CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Întoarcerea bolşevismului şi ”comisarii digitali”

 

Bolșevicii s-au întors și nu vor pleca prea devreme. Ce-i de făcut?

 

Bolșevicii s-au întors

 

Bolșevicii s-au întors. Nu neapărat doctrinar, cât ca strategie și tactică de cucerire a spațiului și agendei publice, în cele din urmă a statului, și de identificare și combatere a ”dușmanilor poporului”, constată http:// cuvantul-ortodox.ro/bolsevicii-s-au-intors 

În cele ce urmează, vom vorbi despre armele lor preferate, umilirea în public și demascarea, dar vom încerca, de asemenea, să propunem o posibilă cale de răspuns a celor ce se regăsesc în postura de conservatori.

Să lămurim un aspect: nu la oameni cu concepții de stânga sau progresiste ne referim aici, oameni care au, pur și simplu, viziunea lor despre lume și rosturile ei, ci la un soi nou, digitalizat, de comisari culturali.

Pe care îi găsim deghizați în ”societate civilă”, diverse platforme de ”apărare” a drepturilor omului (mai bine zis, de impunere a drepturilor unora în detrimentul altora), de inițiative de ”salvare” a democrației de vot și a statului de drept de domnia legii.

Sunt activiști profesioniști, trolli ai agorei, uneori stipendiați, beneficiind de trainiguri, alteori oportuniști isteți care înțeleg unde bate vântul și se aruncă la pradă.

Sunt cei care ”salubrizează istoria” și ”igienizează” spațiul public, eliminând simboluri istorice și persoane care au alte vederi ce deviază de la linia de partid și de stat.

Sunt cei care înveninează stările de spirit, tensionând și distrugând orice fel de punte între oameni diferiți, dar, altfel, dispuși să coopereze.

Sunt cei care vor să impună gândirea unică.

Armele preferate ale activiștilor autointitulați democrați sau progresiști au devenit, după model americano-leftist, „public shaming”-ul și „call out”-ul.

”Public shaming”-ul este atunci cand rușinezi, umilești în public o persoană, de regulă publică, însă nu neapărat, pentru o declarație, o atitudine sau o acțiune sau pentru că pur și simplu este, într-un fel sau altul, ofensator (”offensive”) față de cine știe de sensibilități revendicative.

Un proprietar de cofetărie care nu vrea să facă tort cu simboluri gay, de pildă, ca să iau un exemplu concret, poate fi expus pe rețelele de socializare spre o astfel de umilire în public, ca represalii pentru ofensa adusă ”comunității” LGBTQ.

 

 

Lupta impotriva propagandei de stat

 

 

Și de la linșajul online,la cel real,este doar un pas.

Sau un profesor care refuză să folosească sau nu nimerește, din grabă și confuzie, pronumele revendicat al unui student transgender, opresându-i, astfel, identitatea, poate fi supus protestelor și dat afara.

Evident, internetul a făcut din această practică o armă redutabilă de intimidare, distrugere, compromitere a cuiva. A oricui.

Efectul de contagiune și de amplificare al onlineului face ca un astfel de act de represalii să capete proporții uriașe și, poate, definitive, asupra biografiei unei persoane care, altfel, nu are alt păcat decât că a supărat pe cine nu trebuie.

”Public shaming”-ul, cum spuneam, este arma preferată a tuturor predicatorilor toleranței și corectitudinii politice, lucru ce ar părea paradoxal, pentru cine crede că aceste valori sunt promovate pentru ce sunt ele în sine și nu pentru un exercițiu complex de putere, dominare.

Spre deosebire, ”call out” este atunci când demaști pe cineva, dibuind în spatele cuvintelor și atitudinilor sale, aparent inofensive, macabre și rele motivații. Ești conservator cu privire la căsătorie?

Asta înseamnă, de fapt, că vrei să elimini homosexualii din societate. Nu ești de acord cu eliminarea busturilor lui Vulcănescu din spațiul public? Ești antisemit.

Demascarea e diferită de umilirea în public, deși duce la același rezultat, stigmatizarea și marginalizarea socială, prin faptul că te deposedează radical de atributele cetățeniei și ale onorabilității prin simple procese de intenție, acuzații și false atribuiri, dar lătrate viguros și cu convingere.

Umilirea în public se referă, ”măcar”, la o reacție față de ceva. Demascarea este, însă, destinată nu celor ce se împotrivesc unui anume curent sau mers al lucrurilor, ci celor care caută, oarecum naiv, să rămână în ”mainstream”.

Umilirea in public și demascarea nu sunt noi în istorie. Prima are o sănătoasă tradiție medievală și e soră bună cu vânătoarea de vrăjitoare, ambele mărci (re)înregistrate ale progresiștilor.

Folosirea lor cu atâta eficiență in spațiul public este, însă, de dată mai recentă. Ele au făcut parte din armele preferate de intimidare ale bolșevic-staliniștilor.

Gazeta de perete și demascarea au fost practici prin care oponenți sau simpli oameni care gândeau diferit erau marginalizați, excluși sau chiar eliminați din viața socială sau/și a partidului.

Este o ironie a sorții (sau o răzbunare a istoriei?) faptul că aceste arme non-fizice de distrugere în masă au ajuns să se mute din defuncta URSS în încă în viață SUA.


Ce-i de făcut?

Desigur, astfel de tactici de vânare și anihilare a adversarului (generic vorbind, dar fără să intrăm în detalii, căci nu e locul aici, ”conservatorul român”) se practică și în online-ul românesc.

Ele trebuie denunțate ca atare, iar mitologia, narațiunea folosită, deconstruită minuțios.

Conservatorul român este, într-adevăr, vânat, etichetat, demascat, uneori umilit în public (adică, de fapt, pe Facebook).

Dar, a la guerre comme à la guerre.

Soluția nu este victimizarea sau (auto)plângerea de milă față de prigoana și persecuția dezlănțuite de oamenii răi asupra celor buni.

Soluția nu poate fi nici un răspuns în aceiași termeni, căci penser contre c’est penser même, ci, mai degrabă, un angajament conștient în această confruntare ce se duce, în ultimă instanță, cu ”lumea” și cu ”duhurile răutății”.

Dar, acest lucru sună cam stereotip. În plus, o postură ademenitoare, dar, în fapt, ineficientă, pe alocuri chiar comodă, o reprezintă cantonarea în ”colțul albastru” al conservatorismului doctrinar ce se mulțumește să repete, uneori stereotip, aceleași teze despre neomarxismul cultural, corectitudinea politică, etc.

Poate avem nevoie, totuși, de altceva.

De exemplu, de o precizare răspicată a ceea ce vrem noi și de o confruntare, în cuvânt, în spațiul public, cu adversarii ideologici care să fie dusă inclusiv pe ”terenul” pe care l-au ocupat abuziv.

De fapt, nu atât pe terenul devenit al lor, cât pentru detronarea lor.

Este inadmisibil ca noi, purtătorii adevăratului mesaj și cuvânt eliberator, emancipator, de restaurare în demnitate a oricărei ființe umane, indiferent de rasă, etnie și gen, să fi lăsat acest rol unor uzurpatori obtuzi, înguști, resentimentari și totalitari.

Acest loc de avangardă trebuie redobândit de orice conservator care știe care sunt rădăcinile sale. Știu, sună oximoronic: conservator și avangardă. Nu este, dar nu am loc aici să dezvolt.

Apoi, este inadmisibil ca noi, cei care prețuim realitatea, nu societatea imaginată, să fi lăsat perpetuatorilor agendelor distopice sexuale discursul despre problemele reale ale familiei și societății românești.

Căsătoria, de pildă, miza momentului, nu trebuie abordată ca un obiectiv în sine; ci ca un început.

Nu acel început pe care detractorii demersului îl atribuie, fantasmagoric și gratuit, CpF, anume instaurarea unui fel de teocrații represiv-sexuale, ci un început pentru revoluționarea statului și a societății, adică pentru repunerea familiei și a oamenilor în centrul politicilor statului.

Căci nu oamenii există pentru stat și economie, ci statul și economia pentru oameni.

Am trăit decenii sub imperativul ”modernizării”, ”reformelor structurale”, a ”eficientizării”. Rezultatul: trăim într-o Românie care pierde în fiecare zi oameni, care se depopulează, destructurează. Ajunge.

O nouă economie națională și o nouă politică socială, centrate în jurul familiei și persoanei, acestea ar fi, după părerea noastră, direcțiile unui conservatorism renăscut.

Da, e adevărat, bolșevicii s-au întors. Dar agenda lor nu mai prezintă nici un interes pentru ”mase”.

Este o poliloghie complicată despre gen, identitate, diversitate, egalitate. Nimic concret.

Da, e adevărat, practică umilirea, stigmatul, demascarea.

Dar nu are nici un sens să ne cantonăm într-o postură defensivă.

Mai degrabă să ne reamintim că noi ar trebui să fim ”lumina lumii”, avangarda care provoacă comoditatea celor căldicei și status-quo-ul favorabil privilegiaților, ”celor puternici ai lumii”, avangardă care își trage seva și legitimitatea din contactul direct cu realitatea societății și a firii umane, din contactul cu văduva și orfanul, cu străinul și săracul.

24/04/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

O PREMIERĂ pentru istoriografia românească: A fost finalizată lista celor peste 20.000 de prizonieri români morţi în lagărele sovietice între 1941-1956

 

 

Moment istoric: MAE publică lista celor peste 20.000 de prizonieri români morţi în lagărele sovietice

 

Moment istoric: MAE publică lista celor peste 20.000 de prizonieri români morţi în lagărele sovietice

Joi, 16 aprilie 2020, Ambasada României la Moscova a informat că a finalizat elaborarea Listei nominale integrale a 20.718 prizonieri de război (militari) și „internați” (civili deportați) români, decedaţi între 1941-1956 în lagărele, spitalele şi obiectivele speciale NKVD-MVD, respectiv în batalioanele de muncă sovietice, şi înhumaţi în cimitire şi locuri de înhumare multinaţionale pe teritoriul actual al Federaţiei Ruse.

Astfel, se încheie un proces care a durat 10 ani de cercetări efectuate de Ambasada României la Moscova în principalele arhive ruse: Arhiva de Stat a Federației Ruse, Arhiva Militară de Stat RusăArhiva de Stat Istorico-Militară Rusă, Arhiva de Stat Economică Rusă, Arhiva Rusă de Stat pentru Istoria Social-Politică, Arhiva Centrală a Serviciului de Securitate a Rusiei, Arhiva Centrală a Ministerului Apărării Federației Ruse.

Scoaterea la lumină şi aducerea la cunoştinţa urmaşilor şi opiniei publice din România a datelor de identificare ale foştilor prizonieri de război şi deportaţi români care nu s-au mai intors niciodată din Rusia, reprezină o PREMIERĂ pentru istoriografia românească.

Totodată, rezultatul final al cercetărilor arhivistice ale Ambasadei României la Moscova în problematica prizonierilor de război şi victimelor române ale celui de al Doilea Război Mondial are o simbolistică aparte, dat fiind contextul marcării, în anul 2020, a 75 de ani de la încheierea celei de a doua conflagraţii mondiale.

Lista prizonierilor de război şi a deportaţilor poate fi consultată AICI!

Tribuna.US

 

24/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , | Un comentariu

Ungaria se implică masiv în Transilvania, urmărind punerea sub control a unei părți a teritoriului României

Foto: Hunor Kelemen şi Viktor Orban

 Ce prevede strategia Budapestei de punere sub control a unei părți a teritoriului României şi care este reacția oficialităţilor noastre?

Documentul programatic care stă la baza implicării masive a Ungariei în Transilvania prevede clar susținerea cetățenilor maghiari din România.

Până acum, Budapesta susținea că ajutorul financiar e nediscriminatoriu pentru maghiari și români. 

Planul Kos Karoly, strategia de dezvoltare economică elaborată de guvernul Ungariei și membri ai UDMR care stă la baza intervenției economice a Budapestei în Transilvania, arată clar că acțiunile guvernului maghiar prevăd ajutoare directe pentru cetățenii de etnie maghiară din România, transmite G4 Media.

Acest document este motivarea deciziilor guvernului Ungariei care, prin acest plan, creează un program pentru susținerea renașterii economice a cetățenilor unguri care locuiesc în România”, se arată în documentul făcut public în limbile engleză și maghiară.
Până acum, guvernul de la Budapesta și UDMR au susținut constant că programul de granturi este nediscriminatoriu și se adresează în egală măsură cetățenilor indiferent de etnie.

Planul Kos Karoly este fundamentul teoretic al programului guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania.

Este vorba despre un program finanțat oficial de guvernul Viktor Orban cu zeci de milioane de euro și care se adresează fermierilor din Transilvania care depun în limba maghiară proiecte pentru subvenționare.

Péter Szijjártó, ministrul maghiar de Externe, a anunțat în septembrie 2019 că guvernul Ungariei va extinde în aproape tot vestul României așa-numitul program de dezvoltare economică transilvăneană, care până acum se derulase doar în Ținutul Secuiesc.

De atunci, noi runde de finanțare au venit în Transilvania și, potrivit unei investigații a portalului Atlatszo, marii beneficiari sunt oligarhi apropiați de premierul Viktor Orban.

De altfel, planul Kos Karoly prevede explicit acest lucru:

”Se are în vedere intensificarea și dezvoltarea relațiilor dintre comunitățile maghiare și actorii economici din țara-mamă (Ungaria – n. red.), o interconectare strânsă a relațiilor de comerț dintre actorii economici locali și cei din Ungaria”.

Planul Kos Karoly, la elaborarea căruia au participat și membri UDMR (vezi documentul), folosește denumiri de regiuni istorice precum Partium și Ținutul Secuiesc, care sunt respinse de autoritățile române.

Proiectul guvernului Ungariei e gestionat în România de fundația Pro Economica din Ungaria, condusă de Monica Kozma (membru UDMR), care canalizează milioane de euro către fermierii din Transilvania.

Doar circa 8-10% dintre beneficiari sunt români, restul maghiari, iar printre românii finanțați de Budapesta se numără și șeful PSD Mureș, Vasile Gliga, după cum arăta G4Media.ro în 2018.

Întrebată despre contribuția sa la elaborarea planului Kos Karoly, Anna Horvath, vicepreședinte UDMR și unul dintre experții care apar drept co-participanți la elaborarea planului, a declarat pentru G4Media.ro că ”având în vedere faptul că am fost solicitată în elaborarea acestui document doar ca expert pe anumite subcapitole, vă recomand să vă adresați Fundației Pro Economica”.

Monika Kozma, șefa Fundației Pro Economica, a refuzat să discute despre planul Kos Karoly și a declarat pentru G4Media.ro că ”nu avem cunostinta despre site-ul si contentul site-ului precizat de catre Dvs.

Din partea operatorului wekerle.org nu am fost contactata niciodata si originalul documentului tradus in limba engleza nu ne apartine”.

Context. În noiembrie 2019, Marius Lazurca, ambasadorul României la Budapesta, i-a transmis public vicepremierului maghiar Zsolt Semjen, într-un eveniment desfășurat la Bekescsaba, că programul guvernului Ungariei pentru subvenționarea fermierilor din Transilvania nu a fost discutat cu guvernul României și că România nu şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri.

Mai mult, Lazurca a spus la acel moment că România cere ca programul să fie derulat ”doar cu implicarea autorităților române, în mod transparent și nediscriminatoriu”.

”Profit de această ocazie – şi de prezenţa domnului Vice prim-ministru Semjen – pentru a reafirma poziţia oficială a guvernului României în legătură cu acest subiect: aşa-numitul Program de Dezvoltare a Ardealui al Guvernului ungar NU a fost discutat în detaliu cu guvernul român şi NU face obiectul unei înţelegeri bilaterale, aşa cum ar fi natural.

În consecinţă, o spunem din nou, România NU şi-a dat acordul pentru implementarea acestor măsuri şi, prin urmare, solicită ca acest program să fie derulat doar cu implicarea autorităților române, în mod transparent și nediscriminatoriu.

Cerem, de asemenea, respectarea legislației române și a regulilor aplicabile pieței interne UE, precum și a strategiilor și programelor naționale care vizează dezvoltarea regională”, a spus ambasadorul Marius Lazurca la acel moment.

Monika Kozma, directorul executiv al Fundaţiei Pro Economica, a avut la acel moment o reacție extrem de nediplomatică.

Ea a calificat într-o declaraţie acordată cotidianului „Kronika” drept o declaraţie nedemnă de statutul unui diplomat afirmaţiile ambasadorului României la Budapesta, susținând că Lazurca ar fi spus neadevăruri referitor la programul de dezvoltare economică al guvernului ungar.

Ministerul de Externe de la București a anunțat în octombrie 2019 că nu există nici un acord bilateral între România și Ungaria și nici nu a transmis în alt mod consimțământul privind programul prin care guvernul de la Budapesta investește zeci de milioane de euro în fermierii din Transilvania.

MAE susține că ”a atras atenția” Ungariei, arătând că ”acordarea de asistență economică depășește sfera tratamentului preferențial care poate fi oferit de către un stat pentru minoritatea sa înrudită de pe teritoriul altui stat, conform standardelor acceptate la nivel internațional, și că în consecință astfel de măsuri pot fi promovate doar cu consimțământul părții române, și fără vreo discriminare în funcție de criteriul etnic”, potrivit unui răspuns remis G4Media.ro.

Cum se raportează Fundația Pro Economica la planul Kos Karoly într-un articol pe propriul site: ”Dezvoltarea economică sustenabilă și crearea bazelor înființării unor locuri de muncă pe termen lung, reprezintă condiția supremă pentru maghiarii din România de a rămâne în ţară şi de a se bucura de siguranța existențială.

Odată cu conştientizarea acesteia, în 2016 s-a realizat o strategie de dezvoltare economică intitulată „PLANUL KÓS KÁROLY”, care definește prioritățile de dezvoltare ale diferitelor regiuni din România”, scrie https://www.g4media.ro/documentul-programatic-care-sta-la-baza-implicarii-masive-a-ungariei-in-transilvania 

Cine a fost Kós Károly, cel care dă numele planului: A fost un arhitect maghiar, scriitor, grafician, etnograf și politician exponent al transilvanismului din Austro-Ungaria și România.

El a militat constant pentru integrarea comunității maghiare din Transilvania în societatea din România și pentru buna înțelegere între comunitățile etnice.

  • Proiectul este gestionat în România de Fundația Pro Economica, finanțată de guvernul Ungariei, potrivit prezentării de pe site-ul propriu. Fundația este condusă de Monika Kozma, candidat UDMR la alegerile pentru Senat în 2016, consilier al președintelui Consiliului Județean Mureș, Peter Ferenc.

  • Intervenția tot mai puternică a Ungariei în Transilvania contrastează puternic cu politica adoptată de guvernul Viktor Orban în țara sa. Astfel, Ungaria a instituit un control drastic al ONG-urilor cu finanțare străină (vezi aici mai multe detalii)

  • Ungaria i-a mulțumit în 2018 lui Liviu Dragnea în mod oficial pentru sprijinirea proiectului. Astfel, agenția maghiară de presă MTI scrie că ”Levente Magyar, secretar de stat pentru relaţiile cu parlamentul în cadrul Ministerului Afacerilor Externe şi Comerţului Exterior din Ungaria, a considerat important faptul că guvernul român a primit în mod pozitiv programul şi manifestă în continuare o atitudine pozitivă. I-a mulţumit în mod special lui Liviu Dragnea, preşedintele PSD spunând că fără sprijinul acestuia proiectul nu ar fi ajuns în etapa actuală (Sursa).

24/04/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: