O ISTORIE A ZILEI DE 4 SEPTEMBRIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 septembrie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

422: A decedat  Papa Bonifaciu I, conducatorul Bisericii  Romei în perioada 28 decembrie 418 – 4 septembrie 422.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

L-a susținut pe Sfântul Augustin în lupta cu pelagianismul, iar acesta din urmă i-a dedicat o parte din lucrări.

Papa Bonifaciu I l-a convins pe Împăratul Teodosiu al II-lea să returneze Illyricul Sfântului Scaun, apărându-și astfel drepturile asupra acestei provincii, pe care Împăratul Teodosiu al II-lea o atașase în 421 Constantinopolului — „Noua Romă”.

 

 

 

 

 

 

 

476:  Generalul foederat germanic Odoacru, l-a înlăturat de pe tron pe împăratul roman Romulus Augustus.

Flavius Romulus Augustus (n. 463 –  d. după anul 476), a fost ultimul împărat (475-476) al Imperiului Roman de Apus.  

Era fiul patricianului Orestes, magister militum, care l-a  proclamat  împărat la 31 octombrie 475, intr-un timp in care autoritatea  Romei se limita doar la sudul Galiei şi la Italia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La 28 august 476, Romulus Augustus este îndepărtat de la tron de către Odoacru, căpetenia herulilor (neam germanic din uniunea de triburi a goţilor), iar insignele imperiale au fost trimise de la  Roma la Constantinopol, fapt care mai târziu va genera dispute în privinţa moştenirii romane.

Severin de Noricum, consilier al lui Odoacru, a mediat detronarea fără violenţă a ultimului şi tânărului împărat roman al Imperiului de Apus, pentru care a reuşit să obţină chiar şi o pensie.

 

 

 

 

 

 

În imagine: Odoacru si abdicarea lui  Romulus Augustus

 

 

 

 Odoacru, autoproclamat magister militum (guvernator suprem), înfiinţează un stat independent în Italia (476).

Odată cu instaurarea dominaţiei germanice în Italia, Imperiului Roman de Apus isi inceteaza existenta si odata cu el are loc sfârşitul Antichităţii şi începutul Epocii Medievale.

   Mulţi istorici au observat  coincidenţa că ultimul împărat apusean a purtat atât numele de Romulus, fondatorul legendar şi primul rege al Romei cat şi acela de Augustus, al primului împărat roman.

 

 

 

 

 

 

 

1063: A murit Tughril, fondatorul Marelui Imperiu Selgiuk, și primul sultan al acestui imperiu din 1037 pana in 1063. 

 

 Tughril (n.990) a unit războinicii turci din stepele eurasiatice într-o confederație de triburi, care considerau că se trag dintr-un singur strămoș numit Selgiuk, conducându-i în campania de cucerire a estului Iranului.

El va fonda mai târziu, Sultanatul Selgiuk după cucerirea Persiei și dupa cucerirea  capitalei abbaside, Bagdad, de la dinastia Buyidă în in 1055. 

 

 

 

 

 

1541: Transilvania intră sub suzeranitatea Porţii Otomane.

 Sultanul otoman Soliman Magnificul l-a înlǎturat pe regele minor Ioan Sigismund Zapolya (nǎscut 1540), de la conducerea Ungariei și l-a numit principe al Transilvaniei (4 septembrie),   George Martinuzzi ,episcopul Oradei,devenind  guvernator până la majoratul principelui.  

Principatul Transilvaniei a fost recunoscut de Imperiul Otoman ca stat independent, care plătea totuși Porții Otomane un dar anual de complezență („munus honorarium”) în valoare de 10.000 de ducați. În această calitate, a participat ca țară beligerantă la razboiul de o suta de ani  și a încheiat o serie de tratate cu țări europene, de pe poziție de egalitate.

De subliniat faptul că principatul nu includea Banatul (aflat sub stăpânire turcească (1552) și  nici Oradea transformată în vilayet turcesc intre anii 1661-1692.

 

 

 

 

 

 

 

 

1768: S-a născut Francois-René Chateaubriand, scriitor francez; considerat fondatorul curentului romantismului în literatura franceză („Geniul creştinismului sau Frumuseţea religiei creştine”); (m. 4 iulie 1848).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1774:  În timpul celei  de-a doua călătorii în Oceanul Pacific , exploratorul englez James Cook a descoperit la 1.200 km est de Australia, insulele  pe care le  va numi Noua Caledonie, după numele latin al Scoţiei (Caledonia).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cook a primit comanda navei HMS Resolution în această călătorie iar Tobias Furneaux a primit comanda celei de-a doua nave, HMS Adventure. Expediția lui Cook a circumnavigat globul la latitudini foarte sudice, fiind unul dintre primii care să treacă de Cercul Polar de Sud pe 17 ianuarie 1773.

A explorat, cartografiat și luat în posesiune britanică Georgia de Sud, explorată de Anthony de la Roché în 1675, descoperită și numită de Clerke Rocks și Insulele Sandwich de Sud. În ceața antarctică, Resolution și Adventure, s-au separat. Furneaux s-a îndreptat spre Noua Zeelandă, unde a pierdut o parte din oameni în urma confruntărilor cu populația băștinașe Māori, după care s-a întors în Anglia, în vreme ce Cook a continuat să exploreze zona antarctică, ajungând la 71°10′S pe 31 ianuarie 1774.

 

 

 

 

 

1824 : S-a născut Anton Josef Bruckner, compozitor austriac; (m. 11 octombrie 1896).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1870: Împăratul Napoleon al III-lea al Franței este  detronat și este proclamată cea de – A Treia Republică Franceză.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Împăratul Napoleon al III-lea (Charles-Louis-Napoléon Bonaparte); (n.20 aprilie 1808  — d. 9 ianuarie 1873).

 A fost primul președinte al celei de a 2-a Republici Franceze în 1848 și a devenit apoi, în urma unei lovituri de stat din 1852, al doilea împărat al francezilor, sub numele de Napoléon al III-lea.

A Treia Republică Franceză este numele dat regimului politic din Franța între 1870 și 1940. A fost o democrație parlamentară ce a luat naștere după căderea celui de al doilea Imperiu Francez în urma războiului Franco-Prusac din 1870 și a supraviețuit până la capitularea Franței la începutul celui de al doilea război mondial în 1940. În anii 1870 inițiatorii republicanismului au considerat această formă de guvernământ ca fiind cea care “divide cel mai puțin opiniile Franței”.

Cu toate acestea, chiar dacă cea de a treia republică a fost regimul politic cel mai longeviv după revoluția din 1789, regimul nu a fost foarte apreciat. A Treia Republică a fost oficial instaurată în 1875 prin adoptarea legilor constituționale. Șeful statului era un președinte, conform amendamentului lui Henri Wallon care spunea : Președintele Republicii Franceze este ales prin majoritatea absolută a voturilor de către Senat și de Camera Deputaților reunită în Parlamentul național. El este numit pe șapte ani; el este reeligibil.

 

 

 

 

 

 

 

1881: 4/17 septembrie: Se naște la Bacău poetul George Bacovia (George Vasiliu ); (d. 22 mai 1957, Bucureşti).

 

 

 

George Bacovia (n.1881-d.1957), poet român

 

 

Este autorul unor volume de versuri şi proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influenţe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira.

Poetul s-a născut în casa comerciantului Dimitrie Vasiliu şi a Zoei Vasiliu. Copilul în vârsta de doar 6 ani începe să înveţe limba germană. 

 Vădeşte mare talent la desen. Se dovedeşte foarte bun executant la vioară şi la alte instrumente din orchestra şcolii, pe care o şi dirijează. Se evidenţiază la gimnastică.

În 1899 obţine premiul I pe ţară la concursul ”Tinerimii române” pentru desen artistic de pe natură.

În 1900 se înscrie la Şcoala Militară din Iaşi, de unde se retrage în al doilea semestru, neputând suferi disciplina cazonă. Compune poezia Plumb, o va finisa totuşi abia în 1902.

În 1901 se înscrie în cursul superior al Liceului Ferdinand. Absolvă liceul din Bacău în 1903. Se înscrie la Facultatea de Drept din Bucureşti.

Colaborează la revista Arta de la Iaşi. Se retrage de la Facultatea de Drept din Bucureşti. Se stabileşte în 1905 În Bucureşti, împreună cu fratele său Eugen.

În 1914 se internează la sanatoriul Dr. Mărgăritescu din Bucureşti. Publică în suplimentul literar al ziarului Seara. Trimite la tipar volumul Plumb.

În 1915 editează la Bacău, în colaborare, revista Orizonturi noi. Publică poezii, proză, recenzii, sub mai multe pseudonime. Strânge relaţiile de prietenie cu Alexandru Macedonski.

În 1916 devine copist la Direcţia învăţământului secundar şi superior din Ministerul Instrucţiunii. În iulie apare în librării volumul Plumb. În timpul războiului, în octombrie, este trimis cu arhiva direcţiei sale în evacuare la Iaşi.

În perioada 1917-1919 e funcţionar în Bucureşti. În 1920 devine şef de birou clasa a III-a în Ministerul Muncii.

În 1921 este avansat şef de birou clasa a I-a în acelaşi minister. Se îmbolnăveşte de plămâni şi demisionează. Un an mai târziu se reîntoarce la Bacău.

În 1924 apare la Râmnicu-Sărat ediţia a II-a a volumului Plumb. Este numit suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

În 1925 devine primul director al revistei Ateneul cultural. În 1926 tipăreşte pe cont propriu la Bacău volumul Scântei galbene.

Îi apare şi volumul Bucăţi de noapte, editat de poeta Agatha Grigorescu. Între 1926-1928 funcţionează ca profesor suplinitor de desen şi caligrafie la Şcoala comercială de băieţi din Bacău.

În 1928 se căsătoreşte cu Agatha Grigorescu şi se stabileşte la Bucureşti, unde soţia sa era profesoară. În 1929 retipăreşte volumele Plumb şi Scântei galbene sub titlul Poezii, la Editura Ancora.

Din noiembrie 1930 până în octombie 1933, locuieşte în Bacău, fără serviciu. În 1931 i se naşte unicul fiu, Gabriel, iar în 1932 Societatea Scriitorilor Români (S.S.R) îi aprobă o pensie lunară de 1000 lei.

Din 1933 se stabileşte cu familia în capitală, unde rămâne până la sfârşitul vieţii. În 1934 i se tipăreşte volumul antologic Poezii.

În 1940 i se majorează pensia acordată de S.S.R la 2000 lei lunar. Se înfiinţează Casa de pensii a scriitorilor, de unde obţine o pensie de 10.000 lei lunar. În 1944 apare volumul intitulat Opere, care reuneşte toate scrierile sale publicate anterior.

În 1945 este numit bibliotecar la Ministerul Minelor şi Petrolului. Este editat în 1946 volumul Stanţe burgheze, pentru care va fi criticat de autorităţile comuniste.

Este pus la index, dar la mijlocul anilor ’50 este repus în circulaţie. E sărbătorit ulterior de Ministerul Artelor, care-l şi angajează. În 1956 i se publică volumul Poezii.

Moare în ziua de 22 mai 1957 în locuinţa sa din Bucureşti.

  La început vazut ca poet minor de critica literară,Bacovia  va fi treptat receptat favorabil, mergând până la recunoaşterea sa ca unul dintre cei mai importanti  poeti simbolisti români şi unul dintre cei mai importanţi poeţi din poezia română modernă.

 

 

 

 

 

 

1886:  După 25 de ani de lupte eroice împotriva armatelor americane și mexicane, conducătorul războinicilor apași, Geronimo, s-a predat.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Goyaałé, scris uneori Goyathlay (sau Goyahkla în engleză; n. 16 iunie 1829 – d. 17 februarie 1909), numit mai târziu și Geronimo, a fost un lider și vraci din triburile apașe Chiricahua. S-a remarcat în luptele care au durat câteva decenii împotriva Mexicului și impotriva Statelor Unite și a expansiunii acestor state în zonele locuite de apași. S-a predat abia în 1886, fiind tratat ca un prizonier de război, nu ca un infractor. 

A încetat din viață la 79 de ani, când ajunsese o celebritate. Memoriile sale au fost apreciate de public, iar istoria vieții sale a constituit subiectul a numeroase ecranizări. 

În februarie 2010, Camera Reprezentanților SUA a adoptat o rezoluție care recunoștea meritele liderului indian, un adevărat strateg al războiului de gherilă, și a decis ca acesta să fie comemorat la 100 de ani de la moartea sa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1888: George Eastman a patentat invenția sa “aparatul de fotografiat cu roll film“.

 

 

 

 

 

 

 

George Eastman – foto  ro.wikipedia.org

 

 

 

 

 

George Eastman (12 iulie 1854 – 14 martie 1932) s-a născut în orășelul Waterville, statul New York, din confederația Statele Unite ale Americii. Este inventatorul suportului fotosensibil flexibil, pelicula de nitroceluloză, în anul 1884.

Aceasta a făcut posibilă construcția de aparate de fotografiat mai mici, ușoare, portabile. Frații Lumière folosesc această descoperire pentru invenția lor, cinematograful, pelicula fiind elementul indispensabil.

 

 

 

 

 

Foto. Unul din primele  aparate de fotografiat Eastman

 

 De menționat că roll filmul era o bucată de peliculă fotosensibilă de circa 1 m lungime, care era introdusă într-o casetă metalică ermetic izolată de lumină, înfășurată pe o rolă, care în aparatul de fotografiat după expunere se rulează pe altă rolă de asemeni într-o casetă ermetic izolată de lumină, până la procesul chimic de developare. Prin noțiunea de expunere se înțelege fotografierea propriu zisă.

Este fondatorul renumitei fabrici de material fotosensibil cu o granulație extrafină (foarte favorabilă peliculelor cinematografice de format îngust 8 mm; 8,5 mm; 16mm) și cu sensibilitate foarte mare, Kodak (actual face parte din compania Thomson). Pelicula Kodak Color este foarte căutată pe piața cinematografiei și a fotografiei. 

 

 

 

 

 

1907: A încetat din viaţă compozitorul si pianistul norvegian Edvard Grieg ; (n. 15 iunie 1843).

 

Edvard Hagerup Grieg (n. 15 iunie 1843, Bergen – d. 4 septembrie 1907, Bergen) a fost un compozitor și pianist norvegian, considerat cel mai de seamă muzician din școala națională norvegiană și unul din reprezentanții de frunte ai muzicii romantice europene.

Muzica lui a fost influențată de romanticii germani, ca de pildă Schumann, și de asemenea de muzica populară a poporului său, uneori și de cea a popoarelor scandinave vecine. Grieg a activat și ca pianist de concert până la sfârșitul vieții sale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Intre lucrările sale se numară capodopera  Peer Gynt

 A fost ales membru al academiilor din Suedia, Paris, doctor onorific al universităților din Cambridge și Oxford.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1912:  S-a născut la Dej, eminentul critic de artă si academician român, Raoul Şorban ; (d. 18 iulie 2006 la Cluj-Napoca).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Personalitate multilaterala, Raoul Şorban fost de asemenea  pictor, scriitor, eseist și memorialst. A fost de asemenea pictor, scriitor, eseist și memorialst.  

În 1944, în timpul celui de al II-lea Război Mondial a săvârşit acte de înalt eroism și umanism salvând cu mari riscuri  viețile a mii de evreii, fapt  pentru care a primit titlul și medalia „Drept între popoare”, acordată de Statul Israel.

 

 

 

 

 

 

1919: S-a infiinţat  la Bucureşti „Societatea Opera – artiştii asociaţi”, iar la 22 septembrie în acelaşi an aceasta a luat numele de „Societatea lirică română Opera”  având  primul director pe Scarlat Cocărăscu.

Debutul a avut loc la 17.III.1920, în localul Teatrului Naţional, cu spectacolul „Aida” de Verdi (nucleul Operei Române de mai târziu- decembrie 1921).

 

 

1890: Un incendiu de proporții a provocat daune grave în orașul – port grec Salonic.

Cartierul european a ars complet, 20.000 de oameni  rămanand fără adăpost.

 

 

 

 

 

 

1915: În Primul Război Mondial, Bulgaria se alătură Puterilor Centrale.

 

 

 

 

 

1928: România a aderat la „Tratatul Briand-Kellog”, semnat la Paris la data de 27 august 1928, un tratat multilateral prin care războiul era interzis ca mijloc de reglementare a diferendelor dintre state privind în politica internațională.

 

 

 

 

 

 1929: Începe  călătoria de 35 de zile prin lume a dirijabilului german LZ 127 Graf Zeppelin. Aceasta s-a  încheiat  la Friedrichshafen, unde aproximativ 40.000 de oameni au asistat la revenirea lui.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1940: Are loc demisia guvernului condus de Ion Gigurtu. În timpul guvernării sale, în perioada iulie-septembrie 1940, România a fost constrânsă să accepte Dictatul de la Viena (30 august 1940).

 

 

 

 

 

 

  Foto: Ion Giugurtu  (n. 24 iunie 1886, Turnu Severin – d. iulie 1959, Râmnicu Sărat)

 

 

Cedările teritoriale impuse României prin  acest Dictat, au marcat declinul regimului carlist.. România pierdea o suprafață de 99.738 km² cu o populație de 6.821.000 locuitori, reprezentând aproape o treime din teritoriul și populația țării. Manifestațiile de protest împotriva Dictatului de la Viena, inițiate de țărăniști au devenit – sub influența agitatorilor legionari – anticarliste, Carol al II-lea fiind considerat principalul vinovat de impasul în care ajunsese România.

Dorind să-și păstreze puterea, la propunerea lui Horia Sima – cu care se reconciliase scurt timp înainte, Carol al II-lea i-a încredințat la 4 septembrie 1940,prin decret regal , generalului Ion Antonescu (1882-1946), mandatul de formare a unui guvern de uniune națională.

Încălcând mandatul de numire  Antonescu  nu a făcut un guvern de uniune națională și  la 5 septembrie 1940, a cerut regelui să-i acorde puteri depline, suspendarea constituției și dizolvarea parlamentului și în seara aceleiași zile i-a cerut regelui să abdice și să părăsească țara. Lovitura  a reușit, Carol al II-lea a abdicat la 6 septembrie 1940 și s-a expatriat, cedând tronul fiului său Mihai I.

Antonescu i-a oferit garanții de securitate lui Carol al II-lea, Elenei Lupescu și suitei lor și s-a ținut de cuvânt, protejând cu pichete militare trenul regal, asupra căruia legionarii au tras cu mitralierele. La 14 septembrie 1940 lua ființă „Statul național-Legionar Român”cu Horia Sima, șeful Mișcării Legionare, numit vicepreședinte al consiliului de miniștri al guvernului.

 

 

 

 

 

 

1943: În URSS a fost ales cu acordul lui Stalin, în funcția de patriarh al Moscovei și al întregii Rusii, cu scopul de a-i mobiliza pe credincioși în războiul contra Germaniei, Mitropolitul Serghei.

 

 

 

 

 

1944: Mai multi localnici maghiari din Aita Seaca au capturat un număr rămas necunoscut de militari romani, pe care i-a torturat cu cruzime și i-a ucis . În privința numărului exact al militarilor români uciși, martorii si cercetatorii vorbesc de  cifre cuprinse între 13 si 100.

La 26 septembrie 1944, pe fondul unei slabe prezențe a administrației române în zonă, în Aita Seacă a venit Gavrilă Olteanu, comandantul Batalionului de voluntari Brașov, din cadrul Regimentului de voluntari „Iuliu Maniu”.

„ La cererea românilor din Aita Seacă am mers cu o companie la fața locului, deoarece nu vroiam să las necurmate infracțiunile descrise. Am descoperit vreo optsprezece violări grave ale legii și am mai putut constata încă opt-zece. (…) A fost rănit un ofițer român, atacat de către frații Naghi [Nagy], și dus de către ordonanța sa la locul de prim-ajutor; unul dintre ei l-a omorât pe ofițer cu toporul: mai întâi i-a spart tibia, apoi i-a ciopârțit trupul, iar în sfârșit i-a aplicat o lovitură cu baltagul în cap. Asupra corpului neînsuflețit și ciopârțit în întregime s-a năpustit o femeie de șaptezeci de ani, care a pus degetul cu verighetă al ofițerului pe o piatră, i-a tăiat degetul și i-a furat verigheta. (…) Celălalt dintre frații Naghi [Nagy] a lovit ordonanța cu sapa în ceafă, acesta prăbușindu-se mort pe loc. (…) Le-am aplicat pedeapsa cu același topor cu care au săvârșit crima.(Gavrilă Olteanu-Epistola către Maniu datată august 1945)”

ÎN AUGUST 1946 OLTEANU  A FOST ARESTAT. LA PUŢIN TIMP DUPĂ ARESTARE, S-A SINUCIS ÎNTR-O CELULĂ DIN ARESTUL MINISTERULUI DE INTERNE, LUÂND O FIOLĂ DE STRICNINĂ. POTRIVIT ISTORICULUI PETRU ŢURLEA, GAVRILĂ OLTEANU AR FI FOST DE FAPT ASASINAT.

 

 

 

1948: Regina Wilhelmina a Olandei abdică din motive de sănătate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Regina Wilhelmina (Wilhelmina Helena Pauline Maria; 31 august 1880 – 28 noiembrie 1962) a domnit timp de aproape 58 de ani, cea mai lungă domnie a unui monarh olandez.

 

 

 

 

 

1951: Cu ocazia primului Congres Internaţional de Astronautică, care a avut loc la Londra, a fost semnată Constituţia Federaţiei Internaţionale de Astronautică (International Astronautical Federation – IAF), organizaţie internaţională nonguvernamentală şi non-profit, care sprijină cooperarea internaţională în toate activităţile legate de spaţiu. România este reprezentată în IAF din 1961, de Comisia de astronautică a Academiei Române, la conducerea căreia s-a aflat marele savant Elie Carafoli (1901-1983). Elie Carafoli a fost vicepreședinte (1965-1967), precum și președinte în exercițiu (1968-1970) al Federației Internaționale de Astronautică. 

 

 

 

 

 

 

 

1955: A avut loc primul meci în Cupa Campionilor Europeni (în prezent Liga Campionilor), între Sporting CP Lisabona (Portugalia) și JDS Partizan Belgrad (Iugoslavia), pe Estádio Nacional din Lisabona, în prezența a 30.000 de spectatori (scor 3 – 3).

Finala Cupei Campionilor Europeni (13 iunie 1956) a fost primul meci din istoria competițiilor paneuropene de fotbal. S-a jucat între echipele Real Madrid din Spania și Stade de Reims-Champagne din Franța. Meciul a fost disputat pe Parc des Princes în Paris în fața a 38.000 de oameni, și a fost câștigat de echipa spaniolă.

 

 

 

 

 

 

1958: S-a desfăşurat la Bucureşti, prima ediţie a Festivalului internaţional George Enescu.

Festivalul a fost inaugurat la 4 septembrie 1958, cu concertul orchestrei simfonice a Filarmonicii ”George Enescu”, dirijată de George Georgescu. În program s-au aflat lucrări importante semnate de marele muzician George Enescu — Simfonia I în mi bemol major și Rapsodia I în la major.

Prima ediție a Festivalului Internațional ”George Enescu” s-a desfășurat între 4 și 22 septembrie 1958, găzduită fiind de Ateneul Român și Teatrul de Operă și Balet din București.

 Inaugurat la trei ani de la moartea lui George Enescu, ca semn al recunoașterii geniului marelui compozitor român, Festivalul și concursul internațional ”George Enescu” a adus la București unele dintre cele mai mari nume ale muzicii contemporane: dirijorii Sir John Barbirolli, Carlo Felice Cillario și Carlo Zecchi, violoniștii Yehudi Menuhin și David Oistrah, pianiștii Claudio Arrau, Monique Haas sau Halina Czerny-Stefanska.

Acestora li s-au alăturat numele cele mai importante ale artei interpretative românești, precum Maria Fotino, Valentin Gheorghiu, Ștefan Gheorghiu, Ion Voicu, Radu Aldulescu, Vladimir Orlov sau dirijorii Alfred Alessandrescu, Constantin Bugeanu, Mircea Cristescu, George Georgescu și Constantin Silvestri.

 

 

 

 

 

 

 

Prima ediție a Festivalului s-a bucurat de participarea marelui muzician Yehudi Menuhin, fost elev al lui Enescu. Sosit în România la 15 septembrie 1958, violonistul american a susținut un recital care a cuprins partitele nr. 6 în mi major și nr. 4 în re minor de Bach și sonata pentru vioară solo de Bala Bartok

 

 

 

1959: A încetat din viaţă profesorul Iuliu Haţieganu, personalitate a medicinii româneşti ; (n. 14 aprilie 1885).

A fost un medic internist român recunoscut în  special pentru cercetările făcute în domeniul tuberculozei. A format la Cluj o valoroasă şcoală de medicină internă.

Astăzi Universitatea de Medicină şi Farmacie din Cluj îi poartă numele. A fost membru al Academiei Române şi fratele politicianului Emil Haţieganu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1963:  A murit la  Scy-Chazelles, Moselle, Franța, Robert Schuman, om politic francez considerat drept unul din părinții fondatori ai Uniunii Europene.  

 

 

 

 

 

 

 

                                     Robert Schuman– foto: ro.wikipedia.org

 

 

Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman ( n. 29 iunie 1886 Luxemburg) a fost un om de stat francez, fost în mai multe rânduri ministru, inclusiv ministru al Afacerilor Externe, apoi, în două rânduri, președinte al Consiliului de Miniștri al Franței. exercitat și funcția de președinte al Parlamentului European, între 1958 și 1960. 

 

 

 

 

 

 

 

 

1965: A încetat din viaţă dr.Albert Schweitzer, medic, muzicolog şi teolog protestant, care a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1952 (n. 14 ianuarie 1875).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1968: A decedat  regizorul Victor Iliu, unul dintre maeștrii cinematografiei românești; (n. 1912).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1968: A apărut Decretul privind constituirea, organizarea şi funcţionarea gărzilor patriotice (detaşamente înarmate constituite din muncitori, ţărani şi intelectuali), menite să contribuie, în colaborare cu Armata, la apărarea ţării în cazul unei intervenţii străine (de genul celei din Cehoslovacia, din august 1968).

 

 

 

 

 

 

1972: Înotătorul american Mark Spitz a câștigat cea de-a șaptea medale de aur la Olimpiada de vară de la München, devenind primul olimpic care reuşeşte o astfel de performanţă  la o singură Olimpiadă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1974: Statele Unite ale Americii a stabilit relații diplomatice cu Republica Democrata Germană.

 

 

 

 

 

1981: S-a nascut cântăreața de muzica R&B americană Beyoncé Knowles.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1989: A încetat din viaţă Georges Simenon, scriitor belgian de limbă franceză, autor a peste 300 de romane poliţiste; a fost membru al Academiei regale din Belgia (n. 13 februarie 1903).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Georges Joseph Christian Simenon (n. 13 februarie 1903; d. 4 septembrie 1989) a fost un scriitor belgian prolific, care a publicat o sută nouăzeci și două de romane, o sută cincizeci și opt de povestiri și numeroase articole și rapoarte.

Este cunoscut pentru crearea comisarului Maigret, personajul principal al romanelor și povestirilor sale polițiste.

 

 

 

 

 

 

1991: Preşedintele Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, recunoaşte independenţa celor trei state baltice: Estonia, Letonia şi Lituania.

 

 

 

 

 

 

 

 

1992: A murit  poetul  român Dan Deșliu;  (n. 31 august 1927).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1997: Echipa feminină de gimnastică a României cucereşte medalia de aur la Campionatele Mondiale, desfăşurate la Lausanne (Elveţia).

 

 

 

 

 

 

 

 

1998 : La Menlo Park, California, SUA, Larry Page şi Serghei Brin au înfiinţat compania Google, cu scopul de a promova motorul de căutare pe care l-au dezvoltat ca proiect de cercetare la Universitatea Stanford din California.

Compania a pornit cu o investiţie de 100.000 de dolari care a venit din partea unuia dintre cofondatorii companiei Sun Microsystems, Andy Bechtolsheim, care considera că un motor de căutare pe Internet poate revoluţiona lumea.

Numele „Google” este un joc de cuvinte de la googol, neologism englez pus în circulaţie de către americanul Milton Sirotta în anul 1938, prin care acesta desemna numărul uriaş format dintr-un 1 urmat de 100 de zerouri.

 

 

 

 

 

 

 

 

Google LLC este o corporaţie americană multinaţională care administrează motorul de căutare pe Internet cu acelaşi nume.  Google oferă o metodă simplă şi rapidă de găsire a informaţiilor pe web, având o bază de date despre peste 8 miliarde de site-uri web.

La începutul anului 2004 Google răspundea zilnic la mai mult de 200 milioane de consultări.

 

 

 

 

 

2002: A fost prezentată opiniei publice Doctrina Bush, prin care Statele Unite ale Americii își rezervă dreptul de a întreprinde lovituri militare preventive, împotriva statelor care găzduiesc pe teritoriul lor baze teroriste.

 

 

 

 

 

 

2002: Uniunea Europeana face apel la SUA, de a nu a ataca Irakul decat cu  aprobarea ONU.

 

 

 

 

 

 

 

2003: A decedat renumita  violonistă și profesoară română, stabilită în Belgia, Lola Bobescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lola Bobescu (Lola Violeta Ana-Maria Bobescu) ( d. la 4 septembrie 2003, Spa/ Belgia) a fost o violonistă și profesoară de vioară originară din România.

Solistă-concertistă timp de peste 60 de ani, Lola Bobescu s-a situat printre violoniștii români cu cea mai solidă carieră artistică. Stabilită în Belgia, a fondat și a condus formațiile Solistes de Bruxelles- actuala L’Orchestre de Wallonie din Liège și Cvartetul de coarde L’Arte del Suono din Bruxelles (1990).

Paralel cu activitatea solistică, Lola Bobescu a desfășurat o fructuoasă activitate pedagogică, fiind profesoară de vioară la Conservatorul din Liège (1962-1974) și la Conservatorul regal din Bruxelles.

A făcut parte din juriul concursurilor internaționale de vioară “Reine Elisabeth de Belgique” (1971 și 1993). Lola Bobesu a colaborat cu marile ansambluri orchestrale ale lumii, precum Filarmonicile din Berlin și Londra, orchestrele franceze Colonne, Pasdeloup și Lamoureux, orchestra Concertgebouw din Amsterdam, La Suisse Romande din Geneva, orchestra Accademia Santa Cecilia din Roma ș.a.

A concertat și în recitaluri de muzică de cameră, fiind adesea acompaniată de pianistul Jacques Genty.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2006: A murit (în urma unui accident subacvatic) Steve Irwin (supranumit şi „The Crocodile Hunter” – Vânătorul de crocodili), cunoscut naturalist şi realizator australian de documentare de televiziune, difuzate în special de canalul „Discovery”;  (n. 1962).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2014: A decedat Joan Rivers (numele real: Joan Alexandra Rosenberg), actriţă, scenaristă, scriitoare, artistă de stand up comedy, producătoare şi gazdă a unor emisiuni TV de succes; (n. 1933).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2017: A murit la Lidingö (Suedia) , psihologul David Magnusson,  specialist în studiul personalităţii și autor a numeroase contribuţii în psihometrie, precum şi în metodologia cercetării dezvoltării individului.

A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române (1992).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Foto. David Magnusson, născut la 5 septembrie 1925 în localitatea Nässjö, din Suedia, profesor de psihologie, Universitatea din Stockholm. Membru fondator și prim-vicepreședinte al Academiei Europaea 1988-1997 .

ca o recunoaștere a valorii cercetărilor sale, a primit mai  multe premii și a fost membru al mai multor academii științifice, doctor onorific al Universității din Jyväskylä în 1984. A fost distins în 1999 cu  premiul Aristotel al Federației Europene a Asociațiilor Psihologice (EFPA).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 Astăzi, 4 septembrie  sunt pomeniţi doi sfinţi importanţi ai creştinătăţii: Sfântul Mucenic Vavila, episcopul Antiohiei şi Sfântul Prooroc Moise.

 

 

 

 

 

 

Sfântul Mucenic Vavila

 

 

Sfantul Mucenic Vavila a trait in vremea imparatului Numerian. Acest imparat dupa ce a jertfit idolilor pe copilul unui conducator pagan, dat drept zalog in semn de  pace, a mers catre biserica in care slujea Sfantul Vavila, sa vada ce se petrece in ea.

Sfantul Vavila l-a oprit pe imparat sa intre in biserica, motivand ca nu este crestin.

Imparatul Numerian l-a acuzat de insulta si l-a chemat pe Sfantul Vavila la palatul sau, cerandu-i  sa jertfeasca zeilor.

In timp ce Sfantul Vavila era supus la torturi, imparatul a poruncit sa fie ucisi trei copii, fii sai duhovnicesti.

 După moartea copiilor a fost ucis si Sfântul Vavila.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Prooroc Moise a fost omul ales de Dumnezeu să scoată poporul evreu din robia egipteană și să îl ducă în Țara Făgăduinței, Canaan. El provenea din seminția lui Levi. Date despre viața lui aflăm din Cărțile Pentateuhului din Sfânta Scriptură a Vechiului Testament, al căror autor este.

Din acestea aflăm despre nașterea sa și cum l-a izbăvit Dumnezeu, ajungând să fie crescut de fiica Faraonului Egiptului, ca fiu al acesteia.

Timp de 40 de ani va avea statutul de prinț egiptean până când se va hotărî să ia apărarea conaționalilor săi care erau sclavii egiptenilor.

Ucide un egiptean, în dorința de a-și apăra conaționalii, faptă despre care află Faraonul Egiptului și, de teama răzbunării, fuge în Madian, unde Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov (Ieș. 3, 6) se descoperă prin rugul aprins care nu se mistuia. Se căsătorește cu Sefora (Țippora), fiica preotului Ietro.

Stă aici, departe de frații săi aflați în sclavie, timp de patruzeci de ani, apoi se întoarce în Egipt și devine conducătorul poporului evreu, mergând în numele acestora la Faraonul Egiptului, cerându-i eliberarea poporului său.

În urma refuzului sistematic al Faraonului, Dumnezeu trimite la rugăciunea Sfântului Proroc Moise 10 plăgi asupra Egiptului, în urma cărora evreii sunt eliberați și sub conducerea lui Moise pornesc către Țara Canaanului. Din cauza necredinței poporului evreu, atunci când Moise a mers pe Muntele Sinai și a primit Tablele Legii, timp de 40 de ani vor peregrina prin zona deșertică din sudul Orientului Mijlociu de astăzi.

Înainte de a intra poporul în Țara Făgăduinței, Canaan, Moise urcă pe Muntele Nebo de unde vede pământul promis de Dumnezeu și aici a murit la vârsta de 120 de ani.

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

Crestin Ortodox.ro; Istoria md; Mediafax.ro; Wikipedia.ro; https://www.capital.ro/calendar-ortodox; Rador.ro

 

 

 

Publicitate

Istoria neterminată a Tezaurului BNR de la Moscova. Cine s-a înfruptat din tezaurul României?

 

 

 

 

 

 

 

 

Un secol din istoria neterminată a Tezaurului BNR de la Moscova

 

 

 

 

 

 

 

 

Intrând în război alături de Antanta în august 1916, România avea să se confrunte curând cu o situație extrem de dificilă, ca urmare a bătăliilor pe două fronturi atât în Transilvania, cât și la Dunăre.

De aceea, consemnează situl https://www.bnr.ro/Un-secol-din-istoria-neterminata-a-Tezaurului-BNR-de-la-Moscova, încă din septembrie 1916, Banca Națională a României a luat primele măsuri pentru punerea la adăpost a tezaurului său din aur.

Astfel, directorul Sucursalei Iași a BNR primea instrucțiuni să-l aștepte la gară pe directorul Theodor Căpitanovici, „joi, 8 septembrie, orele cinci după-amiază”, să pregătească trăsuri și să rezerve cinci camere la hotel.

O săptămână mai târziu, misiunea transportării la Iași a tezaurului BNR era deja încheiată. Preocuparea deosebită a conducerii Băncii pentru acest tezaur se explică prin faptul că el reprezenta rezerva metalică legală, fundamentul emisiunii biletelor băncii.

Potrivit Statutelor BNR, „Banca va trebui să aibă o rezervă metalică de aur de cel puțin 40% din suma biletelor emise de dânsa“. În condiții excepționale, așa cum erau cele de război, acoperirea se reducea la 33%.

Prin urmare, cantitatea de bancnote aflate în circulație depindea de mărimea rezervei metalice din tezaurul Băncii Naționale, menținerea acoperirii în aur asigurând convertibilitatea leului, moneda națională. Deși Banca Națională a României a fost o bancă privată în perioada 1900 – 1925, rezerva metalică nu era a acționarilor, era proprietatea instituției, „avutul nostru“, cum îi spunea guvernatorul BNR din acei ani (Ioan G. Bibicescu).

Din cauza avansului trupelor Puterilor Centrale către București, Familia Regală, Guvernul, Parlamentul și alte instituții centrale ale statului român s-au refugiat la Iași. În orașul moldav, devenit capitala rezistenței naționale, s-a mutat și sediul Băncii Naționale a României începând cu 14 noiembrie 1916.

În pragul iernii anului 1916, teritoriul național era ocupat în proporție de două treimi de armatele Puterilor Centrale, armata română retrasă pe noile aliniamente urma să fie supusă refacerii, iar o mare parte a populației se deplasase în Estul țării, unde îndura nu numai rigorile iernii foarte aspre, ci și foametea și bolile.

 

 

 

 

               Foto: Sediul Sucursalei BNR Iași, unde a fost mutat tezaurul BNR
           în perioada 8 septembrie – 14 decembrie 1916 (Fototeca Arhivei BNR)

 

 

 

 

 

În aceste condiții, guvernul și conducerea BNR au decis mutarea tezaurului BNR pe teritoriul Rusiei, singurul stat aliat cu care România se învecina atunci. Guvernul român și reprezentanții BNR au semnat cu reprezentantul Imperiului Rus la Iași convenția în care s-au precizat condițiile efectuării primului transport la Moscova. Potrivit acesteia, valorile românești se aflau „sub garanția guvernului rus în ceea ce privește securitatea transportului, securitatea depozitului, ca și întoarcerea în România”.

Acest prim transport a avut loc în decembrie 1916 și a inclus 1738 de casete cu Tezaurul Băncii Naționale a României (1735 cu monede și trei cu lingouri) și două casete cu bijuteriile Reginei Maria. Aurul BNR valora 314,5 milioane lei, iar bijuteriile Reginei 7 milioane lei.

Cele 1740 de casete au fost depozitate la Kremlin, în Sala Armelor, în compartimentul rezervat Sucursalei din Moscova a Băncii de Stat a Rusiei, și au fost inventariate în ianuarie – februarie 1917, când s-a consemnat că „practic, toate valorile verificate, adică inventariate sau cântărite, s-au dovedit a fi, cantitativ și contravaloric, în deplină concordanță cu declarațiile Băncii Naționale a României”.

Numărul mare și varietatea monedelor (lire engleze, coroane austriece, mărci germane, napoleoni, carolini, adică polul românesc în valoare de 20 lei etc.) se explică prin aceea că, potrivit legii, biletele Băncii erau „plătite la prezentare la birourile Băncii, în monetă națională liberatoare sau în monetele străine care au curs legal, conform legislațiunii monetare a statului”.

 

 

 

 

 

Foto: Protocolul încheiat la Iași, la 14 decembrie 1916,
de A. Mossoloff, reprezentantul Rusiei, Victor Antonescu, ministrul român de Finanțe,
și reprezentanții BNR (Th. Căpitanovici, Anghel Saligny și M. Z. Demetrescu)
cu ocazia încărcării tezaurului Băncii Naționale a României în tren
(prima și ultima filă, Arhiva BNR, Secretariat, Dosar 5/1916).

 

 

 

 

 

 

În vara anului 1917, autoritățile române de la Iași se așteptau la o ofensivă militară de proporții a Puterilor Centrale și, în acest context tensionat, a avut loc al doilea transport al Tezaurului României la Moscova.

De această dată, trenul care a plecat la Moscova a dus atât valori ale Băncii Naționale a României, cât și ale altor instituții (Academia Română, Casa de Depuneri și Consemnațiuni și alte bănci, Arhivele Naționale ale României, Muzeul Național de Antichități, Pinacoteca Statului, ministere, mănăstiri).

În cele trei vagoane cu valori ale BNR, care au fost depozitate tot în sala Armelor, la Kremlin, potrivit protocolului semnat și de această dată de reprezentatul rus, ministrul român de finanțe și reprezentanții BNR, s-au aflat: „titluri, efecte, valori, depozite, parte din arhivele și cărțile sale, actele sale etc., ca și partea în aur din depozitele sale în metale, proprietatea sa privată”.

Valoarea totală a valorilor românești transportate la Moscova în iulie 1917 a fost de 7,5 miliarde lei, din care valorile din cele trei vagoane ale BNR au fost evaluate la 1,5 miliarde lei, din care 575 000 lei reprezentau aurul. În ceea ce privește aurul, în total, în decembrie 1916 și iulie 1917, Banca Națională a României a depus la Moscova 91,48 tone de aur fin.

 

 

Protocol semnat la Iași, 27 iulie 1917, de S. Poklewsky Koziel, reprezentantul Rusiei,
Nicolae Titulescu, ministrul român de Finanțe, și reprezentanții BNR
(C. Nacu și gen. N.C. Cantacuzino), cu ocazia celui de-al doilea transport de valori
trimise la Moscova (prima și ultima filă, ABNR, Secretariat, Dosar 5/1916)

În octombrie 1917, bolșevicii conduși de V. I. Lenin au cucerit puterea și, în ianuarie 1918, Consiliul Comisarilor Poporului a anunțat ruperea relațiilor diplomatice cu România, arestarea ministrului României la Petrograd și confiscarea tezaurului României depus la Moscova, declarând că „puterea sovietică își asumă răspunderea de a păstra acest tezaur pe care îl va preda în mâinile poporului român”.

Confiscarea tezaurului BNR a afectat grav echilibrul monetar al României, dar, cel puțin în primii ani după război, se mai spera că acesta va fi recuperat.

Astfel, în februarie 1920, Consiliul de administrație al BNR preciza că: „avem informațiuni care ne permit să sperăm că e tot în ființă și adăogăm că puterile aliate au reînnoit promisiunea lor de a da tot concursul pentru ca să intrăm în posesiunea lui”.

Prin urmare, aurul trimis la Moscova de Banca Națională a României a fost menținut în activul bilanțurilor instituției până în anul 1929, când s-a realizat stabilizarea monetară și „creanțele litigioase asupra străinătății”, așa cum era denumit stocul de aur al băncii evacuat la Moscova, au fost eliminate.

Chiar și după această data însă, contul aur la Moscova a continuat să fie înscris în bilanțul instituției „pentru memorie” până în anul 1943.

În anul următor, acest post a dispărut din bilanțul Băncii, ca urmare a prezenței Armatei Roșii pe teritoriul României.

 

 

 

 

Bilanțul general al Băncii Naționale a României,
încheiat la 31 decembrie 1943, în care figurează postul „Aur la Moscova”
(Raportul anual al Consiliului de administrație al BNR, februarie 1944).

Problema tezaurului BNR a marcat relațiile româno – sovietice și apoi româno – ruse din ultimul secol, deoarece, deși au avut loc două restituiri, în 1935 și, respectiv, 1956, acestea nu au vizat aurul BNR depozitat la Moscova. De aceea, potrivit guvernatorului Mugur Isărescu, „nici BNR, nici guvernul român, indiferent de orientarea ideologică, nu au renunțat la continuarea demersurilor pentru recuperarea tezaurului Băncii Naționale a României”.

Negocierea Tratatului privind relațiile prietenești și de colaborare dintre România și Federația Rusă, semnat la 4 iulie 2003, a oferit prilejul reintroducerii în discuțiile oficiale româno – ruse a problemei Tezaurului românesc.

Chestiunea Tezaurului s-a regăsit în declarația comună a celor doi miniștri de externe, care au agreat înființarea unei comisii comune pentru a se ocupa de studierea problemelor izvorâte din istoria relațiilor bilaterale, inclusiv problema Tezaurului românesc. Între 2003 și 2016, au avut loc patru sesiuni ale Comisiei comune româno – ruse.

Având cele mai clare evidențe, Banca Națională a României a fost prezentă la toate cele patru sesiuni ale Comisiei, în cadrul cărora a prezentat documentele originale care atestă predarea tezaurului său reprezentanților statului rus, fapt acceptat de componenta rusă a Comisiei.

 

În anul 2016, când se împlineau o sută de ani de la de la plecarea primului tren, guvernatorul Mugur Isărescu declara că „Banca Națională a României consideră în continuare că este de datoria sa să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca aceste valori să revină acasă”.

 

 Cine s-a înfruptat din tezaurul românesc?

 

 

Franța și tezurul României… Germania și împrumutul datorat României

 

Poate vă întrebați care-i motivul pentru care, după Revoluție, Franța a dat un atac susținut asupra României. Nicio altă țară nu a concentrat atâtea resurse precum Franța. Mai mult, de fiecare dată, francezii sunt susținuți în demersul lor de toți ceilalți „penetratori”.

E ciudat, mai ales că, în mod normal, la apariția unor asemenea coliziuni de obicei iese cu scântei.

De unde oare această înțelegere? Și, mai ales, de unde interesul atât de atent al Franței? Într-adevăr, Franța e parte a găștii internaționale de bandiți care jefuiesc România.

Din acest punctde vedere, interesul său e la fel de justificat ca și cel al celorlalți bandiți. Însă, mai e ceva. De ce a fost nevoie ca Franța să facă „puțin mai mult” medaliindu-i pe trădătorii Coldea & Kovesi? La urma urmei, de jupuit ne jupoaie ceva mai puțin decât Austria. Pe o scară a banditismului, Franța ar ocupa locul 3 sau 4 față de ceilalți „parteneri” ai României. Și-atunci care-imotivul?

Ei bine, există un motiv cât se poatede serios care poate afecta serios stabilitatea Franței. E vorba de o chestiune istorică, mai precis de tezaurul României mutat în Rusia. Puțină lume știe că întreaga operațiune desfășurată în două tranșe (12-14 decembrie 1916 și 23-27iulie 1917) a avut … trei părți semnatare.

 

* România, cea care muta tezaurul,
* Rusia, cea care primea tezaurul și …
* Franța care a semnat în calitate de garant.

Așadar, tezaurul nostru mutat la ruși avea ca și garant Franța. Acesta este motivul pentru care un exemplar al Protocolului dintre România și Rusia se află în Franța.

Având în vedere refuzul Rusiei de a înapoia tezaurul (aici e o problemă în care, pentru a se închide cercul, e implicată și Germania!), România e îndreptățită să solicite despăgubiri din partea Franței.

E cât se poate de simplu, însă România n-a făcut-o și nici n-o va face cât timp va avea la vârf marionete controlate.
De altfel s-a văzut limpede ce s-aîntâmplat cu datoria Germaniei către România, descoperită și făcută publică deprofesorul Radu Golban.

Au sărit ca arși fix beneficiarii acesteia, adică BancaNaționala României, negând existența acelei datorii care era perfect documentată.
La fel se întâmplă și acum cu Tezaurul. În mod normal, procesul de recuperare e unul simplu, iar dacă nu se reușește recuperarea din Rusia, garantul trebuie să suporte.

Poate înțelegeți astfel de ce Franța a medaliat un șef în exercițiu al principalului serviciu secret al țării și pe procurorul șef al celui mai influent parchet, de ce președintele țării e susținut, între altele, de grupuri obscure având filiații în Rusia și de ce, cât timp vom avea o arhitectură statală precum cea din prezent, României nu i se va returna niciun gram de aur. Suntem împânziți de trădători!
Ori deparazităm țara, ori paraziții ne mănâncă de vii!

                                                                                                               Dan DIACONU

O notă foarte importantă din  https://www.justitiarul.ro  prezintă mai jos o ipoteză argumentată conform căreia Tezaurul României a ajuns într-un final în Franța via Germania, ceea ce explică și mai bine atitudinea celor două țări față de România și obediența alogenilor instalați din exterior la conducerea țării noastre, față de tandemul Germania-Franța care conduce Europa!

«12-14 decembrie 1916: Tezaurul este încărcat, la Iaşi, în vagoane, cu direcţia Moscova. Transportul vizaexclusiv aurul României (o cantitate de 93.400 kg aur) deţinut sub formă delingouri, monede diverse şi bijuterii. Porneşte către Moscova al doileatransport cu valorile Băncii Naţionale a României din care aur efectiv învaloare de doar 574.000 lei (echivalentul a circa 170 de kg aur).

În total:93.570 kg aur au luat drumul Moscovei, în cele douătransporturi. Au dispărut exact 93.540 kg de aur.

Reţineţi cifra: este cantitatea de aur pe care o vom regăsi, cu o precizieuluitoare, în păienjenişul armistiţiilor şi tratatelor de pace de după PrimulRăzboi Mondial: transportată de la Moscova la Berlin şi apoi în somaţiaAntantei către Germania de a restitui „aurul României sau al Rusiei”. (…)

7 mai 1918: România semnează Tratatul de Pace de la Bucureşti, un document umilitor, dintre România, pe de o parte, şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte. 
Dincolo de cedările teritoriale impuse, România a cedat controlul activelor Băncii Naţionale către trupele de ocupaţie germane.

Din interpretările asupra acestui tratat rezultă că România ar fi renunţat la Tezaur, odată cu documentele referitoare la acesta aflate în custodia BNR. 
Profesorul universitar şi diplomatul german Ernst Jäckh (1875-1959) scrie în Memoriile sale (Stuttgart, 1954, p. 382) că România a cedat aurul său Germaniei prin Tratatul de Pace de la Bucureşti. Se pare că România ar fi renunţat atunci la dreptul de proprietar al tezaurului. (…)

27 august 1918: Acordul financiar germano-rus, semnat în continuarea Tratatului dela Brest-Litovsk, prevede daune de război şi compensări pentru prejudiciileaduse Germaniei prin confiscarea şi sechestrarea averii germane în Rusia.

Compensările în aur făcute de Rusia în contul Germaniei se efectuează, conformtratatului, în două tranşe: prima de 42.860 kg aur şi a doua de 50.676 kg aur.În total: 93.540 kg aur.

Sunt singurele tranşe prevăzute concret întratat din cantitatea de aur pe care Moscova ar fi urmat să o trimită cătreBerlin (circa 245.500 kg aur) şi, totodată cantităţile de aur care au ajunsulterior la Berlin.

11 noiembrie 1918: Armistiţiul de la Compiegne marchează înfrângerea Germaniei şi anulează Tratatul de la Brest-Litovsk, Acordul Financiar ruso-german şi Tratatul de Pace de la Bucureşti.

Conform armistiţiului semnat între Germania, Franţa şi Regatul Unit (art. XIX – Clauze financiare), aurul ar fi trebuit să fie predat puterilor Antantei, care au declarat că-l vor ţine în custodie pânăla semnarea unui acord de pace.
Formularea exactă din armistiţiu este:

„Restituirea aurului rusesc sau românesc capturat sau în aflat custodia Germaniei”.Este clar că textul din armistiţiu se referă lacele 93.536 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie (cantitate echivalentă cu cea a Tezaurului României trimis, spre păstrare, la Moscova). (…)

Jaful Mileniului 2, 93.536 kg aur, Tezaurul României, ajunge în Germania+Franța, via Rusia!!!

5 decembrie 1918: potrivit documentelor aferente armistiţiului din 29 noiembrie, o cantitate formată din două tranşe de 42.866 kg aur, respectiv 50.676 kg aur (un total de 93.536 kg aur) porneşte, în două vagoane, pe linia ferată Mainz –Saarbrücken către căile ferate controlate de Aliaţi, pe riscul Guvernului francez. (…)
28 iunie 1919: se semnează Tratatul de la Versailles, iar Rusia, deşi NU participa la semnare, are conform art. 116 al acestui tratat posibilitatea de a solicita direct pretenţii de despăgubire Germaniei.

 Cu toate acestea, Rusia nu a cerut niciodată înapoi cantitatea de 93.540 kg aur transportate de la Moscova la Berlin în septembrie 1918, în baza tratatului financiar ruso-german, anulat prin armistiţiul din noiembrie 1918. (…)
1956:Rusia a trimis către autorităţile comuniste din România aproximativ 33 kg aur, singura cantitate de aur returnată vreodată din Tezaurul care a luat drumul Moscovei în decembrie 1916.

Şi, cel mai probabil, singura care mai era depozitată, la acea dată, la Moscova.
Dacă scădem aceste 33 kg aur din totalul celor 93.570 kg aur care au ajuns iniţial la Moscova, în cele două transporturi, obţinem exact cele 93.540 kg aur care au fost trimise de la Moscova la Berlin, conform cantităţi istipulate în Acordul financiar germano-rus şi cele 93.540 kg aur care au plecat din Germania către Franţa, conform documentelor aferente armistiţiului de la Compiegne. (Radu Golban, Tezaurul României: lucruri pe care Bruxelles-ul nu ar vrea să le aflaţi)

«Carol I şi Ferdinand au condustreburile privind dotarea, organizarea şi pregătirea armată a statului aşaîncât prima dată în secole, o armată străină a invadat teritoriul românesc prinînfrângerea armatei române şi a ocupat cea mai mare parte din ţară. Regele şiguvernul s-au restrâns la Iaşi, din Statul Român rămânând abia cât jumătate din Moldova intre Carpaţi şi Prut. (Nota redacției: Este vorba de Primul Război Mondial.)

Doi evrei, frațiiMax si FelixWarburg, au facut istoria cum au vrut ei în anii ’40!

TEZAURUL: chipurile, Consiliul de Ministri, dar ştim că erau ca şi azi, doar nişte marionete, a decis să trimită tezaurul la Moscova spre protejarea lui,chipurile.
Rusia era în curs de a fi preluată debolşevici susţinuţi de germani.
Şeful operaţiunilor de război al Germaniei era Max Warburg, bancher din Hamburg.
Bolşevicii, de fapt evrei din Brooklin, New York conduşi de evreul Lev Davidovich Bronshtein, sub falsa identitate de Leon Trotsky, au preluat Imperiul Rus şi l-au evreizat prin sovietizare cu 20 de milioane de dolari aur daţi de Jacob Schiff, tatăl soţiei lui Felix Warburg care a fost organizatorul industriei de război a SUA şi şeful de facto al preşedintelui Woodrow Wilson. Cele 20 demilioane au fost transferaţi prin bănci suedeze ale familiei Warburg. Max si Felix erau frați.

O aripă a familiei Warburg aconstituit sistemul bancar din Danemarca şi Suedia cu vreo sută de ani anteriorşi constituie baza familiilor conducătoare ale celor două ţări în prezent.
Numele anterior al familie Warburg a fost Del Banco şi au venit din Venezia, evrei strămutaţi cu multe secole anterior care au dezvoltat Republica Veneţiana bazată pe traficul de sclavi şi camătă.
Deci Imperul Rus era în curs de a fi preluat de evrei sub identitate de bolşevici ruşi susţinuţi de evrei, sub falsă identitate de germani, poziţionaţi în funcţii de conducere în Statul German cu bani de la evrei sub falsă identitate de americani poziţionaţi în funcţii deconducere în Statul American.
În ianuarie 1917 ajunge prima parte a tezaurului la Moscova, în februarie 1917 Kerensky, evreu, ia conducerea Rusiei de facto, în august 1917 ajunge a doua parte (a tezaurului n.r.) la insistenţele lui Nicolae Titulescu ministru de finanţe, mason de vază, iar în noiembrie 1917 bolşevicii preiau conducerea de la Kerensky.

Surprinzătoare coincidenţă – la pacea de la Brest în 1918, Statul Rus condus de bolşevici a dat Statului German o despăgubire chipurile de 93,5 tone de aur o cantitate identică cu cele 93,5 tone de aur preluate de la Statul Roman în custodie.

Arhivele sunt încă ferecate dar să nune mirăm dacă am afla că tezaurul României a jucat un rol esenţial în preluareaImperiului Rus de către evrei la 1917.

Este clar că transferul tezaurului a avut un rol ca Statul Roman să nu mai aibă nici o resursă să poată plăti cheltuielile de apărare.
Povestea cu protecţia averii naţionale se prăbuşeşte în fata coincidentelor descrise mai sus. 

Chiar în condiţiile deosebit de ostile şi degradate create de Guvernul Statului Român, totuși Oştirea Romană avea o remarcabilă capacitate de luptă, capacitate pe care Guvernul şi Ferdinand făcuseră tot ce era posibil să o saboteze, capacitate care s-a dovedit sub agresiunile simultane cea făţişă a adversarului şi cea clandestină a duşmanului intern reprezentat de clasa „conducătoare”.

 

VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2.000 DE ANI DISPARIȚIA UNUI STAT ROMÂNESC !

 

La recomandarea şefilor lor străini, în 1917 guvernul cu Ferdinand în frunte plănuiau să se refugieze în Rusia ceeace însemna în fapt, dispariţia Statului Român cu efectul împărţirii teritoriilor locuite de romani sub controlul statelor vecine: Ungaria, Serbia, Rusia, Bulgaria. 

VISUL DE AUR AL INVADATORILOR DE PESTE 2.000 DE ANI. Preventiv trimiseseră tezaurul înainte de planificată disoluţie a „Statului Român Modern” ca să rămână al lor.

DAR patrioţii români nu s-au lăsat distruși. Au înţepenit în tranşee la Mărăşeşti şi Oituz, au respins pe germani, s-au îndreptat spre est şi au dezarmat şi alungat hoardele ruseşti dezorganizate de revoluţie, s-au repliat şi au respins atacurile din aprilie şi iulie 1919 ale ungurilor sub conducerea evreului Bela Cohen, şi au eliberat Budapesta de guvernul  chipurile comunist şi au pus şi opinca românească pe Parlamentul de la Budapesta la 4 august 1919

Forţa şi hotărârea Neamului Românesc a convins inamicii de toate felurile că nu se pot juca prea mult cu noi şi trebuie să facă şi ce vrem noi aşa că s-a făcut reîntregirea la 1918.

La Conferinţa de pace de la Versailles în 1919, partea învingătoare a fost condusă de şeful delegaţiei americane Felix Warburg iar partea perdantă a fost condusă de şeful delegaţiei germane Max Warburg, adică frati’su lu’ Felix !!!
În favoarea cui credeţi că a negociat Felix cu Max, cine se încumetă să ghicească?»  

 

A murit pe patul de spital unul dintre cei mai mari criminali din istoria postbelică, vinovat de uciderea și torturarea a peste 1,7 milioane de oameni

 

 

 

 

 

 

 

Unul dintre cei mai mari criminali din istoria postbelică, vinovat de uciderea și torturarea a peste 1,7 milioane de oameni, a murit pe patul de spital.

Kaing Guek Eav, cunoscut ca ”tovarăşul Duch”, a murit  la vârsta de 77 de ani, într-un spital din Phnom Penh, transmite CNN citat de Agerpres.

Duch a fost primul comandant al Khmerilor Roșii care a fost condamnat în 2010 pentru crime de război, crime împotriva umanității și încălcări grave ale Convenției de la Geneva din 1949, de către un tribunal susținut de Națiunile Unite.

Tribunalul special susținut de ONU  a fost format în 2006 pentru  judecarea liderilor Khmerilor Roșii și a altor lideri ai acelui regim criminal , responsabili de fapte deosebit de grave.

Tribunalul și-a început activitatea în 2007, după un deceniu de negocieri între ONU și Cambodgia privind structura și modul de funcționare a instanței.

În 2018, la aproape patru decenii de la prăbușirea regimului brutal al lui Pol Pot, tribunalul a decis că Khmerii Roșii au comis genocid.

Fost profesor de școală, ”tovarășul” Duch a devenit șeful Santebal, organizația însărcinată cu securitatea internă și organizarea lagărelor de prizonieri în timpul regimului  Khmerilor Roșii .

El executa o pedeapsă cu închisoarea pe viaţă pentru crime împotriva umanităţii, ca responsabil de uciderea şi torturarea a mii de deţinuţi în timpul regimului khmerilor roşii din Cambodgia, condus de dictatorul Pol Pot.

Moartea lui Duch a fost anunţată pe Twitter de un purtător de cuvânt al Tribunalului pentru Khmerii Roşii.

Oficial de rang înalt în timpul dictaturii comuniste, Duch a condus închisoarea Tuol Sleng S-21 din capitala cambodgiană, celebră pentru tortură, unde au fost ucişi cel puţin 14.000 de deţinuţi.

Duch a fost primul comandant khmer roşu condamnat de un tribunal înfiinţat în 2006 cu sprijinul de ONU, pentru crime de război, crime împotriva umanităţii şi încălcări grave ale Convenţiei de la Geneva, din 1949.

Procesul său a început în 2007, după un deceniu de negocieri între Naţiunile Unite şi Cambodgia.

Sentinţa a fost pronunţată în 2010, iar după apelul lui Duch, a urmat în 2012 condamnarea pe viaţă.

La apel, Duch a susţinut că nu a făcut altceva decât să execute ordinele conducerii khmerilor roşii. Convertit între timp la creştinismul neoprotestant, el şi-a cerut iertare de la familiile victimelor sale.

În 2018, după aproape patru decenii de la căderea lui Pol Pot, tribunalul – Camerele Extraordinare ale Curţilor din Cambodgia (ECCC) – a stabilit că regimul khmerilor roşii este vinovat de genocid.

Fost profesor, Duch a ajuns comandantul Santebal, poliţia secretă care răspundea de securitatea internă şi conducea lagărele de concentrare.

Fostul liceu Tuol Sleng a fost transformat în închisoare secretă, cu numele de cod S-21, deţinuţii – bărbaţi, femei şi chiar copii – erau legaţi cu cătuşe de paturi de fier şi torturaţi înainte de a fi omorâţi în bătaie, au arătat procurorii ECCC.

Puţini din cei închişi acolo au scăpat; mulţi s-au sinucis, la fel ca zeci de mii de deţinuţi din Câmpurile Morţii de la Choeung Ek.

„Am crezut că acolo va fi sfârșitul vieții mele”, a declarat un supraviețuitor pentru CNN în 2008. „În camera mea oamenii mureau , câte unul sau doi în fiecare zi”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Închisoarea a fost transformată în memorial pentru documentarea ororilor regimului khmerilor roşii. Una din clădiri a fost păstrată exact în starea în care au găsit-o la începutul lui 1979 trupele vietnameze care au înlăturat de la putere regimul criminal al khmerilor roșii conduși de odiosul dictator Pol Pot, cu urmele  de sânge de pe podea și instrumentele de tortură abandonate. Intr-o încăpere pot fi văzute fotografii făcute de călăi  prizonierilor care au murit acolo.

 

 

 

 

 

 

 

Cel puțin 1,7 milioane de oameni – aproape un sfert din populația Cambodgiei – au murit în urma masacrelor, bolilor, foametei și muncii forțate sub regimul Khmerilor Roșii care a condus țara între 1975-1979.

Mulți dintre cei uciși erau intelectuali sau  persoane cu o înaltă calificare – oameni considerați contrarevoluționari de către conducerea Khmerilor Roșii, care urmărea să impună, prin măsuri nemiloase de inginerie socială, o societate eminamente agrară.