CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PROPAGANDA ”MOLDOVENISTĂ” NU ARE HABAR CĂ MOLDOVENII DOMNITORULUI VASILE LUPU VORBEAU ROMÂNEȘTE. VIDEO 


 

PROPAGANDA MOLDOVENISTĂ NU REZISTĂ

În timpul domniei domnului moldovean lui Vasile Lupu a apărut de sub tipar ,  

„Carte romănească de învățâtură de la pravilele înpărâtești și de la alte giudeațe, cu dzisa și cu toată cheltuiala lui Vasile Voivodul și Domnul Țărâi Moldovei, di în multe scripturi tâlmăcită di în limba ilenească, pre limba româniască. În Tipariul Domnesc s-au tipărit în mănâstirea a Trei S(fe)ti(te)le în Iași, de la Hristos 1646”, primul cod de legi tipărit în limba română.

Aceasta a fost împărțită în două mari capitole.

Primul, alcătuit din 253 de articole, făcea referire la legile agrare bizantine din secolul al VIII-lea.

Al doilea, care conținea 1.160 de paragrafe, aducea în discuție modul de judecată și pedeapsa celor care săvârșeau furtul, uciderea, sudalma și chiar bigamia.

În timpul domniei sale, Vasile Lupu a înlocuit limba slavonă, folosită în biserici și la curtea domnească cu limba română. Vizionar fiind, Vasile Lupu a sprijinit viața culturală și religioasă a Moldovei, iar în perioada celor 19 ani de ocârmuire, a luat ființă, în 1640, Colegiul Latin de la Iași. În tiparnița de la Mănăstirea „Trei Ierarhi”, ctitorită tot de domnitorul Moldovei, a fost tipărită și „Pravila lui Vasile Lupu”. Codul prevedea norme de drept civil, vamal, fiscal, medicină legală și drept canonic.

 

 

 

 

 

 

Dimitrie Cantemir despre „Pravila lui Vasile Lupu”

„(…) Dar, pentru că aceste obiceiuri nu sunt scrise și au fost adesea răstălmăcite de către judecătorii cumpărați și folosite ca să sprijine strâmbătatea, Vasile Lupu Albanezul, domn al Moldovei, în veacul trecut a pus oameni cinstiți și cunoscând legile țării să adune laolaltă toate legile scrise și nescrise, alcătuindu-se din ele un codice deosebit de legi, rămas și astăzi călăuza judecătorilor din Moldova pentru împărțirea dreptății.(…) O carte osebită de legi cari și până în ziua de astăzi este pentru judecătorii Moldovei ața dreptății după care judecă drept”.

 

Pravila lui Vasile Lupu s-a folosit în Moldova până în primii ani ai secolului al XIX-lea, deci mai bine de 150 de ani.

 

 

 

 

 

 

 

31/07/2020 - Posted by | DIVERSE | , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: