1763 – Represalii barbare împotriva românilor și secuilor în Transilvania

Înaintea măcelului secuilor de la Siculeni din 1764, a existat în 1763 și un măcel al românilor!

Un cutezător şi înzestrat orator român sub Dictatura de la Viena si Budapesta a fost ţăranul patriot Tănase Todoran din Bichigiu, în etate de 120 de ani (!) — (conf. Carol Gollner, op. cit. p. 45).

Militând activ pentru înfiinţarea regimentului graniceresc român, venerabilul bătrân il insoțește pe liderul românilor nasaudeni  Stefan Cutea  la Viena. 

Dupa multele  parlamentări pe aceasta temă,  urmează unele busculade (Adrian Hamzea , din studiul Gesta Siculorum redat de https://www.infobrasov.net ).

Generalul-guvernator von Buccow un personaj inflexibil si obtuz, abia scapă nebătut… Nu însă şi episcopul Petru Pavel Aron, pe care guvernatorul ateu  îl adusese cu sine în ipostaza de „misio­nar”…
Aceste… impacturi între „părţi” au fost “comunicate” și consi­derate la Viena drept efectele insubordonării (deşi unităţile nu depuseseră încă jurămîntul militar!), deci o veritabilă rebellio!
Se ordonă o anchetă, VENERABILUL Tănase To­doran şi alte cîteva zeci de români, socotiţi ca in­stigatori, sunt arestaţi, apoi „justiţia” aşa-zisei ra­ţiuni de stat îşi spune, cu mare spor, cuvîntul “pildui­tor” — pentru masele de români.

In luna noiembrie 1763, Tănase Todoran este frînt cu roata, unii traşi în ţeapă, mulţi alţii spînzuraţi! (In hotarul comunei Sieuţ, din păr­ţile Năsăudului, există o înălţime care şi astăzi se numeşte „Dealul acăştarîlor ” — Dealul spînzuraţilor: „akasztott” în limba maghiară înseamnă „spînzurat”!.

Dureroasă reminiscenţă toponimică a acelor îndepărtaţi ani de zvîrcoliri.

Urmează – după… da­tină, ca sa scape – fuga a sute si sute de familii româneşti în „codrul frate”; şi, mai cu seamă, pribegirea în Moldova si Valahia.

Sa amintim că încă din anul 1757, Austria făcea repe­tate demersuri la Constantinopole, nădăjduind ca Înalta Poartă să facă uz de întreaga influenţă pe lîngă domnitorii din Moldova şi Muntenia, pentru ca aceştia să extrădeze 96.000 (nouăzeci şi şase mii!) de „dezertori”, (conf. Carol Gollner, op. cit, p. 119).

Demersurile au esuat….
Acţiunea de conscriere a „voluntarilor” români — ca şi a celor secui — continuă să treneze, în ciu­da faptului că în cursul anului 1763 fusese înfiinţa­ta o nouă comisie recrutoare compusă din generalul baron Ziskovic Jozsef, conţii Lazar Janos şi Bethlen Miklos.
Unele din metodele de „convinge­re” la care a recurs Comisia le-am evocat mai sus: presiuni si persuasiune… cu ţeapa şi ştreangul. 

In primăvara lui 1764, la numai cîteva luni după Sîngeroasa noapte de la Siculeni (Madefalva)— von Buccow moare subit (lumea și chiar niște cronicari vorbea despre “niște” blesteme)… !

ADDENDA

Sfinţii Mucenici Năsăudeni Atanasie Todoran din Bichigiu,Vasile Dumitru din Mocod, Marin Grigore din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu.

În zilele de 22-24 octombrie 2007, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel, a avut loc şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Printre hotărârile luate a s-a numărat şi recunoaşterea în rândul sfinţilor a Martirilor Năsăudeni Atanasie Todoran, Vasile din Zagra, Grigorie din Telciu, Vasile din Mocod, din Ţara Năsăudului cu ziua de pomenire la 12 noiembrie, dată la care au suferit martiriul în anul 1763.

Atanasie Todoran a lui Dănilă din Bichigiu, de pe Sălăuţa, înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, fusese militar în armata habsburgică, în perioada de domnie a împăratului Leopold I (1640-1705).

A părăsit armata austriacă şi s-a refugiat în Munţii Ţibleşului, apoi în Maramureş şi în Moldova, unde a rămas o perioadă mai îndelungată.

Revine în ţinuturile de obârşie, din Ţara Năsăudului, în perioada în care Imperiul habsburgic încerca să consolideze frontierele sale de răsărit prin militarizarea zonei şi crearea unui Regiment de graniţă în ţinuturile năsăudene.

Concomitent cu militarizarea, austriecii urmăreau un al doilea obiectiv, deloc lipsit de importanţă pentru întărirea stăpânirii lor în Transilvania, şi anume atragerea românilor la catolicism, prin unirea cu Biserica Romei.

Acesta este contextul în care se înscrie episodul ilustrat de mişcarea de protest de la Salva din 1763, condusă de Atanasie Todoran, cu multiple semnificaţii în plan naţional şi spiritual deopotrivă.

Desfăşurarea evenimentelor care au culminat cu martirajul lui Atanasie Todoran, prin tragerea sa pe roată, s-a produs la începutul lunii mai 1763, când generalul Bukow a venit împreună cu un corp armat să primească jurământul grănicerilor năsăudeni.

Din suita generalului făcea parte şi episcopul greco-catolic Petru Pavel Aron (1754-1764), fiind desemnat ca să binecuvânteze steagul regimentului grăniceresc, aceste momente solemne organizându-se în localitatea Salva, pe platoul numit “Mocirlă”. Dar mare a fost uimirea şi contrarierea asistenţei când, din rândul cavaleriei grănicereşti, a ieşit veteranul Todoran adresându-se confraţilor săi:

 ‘’De doi ani noi suntem cătane dar carte n-am căpătat de la înălţata împărăteasă că suntem oameni liberi. Ne-au scris ca iobagi, dăm dare şi facem slujbe cătăneşti; copiii noştri vor merge până la marginile pământului să-şi verse sângele, dar pentru ce? Ca să fim robiţi, să n-avem nici un drept, copiii noştri să fie tot proşti, ori vor învăţa ceva, ori ba? Aşa nu vom purta armele, ca şi sfânta lege să ne-o ciufulească şi batjocorească tisturile (ofiţerii imperiali). Jos armele! …”.

Cuvântarea înflăcărată a lui Atanasie a avut un impact deosebit asupra celor prezenţi. Grănicerii l-au alungat pe Bukow şi pe ofiţeri şi s-au hotărât să continue revolta.

Se zice că  înţeleptul bătrân s-a dus la episcopul unit Petru Pavel Aron şi i-a spus: “Fătul meu, de unde eşti?” Acela i-a răspuns: “De la Blaj”.

“Dacă eşti de la Blaj şi împărăteasa ţi-a dat domeniu, du-te acolo şi stai liniştit nu ne tulbura pe noi în credinţa noastră”. 

După aceea l-a luat pe vlădică de mână şi l-a condus prin mulţimea tulburată ca nu cumva aceasta să năvălească asupra lui.

La scurt timp după conflict, a venit la Salva o comisie imperială, pentru a face cercetări asupra faptelor. Ancheta s-a întins pe durata a şase luni, fiind îndreptată, în mod evident, asupra principalului conducător al protestelor, Atanasie din Bichigiu.

Acesta n-a retractat nimic din învinuirile aduse, asumându-şi cu bărbăţie mucenicească răspunderea celor întâmplate.

Sentinţa s-a pronunţat în ziua de 12 noiembrie 1763, în faţa “cvartirului” colonelului Schroder din Bistriţa, fiind scrisă pe o filă separată şi comunicată magistratului bistriţean.

Actul prevedea ca Todoran al lui Danilă din Bichigiu în vârstă de 120 ani (după alţii de 104 ani), să fie frânt cu roata “pentru că a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statul militar grăniceresc, precum şi pentru că, la cererea stăruitoare a fiului său muribund, n-a lăsat să i se ofere acestuia Sfânta Cuminecătură”, de către preotul greco-catolic.

Odată cu el au fost spânzuraţi Vasile Dumitru a Popii din Mocod, Grigore Mani din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, iar trupurile lor au rămas neînmormântate, pentru aceeaşi vină. Altor 15 conducători ai revoltei li s-a comutat pedeapsa: să treacă de 10 ori în sus şi în jos “printre loviturile de vergi a 300 de soldaţi”.

La executarea pedepsei, atât Atanasie, cât şi confraţii săi de supliciu, au mărturisit că nu regretă cele întâmplate, deoarece este mai bine să-şi jertfească viaţa decât să trăiască oprimaţi, trecuţi cu forţa la o credinţă străină de sufletul lor. 

Publicitate