O ISTORIE A ZILEI DE 9 NOIEMBRIE. VIDEO
9 noiembrie, istoricul zilei
694: Egica, regele vizigoţilor din Spania (n. cca 610 – d. 702), îi acuză in timpul celui de-al XVII-lea Conciliu de la Toledo pe evreii locali de complicitate cu cei din afara tarii, in vederea răsturnarii liderilor creştini, hotărând trimiterea în sclavie și confiscarea averii acestora.
De asemenea, toţi copiii evrei cu vârsta de peste şapte ani, urmau să fie luaţi de la famiile lor pentru a fi crescuti in religia creştina. A domnit intre anii 687 – 702.
959: A murit imparatul bizantin Constantin al VII- lea Porfirogenetul din dinastia macedoneana, fiul lui Leon VI Filozoful și al Zoei Karbonopsina; (n. 3 septembrie 905).
A fost imparat din anul 913 pana la moartea sa, dar nu a exersat efectiv puterea decât incepand cu anul 944.
1148: A murit Ari Fróði Þorgilsson sau Ari cel Înțelept (n. 1067 ).În islandeza veche Ari – vultur, Fróði – intelept. A fost primul istoric islandez care a scris în Limba nordică veche.
:format(jpeg):blur(1):quality(80)/http://www.bzi.ro/wp-content/uploads/3/313/Ari.jpg)
La vârsta de 7 ani a inceput studiul la invǎtatul Harrar Þorarinsson, apoi a primit educatie religioasa la Curtea episcopalǎ a Islandei. A slujit ca preot in Stadre.
El este autorul cunoscutei cărți Landnámabók, cel mai important izvor de informații privind colonizarea Islandei.
1282: Regele Pedro al III-lea al Aragonului a fost excomunicat de papa Martin al IV-lea.
1330: A avut loc lupta de la Posada, in urma careia Tara Romaneasca devine independenta.
![]() | |
Reprezentarea bătăliei în Cronica pictată de la Viena | Fuga lui Carol Robert (Bătălia de la Posada), tablou de Molnar Jozsef (1855) |
La 9-12 noiembrie 1330 are loc lupta de la Posada (probabil în Loviştea). Oastea ungară care se retrăgea spre Transilvania a fost înfrîntă de oastea voievodului muntean Basarab I, care a provocat armatei invadatoare pierderi grele, însăşi viaţa regelui Ungariei fiind primejduită.
Victoria de la Posada a condus la independenţa voievodatului Munteniei.
1376: Apar primele statute de breaslă păstrate din Transilvania, care apartineau breslelor din Sibiu, Sebes, Orastie si Sighisoara.
1494: Fiul cel mai în vârstă a lui Lorenzo de Medici, Piero al II-lea, este alungat din Florența de către un călugăr dominican fanatic Girolamo Savonarola, care proclamă “Statul sfânt” sau “Statul lui Dumnezeu”.

Girolamo Savonarola (1452 – 1498)
Se spune că Savonarola ar fi ars și unele opere de artă ale lui Botticelli, care reprezentau nuduri. Piero al II -lea de Medici (Piero cel fără de noroc) se va reîntoarce în 1512, fiind însă din nou alungat din oraș.
1697: Papa Inocenţiu al XII- lea ordona reconstructia oraşului Cervia, din provincia italiana Ravenna de astazi.
Cervia, numita in epoca romana “Ficocle”, era situata cca.4 km.la vestul actualului oras iar in anul 709, in timpul exarhatului lui Teodoric cel Mare, fusese distrusa, locuitorii fiind siliti sa se refugieze pe actualul teritoriu al orasului, botezandu-l Cervia,probabil in legatura cu cerbii numerosi in acea vreme in regiune.
Papa Inocentiu al XII-lea a dispus reconstruirea acestui oras care comercializa cantitati mari de sare, intr-un loc mai sigur, iar noul oras dispunea de silozuri pentru depozitarea sarii, cu o capacitate mai mare de 13000 de tone.
1799: Revoluția franceză: O lovitură de stat (“18 brumar”) condusa de Napoleon Bonaparte, inlatura Directoratul. Se instaureaza Consulatul, Napoleon devenind unul dintre cele trei consuli.
1818: S-a născut scriitorul rus Ivan Turgheniev, scriitor rus (“Prima iubire”, “Visul”, “O lună la ţară”); (m. 3 septembrie 1883).
Ivan Sergheievici Turgheniev ( n. 28 octombrie/9 noiembrie 1818 – d. 22 august/3 septembrie 1883).
1832: S-a nascut scriitorul Emile Gaboriau, unul din creatorii genului politist in romanul francez; (d.28.09.1873).
Eroul romanelor sale, anchetatorul Lecoq, l-a influentat pe scriitorul britanic Arthur Conan Doyle in crearea celebrului personaj Sherlock Holmes.
1838: In Rusia, ţarul aprobă hotărîrea Consiliului de Miniştri care permitea evreilor posesori de diplome de medic obţinute la universităţile din ţară, să se angajeze ca medici în serviciul de stat, în guberniile Novorossiei şi în Basarabia.
1841: S-a nascut Regele Eduard al VII- lea al Angliei; (d. 6 mai 1910).
1857: Deputaţii din Adunarea Ad- hoc a Moldovei, în frunte cu Ion Roată, depun o jalbă pe biroul Adunării cerînd, printre altele, desfiinţarea birului “boierescului“.

Foto: Legendarul Moș Ion Roată (n. 1806 în satul Câmpuri, Vrancea – d. 20 februarie 1882 în satul Gura Văii, Vrancea).
1877: Armata română cucerea complet reduta otomană de la Rahova.

1888: S-a nascut politicianul francez Jean Monnet, considerat fondatorul Comunitatii Europene.
S-a născut intr-o familie de comercianti, a urmat studiile la colegiul din Cognac, localitatea natala, dupa care a inceput sa lucreze la firma familiei.
In 1914, a fost lasat la vatra datorita problemelor de sanatate si tot atunci a inceput sa reprezinte Franța în comitetele executive Aliate pentru repartizarea resurselor comune, în timpul Primului Razboi Mondial.
Cinci ani mai tarziu a devenit secretar general adjunct al Societatii Natiunilor, insa s-a retras in 1923 la afecerile familiei.
Nu a stat prea multa vreme departe de activitatile Societatii Natiunilor, astfel ca intre 1926-1933 a participat, in calitate de consilier, la redresarea economica a Poloniei, Romaniei si Chinei.
In 1950 a conceput ideea primei Comunitati Europene a Carbunelui si Otelului, doi ani mai tarziu devenind presedintele forului.
In aceeasi perioada, a fondat “Comitetul de Actiune pentru Statele Unite ale Europei”pentru relansarea constructiei europene, militind pentru crearea Comunitatii Europene.
S-a retras de pe scena politica in 1975, stingandu-se din viata la varsta de 91 de ani la 16 martie 1979. Ramasitele sala pamantesti au fost depuse in Panteon in 9 noiembrie 1988, la data centenarului nasterii sale.
1899: S-a născut Gheorghe Ştefan, istoric şi arheolog, membru corespondent al Academiei Române; (m. 29 februarie 1980).
1906: Theodore Roosevelt a facut o inspectie la santierul Canalului Panama, devenind primul presedinte american care a efectuat o deplasare oficiala in afara tarii.
1907: Celebrul diamant Cullinan a fost oferit de guvernul Transvaalului regelui britanic Eduard al VII-lea, cu ocazia zilei sale de naștere.

Diamantul poartă denumirea de Cullinan I sau Marea Stea a Africii, are 530,2 carate şi a fost considerat drept cel mai mare diamant slefuit din lume până în anul 1985, când a fost descoperit diamantul Golden Jubilee de 545,67 carate.Diamantul a primit numele Cullinan dupa numele proprietarului minei in care acesta a fost gasit, sir Thomas Cullinan.
Cullinan II sau Mica stea a Africii, cântăreşte 317,40 carate, are forma unei perne şi se află în partea din faţă, centru a Coroanei Imperiale de Stat a Marii Britanii.
Piatra pretioasa considerată atunci cel mai mare diamant din lume a fost gasită in ziua de 26 ianuarie 1905 intr-o mina din Africa de Sud, in apropiere de Pretoria, de catre Frederick Wells, caruia i s-au dat 10.000 de dolari recompensă pentru descoperirea sa.
1916: A decedat la București, generalul român Ioan Dragalina, (n. 16 decembrie 1860, Caransebeș, în Imperiul Austriac).

A murit eroic în luptele duse împotriva armatelor germano-austro- ungare în timpul Primului război mondial.
1917: Iosif Stalin intră în guvernul provizoriu al Rusiei bolşevice.
1918: In urma revolutiei izbucnita in tara, Germania a fost proclamata republica odata cu abdicarea imparatului Wilhelm al II –lea, care s-a refugiat in Olanda.
Wilhelm al II-lea (Friedrich Wilhelm Albert Victor von Preußen;( n. 27 ianuarie 1859 – d. 4 iunie 1941), a fost ultimul împărat al Germaniei i și rege al Prusiei din 1888 pana in 1918 . Wilhelm al II-lea provine din familia Hohenzollern.
1918: A încetat din viaţă la Paris, pseudonimul literar al lui Wilhelm Albert Vladimir Apollinaris de Kostrowitzky, reprezentant al curentului cubist şi cel care a avansat în literatură noţiunea de suprarealism; (n. 26 august 1880, Roma).

1923: Este lichidat la München”Puciul de la berărie” condus de Adolf Hitler, o tentativă eșuată de lovitura de stat ce a avut loc între seara zilei de 8 noiembrie și după amiaza zilei de 9 noiembrie.
![8 noiembrie] 1923 - Puciul de la Berărie - Today's Events - B-Zone Community](https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2020/11/image-13.jpeg?w=274)
Adolf Hitler și generalul Erich Ludendorff, ambii veterani ai Primului razboi Mondial, precum și alți lideri ai organizației Kampfbund, au fost arestați după ce au încercat să preia puterea politică în Munchen si în Germania.
1928: În România, apare primul numar al revistei “Radiofonia”.
1929: S-a nascut Imre Kertész, scriitor maghiar romancier, jurnalist si traducător de religie iudaica, laureat al Premiului Nobel pentru literatura pe anul 2002.

Imre Kertész primește Premiul Nobel de la Regele Carl XVI Gustaf al Suediei, la Stockholm, 10 decembrie 2002.
Într-un text publicat in 2006, Kertész a lansat un virulent atac la adresa Universitatii de stat din Cluj , pe care a numit-o “Institutul lui Ceaușescu” și “o relicvă a epocii național-comuniste” sustinand ca invățământul în limba maghiară la universitatea din Cluj a cunoscut o severă restrângere în timpul dictaturii ceaușiste încheiate în 1989.
Într-o petiție lansată în 2006 împreună cu fizicianul Peter Hantz și adresată președintelui României, primului ministru al României și președintelui Comisiei Europene, Kertész cerea înființarea unei universități maghiare de stat, separată, la Cluj.
1933: S-a născut (în localitatea Tarutin, județul interbelic Cetatea Albă din Basarabia, azi în Ucraina) Lucian Pintilie, personalitate de marcă și personaj singular în peisajul teatrului și cinematografului românesc contemporan.
După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, Lucian Pintilie a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera: Copiii soarelui (1961), Proștii sub clar de lună (1962), Cezar și Cleopatra (1963), Biedermann și incendiatorii (1964), Inima mea e pe înălțimi (1964), D’ale carnavalului (1966), Livada cu vișini (1967), Revizorul (1974), spectacol interzis de cenzură după cea de-a treia reprezentație), precum și două filme de lung metraj: Duminica la ora 6 și Reconstituirea.
Cel de-al doilea film al său, Reconstituirea narează povestea reconstituirii unui incident banal, o bătaie între doi tineri, întreprinsă de Miliție, care se transformă într-o crimă. Filmul a provocat un imens scandal, iar autoritățile comuniste au dispus interzicerea filmului. Rolurile principale erau interpretate de Vladimir Găitan și George Mihăiță.
După scandalul interzicerii piesei Revizorul, Lucian Pintilie a primit un pașaport și a fost lăsat să plece din țară în 1975. A continuat în străinătate seria spectacolelor de teatru montate pe câteva din scenele importante ale lumii: Théâtre National de Chaillot din Paris: Turandot (1974); Théâtre de la Ville din Paris: Pescărușul (1975), Biedermann și incendiatorii (1976), Jacques sau Supunerea și Viitorul e în ouă (1977), Cei din urmă (1978), Trei surori (1979), Rața sălbatică (1981), Azilul de noapte (1983]), Arden din Kent (1984), Astă seară se improvizează (1987), Trebuie să trecem prin nori (1988), Dansul morții (1990); Guthrie Theater din Minneapolis: Pescărușul (1983), Tartuffe (1984), Rața sălbatică (1988); Arena Stage din Washington: Tartuffe (1985), Rața sălbatică (1986), Livada cu vișini (1988).
În paralel cu activitatea de regizor de teatru, a montat și spectacole de operă: Festivalul de la Avignon: Orestia (1979); Festivalul de la Aix-en-Provence: Flautul fermecat (1980, spectacol reluat la Opera din Lyon, Opera din Nisa, Teatro Reggio din Torino); Welsh National Opera din Cardiff: Rigoletto (1985), Carmen (1986, spectacol reluat la Opera din Vancouver).
În 1973 a realizat la Televiziunea iugoslavă filmul Salonul nr. 6 după nuvela omonimă a lui Cehov. În 1979 a filmat în România „De ce trag clopotele, Mitică?” după un scenariu propriu pornind de la piesa D’ale carnavalului, film interzis vreme de peste zece ani, până în 1990.
După 1990 se repatriază și face o serie de filme în România, în prima perioadă a deceniului al nouălea din secolul trecut, proiecte mai vechi, pe care nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze.
În 1992, a realizat filmul „Balanța”, cu o distribuție memorabilă: Răzvan Vasilescu, Maia Morgenstern, Victor Rebengiuc, Florin Călinescu, Marcel Iureș, Dan Condurache, Emil Hossu.
În 1998 Lucian Pintilie obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română „Terminus paradis”.
În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii.
Lucian Pintilie a fost unul dintre membrii marcanți ai Grupului pentru Dialog Social. Singurul premiu pe care regizorul l-a acceptat în România a fost Premiul Gopo pentru întreaga operă acordat în 2007.
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”. A decedat la 16 mai 2018.
1934: S-a născut astronomul si scriitorul american Carl Sagan; (d. 20.12.1996).
A adus o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei. A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței in Univers ( SETI- Search for Extra-Terrestrial Intelligence).
1937: Armata japoneză a ocupat orasul chinez Shanghai.
1938: Kristallnacht ( Noaptea de cristal), eveniment considerat începutul Holocaustului în Germania nazista.
Pogromul a inceput dupa ce diplomatul Ernst von Rath a murit asasinat de evreul Grynszpan Herschel.
În toată Germania, au fost incendiate peste 200 de sinagogi, magazinelor evreieşti le-au fost sparte geamurile (ceea ce a dat numele de Kristallnacht, “noaptea sticlei sparte”), mulţi evrei au fost agresaţi fizic, peste 7.000 de oameni de afaceri evrei au fost atacaţi, cărţile religioase ale comunităţii evreieşti au fost arse în public, 91 de evrei au fost ucişi, iar peste 30.000 arestaţi şi trimişi în lagăre de concentrare.
1940: A decedat Arthur Neville Chamberlain, prim–ministru al Marii Britanii în anii 1937–1940.
A dus o politică de conciliere faţă de Germania hitleristă, încercînd să evite declanşarea unui război în Europa.

Acordul de la Munchen, semnat la 23.09.1938, alături de prim-miniştrii Franţei şi Italiei, Edouard Daladier, respectiv Benitto Mussolini, prin care era cedată Germaniei partea de sud a Cehoslovaciei, nu l-a oprit pe Hitler să formuleze noi pretenţii teritoriale, după ocuparea capitalei cehoslovace, de data aceasta faţă de Polonia.
Atacul Germaniei asupra Poloniei, la 01.09.1939, a însemnat declanşarea celui de-al doilea război mondial; (n.18 martie 1869).
1941: S-a născut muzicianul american Tom Fogerty, chitarist in trupa de succes Creedence Clearwater Revival, fratele mai în vârstă al lui John Fogerty, vocalist si chitarist in aceeasi trupe.
A decedat in ziua de 6 septembrie 1990 in urma unei tuberculoze legate de boala SIDA contractata în urma unor transfuzii sanguine.
1947: S-a născut Monica Pillat, prozatoare si poeta, fiica lui Dinu Pillat, nepoata scriitorului şi poetului tradiţionalist Ion Pillat şi a pictoriţei Maria Pillat Brates.
1952: A murit Chaim Weizmann, primul președinte al statului independent Israel; (n. 27.11.1874).
1953: A încetat din viaţă Abd Al Aziz Ibn Saud, emir din Nejd şi imam al wahhabiţilor.

El a eliberat la începutul secolului XX cea mai mare parte a Peninsulei Arabiei de sub stăpânirea otomană şi a fondat, în anul 1932, Regatul Arabiei Saudite.
Un an mai târziu, avea sa inaugureze epoca extractiilor petroliere masive din aceasta regiune, asigurând regatului saudit unul dintre primele locuri între tarile bogate ale lumii. (n. 26 noiembrie 1880).
1953: Cambodgia își declara independența față de Franța.
1956: Scriitorul si filosoful francez Jean Paul Sartre, un adept al ideilor marxiste, a condamnat sistemul brutal sovietic , după îinvazia trupelor URSS in Ungaria.

1961: Pilotul american Neil A. Armstrong, primul om care a pasit pe Luna, a doborât recordul de viteza în aer, zburând cu 6.587km/h la bordul unui aparat X-15.

1961: România a devenit membra a Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO).
1970 : A încetat din viaţă generalul si omul politic francez Charles de Gaulle.
În timpul celei de-a doua conflagraţii mondiale a condus destinele Franţei libere, opunându-se regimului progerman de la Vichy si invadatorilor nazisti germani .

In 1958 a fost ales președinte al Franței, post pe care l-a păstrat și după alegerile din 1965. La începutul anilor ’60 a pus capăt crizei algeriene.
Pe 28 aprilie 1969 de Gaulle a demisionat din funcția de președintele al Statului;(n. 22 noiembrie 1890).
1977: A murit renumitul actor român de origine maghiară, Kovács György; (n. 22 februarie 1910 la Cluj).
:format(jpeg):mode_rgb():quality(40)/discogs-images/A-5330039-1564042584-8601.jpeg.jpg)
1985: Sovieticul Garry Kasparov devine la 22 de ani cel mai tânăr campion mondial de șah dupa meciul castigat in fata lui Anatoli Karpov.
1986: PF Teoctist este ales ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-Vlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

După moartea Patriarhului Iustin Moisescu la 31 iulie 1986, IPS Mitropolit Teoctist a devenit locțiitor de patriarh. La 9 noiembrie 1986 este ales în urma votului Colegiului Electoral Bisericesc ca arhiepiscop al Bucureștilor, mitropolit al Ungrovlahiei și patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, fiind întronizat la 16 noiembrie 1986 în Catedrala Patriarhală din București de către mitropoliții țării, Antonie al Transilvaniei, Nestor al Olteniei și Nicolae al Banatului, în prezența membrilor Sfântului Sinod, a patriarhilor Ierusalimului și Bulgariei, a reprezentanților tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante și a reprezentanților forurilor de Stat.
1989: A căzut Zidul Berlinului
Dupa ce timp de aproape trei decenii a despartit Germania de Vest de cea de Est, Zidul Berlinului a fost spart in bucati, fapt ce a dus la prabusirea blocului comunist european, precum si la unificarea Germaniei un an mai tarziu.Numerosi est-germani ajunsesera deja in Vest trecand prin Ungaria, in urma catorva saptamani de negocieri.
Liderul Partidului Comunist din RDG, Gunter Schabowski, a anuntat in dimineata zilei de 9 noiembrie 1989 ca accesul prin granita dintre cele doua Germanii va fi permis in cazul “calatoriilor particulare”.
La putin timp dupa transmiterea mesajului a inceput un adevarat pelerinaj al nemtilor spre Zidul Berlinului, oamenii incepand sa sfarme granita din beton care mai bine de 25 de ani a impartit orasul si tara in doua.
Spre orele serii, cand in zid aparusera deja brese enorme, lumea s-a adunat sa sarbatoreasca evenimentul la Poarta Brandenburg.


A doua zi dupa importantul eveniment, muncitorii s-au apucat de demolarea totala a zidului ridicat in 1961 din ordinul liderului est-german Erich Honecker, pentru a impiedica populatia sa fuga in Apus.
De-a lungul timpului, peste 100 de oameni fiind uciși in timp ce incercau să îl escaladeze cu gândul de a scăpa din blocul comunist.
1991: A încetat din viaţă cântăreţul şi actorul francez Yves Montand. (n. 13 octombrie 1921).
1994: Este descoperit de către cercetatorii germani Peter Ambruster si Gottfried Munzenberg, elementul chimic radioactiv darmstadtium, cu numarul atomic 110 si simbolul DS.
A primit acest nume dupa acela al orasului Darmstadt din Germania.
1997: A decedat Deng Xiaoping , lider al Partidului Comunist din China.

Deși niciodată nu a avut titlul de șef de stat sau șef de guvern, Deng a fost conduc ătorul de facto al Republicii Populare Chineze de la sfârșitul anilor 1970 până la începutul anilor 1990, fondatorul „socialismului cu caracteristici chinezești” și a reformei economice din China, cunoscută ca „economia de piața socialistă”.
Este creditat cu faptul că a adus China mai aproape de capitalism și a determinat creșterea foarte rapidă a economiei chineze timp de peste trei decenii.
1999: A încetat din viaţă Romulus Vulcănescu, etnolog şi scriitor, membru de onoare al Academiei Române (n. 23 februarie 1912).
2006: A murit Markus Wolf, cel mai cunoscut spion al fostei RDG; a condus serviciile de informaţii din cadrul Securităţii de Stat (STASI) între anii 1958-1987, supranumit „omul fără faţă”, deoarece serviciile de spionaj din Occident nu au dispus de o imagine fotografică a acestuia, decât în anii ’80; (n.19.01.1923).

2008: Dosarul privind crimele şi abuzurile Securităţii române, în care erau reclamaţi 67 de foşti activişti de partid, psihiatri şi angajaţi ai Securităţii, Miliţiei şi Procuraturii, a fost închis de Parchetul instanţei supreme, care a motivat că a intervenit prescripţia faptelor.
2012: A decedat la vârsta de 83 de ani, popularul actor român Iurie Darie. S-a născut la 14 martie 1929 în localitatea Vadul Rascov, din județul Soroca, în Bararabia (Romania).

A jucat în peste 40 de producţii cinematografice şi a colaborat cu unii dintre cei mai importanţi regizori români ai secolului trecut: Ion Popescu Gopo, Mircea Drăgan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis.
A debutat în cinematografie, în 1953, în „Nepoţii gornistului” – în regia lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei.
Iurie Darie a jucat în numeroase filme: „S-a furat o bombă” (1961), „Dragoste la zero grade” (1964), „Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1971), „Fraţii Jderi” (1974), „Ringul” (1983), „În fiecare zi mi-e dor de tine” (1987), „Zâmbet de soare” (1987), „Oglinda” (1993), „Punctul zero” (1996), „Triunghiul morţii” (1999).
Actorul Iurie Maximciuc Darie a fost decorat la 30 mai 2002 cu Ordinul national Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „pentru prestigioasa cariera artistică și talentul deosebit prin care au dat viață personajelor interpretate în filme, dar și pe scenă, cu prilejul celebrării unui veac de film românesc”.
2012: A murit muzicianul american Major Harris; (n. 1947).
2015: A murit bateristul scoţian Andy White, fost component al trupei The Beatles; (n. 1930).
2017: A murit actorul american John Hillerman; (n. 1932).
John Hillerman, (numele complet John Benedict Hillerman), s-a născut la data de 20.12.1932, în Denison, Texas, și care a decedat în Houston, Texas. A avut două surori, dintre care una este Jo Ann Tritico; a avut origini franceză, germană, austriacă.

Actorul s-a remarcat în filme, precum: The Last Picture Show; Lawman – 1971, Paper Moon – 1973, Șei în flăcări – 1974, Cartierul chinezesc – 1974, Ellery Queen – 1975, Audrey Rose – 1977, Magnum P.I. 1980-1988 (rolul Jonathan Quayle Higgins III pentru care a primit Globul de Aur în 1982). Actorul s-a retras din activitate în 1999.
9 noiembrie este:
– În Cambogia – Ziua Independenţei ; (1953).

Cambodgia (Kampuchea), oficial Regatul Cambodgia este un regat din sud-estul Asiei, cu capitala la Phnom Penh. Este statul succesor al puternicului Imperiu Khmer hinduist și budist, care stăpânea cea mai mare parte a Peninsulei Indochinei între secolul al XI-lea și al XIV-lea.
Țara se învecinează cu Thailanda la vest și nord-vest, Laos la nord-est, și Vietnam la est și sud-est. La sud are ieșire la Golful Thailandei.
Cambodgia are o suprafață de 181.035 km 2 și o populație care se cifra în 2019 la 15.288.489 locuitori, în proporție de 97% khmeri.
CALENDAR CRESTIN OPRTODOX
Sfantul Nectarie Taumaturgul, vindecătorul de cancer.

In fiecare an, pe 9 noiembrie, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Nectarie Taumaturgul. Acest sfant s-a nascut pe 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel situat in provincia Tracia din nordul Greciei.
La botez a primit numele de Anastasie. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol, dornic sa-si continue studiile.
In anul 1866, ajunge in insula Chios, unde lucreaza ca pedagog si dascal. La 27 de ani, devine monah la Manastirea Nea Moni, primind numele de Lazar. Dupa un an de zile este hirotonit diacon, primind numele Nectarie.
Dupa ce a absolvit cursurile Facultatii de Teologie din Atena, in anul 1885, pleaca in Egipt. Aici slujeste la biserica “Sfantul Nicolae“, din Cairo.
La 15 ianuarie 1889, patriarhul Sofronie il hirotoneste mitropolit onorific de Pentapolis.
Exilat in Grecia
Din cauza unor slujitori ai Bisericii din Alexandria, care l-au acuzat pe Nectarie ca ar vrea sa ia locul patriarhului, este trimis in anul 1890 in Grecia. Patriarhul Sofronie va da o ordonanta, prin care ii retrage cinstea arhiereasca. In Grecia, ajunge director al Seminarului Teologic Ortodox Rizarios.
Renunta la functia de conducator al Seminarului Teologic si intemeiaza Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, unde ramane pana la sfarsitul vietii.
Trece la cele vesnice pe 8 noiembrie 1920, dupa ce a indurat timp de un an si jumatate chinurile cancerului.
Desi moare din cauza cancerului, el este grabnic vindecator de cancer si de alte boli grave.
Printr-o intamplare minunata, trupul sau este descoperit neputrezit si izvorand mir.
La 3 septembrie 1953, sfintele sale moaste au fost scoase din mormant si asezate in biserica manastirii din Eghina, pentru cinstire si binecuvantare. Canonizarea sa a avut loc in 1961, cu zi de praznuire pe 9 noiembrie.
Moaștele Sfantului Nectarie în România
Creștinii se pot inchina moaștelor Sfântului Nectarie la:
– Mănăstirea Radu Voda din București (părticele din moaștele sale sunt prezente aici din anul 2002);
– biserica “Sfantul Nectarie“ din cartierul Alexandru cel Bun, din Iasi (in anul 2006, la hramul Cuvioasei Parascheva din Iasi, Inalt Preasfintitul Efrem, Mitropolit de Ydra, Spetses si Eghina, a daruit pe 15 octombrie, o particica din moastele sfantului acestei biserici)
– paraclisul Manastirii “Maica Domnului – Bucuria neasteptata” din Manastirea rupestra Sinca Veche, judetul Brasov (moastele au fost daruite de Manastirea Grigoriu din Sfantul Munte Athos);
-Manastirea Putna;
– Schitul “Sfintii Ioan si Nectarie” din Bradetu, judetul Arges;
– Manastirea Halmyris din comuna Murighiol, judetul Tulcea;
– Catedrala arhiepiscopala din Galati;
– capela “Sfantul Andrei” din cadrul Spitalului Judetean Galati;
– biserica “Sfintii Voievozi” din satul Ghimicesti, comuna Fitionesti, judetul Vrancea;
– biserica “Sfanta Treime” din localitatea Bucium, judetul Brasov;
– biserica Spitalului TBC din Sibiu;
– biserica “Sfantul Ierarh Nicolae” si “Izvorul Tamaduirii” a Spitalului Judetean “Sfantul Ioan cel Nou” din Suceava;
– Biserica Memoriala “Mihai Viteazul” din Alba Iulia.
Moastele Sfantului Nectarie in afara tarii noastre
In manastirea din Insula Eghina (Grecia), sunt prezente moaste ale Sfantului Nectarie; in catoliconul Manastirii Marea Lavra din Sfantul Munte Athos se afla mana stanga a vindecatorului de cancer, iar in Biserica “Sfantul Nectarie” din Charlotte, Carolina de Nord se gasesc particele din moastele sfantului.
Minunile Sfantului Nectarie
Maicile de la Manastirea Sfanta Treime din insula Eghina, venind la spital sa ia trupul Sfantului Nectarie, au scos vesta de pe trupul acestuia si au asezat-o intamplator pe patul vecin, unde era prezent un paralitic. Spre mirarea tuturor, paraliticul s-a ridicat din pat si a inceput sa mearga.
Sunt nenumarate marturii ale celor ce au fost vindecati de diferite boli prin ajutorul primit de la Sfantul Nectarie.
Aceste minuni sunt consemnate in mai multe volume despre viata Sfantului Nectarie.
VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
Bibliografie (surse):
- Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
- Crestin Ortodox.ro;
- e.maramures.ro;
- Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
- Istoria md.;
- Istoriculzilei blogspot.com;
- Mediafax.ro;
- Wikipedia.ro
- Rador.ro
- https://www.cinemagia.ro/actori
RĂZBOIUL DINTRE Armenia și Azerbaidjan amenință să destabilizeze regiunea Caucazului de Sud.

Luptele din teritoriul Nagorno-Karabakh au intrat în a șasea săptămână.
În conflict au murit cel puțin 1200 de persoane, iar luptele dintre Armenia și Azerbaidjan amenință cu destabilizarea regiunii Caucazului de Sud, în ceea ce a devenit unul dintre cele mai prelungite războaie din lume (https://news.berkeley.edu/2020/11/06/why-violence-has-re-emerged-in-armenia-azerbaijan-conflict)
De când s-au reluat ostilitățile la sfârșitul lunii septembrie, au fost declarate trei încetări ale focului și toate au fost nesocotite.
Negocierile au atins un impas. Președintele Azerbaidjanului Ilham Aliyev a adoptat o poziție maximalistă, cerând ca regiunile înconjurătoare Nagorno-Karabakh și Nagorno-Karabakh să fie restituite Azerbaidjanului.
El a mai susținut că părți din Armenia – regiunea Zangezur și capitala, Erevan – sunt teritorii azere. La rândul său, prim-ministrul armean Nikol Pashinyan, care a venit la putere în vara anului 2018 ca urmare a unei schimbări de regim democratic fără vărsare de sânge, așa-numita „Revoluție de catifea”, pentru a contracara poziția azeră și oponenții săi a declarat clar că Nagorno-Karabakh este un teritoriu armean, punct.
Trebuie avut în vedere că există în această ecuație a conflictului și factorul Turcia. Președintele Recep Tayyip Erdoğan pare hotărât să extindă influența țării sale în diferite direcții.
El a implicat țara sa în conflictele din nordul Siriei și Irak, în Libia și în estul Mediteranei. S-ar părea că dorește să aibă , prin Azerbaidjan, un cuvânt de spus și în Caucazul de Sud, o zonă de influență tradițional rusă.
Știm acum că Turcia a planificat și conduce efortul de război din Azerbaidjan.
În cele din urmă, momentul precis al conflictului poate fi explicat prin factori secundari: SUA sunt ocupați cu alegerile prezidențiale, ca să nu mai vorbim de criza COVID-19, iar Federația Rusă nu este mai puțin ocupată cu crizele din Belarus și Kârgâzstan și cu conflictele în Ucraina, Siria și Libia.
Regiunea Nagorno-Karabakh este recunoscută la nivel internațional ca parte a Azerbaidjanului, dar este locuită din adâncurile istoriei de etnici armeni.
Din punct de vedere istoric, Nagorno-Karabakh (partea muntoasă a Karabakh) a fost și este o regiune locuită majoritar de armeni, una dintre provinciile Armeniei istorice cunoscute în Antichitatea târzie și Evul Mediu sub numele de Arțakh.
Enclava autonomă Nagorno Karabakh este un străvechi teritoriu istoric armean de circa 15.500 km2 din Atlasul Aşkharhatuyţ din secolul VI d.H.
El face parte din Armenia Mare şi a fost ocupat de numeroase ori de persani sau popoarele turcice. Este o zonă muntoasă și de aici provine denumirea armeană de Arţakh a enclavei, care înseamnă „vreascuri”, scrie istoricul și jurnalistul Ionuț Țene în http://www.napocanews.ro/2020/11/nagorno-karabakh-este-artakh-un-teritoriu-stravechi-armean-pavaza-impotriva-islamismului.
Nagorno este o denumire rusească care înseamnă „munte”.
După revoluţia bolşevică, Iosif Stalin care atunci era comisar al naţionalităţilor a învrăjbit minorităţile.
El a inclus regiunea Arţakh în Azerbaidjan, ca enclavă armeană, pe linia clasicei politici sovietice „dezbină şi stăpâneşte”.
Regiunea Karabahul de Munte a fost înfiinţată de către liderii sovietici în 1923, în părţile muntoase ale provinciei istorice Karabah.
Este de notat în acest sens că sovieticii au ales o suprafaţă semnificativ redusă și că au fost lăsate în afara regiunii autonome, largi suprafețe locuite preponderent de armeni.
Teritorii locuite din vechime de armeni au fost incluse în diverse alte raioane atribuite Azerbaidjanului sovietic, pentru a înlătura ideea populaţiei locale armene de apartenenţă la aceeaşi unitate administrativă şi istorică , pentru a-i diminua coeziunea, expunând-o unui proces de deznaţionalizare accelerată.
După sovietizarea Armeniei, bolșevicii azeri au acceptat faptul că Nagorno-Karabakh ar trebui să facă parte din Armenia sovietică, dar în scurt timp și-au schimbat poziția. Biroul caucazian al partidului comunist a decis la 4 iulie 1921 ca regiunea să fie atribuită Armeniei, dar Iosif Stalin prezent la întâlnire a dispus pe 5 iulie, schimbarea acestei decizii și atașarea Nagorno-Karabakh la Azerbaidjanul sovietic, chiar dacă regiunea avea o populaţie de 94 la sută armeni.
Colaborarea sovieto-kemalistă la începutul perioadei de după primul război mondial pare să fi fost cauza principală a acestei schimbări, dar există și alte explicații, cum ar fi politicile de „divizare și guvernare” ale boșevicilor lui Lenin.
Pe 7 iulie 1923, Arţakhul armean devenea o enclavă autonomă fără graniţă cu Armenia istorică, în care armenii larg majoritari au fost imediat supuşi deznaţionalizării forțate.
Problema a făcut ravagii pe tot parcursul perioadei sovietice, înregistrându-se mai multe plângeri din partea armenilor din Karabakh privitoare la infiltrarea azerilor în această regiune istorică locuită majoritar de ei. Și armenii din regiunea controlată de azeri în Nakhijevan au fost supuşi la rândul lor unei politici de deznaţionalizare şi genocid etnic.
În 1963, circa 2500 de armeni i-au cerut lui Hruşciov unirea Karabakhului cu RSS Armenia, dar liderul sovietic a refuzat.
În toamna lui 1987, în plina epocă de glasnost, peste 75.000 de armeni au semnat pentru unirea Karabakhului cu Armenia.

În capiala Arţakhului, oraşul Stepanakert, armenii au ieșit în stradă intrând în conflict cu autorităţile azere şi cu militarii sovietici.
În februarie 1989 a avut loc o greva generală şi s-a înfiinţat Comitetul de eliberare Karabakh. Azerii sprijiniţi de armata sovietică au ripostat având loc pogromul de la Şumgrait, unde 200 de armeni au fost ucişi în bătaie de civili azeri, fapt ce le-a amintit armenilor de bătălia de la Sardarapat, din epoca cumplitului genocid turc, dintre anii 1915 -1919.
S-au format trupe de autoapărare armene şi au fost ocupate teritorii foste armene din Azerbaidjan, creându-se un coridor spre Armenia.
Pe 2 septembrie 1991, armenii din Karabakh şi districtul Şahumian au declarat Republica Karabakhul de Munte, confirmată printr-un referendum în decembrie 1991. Aceasta devine oficial republica Arţakh, nerecunoscută însă pe plan internaţional.
Azerbaidjanul declanșează un război asupra enclavei care avea să dureze până în 1994 și care a provocat moartea a 30.000 de oameni şi a adus la desprinderea Nagorno-Karabah de Azerbaidjan.
Armeni din Occident şi mai ales din SUA, conduşi de americanul armean Monte Melkonian vin în Karabakh şi luptă împotriva azerilor sprijiniţi de mujahedini afgani, reuşind să înfrângă în lupte eroice islamiştii . Melkonian spunea presei internaţionale: „dacă pierdem Arţakhul, vom întoarce ultima pagină a istoriei noastre”.

Pe 12 iunie 1993, comandantul Monte Melkonian cade cu arma în mână în bătălia de la Aghdam. Este înmormântat cu funeralii naţionale şi i se ridică monumente în întreaga Armenie.
Azerii pierd 20.000 de soldaţi şi civili şi în 1994 cer armistiţiu. Un milion de azeri se refugiază. ONU condamnă ocuparea de către armeni a acestor teritoriilor istorice armene din Azerbaidjan.
Pe 27 septembrie 2020, azerii cu sprijinul Turciei atacă poziţiile armene din Arţakh ucigând femei şi copii. Armenii ripostează susţinând că, prin acest război de autoapărare: ” ei apără Europa creştină şi democratică, în prima linie, împotriva islamului şi totalitarismului”.
Peste 1.200 de morţi, după 27 septembrie
De la reluarea luptelor în 27 septembrie, forţele azere au preluat controlul asupra unor zone importante din sudul regiunii şi se apropie de Şuşa şi de un drum vital care leagă capitala separatistă de Armenia.
Potrivit unor bilanţuri parţiale, aceste noi confruntări, cele mai înverşunate după aproape 30 de ani, au făcut peste 1.250 de morţi, dar numărul victimelor este probabil mult mai ridicat, Azerbaidjanul necomunicându-şi pierderile militare.
Trei tentative de armistiţiu umanitar negociate sub egida Rusiei, Franţei şi a SUA, au eşuat. În această săptămână, ONU a evocat eventualitatea comiterii unor crime de război în urma atacurilor „nediscriminatorii” împotriva civililor, existând înregistrări video care arată executarea unor prizonieri de război armeni.
În timp ce Erevanul a cerut Moscovei asistenţă militară, Baku beneficiază de sprijinul intens al Turciei, acuzată că îi furnizează specialişti şi mercenari, conform agenţiei de presă menţionate.
Anna Hakobyan (42 de ani), soţia premierului armean Nikol Pashinyan, redactor-şef al unui ziar de la Erevan,a început marţi să facă instrucţie militară în cadrul unei unităţi de femei, în timp ce în Nagorno-Karabah, enclava azeră locuită de o majoritate de etnici armeni, continuă luptele înverşunate.

Ea a scris, pe Facebook : „Nici ţara noastră, nici demnitatea noastră nu vor fi abandonate inamicului„. Și fiul premierului, Ashot Pashinyan (20 de ani), s-a înrolat în această lună ca voluntar.
Luptele, care s-au reluat la sfârşitul lunii septembrie, ameninţă să degenereze într-un conflict regional mai larg în cazul implicării Turciei sau a Rusiei.
Armenia şi Azerbaidjanul au acceptat duminică o încetare a focului, sub egida SUA, dar armistiţiul nu a avut niciun impact pe teren, la fel ca precedentele două negociate de Rusia.
Grupul OSCE de la Minsk, care are rol de mediator în acest conflict, urmează să se întâlnească joi cu miniştrii de externe armean şi azer la Geneva. Grupul este prezidat de Franţa, Rusia şi SUA, dar Turcia a cerut să joace un rol mai important în cadrul acestui organism.
Comunitatea internaţională s-a dovedit până în prezent incapabilă să negocieze un armistiţiu durabil şi cu atât mai mult o rezolvare paşnică a conflictului, notează France Presse.
Avertismentul lansat de şeful Forţelor Armate britanice: ”Al treilea RĂZBOI mondial s-ar putea declanşa pe fondul pandemiei de COVID-19”.
Există riscul declanşării unui alt război mondial din cauza nesiguranţei care există la nivel global şi a crizei economie provocate de pandemia de coronavirus.
Avertismentul a fost lansat de şeful forţelor armate britanice, Nick Carter.
„Cred că trăim într-un moment în care lumea este un loc foarte nesigur şi neliniştit şi, desigur, dinamica competiţiei globale este deopotrivă o caracteristică a vieţilor noastre, şi cred că riscul real pe care îl avem cu un număr destul de mare de conflicte regionale aflate în desfăşurare în acest moment este să ne confruntăm cu o escaladare pornită dintr-o eroare de judecată”, a declarat Carter la Sky News, preluat de romaniatv.net și http://www.radiometafora.ro.
Întrebat dacă există o ameninţare reală de declanşarea a unui alt război mondial, oficialul britanic a răspuns:
„Spun că există un risc şi trebuie să fim conştienţi de aceste riscuri”.

Cine este Nick Carter ?
Nick Carter a devenit şeful armatei britanice în 2018. El a afirmat că este important să ni-i amintim pe cei care au murit în războaiele precedente, ca un avertisment pentru cei care ar putea repeta greşelile trecutului.
„Dacă uităm de oroarea războiului, atunci cred că cel mai mare risc este că oamenii ar putea considera că a merge la război este un lucru rezonabil”, a avertizat el.
„Trebuie să ţinem minte că poate că istoria nu se repetă, dar are o ritmicitate, şi dacă privim în urmă la ultimul secol (şi la perioada de) dinaintea ambelor războaie mondiale, cred că nu se poate pune la îndoială faptul că a existat o escaladare care a dus la erori de judecată care au dus în cele din urmă la războaie de proporţii pe care sperăm să nu le mai vedem vreodată”.