O ISTORIE A ZILEI DE 24 SEPTEMBRIE. VIDEO
24 septembrie, istoricul zilei
Anul 15: S-a născut împaratul roman Vitellius; (d. 69). A condus Roma din 17 aprilie 69 până la moartea sa , fiind unul din împărații romani aparținând așa numitului An al celor patru împărați.
Legiunile trimise de Vespasian impotriva sa au obținut la 24 octombrie o victorie categorică la Cremona, iar Vitellius fost ucis la 20 decembrie 69 în timpul luptelor de stradă pentru cucerirea Romei, de forțele lui Vespasian.
366: A murit Papa Liberius. A păstorit Biserica Romei din 17 mai 352, iar despre viața lui dinainte de pontificat nu se știe nimic sigur. Conform Liber Pontificalis, era roman, fiul unui anume Augustus.
Liber Pontificalis sau Cartea Papilor este o compilaţie de biografii a papilor din secolele I – XV si o importantă sursă pentru studiul istoriei Bisericii Catolice.
Perioada în care acesta a condus Biserica Romei, a coincis cu perioada tristă a cezaropapismului exercitat de Împăratul Constantiu al II-lea care, instigat de ariani, voia să proscrie doctrina Conciliului de la Niceea.
La început Papa Liberiu a știut să reziste pretențiilor împăratului, dar cu timpul a cedat,cel puțin în parte, iar această slăbiciune a sa i-a procurat un renume nefavorabil nemeritat.
622: Profetul Muhammad încheie pelerinajul de la Mecca la Medina ( Hedjira).
768: A murit Pepin cel Scurt, regele francilor şi tatăl lui Carol cel Mare; (n. 714). Carol cel Mare este incoronat rege al francilor.
Pepin cel Scurt (714-768), fiul lui Carol Martel şi tatăl lui Carol cel Mare, a fost primul rege de drept carolingian al Franţei (751-768), care si-a asigurat legitimitatea prin încoronarea sa de către papă.
Imagine: Pepin cel scurt se inchina Papei Stefan al II-lea.
Teritoriile din Italia pe care le-a eliberat de sub stăpânirea longobardă, le-a dăruit papalităţii ele stand la baza formării Statului Papal.
Porecla de cel Scurt i s-a dat din cauza staturii sale mici, pe care a moştenit-o şi fiul său, Carol cel Mare (numit cel Mare pentru faptele sale deosebite în plan politic, militar şi pentru spijinul acordat culturii).
787: Începe al VII lea Sinod Ecumenic (al doilea de la Niceea). Sinodul s-a tinut intre 24 septembrie si 13 octombrie 787 si a fost convocat pentru a dezbate controversa referitoare la icoane si la locul lor in inchinarea ortodoxa.
Hotărârea sinodului, orientata dupa precizarile Sfantului Ioan Damaschin, cuprindea urmatoarea decizie dogmatica :
„Este permis si chiar util si bineplacut lui Dumnezeu a face icoane religioase si a le venera; dar aceasta venerare sa fie numai cinstire, iar nu adorare, caci adorarea se cuvine numai lui Dumnezeu. Cinstirea nu se adreseaza materiei icoanei si astfel ea nu este idolatrie”.
Totodata, au fost emise 22 de canoane privitoare la aspectele de ordin admnistrativ si disciplinar prin care s-a incriminat hirotonirea pe bani (simonia), alegererea episcopilor de catre autoritatea statala si construirea de manastiri mixte.
Adunarea de la Niceea, desi recunoscuta de Papa, nu a fost acceptat de catre Bisericile din imperiul lui Carol cel Mare (Germania, Franta, Spania). Prin urmare, in 794, la Frankfurt a avut loc un nou sinod care a condamnat venerarea icoanelor.
Curand dupa inchiderea Sinodului VII ecumenic de la Niceea, Carol cel Mare (768-814) – care nu a recunoascut acest sinod – a primit traducerea latina deformata a actelor sinodului si atunci el a predat-o teologilor de la palat, comentand cu ei atitudinea ce urma sa fie luata fata de Sinodul VII ecumenic.
Teologii franci au fost insarcinati sa alcatuiasca o scriere polemica impotriva celor stabilite la Niceea, cunoscuta in istorie sub numele de Libri Carolini.
Abia la sfarsitul secolului al IX-lea hotararile luate la Sinodul de la Niceea au fost recunoscute si in Apus.
1180: A murit Manuel I Comnenul, ultimul împărat al dinastiei Comnenilor( n.28 noiembrie 1143), a cărui domnie a avut un rol crucial în istoria Bizanțului.
Manuel a avut alianțe cu Biserica Catolică, a invadat Italia, a participat la invazia Egiptului alături de Regatul cruciatilor de la Ierusalim.
Manuel I Comnenul a schimbat harta politică a Balcanilor și a zonei de est mediteraneene, plasând regatele Ungariei și a statelor înființate după prima Cruciadă (Țara Edessa, Principatul Antioch, Comitatul Tripoli și Regatul de la Ierusalim), sub hegemonia Bizantină.
Dupa moartea sa, Imperiul Bizantin intra in declin.
1420: După o rezistenţă eroică, în lupta de sub zidurile cetatii Haţegului, forţele transilvănene sunt înfrânte de oastea otomană, iar voievodul pierde cea mai mare pare a oamenilor săi.
In zilele urmatoare, invadatorii au distrus târgul Orăștie si au devastat sud-estul Transilvaniei, după care s-au retras.
După atac oraşul Orastie a fost repopulat.
Despre luptele de la Haţeg şi din Secuime mai aflam într-un act emis de Ladislaus de Chak, la 8 iulie 1421, in Cetatea de Baltă: Blasij, filij Sandrini, filij Lewkews a participat la luptele cu „Thurcis sub Castro Haczok”, şi a apărat, cu „preţul sângelui său”, fortificaţia şi turnul de la Solyomkew (Piatra Şoimului), situat aproape de râul Olt, care pe vremuri era un turn de veghe a secuilor din Tuşnad (munimentum ac turrim Solyomkew olim Spiculatorum in territorio possessionis Thwsnad Siculorum de Chik prope fluuium Olth vltra syluam dicte possessionis sitam).(Gróf József Kemény: Diplomatarium Transilvanum, Appendix.V)
Ţara Bârsei a avut aceeaşi soartă.
Analele Brasovului: „Amurathes II imperator Turcanum terram Barizensem ferro et igne vastat, senatum coronensem abducit residuo populo in arce montis conservato”- (Amurathes II, împăratul turcesc, a devastat (a trecut prin fier şi foc) Ţara Bârsei, senatul braşovean a fost luat (în robie), restul populaţiei a supravieţuit în cetatea de pe munte.
(Johannis Georgii Schwandtner: Scriptores Rerum Hungaricarum Veteres Ac Genuini vol.I.).
1501: S-a născut Girolamo Cardano, medic, matematician, astrolog si filozof italian, autorul a peste 200 de lucrări de medicina, matematica, fizica, filozofie, religie și muzică.
Lucrările lui Leonardo da Vinci și mai ales introducerea metodei matematice în cercetare şi rezolvarea problemelor de mecanică, au exercitat o influenţă directă asupra lucrărilor lui Cardano.
A fost un adevărat spirit universal, contemporan cu Tartaglia, un alt mare matematician al epocii sale.
A decedat la 21 septembrie 1576.
1541: A încetat din viaţă Paracelsus (Theophrastus Bombastus von Hohenheim), alchimist, medic şi filosof, una dintre cele mai pitoreşti figuri ale Renaşterii, precursor al iatrochimiei prin folosirea, în tratamentul bolilor, a unor medicamente realizate prin sinteză chimică; (n. 10 noiembrie 1493).
Ca alchimist a utilizat pentru prima oară în laborator aparatul de distilare prin antrenare cu vapori de apa inventat de el, a preparat hidrogenul din otet și pilitură de fier și eterul etilic din etanol si vitriol .
Paracelsus nu a scris prea mult. În mod obișnuit, el dicta ceea ce dorea să‑i învețe pe discipolii săi și astfel cea mai mare parte a lucrărilor lui a ajuns în posesia acestora; numai câteva au fost publicate în timpul vieții sale.
Cărțile tipărite, în număr de șapte, au alcătuit “De Grandibus et Compositionibus Receptorum et Naturalium”, Basel, 1526, și “Chirurgia Magna”, aparută la Ulm în 1536. Celelalte scrieri au devenit cunoscute publicului numai după moartea sa.
1572: Este asasinat de conchistadorii spanioli, Túpac Amaru I, ultimul conducător a Imperiului Inca .
1724: Este sfinţită Biserica Mânăstirii Văcăreşti, ctitorie a domnitorului Nicolae Mavrocordat, situată în partea sudică a Bucureştilor, unul dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului istoric şi artistic românesc, cea mai mare manastire din Balcani.
Foto: Biserica mănăstirii cu hramul “Sfânta Troiţă” – clădire grandioasă, însumând o seamă de elemente arhitectonice brâncoveneşti si influenţe ale barocului muntean, considerată de unii istorici ca o încununare a stilului brancovenesc din Ţara Românească.
Manastirea Vacaresti
Voievodul a înfiinţat aici o şcoală în limba elenă, o tiparniţă de sub teascurile căreia au văzut lumina zilei câteva cărţi importante în 1741 şi, ceea ce este mai important, a instalat la Văcăreşti o bibliotecă de proporţii, cunoscută ca fiind una dintre cele mai mari şi mai complete din Europa acelei epoci (un catalog al bibliotecii din 1723 care se păstrează confirmă numărul de 237 de autori).
În 1730 Nicolae Mavrocordat moare de ciuma şi este îngropat la Văcăreşti, în incinta bisericii.
Din păcate, după moartea domnitorului, biblioteca s-a împrăştiat.
În 1848, armata rusă de ocupaţie i-a inchis la Văcăreşti pe deţinuţii revoluţionari munteni care participaseră la Revoluţia Română , iar în 1864, an al unor răscoale ţărăneşti, guvernul conservator ii încarcerează aici pe ţăranii arestaţi, întregul ansamblu monastic fiind transformat în penitenciar.
Intervenţiile făcute pentru dotarea monumentului în scopul noii destinaţii, succedate de-a lungul deceniilor, au alterat arhitectura originală a majorităţii clădirilor.
Aici au fost închise personalităţi ale vieţii culturale şi politice româneşti între care scriitorii Liviu Rebreanu, Tudor Arghezi, Ioan Slavici, Mircea Damian, episcopul greco-catolic Vasile Aftenie, Corneliu Zelea Codreanu (interesant la acesta din urma amănuntul că, după cum el însuşi mărturisea, numele organizaţiei pe care a întemeiat-o – Legiunea Arhanghelului Mihail – i-a fost inspirată de icoana Sfântului Arhanghel aflată pe uşa din dreapta a iconostasului bisericii mari de la Văcăreşti).
Demolarea bisericii (11-15 decembrie 1986)
Ca urmare a activitatii de „sistematizare teritoriala urbana si rurala”, initiate de dictatorul Nicolae Ceausesc, intregul ansamblu al acestei manastiri a fost daramat, in ciuda protestelor şi intervenţiilor Bisericii Ortodoxe Române,a oamenilor de cultură din ţară şi de peste hotare, organizaţiilor şi a instituţiilor internaţionale.
Intre 11-15 decembrie 1986 a fost demolată biserica , iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcăreşti a fost rasă de pe faţa pământului, pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiţie, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiţiei, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem şi alte instanţe judecătoreşti. După ce în 1988 a început turnarea fundaţiilor, în 1990 lucrările au fost abandonate.
Nici măcar dealul nu a fost cruţat, el fiind aproape total distrus.
1789: A fost infiinţată printr-un act adoptat de Congres, semnat de presedintele George Washington (Judiciary Act), Curtea Suprema a SUA.
1813: A murit compozitorul francez Modeste Grétry; (n. 1741).
1834: A murit Pedro I, împărat al Braziliei, rege al Portugaliei; (n. 12 octombrie 1798).
A fost primul impărat al Braziliei (1822–1831) și al douăzeci și al optulea rege al Portugaliei (timp de șapte zile în 1826).
1870: S-a nascut Georges Claude, fizician si chimist francez, inventatorul tubului cu neon; a fondat propria sa firma cu numele „Claude Néon”.
Aceasta noua tehnologie a prezentat-o la Paris la 11.12.1910 si ulterior a vandut patentul firmei “Packard” (SUA) pentru 24.000 $ ; (d.23.05.1960).
1896: S-a nascut Francis Scott Fitzgerald, scriitor american, autor al celebrului roman “Marele Gatsby”. S-a nascut in St. Paul, Minnesota.
S-a inscris la Universitatea Princeton, insa nu a mai absolvit cursurile acesteia pentru ca s-a inrolat in armata, participand la luptele din Primul Razboi Mondial.
Este unul dintre reprezentantii de marca ai “generatiei pierdute”, acel grup de scriitori americani care au trait la Paris in anii ’20, printre care Ernest Hemingway si Gertrude Stein. Primul roman al lui Fitzgerald, “Dincoace de Paradis”, a aparut in 1920 si are caracter autobiografic.
Cartea l-a facut faimos si celebru. Dupa cativa ani petrecuti in lux la New York, autorul s-a mutat in 1924 la Paris. Insuccesul si problemele de sanatate ale sotiei sale l-au afectat enorm pe Fitzgerald, care a cazut in patima alcoolului. S-a reintors in SUA si a inceput sa scrie scenarii de film la Hollywood. A murit la data de 21 decembrie 1940.
1911: S-a nascut Konstantin Ustinovici Cernenko, Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice; (d. 10 martie 1985).
A condus Uniunea Sovietică din 13 februarie 1984 până la decesul său, care a survenit treisprezece luni mai târziu.
Cernenko a fost şi Preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem din 11 aprilie 1984, până la moartea sa.
1916: S-a născut compozitorul român Aurel Giroveanu; (d.2001).
1920: In zilele de 24-25 septembrie, la Chișinău se întrunea Congresul Partidului Popular condus de Alexandru Averescu iar președintele filialei din Basarabia a fost ales Sergiu Niţă.
La 16-17 aprilie 1920 Partidul Poporului, condus de Alexandru Averescu, acceptase fuziunea cu Liga Poporului din Basarabia condusă de Sergiu Niță, care s-a desprins de Partidul Țărănesc din Basarabia al cărui lider era cunoscutul fruntaș unionist Pantelimon Halipa.
1929: Guvernul sovietic a decretat că începând de la 1 octombrie se va introduce pe teritoriul URSS o versiune reformata a calendarului, în care săptămâna devenea de 5 zile, toate lunile aveau 30 de zile, iar restul de 5 sau 6 zile erau sărbători intercalate câte una sau două între anumite luni.
Acest calendar „revoluționar”, care reducea de asemenea săptămînile la 5 zile, a fost luat în serios numai în anii 1930 și 1931, după care s-a renunțat la el.
(Săptămîna de 5 zile a fost înlocuită cu una de 6 zile, iar în 1940 s-a revenit la săptămâna normală).
Chiar și în această perioadă lumea a continuat să utilizeze calendarul gregorian, inclusiv la nivel oficial, lucru care se vede din edițiile zilnice ale Pravda, organului de presă al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
1934: S-a născut Manfred Wörner, om politic german, fost secretar general al NATO (1988-1994); (m.13 august 1994).
1936: S-a nascut Jim Henson, actor şi cineast american, realizatorul primului spectacol cu păpuşile Muppets in 1969 şi al serialul de televiziune “The Muppets Show” (1976-1981); (d.1990).
1941: S-a născut cântăreaţa americană Linda McCartney, soţia lui Paul McCartney, membru al celebrei formatii de muzica pop britanice The Beatles; (d. 17.04.1998).
1941: S-a născut jurnalista Lucia Hossu-Longin, redactor la Radiodifuziunea Română între anii 1976 şi 1978, apoi redactor la Televiziunea Română .
Din 1991 a început, la TVR, seria de documentare de maxim impact “Memorialul durerii” privind universul concentrationar comunist, pentru care a obţinut numeroase premii
1941: URSS a aderat la “Carta Atlanticului”. Dată publicităţii la 14.VIII.1941, Carta, semnată de preşedintele SUA, Franklin Delano Roosevelt şi de primul ministru britanic, Winston Churchill (în urma unei întrevederi la bordul navei “Prince of Wales”, în Golful Argentina din Newfoundland), stabilea strategia Aliaţilor în timpul celui de-al doilea război mondial şi se referea la organizarea postbelică a lumii după înfrângerea nazismului.
1944: A murit pictorul si sculptorul francez Aristide Maillol; (n.8 decembrie 1861).
1945: A decedat renumitul fizician german Hans Geiger ; (n. 30.09.1882).
Împreună cu Ernest Rutheford, a elaborat o metodă de punere în evidenţă a particulelor alfa; a inventat (în 1913) un contor de particule (pentru radiaţiile beta şi gama), pe care l-a perfecţionat (în 1928) cu Walther Müller (contorul Geiger-Müller).
1948: S-a născut Adrian Bejan, inginer mecanic și profesor american originar din România; cunoscut pentru contribuţiile din domeniul termodinamicii şi ca autor al teoriei constructale privind proiectarea şi evoluţia în natură.
A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 2011 și a fost distins în anul 2017 cu Medalia „Benjamin Franklin”, a prestigiosului Institut Franklin, fondat în 1824.
1950: A decedat prinţesa Victoria de Hesse, nepoata reginei Victoria a Marii Britanii; (n. 1863).
1957: La Barcelona, în Spania, a fost inaugurat stadionul Camp Nou.
Cu o capacitate de 98 787 de locuri, este cel mai mare stadion de fotbal din Europa si este terenul propriu al echipei catalane FC Barcelona.
Denumirea stadionului provine din limba catalană, însemnând „teren (câmp) nou”.
1960: Statele Unite lansează primul portavion cu propulsie nucleară din lume, USS Enterprise.
La data lansării acesta era cel mai lung vas din lume si avea o masa totala a navei este de 94.781 tone.
1970: Capsula de întoarcere a stației automate “Luna-16″ aparținând URSS, a adus pe Pamânt pentru prima oară mostre de sol lunar.
1989: A decedat Paul Georgescu, critic literar şi prozator roman; (n.1923).
1991: “A patra mineriada”. În 24 septembrie 1991, minerii din Valea Jiului intră în grevă generală și cer primului ministru, Petre Roman să vină la Petroșani pentru a le asculta problemele
Nemulțumiti de întârzierea raspunsului Guvernului la revendicarile lor, pornesc spre Bucureşti. Primele acțiuni violente au fost făcute la Petroșani unde au intrat în primărie și l-au agresat pe subprefectul Ionel Botoroaga și pe directorul Regiei Autonome a Huilei, Benone Costinaș.
Apoi, se opresc la Craiova si devastează gara orașului.
În dimineața zilei de 25 septembrie primele garnituri de tren pline cu mineri conduși de liderul sindical Miron Cozma (foto sus) sosesc in Gara Băneasa din București.
A fost luat cu asalt sediul Guvernului (25-26 septembrie), cerându-se demisia Cabinetului Petre Roman (fapt anunţat pe 26 septembrie, la prânz, de purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei). În după amiaza aceleiaşi zile, minerii pătrund în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, unde cer demisia preşedintelui Ion Iliescu şi satisfacerea tuturor revendicărilor.
Au fost atacate Televiziunea (26 septembrie, seara) şi Palatul Cotroceni (27 septembrie), cu intenţia de a-l obliga pe Ion Iliescu să demisioneze. După consultări cu liderii partidelor politice, preşedintele Iliescu are o întrevedere cu Cozma (27 septembrie).
A fost semnat un comunicat, minerii se declară satisfăcuţi şi începe evacuarea lor din Bucureşti (operaţiunea prelungindu-se şi a doua zi, 28 septembrie)
1992: A intrat în vigoare in România, Legea nr. 102 din 21/09/92 privind stema ţarii şi sigiliul statului.
Stema României simbolizează statul român național, suveran și independent, unitar și indivizibil și se compune din două scuturi suprapuse: scutul mare și scutul mic. Sigiliul statului este însemnul suveranității naționale și garantează autenticitatea actelor statului.
Notă: la data de 8 iunie 2016, proiectul de modificare a Legii nr. 102/1992 privind stema ţării şi sigiliul statului, iniţiat de mai mulţi parlamentari PNL, PSD şi ALDE a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, iar la data de 12 iulie, preşedintele Klaus Iohannis, a promulgat proiectul de lege.
Legea nr. 146/2016 prevede că Stema României şi sigiliul de stat au fost modificate, după cum prevede actul normativ, prin readucerea coroanei pe capul acvilei, după cum urmează :
„Scutul mare, pe albastru, are o acvilă de aur cu capul spre dreapta încoronată, cu ciocul și ghearele roșii, cu aripile deschise, ținând în cioc o cruce ortodoxă din aur, în gheara dreaptă o sabie, iar în gheara stângă un buzdugan.”
Autorităţile publice sunt obligate, conform Legii nr. 146/2016, să înlocuiască stemele şi sigiliile din prezent cu noile modele cel târziu până la finele anului 2018. Până atunci, cele două modele de stemă şi sigiliu pot fi folosite în paralel.
1993: Este restaurata monarhia in Cambodgia, iar regele Norodom Sihanuk revine pe tron.
Norodom Sihanouk (n. 31 octombrie 1922 – 15 octombrie 2012), a fost rege al Cambodgiei din 1941 până în 1955 și din nou din 1993 până în 2004.
A fost conducător efectiv al Cambodgiei din 1953 până în 1970.
După cea de-a doua abdicare în 2004, a fost cunoscut drept „Regele-Tată al Cambodgiei” (Preahmâhaviraksat), o poziție în care a păstrat multe dintre responsabilitățile sale anterioare, ca monarh constituțional.
1996: Sectorul Agricol Ilfov, al şaptelea sector al Bucureştiului, alcătuit din 38 de comune si orasul Buftea, este transformat in jude.
1997: A fost retras din activitate celebrul Deep Blue, supercomputerul care l-a învins pe campionul mondial la şah, Gari Kasparov, în “Meciul secolului”, din mai 1997.
1998: O echipă internațională de chirurgi din Lyon a reușit primul transplant mondial al unei mâini .
2003 : A decedat cântăreaţa americană Rosalie Allen; (n. 1924).
2004: A încetat din viaţă scriitoarea franceză Françoise Sagan; (n. 21 iunie 1935).
A făcut parte din curentul denumit Nouvelle Vague (noul val). Adevăratul său nume era Françoise Quoirez si a publicat primul său roman – Bonjour tristesse – în anul 1954, la vârsta de 18 ani, sub un pseudonim ales din opera lui Marcel Proust.
Cărţile sale, printre care Un certain sourire (1956, Aimez-vous Brahms? (1959), La Chamade (1965), Le lit défait (1977), scrise într-un stil alert şi cu o tonalitate amară, s-au bucurat de un succes deosebit.
2005: A murit la Los Angeles, California, actorul american Tommy Bond; (n. 1926).
Thomas Ross Bond (n . 16 septembrie 1926 în Dallas , Texas), a fost cunoscut mai ales pentru interpretarea personajelor lui Tommy și Butch din serialul de film Nice Rascals. A jucat în alte 73 de filme.
2014: A decedat muzicianul englez Christopher Hogwood , fondatorul fondat Academiei de muzică antică, specializată în interpretări de muzică barocă și clasică timpurie și în utilizarea instrumentelor de epocă; (n. 1941).
2016: A murit acordeonistul american Buckwheat Zydeco (numele real: Stanley Joseph Dural Jr).
A avut o contribuţie importantă la dezvoltarea genului muzical zydeco, specific comunităţilor afro-americane din sudul statului Louisiana;(n. 1947).
CITIȚI ȘI:
https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/24/ziua-de-24-septembrie-in-istoria-romanilor/
24 septembrie este:
– În Guinea-Bissau – Ziua naţională – Proclamarea independenței față de Portugalia; (1973).
Republica Guineea-Bissau este un stat în Africa de Vest care se învecinează cu Senegalul la nord și cu Guineea la sud și est iar la vest cu Oceanul Atlantic.
Fostă colonie a Portugaliei, Guineea Portugheză, a devenit independentă în 1973. Pentru a evita confuzia cu statul învecinat Republica Guineea, la titlul statului a fost adăugat numele capitalei, Bissau.
Guineea-Bissau are o suprafață de 36.125 km² și o populație de 1.874.303 locuitori (2018).
– În Trinidad și Tobago se serbează ziua în care această țară a devenit republică.
Republica Trinidad și Tobago, este cea mai sudică țara insulară din Caraibe și se situează la 130 de kilometri sud de Grenada și la 11 kilometri de coasta de nord-est a Venezuelei și împarte granițele maritime cu Barbados la nord – est, Grenada spre nord – vest, Guyana spre sud – est, și Venezuela spre sud și vest.
Trinidad și Tobago au fost cedate Marii Britanii în 1802 în temeiul Tratatului de la Amiens ca teritorii separate, care au fost ulterior unificate în 1889. Țara și-a obținut independența în 1962, devenind republică în data de 24 septembrie 1976.
Cu o suprafață de 5.128 km 2 , această țara este formată din două insule principale, Trinidad șiTobago , separate de o strâmtoare de 20 m (30 km), plus o serie de insule mult mai mici , inclusiv Chacachacare , Monos , Huevos , Gaspar Grande (sau Gasparee), Little Tobago și Insula Saint Giles .
Insula Trinidad are o suprafață de 4.768 km2 (reprezentând 93,0% din suprafața totală a țării) și are o lungime medie de 80 de kilometri și o lățime medie de 59 de kilometri.
Tobago are o suprafață de aproximativ 300 km 2 (120 mp), sau 5,8% din suprafața țării și are 41 km lungime și 12 km la cea mai mare lățime.
Suprafața totală a acestei țări este de 5.131 km 2 iar populația se cifrează la 1.363.985 locuitori. Capitala este orașul Port of Spain.
CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
Sfânta Muceniță Tecla
Sfânta Muceniţă Tecla a fost prima femeie martiră pentru Hristos. In Sinaxarele Bisericii este socotită întocmai cu Apostolii.
Sfânta Tecla s-a născut în cetatea Iconiu, din părinţi păgâni.
S-a logodit cu Tamir, un tânăr de neam bun, in timpul in care la Iconiu sosise Sfantul Apostol Pavel, impreuna cu Varnava, ca sa predice Evanghelia.
Ascultand timp de trei zile si trei nopti cuvantarile acestuia, Tecla s-a convertit la crestinism si s-a hotarat sa duca o viata de feciorie.Mama sa, auzind ca nu mai doreste sa se casatoreasca, a batut-o, a torturat-o si a infometat-o.
Pentru ca nici dupa aceste chinuri nu a facut-o sa lepede credinta in Hristos, mama sa a dat-o pe mana judecatorului cetatii si a cerut sa o arda in foc, invocand ca ea nu este fiica ei, ci este „ramura uscată si blestemata odrasla“.
A fost aruncata in foc, dar a iesit nevatamata.Sfanta Tecla l-a urmat pe Pavel la Antiohia, iar aici un tanar si-a dorit-o sotie. Pentru ca a fost refuzat, acesta a acuzat-o in fata conducatorului cetatii ca este cresțina.
A fost aruncata la fiare, dar animalele nu s-au atins de trupul acesteia.Primind binecuvantarea Sfantului Apostol Pavel, s-a retras intr-un loc pustiu, la Maloula, oras situat la 70 km vest de Damasc, in Siria.
Pentru credinta ei, Dumnezeu i-a dat darul vindecarii bolnavilor, iar toti cei care ajungeau la pestera sa, primeau tamaduire de orice boala erau cuprinsi.
Vracii din Maloula i-au ridicat pe localnici impotriva ei. Dorind sa scape de rautatea acestora, Tecla s-a rugat si in urma rugaciunilor ei, stanca sa despicat si i-a devenit mormant.
– Sfântul Cuvios Siluan Athonitul.
Sfantul Siluan Athonitul este sarbatorit pe 24 septembrie. S-a nascut in 1866, la Tambov (Rusia), dintr-o familie de crestini. Datorita mustrarii primite de la Maica Domnului pentru viata traita in necuratie, ia hotararea la varsta de 26 de ani sa ajunga la Sfantul Munte. Se calugareste la Manastirea Sfantul Patelimon.
Primeste foarte repede darul savarsirii neincetate a rugaciunii lui Iisus „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!” si puterea de a implini cu usurinta exigentele regulilor monahale athonite. Se invredniceste sa-L vada si pe Hristos in chip real in biserica, in locul icoanei Sale.
Desi ajunge sa fie partas acestor daruri, este supus ispitelor demonice.Starea de fericire pe care o avea inainte de asprele ispite, slabeste putin cate putin, pana piere aproape cu totul.
Spre anul 1906, in miezul unei nopti cumplite, in care demonul se interpune intre el si icoana lui Hristos, Siluan, deznadajduind cu totul, ii spune Domnului: „Doamne, invata-ma ce sa fac ca sufletul meu sa se smereasca”. Si Domnul ii raspunde: „Tine-ti mintea ta in iad si nu deznadajdui”.
Ce-a de-a doua descoperire a lui Hristos a dat nastere unei nedumeriri: de ce s-a departat harul de la el? Si Sfantul Siluan Athonitul ajunge sa afle ca in acesta lupta de dobândire a lui, omul poate trece prin diferite momente de seceta si pustiire duhovniceasca, de disperare si deznadejde.
VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
Bibliografie (surse): Crestin Ortodox.ro; e.maramures.ro; cugiralba blogspot.com; Istoriculzilei blogspot.com; mediafax.ro; Wikipedia.ro.; Rador.ro.
[…] https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/09/24/o-istorie-a-zilei-de-24-septembrie-video-3/ […]
ApreciazăApreciază
Pingback de ZIUA DE 24 SEPTEMBRIE ÎN ISTORIA ROMÂNILOR « CER SI PAMANT ROMANESC | 24/09/2021 |