CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 18 MAI. VIDEO


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

18 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

332: Constantin cel Mare a anunțat distribuirea gratuită de hrană cetățenilor din Constantinopol.

 

 

 

526: A murit  Papa Ioan I .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost  Papa  al Romei în anii 523 – 526. S-a nascut  cca.  in anul 470 in   Toscana  si era era bătrân și bolnav când a fost ales ca papă.

Regele  ostrogot  Teodoric cel Mare  al Italiei l-a trimis pe Papa Ioan I, cu toate că acesta protesta, la Constantinopol , cu scopul de obține o reconciliere cu împăratul răsăritean Iustin I  care îi persecuta pe  schismaticii arieni prin decretul din 523.

La revenirea sa la Ravenna  – capitala de atunci a Italiei, Papa Ioan I a fost încarcerat din ordinul regelui ostrogot, care l-a bănuit de trădare

Papa Ioan I a ramas  sub stare de arest  pana la decesul sau  cauzat de  tratamentului prost și a neglijenței. Trupul său neînsuflețit a fost transportat la Roma, unde a fost îngropat în Basilica Sf. Petru.

Prăznuirea sa  in Biserica Catolica este in ziua  de 18 mai, ziua morții sale.

 

 

 

 

 

 

872: Ludovic al II-lea al Italiei este încoronat pentru a doua oară ca Împărat Roman la Roma, la vârsta de 47 de ani.

Prima sa încoronare a fost cu 28 de ani mai devreme, în anul 844, în timpul domniei tatălui său, Lothair I.

 

 

 

 

1048 : S-a născut Omar Khayam (Ghiās od-Dīn Abul-Fatah Omār ibn Ibrāhīm Haiām Nișābūrī), poet persan , cunoscut mai ales pentru catrenele (rubayatele) sale .

A fost unul din marii umanişti ai vremii, cu vaste  cunoştinşe în domeniul matematicii, fizicii, astronomiei, avînd însă şi largi cunoştinţe de filozofie mai ales din gândirea  Greciei antice.

Lui i se atribuie întemeierea geometriei algebrice.

 

 

 

 

Khayyam | Lapham's Quarterly

 

Omar Khayam (18 mai 1048 – 4 dec.1131)

 

 

 

 

A fost directorul observatorului din Marv şi a prezidat grupul  celor opt astronomi care, în anul 1074, a efectuat reforma calendarului musulman, calendar care este mai exact decât cel Gregorian, întreprins cinci secole mai târziu.

De asemenea, a fost medicul şi astronomul oficial al curţii regale.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1096:  Prima cruciadă –  circa 800 de evrei sunt masacrați la Worms, în Germania.

 

 

 

 

 

 

 

 

1268: Principatul cruciat de Antiohia este  infrânt de mamelucii sultanului Baibars, în urma bataliei de la Antiohia, astfel încât întreaga Sirie de nord a fost imediat pierdută.

21 de ani mai târziu,  Acra a fost și ea pierdută, iar statele cruciate  au încetat să mai existe.

 

 

 

 

 

 

Foto. https://ro.wikipedia.org/wiki/Principatul_de_Antiohia

 

 

 

 

 Principatul cruciat al Antiohiei fost unul dintre  statele constituite pe parcursul  primei cruciade și a inclus părți din actualele state  Siria și Turcia.

 El se întindea de-a lungul unghiului nord-estic al Mediteranei si nu număra mai mult de 20.000 de locuitori în  sec.al XIII -lea,  majoritatea fiind formată din armeni și greci, alături de câțiva musulmani.

Cei mai mulți dintre  cruciații  stabiliți acolo erau de origine normandă, ei provenind din Italia de sud, ca și primii conducători ai principatului (care erau membri ai dinastiei de Hauteville).

 

 

 

 

 

1152: La opt săptâmâni după anularea căsătoriei cu Ludovic al VII-lea al Franței, Eleanor de Aquitania se căsătorește cu Henry Plantagenet, Conte de Anjou și Duce de Normandia (viitorul rege Henric al II-lea al Angliei), care era cu unsprezece ani mai tânăr decât ea.

 

 

 

 

 1291: Cetatea Accra este cucerita de musulmani, fapt care a însemnat nu numai pierderea de către cruciați a ultimului bastion al Regatului   Ierusalimului, dar și a Țării Sfinte.

 

 

 

 

 

The Siege of Acre - Dominique Louis Ferreol Papety

 

 

 

 

 

1388: Atestarea prin hrisov domnesc a mănăstirii Cozia, județul Vâlcea, importantă ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrîn.

In hrisovul voevodului Mircea cel Batrân se  spunea:

„…a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”

 Legenda spune ca fost construită în apropierea altei mănăstiri ridicate  de Negru Vodă.

 Zidirea bisericii începuse în primăvara anului 1387, fiind executată de un arhitect sârb chemat de însuși domnitorul Munteniei. 

Ansamblul mânăstiresc de la Cozia a fost cunoscut la început sub numele de „Mânăstirea Nucet”, abia mai târziu primind numele de „Mânăstirea Cozia”, după muntele din vecinătate.

Conform unei legende, ar fi fost construită în apropierea unei alte mănăstiri, ridicată de Negru Vodă.

Cladirea este caracteristica  stilului bizantin și a fost principalul model al arhitecturii religioase din Muntenia timp de patru secole.

 

 

 

 

 

 Foto: Mănăstirea Cozia ; sursă: romanianmonasteries.org

 

 

 

 

Biserica mare a fost construită inițial doar cu pronaos, naos și altar, pridvorul adăugîndu-se în anul 1707. De-a lungul timpului s-au efectuat o serie de modificări, dar frumusețea construcției s-a păstrat.

Zidirea mănăstirii de la Cozia i-a fost sugerată domnitorului Mircea cel Batrân de către calugărul cărturar Nicodim de la Tismana.

Hrisovul domnitorului Mircea cel Batrân este totodată și actul de atestare a localității Călimănești din  județul Vâlcea, pe teritoriul căreia se află.

Pictura interioara a fost realizata intre anii 1390 – 1391. Mircea cel Batran s-a preocupat permanent de inzestrarea si infrumusetarea mânastirii, si i-a  intarit drepturile de proprietate asupra mai multor sate si mosii.

De asemenea, i-a dat dreptul de exploatare a sarii din salinele de la Ocnele Mari.

Mânastirea avea robi tigani, care erau folositi atât la exploatarea sarii, cat si la spalarea nisipurilor aurifere de pe Olt si Valea lui Stan de pe Lotru.

 

Pe Pisania bisericii mânastirii Cozia sunt consemnate urmatoarele:

„Intru slava sfintei si de viata facatoarei Troite s-au inaltat din temelie aceasta sfanta biserica, de crestinul Domn al Tarii Românesti Io Mircea Voievod, la leat 6809 si lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru multimea anilor, am luat iara aceasta infrumusetare, precum se vede, de cei ce s-au indurat, in zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Tarii Românesti chir Teodosie si ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.

 

 

 

 

 

 

1565: Forțele otomane încep marele asediu al Maltei, în încercarea de a ocupa acest arhipelag  cu o poziție strategică excepțională în Mediterana.

 

 

 

 

 

The Siege of Malta: Turkish Bombardment of Birgu, 6 July 1565 | Art UK

 

 

 

 

 

 

La finele lunii martie 1565, o uriașă flota otomana (estimata de istoricul oficial al Ordinului Ospitalierilor, Giacomo Bosio, la aproape 200 de galere) părăsea Istanbulul, indreptandu-se spre Malta. Celor 40.000 de soldati otomani, apărătorii nu le puteau opune mai mult de 6000 de oameni, dintre care 550 cavaleri ospitalieri si 3000 infanteriști si archebuzieri spanioli.

Cavalerii ioaniți s-au apărat eroic, silind forțele turce net superioare numeric să se retraga cu mari pierderi, la data de 11 septembrie a aceluiași an.

Victoria Ordinului cavalerilor Ioaniți le-a întărit prezența în Malta și prestigiul în Europa creștină.

Acesta înfrângere va fi doar începutul sfârsitului pentru Imperiul Otoman ca putere maritimă. Peste cinci ani, la Lepanto, turcii vor suferi o nouă înfrangere usturatoare, care va marca eșecul politicii lor de expansiune spre vest.

 

 

 

 

 

1652: În colonia britanică Rhode Island, este adoptata prima lege din posesiunile engleze nord-americane, prin care sclavia era declarată ilegala.

 

 

 

 

 

 

1765: Un uriaș incendiu a devastat  o mare parte din orasul Montreal, din provincia Quebec.

 

1799: A decedat dramaturgul francez Pierre Augustin de Beaumarchais.

 

 

 

 

 

 

Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais | French author | Britannica

Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais (24 ianuarie 1732 – 18 mai 1799)

 

 

Este autorul pieselor devenite celebre, Nunta lui Figaro și  Bărbierul din Sevilla, devenite mai târziu scenarii ale unor opere celebre de G. Rossini şi W.A. Mozart.

Ceasornicar, inventator, muzician, politician, editor şi dramaturg francez, cunoscut pentru piesele lui de teatru, în special cele trei piese cu „bărbierul Figaro”.

A  inventat un mecanism de ceasornic, dar a trebuit să-şi apere brevetul de invenţie într-un proces intentat împotriva sa. Pentru a se apăra, a scris o serie de pamflete inteligente care i-au adus ulterior popularitatea de scriitor.
Comedia sa „Bărbierul din Sevilia” (1772) nu a putut fi pusă în scenă timp de trei ani, deoarece critica aristocraţia.

 „Nunta lui Figaro” (1784) satiriza de asemenea nobilimea, fiind iniţial interzisă.

 

 

 

 

 

 

1800: A murit generalul rus Aleksandr Suvorov ; (n. 24 noiembrie 1729).

A fost al patrulea  generalissim  rus (fără a-l pune la socoteală pe  Stalin ) si  unul dintre puținii generali din istorie care nu a pierdut niciodată o bătălie.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Suvorov a fondat orașul Tiraspol (capitala actualei regiuni separatiste Transnistria din R.Moldova), în anul 1792.

În februarie 1799, împăratul Pavel I l-a trimis  să lupte împotriva armatelor revolutionare franceze d in Italia, unde a debutat cu o serie de victorii în bătăliile de la Cassano d’Adda și Novi .

Guvernul francez a fost obligat să-și retragă armatele din Italia, rămânând să controleze doar o zonă redusă din Alpii Maritimi și din jurul orașului Genova.

Suvorov a fost răsplătit de regele Chales Emmanuel al IV-lea al Sardiniei,

cu titlul de „prinț al Casei de Savoya ”, dar evenimentele ulterioare din acel an nu au mai evoluat în favoarea rușilor.

  După ce austriecii și-au schimbat politica de alianțe, bătrânul feldmareșal rus a fost nevoit să se retragă prin pasurile montane elvețiene spre cursul superior al Rinului, reușind să-și conducă armatele   aproape fără cai sau artilerie, în tabăra de iarnă de la Vorarlberg .

După traversarea Alpilor înzăpeziți, armata lui Suvorov desi slăbită, nu pierduse nici o luptă. Traversarea Alpilor pe timp de iarnă cu o armată atât de numeroasă, nu mai fusese încercată de la expediția lui Hannibal din antichitate impotriva Romei .

Pentru faptele de arme din Italia, Suvorov a fost ridicat de tarul rus la gradul de generalissim.

Este faimos pentru manualul său de tactică militară „Știința victoriei”.

Au rămas celebre maximele sale: „Instruiește-te din greu, luptă ușor – Тяжело в учении, легко в бою” și „Glonțul e un prost, baioneta este de treabă – Пуля дура, штык молодец”.

 

 

 

 

 

1803: Regatul Unit revocă Tratatul de la Amiens și declară război Franței.

 

 

 

 

 

 

1804: Senatul francez l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte, împărat al Franței.

 

 

 

 

 

Napoleon Bonaparte

 

 

 

 

A  fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la 2 decembrie  1804, în cadrul unei ceremonii grandioase ce a avut loc la Catedrala Notre Dame din Paris.  Napoleon a domnit intre anii 1804-1814 și in 1815.

 

 

 

 

 

1812:  John Bellingham, asasinul  prim-ministrului britanic Spencer Perceval (49 de ani), este judecat și spânzurat  în public, la doar o săptămână după  crimă.

 

 

 

Biographies: British Prime-Ministers: Spencer Percival

Foto: Prim-ministrul britanic Spencer Perceval și asasinul John Bellingham

 

 

 Perceval a rămas în istorie ca singurul premier britanic ucis într-un atentat.

 

 

 

 

 

1845: Mihail Kogălniceanu a început la Iași  publicarea “Letopisetilor Tarii Moldovei” în trei volume, prima editare a cronicilor lui Miron Costin, Grigore Ureche si Ion Neculce, la care va adauga, in editia urmatoare, cronici muntene. 

 

 

 

1848: Pe fundalul afirmării idealurilor naționale ale revoluției de la 1848, George Barițiu a scris, în “Gazeta de Transilvania”, că “Soarta națiunii române se va hotărî la București si în Iasi, iar nu in Cluj, nici în Blaj, nici în Buda”.

 

 


1868: S-a născut Nicolae al II-lea, ultimul țar al Rusiei. 

A domnit din 1894  până la abdicarea sa din 15 martie 1917  la sfârșitul revoluției din februarie. A fost canonizat  sfânt al bisericii ortodoxe ruse.

 

 

 

 

 

Sfântul Mucenic Nicolae al II-lea, ţarul Rusiei | Doxologia

 

 

 

 

 

Nikolai Alexandrovici Romanov a preluat tronul de tânăr, iar la scurta vreme s-a casatorit cu printesa Alix, devenita Alexandra Feodorovna, cuplul avand cinci copii.

Nu a fost un conducator prea priceput, lasandu-se deseori influentat in luarea deciziilor, iar unul dintre personajele controversate care a avut un cuvânt greu de spus chiar si in problemele politice ale tarii a fost  un personaj dubios- calugarul Grigori Rasputin.

 

 

 

 

 

Foto: călugarul Rasputin

 

 

 

 

Nicolae al II-lea a fost forțat sa abdice in favoarea ducelui Mihail Alexandrovici, care, la randul sau, a renuntat la tron a doua zi,  punand punct indelungatei istorii a dinastiei Romanovilor la conducerea Rusiei.

La  17 iulie 1918  a fost executat de bolșevici la ordinul personal al lui Lenin, împreună cu intreaga familie, în orașul Ecaterinburg. 

 

 

 

 

 

1872: S-a născut Bertrand Russell, filosof englez, matematician, istoric şi critic social britanic (d. 2 februarie 1970).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La începutul anilor 1900 Russel a condus miscarea  britanică împotriva idealismului. Este considerat ca fondatorul filosofiei analitice, alături de predecesorul său Gottlob Frege și protejatul său Ludwig Wittgenstein, și este văzut ca unul dintre cei mai importanți logicieni ai secolului XX.

A fost co-autor (împreună cu A. N. Whitehead) la ” Principia Mathematica”, o încercare de a găsi bazele matematicii în logică. Eseul său filosofic On Denoting este considerat o paradigma a filosofie.

Lucrările sale au avut o influență considerabilă asupra logicii, matematicii, teoriei mulțimilor, lingvisticii și filosofiei, în special filosofia limbii, epistemologie și metafizică.

Russel a fost un proeminent activist anti-război; a militat pentru comerțul liber și anti-imperialism.

În timpul primului război mondial a fost arestat pentru acțiunile sale pacifiste, iar apoi a făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al dezarmării nucleare

În anul 1950, i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură, în recunoașterea lucrărilor sale semnificative, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință

 

 

 

 

 

1883: S-a născut arhitectul şi pedagogul german Walter Adolph Gropius; (d. 5 iulie 1969). 

 

 

 

 

 

 

 

Walter Adolph Georg Gropius was a German architect and founder of ...

 

 

 

 

 Fondator şi director al  Instituției de invatamant superior  Bauhaus, a fost unul din marii arhitecţi ai secolului 20.

  Această școală și mișcare artistică inovatoare, a fost fondată  de către arhitectul și pedagogul german Walter Gropius, în orașul Weimar în 1919,

 

 

 

 

 

 

 1897: Este publicat la Londra romanul „Dracula”, al autorului irlandez Bram Stocker .

 

 

 

 

 

Imagini pentru Bram Stocker

 

 

 

 

 

 

 Personajul principal al romanului, contele Dracula (Graf Dracula), a devenit unul dintre cei  mai renumite personaje vampir din literatura universala.

Tot Bram Stoker a avut ideea să asocieze legenda domnitorului muntean cu liliacul hematofag (Desmodus rotundus) numit si  „vampir”. Romanul a fost de mai multe ori transpus pe ecran, iar  rolul Contelui a fost jucat de actori ca: Max Schreck, Christopher Lee, Bela Lugosi, Klaus Kinski ȘI Gary Oldman.

 

 

 

 

 

 

 

1897: S-a născut în Sicilia, Italia, regizorul american  Francesco (Frank) Capra; (d. 3 septembrie 1991, în localitatea Quinta, California).

La vârsta de 6 ani a emigrat împreună cu familia în SUA. După ce a încercat câteva meserii în industria filmului, a devenit regizor.

 

 

 

 

 

 

Frank Capra | Movie directors, Frank capra

 

 

 

 

 

   Capra s-a angajat ca stagiar într-un  laborator cinematografic , iar ulterior a fost introdus la  Hollywood de Robert McGowan, regizor  de teatru de succes pentru copii,devenind angajat al studioului Hal Roach – ca autor de gaguri .

Aici s-a  întâlnit cu actorul Will Rogers si sase luni mai târziu, cu recomandarea acestuia , a decis să își încerce norocul ca gagman și scenarist, cu celebrul Mack Sennett, producător de comedii de la Hollywood .

Cele mai apreciate filme ale sale   sunt : O viață minunată, Domnul Smith merge la Washington, S-a întâmplat într-o noapte, You Can’t Take It with You, Mr. Deeds Goes to Town, Lost Horizon, Vi-l prezint pe John Doe și Arsenic and Old Lace.

 

 

 

 

 

 

 

 

1899: La Haga s-au deschis lucrările primei Conferințe a Păcii, la care a participat România.

 

 

 

1900: Regatul Unit proclamă un protectorat pentru teritoriul insular Tonga din Oceanul Pacific.

 

 

 

 

 

 

Tonga Trench: Fastest Plate Velocity on Earth - CaneTalk

 

 

 

 

 

 

1910: Terra trece prin coada cometei Halley, acesta fiind cel mai apropiat contact din istorie dintre planeta Pământ și o cometă.

 

 

 

 

 

Shooting Stars From Halley's Comet Will Next Week Battle A 'Super ...

 

 

 

 

 

 

Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75–76 de ani.

A fost numită după astronomul englez Edmond Halley, care, aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn, a reușit să stabilească data aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei.

Din anul 240 î.Hr. și până în prezent, cometa a fost observată de aproximativ 30 de ori, următoarea sa apariție fiind pe 28 iulie 2061.  

 

 

 

 

 

1913:  S-a născut cântărețul francez  Charles Trenet; (d. 2001).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1918: Regele Ferdinand I al României vizitează orașul Hotin din Basarabia.

 

 

 

 

Un român de mare caracter – Regele Ferdinand | CER SI PAMANT ROMANESC

 

 

 

 

 

 

Foto: Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 12/24 august 1865, Sigmaringen – d. 20 iulie 1927, Castelul Peleș, Sinaia) a fost al doilea rege al României, din 10 octombrie 1914 până la moartea sa. Ferdinand (nume la naștere Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen) a fost al doilea fiu al prințului Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen și al Infantei Antónia a Portugaliei, fiica regelui Ferdinand al II-lea al Portugaliei și a reginei Maria a II-a a Portugaliei.

Familia sa făcea parte din ramura catolică a familiei regale prusace de Hohenzollern. A fost unul dintre înfăptuitorii Marii Uniri de la 1918.

 

 

 

 

 

 

1920: S-a născut Karol Józef Wojtyła (Papa Ioan Paul al II-lea); (d.2 aprilie 2005).

 

 

 

 

 

 

Foto: Papa Ioan Paul al II-lea (18 mai 1920 – 2 apilie 2005).

 

 

 

 

Papă al Bisericii Catolice, episcop al Romei şi suveran pontif al Vaticanului, de origine polonezî, a fost un militant pentru pace, dreptate şi echitate socială, fiind considerat una dintre cele mai de seamă personalităţi ale epocii.
S-a născut la 18 mai 1920, la Wadowice, lângă Cracovia (Polonia), ca fiu al unui ofiţer în retragere. Se stinge din viaţă la reşedinţa sa papală din Vatican.
A fost primul papă de altă origine decât cea italiană, de la Papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.

Pontificatul său de 26 ani (16 oct. 1978 – 2 apr. 2005) este considerat al treilea ca lungime din istoria Bisericii Catolice, în urma Sfântului Petru (estimat între 34 şi 37 ani) şi a lui Pius al IX-lea (31 ani).
De la vârsta de 12 ani a rămas orfan.

În tinereţe a fost interesat de filozofie, de poezie şi chiar de teatru; a lucrat ca bibliotecar, reuşind să înveţe mai multe limbi străine, inclusiv greaca şi latina.

După absolvirea liceului Marcin Wadowita, s-a înscris, în anul 1938, la cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie a Universităţii Jagiellone din Cracovia.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi al ocupaţiei naziste a Poloniei, Universitatea fiind închisă, iar cursurile suspendate (1939), a lucrat ca mesager, apoi ca muncitor într-un atelier de prelucrat pietre.
Din 1942 se înscrie la un seminar clandestin condus de Arhiepiscopul din Cracovia, Cardinalul Sapieha, devenind preot catolic la 1 noiemb. 1946.

Îşi continuă studiile teologice la Universitatea Papală Angelicum a Vaticanului, unde îşi va da licenţa, apoi şi doctoratul în teologie (1948).
În 1953 i se încredinţează Catedra de teologie morală şi etică socială la Facultatea de Teologie din Cracovia, fiind apoi numit profesor de etică la Universitatea Catolică din Lublin (1954).

În acest oraş fondează un Institut de Morală Creştină, a cărui direcţie o va deţine până în 1978.
În 1957 îşi ia al doilea doctorat, în filozofie, la Universitatea Catolică din Lublin. Un an mai târziu este numit epicop şi ajutor al Arhiepiscopului Baziak, fiind la doar 38 de ani cel mai tânăr episcop din Polonia.

Participă în 1962 la cel de al Doilea Consiliu de la Vatican şi în dec. 1963 este numit Arhiepiscop de Cracovia, iar în iun. 1967 Papa Paul VI îl numeşte cardinal.
La 22 oct. 1978, după stingerea din viaţă a lui Papa Ioan Paul I, Karol Wojtyla a fost încoronat ca Suveran Pontif, cu numele Ioan Paul II. A fost primul Papă de origine slavă.

La începutul pontificatului lui Ioan-Paul al II-lea, Sfântul Scaun avea relaţii diplomatice cu 84 de state. Până în 2003, numărul lor era de 172 de state.

A participat ca membru deplin sau ca observator în diverse organizaţii internaţionale şi regionale. A exprimat punctul de vedere catolic în toate marile foruri internaţionale; a promovat dialogul ecumenic şi interreligios.
S-a angajat personal în atenuarea sau rezolvarea unor probleme complexe ale păcii interne şi internaţionale: în Nigeria, în Chile, în Nicaragua, în Iugoslavia, în Orientul Apropiat, în Cuba, în Filipine. Cele mai multe din vizitele sale internaţionale au fost realizate în dublă calitate, de şef de Stat şi de şef al Bisericii Catolice.

În anumite cazuri, s-a folosit de propria imagine, de prezenţa mediatică, indiferent de riscuri şi cu un realism dezarmant: “Eu predic Evanghelia, nu Democraţia!”.
Intervenţiile sale au constituit totdeauna un pericol pentru regimurile dictatoriale. A susţinut mişcările disidente din fostul bloc sovietic, în special sindicatul Solidarność din Polonia şi a avut astfel un rol hotărâtor în una dintre cele mai mari schimbări politice din istorie – căderea Cortinei de Fier în Europa de Est la sfârşitul anilor ’80.

La 13 mai 1981, Ioan-Paul al II-lea a fost victima unui atentat la viaţa sa, comis de Mehmet Ali Agca, de origine turc.

În 1984, înainte de vizita sa în Venezuela, poliţia politică din acea ţară a descoperit şi contracarat un complot de asasinare a Papei, pus la cale de o grupare extremistă. La 6 ian. 1995, Poliţia din Manila, Filipine, a dejucat Operaţiunea Bojinka, care era de fapt un plan pentru uciderea lui Ioan Paul al II-lea.

Doctor Honoris Causa al Universităţii Spiru Haret din Bucureşti (2004).
Succesor al său a fost declarat Joseph Ratzinger (Benedict al XVI-lea).
Cercetătorii polonezi au stabilit descendenţa valahă a Papei, demonstrând, că păstorii români din nord-vestul Transilvaniei şi Moldovei s-au stabilit în peste 500 de localităţi de pe teritoriul polonez, timp de trei secole, unde funcţionau legile valahe – ius valachicum.

În unul dintre aceste sate, Czaniec, s-a născut pe la 1788, străbunicul Papei, Vartolomei Wojtyla.

Numele Wojtyla este des întâlnit în documentele medievale şi provine din românescul Voitilă.

 

 

 

 

 

 

1923: Inventatorul german originar din Transilvania, Hermann Oberth, a susținut examenul de diploma la Universitatea din Cluj, cu lucrarea “Racheta spre spațiile planetare”, care avea sa devină o operă de bază în studierea tehnicii de construire a rachetelor și teoria zborului cosmic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Hermann Julius Oberth (n. 25 iunie 1894, Sibiu – d. 28 decembrie 1989, la Nürnberg, in Germania) a fost unul dintre părinții constructiei  de rachete și  al astronauticii.

 

 

 

 

 

 

1944: Regimul sovietic a declanșat operațiunea de deportare masivă a tătarilor din Crimeea în Asia Centrală.

Aceasta dată a fost declarată „Zi pentru cinstirea memoriei jertfelor deportărilor din Crimeea“.

 

 

 

 

 

 

 

 

1945: Al II-lea Razboi Mondial. Forțele generalului polonez Władysław Anders au capturat, după patru luni de lupte grele manastirea Monte Cassino, obiectiv strategic situat in Italia pe drumul spre Roma.

 

 

 

 

 

 

  1956: O echipă elvețiană efectuează prima ascensiune reușită a vârfului Lhotse (8.516 metri) .

 

 

 

 

 

1957: S-a născut muzicianul român Mihai Crețu, initiatorul proiectului germano-român de muzică electronică Enigma început impreuna cu, cantareata Sandra Crețu (sotia sa), David Farstein și Frank Peterson în anul 1990. 

Sandra Crețu a fost vocalista a numeroase din cântecele grupului Enigma.

Soții Michael și Sandra Cretu au lucrat împreună și într-un alt proiect muzical, omonim numelui Sandrei, sub denumirea de Sandra (proiect muzical). Enigma a produs 6 albume de studio.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Michael Cretu a studiat muzica clasică la Liceul Nr. 2 din București în anul 1965 și la Paris în anul 1968. Mai târziu a urmat Academia de Muzică din Frankfurt, Germania din anul 1975 pînă în 1978, obținând o diplomă universitară în muzică.

A produs melodii pentru Frank Farian, maestrul german care s-a aflat în spatele succesului din anii 1970 și 1980 al cunoscuților cântăreți Boney M și Milli Vanilli.

 

După ce s-a căsătorit cu Sandra în 1988, Crețu a avut o idee bazată pe sugestiile lui David Fairstein, pentru un proiect muzical „new age dance”, sub numele – sugerat de Fairstein- Enigma.

Împreună cu Frank Peterson și David Fairstein, Crețu a creat primul lor single, o melodie inovativă intitulată Sadness, care a avut un succes neașteptat. Albumul MCMXC a.D., lansat în 1990, a avut un succes uriaș.

Se presupune că s-au vândut cam 20 de milioane de exemplare în toată lumea. Unul dintre scopurile proiectului Enigma era de a oferi muzică nemaiauzită până atunci, și care nu se mai producea nicăieri, ceea ce l-a obligat pe Crețu să caute mereu noi direcții muzicale și să nu se lase depășit de imitatori.

MCMXC a.D. a rămas pentru 282 de săptămâni în topurile Billboard, și a ieșit doar la doi ani după lansarea celui de-al doilea album Enigma, The Cross of Changes, în 1993. Peterson avusese deja neînțelegeri cu Crețu și a părăsit proiectul în 1991. Enigma folosise până atunci cânturi gregoriene, dar Crețu a decis să se axeze pe cântece tribale pentru al doilea album. Așa a apărut Return to Innocence, care va deveni hit mondial.

 Ultimul său album, al șaselea din istoria proiectului Enigma, se numește „A Posteriori” si  fost lansat in septembrie 2006.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1962: S-a născut la Saarbrücken, in  Germania,cântăreața  Sandra Crețu (Sandra Ann Lauer), fosta sotie a muzicianului Mihai Cretu .

Este o cântareață  de muzică pop și eurodance, care inainte de a începe o carieră solo sub numele de Sandra, a fost până în 1984,vocalista trupei Arabesque.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sandra a participat ca vocalistă în  proiectul muzical Enigma, al fostului său soț Mihai (Michael) Crețu.

 

 

 

 

 

 

 

 

1965: Spionul israelian Eli Cohen este spânzurat la Damasc, în Siria.

 

 

 

 

 

1969: Programul Apollo: Se lansează Apollo 10 cu astronauții Tom Stafford, John Young și Eugene Cernan având misiunea de a simula o aselenizare.

 

 

1972: A intrat în vigoare Tratatul cu privire la interzicerea armelor nucleare si altor arme de distrugere in masa pe fundul marilor, oceanelor si subsolului lor.

 

 

 

1974: India a  detonat cu succes în deșertul Rajahstan din provincia Pokhran, prima sa arma nucleară, devenind  a șasea țară care posedă această armă.

 

 

 

 

 

 1980: Studenții din Gwangju, Coreea de Sud încep demonstrațiile, cerând reforme democratice; demonstrația este violent reprimată de guvern. În acest incident, care este acum numit masacrul de la Gwangju,  207 de persoane mor, aproximativ 1.000 sunt grav răniți, potrivit cifrelor oficiale, în urma represiunii autorităților.

 

 

 

1980: A erupt vulcanul Sf. Elena din statul Washington , SUA,  omorând 57 de oameni și provocand pagube în valoare de 3 miliarde de dolari.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1981: A încetat din viață prozatorul si dramaturgul american William Saroyan.

S-a născut în orașul  american Fresno pe  31 august  1908 și a decedat la Fresno, la  18 mai 1981.

A fost un scriitor armeano-american, autor a numeroase  piese de teatru și nuvele bazate pe experiența sa de fiu al unor  imigranți armeni.

 A crescut la Fresno , centrul principal al populației armene-americane din California, unde și-a plasat o mare parte din acțiunea cărților sale.

Lucrările sale au fost foarte populare în Statele Unite în timpul Marii Depresiuni.

 

 

 

 

 

 

 

 

 A murit în 1981 de cancer,la vârsta de 72 de ani, în orașul natal din Fresno. 

„Toți trebuie să moară”, a spus el, „dar întotdeauna am crezut că se va face o excepție pentru mine.”

O parte din cenușa sa se odihnește în California iar restul în  Armenia.

Pentru opera sa teatrală i-a fost decernat în 1940 prestigiosul premiu Pulitzer.

 

 

 

 

 

1990: În Franța, un tren TGV modificat atinge un nou record al vitezei la nivel de cale ferată de 515,3 km/h.

 

 

 

 

1991: Somalia de Nord își declară independența față de restul Somaliei sub denumirea Republica Somaliland însă nu este recunoscută de comunitatea internațională.

 

 

 

1994: Afaceristul Ion Stoica a anunțat închiderea jocului piramidal “Caritas”, o escrocherie care a ruinat sute de mii de români.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1994: Trupele israeliene termină retragerea din Fâșia Gaza, cedând guvernarea zonei autorității naționale palestiniene .

 

 

 

 

Şeful securităţii din fâşia Gaza acuză Israelul de tentativă de ...

 

 

 

 

 

 

 

2005:  O a doua fotografie de la Telescopul Spațial Hubble confirmă faptul că Pluton are două luni suplimentare, Nix și Hydra .

 

 

 

Two of Pluto's moons, Nix and Hydra wobble unpredictably, observes ...

 

 

 

 

 

2006:  Guvernul  nepalez trece prin parlament o lege  are reduce puterile  monarhiei .

 

 

 

 

 

2018 : Un atac armat la Liceul din Santa Fe, Texas ucide 10 persoane.

 

 

 

 

Poliția la Liceul Santa Fe din statulamerican Texas.

 

 

 

 

 

 

 

 2011: A decedat la București, prozatorul, publicistul si eseistul roman Mircea Horia Simionescu; (n. 23 ianuarie, Targoviște) .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost caracterizat de critica literară drept un precursor al postmodernismului literar românesc.

 

 

 

 

 

 2017: A decedat cântărețul și muzicianul rock american Chris Cornell ; (n. 20 iulie 1964).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Mucenic Teodot

 

 

 

 

 

 

Sfântul Sfinţit Mucenic Teodot; Sfinţii Mucenici Isihie şi Nestor ...

 

 

 

 

 

Sfântul Teodot a fost hangiu in timpul domniei imparatului Diocletian. El ii adapostea in han pe crestinii prigoniti. Teodot ii ajuta in taina cu toate cele necesare pe crestinii care scapasera de persecutii. Aduna trupurile crestinilor omorati si le ingropa.

In acea vreme, sapte fecioare au fost torturate pentru credinta lor in Hristos, iar in cele din urma inecate intr-un lac.

Una dintre ele, Sfanta Tecusa, i-a aparut in vis lui Teodot si i-a cerut sa scoata trupurile lor din lac si sa le ingroape. In urma acestui vis, Teodot a iesit impreuna cu un credincios sa implineasca dorinta mucenitei.

Condusi de un inger al Domnului, el a reusit sa afle trupurile fecioarelor si sa le ingroape. Dar acest insotitor l-a tradat pe Teodot judecatorului.

Dupa ce a fost supus la mai multe chinuri, a primit mucenicia prin taierea capului.

 

 

 

Bibliografie (surse) :

 

 

  1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

  2. Crestin Ortodox. ro;

  3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

  4. e.maramures.ro;

  5. Wikipedia.ro

  6. Rador.ro

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

http://www.youtube.com/watch?v=b8UHPbIFE4o

 

 

 

 

 

18/05/2020 - Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 18/05/2020 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: