Istoricul american Milton G. Lehrer afirmă că României i-au fost refuzate la Paris fruntariile prevăzute în tratatul de alianță din 1916, iar linia de demarcație cu Ungaria a fost fixată cu mult spre răsărit

 

La 4 iunie 1920 se semna, la Trianon, Tratatul de pace cu Puterile Aliate și Asociate, pe de o parte, și Ungaria, pe de altă parte. Din partea României semnatari au fost Nicolae Titulescu și Ion Cantacuzino.

***

Istoricul Milton G. Lehrer afirmă că la Paris României i-au fost refuzate „fruntariile prevăzute  în  tratatul  de  alianță  din 1916 și a fixat linia de demarcație dintre România şi Ungaria cu mult spre  răsărit, urmărind în aceasta cele mai multe din indicațiunile prevăzute pe  harta  redactată  după  sugestiile  marelui  patriot  ungur Kossuth.

În felul acesta au rămas în afara teritoriului național românesc  porțiuni  de  teritorii  având  o  structură  etnică majoritar-românească.”

Același istoric american susține, în  cartea sa Ardealul, pământ românesc că Toate hărțile etnografice și lingvistice care au fost dresate la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în sec. XIX și XX de geografi, etnografi și lingviști, indiferent dacă ei au fost unguri, germani, austrieci, francezi, englezi sau italieni, toate monografiile și lexicoanele, toate studiile privitoare la linia de demarcație etnică între români şi unguri, dovedesc, până la evidență, că granița etnicității românești spre apus depășește frontiera trasată prin Tratatul din 1920 … Absolut  pe  toate  hărțile dresate la sfârșitul secolului trecut ca și pe acelea din secolul al XX-lea,  frontiera  etnică  românească  depășește  frontiera româno-ungară  din  1920 scrie revista ecouri.ro/tratatul-de-la-trianon-pentru-romania, citând istoricul american.

În continuare, Milton G. Lehrer le pomenește pe cele mai cunoscute astfel de hărți: aceea publicată în 1889 de Institutul Geografic Austriac („Völker-Karte von Europa”); hărțile publicate în 1888 de Gustav Gröber, profesor de filologie romanică la Universitatea din Strasbourg (Ausbreitung der Romanischen Sprachen în Europa, Strasbourg, 1888), harta publicată de I. Novikow în La Politique internationale, Paris,1886; harta publicată de James Caterly în Les Roumains, Paris,1908; harta publicată  de Paul Langhans (Der rumänische Volksboden und die staatliche Entwicklung des Römentums) în 1915, harta lui Elisée Reclus în Nouvelle géographie universelle, vol. III, Europe Centrale, Paris, 1878.

(În această lucrare, Elisée Reclus scria: „Nașterea și reînvierea Românilor este una dintre problemele cele mai interesante ale istoriei. Românii formează acum națiunea cea mai considerabilă prin număr din Ungaria și Transilvania.

Ei ocupă în masă compactă o mare parte din Banat și mai mult de jumătate din regiunea muntoasă ce domină la est câmpia maghiarilor); harta publicată de  Istituto Geografico de Agostini, Novara, în L’Europa etnico-linguistica în 1916; harta etnografică a României întocmită de Karl Haushoffer reprodusă în Silviu Dragomir în Transilvania înainte și după arbitrajul de la Viena.

Toate aceste argumente erau aduse pentru a demonta acuzația maghiarilor că Ungariei i s-a făcut o mare nedreptate prin hotărârile Tratatului de la Trianon.

În fine, ca o concluzie, istoricul american afirmă: 

„Dacă în 1920 s-a comis o nedreptate, nu ungurii au să se plângă de ea, ci românii, căci dincolo de frontiera politică au fost lăsate în teritoriul unguresc mai multe insule de români.”

De fapt, la Trianon, România a pierdut Crișana de Vest, a renunțat la Banatul de Severin, iar din Maramureșul Istoric nu a primit decât mai puțin de jumătate.

 

Bibliografie: Milton G. Lehrer – Ardealul pământ românesc; Ionela Corina Tudose  – Relațiile româno-americane la Conferința de Pace de la Paris; Victor Tufescu – Emmanuel de Martonne, făuritor al geografiei moderne și rolul său în formarea geografiei românești; George Vâlsan – Opere alese;  Gazeta poporului, Sibiu, 22 iunie 1919.

Publicitate