O ISTORIE A ZILEI DE 28 IUNIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

28 iunie, istoricul zilei

 

 

 

 

Anul 548: A murit împărăteasa bizantină Teodora, soţia împăratului Iustinian  I; (n. 500).

 

572: A murit la Verona, regele longobarzilor Alboin, din dinastia gotica Gausiana. (n. după 530).

  A domnit  din jurul anului 560 pana în anul  morții sle.

 

În timpul domniei sale, longobarzii și-au încheiat migratiile stabilindu-se  în Italia , a cărei parte nordica  a fost cucerită de Alboin între 569 si 572. El a lăsat o puternică amprentă asupra Italiei, ca și a bazinului panonic.  In Italia, invazia a marcat începutul secolelor de dominație longobardă, iar în Pannonia victoria lui Alboin asupra gepizilor  și apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice    în bazinul pannonic.

 Alboin a murit asasinat  de membrii unei conspirații inițiate de bizantini   și duse la îndeplinire de soția lui ,Rosamunda , fiica regelui gepid pe care Alboin îl ucisese cu cîțiva ani mai înainte

 

 

 

 

 683: A murit Papa Leon al II-lea (n. 611?).

 

 

 

 

 

 

 

 

Papa Leon al II-lea (n. 611 ? – d. 28 iunie sau 3 iulie 683) a fost papă al Romei din 17 august 682 până la moartea sa.

În traducere, numele său înseamnă „leu”. Era grec originar din Sicilia. Așa de puțină lume mai știa pe atunci greacă la Roma încât un vorbitor de latină și greacă era considerat un personaj cu un nivel educativ deosebit de ridicat. Ca papă, era succesorul lui Agaton.

Și sub pontificatul lui Leon se simțeau încă urmările celui de al VI-lea conciliu ecumenic (cel de la Constantinopol din 680), când fostul papă Honoriu I a primit anatema bisericii pentru vederile sale “simpatizante cu eretici” în cadrul disputelor legate de monoteletism.

Leon era clar în favoarea acestei măsuri, chiar a încercat să creeze un fundament științific pentru condamnarea lui Honoriu prin diverse scrieri. Pentru el, Honoriu era cineva care “profana proditione immaculatem fidem subvertere conatus est” (“…încerca să distrugă credința pură printr-o trădare ordinară”).

Din punctul de vedere al infailibilității papale, cuvintele lui au dus de asemenea la o dispută. Îndeosebi textul grecesc trimis Împăratului conține o formulă diferită, mai blândă. Scriind “subverti permisit” în loc de “subvertere conatus est”, reproșul la adresa lui Honoriu este redus de la o răspândire activă a ereziei la tolerarea acesteia, ceea ce probabil reflecta mai bine atitudinea lui Leon față convingerile predecesorului său (vezi: Conciliengeschichte, vol III, p. 294 a lui Hefel). Dependența scaunului Ravennei de Roma a fost stabilită printr-un edict imperial tot în timpul pontificatului lui Leon al II-lea. Și papa Leon al II-lea a fost sanctificat.

 

 

 

 

767: A murit Papa Paul I. Din 29 mai 757 era succesorul fratelui său, Stefan al II-lea, amândoi fiind descendenti ai   vestititei  familii Orsini. Din pricină conflictelor existente între Biserica Orientului cu cea a Occidentului , nu l-a înștiințat pe împăratul Bizanțului despre alegerea sa.

 

 

Foto: Wikipedia en.

A decedat pe 28 iunie 767, iar rămășițele sale pământești au fost îngropate mai întâi la catedrala Sf. Paul, apoi la catedrala Sf. Petru. Ziua lui onomastică este data de 28 iunie, ziua morții lui.

 

 

 

 

 

1243: Inocențiu al IV-lea devine Papă.

 

 

 

 

 

 

 

 

Papa Inocențiu al IV-lea s-a născut la Sinibaldo de Fieschi și a aparținut nobilimii feudale din Liguria și a fost papă între 1243-1254.

 În timpul pontificatului său a creat cincisprezece cardinali,inclusiv pe  viitorii săi succesori, Nicolae III în 1244 și Adrian V, ales papă în 1251.

 

 

 

 

 

 

 1358 : Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, acorda negustorilor braşoveni liberă trecere pentru negoţul lor cu Ţara Românească.

Este primul privilegiu comercial cunoscut în spațiul românesc, acordat negustorilor braşoveni pentru Muntenia.

Documentul confirmă existenţa drumului comercial care pornea din Transilvania spre teritoriul cuprins între râurile Prahova şi Buzău, pînă unde se vărsa Siretul (se va numi mai tîrziu „drumul Brăilei“).

Se presupune că acest drum a fi unul din cele mai vechi drumuri comerciale care legau Transilvania de Muntenia.

 

 

 

1389: Moare Stefan Lazar Hrebeljanovici  (n. 1329),  cunoscut sub numele de cneazul Lazăr, conducător al sarbilor  în bătălia de la Kosovo  împotriva armatelor otomane .

 

 

 

 

 

Cneazul Lazar 

 

 

 

A pierit în luptă pe Campia de la Kosovopolie (Câmpia Mierlei) împreună cu cea mai mare parte a nobilimii sârbe, iar Serbia  si-a pierdut existenta de stat suveran.

 In aceasta batalie a murit si  sultanul otoman Murad I  ucis de  sarbul Milos Obilici. Cneazul Lazar  este venerat ca un sfânt  în Biserica Ortodoxă Sârbă şi  este cantat ca un erou în  poezia populara .

 

1476: S-a nascut Papa Paul al IV-lea; (d. 1559).

În 1559, la inițiativa  Inchizitiei , sub pontificatul lui Paul al IV-lea, s-a publicat cea mai cunoscută listă de cărți și autori, denumită Index librorum prohibitorum (Index de cărți interzise) sau Index expurgatorius. Cărțile aflate în Index nu puteau fi citite de către  credinciosii catolici.

Indexul  sau Lista neagra  a fost înnoit periodic și a fost publicat cu regularitate până în anul 1948, dar abia în anul 1966 s-a emis o decizie care a suspendat apariția Indexului.

În 1559 papa Paul al IV-lea a emis o întreagă bulă papală care vorbeşte despre acest subiect şi despre posibilitatea ca un eretic să fie ales ca Papă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Când papa Paul al IV-lea a emis această Bulă  erau zvonuri că unul dintre cardinali era în secret protestant. Pentru a preveni alegerea  ereticilor in funcţia papală, papa Paul al IV-lea a  declarat solemn că un eretic nu poate fi ales în mod valid ca papă.

 

 

 

 

1491: S-a nascut regele Angliei,  Henric al VIII-lea.

Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr. 

  În timpul domniei sale Parlamentul englez a votat Statutul apelurilor care interzicea să se facă apel la Roma, Actul de Supremație, care-l considera pe rege „unicul și supremul șef al bisericii Angliei” și îi atribuia jurisdicția spirituală cât și jurisdicția civilă și Actul de Succesiune, care anula prima căsătorie a sa.

 

 

 

 

 

 

 

 Foto. Henric al VIII-lea  (d. 28 ianuarie 1547), rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

 

 

Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. A fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului.

1519: Carol al V-lea este ales împărat al Sfântului Imperiu Roman de natiune germana.

 

 

Portret al tânărului Carol V – foto  ro.wikipedia.org

Carol al V-lea (spaniolă Carlos I; daneză Karel V; germană Karl V.; italiană Carlo Quinto; franceză Charles Quint; n. 24 februarie 1500 – d. 21 septembrie 1558) a fost împărat romano-german din 1519, până la abdicarea sa în 1556. A domnit, de asemenea, ca rege al Spaniei, cu titulatura „Carol I”, din 1516 până în 1556.

Ca moştenitor a patru dintre casele regale importante din Europa, a realizat o uniune personală a unor teritorii întinse şi dispersate, incluzând Sfântul Imperiu Roman, Aragon, Castilia, Napoli, Sicilia, Ţările de Jos şi coloniile spaniole din Americi. Când a renunţat la tron, şi-a împărţit ţinuturile între fiul său, Filip al II-lea al Spaniei, şi fratele său, împăratul Ferdinand I.

A fost fiul lui Filip I al Castiliei şi al Ioanei de Castilia. Bunicii lui din partea tatălui au fost împăratul Maximilian I şi Maria de Burgundia, a cărei fiică, Margareta de Austria, s-a ocupat de educaţia lui. Bunicii din partea mamei au fost Ferdinand al II-lea de Aragon şi Elisabeta I a Castiliei, care prin mariajul lor au unit pentru prima dată teritoriile care astăzi formează statul modern Spania, şi a căror fiică, Caterina de Aragon, a devenit regină a Angliei, ca prima soţie a lui Henric al VIII-lea.

Maria I a Angliei a fost verişoara lui Carol Quintul şi avea să se căsătorească cu fiul lui Carol, Filip al II-lea.

 

 

 

 1577: S-a născut genialul pictor  flamand Petrus Paulus Rubens (între operele sale celebre se numără: “Andromeda”, “Maria cu pruncul”).

A decedat la 30 mai 1640 .

 

 

                                             Rubens-Autoportret

 

 

În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează cca. 1400 de tablouri şi execută sute de desene.

 

VIZIONATI  AICI 

1581: A ieșit de sub tipar „Evanghelia cu învățătură” sau „Cazania, ultima și cea mai de seamă carte tiparită de diaconul Coresi.

 

 

                                                 

                                                  Diaconul Coresi

 

 

 

 

1635: Insula  Guadelupa din Marea Caraibe devine colonie franceză.

 

 

 

 

1651:  A început Bătălia de la Beresteczko dintre Polonia și Ucraina, cea mai mare bătălie din secolul al XVII-lea.

 

 

 

Foto: Bătălia de la Beresteczko 1651, basorelief la Abbaye de Saint-Germain-des-Prés din Paris

 

 

Bătălia de la Beresteczko s-a dat între cazacii zaporojeni răsculați, conduși de hatmanul Bogdan Hmelnițki, ajutat de tătarii crimeeni aliați pe de o parte, și de cealaltă parte armata polono-lituaniană în frunte cu regele Ioan al II-lea Cazimir.

A fost cea mai mare bătălie terestră a secolului al XVII-lea. A durat din 28 până în 30 iunie 1651 și a avut loc în Volânia. Numărul soldaților poloni participanți este necunoscut. Ducele Bogusław Radziwiłł (comandant polon) scria că armata polonă avea 80.000 de soldați.

Istoricii moderni Zbigniew Wójcik, Józef Gierowski și Władysław Czapliński estimează că armata polonă avea 60.000-63.000 de soldați. Cazacii aveau circa 100.000 de oameni plus 40.000 de călăreți tătari din Crimeea și câteva mii de turci și vlahi.

Ambele părți aveau câte aproximativ 40.000 de călăreți. Slăbiciunea cavaleriei cazacilor era compensată de pedestrașii excelenți, și astfel lupta a fost una echilibrată.

 

 

 

 

1712:  S-a născut Jean Jacques Rousseau, scriitor şi filosof şi compozitor francez de origine elveţiană;(scrieri: “Discurs asupra originii şi fundamentelor inegalităţii dintre oameni”, “Contractul social”).

 

               

               Jean Jaques Rousseau,  unul dintre cei mai iluştri ganditori ai                     iluminismului.

 

 

 

Jean Jacques Rousseau (n. 28 iunie 1712 – d. 2 iulie 1778) a fost un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri gânditori ai Iluminismului.

A influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările promovate de Revoluția franceză din 1789.

 

 

 

1831:  S-a născut Joseph  Joachim, compozitor,  violonist şi dirijor austriac de origine maghiară  (28 iun. 1831-15 aug. 1907).

Este considerat drept  unul dintre violoniştii  cei mai  semnificativi ai secolului XIX.

 

 

 

 

 

 

A fost un colaborator apropiat al lui Johannes Brahms, fiind  considerat unul dintre cei mai importanți violoniști ai secolului al XIX-lea.

 

 

 

 

 

La 28 iunie 1835, stil nou (16 iunie 1835, stil vechi) a fost inaugurată  la Iaşi, in Principatul  Moldova, prima instituție de învățămînt superior din principatele românești – Academia Mihăileană.

Aici se ţineau cursuri de istorie, drept, chimie, matematică şi de arhitectură.

 

 

1837:  S-a născut Petre P. Carp, unul dintre întemeietorii ”Junimii”, şeful Partidului Conservator (1907-1912), de mai multe ori ministru şi prim-ministru, critic literar şi traducător.

 

 

 

 

Petre P. Carp (n. 28 sau 29 iunie 1837, Iași – d. 19 iunie 1919, Țibănești, județul Iași) a fost un politician român, membru marcant al Partidului Conservator.

 

 

 

 

 

1838: Are loc incoronarea reginei Victoria a Marii Britanii.

Foto: Franz Xaver Winterhalter – Portretul  reginei Victoria (1819-1901).

 

 

 

1846: Saxofonul a fost patentat  în  Franţa de către inventatorul belgian  de instrumente muzicale, Adolphe Sax .

 

 

 

 

 

 

 

Numele său complet era Antoine Joseph Sax, (n. 6 noiembrie 1814 în Dinant; d. 7 februarie 1894 în Paris).  

A studiat la Scoala Regala de Muzica de la Bruxelles iar dupa terminarea studiilor in timp ce tatal sau câștiga din afacerea cu instrumente,Adolphe s-a  specializat in inventarea unor alte instrumente muzicale de suflat.Prima importantă lucrare a sa a fost modificarea clarinetului bas, care i-a adus meritul ca la varsta de 20 de ani sa fi inventat saxofonul bariton.  

 

 

 

 

1848: La 28-29 iunie, în timpul revoluției pașoptiste din Muntenia și Moldova, trupele ruseşti ocupă Iaşiul.

Guvernul provizoriu muntean părăseşte în grabă Bucureştiul, refugiindu-se la Rucăr, in Transilvania.

1867: S-a născut la Agrigento, în Sicilia, Luigi Pirandello, dramaturg, romancier, poet și eseist italian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1934; ( d. 10 decembrie 1936,  Roma, Italia).

 

 

 

 

 

 

A început  studiile universitare la Facultatea de litere a Universității din Palermo, de unde se va transfera la Universitatea din Roma (1888) pentru ca din 1889 să-și continue studiile în Germania, la Bonn, susținându-și în limba germană teza de licență cu un subiect de dialectologie italiană (1891).

În 1889 publică la Palermo, prima culegere de versuri, Mal giocondo (Veselul întristat). În Germania traduce în italiană Elegiile romane ale lui Goethe și compune Elegiile renane.

Bustul lui Luigi Pirandello într-un parc public din Palermo În 1892 se întoarce în Italia și din 1893 se stabilește la Roma, an în care scrie primul roman, L’esclusa (Exclusa) ce va fi tipărit abia în 1908.În 1894 publică primul volum de nuvele Amori senza amore (Iubiri fără iubire)

 

 

 

 

 

1873: A murit mitropolitul ortodox al Transilvaniei, Andrei Şaguna, patriot român transilvănean.

A fost un  militant pentru drepturile ortodocşilor şi ale românilor din Transilvania,  fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române; (n.20  ianuarie 1808).

 

 

 

 

Andrei Șaguna (n. 20 decembrie 1808, Mișcolț, Ungaria — d. 28 iunie 1873, Sibiu) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.

 

 

 

 

 

1881: Este încheiat un tratat secret între Austria şi Serbia.

1883: Mihai Eminescu este arestat la baia publica  Mitrașevschi și internat la spitalul doctorului Alexandru A. Suțu.

 

 

 

 

 

Născut Mihail Eminovici, la 15 ianuarie 1850, Botoșani – d. 15 iunie 1889, București) poetul, prozatorul și jurnalistul român Mihai Eminescu este socotit de cititorii români și de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română. La București, în 23 iunie, pe o căldură înăbușitoare, Eminescu a dat semne de alienare mintală, iar la 28 iunie, boala a izbucnit din plin.

În aceeași zi a fost internat în sanatoriul doctorului Șuțu, cu diagnosticul de „manie acută”. Conform părerii dr. Ion Nica, exprimată în cartea „Eminescu, structura somato-psihica” (1972), poetul suferea de psihoză maniaco-depresivă – opinie adoptată și de criticul Nicolae Manolescu.

 

 

 

1912: S-a născut dirijorul român  stabilit in Franţa , membru de onoare al Academiei Române,  Sergiu Celibidache; ( m. 14 august 1996).

 

 

 

Sergiu Celibidache a fost unul dintre cei mai renumiţi dirijori ai lumii.

1912: S-a născut la 28 iunie 1912, Domnești, județul Argeș  , eroina a luptei anticomuniste din Romania, Elisabeta Rizea.

 

 

 

 

 

  Împreună cu soțul ei a sprijinit activ grupul de rezistență anticomunistă Arsenescu-Arnăuțoiu, a fost arestată și torturată de autoritățile comuniste în 1952 și 1961. A executat 12 ani de închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în urma unui interviu din 1992, inclus în documentarul Memorialul Durerii, de Lucia Hossu-Longin.

A decedat la data de 4 octombrie 2003. 

 

 

 

 

 

1913: La 16-28 iunie are loc Conferinţa de pace de la Bucureşti, prin care se încheie Al Doilea Război Balcanic. Prin tratatul semnat la această conferinţă, României i-a revenit partea din sudul Dobrogei (judeţele Durostor şi Caliacra – „Cadrilaterul“).

1914: Asasinarea de catre un naționalist sârb a arhiducelui  Franz Ferdinand de Habsburg , mostenitorul tronului Austro-Ungariei  si a sotiei sale la Sarajevo, a marcat izbucnirea primului război mondial.

Franz Ferdinand al Austriei  (18 dec.1863-28 iun. 1914), a fost Arhiduce de Austria, iar  din 1896  el a devenit primul succesor la tronul imperiului Austro-Ungar.

 

 

Foto:  Gavrilo Prinkip

 

 

 

Arhiducele austriac  fost asasinat  la Sarajevo, împreună cu soţia sa, Sophie, ducesa de Hohenberg, de către   Gavrilo Prinkip (foto sus) , un student naţionalist sârb  bosniac de 19 ani.

 Acest atentat a constituit motivul  declanşării  la 28 iulie a Primului Razboi Mondial.

 

 

 

                 

 

  Foto: Momentul asasinării arhiducelui Franz Ferdinand și al soției sale

 

 

 

Atentatul de la Sarajevo (supranumit şi „Împuşcătura care s-a auzit în toată lumea”) a avut loc în data de 28 iunie 1914 pe podul latin din Sarajevo. În atentat au fost ucişi arhiducele Franz Ferdinand şi soţia sa, ducesa Sophie Albina Chotek, de către extremistul sârb Gavrilo Princip. Acesta a fost unul dintre cei şase membri ai reţelei teroriste coordonate de Danilo Ilić, care avea în spate organizaţia panslavistă Mâna Neagră.

 

 

 

 

           

 

           Foto: Un exemplar al ziarului The New York Times, ediţia din 29               iunie 1914

 

 

Obiectivul politic al atentatului a fost desprinderea provinciilor slave din sudul Austro-Ungariei, astfel încât să formeze Iugoslavia. Atentatul a dus direct la izbucnirea Primului Război Mondial, când Austro-Ungaria a timis un ultimatum Serbiei, care a fost parţial respins. Austro-Ungaria a remis Serbiei o declaraţie de război, ceea ce a însemnat izbucnirea conflagraţiei.

 

 

 

 

                               Pogrom anti-sârbesc a doua zi în Sarajevo

Conducătorul acestor conspiratori militari sârbi a fost şeful Seviciului de Informaţii Militare Sârb, Dragutin Dimitrijević, mâna sa dreaptă, maiorul Vojislav Tankosić, şi spionul Rade Malobabić.

Maiorul Tankosić i-a înarmat pe asasini cu bombe şi pistoale, apoi i-a antrenat. Asasinii aveau acces la aceeaşi reţea clandestină de case-refugiu şi de agenţi pe care a folosit-o Rade Malobabić pentru infiltrarea armelor şi agenţilor în Austro-Ungaria.

 

 

1916: A decedat  in Bucuresti marele pictor roman Ștefan Luchian ; (n. 1 februarie 1868, Stefanesti, Botosani).

 

 

 

 

 

Ștefan Luchian (n. 1 februarie 1868, Ștefănești, Botoșani – d. 28 iunie 1916, București) a fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.

Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația sa plastică a început la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

Intre lucrarile sale cele mai apreciate se numară “Marea Neagră la Tuzla”, “Moara de la poduri”, “Anemone”, “Maci”, “Safta florăreasa”, “Un zugrav – Autoportret”). A fost membru de onoare post-mortem al Academiei Române si membru fondator al “Tinerimii artistice”, societate ce isi propunea dezvoltarea artei dincolo de conventiile academice.

 

 

 

 1918: A murit Albert Henry Munsell, pictor american, profesor de artă şi inventator al unuia dintre primele sisteme de culori numit Sistemul de culori Munsell;  (n. 1858).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1919: A fost încheiat Tratatul de pace de la Versailles, între Puterile Aliate şi Germania.

Delegaţia română, prezentă la Conferinţa de Pace, formată din I.I.C. Brătianu şi Constantin Coandă, a semnat Tratatul de pace cu Germania.

  România a ratificat tratatul la 14.IX.1920.

  Tratatul de pace a rezultat în urma negocierilor purtate timp de 6 luni la Conferința de Pace de la Paris din 1919, și a dus la încheierea oficială a Primului Război Mondial care s-a desfășurat între forțele Aliaților (Franța, Anglia, SUA, Italia, Japonia, Polonia, România, Serbia, Cehoslovacia) și cele ale Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Imperiul Otoman, Bulgaria).

 

 

 

 

 

Tratatul stipula ca Germania să-și asume completa responsabilitate pentru declanșarea războiului și să plătească mari compensații (reparații de război) trupelor aliate.

Germania pierdea, de asemenea, teritorii în favoarea țărilor vecine, suferea o severă limitare a forțelor militare și a fost deposedată de coloniile sale africane și cele de dincolo de ocean.

Reprezentanții noului Guvern german (Republica de la Weimar) au fost obligați de către învingători să semneze acest tratat, altfel luptele aveau să înceapă iarăși. Ministrul de Externe al Germaniei, Hermann Müller, a semnat Tratatul la 28 iunie 1919.

Tratatul a fost ratificat de către Liga Națiunilor la 10 ianuarie 1920.

 

 

 

 

 

 1923: În România este adoptată Legea asupra proprietăţii literare şi artistice, care proclamă principiul respectării şi garantării proprietăţii creaţiilor intelectuale.

 

 

 

1926: Apare marca Mercedes-Benz prin fuziunea companiilor lui Gottlieb Daimler și Karl Benz.

 

 

 

                      Foto: Un  DMG Mercedes Simplex 1906 în Deutsches Museum

 

 

Fondată în 1871, Benz & Cie., a fost una dintre cele mai importante dintre companiile fondate de Karl Benz, fiind și unul dintre cei mai vechi producători de autovehicule. DMG a fost o altă companie axată pe construcția de autovehicule, fondată de Gottlieb Daimler și Wilhelm Maybach în 1890.

În 1900, Daimler a murit, iar Maybach a părăsit compania fondată de cei doi în 1890. Pe vremea aceea, cele două companii deveniseră deja rivale.

 

 

 

                                       Replică a autovehiculului lui Benz din 1885

 

 

În 1924, datorită situației economice dezastruoase în care se găsea Republica de la Weimar, cele două companii rivale au intrat într-o “Înțelegere de interese mutuale”, care le permitea să producă și să vândă propriile produse în mod independent și care urma să fie valabilă 75 de ani, până în anul 2000.

După numai doi ani, în 1926, odată cu fuziunea oficială a companiilor Benz & Cie. și Daimler Motoren Gesellschaft, numele Mercedes-Benz a fost creat.

 

 

 1928:  Are loc la Ciuguev, lîngă Harkov, U.R.S.S., Congresul al IV-lea al Partidului Comunist Român. Membrii Congresului îl desemnează ca secretar general (1928-1931) pe Vitali Holestenko (Barbu), membru al Partidului Comunist Ucrainean.

 

 

 

 1930: S-a născut William C. Campbell, biochimist, biolog și profesor irlandez-american; Premiul Nobel pentru fiziologie sau medicină pe 2015, împreună cu Satoshi Omura, pentru descoperirea unei noi terapii împotriva infecţiei provocate de nematode (viermi cilindrici).

 

 

 

1936: In nordul Chinei invadatorii japonezi inființează statul marioneta Manciuko. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Statul marionetă Manciuko  era format pe un teritoriu care era patria istorică a poporului manciurian și a fost guvernat de o monarhie constituționale  condusă de împăratul Puyi, ultimul împărat din dinastia Qing.

Guvernul din Manciukuo a fost abolit în 1945 după înfrângerea Imperiului nipon la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Teritoriul aparținând statului marionetă a fost ocupat inițial de forțele sovietice ca urmare a invaziei Manciuriei din august 1945, transferat administrației chineze în anul următor.

 

 

 

 

 

 

1940: Armata Sovietică ocupă samavolnic teritoriile  româneşti Basarabia si Bucovina de Nord și Ținutul Herța.

În urma notelor ultimative din 26 şi 27 iunie 1940 adresate României de către URSS, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa (3.776.309 de locuitori şi o suprafaţă de 50.762 km2) au fost cedate sovieticilor

Ocuparea tâlhărească (23 august 1939) a teritoriilor româneşti,  a fost urmarea semnării  în prealabil a Pactului dintre Germania fascistă şi U.R.S.S.,  cunoscut sub numele de Pactul Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin.

 

Premizele acestui furt ticălos au fost constituite de :

 

1. Ambiţiile Germaniei Fasciste şi U.R.S.S. de reviziure a hotarelor acestora din contul statelor naţionale mai slabe militar din Europa Centrală şi de Est (Polonia, România, Finlanda, Estonia, Letonia şi Lituania);

2. Guvernarea României prin dictatură regală de către un rege slab precum era Carol al II-lea;

3. Incapacitatea militaro-economică a României interbelice de face faţă unui război defensiv atît împotriva Germaniei Fasciste cît şi împotriva U.R.S.S.;

4. Lipsa aliaţilor defensivi ai României în momentul primirii Notei ultimative din partea U.R.S.S. de cedare necondiţionată unor mari teritorii româneşti la 26 iunie 1940; (Aici se incud atît ineficienţa militară a Micii Înţelegeri (Cehoslovacia-România-Iugoslavia) semnată la 1920 cît şi Armistiţiul de pace al Franţei cu Germania Hitleristă la 17 iunie 1940;

Nota ultimativă a U.R.S.S., croită cu mult sânge rece, se încadra perfect înţelegerilor anterioare dintre Germania şi U.R.S.S., conjuncturii internaţionale europene în care aliaţii României erau incapabili de ajutor, precum şi situaţiei interne dificile a României.

 Retragerea precipitata a armatei si administratiei romane din Basarabia si nordul Bucovinei a determinat sentimente de stupoare,  indignare si frustrare in opinia publica, in conditiile in care pana atunci  forurile de raspundere dadusera asigurari ca tara va fi aparata .

În acel tragic moment istoric, România era guvernată de Regele Carol al II-lea care făcuse un lucru inadmisibil pentru un guvernant şi anume  l-a lichidat fizic pe  întemeietorului Legiunii Arhanghelului Mihail – Corneliu Zelea Codreanu, precum şi alti  membri de vîrf a Legiunii înscenînd o evadare din închisoare.

Lichidarea fizică şi arestările în proporţie de 90% din conducerea Legiunii Arhanghelului Mihail i-a dezorganizat pe legionari, aducînd la cărma mişcării o persoană mediocră şi foarte controversată precum Horia Sima.

Legionarii se răzbună pe guvernare prin asasinarea Primului-Ministru Armand Călinescu, după care oamenii regelui Caroll II-lea reacţionează prin metode medievale, atentatorii fiind executaţi pe loc şi lăsaţi cu zilele să putrezească în stradă, avînd loc sute de execuţii mai mult la întîmplare pe teritoriu, pornind un cerc vicios de violenţe în România.

Instaurarea dictaturii regale, prin dizolvarea parlamentului şi măsurile represive împotriva conducerii legionare susţinute de masele largi reliefează incapactatea Regelui Carol a II-lea de a guverna precum şi situaţia dificilă în interiorul RomâniRegele Carol al II-lea.

 

 

                                   

                                              Regele Carol al II-lea

 

 

Pierderile teritoriale ale României, 1940

 

Foto. Adolf Hitler și Iosif Stalin 

În conjunctura naţională şi internaţională indicată mai sus, România este prinsă de planurile mişeleşti ale lui Hitler şi Stalin de divizare a Europei Centrale şi de Est, planuri ce afectează România, prin utimatumul sovietic, la 26 iunie 1940.

Regele Carol II-lea, rămas fără parlament, convoacă Consiliul de Coroană în două şedinţe la amiază şi în seara zilei de 27 iunie 1940 în componenţa a 27 de miniştri şi consilieri regali la prima şedinţă şi aceeaşi componenţă plus Alexandru Vaida-Voevod la a doua şedinţă.

Rezultatul votului in prima şedinta a Consiliului de Coroană 27 iunie 1940:

• 11 contra cedării teritoriilor;

• 10 acceptă cedarea teritoriilor;

• 5 se pronunta pentru discuţii;

• 1 rezervat (Ghorghe Tătărescu, Primul-Ministru al României) 

 In cea  de-a doua şedinţa a Consiliului de Coroană din 27 iunie 1940 rezultatul discutiilor a fost urmatorul:

• 6  voturi contra cedării teritoriilor (Nicolae Iorga, Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu, Ernest Urdăreanu);

• 19 acceptă cedarea teritoriilor;

• 1 expectativ – Victor Antonescu;

Administraţia şi Armata română s-au retras de pe teritoriile dintre Prut şi Nistru ale României, precum şi din Bucovina de Nord, iar în ziua de 28 iunie 1940 primele unităţi militare sovietice pătrund în teritoriile supuse ultimatumului.

 

 

 

 

 

 

Au urmat, așa cum este cunoscut  decenii  de teroare sovietica, deportari, infometare, masacre, aplicarea consecventa de catre ocupanti  a unei politici de  deznaționalizare a romanilor  moldoveni si  de colonizare masiva in teritoriile cotropite unor populații străine, în special slave.

 

 

 

 

 

1940: Generalul Charles de Gaulle, aflat la Londra din data de 17 iunie, a înfiinţat Comitetul Naţional de Eliberare a Franţei.

În aceeaşi zi, Marea Britanie l-a recunoscut ca lider al Franţei Libere.

 

 

 

 

 

 

 

 

În august 1944 generalul De Gaulle s-a reîntors în Parisul eliberat de o divizie franceză, devenind un personaj politic care a influenţat puternic viaţa politică franceză postbelică.

 

 

 

1941: Sovieticii opresc executiile în masa de la închisoarea Brygidki, Lwow (Polonia). Ele au inceput la 22 iunie.

Dintre cei 13.000 de prizonieri, majoritatea polonezi, doar 600 au fost cruţaţi.

 

 

1946: A fost creata Organizaţia Internaţională de Radiodifuziune şi Televiziune.

 

1948: Organizaţia  comunistă internţională Cominform , subordonată Moscovei,  dă publicităţii  ”Rezoluţia privind situaţia din Partidul Comunist din Iugoslavia”. Iugoslavia este expulzată din blocul comunist.

 

1950: Captala Coreei de Sud, Seul,  este ocupata de trupele comuniste  nord-coreene.

1956: Muncitorii din orașul polonez  Poznań au declanșat proteste de masă  împotriva guvernului comunist (28 iunie – 30 iunie 1956), care au fost înăbușite violent în zilele ce au urmat.Revolta s-a soldat cu peste 70 de morţi şi 600 de răniţi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Protestele de la Poznań (sau „evenimentele din iunie de la Poznań”) a izbucnit în iunie 1956, la Fabricile Cegielski (denumite în perioada stalinistă Întreprinderea Metalurgică Iosif Stalin din Poznań) în timpul cărora cărora muncitorii cereau condiţii mai bune de muncă şi de viaţă.
 

 

 

1964 : Militantul de culoare  Malcolm X   fondeaza  organizaţia  radicala pentru drepturile americanilor de culoare, Unitatea Afro-Americana .

 

 

 

 

 1966: S-a născut John Cusack, cunoscut actor, producător de film, scriitor şi scenarist american.

 

 

 

 

1967: Israelul anexează Ierusalimul de est.

 

 

 

 

 

 

 

 

1969: Revolta de la Stonewall între poliția din New York și comunitatea LGBT,  eveniment prezentat deseori ca începutul luptei pentru drepturile LGBT.

În seara de 28 iunie, poliția a efectuat un raid asupra clubului gay Stonewall Inn, din Greenwich Village, polițiștii arestând și agresând diverși clienți al barului.

Acest raid a produs o revoltă din partea clienților, care pentru prima dată au rezistat arestul. În cursul nopții de 28-29 iunie, peste 2000 de persoane LGBT (lesbiene, gay, bisexuale și transgen) și suporterii lor s-au revoltat în stradă împotriva aproximativ 400 de polițiști. În următorele nopți, răscoala a continuat, cu sute de persoane gay, lesbiene, bisexuale și transgen revoltându-se împotriva discriminării din partea poliției și incriminarea homosexualității.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

O săptămână mai târziu, după  Răscoala Stonewall au urmat marșuri  de protest al comunităților homosexuale de pe tot  teritoriul Americii. A fost primul marș al comunității gay americane în care aceștia au cerut dezincriminarea homosexualității și acordarea de drepturi egale cu ale celorlalți cetățeni.

Drept rezultat,  pe lângă obținerea de drepturi pentru această comunitate s-a perpetuat și tradiția ca în fiecare an să se organizeze un marș de solidaritate (numit în general “gay pride“) pentru a atrage atenția asupra problemelor cu care se confruntă persoanele LGBT.

Aceste marșuri se țin astăzi nu numai în New York, dar prin toată lumea, în general în luna iunie, pentru a comemora răscoala Stonewall. Cu timpul, aceste măsuri au evoluat în paradele LGBT de azi.

 

 

 

 

1976: Arhipelagul Seychelles îşi proclama independenţa ca republică, în cadrul Commonwealth-ului britanic.

 

 

 

 

1977: Plenara C.C. al P.C.R. hotărăște desfiintarea cenzurii in forma ei de pâna atunci, trecând intreaga raspundere pentru continutul publicatiilor, programelor de radio si tv, redactorilor sefi, redactiilor si editurilor, pe lânga care se decide constituirea unor consilii de conducere, formate din activisti, specialisti, muncitori.

Direcţia Generală a Presei şi Ti­păriturilor a activat 28 de ani în România, din 1949 până în 1977, când o parte dintre cen­zori au fost transferaţi la Con­siliul Culturii şi Educaţiei Socialiste, un­de şi-au continuat activitatea.

După des­fiinţarea formala a instituţiei, sistemul cenzurii co­muniste a continuat sa supravegheze activitatea editorială, atri­buţii de cenzură avand in continuare Uniunea Scri­itorilor si Securitatea Statului, iar în vârful acestei ierarhii Secţia de Pr­o­pagandă şi Agitaţie a Partidului Co­mu­nist şi cenzorul principal al ţării, Nicolae Ceauşescu.

 

 

 

 

 

1982: Vizita în România a lui Richard Nixon, fost președinte al SUA.

 

 

 

 

 

1984: Nicolae Ceauşescu a fost reales în funcţia de Preşedinte al RSR.

 

 

 

 

 

1984: În Republica Socialista România, Marea Adunare Naţională adoptă un așa zis “Program de alimentaţie ştiinţifică a populaţiei”, în realitate un program mascat de raționalizare a alimentelor .

 

 

 

 

 1989: A murit regizorul olandez de film documentar Joris Ivens: (n. 1898).

 

 

 

 

1991: S-a desfăşurat la Budapesta ultima sesiune a CAER (Consiliul de Ajutor Economic Reciproc),  la care au participat Bulgaria, Cehoslovacia, Cuba, Mongolia, Polonia, România, Ungaria, URSS şi Vietnam, fiind adoptat Protocolul privind desfiinţarea organizaţiei, hotărâre care a intrat în vigoare la 90 de zile de la ratificarea acestuia.

CAER a fost creat la 25.I.1949, la Varşovia, de către şase ţări socialiste: Bulgaria, Cehoslovacia, Polonia, România, Ungaria şi URSS; au mai devenit membre ale CAER: RDG – 1950; Mongolia – 1962; Cuba – 1972; RS Vietnam – 1978

 

 1992: A murit la Moscova, campionul de şah Mihail Tal; (n. 1936).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihail Nehemievici Tal (n. 9 noiembrie 1936,la Riga, în  Letonia) a fost un mare maestru internațional leton-sovietic de șah și fost campion mondial (1960-1961).

 

 

 

 

 

 

1994: In Japonia membri ai sectei criminale  Aum Shinrikyo raspandesc  gaz toxic sarin  in  metroul  din Tokio,  ucigand  7 persoane si ranind 660.

 

 

 

1994: 167 de parlamentari au depus in Parlamentul Romaniei  cererea de suspendare din funcție a președintelui Ion Iliescu .

 

 

 1996: Rada ( Parlamentul) Ucrainei a  adoptat cu majoritate de voturi Constituția tarii.

 

 

2001: Fostul presedinte iugoslav Slobodan Miloşevici  este extradat catre Tribunalul Penal International pentru a fi judecat,sub acuzația de crime împotriva omenirii

 

 

2004:  Au început lucrările summit-ului NATO de la Istanbul, primul summit în formulă largită de 26 de membri, la care România a participat în calitate de membru al Alianţei

 

 

 

2006: Republica  Muntenegru devine al 192-lea  membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite .

 

 

2008 : Numele fostului lider sud-african Nelson Mandela a fost înlăturat de Congresul american de pe lista teroriştilor. Decizia a eliminat  eticheta de “terorist” şi restricţiile de călătorie impuse lui Mandela şi altor cadre din Congresul Naţional African (ANC), care au luptat pentru înlăturarea dominaţiei minorităţii albe din Africa de Sud.

ANC fusese  interzis de Guvernul sud-african în 1960, iar liderii săi au fost închişi sau obligaţi să plece în exil.

 

 

 

2011 : A decedat la vârsta de 28 de ani, în urma unui grav accident de circulație, actorul și cântărețul  portughez Angélico Vieira; (n.1982).

 

 

 

 

 

 Și-a început cariera când a fost distribuit în spectacolul de  operă portugheză Morangos com Açúcar. În același timp, el s-a alăturat trupei portugheze D’ZRT, care a  atras atenția la nivel național.

În timpul carierei sale a apărut în multe roluri de televiziune, inclusiv în telenovele care au atras atenția asupra sa la nivel național.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2016: Pe Aeroporul Internaţional „Atatürk” din Istanbul, a avut loc triplul atentat sinucigaş,  care s-a soldat cu 47 de morţi și aproximativ 240 de răniți, autoritățile turce decretând data de 29 iunie, zi de doliu național.

Acesta a fost unul dintre cele mai sângeroase atacuri din Turcia, premierul Binali Yildirim, făcând responsabilă organizația teroristă ”Statul Islamic” pentru acest incident, care a avut loc în momentul în care avionul, la bordul căruia se afla premierul Albaniei, Edi Rama, ateriza pe aeroportul din Istanbul. Oficialul străin a fost transportat în condiții de securitate în afara aeroportului.

 

 

 

 

 2016: A murit chitaristul american Scotty Moore un pionier al muzicii rock’n’roll, cunoscut îndeosebi pentru că l-a acompaniat pe Elvis Presley în anii ’50 ; (n. 1931).

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Scotty Moore (stânga) și legenda muzicii rock, Elvis Presley

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2019: În Germania, mai multe sute de tineri militanţi ecologişti au încercuit Parlamentul de la Berlin (Reichstag-ul),  pentru a le cere deputaţilor să acţioneze pentru protejarea climei.

Aproximativ 900 de persoane au format un lanţ uman în jurul unei părţi a acestei clădirii emblematice din Berlin .

Pe pancartele afişate la intrarea în clădire se putea citi:

”Salut CDU (partidul conservator al Angelei Merkel), bătrân  distrugător al mediului!’ sau ”2038 este prea târziu!”cu referire la decizia guvernului ca Germania de a închide toate centralele sale pe bază de cărbune până în anul 2038.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX 

 

 

 

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfinții mucenici, făcători de minuni și „doctori fără de arginți” Chir și Ioan au pătimit, dându-și viața pentru credința creștină, la începutul secolului al IV-lea, în timpul marii persecuții a creștinilor ordonată de împăratul Dioclețian.  

Sfintii Mucenici Chir si Ioan  sunt pomeniti de Biserica  in fiecare an, pe 31 ianuarie. In data de 28 iunie facem pomenirea mutarii sfintelor moaste ale celor doi sfinti de la Canopos la Manutin. Sfintii Chir si Ioan au patimit pentru Hristos in vremea imparatului Diocletian (secolul al IV-lea). Amandoi ingrijeau bolnavii, fara sa primeasca vreo recompensa.

Cetatea Manutin era idolatra si multi demoni stapaneau in ea. Patriarhul Teofil al Alexandriei (385-412) a incercat sa le indeparteze, insa nu a reusit. Urmatorul patriarh, Chiril al Alexandriei (412 – 444), s-a rugat si el lui Dumnezeu sa nimiceasca necuratia idolatra ce stapanea cetatea Manutin si unde puterea demonilor domnea absolut.

Atunci inaintea Patriarhului Chiril s-a infatisat un inger al Domnului care i-a descoperit ca diavolii nu vor putea fi surpati, decât prin aducerea moastelor sfintilor Mucenici Chir si loan.

Sfantul Chiril a facut ascultare si a adus in Manutin moastele Sfintilor Chir si Ioan, zidand acolo o biserica in numele lor. Din momentul in care moastele au fost aduse in Manutin, duhurile necurate au fost gonite, iar locul a devenit izvor de tamaduiri.

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. N.Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Editura Humanitas, Bucureşti 2008

2. rostonline.org;

3. Crestin Ortodox.ro;

4. e.maramures.ro;

5. lessignets.com;

6. Istoria md;

7.  mediafax.ro;

8. wikipedia.org.

9. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

10. Din pasiunile bibliografului blogspot.ro

11. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

12. Rador.ro

Publicitate

O lecție de curaj dată de o tânără americană care denunță ipocrizia protestelor antirasiste

 

 

    

Într-un video postat pe rețelele de socializare și preluat de Adrian Pătrușcă în https://evz.ro, o tânără anonimă, având drapelul Statelor Unite în spate, denunță întreaga ipocrizie a protestelor antirasiste care macină în aceste zile societatea americană, exprimând cu glas tare ceea ce toată lumea gândește, dar se teme să pronunțe.

 

 „M-am săturat de tâmpeniile voastre !” spune tânăra,  ridicându-se împotriva dublei măsuri  cu care sunt tratați  militanții anti-rasiști și denunțând ipocrizia mișcării Black Lives Matter.

 

 

 

Cette jeune fille fait le buzz en dénonçant l'hypocrisie de #BlackLivesMatter. pic.twitter.com/FXeTzIRqB8

— Damoclès (@Damocles_Fr) June 25, 2020

 

 

 

„Dacă spun că toate viețile contează, sunt o rasistă. Dacă îmi apăr drapelul, trebuie să îmi cer scuze pentru asta.

„Nu am dreptul să merg la biserică, dar am dreptul să incendiez bisericile.

„Nu am dreptul să îmi deschid propriul magazin, dar am dreptul de a jefui și distruge magazinele altora.

„Dacă port o insignă, am o armă și mă îmbrac în albastru sunt un porc rasist. Dar dacă ies pe stradă să îmi distrug orașul cu cărămizi și măști, se va spune că sunt o protestatară pașnică.

„Nu am dreptul să protestez pașnic împotriva izolării, la Capitoliu, dar am dreptul să distrug și să mânjesc Capitoliul cu grafiti.

„Nu am dreptul să merg în parc să joc T-ball cu familia mea, dar  am dreptul să distrug parcul.

„Nu am dreptul să îmi protejez monumentele noastre istorice și istoria noastră, dar am dreptul să le dărâm și să le las să cadă peste oameni (accidentul de la Porstmouth – n.r.).

„Nu am dreptul să am o opinie asupra problemelor rasiale, pentru că sunt albă, dar dacă nu am o opinie în privința asta, atunci eu sunt motivul din cauza căruia oamenii sunt oprimați.

„Am dreptul să particip la revolte de stradă cu Black Lives Matter, dar dacă mă duc la un mitin în sprijinul lui Trump, COVID-19 apare ca prin magie.

„Mai este cineva care nu vede ipocrizia în toate astea?

„M-am săturat de toate tâmpeniile voastre!”

 

Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române: ”Nu am să înțeleg niciodată de ce „Patria” a ajuns să fie un subiect de persiflare și chiar de dispreț și de ce „patrioții” sunt astăzi repudiați”

 

 

 

 

Educația patriotică în familie şi şcoală – temei al iubirii universale

Nu am să înțeleg niciodată de ce „Patria” a ajuns să fie un subiect de persiflare și chiar de dispreț și de ce „patrioții” sunt repudiați astăzi, în anumite medii, ca fiind „naționaliști”.

Veți spune că și pe vremea lui Caragiale era așa, numai că atunci, gluma era glumă, iar țara era țară. Generația lui Caragiale – incluzându-l aici pe dramaturgul însuși – a construit România Întregită.

Îmi vin în minte mereu, de câte ori aud astfel de remarci fără noimă, cuvintele lui Ion Creangă, din „Amintiri”:

„Nu știu alții cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Humulești, la stâlpul hornului unde lega mama o șfară cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei, la prichiciul vetrei cel humuit, de care mă țineam când începusem a merge copăcel, la cuptiorul pe care mă ascundeam, când ne jucam noi, băieții, de-a mijoarca, și la alte jocuri și jucării pline de hazul și farmecul copilăresc, parcă-mi saltă și acum inima de bucurie!”.

Nu numai că le-am citit și recitit mereu, dar le-am auzit și rostite de Mihail Sadoveanu, cu vocea sa inconfundabilă, păstrată în Fonoteca de Aur a Radiodifuziunii Române.

De curând, mi-a fost dat să aud – pe fondul crizei provocate de un act violent și tragic, de rasism, din Statele Unite – că nici Creangă și nici Sadoveanu, neaplicând principiile „corectitudinii politice”, nu mai sunt actuali și că ar trebui ocoliți. Bine că, deocamdată, nu-i condamnăm post mortem!

Creangă vorbește despre bucuria copilăriei petrecute în familie și cu familia:

„Și, Doamne, frumos era pe atunci, căci și părinții, și frații și surorile îmi erau sănătoși, și casa ne era îndestulată, și copiii și copilele megieșilor erau de-a pururea în petrecere cu noi, și toate îmi mergeau după plac, fără leac de supărare, de parcă era toată lumea a mea! Și eu eram vesel ca vremea cea bună și sturlubatic și copilăros ca vântul în tulburarea sa. Și mama, care era vestită pentru năzdrăvăniile sale, îmi zicea cu zâmbet uneori, când începea a se ivi soarele dintre nori după o ploaie îndelungată: Ieși, copile cu părul bălan, afară și râde la soare, doar s-a îndrepta vremea și vremea se îndrepta după râsul meu…”.

Universul familiei era dublat de universul satului, patria cea mică, iar temeiurile educației se puneau în aceste universuri. În familie, se învățau primele noțiuni despre viață, credința și cuviința, dar, mai presus de toate, cum să deosebești binele de rău, cum să ocolești răul, ca să faci binele.

Natural, copiii nu reușeau de la început să facă asta, dar atâta repetau până când reușeau. În familie învățau limba, obârșia moșilor, cutuma, tradiția, rânduiala locului și multe altele. Veți spune că lucrurile s-au schimbat mult azi, în era digitalizării, că familia și satul nu mai au aceeași coeziune, dar ce bine este pentru suflet să știm cum a fost odată!

Poate descoperim în acea atmosferă – care le poate părea unora idilică – anumite constante, potrivite să fie activate astăzi.

Școala adâncea această educație începută în familie, prin inocularea în mințile tinere a cunoștințelor sistematice despre țară și despre lume.

Între aceste cunoștințe, un loc important era rezervat datelor despre România și despre poporul român. Școala, mai ales prin disciplinele numite identitare – limba și literatura română, istoria, latina, geografia, religia etc. – construia și înnobila conștiințe.

Și ce oameni au ieșit din aceste școli, din moment ce au onorat catedre universitare de pe toate meridianele lumii, ducând cu ei mesajul acestui popor de la Dunăre, de la Carpați, de la Crișuri și de la Nistru!

Ceva s-a rupt între timp din coarda sensibilă a națiunii române, iar pierderea aceasta s-a produs, în parte măcar, prin pervertirea educației.

Rușinea pe care o resimt mulți intelectuali subțiri și rafinați, când vine vorba de România, de identitatea românească, de unitatea noastră politică, de ideea conservării valorilor naționale, de Eminescu și de Creangă (unul ajuns „cadavru în debara”, iar celălalt prea „țărănos, regional și arhaic”), de „calofilul” Coșbuc și de „naționalistul” Goga etc., ne plasează ca entitate etnică, ca națiune și ca țară într-un loc obscur, demn de compătimire și de dispreț.

De altminteri, străinii veniți în ospeție pe la noi ne confirmă mereu răul pe care ni-l facem singuri noi, românii.

Răul acesta nu poate fi egalat de denigrările niciunui străin, de nicio altă cârtire, de niciun denunț făcut de inamicii externi pe la înaltele curți europene și euro-atlantice (cum li se zice acum). Nu este vorba aici de critica criticii!

Că ne criticăm singuri este foarte bine, numai că ne criticăm fără să punem nimic în locul relelor (reale ori imaginare) constatate și o facem cu o patimă demnă de o cauză mai bună.

Ne autoflagelăm cu sete, cu înverșunare și cu ură față de țara aceasta, față de poporul acesta, față de tot și de toate de pe la noi. Se conturează astfel o hidoasă auto-lehamite generală față de lumea noastră românească.

Ceea ce este mai trist este că nu a fost așa mereu! Nici pe vremea când s-a făcut această țară, liderii nu se purtau cu mănuși, ci se veștejeau reciproc, se pârau, se înjoseau în limbaj colorat (la asta suntem campioni și astăzi!).

Dar, dincolo de orice orientare politică și chiar grad de cultură, au pus împreună umărul pentru țară, aproape la unison, ca într-o simfonie.

Exista parcă atunci un cuvânt de ordine subînțeles: „să nu hulim cele sfinte”, iar între acestea se aflau și Ţara și Națiunea.

Nu dau decât un exemplu și nu unul din lumea laică – care se inflamează mult mai acut și se repede ușor la invective – ci din viața noastră bisericească, greu încercată și ea astăzi.

De la 1744 (când Ioan Inochentie Micu Klein a convocat la Blaj un Sinod General (un fel de congres național românesc, dincolo de orice diferență confesională), trecând prin actul fundamental al națiunii numit Supplex Libellus Valachorum (1791-1792) și semnat de Gherasim Adamovici (ortodox) și Ioan Bob (greco-catolic), prin Revoluția de la 1848-1849 (Marea Adunare Națională de la Blaj, prezidată de episcopii Andrei Șaguna, ortodox și Ioan Lemeni, greco-catolic), prin Mișcarea Memorandistă (1881-1894) și ajungând la 1918 (greco-catolicul Iuliu Hossu, viitor cardinal și ortodoxul Miron Cristea, viitor patriarh), ierarhii celor două biserici românești din Ardeal și liderii laici de ambele confesiuni – deși nu se iubeau deloc, ba, dimpotrivă, aveau dese momente încordate și chiar conflicte – au fost împreună, uniți în asumarea rolurilor de lideri ai națiunii, nelăsând să răzbată nicio fisură în exterior.

Diferendele erau normale, dar până la țară și la națiune.

Azi ne prezentăm, din păcate, lumii, drept epigoni jalnici, antagonici, gata de bârfe mărunte și de delațiuni, de minciuni și de teribilisme, de contrafaceri și de șmecherii.

Mai mult, ne mândrim cu răul făcut semenilor, ca indivizi și colectivități, ne exhibăm – sub masca dreptății și sub pretextul onestității – veninul, scoatem mereu la lumină urdori și întunecimi, combatem orice inițiativă de bine, tocăm mărunt până și ultimele instituții în care dezorientații români mai au o brumă de încredere.

„Iarna vrajbei noastre” se prelungește – prin ingeniozitate românească – sine die, încât nu mai vedem nicio salvare.

În această atmosferă încărcată de nemernicie, vin să vorbesc eu, cel din urmă menit, despre nevoia educației chibzuite, din nou.

Dar nu cred că se poate altminteri, fiindcă prea multe auzim și vedem despre hăul țării, ca să nu ne pese.

Aflăm în fiecare zi lucruri năucitoare, de genul: trecutul ne este maculat și mincinos redat; provinciile istorice ne despart și nu ne unesc; diferențele regionale dintre români sunt și genetice (bazate pe A.D.N.!); prezentul este catastrofic; tinerii nu pot studia și nu se pot realiza decât afară; a te pune în serviciul acestei țări este o crimă; în România, doar hoții prosperă; imnul național este prost; ziua națională este nepotrivită; limba română este bună numai pentru înjurături; viitorul devine pe zi ce trece tot mai sumbru etc.

În acest cadru, a îndemna la luciditate și la schimbări în bine apare, pentru unii falși profeți, drept dovadă de ramolisment și de sechele comuniste.

Din toate acestea, spectatorii atenți, subiecții, adică românii de rând, nu pot înțelege decât un singur lucru: că vine apocalipsa și nu avem altceva mai bun de făcut decât să lăsăm totul baltă, să ne luăm lumea în cap, „să ne mutăm în altă țară” (ca-n „Oltul”, de Octavian Goga).

Cu alte cuvinte, lumea noastră românească este iremediabil rea, atât de rea încât – vorba unei femei simple, de la țară, evocate de un mare actor – „mă mir că dimineața se mai face ziuă”! Poate nu suntem demni decât de veșnicul întuneric care va să ne lovească nu peste mult.

Cu toate acestea, dacă mai există educație (educație vie și nu făcută prin aparate) pe lumea aceasta, popoarele și patriile trebuie să fie cunoscute și prețuite. Aceasta înseamnă că „treaba” patrioților este încă de mare actualitate.

Ce poate să însemne concret aceasta? Înseamnă că, în școală, cunoștințele generale nu se pot opune spiritului național și că cele două principii de completează și se armonizează. De unde vine atunci marea adversitate și chiar ură a unora față de națiune și față de spiritul național?

Cred că vine, dincolo de anumite interese apărate deloc dezinteresat, din cel puțin două confuzii, pe care mulți le promovează din ignoranță și inconsistență logică.

Prima confuzie se leagă de considerarea națiunilor drept cauze ale conflictelor sângeroase care au brăzdat omenirea.

Or, cauzele acestor războaie sunt interesele unor elite restrânse care au ajuns să domine scena mondială.

Nu națiunile au declanșat războaiele, ci ele au fost folosite drept pretexte și apoi drept „carne de tun”. Și chiar dacă anumite națiuni ar fi fost convinse că războiul este absolut necesar și ar fi agreat declanșarea acestuia, națiunea, ca entitate, nu este blamabilă.

Războaie s-au purtat pe lumea asta și în numele dragostei, al familiei, al credinței religioase, al libertății, al democrației etc. Oare se cuvine ca, pentru asta, să blamăm dragostea, familia, credința, libertatea sau democrația?

A doua confuzie se referă la suprapunerea voită dintre naționalism (ca sentiment de dragoste față de propria națiune) și xenofobie (ideologie axată pe ura față de străini), pe de o parte și la congruența dintre naționalism și șovinism (ideologie care cultivă ura și dușmănia între popoare și națiuni, precum și ideea superiorității unei națiuni în raport cu altele), pe de altă parte.  

 

 

 

 

            Foto: România revoluționară, pictură de  Constantin Daniel Rosenthal

Din această pricină, noțiunea de naționalism, care era foarte onorabilă până în prima parte a secolului al XX-lea, a ajuns să aibă azi sens negativ. Un naționalist nu mai este (pentru unii) un iubitor de națiune și de națiuni, ci un egoist mânat de ură față de alții.

Cum naționalismul a devenit ciumat, nici națiunile nu au avut, în ochii multor formatori de opinie, o soartă mai bună.

Asta până de curând, când valorile unor națiuni – valori intrate în cotidian și considerate eterne – au fost periclitate, atacate, diminuate și chiar distruse.

Azi, globalismul artificial și gândit ca armă împotriva națiunilor este pus tot mai serios la îndoială, iar spiritul național – considerat de către mulți învechit sau relicvă a istoriei – a reînviat în locuri unde părea inexistent, adică în Occident, în Anglia, Franța, Olanda, Spania, Italia sau, mai aproape de noi, în Polonia, Ungaria, Cehia etc. Eu nu laud neapărat aceste „reînvieri”, pentru că ele, dacă nu există vigilența instituțiilor democrației, pot deveni primejdioase.

Dar sunt dator să constat că națiunile nu sunt (ca și popoarele care le stau la bază) realități temporare, create prin decizia omului sau a unor instituții omenești, ci sunt comunități organice, create de Dumnezeu, de istorie, de cutumă, de acumulări îndelungate.

Dar nici ideea globală nu este străină spiritului omenesc, pentru că oamenii au visat mereu să frângă barierele și granițele, să comunice liber și continuu, să se simtă egali și cetățeni ai universului.

Cea mai mare eroare este contrapunerea celor două principii, național și universal. Ele nu pot exista unul fără altul.

În consecință, suntem obligați să reținem un lucru tulburător: școala cea bună unește și armonizează cele două principii – universal și național -, ferindu-le de exagerări, de confuzii și de contradicții artificiale.

Școala cea bună și autentică este a universului și a națiunii (națiunilor) în mijlocul căreia funcționează.

Apărarea spiritului românesc în școlile românești este o garanție a înțelegerii, acceptării și prețuirii tuturor celorlalte națiuni în cadrul concertului – destul de distonant în acest moment – al Europei și al lumii.

Servind națiunea română și limba română, liceul are privilegiul de la sluji și alte națiuni, grupuri etnice mai mari ori mai mici, limbi și dialecte, de circulație mai largă ori mai restrânsă, într-o armonie universală și într-o comuniune globală.

Sunt oameni care se feresc să recunoască rolul fundamental al educației și care cred că prin matematică, fizică și chimie, biologie, muzică și astronomie nu se face educație, ci că se transmit doar cunoștințe. Fals! Orice profesor, prin orice disciplină școlară, face educație, chiar dacă nu știe sau nu vrea asta.

Dacă este așa – și așa este – oare nu ar fi mai bine să fim conștienți de acest lucru și să facem educație bună, responsabilă, utilă pentru țară și pentru lume? Din păcate, mesajele proaste se receptează mai repede și mai ușor decât cele bune.

Disciplinele școlare clasice sunt valabile, pentru că sunt verificate de experiența istorică. Nu este nevoie de discipline noi, din cel puțin câteva motive: vechile materii școlare acoperă cam toată paleta cunoașterii; introducerea de noi discipline presupune eliminarea unora dintre cele vechi sau trecerea, mai peste tot, la câte o oră pe săptămână, ceea ce ar fi catastrofal; noile cunoștințe sau domenii necesare (educația igienică, economică, bancară, de nutriție sănătoasă, ecologia, protecția mediului, politețea etc.) nu au cum să devină materii școlare și nu este nevoie de acest lucru; este de ajuns să fie conținuturi în materiile existente.

De când este lumea, educatorii i-au învățat pe elevi cum să se poarte în viață, cum să circule, cum să vorbească, cum să se primenească, cum să respecte natura și pe aproapele lor, ce să mănânce și cum să mănânce etc., fără ca pentru aceasta elevii să aibă nevoie de note, de teze și de alte discipline decât cele consacrate.

Disciplinele de științe exacte, naturale și tehnice rămân esențiale. Fără ele nu se poate face școală, adică pregătire pentru viață.

Dar haideți să nu renunțăm la umanioare și să nu acuzăm științele sociale de toate relele de pe lume, să nu reducem orele de română, de istorie, de latină, de geografie, de filosofie etc.!

Pe lângă alternativa și pe lângă exercițiul minții pe care ni le oferă, disciplinele acestea ne ajută să nu devenim pietre peste pietre.

Limba română este cea mai frumoasă creație spirituală a poporului român, este o construcție pe care numai noi, oamenii, o putem distruge, nu timpul, nu vântul, nu intemperiile și nici catastrofele naturale. Iar istoria este viața noastră, fiindcă în viața noastră se cuprinde tot prezentul celor care au trăit în trecut.

Ca sămânța plantei, viața noastră are în ea toată zestrea lăsată de înaintași. De ce s-o acoperim de ignoranță?

Azi, când ne ducem la Roma, la Paris și la Londra și vedem un capitel corintic, o ogivă gotică ori o statuie de rege, împărat, politician sau om de litere ori de știință, avem șansa să nu ne simțim ca vițelul la poarta nouă, ci să recunoaștem, să prețuim, să știm.

Cum să conștientizăm ceea ce avem șansa să vedem, dacă nu facem școală serioasă? Omenirea are o experiență în privința educației, iar aceasta trebuie continuată și valorificată.

Să-i prețuim mai întâi pe elevi, pentru că fără ei profesorii ar fi de prisos și pentru că ei sunt profesorii de mâine. O să ziceți că nu toți elevii se fac profesori!

E drept și nici nu trebuie, dar cei mai buni absolvenți trebuie să fie, măcar pentru o vreme, și profesori, fiindcă numai din profesori buni ies elevi buni. Elevul este o mlădiță, iar mlădițele trebuie ocrotite.

Cel mai ușor lucru pentru un șef (iar profesorul este un fel de șef, fiindcă dirijează un grup) este ispita de a fi ironic, orgolios, rău, vindicativ.

Evident, la școală, neștiința ori alte abateri se cuvin sancționate, dar cu generozitate, seninătate și blândețe.

Elevul este maturul in nuce și de el trebuie să avem grijă. Jignirea unui elev de către un profesor poate să aibă urmări psihice pentru întreaga viață a celui aflat în formare în momentul agresiunii verbale.

Trebuie, firește, să-i cinstim și pe părinții elevilor, deoarece ei le-au dat naștere elevilor noștri, ei sunt foști elevi și ei veghează ca răsadul să devină ființă matură în întreagă.

Să avem grijă și de profesori, care nu au nevoie de mare lucru, nu cer pensii speciale (cine le-ar da?) și nici averi materiale. Unde ați văzut profesor bogat, bogat în sens propriu, nu cu niște bani puși deoparte pentru bătrânețe?

Profesorii nu pot deranja pe nimeni pe lumea asta, din moment ce se mulțumesc cu un „Bună ziua!”, cu binețea firească. Iar dacă cel care dă binețe mai adaugă și vorba magică „Mi-ați fost profesoară!” ori „Mi-ați fost profesor!”, atunci omul de la catedră nu mai are nevoie de nimic.

Își oprește un nod în gât și merge mai departe, poate adus ușor de spate, dar cu o lumină în ochi care face să fie înnobilat ca de o aură cerească.

Dascălii și elevii sunt ecuația școlii, iar aceia care au fost și sunt la școli de mare tradiție pot spune Et in Arcadia ego!, pentru că sunt privilegiații sorții.

Clădirile au rostul lor, au valoarea și au farmecul lor, dar sufletele contează cel mai mult.

Să le spunem tinerilor că locul românilor este în România, că avem și noi școli bine, în care trebuie să învețe.

Corifeii generației Marii Uniri aveau locuri de muncă extraordinare (plătite regește) la Paris sau în alte centre din Occident și, totuși, au venit la Cluj, ori la București, ori la Iași, ca să construiască pe solul părinților și bunicilor lor. Ei ne-au învățat – cum ar fi spus Vasile Pârvan – „datoria vieții noastre”.

Școala transmite virtuți și valori – dincolo de cunoștințe – dar transmite mai ales încredere și speranță. Un dascăl nu are voie să ucidă speranța și să zdruncine încrederea.

Iar cei care, acum un secol, au făcut România Întregită au avut, se pare, mai multe cunoștințe decât noi, dar au avut, cu siguranță, și mai multă speranță și mai mare încredere, chiar și atunci când totul părea pierdut.

Secretul reușitei lor a fost munca, în acord cu vechiul adagiu latin, uitat astăzi: „Natura nu dă nimic omului fără mare stăruință” (Nihil homini natura, sine magno labore, dat).

Ar fi bine să le urmăm pilda întru toate cele de bine, să ne învăluim de setea cunoașterii și să construim, nu să dărâmăm. Construcția înseamnă a-i învăța pe copii și pe tineri că educația, școala, cultura, credința sunt cheia succesului, nu averea, învârteala, șmecheria și minciuna.

Înaintea plăcerii și a confortului trebuie puse munca și stăruința, iar înaintea egoismului trebuie să stea dăruirea pentru aproapele nostru.

Numai că, din această dăruire generală, nu ne putem exclude valorile noastre de români, fiindcă, dacă nu mai suntem români, nu vom fi nimic decât frunze în bătaia vântului. 

Părinții și dascălii trebuie să-i învețe pe copii enorm de multe lucruri care țin de esența noastră umană, dar unul nu poate lipsi dintre ele: iubirea de neam, de strămoși de valori, fără de care nu avem cum să înțelegem și să iubim alte neamuri și alte valori și nici omenirea în ansamblul ei.

Orice pădure trăiește prin arborii ei, așa cum lumea globală există prin concertul națiunilor sale. Să facem ca „muzica” acestui concert să aibă acorduri divine, capabile să exprime „Oda bucuriei”!

Sursa: Conferința ţinută în parohia Tăuți (preot paroh Florin Parasca), comuna Florești (jud. Cluj), în aer liber, în 19 iunie 2020, cu respectarea regulilor de distanțare fizică și cu o tendință de mare apropiere spirituală. A fost de față I.P.S. Andrei, mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului” , preluare https://www.art-emis.ro/analize/educatia-patriotica-in-familie-si-scoala