CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Românii Timoceni și eforturile Serbiei de deznaționalizare a lor

 

 

Valea Timocului, leaganul poporului roman, un loc parca uitat de lume,

  

 

Românii din Valea Timocului (Românii Timoceni.

Caracterul românesc al vlahilor timoceni a fost subliniat în jur de 1700, cu prilejul războaielor dintre austrieci şi turci. Contele Marsigli spunea despre vlahii dintre Vidin şi Porţile de Fier că vorbesc „rumuneşte”.

La fel au constatat şi austriecii care au stăpânit vremelnic regiunea între 1718-1739.

Mediul geografic – o vale lungă între munţi, i-a ajutat să nu se amestece multă vreme cu sârbii sau bulgarii şi astfel ritmul asimilării să fie redus. 

Abia în jur de 1800, în condiţiile războaielor dintre ruşi şi turci şi începuturile mişcării naţionale sârbeşti, regiunea Timocului a intrat în atenţia sârbilor.

În timpul războiului din 1806-1812 dintre turci şi ruşi, sârbii răsculaţi au încercat să realizeze pe la Vidin o joncţiune cu trupele ruseşti din Ţara Românească .

Succesul luptei naţionale sârbeşti şi recunoaşterea de facto a statului sârb a stabilit în 1833 graniţa dintre noul stat sârb şi Imperiul otoman pe valea Timocului. Importanţa strategică a regiunii pentru sârbi este relevată de un discurs al liderului sârb Milos Obrenovici: regiunea Crainei (valea Timocului) era importantă deoarece „pentru legăturile noastre cu Rusia ea ne este necesară ca pâinea vieţii”.

 Ulterior, după formarea Bulgariei, valea Timocului a ajuns graniţă între cele două state balcanice, vlahii fiind împărţiţi în două de o graniţă negociată la masa tratativelor de marile puteri.

De la finalul secolului al XIX-lea în mod sistematic vlahii timoceni au fost supuşi unei acţiuni de asimilare de către autorităţile bulgare şi sârbeşti.

Dacă România a obţinut recunoaşterea unor libertăţi în condiţiile războaielor balcanice, după încheierea primului război mondial presiunea naţionalistă sârbă şi bulgară a explodat.

Puţinele şcoli româneşti au fost desfiinţate, nu au mai fost acceptaţi preoţi care să slujească în limba română şi au fost impuşi preoţi sârbi sau bulgari. Biserica şi şcoala au fost principalele instrumente ale autorităţilor pentru asimilare.

Istoricii sârbi şi bulgari, la fel ca ceilalţi din peninsula Balcanică, în marea lor majoritate neagă vreo relaţie între vlahii balcanici şi români.

Ei consideră că vlahii sunt păstori sârbi sau bulgari, orice numai nu români. Deşi uită să facă o simplă comparaţie între limba încă vorbită de vlahii timoceni şi românii nord-dunăreni. Identitatea este evidentă, doar surzii nu o înţeleg.

Este de fapt o surzenie dictată de ideologia politică a unei naţiuni sârbeşti compacte, probabil după modelul grecesc sau francez, fără minorităţi.

Deşi niciodată vlahii timoceni nu au manifestat idei de secesiune! Au fost cetăţeni fideli ai statului sârb.Vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreniOriginea romană a vlahilor timoceni este incontestabilă, la fel şi relaţia cu românii nord-dunăreni. Un argument lingvistic uşor de înţeles de nespecialişti: românii timoceni folosesc preponderent perfectul simplu la fel ca oltenii în loc de perfectul compus (fusei – am fost, mă dusei – m-am dus etc).

Pe bună dreptate Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Dimitrie Onciul, mai apoi şi alţii, consideră Oltenia şi valea Timocului centrul teritoriului pe care s-a format poporul român.

Lingviştii, nu doar români, dar şi cei germani au demonstrat încă de la finalul secolului al XIX-lea că vlahii balcanici sunt înrudiţi cu românii nord-dunăreni, că limbile vorbite de vlahi sunt dialecte ale limbii române, cu o origine comună, care au evoluat spre dialecte datorită condiţiilor geopolitice.

După 1878 statul român a sprijinit financiar şi logistic comunităţile româneşti balcanice. 

După 1928 suportul autorităţilor române a fost minimalizat de măsuri de forţă ale sârbilor, bulgarilor sau albanezilor, cărora statul român nu le-a dat replică.

Din 1947 orice suport al autorităţilor comuniste româneşti faţă de românii balcanici a dispărut ca să nu îi supărăm pe fraţii noştri în socialism.

Practic regimul comunist român i-a abandonat pe vlahii balcanici.

După 1990 tentativele de sprijinire a acestora de către autorităţile române au fost reduse, fie din ignoranţa acelor demnitari români care puteau să ia decizii şi să acţioneze, fie din raţiuni politice, scrie http:// cuvantul-ortodox.ro/romani-valea-timocului-vlahi/.

 

 

 

 

Valea Timocului, leaganul poporului roman, un loc parca uitat de lume,

Romani, vlahi , serbia

 

 

Daca « vlahii sunt români », asa cum sustine intemeiat printre altii, Cârstea Sandu Timoc si deci, românii, ca urmasi ai daco-romanilor, sunt una din cele mai vechi națiuni din peninsula Balcanică, atunci, pe buna dreptate, putem considera ca românii (vlahii) din Valea Timocului, formeaza o comunitate care merită toată atentia.

Dintr-o statistică a unui cercetator sârb, pe care o prezinta Vasile Sandru (1998) aflăm ca numarul lor, de aproape 150 000 cat erau inregistrati anual, intre 1846 si 1921, a scazut brusc la 43 440 in 1948, la 26 000 in 1981 si apoi la 18 000 in 1991.

Vasile sandru vede, pe buna dreptate, in aceasta scadere brusca « tendinta de a diminua drastic, in mod artificial, numarul oficial al romanilor valahi ».
In conditiile in care minoritatea romano-valaha din Iugoslavia nu avea in acea perioada un statut si nu beneficia de nici un drept, fara indoiala ca asemenea denaturari asupra prezentei lor in zona au fost posibile. Intr-o regiune fara stabilitate, este greu sa se dea atentia cuvenita drepturilor omului sau minoritatilor.

Cu toate acestea, asa dupa cum am amintit, România a reusit in aceasta perioada (1994) sa incheie un Tratat cu Croatia, care a dus la protectia etnicilor romani din aceasta țara,și in urma interventiei directe a presedintelui Iliescu, s-a obtinut din partea Serbiei recunoasterea etnicilor romani din Valea Timocului.

Dupa infiintarea Miscarii vlahilor si romanilor din Iugoslavia, sub conducerea lui Dimitrie Craciunovici si dupa reluarea publicarii revistei Vorba noastră (interzisa 44 de ani), situatia s-a schimbat, grupul etnic roman din regiune capatand dreptul la afirmarea identitatii nationale si la toate celelalte care decurg din aceasta.

Evaluarile facute in noile conditii asupra numarului valahilor in nor-estul Serbiei, raspanditi in 320 de localitati rurale (din care 200, curat romanesti) si 20 de orase, arata ca numarul lor a crescut, dupa unii, la peste 200 000 iar dupa altii chiar peste 600 000.
Aceasta se poate datora si faptului ca, tot atunci, asa dupa cum mentioneaza tot Vasile Sandru, valahii au capatat si dreptul de a-si crea un partid al lor, cu sediul la Kladovo si un Forum cu sediul in localitatea Bor.
Alte date importante aflam din din articolul Romanii timoceni, cei mai oropsiti frați de langa noi, publicat de istoricul Gheorghe Zbuchea in Dosarele istoriei, nr. 6 din 1998.

Astfel, printre altele, Gh. Zbuchea il citeaza pe marele carturar G. Valsan, care, referindu-se la unitatea geografica ce o formeaza, dincolo de Dunare, Valea Timocului, scria ca « aceasta ascunde mai mult ca oricare alta, taina formarii si conservarii poporului roman.

 

 

 

Românii de peste graniţă mor cu zile. Ce facem pentru ei? (I) | Epoch Times România

Este o vatra de capetenie in care s-a plămădit neamul românesc la originea sa si in care vigoarea româneasca si-a pastrat in mod autentic atatea din caracterele ei cele mai profunde. »
Tot din acelasi articol, aflam ca problema timocenilor si a nedreptatilor suportate de timoceni a intrat, de-a lungul anilor, si in atentia regelui carol I, a Maresalului Antonescu si chiar a Maresalului Tito, despre care se spune ca « privea favorabil insasi ideea unei autonomii românesti in zona timoceană ».
Fara indoiala timocenii nu s-au gandit si nu se gandesc nici in prezent la o autonomie sau la « modificari de frontiere ».

Asa cum spun printr-un reprezentant al lor, ei au cerut si cer « garantarea drepturilor culturale modeste, misiune care sa asigure dezvoltarea valorilor lingvistice, folclorice, etnografice, literare, religioase, cu tot ce este legat de virtutiile romanitatii orientale » (Cristea Sandu Timoc).
Din pacate românii din Timocul sarbesc, spre deosebire de cei din Banatul sârbesc, sunt obligati sa suporte o evidenta politică de slavizare si deznaționalizare. Desi foarte multi vorbesc româneste si isi pastreaza cu grija traditia si obiceiurile, n-au un statut etnic si n-au scoli si biserici românesti.

Romanii de aici trebuiesc ajutati mai mult, ei fiind in pericol de a-si pierde identitatea etnica, inaintea altora.
Daca in cazul celor din Voivodina putem fi optimisti, in cazul acelora din Valea Timocului se impune sa fim mai ingrijorati si, fara intarziere, trebuie luate si alte masuri, la nivel statal. Aceasta, insa, inainte de a fi prea tarziu !

Cu prilejul recunoasterii, in sfarsit a apartenentei vlahilor din Valea Timocului, de minoritatea romaneasca, Presedintele Iliescu, aflat in vizita oficiala, la 4 noiembrie 2002, declara :
« Avem mari datorii fata de romanii care traiesc in afara granitelor. Autocritic vorbind, nu ne-am facut intotdeauna datoria.

De dragul de a nu afecta relatiile noastre cu vecinii, am fost mai retinuti, mai prudenti, in a sustine cauza românilor din statele vecine ».
Si astfel, se poate spune ca viața, in general, și istoria, in special, nu uita si uneori nu-i iarta pe aceia care au pus sau pun orgoliul si interesele personale înaintea celor ale țării in slujba careia, în mod trecător, au ajuns.

« Romanii din jurul Romaniei » coordonata de prof. Dr. Doc. Ion Gherman, Ed. Vremea, Bucuresti 2003.

 

 

 

 

28/09/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Un raport din 1939 al Serviciului român de informaţii privitor la problema ucraineană

Harta cu variantele de graniţe ale Ucrainei în 1939

                        Harta cu variantele de graniţe ale Ucrainei în 1939

Un raport al serviciilor româneşti de informaţii despre Ucraina (1939)

Proclamarea „Republicii Populare a Doneţkului” arată că Rusia nu se mulţumeşte cu Crimeea şi că procesul de dezmembrare a Ucrainei va continua, scrie istoricul și jurnalistul  George Damian pe blogul personal.

De când au început tulburările din Ucraina am spus că pentru a înţelege ce se întâmplă acolo trebuie să privim la istoria locurilor şi mai ales la războiul civil din timpul revoluţiei bolşevice.

Dar şi evoluţia interbelică a Ucrainei este cât se poate de relevantă pentru evenimentele din ziua de azi. Iar aici vă propun spre lectură un raport despre Ucraina alcătuit de Serviciul Secret de Informaţii de la Bucureşti în ianuarie 1939. Este un fragment dintr-o analiză mai amplă care se referea la intenţiile Germaniei faţă de Europa de Est, iar Ucraina juca un rol extrem de important în ofensiva germană.

Aşa că analiştii S.S.I. au făcut o istorie a teritoriilor ucrainene din cele mai vechi timpuri, inclusiv o relatare a războiului civil ucrainean de după Primul Război Mondial.

Analiza continuă cu o prezentare a intenţiilor politice ale Poloniei faţă de Ucraina, ca şi cele ale Germaniei în oglindă cu dorinţele naţionaliştilor ucraineni.

Raportul de care vă vorbesc s-a aflat pe biroul regelui Carol al II-lea, dar şi cel al premierului Armand Călinescu.

Cel puţin concluziile acestui raport mi se par valabile şi pentru ziua de azi, indiferent dacă numele unor ţări trebuie înlocuite:

În general, faţă de problema ukrainiană, Germania a adoptat un plan amănunţit şi unitar conceput, pentru a cărui realizare sunt prevăzute următoarele etape:

1. Constituirea pe teritoriul Ukrainei Subcarpatice a unor puternice organizaţiuni naţionaliste ukrainiene, prin concentrarea elementelor extremiste din rândurile emigraţiei şi minorităţii ukrainiene de pretutindeni.

2. Provocarea de tulburări şi răscoale printre cei 7 milioane de ukrainieni din Polonia, care să fie îndemnaţi să ceară sprijin din afară pentru obţinerea autonomiei.

3. Somarea guvernului din Varşovia, pe baza principiului autodeterminării popoarelor, să admită creearea unui Stat Ukrainian independent, care să înglobeze teritoriile ukrainiene din Ceho-Slovacia şi Polonia şi

4. Întrebuinţarea aceluiaş sistem pentru deslipirea Ukrainei Sovietice de URSS şi formarea finală a Statului Ukrainei Mari.

Raportul merită citit, fie şi pentru sinteza istoriei Ucrainei.

Raportul Serviciului Secret de Informaţii despre Ucraina, ianuarie 1939.

https://historice.ro/wp-content/uploads/2014/04/Raport-SSI-Ucraina-1939.pdf

28/09/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 28 SEPTEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

28 septembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

551 î.Hr.: S-a nascut filosoful chinez  Confucius; (d. 479 î.I Hr.).

 Opera sa a influențat în mod deosebit filozofia Asiei răsăritene.

 

 

 

 

 

 Imagine similară

 

 

 

 

 

 

Din învățătura sa s-au desprins diferite linii de gândire și școli   filozofice sau doctrine religioase. Confucianismul  a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. – 220 d.Hr.), răspandindu-se în antichitate și în evul  mediu în Coreea, Peninsula Indochina, Japonia.

 

 

 

 

 

Anul 480 î.Hr. : In bătălia de la Salamina,  flota greceasca condusa de  Temistocle,  infrange  flota persana comandată de imparatul Xerxes I .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Temistocles (nascut probabil in anul  524, decedat in 459 î.Hr.),  a fost  un politician şi  general atenian, care s-a afirmat  în primii ani ai democraţiei ateniene, împreună cu marele său rival Aristides .

Ca politician, Temistocle a  beneficiat de sprijinul atenienilor din clasa de jos, şi a fost  în general in contradicţie cu nobilimea ateniana.

Ales archonte în 493 î.Hr.(titlu dat magistraților supremi din conducerea republicii ateniene), el a luat măsuri pentru a spori puterea navală a Atenei.

În timpul primei invazii persane in  Grecia,  a luptat la Bătălia de la Marathon şi a fost  unul dintre cei 10 strategoi (generali) atenieni  participanti la această bătălie.

În anii de după Maraton, până la a doua  invazie  persana,  el a devenit cel mai important politician din Atena, continuand  să militeze  pentru creerea unei  flote puternice ateniene.

In anul 483 î.Hr. i-a convins pe atenieni sa construiasca  o flotă de 100 trireme (vase de razboi), acestea  dovedindu-se hotaratoare in  viitoarea batalie cu flota persana.

În timpul  celei de-a doua invazii a persilor, Temistocle a  comandat   in bataliile navale de la  Artemisium şi Salamina, unde victoriile decisive ale grecilor au constituit  punctul de cotitură în războiul care avea sa se încheie în anul următor cu  înfrângerea perşilor, in batalia de la  Plataea .

Bătălia a marcat punctul culminant al celei de-a doua invazii persane a Greciei.

 

 

 

 

Bătălia de la Salamina (28 septembrie 480 î.Hr.) - parte a Războaielor medice; a doua invazie persană - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Salamina (28 septembrie 480 î.Hr.) – parte a Războaielor medice; a doua invazie persană – foto  ro.wikipedia.org

 

 

 

 

 

 

 

48 î.Hr.: Moare generalul roman Pompeius (Cnaeus sau  Pompei cel Mare, n. 29 septembrie 106 î.Hr.).

 

 

 

 

 

 

Fișier:Hw-pompey.jpg

 

 

Gnaeus Pompeius Magnus, sau Cnaeus Pompeius Magnus (29 septembrie 106 î.Hr.-28 septembrie 48 î.Hr.), a fost un general și om de stat roman.  

 

Dupa bătălia de la Pharsalos,din Tesalia, desfășurată la  9 august, anul 48 î.Hr., in care  a fost infrant de Iulius Cesar,  Pompei s-a refugiat în Egipt, unde a fost asasinat  din ordinul regelui Ptolemeu al XIII-lea Theos Philopator.

 Infrângerea si moartea lui Pompei, au deschis drumul pentru transformarile ulterioare ale  Romei, de la Republică la Principat şi apoi la Imperiu.

 

 

 

 

 

 

235 e.n.: Papa Ponțian (în latina Pontianus) a demisionat. A deținut funcția papală între  anii 230-235.

În anul 235, după moartea împăratului Alexandru Sever, succesorul său, Maximin Tracul , a dezlănțuit o nouă persecuție împotriva creștinilor.

Papa Ponțian a fost arestat și deportat în minele din Sardinia și, aceeași soartă a avut-o și  antipapa Hippolyt.

 

 

 

 

Imagine similară

 

 

  Papa Ponțian a fost arestat și deportat în minele din Sardinia și, aceeași soartăa avut-o și antipapa Hippolyt. Pope Pontianus, pope and saint. Date reigned 230 – 235.

La 28 septembrie 235 Ponțian a abdicat, fiind astfel primul episcop roman care renunță la pontificat. Data abdicării sale, redată în Catalogul Liberian din sec. al IV-lea, este prima dată certă din istoria papilor.

Scurt timp după abdicare, papa a murit în detenția din minele sarde alături de rivalul său Hippolyt, cu care se reconciliase.

 

 

 

 

 

 

351: Constantiu al II-lea (Constantinus Flavius Iulius, n. 7 august 317 – d.3 noiembrie 361), al doilea fiu al imparatului Constantin cel Mare si al Faustei, il infrange pe uzurpatorul Flavus Magnus Magnentius  in batalia de Mursa Major.
Batalia a avut loc undeva pe valea râului Dravaun afluent Dunării (în   Croația de azi) si a fost una dintre cele mai sângeroase din istoria militară romană.

Potrivit Zonaras (xiii 8.17), Magnentius pierdut peste de două treimi din trupele saleiar  Constantius aproximativ jumatate din armata sanumarul total al pierderilor fiind de peste 50.000 de soldati,  intr-un  un moment în care Imperiul se afla sub o mare presiune externă, fiind invadat goți, alemanni și perșiprecum și era macinat de  disensiuni interne și revolte.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Constantiu al II-lea

 

 

 

 

 

Dupa bătălia de la Mons Seleuci (353), Constantiu al II-lea devine imparat al intregului Imperiu Roman .

 

 

 

 

 

 365: Uzurpatorul Procopius se proclama imparat, împotriva împăratului Valens. După Ammianus Marcellinus, el era văr de mamă cu imparatul Iulian Apostatul.
La moartea lui Iulian, Procopius ar fi trebuit să fie desemnat împărat, dar trupele l-au ales pe generalul Iovian.

Dupa moartea lui Iovian, Procopius s-a declarat împărat  și a preluat controlul provincilor Tracia si Bitinia.

A fost capturat în bătălia de la Thyatira și mai târziu executat din ordinul lui Valens pe 27 mai 366.

Este cateodata  confundat cu istoricul din timpul lui Iustinian I, Procopius din Cezareea.

 

 

 

 

 

929 (sau 935): Sfantul  Venceslas I al  Boemiei (Václav in ceha), moare asasinat de fratele sau  Boleslav cel Crud.

S-a nascut in anul 907 si a fost duce (kníže) al Boemiei din anul  921 până la asasinarea sa.

În septembrie 935 (în surse mai vechi anul 929) un grup de nobili adepti ai fratelui sau mai mic, Boleslav,au complotat pentru  uciderea lui.  Boleslav l-a invitat pe Wenceslas la sărbătoarea Sfinților Cosma și Damian din Stará Boleslav, acesta fiind ucis în drum  spre biserică. Boleslav ia urmat astfel ca duce  de Boemia.

Wenceslas a fost considerat un martir și un sfânt imediat după moartea sa,
Imnul „Svatý Václave” (Sfântul Wenceslas), este una dintre cele mai vechi melodii cunoscute in istoria ceha.

Rădăcinile sale pot fi găsite în secolul al 12-lea și încă face parte din cele mai populare cântece religioase în ziua de azi. În 1918, la începutul statului cehoslovac, s-a discutat posibilitatea ca acest cantec sa fie alees ca  imn  național.

Sfantul este celebrat pe 28 septembrie, iar incepând cu anul 2000, sărbătoarea Sfântului Wenceslas este Ziua statalității cehe.

 

 

 

 

 

https://i2.wp.com/www.pemptousia.ro/files/2013/09/AgiosWenceslaus02-e1380313818969.jpg

 

                                                    Venceslas I Boemiei

 

 

 

Este considerat sfântul patron al Cehiei şi e venerat ca martir în Biserica Catolică pe 28 septembrie.

 

 

 

 

 

 

1066: Armata ducelui normand William Bastardul (William  Cuceritorul), invadeaza Anglia, debarcând cu o flotă de 600 de vase in  Britania, în zona orașului Pevensey.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

William Cuceritorul (1027 – 9 septembrie 1087) a fost Duce al Normandiei din 1035  pana in 1087 și rege al Angliei din 1066 pana in 1087.  

Dupa victoria acestuia în batalia de la Hastings la 14 octombrie 1066,impotriva ultimului rege anglo-saxon  Harold al II-lea (Harold Godwinson), Anglia a fost luata  în stăpânire  de către normanzi.

A fost ultima cucerire străină reușită a Angliei.

 

 

 

 

 

 

1197: A murit Henric al VI-lea (noiembrie 1165), rege al Germaniei in 1190, imparat al Imperiului Romano-German din 1191 si  rege al Siciliei  prin căsătorie din  1194 până la moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Devenise cel mai puternic monarh de la Marea Mediterana, primind tribut din partea Imperiului Bizantin.

A murit pe  neașteptate la Messina, in Sicilia, bolnav de malarie, in timp ce pregătea o cruciadă.

 

 

 

 

 

1322: Împăratul romano – german Ludwig al  IV- lea, îl învinge pe Frederic I al Austriei în Bătălia de la Mühldorf.

 

 

 

 

 

 

 1448: Christian I este încoronat rege al Danemarcei.

 

 

 

 

 

Christian I

 

 

 

Christian I (februarie 1426 – 21 mai 1481) a fost monarh danez, rege al Danemarcei (1448–1481), Norvegiei (1450–1481) și al Suediei (1457–1464), în cadrul Uniunii Kalmar. În Suedia, domnia sa scurtă a fost precedată de regenții Jöns Bengtsson Oxenstierna și Erik Axelsson Tott și succedată de regentul Kettil Karlsson Vasa. În 1459 a moștenit de la mama sa ducatul de Schleswig și comitatul de Hollstein.

 

 

 

 

1520: Începea domnia sultanului Soliman (Suleiman) I Magnificul (1494-1566), moment de apogeu al puterii otomane. A efectuat reforme menite să consolideze autoritatea centrală.

În timpul său, Imperiul Otoman a cunoscut apogeul puterii militare. A purtat lupte cu domnii Radu de la Afumaţi şi Petru Rareş, întărind dominaţia Imperiului asupra Ţărilor Române.

 

 

 

1538: În bătălia navală de la Prévéza  în nord-vestul Greciei, flota otomana comandata de Khaire ad Din,  invinge flota hispano-venetiana  a Ligii Sfinte, comandata de amiralul genovez Andrea Doria.

 

 

 

  

The "Battle of Preveza" (28 September 1538) by Ohannes Umed Behzad, painted in 1866 - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 “Batălia de la  Preveza” pictură de Ohannes Umed Behzad (1866 )– foto en.wikipedia.org.

 

 

Alianta crestina a pierdut 49 de nave distruse sau capturate de otomani, victoria turcilor asigurandu-le suprematia navala in Mediterana  până la infrângelrea lor din 1571 in marea bătălie de la Lepanto.

Unii istorici susțin ca bătălia de la  Prévéza a fost cea mai mare victorie navală din istoria Turciei.

 

 

 

 

 

1542: Navigatorul portughez Juan Rodriguez Cabrillo atinge tarmul Californiei, în dreptul localităţii San Diego, în Statele Unite  de astăzi.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Juan Rodriguez Cabrillo photos

 

 

 

 

 

 

 

1737:  Episcopul Ioan Inochentie Micu – Klein, a prezentat Dietei ungare un memoriu, în numele “naţiunii române” din Transilvania, faţă de refuzul  de a înlocui termenul “naţiune” cu acela de “români” sau de “plebea românească”.

Inocenţiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, (n. 1692, Sadu, Mărginimea Sibiului – d. 22 septembrie 1768, Roma), a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraş. În anul 1737 a mutat sediul episcopal la Blaj, unde a ridicat Catedrala „Sfânta Treime” şi mănăstirea cu acelaşi hram.

A primit titlul de baron, devenind si  membru al Dietei – Adunarea legislativă a Principatului Transilvania.

Fiind primul român  care a intrat in in Dieta Transilvaniei, a cerut drepturi pentru poporul român cu argumente bine precizate:

Românii sunt cei mai vechi locuitori ai ţării;

Românii sunt populaţia cea mai numeroasă din Ardeal;

Românii lucrează pământul şi ocnele (muncile cele mai grele);

Românii dau cele mai mari contribuţii şi, în virtutea voinţei imperiale exprimată prin cele două diplome leopoldine, trebuie să se facă dreptate şi poporului român.

Deci şi românii au dreptul să fie recunoscuţi ca naţiune, a patra din Ardeal, nu numai „plebs valahica”. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Reprezentanţii celor trei naţiuni privilegiate (ungurii,sasii si secuii),  s-au împotrivit, spunând că această cerere cuprinde „nişte lucruri pe care nu le-a cerut nimeni până acum”, Dieta nepermitand citirea documentului.

 

 

 

 

 

 

 

1803: S-a născut scriitorul  francez Prosper Mérimée.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prosper Mérimée este considerat  creatorul nuvelei moderne în literatura franceză.  Nuvela sa „Carmen”a fost scriere din care s-a inspirat compozitorul G. Bizet în compunerea operei cu acelaşi nume); (m. 23 septembrie 1870).

 

 

 

 

 

 

1841: S-a născut omul politic Georges Benjamin Clémenceau, preşedinte al Conferinţei de Pace de la Paris (1919-1920), unul dintre autorii Tratatului de Pace de la Versailles .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Georges Clemenceau ( d. 24 noiembrie 1929), a fost un politician francez, prim-ministru al Franței între anii 1906 – 1909 și 1917 – 1920, membru al Academiei Franceze din 1918.

 

 

 

1844 Regele Oscar I  este încoronat rege al Suediei și Norvegiei.

 

 

 

Oscar I, născut Joseph François Oscar Bernadotte (n. 4 iulie 1799, Paris – d. 8 iulie 1859, Stockholm), a fost rege al Suediei și al Norvegiei din 1844 până la moartea sa. După ce în august 1810, tatăl său Jean-Baptiste Bernadotte a fost numit Prinț moștenitor al Suediei, Oscar și mama sa s-au mutat de la Paris la Stockholm în iunie 1811. Tatăl lui Oscar a fost primul monarh din Casa Bernadotte. Mama lui Oscar a fost Désirée Clary, prima logodnică a lui Napoleon. Sora ei, Julie Clary, a fost căsătorită cu fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte. Désirée l-a ales pe Napoleon să-i fie naș lui Oscar - foto: ro.wikipedia.org

 

Foto: ro.wikipedia.org

Oscar I, născut Joseph François Oscar Bernadotte (n. 4 iulie 1799, Paris – d. 8 iulie 1859, Stockholm), a fost rege al Suediei și al Norvegiei din 1844 până la moartea sa.

După ce în august 1810, tatăl său Jean-Baptiste Bernadotte a fost numit Prinț moștenitor al Suediei, Oscar și mama sa s-au mutat de la Paris la Stockholm în iunie 1811.

Tatăl lui Oscar a fost primul monarh din Casa Bernadotte. Mama lui Oscar a fost Désirée Clary, prima logodnică a lui Napoleon.

Sora ei, Julie Clary, a fost căsătorită cu fratele lui Napoleon, Joseph Bonaparte. Désirée l-a ales pe Napoleon să-i fie naș lui Oscar.

 

1848: A treia Adunare naţională de la Blaj a adresat Parlamentului de la Viena “Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din imperiu.

 

 

 

 

 

 

 Imagini pentru A treia Adunare naţională de la Blaj photos

 

 

 

 

La adunare au participat peste 20.000 de tarani romani condusi de Avram Iancu, Axente Sever si Iovin Bran. Recunoscuta ca ”Adunarea Martiala”, intrunirea a hotarat infiintarea de urgenta a unei armate revolutionare romanesti.

Simion Barnutiu, August Treboniu Laurian si Alexandru Papiu Ilarian au fost pasoptistii care au dat tonul adunarii. Participantii au respins unirea Transilvaniei cu Ungaria si au refuzat sa recunoasca guvernul de la Pesta.

De asemenea, au decis sa infiinteze Comitetul National Roman ca organ de conducere a natiunii si au cerut reorganizarea constitutionala a Transilvaniei.

A treia adunare de la Blaj a dus la formarea unei armate de 300.000 de oameni.

La initiativa lui Avram Iancu, romanii s-au constituit in 15 legiuni comandate de un prefect, care au inceput lupta impotriva dominatiei maghiare chiar din luna octombrie.

 

 

 

 

 

 

 1852: S-a născut chimist francez, laureat Nobel, Henri Moissan; (d. 1907).

Pin by Nancy Amelotte on Moissanite & Diamonds (With images) | Vintage beard, Synthetic diamond, Moissanite diamonds

 

 

 

 

 

 

Ferdinand Frederick Henri Moissan (n. 28 septembrie 1852, Paris; d. 20 februarie 1907, Paris) a fost un chimist francez. A descoperit fluorul la data de 26 iunie 1886. Pentru această descoperire a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1906.

 

 

 

1858: Englezul William Usherwood a făcut prima fotografie a unei comete.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: S-a înfiinţat la Londra, sub conducerea lui Karl Marx şi Friedrich Engels,„Asociaţia Internaţională a Muncitorilor”, prima organizaţie internaţională a proletariatului,(cunoscută sub numele de Internaţionala I).

 

 

 

 

 

                           

Karl Marx, revoluţionar, întemeietorul Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor, Londra, Marea Britanie

Friedrich Engels, revoluţionar, întemeietorul Asociaţiei Internaţionale a Muncitorilor, Londra, Marea Britanie

 

 

  

 

 A activat până în 1876, când s-a autodizolvat

 

 

 

 

 

 

 

1868: S-a deschis, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; a fost adoptat “Statutul organic”, care consfinţea principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei ortodoxe române din Transilvania şi Ungaria.

 

 

 

 

 

 

1871:  S-a nascut Pietro Badoglio, mareşal şi om politic italian, şef al marelui stat major al armatei italiene (1937-1940) si prim-ministru al Italiei (1943-44).

A  participat la cele doua razboaie mondiale si la razboaiele de cotropire duse de Italia, în deceniul 4, în Africa.

Pietro Badoglio, Primul Marchiz de Sabotino (d. 1 noiembrie 1956), a  fost membru al Partidului Național Fascist și a comandat armatele italiene  în timpul dictaturii lui Benito Mussolini.

Dupa anexarea Etiopiei a fost  înnobilat  cu titlul de duce de Addis Abeba.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când Mussolini a fost înlăturat de la guvernare și arestat, Badoglio a fost numit de regele Victor Emmanuel al III-lea in functia de prim ministru al noului guvern italian.

A semnat armistițiul cu Aliații si l a 13 octombrie, la Brindisi, a anunțat declarația de război a Italiei față de Germania Nazistă.

 

 

 

 

 

1876:  A decedat publicistul si  diplomatul român Costache Negri, participant la Revoluţia de la 1848; (n.martie 1812).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1882: S-a născut istoricul şi arheologul Vasile Pârvan, considerat  părintele arheologiei româneşti; membru al Academiei Române;  (m. 26 iunie 1927).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A elaborat un vast plan naţional de cercetări arheologice, întreprinzând săpături sistematice în aşezări din Dobrogea şi Muntenia; a descoperit, în 1913, cetatea Hristia; (d.26 iunie 1927).

 

 

 

 

1884: Se inaugurează tronsonul de cale ferată Adjud-Târgu Ocna,  una dintre cele mai importante realizări ale inginerului constructor Anghel Saligny, având o lungime de peste 50 de km și făcând legătura între Moldova și Ardeal.

Tronsonul face parte din calea ferată Adjud – Siculeni (Ciceu). În anul 1875, un antreprenor englez a primit concesiunea pentru a construi căile ferate Ploiești – Predeal și Adjud -Târgu Ocna.

Proiectul a fost gândit pentru a fi folosit pentru așa-zisele „drumuri ale sării”, așa cum erau cunoscute la acea vreme traseele Câmpina – Telega, Buda – Slănic și Adjud – Tg. Ocna.

 

 

 

 

 

1891 : A încetat din viaţă poetul şi prozatorul  american, Herman Melville: “Moby Dick” (n. 1 august 1819);  (“Moby Dick sau balena albă”, “Timoleon”).

 

 

 

 

 

                                 

 

 

 

 

 

 

 

 

1895 : A încetat din viaţă chimistul şi biologul Louis Pasteur; a descoperit natura infecţioasă a unor boli ale omului şi animalelor (antraxul, pesta aviară ş.a.); (n. 27 decembrie 1822).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1899: A încetat din viaţă pictorul simbolist italian Giovanni Segantini, reprezentant al curentului Art Nouveau; (n.15 ianuarie 1858, Trentino, în Austro- Ungaria).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost unul dintre cei mai cunoscuți artiști din Europa, de la sfârșitul secolului al 19-lea,  picturile sale fiind expuse în marile muzee ale lumii.

 

 

 

 

 

 

 

La 28 septembrie 1914 (10 octombrie 1914, stil nou: A urcat pe tronul Romaniei regele Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (10 octombrie după calendarul vechi), născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen( n.1865 – d. 1927). 

Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul şi succesorul regelui Carol I, a jurat credinţă României,  promiţând că va fi “un bun român”.

A fost unul din făuritorii României Mari. 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Majestatea Sa Ferdinand (1865-1927), Rege al României (1914-1927), Principe al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, născut Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen.

 

 

 

 

S-a căsătorit  în decembrie 1892 cu Maria (1875-1938),  nepoata reginei Victoria a Marii Britanii, avînd şase copii: Carol, Nicolae, Elisabeta, Mărioara, Ileana şi Mircea.

Majestatea Sa Ferdinand al României, a fost  protector şi preşedinte de onoare al Academiei Române.

A decedat la 20 iulie 1927.

 

 

 

 

 

 

 1916: 13/26 septembrie15 septembrie / 28 septembrie – S-a încheiat  Bătălia de la Sibiuprima mare Bătălie de pe Frontul de Nordîn urma căreia armata română a fost obligată să se retragă  in fata ofensivei trupelor germano-austro-ungare.

 

 

 

Generalul Eremia Grigorescu, comandantul trupelor române

 

   Imediat după Bătălia de la Sibiu, in perioada 28 septembrie – 11 octombrie 1916, se va desfașura Prima Bătălie de la Oituz, în care trupele române, comandate de generalul Eremia Grigorescu, vor opri  înaintarea armatelor germano-austro-ungare şi printr-o singură contraofensivă, au reușit să  restabilească linia frontului pe vechea frontieră din Carpaţi.

 

 

 

 

 

 

1916 : S-a născut actorul american Peter Finch, deţinător, în 1977, al Premiului Oscar pentru rolul din filmul “Network”; (m. 14 ianuarie 1977).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o Proclamatie catre ostasi, în care îi îndemna sa ia din nou armele pentru a înfaptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ati luptat cu atâta vitejie”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1924: Este efectuat primul înconjur al lumii cu avionul.

Primul ocol al Pamantului cu avionul a durat 175 de zile, acoperind 44 360 km (27 553 mile), cu opriri in 61 de orașe, timpul total de zbor fiind de 371 de ore, 11 minute.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

In 1924, patru avioane de croaziera ale lui Douglas World si opt americani menbrii ai echipajului au plecat de la Seattle, Washington, pentru a incerca primul zbor in jurul lumii. 175 de zile mai tarziu trei dintre avioane, echipajele lor deveneau primii ce au facut ocolul Pamantului.

 Fiecare din avioane a fost numit dupa un oras american :

Seattle, cu echipajul Mr.Frederick Martin (pilot si comandant de zbor) si Sg. Alva Harvey (mecanic de zbor);

Chicago, cu Lt. Lowell H. Smith (pilot) si Lt.cl.I Leslie Arnold;

Boston, cu Lt.Gr.I Leigh P. Wade (pilot) si Sg. Henry H. Ogden la bord si

New Orleans, cu Lt. Erik Nelson (pilot) si Lt. Jack Harding in carlinga.

In 30 aprilie, Seattle s-a zdrobit intr-o ceata deasa de un masiv muntos de langa Port Moller in peninsula Alaska. Maiorul Martin si Sergentul Harvey au razbatut din salbaticie. Restul echipajelor au continuat, zburand spre Japonia, Asia de Sud Est, India, Estul Mijlociu, Europa, Anglia si Irlanda.

 

 

 

 

 

 

1924: S-a născut  popularul actor  italian Marcello Mastroianni: (“La dolce vita”, “Nopţi albe”, Divort în stil italian”, “Casatorie în stil italian”, “Floarea soarelui”); (d.19.12.1996).

 

 

 

 

 

Marcello Vincenzo Domenico Mastroianni (n. 28 septembrie 1924, Fontana Liri/Frosinone - d. 19 decembrie 1996, Paris), a fost un actor italian, protagonist multilateral de mare talent în cinematografia din a doua jumătate a secolului al XX-lea - foto: pinterest.com

 

 

 

 

Marcello Vincenzo Domenico Mastroianni ( d.19 decembrie 1996, Paris), a fost un actor italian, protagonist de mare talent al cinematografiei din a doua jumătate a secolului al XX-lea.

 

 

 

 

 

 

1928: Biologul și farmacologul scoțian Alexander Fleming a observat în laboratorul său pentru prima oară un mucegai care omora bacterii, descoperind ceea ce astăzi poartă numele de  penicilina.

 

 

 

 

Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 - d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford. În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi - Ernest Boris Chain și Norman George Heatley - și un medic australian - Howard Walter Florey - au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în țesuturi și secreții - foto: en.wikipedia.org

 foto: en.wikipedia.org

 

 

Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 – d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford.

În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi – Ernest Boris Chain și Norman George Heatley – și un medic australian – Howard Walter Florey – au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în țesuturi și secreții.

 

 

 

 

 

1931:  S-a născut scriitorul  și criticul literar român Valeriu Râpeanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Valeriu Râpeanu este un exeget  de seama al operei marelui istoric Nicolae Iorga.

A scris si monografia “Al. Vlahuţă” si a  îngrijit antologia  “Dramaturgia contemporană românească”.

 

 

 

1934: S-a nascut la Paris, actrita franceza Brigitte Bardot (BB), un sex simbol al cinematografiei anilor ’60 . 
A urmat cursuri de balet si modeling, iar aparitia pe coperta revistei Elle a propulsat-o in industria cinematografica.

Primul ei rol a fost in filmul lui Jean Boyer “Le Trou Normand”, care a avut premiera in 1952.

 

 

 

Imagine similară

 

 

 

 

 

A urmat apoi “Et Dieu créa la femme” (1956, “si Dumnezeu a creat femeia”), productie care a asezat-o pe actrita in randul vedetelor de talie mondiala, dar care mai ales i-a scos in evidenta sex-appeal-ul.

S-a casatorit cu regizorul Roger Vadim, care a ajutat-o enorm in cariera.

Dupa divortul din 1957, a mai fost casatorita cu actorul Jacques Charrier, playboy-ul german Gunther Sachs si politicianul Bernard d’Ormale. A mai avut, de asemenea, relatii cu solistul Serge Gainsbourg, precum si cu Jimi Hendrix.

La acea vreme a fost printre putinele actrite europene careia presa americana i-a acordat extrem de multa atentie.

Alaturi de Marilyn Monroe, BB a fost simbolul sexualitatii in anii ’50-’60. S-a retras din activitate in 1973, dedicandu-se campaniilor de aparare a drepturilor animalelor.

In anii ’90, luarile sale de pozitie impotriva homosexualilor, imigrantilor, precum si a celor fără locuri de muncă i-au știrbit reputația, fiind chiar acuzată de incitare la ura impotriva acestor categorii sociale.

  

 

 

 

 

 

 

A fost printre putinele actrite europene careia presa americană i-a acordat extrem de multa atentie.

Alaturi de Marilyn Monroe, BB a fost simbolul sexualitatii in anii ’50-’60. S-a retras din activitate in 1973, dedicandu-se campaniilor de aparare a drepturilor animalelor. In anii ’90, luarile sale de pozitie impotriva homosexualilor, imigrantilor, precum si a celor fara locuri de munca i-au stirbit reputatia, fiind chiar acuzata de incitare la ura impotriva acestor categorii sociale.

 

 

 

 

 

1939: În timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, capitala poloneză  Varșovia capitulează.

 

 

 

 

 

 

1953 : A decedat Edwin Powell Hubble, om de stiintă american, fondatorul astronomiei extragalactice; (n.20.11.1889).

 

 

 

 

 

 

Edwin P. Hubble

 

Foto: Hubble si  telescopul care ii poarta numele.

 

 

 

 

1960: S-a născut cântăreața pop-rock americană Jennifer Rush (nume la naștere: Heidi Stern).

Jennifer Rush - The Power Of Love (Official Video) (VOD) - YouTube

 

 

 

 

 

 

 

 

1961: În urma unei lovituri de stat militare, Siria părăsește Republica Araba Unită  – uniunea sa cu Egiptul.

 

 

 

 

 

 

 

1966: A murit  poetul  francez André Breton; (n. 1896).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost iniţiatorul şi unul dintre fondatorii curentului cultural suprarealist, împreună printre alţii cu Paul Eluard, Luis Buñuel şi Salvador Dalí .

Manifestele suprarealiste ale lui Breton conţin cele mai importante expuneri teoretice ale mişcării.

 

 

 

 

 

 

 

1970: A încetat din viaţă scriitorul poetul și  jurnalistul american John Roderigo (Dos Pasos), reprezentant al așa numitei “generaţii pierdute”(n.14 ianuarie, 1896).

 

 

 

 

 

 

 

 

Este cel mai bine cunoscut ca autor al Trilogiei S.U.A. (în original U.S.A. Trilogy) ce cuprinde volumele: Paralela 42, 1919 și Marile afaceri.

 

 

 

 

1970: A decedat Gamal Abdel Nasser, preşedintele statului egiptean în perioada 1956-1970, liderul de necontestat al mişcării panarabe.

Datorită calităţilor diplomatice dovedite în perioada crizei Canalului Suez (în 1956), s-a situat între luptătorii din linia întîi ai naţionalismului arab.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nasser nu a putut însă evita înfrîngerea suferită de egipteni în aşa-numitul Război de 6 zile, din anul 1967, purtat împotriva statului Israel ; (n.15.01.1918).

Nasser a muritin urma unui infarct  la Cairo, la o conferință cu liderii arabi despre masacrul din Iordania, unde au foști uciși mii de palestinieni, operațiune numită „Septembrie Negru din  Iordania.

 

 

 

 

 

 

 

1978 : A încetat din viaţă Papa Ioan Paul I; (n. 17 octombrie 1912).

Născut Albino Luciani (17 octombrie 1912 – 28 septembrie 1978), a fost papă al Bisericii Romano-Catolice și suveran al Orașului Vatican între 26 august 1978 și 28 septembrie 1978.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pontificatul său, care a durat  numai 33 zile, a reprezentat unul dintre cele mai scurte pontificate din istoria papalității.

 

 

 

 

 

 

 

1989: Dictatorul filipinez Ferdinand Marcos a murit in exil, dupa trei ani de la alungarea sa din tara,  in urma unei revolte populare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: Sunt aduse de la Mărășești si înhumate în Parcul Libertății  din capitală, osemintele Eroului Necunoscut.

 

 

 

 

Cititi povestea eroului –  AICI

 

 

 

 

 

 

 

1991: A încetat din viaţă  cântăreţul de jazz, compozitor şi conducător de orchestră

Miles Davis; (n. 26 mai 1926).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1994:  Feribotul Estonia s-a scufundat în Marea Baltică, în urma catastrofei înregistrându-se 912 victime. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1996: Fostul presedinte prosovietic al Afganistanului, Mohammad Najibullah, este torturat si  ucis de talibani.

 

 

 

 

 

 

Memory of a President Publicly Hanged – Human Story

 

 

 

 

 

 

Mohammad Ahmadzai Najibullah  (născut la 6 august 1947, în GardizAfganistan) a fost al cincilea și ultimul șef de stat al Republicii Democrate Afganistan.

Șef al serviciului  de informații al regimului comunist afgan sustinut de armata sovieticael a preluat în timpul războiului dus de sovietici în țara sa , șefia statului și Partidul Popular Democrat din Afganistan, înlocuindu-l pe  Babrak Karmalcare pierduse încrederea URSS.

 încercat să consolideze regimul și să rămână la putere după retragerea sovietică, dar tentativa sa  de a promova  o politică de reconciliere națională” nu a reusit fiind  răsturnat  de la putere în 1992.

Nereușind să părăsească țarael s-a refugiat în clădirea ONU din Kabulunde a rămas timp de patru ani.

În 1996talibanii islamiști  fundamentaliști cuceresc capitala Kabulinvadeaza cladirea ONUși il ucid pe Najibullah.

 

 

 

 

 

2000: A decedat  Pierre Elliott Trudeau, om politic canadian, fost prim-ministru al Canadei; (n.18.10.1919).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2000:  În Danemarca, un procent de 53,2% dintre votanți a  refuzat  aderarea la  zona euro.

 

 

 

 

 

2003 : A încetat din viaţă regizorul, scriitorul, scenaristul şi producătorul american de origine greacă, Elia Cazan (Kazanjoglous); laureat în 1999 al Premiului Oscar pentru întreaga activitate; (n. 7 septembrie 1909).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2004 : A decedat  Geo Dumitrescu, poet, membru fondator al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Academiei Române (« Nevoia de cercuri »,”Aventuri lirice »,”Libertatea de a trage cu puşca »); (n.18 mai 1920).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2006:  A încetat din viaţă scriitorul, criticul  literar, publicistul şi poetul român Virgil Ierunca (Virgil Untaru): “Semnul mirării”, “Poeme de exil”, “Româneşte”;  (n. 16 august 1920).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2007:  A încetat din viaţă regizorul şi scenaristul  Savel Stiopul; (n. 15 iunie 1926).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cariera sa a inceput in 1950, cele mai valoroase producţii ale sale fiind considerate peliculele „Anotimpuri” (1963) şi „Falansterul” (1979), ambele selecţionate la la Festivalul de la Cannes.

„Natura filmelor mele nu a avut un impact imediat in ţară, abia după 10-15 ani au fost văzute cu ochii care trebuie. Ca atare, nu am căştigat niciodată vreun premiu aici, dar am luat premii importante in străinătate şi de trei ori am fost nominalizat la Cannes”, mărturisea Savel Stiopul intr-un interviu acordat unui cotidian bucurestean..

A fost inmormântat la Cimitirul Armenesc din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

2008:  Compania privată americană SpaceX a lansat pe orbită prima navă spaţială privată, Falcon 1.

 

SpaceX Falcon 1 - the first step into space - YouTubeSpaceX Pushes Falcon 1 Rocket Debut to Friday | Space

 

 

 

 

Space Exploration Technologies Corporation, cunoscută ca SpaceX,  a reușit să lanseze pe orbită stabilă primul său vehicul cosmic care era 100%  un concept original al companiei.

A fost o realizare tehnică remarcabilă, întrucât compania era una privată, spre deosebire de NASA, ESA sau alte organizații similare, care sunt agenții guvernamentale .

 

 

 

 

 

 2010: A murit Arthur Penn, regizor, actor şi producător american de film, autorul celebrei pelicule „Bonnie and Clyde”; (n. 27 septembrie 1922) .

 

 

 

 

 

Arthur Penn - Alchetron, The Free Social Encyclopedia

 

 

 

 

 

 2016: A murit Shimon Peres, om politic  israelian, fost  preşedinte al Israelului (2007-2014) și de mai multe ori ministru şi prim-ministru.

 

 

 

 

 

Shimon Peres, Israeli leader, 1923-2016 | Financial Times

 

 

 

Foto: Shimon Peres, născut Szymon Persk pe  2 august 1923 la  Wiszniew, Polonia, astăzi Belarus – d. 28 septembrie 2016 Ramat Gan, în Israel.

 

 

A fost distins cu Premiului Nobel pentru pace pe 1994, împreună cu Yitzhak Rabin şi cu liderul palestinian Yasser Arafat, pentru Acordul de pace israeliano-palestinian (septembrie 1993) (n. 1923, Polonia ).

 

Accesați VIDEO: „Presedintele Israelului, Shimon Peres, mulțumește poporului român pentru salvarea a 400.000 de evrei în timpul regimului nazist”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2019: A decedat cântăreţul şi compozitorul mexican José José (nume real: José Rómulo Sosa Ortiz), o figură emblematică a muzicii din America Latină (n. 1948) 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/28/ziua-de-28-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Hariton Marturisitorul

 

 

Sfantul Cuvios Hariton a vietuit in cetatea Iconiu, in timpul imparatului Aurelian (270-275). Pentru ca a marturisit ca este crestin, a fost supus la multe chinuri.

A fost torturat si batut, pana cand trupul sau s-a facut tot numai o rana. A fost eliberat din temnita dupa moartea imparatului Aurelian.

In timp ce se indrepta spre Ierusalim, a fost prins de niste talhari.

Din Sinaxar aflam ca un sarpe veninos a intrat in vasul cu vin din care beau talharii si le-a adus moartea acestora.

Sfantul Hariton a facut o biserica din pestera talharilor si cu aurul gasit la acestia a ridicat o manastire.

A trecut la cele veșnice la adanci bătrâneți.

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY :

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Marina Kozlovski;

  3. e.maramures.ro;

  4. Mediafax.ro;

  5. Istoriculzilei blogspot.com;

  6. Istoria md.;

  7. Wikipedia.ro.

  8. Rador.ro.

 

28/09/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: