CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 27 IUNIE. VIDEO


 

 

 

 

 

 

27 iunie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1040: S-a născut Ladislau I, cunoscut și ca Ladislau cel Sfânt, rege al Ungariei din 1077 până la moartea sa, în 1095.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A dus o politică de expansiune teritorială în Croația.

Învingător împotriva pecenegilor  și cumanilor (în ungurește: kunok), a cucerit Slovenia și Croația, iar prin fondarea episcopatului de la Zagreb sub influență și control maghiar, Ungaria a obținut acces la Marea Adriatică.

A murit în timp ce se pregătea să participe la Prima Cruciadă. Papa Grigore al VII-lea  a cerut să fie comandantul armatei cruciade si el  a acceptat însărcinarea, dar înaintea campaniei, i-a atacat pe cehi.

În timpul războiului s-a îmbolnăvit și a murit în cetatea de la Nitra .

 A rămas în amintirea poporului și în documente ca suveran luminat.

A desăvârșit increstinarea Ungariei (a emis un cod de legi împotriva păgânismului și de interzicere a șamanismului; a construit biserici și a transmis creștinismul și vecinilor).

Ca legislator creștin, Ladislau a promulgat legi deosebit de severe îndeosebi împotriva păgânismului și ereziei: de obicei aceste abateri erau pedepsite cu moartea. 

Conform opiniei specialiștilor, cea mai mare parte dintre legile sale aveau ca scop călăuzirea poporului maghiar spre dreptul european, în măsura în care acesta privea și apăra proprietatea privată si  a fost încurajată migrația   spre teritoriile mai puțin populate.

A fost canonizat de Biserica Catolică în timpul domniei regelui Bela al III-lea  în anul 1192, pe 27 iunie.

 

 

 

 

 

1350: S-a născut  Manuel al II-lea Paleologul, împăratul Imperiului Roman de Răsărit; (d. 21 iulie 1425).

 

 

 

 

 

 

 

 

Manuel al II-lea al Bizanțului a domnit din 1391 până în 1425. În ultimul an de viata a fost obligat să semneze un tratat de pace nefavorabil cu turcii otomani, prin care Imperiul Bizantin a trebuit să plătească tribut sultanului (în 1424 ).  

 

 

 

 

 

 

 

1358: Este fondata  Republica Raguza (Dubrovnik).

In 1358  Venetia renunta prin Tratatul de la Zadr la Dalmaţia, iar orasul Raguza (Dubrovnik in Croata) a acceptat hegemonia regelui Ludovic I al Ungariei şi Croaţiei .

 

 

 

 

 

 

 

 

La data de 27 iunie 1358, este semnat un acord  final la Visegrad, între Ludovic I şi  Arhiepiscopul Saraka Ivan.

Raguza  fost o republică maritimă  în Dalmaţia (astăzi în  Croaţia ), care a existat intre 1358 – 1808 si a atins apogeul dezvoltarii sale  în secolele 15 şi 16, sub protecţia Imperiului Otoman, înainte de a fi cucerita de  Imperiului francez condus de imparatul Napoleon Bonaparte  în 1808.

Deviza acestei republici comerciale era in latină: „Non bene pro toto Libertas venditur AURO” (“Libertatea nu se vinde bine pentru tot aurul”).

 

 

 

 

 

 

1462: S-a nascut regele Ludovic al XII-lea al Franţei (d. 1515).

 

 

 

 

 

 

  Ludovic al  XII – lea  a fost un monarh al Casei de Valois care au condus  Franța intre 1498-1515 și regatul Napoli de la 1501 la 1504.

A fost  fiul lui Charlesduce de Orleansși al Mariei  de Cleves.

 

 

 

 

1484: Armata turca trece Dunarea pe la Isaccea, pentru a ataca  Moldova si face jonctiunea cu armata Tarii Romanesti, condusa de Vlad Calugarul si cu un corp de oaste tatar.

 

 

 

 

 

 1497:  Conducatorii rascoalei din  Cornwall, Michael Cornish  și Thomas Flamank, sunt executati la Londra.

  Rebeliunea din 1497 din Cornwall  fost o revoltă populară in care locuitorii acestei națiuni celtice din sud-vestul Insulei Britanice s-au rasculat impotriva impunerii unor taxe de război de către regele Henric al VII – lea al Angliei, pentru o campanie militara in Scoția.

 

 

 

 

1550 : S-a nascut regele Carol al IX-lea al Franţei (d. 30 mai 1574).

A  fost rege al Franței, din 1560 până la moartea sa. Fiul lui Caterina de’ Medici și a lui Henric al II-lea al Franței, la doar zece ani el a urcat pe tronul Franței după moartea prematură fratelui său, Francisc al II-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

În timpul domniei sale Franța era zguduită de războaiele religioase, în ciuda eforturilor pacifice ale mamei sale.

A rămas în istorie pentru masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu, care a avut loc în timpul domniei sale.

A murit de pleurezie la Vincennes în data de 30 mai 1574 , cu o lună înainte de a împlini varsta de 24 de ani .

 

 

 

 

1574: A murit  in Florenta,  pictorul si  architectul  italian Giorgio Vasari; (n. 1511).

 

 

 

 

 

 

 

 

Giorgio Vasari ( n. 30 iulie 1511, in Arezzo, Italia ), pictor, architect și istoric de artă italian, devenit celebru prin lucrarea: “Viețile celor mai renumiți arhitecți, pictori și sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre” (“Vite de’ più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a’ tempi nostri”).

A pictat  trei capele din palatul Vaticanului: Capella di San MicheleSan Pietro Martire și Santo Stefano.

 

 

 

 

 

 

La 27 iunie/7 iulie 1611, are loc  batalia de lîngă Brașov, în care domnul Munteniei Radu Șerban, zdrobește oastea lui Gabriel Bathory, care se refugiază la Sibiu.

 

 

 

 

 

Gabriel Bathory (1589-1613), prinipe al Tranilvaniei (1608-1613)Radu Şerban, domn al Munteniei, frescă în Biserica Domneasca din Tirgoviste, sec.XVII

     Gabriel Bathory                      Radu Şerban

Turcii pătrund în Muntenia și intră apoi în Transilvania (15 septembrie 1611), iar Radu Șerban se retrage în Moldova, de unde pleacă apoi în Polonia, iar de aici la Viena (decembrie), unde va muri la 13 martie 1620.

La 12 septembrie 1611 turcii il instalează pe Radu Mihnea, domn al Munteniei.

 

 

 

 

 

1709: Armata rusa  ii învinge pe suedezi în bătălia de la Poltava.

 Tarul Petru cel Mare, aflat în fruntea a 45.000 de soldați a înfrânt armata suedeză de 29.000 de oameni a feldmareșalului Carl Gustaf Rehnskiöld,care primise comanda armatei după rănirea regelui suedez Carol al XII-lea de pe 17 iunie.

Bătălia de la Poltava, din ziua de 27 iunie/8 iulie 1709 a reprezentat victoria decisivă a țarului Petru I al Rusiei în fața regelui Carol al XII-lea al Suediei într-una dintre cele mai celebre bătălii ale Marelui Război al Nordului. Ea este considerată a fi începutul declinului Suediei ca mare putere europeană, locul dominant în Europade Nord începând să fie luat de Rusia. Această bătălie a marcat și sfârșitul ambițiilor de independență ale ucrainenilor

 

 

 

 

1829: A murit James Smithson, fondatorul „Institutului Smithsonian” (n. 1765).

 Înfiinţat cu 170 de ani în urmă cu scopul “de a creşte răspândirea cunoştinţelor omenirii”, Smithsonian Institution  înglobează cel mai mare complex muzeal din lume.

În Statele Unite există 19 muzee, în timp ce în alte ţări sunt afiliate 140.

Tematica exponatelor acoperă mai toate domeniile artei, ştiinţei, literaturii din diverse continente.

Institutul coordonează 9 centre de cercetare şi oferă numeroase burse de studii pentru studenţi şi doctoranzi (inclusiv în România).

 

 

 

 

 

 

1844: Joseph Smith, fondatorul sectei  mormone  ” Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă”, primul profet al  cultului mormon şi fratele său Hyrum Smith, sunt asasinaţi  în oraşul Carthage, Illinois.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Smith şi fratele său Hyrum se aflau în închisoarea din Carthage , sub acuzaţia de trădare.  La 27 iunie 1844, un grup înarmat  a luat cu asalt închisoarea şi  l-a ucis  pe fratele sau Hyrum.

 Smith avea un pistol care ii fusese  adus clandestin in inchisoare, cu care a tras mai multe focuri in atacatori,  înainte de a fi impuscat de mai multe ori si  a murit la scurt timp.

Cinci oameni au fost judecaţi pentru uciderea lui, toti fiind achitaţi.

 

 

 

 

La 27 iunie 1848, stil nou (15 iunie 1848, stil vechi), în  timpul Revoluție din Muntenia, circa 30 000 oameni adunați pe Cîmpia Filaretului, numită de atunci Cîmpia Libertății, depun jurămîntul pe programul revoluționar și aclamă Guvernul provizoriu constituit.

 In aceeasi zi are loc a doua adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat care hotaraste în principal :

 

 

  • înființarea unei armate populare române, prin înarmarea imediată a poporului;

  • numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acestei armate;

  • înlăturarea ierarhiei sîrbești în biserica română;

  • introducerea limbii române;

  • recunoașterea naționalității române;

 

 

 

 

1850: La Braşov a fost infiinţat un liceu românesc cu patru clase.

 

 

 

 

 

1885:  Inventatorii americani Chichester Bell si Charles S. Tainter patenteaza gramofonul.

  

 

 

 

Listening to Charles Sumner Tainter's Graphophone, (January 02, 1888) - foto preluat de pe www.gettyimages.com

 

 

 

Charles Sumner Tainter, Chichester Bell și Alexander Graham Bell au început să lucreze la îmbunătățirea fonografului Edison în 1881. În faza discuțiilor, au ajuns la concluzia că lipsa de viabilitate a acestei invenții rezida tocmai în suportul înregistrării. Folia de cositor se uza repede, iar după patru citiri sunetele deveneau neinteligibile.

Pe 14 mai 1885 a fost terminat un aparat care înregistra sunetele pe un cilindru de hârtie acoperită cu ceară. Cilindrul avea 22,86 cm lungime, 2 cm în diametru, iar grosimea stratului de ceară era de 0,63 cm. Cu o frecvență a striațiilor de 47/cm, cilindrul totaliza 10 minute. În iulie 1885 o a doua mașină înregistra pe un cilindru de 15,24 cm lungime și 2,54 cm în diametru, la frecvența de 59 striații/cm. După ce și-a îmbunătățit aparatul (numit de acum grafofon), în august același an a dat comanda pentru construirea a 6 exemplare, terminate abia în decembrie. Unul dintre acestea se mai păstrează încă la Institutul Smithsonian.

 

 

 

 

 

1901: La Bucureşti, România şi Austro-Ungaria au încheiat o Convenţie cu privire la extrădarea reciprocă a infractorilor.

 

 

 

 

 

1905: Revolta matrozilor de pe crucişătorul rus “Potemkin”.

 

 

 

 

 

Page 1 imagine

 

 

 

 

 

La data de 27 iunie 1905, o revoltă a izbucnit la bordul vasului Potemkin, din  marina de razboi  rusa,  la Odessa in Marea Neagra.

Un marinar a fost ucis de către un ofiţer dupa ce s-a plans de carnea stricată servita la masa. Imediat, echipajul s- a rasculat la iniţiativa unui lider revoluţionar, Afanasi Matiouchenko.

Opt ofiţeri li s-au alaturat, iar căpitanul şi mai mulţi ofiţeri fiind  ucisi şi aruncati in  mare.

Marinarii de pe Potemkin au arborat  pe catarg steagul roşu de revoluţie. Două alte nave au aderat la insurgenta. Două zile mai târziu,  revolta s-a  răspândit in  portul Odesa şi in alte porturi ale Imperiului.

Autoritatile au instituit legea marţială , iar represiunea care a urmat  şi in timpul represiunii au fost  sute de morţi.

După o lungă rătăcire în Marea Neagră,  în cele din urmă rasculatii au cerut  azil în România, în portul Constanţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Revolta de  pe Potemkin a devenit faimoasa si datorita nu mai putin faimosului  film regizat de  regizorul sovietic Serghei Eisenstein în 1925: “Crucisatorul  Potemkin”.

 

 

 

 

 

 

1913: România declară razboi Bulgariei, intrând în al doilea război balcanic, alături de Grecia, Serbia, Muntenegru şi Turcia.

Regele Carol I, in calitate de comandant suprem al armatei, si-a stabilit cartierul general la Corabia.

 Cauza războiului a fost neînţelegerea asupra împărţirii teritoriilor pierdute de turcii otomani în timpul Primului Război Balcanic, care a luat sfîrşit la 30 mai 1913, in care aceste tari fusesera aliate.

Astfel la 16 iunie 1913, regele Ferdinand al Bulgariei a ordonat trupelor sale să atace poziţiile sîrbe şi greceşti, declarînd în acelaşi timp război acestor tari.

Pentru Bulgaria, războiul oferea ocazia de a ocupa întreaga Macedonie şi de a domina Balcanii, în timp ce pentru Serbia şi Grecia războiul însemna şansa de a împărţi între ele Macedonia şi de a împiedica hegemonia Bulgariei.

 

 

 

 

 

1916: In noaptea de 27 spre 28 iunie a murit marele  pictor roman Ştefan Luchian; (n. 1 februarie 1868).

 

Între lucrările  sale cele mai apreciate  se numara “Marea Neagră la Tuzla”, “Moara de la poduri”, “Anemone”, “Maci”, “Safta florăreasa”, “Un zugrav – Autoportret”).

 

 

 

 

Stefan Luchian, autoportret

 

 

A fost membru de onoare post-mortem al Academiei Române si  membru fondator al “Tinerimii artistice”, societate ce isi propunea dezvoltarea artei dincolo de conventiile academice.

 

 

 

 

 

 

1926 : S-a născut Nicolae Simionescu, unul dintre fondatorii şcolii româneşti de biologie şi patologie celulară. (m. 6 februarie 1995).

 

 

 

 

 

1940: La 27 iunie 1940, dupa răspunsul Guvernului României la prima notă ultimativă sovietică din 26 iunie,  Guvernul U.R.S.S. trimite  cea  de-a doua notă ultimativă Guvernului României.

 

 

 

 

 

Drapelul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), 1940Drapelul României, 1940

 Drapelele  URSS şi României

                                                         

 

 

 

 

Guvernul U.R.S.S. a adresat Guvernului român o notă care a fost remisă la 26 iunie 1940, seara, de către Excelența Sa domnul Molotov, Președintele Comisarilor Poporului ai Uniunii Sovietice și Comisar al Poporului pentru Afacerile Străine, Excelenței Sale domnul Davidescu, Ministrul României la Moscova.

Fiind însuflețit de aceeași dorință ca și Guvernul sovietic de a vedea rezolvate prin mijloace pacifice toate chestiunile care ar putea să producă o neînțelegere între U.R.S.S. și România, Guvernul Regal declară că este gata să procedeze imediat, și în sprijinul cel mai larg la discuțiunea amicală și de comun acord a tuturor propunerilor emanînd de la Guvernul sovietic.

În consecință, Guvernul român cere Guvernului sovietic să binevoiască a indica locul și data ce dorește să fixeze în acest scop. De îndată ce va fi primit un răspuns din partea Guvernului sovietic, Guvernul român iși va desemna delegații și nădăjduiește ca conversațiile cu reprezentanții Guvernului sovietic vor avea ca rezultat să creeze relațiuni trainice de bună înțelegere și prietenie între U.R.S.S. și România.

 

 

 

 

Iosif Stalin

 

 

 

 

 

Este evident faptul că Guvernul României nu a răspuns punctual la propunerile sovietice, încercînd să cîștige timp. Din această cauză, Guvernul sovietic trimite Guvernului României o a doua NOTĂ ULTIMATIVĂ din noaptea de 27/28 iunie 1940:

Guvernul U.R.S.S. consideră răspunsul Guvernului Regal al României din 27 iunie ca imprecis, deoarece în răspuns nu se spune direct că el primește propunerea Guvernului sovietic de a-i restitui neîntîrziat Basarabia și partea de Nord a Bucovinei. Însă cum Ministrul României la Moscova, domnul Davidescu, a explicat că răspunsul menționat al Guvernului Regal al României înseamnă accedarea la propunerea Guvernului sovietic, Guvernul sovietic, primind această explicație a domnului Davidescu, propune:

 

  1. În decurs de 4 zile, începînd de la ora 14:00, după ora Moscovei, la 28 iunie, să se evacueze teritoriul Basarabiei și Bucovinei de trupele românești.

  2. Trupele sovietice în același timp să ocupe teritoriul Basarabiei și partea de Nord a Bucovinei.

  3. În decursul zilei de 28 iunie, trupele sovietice să ocupe următoarele puncte: Cernăuți, Chișinau, Cetatea Albă.

  4. Guvernul Regal al României să ia asupra sa răspunderea în ceea ce privește păstrarea și nedeteriorarea căilor ferate, a parcurilor de locomotive și vagoane, podurilor, depozitelor, aerodromurilor, întreprinderilor industriale, uzinelor electrice, telegrafului.

  5. Să numească o comisie alcătuită din reprezentanți ai Guvernelor român și al U.R.S.S., cîte doi din fiecare parte, pentru lichidarea chestiunilor în litigiu în legătură cu evacuarea armatei române și instituțiilor din Basarabia și partea de Nord a Bucovinei.

Guvernul sovietic insistă ca Guvernul Regal al României să răspundă la propunerea sus-menționată nu mai tîrziu de 28 iunie, ora 12:00 ziua (ora Moscovei).

În această notă nu se mai discuta de frontierele dintre cele două țări, ci numai despre evacuarea teritoriilor Basarabiei și Bucovinei de către armata română.

Prins într-un clește și abandonat de aliații tradiționali, Guvernul României ia una din cele mai discutabile decizii, care va avea consecințe nefaste pentru milioane de români și va pecetlui soarta țării pentru următoarea jumătate de secol.

 

 

 

 1944 : Fortele aliate occidentale captureaza portul francez Cherbourg, la trei saptamani dupa invazia in Franta ocupata de nazisti.

 

 

 

 

 

1950: Preşedintele american Harry S. Truman a ordonat forţelor militare americane,  să intervină în războiul dintre Coreea de Nord  comunista şi Coreea de Sud, impotriva agresiunii comuniste nord-coreene.

 

 

 

 

 

 

 1954:  A intrat in functiune  la Obninsk,  in  Uniunea Sovietică, prima centrală nucleară.

 

 

 

 

 

 

 

1955: S-a nascut in Paris, in  Franta, actrita de film Isabelle Adjani.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost descoperita de un asistent al producatorului Bernard Toublanc-Michel in 1969, cand inca aceasta era la liceu. I s-a propus un rol in filmul „Le petit Bougnat”.

In 1971  i s-a propus sa apara intr-un nou film, fapt care a determinat-o sa urmeze studii de actorie. Succesul a venit rapid, iar in 1975 a jucat in „Adele H.”, un film al celebrului regizor Francois Truffaut, fiind nominalizata la premiile Oscar si Cesar.

A fost distribuita in productiile unor celebri regizori, cum sunt Roman Polanski, Andre Techine, iar imediat Hollywood-ul a dorit-o pe afisele americane. Debutul american a venit in 1977, in pelicula „Driver”.

Au urmat o serie de succese si o multime de premii. Este vorbitoare de engleza si germana, iar revista „People” a inclus-o in lista celor mai frumoase persoane din lume.

 

 

 

 

 

1967: Primul bancomat ( ATM) din lume e instalat în Enfield, Londra.

 

 

 

 

 

1968: La Praga  este difuzat  „manifestul celor 2.000 de cuvinte”, redactat de un grup de intelectuali, care cerea  instituirea unui regim democratic in Cehoslovacia.

 

 

 

 

Primăvara de la Praga - foto preluat de pe www.historia.ro

 

 

 

  „Manifestul celor 2000 de cuvinte”, document programatic al fenomenului cehoslovac din 1968 reprezenta un îndemn adresat tuturor cetățenilor țării – „muncitori, fermieri, oficiali, oameni de știință, artiști și toată lumea”, după cum o spune și titlul – de a-și lua practic țara înapoi de la oficialii comuniști – corupți, slab pregătiți – care deturnaseră evoluția naturală a socialismului și aduseseră societatea la pragul cel mai de jos al declinului moral. Totuși, acest manifest nu a fost un document anticomunist și nici nu cerea schimbarea regimului. A fost însă perceput ca atare și a servit drept pretext pentru acțiunea Uniunii Sovietice de înăbușire a Primăverii de la Praga.

 

 

 

 

 

1968: România a semnat Pactul internaţional al drepturilor economice, sociale şi culturale şi Pactul internaţional al drepturilor civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, la data de 19 decembrie 1960.

 

 

 

 

 

1977: Teritoriul  Djibouti, situat in Cornul Africii, devine independent de Franţa.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  În prima jumătate a secolului XIX, ca răspuns al interventiei britanice în Egipt, Franta îşi manifestă interesul în Cornul Africii. și își  extinde protectoratul asupra unei părţi din Somalia unde își instalează   un guvernator.. În 1896 oraşul-port Djibouti devine noua capitală administrativă, luând locul oraşului Obock.

Republica Djibouti şi-a câştigat independenţa în 27 iunie 1977, prin votul electoratului la un referendum pentru independenţă. Hassan Gouled Aptidon devine primul preşedinte al tării. Un război civil a început în 1991 între guvern şi grupul rebel predominant Afar, Frontul de Restaurare a Unităţii şi Democraţiei (FRUD). Conflictul a încetat în Decembrie 1994 când FRUD a semnat un acord de pace cu guvernul.

Hassan Gouled Aptidon a demisionat din funcţia de preşedinte în 1999, la vârsta de 83 ani. Succesorul său a fost nepotul său Ismail Omar Guelleh. La alegerile prezidenţiale ce au avut loc în 8 Aprilie 2005, Ismail Omar Guelleh a fost reales preşedinte pentru al doilea mandat de 6 ani.

 

 

1979: Americanul Muhammad Ali, pe numele real Cassius Clay, si-a anuntat retragerea din box.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Născut in 17 ianuarie 1942 in Louisville, Kentucky (SUA), acesta este considerat unul dintre cei mai mari boxeri ai secolului XX.

A inceput sa practice boxul de mic, iar la varsta de 18 ani a participat la Olimpiada din 1960 de la Roma, unde s-a inscris la categoria usoara.

Dupa ce a refuzat sa intre in Armata SUA si sa plece in Vietnam, a fost nevoit sa isi suspende trei ani activitatea sportiva.

A revenit in ring cu forta si a devenit cel mai bun boxer la categoria grea.

A invins boxeri celebri, printre care Sonny Liston, George Foreman, pe ultimul facandu-l KO in 1974 cand a si castigat titlul mondial.

Si-a aparat titlul de zece ori inainte de a fi invins de Leon Spinks, pe care l-a batut insa sapte luni mai tarziu. S-a retras din activitate cu un record profesionist de 56 de victorii si 5 meciuri pierdute.

In 1996, Ali a fost ales sa aprinda flacara olimpica in timpul ceremoniei de la olimpiada din Atlanta.

In 1998, Ali a primit premiul “Mesagerul Pacii al Natiunilor Unite”, iar presedintele George Bush l-a decorat pentru activitatea sa.

 

 

 

 

 

1989: Miniştrii de externe al Austriei, Alois Mock şi Ungariei, Gyula Horn inlatura  simbolic la Sopron, gardul de frontiera dintre ţările lor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1991: Slovenia  este invadată de trupele iugoslave, dupa ce cu doua zile in urma isi declarase independenta.

 

 

 

 

 

 

Federal al armatei iugoslave blindate de transport de personal în apropiere de Ljubljana (27/06/91)

                           Foto: Tancurile iugoslave intră in Slovenia (BBC).

 

 

 

 

 1992:  În România a avut loc prima Conferinţă Naţională a Frontului Democrat al Salvării Naţionale (FDSN). În cadrul acestei Conferinţe, preşedintele României, Ion Iliescu, a acceptat propunerea FDSN de a candida pentru un nou mandat prezidenţial.

 

 

 

 

1996: Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei a adoptat cu majoritate de voturi, proiectul de Rezolutie inclus in Raportul privind lichidarea mostenirii fostelor regimuri totalitarist-comuniste, prezentat de catre deputatul roman Adrian Severin. 

 

 

 

 

 

1996: Profesorul universitar Emil Constantinescu şi-a anunţat oficial candidatura la preşedinţia României.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2001: A decedat actorul de film american Jack Lemmon, devenit foarte popular cu filmele  ” Unora le place jazzul”, “Apartamentul“ ş.a) ; (n. 8 februarie 1925).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2007: Premierul britanic Tony Blair şi-a prezentat demisia reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Succesorul lui Blair la conducerea Guvernului britanic a fost desemnat Gordon Brown.

 

 

 

 

 

 

2008: A murit boxerul român  Nicolae Linca, primul şi singurul campion olimpic al boxului românesc, câștigător al medaliei de aur la Jocurile Olimpice de vară de la Melbourne din 1956, deşi a jucat  accidentat la o mână;  (n. 1929).

 

 

 

 

Galerie foto pentru Nicolae Linca - Comitetul Olimpic si Sportiv Roman

 

 

 

 

 

 

 

 

2013: Agenția spațială americană(NASA)lansează  o sondă  destinată unor observaţii ştiinţifice asupra Soarelui.

 

 

 

 

 

 

2015: A murit Chris Squire , muzician englez (chitarist bas n. 1948), cântăreț și compozitor, membru al celebrei trupe de rock progresiv englez YES, formată la Londra în 1968 de cântărețul Jon Anderson , basistul Chris Squire , chitaristul Peter Banks , tastaturistul Tony Kaye și bateristul Bill Bruford . 

 

 

 

 

Yes co-founder Chris Squire dies of leukemia | NME

 

 

 

 

 

 

 

 

 

2016: A încetat din viață popularul actor  italian Carlo Pedersoli, mai cunoscut sub pseudonimul Bud Spencer, înotător olimpic, actor și scenarist italian; (n. născut pe 31 octombrie 1929, în Neapole). 

S-a făcut remarcat în așa-numitele „western spaghetti” italiene.  

 

 

 

 

 

Bud Spencer versuri - RO

 

 

 

 

 

Majoritatea admiratorilor săi nu a știut  că Bud Spencer a fost prezent la Jocurile Olimpice de la Helsinki, fiind și medaliat cu argint la proba de înot. După 1983  și-a recăpătat faima  prin celebrele filme din seria Detectiv cu greutate. Carlo Pedersoli și-a schimbat numele în Bud Spencer în 1967. A ales acest nume deoarece era mare fan a lui Spencer Tracy și datorită berii sale americane favorite. Conform Bud Spencer Official Website, la începutul carierei de actor avea o înălțime de 1,94 metri și 118 kilograme.

Primul său rol de film a fost unul  minor în filmul Quo Vadis, din 1951. A terminat Dreptul, apoi emigrează în America de Sud, unde lucrează pentru o firmă americană de construcții rutiere, în Argentina, apoi la o firmă de automobile din Caracas, Venezuela. La începutul anilor ’60 se întoarce la Roma, unde se căsătorește cu Maria Amato în 1960 și au împreuna trei copii. Lucrează la casa de muzică RCA.

În 1967, Giuseppe Colizzi, un vechi amic, îi oferă un rol într-un film (Dumnezeu iartă… eu nu!), alături de Terence Hill. Cuplul devine faimos , filmând împreună 17 filme de succes, între 1967 și 1994. Din această perioadă, Carlo Pedersoli începe să folosească pseudonimul Bud Spencer , după numele actorului american Spencer Tracy și al berii sale favorite, Budweiser.

În România este cunoscut datorită mai multor filme, dintre care menționăm: Piedone, comisarul fără armă (1973), Comisarul Piedone la Hong-Kong(1975), Doi superpolițiști (1976), I se spunea Buldozerul (1978), Piedone africanul (1978), Par și impar (1978), Un șerif extraterestru (1979), Piedone în Egipt (1979), Toate mi se întâmplă numai mie (1980), Detectiv cu greutate (1993).

 

 

 

 2017: Misiunea ONU  în Columbia anunță finalizarea dezarmării totale a grupării rebele  FARC .

 

 Forțele Armate Revoluționare din Columbia – Armata Populară a fost o mișcare comunistă de guerilă cunoscută sub numele de FARC ,   implicatăîn sângerosul conflict  armat din Columbia .

Organizația se afla pe lista oficială a organizațiilor teroriste din Statele Unite.

După patru ani de negocieri, reprezentanții FARC au semnat la 26 septembrie 2016 un acord de pace cu guvernul vizând demobilizarea totală a forțelor sale armate. În urma acestui acord, FARC a fondat la 31 august 2017 un partid politic legal cu același acronim, denumit Forța Comună Revoluționară Alternativă ( Fuerza Alternativa Revolucionaria del Común , FARC).

 

 

 

 

 

 

27 iunie este:

 

 

 

 

–  Sărbătoare națională în Djibouti, ziua câștigării independenței față de  Franța în 1977.

 

 

 

 

Djibouti Is Dangerously Becoming a Trigger for Transregional ...

 

 

 

 

Republica Djibouti, este un stat situat Cornul Africii și se învecinează la nord cu Eritreea, la sud și vest cu Etiopia,  în sud-est cu Somalia și la est cu  Marea Roșie și Golful Aden. Djibouti ocupă, în total, o suprafață de doar 23.200 km², și o populație totală de 818.159 locuitori, de religie mahomedană.

 Teritoriul  statului Djibouti este amplasat  strategic, aproape de cele mai aglomerate coridoare maritime din lume, controlând accesul la Marea Roșie și Oceanul Indian.

Este un centru cheie în centrele de realimentare și transbordare; de asemenea, este principalul port maritim pentru importurile și exporturile țării vecine, Etiopia.

Poziționarea strategică a țării a determinat state (precum Franța, Japonia, Italia, dar mai ales SUA) să construiască baze militare în Djibouti, transformând această țară într-un furnizor de securitate în Africa și în Orientul Mijlociu. 

În februarie 2014, Djibouti și China au semnat un acord de securitate și apărare ce permitea armatei chineze folosirea Portului Doraleh.

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de străini

 

 

 

 

 

 

Sfantul Cuvios Samson, primitorul de straini

 

 

 

 

 

 

Sfântul Cuvios Samson s-a născut din parinti bogati in Roma antica. Sfantul Samson a fost ruda cu imparatul Constantin cel Mare (306-337). Samson a fost un medic milostiv, care daruia bolnavilor nu doar medicamentele trupului, ci si pe cele ale sufletului.

Dupa ce si-a impartit averea saracilor, Samson a intrat intr-o manastire, iar patriarhul Mina l-a hirotonit preot. Dupa ce l-a vindecat pe imparatul Iustinian, a primit de la acesta o casa pentru saraci. S-a ingrijit pana la moarte de saraci precum se ingrijeste parintele de copii.

A trecut la cele vesnice in anul 530 si a fost ingropat in biserica Sfantului Mucenic Mochie.

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

  1. Articol Constantin Mărăndici, Relațiile româno-sovietice 1934-1940

  2. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  3. Crestin Ortodox.r0;

  4. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric’

  5. e.maramures.ro;

  6. lessignets.ro;

  7. mediafax.ro;

  8. Wikipedia.org.

  9. Rador.ro

  10. cinemagia.ro/actori 

 

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

27/06/2020 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: