CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

The Federalist: Lecții după 30 de ani de la căderea comunismului românesc

 

 

30 de ani mai târziu, 3 lecții din căderea comunismului românesc

                      Foto. Cozile la alimente – un simbol al regimurilor comuniste

30 de ani mai târziu, 3 lecții de la căderea comunismului românesc

 

 

Când comunismul s-a prăbușit în Europa de Est, în 1989, procesul a fost rapid și surprinzător de pașnic.

Decenii de teroare și tiranie au luat sfârșit brusc, cu puține focuri trase: guvernele au abdicat, granițele s-au deschis, zidurile au căzut.

Cu toate acestea, o singură țară a făcut excepție.

În urmă cu 30 de ani, cetățenii României au fost uciși cu sutele în timp ce protestau pentru eliberarea de sub brutalul regim comunist .

Tulburările care începuseră pe 16 decembrie la Timișoara s-au răspândit imediat în toată România, alimentate de vestea că  Securitatea a tras în protestatari.

Dictatorul Nicolae Ceaușescu, întors dintr-o călătorie în străinătate,  a încercat pe 21 decembrie să înăbușe haosul tot mai mare, printr-un discurs de la balconul său din București.

În timp ce privea peste masa obișnuită de oameni din rândurile organizate care purtau sloganuri marxiste și portretele lui  – despotul abia începuse discursul că a fost  întrerupt de un cor din ce în ce mai mare de huiduieli, fluierături și țipete.

Era ceva nu doar inedit, dar și de neconceput.

Pentru o clipă, camerele de televiziune au surprins și transmis națiunii chipul uluit al lui Ceaușescu, înainte de a fi întreruptă transmisia. Pentru prima dată, oamenii au putut să-i vadă vulnerabilitatea.

Era începutul sfârșitului.

 

 

 

 

 

Ceaușeștii au fugit din București a doua zi și au fost prinși de proprii oameni pe un drum rural.

În ziua de Crăciun – o Sărbătoare de mult timp suprimată de regimul ateu al lui Ceaușescu – dictatorul și soția sa au fost judecați de un tribunal militar.

Au fost rapid găsiți vinovați, scoși în curte și sumar împușcați.

Primul contact cu România

La cinci ani după revoluție, am ajuns pentru prima dată în România, tânără absolventă de liceu, aflată în prima mea călătorie lungă, departe de casă.

Când am ajuns, Ion Iliescu – noul comunist care a preluase controlul în haosul de după căderea lui Ceaușescu – era încă președinte.

Cicatricile proaspete ale comunismului erau evidente: orașe înțesate de structuri urâte, de beton cenușiu; copii zdrențăroși care cerșeau la colțurile străzii; lipsa comerțului și a viații civice.

Pe măsură ce petreceam mai mult timp în România –   trăind acolo un an, în 1997 și două decenii ulterior ca șef al unei organizații neguvernamentale de îngrijire a orfanilor – am început să discern cicatricile mai puțin vizibile ale comunismului.

Acestea erau omniprezente și devastatoare, în special pentru cei mai vulnerabili membri ai societății.

Deși mulți consideră conservatorismul ca fiind lipsit de compasiune, am devenit un  și mai ferm adept fidel al libertății și capitalismului american, tocmai datorită activității mele nonprofit în rândul copiilor abandonați din România.Am învățat că există o simetrie sumbră între promisiunile marxismului și rezultatele sale din lumea reală.

Mai simplu spus, ideologia marxistă promite virtuți specifice, dar livrează lucruri total opuse (cu siguranță nici un comunist nu vine la putere promițând cozi la pâine și lagăre de concentrare).

Rezultatul este suferința umană, care ar trebui întristeze orice persoană cu simț de compasiune.

Permiteți-mi să vă spun doar trei dintre tarele sociale pe termen lung la care am asistat.

 

  1. Marxismul promite apartenența, dar oferă izolarea

Dorința de a aparține la un sistem este universal umană. Marxismul face recurs la această dorință predicând colectivizarea, cu drepturile individului subordonate societății în ansamblu. Sună bine și pare drept pe hârtie, în special pentru cei care au o dorință puternică să dea un sens vieții lor.

Nu ar trebui să renunțăm la propriile interese individuale pentru binele tuturor?

Cu toate acestea, ceea ce au lfăcut comuniștii din România a fost o distrugere totală a coeziunii comunității .

Nu numai că au demolat satele – relocând forțat țăranii în apartamente mizerabile de bloc – ci au distrus  și sentimentul de încredere și sprijin reciproc în rândul românilor.

Asociațiile comunitare neoficiale erau întotdeauna o amenințare pentru guvernele comuniste, care nu pot permite nicio altă loialitate mai mare decât cea pentru partid, iar România nu a diferit la acest capitol.

Spionii și informatorii se infiltrau aproape în fiecare relație și adunare. iar cei dispuși să își denunțe prietenii apropiați și familia au obținut favoruri speciale.Fără să aibă încredere în nimeni, românii au devenit profund izolați unul de celălalt.

Acest sentiment înrădăcinat de neîncredere reciprocă continuă să fie un obstacol major în aducerea laolaltă a românilor pentru rezolvarea problemelor sociale.

 

  1. Marxismul promite egalitate, dar oferă sărăcie – pentru toată lumea, mai puțin pentru elite

 

Pe lângă faptul că este colectivist, marxismul reprezintă mai întâi de toate o ideologie a invidiei.  Oricine are mai mult decât mine, în mod clar ia ceva de la mine. Guvernul ar trebui să se asigure că suntem cu toții egali, nu doar în oportunitate, ci și în rezultat.

În realitate, ceea ce oferea marxismul, în România și în alte părți, era sărăcia. Lipsindu-le motivația necesară avansării, care alimentează cele mai multe realizări ale omului, economiile comuniste din Europa de Est au bătut pasul pe loc.

Întreg blocul sovietic suferea din punct de vedere economic, ceea ce l-a determinat pe Gorbaciov să promoveze reforme, care însă s-au transformat rapid în revoluții.

Suferința României a fost deosebit de severă.Prietenii mei români din clasa de mijloc își pot aminti exact prima dată când au văzut o banană sau o portocală – un prieten nu știa cum să facă cu banana, așa că a mâncat-o cu tot cu coajă. Alți prieteni și-au amintit de orele state la cozi pentru a primi rații sărăcăcioase de mâncare. 

Dacă toți cetățenii erau egali sub comunism, erau egali și în sărăcie.Dar adevărul este că nu erau egali.

Exista o cale către bogăție și prosperitate deschisă doar pentru câțiva: elitele din Partidul Comunist. În timp ce românii au ajuns la pragul înfometării și în timp ce jumătate de milion de copii au fost privați de copilărie în orfelinate, Ceaușescu  construia cel mai mare palat din lume, grotesc și uluitor de opulent.

 

  1. Marxismul promite demnitate și compasiune, dar oferă degradare și cruzime

Peste tot unde a existat comunism, acesta s-a prezentat drept avocatul muncitorului, apărătorul omului obișnuit împotriva burgheziei lacome.

De obicei tinerii sînt plini  de compasiune pentru oamenii asupriți de cei bogați și de obicei sunt atrași, de ideologiile de stânga.În lumea reală  însă, am văzut cum comunismul nu favorizează altceva decât cruzimea, egoismul și lipsa empatiei.

Aceste efecte sunt rodul natural și amar al unei ideologii care izolează oamenii unul de celălalt, transformându-i în rivali pentru aceleași bunuri insuficiente.

În România, chiar și în zilele noastre, rar găsești funcționari publici, aleși sau numiți, care își văd pozițiile ca fiind altceva decât o platformă pentru avansare și îmbogățire prin corupție. 

Dogma „pentru toți” a marxismului se transformă rapid în „fiecare pentru el”.Cei slabi și vulnerabili sunt primii care au de suferit. O caracteristică comună a națiunilor comuniste a fost moștenirea orfelinatelor inumane de stat.

România a devenit  cunoscută pentru orfelinatele sale infernale,iar revoluția ei haotică a permis  jurnaliștilor occidentali să intre și să descopere ce se întâmplă peste tot în întregul bloc sovietic.

Chiar și astăzi, deși condițiile pentru copiii abandonați s-au îmbunătățit în mod incontestabil, mentalitatea comunistă și lipsa de compasiune  din rândul oficialilor guvernamentali continuă să îngreuneze munca de a ajuta copiii aflați în dificultate.

Marxism vs Comunism vs Socialism

 

În cele din urmă, un cuvânt despre termeni: am folosit în mod repetat termenul „marxism” pentru a cuprinde atât socialismul, cât și comunismul, ambele fiind etape ale teoriei marxiste.

Cu toate acestea, vorbind cu prietenii români despre sistemul de guvernare sub Ceaușescu, unii s-au opus folosirii termenului „comunism”.

„Nu, nu, nu eram o țară comunistă, chiar dacă eram conduși de Partidul Comunist”, mi-a spus un prieten. „România a fost o țară socialistă. Ne-au spus asta încontinuu, în școli și peste tot. Ne îndreptam spre comunism, dar nu l-am atins”.

Într-adevăr, urmărind din nou discursul final al lui Ceaușescu, am numărat în total opt menționări ale „socialismului” sau „România socialistă”, cu o menționare rară a comunismului.

Lăsând subtilitățile terminologice la o parte, este din ce în ce mai clar că tinerii americani sunt din ce în ce mai atrași de ideologii din spectrul marxist.

Nici măcar termenul „comunism” nu pare să poarte stigmatul pe care îl are „fascismul”, în ciuda faptului că este o formă de tiranie la fel de sălbatică și de ucigașă.

Pe orice american înclinat să creadă mai degrabă promisiunile false ale marxismului,  decât realitatea istorică, și pe oricine crede că această ideologie este umană în vreun fel sau plină de compasiune, îl avertizez că am văzut cu ochii mei urâțenia, sărăcia și disperarea pe care o lasă în urmă.

Am vorbit cu cei care au suferit în închisorile marxiste și am văzut memorialele celor care au murit pe străzi în căutarea libertății.

Mi-am petrecut viața de adult lucrând pentru a atenua daunele aduse copiilor vulnerabili – care încă suferă zi de zi –  din cauza moștenirii îngrozitoare a comunismului.

Nu vrem ca asta să se întâmple și în America. Să ne rugăm lui Dumnezeu pentru asta !

 

 

 

Jayme Metzgar

Jayme Metzgar
The Federalist

 

17/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

1 Mai Muncitoresc și calendarul religios al regimurilor totalitare fascist și comunist

 

Cristi Țepeș: 1 Mai în calendarul religios al regimurilor totalitare

 

 

Regimurile totalitare de ambele feluri, nu numai cel comunist ci și cel al  Partidului Național-Socialist al Muncitorilor din Germania – partidul nazist din cel de-al III-lea Reich,  sărbătoreau cu mare fast  de 1 mai,  „ziua muncitorilor”.

Lucrul nu ar trebui să surprindă, dată fiind inspirația comună, de ordin religios, mai precis, satanistă, a celor două tipuri de orânduiri, care au ucis în secolul XX atâtea zeci de milioane de oamen scrie cunoscutul jurnalist de televiziune Cristi Țepeș în publicația românilor americani https://tribuna.us din Chicago.

 

 

 

 

1 mai nazism comunism

 

 

 

 

1 mai în teologia totalitară nazistă și comunistă

 

Despre legătura lui Marx cu satanismul a scris Richard Wurmbrand, într-o carte extrem de importantă, pe care v-o recomandăm insistent celor care încă nu ați citit-o, intitulată „Marx și Satan”, disponibilă online în limba română – ca și în nenumărate alte limbi.

Cercetările lui Richard Wurmbrand au fost confirmate și de alți autori care s-au ocupat de biografia lui Marx.

În paralel, este documentată istoric și analizată de către diferiți autori, printre care Eric Voegelin, inspirația religioasă de tip ocultist, neo-păgân, adică tot satanistă, a nazismului.

În mod deosebit, în poveștile „ariene” ale naziștilor, sărbătoarea Walpurgisnacht, „noaptea vrăjitoarelor” își avea semnificația sa – confirmată simbolic până și de sinuciderea lui Hitler în noaptea de 30 aprilie/1 mai 1945.

Este vorba de faptul că atât comunismul cât și nazismul sunt fenomene de natură religioasă – așa cum au arătat autori ca Eric Voegelin și Alain Besançon.

Comunismul și nazismul maimuțăresc drăcește creștinismul, respectiv iudaismul, imitându-le Sfintele Scripturi, sărbătorile, tradițiile, instituțiile, mesajul moral, profeții, sfinții, martirii – dar inversând semnificația tuturor acestor lucruri.

Ambele tipuri de ideologie totalitară se trag dintr-un filon revoluționar mai vechi, în care își are un loc deosebit de important Iluminismul, cel care a inspirat Revoluția Franceză.

Acesta este contextul în care trebuie înțeleasă funcția sărbătorii de 1 mai în regimurile totalitare: ea are, de fapt, în aceste sisteme, un caracter religios, cu ritualuri specifice, având loc primăvara, în preajma sărbătorii creștine și evreiești a Paștelui – pe care încerca să o înlocuiască, transformând-o în contrariul său; în locul celebrării Mântuirii, ca dar al lui Dumnezeu, oamenii, transformați în sclavi, erau scoși să se închine la idolii și la faraonii, stăpânii acestei lumi; acești stăpâni pretindeau că-i reprezintă pe muncitori, dar ei nu munciseră niciodată în viața lor și habar n-aveau ce-i aia munca.

Filmul este și o invitație  de a cerceta pe cont propriu aceste conexiuni, insuficient cunoscute de publicul larg, dar care permit o înțelegere mai profundă inclusiv a „războiului cultural” din zilele noastre – război care, privit în trei dimensiuni, nu este, până la urmă, altceva decât o formă contemporană a luptei dintre Bine și Rău.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Transcrierea documentariului (de tvrarheolog)

 

 

„Căutările prin arhiva Televiziunii Române ne-au pus în fața unei descoperiri senzaționale. În 1989, propaganda, care ajunsese să rescrie istoria românilor într-o mare măsură, oferea o inedită fotografie document.

Aceasta confirma că la marea și istorica adunare comunistă și antifascistă din 1 mai 1939, Nicolae și Elena Ceaușescu nu doar că erau participanți, ci se aflau chiar între conducători.

Doar că televiziunea mai amintise despre acel eveniment istoric în anii anteriori, minus participarea cuplului de dictatori și folosise imaginea cu pricina doar ca pe o unealtă de construcție a mitului partidului comunist eroic.

Ce se întâmplase ?

La fel ca în bancurile absurde de altădată cu Radio Erevan, era o mică mare problemă. În realitate, cei doi nu participaseră la acea adunare, iar adunarea nu fusese de fapt organizată de partidul comunist, care la acea vreme cu greu ar fi putut umple o bodegă, darămite o piață centrală.

În plus, nu era o demonstrație antifascistă, ci una care susținea regimul dictaturii regale al lui Carol al II-lea. Totul era o mare minciună, la fel precum comunismul însuși.

Preocupării pentru măsluirea istoriei îi scăpase topirea unui film cu o mitologie nedefinitivată a partidului comunist și astfel investigațiile noastre au găsit fotografia originală pentru care niște specialiști în propagandă și-au câștigat, nu pâinea, ci dulceața de pe untul de pe pâine, toate raționalizate în 1989, ultimul an al lui Ceaușescu.

Am descoperit cu surprindere că, în chiar această zi, 1 mai 1939, și muncitorii din Germania nazistă își aveau sărbătoarea.

În chiar acele zile se pregătea în secret semnarea pactului Molotov – Ribbentrop, care avea să sfâșie Europa și să confirme faptul că atât comunismul, cât și național-socialismul țâșnesc din același izvor al infernului.

Arhiva Televiziunii Române geme de mărturii propagandistice realizate după rețete împrumutate de la Uniunea Sovietică și de cel de-al Treilea Reich, ale înjosirii poporului român de către o clică de stăpâni certați cu munca, și care își găseau plăcerea sadică să le soarbă ovațiile și închinarea tocmai oamenilor muncii, a căror sărbătoare, chipurile, o organizau.

17/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tribuna Românească din Chicago: Despre bolșevismul cultural și politic al postmodernismului revoluționar al stângii și Invazia Barbarilor Manciurieni

Invazia Barbarilor Manciurieni – Despre bolșevismul cultural și politic al postmodernismului revoluționar al stângii

 

Invazia Barbarilor Manciurieni – Despre bolșevismul cultural și politic al postmodernismului revoluționar al stângii

 

După „The closing of the American mind” (carte a lui Allan Bloom despre sfâșierea moștenirii intelectuale occidentale în universitățile americane) este firesc să urmeze „The closing of the American society”.

Iar Europa urmează deja aceeași cale a eliberării de moștenirea ”criminală” a creștinismului și umanismului ateu, amândouă moștenirile, poate nu neapărat ireconciliabile, fiind definite de noii barbari ca fiind ”criminale” și ”suicidare” prin aluviunile ”fetide” ale unei istorii violente, nu paradisiace, așa cum este istoria noilor barbari manciurieni scrie https://tribuna.us, revista românilor din Chicago

Cam aceștia sunt temenii cursului scurt de istorie a bolșevismului cultural și politic al postmodernismului revoluționar al stângii de toate culorile și nuanțele, de la anarhismul libertar, la totalitarismul soft soroșist sau la capitalismul ”pocăit” al marilor corporații IT sau AI, incluzând aici și filantropia marilor moguli ai capitalismujlui ”pocăiți” la pensie, urmărind fantoma unei distopii primitive a vaccinării totale și globale, a luptei malthusiene împotriva surpuslui de populație și împotriva ”virusului morții” care ne amenință, după expresia leninistă consacrată, ”ceas de ceas și în poporție de masă”.

Noii barbari sunt activi, perfect motivați, au o teribilă conștiință de clasă, știu foarte bine cine le sunt inamicii și joacă perfect drama conștiinței de sine, a eliberării de ”sclavia sistemului” care îi înrobește, drama ”eliberării” din sclavia albului criminal.

Ca și în cazul proletariatului dispărut, noii proletari vor să acceadă la ”umanitatea care le este interzisă de civilizația albă”, capitalistă și având cultul violenței rasiale.

Universitățile îi pregătesc, din păcate, de peste jumătate de secol pentru a incendia moștenirea Occidentului, pentru a o arunca pur și simplu în aer.

Tot acest scenariu salvaționist este bineînțeles o butaforie, chiar dacă rasismul și violența unei societăți sunt, firește, prezente, dar și permanent contrazise de o întreagă avalanșă de politici de incluziune, discriminare pozitivă, penalizare drastică o oricărui discurs incoprect poliltic etc.

Mesajul principal este Ura: înainte de toate urăsc totul, creștinismul, Occidentul, civilizația, capitalismul, mai ales atunci când nu îi întreține în exploatarea violenței minorităților care au luat locul clasei proletariatului distrusă de capitalismul ”crimei globale”.

Urăsc și descoperirea Americii și libertatatea în care s-au născut, urăsc totul de un capăt la altul al lumii. Iubesc totuși ceva? Da, islamul radical, bolșevismul, maoismul revoluției culturale dintre 1966 și 1976, homosexualitatea, violența ignară a barbarului, în general tot ceea ce poate distruge Occidentul.

Bineînțeles, că nu este de negat nimic din ceea ce a constituit nedreptate istorică sau violență criminală, dar instaurarea mașinii ideologice care ghilotinează totul, trecut, prezent și viitor este de neadmis.

Violența stradală nu este decât ultimul efect al unei înfrângeri de proporții pe care am suferit-o cu toții, este doar asaltul insurecțional sponsorizat de mogulii războiului cultural transformat în război civil, efect care nu va întârzia să se cronicizeze, să devină, ca și carantina pentru Covid-19, eternă, noua condiție umană a noii civililzații ”umane”.

OMS a declarat,de altfel, că ”susține pe deplin egalitatea și mișcarea globală împotriva rasismului”, iată cum cele două revoluții se susțin și se completează reciproc.

Avertizorii local-universali de integritate, de altfel, nu mai scot o vorbă despre iliberalismul insurecțiilor violente, despre iliberalismul uciderilor și incendierilor în stradă, este pentru o cauză bună, este în sensul ascendent al istoriei.

Ultima mișcare iliberală a rămas Referendumul pentru modificarea Constituției din România, din 2018, ”mișcare fascistă”, ”fundamentalistă”.

Este foarte greu să explici alianța stranie și suicidară care s-a forjat între Universitate, Corporație și Underground de peste jumătate de secol, alianță care vizează completa sabordare a moștenirii Occidentului.

Toată această deconstrucție identitară, politică și culturală, care părea să vizeze doar intelectualitatea ”obscură și absconsă”, seminariile ciudate la care participau doar câțiva aleși, se dovedește a viza întreaga noastră civilizație, este, cu alte cuvinte, o revoluție în marș care ne vizează pe toți, funcționari, negustori, intelectuali, salahori, medici, copii, tineri, profesori, atei, creștini etc.

Fukuyama scria în 1990 despre sfârșitul istoriei, în sensul în care căderea comunismului constituia deplina și globala recunoaștere a democrației liberale și a pieții ca ordine a societății globale, nu era un sfârșit ”material” al istoriei, ci unul metafizic, democrația asigura deplina recunoaștere (termen hegelian) a demnității umane universale, deci istoria ajunsese la finalul prin care proclama, chiar dacă nu în act pentru toată lumea, libertatea ca țel final și instauratio magna.

Fukuyama a scris apoi și o carte, cam indigestă și simplissimă în interpretarea la Hegel. Tot el a scris, deja acum douăzeci de ani, o carte intitulată ”Viitorul nostru postuman”, deja depășită din punct de vedere ”futurologic”, dar foarte clară și la obiect încă pentru constatarea ”postumanului” ingineriei biopoliltice și biotehnologice.

Finalmente, ”sfărșitul istoriei” nu vine cu instaurarea democrației liberale, ci cu dispariția ei. Vine cu lașitatea comună de a apăra civilizația occidentală de barbarii dinăuntrul zidurilor, cu instaurarea ”corectitudinii politice” ca ultimă ideologie și cenzură a gândirii libere, cu regimurile totalitare soft ale ”creditului social”, în care purtarea măștii va deveni purtătoare de credit social, nepurtarea ei va deveni penalitate și scădere a creditului social, toate acestea fiind instrumente de coerciție experimentate in nuce în timpul carantinei pandemice, bineînțeles doar pentru ”siguranța dvs.”.

Mihai Gheorghiu

17/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: