CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Marşul Rusiei lui Putin spre refacerea fostei URSS


 

 

 
 
 

 

Anexarea Crimeii, AGRESIUNEA care a relansat CARIERA lui Putin ...

 

 

 

În data de 8 august 2008 izbucnea războiului din Oseţia de Sud, urmat de intervenţia rusă şi de extinderea războiului şi în Abhazia, cealaltă regiune separatistă din Gruzia (Georgia).

 Situaţia din această zonă are asemănări cu cea din Transnistria moldovenească.

Conflictele actuale din Oseţia şi Abhazia sînt urmarea tensiunilor acumulate în regiune în perioada destrămării Uniunii Sovietice.

Mişcarea pro-independenţă s-a dezvoltat în Gruzia ca urmare firească a acceptării libertăţii de exprimare apărută ca urmare a politicii liberale a lui Gorbaciov.

Gruzia a fost una din republicile sovietice care a contribuit mult la destrămarea imperiului.

În fruntea mişcării de independenţă s-a aflat Zviad Gamsahurdia, fiul unui cunoscut scriitor gruzin.

Împotriva mişcării de independenţă Moscova a folosit minorităţile naţionale, conform vechiului dar mereu actualului principiu “dezbină şi stăpîneşte”.

După recensămîntul din 1989 populaţia Gruziei se compunea din 70,1% gruzini, 8,1% armeni, 6,3% ruşi, 5,7% azerbaigieni, 3% oseţi, 1,9% greci, 1,8% abhazi, 0,9% ucraineni şi 2,2% alte naţionalităţi.

Ca şi în alte republici sovietice, în mare parte  minorităţile naţionale  nu cunoşteau limba gruzină, fiind obişnuite să folosească pentru comunicare interetnică limba rusă.

Alegerile din RSS Gruzină din 28 octombrie 1990 au fost cîştigate, cu 53% din voturi, de partizanii mişcării pro-independenţă a lui Gamsahurdia.

Partidul Comunist nu a izbutit să obţină decît 61 de parlamentari din totalul de 250, faţă de 155 de parlamentari ai mişcării conduse de Gamsahurdia. Acesta a fost ales preşedinte al parlamentului şi au fost luate unele măsuri în favoarea independenţei.

Numele ţării a devenit “Republica Gruzia”, eliminîndu-se “Socialistă” şi “Sovietică” din denumire, iar conducerea KGB-ului gruzin a fost înlocuită.

În martie 1991, cînd Moscova a organizat referendumul unional pentru păstrarea Uniunii Sovietice, autorităţile gruzine au refuzat să organizeze referendumul pe teritoriul republicii, după cum au făcut şi alte republici sovietice, precum cele baltice sau Moldova.
În 9 aprilie 1991, Gamsahurdia a organizat un referendum în favoarea independenţei Gruziei, în care 98% din participanţi au votat pentru independenţă. Referendumul a fost boicotat în unele părţi ale Oseţiei de Sud şi Abhaziei, anume în acele părţi unde numărul de locuitori de naţionalitate gruzină era mic.

Scurt timp după asta un război civil a izbucnit în Gruzia, care a dus la îndepărtarea lui Gamsahurdia de la putere. Puciştii l-au chemat pe Eduard Şevardnadze, fostul ministru de externe a lui Gorbaciov, să preia conducerea statului.

Unul din gesturile făcute de Şevardnadze a fost intrarea Gruziei în CSI. Gamsahurdia a fost silit să părăsească ţara.

Oseţia de Sud a fost constituită ca regiune autonomă în interiorul Republicii Sovietice Socialiste Gruzine în 1922.

După recensămîntul sovietic din 1989 populaţia regiunii era de 99000 locuitori, din care 66,2% oseţi şi 29% gruzini.

 

În anii 1918-1922 oseţii au avut un rol important în bolşevizarea Gruziei iar înfiinţarea regiunii autonome Oseţia de Sud a fost o răsplată pentru susţinerea arătată de ei regimului sovietic.

Dictatorul sovietic Stalin, născut la Gori, în Gruzia dar nu departe de Oseţia, era dintr-o familie etnic mixtă, tatăl său fiind oset iar mama gruzină.

Puţin înainte de alegerile din 1990, la care s-a interzis participarea ca partid propriu a mişcării naţionale osete, consiliul local al Oseţiei de Sud a proclamat regiunea ca “republică sovietică socialistă democratică independentă”.

Ca reacţie, în 11 decembrie 1990 parlamentul gruzin a anulat autonomia Oseţiei de Sud.

Lupte au izbucnit între unităţi gruzine, formate mai ales de gruzini care locuiau în Oseţia de Sud, şi miliţia osetă, sprijinită de armata sovietică (rusă).

 

 

 

 

Micul război ruso-georgian care a zguduit lumea

 

 

 

 

Abhazia a devenit parte a Imperiului Rus în veacul al 19-lea. În 1864 o mare parte a abhazilor, de religie musulmană, au emigrat în Turcia, schimbîndu-se compoziţia etnică a regiunii.

În locul lor au venit gruzini şi armeni, gruzinii devenind majoritari în regiune.

După includerea Abhaziei în Gruzia majoritatea gruzină s-a consolidat. Conform recensămîntului sovietic din 1989, 45,7% din locuitorii Abhaziei erau gruzini şi numai 17,8% abhazi (alţi 14,6% armeni, 14,3% ruşi).

Totuşi, Abhazia a avut statut de republică autonomă în cadrul Gruziei, iar sovieticii au dus o politică de discriminare pozitivă, care a făcut ca în funcţiile de conducere din republica autonomă să precumpănească abhazii.

După alegerile din 1990, abhazul Vladislav Ardzinba a fost ales preşedinte al parlamentului republicii autonome, iar prezidiul parlamentului era multietnic: 3 abhazi, 3 gruzini, 2 ruşi şi un armean.

Ardzinba lucrase mulţi ani la Institutul de Studii Orientale din Moscova, condus de Evgheni Primakov, cel care avea să devină apoi ministru de externe şi prim-ministru al Rusiei.

Fost membru al Sovietului Suprem al URSS, Ardzinba era un apropiat a lui Anatoli Lukianov şi al grupului care a încercat lovitura de stat din august 1991.

În iulie 1991, parlamentul abhaz a declarat Abhazia ca republică sovietică care ar urma să încheie cu Gruzia un tratat special.

 

 

 

 

Abhazia si Osetia de Sud s-ar alipi la Rusia | national.ro

 

 

 

Hotărîrea parlamentului era ilegală căci cvorumul necesar nu fusese atins, ca urmare a boicotării sesiunii de către parlamentarii de origine gruzină.

Acest aspect formal a avut mai puţină importanţă cîtă vreme Ardzinba a organizat trupe de menţinere a ordinii care îi erau loiale şi care îi executau poruncile, chiar după ce membrii gruzini din prezidiul parlamentului au demisionat.

Două săptămîni mai tîrziu forţe gruzine conduse de Kitovani, un aliat al preşedintelui Şevardnadze în lupta împotriva rebelilor rămaşi loiali lui Gamsahurdia, au intrat în Abhazia, ocupînd capitala Suhumi şi dedîndu-se la jafuri şi distrugeri.

Forţele abhaze s-au refugiat în nordul republicii, de unde au început o contraofensivă, cu ajutorul armatei ruse şi a voluntarilor caucazieni (în mare parte ceceni). În ofensiva abhază s-au folosit tancuri, lansatoare de rachete, avioane, care nu puteau fi furnizate decît de armata rusă.

În 1993, cînd preşedintele legal ales al Gruziei, Gamsahurdia, s-a întors din surghiun încercînd să preia puterea, războiul civil între susţinătorii lui Şevardnadze şi cei a lui Gamsahurdia a reînceput, prilej pentru abhazi să cucerească întreg teritoriul Abhaziei cu excepţia defileului Kodori, şi să întreprindă o politică de epurare etnică prin care aproximativ 200000 de gruzini au fost alungaţi din regiune.

Numai datorită acestei epurări etnice au ajuns abhazii majoritari în Abhazia. Conform recensămîntului din 2003 populaţia regiunii este 43,8% abhazi, 21,3% gruzini, 20,8% armeni şi 10,8% ruşi.

Războiul civil gruzin s-a sfîrşit cu moartea lui Gamsahurdia şi izbînda lui Şevardnadze, dar şi cu consolidarea regiunilor separatiste.

Actualul preşedinte gruzin Mihail Saacaşvili şi-a început cariera politică ca susţinător a lui Şevardnadze, devenind ministru al justiţiei sub conducerea acestuia.

În 2001 a demisionat însă învinuind guvernul Şevardnadze de corupţie. În 2003 Saacaşvili a fost printre liderii “revoluţiei tradafirilor” care l-a îndepărtat de la putere pe Şevardnadze, iar din ianuarie 2004 este preşedinte al Gruziei.

În ianuarie 2008 a fost reales preşedinte cu 53% din voturi.

Una din făgăduielile electorale ale lui Saacaşvili a fost reîntregirea ţării. Înainte de evenimentele din august 2008 forţele gruzine controlau aproximativ 25% din teritoriul Oseţiei de Sud (mai ales satele populate de gruzini) şi o mică parte – defileul Kodori – din Abhazia.

Se pare că acum şi aceste zone au fost pierdute de Gruzia. În Oseţia, preşedintele separatist Eduard Kokoiti a anunţat că “enclavele de georgieni au dispărut complet”, adică s-a realizat epurarea etnică.

De remarcat în acest sens diferenţa dintre poziţia Rusiei, care a cerut evacuarea completă a trupelor gruzine din Oseţia de Sud şi au sprijinit abhazii în recucerirea de către aceştia a defileului Kodori, şi poziţia occidentului, de pildă a Angelei Merkel, care cerea retragerea părţilor pe poziţiile avute înaintea începerii ostilităţilor, ceea ce ar însemna ca Gruziei să i se îngăduie să reia controlul asupra acelor zone din Abhazia şi Oseţia pe care le controla înainte de 8 august.

 

 

 

 Surse:

 Lucrarea lui Svante E. Cornell – “Autonomy and conflict. Ethnoterritoriality and separatism in South Caucasus – Cases in Georgia”, Upsalla (Suedia) 2002

https://mariusmioc.wordpress.com/2009/08/08/gruzia-osetia-de-sud-si-abhazia-citeva-date-pentru-intelegerea-conflictului/

 

 

 

Post-Soviet Frozen Conflicts: A Challenge for European Security ...

 

Harta: Conflicte armate post sovietice în care s-a implicat Rusia lui Putin

 

 

 După numai câţiva ani, Rusia a anexat teritoriul ucrainean Crimeea şi a sprijinit militar  mişcările separatiste din provinciile ucrainene Doneţk şi Lugansk .

Putin continua politica autocratiei ruse de sub ţarii şi liderii comunişti, scrie http://www.ziare.com/.

El  are un proiect de restaurare a imperiului care urmeaza tradiţia rusească a expansiunii şi a readucerii sub papucul Kremlinului a fostelor teritorii din Imperiul Rus, de la Ucraina la Georgia de la Armenia la Kazahstan.

Precum predecesorii săi, Putin va incerca să se întindă cât poate, folosindu-se de ameninţari si intimidare, dar şi de promisiuni şi jurăminte pe care nu are de gând să le respecte, până când va întâlni o rezistenţă puternică sau va avea perspectiva unui mare război în care nu poate câştiga.

Putin e liderul unui imperiu antimodern care continua sa trăiască în trecut, în lumea valorilor imperialiste tradiţionale si a conceptelor geopolitice, care nu se mai aplica in secolul al XXI-lea.

Rămâne de vazut dacă  Occidentul va putea opri expansiunea rusă aşa cum a facut-o în trecut sau, odată pentru totdeauna, va putea schimba traiectoria istorica traditionala a Rusiei.

 
 
 

26/04/2020 - Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: