CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mihai Eminescu – Doina (varianta necenzurată)


Mihai Eminescu - Doina (varianta necenzurata) - Revista România Culturală

Doina, a fost compusă special de Poet pentru a fi recitată cu înflăcărarea-i caracteristică la momentul inaugurării statuii ecvestre a Domnitorului Ştefan cel Mare din faţa Palatului Ocârmuirii ( fosta Curte Domnească ) de la Iaşi, la care a asistat Curtea Regală a României, toată elita culturală şi o imensă mulţime de peste 150 de mii de participanţi din Iaşi, din împrejurimi, dar şi din Bucovina şi Basarabia (M. Caba; (https://ioncoja.ro/doina-varianta-ne-cenzurata).

Serbarea inaugurării a avut loc pe data de 5 iunie 1883, după un amplu program întocmit de Primăria oraşului Iaşi.

Din motive încă neelucidate (suficient!), Poetul, venit la Iaşi ca trimis al ziarului bucureştean „Timpul”, nu şi-a putut îndeplini „misia”, fiind „retras” din mulţime datorită unor prime… „semne de boală”.

A făcut-o însă spre seară în casa lui Iacob Negruzzi din Păcurari.

Poezia „Doina” a fost publicată ulterior, la 1 iulie 1883, în revista Junimii, Convorbiri literare şi în 1884 în volumul eminescian Poesii.

De-a lungul timpului Doina eminesciană a mai apărut în mai multe variante cenzurate şi chiar interzisă în regimuri de tristă amintire.

În 1947, fragmentul Doinei, turnat în bronz, aflat pe spatele statuii lui Mihai Eminescu de la Iaşi, inaugurată în 1929, a fost „şters” cu dalta şi ciocanul!


Doina exprimă durerea pe care Eminescu o avea faţă de colonizarea cu străini a pământurilor româneşti, care se desfășura în paralel cu persecutarea sistematică – religioasă, culturală, economică, politică, administrativă şi militară – a românilor. Preluarea conducerii politice, administrative, economice şi militare a României de către străini era încă în vremea lui Eminescu o realitate, pe care acesta o denunța fără ocolișuri, în ciuda încercărilor oficiale de mascare.

Se pare că de la această poezie i s-au tras vieții lui Mihai Eminescu toate relele ulterioare: primele semne ale bolii, „liniștirea” lui gazetărească, tratamentul îndelungat şi neadecvat şi, în final, regretata sa trecere prea timpurie, prea nedreaptă, în …Veșnicie.

Poezia Doina marchează momentul în care eliminarea politică a lui Mihai Eminescu a devenit iminentă.

Va fi arestat abuziv şi internat forţat, fără niciun temei legal sau medical, într-un ospiciu psihiatric destinat dizidenţilor.

Cea mai blândă formă a denigrării acestui mare român este închiderea lui în sintagme precum  poet nebun sau geniu nebun, prin care toată opera sa ştiinţifică – în primul rând cea istorică, etnologică şi politică – este aruncată la gunoi.



Acum observăm că, după scurgerea atâtor amar de ani de la apariţia poeziei Doina, situaţia pare să fi rămas exact aceeaşi.
Şi astăzi Eroii şi Sfinţii ne sunt batjocoriţi public. Şi astăzi numeroși așa ziși ”progresiști”(pe atunci Partidul Liberal, astăzi o gamă largă de politicieni și jurnaliști la care s-au adăugat neomarxiștii din USR) îi denigrează sau în cel mai bun caz îi foloseşte electoral.
Şi astăzi pământurile româneşti sunt colonizate masiv cu străini.

De la Nistru pân’ la Tisa există ţinuturi întregi în care Românii au devenit o minoritate, deseori o minoritate în pragul dispariţiei (precum în Vestul Crişanei sau Banatului, în Nordul Maramureşului, în Harghita şi Covasna, în Sudul Basarabiei etc.).
Şi astăzi Codrul, frate cu Românul, este ras – ce-i drept, cu drujbele sau cu utilaje masive, nu cu securea.

Această imagine cumplită a unei persecuţii anti-româneşti sistematice îl cutremura, acum peste un secol și pe marele scriitor francez Jules Verne, care prevestea, cu durere şi neputinţă, dispariţia acestei „ramuri a Romanităţii” sub apăsarea genocidară a ungurilor, austriecilor, ruşilor, germanilor etc.


Şi totuşi,
Românul nu piere!
Destinaţi dispariţiei de fanatismul rasist al vecinilor apropiaţi şi îndepărtaţi, rămânem, dăinuim şi ctitorim, noi biserici şi mânăstiri, noi poezii, noi cântece, noi opere literare, noi picturi, noi sculpturi, scrie https://mihaiandreialdea.org/doina-de-mihai-eminescu/.

Şi, cu darul lui Dumnezeu, putem infinit mai mult decât se aşteaptă duşmanii noștri.



DOINA
de Mihai Eminescu


De la Nistru pân’ la Tisa
Tot românul plânsu-mi-s-a,
Că nu mai poate străbate
De-atâta străinătate
Din Hotin şi pân’ la Mare
Vin Muscalii de-a călare,
De la Mare la Hotin
Calea noastră ne-o aţin
Şi Muscalii şi Calmucii
Şi nici Nistrul nu-i înneacă
Săraca ţară, săracă!
Din Boian la Cornu Luncii
Jidoveşte-nvaţă pruncii
Şi sub mână de jidan
Sunt românii lui Ştefan.
Că-ndărăt tot dă ca racul
Fără tihnă-i masa lui
Şi-i străin în ţara lui.
Din Braşov pân’la Abrud
Vai ce văd şi ce aud
Stăpânind ungurul crud
Iar din Olt până la Criş
Nu mai este luminiş
De greul suspinelor
De umbra străinilor,
De nu mai ştii ce te-ai face
Sărace român, sărace!
De la Turnu-n Dorohoi
Curg duşmanii în puhoi
Şi s-aşează pe la noi;


Şi cum vin cu drum de fier
Toate cântecele pier
Zboară paserile toate
De neagra străinătate
Numai umbra spinului
La uşa creştinului
Codrul geme şi se pleacă
Şi izvoarele îi seacă
Săraca ţară, săracă!
Cine ne-a adus jidanii
Nu mai vază zi cu anii
Şi să-i scoată ochii corbii
Să rămâie-n drum ca orbii
Cine ne-a adus pe greci
N-ar mai putrezi în veci
Cine ne-a adus Muscalii
Prăpădi-i-ar focul jalei
Să-l arză, să-l dogorească
Neamul să i-l prăpădească,
Iar cine mi-a fost mişel
Seca-i-ar inima-n el,
Cum duşmanii mi te seacă
Săraca ţară, săracă!
Ştefane, Măria ta,
Lasă Putna, nu mai sta,
Las’ arhimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija gropilor
Dă-o-n seama popilor
La metanii să tot bată,
Ziua toată, noaptea toată,
Să se-ndure Dumnezeu
Ca să-ţi mântui neamul tău…
Tu te-nalţă din mormânt
Să te-aud din corn cântând
Şi Moldova adunând
Adunându-ţi flamurile
Să se mire neamurile;
De-i suna din corn odată
Ai s-aduni Moldova toată


De-i suna de două ori
Vin şi codri-n ajutor;
De-i suna a treia oară
Toţi duşmanii or să piară
Daţi în seama ciorilor
Ş-a spânzurătorilor.
Ştefane, Măria Ta,
Lasă Putna, nu mai sta
Că te-aşteaptă litvele
Să le zboare tigvele
Să le spui molitvele
Pe câţi pari, pe câţi fuştei
Căpăţani de grecotei
Grecoteii şi străinii
Mânca-le-ar inima câinii
Mânca-le-ar ţara pustia
Şi neamul nemernicia
Cum te pradă, cum te seacă
Săraca ţară, săracă!


Această variantă a Doinei , extrem de puţin cunoscută astăzi, este preluată din cartea Mihai Eminescu – poezii tipărite in timpul vieţii, vol. III, note şi variante, ediţie critică îngrijită de Perpessicius, cu reproduceri după manuscrise, Editura Fundaţiei Regale, Bucureşti, 1944.

Vasile Zărnescu

13/11/2020 - Posted by | cultura | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: