CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cel mai laş, mai longeviv și mai periculos ocupant, este cu siguranţă cel din noi


Cele trei maimute: nu vad, nu aud, nu vorbesc » Lady 4 Lady's

Cei mai periculoşi ocupanţi ai noştri suntem chiar noi

În sprijinul tristei şi dureroasei afirmaţii din titlu am să vin neapărat cu argumentele necesare – triste şi dureroase şi ele, bineînţeles.

Cel mai laş şi mai longeviv, deci şi mai periculos ocupant dintre toate soiurile existente e, cu siguranţă, cel din noi.

Altfel-zis, suntem chiar noi înşine, oricât de teribilă ar părea la prima vedere această afirmaţie scrie Mihail Gh. CIBOTARU în Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXII.

Câteva exemple răscunoscute de toţi:

Care a fost pricina ruşinoasei retrageri de pe teritoriul din Rusia ocupat de către „invincibilele” trupe napoleoniene? Populaţia băştinaşă, desigur! Nu armata. Populaţia le-a creat ocupanţilor francezi condiţiile care au însemnat moartea lor. Şi aceştia s-au grăbit să se salveze prin fugă.

Sindicaliştii polonezi au obţinut victoria scontată în condiţii extreme de comunism dictatorial numai datorită faptului că în sufletele, în făpturile lor nu s-au culcuşit ocupanţii.

Dar comportamentul băştinaşilor din Ţările Baltice, de exemplu, la care obişnuim să facem trimitere?…

Apoi evenimentele din 1956 din Ungaria şi cele din 1968 din Cehoslovacia – ambele ţări socialiste, comuniste adică… Şi comportamentul nemţilor din cele două Germanii de la divizare până la unificare!

Dar să revenim la problema noastră. Pentru bunicii şi străbunicii noştri, începând cu acel vitreg an 1812, încerc un sincer sentiment de recunoştinţă, pentru ceea ce au făcut sau, poate, mai corect ar fi să zic, pentru ceea ce n-au făcut, deşi ocupanţii se impuneau pe toate căile posibile. Şi anume – prin a le pângări limba, obiceiurile, tradiţiile, adică, înstrăinându-i de strămoşi, ba chiar de ei înşişi.

În acest scop, s-au statornicit în teritoriu puzderie de venetici oficiali. Biserica, curând şi şcoala, au trecut la limba rusă.

Dar să ne închinăm memoriei predecesorilor noştri care nu numai că nu s-au lăsat subjugaţi în felul acesta, ci, mai mult – i-au făcut prizonieri chiar pe ocupanţi care, sub influenţa condiţiilor de trai create de către băştinaşi, s-au văzut nevoiţi să le înveţe limba, să le deprindă obiceiurile, tradiţiile, să le studieze istoria, încetul cu încetul dizolvându-se. Devenind români în toată legea.

Cel mai simplu argument al acelui proces istoric naţional e noianul de nume de familie.

Drama noastră a reînceput la 28 iunie 1940 care, curmată fiind la 22 iunie 1941, în 1944 s-a reîntors. Şi foametea organizată, campania forţată „FZO”, expedierea tineretului în Rusia, la minele de cărbuni, deportările masive ale gospodarilor.

Şi dacă ne mai amintim de cei neîntorşi din război, în perimetrul Basarabiei rămăseseră doar bietele femei, bătrânii şi copiii, care chiar din primele zile au fost supuşi învăţământului sovietic, cu alfabetul rusesc, cu limba rusă pretutindeni şi cu manualele respective, cu radioul şi cu oamenii lor.

Dictatura fricii, dar şi a limbii şi a vieţii în genere, în toate amănuntele, au răsădit acel sentiment de ocupant chiar în noi înşine.

Ne-am pomenit că nu mai suntem români, că limba nu ne mai este română, că istoria noastră începe de la 1812, că cel mai crunt, mai periculos duşman al nostru este poporul român… Şi încetul cu încetul ne-am înghiţit pe noi înşine… Independenţa acestui pământ durează de trei decenii, dar noi, din păcate, am rămas aceiaşi românofobi, aceiaşi rusofili, aceiaşi ocupanţi ai propriilor noastre suflete…Da, triste concluzii.

Aş dori să fie pur subiective şi să nu ne caracterizeze…Dacă vreţi, doar un singur exemplu, pe cât de simplu, pe atât şi de revoltător: în Parlamentul republicii unii deputaţi dintre acei ce boicotează mereu şedinţele, atunci când se prezintă totuşi, îşi încalecă neapărat căştile să afle ce se vorbeşte în limba oficială pe care o ignoră făţiş, iar statul se grăbeşte să le pună la dispoziţie traducători plătiţi nu din salariile respectivilor, precum ar fi logic, ci din buget.

Aceştia suntem noi, cei adevăraţi…Mai rămânem totuşi cu speranţa (care moare ultima) că barem în ceasul al doisprezecelea ne va vizita acea „înţelepciune de pe urmă a moldoveanului”…

Să ne ajute Dumnezeu!

Mihail Gheorghe Cibotaru - Intoarcere In Trecut Nu Exista (2019) by Fan TR  | Mixcloud

Mihai Gheorghe Cibotaru (n. 21 iunie 1934, satul Vărvăreuca, județul Soroca, Regatul României, astăzi în raionul Florești, Republica Moldova) este un prozator și publicist din Republica Moldova.

După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), a urmat cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959).

A lucrat ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994).

În 1994-1996, a deţinut funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998 – de şef de secţie la Agenţia Informațională de Stat MOLDPRES.

Cu mai mulți ani în urmă, scriitorul și-a pierdut vederea, dar nu a căzut pradă disperării, continuând să fie prezent în viața literară și cea publică.

18/11/2020 - Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: