CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Basarabia sub dominația rusească.

                          Ținuturile Principatului Moldovei în anul 1483

Istoria Basarabiei sub dominația rusească.

 

„Adevărul istoric, precizează istoricul rus N. Kareev, poate fi numai unul pentru toate naționalitățile, adică asupra unuia și aceluiași fapt nu poate să existe două sau mai multe adevăruri ce nu se împacă reciproc, – de exemplu, adevărul francez și adevărul german, adevărul rusesc și adevărul polonez” sau, aș vrea să adaug eu: adevărul rusesc și adevărul românesc (https://www.timpul.md/articol/istoria-basarabiei-sub-dominaia-ruseasca-justificarea-istoriei-basarabiei-sub-rusi).

Această idee o găsim bine exprimată și la istoricii români. B.P. Hasdeu vorbește de respectarea principiului adevărului istoric foarte precis:

„Politica unui stat poate și chiar trebuie să se folosească de istorie la așezarea instituțiilor interne și a raporturilor externe ale statului, tot așa cum profită marina de astronomie sau cadastrul de geometrie; dar o politică uneltind falsificarea verității istorice, este ca și când ar cere să dispară din spațiu planeta Marte sau să se schimbe proprietățile triunghiului”.

Sub altă formă, dar cu toată convingerea și asemănător cu Hasdeu, tratează această chestiune și A. D. Xenopol. „Istoria, zice el, urmărește descoperirea adevărului și explicarea lui cazuală… Noi credem că istoria va aduce mult mai multe slujbe, chiar pentru ridicarea morală a unui popor, dacă ea nu va reproduce decât curatul adevăr, fără ca să-l potrivească cu interesele momentului”.

Autorul aprobă cuvintele lui Fustel de Coulanges că „este totdeauna primejdios a confunda patriotismul care este o virtute, cu istoria care este o știință”.

Nu mai vorbim de istoricii în viață, care și ei înțeleg la fel problema cercetării istorice.
E suficient, deci, să ne punem de scop a descoperi adevărul, a-l face să fie văzut de fiecare om ce caută obiectivitate, pentru ca să ne pară mai convingătoare trista realitate românească sub dominație străină.

Și nu e de loc nevoie să extragem această latură de istorie a provinciilor alipite sub dominație străină din povestirea generală a stării lor sub această dominație, pentru a nu fi învinuiți de păcatul subiectivismului tendențios.

Națiunile sunt realități vii istorice și dacă au conștiință de sine, puse sub jugul străin sau chiar și sub o dominație mult mai puțin civilizată, nu pot decât să se simtă suferinde.

Pe de altă parte, nu putem lăsa grija studierii istoriei provinciilor românești pe seama istoricilor străini, deoarece atunci ar trebui să ne mulțumim cu ceea ce ne-ar spune ei, chiar dacă ar greși, nerespectând suficient adevărul istoric

Basarabia Mare (Basarabia Ţaristă, Bessarabia)

                   1812

Istoricii români au tot dreptul să se ocupe de istoria rusească, nu numai pentru faptul că Basarabia a fost sub dominația rușilor, și deci, există un interes național românesc de a cunoaște starea ei din acel timp, dar și pentru că în domeniul științei istorice nu există nicio delimitare a muncii științifice pe linia hotarelor statelor. Altfel ar fi imposibilă azi Istoria Romei sau a Greciei.

În a doua jumătate a secolului trecut, cercetările istoricilor ruși în domeniul revoluției franceze au adus în istoriografia franceză lumini noi. Istoricii francezi recunoșteau importanța lucrărilor autorilor ruși și o întrebuințau uneori, la adresa lor, numele de „Școala rusească”.

Istoricii ruși făceau asta fără ca problemele pe care le studiau să aibă vreo legătură cu istoria lor națională.

Deci este clar că interesele științifice ale istoricilor români nu se pot opri la granițele statului.

Dar și mai mult. Istoricii români sunt obligați moralmente să studieze trecutul provinciilor alipite. Dominația străină a produs asupra acestei provincii o înrâurire mai mult sau mai puțin adăugată.

Basarabia a făcut parte din statul rusesc mai mult de un secol. Cinci împărați ruși au domnit peste ea.

Aceasta prezintă un motiv suficient, pentru ca noi să ne ocupăm de istoria provinciei basarabene și să nu o lăsăm exclusiv pe seama istoricilor ruși, ca ei să nu facă din această istorie ceea ce au făcut în secolul trecut un Batiușkov și un Nacco sau cum intenționează să facă acum un Bromberg, care susține părerea că teritoriul moldovenesc în întregime, inclusiv acela dintre Prut și Nistru, a aparținut în vechime rușilor.

Această mică justificare a cercetărilor din domeniul istoriei Basarabiei sub ruși a fost necesară, ca răspuns la părerea că nu ne trebuie istoria provinciilor alipite sub dominație străină, părere pe care nu o pot împărtăși deloc.

Expunerea faptelor petrecute în Basarabia sub dominația rusească trebuie să fie pusă în legătură atât cu evenimentele din centrul Rusiei, cât și cu starea sufletească a naționalității vii românești din Basarabia și cu destinele națiunii române în general.

Istoricul trecutului basarabean sub ruși, niciun moment nu trebuie să uite că Basarabia și-a păstrat înfățișarea sa deosebit de etnică, social-politică și juridică întotdeauna cu un aspect național, până la tragicul sfârșit al vastului imperiu rus.

Proteste zadarnice

  

                        Pentru a le răspunde celor ce mai vorbesc încă despre „actul progresist al unirii Basarabiei cu Rusia”, trebuie să facem o incursiune în perioada anilor 1812-1815, adică anii când, până la Congresul de la Viena al Sfintei Alianţe, românii mai sperau că vor rămâne totuşi împreună.

Când, cu alte cuvinte, actul de forţă şi de injustiţie comis de Rusia nu fusese încă ratificat de marile puteri ale Europei. Dar, după ce Rusia dăduse semnalul „salvării” Europei de pericolul napoleonian, ea a devenit un arbitru al Congresului, care şi-a tăiat, fireşte, partea leului.

                        Să vedem acum cum se poate vorbi de o unire între Basarabia şi Rusia. Din punct de vedere etnic, bănuim.

Atunci, să verificăm situaţia naţională a teritoriului în perioada anexării.

                        Rezultatul e stupefiant.

                        În momentul anexării din 1812, populaţia Basarabiei era aproape în întregime românească. După o statistică prezentată de Ştefan Ciobanu, în 1810 românii formau 95% din populaţia regiunii, fiind majoritari şi în raialele turceşti Hotin, Chilia, Tighina şi Cetatea Albă.

(1) Iar primul recensământ efectuat de ruşi aici, cel din 1817, a dat rezultatul de 86% români şi 14% alte naţionalităţi (ucrainieni, evrei, lipoveni, greci, armeni, bulgari, găgăuzi), mare parte din acestea sosite deja în cei cinci ani care trecuseră de la anexare sau în perioada războiului ruso-turc ce a precedat-o.

(2) Într-adevăr, aceasta a fost consecventa politică a tuturor guvernelor ruseşti, de a schimba prin colonizări de străini şi expulzări de autohtoni caracterul etnic pur românesc al teritoriului.

                        Pentru români, aşa cum se va vedea şi în continuare, pierderile erau imense şi ireparabile („mai mult de jumătate de ţară”), în schimb pentru ruşi noul teritoriu anexat nu reprezenta decât, după afirmaţia lui Rumeanţev, „o fâşie îngustă de ţară, care, fără a forma o provincie, se numeşte Basarabia.” (3)

                        Pierderea Basarabiei a fost totuşi de natură a zdruncina ultimele rămăşiţe ale fenomenului filorus din opinia publică română, foarte puternic la un moment dat. Această scădere catastofală a cotei Rusiei, „apărătoarea creştinătăţii”, a fost evidenţiată de istoricul sovietic Iordanski:

„Pierderea Basarabiei… a elucidat definitiv în ochii patrioţilor români rolul împăratului rus şi adevăratele motive ale interesului nutrit de «cea mai mare dintre puterile creştine» faţă de cauza eliberării popoarelor asuprite din Orientul apropiat… de aceea, dezvoltarea ulterioară a mişcării naţionale s-a dovedit a nu depinde de Rusia, ci chiar în opoziţie cu ea, deoarece s-a subordonat nu impulsului dat de ţar, ci celui al marii revoluţii franceze.” (4)

                        Ca să ne convingem că acest sentiment s-a instaurat într-adevăr pe deplin, să consemnăm că în perioada imediat posterioară anexării, deşi iniţial au fost numeroase înscrieri, doar doi boieri s-au strămutat în Basarabia.

Pentru acest lucru, sultanul chiar a mulţumit printr-un firman boierilor pentru credinţa arătată, care de fapt pentru Moldova era datina străveche.

Căci flacăra puterii românilor începea să ardă cu vigoare, pe măsură ce turcii slăbeau.

                        Iar la 26 octombrie 1812, boierii moldoveni adresau, cu trimitere evidentă spre turci, „Anaforaua obşteştei adunări cătră Domnul Moldaviei Scarlat Alexandru Calimah voievod pentru înstrăinarea Besarabiei”, care reprezintă un memoriu de protest foarte viguros şi bazat pe date concrete indestructibile.

                        Ținuturile Principatului Moldovei în anul 1483

De aceea vom reda mai jos un pasaj mai lung:

                        „Întru deznădăjduirea întâmpinărei, sosind lumina mântuirii cu prefacerea pacei, văzând că din trupul Moldovei, partea cea mai bună, şi însufleţirea hranei – şi împuternicirea s-au deosebit, apoi ca nişte slugi credincioase înştiinţăm, că din întregimea Moldovei, lipsesc acum şese ţinuturi, adecă cel mai mare ţinut ce se numeşte Orheiul sau Lăpuşna, cel de al doile după dânsul al Sorocii, al 3 – Hotărnicenii, al 4 – Codrul, al 5 – Greceni, iar al 6 – ţinutul Iaşii, cea mai mare parte, căci acea remasă se socoteşte întru nemică; afară de ţinutul Hotinului, şi afară de Bugeagului, care deşi s-au dezlipit de la o vreme din trupul pământului Moldovii, dar tot întru aceiaşi stăpânire aflându-se a pre puternicii împărăţii, era îndemănarea şi adăpostirea pământenilor, în înlesnirea vieţuirei lor, şi întru a hranei îndestulare şi a vitelor păşune. Iară întru acest chip, toată partea aceea socotindu-se până în Prut, poate fi mai mult decât jumătate de ţară, într-un cuvânt tot câmpul şi inima ţării.” (5)

În continuarea acestei mişcătoare treceri în revistă se solicita „să se mijlocească cătră curtea împărăţiei Rusiei spre a nu fi opriţi pământenii Moldaviei, nici acum – nici mai în urmă, a aduce de la moşiile lor de peste Prut – din pământul Moldavii Besarabia, pâine şi vite de pe acelea moşii, pentru întrebuinţarea caselor şi a politiei aceştia întru care lăcuim, şi să nu rămânem strâmtoraţi de a vieţuirei cele trebuincioase.” (6)

De asemenea, pe parcursul memoriului se mai găsesc expresii ca „sfâşiata Moldovă”, iar spre final se cerea restituirea pământului furat, „precum de la moşii şi strămoşii noştri am apucat întregimea Moldaviei.” (7)

                        În acelaşi an, aflând că ruşii au numit ca mitropolit al Basarabiei pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, fostul exarh al principatelor în perioada ocupaţiei, boierii erau foarte abătuţi. Un martor ocular nota:

„Boierii sunt cu atâta mai nemulţumiţi, cu cât trag de aici încheierea că Basarabia e pierdută de acum pentru totdeauna pentru Moldova, şi puţina nădejde a unei reîntoarceri a pierit.” (8)

                        Noi proteste aveau loc în 1815, cu ocazia deschiderii la Viena a Congresului Sfintei Alianţe. Cu acest prilej, mitropolitul Moldovei, Veniamin Costache, arăta: „Pentru Bucovina, Ghica Vodă şi-a pierdut viaţa, şi noi pentru Basarabia nu facem nici măcar un protest.” (9) Mitropolitul a expediat o moţiune acestui Congres. El a fost sprijinit şi de domnul muntean Caragea, care a cerut protecţia prim-ministrului austriac Metternich.

Răspunsul primit de la acesta, prin intermediul austriacului Gentz, era însă descurajator:

„Principele Metternich este pe deplin convins că orice încercare de a face pe Rusia a retroceda Porţii teritoriul pe care dânsa l-a smuls în ultimul război, ar fi azi fără scop şi ţintă.” (10)

                        Iar la 16 iulie 1814, boierii din Moldova neocupată de ruşi, adresându-se turcilor, vorbeau despre paguba „strămoşeştilor noastre moşii, de la care am avut toată hrana vieţuirii casălor noastre” şi despre „strâmtorirea multă cu schimbarea hotarului.” (11)

                        Acelaşi subiect era abordat tot în 1814 de către Misiunea catolică a Moldovei: „Foametea sau lipsa e ce ne strâmtorează mai mult, şi (ne) e teamă că vom mai avea s-o suferim. Pricina de căpetenie e dezbinarea unei jumătăţi a ţării, şi anume a celei mai roditoare, dincolo de râul Prut, până la Nistru, pe care au luat-o ruşii în condiţiile păcii. De aici venise belşugul vitelor de orice fel, a grânelor, a cerei, a mierii şi, din vremea când au luat-o ruşii, au închis negoţul, aşa că nimic sau prea puţin lasă a ieşi pentru ceastălaltă Moldovă, şi aceea cu preţ foarte mare.” (12)

                        Şi ce aceasta încheiem prezentarea atitudinilor moldovenilor „liberi” pentru a trece Prutul şi a vedea cu câtă bucurie au primit basarabenii înşişi noua situaţie ce li se impusese. Acolo în aceste momente se petrecea un fenomen nou, sesizat de Leon Boga:

„Abia după ce moldovenii se simţiră despărţiţi unii de alţii, la cei de pe malul stâng al Prutului se contură mai luminos icoana patriei, se aprinse mai vie dragostea de neam şi limbă.” (13)

                        Şi aici începeau să apară proteste, adresate autorităţilor centrale ruseşti, în care se arăta clar tot răul produs de brutala anexare. De exemplu, în jalba adresată consiliului statului rusesc de către nobilimea basarabeană la 29 ianuarie 1814, se spunea:

„Iată au trecut şaisprezece luni de când această Gubernii afierosită întru sloboda răpirii iubitorilor de rău căştig ocărmuitori, să tăngueşte sub giugul urmărilor celor răli şi ai priincioasii împuterniciri a unora din slujbaşii ocărmuirii Basarabiei.” (14) Jalea şi panica populaţiei erau prezentate astfel:

„Însuşi locuitorii ci se află lăngă Prut arată cugeţile lor spre a fugi la Moldavia ca să scapi di asprime ocărmuitorilor pămănteşti, precum şi sati întregi au fugit pentru cari oblăduire de aici ari ştiinţă întru acest chip dar în loc să îndemni cu plăcuta năzuire norodului megiaşit pentru cari este cuprindere şi enstrucţioani ci s-au dat di cătră gubernatorul şi poruncă ca să să silească spre înmulţime lăcuinţii gubernii. Ocârmuire aceasta au îndemnat să să întoarcă la Moldavie oamenii cari veniseră cu cugetări ca să să aşeze în Basarabia.” (15)

     Alte proteste aveau loc în contra încălcării drepturilor populaţiei autohtone. Astfel, la 12 februarie 1814, nobilimea basarabeană se adresa ţarului în acest mod:

„Dă-ne buna vieţuire, dăruieşte-ne nestricare obiceiurilor şi a pravililor, miluieşte-ne cu mărime sufletului şi a iubirei tale de oameni şi dacă din oareşcare râvnire a soartei noastre au agiuns la Împărătescul Vostru auz arătările ce s-au făcut de aici către ministerul, că moldovenii nu ar ave pravili şi că ar fi din fire porniţi întru urmări nepriincioasă, şi că ar trebui zaconuri pentru pedeapsa greşalilor lor, fii milostiv a vede că moldovenii sunt plini de credinţă.” (16)

În continuarea memoriului, nobilii cereau ca mitropolitul Basarabiei să fie primul membru al Divanului provinciei, „pentru că aceasta este fire şi lege Moldaviei”, (17) şi „să să rânduiască şi ocârmuitor politicesc a oblastii pământean din moldoveni credincios Împărăteştii Voastre Măriri, care să poată cunoaşte persoanile, pronomiile, pravilele noastre, şi împregiurările de aici, fiindcă lipsind aceste acum, înstreinându-se din zi în zi, izvodindu-să cele neobicinuite, ne înspăimântează şi pe noi şi pe fraţii noştri.” (18)

                        Tot la 12 februarie 1814, boierii adresau o jalbă şi către oberprocurorul Sfântului Sinod rus: „Toată obştia oblastului Basarabiei, toati niamurile, şi toati stările de aicea tineri şi bătrâni năzuim la apărarea luminărei voastre… să nu să dea ascultari nici la un fel de arătări din oari cui parti vor fi, nici să să dea hotărâri soartii noastre, pără nu să vor înfăţoşa deputaţii din partea obştii, cari vor avea încredinţarea arhipăstorului nostru mitropolit Gavriil, cuprinzătoare că de cătră obştii sint trimeşi şi cari fără multă prelungire să vor trimiti.” (19)

                        În sfârşit, în aceeaşi zi era expediată şi o jalbă către „împărătescul Ministerium”, în care se menţiona:

„Am arătat de faţă întristare noastră pentru arătare ce s-au făcut de aice cătră Ministrul Justiţăei, spre defăimare niamului moldovenesc, că nici am ave pravile, şi că, am fi din fire plecaţi spre răle urmări, şi s-au cerut zaconuri spre pedeapsa greşalelor niamului, cutremurându-ne, înspăimântându-ne, am nazuit mai înainte cătră picioarele pragului, ca să nu se îndure de credincioşii creştini năzuitori moldoveni, cari şi pravile au avut, şi credinţa lor ar fi fost sădită în inimile lor către prestolul Rusiei… pătimesc pravoslavnicii năzuitori a oblastului cu nişte streine urmări şi închipuiri călcătoare legiuirilor şi obiceiurilor firii noastre încât niamul jădăvesc prin poliţăe Chişinăului obideşte lege creştiniască cu multe atingiri pentru multe sfârşituri, împuternicindu-să asupra creştinilor, care nu cutezăm a le mai arăta pre larg.

Dar şi în alte obiceiuri pământeşti din zi în zi să urmeazî călcare şi să pricinuieştea întristare.”

De aceea, „cerim ca să ni miluiască iubitoare de oameni împărăţăe a nu să strica legiuire obiceiurilor noastre întru ale ocârmuirii, şi a nu se hotăra zaconuri de pedeapsă pentru neamul boeresc precum s-au cerut, şi a fi arhipăstorul nostru mitropolit precum au fost din începutul fiinţăi Moldoviei întăiul şăzător în divanul ocârmuirii politiceşti, şi a ni să rândui un nacealnic politicesc a gubernii, pământean creştin temâtor de Dumnezeu, credincios a împărăţăei şi cunoscătoriu firii pravililor, şi tuturor împregiurărilor de aice, după cum este asămine cuviincioasă persoană, pământean a Moldoviei din cele mai întăi familii cu ispitită ştiinţă şi creştinătate şi cu îndestulă cărunteţă şi întălepciune, credincios a Împărăteştei Sale Măriri, exelenţăe sa Domnul gheneral maior şi cavaler Ilie Filipovici Catargiu. Aceasta este acum a obştiei din partea niamului rugăciuni spre liniştire sufletelor noastre şi în contenire călcării obiceiurilor.” (20)

                        Analizând toate aceste proteste ale boierimii, istoricul basarabean Iustin Frăţiman concluziona că „nu numai boierii rămaşi în Moldova erau contra alipirii Basarabiei cătră Rusia, ci contra acestui fapt au fost chiar şi boierii care au devenit supuşi ruşi, rămânând în Basarabia.” (21)

Aceasta este şi convingerea noastră.

Note:

1   Ştefan Ciobanu, Cultura românească în Basarabia sub stăpânirea rusă, Chişinău, 1923, p. 20.

2    Mircea Muşat, Ion Ardeleanu, De la statul geto-dac la statul român unitar, Bucureşti, 1983, p. 396.

3    Ibidem, p. 398.

4    Ibidem, p. 200.

5   Iustin Frăţiman, Studiu contributiv la istoricul mitropoliei Proilavia (Brăila), Chişinău, 1923, p. 235-236.

6    Ibidem, p. 241-242.

7    Ibidem, p. 241.

8    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 226.

9    Ibidem, p. 177.

10  Ibidem.

11  Nicolae Iorga, Basarabia noastră, Vălenii de Munte, 1912, p. 158.

12  Ibidem.

13 Leon T. Boga, Lupta pentru limba românească şi ideea unirii la românii din Basarabia după 1812, Chişinău, 1932, p. 6.

14  Iustin Frăţiman, op. cit., p. 252.

15  Ibidem, p. 255-256.

16  Ibidem, p. 244.

17  Ibidem, p. 245.

18  Ibidem.

19  Ibidem, p. 248-249.

20  Ibidem, p. 251-252.

21  Ibidem, p. 260.

Originea numelui Basarabia

 

 

                        În continuare se cuvine să lămurim de ce ruşii au numit astfel această parte a Ţării Moldovei, nume considerat impropriu de unanimitatea cercetătorilor români. Pentru aceasta trebuie să facem o scurtă incursiune în trecutul zbuciumat al regiunii.

                        Se ştie că la începutul secolului al XIV-lea a luat fiinţă un stat în spaţiul dintre Carpaţii Meridionali şi Dunăre. Întemeietorul acestui stat a fost Basarab, care a fondat şi dinastia domnitorilor săi, dinastia Basarabilor.

                        Documentele latine din acea epocă numeau voievodatul românesc „Terra Transalpina”, adică „ţara de dincolo de munţi” faţă de reşedinţa regelui maghiar sau a papei, care le emiteau. Românii i-au spus „Muntenia”. Curând va fi denumit şi „Terra Blaccorum” sau „Terra Valachorum”, adică „Ţara românilor” sau „Ţara Românească”. În acelaşi timp, documentele slavone o numeau „Vlaşkaia Zemlea”, adică tot „Ţara Românească”, dar şi „Basarabskaia Zemlea”, „Ţara Basarabească” sau mai pe scurt „Basarabia”, după numele domnitorilor ei. În multe dintre cancelariile ţărilor vecine, Ţara Românească era denumită frecvent Basarabia. (1)

                        În cursul aceluiaşi secol, urmaşii întâiului Basarab au început să lărgească hotarele statului lor, extinzându-l spre răsărit în direcţia „părţilor tătăreşti”, după cum erau denumite regiunile dintre râurile Argeş, Siret, Prut, Nistru şi gurile Dunării, aflate pe vremea aceea sub dominaţia tătarilor. În scurt timp, statul Basarabilor a cuprins acest teritoriu, astfel încât Mircea cel Bătrân (1386-1418) s-a putut intitula „Mare voievod şi domnitor a toată Ţara Românească, încă şi spre părţile tătăreşti şi de amândouă părţile pe toată Dunărea până la marea cea mare şi cetăţii Dârstorului stăpânitor.” (2) Aceasta face dovada clară că zona Moldovei care se învecina cu Dunărea şi cu Marea Neagră (Bugeacul) fusese integrată Ţării Româneşti.

                        Dar aproape în acelaşi timp, Bogdan întemeia un alt stat la răsărit de Carpaţi, care până la sfârşitul secolului al XIV-lea a unificat întregul teritoriu al Moldovei istorice. Deja în 1392, domnitorul Roman se intitula domn al Ţării Moldovei „de la munte până la malul mării”, semn că Bugeacul fusese reintegrat statului moldovenesc. El încetă de a mai face parte din ţara Basarabilor. Dar, cu toate acestea, litoralul continua să fie denumit, mai ales de către turci, litoralul „basarabean” sau chiar „Basarabia”, în amintirea Basarabilor care l-au stăpânit, după cum tot otomanii denumeau litoralul sud-dunărean „Dobrogea”, după numele fostului conducător Dobrotici. Şi chiar după ce Ţara Românească încetase demult să mai fie denumită „Basarabia”, numele acesta se conservă pentru zona de sud-est a Moldovei. (3)

                        „Din stăpânirea Munteniei, numită şi Basarabia din pricina dinastiei domnitoare a Basarabilor, asupra sudului Moldovei, provine numirea de Basarabia dată acestei părţi de ţară, numire care la 1812, când ruşii au dobândit jumătatea orientală a Moldovei, a fost întinsă asupra întregii părţi răşluite.” (4)

                        Aproximativ acelaşi lucru îl spunea şi rusul Berg: „Denumirea Basarabiei vine de la numele voievozilor transilvăneni Basaraba, care în primii ani ai secolului al XIV-lea au pus începutul dinastiei Basarabilor, întemeietorii Valahiei independente. În unul din hrisoavele sale de la începutul secolului al XV-lea, domnitorul Mircea voievod îşi zice «Gospodar al pământului Basarabiei» (adică al Munteniei). În timpul său (1386-1418) Valahia îşi întinsese dominaţia până în Dobrogea şi Cetatea Albă. De atunci, părţile de sud ale Moldovei şi Basarabiei de astăzi au început să se numească Basarabia.” (5)

                        Iar alt istoric rus, Nolde, arăta: „Termenul Basarabia istoriceşte desemna numai partea de sud a teritoriului anexat de Rusia în 1812 şi nu se aplică părţii de centru şi de nord a acestui teritoriu. E de asemenea cert că după emigrarea în masă a nogailor bugeceni în cursul războiului ruso-turc din 1768-74 regiunea aceasta (Bugeacul) a reintrat sub dominaţia turcă, făcând astfel parte din Moldova, după cum făcea parte şi teritoriul de nord dintre Prut şi Nistru, anexat în 1812.” (6)

                        Odinioară, Moldova, aşa după cum o descria şi Dimitrie Cantemir, se împărţea în trei ţinuturi, adică Moldova de sus, Moldova de jos şi Basarabia, aceasta fiind constituită exact din zona de câmpie din sud-est, delimitată de Dunăre, Nistru şi Marea Neagră. Teritoriul respectiv era denumit şi Bugeac. El cuprindea şi cetăţile Chilia, Ismail şi Cetatea Albă, motiv pentru care era şi foarte mult dorit de către turci. Până la urmă îl vor obţine după înfrângerea lui Petru Rareş, în 1538.

                        Despre felul cum au primit reprezentanţii poporului Moldovei vestea ciuntirii ţării lor vorbea Xenopol: „Pricina nemulţumirii boierilor cu domnia lui Ştefan Lăcustă are un caracter de gravitate deosebită pentru istoria ţărilor române. Anume turcii, cu prilejul numirii lui Lăcustă, dezlipiseră din Moldova dintre Prut şi Nistru, peste acea răpită în 1484 cu luarea Chiliei şi a Cetăţii Albe, încă o bucată, aşezată către nordul celei dintâi, constituind-o în sangeac.

Neîndrăznind a preface întreaga Moldovă în paşalâc, umblaseră ca în Ungaria, unde aşezaseră paşă în Buda, luând Transilvania tributară, şi constituiseră şi aici un paşalâc mărginaş în Tighina (Bender cu numele turcesc), iar pârcălăbia moldovenească care fusese strămutată în 1484 din Chilia se aşeză în Soroca.” (7)

                        Cam aceasta a rămas situaţia până în 1812. Bugeacul nu a avut de suferit mari daune în urma încorporării la Imperiul otoman. Românilor li s-a asigurat deplina libertate naţională şi religioasă. Dar, populaţia fiind extrem de rară acolo, turcii au colonizat câteva hoarde tătăreşti, cei mai importanţi fiind tătarii nogai. Ei vor constitui majoritatea populaţiei, deşi continuitatea românească nu s-a întrerupt niciodată.

În secolul al XVIII-lea, datorită războaielor ruso-turce, tătarii au început să părăsească Bugeacul, ultimele grupuri fiind strămutate de ruşi în 1807. Astfel încât devine evident că în clipa anexării ruseşti, singurii locuitori ai Bugeacului, deşi foarte puţini, erau românii.

                        Despre motivul care i-a îndemnat pe ruşi să extindă denumirea „Basarabia” de la Bugeac întregului teritoriu dintre Prut şi Nistru ne vorbeşte Berg:

                        „În timpul ocupaţiei ruseşti din 1806-12, Basarabia actuală purta numele de Moldova aşezată în stânga Prutului. În curând însă, după anexiune, i s-a dat în mod oficial numele de Basarabia, deşi încă mult timp după aceasta prin Basarabia se înţelegea numai partea ei de sud sau Bugeacul.

Cauza pentru care denumirea părţii de sud a fost extinsă la întreaga provincie a avut un caracter diplomatic. Unul din articolele Tratatului de la Tilsit din 1807, încheiat între Napoleon şi Alexandru I, obliga Rusia să-şi retragă trupele din Moldova şi Muntenia.

În timpul tratativelor ce au urmat la Paris la sfârşitul anului 1807, plenipotenţiarul rus arăta că în acest tratat nu se spunea nimic despre «Basarabia» şi în consecinţă el insista că aceasta trebuia să rămână la Rusia, interpretând totodată noţiunea de Basarabia în mod lărgit, adică nu numai la Bugeac, ci la întreaga regiune dintre Prut şi Nistru.” (8)

                        Cu atât mai mult se justifică opinia lui K. Marx despre modul cum a fost încheiat tratatul din 1812: „Turcia nu putea ceda ce nu-i aparţinea, pentru că Poarta otomană recunoscuse acest lucru, când la Karlowitz, presată de poloni să cedeze Moldo-Valahia, ea răspunsese că nu are dreptul de a face cesiune teritorială, deoarece capitulaţiile nu-i confereau decât un drept de suzeranitate.” (9)

                        Şi încheind acest scurt capitol, să notăm şi concluziile istoricului elveţian A. Babel:

„Rusia, dând numele de Basarabia întregii regiuni dintre Prut şi Nistru, prin aceasta a căutat să acrediteze ideea existenţei unei ţări basarabene istoriceşte despărţite de Moldova propriu-zisă.” (10)

Nu fusese aşa până atunci, dar avea să fie de atunci înainte.

Note:

1    Ion Nistor, Istoria Basarabiei, Chişinău, 1991, p. 24.

2    Ibidem.

3    Ibidem, p. 25.

4    Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. II, Bucureşti, 1986, p. 91.

5   Anton Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei după unele surse ruseşti, în Basarabia, Chişinău, nr. 10/1991, p. 72.

6    Ibidem, p. 73-74.

7    Alexandru D. Xenopol, op. cit., p. 456.

8    Anton Crihan, op. cit., p. 71.

9    Karl Marx, Însemnări despre români (manuscrise inedite), Bucureşti, 1964, p. 106.

10  Anton Crihan, op. cit., p. 71.

Mircea Rusnac – Basarabia sub stăpânirea rusească (1812-1914)

https://istoriabasarabiei.wordpress.com/

30/09/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 30 SEPTEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

30 septembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

420: A murit Sfântul Ieronim (Sophronius Eusebius Hieronymus), n. cca. 347 la Stridon, azi Strigova, in  Croația – d. 30 septembrie 420, la  Betleem, în Palestina.

 

 

 

 

 

 

Pictură - Reymerswaele, Marinus vanSfântul Ieronim - Muzeul Naţional Brukenthal - SIBIU (Patrimoniul Cultural National Mobil din Romania. Ordin de clasare: 2506/20.01.2003 - Tezaur)

 

Pictura Sf. Ieronim de Marinus van Reymerswaele, sec.XVI

 

 

 

 

A fost un mare teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus.

Este cel mai bine cunoscut ca traducător al Bibliei din limba greacă, ebraică și aramaică în limba latină la cererea Papei Damasus I, de revizuire a traducerilor vechi a Sfintei Scripturi. Traducerea Sfântulului Ieronim, Biblia Vulgata, este încă textul oficial al Bibliei în Biserica Romană.

Ieronim a fost sanctificat în Biserica Romano – Catolică și recunoscut ca Doctor al Bisericii.

De asemenea, Ieronim a fost sanctificat  și de Biserica Ortodoxa, fiind numit Fericitul Ieronim.

 

 

 

 

 

 

489: Are loc Bătălia de la Verona între ostrogotii condusi de Teodoric cel Mare și herulii lui Odoacru (un popor germanic).

Theodoric a obținut  o victorie decisivă, forțându-l pe  Odoacru  să se retragă la Ravenna, invadatorii ostrogoti reusind  să captureze Pavia si Milano.

 

 

 

 

 

1207:  S-a nascut  poetul persan Jalal al-Din Muhammad Rumi ( n. 30 septembrie  1207  la Balch (azi in Afganistan) –   d. 17 decembrie 1273 la Konya (Turcia de astazi).  

 

 

 

 

 

 

Jalal ad-Din Muhammad Rumi, pe numele său complet Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī, cunoscut și ca Mawlānā Jalāl-ad-Dīn Muhammad Balkhī a fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului dervișilor Mevlevi. Limba sa maternă  a fost persana.  

Rumi, denumit „prințul poeților sufi”, a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși.

 

 

 

 

 

 

1227: S-a născut în Ascoli Piceno, Papa Nicolae al IV-lea. A  condus Biserica Romei  din  1288, până la moartea sa.

 

 

Nicholas IV | pope | Britannica

 

 

 

Nicolae al IV -lea a decedat pe 4 aprilie 1292 la  Roma.

 

 

1246: A murit  cneazul rus Iaroslav al II-lea al Vladimirului; (n. 1191).

 

 

 

 

 

 

1345: Cneazul sarb  Ștefan Dușan a  ocupat orașul Serres și s-a  proclamat împărat al grecilor și sârbilor, fiind încoronat la Skopje la 16 aprilie 1346.

 

 

 

 

Ștefan Uroș IV Dușan (1308 – 20 decembrie 1355), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii teritoriale, Țaratul Sârb fiind unul dintre cele mai mari state din Europa în acea vreme. Stefan Uroš IV Dušan și Ioan Alexandru al Bulgariei au realizat o alianță, consfințită prin căsătoria regelui sârb cu Elena a Bulgariei, soră a lui Ioan Alexandru, în ziua de Paști din anul 1332. Coroana sa este păstrată la mănăstirea Cetinje din Muntenegru - foto: ro.wikipedia.org

 

Foto: Wikipedia org.

 

 

Ștefan Uroș IV Dușan (1308 – 20 decembrie 1355), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii teritoriale, Țaratul Sârb fiind unul dintre cele mai mari state din Europa în acea vreme.

Stefan Uroš IV Dušan și Ioan Alexandru al Bulgariei au realizat o alianță, consfințită prin căsătoria regelui sârb cu Elena a Bulgariei, soră a lui Ioan Alexandru, în ziua de Paști din anul 1332.

Coroana sa este păstrată la mănăstirea Cetinje din Muntenegru.

 

 

1399:  Ducele de Lancaster, Henry Bolingbroke, l-a înlăturat pe Richard al II-lea de pe tron, proclamându-se rege al Angliei sub numele de Henric al IV-lea ,unind ducatul de Lancaster cu coroana engleză.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1496:  Ştefan cel Mare termină zidirea Bisericii Sfântul Nicolae din Botoşani, un monument  reprezentativ de arhitectură medievală moldovenească.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1572: A murit  preotul iezuit Sf. Francis Borgia ; (n. 1510).

 

 

 

 

 

1790: A murit domnitorul Munteniei Nicolae Mavrogheni.

Domnia sa a început la 6 aprilie 1786 şi a durat până pe 30 septembrie 1790, cand a fost executat din ordinul sultanului Selim al III-lea , pentru insubordonare  faţă de Imperiul Otoman.

 

 

 

 

 

 

A rămas în istoria Bucureştiului printr-o excentricitate, poleind cu aur coarnele cerbilor pe care ii inhama  la trăsura si tot el a luatt măsuri drastice de pedepsire a tâlharilor, hoţilor şi criminalilor, precum şi a complicilor acestora din rândul autorităţilor.

Va trage în ţeapă paznicii cărora le scăpau prinşii din escortă şi va biciui în public pe cei care nu vor cerceta temeinic orice hoţie. În mai puţin de un an criminalitatea a dispărut, în aşa fel încât Vodă Mavrogheni a poruncit ca toţi locuitorii să doarmă cu uşile casei neîncuiate, orice pagubă produsă de hoţi fiind despăgubită din punga domnitorului.

A pus să se podească cu lemn uliţele principale ale Bucurestiului şi să se acopere cu paie cele mai dosnice si a  construit Spitalul Filantropia.

A contribuit la dezvoltarea (modestă totusi) a alimentării cu apă printr-un sistem de conducte a Bucurestiului si a construit de asemenea la capătul Podului Mogoşoaiei (lângă Muzeul Ţăranului Român) o biserică ce a dăinuit până astăzi, Biserica Izvorul Tămăduirii sau Mânăstirea de la Cişmeaua Mavrogheni.

Aceasta  a fost construită la 1786 de Nicolae Petru Mavrogheni voievod şi soţia sa, Maria Doamna, ca mulţumire pentru vindecarea de o boală incurabilă a fiicei acestora.  Domnul a înfiinţat aici o tipografie unde mai tarziu  Ion Heliade Răduleascu,  va tipari aici „Curierul Românesc” – prima gazetă în limba română, cu caractere chirilice.

Un autor necunoscut (Vîrtejul nebuniei, 1786), pune pe seama domnului Nicolae Mavrogheni următorul discurs: „Boieri, să vă spun, cînd un căpitan comandă o corabie şi galiongiii lui îl ascultă, nu trag unul într-o parte şi altul în alta, ci toţi într-un suflet caută selametul, salvarea corabiei”.

Un rol important a avut Mavrogheni în ceearea unei forţe militare valahe de 10.000 de oameni, cu care în timpul războiului ruso-turc a făcut mai multe incursiuni în teritoriile de la graniţa cu Transilvania, fie ripostănd unor atacuri austriece, fie în semn de represalii asupra cetătilor săşeşti.

În ce priveşte politica sa, a fost constant de partea turcilor în cel de-al doilea război ruso-turc, dar  va pierde o bătălie importantă cu austriecii  la Calafat. Considerată de cel care-i urmase la comandă Marelui Vizir şi protectorului său Hasan Paşa, ca fiind de fapt trădare, Mavrogheni a fost decapitat.

 

 

 

 

 

 

 1790:  Leopold al II-lea a devenit împărat al Sfântului Imperiu Romano- German.

 

 

Împăratul Leopold al II-lea (născut Peter Leopold Joseph) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 5 mai 1747, Viena - d. 1 martie 1792, Viena) a condus Sfântul Imperiu Roman între anii 1790-1792 și a fost totodată rege al Boemiei, Ungariei, mare duce de Toscana, principe al Transilvaniei etc. A fost fiul împărătesei Maria Terezia și al împăratului Francisc Ștefan. Leopold a fost unul dintre așa-zișii "monarhi luminați". - in imagine, Emperor Leopold II in the Regalia of the Golden Fleece, Johann Daniel Donat (1806) - foto: ro.wikipedia.org

 foto: ro.wikipedia.org

 

 

Împăratul Leopold al II-lea (născut Peter Leopold Joseph) din dinastia de Habsburg-Lothringen, (n. 5 mai 1747, Viena – d. 1 martie 1792, Viena) a condus Sfântul Imperiu Roman între anii 1790-1792 și a fost totodată rege al Boemiei, Ungariei, mare duce de Toscana, principe al Transilvaniei etc.

A fost fiul împărătesei Maria Terezia și al împăratului Francisc Ștefan. Leopold a fost unul dintre așa-zișii “monarhi luminați”.

 

 

 

 

 

 

1791: Are loc la Viena, la Schikaneders Theater, premiera operei Die Zauberflöte (Flautul fermecat), de Wolfgang Amadeus Mozart.

 

 

 

 

 

 

 

              

 

 

1825: S-a încheiat in Bucureşti, pavarea Podului Târgului de Afară (Calea Moşilor), in cadrul lucrărilor de pavare a străzilor Capitalei începute  in anul 1824.

 

 

 

 

 

 

1831: S-a infiintat Baroul Bucuresti. Acesta a fost reorganizat la 24 iunie 1865, în urma adoptării primei Legi privind organizarea corpului de avocaţi (decembrie 1864).

Baroul din Bucureşti (de Ilfov, cum s-a numit iniţial), a reprezentat nucleul în jurul căruia s-a afirmat şi s-a manifestat profesia de avocat în România.

 

 

 

 

 

 

1846: Prima extracţie de dinţi fără durere, sub narcotic (eter), efectuată de William Thomas Green Morton pe pacientul său Eben Frost.

 

 

 

 

 

          Imaginea lui William Morton

 

 

 

 

 

 

1857: Încep lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei care au precedat unirea principatelor româneşti Moldova şi Valahia. 

 

 

 

Nicolae GolescuSolemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Valahia, litografie de Carol Popp de Szathmary

 

Nicolae Golescu

Solemnitatea deschiderii Adunării Ad-Hoc din Valahia, litografie de Carol Popp de Szathmary

În perioada 30 septembrie/10 decembrie au loc lucrările Adunării ad-hoc a Valahiei, sub preşedenţia formală a mitropolitului şi cea efectivă a vicepreşedintelui Nicolae Golescu, evenimente ce au pus bazele fuzionării celor două principate (Moldova şi Valahia).

Deciziile adoptate prin Tratatul de pace de la Paris (18/30 martie 1856), prevedeau intrarea Principatelor Române sub garanția colectivă a puterilor europene, revizuirea legilor fundamentale, alegerea Adunărilor ad-hoc care să exprime atitudinea românilor în privința unirii, integrarea în granițele Moldovei a trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad, Ismail), trimiterea în Principate a unei Comisii Europene cu misiunea de a propune „bazele viitoarei lor organizări”, libertatea navigației pe Dunăre, ș.a.

Adunările ad-hoc din Moldova (22 septembrie 1857) şi Valahia (30 septembrie 1857) aveau caracter consultativ, și erau alcătuite din reprezentanți ai bisericii, marii boierimi, burgheziei, țărănimii clăcașe, cu scopul de a face propuneri referitoare la realizarea unirii Principatelor Române.

Alegerile pentru Divanurile Ad-hoc au fost marcate de mari tensiuni.

Dacă în Valahia majoritatea covîrșitoare a opiniei publice susținea ideea Unirii, în Moldova lucrurile se arătau mai complicate.

Partida unionistă, reprezentată de personalități ca Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Manolache Costache Epureanu, Anastasie Panu etc. , avea în fața ei opoziția separatiștilor moldoveni (Nicolae Istrate, ideologul mișcării separatiste, Gheorghe Asachi, Costache Negruzzi etc.).

Aceștia doreau menținerea separării, motivîndu-și opțiunea prin posibila decădere a Iașilor și a Moldovei, odată cu mutarea capitalei la București.

 

 

 

 

 

1861: S-a nascut William Wrigley Jr., fabricant de sapunuri ( afacere preluata de la tatal si unchiul sau ).

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1891 a inceput sa fabrice guma de mestecat care l-a facut cunoscut in lumea intreaga.

 

 

 

 

 

 1863 : Are loc Premiera operei Les pêcheurs de perles (Pescuitorii de perle), de Georges Bizet are loc la Théâtre-Lyrique din Paris.

Georges Alexandre César Léopold Bizet (n. 25 octombrie 1838, Paris—d. 3 iunie 1875, Bougival-Paris) compozitor francez al erei romantice, celebru mai ales datorită operei sale Carmen - foto: ro.wikipedia.org

foto: ro.wikipedia.org

 

 

 

 

Georges Alexandre César Léopold Bizet (n. 25 octombrie 1838, Paris—d. 3 iunie 1875, Bougival-Paris) a fost unul dintre compozitorii francezi reprezentativi pentru   era romantică, celebru mai ales datorită operei sale Carmen.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1864 : A fost înființată Camera de Comerț a  Principatelor Române Unite.

La data de 30 septembrie 1864, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza semnează Decretul Domnesc 1363 privind înființarea Camerelor de Comerț și Industrie. Proiectul urmărea consolidarea noului stat românesc și modernizarea acestuia, prin crearea unor instituții care să conecteze Principatele Române la sistemul economic capitalist occidental, devenit, în a doua jumătate a secolului XIX, modelul politic, economic și cultural al României.

Conform Decretului Domnesc, adoptat în 1864, pe teritoriul Principatelor Unite se înființează 15 Camere de Comerț, la București, Turnu-Severin, Craiova, Turnu-Măgurele, Giurgiu, Brăila, Galați, Ismail, Bârlad, Iași, Piatra-Neamț, Bacău, Focșani, Botoșani și Ploiești. Prima Cameră de Comerț care începe să funcționeze este cea din București, în anul 1868.

 

 

 

 

 

 

1870: S-a născut la Lille, în Franța, savantul Jean Baptiste Perrin.

 

 

 

 

 

Perrin Jean Baptiste A5 | American Institute of Physics

 

 

 

 

 

Jean-Baptiste Perrin (d. 17 aprilie 1942 New York) a fost un fizician francez laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1926. În 1895 a demonstrat că radiațiile catodice sunt alcătuite din particule cu sarcină negativă, care ulterior vor fi denumite electroni.

A publicat lucrări asupra mişcării browniene, emisiei şi recepţiei sunetelor ş.a.; Premiul Nobel pentru fizică pe 1926; membru de onoare străin al Academiei Române (1930) (d.1942, New York).

 

 

 

 

 

1872: A fost inființată  Universitatea din Cluj, cu predare în limba maghiară si germana.

În anul 1868 ministrul maghiar al educaţiei, József Eötvös, a susţinut înfiinţarea la Cluj a unei universităţi cu predare în limbile maghiară, română şi germană , dar  cu toate acestea, în 1872, împăratul Francisc Iosif I a creat Universitatea din Cluj cu predare exclusiv în limba maghiară, fapt care a provocat serioase nemulţumiri comunităţii româneşti.

 

 

 

 

 

Clădirea centrală a universității

 

 

 

 

 

Din 1872  si pana la Marea Unire din 1918,  la Universitatea din Cluj au studiat peste 40.000 de studenţi, dintre care 2635 români. Dintre personalităţile româneşti care au trecut pe la Universitatea Franz Iosif din Cluj trebuie să îi amintim pe: Iuliu Maniu (student la Drept), Iuliu Haţieganu (Medicină), George Coşbuc (Filosofie), Vasile Meruţiu (Ştiinţe Naturale), şi alţii.

Primul rector maghiar al Universității din Cluj a fost profesorul Áron Berde de la Facultatea de Drept (1872), iar primul rector român a fost profesorul Sextil Puşcariu, de la Facultatea de Litere (1919).

Motto-ul universității clujene este în limba latină și sună cam așa: „Traditio Nostra Unacum Europae Virtutibus Splendet” ceea ce s-ar traduce, în limba română, în felul următor: „Tradiția noastră să strălucească împreună cu virtuțile Europei”.

Din 1881 universitatea a purtat numele împăratului şi regelui Francisc Iosif al Austro- Ungariei . 

 

 

 

 1880: Henry Draper reușește prima fotografie a Nebuloasei Orion.

 

 

 

 

 

 

Imagine gratuită: Orion, Nebuloasa, spaţiu, galaxy

 

 

 

 

Nebuloasa din Orion (foto sus) este o nebuloasă de reflexie formată din două obiecte Messier: M42 (NGC1976) și M43 (NGC 1982).

Această nebuloasă este unul dintre cele mai observate și fotografiate obiecte de pe cerul nocturn precum și unul dintre cele mai studiate obiecte cerești.

Ea a dezvăluit astronomiei mult despre procesul formării stelelor și a sistemulor planetare aflate jurul lor, din nori de gaz și praf.

Astronomii au observat în mod direct discuri protoplanetare, pitice brune, mișcări intense și violente de gaz precum și efectele ionizării fotonilor în jurul stelelor masive din nebuloasă.

 

 

 

 

1882: Este dată în folosință la Appleton, in Wisconsin, prima hidrocentrală din SUA.

 

 

 

 

 

1895:  Insula Madagascar devine protectorat francez.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Insula Madagascar map

 

 

 

 

 

 

 

 

1908: S-a născut violonistul ucrainean David Fiodorovici Oistrach; (d. 1974).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru David Fiodorovici Oistrakh photos

 

 

 

 

 

 

 

1922: S-a născut  actriţa britanică Deborah  Kerr (Deborah Kerr-Trimmer).

In anul 1994, a primit Premiul Oscar onorific, în semn de apreciere pentru activitatea desfăşurată pe platourile de filmare (-d.  16 octombrie 2007).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut scriitorul american Truman Capote, (Truman Streckfus Persons), cunoscut pentru romanele sale  ”Harfa de iarbă”, “Cu sânge rece”, “Mic dejun la Tiffany”.

 

 

 

 

 

Imagini pentru Truman Capote

 

 

 

 

 

 

Truman Capote, ( d. 25 august 1984) a fost un scriitor american, unul dintre cei mai importanți ai secolului XX, autor de romane, nuvele și scenarii.

A inaugurat cu “In Cold Blood” genul „romanului de non-ficțiune”, roman-reportaj bazat pe personaje și acțiuni reale.

 

 

1935: La Boston, în SUA, are loc premiera operei “Porgy and Bess“, de George Gershwin.

 

 

 

 

George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York - d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de jazz simfonic cu muzica ușoară, Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic. S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții - in imagine,George Gershwin în 1937 - foto: ro.wikipedia.org

 

foto: ro.wikipedia.org

 

 

 

 

 

 

George Gershwin, cu numele real Jacob Gershowitz, (n. 26 septembrie 1898, New York – d. 11 iulie 1937, Los Angeles) a fost unul din cei mai populari compozitori americani din prima jumătate a secolului al XX-lea. Reușind să reunească elementele de jazz simfonic cu muzica ușoară, Gershwin a compus atât pentru teatrele muzicale de pe Broadway cât și pentru sălile de concert clasic.

S-a bucurat de mult succes prin compunerea unor melodii interpretate de cei mai cunoscuți instrumentiști și cântăreți americani ca Louis Armstrong, Ella Fitzgerald, Frank Sinatra, Herbie Hanock și mulți alții.

 

 

1939: Generalul  Władysław Sikorski devine şeful guvernului polonez în exil, după ocuparea Poloniei de către Germania nazistă si U.R.S.S.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1943: Poetul Tudor Arghezi a publicat pamfletul “Baroane”, îndreptat împotriva ambasadorului Germaniei la Bucuresti, Manfred von Kilinger, si  drept urmare a fost trimis în lagarul de la Târgu-Jiu, unde a stat închis pâna la 20.12.1943.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1941: În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial incepe Bătălia de la Moscova, in perioada 30 septembrie 1941 – 20 aprilie 1942.Armatele naziste suferă prima mare înfrîngere militară din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 Efective militare antrenate la data de 1 octombrie 1941

Forțele germane             Forțele sovietice

Soldati germani1.000.000 soldaţi,Tancuri germane1.700 tancuri,Tunuri germane14.000 tunuri,Aviatie germana 950 avioane

1.250.000 soldaţiOstasi Sovietici1.000 tancuri tancuri sovietice7.600 tunuriTunuri sovietice677 avioaneAviatie sovietica

 Pierderi umane:

Soldati germani248.000 – 400.000

 650.000 – 1.280.000Ostasi Sovietici

 

 

 

 

Bătălia se referă la apărarea capitalei sovietice, Moscova, şi la contraofensiva ulterioară a Armatei Roşii (armata sovietică), intre octombrie 1941 şi ianuarie 1942, pe frontul de răsărit al celui de-al doilea război mondial, împotriva forţelor Germaniei Naziste.

Adolf Hitler considera Moscova, (capitala Uniunii Sovietice şi cel mai mare oraş al ţării), obiectivul principal al Forţelor Axei.

Un plan separat german pentru cucerirea Moscovei purta numele de cod Operaţiunea Wotan.

Pentru prima oară din iunie 1941, forţele sovietice au oprit înaintarea germană şi au respins cu succes atacurile inamicului.

Această victorie l-a făcut pe Stalin mult prea încrezător în puterea Armatei Roşii, liderul sovietic luînd hotărîrea organizării unor noi ofensive.

 

 

 

 

 

1946: Tribunalul International de la Nurenberg a dat verdictul final în procesul criminalilor de război naziști.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1952: A avut loc, la New York, premiera mondială a „cineramei” (tehnică tridimensională în cinematografie), cu programul „This is Cinerama”. Metoda, aparţinând lui Fred Waller, a fost aplicată, chiar din acel an, în mari oraşe ale lumii: New York, Tokyo, Osaka, Montreal, Londra, Paris, Milano.

 

 

 

 1954: Primul submarin nuclear, USS Nautilus, intra în dotarea marinei americane. Construit sub coordonarea inginerului rus Hyman G. Rickover, Nautilus a făcut prima călătorie oficială în ianuarie 1955. A fost retras în 1980, în prezent fiind expus la Muzeul Forţelor Marine din Connecticut, S.U.A.

 

 

 

 

 

 

 

1955: A murit, într-un accident de maşină,  la numai 24 de ani, actorul James Dean, un sex-simbol al anilor ’50: “Rebel fără cauză”, “La est de Eden”; (n. 8 februarie 1931).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1957: A fost emis Decretul 463, prin care era legalizat avortul la cerere. Au fost efectuate 7.521.100 de avorturi în numai nouă ani, din 1958 până în 1966 (când a fost emis Decretul 770, iniţiat de Nicolae Ceauşescu, prin care se interzicea întreruperea cursului sarcinii).

 

 

1964: S-a născut actrița italiană Monica Bellucci.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1965: Generalul  Suharto preia puterea in Indonezia, după inabusirea unei  incercari de lovitura de stat comunista.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Suharto şi armata indoneziană au  masacrat  peste cinci sute de mii de peroane suspecte  de a fi comunişti sau simpatizanti ai comuniştilor.

 

 

1966: Fostul protectorat britanic  Botswana, îşi câştigă independenţa faţă de Marea Britanie. Seretse Khama a devenit primul preşedinte.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1972: În Suedia a fost deschis Podul Öland, unul dintre cele mai lungi poduri din Europa (6.072 m).

 

 

 

 

 

1975: S-a nascut  Marius Urzică, gimnast român, campion olimpic la probele de cal cu mânere la Olimpiada Sydney, 2000).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1980: S-a născut în Košice, in Cehoslovacia, Martina Hinggis, (Martina Hingisová Molitor), jucătoare profesionistă elvețiană de tenis.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost un timp jucătoarea numărul unu în lume, câștigând cinci turnee „ Grand Slam” care cuprinde „Australian Open”, „French Open”, „Wimbledon” și „US Open” în simplu și nouă titluri în dublu feminin.

 

 

 

 

 

 1981: S-a născut la  Hollywood, in California, Dominique “Domi” Helena Moceanu, gimnasta  americana de  origine romana,  membra  a echipei olimpice a Statelor Unite (“supranumita cele sapte magnifice”), castigatoare a medaliei  de aur la Jocurile Olimpice din   1996  în Atlanta.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Dominique a fost regătita de  legendarii antrenori  Marta şi Béla Károlyi.

 

 

 

 

 

 

 

1983: S-a născut  la Bârlad, gimnasta română  Andrea Madalina Răducan, multiplă campioană mondiala si olimpică.

 

 

 

 

 

Andreea Raducan, povestea unei campioane

 

 

 

 

 

 

 

1985: A murit actrița franceză de film, Simone Signoret ; (n.25.03.1921).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1985: A încetat din viaţă seismologul american Charles Richter, iniţiatorul scării de magnitudine Richter; (n. 1900).

Si-a petrecut mare parte din viaţă în California, într-o zonă vulnerabilă din punctul de vedere seismic şi a realizat studii în domeniu la Universitatea din Stanford, fiind în acelaşi timp familiarizat şi cu datele şi cercetările Laboratorului de seismologie din Pasadena.

 

 

 

 

 

 

Charles Richter, iniţiatorul celebrei scări de magnitudine Richter, a devenit seismlog dintr-o ''eroare''

 

 

 

 

 

Charles Richter a mărturisit că a devenit interesat de seismologie dintr-o “fericită eroare”.

“Sincer vă spun, a fost un accident. În timp ce lucram pentru lucrarea de doctorat despre fizică teoretică,  doctorul Robert Milikan m-a chemat la dânsul în birou şi mi-a spus că laboratorul de seismologie caută un fizician.

Chiar dacă nu eram în domeniu mi s-a parut interesant. În scurt timp am renunţat la activitatea mea şi m-am alăturat echipei de seismologi în 1927”.

Scara Richter a fost creată în 1935 de Charles Richter şi Beno Gutenberg, un geolog şi seismolog german, de la California Institute of Technology şi indică energia eliberată în centrul unui seism.

Este o scară logartmică, pentru că magnitudinea, după Richter, corespunde logaritmului măsurării amplitudinii undelor de volum (de tip P şi S), la 100 km de epicentru şi este gradată de la 1 la 9, iar intensitatea cutremurelor se exprimă în numere fracţionare.

 

 

 

 

 

 

1986: Mordechai Vanunu, israelianul care a dezvăluit  mass mediei britanice detalii cu privire la  programul nuclear israelian, este răpit la Roma in Italia, de către  agenti ai serviciului secret al Israelului, Mossad.

In Israel este considerat  trădător.

 

 

 

 

 

 

 

 

Mordechai Vanunu (născut la  14 octombrie 1954),  este un fost  tehnician nuclear care, invocând opoziția sa față de armele de distrugere în masă , a dezvăluit detalii cu privire la programul de arme nucleare Israelului in presa internationala.

A fost, ulterior, ademenit în Italia de către o  agenta Mossad, unde a fost drogat și răpit, fiind  transportat în Israel unde a fost  condamnat într-un proces care a avut loc în spatele ușilor închise.

Vanunu a petrecut 18 ani în închisoare, inclusiv mai mult de 11 în regim de izolare. Eliberat din închisoare în 2004, el a devenit supus unei game largi de restricții si de atunci el a fost arestat de mai multe ori pentru încălcări ale acestor restricții, inclusiv diverse interviuri pentru a da jurnaliștilor străini și încercări de părăsire a Israelului. 

De asemenea, Vanunu a parasit religia iudaica, trecand la creștinism.

În 2007, Vanunu a fost condamnat la șase luni de închisoare pentru încălcarea termenilor eliberării condiționate lui. Sentința a fost considerată neobișnuită, chiar de către acuzare, care a așteptat o pedeapsă cu suspendare. Ca răspuns, Amnesty International a emis un comunicat de presă la 2 iulie 2007, afirmând că „Organizația consideră Mordechai Vanunu să fie un prizonier de conștiință și solicită eliberarea sa imediată și necondiționată.”

În luna mai 2010, Vanunu a fost arestat din nou și condamnat la trei luni de închisoare, pentru  încălcarea condițiilor de eliberare din închisoare in 2004.

 

 

 

 

 

1999: In  Japonia s-a  produs un grav accident nuclear la  instalaţia de reprocesare a uraniului de la  Tokai-Mura , la nord-est de Tokyo.

 

 

 

 

 

 

2005 : Ziarul danez Jyllands-Posten a publicat 12 caricaturi ale profetului Mahomed.

Una din caricaturi îl viza pe acesta cu un turban sub formă de bombă cu fitil, asociindu-l astfel pe profet cu terorismul.

Publicarea desenelor a fost prezentată  , la data 17 octombrie în acelaşi an, în ziarul egiptean Al Fager. În religia musulmană este strict interzisă prezentarea chipului profetului. Această publicare a caricaturilor a fost interpretată de musulmani ca un afront şi o batjocorire obscenă a profetului Mohamed.

La începutului anului 2006, imamii Abu Laban şi Ahmed Akkari au întocmit un dosar care cuprindea şi cele 12 caricaturi daneze, care au declanşat un protest larg în lumea musulmană, însoţite de o serie de încercări de răzbunare şi de boicotare a produselor daneze. Aceste acte de răzbunare iniţiate de fanatici religioşi musulmani a costat viaţa a circa 100 de persoane.

Printre actele de violenţă se numără şi atacul asupra consulatelor daneze şi norvegiene.

Publicarea caricaturilor a fost urmată de o serie de dezbateri, discuţii despre religie, artă, libertatea gândirii şi libertatea presei.

 

 

 

 

 

 

2006:  A murit András Sütő, scriitor român de etnie maghiară; (n. 1927).

 

 

 

 

 

2007: A decedat David Ohanesian, renumit bariton român de etnie armeană (n. 1927).

 

 

 

 

 

UPDATE: David Ohanesian va fi inmormantat cu onoruri militare

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: Prea Fericitul Părinte Daniel a fost întronizat Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

 

 

 

 

 

Preafericitul Parinte Patriarh Daniel implineste 60 de ani CrestinOrtodox.ro

 

 

 

 

 

A fost ales ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, de către Colegiul Electoral Bisericesc la data de 12 septembrie 2007.

 

 

 

 

 

 

 

2007: Rabinul Shlomo Sorin Rosen a fost instalat ca lider spiritual al comunităţilor evreieşti din România, in cadrul unei ceremonii desfășurate la Templul Coral din București.

 

 

 

 

Shalom Israel 62 Rabinul Slomo Sorin Rosen Istoria Binecuvantarilor lui Iacov - YouTube

 

 

 

 

 

 

 

Conform regulilor cultului mozaic, ritualul de învestire a constat în ceremonia dăruirii talitului – o pelerină cu care a fost îmbrăcat de către mentorul său, Marele Rabin,Menachem   Hachoen.

În data de 9 martie 2011, la Sinagoga Mare din București a avut loc un eveniment special în onoarea rabinului Shlomo Sorin Rosen, cu ocazia încheierii activității de Prim Rabin al comunităților evreiești din România.

 

 

 

 

 

 2009: Un puternic cutremur provoacă în Sumatra moartea a peste 1.115 de oameni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 2015: A murit cântăreaţa de muzică populară română Lucreţia Ciobanu (n. 1924).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2017: A murit generalul-colonel Iulian N. Vlad, demnitar comunist, ministru secretar de stat la Ministerul de Interne (MI) și șef al Departamentului Securității Statului (1987-1989); două decenii și jumătate a activat în domeniul învățământului militar din MI.

 

 

 

 

 

iulian vlad | Mădălina lu' Cafanu

 

 

După căderea regimului comunist, a fost arestat şi condamnat la 25 ani de închisoare, ca urmare a implicării sale în represiunile care au avut loc la Timişoara şi Bucureşti în decembrie 1989, dar a executat din pedeapsă doar patru ani; (n. 1931).

 

î

 

 

2018: A murit cântăreţul, chitaristul şi compozitorul danez Kim Larsen (nume complet: Kim Melius Flyvholm Larsen), o legendă a muzicii rock daneze ; (n. 1945) 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2018: A murit René Pétillon, unul dintre cei mai cunoscuţi caricaturişti francezi în domeniul satirei politice și un popular autor de benzi desenate (cea mai cunoscută fiind „L’Enquęte corse”); (n. 1945).

 

 

 

Jack Palmer -12- L'enquête corseMort de Pétillon, dessinateur de «L'Enquête corse» et satiriste décalé

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

30 septembrie este în Botswana Ziua națională – Aniversarea proclamării independenței (1966).

 

 

 

 

 

 

 

Map of Botswana

 

 

 

 

Republica Botswana fostul protectorat britanic Bechuanaland  și-a adoptat această denumire oficială  după obținerea independenței față de coroana britanică la 30 septembrie, 1966.

Vecinii Botswanei sunt la sud Republica Sud-Africană, la vest Namibia, la nord Zambia și Zimbabwe la nord-est.

Economia, legată foarte mult de cea a  Africii de Sud, se bazează în primul rând pe minerit (în special diamante), creșterea vitelor și turism.

Numele țării vine de la cel mai mare grup etnic Tswana.

 

 

 

 

 

Drapelul Botswanei - foto: ro.wikipedia.org

Drapelul Botswanei 

 

 

 

 

 

Situată în sudul Africii, această țară care are  o suprafața de 581,730 km² și 2.250.260 locuitori, este acoperită în proporție de 70%  de deșertul Kalahari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Grigorie Luminătorul

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Ierarh Grigorie Luminătorul, Arhiepiscopul Armeniei celei Mari. Prăznuirea sa de către Biserica Ortodoxă se face la data de 30 septembrie - foto: doxologia.ro

 

 

Sfântul Grigorie Luminatorul (240-332), Apostolul Armeniei, s-a nascut la Valarshapat, capitala provinciei Ararat, in Armenia. Traditia  il prezinta ca descendent al unei familii nobile.

Inca de prunc, Grigorie a fost trimis in Cezareea Capadociei, unde a fost crescut in credinta crestina si botezat. Tot aici s-a  casatorit si a avut doi fii: pe Vhartanes si Aristages.

Istoricul Agathangel (secretar al imparatului armean Tiridates) ne informeaza ca Grigorie a revenit in Armenia pentru a-si increstina conationalii.

Leontiu de Cezareea il hirotoneste episcop, iar Petru de Sevaste il intronizeaza episcop al Armeniei.

El va distruge templul si altarul zeilor pagani locali din Ashtishat.
 ,In anul  298,
Tiridates IV a devenit regele pagan al Armeniei si  a incercat sa  restabileasca sarbatorile zeiței Anahit .

Grigore, care era creștin, și-a exprimat dezacordul, refuzand  să participe, motiv pentru care, regele a decis să-l arunce într-o groapă  care se va numi „inchisoarea Sfântului  Grigorie,” unde acesta va sta  timp de treisprezece ani.

Dupa o vreme, Tiridates a cazut  bolnav și a decis să-l elibereze  pe sfant din inchisoare, in speranta ca il va  vindeca, ceea ce s-a iîntamplat in mod miraculos.

Astfel, Grigorie devenit oficial, primul din istorie, Catolicos al Armeniei, ceea ce a facut din regatul  Armeniei cea mai veche țară creștină din lume.

In cele din urma, Grigorie a  izbutit  sa-l converteasca si pe rege, impreuna cu familia sa si cu intreg poporul.

Spre sfarsitul vietii, Sfantul Grigorie Luminatorul se retrage pentru a duce o viata solitara intr-o pestera din Manyea, in provincia Taran si moare in salbaticie.

Niste pastori ii gasesc trupul si, nestiind cine era, au ridicat deasupra lui o movila de pietre.


Grigorie a murit aproximativ in anul 331. descendenții săi direcți, facand parte din dinastia Gregorienilor, care a va controla  Statul creștin armean timp de o sută de ani.

Sfântul Grigorie Luminătorul i-a hirotonit episcopi pe cei doi fii ai săi. Aristages a fost succesorul tatălui sau la tronul patriarhal al Armeniei.

Acesta a participat si la Sinodul I ecumenic de la Niceea (325). Se pare ca Sfantul Grigorie ar fi facut o calatorie la Roma împreuna cu Tiridates.

Biserica Apostolică Armeană, independenta si  bisericile ortodoxe de asemenea, il sarbatoresc pe 30 septembrie pe Sfântul Grigorie.

Aceasta este cea mai importantă sărbătoare în Armenia.

 

 

 

 

 

 

 

 Pe  30 septembrie este  Ziua Internaţională a Traducătorilor ,i se celebrează în întreaga lume  de ziua Sfântului Ieronim, care a tradus Biblia din limba greacă, ebraică şi aramaică, în limba latină, în urma  cererii Papei de a revizui traducerile vechi ale Sfintei Scripturi. 

 

 

 

 

 

 

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația - d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii - foto - Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653): ro.wikipedia.org

Sfântul Ieronim (pictură de Peter Paul Rubens, 1653) – foto: ro.wikipedia.org

 

 

 

 

Ieronim, născut Sophronius Eusebius Hieronymus, (n. cca. 347, Stridon, azi Strigova, Croația – d. 30 septembrie 420, Betleem, în Palestina), important teolog creștin, considerat unul din cei patru părinți ai Bisericii de Apus, doctor al Bisericii.

 

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO :  ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie ( surse):

Crestin  Ortodox.ro; E.maramures.ro; mediafax.ro; Istoria md; Istoriculzilei blogspot.com; Wikipedia.ro.; Rador.ro

 

30/09/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

The Times 1867 : ”Românii sunt convinşi pe deplin că sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii”

„O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii. Țăranii noștri vor sfârsi in viața după viață, imperiile se vor sfârși în moartea după moarte. Îngerii vor purta ie, demonii imperiilor vor purta doliu…”,

– Petre Țuțea –

 

The Times, unul dintre cele mai importante ziare din istoria presei, publica în 30 noiembrie 1867 un reportaj despre marile idealuri  ale românilor, aşa cum erau ele văzute de jurnaliştii londonezi.

Articolul scris de corespondentul din Viena al publicaţiei londoneze The Times începea cu o relatare despre situaţia politică agitată din anul 1867, la scurt timp după instalarea la conducerea ţării a principelui Carol I de Hohenzoller.

A fost ocazia cu care The Times făcea o incursiune în istoria românilor, pentru a dezvălui marile idealuri (grand idees) ale acestui popor, aşa cum erau văzute la acea vreme.

„Românii au mai mult respect pentru idealurile lor măreţe decât alte popoare. Au două idei măreţe pe care le îmbrăţişează fără a le fi teamă că una intră în contradicţie cu cealaltă”, scriau jurnaliştii de la The Times.

Urmaşii dacilor şi ai romanilor

Prima este inofensivă, relata The Times. „Ca în majoritatea fostelor provincii, în care au înfiinţat colonii, romanii au lăsat în urmă un fel de dialect latin altoit cu limbajul indigen al Daciei, care s-a conservat în Valachia modernă.

Istoria ne spune într-adevăr că aceste colonii ale romanilor au fost retrase după ce Traian a intrat în Moesia.

Dar cui îi pasă de istorie când are idealuri măreţe.

Astfel, valahii sunt convinşi pe deplin că ei sunt descendenţii puri ai vechilor stăpâni ai lumii. Au renunţat la numele de valahi şi l-au adoptat pe cel de români.

Şi-au schimbat, de asemenea, vechiul lor alfabet cu cel latin şi au încercat eliminarea pe cât de mult posibil a tuturor elementelor străine din limbajul lor, pe care le înlocuiesc cu expresii latine.

Deşi nu au revendicat încă Imperiul Roman cu forţa înaintaşilor lor, această idee sau iluzie nu este dăunătoare, ci produce un lucru bun în aducerea lor mai aproape de Vest”, informa The Times, în 1867.

Idealul unirii vechilor teritorii ale dacilor

Autorul continuă relatarea despre al doilea ideal al românilor, acela de a revendica nu doar Transilvania, ci întregul teritoriu al vechii Dacii, până la râul Tisa, pentru că acesta a aparţinut dacilor.
Cine a văzut Columna lui Traian din Roma va avea puţine dubii că aceşti valahi, la fel ca şi cei din Moldo-Valahia, sunt descendenţii poporului lui Decebal. Ca şi o caracteristică, înfăţişarea şi îmbrăcămintea prizonierilor daci de pe columnă se păstrează şi astăzi”, scriau cei de la The Times.

Autorul articolului adăuga că Unirea celor două principate române, din 1859, era considerată de români un prim pas în direcţia unui Imperiu Daco – Roman.

30/09/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: