ROMÂNII AU UMOR ! (XXVIII)

 

 

 

 

Recent, cercetătorii britanici au descoperit că bărbații cu barbă sunt mult mai atrăgători decât femeile cu barbă.

 

 

 

 

 

 

Faptul că meduzele supreviețuiesc de milioane de ani, dă speranțe multora !

 

 

 

În Rusia a avut loc un referendum democratic.

Rușii au avut pe buletinul de vot două opțiuni:

DA

 și

Sigur că Da.

 

 

 

Sexul slab este mai puternic decât sexul tare, din cauza slăbiciunii sexului tare pentru sexul slab…

 

 

 

Ați observat că primăvara asta nimeni nu a mai făcut astenie de primăvară ?

 

 

 

O ÎNTREBARE:

Pentru valul doi al pandemiei putem schimba partenerii de carantină, sau este obligatoriu să rămânem cu cei din valul întâi ?

 

 

 

Într-o familie, bărbatul ia deciziile importante, femeia doar decide care sunt alea .

 

 

 

 

 Toți cei care vor să facă sau să producă ceva, trebuie să obțină aprobări de la cei care nu fac și nici nu produc nimic…

 

 

 

În sfârșit am aflat ce înseamnă aia post negru… 

– Post negru înseamnă să mănânci pâine neagră,icre negre, să bei doar vin negru și să ai voie doar cu negrese. 

 

 

 

Cele mai cunoscute expresii din lume sunt ” I love you” și ”Made în

China”

Niciuna nu-ți oferă vreo garanție …

 

 

 

Există mulți bărbați fără de care femeile nu pot să trăiască… De obicei aceștia sunt imprimați pe bancnote…

 

 

 

 

 

 

 

Nu mai beau niciodată de când m-am trezit în alte locuri și în alte orașe, dar niciodată în alte anotimpuri !

 

 

 

 

 

 

 

În troleibuz am văzut o duduie care țipa din toți rărunchii că i s-au furat banii de la sutien:

-Bine, dar n-ați simțit când a băgat mâna?

-Ba am simțit, dar am crezut că e om serios !

 

 

 

 

 

 

 

Am avut o discuție cu vecinul:

 

-Câinele dv. mi-a mușcat soacra…

-Și ce pretenții aveți?

-Știți, dacă se poate aș dori să-l cumpăr!

 

 

 

 

 

 

 

Medicina a evoluat atât de mult, încât rareori mai poți întâlni un om sănătos…

 

 

 

 

 Domnule Doctor, când ziceți că scăpăm de coronavirusul ăsta ?

– Habar n-am, nu mă pricep la politică…

 

 

 

 

Nu e grav dacă vorbești singur…Mai nasol e dacă vorbești singur și afli noutăți!

 

 

 

 

 Vecinul meu doctor mi-a spus că spitalul la care lucrează se mândreste cu faptul că toate asistentele care lucrează acolo au silicoane!

 

 

 

 

Porunca a XI-a: SĂ NU STRĂNUȚI !

 

 

 

Hotărâre oficială:

Rămânia va lupta împotriva coronavirusului până pe 22 august.

Dacă nu învinge, pe 23 august întoarce armele și  luptă alături de Coronavirus.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/11/19/romanii-au-umor-31/

 

 

 

Publicitate

O ISTORIE A ZILEI DE 8 IULIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

8 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 158: Data ultimei mențiuni epigrafice a Daciei Superior.

În 29 iunie 120 este menţionat pentru prima oară un guvernator al Daciei Superior, într-o diplomă militară.

 

 

 

 

 

Prima menţiune epigrafică a Daciei Inferior este localizată temporal în 129.

 

 

Provincia Dacia unitară, este împărţită în două unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Transilvania şi Banatul sunt incluse în provincia Dacia Superior, iar Oltenia în Dacia Inferior

Dacia Superior era  guvernată în numele împăratului de către un legatus Augusti pro praetore, iar Dacia Inferior avea la conducere un procurator Augusti de rang ecvestru.
Singura legiune care rămâne în provincii este legiunea a XIII-a Gemina care îşi avea sediul în capitala prpvinciei Dacia Superior.

Dacia Superior îşi avea capitala la Apulum, devenit unul din cele mai puternice oraşe din Dacia romană, din cauza controlului zonei aurifere.
Dacia Inferior avea stabilit sediul central al aparatului administrativ la Romula.

A DOUA REOGANIZARE

 Între anii 132-133 are loc o vizită în Dacia a împăratului Hadrian. De acest eveniment este legată ipotetic cea de-a doua organizare a provinciei Dacia.
La data de 2 iulie 133 are loc prima menţiune a noii provincii Dacia Porolissensis.

În 8 iulie 158 este datată ultima menţiunea epigrafică cunoscută a Daciei Superior.

Dacia romană este împărţită de la această organizare în trei unităţi teritorial-administrative, după cum urmează: Dacia Inferior, Dacia Superior şi Dacia Porolissensis care conţinea acum partea septentrională a Transilvaniei, bucată desprinsă din anterioara Dacia Superior.

Dacia Superior rămâne la conducere cu un legatus Augusti pro pratore. Dacia Inferior şi Dacia Porolissensis aveau la conducere câte un procurator Augusti de rang ecvestru.
La data de 2 iulie 133, guvernatorul Daciei Porolissensis era Flavius Italicus. Odată cu atacul dacilor liberi din 156-157 este menţionat legatul Daciei Superior, M.Statius Priscus. Reclădirea amfiteatrului de piatră de la Porolissum, în 157, aduce şi menţiunea procuratorului Daciei Porolissensis, Tiberius Claudius Quintilianus.

Dacia Superior şi Dacia Inferior îşi păstrează capitalele la Apulum respectiv Romula, cât despre noua provincie Dacia Porolissensis, aşa cum îi spne şi numele, capitala a fost stabilită la Porolissum.

 

A TREIA REORGANIZARE

 

A treia şi ultima reorganizare a Provinciei Dacia are loc probabil ca urmare a devastatorului atac al costobocilor din anul 167. Aşadar această reorganizare poate fi situată temporal în perioada 167-169.
În anul 271, împăratul Aurelian, dispune abandonarea provinciei. Legiuea a XIII-a Gemina este mutată la Ratiaria, iar a V-a Macedonica la Oescus. Administraţia, negustorimea şi marii proprietari de pământ se retrag la sud de Dunăre.

Structura administrativ-teritorială raămâne practic neschimbată, singura diferenţă faţă de regimul anterior fiind denumirea provinciilor: Dacia Superior îşi schimbă numele în Dacia Apulensis, Dacia Inferior în Dacia Malvensis, iar Dacia Porolissensis îşi păstrează numele neschimbat.

Probabil ca urmare a gravelor probleme generate de costoboci, guvernarea celor trei provincii este dată unei singure persoane care purta denumirea de legatus Augusti pro prateore trium Daciarum.

Primul guvernator al celor trei provincii dacice este M.Claudius Fronto care guvernează până în 170 când cade într-o luptă împotriva costobocilor.
În 222-223 este atestată adunarea provincială a Daciei la Sarmizegetusa şi care purta numele decocnilium trium Daciarum
În 246, împăratul Filip Arabul acordă Daciei dreptul de a bate monedă proprie, monezi pe care apare inscripţia Provincia Dacia.

Aceste emisii monetare au loc în perioada iulie-august 246. Emisiunile monetare ale provinciei încetează în anul 256.
Începând din anul 257, nu se mai cunoaşte nici un guvernator şi nici un procurator al nici uneia dintre cele trei provincii Dacice.
Legiunea a XIII-a Gemina îşi păstrează sediul la Apulum, iar legiunea a V-a Macedonica este adusă în Dacia având sediul central stabilit la Potaissa.

Capitalele provinciilor se păstrează la Apulum, Romula şi Porolissum pentru Dacia Superior, Dacia Inferior şi respectiv Dacia Porolissensis, cu Sarmizegetusa, care primeşte statutul de metropolis, ca găzduitoare a adunării provinciale. (Dracones.ro)

 

 

 

 

 

 

452: Papa Leon I il implora pe regele hunilor Attila,sa nu invadeze Roma. Attila, care a distrus deja Galia, dar a suferit o infrangere zdrobitoare in bătălia de pe Câmpiile Catalaunice,  la 20 iunie 451, pe teritoriul actualei Franțe, accepta si isi retrage armata de la portile Romei.

 

 

 

 

 

 

 

 

                           ATTILA – PICTURA DE EUGENE DELACROIX

Attila a murit la scurt timp după aceea pe malurile Dunării, iar vastul imperiu hun cladit de el, a dispărut.

 

 

 

 

 

 

1153: A murit Papa Eugenius  al III-lea; (n.aprox. 1080 la Pisa, Italia).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1392:  Menționarea prezenței monedelor emise de Tara Romaneasca în cartierul Pera din Constantinopol   („perperii de Valachia”); era atestată  astfel, circulația monedei românești în comerțul internațional.

1481: Are loc bătălia de la Rîmnic dintre Ştefan cel Mare al Moldovei  şi oastea munteana a  lui Basarab al IV-lea cel Tînăr al Munteniei, aliat cu  armata otomană condusă de Ali-beg şi Skender-beg.

 

 

 

Ştefan cel Mare, domn al Moldovei

                                                                               

Basarab cel Tînăr (Ţepeluş) considerat de Xenopol aceeaşi persoană cu Laiolta Basarab (sunt şi alte opinii ale istoricilor la acest capitol precum că Laiolta Basarab şi Ţepeluş sunt personalităţi diferite) este pus de turci la domnia Munteniei în recompensă pentru devotamentul acestuia.

În 1480 el năvăleşte în Moldova înmpreună cu nişte paşi turci Ali-beg şi Sakander-beg venind “pînă la Lunca Mare“, atac care pe semne fu respins de Ştefan cel Mare al Moldovei.

În 1481, în timpul în care turcii se pregătesc de o luvitură asupra cetăţilor din sudul Moldovei, Ţepeluş adună o armată şi “se aşează sub munte” aşteptînd venirea aliaţilor turci pentru a putea începe atacul.

 

 

O scrisoare a lui Ştefan Batory către Sibieni la 30 aprilie 1481, ce atenţionează că “Ţepeluş, voievodul părţilor tranalpine, au ridicat neamurile şi popoarele statului său cu gîndul de a ataca cetatea Chilia a Moldovei“. Ştefan cel Mare ştiind că aglomerarea de ostaşi a domnului muntean Ţepeluş, imediat sub munţii Braşovului, îngrijora pe Unguri şi pentru a dobîndi ajutoare contra turcilor şi lui Ţepeluş de la aceştea îi informează că muntenii ar avea de gînd cu ajutorul turcilor să surprindă Braşovul şi Sibiul spre a prăda, înainte de a porni spre Chilia.

Ungurii îngrijoraţi trimit ajutoare armate lui Ştefan cel Mare astfel încît împreună cu propria armată a domnitorului numărau 60 000 ostaşi.

Ştefan cel Mare atacă pe Ţepeluş sub munţii judeţului Rîmnic şi după o luptă la sînge, Ţepeluş este învins şi fuge. Totuşi oastea lui Ştefan cel Mare îl prinde pe Ţepeluş şi Ştefan cere să-l omoare neapărat, probabil pedepsindu-l pentru necredinţa cu care Laiolta Basarab al Munteniei îl hrănise de mai mult timp. În această luptă a cazut eroic Şendrea, cumnatul domnului Moldovei.

Ureche spune că Ştefan cel Mare după ce ucise pe Ţepeluş în bătălia de la Rîmnicu Sărat, puse în locul lui în Muntenia pe unul Vlad-Vodă supranumit şi Călugărul. Acest Vlad se întitulează singur “Vlad-Vodă fiul lui Vlad cel Mare“, acesta din urmă fiind Vlad Ţepeş.

Numai peste cîţiva ani de la instalarea lui Vlad Călugărul în Muntenia, acesta atacă împreună cu turcii cetăţile Chilia şi Cetatea Albă a Moldovei demonstrînd încă o dată zădărnicia eforturilor lui Ştefan cel Mare de a pune un domn fidel Moldovei în scaunul Munteniei.

 

 

 

 

 

 

 

1497:  Navigatorul portughez Vasco da Gama a început prima călătorie pe mare din Europa spre India, pe la Capul Bunei Speranţe, deschizînd calea de navigaţie spre Asiam avand sub comanda sa trei nave. In luna mai  va atinge coastele Indiei.

 

 

 

 

 

 

                                              Vasco da Gama

 

 

1581:  Datarea celui mai vechi text juridic românesc descoperit la Şcoala Mănăstirii Putna.

 

 

 

 

 

 

1621:  S-a născut fabulistul francez Jean de la Fontaine; (m. 13 apr. 1695).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1695:  A decedat matematicianul si fizicianul olandez Christiaan Huygens; (n. 1629).

 

 

 

 

 

 

1709:   Armata rusă condusa de  Petru cel Mare  invinge  armata a suedeză în bătălia de la Poltava, în Marele Război al Nordului. Această bătălie este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul ei ca putere dominantă a Europei de Nord fiind luat de Rusia.  

 

                                     Victoria de la Poltava

Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor.

 

 

 

 

 

1711: Între 8 şi 12 iulie, a avut loc Bătălia de la Stănileşti pe Prut. Forţele ruso-moldovene au fost încercuite de turci, iar ţarul Petru I a fost constrâns să semneze pacea la Vadu Huşilor.

 Dimitrie Cantemir a pierdut tronul Moldovei, fiind silit să se  refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul apropiat al ţarului.

 

 

 

 

1822 : A murit poetul englez Percy Bysshe Shelley; (n. 4 aug. 1792).

 

 

 

1835: A fost incheiata o Conventie pe 7 ani, intre Moldova si Tara Romaneasca, referitoare la extradarea fugarilor birnici, dezertori, debitori etc.

Aceasta conventie stabilea si regimul comertului intre cele 2 tari romane, tranzitul marfurilor devenind liber, cu exceptia granelor si a vitelor.

 

 

 

 

 

1838:  S-a născut contele german Ferdinand von Zeppelin, inventatorul dirijabilului (m. 8 martie 1917).

 

 

 

 

 

1839: S-a născut John D. Rockefeller, om de afaceri, filantrop american; (d. 1937).

 

 

 

 

1853: Japonia  este fortata sa iasa din izolare si sa-si deschida porturile navelor americane.

Nave de razboi americane comandate de Matthew Perry, sosesc in Golful Edo (Tokyo).In numele de preşedintelui Statelor Unite, Perry solicită shogunului japonez (din familia Tokugawa) să deschidă porturile tarii sale navelor americane şi sa semneze  un tratat de prietenie între cele două ţări.

 

 

 

 

 

Matthew Perry

 

 

 

 

 După negocieri, japonezii deschid porturile Shimoda şi Hakodate, oferind un statut privilegiat Statelor  Unite ale Americii.

Pentru prima dată, Japonia a deschis a lumii occidentale.

http://www.linternaute.com/histoire/jour/8/7/a/1/1/index.shtml

 

 

 

 

 

 

 

1868:  A apărut la Iaşi manualul şcolar al lui Ion Creangă, intitulat “Metodă nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primară”, care a cunoscut numeroase ediţii.

 

 

 

 

 

 

 

1869: La Timișoara  a fost inaugurată prima linie de tramvai cu cai de pe actualul teritoriu al României, cu o lungime de 6 km.

Astfel, Timişoara devenea primul oraş din ţară şi al cincilea din lume care folosea tramvaiele ca mijloc de transport în comun

 

 

 

 

 

1889: A fost publicata prima editie a  prestigiosului cotidian american economic si financiar. “Wall Street Journal”, unul dintre cele mai importante ziare economice şi financiare din lume. A fost fondat de compania Dow, Jones & Company, înfiinţată în 1882, de reporterii financiari Charles Dow şi Edward Jones, cărora li s-a alăturat şi Charles Bergstresser. Împreună au pus bazele unei bănci de date în domeniul afacerilor.

Primul buletin cu informaţii financiare a fost editat într-un mic birou din subsolul unui magazin de dulciuri de pe Wall Street nr. 15, din New York şi era destinat, iniţial, unui grup restrâns de abonaţi. Ziarul a apărut prima dată în anul 1883, sub numele de „Customers’ Afternoon Letter”, din 1889, fiind redenumit „The Wall Street Journal”

 

 

 

 

 

1922 :  Echipa de tenis a României a jucat pentru prima oară în Cupa Davis(România–India, 0-5) .

 

 

 

1930: A murit filologul german Gustav Weigand; în 1893 a înfiinţat, la Leipzig, Institutul pentru Studiul Limbii Române, care a fost, până la izbucnirea primului război mondial, cel mai important centru ştiinţific din străinătate pentru studiul limbii române.

 

 

 

 

 

 

 

Weigand a fost şi primul lingvist care a cercetat, la faţa locului, dialectele şi graiurile limbii române, călătorind, în anii 1887 şi 1909, în toate ţinuturile locuite de români; el a impus în lumea ştiinţifică şi folosirea denumirii de „aromân”, care a înlocuit-o pe cea limitativă de „macedonean”; membru corespondent străin al Academiei Române (1892); (n. 1860).

 

 

 

 

 

1951: S-a nascut actrița americană Anjelica Huston.

 

1958: S-a născut actorul,regizorul și producătorul  american Kevin Bacon.

 

 

 

 

 

 

1967: A murit actrița britanică  Vivien Leigh; (n. 1913).

 

 

 

 

 Vivian Mary Hartley s-a născut în Bengal, India în ziua de 05.11.1913 și a decedat la 07.07.1967 la Londra, în Marea Britanie. 

A fost laureată a două premii Oscar, unul pentru interpretarea personajului Scarlett O’Hara din Pe aripile vântului (1939), iar cel de-al doilea pentru rolul Blanche DuBois din producția Un tramvai numit dorință (1951).

 „Pe aripile vântului” a câștigat 10 premii Oscar, inclusiv unul pentru Leigh – prima englezoaică ce a câștigat Oscarul pentru cea mai bună actriță – și a devenit cel mai vizionat film din istorie .

De-a lungul celor 30 de ani de carieră, actrița a interpretat roluri variate, începând de la eroinele comediilor lui Noël Coward și ale lui George Bernard Shaw, până la personaje din opere clasice ale lui William Shakespeare, precum Ofelia, Cleopatra, Julieta sau Lady Macbeth.

În 1945 Vivien Leigh a suferit un caz sever de tuberculoză și deși și-a luat o pauză de un an de zile, tot a rămas vulnerabilă către alte afecțiuni ale plămânilor.

 Leigh a fost căsătorită cu unul dintre cei mai venerați actori din toate timpurile, Laurence Olivier, din 1940 până în 1960.

 

 

 

 

1979: A murit Sin-Itiro Tomonaga, fizician japonez, care a avut o importantă influență în dezvoltarea electrodinamicii cuantice pentru care a câștigat, în 1965, Premiul Nobel pentru Fizică, împreună cu Richard Feynman și Julian Schwinger; (n. 1906).

 

 

 

1990:Republica Federala Germania castiga pentru a treia oara Campionatul mondial de fotbal.

In minutul 85,un penalty executat de Brehme, aduce la campionatul mondial desfasurat in Italia, cea de-a treia Cupa Mondială de fotbal Germaniei. 

RFG mai câștigase titlul suprem în 1954 şi 1974.

 

 

 

 

1976:  Comitetul Politic (înfiinţat în 1972) al Partidelor Creştin Democrate din ţările Pieţei Comune (azi, Uniunea Europeană) adopta, la Luxemburg, statutul Partidului Popular European (PPE), primul preşedinte ales fiind Leo Tindemans (1922-2014).

În 1978, a avut loc primul congres al PPE, în cadrul căruia a fost adoptat programul politic. Şi la Bucureşti a avut loc un Congres al formaţiunii, în perioada 17 – 18 octombrie 2012. Partidul Popular European, în prezent condus de Joseph Daul, este o federaţie a partidelor creştin democrate membre, asociate sau candidate ale Uniunii Europene.

Din România sunt afiliate la PPE Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD), Partidul Naţional Liberal (PNL), Partidul Mişcarea Populară (PMP) şi Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR).

 

 

 

 

1994 : A murit Kim Ir Sen, sângerosul dictator  comunist al Coreei de Nord; (n. 15 apr. 1912).

 

 

 

 A fost preşedinte (1949-1966) şi secretar general al CC (1966-1994) al Partidului Muncii din Coreea; preşedinte al RPD Coreene (1972-1994), creatorul pe baza „ideilor ciuce” al socialismului de tip coreean; a încurajat cultul personalităţii sale, căruia i-a dat dimensiuni paroxistice; (n. 1912).

 

 

 

 

2000: “Love Parade” a facut sa vibreze Berlinul.

Peste un milion de fani ai muzicii techno au participat în centrul Berlinului, la “Love Parade” anual, cea mai mai mare “Dance Party” din lume.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2001: Trupul neînsuflețit al marii cântărețe portugheze de fado, Amalia Rodrigues, decedată la 6 octombrie 1999, la vârstă de 79 de ani, a fost transferat în Panteonul național din Lisabona.

 

 

 

 

VIDEO:  

 

 

 

 

 

 

 

 

2006: Primul zbor al unui ornitopter cu echipaj uman , autopropulsat (un aparat care zboara fluturand din aripi), construit la Toronto, in Canada.Acesta a fost inspirat de schite ale  lui  Leonardo da Vinci din 1485. (Canadian Press)

 

 

 

 

 

 

 

2010: Un avion experimental propulsat de energie solară a stabilit un record mondial și a făcut istorie, după ce a zburat încontinuu timp de 26 de ore (inclusiv pe timp de noapte), aterizând în siguranță pe un aerodrom elvețian.

Cea mai grea încercare a fost ca avionul cu o persoană la bord să zboare și noaptea, dar s-a dovedit că ziua bateriile au acumulat suficientă energie.

 

 

 

 

 

 

 

Aparatul avea o anvergură a aripilor de 63 metri, o lungime de 22 de metri și o greutate 1.600 de kilograme, dispunea de baterii care cântăreau jumătate de tonă, de patru motoare electrice și de aproximativ 12.000 de celule solare, iar viteza medie de zbor a fost 70 km/h.

Pilotul Andre Borschberg a decolat cu avionul Solar Impulse pe 7 iulie și a aterizat la Payerne, în Elveția, joi, 8 iulie. După ce a zburat 14 ore pe lumină, bateriile s-au încărcat suficient încât avionul să poată zbura și noaptea. După câțiva ani, în iulie 2016, o versiune perfecționată, Solar Impulse 2, avea să finalizeze un istoric înconjur al Pământului.

 

 

 

 

 

2011: Nava spațială Atlantis este lansată în misiunea finală a programului navei spațiale americane .

 

 

 

 

2014 : Israelul declanșează o ofensivă asupra fâșiei Gaza, pe fondul creșterii tensiunilor în urma răpirii și uciderii a trei adolescenți israelieni de către teroriști palestinieni.

 

 

 

 

2016: A murit istoricul, academicianul și scriitorul  canadian-american  ( n.31 octombrie 1917). Savantul s-a născut în Vancouver , Columbia Britanică și a lucrat la Universitatea din Chicago mulți ani. Este tatăl istoricului JR McNeill.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost unul dintre cei mai respectați istorici din lume, profesor la catedra de istorie a Universității din Chicago , până la pensionare în 2006 .

Cea mai populară lucrare a lui McNeill se numește „Rise of the West: A History of the Human Community”.

Cartea abordează relațiile umane în ceea ce privește diferențele culturale și etnice din istoria lumii și abordează relațiile civilizațiilor occidentale față de altele în ultimii 500 de ani.

Deși cealaltă carte a sa „O istorie mondială” ( tradusă de Alaaddin Șenel, İmge Yay. ) A fost scrisă ca manual, el a găsit cititori din toate sociale datorită interesului ridicat de care s-a bucurat.

 

 

 

2016: A murit muzicianul francez Gérard Bourgeois, compozitor a sute de cântece pentru Brigitte Bardot, Juliette Greco şi Dalida; (n. 1936).

 

 

 

 

 

 2018: A murit la Roma,regizorul, producătorul şi scenaristul italian Carlo Vanzina, unul dintre inventatorii genului „cinepanettone” – un stil cinematografic popular, alcătuit din comedii fără mari pretenţii artistice, ignorate de criticii de specialitate dar adorate de publicul larg; (n. 13.03.1951, Lazio, Italia).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și-a început cariera în cinematografie în 1969 ca regizor asistent al tatălui său și al regizorului Mario Monicelli. A colaborat la realizarea unor producții, precum: Luna di miele in tre – 1976, Mister – 1983, Cronaca nera – 1987, Miliardi – 1991, Io no spik Inglish – 1995, Vacanze din Natale 2000 – 1999, Ole – 2006, Vip – 2008, Buona giornata – 2012, Miami Beach – 2016.

 

 

2018: A decedat în localitatea Santa Barbara din California, Tab Hunter,  actor american, cântăreț de muzică ușoară și producător de film ; (n. 1931).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tab Hunter (născut Arthur Andrew Kelm la 11 iulie 1931 in Manhattan, New York),  a apărut în peste 40 de filme și a fost o binecunoscută vedetă de la Hollywood și idol în anii 1950 și 1960.

 

 

 

 

 

CITIȚI ȘI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/07/08/ziua-de-8-iulie-in-istoria-romanilor-2/

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfinții Epictet și Astion

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfintii Epictet si Astion sunt cei mai vechi martiri din tara noastra, atestati de izvoarele aghiografice.

Ei au patimit in anul 290, ca urmare a persecutiei lui Diocletian (284-305) si au primit moartea martirica in cetatea Halmyris, vechea cetate crestina asezata pe malurile Dunarii ce se numea in antichitate “Almyra“.

Sfantul Epictet era originar din partile Rasaritului. A primit harul preotiei si s-a invrednicit de darul vindecarii orbilor, ologilor si a celor demonizati.

Sfantul Astion era nepotul senatorului roman Iulian. Se converteste la crestinism in urma intalnirii cu preotul Epictet si impreuna cu acesta ajunge in cetatea Halmyris. Mai tarziu si tanarul Astion se invredniceste de darul facerii de minuni, tamaduind un indracit si facand sanatos pe un om ce cazuse de la inaltime si ramasese aproape mort.

In acel timp, soseste in Halmyris comandantul Latronianus. Acesta afla ca in oras au ajuns doi straini care prin cuvantarile lor au facut pe multi sa renunte la cinstirea zeilor. La porunca lui Latronianus, Epictet si Astion sunt arestati si intemnitati.

Nu si-au facut cunoscute rudele si nici locul de natsere, ci doar faptul ca sunt crestini. Au fost supusi la diferite chinuri, dar in urma lor au ramas nevatamati. In urma acestor minuni, comandantul a poruncit sa nu li se dea hrana si apa timp de 30 de zile. Vor iesi biruitori si dupa cele 30 de zile de infometare.

Latronianus, vazand ca nu-i poate invinge in nici un fel, a poruncit ca celor doi sfinti sa li se taie capul. Astfel, pe 8 iulie i s-a taiat mai intai capul lui Astion si apoi si preotului Epictet.

 Din actul martiric reiese ca trupurile celor doi erau albe ca zapada si ca cei ce se atingeau de ele primeau vindecare de orice boala erau cuprinsi. Trupurile acestora au fost ingropate de crestini.

Dupa Edictul de la Milan, din anul 313, trupurile Sfintilor Epictet si Astion au fost ingropate in cripta bazilicii episcopale din Halmyris. Au ramas necunoscute celorlalti crestini, pana in data de 15 august 2001, cand ele au fost descoperite si depuse in Catedrala arhiepiscopala din Constanta.

In prezent, moastele Sfintilor Epictet si Astion sunt prezente in Manastirea Halmyris, iar la Constanta au ramas doar cateva particele din sfintele lor moaste.

Rugaciune catre Sfintii Epictet si Astion

Sfintilor Mucenici Epictet si Astion, cautati acum spre noi, cei ce cu umilinta cadem inaintea sfintei voastre icoane si cinstim sfintele voastre moaste si ca unii ce v-ati invrednicit de mare cinste inaintea Atotputernicului Dumnezeu, rugati-va Acestuia sa ne izbaveasca de toate necazurile si primejdiile si sa dea iertare de pacate sufletelor noastre.

Si ca cei ce sunteti podoaba si ocrotitorii tinutului Dobrogei, impreuna cu sfintii martiri Zotic Atal, Camasie si Filip, purtati de grija multimii credinciosilor ce va aduc voua cinstire.

Primiti acum prinosul nostru de dragoste, lauda si multumire catre milostivul Dumnezeu si prin darul celui Atotputernic, vindecati bolile noastre sufletesti si trupesti, dupa cum ati vindecat si copila acelui mare dregator. Si precum in timpul vietii voastre multime de oameni ati vindecat, asemenea vindecati si sufletele noastre cele asuprite de patimi si dureri.

 Si dupa cum prin viata curata, credinta si sfanta nevointa, ati biruit puterea vrajmasilor diavoli si ati castigat mila Dumnezeului nostru Celui in Treime slavit, asa si pe noi intariti-ne in credinta si ajutati-ne sa fim biruitori in lupta cu pacatul, spre castigarea virtutilor in locasurile ceresti.

Ca impreuna cu voi sa cantam lui Hristos Dumnezeu in Imparatia cea fara de sfarsit, ca Lui I se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Cel fara de inceput al Lui Parinte si cu Preasfantul si Bunul si de viata Facatorul Lui Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

1. Crestin Ortodox.ro;

2. wikipedia.org;

3. Xenopol, Istoria Munteniei de la 1462-1494;

4. e.maramures.ro;

5. mediafax.ro;

6. Istoriamd;

7. lessignets.com;

8. Rador.ro

Un secol şi jumătate de istorie nefastă pentru români

 

 

 

 

 

 

 

 

Trista noastră istorie din ultimul secol şi jumătate

 

         Noi cu ce ne-am ales?

În 1877, ruşii încearcă să le dea otomanilor o lovitură rapidă şi decisivă în Balcani. Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg.

În defileul Şipka ruşii se împotmolesc, iar ca treaba să fie treabă se mai şi trezesc la Plevna că le apare în spate genialul general turc Osman Paşa.

Întreaga situaţie riscă să se transforme într-un nou dezastru de proporţii pentru ruşi. Nu prea au nici la cine apela.

Pe sârbi şi pe muntenegreni îi trimiseseră – anterior acestui război – la sacrificiu împotriva Otomanilor.

Cele două ţări erau sleite şi incapabile să mai ajute cu ceva armata ţaristă.

Voluntarii bulgari luptau deja de partea lor, astfel încât singura soluţie viabilă o găsesc la proaspătul principat, România.

Noi eram singurii care aveam resursa umană necesară, arme de-ajuns şi mai mult decât orice, devotamentul necesar pentru a putea înclina decisiv balanţa, scrie Dan DIACONU în publicația Trenduri economice

Şi-am înclinat-o!

La terminarea războiului, bravii politicieni autohtoni au constatat că în loc să negocieze la sânge termenii independenţei atunci când ruşii erau la ananghie s-au bazat pe „recunoaşterea ulterioară a meritelor” şi pe tot felul de jurăminte şi asigurări masonice pe care le primiseră pe canale oculte. După terminarea războiului, lucrurile s-au complicat teribil.

Marile puteri s-au trezit cu scenariul de coşmar în care Rusia ajunge să aibă ieşire la Mediterană – ori prin Constantinopol (scenariul de coşmar), ori prin unul dintre statele slave satelit cu ieşire la Mediterana – astfel încât, în tratatele de pace, le-au făcut pe plac ruşilor în toate punctele, mai puţin în cel referitor la ieşirea la Mediterana.

Cu toate jurămintele şi impresiile prosteşti pe care le aveau, românii n-au reuşit decât să obţină un umilitor statut de observatori, cu toate că erau a doua armată ca mărime după ruşi.

Şi astfel am fost făcuţi praf: ni s-a aruncat în ochi Dobrogea fără Cadrilater, adică o zonă subdezvoltată şi depopulată în care trebuia investit imens pentru a fi adusă la liman. Ni s-a luat Bugeacul şi-am fost faultaţi pe faţă.

Când bravii noştri politicieni i-au bătut obrazul ţarului spunându-i că le-a fost promisă protecţia Rusiei, acesta le-a replicat că Rusia se ţine de cuvânt şi protejează Principatul împotriva celorlalţi, dar nu împotriva intereselor Rusiei.

De altfel, în acel război cei mai câştigaţi au fost cei care n-au participat: Austria care a luat Bosnia şi Herţegovina în defavoarea Serbiei şi Muntenegrului (împinse la sacrificiu de către ruşi anterior războiului ruso-turc) sau Bulgaria care s-a trezit brusc ţară fără să fi existat vreodată până atunci.

Iar în ceea ce priveşte Bulgaria, nu pot să nu trec peste nesimţirea autorităţilor actuale care, în ciuda sacrificiului armatei române din războiul Ruso-Turc, au găsit de cuviinţă să ne treacă în lista de mulţumiri de la intrarea în Catedrala Alexander Nevski pe ultimul loc, după Finlanda.

Nu-mi rămâne decât să le urez să aibă parte de-acum înainte fix de ajutoare similare ca intensitate cu cel finlandez din acel război!

Începutul secolului XX ne găseşte într-o perioadă în care încercam – ca-n toată istoria noastră de altfel – să acoperim golul de dezvoltare dintre noi şi ceilalţi. Pentru garantarea „păcii”, aveam un guvernorat al Gurilor Dunării, compus din marile puteri: ruşi, francezi, austrieci, nemţi, etc.

Asta ca nu cumva să ne-o luăm în cap cu Dobrogea! În corul marilor puteri intră şi SUA care, în stilul caracteristic, au început presiuni fabuloase pentru definitivarea legii minelor astfel încât să-i avantajeze, adică astfel încât companiile lor să poată cumpăra peste 50% din orice exploataţie. Aşa ne-am trezit în scurt timp cu Rockefeller stăpân peste petrolul Românesc.   

În Primul Război Mondial am mers la război, din nou, alături de ruşi, chiar dacă ne-o trăseseră în 1877-1878. Am făcut-o pentru că jurămintele masonice ale politicienilor lu’ Peşte spuneau că e în interesul nostru să nu rămânem neutri.

În fapt interesul era strict al Franţei pentru că dacă nu apărea contraponderea din Est, nemţii îi făceau varză (cum, de altfel, i-au şi făcut!). În timp ce participarea ruşilor la război era plătită cu vârf şi îndesat de către francezi, pe motiv că e scumpă carnea de mujic, noi, din nou ca proştii, am intrat voluntar.

Şi ne-am luat-o pe măsură! Întrucât dotarea armatei era strict o afacere de corupţie, am fost făcuţi praf în doi timpi şi trei mişcări. Am avut timp doar să trimitem tezaurul la ruşi pentru depozitare. Între timp nemţii ne-au făcut franjuri şi ne-au împins în Moldova.

Ca să fie treaba treabă, fraţii masoni l-au fript pe ţar în Rusia (într-un complot germano-american), au scos ţara din Război şi noi ne-am trezit cu fundu-n baltă: într-o parte cu nemţii care înaintau, în cealaltă cu cozile lor de topor, tovarăşii bolşevici.

Începea comunismul la ei, sub lumina marelui pederast şi coadă nemţească de topor, Lenin! În sudul României, după ce nemţii s-au înstăpânit peste Banca Naţională, au inventat o datorie de război a României cam cât valoarea tezaurului depozitat la ruşi.

Şi astfel, tezaurul nostru şi-a găsit o nouă casă pentru totdeauna, în una dintre cele mai ascunse şi ticăloase pagini ale istoriei locale. La Mărăşeşti românii au luptat în chiloţi şi izmene. La fel lupta şi Regina Maria: ba în chiloţi, ba fără, în funcţie de preferinţele gradatului pe care-l înghesuia.

Dac-ar fi nimerit cel puţin într-un batalion advers, cu siguranţă că ar fi redus numărul victimelor alor noştri. Dar tot la ai noştri avea bucurii, deh, muiere cu prinţipuri! Din fericire, poporul român a avut tăria să rămână pe picioare şi un noroc al incredibil istoriei ne-a făcut să transformăm dezastrul participării noastre la Război într-un succes pe final. Iar pe hazliul cuplu regal compus din momâia Ferdinand şi curviştina Maria în „sfinţii întregitori ai naţiunii”.  

Din păcate fericirea n-a ţinut prea mult! Odrasla Mariei – făcută naiba ştie cu cine – a urcat pe tron şi a transformat ţara într-o entitate atât de coruptă încât nici musca nu mai zbura fără să dea şpagă. Moştenind curvăsăraia de la mă-sa, pentru Carol al II-lea n-au contat decât „găurile” disponibile şi „circuitul financiar” care-i asigura aventurile de toate tipurile care-i treceau prin deviantul creieraş.

Apetitul său sexual era atât de mare încât membrii Siguranţei Statului trebuiau să-i planteze până la şapte-opt curve verificate pe traseul pe care-l urma când ieşea din Palat. Se ştia că nici nu termina bine să rupă o curvă, că o şi dorea pe-a doua şi-apoi tot aşa până-şi stingea amarul.

Şi, ca să fie treaba treabă, avea o preferinţă pentru specia cea mai de jos a trotuaristelor nespălate pe care le încărca în maşină şi le băga la Palat. Pentru ca nu cumva prinţişorul să se trezească cu vreo blenoragie sau vreun sifilis luat de la vreo curvă necunoscută, agenţii de poliţie asigurau zona Palatului cu curve verificate. Norocul „securiştilor” vremii a constat în cuplarea lui Carol cu o nimfomană – Elena Lupescu – singura care făcea faţă apetitului sexual neobişnuit al monarhului.

Această caracteristică a împins-o pe Lupeasca în centrul politicii şi economiei autohtone. Practic, nu se mai putea face nimic în ţară fără binecuvântarea reginei neoficiale. Aveai nevoie să faci vreo afacere mai la scară, trebuia să te bagi în cercul „jucătorilor” de Poker de la casa Lupeascăi şi să pierzi sume considerabile în meciurile cu regele sau cu metresa.

După, aveai aprobarea şi puteai să-i dai drumul înainte afacerii, beneficiind de protecţie absolută, dar erai obligat să-ţi menţii cotizaţia deoarece, altfel, vreunul mai isteţ îţi putea lua locul. 

În această atmosferă viciată ne-a găsit Al Doilea Război Mondial. De data asta deviantul rege care, între timp, o pusese şi de-o dictatură regală, ne-a băgat în război de partea nemţilor. Astfel am tras potul cel mare, punând la bătaie petrolul nostru pentru interesele lui Hitler şi-ale naţiei nemţeşti. Desigur, cum bine ştie toată lumea, Hitler s-a împiedicat în Rusia, anglo-americanii s-au regrupat şi, uşor, uşor, panzeru’ invincibil s-a dus în rahat.

Ca să salvăm ce mai putea fi salvat, am întors armele în urma unei lovituri de Palat în care, în locul curvarului a fost pus fiu-său, mult mai papleacă chiar şi decât tac’su mare, Ferdinand. Numai pentru dezvirginarea lui Mihai, Carol al II-lea a cheltuit o avere. După care, ca să-l scape pe prost de „iubita” care-i fusese împinsă în brebenel, s-a mai cheltuit altă avere. Ăsta a fost „salvatorul” nostru. 

Întoarcerea armelor s-a făcut prin capitulare necondiţionată în faţa ruşilor. Asta în ciuda faptului că trimişii lui Antonescu iniţiaseră discuţii preliminare referitoare la termenii unei eventuale capitulări cu Alexandra Kollontai. Sforarii din spate au decis să respecte înţelegerile oculte pe care le făcuseră şi să mai vândă încă odată ţara, aruncând-o pe nimic în mâna ruşilor.

Asta după ce, tot din cauza politicii lor tembele, pierduseră Ardealul de Nord în favoarea Ungariei. Astfel, ruşii au intrat în noi ca-n rahat, iar în femeile noastre câte-un batalion odată, după regula civilizaţiei mujiceşti: „ia-i ceasu de pe masă şi frige-i femeile din casă”. Petrolul autohton a început să alimenteze „partea bună” a istoriei. Din nou eram parteneri cu ruşii, din nou ne-am luat-o. 

În urma Războiului am pierdut Basarabia, dar ne-am recuperat Ardealul de nord. Recuperarea a fost, în fapt, un noroc deoarece, iniţial, Stalin semnase o înţelegere cu Horthy. Laşitatea lui Horthy, care aproape s-a scăpat pe el de frică în momentul în care a văzut că nemţii sunt gata să atace Budapesta, a dus la ruperea tratatului cu Stalin. Atunci, nervos, Stalin a spus: „Ardealul va rămâne pe veci al românilor”.

S-a terminat Războiul şi-am fost daţi ruşilor. De primit iar n-am fost primiţi la negocieri pentru că eram naţiune înfrântă. Şi nu doar că măreţul Occident ne-au cedat cu fulgi cu tot, dar i-a mai şi lăsat pe ruşi să ne impună datorii de război. Ne-au căsăpit! Istoricii acuză distrugerea elitelor de către ruşi. Aiurea.

E ca şi cum s-ar plânge cineva acum dacă, în urma vreunei înţelegeri, ar fi decapitaţi alde Liiceanu, Pleşu, Patapievici, alături de restul greblelor care activează prin politică. Şi elita aia de-atunci, cu mici excepţii, era formată tot din nişte şobolani corupţi până-n măduva oaselor.

Doar istoricii infantili şi-o tradiţie pe care n-o înţeleg îi ridică-n slăvi. Să recunoaştem: în afara unei minorităţi, clasa aristocratică autohtonă era compusă doar boiernaşi de ţară(vorba poeziei lui Brumaru) cu aere de mari nobili. Nulităţi provinciale, pline de frustrări şi buni doar să cheltuiască rodul pământului şi sângele ţăranului iobagizat, în luminile iluzorii ale Parisului.  Ceea ce-a fost însă dezastruos n-a fost decapitarea iniţiată de către ruşi, ci elita impusă şi formată din „băieţii buni” veniţi pe tancuri. Numai unu şi-unu: Bruckner, Pauker, Nikolski, Răutu, Ghizela Vass, Tismăneanu, etc.

Vă sunt cunoscute aceste nume? Unele dintre ele da, doar odraslele lor înfăptuiesc acum „revoluţia globalistă”, aşa cum părinţii sau bunicii lor puneau umărul la internaţionalismul comunist de rit bolşevic. Ceea ce-au făcut bolşevicii a fost dezastruos în plan naţional.

Au eliminat chiar şi bruma de bun simţ care exista aici şi au scos la suprafaţă tot mâlul, toată mocirla, urâţenia şi frustrarea care erau acumulate în adâncurile straturilor inferioare ale societăţii.

Aşa am avut obsedanţii ani ai debutului comunismului la noi: pe de-o parte „plata datoriilor” către ruşi ne lăsa în fundul gol, de cealaltă parte stăteam cu ei în coaste, cu cozile lor de topor impuse „de la centru” care-au rămas active – aproape dinastic – până-n ziua de azi.

Făcând totuşi o paralelă, ar trebui să remarcăm că acea elită ticăloasă a reuşit totuşi să rezolve probleme jenante ale României precum analfabetismul. De asemenea, sovrom-urile – vehicule care ne storceau groaznic – s-au constituit în elemente care au integrat economia ţării, iar agricultura, după dezastrul colectivist, a început să funcţioneze ca un sistem articulat. Cel care-a tăiat-o cu plata către ruşi a fost tot comunistul impus de Moscova, Gheorghiu Dej.

A făcut-o atunci când care a constatat că le plăteam de ceva vreme în plus şi n-avea nimeni curaj să sesizeze asta. Se baza şi pe faptul că începuse epurarea cadrelor sovietice, profitând de politica de purificare iniţiată de Stalin. S-a autosesizat el şi, la ceva vreme, a fost chemat la Moscova unde l-au pus să aştepte întrevederea cu „împăratul”.

Se pare că fotoliul pe care a tot aşteptat Gheorghiu Dej era unul „preparat” cu material radioactiv, astfel încât, după întoarcerea în ţară, a fost „aranjat” de un cancer galopant. Se termina astfel una dintre cele mai negre pagini ale istoriei naţionale.

Printr-un concurs de factori, puterea politică şi administrativă a ţării a fost preluată de Ceauşescu, un ţăran semianalfabet, cizmar la bază, dar dotat cu suficientă inteligenţă nativă pentru a putea face să se învârtă lucrurile în favoarea sa. În scurt timp şi-a instalat propriul aparat, a câştigat simpatia şi prietenia lui Mao, începându-şi astfel şi o prodigioasă aventură politică internaţională. Cu sprijinul lui Mao îşi joacă genial cartea în timpul evenimentelor generate de „Primăvara de la Praga”, câştigându-şi o oarecare autonomie faţă de „Înalta Poartă” de la Moscova.

Cu toate că nimeni n-ar fi crezut la începutul carierei sale, Ceauşescu a ajuns să joace un rol important pe scena internaţională. Instinctele l-au ajutat să miroasă care-s factorii mondiali de putere, cum se mişcă lucrurile şi cum poate juca în favoarea sa.

A avut o perioadă de avânt, în care a industrializat forţat ţara. Strategia sa a fost similară celei a ţăranului înstărit care-şi umple bătătura atât cu lucruri utile, dar şi cu multe inutilităţi. România a fost bătătura lui Ceauşescu. A tratat-o părinteşte, având grijă de ţară ca de propria-i ogradă. Însă reversul acestei strategii părinteşti a fost că greşelile făcute s-au repercutat cu asprime asupra întregii ţări.

Neavând nici experienţă, nici capacitatea intelectuală de a evalua cu claritate efectul devastator al dobânzilor practicate de instituţiile financiare internaţionale şi nici suportul unui know-how corespunzător în ţară, Ceauşescu s-a trezit cu o datorie copleşitoare pe care economia de hei rup pe care-o concepuse aproape că nu era capabilă să o susţină.

În plus, a luat în plin criza economică a anilor 80. Speriat că ar putea să se trezească în insolvenţă, concepe un plan de lichidare a tuturor datoriilor prin rambursarea accelerată a creditelor. Strânge cureaua la modul aberant dar face faţă şi, nouă ani mai târziu, anunţă victorios finalizarea acţiunii pe care-o începuse. Are însă în faţă un popor înfometat, abrutizat şi aflat sub teroare.

Economia e şi ea slăbită, incapabilă să se autosusţină. Asemeni ţăranului care „a prins cum merge titirezul”, pune în plan, alături de chinezi, dezvoltarea unei bănci a statelor în curs de dezvoltare. Un fel de FMI al lumii socialiste.

În plus, intrat prin cercuri oculte doar din curiozitate – ca să înţeleagă cum se mişcă treburile planetei – face nerozia de a-i păcăli pe-ăia în modul şmecheresc-ţărănesc pe care-l transformase deja în practică diplomatică internaţională. Atrage astfel asupra sa – fără să realizeze nicio clipă – furia mafiei ocult-financiare mondiale. De-aceea, în timpul evenimentelor din 1989 e singurul lider comunist sacrificat ritualic, în noaptea de Crăciun.

Dar ce mai contează asta? Poporul îşi trăieşte exuberanţa eliberării de sub „teroarea ceauşistă”, atent vegheat de gloabele internaţionaliste sosite în anii 50 pe tancuri. Aşa se face că îndrumătorii către „eliberare” devin tot cei care ne cotropiseră cu jumătate de secol în urmă.

Ce să ştie bietul cetăţean ce lepră a fost Bruckner? Sau Maurer? De unde să ştie bietul om gândindu-se la un salam mai bun că haita întronizată peste armată şi securitate era formată din agenţi GRU, că elita culturală care se închega şi care era scoasă cu obstinaţie în faţă era compusă din disidenţii de faţadă ai „tovarăşului Gogu”? Cum să ştie bietul român, aproape abrutizat şi total lipsit de informaţii, că bunăstarea care i se promitea era de fapt jugul care i se punea pe grumaz?

Aşa, legaţi la ochi, am trecut prin toate etapele distrugerii noastre. Prin intermediul cozilor de topor recrutate pe o nimica toată, mafioţii internaţionali au continuat opera de pedepsire post-mortem a lui Ceauşescu. Nu s-au lăsat până când întreaga economie a lui Ceauşescu n-a fost lichidată la fier vechi. Apoi au distrus Bancorex.

Tot din răzbunare, întrucât aceea era banca pe care Ceauşescu o gândise ca pilon principal al expansiunii sale de pe piaţa financiară internaţională. Totul condimentat cu o luptă surdă declanşată între securişti şi foşti oficiali grei ai aparatului de partid şi de stat pentru acaparare a bunurilor ţării. Lupta la vedere era politică, dar în subteran economică. Şi, în timp ce românaşii se delectau în bălăcăreala politică de la televizoare, mafioţii îşi adjudecau hălci din averea care, până atunci, fusese comună.

Aşa am tot frecat-o până la începutul altei aventuri pe care ne-am dorit-o: integrarea în NATO şi UE. În fapt, analizând la rece, putem constata că am avut impresia că noi o dorim. Propaganda a lucrat de minune, insuflându-i bizonului mioritic „idealuri” despre care habar n-avea.

Sătul de jumătate de secol de dominaţie rusească, românul a ales NATO. Sătul de comunism, a ales capitalismul Occidentului, acele captivante lumini sclipitoare de la suprafaţă care se grupau sub umbrela Uniunii Europene.

Mai ţineţi minte ce-aţi tremurat „să ne bage în NATO” sau cu câtă speranţă v-aţi dus la referendum „ca să intrăm şi noi în UE”? De unde să ştie bietul român că schimbarea taberei geopolitice înseamnă să înlocuieşti un câine care te muşcă cu o haită de şacali care te devorează?

Însă necunoaşterea regulilor nu te scuteşte de rigoarea lor. Şi iată-ne acum perfect integraţi: nimic nu mai e al nostru, capul nu prea-l mai putem ridica de frică să nu deranjăm pe cineva. Regulile de la vedere diferă de cele reale, corupţia e pretutindeni, iar dacă nu eşti „în linie doctrinară” rişti să fii devorat de aşa-zisele mecanisme anti-corupţie, în fapt o cacialma juridico-securistică menită a instaura teroarea asupra oricui ar manifesta un dram, o minimă independenţă. Aş putea continua mult de-acum înainte, dar bănuiesc că cei care ajung să citească acest text ştiu bine ce anume trăiesc.

Motiv pentru care nu-mi rămâne decât să recapitulez un secol şi jumătate de istorie care-a trecut peste noi: am fugit de turci şi-am fost beliţi de ruşi; am încercat să acoperim golurile istorice şi-am fost jefuiţi de diverşi binefăcători care-au acaparat hălci din economie; am tras în Primul Război mână-n mână cu ruşii, francezii şi englezii, ne-am trezit că ne-au trădat, doar pe final am fost avantajaţi, dar şi asta cu preţuri piperate.

Apoi am fost victimele experimentelor unui deviant – Carol al II-lea – am trecut printr-un nou Război şi-am devenit din nou victime. Singurul moment de respiro a fost cel în care Ceauşescu a preluat puterea.

Dar, precum un catâr, n-a lăsat pe nimeni să-l secondeze şi nici nu şi-a pregătit o succesiune viabilă. Ar fi putut să pună la punct o strategie articulată de dezvoltare a ţării, poate chiar ar fi putut să fie un Yusof Ishak local. Dar inteligenţa nativă ţărănească, necioplită, a jucat împotriva sa.

Se dorea un Mao, un Kim Ir Sen neînţelegând că fiecare popor are o anumită fibră care-l face să adere sau nu la conducătorii săi.

Din anii ’80, asemeni ţăranului care se trezeşte deştept doar pentru că i-a mers o combinaţie, Ceauşescu a mers strict după programul şi dorinţele proprii, îndepărtându-se de popor şi înlocuind adeziunea cu teroarea. Iar după înlocuirea sa, poporul abrutizat şi neinformat a mers orbeşte din capcană în capcană.

Iată, pe scurt, istoria noastră din ultimul secol şi jumătate. O înlănţuire de trădări, jafuri, nemernicii şi iluzii. Toate strict din cauză că am vrut să avem propriul destin, pentru că ne-am iluzionat că „în cealaltă tabără” ne-ar fi mai bine. Şi singura întrebare viabilă e: „noi cu ce-am ales?”.

Din păcate doar cu iluzia urmată imediat de dezamăgire şi teroare. Istoria ne-a dat atâtea lecţii aspre în urma cărora trebuia să înţelegem că nu ne e bine ca remorcă a nimănui. Destinul nostru nu-i nici în Orient nici în Occident.

Nici la Est, nici la Vest, nici la Nord, nici la Sud. Destinul nostru e-aici şi singurii care-l pot face mai bun suntem noi.

Ceilalţi ne-au demonstrat cu vârf şi îndesat că nu-l pot face decât mai rău, mai ticălos, mai brutal. Dar pentru asta e nevoie să ne opunem cu brutalitate iluziilor şi capcanelor, amăgirii că „se poate face treabă şi urmând calea scurtă”.

De-a lungul istoriei am căutat mereu scurtătura şi, de fiecare dată, am sfârşit-o în mizerie. Întrebaţi-vă „cu ce ne-am ales?” din toţi aceşti o sută cincizeci de ani şi încercaţi să vedeţi „realizările” prin ochii celor care s-au sacrificat eroic.

Fiecare centimetru pătrat din pământul ăsta e îmbibat de sânge. Şi pare că n-a fost îndeajuns pentru a ne plăti dorinţa legitimă de a fi lăsaţi în pace. Ne va veni vreodată vremea?