Ortodoxismul evreiesc

 

Ortodoxismul evreiesc nu este un curent religios unitar și nici o formulă atât de veche pe cât ar părea. Începuturile sale sunt plasate imediat după Revoluția Franceză și războaiele napoleoniene, când ideea de reformare a societății pe principiile cetățenești pun în discuție diverse formule sociale arhaice existente.

Pentru cele mai multe comunități evreiești înaintea acestui moment era setată marginal față restul societății, relativ izolată de restul comunităților similar și având în centru învățătorul (rabbi) și sinagoga.

După 1789, dar mai ales după 1800, cu precădere în spațiul german pe fundalul noilor curente liberale, a curentelor filozofice și a reformelor se pune problema unei unei deschideri a comunităților evreiești.

Toate aceste lucruri s-au lovit pe de o parte de rezistența membrilor mai bătrâni a comunităților, care făceau parte din cei care conduceau destinele acestor comunități, dar și a rabinilor, care își vedeau cumva amenințată autoritatea.

Cu toate acestea în cea mai mare parte a țărilor din vestul Europei, unde curentul antisemit, cel puțin pentru o perioadă a scăzut în intensitate, a fost posibilă o deschidere importantă a comunităților evreiești, inclusiv în spațiul religios.

Comunitățile ultra-ortodoxe, conservatoare au luat naștere mai degrabă în centrul și estul Europei. Paradoxal, acolo unde au existat persecuții împotriva evreilor, acolo s-a dezvoltat mai ultra-ortodoxismul evreiesc.

Tarâmul fertil al dezvoltării diverselor facțiuni ortodoxe evreiești a fost partea maghiară din Imperiul Habsburgic, devenit după 1867 monarhia duală austro-ungară (sunt incluse aici pe lângă terioriul actual al statului maghiar și zone din sudul Poloniei, din vestul și sudul Ucrainei, Transilvania etc.

De ce? Pentru că anumite libertăți religioase erau îngăduite, dar nobilimea maghiară s-a împotrivit drepturilor și privilegiilor cetățenești pentru evrei. Ținuți la marginea societății și izolați de corpul acesteia, mulți s-au regăsit în doctrinele radicale ale liderilor religioși.

Pe măsură ce mai multă diversitate a apărut în comunitatea religioasă, observată în Torah în secolele XVIII, XIX și XX datorită emancipării, revoluțiilor și evoluției societății moderne, a apărut nevoia de a dezvolta noi clasificări sociologice clasice, adesea schismatice.

Sub umbrela „iudaismului ortodox”, veți găsi multe dintre aceste clasificări sociologice diferite, incluzând doar ortodocșii, ortodocșii moderni, Yeshivish, Haredi (adesea numiți „ultra ortodocși”) sau hasidici.

Ultimele două categorii își au originile în spațiul central și est european.

Habad (în ebraică חב”ד) este o mișcare hasidică în sânul iudaismului ortodox-așkenaz și  una dintre cele mai mari și cunoscute mișcări hasidice din lume, avându-și în ultimele 6 decenii centrul la Crown Heights, Brooklyn, New York.

A fost fondată în secolul al XVIII-lea de rabinul Shneur Zalman din Liadi, autorul cărții teologice fundamentale a mișcării, Tania Kadisha.

Numele „Habad” este un acronim pentru „Înțelepciune, înțelegere, cunoaștere” (în ebraică חכמה, בינה, דעת chohmo, bináh, dáat).  

Istoric

Ramura Liubavici și-a primit numele de la târgușorul bielorus Liubavici, unde a activat până la începutul secolului XX.

Iosef Itzhak Schneersohn, supranumit și „Lubavicer” („din Lubavici”), al șaselea rabin al mișcării Habad, s-a salvat în preajma celui de Al Doilea Război Mondial emigrând spre New York în 1940, unde a înființat o sinagogă și o curte hasidică.

El a fost urmat la conducerea Habadului de ginerele său (soțul fiicei), rabinul Menachem Mendel Schneerson, care a amplificat mișcarea. După moartea acestuia fără moștenitori masculini, mișcarea nu a mai ales un nou tzadik și s-a axat pe moștenirea spirituală a acestuia.

O fracțiune mesianistă din cadrul Habad a ales calea cultului ultimului rabin din Lubavici, declarat „Rege Mesia”.

Activitățile Habadului

La începutul secolului al XXI-lea Habad deținea 3 300 de instituții în circa 950 de orașe din 75 de țări, unde se asigurau servicii religioase și activități educaționale pentru evrei prin intermediul unor centre comunitare evreiești, sinagogi, școli și tabere.

1350 instituții au fost incluse în directoratul Habad din 2007.
Mișcarea are peste 200.000 de hasidim (discipoli, aderenți), și circa un milion de evrei s-au bucurat anual de serviciile Habad scrie https://basarabialiterara.com.md.Aderenții Habad-ului, cunoscuți ca „habadnici” (ebraică:. חב”דניק) și / sau „lubaviceri” (idiș:. ליובאוויטשער), urmează tradițiile Habad în rugăciune și în liturghii bazate pe Cabala Lurianică.

Ei susțin că urmează calea lui Israel ben Eliezer Baal Shem Tov, părintele hasidismului. Datorită entuziasmului religios și a păstrării cu strășnicie a datinilor, cuvântul „habadnik” a fost preluat de limba română, sub forma „habotnic”.

Publicitate