CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

A fost o vreme când România punea în aplicare mari proiecte de dezvoltare și de modernizare, inclusiv ale rețelei de drumuri și căi ferate

 

 

 

 

 

 

Master-Plan interbelic

 

Societatea românească din prima jumătate a secolului trecut nu era nici pe departe una perfectă. Implementarea marilor proiecte de dezvoltare și de modernizare a României era însoțită și atunci de mari scandaluri de corupție.

Cu toate acestea, planul pentru crearea unei infrastructuri moderne de drumuri și de căi ferate (ceea ce am putea numi astăzi “Master Planul de Transport”) era gândit de cei ce se aflau la conducerea statului. Și era pus în practică.

Rețeaua de drumuri și de căi ferate construită începând cu domnia Regelui Carol I – proiect continuat și după Marea Unire – este în bună măsură cea pe care o utilizăm și astăzi. “E interesant să reamintim că, atunci când i s’a propus principelui Carol de Hochenzollern tronul Principatelor Unite, acesta, uitându-se pe hartă, i-a spus lui Ion Brătianu: România e destinată unui viitor strălucit. Pe teritoriul ei va trece șoseaua Angliei spre Indii!”. 

Nu a fost doar o constatare vizionară. Trei sferturi din rețeaua feroviară pe care o România o deține astăzi a fost construită în timpul domniei Regelui Carol I (din păcate, pe multe tronsoane se circulă astăzi cu viteze mai mici decât atunci). T

ot în aceiași perioadă a fost derulat un program de anvergură de pietruire a drumurilor. Într-un singur an, în România acelor vremuri, se pietruiau mai mulți kilometri de drum decât totalul kilometrilor de autostradă construiți în România după 1989. 

Proiectele începute în timpul domniei primului rege al României au fost continuate și după Primul Război Mondial. Unul dintre cele mai importante proiecte de construcții de drumuri din perioada interbelică a fost construcția “autostrăzii Londra-București-Istambul”, arteră europeană care urma să permită parcurgerea cu automobilul a distanței Londra-Istambul “în doar 24 de ore”.

E adevărat că termenul de autostradă e pretențios dacă ne referim la accepțiunea pe care o dăm astăzi acestui cuvânt. Era vorba de șosele cu o singură bandă pe sens dar asfaltate “ca’n palmă” și care făceau parte din marele proiect european. Este de menționat că porțiunea românească a acestui proiect era aproape finalizată în anul 1936, în timp ce în Ungaria, Bulgaria, Grecia și Turcia se înregistrau întârzieri importante.

Finalizarea aproape în totalitate a porțiunii de pe teritoriul României Mari din traseul “autostradei europene” – una dintre cele mai importante căi de comunicație rutieră și azi – este consemnat în articolul “Autostrada Londra-București-Istambul”, publicat în revista “Ilustrațiunea Română”, numărul din 14 octombrie 1936:

În momentul de față, această șosea internațională, care traversează Europa de la Apus la Răsărit, e fapt împlinit. Mai sunt prea puțini kilometri de asfaltat pentru ca această autostradă, care leagă Londra de Istanbul în mai puțin de 24 ore pe uscat, să fie realizată. Șoseaua, prin toate statele prin care trece, e construită conform unui tip standard, stabilit întro conferință internațională de turism.

La noi în țară șoseaua internațională parcurge aproape 650 kilometri, între Episcopia Bihorului și Giurgiu, prin cele mai frumoase priveliști românești. Pentru turismul nostru, șoseaua aceasta e de un folos imens.

Călătorul străin, chiar numai în tranzit prin țara noastră, are ocazia să vadă diferitele aspecte ale pământului românesc, de deal, de munte, de vale, de pădure, de oraș și de sat.

E foarte greu ca cineva să rămâie nepăsător față de aceste minunate frumuseți pe care le posedă pământul românesc și să nu se mai întoarcă pentru a studia în amănunțime și a străbate, de la un capăt la altul, țara aceasta cu nenumărate posibilități turistice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Șoseaua internațională vine de la Budapesta, străbătând pusta ungurească de la Szolnoc la Artand (notă: Ártánd este un sat din județul Hajdú-Bihar, Ungaria), și șoseaua ajunge la Borș, stația de frontieră românească. Prin Ungaria șoseaua nu a fost încă asfaltată, nu e încă o autostradă. La Episcopia Bihorului, unde se face revizia bagajelor, șoseaua e asfaltată ca în palmă.

Cei 7 km. care despart Episcopia Bihorului de Oradea Mare sunt un drum minunat de-a lungul Crișului Repede, care însoțește șoseaua internațională până în capitala Crișanei. La 15 kilometri de frontieră călătorul străin găsește un oraș frumos, cu hoteluri și restaurante occidentale, cu teatre, cinematografe, statui, muzee și o mișcare pe străzi, ca la Budapesta.

De la Oradea la Tileagd, șoseaua asfaltată își continuă drumul prin aceeași vale a Crișului Repede, pe care a urmat-o de la frontieră. De la Tileagd la Aleșd, șoseaua nu e gata încă, dar va fi peste cel puțin un an de zile. E o distanță de numai de 20 de kilometri, care se va împlini foarte lesne.

De la Aleșd, de unde începe din nou autostrada, ea străbate văile munților Apuseni, prin locuri de o frumusețe sălbatică, cum au prea puține tări din Europa. Șoseaua străbate Borodul, Ciucea, Huedinul, Gilăul, trece prin Cluj și urcă dealul Feleacului.

Se află acum în inima Transilvaniei. De la Feleac la Turda șoseaua nu e gata. De la Turda la Diciosânmartin (notă: azi Târnăveni) autostrada se lucrează acum și automobilistul are ocazia să vadă pe o distanță de 15 km. cum “se toarnă” o autostradă.

Trece apoi prin Aiud și Teiuș, ca în apropiere de Alba Iulia să înceapă din nou autostrada. Aici sunt câteva priveliști minunate până la Sibiu, unde pe o distanță de încă 20 de km. se lucrează la autostradă.

De aici, pe coastele munților, prin locuri pe care nici pana cea mai măiastră nu le poate descrie, autostrada trece prin Avrig, Voila, Făgăraș, Șercaia, Vlădeni și Codlea până la Brașov. De aici, străbătând renumita vale a Prahovei, prin Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Comarnic, Câmpina, Ploiești ajunge la București.

Din Capitală, autostrada pleacă prin Jilava până la Giurgiu, de unde trece Dunărea cu bak-ul la Rusciuk. De aici până la Istanbul, nu e gata decât o foarte mică porțiune din autostrada internațională.

De la București, o altă ramnificație a autostradei pleacă, prin Popești, Budești și Oltenița, trece Dunărea la Turtucaia și își continuă drumul la Constanța, pentru cei ce vor să facă drumul la Constantinopol pe mare. 

De la Ploiești până aproape de Urlalți s’a făcut asfaltarea unei noi șosele internaționale, de mai mic interes, prin Buzău, R. Sărat, Focșani, Bacău, Roman, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Cernăuți, trece spre Polonia prin Lwow și Varșovia, legând România de țările baltice.

Importantă pentru noi, este autostrada Londra-București-Istanbul, care, avându-se în vedere dezvoltarea exceptională din ultima vreme a autoturismului, va aduce, prin tranzit, un impresionant număr de turiști, care vor depinde de felul nostru de a-i primi ca să se mai întoarcă la noi.

22/06/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre aromânii strămutați în Cadrilater 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Printre aromânii din Cadrilater 

 

 

 

“Din vrerea nestrămutata a lui Dumnezeu şi prin puterea Armatei noastre, în anul 1913 ne-am mărit pământul ţărei înspre miază-zi, de partea Dobrogei, încă cu o nouă ţărişoară. Unii au numit acest ţinut Cadrilater, patrulater, căci mai de mult, pe timpul stăpânirii Turcilor, Ruşciucul, Şumla, Varna şi Silistra, erau patru cetăţi renumite, în jurul cărora s’au dat multe lupte înverşunate. Silistra, sau Drâstorul lui Mircea cel Bătrân, aşezată pe Dunăre şi locuită de Români, era aşa de bine întărită că n’a putut fi luată niciodată de un inamic.” (“Ţara nouă – Dobrogea sudică şi Deliormanul” – G. Murgoci – 1913).

Marea problemă a fost însă aceea că în perioada de ocupație Bulgaria schimbase raportul demografic din Dobrogea de Sud.

Tocmai de aceea România a hotărât să înfăptuiască colonizarea noilor județe românești cu aromâni si valahi megleniți. Primul transport de colonisti s-a realizat cu vaporul “Iași” și a ajuns în Constanța la 26 octombrie 1925.

De la această dată au început să sosească în țară macedoromâni strămutați din Grecia, Albania, Bulgaria și Serbia. În scurt timp, Cadrilaterul a devenit o adevărată nouă patrie pentru aromânii din Peninsula Balcanică. 

Vă invit astăzi să facem o scurtă vizită în lumea aromânilor, “frații noștri de sânge presărați altădată prin văile Pindului” dar stabiliți vremelnic în Cadrilater în perioada interbelică. Ghid ne va fi Margareta Nicolau, reporter al revistei “Realitatea Ilustrată” în anul 1932:

“Păstoritul, agricultura și mai ales negoțul sunt ocupatiile lor de căpetenie. Au sate înfloritoare, cu școli și biserici, iar locuințele le sunt zidite temeinic din piatră și numai în arare ținuturi prea sărace, locuitorii trăiesc în bordeie.

În urma nenorocitului război greco-turc, făcându-se schimb de populații, situația li s’a înăsprit până într’atât încât au fost nevoiți să pornească în masă spre alt pământ, mai pașnic și mai îngăduitor – cel românesc.

Așezați ici și colo pe întinsul Cadrilaterului, vizitatorii Balcicului au prilejul să trăiască în chiar imediata lor apropiere. Lași în urmă orașul cu impresie de stampă algeriană și nu departe, pe un frumos platou, sălășuiesc așezările coloniștilor macedoneni.

 

 

 

 

 

 

 

                                    Casă de aromâni – lângă Balcic – 1932

 

 


Spre zări, cerul are culoarea unei petale proaspete de trandafir… Marea. bordeie acoperite cu stuf și mărăcini se înșiruiesc laolaltă cu clădiri prin ale căror ferestre înalte pătrunde puternic lumina. Femeile stau la sfat în fața locuințelor; țin în brațe copii-păpuși, cu ochii clari, în care nici pe departe nu po
ți întrezări chipul închis, cioplit parcă în piatră al bărbatului sau al femeii. Privești atent la pieptănătura mamei. Părul bogat își strecoară coadele printre șiragurile de mărgele și galbeni. E o gamă vie de culori, care întruchipează o tiară brăzdată cu fel de fel de desene ordonate, armonice. Potopul de mărgele înconjură bărbia, acoperă gâtul, smălțuind cămașa albă.E zi de sărbătoare

 

 

 

 

                                              În fața casei în zi de sărbătoare

 

 

 

Dar fetele cu bonete de sub care ies valuri nebunatece de franjuri!… Din toată făptura lor emană un primitivism plin de simpatie. Mai încolo, la câțiva pași, în plin câmp, au încins o horă. Nu se țin de braț ca la noi, ci fiecare și-a prins mâna de cordonul de piele, împodobit cu paftale grele, al vecinei.

Joacă domol, abia mișcând picioarele, în timp ce cântărețul satului, cimpoierul, cu fața întoarsă spre șiragul băieților, scoate sunete prelung răscolitoare. Deodată cu toții au pornit într’o fugă vertiginoasă.

 

 

 

 

 

 

 

Cam la vreo două sute de metri se opresc și dansul îl reiau pe dată: același tempo lin, monoton, aproape plictisitor. 

Raporturile dintre tineretul de ambe sexe sunt inexistente.

Fata rămâne până la căsătorie deplin imaculată. Cu puțin timp mai înainte, mirele săvârșește un simulacru de răpire, dispărând cu ea într’un sat apropiat. Înștiințati, apar imediat părinții și își dau încuviințarea.

 

 

 

 

 

                                                  Fetiță de colonist din Cadrilater

Ivindu-ți-se prilejul să pătrunzi în intimitatea aromânilor ai cea mai vie pildă de trăinicie a familiei. Credința și statornicia sunt împinse până la fanatism. Trădările se pedepesc imediat cu moartea. Cuțitul de la brâu ai impresia că adesea își spune răspicat crezul. Crescuți liberi – în satele lor nu apărea nici picior de turc decât pe vremea când se încasau dăjdiile – nu se prea împacă nici cu autoritățile noastre. Se simt la larg, nedepinzând de nimeni. De pasul care-l fac, nu vor să dea seamă. De aceea nu arareori în raporturile cu ei, administrația s’a izbit de stăvili nu tocmai lipsite de amuzament.

– Cum te cheamă? – e întrebat tânărul care trebuie să-și facă serviciul militar.

– Ce te privește pe tine?

– Câți ani ai?

– Nu știu…

 

 

 

Aromâncă pornind la munca câmpului

Exemplul e edificator. Explicația e simplă. Popoarele care i-au oprimat n’au reușit decât să concentreze în ei nevoia unei depline autorități. Ca mentalitate îl poți asemui cu omul plămădit de o natură aspră și îndrăzneață. Zarea largă e a lui. Nimeni nu trebuie să cuteze să-i stăvilească drumul, iar pământul pe care-l muncește și familia pe care o ocrotește sunt bunuri în care ochii oricărei legi n’au ce căuta. Coloniștii aromâni sunt pentru noi un teren îmbelșugat în care prefacerile vor veni de la sine.”

 

 

Sursa: articolul “La coloniștii aromâni” – semnat Margareta Nicolau – publicat în numărul din 28 iulie 1932 al revistei “Realitatea Ilustrată”

preluat de https://deieri-deazi.blogspot.com/2017/03/printre-aromanii-din-cadrilater 

 

 

 

 

22/06/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Istoria SUA este demolată  pas cu pas. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

Istoria SUA este demolată  pas cu pas. După statuile lui George Washington și a lui Cristofor Columb, i-a venit rândul statuii celui al 26-lea președinte american Theodore Roosevelt să fie vandalizată sub pretextul că  lângă acesta se reprezentate persoane de rasă neagră “subjugate rasial”.

 

Dacă timp de  decenii la rând din anul 1940 când a fost dezvelită, și până în zilele noastre, această statuie nu a deranjat niciun american, astăzi, după  8 decenii, acest monument este considerat  brusc ca fiind “rasist”, deoarece în anul de grație 2020, el ar prezenta  “explicit negri  şi indigeni americani subjugaţi şi inferiori rasial”.

 

 

 

 

 

 

 

Din ce în ce mai  mulți politicieni americani încurajează  acum din motive oportuniste electorale mișcarea violentă ”Black lives matter” din mai multe zone din țară, fără să condamne nici macar o singură data uriașele distrugeri și  violențele provocate de huligani, # haștagiști sorosiști și anarhiști neomarxiști,  intre care se numără incendierea și distrugerea a mii de clădiri și mașini (violențe în urma cărora 10 oameni, intre care 5 politisti și-au pierdut viața arși de vii ).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Consiliul Municipal din New York a anuntat că dorește să scoată o altă statuie a lui Thomas Jefferson din sediul Primăriei; a fost vandalizat si Monumentul Soldatului Necunoscut (mîzgîlit cu inscripția „committed genocide”), au fost vandalizate pana si statui ale lui Lincoln si gen.Grant ,cel care i-a infrant pe sudiști in razboiul civil !(Statuia lui Lenin din Seattle nu au darâmat-o !)

 
 Atmosfera din Occident a început să semene acum cu cea din perioada stalinistă , când erau infierați virulent toți  cei care criticau ”democrația”socialistă.

În aceste condiții libertatea de exprimare și dreptul la opinie devin o glumă, chiar dacă cei în cauză nu mai sunt trimisi în gulag.

22/06/2020 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: