Ce nu știm despre cedarea Rusiei către Ucraina a teritoriului Crimeei în 1954 ?

 

                                             Harta peninsulei Crimeea 

 

 

De ce a renunțat Rusia la Crimeea ?

Peninsula Crimeea a făcut parte din Rusia începând cu anul 1783, (când imperiul țarist a anexat-o în urma înfrângerii forțelor otomane), până în 1954, când guvernul sovietic a decis transferarea acestui teritoriu de sub autoritatea Republicii Sovietice Federative Socialiste Ruse către RSS Ucraineană. 

Transferul a fost anunțat în presa sovietică la sfârșitul lunii februarie 1954, la opt zile după ce Prezidiul Sovietului Suprem al URSS aprobase o rezoluție în acest sens.

Apoi, pe 19 februarie a fost  publicat textul rezoluției și câteva extrase anodine din procedurile Prezidiului. De la momentul respectiv nu au mai fost făcute publice alte informații cu privire la transfer, iar până la prăbușirea URSS problema a rămas nediscutată.

Pretextele pentru transfer nu se susțin

Abia în 1992, imediat după dizolvarea Uniunii Sovietice, au început să apară informații suplimentare cu privire la acest episod. Publicația Historical Archive, care fusese editată în URSS în anii 1955-1962, a apărut din nou pe piață, publicând documente declasificate din fostele arhive sovietice. Primul număr din 1992 conținea și o secțiune cu privire la transferul Crimeii, cu documente din arhiva prezidențială rusă și alte câteva arhive, ale căror colecții se află astăzi în Arhiva de Stat a Federației Ruse.

Din nefericire, respectivele documente nu au aduăgat nicio informație de substanță pe lângă ceea ce se știa deja din 1954. Documentele cofirmă totuși că ideea transferului a fost aprobată mai întâi de Prezidiul PCUS pe 25 ianuarie 1954, cu trei săptămâni înainte de rezoluția Prezidului Sovietului Suprem al URSS.

Însă documentele declasificate nu revelă nimic altceva despre motivele acestui transfer, lăsându-ne doar cu motivele oficiale din 1954:

1) cesiunea Crimeei a fost „un act nobil din partea poporului rus” pentru comemorarea aniversării a 300 de ani de la „reunificarea Ucrainei cu Rusia” (referință la tratatul de la Pereiaslav din 1654) și pentru a „arăta încrederea fără margini și dragostea poporului rus față de poporul ucrainean” și

2) transferul a fost o dezvoltare naturală a „proximității teritoriale a Crimeii față de Ucraina, a punctelor comune ale economiilor lor și a strânselor legături agricole și culturale dintre Crimeea și RSS Ucraineană”.

Niciuna dintre aceste justificări-pretext nu rezistă unei analize mai atente. Chiar dacă anul 1954 marca aniversarea a trei secole de la Tratatul de la Pereiaslav, nu există nicio legătură între acest tratat și peninsula Crimeea.

Orașul Pereiaslav se află în centrul Ucrainei, nu departe de Kiev, deci este departe de Crimeea, iar tratatul nu avea nicio legătură cu peninsula, care nici măcar nu era controlată de ruși la momentul respectiv.

Mai mult decât atât, a spune despre acest tratat că ar fi adus „unificarea Rusiei cu Ucrainei” e o exagerare.

Tratatul a reprezentat un pas important în această direcție, e adevărat, dar aveau să mai urmeze ani întregi de lupte și războaie până la unificarea totală. În retrospectivă, tratatul de la Pereiaslav este asociat, în mod eronat, cu unitatea ruso-ucraineană, dar e greu de înțeles de ce cineva din conducerea Uniunii Sovietice ar fi propus aniversarea tratatului prin transferarea Crimeii către RSS Ucraineană.

Ideea că transferul se justifică prin afinitățile culturale și ecocnomice dintre Crimeea și Ucraina e, de asemenea, exagerată.

În anii ’50, populația Crimeii, care ajungea la 1, 1 milioane de locuitori, era formată din 75% etnici ruși și 25% ucraineni.

O comunitate importantă de tătari locuise în Crimeea timp de secole până în mai 1944, când aceștia sunt deportați în masă la ordinele lui Stalin către Asia Centrală, unde vor fi obligați să trăiască timp de patru decenii fără a li se da voie să se întoarcă în locurile natale. Din Crimeea au mai fost deportați și armeni, bulgari și greci, Stalin completând astfel „curățarea” etnică a peninsulei.

Astfel, în 1954, Crimeea era mai „rusă” decât fusese vreodată. Deși Crimeea este legată de sudul Ucrainei prin istmul Perekop, marea regiune estică Kerci e foarte apropiată de Rusia. Peninsula a avut într-adevăr legături economice și de infrastructură cu Ucraina, dar legăturile sale culturale cu Rusia sunt mult mai strânse. Și, să nu uităm, în Crimeea se află, de pe vremea țarilor, baze militare ruse importante, iar peninsula a devenit simbolul puterii militare țariste împotriva turcilor otomani.

Deși motivele enunțate public privind transferul Crimeii erau puțin credibile, câteva din comentariile publicate în 1954 și alte informații scoase la iveală de atunci ne permit să propunem o teorie privind motivul pentru care autoritățile sovietice au luat această decizie.

Un rol important l-au avut Nikita Hrușciov, traumele recente suferite de Ucraina și lupta pentru putere din URSS.

 

De ce a vrut Hrușciov să transfere Crimeea către Ucraina?

Hrușciov devenise Secretar General al PCUS în septembrie 1953, dar la începutul lui 1954 el încă încerca să-și consolideze poziția de lider. În trecut, el condusese Partidul Comunist din Ucraina, de la sfârșitul anilor ’30 până în 1949.

În săi ultimii ani  la conducerea partidului, el fusese participant și martor la războiul civil din noile regiune vestice anexate Ucrainei, Volînia și Galiția.

Acest conflict fusese marcat de un număr mare de victime și atrocități comise de ambele tabere. În ciuda rolului lui Hrușciov în denunțarea stalinismului și în implementarea unor reforme în cadrul URSS, el se bazase tot pe violență și cruzime în stabilirea și întârirea controlului sovietic asupra Ucrainei de Vest.

Confruntări armate se mai produceau periodic în anii ’50, dar războiul se terminase deja în momentul în care Crimeea este transferată Ucrainei în 1954.

La întrunirea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, din 19 februarie 1954, referințele repetate la „unitatea rușilor și ucrainenilor” și la „marea și indisolubila prietenie” dintre cele două popoare, precum și afirmația că transferul ca demonstra cât de bine era ca Ucraina să fie „sub conducerea Partidului Comunist și al guvernului sovietic” indică faptul că Hrușciov vedea în acest transfer o modalitate de a întâri și perpetua controlul sovietic asupra Ucrainei, acum că războiul civil fusese în sfârșit câștigat. Astfel, 860.000 de etnici ruși aveau să se alăture minorității ruse (oricum importante numeric) din Ucraina.

O abordare similară fusese folosită și în cazul celor trei republici baltice recent anexate de URSS, în special Letonia și Estonia, unde până în anii ’40 trăiau puțini etnici ruși. Regimul stalinist îi încurajase pe ruși să se stabilească în aceste republici, iar această politică a continuat sub Hrușciov și Brejnev.

Proporțional, transferul de populație rusă către republicile baltice a fost mai mare decât în Ucraina, dar în termeni absoluți, transferul Crimeii către Ucraina a adus în această țară mai mulți ruși și, mai important, o regiune care se identifica foarte mult cu Rusia, întârind astfel controlul sovietic.

Crimeea, monedă de schimb în lupta pentru putere în PCUS.

În plus, transferul Crimeii către RSS Ucraineană a fost și un instrument politic util lui Hrușciov, care căuta să-și întârească poziția în lupta pentru putere împotriva lui Malenkov, cel care se afirmase ca lider după moartea lui Stalin.

Fiind în dezavantaj imediat după moartea liderului sovietic, în martie 1953, Hrușciov i-a subminat treptat poziția lui Malenkov și a obținut un avantaj semnificativ prin alegerea sa ca Prim-Secretar, în septembrie 1953.

Cu toate acestea, la începutul lui 1954 lupta pentru putere era departe de a fi terminată, iar Hrușciov încerca să-și atragă cât mai mult sprijin în Prezidiul PCUS, pentru a-l putea elimina pe Malenkov din poziția de premier (va reuși în ianuarie 1955).

Printre cei pe care Hrușciov spera să-i atragă de partea sa se număra și Oleksîi Kîrîcenko, prim secretar al PC Ucrainean din iunie 1953 și recent membru al Prezidiului PCUS.

În 1944, când Hrușciov era liderul PC din Ucraina, se pare că acesta îi sugerase lui Stalin că transferul Crimeii către această republică ar fi o modalitate bună de a câștiga sprijinul elitelor locale. Indiferent dacă Hrușciov a discutat acest lucru cu Stalin sau nu (informația nu este sigură), ea reflectă oricum viziunea timpurie a lui Hrușciov potrivit căreia extinderea teritoriului ucrainean ar fi câștigat sprijinul elitelor.

În plus, mai mult ca sigur că Hrușciov era convins că transferul Crimeii i-ar fi asigurat sprijinul lui Kîrîcenko. El știa că nu se putea baza pe ajutorul acestuia fără a-i oferi nimic la schimb, deoarece cei doi se confruntaseră deja în iunie 1953, când liderul ucrainean îl sprijinise pe Beria în critica adusă situației din vestul Ucrainei (critică adusă implicit și lui Hrușciov, ca lider al republicii în anii ’40).

Astfel, Nikta Hrușciov spera că transferul Ucrainei va elimina aceste tensiuni și va atrage sprijinul lui Kîrîcenko în viitoarea confruntare cu Malenkov.

 

 

Transferul legal, descris astăzi drept „neconstituțional”

Documentele publicate anterior și materialele apărute mai recent arată clar că transferul Crimeii a fost făcut în baza constituției sovietice din 1936, al cărei articol 18 stipula că „teritoriul unei republici a Uniunii nu poate schimbat fără consimțământul său”.

Procedurile din întrunirea Prezidiului Sovietului Suprem indică faptul că atât RSFSR și RSS Ucraineană își dăduseră acordul prin intermediul parlamentelor. Unul din oficialii prezenți la sesiunea din 19 februaie, Otto Kuusinen, s-a lăudat chiar că „doar în țara noastră (URSS) e posibil ca probleme de o asemenea importanță precum transferul teritorial a unui oblast individual către o republică să fie decis fără dificultăți”.

Am putea argumenta că procesul din 1954 ar fi mers mai bine dacă ar fi fost mai complicat și mai dificil, dar indiferent cum judecăm rapiditatea reconfigurării teritoriale, ideea principală este că e incorect să spunem (așa cum au făcut-o recent unii oficiali ruși) că peninsula Crimeea ar fi fost transferată Ucrainei în mod neconstituțional sau ilegal. Cu siguranță, sistemul legal din URSS era mai degrabă o ficțiune, dar transferul s-a făcut în baza regulilor existente la momentul respectiv.

Mai mult decât atât, indiferent de modalitatea în care s-a făcut transferul, Federația Rusă a acceptat în mod express granițele Ucrainei în 1991 (prin acordurile care precedat disoluția URSS) și apoi în 1994, prin Memorandumul de la Budapesta.

Statutul Crimeii de-a lungul timpului

Crimeea fusese inițial o republică autonomă a RSFSR, dar statutul ei a fost modificat, devenind oblast(provincie) în cadrul RSFSR în 1945, după ce deportarea forțată a tătarilor din peninsulă eliminase nevoia de autonomie. După ce oblastul Crimeii a fost transferat Ucrainei în 1954, și-a păstrat statutul administrativ de oblast timp de 37 de ani.

La începutul anului 1991, după referendumul organizat în Ucraina și o rezoluție adoptată ulterior de parlament, statutul Crimeii a fost schimbat, aceasta redevenind republică autonomă.

Apoi, după disoluția URSS, Crimeea și-a păstrat acest statut în cadrul Ucrainei independente, statut care în Federația Rusă nu mai există. Astfel, în tratatul de anexare semnat pe 18 martie 2014 de guvernul rus și autoritățile din Crimeea, statutul peninsulei a fost schimbat la „republică”, aceasta alăturându-se celorlalte 21 de „republici” din cadrul Federației Ruse, formate acum din 84 de unități federale.

Una dintre ironiile transferului din 1954 este că atunci când președintele Prezidiului Sovietului Suprem al URSS, Voroșilov, a rostit cuvintele de încheiere a sesiunii din 19 februarie, a declarat că „inamicii Rusiei au încercat în mod repetat să ia peninsula de la Rusia și au folosit-o pentru a jefui și devasta pământul rus”.

De asemenea, el a lăudat „bătăliile comune” purtate de cele două popoare, rus și ucrainean, în care au „ripostat împotriva uzurpatorilor insolenți”.

Caracterizarea făcută de Voroșilov „inamicilor” Rusiei este foarte potrivită pentru a descrie acțiunile Rusiei de azi față de Ucraina.

Mai mult decât atât, transferul Crimeii de acum 60 de ani, făcut pentru ca Moscova să-și întârească controlul asupra Ucrainei, se întoarce acum împotriva Ucrainei, cu același țel din partea Rusiei.

 

Sursa:

 

Un text de Mark Kramer, publicat pe site-ul Wilson Center http://www.wilsoncenter.org/ why-did-russia-give-away-crimea-sixty-years-ago, preluat pe https://www.timpul.md/.

Mark Kramer este directorul programului Cold War Studies de  la Harvard University și cercetător la Centrul de Studii Ruse și Eurasiatice de la Harvard.

Publicitate

De ce nu e bine să zicem „Hai, noroc!”? NOROC este cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete !”

Cine a fost, de fapt, „Noroc”? 

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României a fost părintele Ilie Cleopa (1912-1998). În urma sa au rămas multe fapte bune și povețe, dar și explicații despre lucrurile ce ne înconjoară.

Părintele Cleopa a povestit la un moment dat de ce nu e bine ca cei ce vin la biserică să-i ceară lui Dumnezeu să aibă… noroc.

„Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând : ‘pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei’. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic?

Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”, se poate citi în lucrarea „Ne vorbeşte părintele Cleopa” (o colecție de 17 volume).

Părintele Cleopa mai spune:

„Voi vedeţi că până la venirea lui Iisus Hristos, China care se închina la idoli, India şi Japonia şi Insula Java şi atâtea state care se închină încă la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii?

Voi ştiţi că până la venirea Domnului, oamenii sălbatici şi nebuni pentru fiecare păcat aveau un zeu?”.

Se pare că pentru a avea șansă, romanii se rugau la Moloh, zeul fericirii, pe care noi îl numim astăzi Noroc.

„Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum îi zicem astăzi? Îi purta statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spatele zeului Noroc era un cuptor de aramă şi în faţa lui o tigaie de aramă; şi-i dădea foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi tigaia şi el.

Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite”, mai povestește Părintele Cleopa.

Se pare că acest zeu primea drept jertfă numai copii sugari de la mamele lor. „Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc! Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc !…”, strigau romanii pe străzile Romei Antice. Și, pentru a avea noroc, femeile își dădeau pruncii de la sân.

„Lua muierea copilul de la țâță, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă.

Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi.

Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfa lui Noroc”, se mai poate citi în cartea „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.

La final, părintele Cleopa atrage atenția asupra faptului că salutul „Hai, noroc!” nu este altceva decât invocarea diavolului.

În literatura engleză, termenul „Moloh” sau „Howl” se folosește pentru a se referi la o persoană sau un lucru care cere sau care necesită un sacrificiu foarte mare.

 Atâta timp cât te sprijini pe Noroc nu te mai sprijini pe Dumnezeu. Ascultă‑mă cu atenţie ce îți zic: nu există Noroc pentru creştini, există doar rânduiala Maicii Domnului.

Mergând pe aceeaşi linie, multe persoane poartă talismane.

Cred că acestea le poartă Noroc şi probabil aşa şi este, acum când ştim ce înseamnă Noroc.

Cei care‑l caută se supun Norocului şi toată viaţa lor va fi marcată de acest lucru.

Talismanele sunt apanajul oamenilor superstiţioși şi nu sunt purtătoare de Har, ele sunt încărcate cu un anumit gen de „energie”, care nu vine de la Dumnezeu şi care are o durată de viaţă limitată, consumându‑se ca o baterie.

Harul lui Dumnezeu izvorăşte din dragoste, rugăciune, din nevoinţe, din pocăinţă şi din regrete, din icoane, din sfintele moaşte, din mâna preotului care binecuvântează, dar în niciun caz din talismane.

Harul vine singur, nechemat, atunci când te aştepţi mai puţin şi pleacă atunci când dă de cea mai mică urmă de mândrie.

Unde este Har, superstiţiile şi Norocul nu au loc, la fel şi talismanele. Talismanele sunt folosite de oameni pentru a umple cu de‑a sila locul unde ar trebui să stea Harul, dând false impresii de bine purtătorilor.

Mai degrabă să facem tot ce putem pentru a atrage Harul, lăsând deoparte talismanele şi superstiţiile aducătoare de Noroc, nicidecum de Har.

Căci odată ocupat locul Harului, ne supunem forțelor întunericului, cu slabe şanse de eliberare din strânsoarea ce duce la pieirea sufletului.

Fragment din cartea ”Cu picioarele pe pământ”, ediție completă, autor Ionuț Riteș, preluare de pe https://coolfm-xtra.ro/despre-noroc-multi-nu-stiu-cine-este-noroc-dar-stiu-sa-il-pomeneasca-zilnic.

O ISTORIE A ZILEI DE 10 AUGUST. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

10 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 258: A murit  Sfântul arhidiacon Lavrentie (in latină:  Laurentius, n.cca  225), unul din cele șapte diaconi din Roma care au slujit sub Papa Sixtus al II-lea si care au fost martirizați, în timpul persecuției împăratului Valerian în 258.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Fluviul  canadian St. Lawrence a fost numit în onoarea lui, de  exploratorul francez Jacques Cartier, care a navigat pentru prima dată pe el, intr-o zi  10 august .

Ploaia de meteoriți  Perseidele care se observă pe cerul de vară în jurul zilei de 12 august, poarta de asemenea denumirea de   „Lacrimile Sfântului  Laurentiu”.

Sfântul este celebrat de catolici şi de ortodocşi pe 10 august.

 

 

 

 

 

 

626: Înfrângerea avarilor care participau la  primul asediu al Constantinopolul.

  Asediul Constantinopolului din 626,  intreprins de avari, aliați cu  un număr mare de  slavi și perși sasanizi, s-a încheiat cu o importanta victorie strategică pentru bizantini.

Eșecul acestui asediu a salvat Imperiul Bizantin de la colaps și, împreună cu alte victorii câștigate de Heraclius în anul precedent și în anul următor (625, respectiv 627), a permis bizantinilor să-și recâștige teritoriile pierdute și să pună capăt distructivelor războaie romano-persane, prin incheierea unui tratat favorabil  conform status quo-ului convenit aprox. în anul 590.

 

 

 

 

 

 

654 : Papa Eugen I  este ales papă al Romei, cu toate că predecesorul lui, Papa Martin I încă trăia.

 

 

 

 

 

 

 

 

Papa Eugen I  (+d. pe2 iunie 657) a fost ales papă al Romei  cu toate că predecesorul lui, papa Martin I era încă în viață.

Eugen I face parte din papii canonizați. Ziua celebrării lui corespunde cu ziua decesului său .

Înalte fețe bisericești au presupus că alegerea lui ar fi putut duce la o reconciliere cu Împăratul Constans al II-lea . Legat de conflictul provocat de monoteletism se spera că Eugen ar lua o atitudine împăciuitoare. Cum totuși nu s-a ajuns  la nici o înțelegere , și papa Eugen era la un pas de a fi dat jos, împăratul Bizanțului a murit înainte de a se isca scandalul.

 

 

 

 

Papa Martin I  , a fost papă al Romei (649-653) S-a născut la Todi, în Umbria și intrat în rândul clericilor romani, iar în anul 649 a fost ales papă.

În același an a întrunit un conciliu la Lateran, în care a fost condamnată erezia monotelită, care afirma că în persoana lui Isus Christos nu există decât voința divină dar nu ceea umană, ceea ce punea în dubiu natura umană a lui Isus. Arestat în anul 653 din ordinul împăratului Constant (care susținea cauza ereticilor) și dus la Constantinopol, a avut multe de suferit, înscenându-i-se un proces de înaltă trădare.

Papa Martin I a fost condamnat la moarte, dar ulterior pedeapsa i-a fost comutată și a fost exilat în Chersones (Crimeea), unde a decedat în 655.

Scrisorile papei Martin I reflectă tristețea abandonării și decepția față de clerul roman, care, între timp, sub presiunea împăratului Constant, a ales un succesor. Declarat martir, sfânt este sărbătorit în Biserica Catolică la 13 aprilie.

 

 

 

843:  În urma Tratatului  de la Verdun, încheiat după moartea lui Ludovic cel Pios, Imperiul Franc  a fost împărțit între fiii acestuia, Lothar, Ludovic și Carol.

 

 

 

 

 

 

 

Prin Tratatul de la Verdun din 843 cei trei fii rămași în viață ai lui Ludovic cel Pios, nepoții lui Carol cel Mare, și-au împărțit teritoriul Imperiului  Carolingian, în trei regate. Deși acest tratat este adesea considerat începutul sfârșitului și a dizolvării imperiului unitar al lui Carol cel Mare, de fapt el reflectă aderența  la cutuma francă de moștenire împărțită între urmași, care nu revine celui mai în vârstă dintre ei.

 

 

 

 

955:  Împăratul Otto I al Sfântului Imperiu Romano-German, i-a învins pe maghiarii conduși de Bulcsú, Lehel și Súr, în bătălia de la Lechfeld, oprindu-le înaintarea spre vestul Europei.

 

 

 

 

Regele Otto I şi o reprezentare a bătăliei de la Lechfeld de Michael Echter

 

Cronicarul Widukind de Corvey relateaza ca forțele germanilor i-au urmărit pe maghiari în următoarele două zile, în timp ce acestia căutau refugiu în satele din apropiere, caii lor fiind obosiți, iar după ce au fost înconjurați, au ars de vii în interiorul zidurilor.

Maghiarii capturați au fost executați ori trimiși înapoi la prințul lor, Taksony, cu urechile și nasul tăiate.

La întoarcerea lor, ducii maghiari Lie, Bulcsú și Sur, care nu erau arpazi, au fost executați. 

 

 

 

 

 

1270: Yekouno Amlak  urca pe tronul Etiopiei, reinstaurând dinastia Solomon la putere după o 100 de ani  de domnie a dinastiei Zagwe.

 

 

 

 

1397: S-a născut  la Viena, prințul Albert al II-lea  .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Albert al II-lea (d. 27 octombrie 1439 în apropiere de Esztergom) a fost fiul ducelui Albert al IV-lea de Habsburg (duce de Austria) și al Ioanei de Bavaria. Albert a fost la rândul său duce de Austria din 1404 până în 1439, sub numele de Albert al V-lea de Habsburg.

În 1421, s-a căsătorit cu Elisabetha de Luxemburg (1409-1442), fiica împăratului Sigismund de Luxemburg.

A devenit rege al Boemiei și al Ungariei pe 9 noiembrie 1437, sub numele de Albert I, și apoi rege al romanilor (rex romanorum) din 1438 până la moartea sa, ca moștenitor de drept al acestui titlu.

 

 

 

 

 

 

1500: Ștefan cel Mare, domnul Moldovei (1457–1504), a dăruit Mănăstirii Putna, marea dveră a Răstignirii, o broderie monumentală de o valoare inestimabilă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În colțurile lucrării sunt înfățișate portretele votive ale lui Ștefan și al Mariei Voichița, soția sa.

 

 

 

 

 

 

 

1519: Exploratorul spaniol  Magellan a pornit  cu 5 corăbii, în  celebra sa călătorie in jurul lumii.

 .

 

 

 

 

 

 

 

 

La 22 martie 1518, Carol I i-a numit pe Magellan și pe Faleiro căpitani, acreditați să plece în căutarea insulelor mirodeniilor și în iulie, i-a ridicat la rangul de comandori ai Ordinului Santiago⁠.

Regele le acorda:

– monopolul asupra rutei descoperite, pe o perioadă de zece ani;

– numirea ca guvernatori ai ținuturilor și insulelor pe care le vor întâlni, cu 5 % din câștigurile nete care ar fi implicate;

– a douăzecea parte din câștigurile călătoriei;

– dreptul de a percepe o mie de ducați din călătoriile următoare, plătind doar o taxă de 5 % pe profit;

– concesiunea unei insule pentru fiecare, cu excepția celor mai bogate șase, de la care nu ar primi decât o cincisprezecime.

1520: S-a născut Magdalena de Valois, regină a Scoției; (d. 1537).

 

 

 

 

 

 

Magdalena de Valois (d. 7 iulie 1537) a fost prințesă a Franței și regină a Scoției, fiind soția regelui Iacob al V-lea al Scoției.

 

 

 

 

1534: A început înălțarea bisericii “Sf. Dumitru” din Suceava, ctitorie a domnitorului Petru Rareș. 

 

Sfântul locaș a fost ctitorit de domnitorul Petru Rareș, fiind construită între anii 1534-1535 în plan triconc, asemănător cu cel de la Biserica Sfântul Gheorghe din Hârlău.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pisania aflată deasupra ușii de intrare de pe zidul de sud al bisericii conține următorul text în limba slavonă:

“Cu vrerea Tatălui și cu ajutorul Fiului și cu săvârșirea Sfântului Duh a binevoit binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io Petru Voievod, din mila lui Dumnezeu Domn al Țării Moldovei, fiul lui Ștefan Voievod cel bătrân, să zidească biserica în mijlocul târgului Suceava, unde este hramul Sfântului slăvitului, marelui mucenic și purtător e biruință, Dimitrie, izvorâtorul de mir. Și a început a zidi în anul 7042 (=1534) august 10 și s-a isprăvit în anul 7043 (=1535) august 30 și s-a sfințit cu mâna Preasfințitului Mitropolit Teofan“.

 

 

 

 

1539: Regele  Frantei Francisc I introduce în țară limba franceză ca limbă de stat, și  ordona ca toate documentele oficiale sa fie scrise în franceza și nu în latina ca până atunci.

 

 

 

 

  

 

 

Ordonanța de la Villers-Cotterêts (10 august 1539) – foto preluat de pe http://www.wikiwand.com

 

 

 

Această Ordonanță, (în franceză Ordonnance de Villers-Cotterêts) a fost un document ratificat, la 10 august 1539, de regele Francisc I al Franței și  făcea parte dintr-o amplă reformă legislativă din perioada domniei acestuia, care impunea  utilizarea limbii franceze în toate documentele oficiale, în locul latinei.

 

 

 

 

 

1675: In Anglia s-a pus piatra de temelie a Observatorului Regal Greenwich, care astăzi este reperul pentru meridianul  geografic zero. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 In 1948, Observatorul a fost transferat în castelul Herstmonceux (Sussex). Vechea clădire a observatorului, construită de Wren, s–a păstrat până în prezent, şi este înconjurată de un parc în centrul Londrei.

Chiar dacă Observatorul Regal și-a mutat echipamentul în afara Londrei după cel de-Al Doilea Război Mondial în zone mai puțin poluate, vechiul Observator Regal – fondat în 1675, și acum făcând parte din Muzeul Marinei – are o colecție impresionantă de telescoape și alte instrumente astronomice. Vizitatorii pot să meargă pe primul meridian, care trece prin curtea observatorului.

 

 

 

 

 

1759: A murit  Regele Ferdinand al VI-lea al Spaniei; (n.23.09.1713).

 

 

 

 

 

 

 

 

Ferdinand al  VI- lea a fost rege al Spaniei din 1746 până la moartea sa.

Era al patrulea fiu al regelui Filip al V-lea al Spaniei, fondatorul Casei de Bourbon din Spania și a primei lui soții, Maria Louisa de Savoia.

A intreprins o serie de reformele financiare și militare complete, in urma carora au reînviat comerțul si  industria.

A dispus construirea de canale, a  favorizat dezvoltarea artelor si a stiintei,  a intemeiat mai multe universități și fondeaza Academia Regală de Arte Frumoase din San Fernando.

În ciuda unor  cheltuieli uriase, a lasat visteria Spaniei plina.

 

 

 

 

1792: Revoluționarii parizieni au luat cu asalt  palatul Tuileries.

Adunarea națională decide suspendarea regelui  Ludovic al XVI-lea din funcțiile sale și alegerea unei noi Convenții Naționale a cărei misiune era să fondeze o națiune nouă – „a doua revoluție”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe 10 august, o mulţime de oameni a atacat Palatul Tuileries, unde locuiau Louis şi familia sa.

Pe 20 septembrie la Valmy, prusacii au fost învinşi de Dumouriez şi Kellerman, într-o bătălie care a dat o mare încredere de sine francezilor.

Mai mult, prusienii, văzând că încleştarea devine lungă şi mai costisitoare decât au prevăzut, au decis să se retragă din Franţa pentru a-şi proteja armata.

A doua zi, monarhia a fost abolită şi a fost declarată Prima Republică.

 

 

 

 

1793: Este deschis oficial la Paris, Muzeul Louvre, unul dintre cele mai mari și renumite muzee ale lumii din zilele noastre.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul Primului Imperiu muzeul se va numi Muzeul Napoleon având ca prim director pe Dominique-Vivant Denon. Muzeul este extins de către arhitecții Charles Percier și Pierre-François-Léonard Fontaine, aceștia construind aripa de pe strada Rivoli.

Aceștia vor construi în 1808 și un mic arc de triumf numit Arcul de Triumf Carrousel, care va fi decorat de către Dominique-Vivant Denon cu basoreliefuri și cu statuete ce slăvesc gloria armatelor victorioase. Deasupra era plasată o statuie antică din bronz reprezentând cai, ce aparținuse bazilicii San Marco din Veneția, și care va fi înapoiată acesteia în 1815.

Sub domnia lui Napoleon al III-lea Luvrul a suferit mai multe modificări, în principal în cadrul proiectului Le Grand Dessein: galeria de nord ce leagă Luvrul de Palatul Tuileries a fost completată prin adăugarea de noi clădiri realizate de Hector-Martin Lefuel după planurile lui Louis Visconti; alte clădiri au fost adăugate la sud pentru a oferi simetrie complexului arhitectural care a devenit din ce în ce mai impunător.

În 1871, în timpul Comunei din Paris, muzeul a fost incendiat,  iar arhitectul Lefuel a fost nevoit să reconstruiască o parte din clădiri.

Palatul Tuileries nu va fi reconstruit astfel încât, după mai mulți ani de deliberări, ruinele vor fi demolate în 1882. Această demolare marchează începutul Luvrului modern, acum fiind aproape în totalitate consacrat culturii, cu excepția aripii Richelieu în care funcționa Ministerul de Finanțe.

Ministerul va fi mutat din aripa Richelieu printr-o decizie a președintelui francez François Mitterrand abia în 1981.

 

 

 

 

 

1802: Moare  Franz Ulrich T. Aepinus, fizician şi matematician german, cunoscut pentru  cercetările sale  în domeniul electricităţii şi magnetismului; (n.13.12.1724).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1810: S-a născut Camillo Benso conte Cavour, om de stat si diplomat italian din Piemont si Italia, unul dintre arhitectii  unificarii tarii  sub conducerea dinastiei Savoia; (d.6 iunie 1861).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Camillo Benso Paolo Filippo Giulio,conte de Cavour, de Isolabella și de Leri,  a fost un om de stat italian și o figură de frunte în mișcarea de unificare a Italiei.

A fost fondatorul  Partidului Liberal și prim-ministru al Regatului Piemont–Sardinia, o poziție pe care s-a menținut (cu excepția unei demisii de șase luni) pe parcursul celui de-al doilea război italian de Independență și a campaniilor lui Garibaldi de unificare a  Italiei.

 

 

 

 

 

 

1821: Missouri devine al 24-lea stat al SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: Guvernul român a contractat cu casa britanică „Stern Brothers” primul împrumut extern al României (916.000 de lire sterline, din care statul a primit 679.244 de lire, cu o dobândă de 7%), garantat cu veniturile vămilor.

 

 

 

 

 

1865: S-a născut  compozitorul şi dirijorul rus Aleksandr Konstantinovici Glazunov; (d. 21 martie 1936).

 

 

 

 

 

 

 

 Foto:  Aleksandr Glazunov

 

 

 

 

 

 

 

1874: S-a născut politicianul american Herbert Hoover, al 31-lea preşedinte al SUA (1929-1933).

 A decedat la 20 octombrie 1964.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost iniţiatorul mai multor acţiuni umanitare şi de ajutorare  în Primul şi Al Doilea Război Mondial.

Confruntat cu efectele crizei economice din 1929, a promovat o politică de izolare a SUA faţă de restul lumii.

Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, a fost inginer minier, umanitarist și administrator de succes. Poziția și viitorul său politic au fost zdruncinate de marea criză economică mondială care a afectat enorm Statele Unite  și  care a început în timpul președinției sale.

A fost învins în alegerile din 1933 de F.D.Roosevelt.

 

 

 

 

 

1875: Este pusă piatra de temelie a castelului – reședință regală Peleș, din Sinaia; (10/22 august).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1875: S-a născut in localitatea Chiojd, jud. Buzău, istoricul român, editor de texte vechi Constantin Giurescu; (d.15/28 octombrie 1918).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A nu fi confundat cu fiul său, istoricul Constantin C.Giurescu, tatăl academicianului Dinu C.Giurescu.

 

 

 

 

 

1878: S-a născut scriitorul şi medicul Alfred Döblin, considerat a fi unul din principalii reprezentanţi ai expresionismului în literatură. (d. 28 iunie 1957).

 

 

 

 

 

Foto: Alfred Döblin

 

 

 

  

E  considerat a fi unul din principalii reprezentanți ai expresionismului în literatură. Lucrarea ce i-a adus notorietate mondială este romanul “Berlin Alexanderplatz” (1929), este considerat prototipul romanului modern al marilor oraşe.

 

 

 

 

1884: S–a născut Panait Istrati (Gherasim Istrate), scriitor român afirmat în Franţa: “Chira Chiralina”, “Cum am devenit scriitor”, “Ciulinii Bărăganului”, “Codin”, “Moş Anghel”, “Spovedania unui învins”) ; (d. 16 aprilie 1935, Bucuresti).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1895: A decedat Ernst Felix Imman Hoppe-Seyler, biochimist german; în 1862 a preparat o formă cristalină de hemoglobină; (n. 26.12.1825).

 

 

 

 

 

 

 

În 1871 a descoperit invertaza, o enzimă care grăbeşte conversia zahărului în glucoză şi fructoză

De asemenea, a fost primul cercetător care a obţinut lecitina în formă pură şi a introdus termenul de „proteină”; (n. 1825).

 

 

 

 

1896: A murit  la Berlin, după un accident cu unul dintre aparatele sale de zbor), Otto Lilienthal, inginerul  german care în 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite  ca ale păsărilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 1895 a realizat şi a zburat împreună cu fratele său Gustav, cu primul planor care se poate ridica mai sus decât înălţimea de la care şi-a luat avânt.

A fost primul om care a reprodus cu succes zborul cu un aparat de zbor iar astfel a ajutat la introducerea principiiilor de zbor cu aparate mai   grele decât aerul.

Producția aparatelor de zbor în fabrica lui Lilienthal, a fost în fapt prima producție în serie de avioane. În 1877 a conceput primul planor cu aripi arcuite ca ale păsărilor.  

A murit un an mai târziu ca urmare a prăbuşirii planorului cu care zbura.

 

 

 

 

1897: Aspirina a fost izolată pentru prima dată de chimistul german Felix Hoffmann.

 

 

 

 

 

Foto:  Chimistul german Felix Hoffmann ( 21 ianuarie 1868 –  8 februarie 1946).

 

 

 

 

 

 

1902: S-a născut Arne Wilhelm Kaurin Tiselius, chimist suedez; în 1930 a introdus electroforeza, o metodă de separare a proteinelor aflate în suspensie cu ajutorul curentului electric. Premiul Nobel în 1948. (n. Stockholm; d.29.101971, Uppsala).

 

 

 

 

Foto: Arne Tiselius

 

 

 

 

 

 

1902: S-a născut la Montreal, Canada, actrița americană Norma .

 

 

 

 

 

 

 

 

Norma Shearer, cu numele complet Edith Norma Shearer, a decedat pe 12.06.1983, de pneumonie, în California.

A făcut studii de balet și de pian. A devenit o actriță apreciată, supranumită „prima doamnă a Hollywoodului” când era soția producătorului Irving Thalberg cu care s-a căsătorit  în 1927, dar care  a decedat  în 1936, iar actrița, după mai multe relații sentimentale cu actori celebri de la Hollywood, s-a recăsătorit în 1942 cu un instructor de ski, Martin Arrouge, alături de care a rămas până la moarte, în 1983.

Cariera actriței a fost marcată de succese, datorate în parte și reputaților regizori care au promovat-o, printre care se numără: 1920 – „Drumul spre est” de D.W. Griffith, 1926 -„Upstage” de Monta Bell, 1927 – „The Student Prince” de Ernst Lubitsch, 1930 – „Divorțata” de Robert Z. Leonard (pentru rolul principal din acest film primește premiul Oscar), 1931 – „A Free Soul” de Clarence Brown, 1934 – „The Barretts of Wimpole Street” de Sidney Franklin, 1936 – „Romeo și Julieta” de George Cukor, 1938 – „Marie Antoinette” de W. S. Van Dyke, (pentru rolul din acest film ia Premiul de interpretare la Festivalul de la Veneția), 1939 – „The Woman” de George Cukor, 1940 – „Escape” de Mervyn LeRoy, 1942 – „Her Cardboard Lover” de George Cukor.

A primit o stea pentru film pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood,  și a fost distinsă cu premiul Oscar.

 

 

1912: S-a născut scriitorul brazilian Jorge Amado: „Dona Flor şi cei doi soţi ai ei”; (d. 6 august 2001).

 

 

 

 

1913: Se incheie  Pacea de la Bucureşti, care consfinţeşte încheierea celui de-al doilea război balcanic  şi înfrângerea Bulgariei.

Grecia si  Serbia îşi împart Macedonia, iar România anexează sudul Dobrogei (Cadrilaterul).

Termenii  păcii împuse Bulgariei, au contrastat cu ambițiile guvernului de la Sofia din momentul declanșării războiului care  nu a reușit cucerirea Macedoniei, (care fusese pricipalul său obiectiv), fiind  obligat să abandoneze proiectele pentru instaurarea hegemoniei bulgare în Balcani.

 

 

 

 

 

 

 Foto: Harta modificărilor  teritoriale din Balcani după Pacea de la București.

 

 

 

 

 

1913: S-a nascut  Wolfgang Paul, fizician german, laureat al Premiului Nobel; (d. 07.12.1993).

 

 

 

 

Foto: Wolfgang Paul

 

 

 

 

 

1915: Moare  Henry Gwin Jeffreys Moseley, fizician englez. În 1913 a dedus locurile ocupate de elementele chimice în tabelul periodic cu ajutorul spectrelor acestora.

 

 

 

 

 

 

 

 

A formulat legea numărului de electroni: numărul de electroni al unui element chimic corespunde cu numărul său atomic; (n. 23.11.1887).

 

 

 

 

 

 

1919: În cadrul  unei adunări la Timișoara, reprezentantii  șvabilor din Banat  își dau acordul pentru  Marea Unire a provinciilor românești, proclamată la Alba Iulia.

 

 

 

 

 

 

 

1920: Imperiul  Otoman dispare, odată cu semnarea Tratatului de la Sèvres dintre Antanta şi  Turcia.

În urma acestui tratat, Turcia a pierdut  patru cincimi din teritoriul său.

 

 

 

 

 

 

Delegaţi otomani  la Tratatul de la Sèvres (10 august 1920) – (de la stânga la dreapta): Rıza Tevfik; marele vizir Damat Ferid Paşa; ambasadorul Hadi Paşa şi ministrul educaţiei, Reşid Halis – foto ro.wikipedia.org

 

 

Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind începute la Conferința de Pace de la Paris, au continuat la Conferința de la Londra și au ajuns la forma finală la Conferința de la San Remo; (aprilie 1920).

In textul acestui Tratat, turcii recunoșteau inclusiv noile granițe ale României Mari.

   Tratatul de la Versailles cu Germania a fost semnat mai înainte de semnarea celui cu Turcia și a anulat toate concesiunile și drepturile germane acordate de otomani. Franța, Regatul Unit și Italia au semnat de asemenea o „Înțelegere Tripartită” secretă la aceeași dată cu semnarea tratatului de pace. „Înțelegerea Trimpartită” confirma concesiunile petroliere și comerciale britanice din Turcia și transfera fostele intreprinderi germane din Imperiul Otoman unei coroporații a semnatarilor sus-numitei înțelegeri.

  Încă din 1915  Franța, Italia și Regatul Unit au purtat negocieri pentru împărțirea Imperiului Otoman. Marile puteri nu au ajuns la o înțelegere, dar au permis fără voia lor apariția unei puternice mișcări naționale turce.

Delegații au semnat tratatul în sala de expoziție a fabricii de porțelan din Sèvres, Franța.

 Tratatul a fost semnat de patru reprezentanți ai Imperiului Otoman, care aveau împuterniciri depline din partea sultanului Mehmed al VI-lea: Rıza Tevfik, marele vizir Damat Ferid Pașa, ambasadorul Hadi Pașa și ministrul educației Reșid Halis.

Tratatul nu a fost trimis pentru ratificare Parlamentului otoman, care fusese dizolvat de trupele britanice pe 10 august 1920, în timpul ocupației Constantinopolului și  nu a fost niciodată ratificat de otomani.

Acest tratat a fost anulat practic în cursul Războiului de Independență al Turciei, la sfârșitul căruia a fost semnat un nou tratat de pace – Tratatul de la Lausanne din 1923, mult mai favorabil Istanbulului.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tratatul de la Sèvres a fost anulat practic în cursul Războiului de Independență al Turciei, la sfârșitul căruia a fost semnat un nou tratat de pace – Tratatul de la Lausanne, din 1923, mult mai favorabil Turciei.

 

 

 

 

 

 

1921: S-a născut Ion Negoiţescu, critic şi istoric literar, membru marcant al Cercului literar de la Sibiu; (d. 6 februarie 1993, Munchen).

 

 

 

 

 

 

 

 

1929:  S-a născut renumita actriţă română de teatru şi film,Tamara Buciuceanu.

Tamara Buciuceanu, actriţă română de teatru şi film

Tamara Buciuceanu (Tamara Buciuceanu-Botez), născută în data de 10 august 1929 la Tighina, este o actriţă română de teatru şi film.

Între 1948-1951 a frecventat Institutul de Teatru „Vasile Alecsandri” din Iaşi, iar  în anul IV de studii s-a  transferat la Bucureşti, la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică, la clasa profesorului Ion Bălţăţeanu (asistentă Sorana Coroamă). A absolvit în 1952.

Este una din reprezentantele generaţiei de aur a teatrului românesc., fiind  supranumită “Doamna comediei româneşti“.

Tamara Buciuceanu a jucat în peste 25 de filme, personajul său emblematic fiind profesoara Isoscel din seria “Liceenii“.

A jucat pe scenele marilor teatre Bucureştene precum: Giuleşti, Bulandra, Naţional, Teatrul de comedie etc.

A interpretat-o pe Coana Chiriţa pe scena Teatrului Naţional din Iaşi.

A avut roluri importante în teatru în piese precum “Coana Chiriţa“, “Romeo şi Julieta la început de noiembrie“, “Scaunele“, “Cumetrele“, “Doctor fără voie“, “Nepotul“, “Aşteptând la arlechin“, “Domnişoara Nastasia“, “Mamouret” etc. Cartea de vizită a carierei sale rămâne fără îndoială personajul Vicăi Delcă din piesa “Dimineaţă pierdută” după Gabriela Adameşteanu.

De asemenea Tamara Buciuceanu a făcut o cariera impresionantă şi în Televiziune, memorabile fiind cupletele sale din programele de Revelion. TVR Media a lansat în 2006 DVD-ul “Tamara Buciuceanu” ce cuprinde o selecţie din apariţiile sale memorabile în programele de divertisment ale Televiziunii Române.

 

 

 

 

1944: În războiul din Pacific, trupele americane infrâng ultima rezistență a trupelor japoneze din insula Guam.

 

 

 

1944: Al Doilea Război Mondial: Se incheie  Bătălia de la Narva .

Această bătălie a fost parte a luptelor de pe flancul de nord al Operațiunii Kingisep-Gdov  declanșată de Frontul Leningrad în februarie 1944, parte la rândul ei a mai amplei Ofensive strategice Leningrad-Novgorod, cunoscută și ca prima dintre cele „10 șocuri ale lui Stalin”.

Bătălia de la Narva este de asemenea cunoscută și ca Bătălia SS-iștilor europeni, pentru ca in rândul voluntarilor europeni din cadrul Waffen SS s-au aflat luptători din Norvegia, Danemarca, Olanda, Belgia și în special din Estonia (Divizia SS a 20-a Waffen Grenadier).

Cu toate ca  în rândul forțelor germane au luptat și două corpuri ale Wehrmachtului, rolul și prezența lor în luptă a fost trecute pe planul doi).

Deși in final operațiunea sovietică a fost un succes, Armata Roșie reușind traversarea râului Narva și cucerirea orașului cu același nume, mica forță germană a reușit să blocheze înaintarea sovietică pentru mai multe luni, folosind la maxim natura terenului din aria de operațiuni (o zonă mlăștinoasă împădurită).

 

 

 

 

1945: Japonia cere pace  Aliatilor și capitulează oficial după 4 zile, punându-se astfel capăt celui de–al doilea război mondial.

 

 

 

 

 

1947: S-a născut muzicianul britanic de muzică pop-rock, Ian Anderson.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ian Scott Anderson este cunoscut pentru activitatea cu trupa rock britanică Jethro Tull al cărei lider era și este în continuare.

 

 

 

 

 

 

  1951: S-a înregistrat cea mai ridicată temperatură din România: +44,5° C în localitatea Ion Sion, la stația meteorologică din comuna Râmnicelu, judeţul Brăila.

 

 

 

 

 

1959: S-a născut la New York actrița americană Rosanna Arquette.

 

 

 

 

 

 

 

 

Rosanna Lauren Arquette este o actriță  născută într-o familie de actori. Bunicul ei a fost un actor comic, iar tatăl său a întemeiat grupa satirică Committee.

La vârsta de 17 ani a jucat roluri mai mici în filme TV. A început să aibă succes între anii 1980 – 1990, când a jucat  frecvent roluri neconenționale, excentrice în numeroae filme .

Este căsătorită cu John Sidel, cu care o fiică.

 

 

 

 

 

1960: S-a nascut Antonio Banderas, cântareţ şi actor spaniol, supranumit “latino  lover” sau “noul Rudolph Valentino” ; (“Evita”, “Masca lui Zorro”, “Desperado”).

 

 

 

 

 

 

 

  

 

 

 

José Antonio Domínguez Banderas (n 10 august 1960)  a jucat în filme foarte cunoscute precum Assassins, Evita, Interviu cu un vampir, Philadelphia, Masca lui Zorro și seria Shrek.

 

 

 

 

 

 

 

1961: Armata americană a folosit pentru prima data în timpul luptelor, defoliantul numit Agentul Orange, distrugând suprafeţe întinse din jungla care servea de adăpost gherilelor comuniste.

 

 

 

 

 

 

 

1974: Portugalia recunoaște independența coloniei sale africane Guineea–Bissau.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1974: A fost inaugurată Sala Polivalentă din Bucureşti.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1990: Sonda spațială, Magellan lansată de Agenţia Spatială Americană (NASA), a ajuns la planeta Venus, după cincisprezece luni de la lansare.

 

 

 

 

  

 

 

 

Sonda Magellan, denumită și Sonda de Cartografiere a planetei Venus prin Unde Radar, a fost o sondă spațială robot având o greutate de 1.035 kilograme, lansată de NASA la 4 mai 1989, ca să cartografieze suprafața planetei Venus prin tehnica radar și să măsoare gravitația planetei.

A fost prima misiune interplanetară lansată de pe o navetă spațială. Magellan a fost cea de a patra misiune NASA trimisă spre Venus și termina o pauză de unsprezece ani în explorarea interplanetară a SUA. Durata misiunii: 10 august 1990-12 octombrie 1994 (4 ani, 2 luni, 2 zile)

 

 

 

 

 

 

1995: A fost semnat (Taba; 10–11 august), acordul parțial israeliano–palestinian privind extinderea autonomiei palestiniene în Cisiordania.

 

 

 

1998 : Prințul Al-Muhtadee Billah este proclamat prinț moștenitor al Brunei prin proclamație regală.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Prințul Moștenitor Al Haji-Muhtadee BillahBolkiah (n. 17 februarie 1974) este primul fiu născut și moștenitorul sultanului din Brunei. La 10 august 1998, la Istana Nurul Iman, Al-Muhtadee Billah a fost proclamat Prinț Moștenitor al Brunei.

La ceremonie, tatăl său, Sultanul, i-a conferit ‘Keris Si Naga’. Acest lucru l-a pus în linia de succesiune pentru a deveni cel de-al 30-lea sultan al Brunei. Ceremonia a fost urmată de procesiunea din jurul capitalei, Bandar Seri Begawan.

 

 

 

 

 

2001: In timpul Razboiului Civil din Angola, fortele UNITA  provoaca cu o mina antitanc deraierea unui tren care circula intre   localitatile  Zenza si  Dondo , după care mitraliaza pasagerii.

In urma acestui atac criminal, au ramas 252 de morți din cei 500 de pasageri care se aflau în tren.

 

 

 

 

 

2003: A încetat din viaţă părintele Galeriu  (Constatin Galeriu), teolog , preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Naţională UNESCO,  preşedinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni; (n. 21.11.1918, Racatau-Razesi, Bacău ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2003: Cosmonautul rus Iuri Malencenko, aflat în Cosmos pe Sonda Spațială Internatională , s-a căsătorit cu Ekaterina Dmitrieva aflată în Texas.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2008: A murit interpretul afro-american Isaac Hayes, legendă a muzicii soul; primul compozitor american de culoare care a primit Premiul Oscar (în 1971, pentru coloana sonoră a filmului „Shaft”); (n. 1942).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2010: A murit cântăreața americană Dana Dawson; (n. 1974).

 

A început să cânte la vârsta de 14 ani, iar la 17 ani a făcut primii paşi ca actriţă într-o comedie muzicală pe Broadway.

 A fost căsătorită cu muzicianul Jason Curry. Nunta lor a avut loc pe 7 iulie 2007, în Hamilton, Bermuda.

 

 

 

 

 

 

 

 

Cântecul „Romantic World” a fost unul dintre cele mai fredonate în anii ’90.  Cântăreaţa americană, care a cunoscut faima mondială atât cu hit-ul mai sus-mentionat, cât si cu melodia „Tell me bonita”, a ajuns de multe ori în fruntea clasamentelor europene. 

Din păcate, destinul a fost crud cu Dana Dawson, care a fost răpusă de un cancer la colon, când avea doar 36 de ani.

 

 

 

 

 

 

 2012: A murit omul de film italian Carlo Rambaldi, unul dintre pionierii efectelor speciale în cinematografie; acest adevărat „magician al efectelor speciale” a fost recompensat cu trei premii Oscar la categoria „efecte vizuale” pentru creaţiile sale din filmele „E.T. Extraterestrul”, „Alien” şi „King Kong”;  (n. 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2012: A încetat din viață la București  aviatorul erou român Ioan Dicezare .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut  la 12 august 1916, București, generalul Dicezare a fost un as al aviației de vânătoare române din timpul celui de al Doilea Război Mondial.

A participat la campaniile militare de la Stalingrad, Dnipropetrovsk și Mariupol, unde a luptat împotriva aviației militare a URSS și la bătăliile pentru apărarea regiunii petrolifere Ploiești, împotriva acțiunilor aviației de bombardament americane, iar după după 23 august 1944 a luptat împotriva aviației germane, până la sfârșitul războiului.

Familia lui Dicezare este de origine italiană, numele său original fiind Di Cesare, dar întotdeauna a fost ortografiat Dicezare.

 

 

 

 

 

 

2013: A murit cântăreaţa americană de bossa nova Eydie Gorme (născută Edith Gormezano); (n. 1928).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2018: A decedat la Tokyo, actrița japoneză Kin Sugai (n. 28 februarie 1926, Tokyo City , în Imperiul Japonez) .

 

 

 

 

 

 

 

 

Ea este menționată în Cartea Recordurilor Guinness, drept cea mai bătrână actriță care a jucat un rol principal într-un film.

 

 

 

 

 

 

 

 

10 august este :

 

 

 

 

 

In Ecuador – Sărbătoare naţională – Proclamarea independenţei  – 1809.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Republica Ecuador este o țară situată în partea de nord-vest a Americii de Sud, care se învecinează cu Columbia la nord, Peru la est și sud, respectiv cu Oceanul Pacific la vest.

Ecuador și Chile sunt singurele țări din America de Sud care nu au graniță cu Brazilia.

Aparținând de Ecuador, la aproximativ 965 km spre vest, în Oceanul Pacific, este arhipelagul Insulelor Galápagos (cunoscut și sub numele de Archipelago de Colón). N

Numită Ecuador după denumirea ecuatorului în limba spaniolă, țara este străbătută   de Ecuatorul Pământului și are  o suprafață totală de 283.560 km2, dintre care 272.045 km2 reprezintă partea continentală. Capitala țării este orașul Quito.

Populația acestei țări este de 16.498.502 locuitori (2018), din care metiși (71,9%); montubio (7,4%); amerindieni (7%); albi (6,1%); afro-ecuadorieni (4,3%); ; negri (1%).

Religii: romano-catolică (74%), evanghelică (10,4%), atei 7,9%, altele (6,4%), Martorii lui Iehova (1,2%), agnostici (0,1%).

Limba oficială,vorbită de 93% din populație, este spaniola.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Lavrentie

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Lavrentie a vieţuit in secolul al III lea. Lavrentie a fost arhidiaconul episcopului Sixt. Din cauza persecutiei impotriva crestinilor, Sixt a fost luat spre a fi judecat, impreuna cu doi dintre diaconii sai: Felicissimus si Agapitus.

Pe cand cei trei erau aruncati in temnita, Arhidiaconul Lavrentie a spus catre Sixt: “Unde mergi, Parinte, fără fiul tau? Unde grabesti, Preasfintite, fara al tau arhidiacon?”.

La auzul acestor cuvinte, episcopul i-a raspuns: “Nu fiule, nu te părasesc, dar lupte inca si mai mari te asteapta.

Noi, ca batranii, ne-am angajat intr-o lupta usoara. Dar pe tine, tanar viguros, te asteapta o victorie si mai plina de glorie asupra tiranului. Nu mai plange. Peste trei zile Diaconul ii va urma Preotului”.

Dupa arestarea acestora, Lavrentie a vandut vasele bisericii si a impartit banii saracilor.

In timp ce Sixt era dus pe Via Appia, spre a i se taia capul, Sfantul Lavrentie i-a iesit in cale si i-a strigat: “Nu ma lasa, Parinte Sfant, pentru ca am impartit deja comorile pe care mi le-ai incredintat”.

Dupa ce a rostit aceste cuvinte, a fost luat de soldati si somat sa-i daruiasca imparatului comorile de care vorbise.

Ca imparatul sa cunoasca despre ce comori era vorba, Lavrentie va chema schiopii, orbii, bolnavii care se bucurasera de banii dati de Lavrentie.

Cuprinsi de furie, i s-a cerut acestuia sa se inchine idolilor. A refuzat si astfel a fost inchis in temnita. Aici l-a vindecat de orbire pe Lucillus si apoi l-a botezat.

Temnicerul Hippolytus, fiind martor la minune a cerut si a primit si el botezul. S-a numarat si el in rand cu mucenicii, fiind omorat pentru credinta in Hristos (vezi ziua de 13 august).

Dupa mai multe chinuri, a fost intins pe un gratar asezat pe carbuni aprinsi. Lavrentie le-a raspuns:

“Eu ma dau ca jertfa placut mirositoare singurului Dumnezeu adevarat, pentru ca jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inima infranta si smerita” (Psalmii 50 :18).

Pe cand soldatii intareau focul, el i-a vestit imparatului: “Invata ca acest jaratec ma racoreste dar pe tine te va chinui vesnic. Acum ca sunt ars pe o parte, intoarce-ma pe partea cealalta !”.

Dupa ce a fost intors si pe cealalta parte, a rostit o ultima rugaciune: “Multumesc Tie, Iisuse Hristoase, pentru ca m-ai invrednicit sa intru pe portile Imparatiei Tale”, iar apoi si-a dat duhul.

Primind patimirea focului, Lavrentie a stins focul cel necurat al idolatriei.

 

 

 

 

 

Video: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

Crestin Orodox.ro; Istoria md.; Istoricul zilei blogspot. com; Mediafax.ro; lessignets com; Wikipedia ro; Rador.ro;  http://www.mae.ro