1812: De ce și-au incendiat rușii capitala ocupată de francezi?

Incendiul de la Moscova, un eveniment a cărui cauză este disputată încă între istoricii ruși și cei occidentali, a izbucnit la 14 septembrie 1812 în timpul capturării Moscovei de către armata lui Napoleaon, după ce trupele ruse și majoritatea locuitorilor au abandonat orașul.

Înainte de a părăsi Moscova, contele Rostopcin, guvernatorul orașului, a dat ordin să fie aruncat în aer sau arse principalele clădiri publice (inclusiv bisericile și mănăstirile).

În timp ce majoritatea armatei franceze intra în oraș, au izbucnit mai multe incendii, a căror cauză nu a fost niciodată stabilită oficial.

Astăzi, majoritatea istoricilor atribuie incendiile sabotajului rus.

Ivan Kataev (1911) a estimat că distrugerea a afectat 3/4 din clădirile din oraș: 6.496 dintr-un total de 9.151 case private (care includeau 6.584 clădiri din lemn și 2.567 clădiri din cărămidă). 8.251 de magazine și depozite cu amănuntul (inclusiv mare parte adistrictului de afaceri din Kitay-gorod și Zamoskvoreș ). 122 din cele 329 de biserici. Au fost găsite aproximativ 12.000 de cadavre, dintre care aproximativ 2.000 erau ale unor soldați ruși răniți care au ars de vii.

Universitatea din Moscova, Biblioteca Buturlin teatrele Petrovski și Arbatski au fost complet distruse; multe opere de artă, inclusiv manuscrisul poemului epic din Povestea campaniei lui Igor, s-au pierdut pentru totdeauna.

Populația Moscovei în 1811 era estimată la 270.000 de locuitori, dar după război, când locuitorii s-au întors în oraș, ea scăzuse la 215.000.

Hărțile întocmite de autoritățile ruse după război (în special hărțile militare din 1817 retipărite pentru public în 1831) arată că majoritatea teritoriului Moscovei a fost distrus în incendiu, cu excepția notabilă a Kremlinului, a orfelinatului, a districtului de nord din Bely Gorod (de pe strada Tverskaya la strada Pokrovka),precum și așezările din suburbii.

Aceste planuri, care probabil exagerează dezastrul, arată unele zone cruțate ca fiind distruse. De exemplu, strada Bolșaia Nikitskaia își păstrase intacte multe dintre casele sale; trupele ocupante și-au apărat propriile case, precum și teatrul francez și colonia franceză Kouznetski Most. Francezii au încercat chiar să salveze Palatul Batahov ocupat de mareșalul Murat, dar după două zile de luptă cu flăcările, acesta a fost distrus în incendiu.

Contrar declarațiilor generalului Marbot care a susținut că arderea Moscovei este principala cauză a eșecului campaniei din 1812, distrugerea Moscovei în incendiu nu a fost chiar totală.Practic, au mai rămas suficiente case, palate sau cazărmi pentru adăpostirea armatei franceze.

În plus, multe unități erau staționate în afara orașului, de exemplu la Ostankino (cavalerie ușoară) sau Khimki (corpul italian); altele au fost trimise spre sud pentru a bloca mișcările rusești.

Odată cu primele zăpezi, în zorii zilei de 19 octombrie, după 35 de zile de ocupație primii soldaţi francezi încep să părăsească Moscova, pentru ca în 22 octombrie, la apusul soarelui, toţi cei 100.000 de combatanţi, francezi şi aliaţi să abandoneze oraşul martir.

În Moscova mai rămân circa 8.000 de militari ai generalului Mortier, care a primit deja indicaţii speciale. Cândva împăratul declarase: „Eu nu fac niciodată lucruri inutile„. Însă tocmai acum, după o lună de şedere într-o Moscovă pustiită, el îi dă lui Mortier ordinul barbar şi de-a dreptul inutil de a arunca în aer principalele edificii publice, Kremlinul şi mai ales Catedrala Vasili Blajennîi, pe care el o numeşte „la Mosquée”. Acesta este răspunsul său la tăcerea lui Alexandru.

183.000 de butoaie cu praf de puşcă au fost puse în toate încăperile palatului ţarului și după ce au aprins fitilele, francezii au plecat, însă, în timp ce Napoleon se retrăgea spre Kaluga, o ploaie torenţială a făcut ca flăcările să se stingă…

Aceeaşi ploaie teribilă desfundă drumurile şi-l sileşte să se oprească. Abia cu greu mai pot fi scoase tunurile împotmolite în noroi.

Napoleon însuşi avea să declare despre această campanie dezastruoasă:

„Acest război cu Rusia a fost o afacere proastă. M-am înşelat nu numai asupra scopului acestuia sau a oportunităţii politice, dar chiar şi asupra modului de a-l purta. Am ajuns la Moscova şi am crezut că voi semna pacea, dar am rămas acolo prea mult. Am crezut că voi obţine într-un an ceea ce ar fi trebuit să execut în două campanii…”.

Şi ca şi când nu-şi putea imagina că ceasul imperiului său sunase deja, el adăugă: „Am făcut o mare greşeală, dar voi avea mijloace să o repar„.

Viitorul apropiat avea să-i distrugă şi această ultimă iluzie. Doi ani mai târziu, sub presiunea întregii Europe coalizate împotriva lui, Napoleon va fi obligat să abdice.

Publicitate