Prezicerile din 2001 ale savantului Stephen Hawking: ”Sunt șanse mult mai mari ca un virus, nu o bombă atomică, să decimeze omenirea”
Prezicerile lui Stephen Hawking din 2001: ”un virus care va distruge rasa umană
Stephen Hawking este unul dintre cei mai importanți cercetători pe care i-a avut omenirea, cu un impact major asupra modului în care vedem lumea înconjurătoare și spațiul cosmic.
Trecând însă peste aceste detalii, este foarte interesant modul în care Hawking își argumenta opinia în 2001 legată de dispariția rasei umane din cauza unui virus.
Rasa umană va dispărea înainte de sfârşitul acestui mileniu, probabil din cauza unui virus şi nu a unei bombe atomice, dacă nu vor fi înfiinţate colonii umane în spaţiul cosmic, considera astronomul britanic.
Respectiva informație a apărut și în publicațiile românești pe data de 16 octombrie 2001.
Atunci, acesta se declara foarte preocupat de armele biologice şi nu de cele nucleare care necesită instalaţii vaste și investiții fabuloase, în timp ce ingineria genetică se poate face într-un laborator micuţ, cu câțiva oameni.
Pericolul este că putem crea, accidental sau voluntar, un virus care va distruge rasa umană’ până la sfârşitul acestui mileniu, singura soluţie fiind colonizarea spaţiului cosmic, afirma atunci într-un interviu astronomul britanic, autorul cărţii ”O scurtă istorie a timpului”.
O ISTORIE A ZILEI DE 15 MAI. VIDEO
15 mai, istoricul zilei
392: Împăratul roman Valentinian al II-lea (Flavius Valentinianus), a fost asasinat la vârsta de 21 de ani, în timpul unei campanii de recucerire a Galiei, dusă împotriva uzurpatorului franc Arbogast.
Valentinian II (371 – 15 Mai 392), a fost fiul impăratului Valentinian I și al Iustiei, cea de-a doua soție a sa.
A fost frate vitreg cu celălat fiu al împăratului Valentinian I – Grațian și a fost impărat Roman din anul 375 până în anul 392.
908: Constantin al VII-lea, în vârstă de trei ani, fiul împăratului bizantin Leon al VI-lea Filozoful, este încoronat simbolic co-împărat al Imperiului Bizantin, alături de tatăl și unchiul său, de patriarhul Euthimius I al Constantinopole.
1252: Papa Inocenţiu al IV-lea emite bula papală “Ad exstirpanda”, prin care autorizează tortura ereticilor, dar impune limite pentru autoritatile civile in utilizarea tuturor tipurilor de tortura, in urma carora putea surveni moartea sau mutilarea acuzatilor, o precautie neobisnuita pentru epoca sa.
S-a aflat pe scaunul papal din 1243 până în 1254.
Teribila instituţie a Inchiziţiei a înflorit sub oblăduirea sa, iar instrumentele create pentru chinuirea oamenilor nevinovaţi s-au înmulţit teribil.
Papa Inocentiu al IV-lea
A avut reputația unui savant inteligent dar avar, meschin si răzbunător.
1536: Anne Boleyn, regina Angliei, este judecată la Londra sub acuzația de trădare, adulter și incest.
A fost condamnată la moarte de un juriu special selectat.
1567: Maria, regină a Scoției se căsătorește cu cel de-al treilea ei soț, James Hepburn, Conte de Bothwell.
Foto:
Mary I a Scoției, (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.
James Hepburn (n. c. 1535 -1535) – d. 14 aprilie 1578, Dragsholm, Danemarca).
1567: Compozitorul italian Claudio Zuan Antonio Monteverdi (botezat pe 15 mai 1567, la Cremona – d. 20 noiembrie 1643, Veneția), este considerat primul reprezentat important al operei moderne, fiind supranumit părintele operei
Operele sale apar pe toate scenele importante din lume, madrigalurile sunt de mult clasice și unele piese sacre sunt de asemenea foarte cunoscute.
Intre lucrarile sale notabile se detașeaza Orfeo, L’Arianna , Il ritorno di Ulisse în Patria – Intoarcerea lui Ulysses în ţara sa).
1618: Astronomul Johannes Kepler confirmă descoperirea celei de-a treia legi a miscarii planetelor (el o descoperise prima data pe 8 martie, dar curând a respins ideea, după ce a refăcut unele calcule inițiale).
Enunțul legii era :
„Pătratul perioadei de revoluție a planetei,
, este proporțional cu cubul semiaxei mari a orbitei,
.”
Cele trei legi ale miscarii planetelor au fost enunțate la începutul secolului al XVII-lea de astronomul german Johannes Kepler, utilizând observațiile făcute de astronomul danez Tycho Brahe asupra orbitei planetei Marte.
Primele două legi au fost publicate în 1609 în lucrarea Astronomia nova, iar cea de-a treia în 1619 în lucrarea Harmonices mundi.
Aceste teze au dus la ruperea definitivă de credința ce durase timp de secole, conform căreia planetele s-ar fi mișcat în jurul soarelui pe traiectorii circulare.
1648: Este semnată Pacea Westfalică, tratat ce pune capăt Războiului de 30 de ani în Europa.
Urmările războiului au fost în principal acestea :
-
Franța devine cea mai influentă și puternică țară din vestul Europei.
-
Părți mari din Sfântul Imperiu Roman sunt pustiite de război, pierderea de vieți omenești fiind estimată între 3 și 4 milioane, la aceasta au contribuit, în principal, foametea și epidemiile.
-
Statele germane nu aveau ieșire la mare, fiind excluse din comerțul maritim, ceea ce a cauzat, în viitor, lipsa coloniilor germane, și constituia un dezavantaj dezastruos pentru o perioadă de 150 de ani în piața de desfacere, sursă de materii prime, frânând dezvoltarea economică a acestor state, în comparație cu puterile maritime ale acelei epoci ( Olanda, Anglia si Franta).
1685: Urcă în scaunul Ţării Moldovei domnitorul Constantin Cantemir.
Foto: Constantin Cantemir (n. 8 noiembrie 1612, Silișteni, Lunca Corbului, Argeș – d. 24 martie 1693, Iași, Moldova a fost Domnul Moldovei (25 iunie 1685 – 13 martie 1693).
A ajuns pe tronul Moldovei la vârsta de 73 de ani și a deţinut tronul până la moartea sa, la 15 martie 1693.
Cronicarul Ion Neculce, în Letopisețul țării Moldovei, se exprimă astfel despre alegerea ca domn a lui Constantin vodă de către boieri:
„Au socotit cu toții pre Constantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani și om prost, mai de gios, că nice carte nu știa, socotind boierii că l-or purta pre cum le va fi voia lor. Și de va fi rău, încă nu va trăi mult, că era bătrân. Că alții mai de cinste și mai de neam nu priimia să fie domn.”
A fost viteaz, dar incult. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci și turci, ducând o politică oportunistă. Era de partea turcilor, dar le comunica regelui polonez Jan Sobieski și austriecilor, planurile acestora.
Dușman al partidei poloneze din Moldova, face marea greșeală de a-i ucide pe logofătul Miron Costin și pe fratele său hatmanul Velicico Costin, bănuiți că au participat la un complot împotriva domnului. Marele cronicar Miron Costin nici nu a mai avut posibilitatea să-și dovedească nevinovăția în fața domnului: luat din satul său Bărboși (jud. Neamț), în drum spre Iași a fost executat la Roman (1691).
Fiindu-i în primejdie tronul, din cauza intrigilor lui Constantin Brâncoveanu al Țării Românești, se decide să susțină politica turcească. Se îngrijește să dea o educație bună fiilor săi Antioh Cantemir și Dimitrie Cantemir.
Acesta din urmă a scris chiar o carte apologetică în limba latină „Vita Constantini Cantemyri”, de fapt o tentativă de a explica decizia de a-l ucide pe cărturarul Miron Costin.
1701: A început Războiul succesiunii spaniole.
În 1700, Carol al II-lea ultimul monarh spaniol din dinastia Habsburg , a murit fără urmași, lăsându-și averea moștenire lui Filip, nepotul surorii sale și al regelui Ludovic al XIV -lea al Frantei , care a devenit astfel Filip al V-lea al Spaniei ; fiind și cel mai tânăr fiu al delfinului Franței, Filip era în linia de succesiune la tronul Franței.
Perspectiva ca imperiul multicontinental spaniol să treacă sub controlul lui Ludovic al XIV-lea al Frantei, a determinat ca o largă coaliție de puteri să se opună succesiunii lui Filip.
Războiul a luat sfârșit prin semnarea tratatelor de la Utrecht (1713) și Rastatt (1714) .
Ca urmare, Filip al V-lea a rămas rege al Spaniei, dar a renunțat la succesiunea la tronul Franței și implicit la unirea celor două regate.
Filip al V-lea al Spaniei (n. 19 decembrie 1683 – d. 9 iulie 1746), născut Filip de Franța, a fost rege al Spaniei din 1700 până în 1724 și din 1724 până în 1746, fiind primul reprezentant al Casei Bourbon pe tronul Spaniei.
1718: Englezul James Puckle, a patentat prima mitralieră din lume.
James Puckle (1667-1724) a fost un avocat şi scriitor londonez, ramas in istorie pentru invenţia sa cunoscută ca arma Puckle, considerata a fi fost prima mitraliera.
Puckle prezentat două versiuni ale armei sale: una, destinata utilizării împotriva duşmanilor creştini, cu gloante rotunde, în timp ce a doua varianta utilizata era destinată sa fie folosita impotriva turcilor musulmani, fiind dotata cu gloanţe pătrate, pe care le considera a fi mai dăunătoare şi care ar convinge turcii de …”binefacerile civilizaţiei creştine”.
1756: Anglia a declarat război Franței, declanșând Războiul de șapte ani.
1773: S-a născut omul politic austriac Metternich; ( d.1859).
Klemens Wenzel Nepomuk Lothar von Metternich-Winneberg zu Beilstein (n.în orasul Koblenz— d. 11 iunie 1859, la Viena), a fost unul dintre cei mai importanți diplomați ai timpului său.
Din 1809 a fost ministru de externe al Imperiului Austriac, iar in ultimii ani de domnie ai împăratului Francisc I și în perioada domniei împăratului Ferdinand I, a devenit de facto conducătorul Imperiului austriac.
La Congresul de la Viena, Metternich a fost principalul negociator și eminența cenușie a istoricului eveniment, fiind considerat deseori un conservator inflexibil și reacționar, un apărător al drepturilor monarhice într-o Europă în care începea să se afirme democrația.
Perioada dintre înfrângerea lui Napoleon la Waterloo în 1815 și Revoluția din 1848, este vazută de numeroși istorici ca Epoca lui Metternich.
1838: S-a născut în satul Pitaru, din judetul Dambovita, Nicolae Grigorescu, pictor român, membru al Academiei, autor a peste 6.000 de lucrări de valoare pentru arta plastica romaneasca, creator de peisaje si portrete.
N.Grigorescu – autoportret
Dupa ce tatal sau a decedat, familia lui s-a stabilit in Bucuresti. Inca de copil a fost luat ca ucenic in atelierul pictorului ceh Anton Chladek, unde a deprins primele notiuni legate de imbinarea culorilor si proportii.
Pana in 1850, a stat langa artistul ceh, pictand icoane pentru bisericile din Baicoi si manastirea Caldarusani.
Sase ani mai tarziu s-a apucat sa picteze diverse lacase de cult, printre care biserica noua a manastirii Zamfira din Prahova si cea a manastirii Agapia.
A reusit sa isi demonstreze talentul, iar la interventia lui Mihail Kogalniceanu, a primit o bursa la Paris. A inceput sa studieze la Scoala de Belle-Arte in 1861, insa nu si-a finalizat studiile preferand sa invete alaturi de maestri de la Barbizon.
A expus la Expozitia Universala gazduita de capitala Frantei in 1867, iar zece ani mai tarziu a insotit Armata in Razboiul de Independenta ca pictor de front.
A incetat din viata in anul 1907, la Câmpina.
1842: A avut loc debutul literar al lui Dimitrie Bolintineanu in “Curierul de ambe sexe” condus de Ion Heliade Radulescu, cu poezia “O fata tanara pe patul mortii”.
Dimitrie Bolintineanu (n. 14 ianuarie 1819, Bolintin-Vale — d. 20 august 1872, București), a fost un poet român, om politic, diplomat, participant la Revoluția de la 1848.
1845: S-a născut Ilia Mecinikov, biolog rus, laureat al Premiului Nobel pentru medicina (d. 15 iulie 1916) , microbiolog, imunolog, anatomist și zoolog rus, cunoscut pentru cercetările sale de pionierat în domeniul sistemului imunitar, pentru cercetările sale în domeniul fagocitozei și pentru descoperirea tratamentului holerei.
La invitatia savantului francez Louis Pasteur a condus un mare laborator in institutul recent infiintat de acesta la Paris. Mecinikov a ramas acolo pana la sfarsitul vietii sale .
La 15 mai 1848, stil nou (3 mai 1848, stil vechi), începea în Transilvania, Marea adunare naţională de la Blaj, cu participarea a 40 000 oameni, preponderent ţărani.
Adunarea a avut loc pe Cîmpia Libertăţii, fiind prezidată de episcopii Ioan Lemeni și Andrei Șaguna.
|
|
Andrei Șaguna (n.1808 – d.1873), mitropolit ortodox al Transilvaniei
|
Ioan Lemeni (n.1780-d.1861), episcop român unit al Episcopiei de Făgăraș și Alba Iulia |
Participantii au ales un Comitet Național, din care făceau parte Avram Iancu (venit la adunare cu 10 000 de moți), Andrei Mureșanu (1816-1863, autorul poeziei Un răsunet / Deșteaptă-te române, devenită după 1989 imnul de stat al României), Simion Bărnuțiu, Alexandru Papiu Ilarian, August Treboniu Laurian, Timotei Cipariu etc.
Marea adunare națională de la Blaj a fixat programul social-politic (burghezo-democratic) al revoluţiei din Transilvania. Programul revendica, în cele 16 articole, următoarele:
-
dreptul românilor de a fi reprezentaţi în dietă;
-
dreptul de a folosi limba română în legislaţie şi administraţie;
-
emanciparea bisericii ortodoxe române de sub jurisdicţia mitropoliei sîrbeşti;
-
desfiinţarea iobăgiei;
-
desfiinţarea breslelor;
-
libertatea cuvîntului şi a tiparului;
-
asigurarea libertăţii personale şi a întrunirilor;
-
înarmarea poporului şi înfiinţarea gărzii naţionale;
-
libertatea industriei şi a comerţului;
-
învăţămînt de toate gradele în limba română;
-
impozit proporţional cu veniturile;
-
etc.
Ideea centrală a Programului Marii adunări naţionale de la Blaj era „Naţiunea română se declară şi se proclamă ca naţiune de sine stătătoare…”.
1858: A fost inaugurata Opera Regală din Londra, Covent Garden.
1859: S-a născut la Paris, Franța, fizicianul Pierre Curie, laureat al Premiului Nobel; ( d.19 aprilie 1906,Paris, Franța).
A fost un fizician francez, pionier în studiul radioactivității, laureat (împreună cu Antoine Henri Becquerel și Marie Curie) al Premiului Nobel pentru Fizică în 1903.
Printre alte contribuții științifice remarcabile, Pierre Currie a descoperit în 1880 împreună cu fratele său, Jacques Curie, efectul piezoelectric .
1861: S-a deschis la Bucuresti, prima scoala româneasca de medicina veterinară.
1863: La inițiativa împăratului Napoleon al III-lea se deschide Salon des Refusés unde se pot vedea Dejunul pe iarba de pictorul Édouard Manet și Fata în alb de James McNeill Whistler, care sunt percepute de public ca fiind scandaloase.
1864: După secularizarea de către guvernul lui Alexandru Ioan Cuza a averilor mănăstirești din Principatele Unite, țarul rus Alexandru al II-lea a aprobat propunerea Consiliului de Miniștri de a încredința administrației Basarabiei vânzarea la licitație a tuturor moșiilor aflate în această provincie, care aparțineau mănăstirilor românești din dreapta Prutului.
1868: A avut loc Pronunciamentul de la Blaj, prin care s-a cerut autonomia Transilvaniei și repunerea în vigoare a legii prin care limba română a fost declarată limbă oficială în Transilvania, alături de maghiară și germană.
Adunarea de la Blaj, organizata cu prilejul aniversării a două decenii de la Revoluția din 1848-1849, s-a protestat față de dualismul austro-ungar și desființarea autonomiei Transilvaniei.
1873: La Heidelberg, Germania se stinge din viață la varsta de 53 de ani, Alexandru Ioan Cuza, domnitor al Moldovei şi al Valahiei, domnitor al Principatelor Unite, cel care a pus bazele naţionalităţii româneşti.
Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Munteniei (Valahiei), domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei
Alexandru Ioan Cuza se trăgea dintr-o veche familie de moldoveni, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. S-a nascut la Barlad, a studiat la Iasi, dupa care a plecat la Paris sa isi desavarseasca studiile, unde s-a inscris la Facultatea de Medicina, iar mai apoi la Drept.
Cuza a participat activ la mişcarea revoluţionară de la 1848 din Moldova şi la luptat pentru unirea Principatelor. La 5 ianuarie 1859, Cuza a fost ales domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie 1859 şi al Munteniei (Valahiei), înfăptuindu-se astfel unirea celor doua ţări române.
Devenit domnitor, Cuza a dus o susţinută activitate politică şi diplomatică pentru recunoaşterea unirii de către puterea suzerană şi puterile garante şi apoi pentru desăvîrşirea unirii Principatelor Române pe calea înfăptuirii unităţii constituţionale şi administrative, care s-a realizat în ianuarie 1862, când Moldova şi Valahia au format un stat unitar, adoptînd oficial, în 1862, numele de România, cu capitala la Bucureşti, cu o singură adunare şi un singur guvern.
A initiat un program de reforme, sustinut de marele om politic Mihail Kogalniceanu, sef al Guvernului. In timpul sau au fost emise legile agricole care au dus la secularizarea averilor manastiresti, a fost adoptat noua Constitutie si s-au elaborat Codul civil si Codul penal, s-a instituit obligativitatea invatamantului primar etc.
A fost nevoit sa abdice in 11 februarie 1866, in locul sau fiind adus Carol de Hohenzollern. S-a stins din viata, in exil, la Heidelberg in anul 1873, ramasitele sale pamantesti fiind aduse in tara si inhumate la Ruginoasa.
Detalii… Alexandru Ioan Cuza, domn al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei.
1877: A apărut, la București, până la 14 iunie 1889, cotidianul politic şi literar “România libera”, ziar politic si literar, aflat sub conducerea lui Dimitrie August Laurian
1886: A murit poeta americană Emily Dickinson; (n. 1830).
1890: S-a născut scriitoarea americană Katherine Anne Porter; (d. 1980).
1891: S-a născut romancierul şi dramaturgul rus Mihail Bulgakov; (d. 1940).
Mihail Bulgakov a fost un romancier și dramaturg sovietic de origine ucraineană, care a cunoscut din plin persecutiile si interdictiile regimului stalinist.
În 1933 se dă citire, pentru prima dată, în public, romanului care l-a făcut celebru, Maestrul și Margareta, romanul fiind publicat pentru prima dată în Rusia în 1966-1967. A cerut de multe ori pașaport pentru plecarea temporară în străinătate dar a fost refuzat.
Piesa Batum, despre tinerețea revoluționară a lui Stalin, ea fost inclusă în repertoriul Teatrului Academic, pentru ca apoi sa fie respinsă de însuși Stalin.
La 10 martie 1940, la capătul unor grele suferințe, Bulgakov moare la locuința sa. Ultimele corecturi la romanul Maestrul și Margareta le face in 1940, pe patul de moarte. Fiind orb, dicteaza modificările până în ultima zi a vieții sotiei sale Maria Sergheevna, care i-a servit de altminteri ca model pentru personajul Margareta.
Ramane in istoria literaturii pentru lucrari ca: romanul Maestrul și Margareta ; Inimă de câine, culegere de nuvele; Garda Albă, roman.
1891: Publicarea enciclicei Rerum Novarum a Papei Leon al XIII-lea, prima enciclică socială care a analizat realitatea socială din punct de vedere evanghelic, încercând să găsească în ea soluţii adecvate, pornind de la aceeaşi perspectivă.
S-a bazat astfel pe Sfintele Scripturi şi pe tradiţia Bisericii pentru a propune soluţii la lucrurile noi care apăreau.
În felul acesta, el a introdus o metodologie care a devenit repede caracteristică a învăţăturii sociale a Bisericii: „Rerum Novarum a tratat problema muncitorilor cu o metodă care va deveni o paradigmă permanentă pentru dezvoltările următoare ale doctrinei sociale”
În Enciclica Rerum Novraum se condamna atât socialismul, cât și excesele liberalismului, accentuându-se ideea că munca nu poate fi prestată cu adevărat, dacă nu există demnitate și dacă muncitorii nu se bucură cu adevărat de anumite drepturi.
Foto: Papa Leon al XIII-lea
Două pasaje sunt esențiale în înțelegea enciclicei Rerum Novarum:
Munca exercitată de clasa muncitoare, exercițiul vocațiilor, și capacitatea de a exersa diverse meserii de la cultivarea pământului până la practicarea comerțului, este indispensabilă.
Cooperarea lor este atât de importantă încât se poate spune că activitatea exercitată de muncitori poate ajuta statul să se imbogățească.
Astfel, ar fi just, ca interesele clasei muncitoare să fie apărate de către administrație, pentru ca aceia care contribuie cel mai mult la dezvoltarea economică să se bucure de beneficiile pe care le creează.
( Rerum Novarum 34)
Dreptul la proprietate privată este derivat din natură, nu din om. Statul are dreptul de a controla folosirea acestui drept pentru binele comun, dar în niciun caz nu trebui să-l suprime.
Statul ar fi nedrept dacă folosind impozitele și taxele ar lua mai mult de la proprietar decât i se cuvine.
1909: S-a născut actorul britanic de film James Mason; (d. 1984).
1915: S-a născut Paul A. Samuelson, economist american, laureat al Premiului Nobel.
1938: Savantul român Gheorghe Marinescu a încetat din viață.
Dr.Gheorghe Marinescu (n. 28 februarie 1863, București – d. 15 mai 1938, București), a fost un medic neurolog român, profesor la Facultatea de Medicină din București, membru al Academiei Române, fondatorul Școlii Românești de Neurologie.
In 1898, cu ajutorul operatorului Constantin M. Popescu, realizează primul film științific din lume: „Tulburările mersului în hemiplegia organică”.
1940: A fost inaugurată linia aeriană București-Sofia-Atena.
1940: În Statele Unite au fost pentru prima dată comercializați ciorapii de nylon.
1940: După lupte grele, trupele olandeze slab pregătite și slab echipate se predau Germaniei naziste , marcând începutul celor cinci ani de ocupație germană în Olanda.
1940: S-a născut la Gheorgheni, în județul Harghita, exploratoarea Maria Uca Marinescu, sportivă de performanță și pedagog, prima femeie care a ajuns la cei patru poli ai pământului (și cei magnetici) și prima sexagenară din lume care a atins pe schiuri, într–un singur an calendaristic (2001), cei doi poli ai Pământului.
A fost prima româncă explorator care a ajuns în Antarctica.
A vizitat peste 100 de țări de pe toate meridianele Pământului, din Carpați în Caucaz, din Balcani în Alpi, din Himalaia în Kilimanjaro, din Groenlanda și Canada în Patagonia și în Țara de Foc, acolo unde – dintre români – numai inginerul explorator Iuliu Popper și biologul Emil Racoviță, au mai fost până atunci; a ajuns și la Polul Frigului (- 71,2 grade Celsius, Yakuția-Oymyakon, Rusia, 2015)
Ea a deținut funcția de președinte a Comisiei de Sport și Mediu din cadrul Comitetului Olimpic Român.
Ca o recunoaștere a meritelor excepționale, la data de 15 iulie 2002, președintele României i–a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Ofițer.
1943: Stalin a dizolvat Cominternul. A fost un gest împăciuitor față de Puterile Aliate.
NKVD-ul din Moscova a trimis un mesaj către toate agenturile sale pe 12 septembrie 1943, care scotea clar la lumină legătura dintre NKDV, pe de-o parte, și Comintern și partidele comuniste, pe de alta. În acest mesaj se dădeau instrucțiuni detaliate despre folosirea surselor de informații din interiorul partidelor comuniste după desființarea Cominternului.
După dispariția Cominternului în 1947 a fost format Biroul Comunist de Informații – Cominform, un înlocuitor al Cominternului.
Era o rețea formată din partidele comuniste din Bulgaria, Cehoslovacia, Franța, Italia, Iugoslavia, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică. A fost dizolvat în 1956.
Cu toate că partidele comuniste de obediență moscovită nu mai aveau o organizație internațională care să le unească, ele continuau să aștepte indicații de la Partidul Comunist al Uniunii Sovietice și se întâlneau periodic la Moscova.
Cea mai importantă întâlnire dintre acestea a avut loc în 1962, când ruptura chino-sovietică a devenit cunoscută pentru prima oară.
De asemenea, a existat o coordonare strânsă a acțiunilor sovietice și a partidelor comuniste din Pactul de la Varșovia.
1945: Ultima bătălie din Europa în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc la în Slovenia, lânga orașul sloven Prevalje.
1948: Incepe primul Razboi arabo-israelian. Odată cu incheierea mandatului britanic in Palestina, Egiptul, Transiordania (Iordania), Siria, Libanul, Irakul si Arabia Saudita ataca Israelul.
Războiul s-a încheiat cu un armistițiu semnat în 1949 între Egipt, Iordania, Liban, Siria si Israel, care nu a fost urmat de tratate de pace și nu a pus capăt conflictului arabo-israelian.
1955: Prima ascensiune a vârfului Makalu, al cincilea vârf ca înălţime din lume.
1957: Marea Britanie testeaza prima bomba cu hidrogen in insula Malden, din Oceanul Pacific, dispozitivul nu explodeaza asa cum trebuie.
1958: URSS lansează satelitul artificial Sputnik 3.
1960: Uniunea Sovietică a lansat satelitul Sputnik 4, un prototip pentru nava spațială Vostok, prima cu care un echipaj uman urma să fie trimis în spațiu.
1963: Gordon Cooper devine primul astronaut american care petrece mai mult de o zi în spațiu.
1970: Celebrul grup de muzică pop britanic The Beatles a lansat albumul de succes intitulat Let It Be, în Statele Unite ale Americii.
1972: Insula Okinawa revine sub administratie japoneză, după ce din 1945 se aflase sub controlul armatei americane.
1972: În localitatea Laurel din statul american Maryland, un atentator pe nume Arthur Bremer, trage asupra guvernatorului statului Alabama, George Wallace, în timp ce acesta se afla în campanie pentru a deveni președinte.
Wallace va rămâne paralizat pe viață.
1988: După opt ani de lupte sângeroase, armata sovietică înfrântă de rezistența națională afgană, începe să se retragă din Afganistan.
2004: Josh Findley a calculat cel mai mare număr prim cunoscut până la această dată, 224036583 − 1.
Numărul conţine şapte milioane de cifre.
2010: Tânăra australiană Jessica Watson (născută la 18 mai 1993), a finalizat la vârsta de 16 ani ocolul solitar al lumii cu o ambarcațiune.
Pornind din orasul australian Sydney la 18 octombrie 2009, Watsona traversat Ecuatorul în Oceanul Pacific si a traversat apoi Oceanul Atlantic și Oceanul Indian.
Ea a revenit la Sydney, la 15 mai 2010, cu trei zile înainte de ziua ei de nastere.
În semn de recunoașterea realizarii sale, a fost numita in 2011 ” Tanara australiana” a anului, iar în anul următor i-a fost atribuita Medalia Ordinului Australian.
2014: A decedat Jean-Luc Dehaene, politician belgian, prim-ministru al Belgiei; (n. 1940).
2015: A decedat la vârsta de 89 de ani, legendarul cântăreț american de blues, BB King.
S-a lansat in muzica in 1940 si a avut la activ peste 50 de materiale discografice si 15000 de concerte,fiind considerat cel de-al treilea cel mai bun chitarist al timpurilor noastre.
Pentru realizarile sale a primit 14 premii Grammy si o multime de alte distinctii.
2016: A decedat la Paris, astrofizicianul francez André Brahic; (n. 30 11.1942, Paris).
A studiat sub îndrumarea lui Evry Schatzman, considerat pionierul astrofizicii în Franța, apoi și-a făcut teza de doctorat sub conducerea lui Michel Hénon, un specialist în dinamică stelară.
Lucra la rolul coliziuni norilor în formarea galaxiilor când a realizat ca modelul se poate aplica la inelele lui Saturn. După doctorat, a devenit profesor la Universitatea Paris-VII.
În anul 1981, s-a alăturat echipei de cercetători care analiză rezultatele și imaginii furnizate de programul Voyager.
Trei ani mai târziu, împreună cu Françoise Roques și Bruno Sicardy, a propus un program pentru Observatorul La Silla care a condus la descoperirea inelelor lui Neptun.
A identificat și trei arcuri în inelul exterior, Adams, pe care le-a numit Libertate, Egalitate și Fraternitate, după deviza națională a Franței. Începând din 2004 a lucrat și cu echipa programului Cassini-Huygens.
2018: A încetat din viață popularul comentator sportiv Cristian Țopescu, una dintre marile figuri ale jurnalismului din România; (n. 1937).
A participat la şase ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară şi patru ale Jocurilor Olimpice de iarnă, realizând mii de transmisiuni în direct de la Jocurile Olimpice, Campionate Mondiale şi Europene etc.
2018: Lucrarea La Jeune Fille Sophistiquée („Tânăra fată sofisticată”) a lui Constantin Brâncuși s-a vândut la casa de licitații Christie’s din New York cu suma de 71 de milioane de dolari, stabilind un nou record pentru artistul român
Sculptura La Jeune fille sophistiquée (Portret de Nancy Cunard), concepută la Paris în 1928 și turnată în alamă lustruită în 1932, provenea din colecția lui Elizabeth Stafford, care, împreună cu soțul ei Frederick Stafford, a achiziționat această operă direct de la Brâncuși, în timpul unei vizite la studioul său în 1955.
Puritatea liniei lui Brancusi reda frumusețea rece a lui Nancy Cunard, un mecena al artiștilor și scriitorilor din Paris între cele două războaie mondiale.
Genialul sculptor român a întâlnit-o pentru prima dată pe Nancy Cunard în 1923, prin intermediul poetului dadaist originar din România, Tristan Tzara.
Această iconoclastă, care ignora deschis granițele sexuale, rasiale și de clasă, l-a impresionat pe Brâncuși văzănd-o ca pe o întruchipare a anilor secolului XX.
„Totul în modul în care s-a comportat”, a arătat cu adevărat cât de sofisticată era.
Cunard nu a pozat niciodată pentru Brâncuși și, de fapt, nici nu a aflat decât mulți ani mai târziu că Brâncuși sculptase o statuetă care îi purta numele.
15 mai este :
Ziua latinităţii.
Al XIX-lea congres al Uniunii Latine, întrunit la Paris în zilele de 13 şi 14 decembrie 2000, a decis să aniverseze convenţia constitutivă a Uniunii Latine, semnată la Madrid la 15 mai 1954.
Astfel, cele 36 de state membre ale organizaţiei au ales să declare data de 15 mai ca Zi a Latinităţii, dată care „marchează începutul unei perioade în care statele latine au creat mecanisme care să permită protejarea bogăţiei culturale a lumii latine, ale cărei moştenitoare sunt, pentru a o proiecta mai eficient în viitor”.
De atunci, statele organizează în jurul acestei date diferite manifestări pentru „a promova conştiinţa identităţii culturale comune popoarelor de origine latin㔺i a medita asupra valorilor culturale şi lingvistice proprii întregii comunităţi latine.
Guvernele, organismele internaţionale, organizaţiile neguvernamentale care împărtăşesc valorile latinităţii se asociază la această festivitate.
Una din limbile oficiale ale organizaţiei, alături de franceză, italiană, portugheză, spaniolă şi catalană, este limba româna.
– Ziua internaţională a familiilor și Ziua familiei române (din 1994).
– In România este Ziua medicului veterinar.
CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
Sfântul Pahomie cel Mare
Sfântul Pahomie s-a nascut in Tebaida de Jos (Egipt) si a trait in timpul imparatului Constantin cel Mare (306-337). Ca soldat a luptat in armata imparatului Constantin, in faimoasa batalie impotriva lui Maxentiu.
In vremea aceea era pagan. Primeste Botezul si se retrage in pustia Tebaidei, alaturi de pustnicul Palamon.
Dupa zece ani de nevointe ajunge in Tabenisi, unde un inger i s-a infatisat inainte imbracat in rasa de schimonah si i-a daruit o tablita pe care se afla inscrisa pravila unei manastiri cu viata de obste.
Acest inger i-a poruncit sa intemeieze o astfel de manastire chiar in Tabenisi. Zideste multe chilii, si prin lucrarea Sfantului Duh ele vor ajunge sa fie locuite de monahi.
Numarul monahilor sporeste, incat Pahomie este nevoit sa mai intemeieze alte sase manastiri.
Numarul ucenicilor lui a ajuns aproape la sapte mii. Daca Sfantul Antonie cel Mare este socotit a fi intemeietorul vietii pustnicesti, Sfantul Pahomie este considerat intemeietorul vietii manastiresti de obste.
A trecut la cele vesnice in anul 348, in varsta de 74 de ani. A fost ingropat in manastirea ctitorita de el.
Menționam ca si metaniile (plecaciune pâna la pământ sau ingenunchere si ridicare insotita de semnul Sfintei Cruci și de o rugăciune) sunt atribuite Sfântului Pahomie cel Mare.
Bibliografie (surse) :
-
Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
-
Crestin Ortodox.ro;
-
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;
-
emaramures.ro;
-
Wikipedia.ro.
-
Rador.ro
VIDEO: ASTAZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY
Scriitorul și jurnalistul de război sovietic Vasili Grossman spune adevărul despre regimul de ocupație român din Transnistria în timpul celui de – Al Doilea Război Mondial
Foto: Scriitorul și jurnalistul de război sovietic Vasili Semionovici Grossman, (n. 12 decembrie 1905 – d. 14 septembrie 1964).
Vasilii Grossman – Un martor al asasinatelor din Transnistria puțin cunoscut:
„Regimul de ocupație a Transnistriei sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației”
Născut într-o familie de evrei din Ucraina, pe atunci aflată în componența Imperiului Rus, Vasilii Grossman s-a specializat mai întâi în meseria de inginer chimist la Universitatea de Stat din Moscova, câștigând pseudonimul Vasya-chimik (Vasya chimistul) în timpul anilor de studenție.
După absolvire și-a luat o slujbă la Donețk în bazinul Donbas, pentru ca mai apoi în anii ’30 să-și schimbe cariera și să scrie cu normă întreagă sau să publice o serie de povestiri scurte și mai multe romane.
La izbucnirea celui de-al doilea război mondial, a fost angajat pe post de corespondent de război de către ziarul Armatei Roșii, Krasnaya Zvezda.
Iată și consemnarea pe care o face marele romancier Vasilii Grossman, în calitate de corespondent de front la fața locului, la Odessa, la câteva zile după ce românii părăsiseră Transnistria:
„Regimul de ocupație a Ucrainei de sud-vest (Transnistria adică – n.a.) sub români a fost aproape plăcut în comparație cu tratamentul german al populației.”
Același autor indică cu precizie și numărul evreilor uciși, precum și identitatea asasinilor:
„Darea de seamă a secretarului OBCOM, Riasents: Domanevka a fost locul în care evreii au fost executați. Ei au fost duși acolo de poliția ucrainiană. Șeful poliției din Domanevka a ucis el însuși 12.000 de oameni.
În noiembrie 1942, Antonescu a emis legi care dădeau drepturi evreilor. Execuțiile în masă care au avut loc în cursul anului 1942 au fost oprite. Șeful poliției din Domanevka și opt din cei mai apropiați colaboratori au fost arestați de români, duși la Tiraspol și trimiși în judecată.
Crime a făcut și procurorul public (din Domanevka), un jurist rus din Odessa, care ucidea opt sau nouă oameni pe zi ca să se distreze.
Aceasta se numea pentru el ”să mergem la împușcat”. Ei ucideau oameni în grupuri separate.(…) Dar până a fost publicat ordinul lui Antonescu, doar 380 de evrei din Odessa au mai putut părăsi Domanevka și patruzeci de copii care se aflau în creșă. Numărul total al evreilor din Odessa executați în Domanevka a fost aproape 90.000 de oameni. Cei care au supraviețuit au primit ajutor de la Comitetele evreiești din România.”
Același autor explică și sălbăticia cu care ucrainienii s-au dedat la acest cumplit carnagiu – 90.000 de victime: ucrainienii îi considerau pe evrei vinovați de înfometarea Ucrainei în anii ’30, când au pierit aproape 7 milioane de țărani ruși și ucrainieni!
„În 1932, zece ani după războiul civil, campania dusă de Stalin împotriva chiaburilor și pentru colectivizarea forțată a agriculturii a provocat o mare foamete și moartea a șapte milioane de oameni.(…) Agenții staliniști au răspândit zvonul că evreii au fost de vină pentru această foamete. Acest factor ar putea explica mai târziu entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor.”
Așadar: „entuziasmul cu care ucrainienii i-au ajutat pe germani la masacrarea evreilor.” Niciun cuvînt despre implicarea românilor în aceste crime oribile!”, scrie Ion Coja.
***
Notă Glasul.info :
Cunoscând sensibilitățile istorice și controversele care-i încaieră până și pe istorici cu privire la administrația românească din Transnistria, nu ai cum să nu te întrebi ce se ascunde în spatele unei asemenea afirmații precum că regimul … “sub români a fost aproape plăcut”.
Mai ales că mărturia vine din partea unui evreu, pe deasupra și corespondent de război pentru Armata Roșie, deci un om foarte bine informat.
Este de asemenea cunoscut un alt caz în care propaganda bolșevică a încercat decenii la rând să dea vina pe România pentru o crimă barbară pe care o săvârșiseră chiar sovieticii: un submarin sovietic a omorât 800 de evrei români care emigrau în Palestina.
Toți pasagerii, cu excepția unuia singur, s-au înecat.După război, în Marea Neagră în apropierea coastelor românești, a fost descoperită de o echipă mixtă româno-olandeză, epava submarinului sovietic SC-213, din sub-clasa Shchuka , dat dispărut în timpul celui de-al doilea război mondial, cel care torpilase în data de 24 februarie 1942 nava Struma.
După ce vreme îndelungată autoritățile sovietice au negat cu obstinație crima, aruncând vina asupra României, conducerea Flotei URSS a recunoscut vina pentru scufundarea acelei nave de pasageri, punând tragedia pe seama unei regretabile erori…
Aflați mai multe accesând: