CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

4 IUNIE 1920 – SFÂRȘITUL UNUI LUNG ȘI DUREROS DRUM PENTRU TRANSILVANIA

 

delegatie-romana-semnare-tratat-trianon

                             

                               Foto. Delegația română la Tratatul de la Trianon.

 

La mijlocul secolului XV, Habsburgii au înglobat Transilvania în posesiunea lor, sub scurta domnie a lui Albert de Habsburg. La începutul secolului al XVI-lea, pentru supremație asupra Transilvaniei se luptau Ferdinand de Habsburg cu voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya, scrie http://www.cuvantul-liber.ro/ SFARȘITUL-UNUI-LUNG-ȘI-DUREROS-DRUM-AL-TRANSILVANIEI-TRIANON-4-IUNIE-1920

Conflictele dintre cei doi au durat 12 ani, pentru ca apoi să se încheie în anul 1538, cu Pacea de la Oradea.

Prin aceasta s-a stabilit ca Ferdinand să păstreze regiunile de Est și partea nordică a Ungariei, iar Zapolya a primit titlul de rege peste restul țării și al Transilvaniei.

Timp de un secol și jumătate, Transilvania a rămas ca principat INDEPENDENT, vasal al  Porții Otomane, în condiții similare Moldovei și Valahiei.

După alungarea turcilor de la porțile Vienei, Austriei i-a revenit ideea de a deveni din nou stăpână peste Transilvania.

Sub presiunea armatei austriece, la 9 mai 1688, Dieta din Transilvania abandonează suveranitatea turcească, supunându-se Habsburgilor prin tratatul din1691, numit “Diploma Diopoldinum”.

Între anii 1691 și 1918, istoria Transilvaniei este plină de persecuții economice, religioase și politice la adresa românilor.

Nemulțumirile și revoltele acestora sunt înnăbușite cu brutalitate și vărsări de sânge. Nemuritori vor rămâe pentru neamul nostru cei care au luptat pentru drepturile românilor ardeleni, amintind aici pe: Horia, Cloșca și Crișan, pe Avram Iancu și Ștefan Ludwig, pe numeroșii oameni de cultură și preoțime, care au apărat limba și religia românească, precum și masele de oameni care i-au sprijinit pe aceștia.

Dar lumea se aștepta ca acest conglomerat de națiuni, înglobat cu forța în imperiu, să sfârșească prin ruperea strânsorii și plecării acestor națiuni spre libertate și independență.

Aceste speranțe au prins contur în anul sfârșitului de război,1918, când revoluțiile și revoltele popoarelor au zguduit din temelii marile imperii europene. În zona central-europeană izbucnesc asemenea revoluții la Praga și la Cracovia, pe 28 octombrie, la Zagreb, pe 29, la Viena, pe 30, și la Budapesta, pe 31 octombrie.

Încercările de ultimă oră ale Ungariei și Austriei ca, prin promisiuni și propuneri mincinoase, să salveze ceea ce nu se mai putea salva, adică imperiul, au fost sortite eșecului. Până la Marea Adunare de la Alba Iulia mai erau de făcut doar câțiva pași.

Totul se punea la cale în baza spiritului DREPTĂȚII, LIBERTĂȚII și DEMOCRAȚIEI, astfel că Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, a sancționat, printr-un proces public, nedreptățile pe care le-au suportat sute de ani românii ardeleni.

La unirea românilor ardeleni cu țara mamă, România, decretată de Marea Adunare, aderă în totalitate sașii din Transilvania și șvabii din Banat, întruniți la Mediaș și, respectiv, la Timișoara, la datele de 8 ianuarie și 10 august 1919. Astfel, prin voința liber exprimată de enorma majoritate a locuitorilor, Transilvania a devenit liberă și s-a alipit cu patria mamă.

În urmă cu 51 de ani, Transilvania mai suferise o altă lipire, forțată de astă dată, de Ungaria, realizată prin dualismul austro-ungar din anul 1867. În timpul celor 51 de ani, autoritățile de la Budapesta au început să “fabrice” legi după legi, majoritatea menite să ducă la maghiarizarea naționalităților ferecate de acest dualism, mai ales prin restrângerea drepturilor electorale și a învățământului în limba maternă.

Pentru corectarea unor nedreptăți și eliminarea altora, drumul început la Alba Iulia trebuia continuat, de astă dată cu forțe sporite. România Mare vorbea pe același glas și nu oriunde, ci la Conferința de Pace de la Paris, deschisă la 18 ianuarie 1919.

Aici, un consiliu de zece fu instituit ca autoritate oficială supremă a Conferinței. Consiliul Suprem era format din primul ministru și ministrul de externe al țărilor: Anglia, Statele Unite, Franța, Italia și Japonia. Dar, de fapt, totul era condus și decis de “Consiliul celor patru”: Lloyd George, Wilson, Clemenceau și Orlando, șefii delegațiilor engleză, americană, franceză și olandeză. România era reprezentată la Conferință de primul ministru, I.C.Brătianu, și N.Mișu, ministru plenipotențiar, cărora li s-a alăturat Vaida-Voievod.

Tratativele legate de revendicările românilor nu au fost deloc ușoare. Au fost luate în discuție problemele legate de exteriorul țării Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Banat, Ungaria și Austria, și probleme interne, legate de minoritățile etnice. Cu greu s-a ajuns la o soluție pentru fixarea graniței de apus. Italienii, americanii și englezii veneau cu propuneri diferite între ele, în final Franța pune pe masă o soluție de compromis, pe care Conferința o adoptă pe data de 23 mai 1919, soluție care, în linii mari, se păstrează și astăzi.

În ce privește tratatele cu Austria și cu minoritățile etnice legate între ele, au existat prevederi care ne afectau demnitatea națională, pe care Brătianu nu le putea accepta sub nicio formă. Părăsește Conferința și își dă demisia de la conducerea guvernului.

Consiliul Suprem insistă pentru semnarea tratatelor și adresează României, pe 15 noiembrie, o notă cu caracter de ultimatum, somând-o ca în termen de 8 zile să se supună “fără discuție, fără rezerve și fără condiții” semnării tratatului, în caz contrar țara noastră va pierde sprijinul aliaților.

În această situație, pe 9 decembrie, în salonul Orologiului din M.Externe al Franței, generalul Coandă semnează, în numele Guvernului României, cele două tratate, în același timp cu Serbia. Semnarea acestor tratate a limpezit oarecum tratativele româno-ungare. La 16 ianuarie 1920, Consiliul Suprem a remis delegației ungare conduse de contele Apponyi proiectul de tratat de pace dintre România și Ungaria.

În scopul impresionării Conferinței, Apponyi a ținut un discurs patetic, rostit în trei limbi, în care a arătat că Ungaria a fost statul cel mai lovit, deoarece pierde două treimi din teritoriu și populație. În răspunsul delegației ungare, dat Consiliului, printre altele se menționează că “Se nimicește un stat, care, timp de zece veacuri, fusese o unitate politică, pentru că așa îi menise natura să fie” și că, ce este mai rău, “se transferă hegemonia unor rase cu o civilizație inferioară”.

În răspunsul lor, Puterile Aliate reaminteau ungurilor politica lor imperialistă, care a fost una din cauzele dezlănțuirii războiului mondial și că frontierele în Europa, oricum vor fi trasate, vor cuprinde în interiorul lor și naționalități conlocuitoare. În final, Puterile Aliate concluzionau:

“Chiar un stat vechi de o mie de ani nu este îndreptățit să dureze, când istoria lui nu este decât istoria unei lungi asupriri de către o minoritate lacomă de a domina asupra popoarelor cuprinse între fruntariile sale. Dreptul istoric nu poate fi invocat împotriva voinței popoarelor”.

Ca urmare, într-o zi de vineri, 4 iunie 1920, s-a pronunțat unul din marile verdicte ale istoriei, la Versailles. În galeria care leagă Micul de Marele TRIANON, s-a semnat Tratatul de Pace dintre Ungaria și Puterile Aliate și asociate. Din partea română, Tratatul a fost semnat de dr. Ioan Cantacuzino, ministru de stat, și de Nicolae Titulescu, fost ministru. Tratatul a intrat în istorie acum 100 de ani și istoria l-a păstrat sub numele de TRATATUL de la TRIANON. Scena de semnare a tratatului a fost săracă, un loc aparte a fost rezervat pentru Regele Greciei, Alexandru.

Din Tratat să reținem Art. 45, cu următorul cuprins: “Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austroungare, situate dincolo de fruntariile Ungariei”.

Anterior acestui tratat, a fost semnat tratatul cu Austria, prin care s-a recunoscut unirea Bucovinei cu România, iar la 28 octombrie se semnează, la Paris, de către reprezentanții Angliei, Franței, Italiei și Japoniei, pe de o parte, și ai României, pe de altă parte, tratatul prin care se recunoaște suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră.

Personalitățile politice de ieri și de azi susțin cu putere că rolul Conferinței de Pace de la Paris, din anii 1919-1920, a fost determinant în traducerea în viață a marilor idei de libertate și de dreptate, pentru care au luptat popoare ale lumii, printre care și cel românesc.

 

 

VIDEO: ISTORIA VĂZUTĂ DE UNGURI ÎN FILMUL”TRIANON” | CER SI PAMANT ...

 

 

 

 

La mijlocul secolului XV, Habsburgii au înglobat Transilvania în posesiunea lor, sub scurta domnie a lui Albert de Habsburg. La începutul secolului al XVI-lea, pentru supremație asupra Transilvaniei se luptau Ferdinand de Habsburg cu voievodul Transilvaniei, Ioan Zapolya.

Conflictele dintre cei doi au durat 12 ani, pentru ca apoi să se încheie în anul 1538, cu Pacea de la Oradea. Prin aceasta

s-a stabilit ca Ferdinand să păstreze regiunile de Est și partea nordică a Ungariei, iar Zapolya a primit titlul de rege peste restul țării și al Transilvaniei. Timp de un secol și jumătate, Transilvania a rămas ca principat INDEPENDENT, vasal la Poartă, în condiții similare Moldovei și Valachiei.

După alungarea turcilor de la porțile Vienei, Austriei i-a revenit ideea de a deveni din nou stăpână peste Transilvania. Sub presiunea armatei austriece, la 9 mai 1688, Dieta din Transilvania abandonează suveranitatea turcească, supunându-se Habsburgilor prin tratatul din1691, numit “Diploma Diopoldinum”.

Între anii 1691 și 1918, istoria Transilvaniei este plină de persecuții economice, religioase și politice la adresa românilor.

Nemulțumirile și revoltele acestora sunt înnăbușite cu brutalitate și vărsări de sânge. Nemuritori vor rămâe pentru neamul nostru cei care au luptat pentru drepturile românilor ardeleni, amintind aici pe: Horia, Cloșca și Crișan, pe Avram Iancu și Ștefan Ludwig, pe numeroșii oameni de cultură și preoțime, care au apărat limba și religia românească, precum și masele de oameni care i-au sprijinit pe aceștia. Dar lumea se aștepta ca acest conglomerat de națiuni, înglobat cu forța în imperiu, să sfârșească prin ruperea strânsorii și plecării acestor națiuni spre libertate și independență.

Aceste speranțe au prins contur în anul sfârșitului de război,1918, când revoluțiile și revoltele popoarelor au zguduit din temelii marile imperii europene. În zona central-europeană izbucnesc asemenea revoluții la Praga și la Cracovia, pe 28 octombrie, la Zagreb, pe 29, la Viena, pe 30, și la Budapesta, pe 31 octombrie.

Încercările de ultimă oră ale Ungariei și Austriei ca, prin promisiuni și propuneri mincinoase, să salveze ceea ce nu se mai putea salva, adică imperiul, au fost sortite eșecului. Până la Marea Adunare de la Alba Iulia mai erau de făcut doar câțiva pași.

Totul se punea la cale în baza spiritului DREPTĂȚII, LIBERTĂȚII și DEMOCRAȚIEI, astfel că Marea Adunare de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918, a sancționat, printr-un proces public, nedreptățile pe care le-au suportat sute de ani românii ardeleni.

La unirea românilor ardeleni cu țara mamă, România, decretată de Marea Adunare, aderă în totalitate sașii din Transilvania și șvabii din Banat, întruniți la Mediaș și, respectiv, la Timișoara, la datele de 8 ianuarie și 10 august 1919.

Astfel, prin voința liber exprimată de enorma majoritate a locuitorilor, Transilvania a devenit liberă și s-a alipit cu patria mamă. În urmă cu 51 de ani, Transilvania mai suferise o altă lipire, forțată de astă dată, de Ungaria, realizată prin dualismul austro-ungar din anul 1867.

În timpul celor 51 de ani, autoritățile de la Budapesta au început să “fabrice” legi după legi, majoritatea menite să ducă la maghiarizarea naționalităților ferecate de acest dualism, mai ales prin restrângerea drepturilor electorale și a învățământului în limba maternă.

Pentru corectarea unor nedreptăți și eliminarea altora, drumul început la Alba Iulia trebuia continuat, de astă dată cu forțe sporite. România Mare vorbea pe același glas și nu oriunde, ci la Conferința de Pace de la Paris, deschisă la 18 ianuarie 1919.

Aici, un consiliu de zece fu instituit ca autoritate oficială supremă a Conferinței. Consiliul Suprem era format din primul ministru și ministrul de externe al țărilor:

Anglia, Statele Unite, Franța, Italia și Japonia. Dar, de fapt, totul era condus și decis de “Consiliul celor patru”: Lloyd George, Wilson, Clemenceau și Orlando, șefii delegațiilor engleză, americană, franceză și olandeză. România era reprezentată la Conferință de primul ministru, I.C.Brătianu, și N.Mișu, ministru plenipotențiar, cărora li s-a alăturat Vaida-Voievod.

Tratativele legate de revendicările românilor nu au fost deloc ușoare. Au fost luate în discuție problemele legate de exteriorul țării Dobrogea, Basarabia, Bucovina, Banat, Ungaria și Austria, și probleme interne, legate de minoritățile etnice.

Cu greu s-a ajuns la o soluție pentru fixarea graniței de apus. Italienii, americanii și englezii veneau cu propuneri diferite între ele, în final Franța pune pe masă o soluție de compromis, pe care Conferința o adoptă pe data de 23 mai 1919, soluție care, în linii mari, se păstrează și astăzi.

În ce privește tratatele cu Austria și cu minoritățile etnice legate între ele, au existat prevederi care ne afectau demnitatea națională, pe care Brătianu nu le putea accepta sub nicio formă.

Părăsește Conferința și își dă demisia de la conducerea guvernului. Consiliul Suprem insistă pentru semnarea tratatelor și adresează României, pe 15 noiembrie, o notă cu caracter de ultimatum, somând-o ca în termen de 8 zile să se supună “fără discuție, fără rezerve și fără condiții” semnării tratatului, în caz contrar țara noastră va pierde sprijinul aliaților.

În această situație, pe 9 decembrie, în salonul Orologiului din M.Externe al Franței, generalul Coandă semnează, în numele Guvernului României, cele două tratate, în același timp cu Serbia. Semnarea acestor tratate a limpezit oarecum tratativele româno-ungare.

La 16 ianuarie 1920, Consiliul Suprem a remis delegației ungare conduse de contele Apponyi proiectul de tratat de pace dintre România și Ungaria.

În scopul impresionării Conferinței, Apponyi a ținut un discurs patetic, rostit în trei limbi, în care a arătat că Ungaria a fost statul cel mai lovit, deoarece pierde două treimi din teritoriu și populație.

 

 

 

Sosirea delegației maghiare, în frunte cu Ágost Benárd, la Palatul Versailles, pentru semnarea tratatului, 4 iunie 1920 ; Foto:  wikipedia.org / public domain.

 

În răspunsul delegației ungare, dat Consiliului, printre altele se menționează că “Se nimicește un stat, care, timp de zece veacuri, fusese o unitate politică, pentru că așa îi menise natura să fie” și că, ce este mai rău, “se transferă hegemonia unor rase cu o civilizație inferioară”.

În răspunsul lor, Puterile Aliate reaminteau ungurilor politica lor imperialistă, care a fost una din cauzele dezlănțuirii războiului mondial și că frontierele în Europa, oricum vor fi trasate, vor cuprinde în interiorul lor și naționalități conlocuitoare.

În final, Puterile Aliate concluzionau:

“Chiar un stat vechi de o mie de ani nu este îndreptățit să dureze, când istoria lui nu este decât istoria unei lungi asupriri de către o minoritate lacomă de a domina asupra popoarelor cuprinse între fruntariile sale.

Dreptul istoric nu poate fi invocat împotriva voinței popoarelor”.

Ca urmare, într-o zi de vineri, 4 iunie 1920, s-a pronunțat unul din marile verdicte ale istoriei, la Versailles.

În galeria care leagă Micul de Marele TRIANON, s-a semnat Tratatul de Pace dintre Ungaria și Puterile Aliate și asociate.

Din partea română, Tratatul a fost semnat de dr. Ioan Cantacuzino, ministru de stat, și de Nicolae Titulescu, fost ministru.

Tratatul a intrat în istorie acum 100 de ani și istoria l-a păstrat sub numele de TRATATUL de la TRIANON.

Scena de semnare a tratatului a fost săracă, un loc aparte a fost rezervat pentru Regele Greciei, Alexandru.

Din Tratat să reținem Art. 45, cu următorul cuprins:

“Ungaria renunță, în ceea ce o privește, în favoarea României, la toate drepturile și titlurile asupra teritoriilor fostei monarhii austroungare, situate dincolo de fruntariile Ungariei”.

Anterior acestui tratat, a fost semnat tratatul cu Austria, prin care s-a recunoscut unirea Bucovinei cu România, iar la 28 octombrie se semnează, la Paris, de către reprezentanții Angliei, Franței, Italiei și Japoniei, pe de o parte, și ai României, pe de altă parte, tratatul prin care se recunoaște suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru și Marea Neagră.

Personalitățile politice de ieri și de azi susțin cu putere că rolul Conferinței de Pace de la Paris, din anii 1919-1920, a fost determinant în traducerea în viață a marilor idei de libertate și de dreptate, pentru care au luptat popoare ale lumii, printre care și cel românesc.

 

ADDENDA:

 

 

 

 

Balazs Ablonczy

 

 

 

Balázs Ablonczy (foto) este unul dintre cei mai cunoscuți istorici de la Budapesta, exponent al noului val de specialiști. Are 46 de ani și este coordonatorul proiectului Trianon 100. A terminat prestigioasa universitate Eötvös Loránd (ELTE), înființată în 1635, unde este profesor.

A studiat la Sorbona, a predat la Universitatea Indiana, din SUA și a publicat mai multe cărți, dar numai una a fost tradusă și în limba română, Transilvania reîntoarsă: 1940-1944, apărută la Editura Institutul European în 2015.

Echipa interdisciplinară pe care o coordonează în cadrul proiectului Trianon 100, formată din 22 de specialiști, a publicat o serie de cercetări pe această temă.

El declara într-un interviu acordat https://romania.europalibera.org/a/ce-s-ar-fi-intamplat-daca-ungaria-n-ar-fi-semnat-tratatul-de-la-trianon- la 3 iunie a.c. în legătură cu  efectele Tratatului de la Trianon asupra istoriei Ungariei: 

Adunarea populară de la Alba Iulia  „purta un mesaj puternic în primul rând pentru lumea exterioară, pentru Bucureşti, precum şi faptul că politicienii români din Transilvania sunt de partea unirii.

Asupra trasării graniţelor, cred că a avut o influenţă mai mică. Armata regală românească avansase încă până la Budapesta şi Győr pentru a desăvârşi dreptul de autodeterminare al românilor din Transilvania”

Europa Liberă: O Adunare maghiară similară a avut loc la Cluj, unde s-au strâns 50.000 de persoane, ce-ar fi putut rezolva această întrunire?

Balázs Ablonczy: „Acolo participanţii au declarat că Transilvania ar dori să rămână parte a Ungariei, dar nu a avut efect nici la Paris şi nici în altă parte. Altfel s-ar fi pus problema dacă armata maghiară ar fi reocupat Transilvania şi ar fi păstrat-o: astăzi ne-am fi referit la acea adunare precum românii la Alba Iulia.”

Reporterul Europei libere a fost interesat să afle părerea istoricului de la Budapesta legată de ce s-ar fi întâmplat dacă liderii maghiari care au negociat la Trianon n-ar fi semnat tratatul, așa cum s-au și gândit să facă inițial?

Balázs Ablonczy: „Probabil că după prăbuşirea aprovizionării publice, apoi a politicului, ar fi fost nevoiţi să îl semneze în condiţii şi mai nefavorabile – eventual un guvern de o altă coloratură politică. Şi, eventual, statele vecine ar fi anexat şi alte teritorii”.

În legătură cu  miturile/legendele Trianonului, istoricul ungur  a spus : 

„Cel mai fantezist și rupt de realitate este mitul, că Tratatul expiră după 100 de ani.

Dar poveştile despre nora unguroaică a lui Georges Clemenceau (prim-ministru al Franței între 1906-1909 și între 1917-1920, o voce importantă în perioda negocierilor pentru Tratatul de la Trianon) sau poveștile despre prostituatele românce şi sârboaice băgate în paturile experţilor Antantei, pe care nu le neg, pentru că ar fi o atitudine ieftină cu scopul de a face pe oricine de râs: cred că o cunoaştere corectă este parte a autocunoaşterii naţionale.”

 La întrebarea:  Care sunt cauzele profunde ale politicii revizioniste, naționaliste și antisemite duse de Ungaria în perioada interbelică?

Balázs Ablonczy a răspuns că „Acest aspect necesită explicaţii mai ample. Pe scurt: există în mod evident un demers de construire a naţiunii profund vătămate şi distruse până în temelii, nedreptatea tratatului de pace şi falimentul politic al sistemelor de stânga de la sfârşitul războiului”.

Europa Liberă: În ultima lui carte, Lucian Boia vorbește la viitor despre federalizare și autonomia în legătură cu Transilvania. Cum vedeți lucrurile?

Balázs Ablonczy: „Încă nu am citit cartea. În general consider salutară autonomia sau federalizarea, ca toate soluţiile care duc mai aproape deciziile de populaţia autohtonă. Dar pentru acest lucru este nevoie de un grup de profesionişti maturi, care să poată opera sistemul, şi de un mediu politic la fel de matur, care să poată susţine sistemul”.

Europa Liberă: După Trianon mai mulți aristocrați maghiari i-au propus României o uniune dinastică, în care Transilvania avea un regim special, iar regele Ferdinand devenea împărat. Cât de realist putea fi acest proiect?

Balázs Ablonczy: „Cu siguranţă că în substratul acestui proiect se regăsea şi calculul elitei maghiare, potrivit căruia Budapesta, datorită experienţei imperiale şi poziţiei geostrategice, va răzbi curând Bucureştiul: sincer, nu cred în realismul acestui proiect, deşi însuşi prim-ministrul Bethlen István a cochetat cu ideea”.

 

09/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Purificarea etnică a orașelor, parte a procesului de maghiarizare forțată a Ardealului

 

 

 

 

 

 

 

 

ORAŞELE SUNT ARTIFICIAL MAGHIARIZATE

În articolul de faţă vom avea în vedere un alt aspect al procesului de maghiarizare a Ardealului, aplicat într-un mod dur de autorităţile maghiare timp de mai bine de două secole şi care a devenit de-a dreptul furibund după 1867, în urma instituirii dualismului austro-ungar.

Este vorba de „purificarea etnică” a centrelor orăşeneşti, practic de interdicţia pentru români, în special, de a-şi stabili reşedinţa în mediul urban.

Era şi acesta un mijloc de a menţine naţiunea majoritară a Transilvaniei departe de bunăstarea economică, de avantajele unui mediu cultural şi educaţional adecvat şi de posibilitatea de a avea un standard de civilizaţie corespunzător acelor momente istorice.

Această stare de fapt, biseculară, şi care dusese la un raport nefiresc din punct de vedere etnic al componenţei mediului urban ardelenesc, a fost menţionată şi în discursul de instalare de către primarul patriot Emil A. Dandea, în cea dintâi legislatură în care s-a aflat în fruntea oraşului Târgu-Mureş (1922-1926).

Acest lucru a dus la o reacţie ostilă a politicienilor maghiari şi a presei maghiare locale.

Spre evidenţierea justeţei respectivei afirmaţii, Gazeta Oficială a Oraşului Târgu-Mureş, „ORAŞUL”, Anul I, Nr. 18, din 29 Sept. 1923, sub genericul Răspunsuri, la p. 170-171, nuanţează chestiunea şi o argumentează pe baza unui ordin emis de conducerea oraşului Turda.

Redăm in extenso acest articol:

„Cu ocazia instalării sale, primarul — între altele — a afirmat că oraşele, şi aşa şi Tg.-Mureşul a fost maghiarizat şi menţinut unguresc în mod artificial.

Pentru această afirmaţiune însă a fost atacat fără scrupul. Ne fiind aici locul pentru a trata mai pe larg chestiunea aceasta, întru dovedirea afirmaţiei primarului, deocamdată reproducem numai o hotărâre adusă relativ nu de mult de congregaţia oraşului Turda*; asemenea dispoziţiuni, sau similare, sigur că s-au luat mai în toate oraşele situate în «marea valahă», adică în Ardeal, deci de sigur şi în Tg.-Mureş.

La măsurile locale o să revenim, acum să vedem documentul.”**

„Anno 1711, die 19. mensis Iulii.

In congregatione Totius, Universitatis Nobilium Oppidi Thorda.

Conclusum***

Aflăm că românii se înmulţesc foarte tare între noi, spre dauna noastră…Oraşele şi satele vechi şi frumoase locuite înainte de maghiari şi saşi, într’atâta sunt pustiite de locuitori, prin «marea valahă»că acum nici de veste nu le mai putem auzi.

Pentru motivul amintit mai sus, hotărâm în comun că fiecare cetăţean sau văduvă din oraş este îndatorat a alunga, în curs de 8 zile, din casele şi pământurile lor pe toţi Românii, aflători la casa sau pe pământurile lor, iar dacă nu voiesc să meargă, să fie alungaţi.

Dacă se va afla vre-un cetăţăn ori văduvă atât de neajutorată, cât nu-l poate alunga cu forţa sa, ofiţerul oraşului este obligat a-i dea ajutor.

Dacă se va afla vre-un cetăţăn sau văduvă care nu va duce la îndeplinire ordinul să fie pedepsit, în mod irevocabil, până la 12 fl. [orini] şi ofiţerul oraşului, luând cu sine destule forţe, este dator să alunge pe astfel de valahi refractari şi să le alunge vitele de pe teritoriul oraşului.

Tot în această adunare se hotărăşte ca nimeni […] dintre locuitorii din Turda Nouă şi Veche să nu dea românului nici casă, nici loc de casă, nici loc extern; să nu-i vândă şi să nu-i dea loc de locuit aici; care loc, dacă va fi vândut cu drept de moştenire, sub orice titlu, se va confisca pentru oraş şi executorul îl va alunga (pe român) din oraş […]

Dacă însă se va afla cineva dintre noi, care nu va observa una sau alta din condiţiile susnumitului ordin, se va pedepsi, mox et de facto****, cu 24 fl.[orini] şi dacă va fi refractar şi mai departe să fie un om descalificat.”

(Urmează 135 de semnături).

 Selecţia textului şi comentariu, note, prof. Alexandru CIUBÎCĂ

http://www.cuvantul-liber.ro/ ORAsELE-SUNT-ARTIFICIAL-MAGHIARIZATE

*) Blasiu Orbán: Oraşul Turda şi jurul, B[uda]pesta, 1889. (nota redacţiei)

**) Asupra documentului ne-a atras atenţia neobositul cercetător al archivelor dl T. Popa, prof. la Liceul „Gh. Bariţiu” din loc.[alitate] (nota redacţiei)

***) În anul 1711, în ziua a 9-a a lunii iulie.

În adunarea tuturor, a unanimităţii nobililor cetăţii Turda. Hotărâre (traducerea noastră)

****) Imediat de pus în practică (traducerea noastră)

Notă: Prescurtările din document aparţin redacţiei bilunarului „Oraşul”.

09/08/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

O ISTORIE A ZILEI DE 9 AUGUST. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

9 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

48 î.Hr.: Iulius  Cezar îl învinge pe Pompei, în bătălia de la Pharsalos in Grecia, deși acesta avea efective de două ori mai mari decât Cezar. Înfrânt, Pompei se refugiază în Egipt, unde este asasinat la 28 septembrie 48 î.Hr. din ordinul regelui Ptolemeu al XIII-lea, Theos Philopator.

 

 

 

 

 

117: A murit împăratul roman Traian.

 

 

 

Împăratul Traian

 

 

 

 

 

 

Marcus Ulpius Nerva Traianus (n.18 septembrie 53), a domnit între anii 98 -117 ), fiind  al doilea dintre cei așa-ziși cinci împărați buni ai Imperiului Roman (dinastia Antoninilor) și unul dintre cei mai importanți ai acestuia. În timpul domniei sale, imperiul a ajuns la întinderea teritorială maximă.

  Traian a lansat in anul 101 o expediție în regatul Dacia , aflat la nord de Dunare și l-a forțat   pe regele Decebal să capituleze. Traian s-a întors la Roma încununat cu succes și a primit titlul de Dacicus Maximus.

Totuși, la scurt timp, Decebal a adus iarăși probleme Imperiului Roman, încercând să convingă regatele vecine nord-dunărene să i se alăture.

Traian se hotărăște să atace din nou, inginerii săi construind un imens pod peste Dunăre, și reușesc să cucerească Dacia în 106, capitala dacilor, Sarmizegetusa fiind distrusă.

 

 

 

 

 

Decebal - the ancestor of Romanians | Romanian flag, Romania ...

Decebal

 

 

 

 

 

Regele Decebal s-a sinucis, iar în locul capitalei distruse Traian a construit un nou oraș, numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa.

A hotărât să colonizeze Dacia cu romani și a anexat-o la imperiu, ca provincie romană.

 

 

 

 

 

 

 

378: Bătălia de la Adrianopole –  O armată romană condusă  de împăratul Valens (n.328), a fost înfrânta  de triburile germancie ale vizigoţilor.

Sub presiunea invaziei hune, Valens acceptase stabilirea vizigoților ca foederati în sudul Dunării (376), însă aceștia au declanșat o mare răscoală antiromană.

 

 

 

 

 File:Valens Honorius Musei Capitolini MC494.jpg

 

 

Flavius Julius Valens Augustus (328-9 August 378), a domnit intre anii 364-378.

 

 

Valens s-a angajat  în lupta cu  vizigoții  în bătălia de la Adrianopol (9 august 378), fără a mai aștepta sosirea întăririlor lor din Occident,dar  armata romană a fost înfrântă de  căpetenia Frithigern, sprijinită de contingentele aliate  ostrogote. Împaratul și-a găsit  moartea pe câmpul de luptă, fiind ucis împreună cu mai mult de  jumătate dintre  soldații  săi.

Această bătălie a fost unul dintre punctele de cotitură ale antichității târzii, care a accelerat dezintegrarea Imperiului Roman și a schimbat balanța puterii în favoarea popoarelor invadatoare germanice.

 

 

 

833: A murit al șaptelea calif abbasid, Al-Mamun (n. 14 septembrie 786).

A intemeiat la Bagdad una dintre cele mai importante instituții culturale din istoria civilizațiilor: celebra „Casă a înțelepciunii”.

A domnit de la 813 până la moartea sa în 833.

 

 

 

 

 1048: A murit Papa Damasus al II-lea,  cel de al treilea   papa german al Romei  (numele laic: Poppo von Brixen). Pontificatul lui a durat din 17 iulie până în 9 august 1048.

Din 1039 a fost episcop de Brixen participând și la sinoadele de la Pavia, Sutri și Roma (între 1046 și 1047).

În 1047, împăratul Henric al III-lea l-a numit, de Crăciun, papă, la Pöhlde.

O armată întreagă l-a însoțit la Roma, având sarcina să-l dea jos pe papa Benedict al IX-lea, chiar cu forța. Acesta fusese răsturnat de pe tron cu un an în urmă, dar ajunsese din nou la putere după otrăvirea papei Clemens al II-lea.

Poppo nu a deținut demnitatea papală decât 24 de zile, numindu-se Damasus al II-lea. Moartea lui a survenit la Palestrina, probabil din pricina malariei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu este exclusă nici ipoteza conform căreia ar fi fost otrăvit și el. Mormântul lui Damasus se află la biserica „San Lorenzo fuori le mura” (Roma).

 

 

 

 

 

1173: La Pisa  a început construcția  Catedralei si a  clopotniței care avea să devină turnul înclinat din Pisa.

 

 

 

 

Celebrul turn înclinat din Pisa începe să se îndrepte - Editia de ...

 

 

 

 

1329: La Quilon (europenizat Kollam, in statul Kerala  din India), a fost infiintata  de papa Ioan al XXII-lea  prima dioceza romano-catolica, unul din marile centre de misionariat a dominicanilor si franciscanilor.

La rangul de episcop al Episcopiei romano-catolice de Quilon – prima Dieceza Catolică din India, a fost ridicat  francezul de origine catalana Jordanus Catalani,  misionar dominican  și explorator în Asia.

 

 

 

 

1483: Este deschisa la Roma, dupa celebrarea unei Messe divine, Capela Sixtina de la Vatican.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1537: S-a nascut  matematicianul, astronomul si umanistul italian Francesco Barozzi ; (d.23 noiermbrie 1604).

 

 

 

 

1601: Mihai Viteazul, domnul muntean  unificator al celor trei ţări române (1593-1601), a fost ucis pe Câmpia Turzii, din ordinul generalului austriac Gheorghe Basta, fostul sau aliat.

 

 

Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei, portret

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai - septembrie  1600

 Mihai Viteazul, domn al Munteniei, Ardealului şi a toată Ţara Moldovei

Harta Principatelor româneşti sub Mihai Viteazul, mai – septembrie 1600

În zorii zilei de 9 august 1601, stil vechi (19 august 1601, stil nou), domnitorul Mihai Viteazul este asasinat mişeleşte din ordinul generalului Habsburgic Gheorghe Basta.

În urma strălucitelor victorii ale lui Mihai Viteazul în Muntenia, Bulgaria, Transilvania şi Moldova, personalitatea sa a ajuns să inspire respect şi îngrijorare în minţile vecinilor, inclusiv cele ale aliaţilor austrieci, care au constatat capacitatea lui Mihai de a consolida cele trei principate româneşti şi a promova interesele acestora prin acţiuni independente, rapide, ferme şi foarte eficace care la un moment dat ar fi putut deveni defavorabile casei regale a Austiei.

Astfel contextul internaţional a devenit net nefavorabil lui Mihai Viteazul. Puterile vecine vedeau în noul stat o contradicţie cu interesele proprii. Habsburgii (austriecii) îşi vedeau ameninţate planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera de influenţă, Polonia nu dorea pierderea controlului asupra Moldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Muntenia.

Mai mult chiar, noul stat reprezenta o formulă puternică, capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de insubordonarea nobililor maghiari din Transilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul Domn.Mihai nu reuşeste să înfrîngă revolta nobililor maghiari sprijiniti de generalul Basta (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul.

În scurt timp Moldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să reziste atacului polon asupra Munteniei, însă şi pe acest tron se va urca un membru al familiei Movileştilor, Simion Movilă.

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea al Austriei, care, în contextul reînscăunării lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român. Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti. Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory din Transilvania.

Continuă prin a recupera Muntenia gonindu-l pe Simion Movilă de pe tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri, perspectivă cu care împăratul Rudolf al II-lea nu putea fi de acord. Din ordinul generalului habsburgic Basta, pe 9 august 1601, Mihai Viteazul este asasinat.

Capul său este luat de unul dintre căpitanii domnitorului, adus în Muntenia şi înmormîntat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lîngă Tîrgovişte.

Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris: “Aici zace cinstitul şi răposatul capul creştinului Mihail, Marele Voievod, ce au fost domn al Munteniei, Ardealului şi Moldovei.

 

 

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

Fosta Troiţă de lemn de la mormîntul lui Mihai Viteazul (1923-1977)

Mormîntul capului lui Mihai Viteazul, la mănăstirea Dealu, România

Asasinarea lui Mihai Viteazul la Turda, gravură realizată la Leiden, Olanda, 1703

Fosta Troiţă de lemn de la mormîntul lui Mihai Viteazul (1923-1977)

 Mormîntul capului lui Mihai Viteazul, la mănăstirea Dealu, România

 

 

 

 

 

 1776: S-a nascut Lorenzo Romano Amedeo Carlo Avogadro, conte de Quaregna și Cerreto (d. 9 iulie 1856) a fost fizician si chimist italian,  fost membru al Academiei de Științe și a Societății Italiene „dei XL” (a celor 40).

 

 

 

 

 

 

 

În 1811 a emis așa numita „ipoteză moleculară”, potrivit căreia două volume egale din orice gaz, aflate la aceeași presiune si temperatura , conțin același număr de molecule.
Numarul lui Avogadro cunoscut și sub denumirea de constanta lui Avogadro, este aproximativ egal cu 6,023×1023 mol-1 și reprezintă numărul de molecule conținut într-un mol de substanta.

 

 

 

 

1810: Imparatul francez  Napoleon I  anexeaza  la  Imperiul  său, regatul Westfalia.

 

Regatul Westfaliei - Wikipedia

 

 

 

 

 

1871:  S-a născut dramaturgul Leonid Andreev, autor al operelor “Viaţa omului” şi “Cel care primeşte palme”; (d. 12 septembrie 1919).

 

 

 

 

 

1896: S-a născut filosoful şi psihologul Jean Piaget; (d. 16 septembrie 1980).

 

 

 

 

 

Jean Piaget

 

 

 

 

1902: Edward al  VII-lea  şi  printesa Alexandra a Danemarcei, sunt încoronati rege si regina a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Eduard al VII-lea (n. Albert Edward, la 9 noiembrie 1841 – 6 mai 1910) a fost rege al Regatului Unit și al dominioanelor britanice și împărat al Indiei de la 22 ianuarie 1901, până la moartea sa, la 6 mai 1910.

 

 

 

 

  

 

 

1916: S-a nascut politicianul comunist roman Manea Manescu ; (d. 27 februarie 2009).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  A fost Ministrul de finanțe al României (1955-1957), membru al CC al PCR (1960-1979, 1982-1989) și al Comitetului Politic Executiv (1969-1979, 1984-1989). Între 1967 și 1972 era președinte al Consiliului Economic, iar ulterior va deveni viceprim-ministru (din 1972) și prim-ministru (1974-1979).

În 22 decembrie 1989, alături de Emil Bobu, i-a însoțit pe soții Ceaușescu în elicopterul cu care au zburat din clădirea Comitetului Central PCR în care pătrunseseră revoluționarii.

Deși inițial a fost condamnat la detenție pe viață pentru că, în calitate de membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, a aprobat reprimarea revoluției, ulterior pedeapsa s-a redus la 10 ani de detenție.

Conform unui articol din statutul Academiei Române care prevede că sunt excluși toți acei membri care au suferit condamnări penale, a fost exclus din Academia Română.

 

 

 

1919: A încetat din viaţă compozitorul, pianistul şi dirijorul Ruggero Leoncavallo. Vestit prin opera sa “Pagliacci”, el a compus şi muzică pentru balet (“Viaţa unei marionete”), muzică simfonică, canţonete, muzică religioasă, de cameră etc; (n. 23 aprilie 1857).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1938: A încetat din viaţă etnologul, arheologul si exploratorul Leo Viktor Frobenius, unul dintre cei mai importanți etnografi germani

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A condus expediţii în Africa (1904-1935) şi a explorat numeroase centre de artă preistorică în Norvegia, Austria, Spania şi Africa (n. 29 iunie 1873).

 

 

 

 

1939: S-a nascut Romano Prodi, om politic italian, sef al primului guvern italian de centru-stanga de dupa razboi; ex-presedinte al Comisiei Europene.

 

 

 

 

 

 

 

1945: Statele Unite ale Americii au lansat a doua bombă atomică, asupra oraşului japonez Nagasaki.

Au fost ucise 39.000 de persoane  de explozie si de radiatiile care au urmat.

La data de  6 august prima bombă atomică lansată de aviatia americană distrusese oraşul Hiroshima, în încercarea de a forţa Japonia să capituleze

 

 

 

 

 

 

1948: S-a nascut la  Gorcea, Jud. Caras-Severin,  juristul şi omul politic român Antonie Iorgovan, supranumit “parintele Constitutiei României”; (d.04.10. 2007).

 

 

 

Antonie Iorgovan şi Dan Iosif au murit iradiaţi | VoceaValcii.ro

 

 

 

 

 

 

1962:  A încetat din viaţă scriitorul Herman Hesse, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1946: “Jocul cu mărgelele de sticlă”, “Lupul de stepă”, “Narcis şi Gură de aur” (n. 2 iulie1877).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1963: S-a nascut renumita cantareata americana  Whitney Houston ; (d.11 februarie 2012).

 

 

 

 

 

 

1968: S-a nascut  actrita Gillian Anderson, protagonista serialului „Dosarele X”.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1969: A murit la Bucuresti, dr.Constantin Ion Parhon.

întemeietorul şcolii româneşti de endocrinologie , membru al Academiei Romane (1948-1969); (n. 28 octombrie 1874, Câmpulung Muscel).

Medic endocrinolog şi neuropsihiatru, om politic, membru titular al Academiei Române din 22 mai 1939.

A fost atras  de ideile socialiste din tinereţe si membru al PCR încă de la fondare.

Pe 1 mai 1917, la Iaşi, alături de Nicolae Lupu şi Grigore Iunian, fondează Partidul Muncii. In data de  25 decembrie 1918, această formaţiune politică a fuzionat cu Partidul Ţărănesc.

În anul 1921, s-a fondat Partidul Comunist Român. Împreună cu câţiva colegi din PNŢ, s-a alăturat noului partid, exponent al ideologiei marxist-leniniste.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Parhon nu a avut o activitate politică notabilă până la venirea comuniştilor la putere. În anul 1946, este ales preşedinte al Asociaţiei Române pentru Legăturile cu Uniunea Sovietică (ARLUS). De asemenea, va fi ales deputat de Maramureş la alegerile din 19 noiembrie 1946.

Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri în stat de către comunişti şi lichidarea oricăror forme de opoziţie faţă de noul regim.

După abdicarea regelui Mihai şi proclamarea Republcii pe 30 decembrie 1947, a fost numit preşedinte al prezidiului provizoriu al RPR, iar după adoptarea Constituţiei Populare pe 13 aprilie 1948, a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al prezidiului Marii Adunări Naţionale.

 

 

 

 

 

 

 

1969: A încetat din viaţă fizicianul  Cecil Frank Powell, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică; (n. 5 decembrie 1903).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost un fizician britanic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 1950 pentru dezvoltarea metodei fotografice de studiere a proceselor nucleare și pentru descoperirea pionului (mezon pi), o particulă subatomică de masă mare. 

Pionul s-a dovedit a fi particula ipotetică propusă în 1935 de japonezul Yukawa Hideki în teoria sa privind fizica nucleară.

Powell a primit și Medalia de Aur Lomonosov în 1967, și a fost cosemnatar al Manifestului Russell-Einstein în 1955, care sublinia  pericolele reprezentate de armele nucleare și cerea liderilor lumii să caute soluții pașnice la conflicte.

 

 

 

 

 

 

1969: Actrita americana Sharon Tate, in varsta de 26 de ani,  sotia regizorului Roman Polanski  a fost gasita ucisa  bestial in locuinta sa din Los Angeles. Era   însărcinată in luna a 8-a.

 

 

 

 

 

 

 

Autorii odioasei crime au fost membrii unei  bande de hippies, condusă de Charles Manson.

 

 

Charles Manson

 

 

În ianuarie 1971, Charles Manson si trei din adepții săi – Susan Atkins, 22 de ani, Patricia Krenwinkel, 23 de ani  şi Leslie Van Houten, 21 de ani – au fost condamnaţi, după cel mai lung proces pentru judecarea unei crime  din istoria Statelor Unite.

 

 

 

 

 

 

1974: Vicepresedintele american Gerald Ford preia presedentia S.U.A., in urma demisiei presedintelui Richard Nixon cauzata de scandalul Watergate.

 

 

 

 

 

 

Gerald Ford

 
 

 

1975: A încetat din viaţă compozitorul, pianistul şi pedagogul  rus Dmitri Şostakovici, unul dintre marii creatori ai muzicii secolului al XX-lea (n. 25 septembrie 1906).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1990: Anexarea Kuweitului de către Irak, este declarata nula si neavenită de catre consiliul de Securitate al ONU, care solicită retragerea imediată a armatei agresoare irakiene din aceasta țară.

 

 

 

 

1991: A murit Cella Delavrancea, stralucita  pianistă, critic muzical şi profesor, fiica cea mare a scriitorului Barbu Ştefănescu Delavrancea, una din prietenele intime ale reginei Maria a României; (n. 15 decembrie 1887).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1993: Albert al II-lea al Belgiei  depune jurământul de credință pe Constituție, devenind regele acestei tari.

 

 

 

 

 

 

Născut la 6 iunie 1934, al doilea fiu al lui Léopold al III-lea şi reginei Astrid , a devenit regele Albert al II-lea pe 9 august 1993, după decesul, fără copii a fratelui său, regele Baudouin .

 În cursul domniei sale, Albert al II-lea a consacrat multă energie apărării coeziunii ţării, atunci când un conflict politic între francofoni şi vorbitorii de olandeză s-a agravat, în vara lui 2007, dar şi după alegerile din iunie 2010.

El a anunţat pe 3 iulie că a decis să abdice, invocând o oboseală şi starea fragilă a sănătăţii sale, la vârsta de 79 de ani. „După 20 de ani de domnie, consider că a venit momentul predării ştafetei generaţiei viitoare”, a declarat el.

  Albert al II-lea, a semnat actul de abdicare în favoarea fiului său mai mare Philippe, în cadrul unei ceremonii transmise în direct la televiziune, în Palatul Regal din Bruxelles, în prezenţa Guvernului şi Corpurilor constituite.

 

 

 

 

 

1999: Președintele Rusiei, Boris Elțîn, îl numeste pe seful Serviciului Federal de Securitate al Rusiei , Vladimir Putin în funcția de prim ministru.

Vladimir Vladimirovici Putin (n. 7 octombrie 1952, Rusia) este un om politic rus, fost membru PCUS,  a devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn și- a dat  demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000.

În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.

 Imaginea lui Putin de persoană care impune aplicarea legilor și ordinii și abordarea sa intransigentă față de cel de-al Doilea Război Cecen împotriva Republicii Cecene Icikeria, au întărit repede popularitatea lui Putin și l-au permis să-și depășească toți rivalii.

După demisia lui Boris Elțin, din decembrie 1999 a ocupat funcția de Președinte interimar al Federației Ruse.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei.

Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției). În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.

 

 

 

 

 

 

2003: A decedat actorul și cântărețul american de culoare Gregory Hines; (n. 14 februarie 1946).

 

 

 

Gregory Peck - - Biography

 

 

 

 

 

 

 

2006: A murit astrofizicianul american James A. Van Allen.

 

 

 

 

James Van Allen (1914–2006) | Astronomy.com

 

 

 

 

În 1958 a descoperit cele două centuri de radiaţii ale Pământului, care-i poartă numele; pionier al cercetării spaţiale americane, în special în domeniul programelor de satelit ale SUA; (n. 1914).

 

 

 

 

 

2008: A murit poetul palestinian Mahmoud Darwish, figură importantă a literaturii arabe contemporane.

 

 

 

 

Mahmoud Darwish - BOMB Magazine

 

 

 

 

Mahmoud Darwish s-a născut la 13 martie 1941 în Al-Birwa, un sat situat în partea de vest a Galileei, în Palestina sub mandat britanic, într-o familie de arabi musulmani. În 1948, în urma luptelor dintre evrei și arabi în zonă, familia sa a fost forțată să se refugieze în sudul Libanului, satul lor fiind ulterior distrus de armata israeliană.

A publicat peste 30 de volume de poezie și 8 volume de proză. În 1965, acesta a stârnit reacții tumultuoase din partea publicului, recitând în Nazaret unul dintre primele sale poeme, intitulat “Bitaqat huwiyya” (Cardul de Identitate).

În câteva zile după acest eveniment, poemul devenise cunoscut în întreaga țară și chiar și peste hotare.

Acesta a fost publicat în cel de-al doilea volum de poezie al lui Darwish, intitulat „Frunzele măslinilor” (Haifa, 1964), refrenul acestui poem devenind un simbol al identității arabe: „Consemnează: sunt Arab.” 

 

Mahmoud Darwish a câștigat nenumărate premii, lucrările sale fiind publicate în 20 de limbi străine. Una dintre temele centrale ale poeziei sale, face adesea referire la patrie și la locurile sale de origine, din Palestina . Poeta Naomi Shihab Nye se referea la Darwish precum „suflul esențial al poporului palestinian, un martor elocvent al exilului și al apartenenței.

 

 

 

 

2015: A decedat regizorul britanic de film şi televiziune Jack Gold; (n.28 iunie  1930) .

 

 A făcut parte din  curentul relist britanic  Free Cinema.

 

 

An Evening with Jack Gold: Scenes from a Life in Film » The Cinema ...

 

 

A fost  autorul filmelor „Goodnight Mister Tom”, „The Naked Civil Servant”, „The Medusa Touch”, „Inspector Morse”, „Kavanagh QC” și  a fost recompensat cu două premii BAFTA.

A fost de asemenea nominalizat la premiile Primetime Emmy și a fost selectat în cursa pentru trofeul Palme d’Or de la Cannes.

În filmele sale a colaborat cu John Hurt, Richard Burton, John Thaw, Peter O’Toole, Anthony Hopkins.

 

 

 

 

 

 

2019: A încetat din viață  la vârsta de 93 de ani, sculptorul grec Panayiotis Vassilakis (Takis), considerat unul dintre părinţii artei cinetice ți pionier în scenografie şi aranjamente muzicale pentru piese de teatru .

Takis s-a născut Panagiotis Vassilakis la Atena în 1925 și a luptat în rezistența antinazistă greacă în timpul celui de-al doilea război mondial.

 

 

 

Takis, 93, Greek artist who harnessed the power of magnetism - The ...

Inspirat de Picasso, Giacometti și sculptura greacă clasică, Takis s-a mutat la Paris în anii 1950, unde a câștigat atenția pentru utilizarea avant-gardă a câmpurilor magnetice, a tehnologiei, a energiei electrice și a luminii. A petrecut timp lucrând și în SUA și Marea Britanie.

Takis, a devenit  faimos  folosind în arta sa  lumini, forme și culori în mișcare.

De-a lungul celor 70 de ani de carieră, Takis a fost o figură de pionierat în mișcarea de artă „cinetică” a  secolulului  XX, în care operele de artă folosesc mișcarea, sau impresia de mișcare, pentru a crea un efect vizual puternic.

 

9 august este:

 

 

În Singapore – Sarbatoare națională – Proclamarea în 1965 a independenţeişi a republicii , dupa ce această mică republică a ieșit din componența Federației Malaieziene.

 

 

 

 

 

 

 

Republica Singapore, este un oraș-stat insular și cea mai mică țară din Asia de Sud-Est, a cărei suprafață totală este de 704 km², are o populație de  4.326.000 locuitori, și o  densitate de 6.389 loc/km².

Această țară este situată în sudul Peninsulei Malayeziene și a statului Malaysia,  la  137 km nord de  Ecuator, iar orașul Singapore face parte din primele zece cele mai moderne orașe din lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

Sfântul Apostol Matia

 

 

 

Sfantul Apostol Matia

 

 

 

Sfântul Matia  a fost ales in ndul celor doisprezece Apostoli, in locul lui Iuda Iscarioteanul, prin tragere la sorți.

Sfantul Evanghelist Luca ne relatează acest episod in Faptele Apostolilor: “si au pus inainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis si Iustus, și pe Matia.

Si, rugandu-se, au zis: “Tu, Doamne, Care cunoști inimile tuturor, arata pe care dintre acestia doi l-ai ales sa ia locul acestei slujiri si al apostoliei din care a cazut Iuda, ca sa mearga in locul lui.

Si au tras la sorti; si sortul a cazut pe Matia; si el s-a randuit impreuna cu cei unsprezece apostoli“ (Fapte 1:23-26).

Sfantul Matia s-a nascut in Betleem, din tribul lui Iuda. A studiat Cartile Legii cu Sfantul si Dreptul Simeon. La inceput a facut parte din cei saptezeci de Apostoli.

Sfantul Apostol Matia a vestit Evanghelia lui Hristos in Iudeea, Macedonia si Etiopia.

Potrivit unor documente Apostolul Matia ar fi primit martiriul in Etiopia, in vreme ce alte scrieri vorbesc de plecarea sa din Etiopia spre Macedonia si Iudeea, locuri unde va vesti invatatura lui Hristos.

Acestea din urma documente vorbesc de aducerea sa la Templu, din porunca arhiereului Anania, spre a raspunde acuzatiilor aduse de iudei ca propovaduieste un proroc fals, pe Iisus Nazarineanul. Pentru ca nu refuza sa-si lepede credinta in Hristos, Sfantul Apostol Matia este batut cu pietre pana la moarte.

Ca acestia sa nu fie acuzati de romani pentru ucidere nedreapta, i-au taiat capul Sfantului Matia, cu o secure. Amintim ca romanii apelau la aceasta practica, atunci cand cineva se ridica impotriva Cezarului.

Astfel, moartea Apostolului Matia are drept motiv nerespectarea legii romane si nu credinta in Hristos.

Potrivit traditiei, moastele Sfantului Apostol Matia au fost aduse la Roma de imparateasa Elena, in anul 324.

O parte din ele a fost trimisa in Trier, cel mai vechi oras din Germania.

Aici, ele au fost descoperite in urma unor lucrari de restaurare a unei biserici.

Dupa aceasta descoperire, ele au fost mutate in biserica abatiei benedictine, care isi va lua numele Sfantul Apostol Matia. Aceasta abatie este in prezent un mare centru de pelerinaj pentru Biserica Romano-Catolica.

Tinand seama ca exista doua versiuni cu privire la locul mortii sale, sunt si documente care vorbesc despre prezenta moastelor sale in Georgia de astazi.

Poate fi veridica si aceasta varianta, daca tinem seama de faptul ca Etiopia este identificată de unii cercetători cu estul Georgiei.

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY :

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. wikipedia.org

  2. Crestin Ortodox

  3. Istoria md.

  4. Istoricul zilei blogspot.com

  5. Mediafax.ro

  6. Lessignets.com

  7. Rador.ro

  8. Youtube.com

 

09/08/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: