Dialecte și graiuri românești. VIDEO

Românii sunt unul dintre neamurile străvechi ale Europei, un popor născut  din simbioza marelui si viteazului neam al tracilor cu romanii, proces  care a avut loc  in primul  mileniu crestin, cu participarea după secolul VI e.n., a elementului slav.

Ei sunt ramura de răsărit a romanității și în același timp singurul popor vorbitor al unei limbi neolatine în aceasta parte a Europei , o insulă de latinitate înconjurată de o mare  slavă la sud ,est și nord și de unguri la vest.

Românii se impart dupa limba pe care o vorbesc, în patru ramuri frățești:

-Daco-romanii (din care fac parte și moldovenii),care locuiesc mai ales la nord de Dunare

și

-aromânii,
-megleno-românii
-Istroromânii

 trăitori la sud de Dunâre, în principal in Grecia, Albania, R.Macedonia,Croația, Bulgaria și Serbia și care vorbesc dialectele aromân, meglenoromân și istroromân.

Foto: aromâni în portul lor popular

La sfârșitul sec. XIX si începutul sec.XX, mulți aromâni au emigrat din Balcani în România, alungați de la vetrele lor stramoșești de persecuțiile si prigoana din țările de origine, iar urmașii lor iși duc viața și astăzi aici, împărțind cu noi frățește si bunele si relele.

In țările sud-Dunărene,mai ales in Serbia  si Bulgaria, trăiesc pe lânga frații aromâni și  vechi comunități  de români ,vorbitori ai dialectului nord-Dunărean daco-roman .

Și pe unii și pe alții, majoritarii din  aceste tari ii numesc”vlahi”…

Iată ce ne spune o mare doamnă aromâncă, plecată din nefericire prea repede dintre noi, academicianul  Matilda Caragiu Marioțeanu, despre neamul aromânilor:

”1. Aromânii (macedo-vlahii) și limba lor maternă,  e x i s t a  astăzi și de două mii de ani.

  2. Aromânii sunt dintotdeauna sud-dunăreni.

  3. Limba veche română (straromâna/ româna comuna/ româna primitiva/ protoromâna)  vorbită pe acest teritoriu era o limba unitară.

   4. Unitatea teritoriului unde se vorbea româna comună, a fost scindată de sosirea slavilor intre Dunare si Balcani.

   5. Vechea limba română s-a scindat in cele patru ipostaze actuale ale sale: româna (daco-româna/ daco-v(a)laha), limba natională/ literară a Romaniei, aromâna (macedo-româna/ macedo-vlaha) și meglenita (megleno-româna/ megleno-vlaha; varianta a aromânei?), vorbite in sudul Dunării si istriana (istro-româna/ istro-vlaha), vorbită în Peninsula Istria.”

Balcanii au fost întotdeauna locuiți de români!De la Marea Egee, din Muntii Pindului, de la Adriatica, din Dalmația, de la Marea Neagră și pâna la nord, în Carpați, a fost un singur popor: poporul român.

 Timpurile s-au  schimbat, au  năvălit slavii in secolul al VII-lea, peste încă șapte sute de ani au venit turcii , apoi, in părțile de apus, au coborât ungurii și mai apoi  austriecii, iar poporul roman din Balcani s-a impraștiat, s-a impuținat, în unele zone chiar a dispărut, cum ar fi în Muntenegru și Bosnia-Hertegovina.

 Pe lângă aromânii din Macedonia și Pind, din Albania si Bulgaria, rămân sa reziste compact, până în ziua de azi, daco-românii din Timoc (200 de localitati in Serbia, 100 in Bulgaria – 30 in jurul Vidinului, plus 70 de-a lungul Dunarii, până la mare).

Ei au avut parte de domnia a cel puțin cinci voievozi români, incepând cu Basarab I Intemeietorul, în secolul al XIV-lea, până la Matei Basarab, în secolul al XVI-lea. Acești domnitori au construit mai multe mânastiri și biserici românești în sudul Dunării decât în nord, Dunărea nefiind niciodată, până la începutul secolului XX, graniță între frați.

 Străinii numeau și pe alocuri încă mai numesc  românii”valahi,olahi,volohi ,vlaski,vlahi,blaki,wallach”.

Care e originea și semnificația  cuvantului ”Valah”?

Exonimul “VALAH” este legat de lingvistica germanică,provine din cuvantul german “wallach”, astfel ca aceeasi origine duce la cuvintele “welsh” și “wallon” în alte părți ale Europei, pentru populațiile locale considerate romanice.

Popoarele slave si ungurii au preluat cuvântul, folosind inițial numele de valahi-vlahi  în legătură  popoarele romanice, deci și pentru locuitorii teritoriului  românesc de astăzi.

Mai târziu, întelesul cuvântului s-a nuanțat și oarecum s-a schimbat,în funcție de utilizatori .
Astfel, în limba poloneză, Italia este numită “Włochy” iar in limba maghiara, italienii sunt “olasz”, în timp ce  “oláh” sunt pentru ei, românii.
Cuvantul valah este după cum vedem un EXONIM, folosit numai de strainii care veneau în contact cu românii, în timp ce respectivii ”valahi”  foloseau între ei diferite apelative  provenite din cuvantul “romanus”, pentru a se numi pe ei înșiși: “români” “rumâni”, “rumâri”, “armâni”, “arumâni”, ș.a.m.d.

La originea denumirii de ” valah ” se află:

-vecinii din sud şi apus desemnati de   germani a fi  yalhii – romanii şi galii romanizati;

-ulterior în germană, termenul a suferit o restrângere, referindu-se numai la locuitorii din Peninsula Italică (wălcher);

-scrierile biografulului  apostolului slavilor – Metodie ,care a aplicat denumirea de wlach italienilor – deci, vlah – străin, desemnând un neslav de limbă romanică.

În acest context este demn de menționat că ,în greaca Imperiului Bizantin, valahii erau denumiți deseori [„romanoi”],ei  fiind vorbitori de limbă romanică (latină).

Unul dintre cele mai vechi atestări referitoare la existenţa numelui de “român” ,e conţinută de Cântecul Nibelungilor:

“Ducele Ramunch din ţara Valahilor/cu şapte sute de luptatori aleargă în întâmpinarea ei/ca pasarile sălbatice, îi vedeai galopând”.

“Ramunch”, e o transliteraţie a numelui “Român” și reprezintă în acest context un conducător al românilor.

Cronica veche rusă “Povesti vremennâh let” (“Povestea anilor de demult”),îi menţionează pe “volohi” prin anul 898, în legătură cu mişcarea triburilor ungare spre est.

 În Cronica Anonimă numită “Gesta Hungarorum”, scrisă în secolul al XlI-lea de cronicarul notarului regelui maghiar Bela, pe baza unor izvoare mai vechi, se povesteşte despre existența unei populaţii române în Transilvania în secolele IX-X.

 Tot așa, în  anul 976 în cronica  bizantinului Kedrenos sunt menţionaţi vlahii sud-dunăreni.

La 15 septembrie 1485 la Colomeia,în faţa craiului Cazimir al Poloniei, Domnul Ștefan a vorbit, în “idiomate valahico” (adică în limba valahă), spusele sale fiind “traduse în limba latină din cea valahă” (“heac inscripcio ex valachico in latinum respo est”), iar ţării sale i-a zis Valahia .

Cronica moldo-germană scrisă la porunca marelui Ștefan în 1502, se intitulează “Cronica lui Ştefan Vodă din Valahia”, luminatul voievod al Moldovei zicându-i ţării sale (în mesajul, citit de unchiul său Ioan Ţambleac în faţa dogilor Veneţiei la 6 mai 1478), “cealaltă Valahie” (“l’altra Valachia”)

În timpurile acelea, Moldovei i se mai spunea: “Valahia cealaltă”, “Valahia Mică”, Valahia de Sus, A Doaua Valahie, etc.

 Să nu fi ştiut Ştefan cel Mare cărui neam aparține, ce limbă vorbeşte şi peste care ţară este domn?

În același timp, poate nega cineva întreg la minte,că marele Ştefan  n-a fost un român moldovean,domn al unei țări românești numită Moldova?

 Identităţile nu pot fi induse cu forţa, ci constatate obiectiv şi asumate în libertate.

Imperiul ţarist a încercat să dezbine o parte a românilor, susținând că moldovenii băștinași ai Basarabiei cotropite la 1812 sunt un popor diferit de poporul român, limitându-le astfel identitatea etnică la specificul local, pentru a îi contrapune celorlalţi români.

Imperiul sovietic a continuat cu o mai mare înverşunare această lucrare pentru a justifica anexarea Basarabiei.

Conştiinţa etnică şi lingvistică, culturală şi religioasă a conaţionalilor noştri basarabeni, ajunşi cetăţeni sovietici peste noapte, au fost puternic agresate şi deformate.

Identitatea ţine de drepturile individuale ale persoanelor, iar statele trebuie doar să ia act de identitatea obiectivă asumată subiectiv, în deplină libertate şi în cunoştinţă de cauză, de fiecare persoană.

În graiul nostru, numai al nostru, s-a păstrat amintirea și semnificația deplină a etnonimului ROMANUS!

Celelalte popoare romanice l-au uitat, l-au abandonat!… Și-au uitat numele!…  De ce denigratorii românilor nu simt nevoia să evidențieze această ispravă a conștiinței de sine românești?! 

Cum să-i numim altfel decât derbedei, pe nemernicii care falsifică grosolan istoria, susținând chiar în zilele noastre existența unei ”etnii” maldavane, sau a uneia”vlahe”diferite de cea”română”?

Publicitate