O ISTORIE A ZILEI DE 15 AUGUST. VIDEO

 

 

15 august, istoricul zilei 

 423: Moare imparatul roman  Flavius Honorius (384 – 423).

A domnit din anul 395 si era fiul lui Teodosiu I, fratele lui Arcadius și a Gallei Placidia.

La decesul  lui Teodosiu în 395 d.I Hr., Honorius  devine  împărat al Occidentului, iar fratele său Arcadius, împărat in  provinciile din est.

Domnia i-a fost zguduită de  masive invazii ale barbarilor în Imperiu (în special de goți, care au ocupat Roma în 409) și de provincile care își declarau independența.  

465: A decedat imparatul roman Flavius Libius Severus Serpentius; (n. cca. 420, Lucania). 

A condus  Imperiul  Roman de Apus din 19 noiembrie 461, până la moartea sa.

Practic, incepand cu anul 460,  Imperiului Roman de Apus nu mai putut sa mentina sub dominatia sa multe dintre provinciile sale.

Insulele Britanice au fost abandonate, Africa a fost cucerită de vandali; și Hispania a fost ocupat de suebi și de vizigotii (care erau foederati ai Imperiului).

Cu toate acestea, teritoriul aflat  sub controlul lui  Libius a fost chiar mai mic, daca avem in vedere ca guvernatorii mai multor  provincii nu-l recunosteau ca împărat (atât Aegidius, care controla  Galia, cat și Marcellinus, care a condus semi–autonom  provincia  Iliria).

Chiar si împăratul Leon I  tracul al Imperiului Rasaritean , nu l-a recunoscut pe Libius Severus ca imparat, iar istoricii storice , Marcellinus Comes și Iordanes, il considerau pe Libius un uzurpator al tronului Imperiului Roman de Apus.

636: Incepe  Bătălia de la Yarmuk între Imperiul Bizantin și Califatul Rashidun.  Aceasta a durat pana la 20 august si s-a desfasurat lângă râul Yarmuk în Siria. Lupta s-a terminat cu victoria arabilor care erau în inferioritate numerica  față de bizantini.

Se pare că o furtună de nisip s-a abătut ca din senin asupra bizantinilor, orbindu-i și provocând înfrângerea acestora.

Pentru unii istorici, în bătălia de la Yarmouk este unul dintre angajamentele majore ale istoriei și marchează primul val mare de cuceriri musulmane, stand la originea extinderii  Islamului în Levantul creștin.

 

718: Incepe al doilea asediu arab asupra capitalei bizantine Constantinopol

A fost un atac combinat pe mare și pe uscat. Forțele terestre arabe, conduse de Maslama ibn Abdal Malik, stranse în afara zidurilor masive ale cetății  au fost decimate de o epidemie de ciumă și în cele din urmă masacrate de armata bulgară.

Flota arabă a fost distrusă de bizantini cu ajutorul focului grecesc, iar rămășițele sale au fost scufundate ulterior de o furtuna care i-a surprins pe arabi în timpul retragerii.

 

 

 

 

778: In batalia  de la Roncevaux, ariergarda francilor comandata de Roland, nepotul lui Charlemagne, a fost atacata de basci, lupta ramanand celebra datorita descrierii sale in  faimosul „Chanson de Roland”.

 

 

 

 

927: Trupele musulmane (numite în epocă Sarazini), cuceresc şi distrug orasul italic Taranto.

982:  Armata împăratului romano – german  Otto al II– lea sprijinita de aliatii sai lombarzi, este învinsa de sarazinii (musulmani) condusi de emirul Abu al-Qasim al Siciliei, în Bătălia de la Capo Colonna, în Calabria.

 

1038: A decedat regele Ștefan I al Ungariei („sfântul rege Ștefan”); (n. 969, Strigoniu (Esztergom) – d. 15 august 1038, Székesfehérvár (lat. Alba Regia).

Este considerat întemeietorul Regatului Ungariei, primul rege creștin al maghiarilor, membru al Casei Arpadiene. Este venerat ca sfânt în Biserica Catolică și în Biserica Ortodoxă.

 

1248: Este pusă piatra de temelie a Domului din  Koln, una dintre marile reusite arhitectonice ale Evului Mediu european.

 

 

 

Construcția acestei capodopere gotice închinată Fecioarei Maria și sfântului Apostol Petru, a avut loc în mai multe etape și nu a fost finalizată decât în 1880 şi a intrat din 1996 în Patrimoniul mondial UNESCO; construcția ei a fost destinată păstrării unui important și unic odor din lumea creștină, dăruit de Împăratul Frederic Barbarosa arhiepiscopului Rainald of Dasel în 1164, și anume relicvele celor trei magi care s-au închinat lui Iisus Hristos la Bethleem și i-au adus drept ofrande aur, smirnă și tămâie.

1281: Invazia mongola în Japonia. Flota mongolă a lui Kublai Khan este distrusa de un „vânt divin”, în Bătălia de la Koan. 

Lupta e de asemenea, cunoscuta sub numele de a doua bătălie de la Golful Hakata si a fost a doua incercare a  mongolilor de invadare a Japoniei, după încercarea  eșuata care avusese loc cu  șapte ani mai devreme, în bătălia de la Bun ‘EI.

În vara anului 1281, mongolii  au invadat Japonia cu două armate uriașe pentru acele vremuri, insă apărătorii japonezi au fost ajutati de o furtună violentă, care scufundat o parte considerabilă a flotei de invazie.

Trupele mongole care au reusit totuşi sa ajungă  la țărm au fost masacrate la scurt timp după sosire de samurai. 

Japonezii au numit „kamikaze”  („vântul divin„) aceasta furtuna salvatoare, un nume care a fost folosit şi în al doilea război mondial pentru atacurile piloților japonezi  care s-au angajat în atacuri sinucigașe aeriene asupra forţelor americane.

1309: Cetatea  Rhodos se preda forțelor Cavalerilor Ordinului  Sf. Ioan. 

Aceștia  îşi  stabilesc sediul de pe insulă, iar ordinul lor se va redenumi al Cavalerilor de Rhodos.

1517 : La praznicul Adormirii Maicii Domnului, a avut loc sfinţirea Mănăstirii Argeşului (cunoscută în popor ca Biserica Meşterului Manole), considerată una dintre minunile arhitecturale ale acestei ţări.

Noul domn din neamul Craioveştilor, Neagoe Basarab, a hotărât să ridice în locul vechii mitropolii de la Curtea de Argeş, căzută în ruină, o biserică „cum n-a mai fost alta”.

La slujba de sfinţire, după descrierea făcută de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent însuşi Neagoe Basarab, familia sa, curtenii şi boierii ţării, a fost de faţă Teolipt – Patriarhul Constantinopolului, însoţit de mare sobor, toţi arhimandriţii şi egumenul mănăstirilor din Sfântul Munte Athos şi tot „clerosul” din Ţara Românească, în frunte cu Mitropolitul Macarie şi mult popor venit din aproape toate colţurile ţării.

1519: Conquistadorii spanioli, intemeiază în America centrală așezarea Ciudad de Panama.

1530: Este terminată construcţia Mânăstirii Humor, ctitorie a marelui logofăt Teodor Bubuiog (pictura executată în 1535 este operă a zugravului Toma de la Suceava).

 

 

  

Biserica pictată a mănăstirii este înscrisă pe lista patrimoniului cultural UNESCO.

1534: Călugărul spaniol Ignaţiu de Loyola întemeia „Societatea lui Isus” (Ordinul Iezuiţilor), ordin călugăresc catolic ce-şi propunea combaterea Reformei şi întărirea puterii papale.

 

 

 

 

 

 Ordinul Iezuit a fost aprobat pe 27 septembrie 1540 prin Bula „Regimini militantis Ecclesiae”emisă de papa Paul al III-lea.

 

 

1537: Este fondat orașul Asuncion, actuala capitală a statului sud-american Paraguay.

 

 

 

 

 1595: După Bătălia de la Călugăreni, oastea otomană ocupă Bucureștiul.

Unele biserici sunt transformate de turci în moschei, iar mănăstirea lui Alexandru Vodă este fortificată.

1714, 15/26: A fost ucis (decapitat), la Constantinopol, chiar în ziua în care împlinea 60 de ani,  după ce  a refuzat să trădeze religia strămoşilor şi să se convertească la islamism, voievodul muntean Constantin Brâncoveanu.

Foto: Icoana Sfintilor Martiri Brancoveni

Alături de el şi-au pierdut viaţa şi cei patru fii ai săi (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei), precum şi sfetnicul Ianache.

Domn al Ţării Româneşti între anii 1688 şi 1714, Constantin Brâncoveanu a reuşit, pe plan extern, timp de un sfert de veac, să menţină o poziţie de echilibru a ţării între Imperiul Otoman, Rusia şi Imperiul Habsburgic.

Domnia sa s-a caracterizat printr-o deosebită înflorire a culturii şi artei (în timpul său creându-se şi dezvoltându-se „stilul brâncovenesc”).

Osemintele marelui domnitor sunt înmormântate în biserica Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti, biserică ctitorită de familia Brâncoveanu între anii 1705-1707 (n. 1654) – 305 ani de la moarte şi 365 de la naştere.

 Datorită râvnei sale pentru apărarea Ortodoxiei, Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, fiind prăznuit a doua zi după data morţii sale, la 16 august

1769: La Ajaccio, in  insula Corsica, se naște Napoleon Bonaparte, devenit mai tîrziu imparatul  Napoleon I, lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană si istoria începutului de  secolul al XIX-lea.

Foto. Napoleon Bonaparte (n.1769-d.1821), împărat francez 1804-1815

 Cunoscut mai tîrziu ca Napoleon I şi iniţial ca Napoleone di Buonaparte, a fost un lider politic şi militar al Franţei, ale cărui acţiuni au influenţat puternic politica europeană de la începutul secolului al XIX-lea.

A decedat la 5 mai 1821,exilat  în insula Sfînta Elena.

A devenit ofiter al armatei franceze si s-a specializat in artilerie, devenind  popular în timpul Primei Republici Franceze dupa ce  a condus campanii reuşite împotriva Primei şi celei de-a Doua Coaliţii de tari care luptau împotriva Franţei.

În 1799 a organizat o lovitură de stat şi s-a proclamat Prim Consul, iar cinci ani mai târziu s-a încoronat ca Împărat al francezilor.

În prima decadă a secolului al XIX-lea a opus armatele Imperiului Francez tuturor  puterilor majore europene şi a dominat Europa continentală printr-o serie de victorii militare.

A menţinut sfera de influenţă a Franţei prin constituirea unor alianţe extensive şi prin numirea prietenilor şi membrilor familiei sale în calitate de conducători ai altor ţări europene clientelare.

 

 

 

 

1771: S-a născut sir Walter Scott, prozator, considerat creator al romanului istoric englez şi european (“Ivanhoe”, “Rob Roy”); (d. 21.09.1832).

 

 

 

  

1772: S-a născut Johann Nepomuk Maelzel, constructor german de instrumente mecanice, inventatorul metronomului; (m. 1838).

 

1848: Americanul M. Waldo Hanchett (1822-1904) a primit brevetul pentru inventarea scaunului stomatologic sau dentar.

În brevetul său Hanchett menționa că , „Natura invenției mele constă în furnizarea unui mod mai simplu, mai durabil și mai convenabil decât s-a folosit până acum pentru reglarea pozițiilor scaunelor pentru comoditate în operații dentare și chirurgicale sau în alte scopuri.”

 

 

1870: În revista „Convorbiri Literare” a fost publicat poemul eminescian „Epigonii”.

 

 

 

1881: A încetat din viaţă, la Rusăneşti, jud. Olt, Alexandru GOLESCU (Negru sau Arăpilă) ,om politic român; (n.1819).

 

 

 

A participat, alături de marele său prieten Nicolae Bălcescu, la revoluţia din 1848 din Ţara Românească, fiind secretar al Guvernului provizoriu şi agent al acestui guvern în Occident.

A militat  pentru Unirea din 1859 si a fost  ministru şi prim-ministru, în timpul domniei lui Al. I. Cuza.

 

 

1883: S-a născut Ivan Meštrović, sculptor, pictor şi gravor croat stabilit în Marea Britanie (1914), apoi în SUA (1947), fondator al Academiei de Artă din Zagreb (1909).

A realizat la Bucureşti statuile lui Carol I, I. I. C. Brătianu şi monumentul lui Ferdinand I; membru de onoare străin al Academiei Române din 1940; (m. 1962).

 

1888: A apărut la Bucureşti, cotidianul “Adevărul” (1888-1916; 1919-1937 şi 1946-1951; din 25.12.1989), cel mai longeviv din istoria presei româneşti, după „Universul”; fondatorul şi primul director al ziarului a fost Alexandru V. Beldiman.

 

 

 

  La data de 25.XII.1989, imediat după căderea regimului Ceaușescu, a apărut primul număr al noii serii a ziarului.

1892: S-a nascut  Louis Victor de Broglie, fizician francez, laureat al Premiului Nobel; (d. 19.03.1987).

Numele său  complet era Louis-Victor-Pierre-Raymond, al 7-lea duce de Broglie.

 

 

 

 

 De numele său se leagă punerea bazelor mecanicii ondulatorii (1924).

A fost distins cu  Premiul  Nobel pentru Fizică în anul 1929 și membru de onoare străin al Academiei Române din 1957; (m. 1987).

 

1896:  S-a născut regizorul de teatru şi film Sică Alexandrescu; a fost vreme îndelungată regizor al Teatrului Naţional din Bucureşti; (d. 6 august 1973).

 

 

 

1903: S-a nascut Ştefan Marius Milcu, om de stiinta  considerat, alături de Constantin I. Parhon, creatorul şcolii româneşti de endocrinologie; (n.Craiova, d. 01.12.1997).

 

 

 

 

 

1912: S-a născut (Poienița-Dumitrești, Vrancea) Grigore Gheba, matematician, autor a peste 40 de culegeri de probleme de matematică pentru elevi (romanul « Între viaţă şi moarte »); (d.5.09.2004).

 

 

 

 

Grigore Gheba  a fost general de armată și profesor de matematică.

A scris peste 30 de culegeri de probleme de matematică, tipărite în peste 6 milioane de exemplare.

Prima culegere sub semnătura sa a apărut în 1948; a fost o culegere de nivel elementar și mediu, în special de algebră și geometrie.A urmat liceul la Râmnicu-Sărat.

Apoi a făcut școala de ofițeri la Bacău, obținând gradul de sublocotenent. În 1936 s-a căsătorit cu Lilica Popescu.

La începutul războiului a luptat pe front la artilerie împotriva rușilor, în Transnistria. În 1942 a căzut prizonier și a trecut prin 3 lagăre de prizonieri. Gheba s-a înscris apoi în Divizia Tudor Vladimirescu și a luptat împotriva nemților. A fost rănit de două ori și a primit 8 decorații.

Considerat cel mai important autor de culegeri de matematică din România, Gheba a fost un om al cărui destin a fost presărat cu numeroase dezamăgiri. A fost prizonier în lagărele din Siberia, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

În 1975 i s-a interzis să-și mai publice culegerile, din cauză că devenise prea celebru în propria-i țară, lucru care i-a deranjat pe șefii partidului comunist.

După război a urmat Facultatea de Matematică de la Universitatea București. Prima sa culegere de matematică a apărut în 1958, iar ultima în 2004, când împlinise deja 91 de ani.

Faima lui Gheba a atins maximul prin anii 1975.

În 1957, la doi ani după moartea primei soții, s-a recăsătorit cu Lucreția.

La 6 septembrie 2004, dimineața, a făcut un atac de cord. A murit fără să-și termine noile culegeri pe care se pregătea să le publice.

 

1914: Era inaugurat oficial Canalul Panama, care traversează istmul Panama, din America Centrală, şi leagă oceanele Atlantic şi Pacific.

Începute în 1881 de către francezul Ferdinand Lesseps, cel care a realizat şi Canalul de Suez, lucrările de construcţie ale canalului au fost terminate la 3.VIII.1914.

 Se estimează că la construcția canalului au murit până la 27 500 de muncitori.

După falimentul Companiei Lesseps (1892), lucrările au fost cedate Statelor Unite.

La data de 18.XI.1903, guvernul panamez a concesionat pe timp „nelimitat” Statelor Unite construirea, exploatarea şi controlul asupra zonei canalului interoceanic, fapt ce i-a nemulţumit pe panamezi şi a determinat derularea, de-a lungul anilor, a numeroase negocieri.

Pe baza tratatelor Torrijos-Carter (semnate la 7.IX.1977, la Washington), Canalul Panama a trecut, la 31.XII.1999, sub deplina suveranitate a Republicii Panama.

În fiecare an prin canal trec mai mult de 14 000 de nave, transportând mai mult de 20378 milioane de tone de marfă.

 

 

 1916 (15/28):  In prima conflagraţie mondială, Germania declară război României, dupa ce  la 14/27.VIII.1916, România declarase război Austro-Ungariei.

 

 

1916: S-a înfiinţat Corpul Apărării Antiaeriene, prima entitate românească specializată în lupta împotriva aeronavelor.

 

1917: În Bătălia de la Varniţa şi Muncelu, ofensiva armatei germano-austro-ungare este oprită de armata română cu preţul unor grele pierderi.

În cursul acestei bătălii cade eroic, la datorie, Ecaterina Teodoroiu, “Eroina de la Jiu”;(15/28.08-21.08/3.09).

 

 

 

 1925: S-a născut pianistul italian Aldo Ciccolini,devenit cetăţean francez din 1969; (m. 2015).

1931: A apărut în clandestinitate primul număr al ziarului  comunist „Scânteia”, oficiosul Partidului Comunist Român stipendiat de URSS.

Prima echipă a Scînteii a fost, din declarațiile făcute de Silviu Brucan, o adunătură de analfabeți și oameni ai muncii, însă numai gazetari nu.

Redactorul șef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf și de un grămătic să-i facă articolele inteligibile”. Îndeobște, întreaga echipă era atipică, deoarece, din descrierile lui Silviu Brucan, fiecare avea un cusur.

Așadar, era vorba despre Pavel Chirtoacă, specialistul în agricultură, ce avea „o figură scheletică măcinată de boli după anii de pușcărie, Demenyi Iosif Ardeleanu, care știa mai bine ungurește decât românește, Stela Moghioroș, care știa mai bine rusește decât românește și Matei Socor, care știa mai bine muzică decât gazetărie”.

Singurul care mai avusese experiență gazetărească, după cum se autodefinea, era Silviu Brucan, aflat pe postul de secretar general de redacție.

Așadar, după spusele acestuia, majoritatea membrilor ce întregeau prima echipă a ziarului Scînteia din 21 septembrie 1944, erau amatori, neprofesioniști, în ceea ce privește gazetăria.

Brucan a ocupat postul de redactor-șef adjunct al ziarului partidului până în 1956, el fiind un „ideolog neînduplecat” ce „a încurajat pe vremea aceea adunarea cu forța a populației țărănești în gospodăriile colective și ceruse pedeapsa capitală pentru cei care se opuneau preluării puterii de către comuniști”

„Trădătorii clasei muncitoare vor fi nimiciți
După ce a dat cea mai grea contribuție de jertfă românească pe altarul măreței lupte antifasciste, clasa muncitoare din România se află în fruntea asaltului de nimicire a fiarei hitleriste și a uneltelor ei din țară, aducând sprijinul cel mai prețios, cel mai dârz, plin de abnegație și sacrificiu pentru sprijinirea războiului nostru just împotriva Germaniei hitleriste. Cu elan patriotic, cu o hotărâre nezdruncinată, clasa muncitoare din România pune temelia reconstrucției țării după devastările, jafurile și nelegiuirile bestiale ale călăilor naziști, antonescieni și legionari, pășind cu fermitate la ridicarea României democratice de mâine.”
— Silviu Brucan, Scânteia, anul I, nr. 96, 29 decembrie 1944, p. 3.

Al doilea număr din Scînteia Poporului – foto: ro.wikipedia.org

Scînteia a fost organul de presă al Partidului Comunist Român până la căderea lui în urma victoriei revoluției anticomuniste din decembrie 1989.

Ziarul Scânteia (după ortografia vremii, devenit Scînteia în urma reformei ortografice din 1953) a apărut ilegal între 15 august 1931 și octombrie 1940 în condițiile regimului burghezo-moșieresc.

Începând din 21 septembrie 1944 activitatea acestui tip de presă a fost acceptată, prin „Scînteia” înțelegându-se acel „factor mobilizator în lupta oamenilor muncii pentru înfăptuirea hotărîrilor guvernului, pentru victoria socialismului în patria noastră”.

Urmașul ziarului Scînteia este ziarul Adevărul.

 

1932: A murit generalul Traian MOŞOIU.

 

http://vladimirrosulescu-istorie.blogspot.ro/2012/12/triumful-generalului-mosoiu-in.html

 

S-a remarcat în luptele pentru eliberarea teritoriului României de sub ocupaţia Puterilor Centrale, în timpul primului război mondial.

După război, ca ministru (de război, al comunicaţiilor sau al lucrărilor publice), s-a ocupat de reorganizarea şi refacerea armatei, a economiei şi a administraţiei, grav afectate de conflagraţia mondială (n.2.VII.1868) .

 

 

 

 

1935: Steagul cu svastika devine  drapelul Germaniei naziste.

 

 

 

 

 

 

1944: S-a născut Gianfranco Ferre, celebru creator de modă italian;(d.17.06.2007).

 

 

 

 

 

 

1947: Proclamarea independenţei Indiei. Sărbătoare naţională. 

Foto: Mahatma Gandhi

Mişcarea de eliberare naţională condusă de Mahatma Gandhi şi Jawaharlal Nehru, a obligat Marea Britanie să acorde Indiei deplina sa independenţă, care va fi proclamată la 26.01.1950.

 

 

 

 

1947: În România a fost adoptata Legea pentru înfăptuirea reformei monetare.

 

 

 

 

În sume limitate, în funcție de profesia deținătorilor, schimbarea banilor s-a facut la raportul de 20.000 lei vechi pentru 1 leu nou. Familiile de țărani puteau schimba cel mai mult: 5 milioane de lei, iar dacă aveau dovada că au livrat statului cota de produse mai aveau voie să schimbe în plus 2,5 milioane.

Urmau apoi salariații, pensionarii și cei cu profesii liberale recunoscute oficial, cu 3 milioane de lei. Restul a avut dreptul să schimbe 1,5 milioane de lei vechi. Sumele neschimbate s-au blocat în conturi.

1950: S-a nascut prinţesa Ana (Anne Elizabeth Alice Louise), fiica Reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

 

 

 

 

 1951: A murit pianistul american de origine austriacă Artur Schnabel.

A fost primul artist care a înregistrat toate sonatele pentru pian ale genialului compozitor  Ludwig van Beethoven; (n. 1882).

 1952: În timpul regimului comunist-ateu, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a avut loc arestarea a sute de preoţi (ordinul ministrului Afacerilor Interne 410/1952), reţinuţi, anchetaţi şi trimişi în lagărul de exterminare de la Canal.

 1960: Proclamarea independenţei Republicii Congo.

 

 

 

1967: A murit René Magritte, pictor belgian, reprezentant al suprarealismului (n. 21.11.1898).

 

 

 

 

1969: Se deschide giganticul festival de muzica pop Woodstock,

punct de referinţă în cariera a numeroşi muzicieni;(15-17 august).

 

Au participat aproximativ 500 000 de tineri iubitori ai genului, această manifestare fiind reprezentativă pentru generaţia anilor 60, generaţia “hippy”; în opinia multora, ediţia din 1969 a fost cel mai reprezentativ moment al mişcării „flower power”.

 

 

 

 

1972: S-a născut actorul american  Ben Affleck.

 

 

 

 1979: Led Zeppelin a lansat albumul, “In Through The Out Door“.

In Through The Out Door este al optulea album de studio al trupei engleze de rock Led Zeppelin și ultimul înregistrat înainte de moartea lui John Bonham și destrămarea formației din 1980.

A fost înregistrat pe parcursul a trei săptămâni în noiembrie și decembrie 1978 la studiourile grupului ABBA, Polar în Stockholm, Suedia și lansat de Swan Song Records pe 15 august 1979.

In Through The Out Door a fost al șaselea și ultimul disc ce a ajuns pe primul loc în America.

1982: A murit biochimistul suedez Axel (Hugo Theodor) Theorell.

A fost autorul unor importante cercetări asupra enzimelor respiratorii, descoperind natura enzimelor oxidative şi modul lor de acţiune.

A fost Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1955 (n. 1903)

 

1990: A fost încoronat prințul de Leichtenstein, Hans Adam al II-lea.

 

 

 

 

1992: A decedat indrăgita actriţă și interpretă de muzică usoară și folk, Anda Calugareanu;  (n.24.10.1946, București).

Numele său la naștere era Anca Miranda Călugăreanu.

Prima sa apariție mai importantă pe scenă a fost la Sala Palatului din București, în anul 1965, cu formația de muzică pop  Sincron.

A luat parte la numeroase festivaluri și turnee în țară și peste hotare și a colaborat ani de-a rândul la Cenaclul Flacăra.

 

 

O perioadă destul de îndelungată a format, împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care a și fost căsătorită, și Florian Pittiș, un trio muzical-cupletistic, care, în regia lui Alexandru Bocăneț, a fost unul dintre punctele de atracție ale spectacolelor de estradă ale Televiziunii. Rămân celebre cupletele sale alături de Toma Caragiu.

 

2000: A avut loc în conformitate cu  Acordul semnat la 14 iunie 2000 intre cele doua state coreene, prima întâlnire simbolică a familiilor separate dupa razboiul coreean ; evenimentul a coincis cu aniversarea a 55 de ani de la eliberarea Peninsulei Coreene de sub ocupația colonială japoneză, comemorată de cele doua țări (1945).

 

 

 

 

2009 : A decedat compozitorul și interpretul român de muzică ușoară Florin Bogardo; (n. 1942).

 

2013: Institutul Smithsonian anunță descoperirea unei  noi specii carnivore, numită olinguito.

 

Olinguito  este un mamifer din familia enotului ( Procyonidae), care trăiește în pădurile montane din Anzi, la  vest de Columbia și Ecuador. 

Specia a fost descrisă în 2013.

La 22 mai 2014, olinguito  a fost declarată una dintre cele 10 specii noi descoperite în anul precedent.  

2019: A decedat fizicianul american Carl Baxter Collins; (n. 1940).

S-a remarcat în domeniile laserilor şi al electronicii cuantice, fiind autorul unor importante lucrări de pionierat în spectroscopia multifonică.

A fost din 1992 membru de onoare din străinătate al Academiei Române.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/08/15/ziua-de-15-august-in-istoria-romanilor-2/

În ziua de 15 august, în România se sărbătorește Ziua Marinei.

 

 

 

 

Oficializată ca sărbătoare a marinarilor români la 15 august 1902, de Sfânta Maria Mare,  Ziua Marinei Române a reprezentat , mai bine de un secol, caracterul de autentica serbare a mării şi spiritualităţii marinăreşti.

În urmă cu un secol, prin adresa cu Nr. 6082 din 6 august 1902, Cristea Georgescu, primarul Constanţei, din dorinţa de a atrage turişti, se adresa primarilor comunelor urbane reşedinţe de judeţ din toată ţara, atenţionându-i asupra semnificaţiei acestei sărbători:

,,Cu ocazia serbării zilei de 15 august a.c. – Sfânta Maria , patroana Marinei, vor avea loc în apele Constanţei şi pe uscat nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele.”

În anul 1945, la sărbătoarea marinarilor români au participat şi membrii Comisiei Aliate de Control, atât la deschiderea expoziţiei Marinei în localul Subsecretariatului de Stat al Marinei din Bucureşti, cât şi pe Lacul Herăstrău, acolo unde, după oficierea unei slujbe religioase, s-au arborat drapelele României şi ale Naţiunilor Unite şi s-a dat startul serbărilor nautice.

Între anii 1949 şi 1953, ziua Marinei s-a rezumat la marcarea Zilei Flotei U.R.S.S. (ultima duminică din luna iulie), ceremonialul fiind diminuat ca semnificaţie din cauza intenţiei conducerii Ministerului Apărării Naţionale de a schimba data acestei tradiţionale sărbători naţionale.

Din anul 1954, când Ziua Forţelor Maritime Militare s-a serbat, conform Decretului Prezidiului Marii Adunări Naţionale nr. 309 din 29 august 1953, în prima duminică din luna august, programul Zilei Marinei a fost politizat şi adaptat noii ideologii promovată intens şi în rândurile oştirii.

Ca urmare, la 1 august 1954 s-a serbat pentru prima dată în Republica Populară Română Ziua Forţelor Maritime Militare.

Din anii ’60, manifestările au dobândit vădite accente propagandistice, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe. Acestea includeau conferinţe despre semnificaţia Zilei Marinei susţinute de către ofiţeri şi propagandişti în întreprinderi şi în garnizoanele de marină, înmânarea de către delegaţiile de marinari a unor machete de nave, organizarea vizitării de către pionieri a navelor-şcoală ,,Mircea” şi ,,Libertatea” şi ieşiri pe mare cu acestea.

Din anul 1990, o dată cu revenirea la tradiţie prin celebrarea Zilei Marinei Române la sărbătoarea Sfintei Marii – Praznicul Adormirii Maicii Domnului, organizatorii, atât la Constanţa, cat şi în celelalte oraşe-porturi maritime şi fluviale, au păstrat în programele serbărilor atât elemente tradiţionale cât şi probe noi, în pas cu specificul local şi preferinţele publicului spectator al noului mileniu.

Prin Legea nr. 382 din 28 septembrie 2004, s-a instituit Ziua Marinei Române pe data de 15 august.

La Constanţa, manifestările au avut loc iniţial pe terasa Comandamentului Marinei Militare, respectiv Statului Major al Forţelor Navale şi, ulterior, pe platforma portuară, în perimetrul danei de pasagere şi a Farului ,,Carol I”, pentru a da o încărcătură cuvenită acestui regal marinăresc.

  

 

 

Tot pe 15 august:

 

 

 

În Republica Congo se sărbătoreşte proclamarea independenţei față de Franța (1960).

Republica Congo este o țară africană cu ieșire la Oceanul Atlantic având o suprafață de 342 000 km² și o populație de 5.260.750 locuitori în 2017. Capitala este Brazaville  .

În India este sărbatoare națională –  Proclamarea independenţei în 1947 față de Marea Britanie.

 

 Republica India este o țară din Asia de Sud , a doua cea mai populată țară, cea de -a șaptea țară ca mărime și cea mai populată democrație din lume.

Se află în vecinătatea Oceanului Indian la sud, Marea Arabiei la sud-vest și Golful Bengal la sud-est, având  granițe  terestre cu Pakistanul la vest; China , Nepal, Bhutan spre nord, Bangladesh și Myanmar la est. În Oceanul Indian , India se află în vecinătatea Sri Lanka ( fostă Ceylon) și a Maldivelor ; Insulele sale Andaman și Nicobar împart o frontieră maritimă cu Thailanda și Indonezia. 

– În Principatul Liechtenstein – Sărbătoare naţională.

 

Liechtenstein este un microstat germanofon din Europa Centrală.

Este o monarhie constituțională cu rang de principat, condus de principele de Liechtenstein.

Se învecinează cu Elveția la vest și la sud și cu Austria la est și la nord.

Are o suprafață puțin mai mare de 160 km² și o populație de circa 37.000 de locuitori.

Capitala sa este Vaduz, iar cel mai mare oraș este Schaan.

Economic, Liechtenstein este pe locul al treilea în lume la produsul intern brut pe cap de locuitor ajustat după paritatea puterii de cumpărare, după Qatar și Luxemburg  și pe locul 1 în valoare absolută.

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

Adormirea Maicii Domnului

 

 

Adormirea Maicii Domnului este prăznuita pe 15 august.

Despre aceasta sărbătoare nu gasim informatii in Sfintele Evanghelii, ci numai in Traditia Bisericii.

Potrivit acestei Traditii, Maica Domnului a fost instiintata printr-un inger de mutarea ei din aceasta viata:

“Acestea zice Fiul tau: Vremea este a muta pe maica Mea la Mine. Nu te teme de aceasta, ci primeste cuvantul cu bucurie, de vreme ce vii la viata cea nemuritoare“.

Dupa ce Fecioara Maria si-a cerut iertaciune de la toti, si-a dat duhul. Domnul Insusi S-a coborat din ceruri pentru a primi in mainile Sale sufletul ei cel sfant.

Atunci s-au petrecut multe minuni: ochii orbilor si auzul surzilor s-au deschis, ologii si bolnavii s-au vindecat.

Trupul a stat trei zile in mormant, dupa care a fost ridicat in chip tainic spre lacasurile ceresti. Traditia marturiseste ca Toma sosește la Ierusalim in a treia zi dupa inmormantarea Maicii Domnului.

Dorind sa cinstească trupul ei, Apostolii au deschis mormântul. Dar minune! Mormantul era gol.

Trupul Fecioarei Maria a fost ridicat la ceruri de Fiul ei.

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox.ro;

3. Istoria md.;

4. Istoricul zilei blogspot.com;

5. lessignets.com

6. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

7. Wikipedia.ro.

Publicitate

Secuii trebuie salvați !

„(…)secuii sunt un popor cu propria sa identitate etnică, distinctă de a tututror celorlalte popoare din Europa!”

– Text  din Tratatul de la Trianon –

Secuii există ! Secuii încă mai există ! Secuii trebuie salvați !

  Vestitul Tratat de pace de la Trianon a făcut parte dintr-un vast și cuprinzător pachet de tratate care au consfințit schimbările petrecute în lume la încheierea Marelui Război.

Aceste schimbări nici pe departe nu au reflectat poziția de învingător sau învins cu care s-au prezentat statele lumii la Conferința pentru Pace de la Versailles, ci au fost schimbări care au încercat să pună harta lumii, îndeosebi harta Europei, în acord cu realitatea istorică, demografică și geo-economică.

Acest lucru se vede clar din efortul pe care l-au depus, vreme de doi ani, nenumărate comisii de specialitate și care au studiat sub toate aspectele problemele ridicate de realitatea din teren confruntată cu principiul constituirii unor state naționale, cât mai unitare sub acest aspect.

Așa se face că unul din beneficiarii acestor tratate a fost staul ungar, național și unitar, care s-a înființat cu această ocazie.

După patru secole de inexistență politică, pe harta Europei a reapărut un stat ungar, înzestrat însă cu toate atributele suveranității, acelor atribute pe care ungurii le pierduseră la începutul anului 1500 și pe care, de atunci, nu le-au mai fost de nimeni acordate sau recunoscute.

Propriu-zis, prin Tratatul de la Trianon, deși învinsă mereu pe câmpul de luptă, Ungaria a dobândit pentru prima oară, statutul de țară suverană, de nimeni și nimic atârnată.

Tratatele de pace încheiate la sfârșitul marii conflagrații nu au neglijat problema minorităților naționale.

Noile hotare politice, oricât s-au străduit să fie de corecte, nu puteau și nici nu au reușit să evite menținerea în toate statele din Europa a unor importante minorități etnice.

Din acest punct de vedere, Tratatul de la Trianon are o semnificație aparte: el este ultimul act internațional care pomenește de existența unei minorități etnice străvechi: cea a secuilor.
Pomeniți până în 1920 în fel și fel de documente, inclusiv în statisticile demografice austro-ungare, secuii, factori activi ai istoriei din această parte a Europei, au fost luați în seamă cu toată seriozitatea și răspunderea de către comisia de istorici, geografi și etnografi care au cercetat situația din Transilvania.

În măsura în care această comisie a considerat în mod just că Transilvania nu poate să aparțină în întregul ei, ca entitate, decât statului unitar românesc, în același fel, adică procedând just, comisia a ajuns la concluzia că secuilor din Transilvania trebuie să li se asigure un regim aparte, care sa le asigure cultivarea și salvgardarea naționalității lor inconfundabile, distinctă de toate celelalte neamuri.

Mândrul neam al secuilor, a căror origine în peisajul european se pierde în negurile legendei, primea astfel o binemeritată recunoaștere internațională.

Destinul de care secuii au avut parte după 1920 constituie însă un paradox, dar și un mister ce trebuie a fi cercetat și lămurit.

Paradoxul constă în faptul că, supuși permanent unei presiuni de deznaționalizare prin maghiarizare, secuii au rezistat maghiarizării atâta timp cât s-au aflat sub administrare maghiară, iar dupa 1920, sub administrație românească, ne-maghiară, procesul maghiarizării a avansat extrem de rapid, astfel că în momentul de față, după 75 de ani, adică după numai 3-4 generații, minoritatea națională a secuilor este în pragul dispariției!
Comisia internațională de specialiști care, în textul Tratatului de la Trianon, fac mențiune separată despre secui, consemna astfel: secuii sunt un popor cu propria sa identitate etnică, distinctă de a tuturor celorlalte popoare din Europa!

E de datoria istoricilor și politologilor să lămurească paradoxul maghiarizării secuilor.

Secuii care, în toată istoria lor, au simțit vrăjmășia și adversitatea maghiară, împinsă până la genocid, secuii care deseori s-au refugiat din calea răutății ungurești bejenind în Moldova sau în Muntenia, dar niciodată în Ungaria !, au fost convinși după 1918 să se declare tot mai des maghiari și să se facă, la nevoie, vârful de lance al antiromânismului ungar.

Fie și numai din respectul pentru adevăr și justiție nu putem asista, ca români și ca europeni, ca oameni, nu putem asista nepăsători la procesul dispariției acestei etnii.

Cei ce vor studia acest proces, declanșat, în forme timide, dupa 1867, iar în forme radicale dupa 1918, vor constata probabil că niciodată o etnie nu a fost mai trădată și mai vândută de liderii ei ca etnia secuiască !

Cineva trebuie să răspundă în fața secuilor de ce acestora nu le-au fost puse în aplicare drepturile ce le-au fost acordate prin Tratatul de la Trianon.

Cine s-a opus aplicării acestui tratat în chestiunea secuiască? Răspunsul acestei întrebări va incrimina, dupa părerea noastră, nu numai agresivitatea și viclenia autorităților de la Budapesta, ci și nepăsarea autorităților de la București.

Problema secuilor, aflați azi, după 75 de ani de administrare românească, în pragul dispariției prin deznaționalizare, prin maghiarizare, este mult prea complexă pentru a fi analizată în limitele prezentei declarații.

Este imperios necesar și just ca această chestiune să fie studiată sub toate aspectele.

Dorim, hic et nunc, să semnalăm mai întâi că Tratatul de la Trianon , operă politică a unui mare număr de specialiști din toată lumea, prin felul în care îi menționează pe secui dă un răspuns definitiv descalificant tututror celor care susțin că neamul secuilor nu există ca neam cu identitate proprie, de sine stătător.

Mai apoi, dorim să protestăm față de autoritățile românești de azi, care, preluând tradiția comunistă, neagă existeța secuilor ca minoritate națională.

În mai multe rânduri, secui de bună credință, intelectuali cu dragoste de neamul căruia îi aparțin, s-au adresat Consiliului pentru minorități din România cerând să fie primiți în acest consiliu și reprezentanții secuilor !

S-au adresat în van, fără a fi luați în seamă!…

Nu ne miră această atitudine a autorităților românești, autorități care, la diverse niveluri, nu reușesc să reprezinte decât propria ignoranță și incompetență în materia pe care o administrează.

Fie ca acest moment când aniversăm încheierea unuia dintre cele mai corect întocmite acte internaționale, să ne trezească la realitate și să dăm curs singurei prevederi din Tratatul de la Trianon rămasă neîndeplinită: Secuii există ! Secuii încă mai există ! Secuii trebuie salvați !

Declarație în Parlamentul României în 1995 Ion Coja (reprodusă de https://infobrasov.net/secuii-exista-secuii 

Post scriptum 2020 (Ion Coja) – Ceea ce Budapesta le-a ascuns secuilor este faptul că legislația europeană are prevederi speciale pentru protecția minoritarilor care nu au o țară mamă, cum sunt țiganii sau bascii.

Aromânii din Grecia, o parte dintre ei, s-au declarat altă limbă și alt popor decât românii din România, tocmai pentru a apela la legislația europeană care protejează și susține financiar cu generozitate minoritățile etnice lipsite de un stat mamă.
Declarându-se maghiari, secuii pierd susținerea europeană, mult mai generoasă decât cea care le vine de la Budapesta. Și își pierd și onoarea de secui!

POPOARELE TURANICE PARAZITARE AȘA CUM ERAU VĂZUTE DE NICOLAE IROGA

  

Popoare turanice parazitare

Ungurii, Maghiarii sunt un popor turanic. Si Turcii vechi si Tatarii tot Turani au fost; Hunii, Avarii, Cazarii, Pecenegii, Cumanii tot Turani au fost ca si ceilalti.

Ba înca, – spune cu dreptate, într-o brosura foarte putin citita, dar plina de vederi ingenioase, Renan – si între Evrei cea mai mare parte nu sunt Semiti, ci Turani; si deci întelegeti ca eu aveam în fond dreptate când nu stiu cine ma acuza pentru ca la un proces am declarat solemn ca nu sunt antisemit: citisem brosura lui Renan.

E foarte usor pentru un Turanian viteaz si neastâmparat sa cucereasca.

Este foarte usor pentru un an brutal si fara scrupule sa-si mentina dominatia. E imposibil însa pentru un Turanian sa creeze o civilizatie, si nespus de greu pentru el sa-si acomodeze macar sufletul cu o civilizatie pe care a întâlnit-o si a împrumutat-o“.

– Nicolae Iorga –

Titlul nu e pretențios, cum ar părea, la prima vedere, «Popoare turanice parazitare». Sunt totuși dator cu un cuvânt de explicație în ceea ce privește felul special, cum popoarele turanice pot fi parazitare.

Un popor turanic trebuie să fie parazitar până la dispariție sau până la convertirea lui – lucru foarte greu, pentru că cere bun simț; nu toate lucrurile grele cer bun simț, dar toate lucrurile care cer bun simț sunt grele – deci, până la acel act foarte greu, care este convertirea unui brutal popor entuziast, într-un modest popor înzestrat cu bun simț.

Cum de am ajuns să gândesc la această problemă? Ea mi s-a impus încă de la începutul războiului actual, și mai ales din momentul când, pe lângă ascuțita notă maghiară care, amintea câmpiile catalaunice, în războiul acesta a răsunat – dacă se poate întrebuința acest eufemism -, guturalul strigăt de război otoman, scos însă din gâtlejuri care, vă asigur, nu își au originile fiziologice în veacul al XIV-lea și al XV-lea, căci gâtlejurile care scot strigătele de «război sacru», astăzi, sunt în foarte multe cazuri, câte un onorabil gâtlej semit sau armenesc – de June Turc, dacă voiți, de foarte June Turc, de tot ce poate fi mai June Turc, așa de june chiar, încât nu mai e Turc deloc.

Mi s-a părut – deși, de o parte, era un glas așa de ascuțit, iar, de alta, o guturalitate așa de necăjită, că între unul și altul este oarecare legătură, că seamănă, în acțiunile lor prezente, aceste două popoare.

Și atunci m-am gândit și la alte popoare care se găsesc în situația lor ori s-au găsit cândva, și mi-am pus întrebarea: cum se poate explica aceasta?

Ar zice cineva: acestea sunt popoare exagerate, și, în special, Maghiarii, au reputația de popor exagerat. Numai cât zicând, aceasta nu explică mare lucru.

Noi, acei care avem și ocupații științifice, chiar când facem politică, e natural să ne satisfacem mai greu cu un răspuns ușor, și am căutat, deci, să-mi explic altfel de ce seamănă vechiul meu obiect de studiu, Turcul, cu noul meu obiect de studiu, Maghiarul, în felul cum se comporta, și nu numai astăzi, față de alte națiuni.

“Popoare turanice parazitare” este o lucrare apărută în anul 1915, la Editura Neamului Românesc, după Conferința ținută de Nicolae Iorga la Ateneul Român, în ziua de 4 decembrie 1914.

Cartea a fost reeditată după 100 de ani de la discursul marelui istoric, la cunoscuta editură Vicovia, din Bacău.