Costă tare scump la Chișinău, să fii român adevărat!

 

 

 

 

Amendată pentru arborarea drapelului românesc!

 

Diana Crudu, româncă din R. Moldova, a fost amendată pentru faptul că în anul Centenarului, mai exact în luna decembrie 2018, a arborat în curtea sa un tricolor românesc. Femeia este dezamăgită de decizia autorităților. Cu lacrimi în ochi, Diana Crudu a transmis un mesaj, pentru toți românii, în special pentru clasa politică de la București: să nu mai finanțeze regimul de la Chișinău, transmite www.deschide.md, preluat de Romanian Global News.

„Uitați-vă, oameni buni, cât costă arborarea unui drapel! Astăzi mi-a venit o încheiere de la executorul judecătoresc care mă anunță că trebuie să achităm 1500 de lei pe un proces verbal pe care nu am avut posibilitatea să-l contest. Fiecare român din România mănâncă mai puțin ca să poată oferi burse studenților basarabeni, peste 5000 burse anual, fiecare cetățean român rupe de la el ca să poată trimite un ajutor medical, iar aici, „parodia” R. Moldova, pentru simpla arborare a unui drapel pe un pilon privat, în curte, ne aplică o amendă de 1500 lei”, spune Diana Crudu într-un live transmis pe pagina sa de Facebook.
Întro altă încheiere judecătorească Diana Crudu este obligată să achite 11600 lei, în urma examinării a 4 dosare deschise pentru arborarea drapelului.

Femeia spune că împreună cu cheltuielile pentru avocați, cheltuieli judecătorești, suma totală ajunge la aproape 40 mii lei. Însă, potrivit ei „nu e vorba de bani”, dar mai deranjant este faptul că „instanța o obligă să-și ceară scuze publice pe Facebook” pentru că a recurs la acest gest.
„Pe o faptă de omor oamenii plătesc câte 40 mii lei și sunt achitați, iar noi pentru că am arborat un drapel în anul centenarului am ajuns să fim bătaie de joc a autorităților din R. Moldova.

Să te persecute pentru că ești român, că ești altfel și vrei altceva pentru Basarabia asta e culmea”, adaugă femeia.
Diana susține că va achita amenda de 1500 lei, pentru a nu-i închide conturile, pentru că amenda a venit pe numele companiei pe care o administrează, deoarece terenul unde era arborat tricolorul este înregistrat pe numele companiei. Totodată, ea va încerca să conteste amenda.

„Tare scump te costă la Chișinău să fii român adevărat!”, a conchis Diana Crudu.
Amintim că, în luna decembrie 2018, după ce Diana Crudu, a arborat un drapel al României în propria sa curte, fostul viceministru de externe, Valeriu Ostalep a depus plângere la poliție pe numele ei, invocând faptul că „a fost încălcată legislația cu privire la folosirea simbolurilor de stat și a cerut tragerea la răspundere a persoanei care a arborat drapelul României”.

 

 

 

 

 

Publicitate

Misterele apariției Valahiei. VIDEO

Răscoala din anul  602 a legiunilor de la Dunăre, regiune unde latinofonii  erau majoritari, a fost esențială  pentru cristalizarea etnică a Romaniei Orientale ca Românie. Ea a prilejuit revărsarea barbarilor, în Peninsulă, degajarea trunchiului “roman” de la nord de fluviu şi scurcircuitarea, pentru mai mult de trei secole, a legăturior politice ale acestuia cu Bizanţul, a facilitat cristalizarea etnică a Romaniei Orientale ca Românie, scrie istoricul militar dr. Mircea Dogaru în https://www.dacoromania-alba.ro/nr12. Termenul de romanus a căpătat definitiv conotaţie etnică, definind poporul sintetizat, în spaţiul etnogenetic tracic, creştin şi purtător direct al moştenirii culturale “romane”, poporul român. Un continent “roman” ca tradiţii, latinofon, creştin, înconjurat de o mare slavo-asiatică şi fără legături politico-militare directe cu Bizanţul grecizat, care doar politic mai putea fi numit continuator al vechiului Imperiu. Procesul a fost favorizat, după “mareea slavă” şi de apariţia bulgarilor turcici (679) care au acţionat ca un ferment pentru societatea slavă sud-dunăreană constituind statul-barieră în calea Bizanţului şi de faptul că şi bulgarii şi slavii se creştinează târziu, decisiv fiind pasul ţarului Boris-Mihail (865) şi opera lui Chiril (Constantin) şi Metodiu, în aceeaşi perioadă. Trăind separat timp de un sfert de mileniu, pentru că nu se puteau căsători cu păgânii, chiar sub ocupaţia celor 27 triburi slave revărsate în Peninsula Balcanică (14 în actuala Bulgarie, 9 în spaţiul sârbo-croat, 4 în Slovenia) şi a Bulgarilor, “romanii”- protoromânii sau românii vechi – îşi continuă evoluţia până în veacul VIII al cărui sfârşit înseamnă începutul culturii unitare româneşti Dridu şi afirmarea lor ca popor nou, modern, latin şi creştin. Oguznăme îi numea “ulaqi”, saga lui Starköd, a lui Egil şi Asmundar, apoi inscripţia de la Sjönheim “Blakumen”, varego-ruşii, “volohi” maghiarii – “romani”, “blaci” apoi “olahi”, slavi sudici şi vestici – “vlahi, valahi”, grecii-blaki, occidentalii “blasi” sau “blazi”, “volos” etc. Ca variante ale lui walc-wolk, termenul desemnând iniţial pentru germanici “ausonul”, vorbitorul de limba “romană”, “romanul” apoi, românul nefiind, după Benjamin de Tudela (1150) nici o diferenţă între vlahii de la Nord şi cei de la Sud de Dunăre.      În veacul VIII, o notiţă de la mânăstirea Kastamonitu îi numeşte “Vlahorinhinii” pe cei care, aliaţi cu slavo-bulgarii atacau teritoriile greco-bizantine. La 818, Analele regilor franci îi numesc “timociani” şi “guduscani” pe românii care, desprinşi din alianţa cu bulgarii se pun, conduşi de ducele Borna, la Dunărea de Mijloc, sub tutela statului crolingian. Între 813-894, Simion Magister şi Leo Grammaticus îi numesc “macedoneni” de neam pe cei luaţi prizonieri şi fixaţi la nord de Dunărea Maritimă de Krum, după căderea Adrianopolului (813) tocmai pentru că erau băştinaşi în Macedonia şi altceva decât grecii. Subzistând printre fraţii lor nordici, urmaşii lor vor lupta, sprijiniţi de flota imperială, împotriva maghiarilor în 894. O bună perioadă de timp bizantinii care, aparţinând acum culturii greceşti îşi ziceau ei înşişi “romei”, au continuat să îi numească “romani” şi i-au acuzat că, proaspăt ieşiţi de sub tutela avară, cu ajutorul lui Samo pe care l-a ajutat să-şi întemeieze un stat în Pannonia (623-624), au încercat să reediteze aventura lui Vitalian, şi să întemeieze un stat “roman” în Hemimontes (Haemus) Rhodopa, Hellas (Grecia), evident de Nord) şi Epir (Miracula Sancti Demetri), cu capitala la Salonic (Săruna). „ Aceştia se mai numesc şi romani, pentru că au venit din Roma şi poartă acest nume până în ziua de astăzi”, nota Constantin Porphyrogenetul.      Numele generic pe care l-au utilizat însă străinii a fost acela de “vlah” cu derivatele sale desemnând “roman” apoi “român”, iar ţara locuită de “vlahi” au numit-o “Balac” (Moise din Choren) “Blokummanaland” (varegii) “Valachen lant” (Cântecul Nibelungilor), Vlahia, Magna Vlachia (Mapamondul Borgian) etc. Adică “Ţara românilor”. Este motivul pentru care toate alcătuirile statale româneşti nord şi sud dunărene s-au numit în evul mediu “Vlahii” sau “Ţări ale românilor” şi pentru care nici o frântură de neam românesc nu are dreptul să-şi aroge doar pentru sine numele de “vlah”. Ca şi cel de “român” de altfel, care, după Nicolae Iorga apare pentru prima dată tot la Constantin Porphyrogenetul, sub forma “românoi”. Pentru că “Vlahi” în accepţiunea străinilor sau “români” în limba literară suntem toţi chiar dacă, în grai local, ne-am numit “rumâni” (daco-românii, adică nordicii, inclusiv timocenii, românii din Balcanii Mici şi cei din Voievodina), “ar(u)mâni” (românii sau vlahii sudici) ori “rumeri” (românii vestici).      Local am purtat denumiri legate de ape (pruteni brodnici, olteni, megleniţi, timoceni) munţi (făgărăşeni) depresiuni (oşeni, braşoveni) regiuni (macedonieni, epiroţi etc.), de starea de dependenţă faţă de popoarele turcice, “albi” (liberi sau mărginaşi, moldovenii şi cei din Ţara lui Asan), “negri” (“maurovlahii” sau “morlacii” din vestul Peninsulei ori “karaulaghii” din Moldova subcarpatică), după credinţă, (gogi), după vecini (ungro-vlahi, rosso-vlahi, arvanito-vlahi) sau porecle date de adversari, exemplu: cuto-vlahi (“câini de vlahi”), “machidoni”, ţinţari”, “cirebiri” etc., dar numele pe care ni l-am dat noi înşine a fost întotdeauna cel derivat din “romanus” – roman, romăn – ROMÂN, teritoriul locuit de noi spunându-i “ţară a românilor” sau “Romanie” apoi “Ţară a românilor” sau “Românie”. Şi doar în limba noastră, derivat din terra-ae, ţară nu înseamnă planeta şi solul pe care călcăm, ci stat, teritoriu locuit de români, totalitatea obştilor înarmate, pentru planetă şi sol noi dispunând, spre deosebire de celelalte popoare neolatine, de cuvântul pământ, derivat din pavimentum, în amintirea pavajului străzilor şi caselor din oraşele noastre distruse de barbari în această etapă a secolelor VII-VIII. O etapă în care am contribuit la sedentarizarea barbarilor slavo-asiatici, la creştinarea lor cu mari sacrificii, potrivit descrierii lui Leon cel Înţelept (886-912) şi arhiepiscopului Theophylact al Ohridei (1090-1108), la etnogeneza noilor popoare vecine, prin sânge, cultură şi teritoriu, de unde românii aproape că nu mai există astăzi, dar în care, în calitate de băştinaşi, au fost secole de-a rândul majoritari: Muntenegru, Kosovo, sudul Serbiei, Macedonia, Bosnia, Albania. Şi nu întâmplător tocmai aceasta a fost una din cauzele masacrelor româneşti începute în veacul XVIII,  şi continuate până la jumătatea secolului XX tocmai în aceste regiuni – faptul că românii erau băştinaşi, având drepturi ancestrale asupra pământului.       Ramurile şi conştiinţa identităţii naţionale       În cadrul colaborării militare cu barbarii slavo-asiatici, aceştia au învăţat de la români, potrivit acuzelor bizantine “să aibă faţă de noi (de romei – n.n.) o ură fără de moarte şi să o transmită spre veşnică amintire din generaţie în generaţie” (Ioannes Catacalon). Colaborarea a adus însă pentru “vlahii cei viteji”, pierderea treptată a teritoriilor dintre Tisa şi Dunărea de Mijloc, unde au căzut sub controlul franco-bulgarilor (sec. IX), a celor dintre Nistru şi Nipru, ocupate de varego-ruşi în secolele X-XIII, dominaţie pecenego-cumană la nord de Dunăre şi “sclavinii”, care au spart unitatea vlahă, la sud. Se adaugă expansiunea ţaratului slavo-bulgar care îşi extinde autoritatea între Tisa şi Dunărea Mijlocie şi, la nord de Dunărea Maritimă, sub Kardam (777-802) Krum (803-814) şi Omurtag (816-831) şi în Macedonia sub Malamir (831-836) şi Presian (836-852). Îndeosebi în nordul Peninsulei Balcanice, slavii au ocupat zonele propice agriculturii, spărgând “subcontinentul” românesc sud-dunărean în insule (linia Sistov-Ekrene-Varna, cu vlahii de la Dristor, Valea Timocului, Balcanii Mici şi Rhodopi, în “Zagora” sau “Ţara lui Petru”, Pind ţinuturile Niş, Skutari-Ipek etc.) şi obligându-i pe românii sudici să se restrângă economic la păstoritul transhumant, prelucrarea pieilor, lânii, lemnului şi pietrei, cărăuşie şi negoţ şi să se extindă spre sud până în arhipelag, dislocaţi de bulgari, potrivit Presbiterului din Diocleea şi dislocându-i la rândul lor pe “romei” (greci). Tot colaborarea cu barbarii, de data aceasta cu pecenego-cumanii introduce în peisajul etnic sud-dunărean o puternică comunitate de români nordici. În urma înfrângerii expediţiilor “cumane” din 1091 şi 1122, Alexios I Cornnen (1081-1118) şi Ioannes III (1118-1143) colonizează pe Vardar şi Moglena mase mari de prizonieri “cumani” care se vor dovedi creştini cu nume gen: “Radu”, “Stan”, Păducel, “Ana” şi care îşi spuneau rămăni. Prinzând rădăcini în Almopia, Ardeea, ei vor intra în istorie ca “meglenoromâni”, vorbind cel mai apropiat dialect sudic, de daco-română. Urmaşii lor, răspândiţi astăzi pe mapamond, mai subzistă în regiune, în faza finală de asimilare, în 8 aşezări din Grecia şi 3 în Macedonia, dintre care numai într-una îşi păstrează limba.      Noi dislocări dinspre nord spre sud au fost provocate de penetrarea valului de migraţie turcic, condus de maghiarii finici, din Ţara Ungului, recent cucerită (896, în Ucraina subcarpatică de astăzi), după 903, în teritoriul dintre Tisa şi Dunăre al ducelui Salanus. Mulţi români vestici vor fi împinşi la est de Tisa, mulţi vor participa, în creuzetul pannon, la etnogeneza ungară, mulţi însă vor fi împinşi spre Adriatica şi Vidin (Dîiu), potrivit lui Anonymus, Simion de Keza şi Chronicon Pictum Vindobonense, întărind rândurile timocenilor şi rumerilor dar şi dislocând noi mase de ar(u)mâni spre sud, dacă este să dăm crezare anonimei “Descriptio Europeae Orientalis” (1308): “Este de notat aici că între Macedonia Achaia şi Thessalonic este un popor foarte mare şi răspândit care este numit Blazi, care şi altădată au fost păstori ai Romanilor şi care trăiau odinioară în Ungaria unde erau păşunile Romanilor din cauza terenului roditor şi plin de verdeaţă. Dar mai apoi fiind ei alungaţi de aici de unguri, au fugit în părţile acelea; ei au în abundenţă brânză foarte bună, lapte şi carne, mai presus de alte naţii”.      Confirmând aceste date, ca şi informaţia amintită a lui Benjamin de Tudela, din 1150, că nu există diferenţe între românii (vlahi) nordici şi sudici, Kekaumenos, într-o cunoscută diatribă împotriva lor, din 1078, insera ştirea că şi vlahii sudici se trag din neamul regelui Decebal care a fost înfrânt şi ucis de romani, iar Kinnamos, referitor la cei din armata ridicată în anii 1161-1168 de Manuel I Comunen împotriva ungurilor, nota că, despre ei “se spune că sunt colonişti de odinioară din Italia”.      Purtând aşadar diverse nume derivate din “român, “rumâni” la nord de Dunăre, rumeri, “ar(u)mâni”, rămăni (timoceni) la sud, dacă li se îngustase aria, la est şi vest, depăşind în schimb linia Jareèek-Philippide-Skok spre sud, ajungând până în Cefalonia (1264), strămoşii noştrii păstrau conştiinţa dublei origini, traco-dace şi romane, şi făceau publică mândria de “romanus”, moştenitor al unui trecut plin de glorie. “Ei se fălesc că sunt romani şi lucru se vădeşte în limba lor, căci ei vorbesc ca romanii”, nota la începutul secolului XIV Ioan de Sultanieh, referitor la populaţia Bulgariei. La nord de Dunăre, în aceeaşi epocă, franciscanul Angelo di Spoleto, misionar papl se plângea că românii nord-dunăreni “parte din mulţimea naţiunii Romanilor” resping păstorii (misionarii catolici – n.n.) care nu le vorbesc limba. Într-adevăr, confirma un secol mai târziu Nicolae de Modrussa, “vlahii aduc ca argument al originii lor faptul că… vorbesc de la origine o limbă populară, anume latină, al cărei uz nu l-au părăsit deloc; şi când se întâlnesc cu străinii, care încearcă să intre în vorbă (cu ei) întreabă dacă ştiu să vorbească ROMANA”. “Se lăudau” aşadar cu păstrarea neatinsă a limbii lor deşi fuseseră copleşiţi de  “valul de barbari” (Antonio Bonfini). Francesco della Valle, Jan Laski, Giovanadrea Gromo, Gáspar Héltai, confirmau în veacul XIV că vlahii toţi se consideră “romani”, motiv pentru care “ei îşi zic în limba lor romani şi dacă vreunul întreabă dacă ştie careva să vorbească în limba lor vlahă, ei spun în felul acesta <<şti romineşti?>> adică şti să vorbeşti în limba română, din cauza că limba lor s-a stricat”. Doi călători anonimi italieni notau în această perioadă că “Acest neam deşi e de rit grec, e totuşi prieten al numelui roman atât datorită limbii coruptă din latină cât şi datorită părerii pe care o au că descind din romani şi cu numele de romani se numesc între ei”. Mai mult, “Socotesc de ocară numele de valah, nevoind să fie numiţi cu alt cuvânt decât romani”.      De ce respingeau cu îndârjire numele de valah, afirmându-se ca români? Pentru că “se fălesc şi astăzi – nota Farkas Kovacsoczy-în mod public că sunt romani”. Că este vorba despre neamul românesc (vlah) în integralitatea sa, nord şi sud-dunărean, au notat numeroşi observatori care au surprins formele dialectale ale numelui ROMÂN. Astfel, în veacul XVII, Johann Fröster scria că vlahii (olahii) îşi zic “Römer (rumeri), Rumuni (rumâni) sau Romani” pentru că sunt “urmaşi ai legiunilor romane de graniţă” care s-au înmulţit în timp, fapt probat prin: nume, latina rustică, vitejie, port, obiceiuri, ocupaţii, dansuri şi conştiinţa unicităţii, deoarece folosesc expresii de genul “Aşa grăiesc Românii!” sau “În mai multe ţări nu sunt Români”.      În veacul XVIII, ungurul Joseph Benko demonstrează autohtonia şi dubla origine a românilor nordici, “pentru că mulţi romani împreună cu dacii indigeni au rămas pe loc, adăpostindu-se în munţi”, iar istoricul Martin Felmer şi geografl Johan Tomka Saski, puneau în circulaţie numele folosite de români pentru integralitatea teritoriului locuit de ei “ROMÂNIA”. Sintetizând, Georg Soterius definea în 1714 poporul român: “Românii sunt acele populaţii europene care stăpânesc nu numai Valchia (Muntenia) şi Moldova care se întâlnesc în mai aproape toate localităţile din Transilvania, unde chiar şi alcăuiesc comunităţile săteşti în întregime, dar se întind şi dincolo de Dunăre până în Grecia şi Dalmaţia. Grecii îi numesc Blakos, de unde a venit latinescu Blacki sau vlahi şi săsescul Bloch. Ei înşişi se numesc Romuni (români) sau Romani”. Iar în Germania, ţara în care astăzi, ia amploare, din raţiuni obscure, printre emigranţii ar(u)mâni, opinia că sunt o entitate distinctă de români, prin urmare o minoritate etnică inclusiv în România, apărea la Toppau, în 1785, Grosse Erdheschriebung care demontra că românii sau vlahii sunt unul şi acelaşi popor, fie că trăiesc la nord, fie la sud de Dunăre. “Românii, numiţi în genere de noi Valachen, care trăiesc în Transilvania şi Valachia (Muntenia şi Moldova-n.n.) au aceeaşi origine cu aceea a valahilor din Tracia, Macedonia, Thessalia şi Albania. Ei se numesc romane (romani) sau rumunje (rumâni) adică romani, deoarece strămoşii lor au fost supuşi şi cetăţeni romani. Numele de vlah pe care românii îl resping cu îndârjire, provine, se pare de la slavi; acesta este folosit şi de greci”.      “Mândria” cu care îşi spuneau români „fălindu-se că sunt descendenţii romanilor”, “indignarea” cu care respingeau, atunci, ca pe o insultă, numele de vlah, dat de străini, convingerea că fac parte din unul şi acelaşi popor, denotă o conştiinţă naţională extrem de puternică, periculoasă pentru popoarele şi populaţiile balcanice ulterior stabilite ori rezultate ale unei etnogeneze pe pământ românesc şi aceasta a fost o altă cauză importantă a genocidului la care au fost supuşi românii cu începere din veacul XVIII, până în zilele noastre, deoarece genocidul etnic periodic este urmat în epoca noastră de genocidul cultural ca metodă de deznaţionalizare. Dacă grecilor români le evocau stăpânul roman de odinioară, al cărui Imperiu “romeii” îl uzurpaseră, slavilor şi slavo-bulgarilor le trezeau probabil aceleaşi sentimente ca şi amerindienii uzurpatorilor anglo-saxoni din America de Nord.      Teama de valahi, stimulată de instinctul de conservare naţională al “colocatarilor” lor în Balcani avea o bază reală. În pofida deznaţionalizării şi contribuţiei lor în veacurile IX-XIV la etnogeneza noilor popoare balcanice, românii sau vlahii sudici rămăseseră încă extrem de numeroşi, deşi dispersat “puternicul neam al vlahilor (diaconul Ioan din Adrianopol, 1354) subzistând ca entitate distinctă în enclavele sale şi fiind, după Henri de Hainaut, împăratul latin de Constantinopol, “oamenii..cei mai puternici şi cei mai tari ai întregului Imperiu şi chiar ai pământului”. Conştiinţa de sine, conştiinţa legitimităţii drepturilor asupra teritoriilor, în calitate de adevăraţi moştenitori ai Romei, îi îndemna nu numai spre afirmare statală de-sine-stătătoare ci şi spre ideea imperială a refacerii stăpânirii romane, idee care i-a înspăimântat şi pe greci şi pe occidentali şi, ulterior, pe otomani. Elocvente sunt în acest sens acţiunile şi declaraţile lui Ioniţă Caloian(1197-1207) care, sprijinit de toţi românii balcanici, la rugămintea românilor nord-dunăreni de a reface România, solicita papei Inocenţiu III (1198-1216) recunoaşterea sa ca “domn” şi împărat al bulgarilor şi vlahilor” pentru că “se trage din sângele romanilor” (Hurmuzaki, I 26). Iar proaspeţilor cuceritori ai Constantinopolului, cavalerii “latini” (occidentali) ai Cruciadei a IV-a, le scria, în primăvara lui 1205: “Eu am mai multe drepturi asupra acestui pământ decât voi asupra Constantinopolului; eu n-am făcut decât să recapăt ceea ce strămoşii mei au posedat odinioară. Voi aţi năpădit într-o cetate şi într-un imperiu în care nu aveţi nici un drept. De altfel eu deţin în mod legal coroana din mâna pontifului suveran (papa – n.n.), în timp ce acela ce se intitulează basileus de Constantinopol, n-a făcut decât să o urzurpe pe a sa. Prin urmare imperiul trebuie să-mi revină mai degrabă mie decât lui. Eu pot să combat cu încredere sub baniera şi cheile Sf. Petru pe aceşti latini care poartă cruci false pe umerii lor. Ei m-au provocat, eu am fost obligat să mă apăr”.      La 14 ianuarie 1205, o oaste de 14.000 de români sud şi nord-dunăreni, incluând şi cumani, l-a învins şi luat prizonier la Adrianopol pe împăratul Balduin care, închis la Târnova, avea să fie executat.      Pericolul reînvierii puterii imperiale romane prin români era aşadar cât se poate de real la începutul Evului Mediu clasic. Un pericol de care a ţinut şi încă ţin seama, papalitatea, regatele (ungar, polon), imperiile Evului Mediu şi Modern (romano-german, otoman, rus) şi statele succesoare lor dar şi grecii, care au deformat prin Bizanţ ideea imperială romană în direcţia construirii unei Elade Mari, sau rudele “materne” ale românilor, albanezii, rupţi de tradiţia europeană prin islamizarea în masă din veacul XVI şi popoarele slave moderne, constituite printr-o contribuţie românească de sânge şi cultură definitorie şi catalizatoare: “ucrainienii”, polonii, cehii sau ceho-slovacii, bulgarii şi slavonii sau “sârbo-croato-slovenii (iugoslavii)”. Toţi au conspirat în diferite etape istorice la împiedicarea alcătuirii statale româneşti la est de Nistru, în Carpaţii Păduroşi, pe Tisa sau la sud de Dunăre, la unificarea etno-politică nord şi sud-dunăreană, acţionând în direcţia deznaţionalizării şi asimilării celor mai legitimi urmaşi ai vechilor romani – ROMÂNII! De teama revendicării moştenirii de drept – PĂMÂNTUL!

 

O ISTORIE A ZILEI DE 4 AUGUST. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

4 august, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

70: Armata romană distruge al doilea Templu de la Ierusalim.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

367: Împăratul roman Valentinian I  îl asociază  la tron pe fiul sau, în vârstă de 8 ani  Gratian, căruia îi acorda titlul de Augustus.

 

 

 

 

 

 

966: A murit Berengar al II-lea  (n. cca.900), fost markgraf de Ivrea și uzurpator al Regatului Italiei din 950 pana in 961.

A fost  ultimul rege înainte de încorporarea Italiei in Imperiul Romano-German.

 

 

 

 

 

 

 

A fost capturat de fortele imparatului Otto I al Imperiului Romano-German  și închis la Bamberg, in Germania, unde va muri.

Soția sa, Willa a petrecut tot restul vieții sale într-o mănăstire germană.

 

 

 

 

 

1060: A decedat  Regele Henric I al Franţei; (n. 1008).

 

 

 

 

 

 

 

 

 Henric I, din dinastia  Capetienilor, a domnit intre anii 1031 – 1069 si a fost fiul regelui Robert al II-lea si al Constantei de Arles .

 Pe 19 mai  1051 el  s-a căsătorit cu Anna de Kiev, având cu aceasta  4 copii:

•  Filip I (1052—1108), moștenitorul tronului Franței;

• Emma (1055—1109);

• Robert (1055—1060);

• Hugo (1057—1102)

Anna de Kiev a fost a treia din cei patru copii ai lui Iaroslav I  cel intelept , Mare Cneaz al Kievului, și a soției acestuia, Ingegerd Olofsdotter a Suediei.

 Dupa moarte, Henric I  a fost succedat de fiul său, Filip I , care era minor în acel timp, astfel ca la conducerea Franței timp de 6 ani a fost Regina Anna de Kiev, având atribuții de regentă.

 

 

 

 

1306: A decedat Venceslau al III-lea Cehul (n. 6 octombrie 1289), rege al Ungariei începând cu 1301, rege al Boemiei din 1305 și rege titular al Poloniei, ultimul din dinastia de Přemysl.

 

 

 

1327: Primul Război de Independență scotian: James Douglas conduce un raid în Weardale și aproape il ucide pe regele Edward al III– lea al Angliei.

 

 

 

 

Sir James Douglas (cunoscut si sub numele de  Douglas cel Negru, n.cca 1286 – d.1330), a fost un cavaler scoțian și lord feudal si unul dintre comandanții cei mai de seamă în timpul războaielor de independență ale scoțienilor.

 

 

 

 

 

 

1526 : A murit  navigatorul Juan Sebastián Elcano.

 

 

 

 

 

 

 

 

De origine bască, Juan Sebastián Elcano (n.1476),  a fost  exploratorul care a finalizat prima circumnavigație a Pământului, preluand după moartea lui Magellan în Filipine,  comanda expeditiei spaniole.

 

 

 

 

 

1532: Ducatul Bretania (Bretagne) este alipit Franței.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1578: Se desfasoara batalia de la Al-Kaar al Kabir (Maroc), dintre portughezi și maurii din Fez.

In cursul luptei, regele Sebastian al Portugaliei  a fost ucis.

Profitand de aceasta, Spania va ocupa Portugalia in 1580 (pana in 1640), anexand și imperiul colonial al acesteia.

 

 

 

 

 

1693: Monahul Dom Perignon (1638 – 1715) a inventat șampania, bautura care a primit acest nume de la regiunea Champagne din nordul Franței.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1704: Englezii cuceresc Gibraltarul, in timpul razboiului spaniol de succesiune (Tratatul de la Utrecht le va recunoaște posesiunea  in 1713).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1792: S-a născut  Percy Bysshe Shelley, poet englez (“Crăiasa Mab”, “Revolta Islamului”, “Prometeu descătuşat”, “Apărarea poeziei”; (d.8.07.1822).

 

 

 

 

 

 

 

 

1821: S-a nascut  Louis Vuitton, producatorul  francez al celebrelor marci de genti Vuitton; (d.27.02.1892).

 

 

 

 

1859: S-a nascut  Knut Hamsun (Knut Pedersen), scriitor norvegian, laureat al Premiului Nobel in 1920; (d.19.02.1952).

 

 

 

 

 

 

 

 A avut un rol important în modernizarea romanului european si este un reprezentant al realismului psihologic, în primul rând prin capodopera sa, romanul Foamea ( 1890).

 

 

 

 

1866: S-a născut Gheorghe D. Mărdărescu, general român, participant la Bătălia de la Oituz și la Campania din Ungaria (d. 5 septembrie 1938).

 

 

 

 

 

 

 

Gheorghe D. Mărdărescu, general al armatei române în timpul campaniei din  Ungaria (1919-1920), decorat de Regele Ferdinand şi Regina Maria cu Ordinul militar “Mihai Viteazul” clasa III-a , pentru acţiunea contra regimului bolşevic a lui Béla Kun. A fostministru de Război (1922- 1926).

 

 

 

1875 : A murit Hans Christian Andersen, autor de poveşti danez autor de poveşti danez („Crăiasa zăpezii”, „Fetiţa cu chibrituri”) (n.02.04.1805).

 

 

 

 

 

 

 

 

1900: S-a nascut  printesa Elizabeth Bowes-Lyon, soţia regelui George al VI-lea al Regatului Unit şi mama reginei Elisabeta a II-a; (d.30.03.2002).

 

 

 

 

 

 

 

 

Elisabeth Bowes-Lyon (Elizabeth Angela Marguerite; 4 august 1900 – 30 martie 2002) a fost soția regelui George al VI-lea al Regatului Unit. După decesul soțului său, i s-a spus Regina Mamă Elisabeta pentru a evita confuzia cu fiica ei, Elisabeta a II-a. Înainte ca soțul ei să devină rege, din 1923 până în 1936, a purtat titlul de Ducesă de York.

Născută într-o familie de nobili scoțieni, ea a devenit cunoscută în 1923, când s-a căsătorit cu Albert, duce de York, cel de al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al Reginei Mary.

În postura de ducesă de York, împreună cu soțul ei și cu cele două fiice ale lor, Elisabeta și Margaret, Elisabeta a întruchipat ideile tradiționale despre familie. Și-a asumat diverse îndatoriri publice și a fost supranumită „Ducesa Zâmbitoare”, datorită zâmbetului pe care îl afișa mereu în public.

În 1936, soțul Elisabetei a devenit pe neașteptate rege după ce cumnatul ei, Edward al VIII-lea, a abdicat pentru a se căsători cu americanca divorțată Wallis Simpson. Elisabeta, în calitate de regină, l-a însoțit pe soțul său în călătorii diplomatice în Franța și în Statele Unite ale Americii, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial.

În timpul războiului, a oferit sprijin moral publicului britanic. Recunoscând rolul ei ca instrument de propagandă, Adolf Hitler a descris-o pe Elisabeta ca fiind „cea mai periculoasă femeie din Europa”. În urma războiului, sănătatea soțului ei s-a deteriorat, Elisabeta rămânând văduvă la vârsta de 51 de ani.

La moartea soacrei ei, Regina Mary, în 1953, fiica ei cea mare, Regina Elisabeta a II-a, avea doar 25 de ani, astfel că Regina Mamă Elisabeta a devenit practic capul familiei. De-a lungul anilor, și-a păstrat popularitatea, chiar și atunci când alți membri ai familiei regale au fost implicați în scandaluri.

A fost foarte activă până la doar câteva luni înainte de moartea sa, la vârsta de 101 de ani, la șapte săptămâni după moartea celei mai tinere dintre cele două fiice ale sale, Prințesa Margaret.

 

 

 

 

1900: S-a nascut Louis Armstrong, celebru interpret american de jazz (d. 06.07.1971).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1912: S-a născut la Stockholm, în Suedia, Raul Wallenberg, diplomatul suedez care a salvat mii de evrei de lagărele de concentrare.

După ce a studiat în Statele Unite în anii ’30 și s-a orientat spre o carieră de afaceri în Suedia, Wallenberg a fost recrutat de Consiliul pentru Refugiați de Război al SUA (WRB) în iunie 1944 pentru a călători în Ungaria.

Având statut de diplomat suedez, sarcina lui Wallenberg a fost să facă tot posibilul pentru a ajuta și a salva evreii maghiari.

 Wallenberg a  distribuit certificate  de protecție emise de legația suedeză evreilor la Budapesta și a folosit fonduri  suedeze pentru a înființa spitale, pepiniere, o bucătărie  și mai mult de 30 de case „sigure” care împreună  formau nucleul „ghetoului internațional” din Budapesta  rezervat evreilor și familiilor lor care dețineau  certificate de protecție suedeze.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când forțele sovietice au eliberat Budapesta în februarie 1945, s-a constatat că peste 100.000 de evrei au rămas în viață , în mare parte din cauza eforturilor lui Wallenberg și ale colegilor săi.

Wallenberg a fost văzut ultima dată în compania oficialilor sovietici la 17 ianuarie 1945, în timp ce Armata Roșie asedia Budapesta.

A fost arestat de sovietici , probabil sub suspiciunea de spionaj și ulterior a dispărut.

Un raport al guvernului sovietic din 1956 sugera că Wallenberg murise la 17 iulie 1947, în timp ce era închis de autoritățile sovietice la infama închisoare Lubyanka din Moscova.

Declarații ulterioare ale unor martori oculari au pus sub semnul întrebării aceste afirmații ale autorităților sovietice as6tfel că data exactă și circumstanțele morții lui Wallenberg nu au putut fi niciodată clarificate.

În octombrie 2016, la 71 de ani de la dispariția sa, oficialii suedezi l-au declarat oficial pe Wallenberg mort.

Pentru acțiunile sale umanitare curajoase , Raoul Wallenberg a fost subiect al numeroaselor eforturi umanitare în deceniile de după presupusa sa moarte. În 1981, congressmanul american Tom Lantos, el însuși unul dintre acei evrei salvați de Wallenberg, a susținut o lege prin care Wallenberg era făcut cetățean de onoare al Statelor Unite . A fost de asemenea  și cetățean de onoare al Canadei, Ungariei, Australiei și Israelului.

Israelul l-a desemnat pe Wallenberg  cu titlul de Drept între popoare. I s-au dedicat monumente și străzi au primit numele lui în întreaga lume.

Există un Comitet Raoul Wallenberg în Statele Unite⁠  înființat în 1981 pentru a „perpetua idealurile umanitare și curajul non-violent al lui Raoul Wallenberg”.

El decernează anual Premiul Raoul Wallenberg⁠(en) pentru a recunoaște meritele persoanelor care duc aceste scopuri la îndeplinire. La 26 iulie 2012, i s-a acordat Medalia de Aur a Congresului⁠ american „ca recunoaștere a realizărilor și acțiunilor sale eroice din timpul Holocaustului”.

 

 

 

 

 

 

1914: Primul război mondial: Germania invadează Belgia; ca răspuns, Marea Britanie declară război Germaniei.

Statele Unite îşi proclamă neutralitatea.

 

 

 

 

 

 1915:În timpul Primului Razboi Mondial armata germană ocupă Varșovia.

 

 

 

 

 

1916 : S-a încheiat Tratatul de alianță dintre România și Antanta (4/17 august 1916)

 

 

 

 

Tratatul de alianţă dintre România şi Antanta (4/17 august 1916 la Bucureşti) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

 

Tratatul de alianță a României cu Antanta a fost un acord internațional, secret încheiat între guvernul român și guvernele Antantei (1) având ca obiect principal intrarea României în război, de partea acestei alianțe, pe timpul Primului Război Mondial. Acordul a fost semnat la 4/17 august 1916 la București, în locuința lui Vintilă Brătianu. de către Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri al României și reprezentanții diplomatici ai puterilor Antantei la București.

Principalele prevederi ale acordului prevedeau recunoașterea de către Antanta a drepturilor României asupra teritoriilor locuite de români din Transilvania, Crișana, Maramureș, Bucovina și Banat, precum și de a fi tratată similar în cadrul conferințelor de pace ca și ceilalți aliați. În schimb România se obliga de a declara război Imperiului Austro-Ungar în termen de două săptămâni. Tratatul era însoțit de o convenție militară. De asemenea părțile se obligau să țină un secret absolut asupra existenței și conținutului acordului.

 

 

 

 

 

1919: Armata română a intrat victorioasă in Budapesta.

Este sfarșitul regimului comunist instaurat de Bela Kun la 21 martie 1919 in Ungaria.

 

 

 

Foto august 1919: Trupele române la Budapesta Generalul Gheorghe Mărdărescu (dreapta) pe terasa hotelului Ghelert din Budapesta

La 3 august 1919, patru escadroane de roșiori, dintre care unul din Craiova, au pornit spre Kecskemét.

Grupul avea patru sute de cavaleriști și era dotat cu două tunuri și zece mitraliere.
Colonelul Rusescu, fără ordin, a pătruns în Budapesta si in jurul orei 20, detașamentul român a intrat în Budapesta descălecând în curtea cazărmii de husari „Arhiducele Josef”.

A doua zi, la ora optsprezece, aflat în centrul bulevardului Andrássy din Budapesta, comandantul armatei române care opera  în Ungaria, generalul Mărdărescu, va privi defilarea militarilor români din Divizia1 Vânători.

Acțiunea pe cont propriu a colonelului Rusescu nu i-a convenit generalului Mărdărescu.
Acesta a luat măsuri disciplinare împotriva ofițerului care îndrăznise să îi știrbească  aura victoriei.

Istoricii contemporani i-au sărit în ajutor, înregistrând data de 4 și nu de 3 august, ca dată a ocupării capitalei ungare, acțiunea din 3 august fiind tratată cu discreție.

 

Razboiul impotriva Ungariei comuniste a fost condus  de generalul Gheorghe Mărdărescu, care s-a aflat in fruntea trupelor din Transilvania începînd din 12 aprilie 1919.

Capitala Ungariei, Budapesta, a fost cucerită de trupele române fără niciun ajutor militar aliat, ea fiind  singura capitală inamică ocupată de un stat din Antanta în cursul primului război mondial, considerînd războiul româno-ungar din 1919 ca parte a acestuia, sau o consecinţă imediată a lui.

Meritul armatei române este imens, ţinînd cont că în toată istoria modernă, România a dus război doar în coaliţie, această acţiune militară fiind singura în care România a acţionat singură, fără aportul aliaţilor.

Atât trupele franco-sârbe din sud, cît şi cele cehoslovace, s-au mişcat mult mai tîrziu şi fără sa participe direct la lupte,  ocupînd doar zone de securitate în Ungaria, după ce armata bolşevică ungară a fost zdrobită de cea română.

Cu atât mai importantă apare victoria românească, cu cît România, în acea perioadă, ducea un război pe două fronturi, al doilea front fiind în est, pe linia Nistrului, împotriva bandelor bolşevice ce făceau dese incursiuni în Basarabia, încercînd să răscoale populaţia şi să reocupe teritoriul dintre Prut şi Nistru pentru a-l aduce în “marea familie sovietică“, aşa cum vor face cu Ucraina si alte teritorii în anii 1920.

 

 

 

 

 1929: S-a nascut omul politic palestinian Yasser Arafat, pe numele său adevărat Muhamed Abdel Rauf Arafat al-Qudwa al-Husseini, laureat al Premiului Nobel pentru Pace (d. 11 noiembrie 2004).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Din 1969 a fost co-fondator și președinte al Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei  (OEP) și din 1993 președintele (rais) Autoritatii Nationale Palestiniene.

 

 

 

 

1948 : S-a nascut  la Sibiu actrita romana Cezara Dafinescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1953: A murit pictorul si graficianul roman Francisc Şirato; (n. 15 august 1877).

 

 

 

 

 

 1958 : Membrii grupării spirituale Rugul Aprins, de la Mănăstirea Sf. Antim din Bucureşti, au fost arestaţi. Printre ei se găseau nume de primă mărime ale spiritualității ortodoxe și ale culturii române printre care se numărau preoţii Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuş, Andrei Scrima, Arsenie Papacioc, Bartolomeu Anania precum şi scriitorul Vasile Voiculescu şi filosoful Mircea Vulcănescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

Organizația culturală ”Rugul Aprins”, denumită și „Grupul de la Mănăstirea Antim”, se formează treptat începând din 1945. La baza formării acestei organizații se afla întâlnirea vizionarilor Alexandru Teodorescu (alias Sandu Tudor), poet, eseit, publicist și Ivan Culighin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în orașul Rostov), aflat în chilia sa de la Mănăstirea Antim.

Simbolistica „Rugului Aprins” reprezintă focul etern al credinței care nu se mistuie, rugăciunea neîncetatâ a lui Hristos. Termenul este din Vechiul Testament și simbolizează rugul văzut de Moise în pustietate care arde și nu se preface în cenușă. „Rugul Aprins” este un simbol al rugăciunii repetate, al rugăciunii inimii, al adorării lui Dumnezeu.

(…) Sentintele vor fi între 5-25 ani, iar Sandu Tudor va primi pedeapsa cea mai grea, 25 de ani (va fi încarcerat la Aiud, unde a decedat în detenție la data de 17 noiembrie 1962).

Poetul Vasile Voiculescu a fost condamnat la cinci ani de temniță. Nu i-a ispășit pe toți. Cu sănătatea distrusă de anii de temniță, Vasile Voiculescu avea să fie grațiat în data de 28 aprilie 1962, prin Decretul nr. 291 al Consiliului de Stat. A murit un an mai târziu (26 aprilie 1963). [6]

Membrii “Rugului Aprins” au fost eliberați în anul 1964, prin decretul 411, împreuna cu mai mulți detinuți politici, în fapt acțiunea regimului comunist făcea parte din atitudinea generată de acesta pentru o destindere a legăturilor cu Occidentul.

 

 

 

 

 

1959: A murit in inchisoarea comunistă de la Sighet, Ioan Balan, episcop martir  greco–catolic; (n. 11.02.1880).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În 29 octombrie 1948 în contextul interzicerii Bisericici Unite cu Roma a fost arestat de autoritățile comuniste, iar din 1950,  după refuzurile sale consecvente de a trece la Biserica Ortodoxa , a fost închis la Sighet unde a fost supus unor munci istovitoare.

În 1955 a fost internat cu domiciliu obligatoriu la Curtea de Arges , ulterior a fost transferat la Manastirea Ciorogarla, unde s-a stins din viață.

 

 

 

 

1960: S-a născut  José Luis Rodríguez Zapatero, politician spaniol, fost prim-ministru al guvernului Spaniei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este membru al Partidului Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) si a fost ales timp de două mandate  prim ministru al Spaniei, în 2004 și 2008 . La 2 aprilie 2011 el a anunțat că nu va participa la următoarele alegeri generale.

După înfrângerea zdrobitoare pe care a suferit-o partidul său în alegeri, a părăsit funcția de prim ministru la 21 decembrie 2011.

 

 

 

 

1961: S-a născut în Honolulu (Hawaii), Barack Hussein Obama, fost președinte  al SUA.

 

 

 

 

 

 

 

 

Omul politic democrat american, a fost preşedinte al SUA în perioada 20 ianuarie 2009 – 20 ianuarie 2017 (reales în 2012, pentru un nou mandat de 4 ani.

A fost primul afro-american ales în această funcţie; laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 2009; a fost succedat în funcție de Donald Trump.

 

 

 

 

 

 

1969: Incepe Conferința de pace de la Paris privitoare la  încetarea  razboiului  din Vietnam.

 

 

 

 

 

1981: A murit la New York, actorul american de film Melvyn Douglas (nume real Melvyn Edouard Hesselberg) , un artist de prim-plan al anilor ’30-’40 ai secolului XX, partener al unor mari vedete, precum Greta Garbo, Joan Crawford sau Katherine Hepburn; (n. 1901 în localitatea Macon, Georgia, USA).

 

 

 

 

 

 

 

În perioada postbelică, a fost deținătorul a două premii Oscar, unul pentru rolul său din filmul „Hud”, altul pentru partitura sa din pelicula „Un grădinar face carieră”.

A  fost răsplătit pentru rolurile sale din filme cu o stea situată în partea de nord, aria 6400, dar și cu o stea pentru rolurile de la televiziune, aflată în partea de nord, aria 6600; ambele stele se găsesc pe Bulevardul Walk of Fame din Hollywood. 

 

 

 

 

 

 

1984: Republica Volta Superioară (Haute Volta) îsi schimba numele in Burkina Fasso.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1997: A murit  la  vârsta de 122 ani şi 164 de zile Jeanne Calment, cel mai logeviv om din lume la acea dată ; (n. 21.02.1877).

 

 

 

 

 

 

 

 

2005: La Frankfurt, in Germania, incepe prima conferința internaționala Wikipedia.

 

 

2007: Agentia Spațială americană NASA a lansat sonda Phoenix Mars Lander, care ulterior a găsit dovezi ale existenței apei pe planeta Marte.

 Phoenix Mars Lander, pe scurt Phoenix, era o navă robot dedicată continuării misiunii explorării spațiului, având ca țintă continuarea explorării planetei Marte a sistemului nostru solar.

Misiunea Phoenix a amartizat în ziua de 25 mai 2008. Programul ar fi trebuit să dureze 90 de zile marțiene (aproximativ 92 de zile pământene), dar robotul a depășit așteptările funcționând timp de cinci luni și reușind să transmită date până în ziua de 2 noiembrie 2008.

Proiectul a fost declarat oficial încheiat pe 10 noiembrie 2008, întrucât scăderea duratei de expunere la soare și creșterea frecvenței furtunilor de praf în locul în care se află sonda nu i-au mai permis acesteia să-și încarce bateriile solare.

 

 

 

 

 

 

 

 

2019: Un atac armat în statul american Ohio s-a soldat cu 10 morţi, inclusiv atacatorul, şi cca.16 răniţi, într-un schimb de focuri în oraşul Dayton.

 

 

 

 

 

 2019: Inventatorul Franky Zapata, supranumit ”Omul zburător”, a traversat Canalul Mânecii pe un hoverboad cu reacţie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Franky Zapata a reuşit să traverseze Canalul Mânecii pe hoverboad-ul său cu reacţie, relatează duminică DPA.

Zapata, în vârstă de 40 de ani, a decolat duminică dimineaţă de pe plaja din Sangatte din nordul Franţei, pe placa “Flyboard Air” inventată chiar de el şi dotată cu motoare cu reacţie, şi a ajuns în doar 20 de minute St Margaret’s Bay din Dover, Marea Britanie.

El a reuşit să se oprească la jumătatea drumului pe o platformă amplasată pe o ambarcaţiune pentru realimentarea cu kerosen a hoverboad-ului.

 

 

 

 

4 august este: 

 

 -În Insulele Cook –  Ziua Constituției – Sărbătoare națională din 1965

Insulele Cook este o țară insulară situată în Pacificul de Sud, o republică parlamentară, asociat ca stat liber cu Noua Zeelandă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele 15 insule ale acestui stat au o suprafață totală de 240 km² și o populație de 19.000 de locuitori, din care majoritatea sunt maori.

Cu toate acestea Zona economică exclusivă a insulelor are o suprafață de peste 1,8 milioane km² iar în Noua Zeelandă locuiesc peste 50.000 de persoane care se consideră  etnici Maori originari  din Insulele Cook. Capitala insulelor Avarua, se află pe insula Rarotonga.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfinții șapte tineri din Efes

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                     

 

 

 

 

 

 

 

Sfintii sapte tineri din Efes  sunt: Maximilian, Exacustodian, Iamvlih, Martinian, Dionisie, Ioan si Constantin.

Ei au fost ostasi si au trait in vremea imparatului Deciu (249-251).

Au refuzat sa participe la un festival pagan si s-au rugat lui Dumnezeu ca toti crestinii care erau torturati din cauza credintei lor, sa fie mantuiti.

Cand au aflat ca numele lor au fost citate acuzator inaintea imparatului, ei s-au ascuns intr-o pestera.

Afland imparatul despre aceasta, a poruncit zidirea intrarii in pestera, ca acestia sa moara prin infometare sau sufocare.

Pentru ca faptele lor sa fie tinute minte de cei ce vor urma, Teodor si Rufin, doi crestini, au scris pe doua table de plumb viata lor si le-au pus langa pietrele ce astupau pestera.

Dar Dumnezeu, prin purtarea Sa de grija, a adus somn asupra celor sapte tineri, care a durat doua sute de ani.

Amintim ca in vremea imparatului Teodosie s-a ivit o disputa despre invierea mortilor. Teodosie s-a rugat mult lui Dumnezeu sa-i descopere adevarul.

Si ca raspuns, in timpul disputei, niste pastori au luat piatra cu care era zidita pestera pentru a face un zid de imprejmuire pentru staulul oilor. In acel moment, cei sapte tineri s-au trezit din somnul de sute de ani. Aceasta minune a intarit credinta oamenilor in inviere.

Treziti din somn, Iamvlih a mers in cetate sa cumpere paine cu bani din timpul domniei lui Deciu.

Ajuns la intrarea in oras, el ramase uimit pentru ca a vazut semnul Sfintei Cruci la toate portile si usile. Era foarte dezorientat, caci nu mai cunostea nici orasul.

Cand a dorit sa cumpere pâine, vânzatorul, vazând banii, a crezut ca acesta este posesorul unei comori, caci acei bani purtau chipul unui alt imparat.

Iamvlih marturiseste de unde are banii si ajunsi la pestera, au aflat placile de plumb cu istoria sfintilor. Toti au recunoscut veridicitatea miracolului si au slavit pe Dumnezeu.

Auzind despre acestea, imparatul Teodosie a venit la Efes si, intrand in pestera, s-a inchinat acestor sfinti.

Dupa o saptamana de la minunata lor trezire, tinerii au adormit somnul mortii celei firesti, intru asteptarea Invierii de obste.

Imparatul Teodosie a dorit sa ia si sa aseze trupurile lor in racle de aur, insa tinerii s-au infatisat in vis inaintea imparatului si i-au cerut sa fie lasati in pestera in care au adormit intai.

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Cristian Negrea, Ocuparea Budapestei de armata română, 1919;

2. Istoria md;

3. Istoriculzileiblogspot.com;

4. lessignetts com;

5. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

6. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

7. Wikipedia.ro;

8. Rador.ro