O ISTORIE A ZILEI DE 28 APRILIE. VIDEO

 

 

 

 

28 aprilie, istoricul zilei

 

 

Anul 32: S-a născut împăratul roman Marcus Salvius Otho (d.69 i.Hr.).

 

 

 

 

Marcus Salvius Otho ( n.28 aprilie 32 – d.16 aprilie 69)

 

 

 

A domnit de la 15 ianuarie, pâna la 16 aprilie 69, fiind al doilea împărat din aşa numitul An al celor patru împăraţi.

 

 1069: A decedat Magnus Haraldsson (n. 1048 ) regele Norvegiei din 1066 până în 1069.

A fost primul dintre cei doi fii ai regelui Harald Hardrada și a soției sale, Tora Torbergsdatter.

 

 La începutul anului 1067, a fost proclamat rege și   alături de  Magnus, fratele sau Olaf.

Deși  cei doi frați urmau să conducă regatul fără diviziune, în practică, Olaf a guvernat peste Viken (partea de sud-est a Norvegiei), în timp ce Magnus a controlat zonele înalte și Trøndelag (părțile de mijloc din Norvegia), împreună cu Norvegia de Vest și de Nord.

În ciuda acestei impartiri , nu a existat  nici un semn de ostilitate între frați, iar relația lor pare să fi fost pașnică.

După ce a domnit timp de mai puțin de trei ani, Magnus s-a îmbolnăvit și a murit la Nidaros, pe 28 aprilie 1069.

Cronicile raportează că Magnus a murit de pecingine, însă oamenii de știință moderni susțin că ar fi putut să moară de ergotism (o otrăvire cu ciuperci Claviceps).

1192: Moare asasinat de doi ismaeliţi, prinţul  Conrad de Montferrat sau Conrad I al Ierusalimului, (n. cca 1140), nobil din nordul Italiei, unul dintre principalii participanți la  a reia Cruciada.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  fost de facto rege al Ierusalimului, prin căsătoria sa  cu Isabella de Ierusalim, începând cu 24 noiembrie 1190 , dar a fost ales oficial abia în 1192, cu câteva zile înainte de a muri. Începând cu 1191  a purtat titlul de marchiz de Montferrat.

Fiica lui Conrad, Maria de Montferrat  s-a nascut dupa moartea tatalui sau in vara anului 1192. Pentru a nu ramane regatul  fara  conducere,vaduva sa Isabella , gravida, s-a remaritat la 2 mai 1192 cu Hemric al II-lea de Champagne.

Conrad a fost subiectul cantecelor  trubadurilor Bertran de Born si Peirol.

 

 

 

 

 

1442: S-a născut  Regele Eduard al IV-lea al Angliei.

 

 

 

 

 

 

Eduard al IV-lea (28 aprilie 1442 – 9 aprilie 1483) a fost rege al Angliei de la 4 martie 1461 până la 2 octombrie 1470  şi, din nou, de la 11 aprilie 1471 până la moartea sa.

 

 

 

 

 

1502: Se încheie traducerea în limba germană a Letopisețului slavon al domniei lui Stefan cel Mare  – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda” – cunoscut  sub numele de  „Cronica moldo–germană” sau „Cronica lui Ștefan cel Mare„.

Cronica începe cu prezentarea anului 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupa scaunul domnesc al Moldovei.

Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de Ştefan, exceptând unii ani neimportanţi pentru autor (1458, 1459, 1460 etc.).

Printre evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre moldoveni şi armata Ţării Româneşti.

 

 

 

Scrisă la curtea lui Ștefan cel Mare, ea relatează evenimentele domniei acestuia cuprinse între 1457 și 1499.

Este cea mai veche dintre scrierile istorice din Moldova păstrate pînă azi si a fost descoperită de profesorul polonez Olgierd Górka, în anul 1937.

În anii ’30, conform lui Ştefan  Ciobanu, cronica era păstrată în Biblioteca Statului din München, la nr. 952.

 

 

 

 

 

 

 

 

1503: Victoria spaniolilor împotriva armatei franceze în Bătălia de la Cerignola, în apropiere de Bari, în Italia.

 

 

 

 

 

 

 

A fost  prima bătalie din istorie, în care victoria a fost obţinuta datorita utilizarii armelor portabile care utilizau praf de puşcă.

 

 

 

 

 

 

 

1545: S-a născut amiralul coreean Yi Sun-sin, mort la 16 decembrie 1598 in timpul bătăliei  de la No Ryang, împotriva Chinei.

 

 

 

 

 

 

 

 

Este considerat de coreeni un erou naţional de talia amiralului englez Nelson, sau al Ioanei d’Arc în Franţa.

 

 

 

 

 

 

1611: Se înfiinţează Universitatea Pontificală şi Regală SantoTomas din Filipine, cea mai mare universitate catolică din lume.

 

 

 

 

 

 

 

În prezent aceasta este o instituţie de învăţământ privată, situată în Manila capitala ţării, are peste 39000 de studenți şi este considerată una dintre cele mai bune universități din Filipine.

 

 

 

 

 

1653: Se întrerupe domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova, aceasta fiind disputată de  domnul Vasile Lupu.

 

 

Gheorghe Ştefan, domn al Moldovei

 

 

 

La 28 aprilie 1653, stil vechi (8 mai 1653, stil nou), s-a întrerupt domnia lui Gheorghe Ştefan în Moldova.

În următoarele luni (aprilie-octombrie 1653), scaunul domnesc din Iaşi a fost activ disputat între fostul domn Vasile Lupu şi boierul Gheorghiţă, logofătul acestuia.

Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, de rînd cu alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel şi nu pe Vasile Lupu , care domnise aproape două decenii .

Sirianul Paul din Alep, martor ocular al “răzmeriţelor moldovene”, nota în jurnalul său de călătorie:

“Logofătul nu înceta a trimite mesagii, a intriga şi a face toate silinţele pentru a atrage în partidul său pe toţi oamenii cei mai însemnaţi…, care urau foarte mult pe Vasile şi pe nobilii săi, dimpreună cu toţi grecii lor...”.

Ţinut sub pază la închisoarea Şapte Turnuri din Constantinopol, Vasile Lupu îi scria cu indignare “succesorului” său: 

“...Mi-ai stricat şi mi-ai dezrădăcinat şi neamul cu morţi rele şi cumplite, ai stins şi avuţia şi odoara agonisită din tinereţele mele pînă la bătrîneţe…”.

 

 

 

 

 

 

 

1758: S-a născut James Monroe, al cincilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii între anii 1817 şi 1825 (m. 4 iul. 1831). Este autorul asa numitei Doctrine Monroe.

 

 

 

 

 

 

Preşedintele SUA James Monroe

 

Doctrina Monroe a  Statelor Unite,  proclama pe 2 decembrie 1823 că puterile europene nu vor mai coloniza și nu se vor mai amesteca în afacerile interne ale continentelor americane.

 Președintele SUA James Monroe a fost primul care a prezentat public această doctrină în timpul celui de-al șaptelea discurs anual asupra stării Uniunii ținut în fața Congresului SUA.

Acesta este considerat unul dintre cele mai importante momente ale  istoriei  politicii externe ale SUA.

 

 

 

 

 

 

1859: Alexandru Ioan Cuza, domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei, dă un decret pentru înfiinţarea Biroului de statistică a Valahiei, şi îl numeşte şef al acestuia pe Dionisie Pop-Marţian.  

 

 

 

 

 

1884: A decedat Omul politic român Lascăr Rosetti (n. 7 septembrie 1816  1884), fost  ministru în guvernul lui Vasile Sturdza de la Iaşi.

 

 

 

 

 

 

 

 

Era al treilea fiu al hatmanului Răducanu Roset şi al Eufrosinei Manu.

În timpul revoluţiei paşoptiste din Moldova a participat la Adunarea românilor transilvăneni de la Blaj din 3 mai 1848.

În anul 1859 a participat activ la alegerea domnitorului Unirii, Alexandru Ioan Cuza,pe tronul Moldovei, fiind ulterior numit  ministru. 

 A fost înhumat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

 

 

 

 

 

 

 1887: A intrat în vigoare Legea pentru înfiinţarea  la Bucureşti a Institutului de Bacteriologie, a cărei conducere a fost încredinţată medicului Victor Babeş.

În prezent, această instituţie  poartă numele de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş” (28.IV/10.V).

 

 

 

 

1889: S-a născut Antonio de Oliveira Salazar, dictator  in Portugalia  în perioada 1932-1968; (m. 27 iulie 1970).

 

 

 

 

 

 

 

 

1900: S-a născut  Maurice Thorez, om politic comunist francez, lider al Partidului Comunist Francez din 1930 până la moarte.

 

 

 

 

 

 

 

A decedat subit în ziua de 12  iulie 1964, pe vaporul  care îl transporta de la Istanbul pe Marea Neagră către URSS, unde urma să-şi petreacă vacanţa.

A fost înmormântat pe 16 iulie 1964 la Paris.

 

 

 

 

 

 

1908: S-a înfiinţat la Bucureşti, Societatea Scriitorilor Români.

 

 

 

 

 

 

 

 

Primul său preşedinte (foto) a fost ales Cincinat Pavelescu (28.IX.1908-2.IX.1909), fiind urmat în mai multe rânduri de Mihail Sadoveanu (2.IX.1909-25.XI.1911; 21.X.1917-24.II.1919;17.VI.1923-15.VI.1924)

Între anii 1908-1947, Societatea Scriitorilor Români a avut doisprezece preşedinţi, aleşi în 36 de adunări generale.

Dintre cei doisprezece scriitori care au ocupat funcţia de preşedinte al Societăţii au fost deci realeşi de adunările generale: Liviu Rebreanu – de şapte ori; Corneliu Moldovanu – de şase ori; N. I. Herescu – de cinci ori; Mihail Sadoveanu, Victor Eftimiu, N. M. Condiescu şi Mihail Dragomirescu – de câte trei ori.

După evenimentele de la 23 august 1944 se face o nouă adunare generală a Societăţii – a cărei activitate încetase de câteva luni, „prin fuga din ţară, la Lisabona, a preşedintelui N.I. Herescu”. Adunarea a avut loc în ziua de 24 septembrie 1944.

La începutul anului 1948, scriitorii, apreciind noile orientări ale literaturii române, convoacă o adunare generală a Societăţii – la 9 ianuarie 1948 – şi hotărăsc constituirea Societăţii Scriitorilor din România, organizaţie care lua locul fostei Societăţi a Scriitorilor Români.

În noua sa formă, Societatea îşi mărea sfera de activitate, aducând printre membrii săi şi pe scriitorii de alte naţionalităţi, care activau atunci la noi, precum şi pe toţi membrii Societăţii Autorilor Dramatici, cu întregul său patrimoniu.

Comitetul ales atunci a fost format din: Zaharia Stancu – preşedinte; Ion Călugăru – secretar general; Gala Galaction, N.D. Cocea, Gaal Gabor şi Al. Şahighian – vicepreşedinţi.

Acest comitet a funcţionat până la data de 27 martie 1949, când s-a constituit Uniunea Scriitorilor din RPR.

 

 

 

 

1920: Azerbaidjanul  este înglobat în  URSS. 

 

 

 

 

 

 

 

 

1923: A fost inaugurat Stadionul Wembley din Londra, cu ocazia finalei Cupei FA între Bolton Wanderers  și WestHam United.

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost demolat în 2003, după care a început construcţia unui stadion modern.

După câteva întârzieri, noul stadion Wembley a fost finalizat, fiind deschis oficial pe 19 mai 2007.

 

 

 

 

 

 

1930: România a semnat la Paris, patru acorduri prin care erau reglementate complet şi definitiv obligaţiile financiare ce îi reveneau Ungariei, potrivit prevederilor Tratatului de la Trianon şi armistiţiului din data de 3 noiembrie 1918.

 

 

 

 

1932: A fost conceput vaccinul uman pentru imunizarea împotriva febrei galbene.

 

 

 

 

1937: S-a născut Saddam Hussein, preşedinte al Irakului în perioada 1979–2003 .

 

Acuzat de crime în masă, a fost găsit vinovat şi a fost executat prin spânzurare, în ziua de  30 decembrie 2006.

 

 

 

 

 

1945: A fost executat de partizanii comunişti Benito Mussolini, conducătorul Italiei fasciste (n. 29 iulie 1883).

Impreuna cu el a fost executata si amanta sa, Clara Pettacci.Cei doi incercau sa fuga din Italia ca urmare a prabusirii statului fascist italian.

Fuseseră capturaţi cu o zi mai devreme, ascunşi într-un convoi al armatei germane în retragere.

Corpurile lor au fost expuse la Milano lîngă o benzinărie în Piazza Loreatto, atîrnate cu capul in jos şi profanate…

Scena i-a ideterminat pe Hitler şi Eva Braun să ceară să le fie incinerate corpurile, pentru a nu avea o soarta similara.

 

 

 

1946: A decedat la Saint-Sébastien în Franţa, Isère, Maurice Janin (n. 19 octombrie 1862, la Paris), generalul francez care a condus Misiunea Militară Franceză din Rusia în timpul Primului Război Mondial şi al Războiului Civil Rus

A fost, de asemenea, comandantul-şef al Legiunii cehoslovace din Rusia şi comandantul-şef al trupelor aliate de pe teritoriul rus.

 

 

 

 

 

 

 

A făcut parte din mai multr delegaţii oficiale trimise în Rusia, fiind una dintre autorităţile de prestigiu ale Franţei în  problemele militare ruseşti şi o figură proeminentă – dar în mare parte cu un rol destul de puţin eficient, în contextul intervenţiei aliaţilor în Războiul Civil din Rusia.

Numele său însă, a devenit în acest context strâns asociat cu lupta cehoslovacilor pentru autonomie.  În ochii unora dintre istorici, poartă pe umeri responsabilitatea pentru executarea amiralului Alexandr Kolceak.

 Această chestiune însă – conform lui Winston Churchill, trebuie interpretată prin prisma tuturor dificultăţilor poziţiei deţinute de Janin, ofiţer care în realitate nu ar fi avut nici o posibilitate de a alege ce să facă în respectivul context.

 

 

 

 

 

1952: A intrat în vigoare tratatul de la San Francisco, prin care s-a pus capăt ocupației Japoniei după Al Doilea Război Mondial.

Tratatul de la San Francisco, între Japonia și o parte a Puterilor Aliate, a fost semnat oficial de 48 de țări la 8 septembrie 1951, la War Memorial Opera House din San Francisco, California și a intrat în vigoare la 28 aprilie 1952.

Uniunea Sovietică a luat parte la conferința de la San Francisco, iar delegația sovietică a fost condusă de viceministrul de externe Andrei Gromîko.

Încă de la începutul conferinței, Uniunea Sovietică și-a exprimat opoziția față de textul propus al tratatului pregătit de Statele Unite și de Regatul Unit.

Delegația sovietică a făcut mai multe tentative procedurale nereușite de a tergiversa conferința. Obiecțiile URSS au fost detaliate într-o lungă declarație dată de Gromîko la 8 septembrie 1951.

Declarația conținea mai multe afirmații și revendicări ale Uniunii Sovietice: că tratatul nu dă nicio garanție împotriva revenirii militarismului japonez; că nu a fost invitată China comunistă  să participe, deși a fost una dintre principalele victime ale agresiunii japoneze; că Uniunea Sovietică nu a fost consultată suficient la pregătirea tratatului; că tratatul face din Japonia bază militară americană și că atrage Japonia într-o coaliție militară îndreptată împotriva Uniunii Sovietice; că tratatul era în fapt un tratat de pace separat; că tratatul încalcă acrodul de la Ialta, nerecunoscând suveranitatea Uniunii Sovietice asupra Sahalinului de Sud și asupra Insulelor Kurile.

Abia la 19 octombrie 1956, Japonia și URSS au semnat o Declarație Comună prin care au pus capăt războiului și au restabilit relațiile diplomatice.

 

 

 

 

 1957: S-a constituit, la Aix-les-Bains (Franţa), Federaţia Mondială a Oraşelor Înfrăţite (FMOI), cu sediul la Paris.

Începând din 1985, se sărbătoreşte, în ultima duminică a lunii aprilie, „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” .

 

 

 

 

1969:  Generalul Charles de Gaulle demisioneaza din funcţia de  preşedinte al Franţei.

 

 

 

 

Charles de Gaulle

 

 

 

 

1978: Președintele Afganistanului, Mohammed Daoud Khan,este răsturnat de la putere și asasinat în urma unei lovituri  de stat conduse de rebeli comunisti.

 

 

 

 

 

1981: S-a născut actriţa americană de film Jessica Alba.

 

 

 

 

 

 

1990: Consiliul European adoptă o declarație comună, prin care hotărăște extinderea relațiilor cu țarile Europei Centrale și de Est, printre care și România.

 

 

 

 

 

1992: Se încheie procesul fostului şef al Securităţii, Iulian Vlad, care este condamnat la 12 ani închisoare şi degradare militară.

 

 

 

 

Iulian N. Vlad (n. 23 februarie 1931 în satul Gogosiţa  judeţul Dolj– d. 30 septembrie 2017,  Bucureşti) a fost un general, Ministru Secretar de Stat la Ministerul de Interne şi şef al Departamentului Securităţii Statului (3 octombrie 1987-6 ianuarie 1990).

 Si-a început cariera ca activist al partidului comunist  încă de la vârsta de 16 ani, deţinând mai multe funcţii pe linie de partid până la încadrarea în Ministerul Afacerilor Interne/Securitate, la 1 mai 1952.

Ascensiunea sa a fost prefigurată încă din 1956-1957, când a urmat un curs de securitate în Uniunea Sovietică.

Majoritatea ofiţerilor de Securitate care au deţinut funcţii de conducere în prima parte a regimului comunist au urmat astfel de „specializări”.

După acest curs, a fost numit în august 1957 locţiitor al şefului Serviciului învăţământ din Direcţia Cadre, iar după aceea şef al acestui serviciu.

În 1960 a fost promovat locţiitor al şefului Direcţiei cadre, iar în iunie 1967 şef al Direcţiei Învăţământ din Consiliul Securităţii Statului.

 În paralel cu ascensiunea sa profesională, Iulian Vlad a fost ridicat în grad militar (23 august 1954 – locotenent major, 23 august 1957 – căpitan, 23 august 1962 – maior, 23 august 1964 – locotenent colonel, 30 decembrie 1967 – colonel, 6 iunie 1971 – general maior)

În 1974, Iulian Vlad a fost numit comandant al Şcolii militare de ofiţeri activi de la Băneasa, iar în mai 1977 a fost avansat la gradul de general locotenent şi propulsat în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Interne, răspunzând de activitatea de contraspionaj

A  fost implicat în campania de urmărire şi represiune declanşată de Securitate împotriva cunoscutului disident anticomunist, Vasile Paraschiv, dar şi asupra intelectualilor Ana Blandiana, Dorin Tudoran şi Gheorghe Ursu.

De asemenea, a fost unul dintre ofiţerii de Securitate cu funcţii de conducere în aparatul represiv al statului comunist, care a participat la elaborarea măsurilor de reprimare adoptate de autorităţi după revolta minerilor din Valea Jiului (august 1977) si a fost implicat în urmărirea celor care au aderat la Meditaţia Transcendentală, dispunând „filarea si deschiderea dosarelor de urmărire informativă a tuturor persoanelor implicate în această mișcare – câteva sute – sub bănuiala ca acestea ar putea întreprinde acțiuni de spionaj.”

  Din 1983 a fost adjunct al ministrului de Interne, fiind responsabil cu „problemele de securitate internă” din Departamentul Securităţii Statului, iar ultima lui funcţie în principala structură represivă a regimului comunist a fost cea de şef al acestui departament.

A fost numit în această poziţie cu puţin timp înainte de greva muncitorilor braşoveni din 15 noiembrie 1987.

 Generalul Vlad a pretins că din ziua de 22 decembrie 1989 Securitatea nu a mai executat ordinele lui Nicolae Ceauşescu, trecând de partea revoluţionarilor.

Întrebările despre trădarea Securităţii rămân, deocamdată, fără un răspuns clar.

După decembrie 1989, Iulian Vlad şi alţi ofiţeri de Securitate au fost implicaţi în mai multe procese deschise unor cadre ale fostei Securităţi. Condamnat la 24 ani pentru genocid, ultimul şef al Securităţii a fost amnistiat la sfârşitul anului 1993[68] de către preşedintele Ion Iliescu.

Începând de la această dată, Iulian Vlad s-a remarcat printr-o discreţie totală, fiind însă prezent la o serie de manifestări organizate de foştii lui subordonaţi.  

 

 

 

 

 

1994: Aldrich Ames, fost  ofițer de contrainformații și analist al Agenției  Centrale de Informații a SUA, pledează vinovat în fata unui tribunal american, recunoscând că a vândut  secrete de stat timp îndelungat Uniunii Sovietice și mai târziu Rusiei.

A primit o sentință de închisoare pe viață, în timp ce soția lui, care a colaborat strâns cu el, a primit o sentință de închisoare de numai cinci ani.

Născut în mai 1941, Aldrich Hazen Ames este unul dintre cei mai disprețuit spioni dubli din istoria CIA.

 El a compromis operațiunile CIA timp de aproape zece ani în spațiul sovietic, fără să fie prins de către contraspionajul american.

 

 

 

 

 

 

 

Aldrich Ames a lucrat pentru KGB din 1985 până în 1993 când a fost reținut. A trădat mai mult de 10 agenți ai CIA care activau în spațiul sovietic controlat de Kremlin.

 

 

 

 

 

 

1996: A murit poetul român Alexandru Jebeleanu;  (n. 1923).

 

 

 

 

 

 

Intre cele mai cunoscute volume publicate de Eugen Jebeleanu se evidenţiază :

Schituri cu soare, 1929; Inimi sub săbii, 1934; Ceea ce nu se uită 1945; Bălcescu, 1952; Surîsul Hiroshimei, 1958; Cântece împotriva morții 1963; Elegie pentru floarea secerată– (soției sale, graficiana Florica Cordescu) 1967; Hanibal, 1973.

 

 

 

 

1997: A fost semnat Protocolul de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău.

 

 

 

 

 

2001: Milionarul american Dennis Tito a devenit primul om care a plecat în spațiu ca turist.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 2002: A murit generalul Aleksandr Lebed, fost comandant al Armatei a 14-a ruse din Transnistria, guvernator al regiunii siberiene Krasnoiarsk, candidat la preşedinţia Rusiei, socotit un posibil succesor al lui Elţîn; (n. 20 aprilie 1950).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A ajuns în prim-planul vieții publice din Rusia după tentativa de lovitură de stat din 1991, în timpul căreia un grup de conspiratori din vechea gardă comunistă conservatoare sovietică au încercat să-l răstoarne pe președintele Mihail Gorbaciov și să stopeze cursul reformelor inițiate de acesta din urmă.

În momentul critic al crizei, comuniștii conservatori au dat ordin armatei să încercuiască , sediul Parlamentului Rusiei, generalului Lebed fiind însărcinat cu trimiterea tancurilor, dar el a refuzat să acționeze împotriva parlamentarilor și a lui Boris Elțin, președintele RSFS Ruse.
Mai târziu, Lebed a fost avansat, devenind adjunct al comandantului VDV – trupelor de parașutiști, Pavel Gracev.

După ce a luat parte la acțiunile violente de înăbușire ale mișcărilor naționale din Caucaz, (printre care și a marșului pentru independență din fața guvernului din Tbilisi (Georgia), în urma căruia au fost uciși 20 de protestatari), Alexandr Lebed a fost numit în iunie 1992 comandant al Armatei a 14-a, dislocată în Moldova.
Prezența trupelor rusești este considerată unul dintre factorii puternic destabilizatori din zonă, în timpul conflictului din autoproclamată republică transnistreană.

Pe 7 septembrie 1997, Leded a afirmat în cadrul unui interviu din emisiunea 60 de minute că fosta Uniune Sovietică a pierdut urma câtorva „bombe nucleare de dimensiunea unei valize”.

Atât guvernul Statelor Unite, cât și cel al Federației Ruse au respins imediat afirmațiile lui Lebed, autoritățile ruse mergând până acolo încât au afirmat că asemenea arme nici măcar nu au fost create.

Pe 17 mai 1998, Lebed a câștigat alegerile pentru funcția de guvernator al ținutului Krasnoiarsk.

A rămas în funcție până la moartea sa din 28 aprilie 2002, cauzată de prăbușirea elicopterului în care se afla.

Cauza oficială a prăbușirii a fost coliziunea aparatului de zbor cu liniile de înaltă tensiune în timpul zborului, pe timp cu ceață.

Până în zilele noastre se mai fac auzite diferite teorii despre o conspirație care ar fi dus la moartea lui Lebed.

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREŞTIN ORTODOX

 

 

 

 

 Sfinţii Apostoli Iason şi Sosipatru

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfintii Iason si Sosipatru au facut parte din cei Saptezeci de Apostoli ai Mantuitorului.

 

 

Despre Sfintii Apostoli lason si Sosipatru aflam din Epistola catre Romani a Sfantului Apostol Pavel, unde acesta îi numeşte de un neam cu el (Romani 16;21). 

Sfântul Apostol Iason a fost numit Episcop al orasului Tars de catre Sfantul Apostol Pavel, in timp ce Sfantul Apostol Sosipatru a fost hirotonit Episcop in Iconium.

 Acesti doi Apostoli au ajuns sa predice cuvantul Evangheliei in Insula Corfu, unde au ridicat o biserica in cinstea Sfantului Arhidiacon Stefan.

Afland de activitatea lor misionara, regele insulei i-a trimis in inchisoare, unde au fost inchisi impreuna cu sapte talhari. Apostolii le-au propovaduit acestora invatatura lui Hristos si i-au adus la dreapta credinta.

Auzind despre schimbarea talharilor, regele a poruncit ca acestia sa fie omorati. In acest fel, cei sapte talhari au luat cununa muceniciei.Cand regele ii tortura pe Sfintii Apostoli lason si Sosipatru, fiica lui, fecioara Cherchira, privea patimirile lor.

In acel moment s-a declarat si ea crestina. Regele a poruncit apoi ca ea sa fie inchisa in temnita.

Vazand ca fiica sa nu doreste sa se lepede de credinta in Hristos, regele a poruncit sa se dea foc temnitei in care era inchisa.

Printr-o minune dumnezeiasca fecioara a ramas nevatamata. Vazand aceasta, regele a ordonat ca fiica lui sa fie omorata de catre arcasi.

La scurta vreme insa, s-a intamplat ca regele sa moara, iar Sfintii Apostoli lason si Sosipatru au ramas în viaţă.

Noul rege al insulei primind Sfantul Botez, a oprit persecutiile impotriva crestinilor.

Sfinţii Apostoli lason şi Sosipatru au predicat Evanghelia şi au păstorit Biserica din Insula Corfu până la sfârşitul vieţii lor pământeşti.

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

 

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox.ro

3. Călători străini despre ţările române. Vol. VI. Bucureşti, 1976;

4. Istoria md.

5. Stoide, C. Date noi cu privire la relaţiile după 1653 dintre Vasile Lupu şi Gheorghe Ştefan, în “A.I.I.A.I.”, 1975.

6. WIKIPEDIA.ro

7.   Caietele CNSAS, an VII, nr. 1(13)/2014.

8. http://biblior.net/istoricul-societatilor-scriitorilor-romani 

9. Rador.ro

 

 

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate