CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 4 IULIE. VIDEO

 

 

 

 

4 iulie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 362 i.Hr. : În Grecia antică are loc bătălia de la Mantinea, in care tebanii condusi de Epaminondas ii inving pe spartani.

 

 

 

 

 

 

 Epaminondas (n. cca 418 i I.Chr –  d 362 iI.Chr),  general și om de stat teban.

 

 

 Epaminondas a fost ranit mortal in timpul luptei astfel ca, ramasi fara comandant, tebanii nu au exploatat victoria  si s-au retras.

 

 

 

 

Anul 68 e.n.:  S-a nascut  Salonia Matidia, nepoata împăratului Traian;  (d. 23 decembrie 119). A  a fost fiica şi singurul copil al Ulpiei Marciana si al bogatului pretor Gaius Salonius Matidius .

 Unchiul ei matern, imparatul Traian,  nu a avut copii şi a tratat-o ca pe fiica sa. Tatal ei a murit în 78 şi Matidia a  trăit impreuna cu mama sa in casa lui  Traian şi a soţiei sale, Pompeia Plotina.

 

 

 

 

 

 

 

 

In urma  casatoriei fiicei sale Vibia Sabina  cu imparatul Hadrian,  Salonina Matidia  a devenit  soacra împăratului Hadrian.

Cand  Matidia a murit,  împăratul  Hadrian  a tinut un discurs  funerar, a divinizat-o şi a dispus sa i se   dedice   un templu şi un altar în Roma, pe Campul lui Marte

 

 

 

 

 

Anul 965: A murit  Papa Benedict al V-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 A fost  Papa al Romei pentru o singură lună, în 964. După alegerea sa, a fost destituit de Imparatul Imperiului Romano-German, Otto I (936 – 973) și predat în custodia lui Adalag, arhiepiscopul de Hamburg – Bremen.

Papa Benedict al V-lea a decedat la Hamburg, pe 4 Iulie 966.

 

 

 

 

 

1054: O  supernova este observată  în apropierea constelatiei Tauri. Evenimentul este menţionat în  China şi în istoriile amerindienilor.

Timp de câteva luni luminozitatea acesteia a fost  destul de puternica  pentru a fi vizibila la lumina zilei.

 

 

 

 

 

 Compass Image of Crab Nebula

 

 

 

 

În anul 1054 d.Hr., observatorii chinezi au asistat la apariția bruscă a unei „noi stele” în ceruri, pe care au înregistrat-o de șase ori mai strălucitoare decât Venus , ceea ce îl face cel mai luminos eveniment stelar observat din istoria înregistrată.

 Această „stea invitată”, așa cum au descris-o, a fost atât de strălucitoare încât oamenii au văzut-o pe cer în timpul zilei aproape o lună. Nativii americani au înregistrat, de asemenea, apariția sa misterioasă în petroglife.

Observând nebuloasa cu cel mai mare telescop al vremii, Lord Rosse în 1844 a numit obiectul „Crab” datorită structurii sale asemănătoare tentacululelor crabului. 

Dar abia în anii 1900, astronomii și-au dat seama că nebuloasa era o supraviețuitoare a supernovei din 1054.

 Urmarea acestei  explozii este vizibila şi astăzi: Nebuloasa Crab.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1187:  În timpul Cruciadelor în Țara Sfântă a avut loc Bătălia de la Hattin  

 

 

 

 

 

The Battle of Hattin, from a 13th-century manuscript of the Chronica Majora - foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

 

 

 

Cucerirea Ierusalimului după prima Cruciadă din 1099 a fost o lovitură puternică pentru lumea musulmană. Ierusalimul era al treilea oraș sfânt al Islamului și în secolul următor recucerirea lui a devenit scopul principal al Jihad-ului, războiul sfânt.

Dar după 1100, coloniști și pelerini creștini au invadat teritoriile cucerite (Siria și Levantul) și, cu sprijinul principalelor state din Europa Occidentală, se părea că aceste așezări creștine vor deveni permanente.

Musulmanii refuzau să accepte realitatea, dar aveau nevoie de un conducător care să-i unească pentru a-i alunga pe „necredincioși”.

În 1187, musulmanii găsiseră un astfel de conducător în persoana sultanului Saladin, conducătorul Egiptului și Siriei, care i-a chemat pe toți să se alăture Jihad-ului pentru recucerirea Ierusalimului.

Victoria sa în bătălia de la Hattin a distrus practic statele creștine din Orientul Mijlociu și a asigurat continuitatea stăpânirii islamice asupra regiunii în următorii 700 de ani.

 

 

 

 

1456: Otomanii incep asediul Belgradului apărat de o armata condusăde Iancu de Hunedoara, pe atunci regent al Regatului Ungariei.

 

 

 

 

1534: Christian al III-lea este proclamat rege al Norvegiei și Danemarcei la biserica din orașul Rye. De domnia lui se leagă implementarea reformei protestante în această parte a Europei.

 

 

 

 

 

Christian III of Denmark-Norway (1503-1559) - Find A Grave Memorial

 

 

 

Christian al III-lea (n. 12 august 1503, Schleswig – d. 1 ianuarie 1559, Kolding) a fost rege al Danemarcei și rege al Norvegiei, fiul cel mare al regelui Frederick I al Danemarcei și a reginei Anna de Brandenburg.

 

 

 

 

 

 

 1541:În Moldova,  pictorul Dragoş Coman a terminat  valorosul ansamblu de picturi murale, care decorează biserica din satul Arbore.

 

 

 

 

1546: S-a născut sultanul otoman  Murad al III-lea ; (d. 1595).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Murad al III-lea ( d. 15 ianuarie 1595) a fost sultanul Imperiului Otoman din 1574 până la moartea sa.

Sub domnia sa, otomanii au suferit o gravă înfrângere din partea armatei habsburgice în bătalia de la Sissek, în 1593.

A ramas in istoria  otomana ca fiind al doilea sultan care nu s-a implicat in expeditii militare, nefiind interesat de marirea imperiului sau.

A fost descris de istoricul român Nicolae Bălcescu astfel:  „un duh slab și superstițios, dulce la trai, iar iute la mânie și adesea atunci și cu cruzime, era dat cu totul la misticism, la poezie și la voluptate; amator de danț și muzică, de vorbe cu duh, ba încă și de mucalitlâcuri, el iubea mecanica, ceasornicăria și actele de reprezentație; el trăia încunjurat de tălmăcitori de vise, astrologi, șeici, poeți și femei, dănțuitori, de pitici și nebuni, lăsând domnia în mâna femeilor saraiului”

 

 

 

 

 

1610: În timpul războiului ruso- polon, fortele polono-lituaniene inving  trupele ruse, in batalia de la Klusino ; (1605-1618).

 

 

 

 

 

1634: In Noua Franta, pe continentul Nord American, este fondat orasul Trois Rivieres (astazi în Quebec, Canada).

 

 

 

 

 

1753: S-a născut Jean-Pierre Blanchard, aeronaut francez, inventatorul paraşutei;  (m. 7 martie 1809).

 

 

 

 

 

 

 

 

 A realizat în compania medicului american John Jeffries prima traversare cu balonul a Canalului Mânecii, la 7.I.1785.

 

 

 

 

1776: Cinci zeci și sase de delegați ai celor 13 colonii britanice din America de Nord, au semnat Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii.

 

 

 

 

 

Declaratia de Independenta SUA

 

 

 

 

 

Documentul a fost ratificat de către al doilea Congres Continental, prima structura de conducere a noului stat creat.

Textul Declaratiei  a fost scris de Thomas Jefferson si a fost  votat de  toate delegaţiile cu excepţia celei din New York, care a fost de acord sa o semneze cateva zile mai tarziu.

Războiul de Independenţă  începuse în 1775, iar  conflictul s-a   încheiat cu semnarea Tratatului de la Versailles, in ziua de 3 septembrie 1783.

 

 

 

 

 

 

1790: S-a născut sir George Everest, inginer militar şi geodez, conducător (din 1823) al Serviciului geodezic al armatei britanice din colonia India;  (m. 1 decembrie 1866).

 

 

 

 

GeorgeEverest.jpeg

 

 

Foto: sir. George Everest (n. 4 iulie 1790 – d. 1 decembrie 1866), militar și geodez britanic.  Numele lui a fost dat celui mai înalt vârf de pe Terra (din Munții Himalaya).

 

 

 

 

 

 

 

 

Cel mai înalt vârf de pe Pământ (azi Chommolungma) a purtat multă vreme numele de Everest.

 

 

 

 

 

1807: S-a născut Giuseppe Garibaldi, general şi om politic, unul dintre conducătorii luptei pentru unificarea naţională a Italiei; (m. 2 iunie 1882).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Principalul său obiectiv a fost  lupta pentru unificarea Italiei, în jurul regelui Victor-Emmanuel al II-lea de Savoia, monarhul  Sardiniei și Piemontului, și al primului sǎu ministru, Camillo Cavour. A participat în 1859 la războiul dus de Sardinia împotriva Austriei, luptând în Alpi.

În 1860, în fruntea a 1 000 de oameni a întreprins o expediție în Sicilia (devenită celebră sub denumirea „Expediția celor 1 000 de cămăși roșii“), reușind să înlature monarhia locală și sǎ instituie un guvern provizoriu si sa uneasca Sicilia și Neapole, cu regatul Sardiniei și Piemontului (1861) .

În 1861, întreaga Italie, cu excepția Romei (aflată sub autoritatea Papei) și a Veneției (rămasă sub control austriac), a fost unificată. În 1862, Garibaldi a intrat în conflict cu  regele Victor-Emmanuel al II-lea, pentru ca, in ciuda opoziției regelui, care încerca să evite un conflict cu Franța ale cărei trupe ocupau Roma, Garibaldi a constituit un grup de voluntari din Sicilia cu care intenționa să ocupe Roma, pentru a o transforma în capitala Italiei. A fost înfrânt de trupele regale la Aspromonte (29 august 1862), capturat, dar eliberat puțin timp mai târziu.

În timpul războiului din 1866, în care Italia, aliată cu Prusia, a luptat împotriva Austriei, Garibaldi a condus din nou un corp de voluntari cu care a reușit să înfrunte cu succes armata austriacă. La sfârșitul războiului, Veneția a devenit parte integrantă a Italiei unificate. Odată cu anexarea Romei la Italia, în 1870, Garibaldi a devenit membru al Parlamentului italian.

Giuseppe Garibaldi este considerat una dintre figurile legendare ale Risorgimentului italian și este, poate, personajul istoric cel mai faimos și popular în Italia. Este cunoscut și cu numele de „erou al celor două lumi”, pentru acțiunile militare la care a participat  atât în America de Sud, cât și în Europa,  în numele independenței și al libertății popoarelor.

 

 

 

 

 

1826: A incetat din viata la varsta de 90 de ani, cel de-al doilea presedinte al S.U.A. in anii 1797-1801, John Adams .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1826: A încetat din viaţă  la 83 de ani, Thomas Jefferson, scriitor, arhitect şi avocat, unul dintre fondatorii Statelor Unite.

Jefferson a fost al treilea preşedinte al SUA. A redactat “Declaraţia de Independenţă”, un model pentru toate democraţiile lumii; (n. 13 aprilie 1743).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1827: Sclavia este abolită în statul american New York.

 

La 19 iunie 1862, cu susținerea lui Lincoln, Congresul a adoptat o lege prin care interzicea sclavia în toate teritoriile federale. În iulie 1862, a fost adoptată o a doua Lege de Confiscare, prin care se stabileau proceduri judecătorești prin care se puteau elibera sclavii oricărei persoane condamnate pentru ajutarea rebeliunii. Desi Lincoln credea că nu stă în puterea Congresului să elibereze sclavii din state, el a aprobat legea, dând credit legislativului.

El considera însă că asemenea acțiuni sunt atribuția exclusivă a comandantului suprem în timp de război, atribuții care îi revin prin Constituție președintelui, iar Lincoln plănuia să acționeze și el în același sens. În acea lună, Lincoln a discutat cu cabinetul o variantă a proclamației de emancipare.

În ea, el declara: „ca măsură militară potrivită și necesară, începând cu 1 ianuarie 1863, toate persoanele deținute ca sclavi în statele confederate vor fi pentru totdeauna libere”.

 

 

 

 

 

1831: A încetat din viaţă omul politic american James Monroe, al cincelea preşedinte al SUA între anii 1817-1825 ; (n. 28 aprilie 1758).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost autorul „Doctrinei Monroe” (care condamna orice intervenţie europeană în afacerile interne ale Americii şi viceversa), enunţată prin declaraţia prezentată de preşedintele Monroe în faţa Congresului, în anul 1823.

 

 

 

 

 

 

 

1848: A încetat din viaţă scriitorul francez Francois Rene de Chateaubriand; (n. 4 septembrie 1768).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Chateaubriand poate fi considerat parintele curentului romantic in literatura franceza,  fiind  un model pentru generatiile de scriitori romantici care i-au urmat; (“Călătorii în America”, “Atala”, “Rene”,”Memorii de dincolo de mormânt”).

 

 

 

 

 

1854:  S-a născut Victor Babeş, bacteriolog şi morfopatolog, fondator al şcolii româneşti de microbiologie, membru al Academiei Române; (d. 1926).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1864: Prin decret domnesc, în  Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei se înfiinţează Universitatea din Bucureşti.

Clădirea, considerată monument arhitectonic, a fost construită după planurile arhitectului Alexandru Orăscu (la vremea aceea arhitectul oraşului Bucureşti), fiind inaugurată oficial la 14.XII.1869.

 

 

 

Bucuresti - Piata Universitatii in perioada interbelica - foto: ro.pinterest.com

 

          Universitatea Bucureşti

 

 

 

Acest important lăcaș de cultură românească  a fost întemeiat ca şcoală superioară,  la patru ani după întemeierea Universităţii Iaşi, prima universitate a României  moderne.

 În 1864 Universitatea din Bucuresti  includea facultăţile de Drept, Ştiinţe, Filozofie (Litere).

Primul rector al acesteia, ales la 15 septembrie 1864, a fost juristul Gheorghe Costa-Foru.

Primul doctorat în cadrul Universităţii Bucureşti a fost acordat în 1873 de către Facultatea de Farmacie. Universitatea a cunoscut  o “epocă de aur” între cele două războaie mondiale.

Atunci s-a dezvoltat datorită înaltei pregătiri a profesorilor şi numărului de studenţi (15 700), fiind una dintre cele mai mari universităţi, alături de Universitatea “Columbia” din New York, Universitatea din Paris, Universitatea din Londra şi Universitatea New York.

În anul 1945 această peroiadă remarcabilă a luat sfîrşit, deoarece unii dintre cei mai buni profesori au fost destituiţi iar alţii au fost închişi pentru că s-au opus, într-un fel sau altul, regimului comunist.

După cîţiva ani, unii profesori s-au întors, dar atmosfera nu a mai fost aceea a libertăţii de a gândi şi a competiţiei deschise.

După 1990, s-au făcut progrese semnificative în domeniul predării iar numărul studenţilor creşte. Astăzi universitatea are aproximativ 20 000 de studenţi şi paisprezece facultăţi.

 

 

 

 

 

 

1862: Profesorul de matematici Dodgson, prelat  la Oxford  cunoscut ca scriitor sub numele Lewis Carroll,  publică „Alice in Tara Minunilor“, una dintre capodoperele literaturii pentru copii.

 I-a servit drept model pentru personajul principal, Alice, fiica rectorului de la Colegiul Trinity în vârstă se 10 ani .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1876 (4/16): S-a creat, la Bucureşti, “Societatea naţională de Cruce Roşie a României”.

 

 

 

 

 

 

Societatea Națională de Cruce Roșie din România (din4 iulie 1876) - foto: ro.wikipedia.org

 

 

 

La 23 august în acelaşi an, societatea a fost recunoscută de Comitetul Internaţional al Crucii Roşii de la Geneva.

Societatea Națională de Cruce Roșie din România este o organizație umanitară, neguvernamentală, bazată pe voluntariat, care oferă asistență de urgență, în caz de dezastre, precum și educație în domeniul sanitar în România.

Este afiliata națională a Federației Internaționale a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie.

 

 

 

 

 

 

1879: S-a încheiat Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879).

 

 

 

 

 

Războiul zulușilor (Războiul Anglo-Zulus 11 ianuarie – 4 iulie 1879) - Detaliu dintr-o pânză reprezentând Bătălia de la Rorke's Drif - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

 

 

 

 

Războiul zulușilor a fost un conflict între Anglia și  Teritoriile Zuluse în 1879 din estul Africii de Sud. În 1843 Marea Britanie avea două colonii în Africa de Sud: Cape (Cape Town) și Natal (Provincia KwaZulu-Natal). Descoperirea de aur și diamante în anii 1860 au determinat Biroul Colonial condus de Lordul Carnarvon să ia în considerare formarea în tot sudul Africii a unei confederații britanice, ceea ce ar fi implicat anexarea statelor locale independente, cum erau Transvaal și Teritoriile Zuluse. În 1877 Transvaal a fost anexat.

În 1878 s-a găsit pretextul pentru invadarea Teritoriilor Zuluse: existența unei uriașe armate a zulușilor de aproximativ 60.000 de oameni.

Regele zulus Cetshwayo (n. c. 1826, Ulundi, d. 8 februarie 1884, Eshowe) a ignorat un ultimatum de a desființa acea forță și în ianuarie 1879 în Teritoriile Zuluse a intrat o armată britanică. Pe 22 ianuarie englezii au suferit una din cele mai crunte înfrângeri din toate războaiele coloniale, când o coloană de aproximativ 1700 de soldați nepregătiți a fost aproape în întregime măcelărită la Isandhlwana.

Mai târziu, în aceeași zi, un detașament de circa 120 de soldați englezi și buri a respins cu pierderi minime de vieți, un atac lansat de câteva mii de zuluși, la misiunea de la Rorke’s Drift.

Apărarea eroică a britanicilor s-a soldat cu decernarea a 11 decorații Crucea Victoria – un record pentru o singură luptă.

Englezii au făcut o pauză pentru a-și consolida forțele, apoi au atacat din nou în martie și i-au învins pe zuluși, incendiind capitala Ulundi. Regele Cetshwayo a fost capturat și dus la Cape Town, apoi la Londra pentru a-și pleda cauza. Instalat într-o casă din Kensington, a fost plimbat prin capitală în mai multe ocazii și a luat prânzul cu regina. Teritoriile Zuluse au fost anexate în 1887, și au devenit parte din statul Natal în 1897.

 

 

 

 

 

 

1906: A fost fondata Uniunea si Liga Românilor din America.

 

 

 

 

 

 1910: S-a născut actriţa americană de teatru şi film Gloria Stuart,cunoscută la Hollywood în anii ’30, redevenită celebră în 1997, când a jucat în filmul „Titanic”, în regia lui James Cameron; (m. 2010).

 

 

 

 

GLORIA STUART in TITANIC, back in... - Flashback Cinema | Facebook

 

 

 

 

 

 

1923: S-a născut Hary Isac  Zilberman, scriitor român cunoscut sub  pseudonimul literar Haralamb Zincă; (d. 2008).

 

 

 

 

 

1927: S-a nascut actrița italiană de cinema Gina Lollobrigida.

 

 

 

 

 

  

 

 

 

Actrița italiană de film  a avut și o fertilă carieră de fotograf și sculptor. Printre alte filme, diva italiană a jucat în filmul de aventuri Fanfan la tulipe.

S-a căsătorit cu un soț de origine retoromană, care vorbește ladina, bavareza, romanșa și friulana.

 

 

 

1928: În  Marea Britanie este acordat dreptul deplin de vot pentru femei.

 

 

 

 

London - arrest of a suffragette.tif

 

 

 

Până la câștigarea acestui drept, autoritățile britanice au făcut de-a lungul timpului numeroase arestări în rândurile militantelor, numite sufragete.

 

 

 

 

 

1934: A încetat din viaţă la  Sancellemoz, în Franța, Marie Curie, savantă de origine poloneză.

 

Marie Curie, născută Maria Salomea Skłodowska (n. 7 noiembrie 1867, Varșovia ) a fost o savantă poloneză stabilită în Franța, dublu laureată a Premiului Nobel.

A fost singura savantă care a primit două premii Nobel în două domenii științifice diferite (fizică și chimie). 

Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivității naturale și al aplicațiilor acestora în medicină.

A fost soția unui laureat al Premiului Nobel, fizicianul Pierre Curie, și mama unei laureate a Premiului Nobel (Irène Joliot-Curie). Cu excepția fiicei sale Ève Curie (scriitoare), toți descendenții săi vor urma cariere științifice.

Publicația Time a considerat-o una dintre cele mai influente savante ale secolului al XX-lea.

A introdus în fizică termenul de radioactivitate.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este cunoscută pentru cercetările sale în domeniul elementelor radioactive, al radioactivităţii naturale şi al aplicaţiilor acestora în medicină.

 

 

 

 

 

 

1940: Americanul Robert Pershing Wadlow,  deţinătorul recordului mondial de cel mai înalt om din lume: 2,72 m. (n. 1918), se imbolnaveste  grav din cauza unei infectii , i se fac transfuzii de sânge  şi intervenţii chirurgicale de urgenţă, dar nu rezista  si  moare la data de 15 iulie 1940.

 

.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1942: În timpul celui de-al doilea război mondial, se încheie cucerirea peninsulei Crimeea de către trupele germane şi române .

 

 

 

 

 

 

1950: Are loc prima emisie a postului de radio Europa Liberă, o organizație și un post de radio finanțat de Congresul Statelor Unite care transmite în țările Europei de Est și Orientului Mijlociu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Radio Free Europe (RFE) a fost ramura responsabilă cu radiodifuziunea în numele organizației Comitetul Național pentru o Europă Liberă (National Committee for a Free Europe), înființat de guvernul Statelor Unite la 15 martie 1949, la New York.

Sediul principal a fost stabilit la München. Prima transmisiune pe unde scurte a avut loc la 4 iulie 1950, către Cehoslovacia. În 1976, Radio Europa Liberă a fuzionat cu postul Radio Liberty (Radio Libertatea), care era de asemenea orientat spre emisiuni anticomuniste.

 

 

 

Biblis RFE RL 01.jpg

            Foto: Emiţător în unde scurte al Europei Libere (Germania)

 

Autoritățile din țările comuniste au încercat în mod regulat să bruieze emisiunile posturilor RFE/RL, eforturi care nu au încetat decât în 1988. Bruierea din România a emisiunilor departamentului românesc a încetat în 1964.

În urma căderii regimurilor comuniste în Europa de Est și în Uniunea Sovietică bugetul pentru RFE/RL a fost redus în mod considerabil.

Centrala postului de radio a fost mutată la Praga în 1995, iar transmisiunile destinate țărilor europene au fost mult reduse, cu excepția celor ale departamentului slav de sud.

 

 

 

 

 

 1954: Germania de Vest  câştigă Campionatul Mondial de Fotbal din Elveţia pentru prima dată – 3:2 cu Ungaria.

 

Campionatul a fost vizionat pentru prima data si la televizor de un numar restrans de telespectatori in format “alb-negru”, 

 

 

 

 

 

 

1957: S-a înfiinţat la Bucureşti Arhiva Naţională de Filme.

Arhiva Nationala de Filme – Cinemateca Romana este o institutie publica de interes national cu personalitate juridica, al cărei obiect  de activitate este evidenta, cercetarea, colectionarea, conservarea, restaurarea si punerea in valoare a patrimoniului de filme, precum si organizarea de evenimente si promovarea culturii cinematografice in Romania.

 

 

 

 

 

Floria Capsali | DanceCloud.ro

 

 

 

Arhiva Nationala de Filme indeplineste functia de depozit legal si voluntar pentru filmele cinematografice de orice gen, precum si pentru alte materiale si documente privind istoria cinematografiei nationale si universale, precum: fotografii, afise, scenarii, partituri muzicale, colectii de documente si alte bunuri legate de istoria filmului.

Sediul ANF este in Jilava, Sos. Sabarului nr. 2, unde se afla depozitele de filme si laboratoarele de conservare si prelucrare, cat si de restaurare si transpunere digitala a filmelor.

Patrimoniul existent in depozitele ANF se compune din:

    • Filme lung metraj fictiune romanesti – 765 de titluri,

    • Filme de scurt metraj romanesti – 11.500 de titluri (documentar si animatie),

    • Jurnale si actualitati romanesti – cca 5.100 de titluri,

    • Film strain – cca 10.000 de titluri lung metraj fictiune si 15.000 de titluri de scurt metraj (documentar, animatie).

Biblioteca Arhivei Nationale de Filme se afla in Bucuresti, Str. Dem. I. Dobrescu nr. 4-6, si dispune de o colectie de 25.000 de carti, 50.000 de periodice si reviste, 8.000 de afise si peste 1.000 de dosare de productie de film romanesc, 100.000 de fotografii si peste 500 de scenarii publicate.

 

 

 

 

 

1960: A fost inaugurat noul  drapel american, în urma admiterii, în august 1959, a statului Hawaii ca cel de-al 50-lea stat al SUA .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1960: S-a nascut  la Oradea, editoarea şi prezentatoarea  de televiziune Cristina Ţopescu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mariana Rodica Cristina Țopescu ( d. decembrie 2019, la Otopeni, România ) a fost fiica comentatorului sportiv Cristian Țopescu.

 

 

 

 

 

 

 1976:  Este încununat de succes, raidul surpriza al trupelor israeliene asupra aeroportului Entebe din Uganda, având ca scop eliberarea pasagerilor israelieni ai unei curse Air France, luați ostatici de teroriști palestinieni, membri ai Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPLP)și ai Celulelor Revoluționare. 

 

 Reușind să elibereze  aproape toți ostaticii, raidul este considerat un succes militar al Israelului care l-a numit Operațiunea trăsnet de către forțele militare ale Israelului care l-au plănuit și executat.

Retroactiv a fost numit Operațiunea Jonathan după moartea colonelului Jonathan Netanyahu , singurul soldat israelian ucis în timpul raidului, fratele mai mare al viitorului prim-ministru israelian Beniamin Netaniahu.

Salutat de către populația israeliană, raidul a fost perceput ca o jignire de către Uganda și de către mareșalul dictator Idi Amin Dada.

 

 

 

 

 1987: Fostul sef al Gestapoului din Lyon, Klaus Barbie, este condamnat de un tribunal francez la inchisoare pe viata pentru crime impotriva umanitatii.

 

 

 

 

In pursuit of Bolivia's secret Nazi | Bolivia | The Guardian

 

 

 

 

 

Istoricii au estimat ca Barbie se facea vinovat de uciderea a peste 14000 persoane, printre care si unul dintre conducatorii Rezistentei franceze, Jean Moulin.

 

 

 

 

 

1992: A murit compozitorul şi interpretul argentinian Astor Piazzola; virtuoz instrumentist la bandonéon, a revoluționat muzica de tango, creând ceea ce s-a numit „Tango Nuevo”, replică a tradiționalului tango argentinian; (n. 1921).

 

 

 

 

 

 

 

1997: Nava spaţială americană Pathfinder a aterizat pe Marte.

 

 

 

 

1998: Japonia lansează sonda Nozomi pe Marte, și se alătură, astfel, Statelor Unite și Rusia în lista națiunilor care explorează spațiul.

 

 

 

 

1999: Doi căutătorii de comori au dezgropat ilegal din muntele Mittelberg, Germania, Discul ceresc de la Nebra.

Discul a fost găsit  lângă orășelul Nebra din landul Saxonia-Anhalt, Germania, și a fost datat ca provenind aproximativ din anul 1600 î.Hr. si este cea mai veche reprezentare a cerului nocturn / a universului descoperită pană acum.

Poliţia l-a adus în siguranţă în anul 2002.

 

 

 

 

 

Misterul discului din Nebra

 

 

Se pare că acesta ar aparține culturii  Unétice din Epoca de Bronz. Ca stil artistic nu se aseamănă însă cu nici un obiect cunoscut din acea perioadă.

Inițial s-a bănuit că ar fi vorba de un fals, dar între timp majoritatea specialiștilor consideră că discul este autentic.

Discul ceresc de la Nebra este un disc de bronz de circa 32 cm diametru cu o patină verde-albastră și cu incrustații de aur. Acestea reprezintă Soarele (sau Luna plină), un sfert (o seceră) de Lună în creștere sau poate o barcă, precum și 32 de stele în formă de cercuri mici, inclusiv o grupare de stele care ar putea reprezenta Pleiadele.

Marginea discului este decorată cu două segmente de cerc (dintre care unul s-a pierdut), adăugate mai târziu, care sunt plasate unul față de celălalt în unghiul dintre solstiții.

Ultima adăugare este un alt segment de cerc, mai îngust, a cărui interpretare difera (Calea Lactee? un curcubeu? o arcă solară?).

 

 

 

 

 

 

2003: A încetat din viaţă renumitul cântăreţ american Barry White.

 

 

 

Barry White - Wikipedia

 

 

 

 

 

 

Barry White (n. 12 septembrie 1944 ) a fost un cantautor american și producător muzical, câștigător a cinci premii Grammy.

Cunoscut pentru romantismul și vocea sa gravă, White a cunoscut marele succes în anii 1970 ca artist solo dar și împreună cu Love Unlimited Orchestra lansând o serie de cântece soul, funk și disco printre care și două hituri uriașe, “You’re the First, the Last, My Everything” și “Can’t Get Enough of Your Love, Babe“.

White a câștigat cu albumele sale mai multe discuri de aur și platină având, conform criticilor muzicali Ed Hogan și Wade Kergan, vânzări de peste 100 de milioane de unități în toată lumea.

 

 

 

 

 

 2006 : Coreea de Nord testează patru rachete cu rază scurtă, una cu rază medie și una cu rază lungă de acțiune Taepodong-2. Conform relatărilor, racheta cu rază lungă de acțiune Taepodong-2 a eșuat în aer deasupra Mării Japoniei.

 

 

 

 

 


2013: A decedat în localitatea Pöcking, din Germania, printul Otto von Habsburg (Franz Joseph Otto Robert Maria Anton Karl Max Heinrich Sixtus Xavier Felix Renatus Ludwig Gaetan Pius Ignatius von Habsburg-Lothringen, n. 20 noiembrie 1912, Reichenau an der Rax, Austria Inferioară).

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost un descendent al familiei de Habsburg-Lothringen și ultimul prinț moștenitor al Austro-Ungariei (până la 1918) și al Regatului Ungariei (până la 1946), publicist, europarlamentar din partea Germaniei, ales pe lista Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria, în două rânduri decan de vârstă al Parlamentului European, șeful casei imperiale de Habsburg între 1 aprilie 1922 – 1 ianuarie 2007.

După dezmembrarea Imperiului Austro-Ungar în 1919,  a obținut și cetățenia germană și croată, în afară de cea austriacă și ungară.

În anul 1961 a renunțat la drepturile de prinț moștenitor și la pretențiile la tronul imperial (austriac), pentru a i se permite accesul pe teritoriul Austriei.

 

 

 

 

 

2014: A murit scriitorul, compozitorul, cântăreţul şi actorul italian Giorgio Faletti; (n. 1950).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2016: A murit la Paris, în Franța, Abbas Kiarostami, regizor, scenarist, producător de filme şi fotograf iranian; (n. 1940).

 

 

 

 

 

Abbas Kiarostami Quotations (TOP 100 of 145) | QuoteTab

 

 

 

 

 

Născut pe 22 iunie 1940 în Teheran, în Iran, Kiarostami și-a început cariera artistică de pictor în timp ce participa la Școala de Arte Plastice a Universității din Teheran.

În anii 1960, a lucrat în publicitate ca pictor, designer și ilustrator. În deceniul următor, artistul a devenit o figură cheie în dezvoltarea cinematografiei în țara sa.

În ciuda revoluției iraniene și a reformelor sale islamice, Kiarostami a rămas în țară și a continuat să regizeze.

Este cunoscut pentru filme precum Close-Up (1990), Taste of Cherry (1997) și Ten (2002).  

Până în anii ’90, el a câștigat aprecierea unor regizori străini, inclusiv Quentin Tarantino, Martin Scorsese și Werner Herzog.

Artistul a  primit  Medalia de aur Federico Fellini în 1997, Premiul Akira Kurosawa în 2000 și  aprecieri de la British Film Institute în 2005.  

 

 

 

 

 

4 iulie este :

 

 

În Statele Unite ale Americii – Ziua Independenţei  (1776).

 

 

 

Fișier:USA Territorial Growth 1775.jpg

 

 

Harta celor 13 colonii americane care au votat independenta fata de Marea Britanie.(Wikipedia.ro)

 

Pe 4 iulie 1776, reprezentantii celor  13 colonii britanice din America de Nord, întrunite în Congres la Philadelphia, au votat în unanimitate Declaraţia de Independenţă faţă de Imperiul Britanic.

A urmat un razboi sangeros între coloniile americane şi  imperiul  britanic.

Deşi au trecut 2 secole şi jumătate de la acest eveniment, textul Declaraţiei de Independenţă este o mostră de pledoarie pentru ideea de libertate şi fericire.

Iată câteva rânduri : „(…) toţi oamenii sunt creaţi egali; ei sunt înzestraţi de Creator cu anumite drepturi inalienabile; printre aceste drepturi se află viaţa, libertatea şi căutarea fericirii.

Guvernele sunt stabilite printre oameni pentru a garanta aceste drepturi, iar justa lor putere emană din consimţământul guvernaţilor.

De fiecare dată când o formă de guvernământ devine distrugătoare pentru acest scop, poporul are dreptul să o schimbe sau să o abolească şi să instituie un nou guvern, bazându-l pe principiile şi organizându-1 în forma care îi vor părea cele mai potrivite pentru a-i conferi siguranţa şi fericirea.”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  În România – 4 iulie 1876, Ziua Crucii Roșii Române

Romania a devenit Parte semnatara la prima Conventie de la Geneva din 1864 si a ratificat-o in 1874. Doi ani mai tarziu, la 4 iulie 1876, a luat fiinta Societatea Crucea Rosie din Romania, care și-a inceput activitatea in actualul sediu al Spitalului Coltea din Bucuresti.

Printre semnatarii actului de infiintare a Crucii Rosii Romane, se regasesc importante personalitati ale vremii: Nicolae Cretzulescu, George Gr. Cantacuzino, C.A. Rosseti, Ion Ghica, Dimitrie Sturza, Gr.G. Cantacuzino si Dr. Carol Davila.
Primul presedinte al Crucii Rosii Române a fost Printul Dimitrie Ghica, in perioada 1876-1897.
La nici trei saptamani de la infiintare, in ziua de 20 iulie 1876, prima ambulanță a Crucii Rosii Romane a plecat intr-o misiune umanitara pe frontul sarbo-turc de la sud de Dunare scrie  www.crucearosie.ro.

Pe baza solidaritatii ce unește Societășile Naționale surori, prima misiune a Crucii Roșii Române avea menirea de a acorda ajutor medical militarilor răniți, indiferent de tabăra din care faceau parte.

 

 

 

Militari romani ingrijiti la Grivita de ambulanta Cruci Rosii Romane2

 

 

In anii 1877-1878, in timpul Razboiului de Independență, Crucea Rosie Romana a intervenit cu personal sanitar, ambulante si trenuri sanitare in sprijinul trupelor de campanie.

A infiintat asezaminte spitalicesti in Bucuresti si in diferite orase din tară. Societati de Cruce Rosie din Germania, Italia, Belgia, Suedia si Franta au trimis ajutoare materiale si personal medical.

Pe frontul de la Rahova, voluntarii Crucii Rosii s-au luptat sa limiteze ravagiile febrei tifoide.

 

 

Regina Maria si infirmierele voluntare2

 

 

Intre anii 1888 si 1892, societatea si-a extins activitatea prin organizarea de cursuri speciale pentru pregatirea surorilor de caritate. In 1891, s-a infiintat scoala permanenta pentru infirmiere, iar un an mai tarziu s-a infiintat un spital scoală cu 10 paturi.

Profitand de o perioada de pace, Crucea Rosie Romana a continuat sa se organizeze si sa se pregateasca, atat din punct de vedere material, cat si din punctul de vedere al personalului, pentru a putea fi in măsura să actioneze cat mai eficient in cazuri de necesitate.

In 1913, in timpul celui de-al doilea razboi balcanic, personalul Spitalului Mobil al Crucii Rosii Romane a acordat asistenta militarilor bolnavi de holera pe teritoriul statului bulgar.

În 1919, Societatea Naţională de Cruce Roşie din România (SNCRR) adera la Liga Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie, în 1954, la Convenţiile de la Geneva din 12 august 1949. Principiile adoptate la Conferinţa Internaţională a Crucii Roşii, de la Viena, în 1965 şi reactualizate, în 1985, au stat la baza întregii activităţi a SNCRR, începând cu 22 decembrie 1989.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2019/07/04/ziua-de-4-iulie-in-istoria-romanilor-2/

 

 

 

 

 

 CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Andrei Criteanul

 

 

 

 

 

 

Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut in Damasc, in jurul anului 660. Din viata sa, aflam ca micutul Andrei nu a vorbit pana la varsta de 7 ani, cand intr-o duminica, dupa ce a primit Sfanta Impartasanie, a inceput sa vorbeasca cu o abilitate nemaintalnita.

La varsta de 15 ani merge la Ierusalim unde devine calugar la Biserica Sfantului Mormant. Dupa numai cativa ani devine secretar al patriarhului de Ierusalim.

In 685, Teodor, Patriarhul Ierusalimului, il trimite la Constantinopol pentru a confirma acceptarea din partea Patriarhiei, a decretelor celui de-al Saselea Sinod Ecumenic, impotriva monotelismului.

In timpul in care a stat in capitala Imperiului, Sfantul Andrei a fost hirotonit diacon, si a slujit pe langa un orfelinat si un azil de batrani.

In jurul anului 700 a fost numit Arhiepiscop de Gortyna, dioceza a Mitropoliei Cretei.

Moare in insula Lebos, in jurul anului 740. Biserica il cinsteste in data de 4 iulie.

Nu trebuie insa confundat cu Sfantul Andrei cel din Creta sau “Calivitul”, praznuit pe 17 octombrie, care a dobandit moarte martirica in 766.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

  1. rotravel.com/Locuri/Bucuresti/Universitatea-Bucuresti;

  2. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  3. Crestin Ortodox.ro;

  4. e.maramures.ro;

  5. mediafax.ro;

  6. lessignets.com;

  7. Istoria md.

  8. Wikipedia.org

  9. Rador.ro

 
 
 
 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

04/07/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

GRUPAREA ANTIFA – VÂRFUL DE LANCE AL NEOCOMUNISMULUI ÎN LUME

 


Imagini pentru antifa fotos

Pe 21 ianuarie, în ziua instalării președintelui Donald Trump la Casa Albă, paralel cu imaginile de la festivitățile de inaugurare, televiziunile au arătat aspecte de la protestele care aveau loc la mică distanță.

Dar ceva a apărut ca neobișnuit. Unii dintre protestatari nu erau grupuri care manifestau cu pancarte și scandând lozinci, ei erau majoritatea îmbrăcați în negru, aveau fețele acoperite și erau vizibil concentrați pe acțiunile de distrugere și vandalizare.

În săptămânile următoare, acești protestatari de un tip nou, despre care am aflat că se numesc black bloc și că fac parte din organizația AntiFa (nume derivat de la termenul de antifascist) au fost din nou văzuți în acțiune la protestele universitare, mai ales cele de la universitatea Berkeley din California și la mitingurile pro-Trump, a căror desfășurare a fost oprită de ei prin violență.

 

ANTIFA, mișcarea de extremă stângă comunistă   extrem de violentă și extrem de activă în Statele Unite.

 ANTIFA (Anti-Fascist Action) este o organizație care provine din cele mai tenebroase și cele mai adânci păcate ale comunismului revoluționar al anilor ’20-’30 din secolul trecut.

Este o organizație internaționalistă care își are rădăcinile într-o ideologie nihilistă, teroristă și, desigur,  criminală.

În cazul ANTIFA, deși numele definește această organizație ca fiind anti-fascistă, întâlnim atât germenii violenței fasciste, cât și germenii violenței comuniste, unite într-un singur scop: distrugerea  statului, a ordinii constituționale și a ordinii sociale.

În SUA, ANTIFA reprezintă probabil cea mai completă îngemănare între comunism și fascism, între terorismul intern social și nihilismul criminal pe care cultura vest-europeană putea să o creeze. Numai acum câteva zile în Portland, Oregon, ANTIFA a dat naștere uneia din cele mai violente și uluitoare manifestații.

Exemplul dat de participanții la această primitivă manifestare a fost distrugerea principalelor simboluri ale statului american, inclusiv al unui centru de recrutare pentru soldații din Marină.

Organizația aceasta este practic reprezentanta de vârf a mai multor organizații nihiliste și violente cum ar fi Black Live Matter (BLM),  mișcările de stânga împotriva celebrei organizații rasiste KKK, precum și, desigur, minusculele grupuri socialist-anarhiste pe care fostul partid comunist american le finanța cu bani sovietici.

Drapelul lor, o variantă a grupurilor anti-fasciste mai vechi din Europa, are imaginea celor două steaguri: roșu (comunist) și negru (anarhist), scrie https://republica.ro/ce-vor-militantii-antifa-noii-teroristi-urbani-neoliberalismul-american-sau-socialismul-dus-la-extrem.

 

 

 

 

 

Natasha Lennard (The Nation, ianuarie 2017) ne lămurește un pic dându-ne prime informații despre această mișcare, cu o existență mai veche, dar exacerbată de alegerea lui Trump.

 

  • AntiFa se definește ca o mișcare opusă fascismului. Ea introduce un set de strategii și practici, care s-au dezvoltat de la începutul secolului XX (antifascismul italian), ca un răspuns de confruntare a grupurilor fasciste… AntiFa combină mișcările de stângă radicală cu politica anarhistă și respinge rasismul, sexismul, homofobia, și islamofobia.

 

Cu alte cuvinte, AntiFa devine componenta de opoziție directă, prin acțiuni violente, la elementele țintite de campaniile cunoscute de multă vreme ca poliție a limbajului, înglobate în confruntarea ideologică numită corectitudinea politică.

Dar apare o problemă, care nu a fost, probabil, anticipată: protestatarii care se reclamă din ideologia și mișcarea antifasciste reintroduc în societatea contemporană procedee și metode aplicate tocmai de grupările de forță care au consolidat puterea politică a partidului nazist din Germania anilor ’30 și a partidului lui Mussolini în Italia de după primul război mondial.

Numai culoarea îmbrăcăminții îi deosebește pe agresorii antiFa, care poartă negru, de batalioanele de asalt (Sturmabteilung SA) germane, care purtau uniforme brune. Și acele forțe, ca și noii teroriști urbani din orașele americane, au ales bătaia, distrugerea și intimidarea ca argumente ale discursului politic. Jalnic…

 

  Grupul extremist Antifa şi originile sale comuniste

Antifa – este o prescurtare de la AntiFascism iar numele respectiv a fost folosit pentru prima data în perioada interbelica, în cercuri de stânga, apropiate de doctrina comunista şi influenţate de Uniunea Sovietică.

 

 

 

Antifa-Conference-1932

Foto: Conferință AntiFa din anul 1932. Se observă, la loc de cinste steagurile comuniste

 

 

ANTIFA,o  problemă fundamentală pentru democrație în lume

Vorbim de o organizație care este extrem de violentă din punct de vedere social. Este o organizație care își maschează membrii, la manifestații aceștia sunt îmbrăcați în negru, cu măști negre pe față, instruiți să reziste asalturilor poliției și capabili să-și ascundă identitatea cu acte false dacă sunt arestați, precum și printr-un întreg sistem, original este adevărat, de furt al identității de pe site-urile de dialog de pe internet.

Fiind o organizație internaționalistă care nu suportă granițele, care nu suportă existența poliției, armatei, serviciilor de informații și niciun fel de oponent ideologic la adresa ei, ANTIFA reprezintă astăzi simbolul violenței sociale pe care, extremiștii comuniști dacă îi putem numi așa, o promovează în întreaga lume.

Pentru că s-a vorbit în ultimele zile despre această organizație primitivă, crepusculară, provenită din marile ideologii criminale ale secolului XX, putem vorbi și despre o prezență în Europa a acestei asociații .

Dacă această asociație există în România, statul român ar avea o problemă fundamentală. Pentru că ea promovează terorismul intern. Promovează acțiunile de tip terorist, plantare de bombe, atacuri asupra magazinelor, atacuri asupra minorităților și în special antisemitismul pentru care este foarte cunoscută. Atacul împotriva oricui care se opune extremismului.

ANTIFA promovează o violență neobișnuită și nemaiîntâlnită din anii ’20-’30 ai secolului trecut, crima politică ca instrument de reglare a tensiunilor sociale, promovează crima etnică ca instrument de rezolvare a problemelor naționale, și, desigur, promovează o ideologie care distruge absolut orice formă de identitate sexuală, culturală, rasială, națională sau statală.

Che Guevara, eroul ANTIFA

ANTIFA reprezintă în secolul XXI, ceea ce partidul nihiliștilor din Rusia reprezenta în secolul XIX, sau partidul nazist din Germania reprezinta în secolul XX. Nu mai vorbim de terorismul comunist din anii ’50 până în anii ’70 din Grecia, din Filipine sau din alte state unde strămoșii acestor activiști de azi acționau cu pistolul în mână executând crime.

Nu de pomană eroul lor este Che Guevara, cunoscut pentru crimele sale uluitoare împotriva țăranilor din Bolivia, Paraguay și Uruguay.

Nu de puține ori propaganda lor promovează revoluția mondială care cere sânge, foc și fum pe străzile orașelor și țărilor în care acești reprezentanți ANTIFA acționează.

Ceea ce este foarte interesant este că această mișcare a extremelor în care s-a unit fascismul și comunismul, luptă împotriva fascismului, declarând orice opozant ideologic lor ca fiind fascist.

Pentru ei comunismul este foarta supremă de organizare a societății, iar crimele comunismului nu sunt deloc importante, ele fiind justificate de faptul că trebuie să dispară clase sociale pentru ca progresul să existe.

Revenind la istoria miscarii AntiFasciste, este de mentionat că până spre finalul anilor ’80, existenţa sa era legată intrinsec de cea a autorităţilor statale din lagărul socialist şi de partidele comuniste din restul Europei.

De abia, dupa unificarea Germaniei, mişcarea se va transforma intr-o subcultura adoptată de tineretul urban din ţările occidentale.

Liberalismul clasic avea ca piloni principali crezul în libertatea socială generală, libertatea inițiativei economice (liberalism economic), piața liberă și neîncorsetată de reglementări guvernamentale, reducerea la maximum a dimensiunilor și puterii guvernului, scăderea taxelor, statul de drept și drepturile civile.

Neoliberalismul american, care este de fapt o variantă a socialismului și care a căpătat o pondere mare în rândurile politicienilor democrați, militează pentru un rol dominant al statului (statalism), pentru reglementări stricte ale economiei (capitalism controlat de stat), pentru controlul guvernamental în toate domeniile societății şi pentru  statului asistențial.

Multe dintre conceptele neoliberale americane derivă din curentul filozofic al marxismului cultural, inițiat de scoala de la Frankfurt și importat în Statele Unite de intelectualii refugiați din Germania și Austria, în frunte cu Herbert Marcuse.

Este o reacție constantă a stângii neoliberale să sancționeze cu epitetele „fascist”, „rasist”, „sexist”,”homofob” pe oricine se opune ideilor sale.

La inceputul anilor ’90, beneficiind de o relativa toleranță din partea autoritatilor, miscarea AntiFa a cunoscut o dezvoltarea puternica în state precum Germania, Italia, Grecia şi altele.

E interesant de observat ca aceasta dezvoltare a fost favorizata de existenţa în societate si în main streamul politic a unor discursuri socialiste cu puternic impact la public.

Exact acesta este motivul pentru care țările din estul Europei au ramas relativ imune la „reinventarea”  antifascismului.

 AntiFA(scismul) a devenit o adevarata subcultură cu atractivitate mare în rândurile tinerilor din clasa de mijloc.

Aparitia internetului şi ulterior a reţelelor de socializare, a facut posibila dezvoltarea acestui curent la un nivel superior şi patrunderea lui in zone care ar fi fost greu accesibile, în lipsa unor structuri organizatorice politice tradiționale.

Doctrina AntiFA(scistă) actuală este greu de definit, tocmai fiindca există extrem de multe grupuri şi grupuscule autonome fără documente definitorii, în sensul clasic.

Totusi, cateva aspecte tind sa fie general acceptate,în privinţa mişcării Antifa, care, în lipsa fascismului în forma sa istorică şi-a ales alte ţinte, împotriva cărora sa lupte.

 

 

Organizare paramilitară

 

Organizarea acestei mișcări ANTIFA este paramilitară, își are baza numai în violență și promovează numai violența.

Este poate important de înțeles de ce presa românească în ultimele zile s-a aplecat asupra acestui fenomen ANTIFA, pentru că evenimentele care s-au întâmplat  în Piața Victoriei la manifestația din 10 august 2018, arată într-un fel o organizare paramilitară și o organizare de tip extremist cu care România încă nu a fost obișnuită.

Elementul fundamental după semnalul prezidențial de continuare a luptelor de stradă, acel al arderii mobilierului urban este caracteristic și tipic mișcărilor ANTIFA din lume: foc, fum și sânge pe străzi este exact ceea ce ANTIFA promovează. 

 

 

 

 

 

 

 

Atacurile lor repetate în timpul manifestaților pașnice, în special asupra forțelor de ordine, este o caracteristică care singularizează această organizație. Poate că toată lumea ar trebui să se uite foarte atent dacă nu cumva falanga acestei organizații de terorism național, intern, dacă nu cumva această falangă a penetrat și România, acționând la comanda unor forțe care nu par a înțelege că țara nu este obișnuită cu un asemenea model de acțiune.

Dar faptul că după ce manifestația s-a încheiat, după ce ea a fost închisă de forțele de ordine, anumite grupuri au continuat prin a da foc mobilierului urban, prin a ataca forțele de ordine, prin a produce dezordini majore, construind imaginea unei violențe, ne duce cu gândul la organizarea specifică, tipică, mișcărilor teroriste de tip ANTIFA.

Iată un subiect la care ar trebui toată lumea să mediteze în mijlocul procesului de destatalizare care are loc în România.

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://www.defenseromania.ro/antifa-mi-carea-de-extremastanga-comunista-indreptata-impotriva-sua_592961.html

https://donaldtrumpromania.wordpress.com/2017/08/28/cine-sunt-antifa/

https://republica.ro/ce-vor-militantii-antifa-noii-teroristi-urbani-neoliberalismul-american-sau-socialismul-dus-la-extrem

 

 

04/07/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: