CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 14 MAI. VIDEO


 

 

 

 

 

 

14 mai, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Anul 964: A decedat Papa Ioan al XII-lea; (n. cca. 937).

 Ioan al XII-lea (Octavian de Spoleto, n. 937 sau 939), a fost papă al Romei din 16 decembrie 955,  până la demiterea  lui in data de  4 decembrie  963, pentru motivul de „nedemnitate”.

 

 

 

 

 

 

 

 

Este considerat singurul papă care a obținut această funcție ca adolescent si a fost primul pontif care a uns împărat un  principe  german .

Papa Ioan a avut parte de o moarte violentă, fiind  ucis  potrivit unor relatari  cu un ciocan de către un soț  înșelat tocmai în timp ce făcea amor cu nevasta acestuia, o  nobilă din Roma.

După decesul lui Ioan, a fost  ales papă  Benedict al V-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

 1316: S-a născut impăratul Imperiului romano-german Carol al IV-lea; (d. 29 noiembrie 1378).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu.

A organizat statele imperiului sub forma unor confederații pacifiste, în care orașele imperiale aveau un rol important.

A reușit să obțină dominația imperială asupra frontierelor estice printr-o succesiune de tratate cu Habsburgii , prin cumpărarea Brandemburgului și prin asigurarea vasalității statelor cruciate din Prusia și Livonia.

În timpul domniei sale a fost adoptată Bula de Aur, textul constituțional fundamental al Sfântului Imperiu Roman de natiune germana.

În anul 1348 a întemeiat Universitatea din Praga, prima universitate din Europa Centrala. Universitatea se numește și astăzi  ” Unicersitatea Carolina” , în amintirea sa.

 

 

 

 

 

 

 

1553: S-a născut  Margaret de Valois, regină a Franţei şi Navarrei, soţia lui Henric al IV-lea (d. 161).

 

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Margaret de Valois

 

 

 

 

Margareta de Valois (d. 27 mai 1615, Paris), cunoscută și sub numele de Regina Margot, a fost mai întâi regină a Navarrei, apoi regină a Franței și ducesă de Valois.

Era  fiica lui Henric al II-lea al Franței și a Caterinei de Medici si aparținea ramurii Valois- Angoulême din dinastia Capețienilor. Trei din frații săi au devenit regi ai Franței: Francisc al II-lea, Carol al IX-lea și Henric al III-lea. Sora sa, Elisabeta de Valois, va deveni cea de-a treia soție a regelui Filip al II-lea al Spaniei.

Prin căsătoria cu Henric al III-lea de Navarra (care mai târziu va deveni rege al Franței cu numele de Henric al IV-lea) , Margareta devine regină a Navarrei.

Căsătoria, care trebuia să celebreze reconcilierea dintre catolici și hughenoți, va fi umbrită de masacrul din noaptea Sfântului Bartolomeu și de dezordinile religioase ce reîncep. Episodul descris în Marea Cronică (La Grande Chronique), a fost folosit ca sursă de documentare pentru scriitorii secolului al XIX-lea.

După moartea fratelui său, Henric al III-lea al Franței, ea rămâne ultimul vlăstar al ramurii de Valois.

Latinistă excepțională, de o inteligență sclipitoare, a jucat un rol semnificativ în viața culturală de la curte, mai ales după întoarcerea din exil în 1605.

A trăit  în exil, la Auvergne, aproape douăzeci de ani (1586-1605), perioadă în care și-a scris memoriile.

Contemporanii săi au recunoscut că dintre toți copiii Caterinei de Medici, Margareta era singura care avea frumusețe (a fost supranumită „perla Valois”), sănătate (a trăit cel mai mult dintre toți membrii familiei Valois), inteligență și energie.

 

 

 

 

 

 

1536: Umanistul, istoriograful și omul  politic de origine  română Nicolaus Olahus  (n. 10 ianuarie 1493, Sibiu — d. 15 ianuarie 1568, Pojon, astăzi Bratislava), editează lucrarea istorică “Hungaria”, pe care a redactat-o  la Bruxelles, în care tratează printre altele  despre latinitatea poporului român şi a limbii române.

 

 

 

 

 

Oameni care au fost… Umanistul și istoricul Nicolaus Olahus -

 

 

 

A fost  prima abordare în scris de către un român, a unităţii de neam şi a originii latine comune a muntenilor, ardelenilor şi moldovenilor.

 

 

 

 

 

 

1608: Este fondată în Auhausen,  Uniunea protestantă,  o coaliţie a protestantilor germani,  formata  după ce împăratul  Maximilian I de Bavaria a  restabilit romano-catolicismul  în Donauwörth .

Principii  protestanti reuniti la Auhausen , lângă Nördlingen  au  format o Ligă militara sub conducerea lui Frederick al IV-lea  de Palatinat.

Ca răspuns, o Liga Catolică a fost constituita  în anul următor, în frunte cu ducele Maximilian al Bavariei.

 

 

 

 

 

 

 

 

1610: Moare asasinat de un fanatic religios regele Henric al IV-lea al Franţei; (n. 1553).

 

 

 

 

 

Craniul regelui francez Henric IV, gasit in casa unui pensionar ...

 

 

1643: A murit Regele Ludovic al XIII-lea al Franţei; (n.27 septembrie  1601).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1643: Ludovic al XIV-lea, supranumit „Regele Soare”, devine rege al Frantei la varsta de 4 ani, dupa moartea tatalui sau, Ludovic al XIII-lea.

 

 

Portrait officiel de Louis XIV | Histoire et analyse d'images et ...

 

 

 

 

Ludovic al XIV-lea (1638 -1715), rege al Franţei  intre anii  1643 – 1715.

 

 

 

 

 

1771: S-a nascut Robert Owen, reformator social si filantrop englez.  

 

 

 

 

 

 

A picture of Robert Owen

 

 

 

 

 

Robert Owen (decedat pe 17 noiembrie 1858) a fost unul dintre fondatorii socialismului şi a mişcării cooperatiste.

A  incercat sa infiinteze in Marea Britanie si apoi in SUA, comunitati cooperatiste, dar acestea au esuat. 

 

 

 

 

 

 

 

1796: Medicul britanic Edward Jenner efectueaza prima vaccinare antivariolica reușită (dupa ce a descoperit modalitatea de a crea la om imunitatea fata de variola), punand bazele imunologiei moderne. 

 

 

 

 

 

 

 

 edward_jenner_2_pd

 

 

 

 

 

1811: Statul sud american Paraguay își câstigă independența față de Spania.

 

 

 

 

 

 

 

1812: S-a născut scriitorul şi omul politic Costache Negri, fruntaş al mişcării unioniste din Moldova; (d. 28 septembrie 1876).

 

 

 

 

 

 

În 1834, a fost trimis pentru studii în  Franta si Italia. S-a întors în Moldova la sfârșitul anului 1841, iar in anul 1842, era Venerabilul unei loji masonice  din Barlad.

 Izbucnirea revolutiei de la 1848 l-a găsit pe Negri la Paris , unde s-a înscris ca voluntar în gărzile revoluționare și a prezentat guvernului francez noul tricolor românesc.

În martie 1848 i s-a interzis să se întoarcă în Moldova, dar împreună cu un grup de exilați moldoveni a reușit să ajungă la Brașov. Acolo a luat parte la întocmirea declarației de principii din mai 1848 și a proclamației de demitere a domnitorului  moldovean Mihail Sturza.

În 1855, a fost trimis ca delegat al domnitorului  Grigore Alexandru Ghica la Constantinopol și la Viena  pentru a susține Unirea Principatelor Române.

În 1856 a făcut parte din Comitetul Unirii, la Iași, iar în 1857 a fost ales deputat și vicepreședinte al Adunarii Ad Hoc , convocate prin hotărârea Congresului de Pace de la Paris, 1856.

Negri a fost de mai multe ori îndemnat să candideze la tron, dar a refuzat de fiecare dată, cu o integritate morală ce nu pare a mai fi fost întâlnită în politica românească.

În 1859 a fost trimis la Constantinopol, ca reprezentant al țărilor unite pentru a obține recunoașterea stării de lucruri creată prin votul de la 24 ianuarie și deci a dobândi unirea definitivă.

Prieten bun cu  Alexandru Ioan Cuza  a sprijinit toate acțiunile și reformele domnitorului Unirii. Prin misiunile pe care le-a avut peste hotare, Costache Negri poate fi socotit primul diplomat al Principatelor Române. Complotul care a dus la detronarea lui Cuza l-a determinat, ca și pe Vasile Alecsandri , să renunțe la viața politică.

S-a retras la Targu Ocna  și și-a dedicat ultimii ani ai vieții pasiunilor sale de-o viață: Numismatica  și colecționarea de tablouri.

Costache Negri decedat pe 28 septembrie 1876, iar Mormântul său se găsește la Manastirea Raducanu  din Targu Ocna , construită de către Radu Racoviță în 1664.

Mihai Eminescu a spus despre  Costache Negri ca fa fost „unul din cei mai nobili bărbați ai românilor, care reprezintă nu numai cel mai curat patriotism și caracterul cel mai dezinteresat, dar și o capacitate extraordinară, căreia-i datorăm, în bună parte, toate actele mari săvârșite în istoria modernă a românilor”.

 

 

 

 

 

1900: Se deschid Jocurile Olimpice de vara de la Paris.

 

 

 

 

 

 

 

 Au fost primele Jocuri Olimpice la care au participat si femei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1911: O  echipă de gimnaști români participă la concursul internațional de gimnastică de la Torino, Italia ( 11-14 mai), cucerind cupa de argint. Aceasta a fost  prima participare internațională a unei echipe românești.

 

 

 

 

 

 

1912:  A decedat dramaturgul suedez Johan August Strindberg; (n. 1849).

 

 

 

 

 

 

Opera sa a avut o importanta  influență asupra literaturii universale a secolului al XX-lea.

 

 

 

 

 

 

 

 

1939: Lina Medina,  o fetita din Peru, devine la varsta de cinci ani cea mai tanara mama din lume.

 

 

 

 

 

Lina Medina (născuta la 27 septembrie 1933, în Ticrapo, Peru ), este cea mai tanara mama din  istoria medicinei.

A dat naştere  unui copil  la vârsta de cinci ani, sapte luni si 17 zile. 

 Medina a fost adusa  la  spital de părinţii ei, datorită creşterii anormale a  dimensiunilor abdomenului sau.

 Iniţial s-a crezut că are o tumora, dar medicii  si-au dat seama  ca  era  în luna a saptea de sarcina.

Dr. Gerardo Lozada a luat-o la Lima, înainte de intervenţia chirurgicală, pentru a avea  confirmarea altor  specialişti  ca fetita  era însărcinată.

O lună şi jumătate mai târziu, la 14 mai 1939, ea a nascut sub anestezie prin cezariana, un băiat, care a cantarit 2.7 kg  şi a primit numele de Gerardo, dupa prenumele doctorului Lozada.

Copilul  a fost crescut crezând că  Lina este sora lui, dar la vârsta de 10 ani a aflat  că Lina este  de fapt mama lui.

Lina Medina  nu a dezvaluit niciodată  cine este  tatăl copilului si nici imprejurarile in care a ramas gravida.

  Tatăl ei a fost arestat sub suspiciunea de viol si incest, dar a fost eliberat ulterior din cauza lipsei de dovezi.

 

 

 

 

 

1940: Orasul  olandez  Rotterdam este bombardat de aviatia germana.

Bătălia pentru Olanda se termină cu capitularea acestei tari .

 

 

 

 

1944: S-a nascut George Lucas, regizor, producator american .

 

 

 

1948: Marea Britanie isi incheie mandatul in Palestina. David Ben Gurion a  citit Declarația de independență a Israelului în Sala Independenței din Tel Aviv si se constituie un guvern provizoriu. 

 

 

 

 

 

 

Fișier:Declaration of State of Israel 1948.jpg

Foto: Sala  din Tel Aviv în care s-a citit Declarația de independență a Israelului  

 

 

 

Imediat după Declaraţia de independență, Israelul a fost atacat de către statele arabe vecine, declanşându-se razboiul arabo-israelian din 1948 .

 

 

 

 

 

 1948: Noaptea de 14/15 a marcat în România ”populară” un val de arestări care viza opozanții regimului,  în special  studenţimea, organizaţiile patriotice considerate subversive, Mişcarea Legionară, dar şi Biserica, cultele religioase şi partidele politice.

În acea noapte de 14 spre 15 mai 1948 au fost arestaţi peste 10.000 de tineri, anchetaţi, ulterior condamnaţi şi repartizaţi în puşcăriile unde urma să execute fiecare condamnarea.

Arestările au continuat pe tot parcursul anului ’48, când loturi masive de oameni au fost duşi în aresturile miliţiei şi securităţii comuniste, apoi la anchete, condamnaţi şi expediați în sinistrele închisori și lagăre de muncă forțată.

Listele cu opozanţii regimului au fost întocmite cu multe luni înainte şi au fost folosite și pentru a forţa abdicarea Regelui Mihai, care a fost amenințat că în cazul în care va refuza să părăsească tronul și țara, se va trece la executarea studenților anticomuniști.

Astfel, în ziua de 30 Decembrie 1947 primul ministru, Petru Groza şi secretarul Partidului Comunist, Gheorghiu Dej au folosit în scop de şantaj politic listele cu opozanţii comuniştilor .

  Printre cei care au pătimit în temniţe se numără nume mari, ca cel al părintelui Nicolae Steinhardt, al pastorului Richard Wurmbrand, al episcopului greco-catolic Iuliu Hosu, al părintelui greco-catolic Tertulian Langa, al politicianului Iuliu Maniu, al poetului Radu Gyr şi al soţiei sale sau al lui Mircea Vulcănescu ș.a.

 

 

 

 

 

 

Prin Legea 127 / 2017, 14 mai a devenit Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.

Potrivit legii, sărbătorirea anuală a zilei de 14 mai poate fi marcată de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară, prin organizarea de comemorări oficiale, depuneri de coroane şi alte manifestări menite să cinstească memoria acestor martiri, în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

Totodată, în această zi, Societatea Română de Televiziune, Societatea Română de Radiodifuziune şi Agenţia Naţională de Presă AGERPRES vor difuza, cu prioritate, emisiuni şi materiale informative despre evenimentele petrecute în perioada prigoanei comuniste în ziua de 14 mai 1948.

 

 

 

 

 

 

 

1948: S-a inființat clubul sportiv Dinamo București.

 

 

1954: A murit generalul german de tancuri  Heinz Guderian, unul dintre comandantii armatei naziste in cel de-al doilea razboi mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

Heinz Wilhelm Guderian (n. 17 iunie 1888), a fost un teoretician militar si specialist în tancuri al armatei Germaniei naziste,

A scris mai multe lucrari  , dintre care cea mai cunoscută este intitulata Achtung – Panzer !

A deținut postul de comandant al Corpului de tancuri, comandant al armatei Panzer, Inspector-General al Trupelor Blindate, și Șef al OKH.

A avansat până la rangul de general (Generaloberst) sau general-locotenent în iulie 1940.

Deși nu a devenit niciodată Feldmareșal, Guderian este recunoscut ca unul din cei mai de seamă generali ai celui de-al doilea război mondial.

 

 

 

 

1955: Opt  ţări ale  blocului comunist  in frunte cu  Uniunea Sovietică, semneaza un pact de apărare reciprocă numit Pactul de la Varşovia .

Numit oficial „Tratatul de prietenie, colaborare și asistență mutuală” („Tratatul de la Varșovia”) semnat de Albania (retrasă în 1968), Bulgaria, Cehoslovacia, R.D. Germană, Polonia, România, Ungaria și Uniunea Sovietică, a intrat în vigoare la 5 iunie 1955.

În urma  schimbărilor politice fundamentale intervenite in Europa Centrală și de Est in anii 1989 și 1990, „Tratatul de la Varsovia” și-a încetat existenta la 1 iulie 1991.

 

 

 

 

 

1957: Moare scriitorul român Camil Petrescu, romancier, dramaturg, teoretician literar , cunoscut pentru romanele ale “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, “Patul lui Procust”, “Turnul de fildeş”, “Jocul ielelor” ; (n. 22 aprilie 1894).

 

 

 

 

 

 

 

 

Camil Petrescu  rămâne în literatura noastră unul dintre  inițiatorii  romanului modern.

Cu vădite și temeinice inclinații spre filosofie, formația spirituală a scriitorului și-a pus amprenta asupra intregii sale creații literare.

 

Detalii… Camil Petrescu, biografie.

 

 

 

 

 

 

1962: Pretendentul la tronul spaniol, Juan Carlos de Bourbon și Prințesa Sofia a Greciei se căsătoresc la Atena.

 

 

 

 

 

 

 

 

1962: S-a născut vocalistul englez de muzica pop-rock, Ian Astbury; (The Cult, The Doors).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1968: Are loc vizita oficiala in Romania socialista a presedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle.

 

 

 

 

    

 

 

 

 

 

 

1969: S-a născut actrița Cate Blanchett.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Catherine Élise „Cate” Blanchett, este o actriță și director de teatru originara din Australia, câștigătoare a numeroase premii, printre care două premii Oscar, trei Globuri de Aur, trei premii BAFTA, trei premii Screen Actors Guild, precum și un premiu pentru interpretare feminină (Volpi Cup) în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Veneția.

Între 1998 și 2010 Blanchett a fost nominalizată de cinci ori la Premiul Oscar.

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: Se constituie în Germania federală, gruparea terorista de orientare marxista intitulata Fracțiunea Armata Roșie.

 

 

File:RAF-Logo.svg

 

 

 

 

Fracţiunea Armata Roşie (în germana: Rote Armee Fraktion ),  cunoscuta la inceput ca Grupul  Baader-Meinhof , a fost una dintre cele mai violente  grupari  teroriste de stânga.  RAF a fost fondată în 1970 de către Andreas Baader , Gudrun Ensslin , Horst Mahler , şi Ulrike Meinhof  care au descris-o  ca fiind o miscare  comunista şi anti-imperialistă de ”gherilă urbană “, angajata  în rezistenţă armată împotriva a ceea ce ei consideră a fi un stat fascist.

 

 

 

 

 

 

1973: S-a născut cantăreața canadiană Natalie Jane Appleton;  (All Saints) .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1973: A fost lansată pe o orbita circumterestră, “Skylab”, prima stație spatială sub pavilion SUA.

 

 

 

 

 

1981: Cosmonautul Dumitru Prunariu este lansat in spatiul cosmic  cu nava Soiuz–40, devenind primul roman devenit primul și pana acum singurul român care a zburat  în cosmos.

Zborul a durat 7 zile, 20 de ore si 42 de minute, activitatea spatiala desfasurandu–se la bordul statiei orbitale “Saliut 6″ .

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1987: A murit Rita Hayorth, o actriță americană de film  faimoasă în anii ’40 ai secolului trecut, considerată sex simbolul acelei perioade; (n. 17 octombrie  1918)

 

 

 

 

 

 

 

 

A decedat în urma maladiei Alzheimer, la vârsta de 68 de ani.

 

 

 

 

 

1998: Este inaugurat în București, primul hotel de cinci stele din România, Athénée Palace – Bucharest Hilton, construit în 1924, modernizat și extins în 1936 si 1965.

 

 

Athenee Palace Hilton Hotel Bucuresti, Romania

 

 

 

 

 

1998:  Moare în urma unui atac de cord, celebrul cântareț si actor american de origine italiana Francis Albert “Frank” Sinatra (n. 1915) . 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se spune ca a fost înmormintat într-un costum albastru, iar apropiații i-au lăsat cateva obiecte personale– o sticla de whisky Jack Daniels, un fișic de monede de 10 cenți, un pachet de gumă de mestecat  Black Jack, un inel pe care se citea cuvântul “Dream”, un pachet de tigări Camel și o brichetă Zippo.

 

 

 

 

 

 

2002:  Preşedinţii Rusiei, Armeniei, Belarusului, Kazahstanului, Kîrgîzstanului şi Tadjikistanului, reuniţi la Moscova, au decis să transforme Tratatul de securitate colectivă din care faceau parte statele lor, într-o “organizaţie internaţională” după modelul NATO.

 

 

 

 

 

 

14 mai este:

 

 

 

 

 

 În republica sud americană Paraguay: Ziua naţională. Aniversarea proclamării independenţei (1811).

 

 

 

 

Map of Paraguay

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În Israel: Ziua naţională – Aniversarea proclamării independenţei (1948).

 

 

israel-map | Haifa, Amman, Tel aviv

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN  ORTODOX

 

 

 

 

 

 

Sfântul Mucenic Isidor

 

 

 

 

 

 

 

Sfantul Isidor din Hios

 

 

Sfântul Isidor s-a nascut in Alexandria si a fost conducator în armata impăratului Deciu (249-251).

Ostasul Iuliu este cel care ii vestește comandantului armatei ca Isidor este crestin.

Lui Isidor i s-a cerut sa renunte la credinta crestina si sa jertfeasca idolilor. Refuza, motiv pentru care i se taie limba.

In chip miraculos, chiar fara limba, Isidor Il mărturisea pe Hristos. Isidor a fost condamnat la moarte in anul 251. A primit cununa muceniciei prin tăierea capului.

 

Sfinții putneni: Iacob, Sila, Paisie si Natan

 

 

 

Pe 14 mai 2017, a avut loc la Mănăstirea Putna, proclamarea solemnă a canonizării sfintilor putneni: Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei, si a colaboratorilor sai, Cuviosii Sila, Paisie si Natan. În ședința din 6-7 iunie 2016, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât trecerea în rândul sfinților a Mitropolitului Iacob Putneanul al Moldovei, cu zi de prăznuire 15 mai, și a colaboratorilor săi, Cuvioșii Sila, Paisie și Natan, cu zi de prăznuire 16 mai.

 

 

 

 

 

Mitropolitul Iacob Putneanul a fost un mitropolit sfânt al Moldovei, un ctitor al învățământului românesc și un ales părinte duhovnicesc, care a vegheat asupra vieții monahale de la Mănăstirea Putna și așezămintele ei, Sihăstria Putnei, Sihăstria Ursoaia și așezământul din jurul Bisericii Dragoș Vodă, numit „Mănăstirea veche”, la mijlocul și în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Mitropolitul Iacob s-a născut la 20 ianuarie 1719 și, la numai 12 ani, în 1731, a intrat în viața monahală la Mănăstirea Putna. Acest tânăr cu înțelepciune de bătrân și viață aleasă a fost tuns în schima mică în 24 martie 1733 și apoi hirotonit diacon. A fost hirotonit întru preot la numai 17 ani, a fost ales egumen al Mănăstirii Putna la 25 de ani și episcop de Rădăuți la 26 de ani.

După doar cinci ani, vrednicia și râvna sa au fost hotărâtoare pentru mutarea sa în scaunul de mitropolit al Moldovei de la Iași. Între 1750 și 1760, desfășoară o intensă activitate pastorală și socială, promovează cultura și tiparul românești și veghează la traducerea de cărți folositoare de suflet.

Reușește să deschidă o tipografie, unde în 10 ani a tipărit mai bine de 15 cărți de slujbă și de învățătură în limba română. Ele s-au folosit în bisericile și în mănăstirile din toate zonele locuite de români și au fost de un deosebit folos în apărarea identității ortodoxe a românilor din Transilvania.

În 1755 tipărește Bucvarul, primul Abecedar din Moldova, iar în 1759, la propunerea lui, se înființează în satul Putna prima școală elementară rurală din Moldova atestată documentar, școală care funcționează fără întrerupere până astăzi.

În perioada dificilă a domniilor fanariote, a intervenit împreună cu ceilalți ierarhi pentru eliminarea mai multor impozite foarte împovărătoare, în primul rând a văcăritului, legând cu blestem pe domnii țării să nu revină asupra acestora. Mitropolitul Iacob a intrat astfel în conflict direct cu unii conducători politici din acei ani, renunțând în cele din urmă la scaunul mitropolitan, în anul 1760, și s-a retras la Putna.

El a refăcut mănăstirea aproape în întregime, devenind al doilea mare ctitor al ei, după Sfântul Ștefan cel Mare. În această lucrare a fost sprijinit de către monahii mănăstirii și de cei ai sihăstriilor.

În general, în lucrarea sa pastorală și misionară, Mitropolitul Iacob nu a fost singur. Doar sprijinindu-se unul pe altul, lucrându-și fiecare talantul dat de Dumnezeu, Mitropolitul Iacob și monahii putneni, între care s-au remarcat arhimandritul Vartolomei Mazereanu și Cuvioșii Sila și Natan, au reușit să scrie o pagină sfântă în istoria zbuciumatului secol al XVIII-lea din Moldova, fiind împreună-ctitori ai vieții monahale putnene.

 

 

 

 

 

Surse:

  1. Crestin Ortodox.ro
  2. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
  3. e.maramures.ro.
  4. Istoria md.
  5. Wikipedia.ro
  6. Rador.ro

 

 

 

 

VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

Publicitate

14/05/2020 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , ,

Un comentariu »

  1. A republicat asta pe Cronopedia.

    Apreciază

    Comentariu de Ioan M. | 14/05/2020 | Răspunde


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: