CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 17 AUGUST. VIDEO

 17 august, istoricul zilei

 

309/310: Papa Eusebiu, al 31-lea conducător al Bisericii catolice, a fost alungat de împăratul Maxentius în Siciliaunde va muri.

A guvernat biserica doar câteva luni: de la 18 aprilie până la 17 august anul 309 sau 310.

In timpul pontificatului său au continuat dezbinările grave din interiorul bisericii romane cu privire la reprimirea apostaților (numiți lapși), fapt care crease deja tensiuni grave și pe timpul Papei Marcel I.

Eusebiu a reconfirmat poziția Bisericii romane față de apostați, care nu trebuiau excluși definitiv de la comuniunea ecleziastică, dar puteau fi reprimiți numai după ce au făcut pocăința: (Eusebius miseros docuit sua crimina flere).

Acest punct de vedere a fost contestat de o fracțiune de creștini care-l aveau în frunte pe un oarecare Heraclie, care  era probabil reprezentantul unei fracțiuni de apostați care cereau insistent reintegrarea imediată în corpul bisericii.  

Pare probabil ca Heraclie și grupul său de susținători ar fi încercat să obțină cu forța readmiterea lor la sfintele sacramente, atitudine care i-a făcut pe susținătorii papei Eusebiu să reacționeze.

Din cauza acestor controverse, atât Eusebiu cât și Heraclie au fost exilați de Împăratul Maxențiu. Eusebiu a fost deportat în Sicilia, unde a și murit la puțin timp.

Trupul său neînsuflețit a fost readus  la Roma, ,probabil pe 26 septembrie 311  și a fost depus într-un mormânt din Catacombele sf. Calixt, aproape de mormântul papei Caius.

986: In Bătălia de la Porțile lui Traian (in regiunea Sofia, a Bulgaiei de azi), oștile bizantine  au suferit cea mai grea  înfrângere  din timpul domniei imparatului  Vasile (Vasilios) al II-lea. 

Imparatul Vasile al II-lea („cel tanar”), n.958- d.1025, a domnit din anul 960, pana la moartea sa.

Dupa infrangere, bizantinii s-au retras în Tracia unde, în munții Sredna Gora, au fost înconjurati de oastea bulgară  condusa de tarul Samuil.

Tarul Samuil al Bulgariei (m.6 octombrie 1014), a fost comandant militar   (general) in timpul tarului Roman I, din 980 pana in 997, iar din 997 pana la moartea sa,țar).

Armata bizantină a fost anihilată de bulgari, iar imparatul Vasile al II-lea a reușit să scape cu greutate.

1386: Printul Carlo (Karl) Topia conducătorul Albaniei, incheie o alianță cu Republica Venețiaangajandu-se sa participe la toate războaiele alaturi de Republica in schimbul protejarii  coastelor tarii sale de catre flota venetiana împotriva atacurilor otomanilor.

Karl Topia, (aproximativ 1335/1340  1388) a fost un prinț albanezTatăl său era nobilul albanez Andrei Topia, iar mama lui a fost o fiică nelegitimă a regelui Robert de Anjou al Neaapolelui,nerecunoscuta de acesta.

1424: S-a desfasurat Bătălia de la Verneuil, o importantă bătălie a  razboiului de 100 de ani,  între forțele anglo-burgunde pe de-o parte și cele franco-scotiene pe de altă parte.

Bătălia este  considerată una dintre cele mai violente și sângeroase de-a lungul războiului si s-a incheiat cu victoria englezilor, care au pierdut in lupta 1.600 de ostași.

Franco-scoțienii au pierdut 6.000 ostași, dintre care majoritatea au fost scoțieni.

Aproximativ 200 au fost luați prizonieri.

1498: Cesare  Borgia,  fiul papei Alexandru al VI-lea   și al amantei sale, Vannozza dei Cattanei, a devenit prima persoană din istorie care a demisionat din funcția de cardinal.

Ficheiro:Cesare-Borgia 1298519a.jpg

În aceeași zi regele Franței Ludovic al XII-lea l-a numit pe Cesare, Duce de Valentinois.

 A fost fratele  Lucreziei Borgia si al lui Giovanni Borgia  Gioffre Borgia.

1560Biserica Romano-Catolică pierde pozitia dominanta in Scotia, unde protestantismul devine religie națională.            

1585:  Orasul Anvers este capturat de forțele spaniole conduse de Alessandro FarneseDuce de Parmacare ordona  protestanților  să părăsească orașul.

Drept  urmare mai mult de jumătate din cei 100.000 de locuitori ai orasului se refugiaza in  provinciile nordice.                                               

1601: S-a născut matematicianul Pierre de Fermat,  avocat, funcționar public și matematician francez, cunoscut pentru contribuțiile sale importante la diferite domenii matematice, precursor al calculului diferențial, geometriei analitice și calculului probabilităților.(d. 12 ianuarie 1665). 

A elaborat un principiu fundamental în optica geometrică: principiul Fermat.

Alaturi de  René Descartes, a fost unul dintre primii care a aplicat algebra în geometrie ; (d.12.01.1665).         

Fermat, Pierre de

Este recunoscut si pentru descoperirea unei metode originale in găsirea celei mai mari şi celei mai mici ordonate pentru linii curbe, care este analoaga cu calculul diferenţial, precum şi pentru cercetările sale în Teoria numerelor. 

1629:  S-a născut Jan Sobieski, rege al Poloniei sub numele de Ioan al III-lea (1674-1696).

Este comandantul de osti care a salvat Viena asediata de  turci.

 

 

 

 

A condus campanii militare şi în Moldova, în timpul domniei lui Constantin Cantemir; (d. 17 iunie 1696).

1717: In timpul razboiului austro-turc din  1716-1718Belgradul este eliberat de turci, dupa un asediu de o luna, de trupele austriece  comandate de porintul Eugeniu de Savoia.

1771: Savantul englez  Joseph Prestley descopera ca plantele elimina oxigen.A fost un teolog, chimist, pastor dizident, educator şi  filozof al politicii , care a scris peste 150 de lucrări.

  Lui Priestley îi este atribuită descoperirea oxigenului, pe care l-a izolat sub formă gazoasă, cu toate că şi Carl Wilhelm Scheele şi Antoine Lavoisier au revendicat, de asemenea, această descoperire.

1786: A murit Friederic al II-lea, rege al Prusiei (1740 – 1786), din dinastia Hohenzollern, supranumit Frederic cel Mare; (n.24 ianuarie 1712).

A participat la războiul de succesiune la tronul Austriei (1740-1748), la Războiul de 7 ani (1756-1763) şi la cel de succesiune la tronul Bavariei (1778-1779).

A anexat Silezia şi a consolidat poziţia internaţională a Prusiei. A participat la prima împărţire a Poloniei (1772).

 După moartea sa, a urmat la tron  nepotul sau, Frederic Wilhelm al II-lea, care  a domnit din 1786 până la moartea sa. 

1807: Clermont, primul vapor comercial  cu aburi  conceput de  Robert Fulton, a efectuat prima sa cursă de la New York la Albany,  pe fluviul Hudson. 

1844: S-a nascut Menelik al II-lea (Sahle Maryam) împărat (negus ) al statului semiindependent Shewa (1865-1889), și împărat al Etiopiei  (1889-1913).

A fost capturat și închis timp de zece ani, după ce tatăl său, regele Haile Melekot  din Shewa, a fost detronat de Teodor al II-lea.

 

 

 

Emperor Menelik II of Ethiopia

Foto: Impăratul Etiopiei, Menelik al  II-lea

In 1865 a evadat din prizonierat, întorcându-se în Shewa pentru a-și recupera titlul de negus (rege). După moartea împăratului  Yohannes al IV-lea  a urcat pe tronul etiopian, luându-și numele de la Menelik  fiul legendar al lui Solomon si al reginei din  Saba.

În Razboiul Italo-Abisinian  (1895-1896), când Italia a încercat să transforme Etiopia  în protectorat, Menelik a repurtat o victorie strălucită în Batalia de la Aduwa (1 martie 1896) și a câștigat independența statului.

Ulterior, a extins imperiul etiopian si a inițiat o serie de reforme administrative și programe educaționale moderne, a construit infrastructura țării și fondat noua capitală a Imperiului, Addis Abeba. A decedat la 12 decembrie 1913. 

1850: A murit Jose de San Martin, general si om politic argentinian, erou al războaielor pentru independenţa Americii Latine ; (n.25 februarie 1778).

1868: S-a născut Ion Păun-Pincio, scriitor, membru de onoare post-mortem al Academiei Române; (d. 30 decembrie 1894).

1870:  S-a născut  generalul de brigadă american Frederick Fuller Russell (d. 29 decembrie 1960), un  medic al armatei americane, care a perfecționat in 1909 un vaccin al febrei tifoide pe care l-a aplicat in  1911, in cadrul  unui program de vaccinare impotriva febrei tifoide, program care  avea sa imunizeze  întreaga armata americană.

Ca rezultat direct al cercetarilor sale, Armata SUA a fost prima armata vaccinata profilactic împotriva febrei tifoide, fapt care a eliminat tifoida dintre cauzele semnificative de morbiditate si mortalitate in randul personalului militar din SUA.

1872 : S-a născut Traian Vuia, pionier al aviaţiei române, membru al Academiei Române.

La Paris, a realizat cu eforturi proprii un ”aeroplan automobil” cu care a reuşit să zboare, la 18 martie 1906, pe câmpul de la Montesson.   

Traian Vuia (n. 17 august 1872, Bujoru, comitatul Caraş-Severin, Austro-Ungaria; d. 2 septembrie 1950, Bucureşti, România) a fost un inventator român, pionier al aviaţiei mondiale. În 1906 el a realizat primul zbor autopropulsat (fără catapulte sau alte mijloace exterioare) cu un aparat mai greu decît aerul.

Dintre primii inventatori români din domeniu, Traian Vuia, s-a bucurat de recunoasterea rezultatelor activităţii sale, chiar dacă multa vreme prioritatea în realizarea zborului mecanic i-a fost atribuită brazilianului (naturalizat francez) Alberto Santos-Dumont; (1873-1932).

Dorinta lui Vuia de a realiza aeroplanul-automobil l-a îndemnat sa plece la Paris, la începutul lunii iulie 1902, avînd cu el planurile şi macheta acestui aparat de zbor.

Vuia a înaintat Academiei de Ştiinte din Paris un memoriu, în februarie 1903, intitulat Proiect de aeroplan-automobil, prin care demonstra posibilitatea realizării zborului cu o maşină mai grea decît aerul, însă proiectul a fost considerat o himeră. Totuşi, în 17 august 1903, obţine brevetul de invenţie.

A fost nevoit să îşi echipeze micul monoplan (aeroplanul “Vuia 1″), pe care a început sa-l construiască în Franţa în 1903, cu multe inovaţii. Lucrurile au avansat încet din cauza lipsei banilor.

Neputîndu-şi permite să achiziţioneze un motor ultrauşor, Vuia s-a resemnat sa inventeze un motor cu acid carbonic comprimat, care avea avantajul ca era simplu şi putin costisitor, însa, n-a putut fi pus la punct, servind doar pentru demonstratii (timpul sau de funcţionare era de aproximativ trei minute).

În 1905, aeroplanul sau a fost gata. Era un monoplan – aproape toate încercarile în acea vreme se faceau cu avioane biplane, Louis Blériot (1872-1937) urmînd exemplul lui Vuia, un an mai tîrziu.

Aparatul de zbor avea aripile repliabile, asemeni unui evantai, purtate pe un cvadriciclu cu roţi pneumatice, care avea rol de tren de decolare şi aterizare.

Întreaga construcţie era metalică din tuburi de oţel, îmbinate prin manşoane, iar aripa era din pînza de in impregnată.

O alta noutate a acestui aeroplan era reprezentata de utilizarea unei singure elice, spre deosebire de celelalte aparate contemporane, care foloseau doua elice contrarotative.

Aeroplanul nu avea însa nici profundor, nici ampenaj stabilizator. Cu toate acestea, la încercarile de la Montesson, din 18 martie 1906, aeroplanul, propulsat de propriul motor, dupa ce a rulat aproximativ 50 metri pe sol, s-a ridicat la înaltimea de un metru şi a parcurs aproximativ 12 metri în aer, deteriorîndu-se la revenirea pe sol în urma impactului cu un copac.

El avea stabilitatea longitudinală precară şi forţa motrice insuficientă.

Multe ziare din Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie au scris despre primul om care a zburat cu un aparat mai greu decît aerul, echipat cu sisteme proprii de decolare, propulsie şi aterizare.

De atunci a fost scoasă în evidenţă şi propagată ideea că Vuia a reuşit cu aparatul său să decoleze de pe o suprafaţă plată, folosind numai mijloace proprii, “la bord“, fără “ajutor extern” (pantă, cale ferată, catapultă, etc.).   

Prin perfecţionarea primului model, s-a obţinut aeroplanul “Vuia 1 bis“. Mai tîrziu, a fost construit un aeroplan nou, dotat cu un motor Antoinette pe benzină, cu opt cilindri în V, răciţi cu apă, de 25 CP, creaţia inginerului Léon Levavasseur, cu care a zburat în 1907, cu rezultate satisfăcătoare, mentinîndu-se în aer aproximativ 100 metri (Alberto Santos-Dumont zburase deja 200 metri). Acesta s-a numit “Vuia 2” şi a fost brevetat în Belgia.

Vuia a continuat să studieze zborul vertical şi a construit, în 1918 şi 1922, două elicoptere, în colaborare cu Marcel Yvonneau, care aveau mai multe rotoare de sustentaţie, cu axe separate.

Primul model era acţionat prin forţa musculară, iar cel de-al doilea era dotat cu un motor Anzzani, de 16 CP, cîntarind în total 190 kg; ambele elicoptere au fost experimentate la Juvissy (nu de catre Vuia) si s-au ridicat de la sol.

Dintre creatiile lui Vuia mai amintim torpila aeriana, realizată, în 1917, împreuna cu Victor Tatin (1847-1917) şi generatoarele de aburi, de joasa şi înaltă presiune (1925).

Traian Vuia fost ales membru de onoare al Academiei române, pe 27 mai 1946.

Este înmormîntat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

Astăzi Aeroportul Internaţional Timişoara din România îi poartă numele.

1893 : S-a născut actriţa americană Mae West (d. 22 noiembrie 1980).

A fost considerata cea mai inteligentă si spirituala “zeita a sexului din industria divertismentului american”, din prima jumatate a secolului XX („Lady Lou”, „Nu sunt un înger”); (n. New York; (d.22.11.1980, Los Angeles).

1894: S-a născut chimistul Radu Cernătescu, membru al Academiei Române; (d. 17 ianuarie 1958).

1898: A încetat din viaţă compozitorul Karl Zeller, autorul operetei “Vânzătorul de păsări”; (n. 19 iunie 1842).

https://www.youtube.com/watch?v=VheXhJw_Kf8

1905 : S-a născut cântăreaţa Ada Falcon, supranumită “împărăteasa tangoului” pentru interpretările unice ale celebrelor tangouri argentiniene (d. 4 ianuarie 2002).

A  cunoscut consacrarea în 1923, când a devenit cea de-a treia cântareata de tango din Argentina, alaturi de Azucena Maizani si Rosita Quiroga; (d.04.01.2002).

https://www.youtube.com/watch?v=58j4GXVzXNM

1911 : S-a născut Mihail Botvinnik, mare maestru internaţional la şah rus, campion mondial; (1948-1957, 1958-60 şi 1961-63).

Image from www.diagonale.eybens.free.fr

1916: A încetat din viaţă Umberto Boccioni, sculptor şi pictor futurist italian; (n. 19 octombrie 1882).

1926: S-a născut  Jiang Zemin, politician chinez, secretar general al Partidului Comunist Chinez,din 1989 până în 2002 și presedinte al Republicii Populare Chineze  din 1993 până în 2003.

1942: Primul raid al fortelor aeriene militare americane (USAF) in Europa, in timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial.

1943: S-a nascut Robert De Niro, actor american.

Este considerat ca unul dintre cei mai mari si mai influenţi actori din toate timpurile.

A primit  Premiul Oscar în 1974 și în 1980 (între filmele sale, s-au bucurat de mare succes  “Nașul”, și “S-a întâmplat cândva în America ”).

1945: Reprezentantul politic al SUA la Bucuresti, Roy Melbourne, remite o nota diplomatica regelui Mihai, în care arata ca guvernul sau considera în continuare guvernul Petru Groza ca “nereprezentativ” si ca nu poate relua raporturile diplomatice cu România.

O nota cu continut asemanator va fi primita, din partea Marii Britanii, la 19.08.1945. În aceste condiţii, la 21 august, Regele Mihai cere guvernului Petru Groza sa demisioneze, iar în fata refuzului acestuia, sunt întrerupte relaţiile oficiale cu guvernul, până la 6.01.1946 – “greva regala”.

 1949: S-a născut la Sângereii Vechi, jud.Bălți,Ion Hadârcă, poet si scriitor român basarabean, cavaler al “Ordinului Republicii” din R.Moldova.  

1952 : A încetat din viaţă Gheorghe Magheru, poet modernist şi dramaturg, care a cultivat o lirică nonconformistă şi un teatru de factură filosofică (piese de teatru: “Piele de cerb – pretext dramatic pentru meditaţiune”, “Oglinda fermecată sau Divina re-creaţiune”; poezii: “Cântece la marginea nopţii”); (n. 17/30 decembrie 1892).

1954: A încetat din viaţă la Bucuresti, medicul neurolog Nicolae Ionescu-Siseşti; (n. 11 februarie 1888, Șișești, județul Mehedinți).

 

 

A fost  profesor de Neurologie la Facultatea de Medicină din București, director al Clinicii de Neurologie a Spitalului Colentina-București, membru corespondent (din 1939) al Academiei Române,membru corespondent al Academiei Americane de Neurologiea fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești.

A fost fratele academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești,doctor în științe agricole al Universității din Jena, Turingia, Germania.

1955: A murit Fernand Léger, pictor si decorator francez, unul dintre promotorii cubismului; (n.04.02.1881).

1956: Curtea Constituțională a Germaniei Federale interzice Partidul Comunist declarandu-l neconstituțional .

1958: S-a născut Belinda Carlisle, cântăreaţă şi compozitoare americană.

1960 : S-a nascut Sean Penn, actor, scenarist, producător; în anii ’80, a fost în atenţia publicului si prin mariajul sau cu celebra cântăreaţa Madonna (filmul “Dead Man Walking”).

1962: Miliția de frontieră est-germana il ucide pe Peter Fechter, un băiat de 18 ani, în timp ce încerca să treacă  Zidul Berlinului spre Berlinul de Vest, acesta devenind prima victimă a zidului.

1964: A încetat din viaţă la Berlin, Mihail Ralea,estetician, sociolog, psiholog, filosof, eseist, critic literar, membru al Academiei Române: “Explicarea omului”, “Formarea ideii de personalitate”; (n. 1 mai 1896 la Husi ). A fost director al revistei “Viaţa Românească” (din 1933).

1977:  Spărgatorul de gheaţă sovietic “Arktica” atinge Polul Nord.

1983:  A încetat din viaţă poetul Ira Gershwin, fratele compozitorului George Gershwin, împreună cu care a colaborat la realizarea unor hit-uri ale vremii (n. 6 decembrie 1896).

1987: A murit în închisoarea de la Spandau, Berlin, Rudolf Hess, politician naţional-socialist, condamnat în procesul de la Nürnberg, la închisoare pe viaţă pentru “complot împotriva păcii mondiale “şi “urzirea unui război de agresiune”.

A fost adjunctul lui Adolf Hitler, iar în 1939 a fost desemnat drept cel de-al doilea succesor (după Goering) al Führerului ; (n. 26 aprilie 1894).

Un raport referitor la moartea lui Rudolph Hess,  cuprinde biletul de sinucidere pe care Hess l-ar fi lăsat, precum şi câteva imagini de la locul faptei.

1998: Preşedintele Statelor Unite, Bill Clinton, a recunoscut ca a avut o relaţie necorespunzătoare cu fosta  stagiara a  Casei Albe, Monica Lewinsky.

Într-o alocuțiune televizată, Clinton a declarat că își asumă intreaga responsabilitate în fața poporului  american pentru acţiunile sale.

Bill Clinton: 'Monica Lewinsky affair was dealt with correctly ...

        Foto: Monica Lewinski și Bill Clinton

“Într-adevăr am avut o relație cu doamna Lewinsky, care nu a fost adecvată, în fapt a fost greşita..”

1999: Turcia a fost  lovită la puțin timp dupa ora locala 003,  de un cutremur catastrofal cu magnitudinea de 7,6 grade pe scara Richter. Oraşul industrial  Izmit din vestul Turciei, a fost  aproape distrus.

Mari părți din oraş au fost transformate în ruine și s-au înregistrat peste 1000 de morți si mii de răniți.

2008:  Înotătorul american Michael Phelps a devenit primul sportiv care a câştigat 8 medalii de aur la aceeaşi ediţie a Jocurilor Olimpice.

 2010: A decedat politicianul  italian Francesco Cossiga, al 8-lea președinte al Italiei; (n. 1928).                   

 2014: A decedat criticul de artă român Dan Hăulică.

Dan Hăulică (n. 7 februarie 1932, Iași – d. 17 august 2014, București a fost un eseist literar, critic de artă român, membru corespondent (din 1993) al Academiei Române, fost redactor-șef pentru o lungă perioadă de timp a revistei de literatură universală Secolul 20.

Imagini pentru Dan Hăulică photos

A fost președinte al AICA (asociația internațională a criticilor de artă), ales în 1981.

În 2012 era președinte de onoare al aceleiași asociații. 

A fost președinte al CAMERA (consiliul mondial pentru editarea și cercetarea artei), ales în 1986.

La data de 31 iulie 1990 Dan Hăulică a fost numit  ambasador, delegat permanent al României pe lângă UNESCO.

2017: Atac terorist la Barcelona, în Catalunia , Spania : O autoutilitară intră în viteză în aglomerația pietonală  pe strada La Rambla, ucigând 14 persoane  și rănind peste 130, dintre care una a murit 10 zile mai târziu, la 27 august.

Teroristul, un tânăr arab, a fugit pe jos după atac, apoi a ucis o altă persoană pentru a-i fura mașina .

La nouă ore după atacul de la Barcelona, ​​cinci bărbați membri ai aceleiași celule teroriste care au intrat cu un vehicul în mulțimea de pietoni din Cambrils, ucigând o femeie și rănind alte șase. Toți cei cinci atacatori au fost împușcați și uciși de poliție.

  Patru dintre pasageri, care purtau veste sinucigașe false,  au început să atace trecătorii cu cuțite. O femeie de 63 de ani a murit din cauza rănilor. 

O polițistă și alți cinci civili a fost de asemenea răniți în atac.  Un polițist care se afla în zonă i-a împușcat mortal pe patru dintre atacatori, iar al cincilea a murit din cauza rănilor câteva ore mai târziu.

2019: O bombă explodează la o nuntă din Kabul, în Afganistan, ucigând 63 de persoane și rănind alte 182.

Ziua de 17 august este:

– În Indonezia- Ziua Independenței – proclamarea independenței față de  Japonia în 1945.

Map of Indonesia

Republica Indonezia este o țară insulară  situată în Asia de Sud-Est, care cuprinde 17.508 insule dintre care cele mai importante sunt Borneo (Kalimantan), Sumatra Celebes (Sulawesi), Jawa.

  Capitala țării este  Jakarta, numită  anterior în perioada colonială olandeză Batavia și este situată  pe insula Java.

Având o suprafață de1.919.440 km² și  peste 238 de milioane de locuitori, Indonezia este a patra cea mai populată țară a lumii, fiind și țara cu cel mai mare număr de musulmani.

Indonezia este o republică prezidențială cu un parlament și președinte ales.

 

– În Gabon – Ziua Independenței – Proclamarea independenței față de Franța în 1960.

Mayumba | Gabon | Britannica

Republica Gabon, este un stat situat în vestul Africii centrale, ce se învecinează cu Guineea Ecuatorială în nord-vest, Camerun în nord, Republica Congo în est și sud și cu Golful Guineei în vest. Gabon are o suprafață de 267 667 km² și o populație estimată la peste 2 milioane de locuitori.

Capitala și cel mai mare oraș este Libreville.

  

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 Sfântul Mucenic Miron

Sfantul Mucenic Miron; Sfantul Gheorghe Pelerinul

Sfântul Miron preotul a trait in Ahaia, in timpul imparatului Deciu (249-251).

O multime de pagani a intrat in biserica in care slujea Sfantul Miron, in ziua prăznuirii Nasterii Domnului, cu scopul de a-i prinde pe crestini si a-i supune la chinuri.

Pentru ca a refuzat sa aduca jertfă idolilor, Sfantul Miron a fost aruncat în foc si i-a fost jupuita pielea de pe trup.

A fost dus în cetatea Cizicului si acolo păgânii i-au tăiat capul.

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

Bibliografie (surse):

  1. Crestin Ortodox.ro;

  2. ro.wikipedia.org;

  3. aviatori.ro;

  4. Istoria md;

  5. Istoricul zilei.com;

  6. Madiafax.ro;

  7. lessignets.com;

  8. Rador.ro

17/08/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Soarta tragică a tânărului erou Radu Chesaru, fondatorul organizației secrete anticomuniste ”Vulturul Brâncovenesc ”

Radu Chesaru - Vulturul brancovenesc

Povestea lui Radu Chesaru poartă în ea întreaga dramă trăită de generaţia care avea 20 de ani în decembrie 1989, scrie publicistul româno-canadian  George Sava în revista https://paginiromanesti.ca.

O generaţie care a ieşit în stradă să-l alunge pe Ceauşescu, crezând că astfel îşi va începe viaţa adultă într-o societate nouă şi liberă, dar care a sfârşit apoi alungată din ţară, în cazurile cele mai fericite, sau trăgându-şi un glonte în piept, cum a fost cazul lui Radu.

În primăvara lui 1989, Radu Chesaru, împreună cu un grup restrâns de prieteni, înfiinţa Asociaţia “Vulturul Brâncovenesc”, o grupare care îşi propusese să organizeze acţiuni împotriva dictaturii comuniste.

Radu avea 20 de ani. Până în momentul arestării sale, grupul reuşise să distribuie câteva sute de manifeste în diverse locuri din centrul capitalei.

La 27 octombrie, Radu era arestat în plină acţiune de distribuire de manifeste şi adus în Calea Rahovei. Întâmplarea a făcut ca exact în aceeaşi zi să fiu adus şi eu la Bucureşti, de pe arestul Securităţii din Petroşani.

O altă coincidenţă a fost aceea că amândoi am fost arestaţi împreună cu o fată: eu cu Mariana, iar Radu cu Carmen, cea al cărei nume îl striga din celula cu numărul 5.

Despre trecerea lui Carmen Roşca prin arestul Securităţii de pe Calea Rahovei aflasem câte ceva de la Mariana. Cele două împărţiseră, pe toată perioada de arest, aceeaşi celulă.

Până la începutul lui decembrie, fuseseră chiar în celula numărul 4 – unde, imediat după ele, am fost adus eu, împreună cu alţi trei băieţi.

Înainte de a spune mai multe despre Radu Chesaru, o să zăbovesc puţin asupra lui Carmen Roşca. La momentul arestării sale, în octombrie 1989, Carmen era proaspăt măritată cu Vlad Roşca, al cărui tată, Mircea Roşca, lucra, conform unor informaţii apărute în presa din ţară, în Serviciul “T” (tehnic) al Securităţii.

Imediat după arestarea tinerei sale soţii, “viteazul” Vlad a introdus divorţ, abandonându-şi nevasta în mâinile Securităţii.

Peste nu foarte mulţi ani, Vlad Roşca avea să se numere printre “cei 15 mii de specialişti” pe care Emil Constantinescu îi aducea la putere în 1996 – e drept, şi cu ajutorul naiv al ziariştilor de la România Liberă, printre care mă numărasem şi eu. Vlad Roşca avea să devină ministru al Administraţiei Publice în guvernul Conven­ţiei Democrate.

Pe Carmen Roşca am întâlnit-o o singură dată. Era în primii ani de după Revoluţie. Nu mai ştiu exact motivul întâlnirii, dar era ceva legat de înfiinţarea unei asociaţii care să militeze împotriva regimului neo-comunist instalat în România sub conducerea lui Ion Iliescu.

Eram student în anul I sau II de facultate, se apropia vacanţa, iar gândul meu era la apropiata plecare în Franţa, unde mergeam vara să muncesc, pentru a câştiga bani cu care să mă întreţin pe timpul anului şcolar. De atunci, nu am mai aflat niciodată nimic despre ea.

Radu Chesaru, ca toţi ceilalţi deţinuţi politici de pe arestul Securităţii din Calea Rahovei, a fost eliberat pe 22 decembrie 1989, pe la prânz. Nu ştiu dacă s-a dus acasă mai întâi sau a rămas direct pe străzile Bucureştiului în acea după-amiază de 22 decembrie 1989.

Cert este că a participat cu entuziasm la evenimentele de stradă din Bucureşti, din acea zi, şi că a fost împuşcat în picior, de un glonte “scăpat”, se pare, dintr-un elicopter.

Întâmplarea pe care o voi povesti mai jos arată mă­su­ra curajului şi caracterului lui Radu Chesaru.

Parti­cipant şi rănit la Revoluţie, el a fost invitat la Palatul Cotroceni, alături de alte persoane, pentru a primi direct din mâna preşedintelui Ion Iliescu certificatul de revolu­ţionar.

Cei care urmau a fi “onoraţi” au fost aşezaţi în linie, iar prin faţa lor trecea Iliescu, pentru a le înmâna certificatul şi a da mâna cu ei, totul gândit ca o acţiune care să dea bine la mulţime.

Când preşedintele a ajuns în faţa lui Radu, acesta din urmă a dus mâinile la spate şi i-a spus în faţă fostului politruc:

“Nu dau mâna cu un criminal! N-am nevoie de diplomă de lovitură de stat!”.

Ion Iliescu a înghiţit în sec şi a trecut mai departe.

După Revoluţie, Radu Chesaru s-a înscris foarte curând în PNŢCD. După ajungerea ţărăniştilor la putere, în 1996, el a devenit coleg de guvern cu Vlad Roşca, fostul soţ al fostei sale colege de arest. Radu fusese numit director de cabinet al proaspătului ministru de Finanţe Mircea Ciumara.

Bâlbâiala CDR la guvernare, dar mai ales gestul premierului Victor Ciorbea de a-l destitui pe Valerian Stan din funcţia de şef al Corpului de Control al Guvernului l-au determinat pe Radu Chesaru să-şi manifeste dezacordul în mod făţiş, ceea ce a dus la destituirea lui din minister.

A rămas în postura de consilier local din partea PNŢCD la Primăria Sectorului 1 al Bucureştiului.

După alegerile din 2000, Radu Chesaru se angajează la Ministerul de Interne, în funcţia de redactor şef al secţi­ei de radio a ministerului. Om cultivat şi inteligent, dar având o fire independentă şi nedispusă la compromisuri, el nu rămâne mult timp nici aici.

Este silit să demisioneze, sub acuzaţia de “activitate legio­nară”. Activitatea lui “legio­na­ră” din 2000 era cam aceeaşi cu activitatea de “propagandă împotriva orându­irii socialiste”, pentru care Se­- cu­ritatea îl arestase în ‘89, în timp ce noua putere “demo­­-cratică” de după se mulţumea să-l dea afară din funcţie.

La vârsta de 31 de ani, pe 28 septembrie 2001, Radu Chesaru a fost găsit împuşcat în piept, în subsolul casei părinteşti din apropiere de Piaţa Aviatorilor. Lângă el se găsea un pistol mitralieră de tip AKM.

10 ani de zile se luptase cu morile de vânt ale “democraţiei ori­ginale”.

Zilele trecute, Adrian Păunescu, un notoriu me­nes­trel al “Epocii de Aur”, a fost înmormântat cu onoruri mi­-litare, ca un adevărat erou naţional. În decembrie 1989, Păunescu se ascundea, la propriu, de frica revoluţionarilor, în timp ce Radu Chesaru era scos din închisoare şi împuşcat în picior de un glonţ rătăcit.

A fost nevoie doar de 20 de ani pentru ca scara valorilor în societatea ro­mâ­nească să se răstoarne din nou cu fundul în sus.

Astăzi, la fel ca înainte de ‘89, “vedeta” este Adrian Păunescu, cel care a slujit regimul comunist, în timp ce de Radu Chesaru nu ştie aproape nimeni, exact ca pe vremea când era închis în celula 5 de pe Calea Rahovei.

Acum 20 de ani, la vârsta de 20 de ani, Radu Chesa­ru a avut curajul să ridice vocea împotriva regimului comu­nist, cu preţul libertăţii, în timp ce Adrian Păunescu, la vârsta de 46 de ani, îi cânta lui Ceauşescu cele mai odi­oase ode de preamărire. Astăzi, amândoi sunt morţi: unul, împuşcat în piept, din dispera­re, celălalt, mort de inimă, fiindcă era prea gras. Unul a murit ca un martir, celălalt a murit aşa cum chiar el a recunoscut că a trăit. Unul a fost înmormântat ca un ilustru anonim, celălalt, ca un erou naţional.

Veţi spune că Păunescu a avut funeralii pompoase pentru meritele sale literare. Şi totuşi, nu poezia l-a făcut celebru, ci politica – pro-comunistă, pe vremea lui Ceauşescu, şi anti-democratică, pe vremea lui Iliescu.

După ce a fost membru al Partidului Comunist înainte de 1989, Adrian Păunescu s-a grăbit să devină membru al Partidului Socialist al Muncii, creat după 1990 de fostul lider comunist Ilie Verdeţ.

În afară de asta, eu nu am auzit de vreun premiu lite­rar internaţional câştigat de Adrian Păunescu. România Liberă scria recent că Păunescu este văzut ca un erou de oamenii simpli, în timp ce intelectualii continuă să pună sub semnul întrebării nu doar integritatea lui, ci şi valoarea lite­rară a poeziilor sale. Dacă ar fi să ne luăm după mase, erou este şi Vadim Tudor şi ar fi şi Gigi Becali, iar poezii frumoa­se au scris şi Bacovia, şi Minulescu sau Sorescu – de ce oare pe ei nu i-a numit nimeni eroi naţionali?

17/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , | 2 comentarii

Manoil Grecul, primul sfetnic al lui Ştefan cel Mare

 

 

Andrei Esanu | Clubul Tinerilor Bibliotecari. Blog de opinii al ...

 

 

Primul sfetnic al lui Ştefan cel Mare – Manoil Grecul

Iarnă grea la Suceava

Iarna anului 1466-1467 veni peste Ţara Moldovei pe neaşteptate. După câteva zile călduţe spre sfârşitul lui noiembrie se zburli timpul şi peste noapte vântul aduse o zăpadă măruntă, umedă şi lipicioasă. Întreaga Suceavă fu acoperită de albul imaculat al zăpezii.

În scurtă vreme se instală o iarnă geroasă. Cu toate acestea viaţa clocotea din plin în bătrâna Suceavă. Trecură frumos cu hăituri, urături şi semănături Crăciunul şi Sf. Vasile. Numai la o casă destul de arătoasă din apropierea palatului domnesc domnea o aşteptare grea. Toţi cei ai casei vorbeau în şoaptă, înţelegându-se mai mult din priviri. Aici zăcea pe patul de moarte un mare şi înţelept boier pre nume Manoil.

Cine era acest Manoil şi din ce cauză chiar Măria sa voievodul Ştefan îi făcea vizite fie pentru a-l încuraja, fie  pentru a-i cere sfatul într-o chestiune ce nu  suferea amânare? Ba încă şi pe vraciul său îl trimise vodă de câteva ori, poate găseşte vreun leac, care i-ar potoli suferinţele lui Manoil. Bătrânul demnitar fu îngropat cu mare cinste şi pohvală într-o zi însorită şi geroasă, la câteva zile după Bobotează.

Boier de viţă bizantină

Pentru început, iubite cititorule, dacă a-i dori să ştii cine era acest Manoil şi ce îl făcea pe marele voievod să-i poarte atâta cinste acestuia, ar trebui cel puţin să răsfoim împreună volumele unde sunt adunate unul câte unul documentele emise de cancelaria domnească a lui Ştefan cel Mare.

Aceste hrisoave scrise cu slovă chirilică pe hârtie sau pe pergament, de fiecare dată aduc numele tuturor membrilor Sfatului domnesc al lui Ştefan cel Mare, care sunt înşiruiţi într-o anumită ordine, deloc întâmplătoare. Aici vei afla numele unor vestiţi boieri şi demnitari, mari vornici şi mari logofeţi, vistiernici şi spătari, comişi şi pârcălabi şi atâţia alţii. 

Prin aceasta vroiam să vă aducem la cunoştinţă  că, în primii zece ani de domnie a lui Ştefan, de fiecare dată  (cu excepţia a câteva luni din 1457), primul în rândurile marilor demnitari şi sfetnici domneşti ai voievodului a fost acest bătrân boier Manoil, numit în izvoarele vremii „pan”  Manoil Grecul, Manoil Protopopovici, Manoil cel Mare, Manuil, Mănăilă.

De unde venea Manoil şi ce l-a făcut pe Ştefan cel Mare să-l ridice pe acest om la un rang boieresc atât de înalt? Oricât de zgârcite în informaţii nu ar părea documentele şi cronicile din prima jumătate a sec. al XV-lea, dar acestea, atât cele ale ţării, cât şi cele străine, conţin destul de multe date şi referinţe cu privire la viaţa şi activitatea lui Manoil.

Trebuie să recunoaştem  că această personalitate marcantă din sec. al XV-lea ne-a atras atenţia de mai multă vreme, făcându-ne să irosim multe forţe pentru a-i căuta rădăcinile şi a-i urmări activitatea pe parcursul vieţii sale. În cele din urmă am reuşit să constatăm că Manoil se trăgea dintr-o familie de greci stabiliţi în Ţara Moldovei în timpul domniei lui Alexandru cel Bun, care se refugiase în Moldova din Imperiul Bizantin pe cale  de dispariţie sub loviturile otomanilor. 

Tatăl lui Manoil (nu am reuşit să identificăm numele) era preot şi ajunsese la rangul de protopop într-unul din ţinuturile Ţării Moldovei. În anumite împrejurări protopopul ajunsese o persoană de încredere la curtea domnească a lui Alexandru cel Bun şi a fiilor acestuia Iliaş şi Ştefan.

Deoarece era o persoană cu multă ştiinţă de carte grecească şi slavonească, protopopul a fost însărcinat cu importante misiuni diplomatice şi bisericeşti în străinătate, făcând parte din delegaţia Moldovei la conciliile de la Florenţa şi Constanţ, întruniri, care urmăreau scopul unirii Bisericii Ortodoxe cu cea Catolică, care din nefericire nu a fost realizată.

Pe lângă toate acestea, protopopul l-a înzestrat pe fiului său Manoil nu numai cu nume împărătesc (pe atunci împărat al Bizanţului era Manuel II Paleolog (1391-1425)), dar şi cu multă ştiinţă de carte. Nu se ştie cu exactitate unde şi când s-a născut Manoil, dar calculele noastre par să ne arate că s-a născut pe la mijlocul primului deceniu al sec. al XV-lea, se prea poate chiar în Moldova, căci ajuns la maturitate el se împământenise de-a binelea, cunoştea limba ţării şi nu era considerat străin. I se spunea Manoil Grecul sau Protopopovici datorită faptului că era fiul unui protopop de neam grec. 

Se pare, Manoil se cunoştea din copilărie cu fiii lui Alexandru cel Bun, fiind aproximativ de aceeaşi vârstă cu ei.  Aceştia, ajungând voievozi şi cunoscându-i calităţile, l-au atras pe Manoil în activităţile de la curtea domnească şi în scurtă vreme îl vor  include în Sfatul domnesc.

Deşi pe atunci în Moldova timpurile erau deosebit de tulburi, de aici încolo, până la domnia lui Ştefan cel Mare eroul nostru va face o carieră strălucită. După cum mărturisesc izvoarele vremii, în această perioadă  îndelungată, de peste 20 de ani (1436-1457), de până la urcarea lui Ştefan cel Mare pe tronul Ţării Moldovei, boierul Manoil, încadrându-se  în viaţa politică,  plină de mari frământări şi primejdii, a încercat, ca şi alţi contemporani ai săi, sentimente de mărire şi cădere, apărând sau dispărând de pe arena politică, în funcţie de voievodul care reuşea să ajungă la putere.

Slugă la doi stăpâni? 

Pentru prima dată numele acestui boier este întâlnit în cărţile domneşti ale fiilor lui Alexandru cel Bun – Ilie (Iliaş) şi Ştefan, voievozi în perioada 1436-1442, fiind  membru al Sfatului domnesc din 23 mai 1436, dată după care nu va mai dispare din analele istoriei până la 10 ianuarie 1467, când în plină domnie a lui Ştefan cel  Mare se stinge din viaţă. 

Deşi cei doi fraţi Ilie şi Ştefan domneau împreună, ei au ajuns la o înţelegere  de a-şi împărţi moşia tatălui lor – Ţara Moldovei – în două părţi. Iliaş stăpânea Ţara de Sus, iar Ştefan Ţara de Jos. În asemenea condiţii pan Manoil se vede cunoştea foarte bine principiul că nu este bine să fie slugă concomitent la doi stăpâni.

De aceea acceptă propunerea lui Iliaş voievod de a intra în slujba lui ca adept  fidel şi susţinător al său, precum  şi al fiilor săi – Roman şi Alexăndrel. Afirmăm aceasta, deoarece atât  timp cât  s-a aflat Ilie la tron, Manoil este  permanent printre boierii Sfatului domnesc. Voievodul, acordându-i toată încrederea, îl numi deja prin 1438 în funcţia deosebit de înaltă de pârcălab şi administrator al ţinutului Hotin, unde s-a aflat cu anumite întreruperi până în vara anului 1455.

Trebuie să spunem că pe atunci cetatea Hotinului era una dintre cele mai importante în sistemul defensiv, vamal şi economic al Ţării Moldovei.  Nu întâmplător vechea cetate era râvnită nu numai de cei doi fraţi rivali, dar şi de regele  Poloniei, Marele Duce al Lituaniei ş. a. Cu toate acestea pan Manoil a ştiut să diriguiască cu pricepere cetatea, să o apere când era în primejdie, să-i deschidă larg porţile când veneau solii cu mesaje de pace din partea vecinilor.

În anii ‘30-‘40 ai sec. al  XV-lea  în timpul războaielor fratricide pentru tronul Moldovei, în relaţiile complicate de atunci a fost implicat ca pârcălab de Hotin şi pan Manoil. La un moment dat după tragicul eveniment al orbirii lui Iliaş voievod, Marinca, soţia acestuia, îl sili pe pârcălabul hotinean Manoil să cedeze, în 1444, în mâinile lui Ioan, castelanul de Czystov, şi ale lui Petru Odrovanski, palatinul din Liov,  trei cetăţi din nordul Moldovei –  Hotin, Ţeţina şi Hmeliovul, în scopul redobândirii tronului cu ajutorul polonilor.

Însă Manoil nu s-a grăbit să aducă la îndeplinire această poruncă, păstrând cetatea sub controlul său. Aceasta mai însemnă că puternica cetate a Hotinului a continuat în acele vremuri grele să rămână în stăpânirea moldovenilor. În domnia lui Ştefan al II-lea, panul Manoil a fost  în dizgraţie sau în opoziţie faţă de acest voievod, căci făcuse  parte din tabăra lui Iliaş voievod.

Situaţia se schimbă o dată cu venirea la tronul ţării, în 1447, a lui Roman voievod, fiul lui Ilie, în tabăra căruia se afla şi boierul pan Manoil, în Sfatul domnesc el figurează al doilea şi e numit “Manoil cel Mare”.   Manoil rămâne fidel lui Roman chiar şi în perioada când acesta pierde tronul în folosul unchiului său Petru.

După unii istorici, Manoil s-a retras împreună cu Roman în Podolia la susţinătorul lor, regele Poloniei, păstrând, totodată, şi controlul asupra Hotinului. În împrejurări necunoscute Roman este otrăvit de nişte boieri ai săi, dar Manoil rămâne în  aceeaşi tabără a fiilor lui Iliaş, de astă dată a lui Alexăndrel, fratele mai mic a lui Roman, pe care îl susţine în tentativa sa de a dobândi tronul Ţării Moldovei  în 1449 cu sprijinul leşilor. Dealtfel,  Manoil este considerat chiar epitrop (tutore) al minorului Alexăndrel,  jucând un rol dintre cele mai importante, fie ca sfetnic, fie ca pârcălab de Hotin, deoarece ulterior în Sfatul domnesc a lui Alexăndrel vodă el ocupă poziţia a doua, rămânându-i fidel până la moartea acestuia în 1455.

În scurta  domnie, de doi ani, Bogdan voievod, tatăl lui Ştefan cel Mare, a avut numeroase ciocniri  militare cu Alexăndrel, care intra în ţară pe la Hotin cu scopul de a-şi redobândi tronul, fără să reuşească. În aceste războaie (1449-1451) pan Manoil s-a aflat în preajma lui Alexăndrel şi a participat activ la acţiunile militare în calitate de pârcălab de Hotin. În timpul când Alexăndrel se  refugiase în Polonia, căutând  sprijin din partea regelui (pe care, de altfel l-a şi obţinut) împotriva lui Bogdan, pârcălabul pan Manoil a reuşit să menţină controlul lui Alexăndrel asupra cetăţii Hotinului. Ca pârcălab de Hotin, el înlesneşte trecerea peste Nistru a unui corp de oaste de moldoveni, susţinători ai lui Alexăndrel şi a polcurilor poloneze.

În această acţiune îndreptată împotriva lui Bogdan pan Manoil joacă un rol important, salvându-i pe leşi de la înfrângerea totală în lupta de la Crasna în toamna lui 1450. Pentru Manoil aceste evenimente au constituit încă un examen de fidelitate stăpânului său, soldându-se pentru el, totodată, cu acumularea unei importante experienţe militare. Până la sfârşitul scurtei sale domnii, Bogdan voievod, în ciuda victoriilor obţinute asupra rivalului său Alexăndrel, nu a reuşit să-şi impună controlul asupra cetăţii Hotin, care a rămas în mâna pârcălabului Manoil şi a voievodului pribeag.

Următoarele tentative ale lui Alexăndrel de a veni la tronul ţării, confruntându-se de astă dată cu Petru voievod, vor porni de fiecare dată dinspre Hotin, aceasta arată că relaţiile lui Manoil cu Alexăndrel erau dintre cele mai strânse şi că acest pârcălab continua să deţină controlul cetăţii. Numai după moartea lui Alexăndrel (1455), Petru Aron, în ultima sa domnie (mai 1455 – aprilie 1457), reuşeşte să-l atragă de partea sa pe influentul boier Manoil.

Cu începere din vara anului 1455 acesta figurează permanent în Sfatul domnesc, până la detronarea  lui Petru  de către Ştefan cel Mare. Pentru a lichida o eventuală opoziţie de la Hotin, Petru Aron îl aduce pe Manoil în capitală, încredinţându-i al doilea scaun în Sfatul domnesc, dar lipsindu-l de rangul de pârcălab. Prin această manevră voievodul obţinu controlul asupra cetăţii Hotin. Pan Manoil, văzându-se tras pe sfoară, a acceptat cu amărăciune schimbarea, dar nu l-a iertat pe voievod, aşteptând o împrejurare favorabilă pentru a se răzbuna.

Ocazia apăru la începutul  lui 1457. Se consideră că un important grup de boieri din Sfatul domnesc al lui Petru Aron, printre care şi pan Manoil, fiind în strânsă legătură cu Ştefan, încă până la intrarea acestuia în ţară, au urzit un complot împotriva celui dintâi. Drept urmare, nouă mari boieri, inclusiv Manoil, au fost  acceptaţi  imediat în Sfatul domnesc al lui Ştefan cel Mare, care i-a instalat în scaunele cele mai înalte.

În slujba lui Ştefan cel Mare

Nu se cunosc în detaliu evenimentele, dar este cert că, în scurtă vreme după venirea la tronul ţării a lui Ştefan cel Mare, pan Manoil  apare în Sfatul domnesc al acestuia, fiind menţionat chiar în primul document emis la 8 septembrie 1457, în care sunt enumeraţi membrii Sfatului.

Tânărul voievod hotărî (şi acţiunea îi reuşi) să-l atragă pe pan Manoil de partea sa, deşi acesta odinioară luptase împotriva tatălui său, Bogdan al II-lea,  şi  făcuse parte din Sfatul domnesc al rivalului său Petru Aron, aşezându-l foarte aproape de el în Sfatul domnesc, poate din considerentul că Manoil era pe atunci unul dintre cei mai experimentaţi, înţelepţi şi mai competenţi boieri ai Ţării Moldovei în probleme de politică internă şi externă. Acest pas diplomatic, am spune, al lui Ştefan cel Mare faţă de Manoil a fost făcut în corespundere cu intenţiile sale de a atrage de partea sa un număr cât mai mare de boieri, care se aflau în taberele  ostile sie.

De aici încolo, pe  parcursul a 10 ani, până la 10 ianuarie 1467 (ultima menţiune a lui Manoil  în uricele domneşti), el a rămas permanent unul dintre cei mai apropiaţi şi mai fideli sfetnici ai domnitorului în treburile ţării, figurând în Sfatul domnesc primul sau al doilea. Chiar şi  unchiul lui Ştefan cel Mare, Vlaicul, în divan este alături de Manoil, dar în  majoritatea cazurilor în urma lui.

Locul pe care îl ocupa Manoil în Sfatul domnesc ne duce la gândul că în primii zece ani de domnie a lui Ştefan cel Mare multe din cele mai importante probleme de stat erau abordate şi rezolvate cu participarea directă şi foarte activă a lui Manoil.  Fiind sfetnic apropiat al lui Ştefan cel Mare, el a participat la elaborarea celor mai însemnate acţiuni de politică internă şi externă a Ţării Moldovei. Printre acestea sunt şi acţiunile voievodului moldovean împotriva coroanei poloneze în vederea înlăturării definitive  din joc a rivalului său politic Petru Aron,  precum şi cele de recuperare a cetăţilor Hotin şi Chilia. După toate probabilităţile,  lui pan Manoil i s-a cerut  sfatul când tânărului voievod îi veni vremea să se căsătorească,  la alegerea unei candidaturi mai potrivite, de asemenea şi atunci când domnitorul luă hotărârea de a construi mănăstirea Putna, când încerca să-i readucă în ţară pe boierii pribegi, în acţiunile sale întreprinse în vederea  înlăturării rivalilor săi la tronul ţării, în politica sa de centralizare şi de transfer de putere din mâinile diferitelor grupări ale marii boierimi în cele ale domnului ş. a.

Care a fost, totuşi, suportul apariţiei şi menţinerii în prim planul vieţii politice a lui Manoil mai bine de 30 de ani? În asemenea împrejurări considerăm că Manoil a reuşit să se impună în faţa mai multor voievozi datorită faptului că era un om cu multă ştiinţă de carte pentru vremea sa. Aceasta l-a înarmat cu un orizont larg şi cu  cunoaşterea profundă a situaţiei politice din  această parte a Europei,  împrejurare, care a  determinat, probabil, ascensiunea sa politică ulterioară.

Izvoarele vremii nu atestă careva proprietăţi, care să fi aparţinut acestui mare demnitar în prima parte a vieţii sale. Această stare de lucruri pare a fi incredibilă, deoarece se ştie că mulţi demnitari de asemenea rang, în epoca evocată, erau înzestraţi de către voievozii ţării, inclusiv şi de Ştefan cel Mare, “pentru slujbă dreaptă  şi credincioasă” cu sate, moşii şi cu alte proprietăţi. Manoil, fiind o persoană de origine socială modestă (dar este cunoscut că anume bogăţia, stăpânirea de mari domenii funciare determinau, în primul rând, puterea de influenţă a boierimii de atunci şi prezenţa lor în Sfatul domnesc), numai ştiinţa de carte, probabil, l-a lansat în prim planul vieţii politice de atunci.

O carte domnească din 8 martie 1442 de la Ilie şi Ştefan voievozi, precum şi un rezumat din 1452 ne oferă o altă rară informaţie despre Manoil, precum că el avea copii (“panul Manoil şi copiilor acestuia”), dar numele lor concrete nu sunt dezvăluite.

După un alt izvor din 1493, ajuns până la noi doar într-un rezumat ulterior,  aflăm că Anuşca şi Neacşa, fetele lui Mănăilă, vând satul Mănăileşti. În acest caz presupunem că este vorba de fiicele lui Manoil Grecul, care le-a lăsat moştenire un sat ce îi purta numele.

Astfel, datorită unor calităţi personale, precum şi cunoştinţelor de care dispunea, fiul unui simplu protopop a făcut o strălucită carieră pe parcursul a peste 30 de ani. Ajuns în anturajul voievozilor moldoveni încă în anii ‘30 ai sec. al XV-lea, Manoil Grecul a deţinut importante dregătorii, cum ar fi cea de membru al Sfatului domnesc (1436-1438), pârcălab de Hotin (1438-1455), apoi din nou sfetnic apropiat al lui Petru Aron (1455-1457) şi, în cele din urmă, al lui Ştefan cel Mare (1457-1467). 

Neîndoielnic, apogeul carierii sale, pan Manoil îl atinge în prima perioadă de domnie a lui Ştefan cel Mare, când este sfetnic foarte apropiat al vestitului voievod,  ocupând permanent poziţia întâia sau a doua în Sfatul domnesc, contribuind la consolidarea ţării sub toate aspectele.

După cum a-i observat din secvenţa trecută, iubite cititorule, prin 1456 şi începutul anului 1457 înţeleptul şi experimentatul boier Manoil a fost pus în faţa faptului  de a arunca din nou zarurile. Atât pe el, cât şi pe alţi boieri din Sfatul domnesc îl dezamăgi  politica domnului Moldovei  Petru Aron de a face cedări în toate „părţile”.

De acea a început cu înfrigurare căutarea unui nou domn. Aceasta a coincis cu intenţiile lui Ştefan de a lua tronul domnesc al Ţării Moldovei. Punând una lângă alta zgârcitele informaţii din acea perioadă, se observă destul de clar faptul că o grupare importantă în număr de nouă boieri în frunte cu pan Manoil îl acceptase pe Ştefan ca viitor domn încă înainte de lupta de la Doljeşti din primăvara anului 1457. De aceea  încoronarea tânărului voievod s-a făcut cu susţinerea şi îngăduinţa deplină a acestei importante grupări boiereşti. Cei drept la împărţeala dregătoriilor şi a scaunelor din Sfatul domnesc  acestora li s-a acordat toată cinstea şi încrederea.

În slujba lui Ştefan cel Mare

Nu se cunosc în detaliu evenimentele, dar este cert că, în scurtă vreme după venirea la tronul ţării a lui Ştefan cel Mare, pan Manoil  apare în Sfatul domnesc al acestuia, fiind menţionat chiar în primul document emis la 8 septembrie 1457, în care sunt enumeraţi membrii Sfatului. Tânărul voievod hotărî (şi acţiunea îi reuşi) să-l atragă pe pan Manoil de partea sa, deşi acesta odinioară luptase împotriva tatălui său, Bogdan al II-lea,  şi  făcuse parte din Sfatul domnesc al rivalului său Petru Aron, aşezându-l foarte aproape de el în Sfatul domnesc, poate din considerentul că Manoil era pe atunci unul dintre cei mai experimentaţi, înţelepţi şi mai competenţi boieri ai Ţării Moldovei în probleme de politică internă şi externă. Acest pas diplomatic, am spune, al lui Ştefan cel Mare faţă de Manoil a fost făcut în corespundere cu planurile sale de a atrage de partea sa un număr cât mai mare de boieri, care se aflau în taberele  ostile sie.

De aici încolo, pe  parcursul a 10 ani, până la 10 ianuarie 1467 (ultima menţiune a lui Manoil  în uricele domneşti), el a rămas permanent unul dintre cei mai apropiaţi şi mai fideli sfetnici ai voievodului în treburile ţării, figurând în Sfatul domnesc primul sau al doilea. Chiar şi  unchiul lui Ştefan cel Mare, Vlaicul, în divan este alături de Manoil, dar în  majoritatea cazurilor în urma lui.

Locul pe care îl ocupa Manoil în Sfatul domnesc ne duce la gândul că în primii zece ani de domnie a lui Ştefan cel Mare multe din cele mai importante probleme de stat erau abordate şi rezolvate cu participarea directă şi foarte activă a lui Manoil.  Fiind sfetnic apropiat al lui Ştefan cel Mare, el a participat la elaborarea celor mai însemnate acţiuni de politică internă şi externă a Ţării Moldovei. Printre acestea sunt şi acţiunile voievodului moldovean împotriva coroanei poloneze în vederea înlăturării definitive  din joc a rivalului său politic Petru Aron,  precum şi cele de recuperare a cetăţilor Hotin şi Chilia.

După toate probabilităţile,  lui pan Manoil i s-a cerut  sfatul când tânărului voievod îi veni vremea să se căsătorească,  la alegerea unei candidaturi mai potrivite, de asemenea şi atunci când domnitorul luă hotărârea de a construi mănăstirea Putna, când încerca să-i readucă în ţară pe boierii pribegi, în acţiunile sale întreprinse în vederea  înlăturării rivalilor săi la tronul ţării, în politica sa de centralizare şi de transfer de putere din mâinile diferitelor grupări ale marii boierimi în cele ale domnului ş. a.

Care a fost, totuşi, suportul apariţiei şi menţinerii în prim planul vieţii politice a lui Manoil mai bine de 30 de ani (despre începuturile carierei politice ale lui Manoil vezi numărul precedent), inclusiv 10 ani în domnia lui Ştefan cel Mare?  În urma cercetărilor efectuate am reuşit să stabilim  că pan Manoil s-a impus în faţa mai multor voievozi datorită faptului că era un om cu multă ştiinţă de carte pentru vremea sa. Aceasta l-a înarmat cu un orizont larg şi cu cunoaşterea profundă a situaţiei politice din  această parte a Europei,  împrejurare, care a  determinat ascensiunea sa ca personalitate politică şi militară.

Astfel, datorită unor calităţi personale, precum şi cunoştinţelor de care dispunea, fiul unui simplu protopop a făcut o strălucită carieră pe parcursul a peste 30 de ani. Ajuns în anturajul voievozilor moldoveni încă în anii ‘30 ai sec. al XV-lea, Manoil Grecul a deţinut importante dregătorii, cum ar fi cea de membru al Sfatului domnesc (1436-1438), pârcălab de Hotin (1438-1455), apoi din nou sfetnic apropiat al lui Petru Aron (1455-1457) şi, în cele din urmă, al lui Ştefan cel Mare (1457-1467).  Neîndoielnic, apogeul carierii sale, pan Manoil îl atinge în prima perioadă de domnie a lui Ştefan cel Mare, când este sfetnic foarte apropiat al vestitului voievod,  ocupând permanent poziţia întâia sau a doua în Sfatul domnesc, contribuind la consolidarea ţării sub toate aspectele.

 

Peregrini de la Zograf

Era pe la sfârşitul verii 1462 când în amurgul unei zile de august  bătură în poarta curţii lui pan Manoil doi bătrâni călugări. O slugă deschise în grabă întrebându-i ce doresc, crezând că sunt de la vreo mănăstire din partea locului veniţi în scopul de a strânge „jertfă”.

Dar se înşelase fiindcă aceştea veniseră tocmai din Sfântul Munte Athos, dincolo de Ţarigrad (fosta capitală a Bizanţului) şi doreau numaidecât să-l vadă pe pan Manoil. În seara aceea boierul nostru era deja acasă, căci  se întoarse mai devreme de la curtea domnească. Pan Manoil îi primi şi îi ascultă cu luarea aminte. După ce s-au închinat la sfintele icoane monahii i-au destăinuit boierului rugămintea lor. După mai multe războaie şi jafuri cumplite din partea „schizmaticilor” (aşa erau numiţi catolicii de către clerul ortodox) şi a „păgânilor” (turcii otomani) Sfânta mănăstire Zograf de la Athos, după cum mărturisiră călugării, a rămas în ruină şi bejanie. De la bătrânul nostru stareţ, spuse unul dintre călugări, am aflat că vestitul voievod al Moldovei Alexandru cel Bun şi mai târziu fiul acestuia, Iliaş voievod au trimis de multe ori ajutoare la Sf. mănăstire.

Acum ei aşteaptă îndurare şi de la tânărul voievod Ştefan al Moldovei. Şi au făcut drum lung până la Suceava, pentru a-l ruga pe pan Manoil, care se auzise că are mare trecere la Ştefan voievod şi că acesta ţinea mult la sfaturile bătrânul boier, să pună cuvânt pentru Sf. mănăstire Zograf ca să fie ajutată de domn. În schimb, monahii de la Zograf se vor ruga zi şi noapte pentru sănătatea şi izbânda voievodului, numai ca acesta să le acorde sprijin şi să refacă sfânta mănăstire. Pentru mai multă încredere monahii promiteau că vor trece numele voievodului la Pomelnicul cel mare al mănăstirii şi că ruga lor va ajunge la ceruri.

Până la urmă nu se ştie când şi cum i-a vorbit pan Manoil lui Ştefan despre grijile şi nevoile Sf. mănăstiri Zograf, dar din informaţiile sporadice, care au ajuns până la noi se ştie cu certitudine că în anii următori şi până la sfârşitul vieţii Ştefan a venit cu ajutoare băneşti, cărţi şi scumpe odoare bisericeşti la mănăstirea Zograf.

Până astăzi s-a păstrat o carte ce cuprinde „Vieţi de sfinţi” dăruită de către marele voievod mănăstirii de la Sf. Munte Athos încă pe la 1463, apoi în diferite registre şi cărţi domneşti de danie sunt înscrise importante sume de bani, care erau donate acesteia an de an, sume cu ajutorul cărora erau plătite dările Imperiului Otoman, erau reparate biserica şi chiliile, era întreţinută bolniţa mănăstirii şi multe altele.

Drept recunoştinţă  monahii de la Zograf  i-au zugrăvit chipul în biserica mare a mănăstirii alături de împăraţii binefăcători ai Bizanţului şi Bilgariei.

Familia şi averile

Izvoarele vremii nu atestă careva proprietăţi, care să fi aparţinut  marelui demnitar Manoil în prima parte a vieţii sale. Această stare de lucruri pare a fi incredibilă, deoarece se ştie că mulţi demnitari de asemenea rang, în epoca evocată, erau înzestraţi de către voievozii ţării, inclusiv şi de Ştefan cel Mare, “pentru slujbă dreaptă  şi credincioasă” cu sate, moşii şi cu alte averi. Manoil, fiind o persoană de origine socială modestă (dar este cunoscut că anume bogăţia, stăpânirea de mari domenii funciare determinau, în primul rând, puterea de influenţă a boierimii de atunci şi prezenţa lor în Sfatul domnesc), numai ştiinţa de carte, probabil, l-a lansat în prim planul vieţii politice de atunci.

O carte domnească din 8 martie 1442 de la Ilie şi Ştefan voievozi, precum şi un rezumat din 1452 ne oferă o altă rară informaţie despre Manoil, precum că el avea copii (“panul Manoil şi copiilor acestuia”), dar numele lor concrete nu sunt dezvăluite.

După un alt izvor din 1493, ajuns până la noi doar într-un rezumat ulterior,  aflăm că Anuşca şi Neacşa, fetele lui Mănăilă, vând satul Mănăileşti. În acest caz presupunem că este vorba de fiicele lui Manoil Grecul, care le-a lăsat moştenire un sat ce îi purta numele. Alţi urmaşi ai lui Manoil, fie copii sau nepoţi, nu am reuşit să-i identificăm.

Acest sat, Mănăileşti, vândut de fiice în 1493, pare să fie identificat cu cel menţionat într-un uric de danie  al lui  Ştefan cel Mare din 8 octombrie 1487, fiind localizat de unii cercetători în ţinutul Neamţ.  În baza aceluiaşi izvor din 1493 Vladimir Nicu îl localizează în raion Ungheni, Republica Moldova.

Conform izvoarelor documentare din a doua jumătate a sec. al XV-lea şi perioada imediat următoare, au existat şi alte sate, locuri, purtând acelaşi nume: lângă Bacău,  “unde a fost Manoil” pe Prut ş.a. Însă legarea acestora din urmă de numele lui Manoil Grecul se complică din cauza prezenţei în această epocă şi a altor persoane cu numele Manoil: Manoil Gârbovul (1440-1445), Manoil Raiciu (1453), Manoil Şerbici (1439-1444), Manoil Iacovei (1471).

Plecarea lui pan Manoil dintre cei vii în 1467 l-a determinat pe Ştefan să revadă componenţa Sfatului domnesc şi să aducă în imediata sa apropiere pe doi mari boieri, care îi vor fi sprijin pentru mulţi ani înainte. Este vorba de pan Stanciul şi de fiul său Mârza, precum şi de unchiul Vlaicul şi fiul său Duma, personalităţi istorice remarcabile din epoca lui Ştefan cel Mare, despre care vom povesti în secvenţele viitoare.

 

 

Eşanu Andrei, Eşanu Valentina,

Publicat în ziarul Accente Libere, Chișinău, 17,24 Iunie, 2004 și preluat de https://ortodox.md 

17/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: