CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MIRCEA ELIADE – CĂDEREA ÎN ISTORIE


 

”Toată lumea e de acord că dacii se aflau pe pământul nostru cu cel puțin o mie de ani înainte de Christos; și cu toate acestea am fost singurul popor european căruia i s‑a contestat dreptul de a stăpâni țara pe care au locuit‑o moșii și strămoșii lui.

Mircea Eliade – 

Savantul Mircea Eliade (n. București la 28 februarie/ 13 martie 1907 – d. la Chicago, în ziua de 22 aprilie 1986), a fost unul din marii  filosofi și istorici ai religiilor ai lumii, eseist, prozator și  profesor universitar.

În luna octombrie 1925 a început studiul filosofiei la Universitatea Bucureşti, încheindu-le în 1928 cu o teză despre filosoful italian Tomasso Campanella.

A studiat limba sanscrită şi filosofia indiană la Universitatea din  Calcutta (India) până în 1931, an în care a petrecut şase luni la Hardwar, la cîţiva kilometri de Rishikesh, pe celălalt mal al Gangelui, la Ashram.

Şi-a susţinut doctoratul în filozofie, la Bucureşti în 1933, cu teza intitulată Yoga, o lucrare asupra gândirii şi practicilor yoga.

Între anii 1933 -1940 a ţinut cursuri de filozofie şi de istoria religiilor la Universitatea din Bucureşti.

În timpul războiului mondial a fost ataşat cultural al ambasadei României la Londra (1940–1941) şi al legaţiei române de la Lisabona (1941–1945).

Din 1945  s-a stabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, până în anul 1948 la École Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona.

A fost invitat în S.U.A. unde după un an de cursuri ţinute ca Visiting Professor pentru „Haskell Lectures” (1956–1957), dupa care, a acceptat postul de  profesor titular şi de coordonator al Catedrei de istoria religiilor, care din 1985  s-a  numit  Catedra „Mircea Eliade” a Universităţii din Chicago.

Este autorul unei vaste opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate.

Opera sa completă ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.

Mircea Eliade are, în “Căderea în istorie” (1952), câteva fragmente care, puse cap la cap, pot constitui cel mai scurt tratat de istorie a românilor: sub 400 de cuvinte.

Înțelegi totul, surprinzător, din două pagini.

„Noi, ROMÂNII, nu avem niciun motiv să idolatrizăm Istoria. Printre neamurile fără noroc, ne numărăm în frunte.”

„Cu ce am idolatriza, noi, românii, Istoria? Descindem dintr-unul din neamurile cele mai numeroase din lume și praful s-a ales de el; nici măcar limba nu i se mai cunoaște.”

Ca să supraviețuim în Istorie, ne-am istovit mai mult decât s-au cheltuit alte neamuri să cucerească pământul”.



„Nicolae Iorga spunea că nenorocul ni se trage de la Alexandru Machedon: în loc să-și ridice privirile spre miază-noapte și să unească toate neamurile tracice într-un mare imperiu, Alexandru s-a lăsat atras în orbita civilizației mediteraneene și, ajuns la culmea puterii, s-a îndreptat spre Asia”.

„Cu o mie de ani în urmă, a avut loc ceea ce putem numi pe drept cuvânt o catastrofă de incalculabile consecințe pentru istoria românilor: slavii au ocupat Peninsula Balcanică și s-au întins până la Adriatica”.


Istoria neamului românesc e alcătuită din atâta sânge și atâta nenoroc datorită în primul rând incapacității Occidentului de a vedea dincotro vine primejdia. 

Pe noi, timp de cinci secole, ne-a scos din istorie victoria Imperiului Otoman; și această victorie se datorează neputinței occidentalilor de a se uni împotriva unui dușman comun.”

„Istoria se făcea în Apus; fără noi, datorită și sângelui nostru. Occidentalii nu stăteau nici ei cu mâinile în sân, ci se luptau; dar se luptau între ei.

Evident, lupta aceasta între frați, veri și cumnați, nu putea avea aceeași sângeroasă intensitate ca, prin părțile noastre, lupta cu turcii și tătarii. Se ardeau orașele în apus, dar parcă tot mai rămânea ceva. Occidentul e bogat în ruine și toate sunt istorice.

La noi, nu rămânea nimic, nicio urmă. Încă din timpul năvălirilor barbare, oamenii învățaseră cum să-și ardă satele și să le refacă primăvara următoare.”

„În timpul acesta, la o mie, două de kilometri spre Apus, se înălțau catedralele, se îmbogățeau castelele, se înfrumusețau mânăstirile și oamenii aveau prilejul, măcar la răstimpuri, să citească pe sfinți, pe teologi și pe poeți, să înțeleagă că sunt oameni și să se bucure că trăiesc omenește ;

 Iar nu ca fiarele sălbatice, prin munți, prin păduri, ca strămoșii noștri, care nu aveau altă vină decât aceea de a se fi născut în calea răutăților.”

„Românii nu au sabotat istoria. Au înfruntat-o și i-au rezistat din toate puterile lor”.

30/11/2020 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA

Un comentariu »

  1. o mare personalitate :)

    Apreciază

    Comentariu de La Unison | 30/11/2020 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: