Mii de burse din partea statului român pentru elevii români de școală generală din Ucraina

 

 

 

5500 de elevi români de școală generală din Ucraina vor primi burse din partea statului român

Pentru al treilea an consecutiv, elevii români care învață în clasele I-III din Ucraina vor fi sprijiniți de România cu o bursă anuală. Astfel, pentru 5500 de copii, statul român va asigura burse de studiu în valoare de câte 1000 de lei.

Despre acest aspect a vorbit secretarul de stat al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP) Ovidiu Burdușa.

„Programul de acordare de burse elevilor etnici români din Ucraina, demarat în 2018, reprezintă un proiect strategic pentru România, păstrarea identității lingvistice fiind o prioritate pentru Guvernul român. În anii 2018-2019, au fost acordate 5645 de burse elevilor etnici români de clasa I și a II-a, cu domiciliul în Ucraina care studiază în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă, înscriși în anii școlari 2017-2018 și 2018-2019.

În anul 2019, numărul burselor acordate a crescut de la 1645 (2018) la 3700. Proiectul se află în al treilea an de implementare, iar în acest moment, se lucrează la Hotărârea de Guvern pentru suplimentarea bugetului DRP în vederea acordării de burse elevilor etnici români înscriși în anul școlar 2019-2020 (…)

Pentru anul acesta, estimăm aproximativ 5500 de elevi de etnie română din Ucraina care vor beneficia de burse de studiu în valoare de 1000 lei/anual. Vorbim aici de elevii etnici români din Ucraina înscriși în clasele I-III în anul școlar 2019-2020”, a declarat secretarul de stat într-un interviu acordat BucPress.

Ovidiu Burdușa a precizat că acest sprijin oferit de statul român a contribuit la creșterea numărului de români care doresc să își înscrie copiii în școlile cu predare în limba română sau cu studiul unor materii în limba română ca limbă maternă din Ucraina, relatează https://infoprut.ro.

Întrebat dacă există un plan de extindere al proiectului acordării burselor pentru elevi și pentru profesori sau educatori, secretarul de stat al DRP a răspuns că intenționează să extindă programul în Serbia și în Ungaria și că în prezent se discută la nivelul DRP și al Ministerului Educației și Cercetării din România să fie inițiate programe de stagii de formare dedicate profesorilor români din Ucraina.

Publicitate

Dan Dungaciu: Ce înseamnă de-suveranizarea României în Transilvania?

 

 

Foto: La Budapesta, viața bate filmul. Un afiș interbelic ungar de propagandă devine realitate, fiind reprodus, din 2003, în fața Bisericii luterane din Mosonmagyaróvár.

 

 

Dan Dungaciu : Ce înseamnă de-suveranizarea României în Transilvania? O clarificare pentru presa de la Budapesta

A da prea multă importanță Tratatului de la Trianon riscă să ne atragă în capcana propagandistică ungară care ocultează realitățile de pe teren și arată obsesiv doar spre documentul formal.

Budapesta vrea să acopere cu o zi (4 iunie 1920), o realitate istorică de mii de ani, respectiv prezența românească covârșitoare în Transilvania și dorința de emancipare națională.

Pentru români, Trianonul este un moment care a consfințit firesc un adevăr mai adânc: dreptul la autodeterminare (pax americana a Președintelui Wilson), exprimat prin decizia democratică a populației Transilvaniei de a se uni cu România. Trianon a fost o consecință, nu un punct de plecare.

Un copac, nu o pădure; un vârf de aisberg vizibil care nu poate acoperi celelalte 9/10 care stau scufundate în oceanul realităților istorice.

Pe scurt, Trianon înseamnă un episod – însemnat, desigur – din seria documentelor/tratatelor care au confirmat realitățile de pe teren și noua configurație națională a României după cel de-al doilea Război Mondial. Așa cum nu trebuie ignorat, nu trebuie, în niciun caz, exagerat.

Esența bătăliei de azi a unei Ungarii neostoite, mereu în căutare de înfrângeri, la 100 de ani după Trianon. Ea se numește de-suveranizarea României în Transilvania., scrie https://larics.ro/dan-dungaciu-ce-inseamna-de-suveranizarea-romaniei-in-transilvania 

Presa ungară cu ochi la castravete

Ungaria are ca proiect, astăzi, o reducere a ponderii României în regiune și, subsecvent, de-suveranizarea României în Transilvania. Planul Kos Karoly – personaj despre a cărui genealogie hortistă nu se spune nimic la Budapesta – este parte a acelui proiect. Că acest proiect va reuși sau nu e altceva.

Că el există, ni se pare evident. Iar considerațiile din presa ungară nu au reușit să ne convingă cu nicio iotă că lucrurile ar sta altfel; dimpotrivă.

De aceea credem nimerit acum, inclusiv pentru cititorii unguri, să facem câteva clarificări conceptuale despre ceea ce înseamnă de-suveranizarea României în Transilvania în accepțiunea noastră.

Ce înseamnă de-suveranizare?

Termenul de-suveranizare a fost utilizat până acum în următoarele contexte și accepțiuni, pe care pe prezentăm rapid mai jos, cu precizarea că niciuna dintre cele vehiculate până în prezent nu reflectă ideea în care utilizăm noi sintagma:

1. Globalizare și de-suveranizare: ideea de de-suveranizare s-a folosit în contextul dezbaterilor despre globalizare și efectele implicite ale acesteia. Discuția este mai degrabă metaforică și sugerează că, în mod fatal, globalizarea aduce după sine o creștere a interdependențelor, în special economice, dar și culturale și politice. În consecință, unul dintre efectele viitorul „sat global” ar fi și scăderea importanței fiecărui actor național în parte, deci o de-suveranizare implicită, cum spuneam, nevalidată de tratate, dar confirmată de realități.

2. Uniunea Europeană și de-suveranizarea: discuția aici este despre „cedarea de suveranitate” a statelor europene atunci când au aderat la UE. A fost o decizie asumată, conștientă și negociată politic, și cu proprii cetățeni și cu Bruxelles-ul. Deși pentru state suveranitatea rămâne un concept esențial, identitatea statală are tendinţa, după aderarea la UE și integrarea europeană, de a se atenua (aşa-numitul „effacement”). În esență, este vorba de transferuri de competenţe din partea statelor către instanţele/autorităţile supranaţionale, europene, reducând aria în care suveranitatea statelor se manifestă neștirbită. Este însă, repetăm, o decizie asumată și conștientă a statelor.

3. De-suveranizarea în fosta URSS: Rusia de astăzi de-suveranizează constant și sistematic teritorii din fosta URSS. Cazurile așa numitelor „conflicte înghețate” sunt expresia unei de-suveranizări vădite. R. Moldova este de-suveranizată în Transnistria, Georgia în Osteia de Sud și Abhazia, Ucraina în Donbas sau Crimeea. Practic, este vorba despre state care își pierd fără voia lor atributele suveranității asupra unei părți din teritoriul lor recunoscut internațional, ca urmare a unor intervenții militare (conflicte, războaie etc.) în care Rusia a jucat de la început sau ulterior un rol decisiv.

De-suveranizarea României în Transilvania

Acest proiect unguresc, respectiv de-suveranizarea României în Transilvania, în sensul pe care l-am utilizat noi, nu este acoperită de nici una dintre accepțiunile anterioare. Este vorba despre o tentativă care se deosebește de primul caz pentru că nu are doar nuanțe metaforice și nici nu este o fatalitate a unei lumii în schimbare profundă.

Se deosebește de cea de-a doua pentru că nu are asumarea statutului român, care nu și-a propus nicio „cedare de suveranitate” în această regiune.

De-suveranizarea României în Transilvania nu este nici o realitate de fapt, consecință a unei ocupații militare explicite sau hibride, pentru că Ungaria nici nu a declarat război și nici nu a instigat – până acum? – populația locală la revoltă și separatism precum în cazul „conflictelor înghețate” din spațiul fostului URSS.

E vorba de altceva. Asistăm, în cazul tentativei de de-suveranizare a României în Transilvania, la o operațiune a guvernării Orban în care Budapesta, arogându-și competențe și drepturi pe care nu le are, în fața unui stat român – în ultimii ani – introvert, reactiv și fără proiect, reușește să se insereze în acest teritoriu fără nicio delegare sau fără nicio permisiune explicită.

Practic își arogă atribuții, una câte una, în fața unor tăceri care devin acceptări tacite. Inițial își vâră unghiile, apoi toate degetele, apoi toată mâna, urmează brațul până la cot și în final până la umăr.

Când ai o asemenea prezență, ajunsă la cote de neimaginat inițial, se cheamă că ai un partener pe teren, la tine în curte, care e atât de puternic înșurubat că acum îți cere să fie recunoscut, ca părtaș, în tot ceea ce ține de curtea ta.

Ce faci mai departe? Fie îi ceri să își scoată mâna de acolo – ceea ce nu e cazul; fie i-o scoți tu, cu forța – ceea ce poate presupune costuri; fie îl accepți ca partener și îți/îi negociezi poziția.

Orice altă stare este una intermediară, de interregn, care e menită să dureze puțin, până când conjuncturile se vor schimba și realitățile naționale/regionale/continentale se vor echilibra/dezechilibra în alt mod.

Să vedem acum cum a procedat Ungaria și cum procedează pentru a se înșuruba cât mai judicios în curtea românească și a se institui ca partener fatal de dialog.

Adică cum a forțat și forțează de-suveranizarea României în Transilvania, ca prim pas spre co-suveranizare.

 

 

 

Foto: premierul Viktor Orban arătând invitaților polonezi  harta „Ungariei Mari” care tronează în biroul său.

 

 

 

 

Cum face Ungaria de-suveranizarea României în Transilvania? Reperele unui proiect

Privite disparat, neatent, sincopat, acțiunile Budapestei pot stârni iritări sau enervări punctuale. Puse în context, așezate pe un ecran suficient de amplu, ele se relevă mai pregnant. Reperele proiectului de de-suveranizare – unele directe altele indirecte – au fost discutate, punctual, în cadrul LARICS.

E timpul acum să le punem cap la cap pentru a avea o imagine mai clară și mai coerentă a unor evenimente/declarații/gesturi a căror semnificație poate să ne scape dacă le scoatem din context.

1. Autonomia. Politica Ungariei în vederea dobândirii unei ponderi geopolitice este crearea de „autonomii” pe teritoriile locuite de maghiari din statele vecine. Propaganda Budapestei pretinde fără niciun temei juridic că soluţia la drepturile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale ar fi autonomia teritoriilor unde locuiesc aceştia. De aici şi insistenţa pentru noţiunea nerecunoscută internaţional de „drepturi colective”. Indiferent de situaţia respectării drepturilor minorităţilor în statele vecine, indiferent dacă acestea sunt membre UE-NATO ca România sau Slovacia sau nu, ca Serbia şi Ucraina, soluţia magică este „autonomia”. Ungaria urmăreşte să se înconjoare de o „centură” de regiuni autonome de pe teritoriile statelor vecine, unde să împartă suveranitatea cu statele respective, autonomiile devenind în această viziune nişte condominiumuri, ungaro-române, ungaro-ucrainiene şamd unde Ungaria să-şi exercite influenţa social-economică, politică, culturală.

2. România este competitor regional pentru Ungaria. Este evident că la Budapesta există, acut, simțul competiției și ideea ca Ungaria să devină hub regional inclusiv în detrimentul și prin marginalizarea României. În plus, slăbirea statutului român sporește prin recul șansa de-suveranizării României în slăbirea statutului român. În această perspectivă generală trebuie privite gesturi care nu sunt în niciun caz expresia unei isterii ungurești de moment, ci, mai degrabă, consecința unei politici de îngrădire (containment) la adresa României:

3. sugrumarea Dunării la Budapesta (din motive „ecologice”) și subminarea programatică a oricărei tentative de a face din Constanța un reper geo-economic în regiune;

4. blocarea accesului României la OECD sau în alte formate internaționale care ar aduce un plus de prestigiu și nu numai;

5. Intervenţiile brutale în politica gazelor din România, de exemplu declaraţia provocatoare privind exploatarea gazelor din Marea Neagră făcută chiar la Bucureşti de către Kristor Terhes, șeful operatorului naţional de gaze din Ungaria, FGSZ, corroborate cu alte acţiuni la nivel european, de exemplu privind impunerea interconectivităţii energetice europene în condiţiile Ungariei sau oprirea unilaterală a conductei de gaze BRUA pe teritoriul Ungariei, desi BRUA a fost conceput ca un proiect European care avea traseul până în Austria.

6. Impunerea unor căi de transport pe teritoriul românesc în interesul Ungariei şi în detrimentul României, profitând de indiferenţa şi incompetenţa autorităţilor române, de exemplu autostrada „Via Carpatica”, ce vizează conectarea Ungariei de Balcani şi portul grecesc Salonic de la Marea Egee.

7. Politica de menţinere a unui excedent comercial enorm cu România, de 2,7 miliarde euro, cel mai mare deficit pe care îl are România după cel înregistrat în relaţia cu China. Acesta s-a creat inclusiv prin existenţa investiţiilor, a firmelor ungureşti care activează în România. Guvernul de la Budapesta susţine agresiv extinderea în România a companiilor ungureşti, printre care MOL şi OTP, în timp ce blochează abuziv investiţiile în Ungaria ale unor firme din România, cum ar fi OMV-Petrom sau RCS-RDS.

8. inițiativele diplomatice ale Budapestei în R. Moldova, pe care le-am discuta în altă parte, care se fac, evident, și pentru subminarea statutului României în regiune;

9. parteneriatul „strategic” cu Federația Rusă pentru dobândirea unui suport special în regiune, inclusiv, sau în primul rând, în relația cu România.

10. Blocarea vizitei Papei în România în 2018 și încercarea de instrumentalizare în 2019. Ar intra tot la prima categorie, dar merită, prin semnificații, menționată separat. Dincolo de faptul că Péter Erdő Primatul Bisericii Catolice Ungare are pe blazonul de cardinal semnele Ţinutului Secuiesc, respectiv soarele şi luna pe fundal albastru, Budapesta a făcut tot posibilul să blocheze vizita Papei în România în 2018. Că a reușit ea sau motivele au fost altele, cert e că Ungaria a încercat și vizita nu s-a realizat de Centenarul românilor. În 2019, când vizita a devenit inevitabilă, Budapesta a încercat să o instrumentalizeze (vizita Papei în Transilvania, cum titra presa de la Budapesta) și să o folosească în interesele ei de de-suveranizare. Una dintre inițiative a fost intonarea imnului Ungariei la Șumuleu Ciuc în prezența Suveranului Pontif și a președintelui Ungariei, prezent la eveniment. Nu a avut noroc. Ploaia a făcut la numărul celor prezenți la procesiunea Șumuleu Ciuc să fie descurajant de mic, și acolo s-a pierdut bătălia. Așa e cu Ungaria în istorie: dimensiunea o trădează de fiecare dată, iar dimensiunea, trebuie să învețe și ea, contează. În plus, când s-a cântat imnul Ungariei – căci s-a cântat, până la urmă -, printr-un gest fără echivoc, Sanctitatea Sa s-a ridicat și a plecat, ceea ce a transformat cântarea Imnului de stat al Ungariei într-o umilință și mai mare: a fost fondul sonor al ieșirii Suveranului pontif de pe scenă. În final, propagandistic a fost un fiasco pentru Budapesta. Dar asta nu înseamnă că nu s-a încercat, inclusiv cu ocazia vizitei Papei în România, o echivalare a Ungariei și a României la Șumuleu Ciuc.

 

 

 

 

Foto: Șumuleu Ciuc, 1 iunie 2019: momentul când, în timp ce se cânta imnul Ungariei, Papa Francis se ridică și pleacă de pe scenă (Sursa: captură TVR1).

 

 

 

 

1. Geografii imaginare contra statutului român: de-suveranizarea statutului român se poate face mai lesne prin acreditarea unor geografii imaginare cu scopul de a acredita entități politica-geografice dincolo – și chiar împotriva – legislației românești. Prima dintre ele este acreditarea în România, dar și în afara ei, a așa numitului „Ținut Secuiesc”, despre care LARICS a avertizat deja. A doua este acreditarea unui imaginar „bazin carpatic”, de fapt o siluire și distorsionare a geografiei însăși. Nu există „bazine” ale munților, decât printr-un abuz. Sintagma de „bazin carpatic” înseamnă, politic, acreditarea unei așa numite naturaleți geografice a unui așa zise „Ungarii Mari”, care, chipurile, este o realitate firească inclusiv pentru că ar fi înconjurată de „frontiere naturale”. Este o siluire politică a geografiei – de fapt o campanie propagandistică – pentru a birui demografia, dreptul la autodeterminare, majoritățile democratice evidente din regiune.

2. Planul Kos Karoly de investiții ale Ungariei în Transilvania (și numai în Transilvania). Nu mai stăruim asupra lui, căci am făcut-o deja. Faptul că Budapesta aplică documente privitoare strict la cetățeni români de limbă maghiară care trăiesc în România fără să menționeze explicit în tot cuprinsul documentului statul român sau guvernul României este, dincolo de desconsiderare vădită, o tentativă strategică de a muta liniile roşii în relaţia bilaterală, respectiv de a se prezenta ca actor legitim să trateze chestiunea Transilvaniei indiferent de atitudinea statului român. Este ceea ce reprezintă până în prezent o culminație în proiectul de de-suveranizare.

3. Inițiative la nivel european ale Budapestei prin care suveranitatea statutului român asupra teritoriilor locuite de minoritari maghiari devine tot mai precară. Am vorbit deja în cadrul LARICS despre acestea. Prima, „Minority Safe Pack” (analiza aici și aici) ține de accentuarea drepturilor minoritarilor și pregătirea terenului pentru autonomie teritorială, a doua poartă denumirea „Politica de coeziune pentru egalitatea regiunilor şi menţinerea culturilor regionale” și vizează, iarăși, o surpare a suveranității României asupra unor teritorii cu populație minoritară (analiza aici).

 

 

 

 

 

Foto: Conferința de presă a Minstrului de Externe al Ungariei, Szijjártó Péter, alături de liderul UDMR Kelemen Hunor, în conferința de presă susținută, contrar uzanțelor, la sediul partidului din Cluj-Napoca (26.05.2020).

 

 

 

 

 

1. Maghiarii din afara Ungariei sunt responsabilitatea Budapestei. Planul Kós Károly este parte a unui proiect asumat şi urmat consecvent de diplomaţia maghiară a regimului Orban. Inclusiv în incidentul relativ recent cu Ambasadorul României la Budapesta, Ministrul de externe ungur Szijjártó Péter a profitat de prilej – căci i s-a oferit, pripit, un bun prilej – pentru a retransmite, în postarea sa de pe FB, cel mai important mesaj al diplomaţiei maghiare: „…şi ambasadorul român – adică România, n.n. – trebuie să înţeleagă limpede ca apa că maghiarii din afara graniţelor sunt parte a naţiunii maghiare. De aceea, şi în viitor îi vom ajuta exact cum am făcut-o şi până acum”.

2. Oficialii maghiar vorbesc Bucureștiului din sediul unui partid politic din Romînia. Mai trebuie adăugat ceva, aparent benign, dar nu este: obișnuința oficialilor maghiar de a avea conferințe de presă comune cu liderii UDMR în sediul de partid al acestei formațiuni este iarăși un mesaj foarte clar către București că, în Transilvania, Ministrul de Externe al Ungariei nu respectă regulile de protocol pe care le-ar respecta în altă parte. Demnitarii unguri fac conferinţe de presă la sediul unui partid din România –UDMR, ceea ce constituie o ingerinţă în politica internă românească, susţinând în acelaşi timp că ei nu se amestecă în treburile interne ale României, ceea ce reprezintă totodată un cinism şi o absurditate. Altminteri spus, Transilvania este „un altceva” în pentru oficialii de la Budapesta, iar Bucureștiul trebuie să țină seama și, chipurile, să se conformeze.

Tot o imixtiune grosolană în treburile interne ale României şi un atentat la suveranitatea naţională îl reprezintă solicitările la adresa statului român de creare a autonomiei pe teritoriul românesc făcute de oficiali de la Budapesta, instigarea în acest sens a partidelor şi organizaţiilor maghiare din România, culminând cu prezenţa fizică a demnitarilor din Ungaria la reuniuni ale acestor partide, organizaţii, la care se elaborează diferite proclamaţii, manifeste, rezoluţii, proiecte de lege privind autonomia.

1. Asumarea de către Budapesta a responsabilității pentru cetățenii români de etnie maghiară. Un singur exemplu ilustrativ: cazul Kelemen Hunor, cetăţean român care, în aprilie 2019, a primit interdicţie de intrare în Ucraina. Deşi a intrat cu paşaport românesc în Ucraina, Ministerul Afacerilor Externe de la Budapesta s-a activat brusc şi, aparent, isteric. Gestul a fost fără precedent. E ca şi cum MAE român s-ar fi sesizat din oficiu dacă, de pildă, un politician moldovean cu cetățenie română ar fi avut un diferend la frontieră cu autorităţile spaniole, încercând să intre în ţară cu paşaport moldovenesc.

2. Cum ar fi fost percepută atunci o eventuală reacţie a României? Evident, absurdă, ridicolă, incorectă şi neprofesionistă. Dar este exact ce a făcut Budapesta, depăşind încă o linie roşie în relaţia cu România! O linie roşie nesancţionată – nici aceasta! – de autorităţile politice de la Bucureşti. De ce a făcut Ungaria asta? Simplu. Nu din isterie sau neprofesionalism. Ci pentru că asemenea „stil“ diplomatic este expresia evidentă a acestei dorinţe de de-suveranizare a Transilvaniei, pe ideea că tot ce se petrece cu maghiarii de aici intră automat (chiar dacă abuziv!) în portofoliul instituţiilor de la Budapesta (și nu doar a celor de la București).

3. Plimbarea nestingherită a oficialilor unguri în Transilvania. Oficialii maghiari se plimbă nestingheriți în România, în Transilvania, adică, fără să se notifice, fără să își anunțe, de cele mai multe ori, omologii. Din România fac declarații flamboiante despre națiunea ungară, unii dintre ei fiind într-un concurs de „cine e mai naționalist” în fața judecătorului suprem Viktor Orban. E o situație absurdă care ar trebui curmată urgent.

Cine crede că s-a instituit pacea odată cu conferința de presă comună de la București a miniștrilor de externe român și ungur din 28 mai, se înșală.

Dacă de-suveranizarea este deja un proiect asumat la Budapesta, un intermezzo de tipul celui consemnat la 28 mai este doar o tăcere care, chiar dacă nu anunță furtuna, nu o exclude.

Dan Dungaciu este membru în Consiliul de Experți LARICS.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe

 

 

 

Foto: ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Cuzmin

Reprezentantul oficial al Ministerului Rus de Rxterne, Maria Zaharova nu și-a ascuns mirarea că Rusia este menționată ca amenințare alături de terorism și atacurile cibernetice în Strategia Națională de Apărare a României.

Maria Zaharova, purtător de cuvânt al Ministerului Rus de Externe: „Ştiţi prea bine că în Occident de multe ori se foloseşte acest truc pentru a pune în cârca Rusiei greşelile şi alte probleme interne din cadrul UE. Faptul că la Bucureşti se foloseşte metoda plagiatului confirmă că politicienii români nu au capacitatea de a gândi de sine stătător. Ei nu sunt pregătiţi să abordeze chestiuni divergente impuse de alţii faţă de Rusia şi nu ţin cont de propriile intrese naţionale. Noi doar facem parte din aceeaşi regiune a Mării Negre. Este evident că noua redactare a stategiei naţionale de apărare a României va fi un pretext ca SUA şi NATO să îşi suplimenteze prezenţa militară în regiunea Mării Negre.

Bucureştiul, în loc să se erijeze, aşa cum tot timpul a declarat, în „furnizor de stabilitate în regiune”, îşi aduce o contribuţie semnificativă în creşterea tensiunilor şi a neîncrederii în regiune”.

Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2020-2024 a fost aprobată în ședința CSAT din 27 mai.

Este pentru prima dată când acest document, ce se elaborează o dată la 5 ani, menționează, fără menajamente, comportamentul agresiv al Federației Ruse.

 După ce Rusia s-a arătat deranjată că figurează ca o ameninţare la adresa securităţii în Strategia Naţională de Apărare a României, Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a cerut ca ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Valeri Cuzmin, să fie convocat la sediul MAE.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice al MAE român, Dan Neculăescu,  a comunicat ambasadorului Kuzmin faptul că menționarea Federației Ruse în Strategia Națională de Apărare a României nu ar trebui să constituie un motiv de surprindere, acesta fiind efectul comportamentului cunoscut al părții ruse în regiune din ultimii ani (http://www.rador.ro ).

Acest comportament este evaluat ca destabilizator, inclusiv în cadrul pozițiilor comune adoptate la nivelul NATO și Uniunii Europene”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe.

”Partea română a precizat că Noua Strategie Națională de Apărare reflectă statutul României de stat membru al NATO și al Uniunii Europene, angajat ferm în sensul consolidării democrației, stabilității, păcii și securității internaționale, în conformitate cu sistemul internațional bazat pe norme.

Din acest punct de vedere, documentul programatic este expresia politicii predictibile a României de atașament față de valorile euro-atlantice și dreptul internațional.

MAE român reafirmă în acest context, că un dialog pragmatic, bazat pe respect reciproc, poate avea loc în condițiile în care partea rusă manifestă un angajament real în acest sens”,  transmite MAE în comunicatul remis presei.