CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Pagini terifiante ale istoriei – Valurile de deportări prin care au trecut locuitorii Basarabiei și Bucovinei de Nord cotropite de barbarii sovietici. VIDEO (II)


(URMAREA ARTICOLULUI https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/11/06/pagini-terifiante-ale-istoriei-valurile-de-deportari-prin-care-au-trecut-locuitorii-basarabiei-si-bucovinei-de-nord-cotropite-de-barbarii-sovietici-video/)

Al doilea val de deportări. Operațiunea „Iug”, 1949

După ce s-au răfuit cu principalele „elemente antisovietice” în 1941, autoritățile locale sovietice din Basarabia ocupată au avut o altă problemă după război: colectivizarea mergea prea lent.

Următorul val de deportări în masă a avut loc sub steagul luptei cu „chiaburii”, țăranii prosperi.



Maria Cultuclu, Originară din Orhei, născută în 1946.

Tata nu a acceptat propunerea autorităților sovietice de a participa la crearea kolhozului (fermă colectivă) și a fost pedepsit – era zilnic dus la raion unde era amenințat cu tot felul de pedepse.

Așa a durat până în iulie 1949, când odată, la ora 3 noaptea … Tata nu era acasă, fusese chemat la raion. Nici bunicul nu era, fiind în câmp. <…> Acasă a rămas singură mama gravidă cu trei copiii și bunica bolnavă.

Soldații au venit și au rupt ușa. <…> Mama îmi povestea că de îndată ce au intrat în casă, au rupt pătura de pe ea și i-au ordonat: „Ridică-te! Ia copiii și ieșiți în stradă!” Neînțelegând ce se întâmpla, ea, săraca, m-a luat pe mine în brațe, pe sora mea de mână și a ieșit în curte.

Acolo doi soldați stăteau la uși, unul în fața mașinii, la poartă, iar al doilea în mașină. Părea că râd de noi. Pe mine, cea mai mică, m-au luat de mână și m-au aruncat în mașină ca pe o piatră, ca pe o cârpă.Apoi mi-au luat sora.

Doi soldați au târât-o pe bunica paralizată împreună cu așternutul, au deschis bordul mașinii și au aruncat-o, pur și simplu în remorcă.

Operațiunea, numită ulterior „Iug” (Sud), a început de fapt cu un memorandum al ministrului Afacerilor Interne al RSSM Fedor Tutushkin,către șeful Ministerului Unional al Afacerilor Interne (MVD) Serghei Cruglov.

Într-o scrisoare din 12 octombrie 1948 Tutushkin indică faptul că „rămășițele elementelor naționalist-burgheze moldo-române, chiaburo-banditești și speculative” rezistă procesului de „modernizare” a agriculturii.

În acest sens, șeful Ministerului local al Afacerilor Interne a cerut permisiunea de a deporta de pe teritoriul RSS Moldovenești 15 mii de familii de chiaburi sau cel puțin „partea cea mai ostilă și mai puternică economic a chiaburimii în număr de până la 5 mii de oameni”.

În următoarele luni, autoritățile locale au raportat repetat privind creșterea activităților „ostile” și „subversive” ale chiaburilor, și chiar a acuzat țăranii bogați de organizare a actelor de terorism.

Pe 17 martie 1949 liderii RSSM V. Ivanov, N. Kovali și G. Rudi i-au trimis lui personal lui Stalin o notă asemănătoare.
Elementele chiabur-naționaliste au fost întotdeauna un bastion al regimurilor reacționare românești din fosta Basarabie, aceștia provenind din diferite partide burgheze naționaliste care au existat în România, sunt dirijorul politicii antisovietice în mediul rural, au fost agenți credincioși ai agențiilor de informații în lupta contra maselor orientate revoluționar.

În timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei, elementele chiabur-naționaliste au trecut deschis de partea dușmanilor puterii sovietice și au fost pilonul principal al regimului de ocupație.

Cu mâinile lor au invadatorii germano-români jefuiau Moldova, efectuând expediții punitive contra partizanilor comițând acte de violență și hărțuire contra patrioților sovietici.

— Din adresarea autorităților RSSM către Iosif StalinMagistrul în Istorie Alexei Tulbure a povestit despre modul în care au fost pregătite și efectuate deportările, motivele exilului în Siberia și cum supraviețuiau exilații.https://www.youtube.com/embed/2wo3w5KBQZ8?rel=0&fmt=18&html5=1&showinfo=0

Sovietul de Miniștri al URSS a răspuns cererii de expulzare. Conform unui decizii semnate la 6 aprilie 1949, se prevedea deportarea a peste 11 de mii de familii de chiaburi sau 40 850 de persoane în afara RSSM în Kazahstan și regiunile Altai, Kurgan, Tiumen si Tomsk.

Fiecărui raion i s-a atribuit o „cotă” de deportați. Listele nominale au fost făcute de șefii sovietelor locale și de organizațiile de partid.

Împreună cu chiaburii în ele nimereau negustorii, foștii alb-gardiști care, care cooperau cu administrația românească și preoții care au supraviețuit ca prin minune epurărilor anterioare.

Dar principalul motiv al deportărilor au fost hectarele de pământ, vacile și găinile: țăranii plăteau din 1944 un impozit majorat pentru gospodăriile lor, intrând prin urmare automat în listele „negre”.

Cei care au încercat să scape de această soartă erau uneori turnați de către concetățenii lor.


(Textul deciziei
)

«Pe tata l-au șters din listă. Dar pe 6 iulie 1949, l-au deportat oricum. În dosar, am văzut că, într-adevăr, fusese scos de pe listă dar după două săptămâni a avut loc o nouă ședință, și pe tata l-au pus din nou în listă.

Cineva din cunpștințele noastre s-a străduit mult să iasă astfel. <…> În dosar mai figurează și un denunț scris de un oarecare Ganeev.

Acolo scria că familia noastră avea un restaurant, 20 de hectare de teren, 4 hectare de vie, patru cai și multe altele. Și nu trebuia mult de scris atunci, câteva rânduri și gata.

Această hârtie și-a jucat rolul când au decis să-l deporteze.»


Grigore Ciobanu,originar din Căușeni, născut în 1942

Operațiunea „Iug” a început la ora două noaptea pe 6 iulie și s-a încheiat la ora opt seara pe 7 iulie 1949. Conform ordinului oficial al autorităților, deportații aveau dreptul să ia cu ei până la 1,5 tone de lucruri pe familie.

De fapt, majoritatea abia de reușea să ia ce putea duce: o mașină de cusut sau, de exemplu, un butoi de miere. Mulți au plecat în Siberia fără haine calde și unelte de lucru. Soldații nu le-au acordat timp pentru pregătiri minuțioase.

Toate bunurile rămase, inclusiv casele și terenurile, au fost confiscate și predate statului și colhozurilor. Bunurile mărunte erau deseori luate de vecinii care au avut norocul să rămână acasă. În timpul acestui val de deportări multe familii s-au îndreptat nu doar fără lucruri dar și fără tați: bărbații se ascundeau în speranța că fără capii familiei, pe cei dragi nu îi vor ridica, așa cum a fost în 1941. Însă regulile se schimbaseră.

Din memoriile Elenei Pohila din satul Gaspar, raionul Edineț, născută în 1944:

La gări familiile erau transportate în principal cu camionul. Apoi deportații erau încărcați în vagoane de marfă. În Kazahstan și Siberia au fost expediate 30 de eșaloane (1.573 vagoane) într-o singură zi.

Drumul spre așezările speciale a durat de la două până la patru săptămâni. Asistentele și medicii promiși de ordinul oficial nu au fost prezenți pe lângă deportați.

Este aproape imposibil să se stabilească astăzi cifrele exacte, dar se știe că mulți au murit până a ajunge la locul de surghiun.

Ca urmare a operațiunii „Iug” de pe teritoriul Basarabiei au fost deportați 34.270 de persoane, dintre care 13.651 femei și 11.245 copii.

La sosire, deportații au fost repartizați pe la localnici sau prin barăci – unele construite special pentru operațiunea „Iug”, altele rămase de la valurile anterioare de represiune de pe teritoriul URSS. Trăiau „prin colțuri”, mai multe familii într-o baracă.

Cu timpul, familiile în care erau bărbați construiau bordee sau chiar case de lemn. Prima iarnă sa dovedit cea mai dificilă: unele din persoanele internate în colonii speciale nu au putut suporta clima neobișnuită și munca grea de tăiere a pădurii.

Istoricii încă nu au reușit să stabilească exact câte persoane au murit spre locurile de exil și câte nu au supraviețuit condițiilor dure de existență.
Am mers zi și noapte, noapte și zi. <…> În timpul opririlor lungi ne dădeau de mâncare.

Ne spuneau: „Două persoane, un sac și două găleți.” <…> Așa ne aduceau de mâncare. Unul aducea un sac de pâine, altul – găleți cu terci sau supă. Când trenul se oprea, ni se permitea să ieșim din vagon și ni se spunea: „Recuperați-vă”.

Aceasta însemna să ne facem nevoile. Așa și mergeam cu toții laolaltă, bătrâni, tineri, bărbați, femei. Apoi am ajuns la Krasnoyarsk. Acolo ne-au dat jos pe toți. <…> Ne-au împărțit în grupuri, ca să ne ducă la baie, pentru că ne umpluserăm de păduchi. Trei săptămâni să nu ne spălăm și să ne culcăm îmbrăcați ca porcii! Ne-am spălat, ei ne-au dezinfectat hainele.

Și iarăși ne-au băgat în vagoane. Așa am mers încă o zi de la Krasnoiarsk la stația Parcium, raionul Ciunski, regiunea Irkutsk. Când am sosit, ne-au descărcat sub paza soldaților, pe malul unui râu. Toți aveau copii, lucruri. Apoi, a venit un militar și ne-a spus: „De azi înainte, aici vă e locul. Nu se va întoarce nimeni și niciodată în Moldova—aici vă vor putrezi oasele”.


Anna Vlas (născută Istrati),originară din satul Bălăurești, raionul Nisporeni, născută în 1938

Printre victimele celui de-al doilea val de surghiun erau mulți din cei care nu au fost goniți de acasă pentru prima dată.

Valentina Sturza, întoarsă pe teritoriul Basarabiei după deportarea din 1941, a fost exilată din nou în Siberia în 1949.

Revenind din Kazahstan pentru a doua oară, Sturza a primit o educație bună, însă statutul de „fostă deportată” i-a complicat serios creșterea în carieră.

A relatat despre acestea într-un interviu cu NM.


https://www.youtube.com/embed/9LT57EDfLuk?rel=0&fmt=18&html5=1&showinfo=0

Valentina Sturza, șefa Asociației foștilor deportați și deținuți polițiști, co-fondator al Partidului Național-Român din Moldova.

Maria Tulbure, locuitoare a raionului Nisporeni a fost de asemenea, deportată de două ori. În 1941, a fost trimisă în Kazahstan pentru domiciliu forțat permanent, ca soție de primar.

A evadat și s-a întors acasă, dar nu pe mult timp: în 1949 a fost condamnată pentru evadare la trei ani într-un lagăr de reeducare, cu expulzare ulterioară în colonie specială.
Rezultatele deportărilor au depășit toate așteptările autorităților. Din iulie până în noiembrie 1949, procentul gospodăriilor țărănești incluse în kolhozuri a crescut de la 32% la 80%. Până în ianuarie 1950, ponderea kolhoznicilor era de 97%.

Temându-se de noi valuri de deportări, țăranii au cedat statului terenurile și alte proprietăți.
Dovezile represiunilor continuă să apară și în prezent.

La sfârșitul anului 2014, în timpul reparațiilor clădirii Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, a fost găsită o placă de parchet, semnată de un deținut politic.

Nichifor Popa din raionul Strășeni, condamnat la zece ani de lagăre în 1949.

Potrivit istoricilor, a fost dus în Ivdellag în regiunea Sverdlovsk. Placa de parchet cu semnătura sa a fost transferat, în august 2017, în colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

Mesajul deținutului a fost ascultat până acum doar de cercetători: nu a fost găsită încă vreo informație privind soarta sa ulterioară sau a rudelor sale.


Din colecția Muzeului Național de Istorie a Moldovei.

-VA URMA –

Sursa: ArticolulNu se va întoarce nimeni și niciodată — aici vă vor putrezi oasele». Cum au fost deportați locuitorii Moldovei sovietice

06/11/2020 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: