţii, „reprezintă [ca experienţă istorică] un anacronism sau o perspectivă”?

Mai ales, în contextul actual, când se discută intens despre ,,tradiţiile multiculturale bucovinene” în raport cu „sistemul de valori general europene”, când se doreşte ,,o integrare totală în ,,Casa comună a Europei”, ca singură posibilitate care ar aplana şi, în final, ar lichida toate problemele interetnice existente, încă, în această zonă”.

Să nu uităm că Bucovina este prima provincie românească în care iluminismul european găseşte – în timpul lui Iosif al II-lea (1780-1790) -, cadrul optim de aplicare.

Legislaţia iluministă prefigurează, în fond, ,,esenţa începuturilor Europei moderne”.

,,Ce s-a întâmplat în cazul Bucovinei, ruperea unei provincii istorico-geografice în două, nu este decât un segment din tragedia unei zone mai largi. În întregul Centru de Răsărit al Europei, graniţele au fost mutate şi contestate, iar oamenii siliţi să plece în pribegie ori să accepte o nouă cetăţenie, austriacă, slovacă, română, sovietică sau ucraineană”. (Iacobescu, M., ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 256)).

Astăzi, pentru a înţelege cât mai corect complexitatea situaţiei în context internaţional – creat de-a lungul timpului -, se impune un nou tip de abordare, în care cercetarea istorică să se grefeze pe ​​analiza geopolitică. Domeniu metodologic încă în construcţie, analiza geopolitică urmează nişte norme care nu sunt încă foarte bine stabilite, dar, furnizează un cadru şi o ,,foaie de parcurs” pentru cei care doresc să se aventureze pe nişte căi incomode (dar sigure) de înţelegere a conflictelor (mocnite, în bună parte) iscate în jurul unor spaţii de interes strategic şi pentru securitatea diverselor naţiuni, implicate în acest ,,joc”.

Vom vorbi, în termenii consacraţi ai unei analize geopolitice (teritoriu, factor uman, reprezentări, rivalităţi, (f)actori externi, etc.) despre una dintre cele mai pitoreşti, mai iubite şi mai controversat cercetate provincii ale noastre, Bucovina.

„Geografia politică” sau „geopolitica” a apărut ca disciplină şi metodă de cercetare istorică complexă, care implică deopotrivă geografia şi politica, în contextul afirmării statelor-naţiune europene, în acel moment din istoria Europei când (de)marcarea frontierelor fusese finalizată, şi când au apărut premizele omogenizării teritoriului – şi a culturii -, atunci când în mentalul colectiv s-a produs legătura strânsă dintre identitatea naţională şi sentimentul naţional.

Sarcina primordială a geopoliticii este de a evidenţia originile rivalităţilor, conflictelor şi a motivaţiilor factorilor implicaţi. Trebuie să existe un proces riguros de selecţie a datelor, bazat pe un singur criteriu, care constituie, în definitiv, problema recurentă a unei analize geopolitice: de ce, pe un (anumit) teritoriu au (avut) loc confruntări sau (mai) există rivalităţi?

Teritoriul – ca sursă de conflict – este pe larg analizat în diverse studii de geografie politică, militară şi socială. El are importanţă în ceea ce priveşte compoziţia etnică a populaţiei, evaluarea realităţilor religioase sau înţelegerea altor aspecte de funcţionare a statelor.

In perimetrul graniţelor unui stat se află, de regulă, toate structurile administrative şi economice, conducerea ţării (care asigură unitatea teritorială în organizarea forţelor şi relaţiilor de producţie prin intermediul reglementărilor statale şi sociale), efectivul numeric al populaţiei (ca principal potenţial de dezvoltare economică) etc.

În acest context, o analiză geopolitică a Bucovinei se poate elabora pe patru paliere: cercetarea teritoriului, cu luarea în calcul a fluctuaţiilor istorice ale acestuia (I), analiza tipurilor de populaţie din teritoriul respectiv, cu stabilirea interacţiunii dintre aceste tipuri (II), identificarea rivalităţilor şi stabilirea cauzelor generatoare de conflicte (III), reperarea şi evidenţierea agenţilor (factorilor) externi de influenţă a evenimentelor şi a cursului istoric (IV).

Poziţia geografică a Bucovinei reclamă o analiză concertată a factorilor interni şi externi de dezvoltare a provinciei, care să ţină seama de contextele istorico-politice create aici în diverse timpuri, precum şi de relaţiile cu vecinii, stabilite de-a lungul istoriei. În procesul dezvoltării istorice, astfel de teritorii cu poziţie geografică ,,nefavorabilă” cunosc transformări neaşteptate: uneori, ele beneficiază, în chip paradoxal, de această poziţie şi devin teritorii prospere, alteori (şi acest lucru se întâmplă cel mai des) ele suportă consecinţele acestei poziţii şi devin teritorii supuse şi paupere. Poziţia geografică poate avantaja sau defavoriza un stat, o naţiune, un popor şi, de ce nu (?!), o provincie, mai ales dacă aceasta se află într-o zonă disputată – frontalieră -, sau – cum e cazul Bucovinei -, împărţite în două, transfrontalieră.

Vom defini poziţia geopolitică a Bucovinei ca fiind o rezultantă a raportului dintre localizarea geografică şi potenţialul natural şi etno-demografic al provinciei, pe de o parte, şi legăturile (rivalităţile) politice, economice şi militare ale statului – din care teritoriul respectiv face parte (integral sau parţial, în funcţie de perioada istorică) -, cu statele vecine ori cu puterile regionale, pe de altă parte. Poziţia geopolitică determină orientarea relaţiilor externe ale statelor respective spre axe de interes geopolitic.

Raporturile de forţă – mizele sau jocurile privind stabilirea marilor sfere de influenţă -, modifică adesea poziţia geopolitică a unui stat (a se vedea, spre exemplu, evoluţia geopolitică a României în sec. XX).

Hotarele Bucovinei, care au suportat importante modificări în diverse perioade istorice,  sunt privite, în termenii analizei noastre, ca parametri de influenţă geopolitică şi geoeconomică majoră, reprezentând acea linie naturală şi/sau convenţională de demarcaţie care separă teritoriile statelor din care provincia a făcut sau face parte, ca entităţi geografice, politice, istorice, economice. Aceşti parametri sunt expresia geopolitică a teritorialităţii.

,,Bucovina istorică este un concept cu care operează istoriografii. Dar pentru oamenii de rând, interesaţi de istorie la modul general, care  locuiesc de-o parte şi de alta a graniţei româno-ucrainiene, Bucovina/Bukovina este denumirea unui spaţiu mental, a unui „teritoriu ale cărui graniţe şi-au pierdut de mult conturul exact”, devenind „aproape un teritoriu de legendă”, un brand comercial, o atractivitate turistică sau altceva, în orice sens.

Prin apartenenţa la o zonă aflată la intersecţia unor interese geopolitice, geostrategice, cultural-religioase şi ideologice diferite, prin schimbarea repetată, în ultimele trei secole, a naţiunii politice dominante, destinul istoric şi cultural al acestui străvechi subspaţiu etno-cultural românesc a devenit unul de excepţie”.

Cel mai bine a înţeles şi exprimat întreaga dramă a românilor bucovineni din vremea sa părintele profesor Simeon Florea Marian (1847-1907). Iată ce spune , marele etnolog, folclorist, naturalist şi istoric al Bucovinei:

,,Nu ştiu de s-a mai aflat, ori se mai află undeva pe faţa pământului vreo ţară care să fi fost de atâtea ori cutreierată, prădată şi pustiită de către atâtea limbi străine, păgâne şi creştine, de câte ori a fost ţara noastră (Bucovina – n.n.). Şi iarăşi nu ştiu de se mai află, undeva, vreun popor, care să fi avut atâtea de suferit din partea nenumăraţilor şi cumpliţilor săi duşmani, ca românii …..” (citate de M.Iacobescu în ,,Căutând arhivele Bucovinei”, Ed. Junimea, Iaşi, 2003 (pag. 357)).

Apreciere făcută la sfârşit de secol XIX, perfect valabilă şi la început de secol XXI.

Sub aspect geografic, acest ,,colţ” de ţară, atât de jinduit de imperiile din jur, în mod paradoxal, se află chiar în centrul Europei. Capitala Cernăuţi se află la o distanţă de circa 120 km – spre est – de centrul geografic al Europei, consemnat în anul 1887, la Trebuşeni (Dilove – la 5 km de graniţa cu România), de către cartografii militari austrieci.

Destinul Bucovinei, ca provincie care, în diverse perioade ale istoriei, a aparţinut Principatului Moldovei, Austro-Ungariei, României, URSS, iar acum – parţial -, şi Ucrainei, a depins (şi încă depinde) – după o cercetare riguroasă şi corelarea datelor, din surse noi, oricât de paradoxal ar putea să pară acest lucru unora dintre analişti -, ….de destinul Poloniei!

De-a lungul istoriei sale, România a avut cele mai sigure graniţe pe Dunăre, la Marea Neagră şi cea cu Polonia, stabilită din 1366, sub domnia lui Cazimir cel Mare, şi neîntrerupt vecină la hotarul nostru nordic – până-n 1940 -, polonii obişnuind să spună:

„Între noi şi Moldova însuşi Dumnezeu a statornicit fluviul Nistru” – Inter nos et Valachiam ipse Deus flumine Tyras dislimitavit.

Polonia a suferit trei împărţiri teritoriale la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Prima ,,partiţie” a avut loc în anul 1772. Bucovina a fost ocupată de trupele austriece în toamna anului 1774 – la doi ani după prima împărţire a Poloniei -, printr-un ,,şiretlic diplomatic”, devenind provincie austriacă, oficial, la 7 mai 1775. A doua partiţie a Poloniei a avut loc în anul 1793, iar a treia în anul 1795, când, practic, şi-a încetat existenţa Uniunea polono-lituaniană, ca stat suveran. La 6 noiembrie 1918, cu ajutorul ,,aliaţilor”, s-a proclamat „Republica Populară Polonă”, iar la 28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei a votat în unanimitate – cu sprijinul majorităţii reprezentanţilor etnici poloni şi germani – unirea Bucovinei cu România.

Cea de a patra împărţire a Poloniei, care a afectat teritorial şi politic viitorul acestei ţări, s-a făcut între Germania nazistă şi Rusia bolşevică, în baza Pactului Ribbentrop-Molotov din august 1939. Pe 26 iunie 1940, într-un context geopolitic amplu, ambiguu şi complex, Uniunea Sovietică ocupă teritoriul românesc dintre Prut şi Nistru, respectiv, Basarabia şi nordul Bucovinei, acţiune ce se află – şi de data aceasta – în legătură directă cu (re)împărţirea Poloniei. Nu e o coincidenţă – pur şi simplu -, întâmplătoare. Era o consecinţă predictibilă.

România a intrat în cel de-al Doilea Război Mondial ca aliat al Germaniei, pentru a lupta împotriva Uniunii Sovietice care ocupase Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţei, acţiune bazată pe o decizie discutabilă, atribuită exclusiv lui Ion Antonescu, care va plăti cu viaţa, pe lângă alte ,,poliţe” şi ,,îndrăzneala” de a se fi opus ocupantului bolşevic.

Acest cumul de probleme ,,neclare” ale istoriei Bucovinei din ultimele trei secole generează întrebări la care nu se poate da un răspuns clar şi plauzibil decât în condiţiile aplicării unei analize echidistante şi nepărtinitoare, opusă metodelor clasice – ideologizate politic -, care obişnuiesc să reconstituie contrafactual evenimentele trecutului.

O analiză geopolitică a Bucovinei ar putea permite o mai bună, facilă şi corectă înţelegere a situaţiei actuale a provinciei şi ar lămuri în termeni mult mai clari locul ei în istorie, ajutând generaţiile viitoare să afle: ce a fost, cum a fost, ce va fi şi cum va fi (dacă va mai fi ?!).

Sarcina primordială a unei asemenea analize este să pătrundă cât mai adânc în esenţa problemelor nerezolvate ale istoriei, la originea rivalităţilor – a conflictelor -, să dezvăluie adevăratele interese ale ,,actorilor” imperiali sau locali care i-au motivat să acţioneze într-un fel sau altul, pecetluind soarta Bucovinei.

Este ca şi cum am încerca să ,,rezolvăm” un puzzle de-o altă factură, mai complex şi mai dificil de descifrat tocmai datorită multitudinii ,,pieselor” care-l compun. Or, iată că avem la dispoziţie câteva dintre ,,piesele” de bază ale unui puzzle geopolitic despre Bucovina: un teritoriu disputat, rivalităţi istorice, conflicte ,,îngheţate”, factori de influenţă, motivaţii, argumente şi protagoniştii, învingători sau învinşi.

Astăzi, se discută despre românii din nordul Bucovinei, ca despre niște simple prezențe fizice în mijlocul unor ,,jocuri geopolitice” – niște subiecți nedoriți la intersecția sferelor de  influență -, și nu ca despre niște generatori sau beneficiari ai unei identități distincte, într-un spațiu geocultural și geoistoric, care, în mod nefast s-a aflat ,,în calea tuturor răutăților”.

În preajma sărbătoririi centenarului Marii Uniri este important să discutăm despre Bucovina nu doar în termeni festivi – sau în limbajul consacrat al patrioţilor de conjunctură şi al euforiei provocate de show-urile cu artificii -, ci şi în contextul realităţilor incomode care au marcat trecutul – dar şi prezentul -, în termeni de analiză istorică, geopolitică şi geostrategică.

[1] I. Nistor, Istoria Bucovinei, Ed. Humanitas, Bucureşti, 1991.(p. 2)

Publicitate

ZIUA DE 7 IANUARIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR

 1869: S-a născut  scriitorul Ştefan Orăşanu; a scris poezie, dar mai ales studii de istorie şi istorie literară, cronică dramatică, muzicală şi de artă plastică (m. 1903).

1872 (7/10): S-a născut  sculptorul român de origine germană Frederic Storck,  fiul sculptorului Karl Storck şi soţul pictoriţei Cecilia Cuţescu-Storck. ; (m. 26 decembrie 1942).

A studiat la Școala de arte frumoase din București, avându-l profesor pe Ion Georgescu, apoi la München.

   A fost profesor la Școala de arte frumoase din București și membru fondator al societății Tinerimea artistică.

1881 (7/20): S-a născut la Piatra Neamț, prozatoarea română Irina Lecca (d. 30 noiembrie 1953, Mănăstirea Văratec). Familia ei provenea din Basarabia, printre rudele sale numărându-se actorul Matei Millo și scriitorul Gr. N. Lazu, frate cu mama sa.

După moartea soţului, s-a retras la Mănăstirea Văratec, unde s-a dedicat vieţii monahale; în răstimpul cât a fost stareţă (1940-1942; 1946-1951), s-a preocupat de organizarea unui orfelinat, a atelierelor de ţesătorie şi broderie, precum şi de învăţământul seminarial monahal.

1895:  S-a nascut pianista Clara Haskil; (d. 1960)

Născută în România într-o familie de evrei (sefarzi) români, a fost  nevoită  să se refugieze în 1940 în Franța, de unde datorită persecuțiilor rasiale, în 1942 se refugiază în Elveția, la Vevey, unde a fost naturalizată ca elvețiană.  

 1902: S-a născut geologul Nicolae S. Petrulian; contribuţii la studiul mineralogic şi geochimic al unor zăcăminte de minereuri complexe din România; membru titular al Academiei Române din 1963; (m. 1983).

 1914 : A murit Atanasie Marian Marienescu, istoric, filolog, scriitor, folclorist şi etnograf; lui i se datorează tipărirea primei culegeri de colinde din teritoriile româneşti (1859); membru corespondent al Societăţii Academice Române şi, apoi, membru titular al Academiei Române din 1881 (n. 1830) – 105 ani. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români M-Q (2001) dă moartea la 7/20.I.1915.

La 5 – 7 ianuarie 1914 are loc la Ploieşti, in  România, primul Congres de sine stătător al sindicatelor.

1916: S-a născut  la Petrești, în jud. Dâmbovița, Elena Ceausescu, (n.Lenuța Petrescu), fost prim-viceprim-ministru al României comuniste şi soţia dictatorului Nicolae Ceauşescu;

Certificatul  său de naștere indica greșit ziua de 7 ianuarie 1919 ca dată a nașterii sale.

A  terminat doar 4 clase primare, fiind, din punct de vedere școlar, foarte slab pregatită.

În 1937 a intrat în rândurile Partidului Comunist Român, unde il  cunoaste  pe Nicolae Ceaușescu în 1939. Cei doi se căsătoresc în 1945.

 Până în anul 1969  nu a cumulat nici o funcție politică, fiind directoare la ICECHIM (Institutul de Cercetari Chimice). Din anul 1979 numele Elenei Ceaușescu este asociat “Cabinetului nr. 2″, devenind astfel a doua persoană în stat din punct de vedere al importanței politice.

In 1989, a fost condamnată la moarte și executată, împreună cu soțul ei, Nicolae Ceaușescu(d.25.12.1989,Targoviste). Cei doi au fost executați in urma sentinței Tribunalului Militar Excepțional înființat printr-un decret al CFSN pe 24 decembrie 1989, in timpul revoltei populare anticomuniste din România.

1917(7/20): Se înfiinţează la Iaşi, în România, „Comitetul naţional al românilor emigraţi din Austro-Ungaria”, format din 12 persoane (Vasile Lucaciu, Octavian Goga, Ion Nistor, Sever Bocu ş.a.), care a semnat „Declaraţia de război împotriva monarhiei austro-ungare”.

 1918: S-a născut Ion Frunzetti, critic și istoric de artă, poet, publicist, eseist și traducător român (d. d. 11.09.1985).

 1919 : Are loc la Sibiu, România, Congresul Partidului Social-Democrat Român din Ardeal şi Banat, in timpul  caruia se  adoptă programul partidului.

1926: S-a nascut   Mircea Sântimbreanu, scriitor de literatură pentru copii, publicist, scenarist şi producator de film român (“Lîngă groapa cu furnici”, “Recreaţia mare”); (d. 19.08.1999).

1931: Are loc, la sala Femina din Bucuresti, premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, film sonor (cu dialog în inserturi) despre eroina de la Jiu.

1933: S-a nascut  renumita actriță română, Ioana Bulcă (Ioana Bulcă-Diaconescu).

Din 1959 a fost  actriță a Teatrului Național din București.

1943: A decedat la New York, Nikola Tesla ( n. 10 iulie 1856, Smiljan, Austro-Ungaria, astăzi în Croația) inventator, fizician, inginer mecanic, inginer electrician și unul dintre promotorii cei mai importanți ai electricității comerciale.

Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de știință ai sfârșitului de secol XIX și începutului de secol XX.

Invențiile, precum și munca teoretica ale lui Tesla au pus bazele cunoștințelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazice, sistemele de distribuție a puterii și motorul pe curent alternativ, care au stat la baza celei  de-a doua Revoluții Industriale.

Câteva dintre invențiile lui Tesla: Curentul alternativ (CA) (1882), Radioul, Becul fară filament sau lampa fluorescentă, Principiile teoretice ale radarului; Rețele de curent alternativ cu una sau trei faze; Generator și motor cu mai multe faze; Tehnologia de transmisie fără fir (wireless) și telecomanda (1898); Circuitul de înalt voltaj „Tesla Coil” (1891); Motorul de inducție (1887); Submarinul electric; Studii asupra razelor X; Teoria dinamicâ a gravitației; Câmpul de propulsie anti-electromagnetic sau propulsia spațială (brevetul #6,555,114 din 1928); Undele gravitaționale; Bobina Tesla; Generatorul de cutremure; Raza morții; Plăcile de energie violetă sau pozitivă; Electroterapia; Principiul de decolare a avioanelor dintr-un punct fix; Conceptul vehiculelor electrice etc.

1946: În România, la presiunile Comisiei Aliate de Control, în guvernul dr. Petru Groza erau admişi câte un reprezentant al PNŢ şi PNL, în calitate de miniştri secretari de stat fără portofoliu, fapt ce a dus la sfârşitul „grevei regale” (începute la 21.VIII.1945).

 1954: S-a născut fizicianul Marius-Ioan Piso; fondator, director executiv (din 1995) și preşedinte al Agenţiei Spaţiale Române (din 2004), fondator al Institutului de Ştiinţe Spaţiale (1991); autorul a peste 20 de brevete în senzori inerţiali şi de gravitaţie, comunicaţii optice şi tehnologie nano-magneticǎ; a contribuit la dezvoltarea politicilor spațiale din România.

1958: A decedat Petru Groza, fost  președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale dupa instaurarea regimului comunist, fondator și președinte al Frontului Plugarilor din Romania; (n. 7 decembrie 1884)

Jurist, mosier  şi om politic, a fost preşedinte al organizaţiei de stanga „Frontul Plugarilor” (1933-1953); vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri (noiembrie 1944 – februarie 1945); sub presiunea militară sovietică, regele Mihai I a fost nevoit să accepte numirea lui ca prim-ministru.

Groza a format, la 6 martie 1945, un  guvern dominat de comunisti, ministerele-cheie fiind deţinute de comunişti. A fost preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale – şeful statului (1952-1958); (n. 1884).

 1962: S-a născut fosta canotoare Florica Lavric, câştigătoare a medaliei de aur la JO de la Los Angeles (1984) cu echipajul de 4+1 rame (m. 2014).

1990 : Consiliul Frontului Salvarii Nationale din Romania  a adoptat Decretul – Lege nr.6 privind abolirea pedepsei cu moartea.

1992: In Romania a început recensământul populației și al locuințelor. Acțiunea s-a încheiat la 14 ianuarie 1992.

Cifra de 22.810.035 persoane a marcat o creştere cu 1.353.000 a persoanelor înregistrate (respectiv 7,1%) faţă de recensământul din 1977. Ponderea populaţiei române în totalul cetăţenilor a crescut de la 88,1%, în 1977, la 89,5%.

Etnici	număr	%
Români	20,408,542	89.5
Maghiari	1,624,959	7.1
Romi	401,087	1.8
Germani	119,462	0.5
Ucraineni	65,764	0.3
Ruși	38,606	0.2
Turci	29,832	0.1
Sârbi	29,408	0.1
Tătari	24,596	0.1
Slovaci	19,594	0.1
Bulgari	9,851	0.1
Evrei	8,955	0.0
Cehi	5,797	0.0
Polonezi	4,232	0.0
Croați	4,085	0.0
Greci	3,940	0.0
Armeni	1,957	0.0
Alții	8,602	0.0
Nedeclarată	766	0.0
Total	22,810,035	100.0

1993: A decedat  Sile Dinicu, pianist, dirijor, compozitor și orchestrator de muzică ușoară (a fost dirijor al Orchestrei de Estradă a Radiodifuziunii timp de 34 de ani); (n. 10.12.1919, Bacau).

  1996: A murit actorul Ion Manta; (n. 1906).

1997: Consiliul Suprem de Apărare a Ţării a luat hotărârea de înfiinţare a Consiliului Naţional de Acţiune Împotriva Corupţiei şi Crimei Organizate (CNAICCO), coordonat de preşedintele României şi funcţionînd pe lângă CSAT.

1998: A decedat Alexandru Elian (n. 27 octombrie 1910, București), academician , istoric, membru titular (1993) al Academiei Române, considerat a fi unul dintre cei mai mari bizantinologi români.

1999:  A încetat din viaţă poetul şi graficianul Constantin Dracsin (n. 20 iulie 1940).

 2007: A murit Sorana Coroamă-Stanca, regizor, profesor, dramaturg, critic teatral şi publicist; soţia lui Dominic Stanca, scriitor şi actor (n. 24 ianuarie 1921, la Chişinău, azi în R. Moldova).

A fost fiica medicului profesor universitar ieșean Gheorghe Placinteanu  și a compozitoarei Mansi Berberis .

După absolvirea Facultății de Chimie Industrială a Politehnicii „Gh. Asachi” din Iasi in 1946, s-a îndreptat spre regia de teatru.

Între 1959 – 1965 a fost exclusă din viața publică și din teatru, din motive politice (mai mulți membri ai familiei au fost persecutați de autoritățile comuniste) și a fost nevoită să lucreze la Cooperativa „Arta Aplicată”, unde a confecționat mărgele și nasturi, pentru a-și câștiga existența.

 A regizat peste 190 de spectacole de teatru, si a colaborat la radio-televiziune regizând serialul Mușatinii, O noapte furtunoasă – Caragiale, Egmont – Goethe și teatru radiofonic.

A fost cadru universitar la Institutul de Teatru I.L.Caragiale din București, la Facultatea de Filologie  a Universitatii din Cluj și la Universitatea „Hyperion” din București.

2009: Ministrul Economiei, Adriean Videanu, a anunţat că a luat decizia de a instaura situaţia de urgenţă în sistemul energetic, în urma sistării livrărilor de gaze ruseşti către România.

2011: A încetat din viaţă Ion Vova, cunoscut actor şi regizor al Teatrului Naţional Radiofonic. 

Fonoteca de Aur a Radio România este îmbogăţită cu montările sale inegalabile din Moliere, Shakespeare, Ibsen, Shaw, Alecsandri, Caragiale, Muşatescu, prin intermediul cărora Ion Vova a devenit nemuritor. Creaţiile sale au încântat generaţii la rând şi continuă să fie şi astăzi de o actualitate artistică remarcabilă. Ion Vova este, aşadar, unul dintre pilonii de rezistenţă pe care s-a edificat, la noi, Radioul.

 Pe numele său adevărat Vladimir Stelian Ionescu) era  supranumit „Domnul Radio”. Din 1952 a fost regizor şi realizator de emisiuni de umor la Radiodifuziunea Română, numele său fiind legat de teatrul la microfon, de emisiunile educative pentru copii şi de programele de divertisment „Ora veselă” (n. 1917, la Berlin, unde se afla mama sa, actriţa şi cântăreaţa Aglaia Ionescu care studia canto.)

A fost nelipsit de la Radio până la vârsta de 93 de ani, până la începutul lunii noiembrie 2010, manifestând o vitalitate ieşită din comun. 

  2013: A decedat la Panciu, județul Vrancea, arhiepiscopul Epifanie Norocel (n. 14 decembrie 1932, Mălini, județul Baia, primind  la botez numele de Gavril Norocel),  fost episcop român, membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

A îndeplinit funcțiile de stareț al Mănăstirii Neamț (1971-1975), episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos (1975-1982), episcop al Buzăului (1982-2009) și arhiepiscop al Buzăului și Vrancei (2009-2013).

În anul 1961 a fost licențiat în Teologie la Academia Teologică din Sofia, a studiat teologia la București și Moscova. Între 1965-1971 a fost profesor și director la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț.

Între 1971-1975 a fost starețul Mănăstirii Neamț, iar în data de 9 noiembrie 1975 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Tomisului și Dunării de Jos, cu titulatura de „Tomitanul” și reședința la Constanța (sediul Arhiepiscopiei se afla la Galați).

În anul 1981 a fost ales ca episcop al Episcopiei Buzăului, devenind arhiepiscop după ridicarea episcopiei în anul 2009 la rangul de arhiepiscopie a Buzăului și Vrancei.

A suferit un infarct miocardic în timp ce se deplasa către Mănăstirea Brazi din județul Vrancea, în ziua de 7 ianuarie 2013 si a fost transportat de urgență la spitalul din Panciu, dar medicii de acolo nu au reușit să-l resusciteze

2017: A decedat fizicianul Nicolae Ionescu-Pallas; autorul a peste 250 lucrări ştiinţifice, abordând variate domenii ale fizicii şi matematicii (mecanica clasică şi cea relativistă, termodinamica, mecanica cuantică, fizica laserilor şi cea a plasmei, cosmologia şi matematicile aplicate) dar şi ale istoriei şi filosofiei ştiinţei; membru de onoare al Academiei Române din 2016; (n. 1932).

Nicolae Ionescu-Pallas fost ales membru al Comitetului academic pentru filozofie și istorie a științei, membru al Societății Europene de fizică (1971), membru al grupului European pentru spectroscopie atomică (1970), membru al Institutului pentru Cultură Științifică Ettore Majorana (1976), membru al Societății Internaționale de gravitație și
relativitate generală (1978), membru al Societății astronomice din India (1982) și membru al Consiliului Național pentru Enciclopedia de Fizică (1983).
O fațetă mai puțin cunoscută a personalității regretatului savant și om de cultură care a fost Nicolae Ionescu-Pallas este cea legată de pasiunea și sârguința cu care s-a aplecat asupra studiului muzicii psaltice din repertoriul coral românesc.
Împreună cu preotul prof. univ. dr. Nicu Moldoveanu a editat piese din repertoriul sacru al Cântărilor Sfintelor Liturghii.

CALENDAR CRESTIN ORTODOX

Sfântul Ioan Botezatorul

In fiecare an, pe 7 ianuarie, sarbatorim Soborul Sfantului Ioan Botezatorul, zi in care il cinstim pe cel care l-a botezat pe Hristos in Iordan.

Sfantul Ioan Botezatorul s-a nascut in cetatea Orini, in familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendenta a semintiei lui Aaron.

Nasterea prorocului Ioan s-a petrecut cu sase luni inaintea nasterii lui Iisus. Nasterea sa a fost vestita de catre ingerul Gavriil lui Zaharia, in timp ce acesta slujea la templu.

Pentru ca nu va da crezare celor vestite de ingerul Gavriil, Zaharia va ramane mut pana la punerea numelui fiului sau. 

Sf.Ioan a inceput sa predice in al cincisprezecelea an al domniei Cezarului Tiberiu, pe cand Pontiu Pilat era procuratorul Iudeii (Luca 3, 1-2). El a avut menirea de a pregăti poporul pentru primirea lui Mesia si de a-L descoperi pe Acesta si a-L face cunoscut lui Israel. Mesajul principal pe care el il transmitea era: „Pocaiti-va, ca s-a apropiat imparatia cerurilor!”.

Din Evanghelie cunoaștem că Irod, la un ospăț prilejuit de sarbatorirea zilei de nastere, a taiat capul Sfantului Ioan Botezatorul, la cererea Irodiadei. In acea vreme, Sfantul Ioan era intemnitat in castelul lui Irod de la Maherus. Ioan il mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era sotia fratelui său.

In ura ei de moarte, Irodiada a sfatuit-o pe Salomeea, fiica ei, care dansase si placuse oaspetilor si indeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezatorului ca rasplată.

Circa doua milioane de romani poarta numele de Ion, Ioan, Ioana.Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui (23 septembrie), nasterea (24 iunie), soborul lui (7 ianuarie), taierea capului (29 august), prima si a doua aflare a capului lui (24 februarie) si a treia aflare a capului sau (25 mai).

La multi ani fericiti tuturor celor ce poarta numele Sfantului Ioan Botezatorul !

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric; 
3. Calendar Creștin Ortodox.ro
4. http://www.rador.ro/2019/01/07/calendarul-evenimentelor-7-ianuarie-selectiuni-5/;
5. http://istoria.md/articol/695/7_ianuarie,_istoricul_zilei;
6. Cinemagia.ro.

Prometeismul de Varșovia și proiectul „Iniţiativa Celor Trei Mări”

Proiectul Iniţiativa Celor Trei Mări (Trimarium), lansat în 2015, reunește 12 ţări de la Marea Baltică, Marea Adriatică sau Marea Neagră: Austria, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Iniţiativa are ca obiectiv consolidarea cooperării între membrii săi în domenii precum energia, infrastructura şi securitatea, în special în faţa Rusiei, pe care unele dintre aceste state o consideră o ameninţare directă.

În decembrie 2020, în publicația craioveană Vizionarii neamului nostru, a apărut articolul Prometeismul de Varșovia și proiectul „Iniţiativa Celor Trei Mări”, semnat Vitalie Pastuh-Cubolteanu, care tratează o temă destul de puțin discutată în media românească…

Prometeismul de Varșovia reprezintă fundamentarea teoretică a activității politice externe a Poloniei și a fost elaborat în anii 20-30 ai secolului XX, în timp ce la conducerea statului polonez renăscut se afla mareșalul J.Pilsudski. Sensul de atunci al concepției: dezmembrarea Imperiului Rus, ulterior – a Uniunii Sovietice de-a lungul suturilor hotarelor popoarelor înglobate. Denumirea noțiunii de prometeism provine de la mitul antic grecesc despre Prometeu. Asemenea eroului Prometeu, zic propagandiștii polonezi, Polonia aduce făclia libertății popoarelor subjugate de Rusia.

Revigoararea acestei doctrine a avut loc în perioada răsturnării socialismului european și trecerii Poloniei în tabăra capitalistă apuseană (1989). Prometeiștii polonezi consideră că popoarele subjugate de Rusia trebuie să lupte împotriva ei în fel și chip: diplomatic, politic, economic, militar. Polonia dorea ca deconectarea popoarelor de Rusia să fie tutelată de Polonia.

 Tot ce slăbește și istovește Rusia și sateliții ei mărunți de la margini (găgăuzii, osetinii, abhazii ș.a.) este salutat de către prometeiști, deoarece Rusia împiedică transformarea Poloniei în stat-lider al Europei Centrale și Răsăritene.

Rămas ca stare de spirit poloneză față de Rusia, cu foloase pentru Polonia, prometeismul, cunoaște două proiecte de federație.

Primul proiect, al lui J.Pilsudski, numit federația ”Între două mări” – Baltică și Marea Neagră – reproducea harta veche a posesiunilor Reczpospolitei poloneze înainte ca aceasta să fie sfâșiată de imperiile vecine când includea teritorii : Regatul Poloniei cu Marele Cnezat al Lituaniei și pământuri astăzi belaruse, malorose (viitoare ucrainene) și din Moldova Nouă (între Nistru și Nipru).

„Federațion of Intermarium – proiectul actual, polono-amercan presupune statutul de lider al Poloniei în federația statelor deja dintre 3 mări – Adriatică, Baltică și Neagră. Proiectul e un ”lanțug” (expresia lui A.Lucașenco) antirusesc. Un ”tampon sanitar” care ar izola Rusia de țările Europei Centrale și Est, în plan economic și politic.

Atunci, SUA ar înlocui gazul natural ieftin livrat Europei de către ruși cu gaz lichefiat american scump și ar inhiba concurența din partea UE. Iar în plan militar, Washington-ul ar putea crea pe aceste teritorii ”NATO Răsăritean”. De proiectul polono-american ”Între 3 mări” s-au arătat interesați (de sine stătător, oare?) și conducătorii următoarelor țări: Austria, Bulgaria, Cehia, Croația, Estonia, Lituania, Latvia, România, Slovacia, Slovenia, Ungaria. Primul summit al esticilor sus-numiți a avut loc în 2016.

Scopul declarat al proiectului: alinierea nivelului dezvoltării țărilor dintre mările Adriatică, Baltică și Neagră la nivelul țărilor Europei apusene. În prim-plan: consolidarea infrastructurii țărilor estice.

Al treilea summit al țărilor dintre 3 Mări, cu participarea ministrului Energeticii SUA, a avut loc la București (IX.2018). Participanții au convenit să creeze un fond de investiții de 5 miliarde de euro și au creionat 40 de proiecte prioritare în sfera energeticii, transporturilor și în domeniul IT. Relația Polonia-SUA, în proiectul amintit, este axială. Scopurile principale externe ale proiectului fiind:

1.reducerea la minimum a colaborării economice între Rusia și UE;

2.crearea în triunghiul Baltica-Adriarica-Marea Neagră a unui spațiu curățat de prezența politică și economică a Rusiei;

3. crearea la hotarele între UE și Ununea Euro-Asiatică, de la Marea Baltică la Marea Neagră, a îngrăditurii statelor pro-apusene antirusești;

4.fortificarea flancului estic al NATO.Concis, vice-ministrul de Externe al Poloniei a definit proiectul „Între 3 Mări astfel”: „NATO economico-infrastructurală pentru SUA”.

Iar pentru folosul polonez, din acest proiect, Polonia s-a autoproclamat ca aparținând de Europa centrală, de ”miezul” continentului european – pe lângă tradiționalul ”nucleu” (Germania, Austria, Elveția). Polonia, cu ajutorul SUA, dorește să înlăture din Europa Centrală prezența monopolistă a Germaniei. Varșovia mai dorește ca relațiile SUA cu UE să aibă loc prin intermediul asociației Trei Mări, în care rolul principal îl are Polonia.

În anul 2020, ambasadorul Chinei în Polonia a propus ca Asociația celor dintre Trei Mări să includă Republica Populară Chineză, care ar putea investi financiar substanțial în acest proiect.

S-a făcut apel către statele UE ca acestea să dea banii necesari proiectului, pentru a evita implicarea financiară a Chinei, iar SUA au interzis sateliților săi de aici să apeleze la finanțele Chinei în afacerile proiectului sus-numit.

Ținând cont de o serie de realități din cadrul țărilor Asociației celor Trei Mări, precum lipsa uniformității ideologice, divergențele față de atitudinea antirusească (Bulgaria nu e de acord să se includă în acțiunile politice antiruse, Ungaria dorește o aprofundare a relațiilor economice cu Rusia), faptul că nici limba, nici cultura poloneză nu sunt dominante în zonă, că încă nu sunt resursele financiare necesare, scopul proclamat al proiectului – de a alinia nivelul dezvoltării teritorilui dintre cele Trei Mări la nivelul dezvoltării Apusului și a obține o Europă cu aceeași viteză de dezvoltare economică – are șanse cu mult sub nivelul declarațiilor.

Șanse mai mari, însă nu complete, au speranțele polonezilor de a deveni lideri regionali.

Cât privește realizarea scopului extern antirusesc, proiectul are sorți siguri de izbândă. Care ar putea fi foloasele și ponoasele României din această afacere polono-americană?

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/trimarium/