CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 23 OCTOMBRIE. VIDEO

23 octombrie, istoricul zilei

Anul 42 î.Hr.: In cea de a doua bătălie de la Philippi, armata condusă de Marcus Junius Brutus este înfrântă de forţele lui Marc Antoniu.

Brutus (n.85 i.I.Hr.)

Politicianul roman a beneficiat de o educatie aleasa la Atena si a fost prieten cu Cicero care I-a dedicat o parte din lucrarile sale. Marcus Iunius Brutus a fost printre cei care au conspirat impotriva lui Iulius Cezar.

Impreuna cu Cassius Longinus,el a pus la cale complotul  care s-a incheiat cu asasinarea lui Cezar in 15 martie 44 i. Hr.,ambii dorind reinstaurarea republicii.

După asasinarea lui Cezar, Brutus si Cassius (cei doi conspiratori principali cunoscuți și sub numele de Liberatores), au părăsit Italia și au luat sub control toate provinciile din est (din Grecia și Macedonia până în Siria) și regatele aliate din răsărit.

 La Roma cei trei lideri ( Antoniu, Octavian si Lepidus), care controlau aproape toată armata romană din vest, au strivit opoziția Senatului și, în noiembrie 43 î.Hr., au format al doilea Triumvirat.

Moartea dictatorului roman a dus la izbucnirea luptei pentru putere, iar Brutus a mers in Peninsula Balcanica  a format o puternica armata in  Balcani, care sa il ajute sa dobandeasca conducerea statului roman, insa in toamna anului 43 i. Hr. a fost declarat dusman al statului, alaturi de Cassius Longinus.

In urma infrangerii in batalia de la Philippi, Brutus s-a sinucis, moartea sa transformandu-l intr-un simbol al luptei impotriva tiraniei.

 424: Valentinian al III-lea (Flavius Placidius Valentinianus), a  fost numit caesar în Constantinopol si  apoi proclamat imparat al Imperiului Roman de Apus la 23 octombrie 425, la vârsta de doar 6 ani.

A fost fiul lui Constantiu al III- lea  și al Gallei Placida – fiica împăratului  Teodosiu I și nepoata împăratului Valentinian  I.

S-a nascut la 2 iulie 419 la Ravenna si a murit asasinat la 16 martie 455 la Roma.

În timpul domniei sale, criza statului se agravează, Africa de Nord, Britannia, Pannonia se desprind de sub autoritatea imperiului.

Pe Campiile Catalunice (451), într-una dintre cele mai mari bătălii ale antichității, armata romană comandată de Aetius, cu contingente vizigote, france, burgunde, alane, obține o ultimă victorie, forțând retragerea hunului Attila și a aliaților săi din Gallia.

La 6 luni după ce l-a ucis cu mâna sa pe Aetius, Valentinian este, la rândul său, asasinat de un partizan al acestuia. Cu el se sfârșește dinastia teodosiană.

 502: Sinodul de la Palmaris, convocat in timpul domniei regelui got Theodoric cel Mare, pune capăt schismei dintre papa Simachus şi antipapa Laurentius.

877: A decedat  Ignatie, fost patriarh al Constantinopolului de  la 3 iulie 847  la 23 octombrie 858 și de la 23 noiembrie 867, până la moartea sa; (n. 797).

930: A murit împăratul Japoniei, Daigo; (n. 18  ianuarie 885). A fost al șaizecilea  împarat al Japoniei, conorm ordinii traditionale de succesiune la tron și a domnit între anii 897 și 930.

 1086: În bătălia de la Sagrajas (az-Zallaqah), armata musulmanilor arabi condusă de Yusuf ibn Tashfin și Abbad al III-lea al-Mu’tamid, a înfrânt forţele creștine spaniole din Castilia si Leon, conduse de regele Alfons al VI-lea supranumit și cel Curajos.

Alfonso începuse negocierile pentru a o căsători pe verișoara sa cu Alfonso I al Aragnonului și Navarei, însă datorita unei rani grave la picior primite in timpul bataliei ,a murit înainte ca această uniune dinastica să aibă loc.

1295: Este semnata la Paris,  Vechea Alianta (Auld Alliance) intre Scotia, Franta si Norvegia,  impotriva Angliei. Tratatul prevedea ca in cazul in care una din tarile semnatare era atacat de Anglia, celelalte sa invadeze Anglia.

1443:  Stefan, primul pictor muralist român cunoscut,executa decoratia murala a Bisericii ortodoxe de la Densus (jud. Hunedoara).

Biserica este  una dintre cele mai vechi biserici de rit bizantin  din Romania, fiind  construită în sec.XIII,  pe ruinele unei construcții din antichitate (sec.IV), din pietre romane fasonate aduse din ruinele Ulpiei Traiana Sarmisegetusa din apropiere.

Biserica Sfântul Nicolae Din Densus, Transilvania | Informatii si galerie  imagini, hoteluri in apropiere

Din  1991 este pe lista de monumente propuse pentru a intra în patrimoniul UNESCO.  Marele istoric Nicolae Iorga a numit biserica “fără pereche în toată românimea”.

1456: A murit Ioan de Capistrano, călugăr şi teolog franciscan, canonizat de biserica catolică; (n. 1386).

După caderea Constantinopolului sub stapanirea turceasca, ajuns la venerabila vârstă de 70 de ani, a fost trimis de Papa Calixtus al III-lea să propăvăduiască o cruciada antiotomana la Dieta de la Frankfurt, in anul 1454.

A reușit să adune o armată  care în vara anului 1456, avându-l pe Capistrano drept comandant al unui contingent, l-a ajutat pe Ioan Huniade  să-i învingă pe turci în batalia de la Belgrad, impotriva forțelor sultanului Mehmed al II-lea. Ioan de Capistrano a  murit de ciuma,  la câteva săptămâni după marea victorie antiotomana.

1503: S-a născut  Isabela a Portugaliei, soţia regelui Carol Quintul; (d.1 mai 1539).

Image result for Isabela a Portugaliei photos

Isabela a fost fiica lui Manuel I al Portugaliei  și a Mariei de Aragon. Prin căsătoria cu varul ei,  imparatul Carol al V-lea ( Quintul), la 10 martie 1526,  a devenit împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman și regină a Castiliei și Aragonului.

1520: Carol Quintul a fost încoronat împărat al Sfântului Imperiu Roman, la Aachen (1520-1556).

Edictul lui Carol Quintul asupra ereziei din Tarile de Jos | Oceanos Potamos

Carol Quintul ( 1500-1558)

1641: Izbucnește revolta a catolicilor din Irlanda. Aceasta a avut la început un caracter religios, dar s-a transformat  într- un razboi de eliberare națională împotriva britanicilor.

Miscarea a fost cauzată de confiscarea pamanturilor irlandezilor și procesul de colonizare initiat de britanici în epoca Tudorilor și Stuartilor. Revolta condusa de feudalii irlandezi  și clerul catolic, se opunea de asemenea protestantismului raspandit de Anglia.

În octombrie 1642 rebelii au format propriul lor stat – Confederația catolica irlandeză,  care a stabilit legaturi cu Papa și țările catolice. În 1643 Confederația  a semnat un armistițiu, reînnoit în 1649.

Trădarea nobilimii și clerului a permis britanicilor sa cucereasca țara complet și să o transforme într-o colonie a Angliei.

În august 1649 au intrat  în Irlanda trupe britanice, aflate sub comanda lui Oliver Cromwell. Acestea au trecut la  confiscarea masivă a pamanturilor apartinand irlandezilor, fapt care  a condus   la crearea unei noi aristocrații, fidele Angliei.

1642: Are loc  Bătălia din Edgehill, prima confruntare în Războiul civil englez.

1694: Forţele americane conduse de Sir William Phipps nu reuşesc să cucerească Quebecul.

1707: Are loc prima şedinţă a Parlamentului Marii Britanii (Regatul Unit).

1715: S-a născut ţarul  Petru al II-lea al Rusiei; (d.29 ianuarie  1730).

Țarul Petru al II-lea

A fost fiul țareviciului  Alexei Petrovici, Petru cel Mare fiind bunicul sau.

Încoronarea sa a  avut loc pe  25 februarie 1728.  

A fost logodit cu Catherine, fiica  printului Alexie Dolgoruki, iar nunta a fost stabilită pentru 30 ianuarie 1730, însă  pe  29 ianuarie acesta a murit de variolă.

 1739: Marea Britanie a declarat război Spaniei.

1762: S-a născut inventatorul  american Samuel Morey.

Samuel Morey.jpg

În 1826  a înregistrat patentul unui  motor cu combustie internă care funcționa cu un amestec de etanol si terebentină; (d. 17 aprilie 1843).

1812: Este dejucată o conspiraţie împotriva lui Napoleon. Generalul Claude François de Malet ((n.1754  într-o familie nobilă), a răspândit vestea falsa a morţii împăratului şi s-a declarat comandant al Parisului.

Claude Francois de Malet

A reusit sa convinga vreo cativa monarhisti sa i se alature. Planul sau era foarte simplu: trebuia sa convinga Franța ca Bonaparte murise pe campul de luptă din Rusia.

Îmbrăcat în uniforma de general, de Malet i-a ordonat unui colonel din Garda Naționala sa-i aresteze pe toti ofiterii nominalizați pe o  lista prezentata de el. Culmea este că a fost luat în serios și cu  documente false l-a transformat pe colonel în general de brigada, iar acesta la rându-i, i-a pus la dispozitie lui de Malet cateva regimente.

Era cât pe ce sa preia controlul asupra trupelor din regiunea Parisului, când un ochi de expert – ministrul poliției, Fouche, ducele de Otranto – i-a examinat documentele false.

In plus, tocmai primise o depeșă de la Bonaparte. Malet si colaboratorii sai, inclusiv colonelul avansat la gradul de general, au fost judecați sumar și executați pe 29 octombrie.

Se spune ca aflând tărășenia, Bonaparte ar fi râs copios.

1817: S-a născut  Pierre Larousse, pedagog, enciclopedist şi editor francez. În 1852 a fondat, împreuna cu Augustin Boyer, Librăria Larousse.

Opera sa de referinţă: “Marele dicţionar universal al secolului al XIX-lea” (d.31.01.1875).

1861: Se înfiinţează la Sibiu, “ Asociaţiunea Transilvania pentru Literatură Română şi Cultura Poporului Român” (Astra), care a avut un  rol însemnat în viaţa culturală şi în lupta de eliberare naţională a românilor din Transilvania.

Primul preşedinte al Astrei a fost Andrei Şaguna, vicepreşedinte – Timotei Cipariu şi secretar – George Bariţiu.

Actualmente ASTRA are răspândite, atât în țară, cât și în afara granițelor  sale, peste 70 de despărțăminte (filiale), între care cele mai active sunt: Despărțământul  ” Mihail Kogalniceanu” din Iasi , “Timotei Cipariu” Blaj, Orăștie, Nasăud, “Ioan Sârbu” Criuleni, “Valul lui Traian” Tighina etc.

1864: Războiul Civil American – Bătălia de la Westport: forţele americane conduse de generalul Samuel R. Curtis înfrâng forţele confederate conduse de generalul Sterling Price.

1868: S-a născut medicul legist şi profesorul Nicolae Minovici. A ÎNTEMEIAT în 1906, prima Societate de Salvare din Balcani. De asemenea a creat, în 1919, Institutul de Medicină Legală din Cluj, în 1934 primul spital cu serviciu permanent de urgenţă din România, al doilea din Europa după cel din Moscova.

PORTRET: Nicolae Minovici – personalitate de excepţie, creatorul primului  serviciu de Salvare din România – Radio România Cultural

Tot el a înfiinţat „Muzeul de Artă Naţională Dr. Nicolae Minovici”, primul muzeu bucureştean de artă populară (a funcţionat din 1906 ca instituţie particulară până în 1936, când a fost donat Primăriei).

A decedat în 1941.

1869: A decedat Edward Smith-Stanley, politician englez, fost prim ministru al Marii Britanii; (n. 1799).

1870: În timpul Războiul franco-prusian, asediul oraşului Metz  se finalizeaza  cu  victoria decisivă a forţelor prusiene.

1872: A murit Theophile Gautier, prozator si critic literar francez, promotor al teoriei “arta pentru arta” (“Comedia mortii”, “Emailuri si camee”, “Capitanul Fracasse”); (n. 30.08.1811).

1877:  A încetat din viaţă istoricul, filologul şi omul politic Alexandru Papiu Ilarian, membru al Academiei Române.

A fost  membru fondator al Societăţii Academice Române, militant pentru Unirea Principatelor şi susţinător al reformelor lui Cuza („Istoria românilor din Dacia Superioară”, „Tezaur de monumente istorice pentru România”) ; (n.09.10.1828).

1893: S-a nascut  Gummo Marx, comediant american, membru al celebrului grup al “Fratilor Marx”; (d. 21 aprilie 1977).

1901: S-a nascut  Jaroslav Seifert, poet si publicist ceh, militant pentru apărarea scriitorilor persecutați politic și unul dintre semnatarii Cartei 77.

 Jaroslav Seifert,

A primit Premiul Nobel pentru Literatura în anul 1984; (d.20 ianuarie 1986).

Jaroslav Seifert

1906: A încetat din viaţă pictorul francez Paul Cézanne, unul dintre precursorii artei secolului al XX-lea (n. 19 ianuarie 1839).

الرسام الفرنسي بول سيزان - المرسال

Paul Cézanne

1910: A murit regele  Thailandei, Chulalongkorn; (n. 20 septembrie 1853).

A  avut 91 neveste (dintre care 36 au fost înregistrate oficial) si 77 de copii (44 fete și 33 băieți).

A domnit timp de 42 de ani de la vârsta de 15 ani, a abolit sclavia si jocurile de noroc, si  a intemeiat un sistem modern de  sănătate și educație , reusind sa pastreze independenta tarii sale, intr-o vreme in care toate tarile din Indochina devenisera colonii occidentale.

1911: Pentru prima oară un avion a fost  folosit în război.  In timpul războiul turco-italian, un aparat italian a decolat din Libia si a survolat liniile inamice.

1912: Primul război balcanic – Are loc Bătălia de la Kumanovo, primul conflict armat între Imperiul Otoman şi Regatul Sârb.

1915: 25.000 de femei au mărşăluit prin New York, solicitând astfel autorităţilor dreptul de a vota.

1916: Primul Razboi Mondial – Începe batalia de la Târgu Jiu, în care cade la datorie generalul roman Ion Dragalina. Aici s-a remarcat pentru prima oara legendara Ecaterina Teodoroiu, supranumita “Eroina de la Jiu”.

1921: A murit  inventatorul scotian John Boyd Dunlop; (n.5.02.1840).

A fost unul dintre fondatorii companiei  producatoare de cauciuc pe care a purtat numele său,  Dunlop Pneumatic Tyre Company.

 1925: S-a născut la București într-o veche familie din care provenea și creatorul armatei române moderne, generalul Ioan Emanoil Florescu, istoricul american de origine româna Radu Florescu , profesor de istorie  la Boston College. 

A devenit faimos datorită cărții sale, “În căutarea lui Dracula”, în care explica legătura dintre acest personaj și Vlad Țepes.

A urmat studii superioare la Oxford, iar apoi s-a mutat în Statele Unite, unde și-a dat doctoratul la Universitatea Indiana.

A murit romanul care a dezvaluit secretul lui Dracula. Cine a fost Radu  Florescu, urmasul unui boier al lui Vlad Tepes - Stirileprotv.ro

A fost director al Centrului de Studii Est Europene  de la Colegiul Boston, din SUA.

1940: S-a nascut faimosul fotbalist brazilian Pele, pe numele adevarat Edson Arantes Do Nascimento, considerat unul dintre cei mai mari jucatori ai tuturor timpurilor.

Si-a facut debutul international la varsta de 16 ani, iar la 17 ani a jucat in finala de Campionat Mondial unde Brazilia a invins Suedia.

Dupa acest moment, legenda Pele a inceput sa se scrie. A castigat a doua medalie de campion mondial in 1962, iar apoi o alta in 1970.

A jucat intre 1955-1974 pentru echipa Santos, dupa care s-a retras din activitate dar a continuat sa joace in campionatul intern la echipa New York Cosmos (1975-1977).

A fost titular in 1.363 de meciuri, a inscris 1.281 de goluri si a castigat 92 de cupe.

Nu doar in țara natală, Pele este considerat un adevarat erou. In 2000 a fost numit “Sportivul secolului”.

În anul 1999, Pelé a primit titlul de Atlet al Secolului din partea Comitetului Internațional Olimpic.

1940: Adolf Hitler se întâlneşte cu Francisco Franco în Hendaye, Franţa, incercând  fără succes să-l convingă să angajeze Spania în Al Doilea Război Mondial de partea Puterilor Axei.

1941: S-a născut  liderul separatist rus al Transnistriei, Igor Smirnov, un politician care a îndeplinit funcția de președinte al autoproclamatei Republici Moldovenești Nistrene între anii 1991-2011.

Transnistria: Foreign Policy | Political Holidays

 1942: Al doilea război mondial: Începe Bătălia de la El Alamein, în Egipt incheiată  pe 3 noiembrie cu victoria Aliaţilor.

 1944: Al doilea război mondial: Se desfasoara cea mai mare confruntare navală în Filipine, bătălia din golful Leyte.

1944: Al doilea război mondial: Armata Roşie și Armata Română intră în Ungaria.

1956: Mii de unguri protestează  impotriva  ocupaţiei sovietice.  A început Revoluţia anticomunista din Ungaria.

 1958: A fost decernat Premiului Nobel pentru literatură scriitorului rus Boris Leonidovici Pasternak (n. 1890 – m. 1960) pentru romanul “Doctor Jivago”, devenit best-seller în Europa Occidentală, dar nepublicat în ţara de origine.

Poetul modernist născut în prag de Revoluţie. Din însemnările astrologului  Sergiu Bălan – Vesti din Rusia

1963: Este  arestat, pentru spionaj în favoarea URSS , şeful adjunct al serviciului de presă al NATO, Georges Paques.

Sur les traces de Georges Pâques, espion français du KGB pendant 20 ans

Actiunile sale de spionaj in favoarea URSS s-au intins pe parcursul a doua decenii.

 1973: A luat sfărşit războiul de Yom Kippur dintre Israel şi Siria.

1983: Războiul civil libanez : Cazărmile de la Beirut ale puscașilor marini americani, sunt  aruncate în aer de un  camion încarcat cu explozibili. În deflagratie au fost  omorâți 241 de militari .  In aceeaşi dimineaţă, a fost atacată si o cazarma franceză  înregistrându-se  moartea altor 58 soldaţi.

 1989: Mátyás Szűrös declară Republica Ungară, care înlocuieşte Republica Populară Ungară.

La aceasta data a  intrat în vigoare o noua Constitutie care o inlocuia pe cea comunista. Președintele este ales odată la 5  ani, funcția președintului este reprezentativă (simbolică) insa acesta  desemnează premierul și este autoritatea supremă al armatei.

Parlamentul inițiază legi care trebuie să corespundă cu constituția ungară, apoi președintele le aprobă.

În caz că o lege nu corespunde cu Constituția, președintele are dreptul să anuleze legea inițiată de parlament, prin tribunalul constituțional.

1992: Împăratul Akihito devine primul împărat al Japoniei care vizitează China.

 

1998: A avut loc prima naţionalizare a unei bănci din Japonia, de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

2001: A murit  Ken Aston, arbitrul de fotbal, inventatorul cartonaşelor galbene şi roşii în fotbal. Cartonaşele au fost folosite în premieră la Mondialul din 1970, cînd Ken Aston era preşedintele Comisiei de Arbitri a FIFA.

Image result for Ken Aston,

Acelaşi Aston a mai introdus echipamentul negru pentru arbitri şi al patrulea oficial în teren şi a colorat steguleţele asistenţilor în roşu şi galben, pentru a fi vizibile; (n.01.09.1915).

2002: Rebelii ceceni au ocupat un teatru din centrul Moscovei, luând aproximativ 700 de ostatici.

Actiunea a fost condusa de Movsar Baraev, nepotul unuia dintre liderii militari ai separatistilor, Arbi Baraev, ucis în 2001 într-o ambuscada organizata de trupele ruse.

Trupele speciale ruse au ripostat folosind gaze letale, ceea ce a condus la  moartea a 129 de persoane.

2002: In Belgia a intrat în vigoare legea care aproba euthanasia, aceasta tara  fiind a doua in  lume, dupa Olanda, care a legalizat euthanasia.

2002:  A încetat din viaţă Dan Costescu, unul dintre fondatorii celui mai citit ziar din exilul românesc – “Lumea Liberă Românească”. În ţară a lucrat ca redactor la Radio România.

În 1962 a fost arestat şi condamnat ca deţinut politic, până în 1964. Refuzând dictatura, a părăsit România, în 1984, şi a colaborat la publicaţiile newyorkeze “Universul”, “Micromagazin” şi “Lumea liberă”; (n. 1928).

2004: A murit Robert Merrill, bariton şi actor american; (n. 1917).

2005: A murit actorul american William (Michael) Hootkins ; (n. 1948).

Istoricul zilei: 23.10.2012

 

2006: Serviciul militar  nu mai este obligatoriu pentru cetățenii României.

2018: A murit actorul american James Karen; (n. 1923).

Este cunoscut mai ales pentru rolul din filmul de groază „Poltergeist”, în care l-a interpretat pe Mr. Teague. 

James Karen a avut roluri și în seriale televizate, precum cel din serialul serialul „Little House on the Prairie” sau cel din „The Rockford Files”.

 2019: A murit baritonul Nicolae Urdăreanu, fost solist al Operei Naționale București,recunoscut pentru afinitatea rolurilor verdiene și ca singurul bariton român wagnerian al vremurilor sale.

A interpretat, în cei peste 40 de ani de activitate în arta lirică, peste 40 de roluri din opere celebre, printre care „Oedipe” de G. Enescu, „Otello”, „Rigoletto” şi „Bal mascat” de G. Verdi, „Olandezul zburător” de R. Wagner; (n. 1937).

 

23 octombrie este :

Sărbătoare naţională  în Ungaria –  Începutul revoluției și al luptei de eliberare de sub opresorii comuniști (1956) si ziua proclamarii Republicii Ungare (1989).

Este prima data când o țară din blocul de Est suprima termenii “popular” si “socialist” din Constitutia sa.

Foto: Cladirea Paramentului din Budapesta

 Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Câmpiei Panonice. Ungaria se învecinează cu Serbia la sud, Croația și Slovenia la sud-vest, Austria la vest, Slovacia la nord, România la est și cu Ucraina la nord-est.

Map of Hungary

Ungaria este o republică parlamentară. Capitala țării, Budapesta, este și cel mai mare oraș al ei după populație (1,7 milioane locuitori).

Are o suprafață totală de 93 030 km² și o populație de 9.769.526 locuitori (estimare 2020).

Țara face parte din NATO, iar din mai 2004 este membră a Uniunii Europene.

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfântul Iacob, ruda Domnului

Sfantul Iacob, ruda Domnului

Sfantul Iacob este numit fratele Domnului (Gal. 1, 9), pentru ca a fost fiul Dreptului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria. Este potrivit sa-l numim văr al lui Hristos si nu frate, pentru ca Mantuitorul S-a nascut pe cale supranaturala, deci nu a fost rodul legaturii dintre Iosif si Fecioara Maria.

Daca il intalnim si sub numele de “fratele Domnului”, trebuie sa stim ca la evrei, gradele de rudenie erau cuprinse intr-un singur cuvant: frate.

Mama lui Iacob, Salomeea, era ruda Maicii Domnului, iar Iosif ajunge sa fie logodnicul Mariei la batranete, dupa moartea sotiei sale Salomeea.

Potrivit Traditiei, el a calatorit in Egipt impreuna cu tatal sau Iosif, cu Fecioara Maria si Pruncul, in vremea in care Irod cauta sa-L omoare pe Hristos.

A fost primul episcop al Iersualimului. A alcatuit prima slujba a Sfintei Liturghii, varianta care a fost prelucrata de Sfintii Vasile cel Mare si Sfantul Ioan Gura de Aur.

Liturghia Sfantului Iacob se savarseste si in zilele noastre in Biserica Ortodoxa Greaca, pe 23 octombrie, in ziua sa de praznuire.

Sfantul Apostol Iacob a convertit mulţi iudei si elini la credinţa crestina. Cand Anania a ajuns Mare Arhiereu, a hotarat sa-l ucida. Potrivit Traditiei, batranii iudeilor i-au spus lui Iacob sa urce pe aripa Templului sis a graiasca de acolo impotriva lui Hristos.

Iacob a urcat, insa a marturisit in fata celor prezenti ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu.

In urma acestei marturisiri, a fost aruncat de pe zidurile templului din Ierusalim si ucis cu pietre.

TODAY IN HISTORY : ZIUA DE 23 OCTOMBRIE în istorie.

Bibliografie (surse):

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
  2. Crestn Ortodox;
  3. emaramures.ro;
  4. Istoria md.;
  5. Istoriculzilei blogspot.com;
  6. Mediafax.ro;
  7. Wikipedia.ro;
  8. Rador.ro

23/10/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Tratatul cu Ucraina și trădarea românilor din Bucovina și Basarabia.DEZVĂLUIRI din culisele SRI și CIA. VIDEO

DEZVĂLUIRI din culisele SRI și CIA: Cum au fost vânduți românii din Nordul Bucovinei, Herța și Sudul Basarabiei

Evenimentul Zilei l-a avut invitat ieri în studioul EvZ TV, alături de Mirel Curea, pe Nicolae Ulieriu, gazetar și primul purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informații (SRI). Discuția liberă dintre cei doi profesioniști ai presei și informației a scos la lumină pentru posteritate un adevăr care răstoarnă istoria oficială post-decembristă, scrie Victor Roncea în www.activenews.ro, preluat de Romanian Global News.

Astfel, Ulieriu a dezvăluit că cel mai înalt oficial al statului, președintele Emil Constantinescu, a știut cu mult înainte de summitul NATO din 8 și 9 iulie 1997 de la Madrid că România nu va fi primită în acel an în Alianța Nord Atlantică, când au fost acceptate doar Ungaria, Polonia și Cehia. Informația sigură a parvenit pregătitor pe o linie a Agenției Centrale de Informații a SUA (CIA).

Ținem să subliniem că în istoria actuală a României, așa cum era cunoscută până acum, ca urmare a isteriei propagandistice induse de oficialitățile trădătoare din acei ani, una dintre condițiile despre care s-a afirmat că au fost puse României pentru a fi acceptată în NATO a fost semnarea Tratatului ticălos cu Ucraina.

Fostul purtător de cuvânt al SRI ne certifică azi că totul a fost o imensă minciună.

Sub aceste pretext, al intrării României în NATO, triada Constantinescu-Roman-Severin au trădat România și românii lăsați și azi pradă autorităților antiromânești de la Kiev și Moscova, fără nici o apărare de la București.

„Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina”

După cum am scris în Dosarul trădării românilor din Ucraina, Partea I și Partea II, în care relatam mărturiile istoricului Tiberiu Tudor și ale regretatului diplomat Aurel Preda, filmul evenimentelor prin care România a cedat fără război teritoriile sale istorice rupte din ea de fosta URSS a început la sfârșitul lunii ianuarie 1997, când are loc reuniunea de la Davos, pe teme de politică externă ale țărilor europene participante.

În cadrul acelei reuniuni, președintele Emil Constatinescu „își permite să avanseze disponibilitatea României de a ceda de jure Ucrainei Teritoriile Ocupate, fără să aibă niciun mandat în acest sens, fără să consulte Parlamentul sau poporul român, fără să-și pună problema că un asemenea sacrificiu privește întregul neam românesc”, scria Tiberiu Tudor.

Despre aceste „discuții” lansate atunci, presa de limbă română, care încă era haotică în frunte cu nou apăruta televiziune PRO TV, nu s-a pronunțat decât în favoarea lor. Astăzi, Nic Ulieriu afirmă despre Adrian Sârbu că a fost „un escroc”.

Practic, ratificarea Tratatului cu Ucraina s-a produs într-un fel de taină politică iar cei care au „pus în operă” acest tratat de trădare națională, Petre Roman, ca președinte al Senatului, Victor Boștinaru, din partea Comisiei de Politică Externă, și Adrian Severin, ca ministru de Externe împreună cu Emil Constantinescu, sunt necondamnați deși sunt vii și încă se agită prin politica dâmbovițeană.

„Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, „ideologul”, prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”, scria Tiberiu Tudor în lucrarea sa „Istoria unei trădări naționale: Tratatul cu Ucraina” cu un Cuvânt Înainte al regretatului academician Florin Constantiniu.

Masacaradă trădătoare pe repede înainte cu pretextul summitului NATO de la Madrid

Anunțul de la Davos a urmat cu semnarea, pe 3 mai 1997, la Kiev, a Tratatului cu privire la „relațiile de bună vecinatate și cooperare dintre România și Ucraina”, de către miniștrii de Externe ai celor două țări, moment în care, conform martorului ocular Aurel Preda, Adrian Severin a transformat un punct în virgulă și a adăugat, cu de la sine putere și Insula Șerpilor, furată de URSS României printr-un simplu proces verbal semnat pe insulă de un oarecare P. Șutov, prim-secretar al Ambasadei URSS din București și agentul sovietic Eduard Mezincescu.

Au urmat apoi cei doi președinți, umilul Constantinescu și odiosul Kucima – acuzat ulterior de uciderea unui jurnalist independent prin decapitare -, care au semnat Tratatul la Neptun, pe 2 iunie 1997, pentru a menține falsa teorie că este necesară și ratificarea lui înainte de Summitul NATO din iulie, de la Madrid, ceea ce s-a petrecut în Parlament pe 26 iunie 1997.

În Parlament Tratatul a fost susținut de PNȚCD, PNL și PD. Ion Diaconescu, ca președinte al Camerei Deputaților, și-a adus și el aportul.

Cu 165 de voturi pentru, 92 împotrivă și o abținere, „Tratatul cu privire relațiile de bună vecinătate dintre România și Ucraina”, a fost votat.

Tratatul, așa cum era de așteptat, nu denunța în mod explicit Pactul Ribbentrop-Molotov și efectele acestuia.

„Nu putem sacrifica interesele actualei generații, ca și ale celor care vor veni, ducând o politică inspirată din nostalgiile trecutului, din resentimentele, unele dintre ele, de altfel, de înțeles, provocate de evenimentele anilor 1940 – 1947”, afirma atunci ministrul de Externe Adrian Severin în plenul Parlamentului (Stenograma).

Prin Tratat, România recunoștea dreptul de succesiune al Republicii Ucraina asupra unor teritorii românești integrate anterior cu forța militară în fosta Uniune Sovietică. Și așa a rămas până azi, când revanșarzii ucraineni prigonesc fără milă sutele de mii de români din nordul Bucovinei, Ținutul Herța și sudul Basarabiei fără cel mai mic gest de apărare al autorităților de la București.

Emisarul CIA a fost trimis chiar de Clinton, afirmă Ulieriu

Și ce aflăm azi de la cel care a fost 7 ani purtător de cuvânt al SRI: că totul a fost o mascaradă. Nicolae Ulieriu povestește cu lux de amănunte cum chiar de ziua lui de nume, 6 decembrie 1996, pe o filieră de la Istanbul a ajuns să ia cina cu un fost rezident al CIA pe Indochina, care i-a transmis, după cum afirmă acesta, ca mesaj din partea președintelui SUA Bill Clinton, că România nu va intra în valul de extindere NATO, la reuniunea aniversară de 50 de ani a Alianței, care urma să aibă loc în iulie 1997, la Madrid.

La scurt timp, Ulieriu a cerut să se vadă personal cu președintele proaspăt ales, Emil Constantinesu, căruia i-a comunicat informația de primă mână, fără ca aceasta să fie luată în seamă.

Practic, a fost dezavuată din start. Planul era altul, după cum s-a văzut.

Constantinescu, născut în Tighina (în Basarabia), a fost un președinte de paie ; despre Petre Roman știm că este fiul unui terorist bolșevic NKVD-ist, iar despre Adrian Severin amintim că este nepotul tovarășei Anei Pauker.

Întreaga emisiune cu Mirel Curea și Nicolae Ulieriu o puteți urmări aici:


https://www.facebook.com/watch/?ref=external&v=899338900599874

23/10/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

LUPTA DIPLOMATICĂ PENTRU RECUNOAȘTEREA PE PLAN INTERNAȚIONAL A UNIRII BASARABIEI CU ȚARA MAMĂ – ROMÂNIA

Recunoașterea internațională a unirii Basarabiei cu România

După încheierea Marelui Război, Conferinţa de Pace de la Paris a recunoscut, în virtutea principiului naţionalităţilor şi a dreptului popoarelor la autodeterminare, actele unioniste româneşti desfăşurate pe parcursul anului 1918. Prin tratatele semnate cu Austria (Saint Germain en Laye, 10 septembrie 1920), cu Bulgaria (Neuilly sur Seine, 29 noiembrie 1919) şi cu Ungaria (Trianon, 4 iunie 1920) erau recunoscute de către comunitatea internaţională drepturile imprescriptibile ale statului român asupra Bucovinei, Dobrogei întregi şi Transilvaniei, iar prin tratatul de la Sčvres, din 10 august 1920, a fost fixată graniţa în Banat.

 Rămînea în afara acestui sistem tocmai provincia românească care se întorsese cea dintîi „acasă”: Basarabia.

Recunoaşterea internaţională a actului unirii de la 27 martie 1918  a fost urmarea unui proces laborios şi de lungă durată, o adevărată „bătălie diplomatică” (după cum se afirmă de multe ori în istoriografia românească), fiind consacrată în drept de abia în ultima etapă a Conferinţei de pace.

Explicaţiile acestei triste realităţi sînt multiple. Spre deosebire de Austro-Ungaria şi Bulgaria, Rusia ţaristă făcuse parte din puterile Antantei, alături de care România luptase din august 1916. Victoria bolşevicilor din noiembrie 1917, urmată de scoaterea Rusiei din război în primăvara anului următor, au determinat neinvitarea fostului aliat la Conferinţa păcii.

„Pacea care acum trebuie să fie stabilită nu mai priveşte Rusia”, a fost opinia intransigentului premier francez, Georges Clemenceau, şi această idee s-a impus, iniţial, la forumul de la Paris.

Statutul de fost aliat al Rusiei impunea în cazul recunoaşterii Basarabiei nu un tratat de pace ci un acord special. Pe de altă parte, presiunea emigranţilor ruşi din capitala Franţei, atitudinea rezervată a diplomaţiei americane faţă de tendinţele de dezagregare a fostului Imperiu rus, precum şi folosirea „chestiunii basarabene” ca un mijloc de presiune faţă de reacţiile principiale ale guvernului de la Bucureşti constituie tot atîtea cauze ale unei nedrepte amînări.

 Situaţia Basarabiei a fost pentru prima dată pusă, în mod oficial, în discuţie la data de 8 februarie 1919 în Comisia pentru problemele română şi iugoslavă.

În pledoaria sa reprezentantul României, premierul Ion I.C. Brătianu, susţine că „Basarabia reprezintă pentru noi intrarea casei, în mîinile altuia ar putea să reprezinte o ameninţare pentru căminul nostru”. Delegatul britanic (E. Crowe) a insistat asupra înscrierii în tratatul privind Basarabia a principiului etnic şi naţional, iar delegatul francez (J. Laroche) a caracterului istoric şi etnografic ce stătea la baza unirii Basarabiei cu România.

Ţinîndu-se cont de insistenţele delegatului american (C. Day) cu privire la necesitatea înscrierii în tratat a unor clauze foarte stricte privind garantarea drepturilor minorităţilor, Comisia s-a pronunţat pentru recunoaşterea provizorie a unirii Basarabiei cu România.

După o nouă şedinţă, la 5 martie 1919, în ziua de 11 martie Comisia pentru problemele română şi iugoslavă a adoptat următorul raport: „Luînd în consideraţie aspiraţiile generale ale poporului Basarabiei, caracterul moldovenesc al acestei regiuni, ca şi argumentele de ordin geografic, etnic, economic şi istoric, se pronunţă pentru unirea Basarabiei cu România”.

 Prima problemă majoră a apărut la 8 mai 1919, cînd recomandările Comisiei au fost prezentate Consiliului miniştrilor de externe ai puterilor aliate de la Paris. Deşi anterior experţii americani fuseseră de acord, secretarul de stat al S.U.A., R. Lansing, a blocat acceptarea unanimă a raportului.

Şeful diplomaţiei americane a argumentat că nu se pot aduce modificări asupra teritoriului unui stat cu care puterile reprezentate n-au fost în război, şi că, în plus, pentru orice modificare trebuie obţinut consimţămîntul guvernului rus.

Deoarece situaţia în Rusia era extrem de tulbure, Lansing a repetat observaţia preşedintelui Wilson cu privire la posibilitatea recunoaşterii regimului amiralului Kolceak.

Atitudinea americanilor se explică şi printr-o intensă propagandă antiromânească a emigraţiei ruse din Franţa.

Organizaţi într-o „Conferinţă politică rusă”, unii dintre foştii membrii marcanţi ai Vechiului Regim, profitând şi de bunele relaţii pe care le aveau în mediile politice occidentale, au susţinut că toate problemele care priveau teritoriile Imperiului Rus în limitele anului 1914, cu excepţia Poloniei, nu puteau fi rezolvate fără consimţămîntul poporului rus.

Aceştia împreună cu un aşa-numit „Comitet de salvare a Basarabiei de sub jugul românesc”, ce funcţiona la Odessa, au complicat nepermis de mult recunoaşterea diplomatică a actului de la 27 martie 1918. Atît de mult încît unul dintre delegaţii români la Paris, I. Pelivan,  afirma într-o scrisoare din 2 iunie 1919 că „nimeni din delegaţia noastră, nici chiar însuşi Brătianu, nu ştie ce va fi cu Basarabia”.

 Peste o lună de zile, problema frontierelor orientale ale României au fost discutate în cadrul Consiliului Suprem, unde au fost invitaţi să-şi susţină cauza I.I.C. Brătianu şi reprezentantul „guvernului” Kolceak, Maklakov. Şeful delegaţiei româneşti a argumentat că „Basarabia este o ţară completamente românească.

Numai aristocraţii ruşi şi bolşevicii sînt nemulţumiţi de reforma agrară şi de dominaţia română” şi a respins ideea organizării unui plebiscit în Basarabia, idee susţinută de R. Lansing.

 Cauza justeţii unirii Basarabiei cu România îşi găsise în I.I.C. Brătianu un abil şi hotărît susţinător. Dar gravele disensiuni între acesta şi reprezentanţii puterilor aliate cu privire la Tratatul de pace cu Austria şi în problema minorităţilor, au determinat părăsirea conferinţei de către premierul român, la 2 iulie 1919, şi demisia cabinetului, la 27 septembrie.

După plecarea sa, chestiunea basarabeană a rămas în continuare una dificilă, ajungîndu-se chiar la propunerea unor diplomaţi americani cu privire la un eventual compromis prin cedarea Cadrilaterului Bulgariei, în schimbul recunoaşterii unirii Basarabiei cu România.

Începerea tratativelor româno-sovietice (discuţiile de la Copenhaga dintre D.N.Ciotori şi M. Litvinov, între 9 şi 14 februarie 1920, schimbul de telegrame dintre Gh. Cicerin şi Al. Vaida-Voevod, din februarie – martie 1920 în vederea normalizării relaţiilor dintre cele două state,au determinat Consiliul Suprem să decidă recunoaşterea unirii Basarabiei cu România.

În Hotărîrea trimisă guvernului român, în seara zilei de 3 martie 1920, se arăta că „după ce au luat în consideraţie aspiraţiile de ansamblu ale populaţiei basarabene, caracterul moldovenesc al acestei provincii din punct de vedere geografic şi etnologic, precum şi argumentele economice şi istorice, principalele puteri aliate se pronunţă pentru aceste motive în favoarea reunirii Basarabiei cu România, reunire care a fost formal proclamată de către reprezentanţii Basarabiei”. Consfinţirea printr-un tratat al acestei decizii a fost amânată, însă, până când retragerea trupelor române din Ungaria va fi încheiată definitiv.

La Tratatul frontierelor Europei Centrale de la Paris, din 10 august 1920 (semnat între Marea Britanie, Franța, Italia și Japonia, pe de o parte, Polonia, România, Regatul Sârbo-Croato-Sloven, pe de alta), în care se stipula recunoașterea granițelor comune între statele ce obținuseră teritorii în urma dezmembrării monarhiei dualiste, problema Basarabiei rămăsese însă în suspensie, din cauza opoziției vehemente a Rusiei bolșevice, scrie http://www.certitudinea.ro. 

 După o lungă şi complicată tergiversare, după ce Alexandru Vaida-Voevod și Take Ionescu învinseseră ezitările lui Lloyd George (premierul britanic) și a lui Woodrow Wilson (președintele SUA), unirea Basarabiei cu România a fost recunoscută de jure prin Tratatul semnat la Paris, în ziua de 28 octombrie 1920, între Franţa, Imperiul Britanic, Italia şi Japonia pe de o parte şi România, pe de altă parte.

Tratatul de recunoaștere a unirii Basarabiei cu România a intrat în istorie sub denumirea de Protocolul sau Convenția Basarabeană șicuprindea un preambul şi nouă articole, iar textul tratatului, după ce repeta motivaţiile din Hotărîrea din 3 martie 1920, stipula, în primul articol, că „Înaltele Părţi Contractante declară că recunosc suveranitatea României asupra teritoriului Basarabiei, cuprins între frontiera actuală a României, Marea Neagră, cursul Nistrului de la gura sa pînă la punctul unde este tăiat de vechiul hotar dintre Bucovina şi Basarabia, şi acest vechi hotar”.

Următoarele articole precizau modalităţile de stabilire a frontierei pe teren, respectarea drepturilor minorităţilor, modalităţile de dobîndire şi renunţare la cetăţenia română, trecerea gurii Chiliei sub jurisdicţia Comisiei Europene a Dunării şi asumarea de către România a părţii proporţionale ce revine Basarabiei din datoria publică a Rusiei, precum şi din celelalte angajamente financiare ale statului rus.

Articolul 9 al Tratatului anunță că părțile contractante vor invita Rusia să adere la acest Tratat, de îndată ce va exista un guvern rus recunoscut de ele.

Așadar, detaliile acordului de recunoaștere a unirii Basarabiei urmau să fie stabilite prin negocieri directe între România și Rusia.

Din partea României convenția a fost semnată de Take Ionescu, ministrul afacerilor externe, și Dumitru Ghica, ministrul plenipotențiar al României în Franța.

 Din nefericire, problema ratificării acestui tratat a generat noi  complicaţii în atît de dificila „chestiune basarabeană”.

În anul 1922, Tratatul a fost ratificat de către România şi Marea Britanie, iar peste doi ani de zile de către Franţa.

În martie 1927, după semnarea unor aranjamente comerciale (iunie 1926) şi a unui Pact de amiciţie şi colaborare cordială (septembrie 1926) între România şi Italia, a intervenit şi ratificarea de către această ţară a tratatului pe care-l semnase în urmă cu cinci ani. Încheind un acord cu U.R.S.S., în ianuarie 1925, cu privire la insula Sahalin, Japonia a preferat menţinerea unor bune relaţii cu Moscova, şi, în consecinţă, nu a ratificat niciodată tratatul din 1920.

 Lipsa ratificării Japoniei a determinat ca un tratat care prevedea, în mod expres, că va intra în vigoare după depunerea ratificării de către toate statele semnatare, să fie lipsit de eficienţă din punct de vedere juridic.

S-a argumentat în istoriografia română că acest neajuns ar afecta doar art. 2-9 ale tratatului, nu şi art. 1 care recunoaşte suveranitatea României asupra Basarabiei, ceea ce, în principiu, este corect.

Însă neratificarea de către un stat semnatar a aruncat o neplăcută umbră de îndoială asupra valabilităţii întregului act şi a alimentat agresiva propagandă sovietică pe această temă.

Evident, Rusia Sovietică nu a recunoscut acest tratat şi a încercat să-i minimalizeze forţa juridică în toată perioada interbelică. După cum se ştie, reprezentantul nostru la Copenhaga, D.N. Ciotori, iniţiase, la ordinul Bucureştilor, discuţii cu M. Litvinov şi mai apoi cu L. Krasin.

Negocierile bilaterale cu sovieticii nu aveau un caracter oficial, dar testau disponibilitatea sovieticilor la concesii.

Momentul era prielnic şi din perspectiva vacuumului de legitimitate care înconjura regimul bolşevic. Ciotori remitea colonelului Radu Rosetti informaţia că Litvinov dorea încheierea păcii ca o recunoaştere politică a Sovietelor şi că ar fi consimţit verbal la recunoaşterea Basarabiei ca parte a României.

Semnarea protocolului de la Paris l-a surprins pe Ciotori în miezul tratativelor cu Krasin.

Cel din urmă se arăta contrariat de graba arătată de români în a tranşa chestiunea Babarabiei, fără acordul principalului stat interesat. El sublinia, iritat, eroarea diplomaţiei române, care greşise făcând înţelegeri peste capul sovieticilor.

Tratativele româno-sovietice au cunoscut mai multe etape – Varşovia, 1921;Genova, 1922 şi Viena 1924 – dar fără a se înregistra progrese semnificative în sensul recunoaşterilor propuse de noi.

Oricum, Uniunea Sovietică nu a acceptat niciodată apartenenţa teritoriului dintre Prut şi Nistru la România.

Dorinţa lui Nicolae Titulescu de a relua relaţiile diplomatice cu Uniunea Sovietică şi de a semna unui pact de asistenţă mutuală cu sovieticii – care să conţină recunoaşterea Basarabiei ca parte componentă a statului român – a eşuat în mod previzibil, scrie https://www.historia.ro/ /unirea-basarabiei-cu-romania-lungul-drum-al-recunoasterii-diplomatice .

După negocierile cu Maxim Litvinov, la 21 iulie 1936, se perfecta un protocol care prefaţa pactul de asistenţă mutuală şi care indica, de patru ori, că frontiera între cele două state este pe Nistru.

Litvinov nu avea însă mandat din partea guvernului sovietic şi a amânat semnarea pactului.

Derularea ulterioară a evenimentelor a lăsat impresia că marele nostru diplomat fusese net depăşit de către Litvinov în arta disimulării.

Efortul lui Titulescu de a încheia un pact de neagresiune cu URSS l-a costat demiterea din fruntea Ministerului de Externe, pe fondul unor grave acuze formulate de liderii formaţiunilor de dreapta: Octavian Goga, A.C. Cuza, Gh. Brătianu, Corneliu Z. Codreanu ş.a

Oricum, Tratatul de la Paris din 28 octombrie 1920 așeza pe o nouă bază relațiile româno-sovietice, din punctul de vedere al normelor dreptului internațional. Semnarea acestui tratat a fost un indiscutabil succes al diplomației românești, deoarece a marcat consacrarea internațională a Unirii Basarabiei cu România. Ea a obținut astfel recunoașterea din partea marilor puteri a dreptului istoric asupra teritoriului cuprins între Prut și Nistru .

La fel de indiscutabil este și faptul că Tratatul din 28 octombrie 1920, care urma să intre în vigoare numai după ce va fi fost ratificat de toate părțile contractante – Japonia nu l-a ratificat, se știe – înlocuia anevoios lipsa semnăturii Rusiei Sovietice, cu care România nu a avut relații diplomatice până în iunie 1934. Între timp, marile puteri recunoscuseră de jure statul sovietic (Anglia și Franța în 1924 și Italia în 1927; SUA, în noiembrie 1933).

După 18 ani, la 2 septembrie 1938, Al. Cretzeanu va alcătui un referat asupra oportunității obținerii ratificării Tratatului din 28 octombrie 1920 de către Japonia. Conform referatului în cauză, ambasadorul Japoniei la Moscova, Shigemitsu, ar fi declarat ministrului Ciuntu (februarie 1938), cât și lui Dianu (iulie 1938) că, „dacă România ar dori, Japonia ar ratifica acum tratatul Basarabiei” .

Este deosebit de interesantă analiza lui Cretzeanu a inconvenientelor acceptării propunerii japoneze. El aprecia inoportună primirea ofertei, sau, dacă ar fi fost acceptată, necesita introducerea clauzei păstrării ei secrete până în momentul indicat de guvernul României. „Am avea astfel asupra Uniunii Sovietice un mijloc de presiune care ar putea deveni folositor la un moment dat”.

Al. Cretzeanu credea că n-ar fi dorit să se creeze, prin primirea ofertei, posibilitatea pentru reprezentantul sovietic de a aminti României faptul că Anglia, Franța și Italia au impus-o să plătească semnătura lor prin acordarea unor despăgubiri considerabile supușilor expropriați în Basarabia.

Cretzeanu procedează în final la evaluarea Tratatului din 28 octombrie 1920, afirmând: „dacă privim chestiunea (valoarea tratatului.- n.n.) din punct de vedere strict al dreptului internațional, tratatul Basarabiei are mai mult o valoare morală”, neconținând un titlu juridic (deoarece) pentru Rusia „acest tratat constituie un res inter alies acta” .

Completări interesante se găsesc și în Memoriul confidențial trimis de Nicolae Titulescu regelui Carol al II-lea al României, referitor la istoricul relațiilor româno-sovietice, la începutul anului 1940.

Protestul vehement al Moscovei în nota din 1 noiembrie 1920, prin care a contestat valabilitatea protocolului basarabean și autoritatea Aliaților în problema Basarabiei, a fost doar începutul unei politici care a marcat relațiile sovieto-române în perioada respectivă.

Nicolae Titulescu observa că „Tratatul din 1920 nu ne poate da Basarabia. El are totuși o mare valoare morală. El angajează Marea Britanie și Franța”. Eforturile diplomației românești în a obține recunoașterea suveranității sale asupra Basarabiei din partea Uniunii Sovietice, cât și intransigența guvernului sovietic în această problemă confirmă într-o deplină măsură valabilitatea concluziei respective.

Esența politicii lui N. Titulescu în problema Basarabiei, consta în aceea că n-a urmărit novațiunea, adică înlocuirea semnăturii Angliei și Franței cu aceea a Sovietelor. „Am urmărit cumulul. Îl obținusem în 1936. Din nefericire, nu mai cred că România îl posedă actualmente”.

Astfel se vedeau lucrurile din perspectiva scurgerii a 18 ani în relațiile bilaterale cu Uniunea Sovietică și în cele intraeuropene.

Fragilitatea asigurării României prin Tratatul din 28 octombrie 1920 a ieșit  în evidență în timpul conferinței româno-sovietice de la Viena (27 martie – 2 aprilie 1924).

Dezbaterile în Parlamentul României în care s-au înfruntat punctul de vedere guvernamental, exprimat strălucit de I.G. Duca și I.I.C. Brătianu și cel al opoziției, rostit mai ales prin Dr. N. Lupu, vor pune din nou în evidență dilema conturată imediat după război și rămasă valabilă pe tot parcursul perioadei interbelice: tratative directe cu sovieticii, sau sprijin occidental împotriva lor?

Situl https://www.art-emis.ro/ 100-de-ani-de-la-semnarea-tratatului-de-la-paris-privind-recunoasterea-suveranitatii-romaniei-asupra-basarabiei face un rezumat al negocierilor României cu Rusia Sovietică în problema Basarabiei , în anii 1918-1924:

– Corespondența în privința Basarabiei cu guvernul ucrainean din perioada hatmanului Skoropadski, care a condus la faimoasa Notă a lui C. Arion, în care se expunea în mod magistral dovada deplină a drepturilor etnice, politice și istorice ale României asupra Basarabiei;

– Negocierea cu același guvern a unui aranjament comercial cu Ucraina lui Skoropadski, rămas caduc prin bolșevizarea Ucrainei;- Negocierile lui Ciotori din iulie 1920 cu Litvinov la Copenhaga și începutul convorbirilor sale particulare cu Krasin la Londra;

– Negocierile lui Take Ionescu și generalul Averescu din august 1920 cu Cicerin prin radiograme care s-au finalizat prin propunerea din 31 ianuarie 1921, acceptată de ambele părți, de a se întruni o conferință la Reval;

– Negocierile de la Cetatea Albă privitoare la limanul Nistrului;

– Tratativele ministrului Filaliti cu Karahan la Varșovia din septembrie-octombrie 1921;

– Conferința internațională din Genova (9 aprilie – 19 mai 1922) la care au participat delegații României Ionel Brătianu și C. Diamandy;

– Conferința internațională de la Haga din 15 iunie 1922, avându-l ca delegat al României pe C. Diamandy;

– Conferința de dezarmare de la Moscova între Rusia și statele limitrofe, cu prilejul căreia între București și Moscova s-au schimbat radiograme;

– Negocierile lui C. Diamandy cu Gh.V. Cicerin în timpul Conferinței de la Lausanne la 19 decembrie 1922;

– Conferința româno-sovietică de la Viena din 24 martie – 2 aprilie 1924.

Privind retrospectiv istoria interbelică a Basarabiei, lacuna cea mai importantă a Tratatului de la Paris din 28 octombrie 1920 a constat în absența unui acord prealabil cu Rusia sovietică în această problemă.

 

Reputaţi jurişti şi diplomaţi, au atras atenţia asupra faptului că din punct de vedere juridic tratatul din 1920 „nu ne poate da Basarabia” deoarece Rusia invoca principiul res inter alios acta, aliis neque nocere, neque prodesse potest (un lucru convenit de unii, nu poate fi nici vătămător, nici de folos altora).

 Din păcate, notele ultimative sovietice din iunie 1940 au oprit în mod brutal o susţinută luptă a diplomaţiei româneşti pentru recunoaşterea internaţională deplină a unirii Basarabiei cu România.

Se încheiau trist, astfel, două decenii de eforturi diplomatice şi speranţe pentru consfinţirea şi în politica internaţională a ceea ce era drept şi necesar (http://astra.iasi.roedu.net/texte/nr35b.html).

23/10/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: