CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

DOMINAȚIA PROȘTILOR ȘI A IDIOȚILOR, MAREA NĂPASTĂ ROMÂNIEI


Cine vrea să scape de viitoare urgii Apocaliptice (şi virusice), să înveţe  de la Poporul Evreu, care a crezut că prin semnul sângelui de animal de pe  uşorii uşii sunt apăraţi de

NĂPASTA ROMÂNIEI DOMINAȚIA PROȘTILOR ȘI A IDIOȚILOR

  

“Oamenii deștepți au subestimat mereu potențialul distrugător al proștilor uitând experiențele anterioare, asociindu-se cu ei și plătind același preț sau mai mare” (Legea a patra a prostiei – enunțată de istoricul italian – Carlo Cipolla).

Deși majoritatea lingviștilor au creat un sinonim între PROST și IDIOT s-a decis că totuși nu sunt sinonime. 

IDIOTUL este sinonim cu CRETINUL și IMBECILUL – indivizi declarați suferinzi de o stare de “înapoiere mentală” cauzată genetic și biologic, scrie http://raducanutm.ro/napasta-romaniei-dominatia-prostilor-si-a-idiotilor/

            Din punct de vedere medical, termenii: IDIOT, IMBECIL, CRETIN, DEBIL sunt redenumiți cu un singur cuvânt – RETARDAT, care are descrise patru nivele, UȘOR, MODERAT, SEVER și PROFUND și constă în lipsa totală de inteligență sau incapacitatea de a depăși nivelul intelectual al vârstei  preșcolare sau deficiență mintală.

Slăbiciunea de minte sau starea patologică constând într-o debilitate mintală maximă provocată de dezvoltarea insuficientă a glandei tiroide și a creierului definesc fără vreo îndoială simptomatologia unei boli recunoscute de știința medical denumită RETARDARE MENTALĂ.

            Vorbind despre aceste patologii, ANDREI PLEȘU, renumit scriitor și eseist român analizează ca factori agravanți ai prostiei consumerismul, gândirea pozitivă, “corectitudinea politică”, procesele gândirii – și față de internet ca sursă unică de cunoaștere și informare, o scurtătură care încurajează impostura.

“Un om care nu pricepe e un om manipulabil. Prostul îi prostește și pe alții. A nu fi prost înseamnă să ai prezență de spirit. Prostul are o absență de spirit și, prin asta, el este un risc major pentru comunitatea în care trăiește. E foarte grav când prostia ajunge să fie indusă, să fie strecurată în masă. Cele mai mari prostii sunt cele care schimbă lumea, viața unei comunități, a unei planete, în timp ce cruzimea este una dintre marile grimase ale prostiei”.

            Italianul CARLO M. CIPOLLA – profesor universitar în istoria economiei, autor al eseului “LEGILE FUNDAMENTALE ALE IMBECILITĂȚII UMANE” a definit 5 legi ale prostiei omenești, prezentate astfel:

Legea 1

“Numărul proștilor este mereu și inevitabil subestimat de toată lumea. El este întotdeauna și inevitabil mai mare decât s-ar aștepta oricine. În orice colectivitate umană, în fiecare secvență temporal acțională, se constituie noi și noi submulțimi de proști, fără încetare; și prin urmare avem o infinitate de submulțimi, iar suma elementelor lor este infinită”.

Legea 2

“Probabilitatea ca un individ să fie prost (să recurgă la un comportament prostesc) este independentă de orice altă însușire a respective persoane. Proporția  proștilor în orice comunitate, după orice criteriu ar fi ea constituită, este mereu o constantă universală”.

Legea 3

“Definiția prostiei, prostului: o persoană care prin decizia-acțiunea întreprinsă cauzează simultan pierderi atât pentru sine, cât și pentru cei afectați de decizia acțiunea sa”.

Legea 4

“Oamenii subevaluează în mod constant efectele nocive ale acțiunilor întreprinse de “proști”sau ale ascoierii cu aceștia în orice întreprindere umană”.

Legea 5

            “Proștii reprezintă categoria cea mai periculoasă din orice comunitate umană, în sensul în care generează și sporesc cel mai consistent riscurile, amenințările și dezastrele, pentru ei și pentru cei care trăiesc în jurul lor, mult mai periculoasă decât orice altă categorie (hoți și bandiți)”.           

Pentru a înțelege mai bine profilul psihologic și virusarea unor politicieni români și alegători cu patologii de tip prostie, idioțenie, imbecilitate, este necesar să facem o incursiune în ultimul secol pentru a vedea evoluția psihosociologică și comportamentală a poporului român

UN STUDIU AMERICAN

În 1943, antropologul american RUTH BENEDICT întocmea pentru Departamentul de Stat al SUA un studiu despre cultura și comportamentul românilor.

Studiul de acum 77 de ani, evidențiază la români caracteristici de o tulburătoare actualitate, definite astfel:

1) umili și supuși – față de cei care îi conduc – guvernanți în primul rând; se lasă conduși ca oile datorită inculturii și prostiei;

2) mândri de “valoarea lor” – (cea pe care și-o arogă) dar lipsiți de onoare, demnitate, patriotism;

3) intolerabili la solidaritatea socială;

4) preocupați și dedicați îndeplinirii obligațiilor familial, dezvoltării personale prin accesarea căilor de îmbogățire;

5) oportuniști și șmecheri, adepți ai trădării și hoției;

6) agresivi față de cei care le îngrădesc drumul către așa-zisa fericire, plăcerea de a trăi cum vor și a face ce vor în familie și societate;

7) predispuși la nerespectarea legilor, la aderarea la grupări organizate de trafic de influență, operațiuni speculative, acte de corupție pentru orice câștig;

8) victime ușoare ale manipulării și dezinformării, din cauza inculturii și credulității puerile;

9) sacrificați ai capitalismului promovat de politicienii români corupți și de instituțiile instabile, care guvernează țara.

2. CONSIDERAȚIILE UNOR SPECIALIȘTI ROMÂNI

           Academicianul Constantin Rădulescu Motru – personalitate marcantă a României primei jumătăți a secolului al XX-lea, în studiul “Psihologia poporului român”, publicat în 1937, relevă drept caracteristica marcantă pentru poporul român SPIRITUL DE TURMĂ (spiritul gregar sau popular).

În același studiu se arată că românii sunt ambițioși, boemi, indisciplinați, dar se percep fie lipsiți de valoare, fie geniali (complex de inferioritate și complex de superioritate).

Savantul român conturează un portret pentru poporul român cu următoarele caracteristici:

  • Înclinația spre putere și spre politică, lipsa de solidaritate, “gura lumii”, gregarism și imitație, “clopotul turmei”, curajul de grup, religiozitate, naționalism, dificultatea de a isprăvi lucrurile

Profesorul universitar Daniel David –  specialist de renume în psihologie, în urma unui studiu aprofundat în peste 10 ani de activitate de cercetare, definește actualele caracteristici ale poporului român, care a evoluat de la spiritul de turmă la spiritul de inferioritate.

Valorile vestului capitalist sunt:

  • Individul autonom
  • Descentralizarea puterii

Valorile în țara noastră sunt:

  • Individul colectivist
  • Concentrarea puterii

În studiu se evidențează că românii:

  • Văd schimbarea ca pe un pericol nu ca pe o oportunitate
  • Controlează comportamentul social prin pedepse și nu prin recompense, ca în vest;
  • Sunt extrem de vulnerabili la critică;
  • Au însă potențial de inteligență și creativitate;
  • Vor să lucreze mai mult în grup, să fie supervizați, să își facă prietenii la serviciu;
  • Manifestă lipsă de încredere interpersonală.

În prezent portretul majorității angajaților români constă în: dorința de a fi șef, aplecarea către bârfe, predispoziție pentru scenarii și jocuri politice, tendința de a imita, foamea de laude, invidia, neimplicarea (pasivitatea), fatalismul și resemnarea, tendința de a lua lucrurile personal, lipsa de încredere și solidaritate, dragostea de muncă scăzută și moralitatea discutabilă.

NĂPĂSTUIREA ROMÂNIEI DE PROȘTI, IDIOȚI ȘI IMBECILI

            Sunt majoritatea românilor idioți?

            Cu certitudine răspunsul este NU.

Cea mai mare parte a românilor nu au nicio legătură cu PROSTIA, IDIOȚENIA sau IMBECILITATEA. Aceștia sunt oameni cu o educație solidă, cu experiență de viață, cu ani de muncă la activ, inteligenți și creativi, creștini și onești, bine informați și implicați în viața societății, greu de manipulat prin minciuni directe sau prin mass media, capabili să înțeleagă cu ușurință ceea ce se întâmplă azi în România și în lume cu adevărat.

            Din păcate, starea României de azi după alți 30 de ani de tranziție (parte din cea veșnică) se datorează incontestabil proștilor și idioților grupați în submulțimi la toate nivelele conducerii și guvernării României. Aceștia ar putea fi grupați astfel:

IDIOȚII TRĂDĂTORI AI NAȚIUNII – DECIDENȚII

            Submulțimea proștilor, idioților și imbecililor, cozi de topor sau trădători ai intereselor naționale, plătiți pentru ceea ce fac, aserviți străinătății – cei mai periculoși.

IDIOȚII MARIONETE – EXECUTANȚII

            Submulțimea proștilor, idioților și imbecililor instalați în funcții de conducere, politic, care execută ordinele imbecile ale superiorilor decidenți.

IDIOȚII PAPAGALI – MANIPULATORII

            Submulțimea proștilor, idioților și imbecililor care reprezintă partide sau lucrează în mass media și care papagalicind la infinit, manipulează poporul needucat și credul.

IDIOȚII EDUCAȚI ȘI INFORMAȚI – NEPATRIOȚII

            Submulțimea de proști, idioți și imbecili educați, informați și conștienți de pericolele la care idioții neamului din conducerea statului expun România și care nu reacționează în consecință ca patrioți.

IDIOȚII “UTILI” – VOTANȚII

            Submulțimile de proști, idioți, imbecili de pe întreg teritoriul țării care sunt ușor manipulați din cauza spiritului de turmă, a lipsei de educație, a spiritului de inferioritate.

Termenul îi este atribuit lui Lenin, deși nu există nicio dovadă că liderul sovietic l-ar fi folosit. Wikipedia ne spune că un “idiot util” este un termen peiorativ care desemnează o persoană percepută ca un propagandist pentru o cauză de a cărei scopuri nu este pe deplin conștient și care este folosit cinic de liderii cauzei.

Există mii de oameni dispuși să accepte ca alții să gândească pentru ei și care preiau sloganurile lansate de aceștia și le mestecă fără să le treacp prin filtrul rațiunii. Aceștia sunt “idioții utili”, masa de manevră a unor politicieni fără scrupule, dispuși să provoace dezastre naționale doar ca să pună mâna pe Putere. 

Aceștia sunt de ordinal sutelor de mii de alegători cu o educație precară, incoerentă și laternativă într-o democrație prost înțeleasă pentru care lucrurile și fenomenele sociale și politice sunt mai dificil de perceput în condițiile în care manipularea nu are limite.

Peste 40% din români citesc prost sau nu știu să citească. Tinerii de liceu sunt la nivel de masă analfabeți funcționali. Prostia, lenea, impostura, mentalitatea balcanică, șemcheria și imoralitatea definesc comportamentul unei mari mase de cetățeni români ușor de manipulat pentru că nu au cultura minimă necesară.

Alienarea accentuată a electoratului care se dezinteresează din ce în ce mai accentuat de datoriile sale civice și de implicarea în deciziile fundamentale ale societății în care trăiesc, este obiectivul esențial al curentului globalist- neomarxist care-și dorește stăpânirea omenirii.

Apologia globalismului, a uniformizării omenirii prin instaurarea și menținerea idioțeniei – ca boală incurabilă și folositoare, nu face altceva decât să transforme oamenii în instrumente utile pentru alții.

IDIOȚII ROMÂNIEI MODERNE

DECIDENȚI, EXECUTANȚI, MANIPULATORI ȘI NEPATRIOȚI

Manifestarea prostiei, idioțeniei și imbecilității unor premieri, unor miniștrii din guvernele postdecembriste, a unor conducători ai instituțiilor centrale ale statului, a unor lideri din administrația public centrală și locală, a unor parlamentari de profesie sau neaveniți, a contribuit la transformarea României într-o COLONIE STRĂINĂ.

Pot fi  numiți altfel de cât PROȘTI, IDIOȚI, IMBECILI cei care prin deciziile luate și legile votate, prin tratatele semnate, prin contractile încheiate au adus România în situația actuală.

România de azi a ajuns umilă și supusă, deposedată de dreptul suveran de a fructifica exploatarea resurselor natural în beneficial cetățenilor săi, vitregită de dispariția economiei naționale și implicit a locurilor de muncă, depopulată prin bejenia națională, expropriată de pământurile strămoșești și pădurile seculare, exportatoare sau ofertantă de forță de muncă prost plătită, de către marile corporații, năpăstuită de sistemul bancar străin, avar și acaparator, al pieței interne, înrobită de prețurile practicate de distribuitori străini de energie sau de cele practicate de marile lanțuri comerciale, îmbolnăvită de un sistem de sănătate dezorganizat și corupt, de un sistem farmaceutic nemilos și îmbogățit peste măsură, decăzută educațional din cauza interferențelor ideilor neomarxiste cu nepriceperea miniștrilor învățământului, coruptă peste măsură din cauza clicocrației cleptocrate (clica hoțiilor), controlată tot mai frecvent și mai acerb de către poliția politică reînviată cu imaginea și puterea unui monstru, timorată de imixitiunile unor ambasadori străini care fac lobby pentru corporații sau transmit recomandări statale, atacată de mijloacele media aservite.

Astăzi, România este o țară europeană de mâna a doua, al cărui stat de drept împarte suveranitatea și independența cu UE și NATO, printr-o partajare arbitrară dictată prin așa-zise decizii strategice numite “recomandări”, venite de la Bruxelles și Washington, compuse de fel de fel de “comisari europeni” și “birocați” școliți de intelligence-ul American, în timp ce conducătorii politici români “stau în genunchi” supusi și ascultători și semnează înțelegeri numai de ei știute, secretizate pentru zeci de ani.

Regretatul academician Florin Costiniu, mare patriot roman, afirma:

“Un popor de oi, naște un guvern de lupi”

“Guvernele de lupi postdecembriste lipsite de expertiză, incompetente, lacome, arogante, avide de căpătuială, sigure de impunitate – s-au aruncat asupra României cu un singur gând: să se îmbogățească și să o jefuiască așa cum nici huliții fanarioți n-au făcut-o”.

Idioții și imbecilii aflați printre membrii guvernelor României postdecembriste au făcut tot ce i-a dus capul ca statul roman să nu mai poată exercita CONTROL NAȚIONAL pentru: întreaga exploatare a resurselor de petrol, exploatarea a jumătate din resursele de gaze, rafinarea țițeiului, distribuția de carburanți, distribuția de gaze, peste 70% din distribuția de electricitate, industria feroasă, industria neferoasă, industria constructoare auto, industria materialelor de construcție (în proporție de 80%), telefonia fixă, telefonia mobilă, circa 40% din terenurile agricole, comerțul internațional cu cereale, întregul retail modern și 60% din retail per ansamblu, practic integral sistemul bancar (87% la capital), sistemul de asigurări.

Cei care au vândut România vor trebui să răspundă pentru trădare națională la un moment dat. Când poporul se va trezi și va înțelege ce i s-a întâmplat.

Nici Parlamentul României postdecembriste nu a dus lipsă de indivizi IMBECILI ȘI IDIOȚI care au contribuit din plin la colonizarea României. După revoluție s-a propagat ideea  că salvarea și instaurarea bunăstrării românilor stă în Europenizare și Americanizare, în atragerea capitalului străin, al marilor corporații, al marilor investitori (de regulă al celor cu capital de stat al țărilor din care provin).

Decindeții politici ai României au decis în numele poporului roman că “Nu trebuie să fim singuri pe lume”. Așa că după multe rugăminți și cedări de suveranitate am fost primiți în UE în ianuarie 2007 (27 de țări) și în NATO în aprilie 2004 (29 de țări), pentru că aveau nevoie de noi datorită poziției geostrategice și resurselor natural deținute.

Sunt oare oameni sănătoși la cap acei parlamentari care au votat legi și hotărâri care pot fi interpretate ca fiind acte și acțiuni împotriva suveranității și independenței naționale?

Datorită unor politicieni cățărați pe piscurile puterii ani la rând, numai și numai pentru propriile lor ambiții și interese personale, de grup sau de partid, România nu mai aparține în întregime românilor.

Pentru a vedea cum evoluează  idioțenia și prostia în România în aceste zile de restriște pentru toți românii, este suficient să priviți ecranele televizoarelor și să ascultați radiourile din casele Dvs.

Seară de seară, zi de zi, puteți privi și asculta manifestările și discursurile anacronice, mincinoase, penibile, agramate, isterice, nesimțite, impertinente, indolente și ipocrite ale purtărorilor de mesaje ale partidelor, ale formatorilor de opinie și ale moderatorilor.

Aceste situații se întâmplă din cauza cumpărării “timpilor de antenă sau de emisie” de către partide din zecile de milioane de euro primate din fonduri publice pentru îndobitocirea poporului tot mai sărac și umilit.

În încheiere reamintesc tuturor o cugetare a marelui sculptor român Constantin Brâncuși, pronunțată în urma unei vizite în România:

“V-am lăsat săraci și proști, vă găsesc și mai săraci și mai proști”.

P.S.

Peste maladiile de idioțenie, imbecilitate și prostie, mai periculoase decât chiar pandemiile medicale s-a suprapus corupția generalizată, tolerată sau protejată, de regulă, de conducerile autorităților publice și instituțiilor centrale și locale lovite de “beția puterii”, creând un conglomerat periculos și distrugător pentru însăși existența statului român național, suveran și independent, unitar și indivizibil.

Cum putem să scăpăm de acest CANCER – metastazat și nimicitor?

Prin vot și numai prin vot.

ABRAHAM LINCOLN spunea: “Votul este mai puternic decât glonțul”.

George ORWELL spunea: “Un popor care votează corupți – impostori, hoți și trădători, nu este victimă! Este complice!”.

Citiți în întregime acest articol, accesând http://raducanutm.ro/napasta-romaniei-dominatia-prostilor-si-a-idiotilor/

30/12/2020 - Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ

8 comentarii »

  1. A republicat asta pe Octavpelin's Weblog.

    Apreciază

    Comentariu de octavpelin | 30/12/2020 | Răspunde

  2. La noi, lucrurile sunt clar stabilite, prin referendum!

    Apreciază

    Comentariu de Florin | 30/12/2020 | Răspunde

  3. am avut vreodată lideri inteligenţi şi bine intenţionaţi? Am avut „cel bătrân, cel bun, cel mare, cel viteaz”, dar nu am avut niciodată un ” cel ÎNŢELEPT”.Este falsă ideea că o societate îşi secretă întodeauna omul de geniu de care are nevoie.Dacă nu apare la momentul potrivit conducătorul necesar,totul eşuează lamentabil.

    Apreciază

    Comentariu de corneliu luncan | 30/12/2020 | Răspunde

    • Românii au avut conducători care au meritat recunoștința lor primind numele ”cel mare”,”cel sfânt”, ”întregitorul”, ”întemeietorul”,”cel leal”. De asemenea,de-a lungul istoriei românii au avut, așa cum au avut și alte popoare, conducători înțelepți așa că nu prea se înțelege ce doriți să spuneți când constațați că nu ar fi existat niciodată un domn român muntean, ardelean sau moldovean supranumiț ”cel înțelept”,chiar dacă mulți au meritat acest calificativ.

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 31/12/2020 | Răspunde

  4. M-am hotarat cu greu sa va raspund.Calculatorul meu a luat-o razna, nu pot folosi diacriticile.Va cer scuze. Cine sunteti dumneavoastra domnule CERSIPAMANTROMANESC. Cred ca facem parte din universuri paralele.Al dumneavoastra este universul urii, al intolerantei,al micimii sufletului.Doctrina comunismului era CINE NU ESTE CU NOI ESTE IMPOTRIVA NOASTRA, se pare ca si in cazul dumneavoastra. Probabil ca in comunism pentru dumneavoastra a fost EPOCA DE AUR. Sa revenim la subiect. In primul rand titlul . NICAIERI SI NICIODATA HRISTOS NU NE-A CERUT SA FIM PROSTI.Sigur? Va citez din Biblie,predica de pe munte, Matei cap V-44 -cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i si pe celalalt.Luca capVI-27-pe cel ce-ti ia haina nu-l impiedica sa-ti ia si camasa.Cati din traitorii secolului XXI respecta aceste sfaturi venite de la DIVINITATE. PROPORTIA PROSTILOR ESTE O CONSTANTA UNIVERSALA…A cui e vina? Nu cumva a DIVINITATII,sunt creatia sa.Nu suntem nici mai prosti nici mai destepti decat alte popoare.Am avut nesansa sa fim pe culoarul invaziilor.A doua nesanasa a fost ORTODOXIA. 1000 de ani au BAUNAT intr-o alta limba in biserici.Daca principiul dumnevoastra este : cine URLA mai tare are intodeauna dreptate nu mai are sens sa continuam dialogul.In final doua intrebari : 1-a fost in Ardeal vreun voievod roman? Daca va referiti la Iancu de Hunedoara va inselati : era maghiarizat total, nu cred ca vorbea romaneste (daca a stiut vreodata). 2-Dupa ce o sa cititi „TOVARASUL BARON”,poate o sa mai comunicam.Pentru mine PATRIOTISM inseamna CORECTITUDINE SI SA-TI FACI TREABA LA LOCUL DE MUNCA IN MOD EXAUSTIV. Toate cele bune.

    Apreciază

    Comentariu de corneliu luncan | 01/01/2021 | Răspunde

    • durasymail@gmail.com
      188.26.128.184 În răspuns la corneliu luncan.
      Să-mi fie cu iertare dar din câte observ, d-ta faci confuzii elementare și ai idei încâlcite.
      De unde și până unde tragi d-ta concluzia că eu ași fi adept al ideilor totalitare comuniste?
      Cumva te supără faptul de a demonstra că așa zisa bunăstare a ardelenilor și bănățenilor din perioada an terioară Unirii nu era altceva decât o propagandă ordinară ungurească?

      2. Ce e cu năzdrăvănia aia pe care d-ta o prezinți ca pe un adevăr care nu trebuie demonstrat, cum că, și citez: ”ORTODOXIA 1000 de ani a BAUNAT într-o altă limbă în biserici”?
      O situație identică de folosire în biserici a unei limbi străine neînțelese de popor au avut-o și catolicii care au ținut slujbele la început în greacă și ulterior în latină,mai mult de 1000 de ani.Să fie acesta un motiv să înjurăm ortodoxia?
      3. Întrebarea d-tale referitoare la voievozii români din Transilvania este cel puțin provocatoare și nu văd rostul ei.
      In Transilvania cotropită de unguri au fost și voievozi români – Roland Borsa, Iancu de Hunedoara si altii (e drept ca sunt mult mai putini decat voievozii maghiari, ceea ce nu ar trebui să mire).
      Putem vorbi despre o nobilime a etnicilor români din Ardeal care în mare parte au fost maghiarizați, ceea ce nu ar trebui să mire pe nimeni, cu asta s-au ocupat întotdeauna invadatorii în toată lumea !
      Uitați că descalecatorii veniți din Ardeal erau voievozi români maramureșeni care au întemeiat Țara Moldovei?
      E chiar important că Iancu de Hunedoara si Matei Corvin au fost maghiarizați? De românul Nicolaus Olahus, primatul catolic al Ungariei, devenit guvernatorul acestei țări ați auzit? Dar de Mihai Viteazul, domn al Ţării Româneşti (1593-1601); al Transilvaniei (1599-1600) şi al Moldovei (1600), ați auzit?
      In evul mediu au fost frecvente cazurile de regi straini pe tronul Angliei, Cehiei, Croatiei, Poloniei si Ungariei, Rusiei, Spaniei, etc,asa cum am avut si noi, românii domni straini in Moldova (Ciubar Voda, Despot Voda),
      și Munteniei Cantacuzinii, fanarioții etc., dar și în România modernă.

      În încheiere, cred că ar fi bine să vă clarificați noțiunile de PATRIOTISM și de NAȚIONALISM, care adesea se confundă.

      Patriotismul (din latină patria: tărâm părintesc) se înțelege ca iubirea pentru țară și pentru locuitorii ei și are la bază dreptul pământean.
      Naționalismul este o ideologie care creează și susține o națiune ca un concept de identificare comună pentru un grup de oameni.
      Se deosebește de patriotism prin referința juridică și ideologia politică: naționalismul se referă la Dreptul strămoșesc care definește comunitățile istorico-lingvistice („neamurile”), și tinde a constitui statele pe bază etnică, cu o legislație inspirată din jus sanguinis (dreptul sângelui), în timp ce patriotismul se referă la Dreptul pământean care definește națiunile prin apartenența la același teritoriu și tinde a defini statele pe bază teritorială (, cu o legislație inspirată din jus soli (dreptul pământean)
      Patriotismul și naționalismul nu se exclud, dimpotrivă, se completează.
      La mulți ani!

      Apreciază

      Comentariu de cersipamantromanesc | 02/01/2021 | Răspunde

  5. Sunt de acord că patriotismul şi naţionalismul nu se exclud.Întâmplător, la televizor, am aflat că 1 700 000 de cetăţeni români cu drept de vot nu au lucrat niciodată (mai exact nu sunt contribuabili,adică nu au plătit nicicând impozit statului român). Dar copiii lor primesc alocatii,se duc la şcoală,la doctor, circulă cu maşinile(cu ce bani le-au cumpărat) pe şoselele construite din impozitele plătite de ceilalţi. Cum comentaţi despre patriotismul acestor lipitori? În privinţa voievozilor de origine română nu zic nimic,dar totuşi, mai ştiau româneşte? Mulţumesc pentru urare şi vă doresc şi eu UN AN BUN!!

    Apreciază

    Comentariu de corneliu luncan | 02/01/2021 | Răspunde

  6. GEORGE ORWELL : Un popor care votează corupţi, impostori, hoţi trădători, nu este vivtimă, este COMPLICE!! La votare ştampilăm o listă a unui partid.Cum reuşim, noi cei mulţi, să deosebim excrocii de de cei competenţi şi bine intenţionaţi?

    Apreciază

    Comentariu de corneliu luncan | 04/01/2021 | Răspunde


Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.