O ISTORIE A ZILEI DE 8 MAI. VIDEO

 

 

 

 

 

Istoricul zilei de  8 mai

 

 

 

 

 

 

 

8 mai 535: A decedat Papa Ioan al II-lea.

S-a născut la Roma, iar numele său la naștere era Mercurius.

A fost primul papă care și-a schimbat numele după alegere. Înainte de a urca pe scaunul papal,fusese preot la Basilica Sf. Clement.

A inceput pontificatul la 2 Ianuarie 533 şi a murit pe 8 Mai 535.

A fost înmormântat în Basilica Sf. Petru din Roma.

 

 

 

 

8 mai 1521: Prin Edictul de la Worms, promulgat de împăratul german Carol al V–lea, învățătura teologului Martin Luther a fost condamnată ca eretică.

 

 

 

 

 

Martin Luther, 1529 – portret de Lucas Cranach cel Bătrân – foto: ro.wikipedia.org

 

Teologul Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia – d. 18 februarie 1546), pastor și doctor în teologie, a fost primul reformator protestant ale cărui reforme au dus la nașterea Bisericii Evanghelice-Luterane.

Primele idei ale Reformei protestante au fost enunțate de Martin Luther în 1517, în calitatea sa de preot catolic și profesor de exegeză la Universitatea din Wittenberg. Excomunicarea sa din Biserica Catolică a survenit în anul 1521.

 

8 mai 1541: Conchistadorul spaniol, Hernando de Soto, ajunge la râul Mississippi şi îl denumeşte Río de Espíritu Santo.

 

 

8 mai 1653:  8 mai stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi) se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova. Următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

 

 

 

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei  

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe acel voievod, care i-a servit aproape două decenii – pe Vasile Lupu. Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie: “Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor…”.

Ţinut sub strajă la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său:“…

Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”.

La 8 mai 1653, stil nou (28 aprilie 1653, stil vechi), venit de la Camenița cu întăriri militare (cazacii ginerelui său Timuș), Vasile Lupu iese învingător asupra lui Gheorghe Ștefan la Popricani și își reîntoarce tronul Moldovei.

 

 

 

 

 

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653 

 

 

 

Prin prestigiul domnitorului Vasile Lupu pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei.

Prima sa domnie 1634-1653, pînă la venirea lui Gheorghe Ștefan, a fost relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti. „Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la „Cartea românească de învăţătură” („Cazania„) a eminentului mitropolit Varlaam, se adresa către „toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă„, arătîndu-se că s-a scris lucrarea pentru ca să „dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească„.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită „Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Gheorghe Rakoczy al II-lea gîndindu-se la tronul Poloniei, avea nevoie de un om devotat pe tronul Moldovei şi îl găsi în boierul Gheorghe Ştefan. Acesta intră în Moldova în 1653 cu ajutorul lui Ioan Kemeny din partea lui Rakoczy şi Diicul Spătarul, din partea lui Matei Basarab.

Vasile fuge peste Nistru la Cameniţa dar se întoarce în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuş şi iese învingător la Popricani, dar nu se mulţumeşte numai cu recîştigarea tronului, ci îl urmăreşte pe Gheorghe Ştefan şi în Muntenia cu gîndul de a se răzbuna pe Matei Basarab.

Este însă învins la Finta în 17 mai 1653 şi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari şi apoi la Constantinopol, unde a fost închis în Cele Şapte Turnuri.

După eliberare, încearcă zadarnic să-şi recîştige tronul, dar în 1661 moare la Constantinopol.

 

 

 

 

8 mai 1657: Oliver Cromwell, Lord Protector al Angliei din 1653, respinge coroana pe care i-o oferă Parlamentul.

 

 

 

 

 

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie 1599 – d. 3 septembrie 1658) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei.

Armata sa,a Noului Model,i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commenwealthul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658.

 

 

 

8 mai 1794: Acuzat de trădare în timpul Marii Terori din Franţa revoluţionară, genialul chimist francez Antoine Laurent Lavoisier, unul din părinţii chimiei moderne a fost judecat, condamnat şi ghilotinat, în regim de urgenţă, într-o singură zi,  

de un tribunal revoluţionar de la Paris.

 

 

Antoine Laurent de Lavoisier (1743 – 1794)  

Antoine Laurent de Lavoisier (n. 26 august 1743 –  d. 8 mai 1794) a fost un chimist, filozof și economist francez.

În 1771 s-a căsătorit cu Marie-Anne Pierrette Paulze care avea atunci 13 ani.

  Deși a fost respectat pe vremea sa, el a avut mai multe erori ştiinţifice.

De exemplu, a greșit când a spus că toți acizii conțin oxigen, însă la acea vreme nu fusese descoperit încă acidul clorhidric.

A clasificat substanțele anorganice în oxizi, baze, acizi și săruri. De asemenea, el a elaborat o listă a tuturor elementelor chimice cunoscute atunci și a enunțat legea conservării masei substanțelor.

A introdus noțiunea de element chimic și a demonstrat că tot ce ne înconjoară este compus din elemente chimice. De asemenea, a dovedit că arderile care se produc în aer au loc deoarece acesta conține oxigen. 

În timpul Revoluției franceze  a fost considerat contrarevoluționar și a fost  condamnat la moarte prin ghilotinare, fiind acuzat de “participarea într-o conspirație a dușmanilor Franței, împotriva poporului francez”.

A fost decapitat, dar după un an, cazul său a fost reluat,  Lavoisier fiind  achitat post-mortem, din lipsă de probe.

 

 

 

 

 

Foto: Executarea savantului Antoine Laurent Lavoisier 

 

 

 

 

8 mai 1828: S-a nascut Jean Henri Dunant, fondator al „Crucii Roşii”, laureat al Premiului Nobel; (d. 1910).
S-a nascut intr-o familie instarita din Geneva, in timpul adolescentei dedicandu-se studiului religiei si actiunilor umanitare, influentat fiind de parintii sai.

A avut o viata foarte zbuciumata.A facut parte din Asociatia Tinerilor Crestini, calatorind in Franta, Belgia si Olanda.
La varsta de 26 de ani, a intrat in lumea afacerilor, reusind sa aiba rapid profit. S-a dedicat actiunilor umanitare, iar in 22 august 1864 a reusit sa puna bazele Crucii Rosii cu ocazia unei conventii desfasurate la Geneva. Actul de constituire a asociatiei a fost semnat de 12 state, astfel incat de la o idee personala s-a ajuns la semnarea unui tratat international.

A fost recompensat cu premiul Nobel pentru activitatea sa. Ultimii ani din viata i-a petrecut in saracie si singuratate, stingandu-se din viata la 30 octombrie 1910.

In onoarea sa, ziua de astazi a fost declarata Ziua Internationala a Crucii Rosii.

 

 

 

8 mai 1842: A murit exploratorul francez Jules Dumont d’Urville; (n. 1790).

 

 

 

 

Foto: Jules Dumont d’Urville  

În anul 1820 participă la o expediție de cartografiere a bazinului Mării Egee.

Cu această ocazie în urmă unor săpături pe insula Melos, reușește să obțină pentru Franța statueta lui Venus din Milo. În august 1822 i-a parte la expediția în Marile Sudului ,care avea ca scop explorări botanice și hidrografice.

În anul următor cu aprobarea marinei franceze organizează propria sa expediție, pornind în februarie 1826 din Toulon spre Pacificul de Sud.

Printre altele el caută pe exploratorul francez Jean-Francois de La Perouse dispărut prin anul 1788. Între anii 1826 – 1829, explorează și cartografiază o parte din Noua Zeelanda, Insula Fiji,Noua Caledonie,Noua Guinee, Tasmania, Insulele Caroline si Celebes.

 

 

 

8 mai 1852: În Principatul Moldova a avut  loc premiera comediei Chiriţa în provincie, de Vasile Alecsandri.

 

 

8 mai 1873: A murit filosoful englez John Stuart Mill; (n. 1806).

 

 

 

John Stuart Mill, filosof englez  

A fost un filosof al epocii victoriene si unul dintre cei mai influenți gânditori liberali ai secolului XIX, care a adus contribuții la dezvoltarea utilitarismului.

 

 

8 mai 1877: În timpul săpăturilor de la Templul lui Hera conduse de arheologul german Ernst Curtius (n.2 septembrie1814- d.11 iulie 1896), a fost descoperita statuia lui „Hermes ținându-l pe micul Dionysos”. Lucrarea a fost atribuită sculptorului Praxiteles și a fost construită în jurul anului 340 î.Hr.

 

 

 

 

Foto: Statuia lui Hermes ținându-l pe micul Dionysos   

 

 

8 mai 1880: A decedat scriitorul francez Gustave Flaubert (n.12 decembrie 1821, Rouen, Franța).

 

Foto: Gustave Flaubert 

Este unul dintre cei mai cunoscuți scriitori occidentali. Cea mai importantă operă a sa , un reper pentru literatura secolului al XIX-lea , este Madame Bovary(1857). Alte lucrari importante : 1862 – Salammbô, 1870 – Educația sentimentală („L’Éducation sentimentale”), 1874 – Ispitirea sfântului Anton („La Tentation de Saint Antoine”).

 

 

 

 

8 mai 1884: S-a născut Harry S. Truman, preşedinte al SUA; (d. 26 decembrie 1972).

 

 

 

Harry S. Truman  

In timpul președenției lui Truman au avut loc bombardamentele atomice ale orașelor japoneze Hiroshima și Nagasaki, sfârșitul celui de – Al Doilea Război Mondial.

In timpul guvernarii sale s-a pus in aplicare planul Marshall de reconstrucție a Europei neocupate de sovietici si s-a declansat Războiul Rece, intre sistemele mondiale capitalist si comunist, au luat nastere Organizația Națiunilor Unite si serviciul american de spionaj CIA, și s-a declansat războiul din peninsula Coreea.

 

8 mai 1885: Trupa de operă a Teatrului Naţional din Bucureşti prezintă primul spectacol în limba română, Linda de Chamonix, de G. Donizetti.

 

 

 

 

 

Domenico Gaetano Maria Donizetti (n. 29 noiembrie 1797, Bergamo, Italia – d. 8 aprilie 1848) a fost un compozitor italian de muzică cultă și, mai ales, de operă din Bergamo, regiunea Lombardia.

Cea mai cunoscută lucrare a compozitorului italian este Lucia di Lammermoor (1835), respectiv cea mai ușor de recunoscut piesă muzicală a sa este aria muzicală, “Una furtiva lagrima” din opera L’elisir d’amore (1832).

Alături de Vincenzo Bellini și Gioacchino Rossini, Donizetti a fost unul din compozitorii de frunte ai operei bel canto.

 

 

 

 

8 mai 1886: Dr. John S. Pemberton, un farmacist şi inventator de medicamente din Atlanta, Georgia, a vândut la farmacia Jacob’s, pentru cinci cenți, o băutura dezvoltată ca un remediu pentru durerile de cap și oboseală, care a ajuns celebră sub numele de Coca-Cola.

 

 

 

 

 

 

 

John Pemberton (n. 8 iulie 1831 — d. 16 august 1888) farmacist american, inventatorul băuturii răcoritoare Coca-Cola – foto – ro.wikipedia.org

Contabilul lui Pemberton, Frank Robinson, a inventat numele de marca Coca-Cola. Iniţial comercializata ca tonic, băutura conţinea extracte din frunze de coca, care includ cocaina, precum şi din nucile de kola bogate in cafeina.

Până la sfârşitul anilor 1890, Coca-Cola a ajuns una dintre băuturile cele mai populare din America.

Cu un alt farmacist din Atlanta, Asa Griggs Candler la cârma Coca-Cola Company între 1890 şi 1900, vânzarea a crescut de la 1.000.000 la 100.000.000 sticle.

 

 

 

 

Coca–Cola – foto 

 

 

 

Publicitatea a fost un factor important in succesul lui Pemberton şi Candler, la inceputul secolului XX vanzarile acestei băuturi incepand sa domine piaţa răcoritoarelor din Statele Unite şi Canada si apoi in intreaga lume

 

 

 

 

 

 

 

8 mai 1902: În insula Martinica, posesiune franceză din Caraibe, a erupt vulcanul Pelée, distrugând oraşul St. Pierre şi ucigând peste 30.000 de oameni.

 

 

 

 

 

8 mai 1903: A murit pictorul francez Paul Gauguin ; (n. 1848).

 

 

 

 

 

 

Paul Gauguin, autoportret – Musee d’Orsay 

 

 

 

 

8 mai 1903: S-a nascut marele actor francez de comedie, Fernandel (Fernand Joseph Désiré Contandin ( d. 26 februarie 1971),supranumit „comedianul cu zâmbet cabalin”, devenit celebru în rolul lui Don Camillo din seria de filme Don Camillo și Peppone.

 

 

 

 

Fernand Joseph Désiré Contandin 

Pentru meritele sale artistice, Fernandel a primit numeroase premii și distincții, printre care: Marele Premiu Mondial al Râsului, Cavaler al Legiunii de Onoare, Cavaler al Artelor și Literelor, Premiul „Georges Courteline” pentru umor, Marele Premiu al Cinematografiei franceze.

 

 

 

8 mai 1906 – S-a născut regizorul italian Roberto Rossellini (d. 1977), unul dintre cei mai importanti reperezentanti ai neorealismului din cinematografia italiana.

 

 

 

 

Roberto Rossellini, regizor italian 

 

 

Intre filmele sale memorabile citam:“Roma città aperta”(Roma oras deschis) (1945), “Germania anno zero” Germania anul zero(1947), “L’amore” Dragostea (1948), “Europa 51” (1952).

8 mai 1921 – Parlamentul Suediei a votat pentru abolirea pedepsei cu moartea.

 

 

 

8 mai 1921 – A inceput , la Bucureşti, Congresul Partidului Socialist din România (8-12 mai), care hotărăşte transformarea sa în Partidul Comunist din România.

A fost un partid aflat la remorca partidului bolsevic rus, afiliat la Internaționala a III-a Comunistă (Comintern) cu sediul la Mosova in U.R.S.S. Autoritățile române au arestat majoritatea delegaților care votaseră afilierea.

 

 

 

 

Steagul PCR – foto: ro.wikipedia.org

 

 

 

Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga de Partidul Socialist din România.

În România interbelică PCR a fost o mică organizare politică ilegală, subordonată Cominternului și implicit Uniunii Sovietice care a susținut ideologic revoluția comunistă.

Partidul comunist și-a început ascensiunea la putere în România de după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND).

Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română.

 

 

 

 

8 mai 1924 – La Craiova, s-a năascut Cicerone Ionițoiu, scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. (d. 26 ianuarie 2014, Paris).

 

 

 

 

 

Cicerone Ionițoiu (1924 – 2014) – foto: kingofromania.com

Cicerone Ionițoiu (n. 8 mai 1924, Craiova – d. 26 ianuarie 2014, Paris) a fost un scriitor, deținut politic în închisorile comuniste din România. În „dosarul” său există două sentințe de condamnare la temniță, una din 1950 și alta din 1962.

Cicerone Ionițoiu a fost condamnat la 26 de ani de închisoare pentru „vina” de a fi făcut parte din conducerea organizației de tineret a Partidului Național-Țărănesc.

Din aceștia și-a petrecut 10 ani prin penitenciare și lagăre de exterminare.

În 1979, la intervenția președintelui de atunci al Franței, Valéry Giscard d’Estaing, a fost lăsat să plece din România și să se stabilească în Franța.

După Revoluția din 1989 a început alcătuirea unei enciclopedii cu numele celor care au murit în închisorile comuniste. Munca sa se găsește pe situl web Procesul Comunismuluiși a fost citată laudativ de către Fundația Academia Civică, numele strânse fiind inscripționate pe monumentul numit Spațiu de Reculegere și Rugăciune din cadrul Memorialului de la Sighet.

În octombrie 2009 Consiliul Local Craiova i-a acordat lui Cicerone Ionițoiu titlul de cetățean de onoare al orașului Craiova.

 

 

 

 

foto: radu-tudor.ro

 

 

 

 

 

8 mai 1924 – S-a născut prozatorul român Petru Dumitriu (d. 2002), autorul romanului „Cronica de familie”.

 

 

 

 

 

Petru Dumitriu, prozator român 

 

 

8 mai 1945 – Capitularea Germaniei (07 – 08 mai 1945) la sfârşitul celui de-Al doilea razboi mondial.

 

 

 

 

 

Generalul colonel Alfred Jodl semnând actele capitulării la Cartierul General Aliat de la Reims – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Actul capitulării Germaniei (07 – 08 mai 1945) a fost instrumentul legal prin care Înaltul Comandament al Wehrmachtului a capitulat simultan în fața Forțelor Expediționare Aliate și Uniunii Sovietice la luptele celui de-al doilea război mondial pe teatrul de luptă din Europa.

Primul act al capitulării a fost semant la Reims, Franța, la ora 02:41 a zilei de 7 mai 1945. Capitularea necondiționată a forțelor germane a fost semnată de Generaloberst Alfred Jodl, din partea Oberkommando der Wehrmacht (Înaltul Comandament al Forțelor Armate) și de reprezentantul noului Președinte al Reichului, Marele Amiral Karl Dönitz.

Al doilea act al capitulării a fost semant la scurtă vreme după ora 0:00 a zilei de 8 mai. într-o suburbie a Berlinului. Ceremonia semnării a avut loc într-o vila din Karlshorst, unde se află în zilele noastre Muzeul Rus de război. Reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței și SUA au sosit la scurtă vreme după miezul nopții. După ce mareșalul Jukov a deschis ceremonia, reprezentanții germani au semant Actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale.

 

 

 

 

 

 

1956: S-a născut fotbalistul si antrenorul român Victor Piţurcă.

 

 

 

 1969: La Festivalul de film de la Cannes are loc premiera filmul regizat de Dennis Hopper, Easy Rider, cu Peter Fonda și Dennis Hopper în rolurile principale. Filmul duce la reacții ambivalente din partea criticii și a publicului. Filmul spune povestea a doi motocicliști care călătoresc în sudul și sud-vestul Americii. Filmul a fost inclus în Registrul Librăriei Congresului Statelor Unite în 1998. 

Ca o marcă înregistrată a mișcării de contracultură și “un moment de referință al unei generații” ce a impresionat prin imaginația sa, Easy Rider explorează societatea americană de la sfârșitul anilor ’60 tratând ascensiunea și decăderea mișcării hippie precum și consumul de droguri.

Easy Rider a devenit faimos pentru faptul că în film s-au folosit droguri adevărate pe post de marijuana sau alte substanțe. “Un film emblematic, un road-movie în care unul sau mai multe personaje alienate, din indiferent ce rațiuni, se hotărăsc să-și aleagă propriul lor mod de viață, ce contrastează, mai mult sau mai puțin evident, cu cel impus de societate.” – Franco La Polla – 1970 (Cinema nuovo).

 

 

 

8 mai 1970: Este lansat ultimul album al trupei Beatles „Let it be”.

 

 

 

 

“The Beatles” în 1964.
În sensul acelor de ceasornic (de la stânga sus): John Lennon, Paul McCartney, Ringo Starr, George Harrison – foto: en.wikipedia.org

 

 

 

The Beatles a fost unul dintre grupurile a cărui muzică a fost cea mai influentă pentru era rock care a urmat. Grupul a fost alcătuit din John Lennon (vocal, chitară ritmică), Paul McCartney (vocal, chitară bas), George Harrison (chitară solo) și Ringo Starr (baterie).

Ei au avut ca țintă generațiile de tineri rezultate de după al Doilea Război Mondial, în Anglia, SUA, etc. Fără dubiu, “The Beatles” este unul din cele mai faimoase și de succes grupuri în istoria muzicii rock, contorizând peste 1,1 miliarde de discuri vândute în lumea întreagă.

 

 

 1972: A fost inaugurat Muzeul National de Istorie a României.

 

 

 

 

Muzeul Național de Istorie a României – foto: ro.wikipedia.org

Muzeul Național de Istorie a României este cel mai important muzeu al statului român. Deține obiecte cu valoare istorică descoperite pe teritoriul actual al României din timpuri preistorice și până în perioada contemporană. Muzeul a fost înființat în anul 1970, cu scopul de a ilustra evoluțiile culturale înregistrate de-a lungul tuturor epocilor istorice în spațiul geografic al României de azi. Sediul său este Palatul Poștelor de pe Calea Victoriei. Este cel mai important muzeu de istorie și arheologie din România, atât prin mărime (suprafață desfășurată) cât și prin patrimoniu; este, de asemenea, unul dintre cei mai importanți actori ai arheologiei românești contemporane și lider al arheologiei preventive (noțiune care se referă la săpăturile arheologice asociate unor investiții, pentru prevenirea distrugerii de patrimoniu istoric). Instituția are un site cuprinzător, inclusiv o scurtă fișă a istoriei proprii, descrierea structurii organizatorice (inclusiv scurte prezentări ale personalului de specialitate), pagini descriind evenimente, expoziții, etc.

 

 

1975: S-a nascut Enrique Iglesias, cântăreţ de muzică uşoară, fiul starului de muzica usoara spaniol Julio Iglesias.

 

 

Enrique Iglesias  

 

 

8 mai 1978: Are loc prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen . Oamenii nu au invins Muntele; ei au invins cel mult slabiciunea din ei, ridicandu-se pentru o clipa la inaltimea muntilor. (Reinhold Messner).

 

 

 

 

 

In 8 mai 1978, Reinhold Messner si Peter Habeler au realizat un lucru ce se credea a fi imposibil de indeplinit – prima ascensiune a Varfului Everest, fara rezerve de oxigen.

 

 

 

 

Reinhold Messner si Peter Habeler – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

Istoria celor doi a inceput din anul 1970, cand cei doi faceau ascensiuni rapide pe crestele Alpilor. In 1975, au urcat impreuna, fara oxigen, varful Gasherbrum I (8.068 m) din Grupa Karakorum. Studiile asupra expeditiilor precedente au aratat ca nivelul oxigenului pe Varful Everest este suficient doar pentru un om in timpul odihnei, nu pentru o persoana extenuata de drumul parcurs pana in varf.

Dar, in ciuda amenintarii asupra sanatatii creierului in urma unei ascensiuni fara oxigen, Messner si Habeler nu s-au dat la o parte. Prima lor incercare de ascensiune a fost amanata din cauza furtunii, dar la a doua tentativa, ei au reusit sa atinga varful Everest, urcand pe Creasta de Sud. Varful a fost atins in timpul record de 8 ore, Messner facand opriri in mod regulat pentru a filma ascensiunea.

Coborârea au facut-o separat, lui Habener luandu-i o ora, iar lui Messner o ora si trei sferturi pentru a cobori, aceeasi distanta ce le-a luat la urcare opt ore, chiar in aceeasi zi. Au ajuns in Tabara de Baza dupa doua zile, triumfatori.
Dupa ce a devenit primul om care a ajuns pe Everest fara oxigen, Messner si-a descris sentimentele traite atunci: „In starea mea de abstractie spirituala, nu mai fac parte din mine. Sunt doar o singura rasuflare limitata, plutind deasupra muntilor si cetii.” (Autor: Gabriel Motica, http://www.maramont.ro)

 

 

 

  1984: Uniunea Sovietică anunţă că va boicota Olimpiada de Vară de la Los Angeles, ca replică a boicotării Olimpiadei de Vară de la Moscova. Cele mai multe dintre ţările socialiste din estul Europei urmeaza exemplul sovieticilor, cu excepţia României.

 

 

 

 1997: Preşedintele R.Moldova, Petru Lucinschi, liderul transnistrean Igor Smirnov si presedintele Sovietului Suprem de la  Tiraspol, Grigori Măracuţă, au semnat la Moscova, Memorandumul privind principiile normalizarii relatiilor dintre Republica Moldova si Transnistria.

 

 

 

 1999: A decedat actorul britanic Dirk Bogarde; (n.28 martie 1921).

 

 

 

 

 

 

Dirk Bogarde, actor britanic – foto preluat de pe en.wikipedia.org

 

 

 

 2010: Liderii zonei euro a aprobat un împrumut de 145 miliarde dolari pentru a ajuta Grecia în prevenirea înrăutăţirii situaţiei sale financiare.

Ajutorul esalonat pe trei ani, a fost acordat cu condiţia ca Grecia sa reduca cheltuielile sale publice.

Aceasta a fost o măsură preventivă, pentru a împiedica Grecia să intre în stare de faliment, pe fondul temerilor că prăbuşirea acestei ţări ar putea duce la prăbuşiri similare în alte ţări ale Uniunii Europene.

 

 

 

 

2015: A murit Rutger Gunnarsson, muzician, aranjor şi producător suedez; basist al trupei ABBA; (n. 1946).

 

 

 

 

 

 

 

8 mai este:

 

 

 

 

Ziua Mondială a Crucii Roșii, marcheaza ziua de nastere a fondatorului Miscarii Internationale a Crucii Rosii (azi si a Semilunii Rosii), elvetianul Henry Dunant.

 

Ziua Partidului Comunist Român

 

 

Steagul PCR 

Partidul Comunist Român (PCR) a fost un partid politic creat în anul 1921 ca rezultat al scindării ramurii bolșevice de extremă stânga din Partidul Socialist din România.

În România interbelică PCR a fost o mică organizaţie  politică ilegală, subordonată Cominternului dominat de bolşevicii ruşi și implicit de URSS care a susținut ideologic şi material  revoluția comunistă.

Partidul comunist și-a început cu sprijinul tancurilor sovietice ascensiunea la putere în România, de după Actul de la 23 august 1944, la care a participat ca parte din Blocul Național Democrat (BND).

Apoi, conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, PCR și-a eliminat treptat adversarii. După abdicarea forțată a regelui Mihai I a instaurat Republica Populară Română.

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox.ro

3. history today.com

4. Istoria md.

5. Lessignets.com

6. Wikipedia commons

7. Rador.ro

 

 

 

 

 

 

 

 CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan Teologul; Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare; Sfânta Cuvioasă Emilia

 

Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan – frescă din Capela Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, din Iași – foto: doxologia.ro

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este în 8 mai, apoi împreună cu cei Doisprezece Apostoli în 30 iunie, iar adormirea sa în 26 septembrie.

 

 

 

Publicitate

Lupta marelui scriitor român ardelean Octavian Goga împotriva maghiarizării instituţionalizate în Ungaria

 

 

Octavian Goga despre maghiarizare: „Trebuia să bag de seamă să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti”

Deși a legat câteva prietenii strânse cu unii maghiari, cea mai cunoscută dintre ele fiind cea cu poetul Ady Endre, poetul român Octavian Goga a detestat din tot sufletul programul de maghiarizare a naționalităților nemaghiare, un proces de maghiarizare instituționalizat, care devenise tot mai agresiv pe vremea sa (n.r. legile școlare Trefort și Apponyi, adevărate instrumente de maghiarizare forțată).

Pe lângă limba maghiară, tinerii proveniți din rândul naționalităților nemaghiare erau forțați să asimileze și să-și însușească ideea de apartenență nu doar la “patria” ci și la națiunea ungară.

Fenomenul maghiarizării a apărut din nevoia de a mări numărul celor care se identifică cu o etnicitate maghiară, dat fiind faptul că dupa 1526 Ungaria era dominată de străini de diferite naționalități: turci, austrieci (habsburgi), germani, slavi, români/vlahi, etc

Iată ce scria în 1892 atunci când urma cursurile liceului de stat din Sibiu (n.r. azi Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”), revoltat de atmosfera tot mai intensă și mai brutală a procesului de maghiarizare din instituțiile de învățământ din Transilvania:

„Curând, pe măsură ce primeam noţiunile de cultură străină, mi-am dat seama că trebuie să instrumentez un proces de eliminare conştientă, pentru ca această cultură, pe care o primeam, să nu mă facă un fel de ienicer al civilizaţiei ungureşti.

Trebuia să bag de seamă ca această instrucţie zilnică să fie de esenţă pur cerebrală, fără să atingă resorturile intime ale sufletului şi fără să lase urme în conştiinţa mea naţională” scria Marele scriitor tomân ardelean reluat de https://glasul.info/2020/05/06/octavian-goga-despre-maghiarizare-trebuia-sa-bag-de-seama-sa-nu-ma-faca-un-fel-de-ienicer-al-civilizatiei-unguresti/

Prof.univ.dr. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române vorbeşte despre reînvierea „chestiunii maghiare” în România ca mijloc propagandistic de subminare a prestigiului și demnității țării noastre pe plan extern

 

 

 

Foto: Ioan-Aurel Pop (n. 1 ianuarie 1955, Sântioana, Cluj,  istoric român, profesor universitar (din 1996) şi rector al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj (2012-2020), membru titular (din 2010) şi preşedinte (din 2018) al Academiei Române.

 

 

Înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe?

Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un parlamentar să depună la Camera Deputaţilor ori la Senat un proiect de lege pentru micșorarea densității populației României, altul pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea folosirii limbii române într-o localitate unde etnicii români sunt puțini etc.

Oare astfel de acte – pe care orice comisie juridică preliminară le poate constata drept anticonstituționale – trebuie trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să creeze tulburări în țară?

Cum s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un proiect absurd care conține autonomia teritorială a unei unități administrative inexistente?

România are mai multe tipuri de unități administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar „ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul uneia dintre Țările Române, anume Moldova).

Oare, înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte entități?

Pe fondul izolării… Noi, oamenii, oricât am vrea să părem de puternici, suntem vulnerabili, ca toate ființele, pentru că viața ne este amenințată adesea, ea nefiind un dat etern.

Slăbiciunile noastre ies la lumină mai des și mai repede atunci când ni se schimbă cutumele, iar o astfel de schimbare majoră este izolarea.

Izolarea poate să fie voluntară sau forțată (impusă de circumstanțe).

Ambele forme provoacă suferințe, dar izolarea impusă este cea mai periculoasă.

Acum suntem obligați să stăm în casă sub amenințarea unui factor neobișnuit, pe care nu l-am mai întâlnit nici noi, nici vreo trei generații de înaintași.

Izolarea nu ne amenință atât viața fizică (deși molima aceasta ne îmbolnăvește corpul), cât sănătatea mintală.

Stimulii exteriori care fac acest lucru, care ne tulbură gândirea, ne afectează sentimentele, ne schimbă felul de judecată limpede sunt foarte numeroși și greu de evitat.

Unul dintre aceștia sunt știrile de la televiziuni, radiouri, de pe rețelele sociale, din presa electronică, din mesajele care vin de la prieteni, de la colegi, de la observatori binevoitori sau răuvoitori etc.

Nici înainte de izolare nu eram scutiți de un asemenea asalt, dar faptele erau controlabile, funcționa un anumit triaj, nu ne lăsam robiți de vești, de informații (verificate sau nu, adevărate sau mincinoase), pentru că aveam alte lucruri importante (ori considerate importante) de făcut.

Acum suntem liberi de aproape orice constrângeri sociale și gata să primim toate informațiile din lume.

Cei mai mulți suntem profund afectați de datele despre această boală și, în funcție de mulți factori, le receptăm masiv, grav, cu seriozitate maximă.

Aceste date sunt, însă, greu de verificat și de autentificat și cuprind recomandări dintre cele mai ciudate, unele diametral opuse.

Nu mai știi dacă virusul este unul natural sau a fost fabricat în laborator.

Plecând de la ipoteza că ar fi un produs artificial, nu știi dacă a fost eliberat intenționat (ca armă biologică) sau scăpat întâmplător de sub control.

Nu știi exact ce natură are, când și cum moare la cald sau la frig, cu alcool slab sau puternic, cu ce gen de dezinfectanți, dacă antiinflamatoarele au rost sau dacă agravează boala etc.

La fel sunt și altele: vaccinul va fi eficient, va fi disponibil în șase luni sau în doi ani, ni se va inocula tuturor numai spre salvare sau și spre profitul unora, vor deveni toate vaccinurile obligatorii etc.?

Este cumva toată această pandemie un scenariu bine aplicat acum pentru reducerea populației unei planete supraaglomerate, scenariu creat de anumiți magnați din oculta mondială?

Pe fondul acestor multe întrebări fără răspunsuri ori cu răspunsuri nesigure și contradictorii, mulți observatori își ies din fire sau își accentuează firea belicoasă, dau sentințe, condamnă, varsă venin pe cei pe care nu-i simpatizează, despică firul în patru, discreditează instituții, se dau atoateștiutori.

Cei mai mulți dintre aceștia uită că starea de urgență nu a suprimat libertatea de exprimare și nici dreptul la opinie și că legile dialogului presupun decență, bunăvoință și limbaj civilizat.

Îmi place să pun cea mai mare parte a acestor excese pe seama frustrărilor provocate de izolare.

Dar izolarea este grea și fără amenințarea bolii. Avem vreme destulă să scrutăm și scena politică și să descoperim și acolo felurite scenarii generatoare de adevărate „spectacole”. În perioade de criză, în situații-limită, calitatea clasei politice se vede parcă mai bine decât în alte dăți.

Cei mai mulți ne dăm seama că politica înseamnă și compromisuri, și înțelegeri electorale, și pertractări care nu ajung toate la ochii și urechile publicului larg.

Ceea ce mi se pare foarte grav este posibilitatea adoptării de legi în această perioadă în care plenul fiecăreia dintre cele două adunări ale Parlamentului și nici plenul reunit nu se pot întruni în chip real.

La fel de inexplicabilă este și posibilitatea – de data aceasta dincolo de pandemie și de izolare – de adoptare tacită a unor legi (act justificat prin variate argumente, care nu interesează aici).

Un astfel de motiv sau argument absolut de neacceptat este stagiul suficient de lung de așteptare, care ar permite unui proiect de lege să treacă fără discuții și fără vot efectiv.

În al treilea rând, este și mai straniu faptul că proiecte de legi care sunt în chip evident – pentru publicul larg și nu doar pentru specialiști – neconstituționale și, mai grav, anticonstituționale, ajung să treacă tacit de una dintre camerele Parlamentului.

În recentul scandal creat de trecerea tacită prin Camera Deputaților a proiectului de lege privind autonomia „Ținutului Secuiesc” există multe necunoscute, întrebări fără răspuns, într-o țară în care funcționează Constituția, în care există organisme și pârghii democratice, în care instituțiile statului nu sunt scăpate de sub control.

Opiniile analiștilor în legătură cu acest episod sunt de o diversitate dezarmantă și merg de la întâmplare până la diversiune.

Ar fi vorba, după unii, despre o diversiune menită să distragă atenția oamenilor de la izolare, de la interdicții, de la prefigurarea crizei economice majore.

Alții spun că a fost pur și simplu o întâmplare, din care o parte a mijloacelor de difuzare în masă – pe fondul izolării și pandemiei – a făcut un eveniment.

În fond, ar fi vorba de un lucru firesc, de un proiect de lege adoptat tacit, așa cum s-a întâmplat de mai multe ori.

Alții merg mai departe și adaugă că proiectul nu are în el nimic scandalos, că orice inițiator are dreptul să pretindă ceea ce dorește pentru binele indivizilor și al grupurilor pe care le reprezintă.

Cei care sunt de acord cu rolul major al „întâmplării” în cazul acesta sunt, însă, foarte puțini. La fel de puțini sunt și românii care acceptă dreptul unui grup etnic din România la autonomie teritorială. Iar cum niciun grup etnic, în afară de minoritatea maghiară, nu dorește și nu cere așa ceva pe teritoriul României, dezaprobarea acestui gest din partea majorității are o țintă precisă.

Alții concretizează: totul este rodul unei înțelegeri secrete, în vederea unor alianțe strategice sau electorale viitoare; scenariul s-ar fi orchestrat pentru abaterea atenției opiniei publice spre un pericol extern; liderii maghiari din țară, în înțelegere cu cei din Ungaria, ar fi făcut aceasta ca un atentat contra integrității și unității teritoriale ale României; Ungaria, în conivență cu Rusia lui Putin, ne-ar fi pregătit acest „cadou”, cu scopul slăbirii României etc.

Sunt și specialiști care recunosc aici strategia U.D.M.R., a liderilor maghiari de după 1989, de aplicare a teoriei pașilor mărunți, de ponderare și de ierarhizare a pretențiilor, de petiționare continuă, de la simplu la complex, de la negare inițială până la acceptare finală etc.

Astfel, dacă s-ar lua declarațiile unor conducători maghiari din România de acum un deceniu-un deceniu și jumătate s-ar vedea că atunci era respinsă ferm ideea autonomiei teritoriale în favoarea celei culturale etc.

Analiștii români care pretindeau în acele vremuri că U.D.M.R. dorește autonomia teritorială a secuilor erau veștejiți ca fiind nerealiști, naționaliști, șovini etc.

Dincolo de această paletă largă de interpretări, rămân câteva nedumeriri și coincidențe stranii.

Dacă în Camera Deputaților a fost primit și luat în seamă la comisii un astfel de text, chiar ca exercițiu procedural și conjunctural, este foarte grav, indiferent de felul cum s-a încheiat acest episod parlamentar.

Ne putem aștepta ca o grupare politică sau un parlamentar să depună la Cameră ori la Senat un proiect de lege pentru micșorarea densității populației României, altul pentru vinderea (înstrăinarea unei părți din teritoriul ei (de exemplu, o insulă de pe Dunăre ori din Deltă) sau altul pentru interzicerea folosirii limbii române într-o localitate unde etnicii români sunt puțini etc.

Oare astfel de acte – pe care orice comisie juridică preliminară le poate constata drept anticonstituționale – trebuie trecute prin Parlament, ca să ocupe timpul legislativului și să creeze tulburări în țară?

Cum s-a putut depune, înregistra și discuta (în comisii) la Parlament un proiect absurd care conține autonomia teritorială a unei unități administrative inexistente?

România are mai multe tipuri de unități administrativ-teritoriale, ca orice stat, dar „ținutul” nu se (mai) află printre ele (s-a aflat până la domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în cazul uneia dintre Țările Române, anume Moldova). Oare, înainte de a cere autonomia unei unități administrative, nu ar trebui ca acea entitate să existe, de fapt și de drept, în rând cu celelalte entități?

De exemplu, în Italia sunt câteva regiuni și provincii care au primit, în timp, statut de autonomie (foarte diferită de ceea ce visează inițiatorii acestui proiect), dar toată Italia este împărțită, în chip oficial, în regiuni și provincii.

În al doilea rând, criza autonomiei secuiești a izbucnit în vremea pandemiei, când sensibilitatea oamenilor este mai ridicată, când atenția lor aste mai ușor de captat, când Parlamentul are o stare de funcționare precară, în condiții nemaiîntâlnite.

În al treilea rând, mai sunt puține săptămâni până la aniversarea tratatului de la Trianon, moment (4 iunie 2020). În avanpremiera și în jurul acestui moment, propaganda ungară făcuse intense eforturi de conștientizare a Europei de „tragedia” și „catastrofa”, întâmplate la 1920.

Se apropia ziua de 4 iunie și, în condițiile speciale și neprevăzute de acum, era prea multă liniște. Autoritățile ungare au trebuit, cu mare regret, să anuleze mari manifestări (mai puțin construirea monumentului triumfal dedicat marii înfrângeri de acum un secol).

Ce bine sună, în aceste împrejurări, câteva constatări aspre la adresa României!

De exemplu, că în România maghiarii sunt mulți și asupriți, că nu se pot bucura de drepturi elementare, chiar dacă reprezintă milioane de oameni (!), că o chestiune simplă de recunoaștere a autonomiei lor teritoriale îi „isterizează” pe liderii români etc.

Cea mai mare „realizare” legată de acest episod este, pentru unii, în plan general, internaționalizarea chestiunii maghiaro-secuiești din România.

„Statul falit român va deveni o sursă de instabilitate pentru Europa Centrală în cursul renunțării la izolare?” este un titlu recent răspândit de presa maghiară în limbi de circulație mondială.

Sigur, știu că sunt intelectuali români de mare profunzime pe care nu i-am văzut să critice atitudinea revizionistă a guvernului ungar, în schimb nu pierd niciun prilej să atace „naționalismul” românilor, „subdezvoltarea” lor intelectuală, obsesia lor față de maghiari, care ar fi civilizați, blânzi, complet inofensivi.

Sunt și eu convins că o mare parte a maghiarilor sunt oameni realiști, practici și pașnici, ca și o mare parte a românilor, dar existența unei anumite ofensive față de caracterul unitar al statului român nu poate să fie negată.

A spune că aceasta este doar o iluzie a unor minți înfierbântate înseamnă a nu cunoaște România reală, a nu fi trăit niciodată în Transilvania și a ignora soarta de-acum (de dinaintea oficializării autonomiei) a puținilor români care trăiesc (încă) în zona numită cu mândrie medievală „Ținutul secuiesc”.

De altfel, nici alți străini nu au acolo o soartă mai bună, cum s-a văzut recent în episodul de la Ditrău.

Dar declanșarea acestui episod în timpul pandemiei are și un efect-bumerang.

Oamenii sunt obsedați de starea lor de sănătate, de salvarea vieților lor, de posibilitatea reluării activității cât de cât normale, de variate alte scenarii. Toate manifestările publice legate de centenarul Tratatului de la Trianon au fost anulate, și cele patronate de maghiari (care și-ar fi clamat „nedreptatea istorică” și cele patronate de statele succesoare (Slovacia, Croația, România.

Polonia etc.), care ar fi subliniat decizia popoarelor lor, recunoscută doar sub aspect juridic internațional și nu luată la Paris.

Ideea că la finele Primului Război Mondial ar fi jucat un rol important și popoarele (care au sfărâmat imperiile multinaționale) sau că doar marile puteri ar fi decis totul nu mai este acum una de prim plan.

Europenii nu se dau acum în vânt după lămurirea unei astfel de „dileme” și nici liderii Uniunii Europene nu au pe agendă posibile modificări teritoriale într-un continent măcinat de multe necazuri și amenințat – dincolo de molimă – de o criză economică fără precedent.

Dar încercarea moarte n-are! Câte-o reînviere a „chestiunii maghiare” din România, cu voce de Casandră, nu strică pentru subminarea prestigiului și demnității unei țări și așa destul de compromise în ochii Europei.

De data asta, însă, în ciuda unor reacții energice al factorilor politici, instituțiilor, persoanelor, chestiunea în sine nu a mai folosit nici pentru amăgirea românilor cu „pericolul unguresc” și nici pentru stimularea interesului internațional pentru „tragismul Ungariei” despuiate acum un secol.

Oamenii și instituțiile au acum alte griji, aflându-se încă în mijlocul unei amenințări planetare fără precedent în ultimul secol, scrie Acad. Ioan-Aurel Pop, Preşedintele Academiei Române