ROMÂNII AU UMOR! XXXII

Ați observat că de când au ieșit din pușcării, mințile luminate ale României nu au mai scris nici o carte? Se duce dracu cultura în țara noastră!

Un țigan din Țăndărei a uitat magneții pe contoar înainte să plece în Anglia și acum Enelul are să-i dea 1 miliard de lei…

Din cauza închiderii saloanelor de înfrumusețare, vom rămâne în curând fără blonde…

La o nuntă, bărbații căsătoriți au fost îndemnați să stea lângă persoana care le face viața frumoasă. Barmanul era cât pe-aci să moară sufocat.

O mămică iese cu băiețelul ei de la stomatolog :

-Ce trebuie să-i spunem acum lui nenea doctorul?

-Ce?

-Mu…

Băiețelul cu lacrimi în ochi: Muistule !

Doamnele care au rău de mare sunt rugate să încerce una mai mică…

Bă, mergeți la femei cât sunteți încă tineri, lăsați dreacu trotinetele !

GÂNDURI GRELE

Femeile trăiesc mai mult pentru că nu au neveste !

Dacă vreți să vă simțiți în siguranță, izolați-vă cu o asistentă medicală.

Dacă reușim să unificăm Statul de drept cu Statul mafiot și cu Statul paralel, ne vom numi Statele Unite?

GPS-ul nu trebuie niciodată folosit când mergi la cimitir.

E oribil să auzi cum îți spune: ”Ați ajuns la destinație”…

Nevasta dovedește cu adevărat că te iubește, atunci când te vede că ești obosit și îți spune : lasă vasele iubi, că te trezești mâine devreme și le speli!

Nu înțeleg de ce toată lumea visează la o iubire ca în filme. Un film ține 2 ore…

Publicitate

O ISTORIE A ZILEI DE 3 NOIEMBRIE. VIDEO

3 noiembrie, istoricul zilei

Anul 39 e.n.: S-a născut poetul roman  Lucan; (d.30 aprilie 65 AD).

Foto: Bustul lui Marcus Annaeus Lucanus

Lucanus s-a  născut în Corduba (Cordoba din actuala Spanie)si in ciuda scurtei sale vieți, este considerat una dintre figurile marcante ale literaturii din perioada imperiala romana.

A  fost fiul lui Marcus Annaeus Mela și nepotul lui  Seneca cel Batran , si a crescut sub tutela unchiului său, Seneca cel Tanar.

Născut într-o familie bogată, a studiat retorica la Atena și probabil,  filosofia stoica de  la unchiul său.

A fost un apropiat al imparatului Nero, cu care a intrat la un moment dat in conflict care a degenerat intr-o  dușmănie de moarte. Potrivit lui Tacitus, Nero a devenit invidios pe  Lucan și a interzis să se publice poeziile sale.

 În conformitate cu Suetonius,  Lucan și a răspuns prin a scrie poezii jignitoare despre Nero. Lucan s-a alăturat mai târziu conspirației lui  Gaius Calpurnius Piso  împotriva lui Nero, in anul 65 AD.

 Complotul a fost descoperit si el a fost obligat să se sinucida prin deschiderea unei vene, la vârsta de 25 ani. Potrivit lui Tacitus, Lucan  ” a sângerat până la moarte “.

Lucrari  care au supraviețuit:  ”Farsalia”  (Despre războiul civil), despre războiul dintre Iulius Caesar si Pompeius  si  ” Laus Pisonis” ( elogiu  lui Piso ),  care adesea îi sunt atribuite (dar unii consideră că sunt scrise de alții autori).

361:  Împăratul roman  Constantius al II-lea (Flavius Claudius Constantius  (n. 317), moare  în Cilicia.

A condus imperiul  intre anii 337- 340 si a fost cel de-al doilea fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei.

Foto: Bustul lui Constantius al II-lea, aflat in Muzeul de arheologie al Universităţii Pennnsylvania, SUA.

A fost ridicat în 324 la rangul de cezar, apoi în 337, la moartea tatălui său, împreună cu cei doi frați ai săi, Constant și Constantin II, la cel de augustus, încredințindu-i-se guvernarea Orientului, Egiptului și Traciei. Constanțiu poartă un lung război împotriva Persiei (337-361), încheiat fără ca o tabără să poată dobândi un succes decisiv.

După moartea lui Constant (350), Constanțiu organizează o campanie împotriva lui Flavius Magnus Magnentius și, înfrângându-l în bătăliile de la Mursa (351) și Mons Seleuci (353), devine împărat al întregului Imperiu Roman

Mergând pe urmele tatălui său (împăratul Constantin cel Mare), Constanţiu al II-lea s-a implicat total în bunul mers al Bisericii, considerând chiar că autoritatea sa imperială îi permite să arbitreze în numeroasele controverse teologice ale acelei perioade ale creştinismului timpuriu.

Totuşi, cel puţin formal, a ţinut cont de faptul că în materie de dogma,  ultimul cuvânt trebuia să îl aibă  Sinoadele.

Astfel, în anul 341 a convocat un sinod la Antiohia, care a condamnat sacrificiile păgâne şi ritualurile magice.

În calitatea sa de împărat, Constanţiu a completat hotărârile sinodului cu un edict prin care astfel de sacrificii şi ritualuri păgâne erau interzice, sub pedeapsa cu moartea.

Împăratului Constanţiu al II-lea i se poate reproşa faptul că a fost un simpatizant al arianismului, favorizându-i pe discipolii lui Arie.

Astfel, sub influenţa sa, la Sinodul de la Antiohia din anul 341 s-a scos din  Crez  formularea “Cel de o fiinţă cu Tatăl”, iar adepții Crezului de la Niceea au fost persecutaţi.

S-a ajuns până acolo încât sǎ se declare cǎ Fiul era total diferit de Dumnezeu Tatǎl. La Sinodul de la Constantinopol din anul 360 s-a încercat un compromis, termenul “Cel de o fiinţă” fiind înlocuit cu “asemǎnǎtor”.

Dupǎ moartea lui Constanţiu al II-lea, creștinii ortodocși, majoritari și-au consolidat pozițiile în detrimentul ereticilor  ariani.

625: Honoriu I este ales Papă.

A fost papă al Romei din 3 noiembrie 625 până în 12 octombrie 638. Se spune că din timpul lui a inceput sărbătoarea Ridicării Sfintei Cruci.

Pentru poziția lui permisivă față de monoteleți  Conciliul de la Constantinopol l-a pedepsit la 40 de ani după decesul lui cu  anatema. În cadrul ședinței din data de 28 martie 682 monoteletismul a fost condamnat ca o convingere eretică. .

Anatema de atunci a fost un argument principal împotriva Dogmei Infaibilității papilor.

644:  Umar ibn al-Chattab, cel de-al doilea calif al musulmanilor, este asasinat in Medina.

Umar (579- 644), a fost unul dintre cei mai puternici și influenți califi musulmani din istorie și s-a numărat printre companionii profetului islamic Muḥammad.

L-a succedat pe Abu Bakr (632- 634), la conducerea  califatului, în august 634, fiind al doilea dintre cei patru Califi Bine – Călăuziți sau Ortodocși. Este cunoscut pentru natura sa dreaptă și pioasă, care i-a adus titlul de Al- Farūq, („cel care distinge între bine și rău”).

Uneori este menționat ca Umar I de către istoricii din islam, întrucât mai târziu, un alt calif umayyad, Umar II, a purtat același nume.

Sub conducerea sa, califatul  s-a extins într-un ritm fără precedent, ajungand sa  stăpâneasca întregul Imperiu Sasanid și mai mult de două treimi din Imperiul Bizantin.

Atacurile sale împotriva Imperiului Persan Sasanid au dus la cucerirea Persiei în mai puțin de doi ani.

Persanii l-au asasinat ca răspuns la cucerirea musulmană a Persiei și fusese plănuită cu 6 luni înainte. În octombrie 644, Umar a plecat în pelerinaj la Mecca si se spune că atunci când se afla pe Muntele Arafat a auzit o voce care i-a spus că nu avea să mai meargă a doua oară pe acel munte.

A fost injunghiat de un oarecare Pirouz Nahavandi  în timpul rugăciunii si este înmormântat la moscheea An-Nabawī (Moscheea Profetului), alături de Abu Bakr.

Potrivit tradiției evreiești, Umar a fost cel care a ridicat interdicția pusă de creștini pentru evrei și le-a permis acestora să intre în Ierusalim.

753: A murit sfântul german Pirminius;  (n. 753).

Provenea din  împrejurimile orașului Narbonne  fiind probabil de origine vizigota, dintre aceia care au trebuit să fugă în Francia, după cucerirea  Spaniei de către sarazini ( arabii musulmani) la începutul secolului al optulea.  

A câștigat respectul lui Charles Martel, eroul franc al luptei anti- musulmane, desfasurand o intensa activitate misionara crestina si  a fondat, de asemenea, un număr mare de manastiri.

1254: A murit imparatul bizantin Ioan al III-lea Ducas Vatatzes l ; (n. 1192).

Ioan al III-lea Ducas Vatatzestzes a  condus  Imperiul Bizantin de Niceea  între 1221-1254 si a început  la mijlocul deceniului al patrulea al secolului XIII, o amplă campanie de izgonire a latinilor din Balcani.

În anul 1235, el și-a consolidat pozițiile în Tracia, încheind o alianță cu țarul bulgar Ioan Asan II in primăvara anului 1235,  la Gallipoli.

Ioan al III-lea Ducas Vatatzes s-a căsătorit prima dată în 1212 cu Irina Lascarina, fiica predecesorului său,Teodor I Lascaris. Ei au avut un singur fiu, viitorul împărat Theodor al II-Lea laskaris.

Ulterior, Irina a avut un accident (căzând de pe cal) atât de grav, încât a fost în imposibilitate de a mai avea copii. Ea s-a retras la o manastire,  și a murit acolo în 1239. Ioan al III-lea Ducas s-a căsătorit a doua oară cu Constanța de Hohenstaufen, o fiică ilegitimă a împăratului german Frederic al II-lea , dar nu au avut copii.

La o jumătate de secol după moartea sa, Ioan al III-lea Ducas Vatatzes a fost  canonizat ca sfant de Biserica Ortodoxa  sub numele de Ioan cel Milostiv. Cucerind orașul, la începutul secolului XIV, turcii i-au nimicit rămășițele pământesti, însă și în prezent,este sărbătorită ziua sfântului Ioan Duca Vatațis, pe 4 noiembrie, după calendarul iulian.

1333 : Cronicarul italian Giovanni Villani consemneaza inundațiile catastrofale ale râului Arno care a provocat daune masive în Florența si imprejurimi.

1462: Henric al IV-lea de Castilia este proclamat principe de Cataluña.

 

Henric al IV-lea (5 ianuarie 1425 – 11 decembrie 1474), poreclit și cel Impotent, a fost regele Castiliei din 1454 până în 1474 (foto: ro.wikipedia.org). În timpul domniei lui, nobilii au crescut în putere și națiunea a devenit mai puțin centralizată.

1493:  Cristofor Columb descopera insula Dominica, in Marea Caraibilor.

 

Bastinasii numeau  insula, Waitikubuli.

 1500: S-a născut Benvenuto Cellini, artist plastic si scriitor italian.

A  influenţat pictura şi sculptura Şcolii de la Fontainebleau (monumentele sale Perseu, Nimfa de la Fontainebleu; bustul lui Cosimo I; lucrarea de orfevrărie Solniţa lui Francisc I; memorii: “Viaţa lui Benvenuto Cellini, povestită de el însuşi”). A decedat la 13 februarie 1571.

 Foto: Benvenuto Cellini- Perseus cu capul meduzei, sculptură în bronz sec. al XVI -lea.

1560 :  S-a nascut  pictorul italian  reprezentant al barocului din scoala bologneza, Annibale Carracci; ( m. 15 iulie 1609).  

 Annibale Carracci – autoportret

 1591:  Căpitanul portughez Juan Fernandez de Leon, fondează orașul Guanare, aflat actualmente pe teritoriul  Venezuelei  in America de Sud.

1600: A murit Richard Hooker, teolog englez. Este considerat, împreună cu Thomas Cranmer şi Matthew Parker, co-fondator al gândirii teologice anglicane; (n.martie  1554).

Accentul pus de Hooker pe rațiune si toleranta a influențat considerabil dezvoltarea anglicanismului precum și gândirea  filosofului  John Locke care îl citează deseori pe Hooker în lucrarea sa ” Al doilea tratat de guvernare civila”.

 1604 : S-a născut sultanul otoman Osman al II-lea.

 A urcat pe tronul Imperiului Otoman  la varsta de 14 ani, domnind din 1618,  până la moartea sa la 20 mai 1622.

1762: Este semnat  după războiul de 7 ani, Tratatul de la Fontainebleau  între Spania  și Franța, prin care teritoriul  nord- american Louisiana,  trece sub stăpânire  spaniolă.

1784: Tăranii iobagi transilvăneni răsculaţi, conduşi de Crişan, atacă Ribiţa şi execută 42 de nobili.

Întreg Zarandul este cuprins de răscoală la 5 noiembrie 1784.

Gheorghe Crișan (Marcu Giurgiu) (n. 1733 – d. 1785), a fost împreună cu Horea si Closca  unul dintre  conducatorii  răscoalei din Transilvania din anul 1784.

După reprimarea răscoalei, a fost prins (30 ianuarie 1785) și închis la Alba Iulia , unde s-a sinucis, spânzurandu-se cu curelele de la opinci (la 13 februaria 1785).

1791: Bătălia de la Fort-Wayne, războinicii Miamis  îl surprind în timpul  luptei pe maiorul Arthur Saint-Clair, care din 1300 de oameni a pierdut 600 in timp ce dintre băștinași au murit numai 66.

    Seful indian Little Turtle

Aceasta este cea mai mare pierdere a americanilor în războaiele lor de supunere a „pieilor roșii”.

1792: In Mexic  se deschid porțile Universității de la Guadalajara  în „Noua Galiție” (azi Estado de Jalisco).

1795: In Franta Se constituie “Directoratul”.

Paul François Jean Nicolas, vicomte de Barras: 30 iunie 1755 – 29 ianuarie 1829 (foto: en.wikipedia.org), unul dintre oamenii cheie în tranziția către Directorat, și unul dintre principalii directori din 31 octombrie 1795 și până la lovitura de stat din 18 Brumaire, An VIII.

Directoratul a fost regimul politic din Franța, însărcinat cu puterea executivă, între 26 octombrie 1795 (4 brumar, an IV) și 9 noiembrie 1799 (18 brumar, an VIII), urmașul Convenției Naționale. Organizat pe baza Constituției din 1795 (adoptată de Convenția thermidoriană).

Directoratul (executiv alcătuit din cinci persoane) s-a confruntat cu multe dificultăți: inflație, situație financiară catastrofală, tensiuni sociale, acțiunile regaliștilor pentru reinstaurarea monarhiei și ale iacobinilor pentru a reveni la putere.

Pe plan extern, folosind geniul militar al lui Napoleon, Franța a obținut importante victorii împotriva Austriei (în urma cărora a anexat malul stâng al Rinului și Italia de Nord) și a purtat războaie cu Anglia (1798-1799). In perioada Directoratului, cei de la conducere au fost confruntați cu o serie de revolte care au fost înăbușite.

Tot în această perioadă au izbucnit mișcări monarhiste, determinate și de excluderea susținătorilor monarhiri din viața politică, dar ele au fost înfrânte de un grup de tineri ofițeri (printre care și Napoleon Bonaparte).

1800 : A fost înfiinţată Casa Albă, reşedinţa preşedinţilor SUA, situată în Washington. Clădirea a fost construită după planurile arhitectului James Hoban, lucrările începând în anul 1792.

Aflată la adresa oficială 1600 Pennsylvania Avenue NW în Washington, D.C., clădirea principală a fost construită în stil georgian, între 1792 şi 1800, din gresie vopsită în alb, fiind reşedinţa şefului executivului american pentru toţi preşedinţii începând cu John Adams.

După ce Thomas Jefferson s-a mutat în Casa Albă, în 1801, împreună cu arhitectul Benjamin Henry Latrobe, au realizat planuri de extindere a clădirii .

1801: S-a născut compozitorul italian Vincenzo Bellini; (d.23 septembrie  1835).

 

Cea mai cunoscută compozitie a sa este aria „Casta Diva”, din opera Norma.

Alături de Gaetano Donizzetti si Gioacchino Rossini, Bellini a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto. 

1810:  La teatrul „San Moise” din Venetia  este prezentată opera „La Cambiale di matrimonio“ de Gioacchino Rossini.

1834:  A fost fondat în Bucureşti Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi, astăzi Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa”.

Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” este una dintre cele mai vechi instituţii de cercetare a biodiversităţii şi de educare şi culturalizare a publicului. Este în acelaşi timp şi una dintre cele mai cunoscute şi apreciate “baze de date” prin colecţiile Muzeului, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial.

Deşi îşi are începuturile în “Muzeul de Istorie Naturală şi Antichităţi” înfiinţat în 1834 de către Mihalache Ghica, adevărata sa menire şi strălucire şi-a căpătat-o în secolul trecut, sub coordonarea lui Grigore Antipa.

 Actuala clădire, care adăposteşte colecţiile muzeului, a fost inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, la 24.05.1908.

1848: Este  revizuită Constituţia olandeză,  limitandu-se  competenţele  monarhiei si intarindu-se competenţele Parlamentului  şi ale guvernului.

1852:  S-a născut Mutsuhito, cel de al 122-lea împărat al Japoniei;(1867-1912).

Împăratul Meiji ( d. 30 iulie 1912), a fost al 122-lea  imparat al Japoniei , care a domnit între 3 februarie 1867- 30 iulie 1912. Odată cu moartea lui  s-a instaurat o nouă tradiție de a da fostului împărat numele postum al erei în care a domnit, deci în cazul sau, Împăratul Meiji.

Împăratul Meiji, pe numele său Mutsuhito, a fost fiul Împăratului Kōmei și a unei dintre concubinele oficiale, Yoshiko Nakayama, devenind prinț moștenitor pe data de 11 iulie 1860, când a fost adoptat oficial de Împărăteasa Shōken. Deoarece la încoronare avea doar 14 ani, Nariyuki Nijō a servit drept regent (sesshō). A fost căsătorit cu  Masako , viitoarea Împărăteasă Shōken.

1863: Americanul J.T. Alden  a brevetat metoda de obținere a drojdiei.

1863: A apărut, la București, prima revistă umoristică editată de B.P. Hasdeu, “Aghiuță”; (până la 17 mai 1864, săptămânal).

1883: In Spania,  arhitectul modernist Antonio Gaudí, primeşte aprobarea de a continua in Barcelona construcţia  faimoasei catedrale Sagrada Familia.

1887: Este fondată „Asociația Academică din Coimbra”, cea mai veche asociație de studenți din Portugalia.

1891: In Republica Velha, Manoel Deodoro da Fonseca,  mareșal și om politic brazilian, primul preșendinte al acestei țări (1889 – 1891), declară starea de urgență.

Republica Velha este denumita perioada  istoriei braziliene,  cuprinsa intre anii  1889 – 1930. Republica s-a încheiat în 1930 cu o lovitură de stat militară care a instalat un dictator .

La data de 15 noiembrie 1889 mareşalul Deodoro da Fonseca l-a silit pe  împăratul Pedro al II-lea sa abdice , a declarat Brazilia  republică  şi a reorganizat guvernul.

Din 1889 pana in 1930, guvernul a fost  la nivel declarativ  ales  democratic,  dar democraţia a fost incalcata prin fraudarea masiva a alegerilor.

Această perioadă s-a încheiat cu o lovitură de stat militară care l-a plasat  pe Getulio Vargas , un civil, la  preşedinţia tarii; Vargas a condus dictatorial  până în 1945.

1895: S-a născut  ( 15 noiembrie s.v.), Marea Ducesă  rusa Olga Nicolaievna Romanova, fiica cea mare a  ultimului imparat rus, Nicolae al II-lea  , și a imparatesei Alexandra a Rusiei.

A fost executata in noaptea de 16 spre 17 iulie 1918, impreuna cu familia imperiala, din ordinul lui Lenin.

 În anul 2000, Olga și familia ei au fost canonizati  de  Biserica Ortodoxa Rusă, dupa ce,  în 1981 acestia au fost declarati de Biserica Ortodoxa Rusa din afara granitelor Rusiei  martiri si sfinti.

1901: S-a născut marele romancier francez André Malraux; (d. 23 noiembrie 1976).

 

André Malraux, nume schimbat din André Berger (n. 3 noiembrie 1901, Paris – d. 23 noiembrie 1976, Créteil), scriitor, ziarist și om politic francez. În tinerețe a dus o viață foarte aventuroasă, angajându-se și în agitațiile politice de diferite nuanțe.

1903: Cu sprijin esențial din partea SUA, Panama se desprinde de Columbia și își proclamă independența.

 

1905: Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei semnează decretul de amnistie pentru deținuții politici.

1906: Savantul Alois Alzheimer  prezintă la Congresul de medicină de la Tübingen datele fundamentale ale bolii care îi va purta numele.

 

  Alois Alzheimer ( 14 iunie 1864 – 19 decembrie 1915).

1914: Primul Război Mondial: Marea Britanie  anunță că toată Marea Nordului s-a transformat într-un câmp de luptă.

1916: Qatar devine protectorat britanic.

1918: S-a semnat Armistițiul de la Villa Giusti (lângă Padova, Italia), încheiat între Austro-Ungaria și Antanta / Regatul Italiei.

Prin el se puneau capăt luptelor, în special a celor de pe frontul italian al Primului Război Mondial, între trupele italiene și ale Antantei pe de o parte și cele ale Austro-Ungariei și ale aliatului ei german pe de altă parte, precum și a luptelor de pe toate celelalte fronturi în care erau implicați militarii acestor țări.

În acest document, conform articolului 3, s-a decis evacuarea tuturor teritoriilor invadate de Austro-Ungaria pe diferitele fronturi. Acest acord a fost completat pentru ansamblul fostei monarhii habsburgice cu convenția de armistițiu semnată la 13 noiembrie 1918, la Belgrad.

1921: S-a nascut in Ehrenfield, SUA, intr-o familie cu origini lituaniene, actorul  american, Charles Bronson,  pe numele adevarat Charles Dennis Buchinski.

A fost singurul din cei 15 frati ai sai care a reusit sa isi termine studiile.

Si-a efectuat serviciul militar in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, iar dupa ce ce a fost lasat la vatra si-a propus sa isi faca o cariera in cinematografie.

A inceput sa lucreze in companii de teatru mici, iar in 1951 a reusit sa isi faca debutul si pe marele ecran, cu roluri neinsemnate insa.

Abia in 1958 a reusit sa se impuna la Hollywood, pentru ca doi ani mai tarziu sa cunosca faima cu filmul “Cei sapte magnifici” (“The Magnificent Seven”).

Desi a inceput sa primeasca oferte tot mai importante din partea producatorilor, Bronson s-a mutat in Europa sperand sa gaseasca oportunitati si mai bune si a aparut in filmul “Undeva, candva in Vest”, devenit clasic.

S-a reintors in SUA si si-a continuat cariera in cinematografie, remarcandu-se in roluri de dur.

A incetat din viata în urma unei pneumonii la vîrsta de 77 de ani.

1923 : S-a nascut la București, Dan Berindei, istoric, descendent al voievodului Constantin Brâncoveanu, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie a Academiei Romane. Este licențiat în istorie și filosofie al Universității din București (1945), doctor în istorie (1969) și membru titular al Academiei Române (din 1992).

Din 1996 este președintele Secției de Știinte Istorice și Arheologie al Academiei Române. Din 2006 este vicepreședinte al Academiei Române.

1926: S-a născut Iulian Mihu, regizor, publicist: “Muzica e viaţa mea”, “Felix şi Otilia”, “Lumina palidă a durerii”;  (d. 20 iunie 1999).

1928: Inventatorul Anastase Dagomir, creator al cabinei catapultate, inregistreaza, in Franta, cererea de brevet pentru inventia “Nouveau systeme de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aerienne”.

Anastase Dragomir (n. 1896 – d. 1966),a fost un inventator român din domeniul aviatiei,  este renumit pentru invenția unei versiuni timpurii a unui scaun ejectabil , de care a beneficiat împreună cu un alt inventator român,  tanase Dobrescu.

Invenția consta dintr-o așa numită celulă parașutată, un scaun detașabil și ejectabil vertical (prevăzut cu două parasute) dintr-o aeronavasau din orice tip de vehicul, conceput a fi folosit doar în cazuri de urgență, și care reprezenta o versiune timpurie, dar suficient de sofisticată, a actualelor scaune ejectabile.

Modelul conceput de Dragomir și Dobrescu a fost testat cu succes la data de 25 august 1929 pe aeroportul Paris – Orly  i Franta si  ulterior, în  octombrie 1929 , pe Aeroportul Baneasa , langa Bucuresti .

În anul următor, Dragomir și Dobrescu au obținut patentarea oficială a acelui „cockpit catapultabil” la Oficiul francez de invenții sub numărul 678.566 din 2 aprilie 1930,(dar cu prioritatea patentării datată anterior la 3 noiembrie 1928 , data depunerii cererii de brevetare – FRD678566 19281103), sub numele oficial de Nouveau système de montage des parachutes dans les appareils de locomotion aérienne (în limba romana , Nou sistem de montare al parașutelor la aparate de locomoție aeriană).

 In 1950 a obtinut si brevetul romanesc pentru “Celula parasutata”, care consta in folosirea unui spatar curb de glisare pentru ejectarea cabinelor, fie pe jos, fie pe sus, pentru ca in 1959 sa inregistreze o alta cerere, care avea ca obiect construirea unui avion de transport echipat cu cabine catapultabile, pentru salvarea pasagerilor (brevet romanesc nr. 41424 din 1960).

Ideea roamanului se va concretiza prin aparitia, la noile tipuri de avioane supersonice militare, a scaunul ejectabil.

1930:  In Brazilia, Getúlio Vargas devine  președinte în urma unei lovituri de stat.

1931: S-a nascut Monica Vitti (Maria Luisa Ceciarelli), actriţă şi regizoare  italiană; (“Aventura”, Deşertul roşu”, “Eclipsa”).

1935: Regele George al II- lea  revine în Grecia si se reinstaurează monarhia.

1942: S-a nascut scriitorul si politicianul roman Claudiu Iordache, eseist, poet şi prozator (“Iisus s-a născut la Timişoara”, “România pierdută”, “Polul de putere”).

1943: División Azul (Divizia Albastra) este repatriata in Spania de pe frontul sovietic.

Numita si Divizia de infanterie nr. 250, a fost o unitate de voluntari spanioli care au luptat în armata germană pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial.

Divizia Albastră a luptat la Leningrad, unde au suferit pierderi grele, atât datorită frigului cât și luptelor grele la care a participat. Franco a trimis întăriri, care nu au inclus doar voluntari ci și soldați mobilizați. În total, aproximativ 45.000 de soldați spanioli au luptat prin rotație pe frontul de răsărit. Ei au fost decorați cu medalii și ordine spaniole și germane și a fost singura divizie care a fost decorată de Hitler.

Franco a început negocieri în primăvara anului 1943 și a dat ordinul de retragere al Diviziei Albastre pe 10 octombrie același an.

Unii dintre soldații spanioli au refuzat să părăsească frontul. Deși în rândul spaniolilor a circulat zvonul că în mod neoficial Franco este de acord cu rămânerea lor pe frontul antisovietic atâta vreme cât numărul lor rămâne sub 1.500, guvernul de la Madrid i-a amenințat pe 3 noiembrie pe cei care nu se supuneau ordinului de reîntoarcere în țară că, dacă rămân să lupte pe front, li se va retrage naționalitatea. (În fapt era vorba de pierderea cetățeniei, dar în acea perioadă nu de făce vreo deosebire între cetățenie și naționalitate).

Până în cele din urmă, cei care au refuzat să se supună ordinului de reîntoarcere în patrie au fost în număr de aproape 3.000 de oameni. Spaniolii au fost admiși în alte unități spaniole, în principal în Waffen-SS. Un număr de voluntari au trecut ilegal graniță în Franța ocupată la Lourdes și au format o nouă unitate militară: Legiunea Albastră (Legión Azul).

Pentru început, spaniolii au fost încadrați în Divizia a 121-a de infanterie, dar și această mică forță armată a primit ordinul de reîntoarcere în patrie în martie 1944 și au fost transportați în țară pe 21 martie. Cei care totuși nu au dorit nici acum să se reîntoarcă în Spania, au fost încadrați în unități germane.

Plutoane de spanioli au fost încadrați în Divizia a 3-a Gebirgs și în Divizia a 357-a de infanterie. O subunitate a fost trimisă în Letonia. Două companii s-au alăturat Regimentului Brandemburghez și Diviziei a 121 în Iugoslavia pentru a lupta împotriva partizanilor lui Tito. Cam 50 de fasciști spanioli au luptat în Munții Pirinei împotriva Rezistenței franceze.

Companuia a 101-a Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 (140 de soldați) a fost atașată Diviziei a 28-a de grenadieri voluntari Wallonien, au participat la luptele din Pomerania și din Berlin, până în ultimele zile ale războiului.

Totalul spaniolilor membri ai Diviziei Albastre căzuți în luptele de pe frontul de răsărit este de 4.954, iar al celor răniți de 8.700. În afară de aceștia, 372 de spanioli membri ai Diviziei Albastre, Legiunii Albastre sau ai Spanische-Freiwilligen Kompanie der SS 101 a fost luați prizonieri de Armata Roșie. Dintre aceștia, 286 au fost ținuți prizonieri până în 1954, când s-au reîntors în patrie la bordul unui vapor sub pavilionul Crucii Roșii.

1944: Al Doilea Război Mondial: doi comandanţi ai insurectiei naţionale slovace, generalii Ján Golian şi Rudolf Viest sunt capturati  şi apoi executati  de către forţele germane.

1946: Împăratul Hirohito promulgă noua Constituţie a Japoniei.

Noua Constitutie  care trecea suveranitatea  în mâna Parlamentului. Japonia a adoptat o Constituţie paşnică, în care poporul nipon declară că „renunţă pentru totdeauna la război ca drept suveran al naţiunii sau la folosirea forţei pentru soluţionarea diferendelor internaţionale”. A intrat în vigoare la 3 mai 1947.

1949: A decedat Solomon Guggenheim, industriaş american de origine elveţiană, fondatorul Muzeului de artă modernă din New York.( n.2 februarie 1861).

Muzeul adăposteşte o bogată colecţie de artă contemporană (colecţia de artă Brâncuşi).

1950: România comunista a aderat la Convenția cu privire la prevenirea și reprimarea genocidului, adoptată de Adunarea Generală a ONU la 9 decembrie 1948 și intrată în vigoare la 12 ianuarie 1951.

1954: S-a stins din viaţă pictorul Henri Matisse (n. 31 decembrie 1869), unul dintre cei mai străluciţi reprezentanţi ai artei secolului al XX-lea şi unul dintre principalii iniţiatori ai artei moderne.

Moştenitor al impresionismului şi neoimpresionismului, Matisse a impulsionat mişcarea fauvistă, caracterizată prin dorinţa de eliberare faţă de canoanele artei predecesorilor, prin culori tari şi îndrăzneţe, descătuşând “fiarele”, “sălbăticiunile” creatoare.

Matisse a fost fiul unui negustor de grâne şi a ajuns să-şi descopere talentul şi plăcerea de a picta în timp ce era ţintuit la pat de o boală.

A renuntat la  dorinţa iniţială de a deveni avocat şi a urmat cursurile de artă predate de pictorul simbolist Gustave Moreau.

 

 A avut numeroşi prieteni în lumea artei, printre care Albert Marquet şi românul Theodor Pallady si  călătorit mult în străinătate unde a şi expus lucrări la  München, Moscova, Londra, Berlin.

 

Pentru noi, românii, cel mai frumos tablou al său rămâne “La Blouse Roumaine” (“Iia românească”), pictat în 1940 şi păstrat astăzi în Muzeul Naţional de Artă Modernă din Paris.

1954: Premiul Nobel pentru Fizică este acordat lui Max Born şi Walter Bothe.

1956: A fost înființată Opera Română  din Iași, spectacolul inaugural fiind Tosca de Giacomo Puccini.

Opera ieseană este gazduita de  cladirea Teatrului  National din Iasi.

1957: Cățelușa Laika a fost lansata in spatiu, fiind prima vietate terestra care a ajuns in Cosmos. 

Laika a fost imbarcata in satelitul artificial sovietic Sputnik II, care a fost dotat cu aparate pentru monitorizarea functiilor vitale ale catelusei. Cercetatorii, interesati sa afle efectele lipsei de gravitatie si efectelor radiatiilor solare asupra organismelor vii, au anuntat ca Laika a suportat cu bine lansarea in spatiu.

 Sputnik II, care cantarea 508 kilograme, era mai performant decat predecesorul sau care era inca pe orbita.

Stirea ca un animal a fost trimis in Cosmos a starnit mania organizatiilor de aparare a drepturilor animalelor care au organizat actiuni de protest in fata ambasadelor URSS din marile orase ale lumii. Autoritatile sovietice au fost extrem de zgarcite cu informatiile, insa au precizat ca experimentul a fost reusit si ca Laika a trait in capsula sa mai bine de patru zile.

Abia dupa 40 de ani de speculatii, adevarul a fost aflat, rusii recunoscand ca Laika a supravietuit foarte putin timp misiunii.

1958: La  Paris este inaugurat Palatul UNESCO.

1958 : In Cuba, Andrés Rivero Agüero este ales președinte.

1961: Birmanezul  Sithu U  Thant este ales Secretar General al ONU.

 

1964: Presedintele american Lyndon B. Johnson l-a invins pe contracandidatul sau republican Barry Goldwater Sr. in cursa pentru Casa Alba cu un procent record.

Johnson a obtinut peste 60% din voturile americanilor, urmandu-l la presedentie pe John Kennedy care fusese asasinat.

1970: A murit Petru al II-lea, rege al Iugoslaviei; (n. 6 septembrie 1923).

1970: Marxistul  Salvador Allende devine preşedinte al statului Chile.

1971: Între 3 şi 5 noiembrie, a avut loc plenara Comitetului Central al PCR, la care Nicolae Ceauşescu a prezentat „Expunerea cu privire la programul PCR pentru îmbunătăţirea activităţii ideologice, ridicarea nivelului general al cunoaşterii şi educaţia socialistă a maselor”.

Plenara a marcat o cotitură ideologică şi politică a partidului, în sensul că a pus capăt perioadei de relativă liberalizare ce urmase Congresului al IX-lea al PCR, a marcat începutul perioadei neostaliniste în politica internă, a declanşat o înăsprire a politicii în domeniul culturii şi faţă de intelectuali.

Plenara a constituit, totodată, semnalul consolidării puterii personale a lui Nicolae Ceauşescu şi al declanşării cultului personalităţii.

1983: La nord de Kabul în  prins într-o ambuscadă în tunelul Salangl, cu o lungime de 2,7 km; și-au pierdut viața peste 2.000 de oameni.

1985: Tito Brandsma, un calugar  carmelitan olandez ucis în 1942 de către naziști, a fost beatificat de Biserica Catolică.

1986: Micronezia si-a dobândit independența fata de Statele Unite.

1989:  Sute de bulgari demonstrează la Sofia, in Bulgaria comunista, pentru drepturi şi democraţie.

1991: La Chişinău, a avut loc un miting de protest organizat de Frontul Popular din Moldova, în cadrul căruia demonstranţii au cerut unirea Republicii Moldova cu România şi demisia preşedintelui Mircea Snegur, căruia i s-a reproşat receptivitatea faţă de apelurile lui Boris Elţîn de a strânge relaţiile cu Federaţia Rusă.

1992: Bill Clinton  devine al 42-lea președinte al Statelor Unite.

1992: Carol Moseley-Braun devine prima femeie de culoare aleasă in Senatul american.

1996: A murit  Jean-Bedel Bokassa, sângerosul preşedinte  dictator al Republicii Centrafricane,  care se autoproclamase  ”impărat al Imperiului  Centrafrican” ; (n. 1921).

1998: La Strasbourg este inaugurata noua  Curte Europeana  a Drepturilor Omului, care devine unică şi permanentă.

1998: A murit  Bob Kane, autor de benzi desenate, cel care în 1937  a creat   povestirile, devenite foarte populare în timp,  cu eroul “ Batman ”; (n.24.10.1915).

1999: A decedat actorul scoţian Ian Bannen ; (n. 29.06.1928).

2005: Rămășițile pământești ale celebrului astronom polonez Nicolai Copernic au fost descoperite într-o catedrală din Polonia.

Nicolaus Copernic (n. 19 Februarie 1473  –  d. 24 mai 1543)

2007:  Preşedintele pakistanez, Pervez Musharraf, a decretat starea de urgenţă în ţară, ca urmare a deciziei Curţii Supreme de invalidare a candidaturii sale la alegerile prezidenţiale.

2010: A decedat  politicianul rus  Viktor Stepanovici Cernomîrdin ; (n.1938).

A îndeplinit funcția de prim-ministru al Federației Ruse (14 decembrie 1992 – 23 martie 1998) și prim-ministru interimar (23 august – 11 septembrie 1998).

Cernomîrdin, fost ministru al Industriei gazelor și fost prim-ministru al Guvernului Rusiei.

Printre  initiativele acestui politician tehnocrat  se remarcă :

* Fondarea  miscarii „Casa Noastra – Rusia”,  in 1995;

*A  creat compania Gazprom.

URSS și-a încetat existența în decembrie 1991, ca și toate ministerele sale, dar Gazprom continuă să existe și azi.

2016: A decedat cântăreața americană Kay Starr; (n. 1922).

2018: A murit Raymond Chow, producător chinez (a produs de-a lungul carierei sale peste 170 de filme), considerat un mogul al cinematografiei din Hong Kong.

A fost în 1971 cofondator al studiourilor Golden Harvest în care s-au turnat multe din filmele care l-au ajutat pe Bruce Lee să devină celebru în această industrie; (n. 1927).

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/11/03/ziua-de-3-noiembrie-in-istoria-romanilor/

3 noiembrie este:

În Dominica – Ziua Naţională – Aniversarea proclamării independenţei; (1978).

Dominica este o țară insulară din Marea Caraibelor, aflată la sud de Guadelupa și la nord de Martinica. Capitala, Roseau, este situată în partea de vest a insulei.

Din punct de vedere geografic este situată în apropiere de Guadelupa la nord-vest și de Martinica la sud-sud-est. Suprafața sa este de 750 km², iar cel mai înalt punct este Morne Diablotins, la o altitudine de 1.447 m. Populația era de 71.293 la recensământul din 2011.

 Papagalul sisserou, cunoscut și sub numele de amazon imperial se găseștet doar pe insula Dominica și este pasărea națională a insulei și este prezent pe steagul național.

În Panama – Ziua Naţională- Aniversarea proclamării independenţei ; (1903).

Republica Panama este un stat din America Centrală, situat pe partea cea mai îngustă a istmului ce unește cele două Americi. Se învecinează la nord-vest cu Costa Rica, la nord cu Marea Caraibilor, la est cu Columbia, iar la sud cu Oceanul Pacific. Cel mai înalt vârf este vulcanul Baru, din vestul țării cu o altitudine de 3.475 metri.

Această țară are o suprafață de 75.517 km² și o populație de 3.405.813 locuitori (în 2010)

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Mucenici Achepsima, Iosif și Aitala

Sfintii Achepsima, episcopul, Iosif, preotul si Aitala, diaconul au trait in secolul al IV lea, in vremea imparatului Sapor, regele persilor.

Achepsima a fost arestat in timpul prigonei impotriva crestinilor din timpul domniei lui Sapor si aruncat in temnita, unde a patimit vreme de trei ani. Dupa torturi bestiale el a fost decapitat. Moartea sa i-a fost descoperita in chip minunat de un copil, care, potrivit Traditiei a intrat in casa acestuia si l-a sarutat pe cap spunandu-i: „Fericit este acest cinstit cap, caci cu cununa muceniciei pentru Hristos se va incununa!”

Iosif si Aitala pentru ca au avut curajul sa marturiseasca credinta in Hristos au fost ingropati in pamant pana la mijloc, iar tortionarii i-au silit pe crestini sa ii bata cu pietre.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, noaptea, trupul lui Iosif s-a facut nevazut, iar peste trupul lui Aitala a rasarit un arbore de mir cu ale carui frunze si ramuri oamenii primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi.

Acest arbore a rodit vreme de cinci ani, până când păgânii l-au tăiat din rădăcina.

 VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
2. Crestin Ortodox.ro;
3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric
4. e.maramures.ro;
5. Istoria md.;
6. Istoricul zilei blogspot.com;
7. Wikipedia.ro.
8. Rador.ro

Prof. univ. dr. hab. Nicolae Enciu: Partidul Comunist din România – un corp străin pe scena vieții politice românești din perioada interbelică (3)

Urmarea articolului https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/11/03/prof-univ-dr-hab-nicolae-enciu-partidul-comunist-din-romania-un-corp-strain-pe-scena-vietii-politice-romanesti-din-perioada-interbelica-2/

România Mare – „un stat tipic cu multe națiuni”?

Ceea ce a contribuit cel mai mult la imaginea străină a P.C.d.R., făcându-l extrem de vulnerabil pe scena vieții politice românești din perioada interbelică, au fost directivele cu caracter militar ale Kominternului în „problema națională”, care constituiau un atac fățiș la integritatea României, scrie Prof.dr.hab. Nicolae Enciu din Chișinău în revista https://www.art-emis.ro.

Deja la congresul de constituire al P.C.d.R. din 1921, „problema națională” a figurat pe ordinea de zi, însă arestările operate de jandarmi și polițiști în ziua de 12 mai au zădărnicit examinarea chestiunii în cauză.

La congresul II al P.C.d.R. ținut în octombrie 1922 la Ploiești, rezoluția pentru chestiunea naționalităților s-a ferit să abordeze problema națională în maniera în care o cerea Kominternul, considerând-o drept „o problemă complexă”, din care motiv congresul a lăsat-o „în sarcina Comitetului Central ce se va alege și a apropiatului congres al partidului”[56].

S-a precizat doar că „problema naționalităților în România face parte integrantă din problema naționalităților din Peninsula Balcanică, care e locuită de un conglomerat de numeroase naționalități, ce-și vor cuceri deplina libertate națională numai în cadrul Republicii Socialiste Federative a Sfaturilor din Balcani”[57].

Un prim proiect de rezoluție în problema națională din România a fost redactat la începutul lunii decembrie 1923, la finele unor discuții dintre delegația P.C.d.R. și cea a Kominternului, proiect cu care s-a mers la Conferința a VI-a a Federației Comuniste Balcanice, care a avut loc în primele zile ale lunii decembrie 1923 la Berlin.

Conferința Federației Comuniste Balcanice a adoptat pentru P.C.d.R. trei rezoluții, între care și rezoluția asupra problemei naționale din România.

Susținând teza că România era „un stat tipic cu multe națiuni”, Kominternul stabilea sarcina ca P.C.d.R. să lupte „pentru autodeterminare până la despărțirea unor provincii de statul existent”[58].

Se cerea ca Basarabia, Bucovina de Nord și Ucraina de Vest să se unească cu U.R.S.S., iar Transilvania și Dobrogea să fie declarate state independente[59].

Problema națională a fost de multe ori ridicată la congresul al III-a al P.C.d.R., desfășurat în cursul lunii august 1924 la Viena, pornindu-se de la criticarea principiului „autodeterminării”, pe care o parte din congresiști l-au considerat inaplicabil în condițiile României interbelice.

S-a menționat, bunăoară, că „lozinca autodeterminării până la despărțire nu se bucură de simpatie în mase, întrucât masele năzuiesc nu la despărțire, ci spre democratizarea întregii Românii”[60].

Cu toate acestea, în rezoluția adoptată de congres se arăta:

 „România capitalistă prin rezultatele războiului imperialist mondial, prin « unirea tuturor românilor » și-a supus însemnate părți din națiuni dezvoltate politicește, economicește și culturalicește, și în felul acesta din stat național a devenit stat de naționalități”[61].

O probă elocventă a naturii relațiilor dintre Komintern și P.C.d.R. în perioada interbelică o constituie consfătuirea de la Harkov a P.C.d.R., convocată de reprezentanții Internaționalei Comuniste la finele lunii iunie 1928 și transformată, tot la insistența acestora, în cel de-al IV-lea congres al P.C.d.R.

Rezoluția impusă de Komintern în problema națională sfida nu numai realitățile României interbelice, ci și bunul simț.

Astfel, reiterând lozinca „autodeterminării tuturor naționalităților până la despărțire”, documentul-directivă al Kominternului caracteriza România Mare drept „un jandarm devotat și credincios al puterilor imperialiste (Anglia, Franța etc.) împotriva primului stat proletar, URSS și împotriva viitoarei revoluții în Balcani”[62].

Obiectivele Moscovei față de Basarabia erau expuse în punctul 3 al directivei Kominternului, în care se menționau următoarele: 

„Muncitorimea din Basarabia a făcut împreună cu proletariatul rus Marea Revoluție din Octombrie, ca rezultat al căreia fabricile și atelierele și moșiile boierești au trecut în mâinile muncitorilor și țăranilor. Totodată a fost cucerită prin revoluția din octombrie și dezvoltarea națională a Basarabiei care însă acum 10 ani a căzut în robia moșierului și capitalismului român.

Din primele zile ale ocupației și până azi masele muncitoare basarabene, fără deosebire de naționalitate, duc o luptă eroică pentru eliberarea lor. Această luptă s-a dat la iveală prin răscoale mari (Hotin, Bender, Tatar-Bunar etc.) care au fost duse sub lozinca puterii sovietice. Burghezia română, în scopul justificării anexării banditești a Basarabiei, se silește să dovedească că moldovenii care formează majoritatea relativă a Basarabiei sunt români, în timp ce populația moldovenească ea singură se socotește, și este chiar în realitate, o națiune deosebită, având propria sa cultură și care luptă împreună cu celelalte naționalități ale Basarabiei împotriva asupritorului lor național și de clasă, împotriva burgheziei române.

Această luptă a maselor muncitoare din Basarabia este concretizată prin străduința lor de a se uni cu Republica Autonomă Sovietică Socialistă a Moldovei. Partidul nostru trebuie să sprijine lupta truditorilor Basarabiei în năzuința lor de unire cu R.A.S.S.M.”[63].

Ripostând etichetării conform căreia moldovenii nu sunt români, Lucrețiu Pătrășcanu menționa, pe bună dreptate, că „moldovenii nu reprezintă o națiune aparte și, din punct de vedere geografic și istoric, moldovenii sunt aceiași români ca și românii din Moldova”. 

„Punându-l la punct” pe L. Pătrășcanu, reprezentantul Kominternului, B. Šmeral, a calificat o atare opinie drept „un mare oportunism de dreapta”[64]. Aprecieri identice, potrivit căror „România este un stat tipic cu multe națiuni”, un stat „imperialist”, creat pe baza „ocupării unor teritorii străine”, care ducea o „politică colonială de jaf și asuprire”, „ocupanții români ținând sub exploatare popoarele asuprite” etc. au fost făcute și la congresul al V-lea al P.C.d.R., – ultimul din cadrul perioadei interbelice, – aprecieri ce nu aveau nimic comun cu adevărul și realitățile istorice.

În condițiile în care, în perioada dintre cele două războaie mondiale, majoritatea zdrobitoare a societății românești era profund refractară ideilor comunismului bolșevic, intervențiile brutale ale Kominternului în activitatea P.C.d.R. – în special cererea de retrocedare a Basarabiei către U.R.S.S. și cea de autodeterminare a minorităților din România, – l-au redus pe acest din urmă la un grup restrâns de partizani, aflat la periferia vieții politice românești și lipsit de orice sprijin popular, deci inutil demersului societății românești centrat pe dezvoltare, democrație și conservarea valorilor tradiționale.

România Mare – un stat național.

România Mare, înfăptuită în 1918 prin acte democratice, plebiscitare, de unire a Basarabiei (27 martie/9 aprilie), Bucovinei (15/28 noiembrie) și Transilvaniei (1 decembrie) cu Vechiul Regat era, indubitabil, un stat național, locuit în majoritate de români. Noțiunea de „stat național” a fost fixată în chiar primul articol al noii Constituții a României, publicate în „Monitorul oficial” la 29 martie 1923, care preciza că „Regatul României este un stat național unitar și indivizibil”, iar teritoriul său „este nealienabil” (art. 2)[65].

Prin aceasta se sublinia că, deși în hotarele României se cuprindeau și cetățeni români de altă naționalitate, prezența lor nu a modificat caracterul de stat național.

Este de remarcat că existența și a unei populații de altă origine etnică în România interbelică nu a fost un fenomen etno-demografic singular, acesta fiind caracteristic, în proporții diferite, tuturor statelor europene, fără excepție.

Astfel, în timp ce în România minoritățile constituiau 28,1 % din totalul populației, în Rusia minoritățile alcătuiau 45,0 % din total, în Polonia – 36,7 %, în Cehoslovacia – 36,6 %, în Iugoslavia – 16,6 %, în Bulgaria – 16,6 % etc.[66].

Sub aspect etnic, România interbelică era caracterizată printr-o puternică omogenitate, la baza căreia se afla, în primul rând, caracterul unitar al limbii române, limba vorbită în zona de sud a țării fiind aceeași cu cea din Maramureș sau Moldova[67].

Evident, caracterul unitar al poporului român și al limbii sale nu excludea, ci chiar presupunea „oarecare nuanțe după situația geografică, după neamurile cu care a venit în contact și după împrejurările istorice”[68].

Bunăoară, „moldoveanul dintre Carpați și Bug, cu fața mai lungăreață, părul mai deschis și culoarea ochilor mai albăstrie, este mai blajin, mai domol la mișcări ca și la judecată.

Ascultă zece vorbe până ce dă un răspuns. Crezi că e adormit și, deodată, scoate cuvinte care te pătrund, fie ca adâncă înțelepciune, matură judecată ori fină ironie”.

De asemenea, el „e mai înrădăcinat”, deoarece, „expus năvălirilor, a avut mai multe de suferit, de aceea e mai bănuitor, mai  neîncrezător, dar, odată pătrunzând intențiile, nu e nimeni mai prietenos și credincios decât moldoveanul”[69]. Dimpotrivă, „munteanul, cu fața mai rotundă, cu părul și ochii mai negri, are alte însușiri.

El trăiește într-o parte de țară mai ferită prin munți, Dunăre și câmpie, de năvalnice valuri. (…) Munteanul este mai vioi, mai iute la vorbă și mișcări, mai aspru la căutătură; și el a rămas neîncrezător în raporturile cu oamenii, ducând însă neîncrederea înspre un egoism apărător. Nu este așa de primitor ca moldoveanul.

Mai puțin răbdător, repede reacționează”. Comparativ cu moldovenii, muntenii sunt mai înclinați spre acțiune, „mai întreprinzători, mai energici, mai perseverenți, cei din Oltenia negustori vestiți”[70]. În fine, un mileniu de împilare, bănuire, urmărire au schimbat structura sufletească a ardeleanului:

„Cuvântul și acțiunea trebuiesc cântărite, căci altfel pot avea urmări dureroase. Spontaneitatea poate fi periculoasă.

Dimpotrivă, chibzuirea minuțioasă a lucrurilor e necesară, spre a găsi momentul oportun pentru reacțiune, cu folos. Sufletul sub presiune mai adesea explodează, de aici un Horia ori Avram Iancu. Împrejurările locale fiind nefavorabile, pribegia este o scăpare”[71].

Toate aceste regionalisme, diferențe dialectale și nuanțe de temperament, menționa prof. Ion Simionescu, „nu știrbesc nicidecum unitatea firii românului și a complexului de însușiri atât de prețioase pentru dezvoltarea neamului”. Dimpotrivă, „energica activitate a transilvăneanului, vioiciunea munteanului, înclinarea spre adâncă gândire a moldoveanului, se împletesc într-un tot, care dă caracterul fundamental etnic, de la natură înzestrat cu ceea ce poate duce la progres și trăinicie”[72].

Este în afara oricăror dubii, că reprezentanții Kominternului nu au fost preocupați de relevarea adevărului despre structura etnică a populației sau a caracterului statului român, ci de dezintegrarea României Mari.

Aceasta deoarece România era „ca o pedeapsă a Rusiei, ca un instrument contra ambițiilor sale în Orient, ca o împiedicare pentru interesele sale pe Dunărea inferioară, în Marea Neagră, către Strâmtorile apelor libere din Sud”[73].

Răzbunându-se pe această situație, țarul roșu, Stalin, va reuși, așa cum a jurat la moartea lui Lenin, nu numai să consolideze, ci și să extindă Uniunea Sovietică, obținând excluderea, pentru o bună perioadă de timp, „a posibilității existenței unei Românii independente [74]-

NOTE: 

[56] Documente din istoria Partidului Comunist și a mișcării muncitorești și revoluționare din România (1921-1924), Editura Politică, București, 1970, p. 350.[57] Ibidem.[58] Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, România după Marea Unire. Vol. II. Partea I (1918-1933), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 194-195.[59] Dennis Deletant, România sub regimul comunist. În românește de Delia Răzdolescu, Fundația Academia Civică, București, 1997, p. 13.[60] Mircea Mușat și Ion Ardeleanu, România după Marea Unire. Vol. II. Partea I (1918-1933), Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1986, p. 204.[61] Ibidem.[62] Ibidem, p. 607.[63] Ibidem.[64] Ibidem, p. 608-609.[65] Ioan Scurtu, Ion Alexandrescu, Ion Bulei, Ion Mamina, Enciclopedia de istorie a României, Editura Meronia, București, 2001, p. 13.[66] George Banu, Tratat de medicină socială. Vol. I: Medicina socială ca știință. Eugenia. Demografia, Editura Casa Școalelor, București, 1944, p. 263.[67] Ion Simionescu, Țara noastră. Natură. Oameni. Muncă. Ed. a III-a, rev. și ad., Imprimeria Națională, București, 1940, p. 276.[68] Ibidem, p. 279.[69] Ibidem.[70] Ibidem.[71] Ibidem, p. 297-280.[72] Ibidem, p. 280.[73] Petre Mihail Mihăilescu, România în calea imperialismului rus: Rusia, România și Marea Neagră, Editura Dacia Traiană, București, 1944, p. 291.[74] Ibidem, p. 158.