CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 13 APRILIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 13 aprilie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

 

 

814:  A murit hanul protobulgar Krum.

  El a fost cel care  a creat un stat centralizat al slavilor si protobulgarilor al carui teritoriu s-a dublat, ajungând cu granițele de la Dunarea mijlocie la Nipru și de la Odrin la Munții Tatra.

La începutul anului 811 impăratul bizantin  Nicefor I a întreprins o mare expediție  împotriva Bulgariei, permitand  oștirii sale să prade și să incendieze capitala Pliska si respingand  tentativele  diplomatice ale lui Krum de a face pace.

În cronica sa din secolul al XII-lea, patriarhul Mihail Sirianul  a descris astfel campania lui Nicefor:

” Nichifor, împărat al romanilor, a năvălit asupra ținuturilor bulgarilor: el a fost victorios și a ucis un număr mare dintre aceștia. El a ajuns în cetatea de scaun a acestora, a cucerit-o și a devastat-o. Sălbăticia lui a mers până acolo că a ordonat să fie aduși copii mici în fața sa, să fie puși la pământ și uciși, spărgându-li-se capetele cu pietre.”

În timp ce Nicefor I și armata sa se ocupau cu jaful, devastările și incendierea capitalei bulgarilor, Krum și-a mobilizat poporul (inclusiv femeile), pentru a face alte capcane și ambuscade în trecătorile munților.

Pe drumul spre Constantinopol, împăratul a primit informații despre aceste pregătiri de luptă, s-a panicat și a declarat de mai multe ori însoțitorilor săi:

Chiar dacă am avea aripi nu vom putea scăpa de pericol”.La 26 iulie, bizantinii au fost împresurați în trecătoarea Vărbica, iar imparatul Nicefor a fost ucis în luptă, împreună cu un număr mare de oșteni.

 

 

 

 

 

 

Potrivit tradiției, barbarul han Krum ar fi  poruncit ca țeasta împăratului Nicefor să fie  încrustată cu argint și a folosit-o drept cupă pentru vin.

Krum a introdus primul cod de legi bulgare, în baza cărora era între altele garantată protecția săracilor, iar bețiile și jaful erau pedepsite cu asprime.

 

 

 

 

 

548: A murit Lý Nam Đế (n.17 octombrie 503 ), considerat  primul imparat  al Vietnamului și fondator al Dinastiei Ly timpurii (544-602).

Numele său  era Lý Bí sau Lý Bôn, iar  „Nam Đế”  înseamna „Împăratul din Sud”.

 

 

 

 

 

 

 

 

việt nam khai quốc: địa phương tự chủ trong thế kỷ VI (chương 4 ...

 

 

 

 

A domnit înt  perioada februarie 544 – februarie 548.

Deși China a ocupat Vietnamul, Lý Nam Đế a reusit  să intemeieze o dinastie care a aparat independenta acestei țări  cca. 6 decenii.

 

 

 

 

 

1093: A murit  Vsevolod Iaroslavici I (n.1030), mare cneaz de Kiev  din anul 1078.

 

 

 

 

 

 

 

 

Vsevolod Yaroslavich, Grand Prince of Kiev (c.1030 - 1093) - Genealogy

 

 

 

A fost al cincilea fiu al cneazului Iaroslav cel Intelept si al printesei suedeze Ingigerd Olafsdottir.

 

 

 

 

1204: A patra cruciadă: Ocuparea capitalei bizantine Constantinopol.

În iunie 1203, cruciații sositi la Bosfor lângă Constantinopol la bordul unor corăbii venețiene. Au debarcat și după un atac naval și terestru, au cucerit Constantinopolul. Cruciații au cerut plata a 200 000 de mărci și s-au retras așteptându-și banii.

În ianuarie 1204, nobilii bizantini au ridicat obiecții la suma colosală și s-a ajuns la un asediu scurt în aprilie 1204. Cruciații au recucerit capitală bizantină și  au jefuit-o cu violență.

Consecința a fost prăbușirea Imperiului Bizantin  și împărțirea lui în mai multe state: Imperiul Latin de Rasarit, (împărat fiind ales Balduin de Flandra), Niceea, Epirul și Trapezuntul.

 Veneția, datorita contribuției pe care o adusese în această expediție, primea privilegii comerciale și stăpâniri teritoriale întinse.

Imperiul bizantin a fost restaurat abia dupa șase decenii,  în anul 1261, dar  nu și-a mai regăsit niciodata vitalitatea și măreția din trecut.

 

 

 

 

1519: S-a nascut  Caterina de Medici, regină a Franţei; (d. 1589).

 

 

 

 

 

Caterina de Medici

 

 

 

 

A fost soția regelui Henric al II-lea al Franței, precum și mamă a trei regi aparținând Casei de Valois. S-a născut în Italia, purtând numele de Caterina Maria Romola di Lorenzo de Medici, iar mai târziu a trăit în Franța sub numele Catherine de Médicis. 

Mai întâi regină, apoi regentă a Franței, Caterina a fost o figură emblematică a secolului al XVI-lea. Numele său este legat de războaiele religioase iar rolul său în masacrul din Noaptea Sfântului Bartolomeu a făcut din ea o figură controversată, pâna în zilele noastre.

„Era ea cea care făcea totul, regele nu mișca un pai fără ca ea să știe”(Pierre de l’Estoile).

 

 

 

1545: S-a născut regina Elisabeta de Valois, sotia  regelui Filip al II-lea al Spaniei; (d. 1568).

 

 

 

 

1598: În Franța, regele Henric al IV–lea (1589–1610) a promulgat Edictul de la Nantes, prin care se garantau protestanților hughenoti drepturi egale cu cele acordate catolicilor, restabilind pacea religioasã in Franta.

În 1685, nepotul său  Ludovic al XIV-lea,  cunoscut sub numele de  Regele Soare, a revocat edictul reluând persecutarea hughenotilor  și provocând alungarea acestora din Franța.

 

 

 

 

1605:  A murit (se pare asasinat), țarul Rusiei Boris Godunov ; (n.cca.1551).

 

 

 

 

 

 

Portrait of Boris Godunov by Russian School (17) on artnet

 

 

 

 

 

A fost între anii 1584-1598 regentul țarului rus Fiodor I, care era debil mintal, și a domnit apoi ca țar între anii 1598-1605.

 

 

 

 

 

1695: Moare fabulistul francez Jean de la Fontaine; ( n.1621).

 

 

 

 

 

 

 

 Este  cel mai faimos fabulist francez   și unul dintre poeții francezi cei mai populari  din secolul al 17-lea.

 

 

 

 

 

1711: Se încheie Tratatul de alianţă dintre Moldova si  Rusia, care prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc, domnia ereditară a familiei Cantemir şi autoritatea absolută a domnului. Tratatul descria şi frontierele istorice ale Moldovei (13/24) .

 

 

Dimitrie Cantemir (1673-1723), domn al Moldovei (mar.-apr.1693, 1710-1711)

 

 

 

La 2/13 aprilie 1711, la Luţk, în Volinia, domnul Moldovei Dimitrie Cantemir încheie Tratatul de alianţă cu Rusia, în care se prevedea eliberarea ţării de sub jugul turcesc, alipirea la Moldova a ţinuturilor smulse ei de Imperiul otoman (Basarabia istorică, transformată în raia turcească cunoscută şi sub numele tătar de Bugeac), regim absolutist în Moldova, tronul rămînînd ereditar în familia Cantemir.

Hotarele Moldovei, respectîndu-se toate drepturile ei străvechi, sunt acelea constituite de Nistru (Cameniţa, Bender cu teritoriul Bugeacului), Dunărea, Valahia, Transilvania şi Polonia, după împărţirea care a fost făcută“. “…Ţara Moldovei îşi va redobîndi frontiera de pe Nistru, ca şi Bugeacul cu toate cetăţile lui care va fi de asemnea al Moldovei pentru totdeauna“.

Domnul Moldovei Dimitrie Cantemir îl primeşte cu onoruri, la Iaşi, pe Petru cel Mare, ajutîndu-l cu o armată de 10 000 de ostaşi. Totuşi, victoria turcilor la Stănileşti (1711) împotriva oastei ruseşti l-a silit pe Dimitrie Cantemir să se refugieze în Rusia, unde a ajuns unul din sfetnicii ţarului Petru cel Mare.

Om de o cultură rară, filosof, istoric, geograf, muzicolog, Dimitrie Cantemir a fost, prin opera sa, unul din marii învăţaţi europeni ai vremii.

Detalii.. Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.

 

 

 

 

1742: A avut loc la Dublin, în Irlanda premiera oratoriului „Messia” creație a compozitorului german Georg Friedrich Händel.

 

 

 

 

 

 

 

 

Această capodoperă a fost creată în 1741, între 22 august şi 4 septembrie, Händel confirmând încă odată uşurinţa şi spontaneitatea pe care o avea chiar şi în compunerea celor mai fastuoase partituri.

Succesul a fost impresionant, lucrarea păstrându-şi până în zilele noastre locul în galeria marilor capodopere muzicale.

 

 

 

 

 

 

1743: S-a nascut Thomas Jefferson, al treilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii; (d. 1826).

 

 

 

 

 

 

Amazon.com: New 8x10 Photo: Thomas Jefferson, 3rd President of the ...

 

 

 

 

 

 

1808: S-a născut inventatorul italian ; a realizat, în 1857, transmiterea electrică a vocii umane la distanţă. Alexander Graham Bell a patentat (în 1876) transmiterea electro-magnetică a sunetelor vocii umane la distanţă folosind un curent ondulatoriu.

 

 

 

Antonio Santi Giuseppe Meucci, true inventor of the Telephone in ...

Camera Deputaţilor a SUA a recunoscut, în 2002, contribuţia lui Antonio Meucci la invenţia telefonului; (m. 1889).

 

 

 

 

 

 

1849: Ungaria este proclamata republică  de revoluționarii conduși de Lajos Kossuth.

 

 

 

 

 

Lajos Kossuth | Hungarian political leader | Britannica

 

 

Foto: Lajos Kossuth de Kossuth et Udvard  (n. 19 septembrie 1802, Monok, Ungaria – d. 20 martie 1894, Torino) a fost  guvernator de facto al Ungariei în timpul Revoluției de la 1848.

 

 

 

1796: A murit Gherasim Adamovici, teolog de origine sârbă (n. 1733),  episcop ortodox al Transilvaniei între anii 1789 şi 1794.

A fost luptător pentru drepturile românilor transilvăneni, pe 30 martie 1792, împreună cu episcopul Ioan Bob din Blaj, s-a prezentat la Curtea de la Viena „pentru o dreaptă rezolvare a cererilor cuprinse în Reprezentaţiunea naţiunii române” („Supplex Libellus Valachorum”), document înaintat împăratului Leopold al-II-lea al Austriei.

 

 

1859: În şedinţa Convenţiei de la Paris, Franţa, Rusia, Anglia, Prusia şi Sardinia au recunoscut dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Moldovei şi al  Munteniei.

 

Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei, domn al Valahiei, domn al Principatelor unite ale Moldovei şi Valahiei

 

 

  Turcia şi Austria, au tergiversat recunoașterea a cestei duble alegeri. Mai mult, Turcia punea la cale o intervenţie militară peste Dunăre, însă pe 26 august 1859 a fost nevoită să-și dea acordul în urma presiunii puterilor occidentale.

Detalii… Alexandru Ioan Cuza, domn al Moldovei şi al Principatelor Unite.

 

 

 

1862 (13/25): A intrat în vigoare Prima  Lege a presei din România.

Legea asupra presei, cea dintâi lege a jurnaliştilor din România, adoptată de Guvernul Barbu Catargiu și promulgată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza,  fixa dreptul de a transmite, de a reproduce, de a vinde si de a ceda operele lor, precum și exploatarea operei prin moştenire pe o perioadă de 10 ani de la moartea autorului.

In lege s-a prevazut ca reproducerea sau imitarea unei opere făra consimțământul autorului se pedepsea printr-o dubla sanctiune și anume: confiscarea exemplarului astfel obținut cât și plata unei amenzi echivalentă cu prețul a 1.000 de exemplare din ediția originală.

 

 

 

 

 

 

1864: Camera Deputaţilor adoptă o moţiune de vot de blam asupra guvernului Kogălniceanu, care-şi depune demisia, însă domnitorul Al. I. Cuza o respinge.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  1884:  Academia Româna l-a însărcinat pe scriitorul si filologul Bogdan Petriceicu Hasdeu cu realizarea dicționarului Etymologicum Magnum Romaniae, al limbii istorice și poporane.

 

 

 

 

1885: Promulgarea Legii depozitului legal, prin care orice tipografie era obligată să trimită câte trei exemplare din fiecare tipăritură bibliotecilor centrale din Bucureşti şi Iaşi, precum şi Bibliotecii Academiei Române.

 

 

 

1886: S-a născut  marele  pictor, grafician şi critic de artă român Nicolae Tonitza; (d. 1940).

Nicolae Tonitza (n. 13 aprilie 1886, Barlad – d. 26 februarie 1940, Bucuresti), a fost  primul dintre cinci copii ai Anastasiei si ai lui Neculai Tonita. In 1902 paraseste Barladul , pentru a se inscrie la Scoala nationala de Belle-Arte din Iasi, avandu-i printre profesori pe Gheorghe Popovici si Emanoil Bardasare (dar nu va putea sa isi ia diploma de absolvire deoarece participa in ultimul an la o greva a studentilor).

In 1908 pleaca in Germania, la München, unde este admis la Königliche Bayerische Akademie der Bildenden Künste in clasa profesorului Hugo von Habermann.

In 1911 se reintoarce in țară, mai intai la Barlad si mai tarziu la Iasi (unde preda un timp ca suplinitor desen la Liceul militar). Participa la expozitia “Tinerimii artistice”. In 1912 termina cursurile Scolii nationale de Belle-Arte si obtine prin concurs certificatul de “pictor bisericesc”. Va zugravi bisericile din Scorteni, Siliste, Poeni, Valeni si altele.

 Se căsătoreste in 1913 si va avea doi copii. Din cauze economice renunta la pictura cativa ani si lucreaza ca redactor la ziarul Iasul. In 1916 expune la Bucuresti 94 de picturi si desene, impreuna cu Stefan Dimitrescu.

Mobilizat si trimis pe front, cade prizonier in luptele de la Turtucaia, de unde va fi trimis in lagarul de prizonieri din Kirjali, Bulgaria.

Dupa razboi se stabileste la Bucuresti, unde – alaturi de participarile la expozitii si ilustrari de carti – colaboreaza la publicatii de orientare socialista cu desene si cronici artistice.

 In perioada 1921-1924 locuiește la Valenii de Munte. In 1924 expune la Bienala din Veneția iar un an mai tarziu se retrage din asociatia “Arta Romana” si – împreuna cu Francisc Sirato, Oscar Han si Stefan Dimitrescu – intemeiaza “Grupul celor patru”.

In anii următori, pana in 1934, au loc repetate expozitii ale “Grupului celor patru”.

Tonitza, intre timp considerat “cel mai de seama” pictor roman in viata, expune si in strainatate: Barcelona (1929), Amsterdam (1930), Bruxelles (1935).

În 1933 ocupa catedra de pictura la Academia de Belle-Arte din Iași, ramasa vacanța in urma decesului lui Stefan Dimitrescu iar in 1937 devine rector al Academiei.

 In anii 1933 si 1934 picteaza împreuna cu Francisc Șirato în Dobrogea, realizând o serie de tablouri și desene cu peisaje din Balcic.

În 1939 se îmbolnavește grav și la 26 februarie 1940 se stinge din viață.

În semn de omagiu ii sunt expuse lucrări la “Salonul Oficial” si la expoziția din cadrul “Lunii Bucureștilor”.

 

 

 

 

 

 

TONITZA

 

Foto: Nicolae Tonitza – Autoportret

 

 

 

 

 

O privire retrospectiva asupra operei lui Tonitza ne reveleaza in prima perioada o pictura academista purtand pecetea scolii müncheneze, si, drept corolar, un interes major pentru desen, in detrimentul picturii. In scurtul sau popas parizian, face tentative timide de a-si insusi viziunea impresionistă, dar preferinta lui pentru exprimarea grafica ii va indrepta atentia spre creatiile lui Daumier.

 Tablourile realizate intre 1930 si 1935 isi cuceresc deplina autonomie artistica, eliberandu-se de orice influente. Grafica sa plina de malitie si deseori de dramatism – a colaborat la numeroase reviste culturale si sociale ale vremii: “Rampa”, “Flacara”, “Clopotul”, “Hiena” etc. – sunt marturii ale participării intense la viata epocii.

 

 

 

 

1889: A început să funcţioneze prima agenţie de presă din România, „Agenţia Română“.

 

 

 

 

1906: S-a născut  Samuel Beckett, prozator şi dramaturg irlandez ; (d.22 decembrie  1989)..

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În anul 1969 a fost distins cu Premiului Nobel pentru literatura.

 

 

 

 

 

1913 : În Bucureşti,  se înfiinţează Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, cu trei secţiuni:

 

  1. comerţ, bancă, asigurări;

  2. industrie;

  3. administraţie economică consulară.

 

 

 

 

 

 

Palatul Academiei Comerciale | Bucurestii Vechi si Noi

 

Academia începe să funcţioneze la 15 septembrie 1913,  fiind prima instituţie de învăţămînt economic superior din România.

Primul rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale şi Industriale a fost matematicianul Anton Davidoglu.

 

 

 

1917: La 11-13 aprilie 1917 şi-a ţinut lucrările Congresul Învăţătorilor din gubernia Basarabia. la Congres tine o cuvantare inflacarata profesorul,preotul si poetul Alexei (Alecu) Mateevici, autorul poeziei „Limba noastra” (actualmente imn de stat al R.Moldova), in care spune printre altele:

“ Ei bine, daca ati luat asupra D-voastra sarcina de a lumina poporul, apoi trebuie sa dati poporului idei adevarate, caci altfel întreg învatamîntul e fara rost. Da, sîntem moldoveni, fii ai vechii Moldove, însa facem parte din marele trup al românismului asezat prin România, Bucovina si Transilvania (aplauze). Fratii nostri din Bucovina, Transilvania si Macedonia nu se numesc dupa locurile în care traiesc, ci-si zic români.

Asa trebuie sa facem si noi (aplauze)… Trebuie sa stim de unde ne tragem, caci altfel sîntem niste nenorociti rataciti. Trebuie sa stim ca sîntem români, stranepoti de-ai romanilor si frati cu italienii, francezii, spaniolii si portughezii. Aceasta trebuie sa le-o spunem si copiilor, si tuturor celor neluminati. Sa-i luminam pe toti cu lumina dreapta…”

 

 

 

 

Fișier:Alexei Mateevici - Foto02.jpg

 

 

 

 

 

Foto: Preotul, poetul si profesorul Alexei(Alecu) Mateevici (n. 27 martie 1888, Căinari – d. 24 august 1917, Chișinău) a fost unul din cei mai reprezentativi scriitori români basarabeni. 

 

Printre Hotarârile principale ale Congresului s-au numărat:

  – scolile din satele moldovenesti sau în majoritate moldovenesti vor deveni scoli moldovenesti de la 1 septembrie 1917;

  – asemenea scoli se vor deschide si în orase;

 – limba de predare în aceste scoli va fi limba moldoveneasca iar în  scrisul national se va folosi alfabetul latin;

 – scoli pentru moldoveni se vor deschide și în stînga Nistrului;

 – se vor organiza cursuri pentru pregătirea învațătorilor;

 – se vor înfiinta o biblioteca pedagogica centrala si mai multe locale.

Limba rusă ramânea obiect de predare obligatoriu pentru toți elevii.

 

 

 

 

1919: La Amritsar in  India, trupe britanice şi  detașamente Gurkha au masacrat   în jur de 380 de demonstranţi neînarmaţi.

 

 

 

 

 

 

1922: A fost  promulgat tratatul prin care se recunoştea suveranitatea României asupra teritoriului dintre Prut, Nistru şi Marea Neagră – Basarabia, semnat la Paris, la 28 octombrie 1920, de reprezentanţii Marii Britanii, Franţei, Italiei, Japoniei, pe de o parte şi ai României, pe de altă parte.

Textul tratatului a fost votat de Parlamentul român la 3 aprilie 1922 (Senatul) şi la 7 aprilie 1922 (Adunarea Deputaţilor).

 

 

 

 

 

1924: În Grecia are loc un Referendum în urma căruia la 25 martie 1924 se proclama republica.

Monarhia va fi restaurată în urma unei lovituri de stat militare în data de 10  octombrie  1935.

 

 

 

 

 

1924: S-a născut Stanley Donen, regizor american și coregraf; celebru pentru filmele „Singin’ in the Rain” (considerat cel mai bun musical realizat vreodată la Hollywood) și „On the Town”; (m. 2019).

 

 

 

 

Stanley Donen, Director of 'Singin' in the Rain,' Dies at 94 ...

 

 

 

 

 

 

1927: S-a născut actorul, regizorul şi scriitorul francez Maurice Ronet (numele adevărat: Maurice Julien Marie Robinet); (m. 1983).

 

 

 

1928: S-a născut José Agustin Goytisolo, poet şi eseist spaniol; (m. 1999).

1928: În România este adoptată legea privind ocrotirea muncii minorilor şi femeilor, precum şi stabilirea duratei zilei de muncă de 8 ore.

 

 

 

 

1930: S-a născut  la Târgu Jiu, Sergiu Nicolaescu, regizor, actor, producător  de film şi om politic român; ( d. 3 ianuarie 2013).

Din 1989 s-a implicat în politica, fiind ales senator social-democrat în mai multe legislaturi.

A dobândit notorietate internațională atât ca regizor, cu filme ca “Dacii” sau “Mihai Viteazul”, cât și ca actor, cu rolul comisarului Miclovan – de la care a rămas celebra replică: “M-au ciuruit. Un fleac.”

  

 

 

 

Sergiu Nicolaescu - poza 3

 

 

 

 

 La vârsta de 5 ani a părăsit localitatea natală, familia sa stabilindu-se la Timișoara. 

In 1948, la treminarea liceului,  a fost admis  la trei facultati: Belle Arte, la Politehnica și la Școlala de Ofiteri de Marină, preferand-o pe ultima.

 In 1962, a dobandit brusc celebritatea in lumea  cinematografiei dupa ce a realizat productia ”Memoria Trandafirului”.

Succesul acestui film a fost neașteptat, el fiind difuzat la Paris, timp de 10 ani.

Filmul, o metaforă, durează 7 minute și este o poveste cu flori ce întruchipeaza destinele unor oameni.

Cu el, Sergiu Nicolaescu a luat Premiul de Excelență al Uniunii Tehnicienilor din cinematografia mondială.

Studiourile “Columbia” din SUA au cumpărat filmul, fapt destul de rar în acea perioada pentru o pelicula dintr-un stat comunist.

 

 

 

 

 

 

1937: Moare Ilia Ilf, scriitor rus (n. 1897), un critic acid al realităților epocii sale.

A  lucrat în colaborare cu Evgheni Petrov, publicand romane satirice si umoristice semnate Ilf si Petrov.  

 

 

 

 

1938:  Gheorghe Tătărescu adreseaza  lui Constantin I. C. Brătianu o scrisoare în urma căreia curentul favorabil regelui Carol al II-lea s-a separat definitiv de restul partidului  liberal.

 

 

 

1939: S-a născut Seamus Heaney, scriitor nord-irlandez, laureat al Premiului Nobel

 

 

 

 

 

Obituary: Seamus Heaney - BBC News

 

 

 

 

 

 

La moartea sa în 2013, reputatul ziar britanic The Independent, l-a descris ca fiind” probabil cel mai cunoscut poet din lume”.

 

 

 

 

1939: Marea Britanie şi Franţa acordă garanţii unilaterale privind frontierele României şi Greciei în speranţa echilibrării jocului politic al Germaniei în zona de sud-est a Europei.

  

 

 

 

 

1940: S-a născut  la București, violonistul, compozitorul și dirijorul român, Vladimir Cosma.

 

 

 

 

 

 

Владимир Косма с симфоническим оркестром

 

 

 

 

 

 

 După câștigarea primelor sale premii la Conservatorul Național de la București, Vladimir Cosma ajunge la Paris (unde emigrase unchiul Edgar),  în 1963, unde își va continua studiile cu Nadia Boulanger și la Conservatorul Național din Paris.

Pe lângă formația clasică, s-a simțit atras, de foarte tânăr, de muzica de jazz, muzica de film și toate formele muzicilor populare.

A fost distins cu numeroase premii între car e amintim:  Premiul César pentru cea mai bună muzică de film pentru Diva, 1982: Premiul Festivalului de la Moscova pentru muzica filmului Diva, 1983: Marele Premiu pentru Muzica de Film (Sacem) pentru întreaga sa activitate la Cannes, nominalizarea la gradul de Comandor al Artelor și Literelor : « Commandeur des Arts et des Lettres », 2001: Premiul Philip Award din Varșovia: cele mai bune realizări în domeniul muzicii de film european, 2003: Marele Premiu Sacem pentru muzică de film.

În anul 2004 a fost umit Mare Ofițer al Meritului Cultural Român.

A fost distins cu titlul Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare iar în 2010 cu  Premiul Henri Langlois al Cinematecii Franceze 2010.

 

 

1941: Al doilea război mondial – La Moscova, se semnează  Tratatul de neutralitate pe timp de zece ani între Japonia şi URSS.

Cu toate acestea, în 1945  URSS va  ataca  Japonia și va anexa teritoriul japonez  Insulele Kurile.

 

 

 

 

 

1941: În timpul celui de-al doilea război mondial, trupele Germaniei hitleriste au ocupat Belgradul, capitala Iugoslaviei.

 

 

 

1943. Oficialități germane au anunţat descoperirea, în pădurea Katyń (sat situat la 20 de kilometri vest de oraşul Smolensk, din Rusia), a unor gropi comune unde se aflau rămăşiţele umane a câtorva mii de ofiţeri polonezi, executaţi în masă la ordinul lui Stalin de forţele poliţiei politice sovietice (NKVD) în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

 

1 Aprilie///Masacrul de la Fântâna Albă | Români MD

 

 

 

 

 

Execuţii au mai avut loc şi la Mednoe şi Kalinin (regiunea Tver din nord-vestul Rusiei). La Katyn erau împuşcaţi prizonierii din lagărul Kozelsk, la Tver se lichidau prizonierii din lagărul Ostaşkov, în timp ce prizonierii din lagărul Starobelsk erau ucişi în închisoarea NKVD din Harkov (Ucraina) şi îngropaţi la Piatykhaty.

 

 

 

 

 

1945: La sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale, oraşul Viena este ocupat de trupele sovietice.

 

 

 

 

 

 

 

 1945: Este proclamată oficial revenirea administrației române în Transilvania de Nord (ocupată în  1940 de Ungaria în urma Dictatului de la Viena).

Administrația română a fost restabilită efectiv, la data de 9 martie 1945.

 

 

 

 

 

1946: România reia oficial  relaţiile diplomatice cu Franţa. Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov.

 

 

 

 

1948: Marea Adunare Naţională votează Constituţia Republicii Populare Române, prima constituţie postbelică a României(copiată după Constituţia stalinistă din 1936), care reflecta caracterul de tranziţie al perioadei pe plan economic şi social.

Este ales un nou prezidiu, în frunte cu C.I. Parhon, şi un nou guvern, condus de dr. Petru Groza.

 

 

 

 

 

1963: S-a născut sahistul rus Garri Kasparov, mare maestru si fost campion mondial de origine armeano- evreiască. 

 

 

 

 

 

Seasonal Greeting from Garry Kasparov | Kasparov

 

 

 

 

La vârsta de 22 ani a devenit cel mai tânăr campion mondial de şah; din 1986 până la retragerea sa în 2005, a fost clasat pe locul 1 în lume în majoritatea clasamentelor .

 Opozant al preşedintelui Vladimir Putin, Kasparov a părăsit Rusia în 2013 şi s-a mutat în New York

 

 

 

1964: Sidney Poitier a devenit primul actor de culoare  care a câstigat un premiu Oscar pentru interpretare, cu rolul din filmul ”Lilies of the Field” (1963).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1970: Echipajul navei spaţiale Apollo 13 a anunţat primele probleme ivite în zborul spre Lună, de îndată ce s-a produs  explozia unei butelii cu oxigen.

 

 

 

1975: Izbucnește  războiul civil  din Liban; (1975-1990).

 Acest război sângeros a opus forţele creştine formaţiunilor musulmane, susţinute de miliţiile palestiniene, adăpostite în Liban din 1969.

Conflictul a încetat în urma Acordului de la Taef (Arabia Saudită) din octombrie 1990, în baza căruia autorităţile libaneze au trecut la aplicarea unor măsuri vizând  normalizarea situaţiei din ţară, printre care: reunificarea şi activarea instituţiilor administraţiei de stat, reluarea activităţii parlamentului şi stabilirea de noi structuri ale acestuia (majorarea numărului deputaţilor de la 99 la 128, repartizarea lor egală între creştini şi musulmani, formarea comisiilor parlamentare), organizarea de alegeri legislative începând cu anul 1992, extinderea autorităţii statale pe întreg teritoriul naţional, dezarmarea şi desfiinţarea miliţiilor

 

 

 

 

1992: Proclamarea Republicii Federale Iugoslavia, formată din Serbia şi Muntenegru.

 

 

 

 

  1993: A decedat scriitorul și regizorul  român Francisc Munteanu  (n. 1924).

 

 

 

2000: A murit scriitorul italian Giorgio Bassani; (n. 1916).

 

 

 

 

 

2012 (13/14): A murit istoricul Florin Constantiniu autorul unor importante  studii referitoare la istoria medie, modernă şi contemporană a României; (n. 1933).

 

 

 

 

 

 

Ultimul interviu al academicianului Florin Constantiniu:

 

 

 

A fost preocupat de istoria celui de-Al Doilea Război Mondial și autor al sintezei „O istorie sinceră a poporului român”; membru titular al Academiei Române din 2006 .

 

 

 

 

 

  2015: A decedat poetul, nuvelistul, dramaturgul, sculptorul, romancierul și graficianul german, Günter Grass; (n. 1927, Danzig).

 

 

 

 

Gunter Grass at home in Lubeck

 

 

 

Grass a fost membru al „Grupului 47” și este considerat unul din cei mai importanți autori de limbă germană ai prezentului. Cărțile sale au fost traduse în numeroase limbi. În anul 1999 a primit  Premiul Nobel pentru Literatură.

În tinerețe era membru al în Waffen SS, o unitate de elită a regimului nazist al lui Adolf Hitler, dar în scrierile sale a criticat adeseori Germania pentru trecutul ei nazist.

Günter Grass a publicat, în 2010, un nou volum autobiografic intitulat „Cuvintele fraților Grimm. O declarație de iubire”.

Activitatea sa literară a fost încununată de cele mai importante distincții: Premiul „Büchner”(1965), Premiul „Fontane” (1968) și Premiul Nobel pentru literatură (1999).

 

 

 

 

 2016: A murit juristul canadian de origine română Nicolas Mateesco-Matte, unul dintre cei mai importanţi specialişti în drept aerian şi spaţial.

În anul 1946 a emigrat în Canada, iar în 2010 i s-a conferit Premiul „Edward Warner” pentru aviaţie civilă, cea mai înaltă distincţie în aviaţia civilă internaţională, un echivalent al Premiului Nobel. A fost membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; (n. 1913).

 

 2018: A murit Mihai Stănescu, unul dintre cei mai apreciați caricaturiști români; a devenit celebru și datorită faptului că a criticat în mod deschis regimul dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu; (n. 1939).

 

 

 

 

 

Caricaturistul Mihai Stănescu A Murit La Vârsta De 78 De Ani ...

 

 

 

 

 

 

 

 2018: A decedat regizorul de film și scenaristul american de origine cehă Milos Forman (nume real: Jan Tomas Forman),  unul dintre cei mai importanţi cineaşti ai Noului Val Cehoslovac, cunoscut mai ales pentru filmele „Zbor deasupra unui cuib de cuci” și „Amadeus”.

S-a născut la 18 februarie 1932, în oraşul Caslov din Cehoslovacia.

 

 

 

 

Adio celebrului rebel al cinematografiei, Milos Forman

 

A urmat cursurile Academiei de Artă din Praga, specializarea Scenaristică, debutând ca regizor în 1960 cu filmul “Laterna magika II”. Trei ani mai târziu, în 1963, a câştigat, cu filmul său, “Petru cel Negru”, Marele Premiu al Festivalului de Film de la Locarno.

În 1968, după invazia trupelor sovietice în Cehoslovacia, Forman a emigrat în Statele Unite.

Primul film realizat în noua sa ţară a fost “Taking Off” (1971), cu care a şi câştigat Marele Premiu (Palme d’Or) al Festivalului de la Cannes.

A primit cetăţenia americană în 1977.

A fost căsătorit de trei ori, având patru copii din cea de-a doua şi a treia căsnicie.

În 1999, Forman a fost distins cu Ursul de Argint al Festivalului de la Berlin pentru cel mai bun regizor, ca urmare a realizării filmului “Man on the Moon”, în timp ce Jim Carrey (în rolul principal) a primit un Glob de Aur.

 În 2009 a primit un titlu onorific din partea Emmerson College din Boston.

Milos Forman a scris şi poeme şi a publicat o autobiografie numită “My Two Worlds” (“Cele două lumi ale mele”). A cochetat, în câteva roluri minore şi cu actoria.

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

Săptămâna Patimilor – Lunea Mare (Denie)

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Biserica a rânduit ca la sinaxarul zilei de luni din Saptămâna Patimilor sa se faca pomenirea lui Iosif, fiul patriarhului Iacob si a smochinului neroditor.

În cultul divin ortodox deniile, zilele de luni, marți și miercuri din Săptămâna Mare, sunt pregătitoare pentru orice credincios pentru a înțelege venirea, patimile și moartea lui Iisus Hristos.

La  prima slujbă de luni, este pomenit Iosif, care este cel de-al unsprezecelea fiu a lui Iacob și primul fiu al Rahelei.

Într-o bună zi, bătrânul Iacob îl trimite pe Iosif să-i afle  vești despre frații său, plecați cu oile pe câmp.

Dar ce nu se știa era faptul că, ceilalți frați îl invidiau pe Iosif, și s-au decis să-l omoare.

Așadar, cei zece frați l-au aruncat pe Iosif într-o fântână, dar ulterior este scos pentru a fi vândut cu 30 de arginți unor negustori.

Pentru a-și ascunde faptele, aceștia au tăiat un ied și i-au rupt hainele lui Iosif stropindu-le cu sânge, după care și-au anunțat părintele că acesta a fost sfâșiat de un animal sălbatic.

Tot luni, în timpul Deniei se face pomenirea smochinului neroditor, care a fost blestemat de Hristos să se usuce pentru a nu face roade. Aceasta este de fapt o pildă dată omului, că Dumnezeu înseamnă atât iubire cât și dreptate.

Așadar, la judecata de apoi, Dumnezeu va pedepsi pe cei care nu au rodit.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse) :

1.Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2.Crestin Ortodox.ro

3.Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric;

4.enciclopedium wordpress.com

5.e.Maramures.ro

6.Wikipedia.ro

7. Rador.ro

8. cinemagia.ro.

 

 

VIDEO: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HISTORY

 

 

 

 

13/04/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Cuvîntarea istorică a Mitropolitului Miron Cristea la Marea Adunare a românilor de la Alba Iulia

 

 

 

miron cristea unire

 

Episcopul Miron Cristea în mijlocul oamenilor la 1 decembrie 1918 Foto: Samoilă Mârza

 

Discursul lui Miron Cristea, episcopul ortodox al Caransebeșului, înaintea poporului adunat pe Câmpul lui Horea din Alba-Iulia, la în 1 decembrie 1918 :

 

 

„Mărită nație română!”

Sunt aproape două mii de ani, de când împăratul Traian a sădit, a altoit nobila viță română în tulpina vânjoasă a rezistentului neam dacic, dând astfel naștere poporului nostru român.Ca o sentinelă neadormită și credincioasă a organizației și civilizației române, a răspândit acest popor lumina culturii latine, făcând aceste plaiuri și ținuturi – pe atunci încă sălbatice – în “Dacia Felix”.Dar năvala Hunilor și a numeroaselor hoarde barbare – câte s-au strecurat pe aicea în curs de veacuri – nu numai că ne-au stingherit în munca și opera noastră, ci ne-au înfrânt pentru multă vreme, și ceeace a fost mai rău pentru noi, ne-au divizat, ne-au împărțit. Astfel, cu timpul am ajuns unii în jurul Maghiarilor, dedați dela fire, ca și ceilalți Turani, a trăi din sudoarea altora; iar alții au ajuns în robia Turcilor, mai târziu a Germanilor și a țarismului rusesc. Mai lungă a fost robia noastră, a Românilor din Ungaria și Transilvania.V-aș amărî prea tare sufletele și aș prea întuneca seninătatea acestui frumos praznic național, dacă v-aș înfățișa icoana amănunțită a lungilor noastre suferințe din cursul acestor  veacuri.

 Amintesc numai:


Cum am zăcut veacuri întregi în cea mai neagră iobăgie;

Cum am fost proscriși de legile nu numai aspre, ci draconice ale lui Verboczy;
Cum în atâtea rânduri ne-am pierdut pe toți conducătorii;
Cum ne-au sfâșiat chiar credința strămoșească;
Cum au rupt legăturile canonice și firești ale bisericei noastre cu biserica mama a fraților de dincolo;
Cum ne-au bătut păstorii, ca să se risipească mai ușor turma;
Cum au hrănit cu scump sângele nostru toate lipitorile lepădăturilor străine, s.a.

Dară cu toate astea – precum după vorba lui Alecsandri “Ceahlăul sub furtună nu cade mușuroi” -, așa și puterile neamului românesc nu au putut fi sdrobite pentru totdeauna. Din contră! Mulțumită puternicei însușiri a poporului de a spori văzând cu ochii, s-a împlinit față de noi cuvântul poetului: “Barbarii vin, barbarii trec, Românul îi petrece; Și – unde unul a căzut – răsar în locu-i zece.” Astfel codrul neamului a odrăslit mereu, suplinind nu numai golurile marilor jertfei, ci am fost chiar în stare să dăm lumii – pe lângă multe altele – și eroi, ca Ioan Corvinul, carele – ca și Ștefan cel Mare – a frânt puterea semilunei păgâne, pe Matei Corvinul,tot roman, care a fost cel mai mare rege al Ungariei.Însă cu cât începeau să iasă la iveală mai bine strălucitele noastre însușiri strămoșești cu atâta se sileau mai tare turanicii tirani a ne asupri și strâmtora.

Orbiți de gogorița “ideii de stat național maghiar“ nu s-au rușinat a născoci cele mai drăcești căi și mijloace cu scopul hotărât de a ne desființa și maghiariza. De o parte Habsburgii haini și meșteri întru a semăna intrigi și discordiei între popoarele fostei monarhii, ca astfel să le poată domina și să se poată susținea, Contele negru Iuliu Andrassy, pe care intenționează republica maghiară a-l trimite ca delegat la tratativele de pace, a declarat în camera ungară: “Cauza naționalităților din Ungaria este chestie de putere, nu de drept”. Mai ales ceeace au făcut cu noi în anii din urmă, trece toate marginile. Strigau la cer răsbunare nedreptățile, cari trebuia să le suferim. Ne durea mai ales încătușarea sufletului nostru românesc și răpirea școalelor, căci n-am uitat nici o clipă admoniția dela 1848 a marelui Bărnuțiu: “Și cu cât vor învăța mai mulți români la școlile străine, cu atât va pierde națiunea mai mulți fii”. Fiecare fiu înstrăinat era o bucată ruptă cu dureri din trupul nostru.

În fața asupririlor și a nedreptăților, pe cari nu le puteam opri, ne-am retras resemnați la vetrele familiilor și la altarele bisericilor noastre; și acolo am străjuit cu neadormită grijă și am salvat scumpele comori ale sufletului: legea, limba, datinile strămoșești și toată moștenirea ființei noastre etnice de Români.Dar asupririle acestea – deși ne-au împestrițat cu străini pământul strămoșesc prin colonizări și cu toată forța mijloacelor de guvernământ, ne-au înstrăinat orașele, ne-au ținut în neștiință, împiedecând aproape orice progres – totuși nu ne-au putut istovi, ci ne-au făcut mai rezistenți, ne-au întărit, ne-au închiegat. Iară țara fraților din regatul liber a devenit pentru noi steaua strălucitoare a nădejdilor noastre de mai bine.

Prinzând curaj, am întețit tot mai mult lupta noastră politică pornită în contra opresorilor noștri, cristalizând tot mai clar ținta aspirațiunilor noastre naționale.La anul 1866 scrie Papiu Ilarian unui deputat român din parlamentul ungar: “Românii să pretindă curat și simplu, ca să fie națiune politică egală… Numai înainte cu curaj și cauza voastră va ajunge la cunoștința Europei – și atunci ați câștigat totul”.Bărbăteștile lupte politice ale episcopilor și fruntașilor noștri conducători, pecetluite cu însemnate jertfe de mucenici naționali, formează pagini strălucite ale trecutului nostru întreg.Ele au convins pe marile popoare, cari conduc destinele lumii despre Sfințenia și despre îndreptățirea aspirațiunilor noastre spre libertate.

Și când tiranii noștri seculari au intrat și în sfintele noastre biserici și ne-au pângărit altarele lor, pe cât de sfinte pe atât de românești, frații noștri liberi n-au mai putut suferi umilirea noastră.

Atunci mai marele fiu al marelui său părinte Ioan Brătianu – în casa căruia s-au cultivat cu sfințenie cultul desrobirii noastre, cu aprobarea plină de însuflețire a tuturor factorilor competenți, urmați de toată țara – a sfătuit din poziția sa plină de răspundere pe Vodă, să scoată sabia și să înceapă lupta alăturea de acele popoare, pe a căror steag este scris “Înfrângerea tiraniei, biruința dreptății și eliberarea popoarelor asuprit”. Ajutorul celui de sus a fost cu ele și cu noi; căci după cum spunea Nicolae Bălcescu: “Dumnezeu a lăsat libertatea pentru popoare; și cine se luptă pentru libertate, se luptă pentru Dumnezeu”. 

După 52 luni de uriașe jertfe și de mult sânge românesc vărsat în lupte crunte, a biruit sfânta și mântuitoare poruncă din solia puternicului Mesia – Wilson: “Tot poporul trebuie să aibă libertatea de a fi stăpân pe sine și a-și croi însuși viitorul și soarta”.

Ca să ne folosim și noi Românii din Ungaria și Transilvania de dreptul cuprins în acest evanghelic principiu, am venit la această istorică și măreață adunare națională în străvechea Alba-Iulia, de care ne leagă amintirea celor mai crude chinuri și suferințe, dară și cea mai sfântă nădejde.Deși au trecut decenii, chiar veacuri de atunci, totuși și acum aud, cum geme de adânc din fundul temniței regele munților Iancu, aud mai ales suspinele, vaietele și sfâșietoarele urlete de durere ale mucenicilor Horia și Cloșca, cari aici au fost trași pe roată. Sub impresia acestor amintiri, amare, sub impresie proaspetelor noastre suferinți din anii războiului… care Român mai poate dori, să mai trăim în același Stat cu Maghiarii?

Cine ar dori aceasta, nu poate fi Român. Promisiunile deșarte din cursul veacurilor ne-au învățat a nu mai avea în Maghiari nici o încredere. Dar chiar de s-ar fi șters din sufletul nostru orice amintire a muceniciei noastre de veacuri încă nu ne putem gândi la altceva decât la aceea, ce au hotărât și făcut frații din Basarabia și Bucovina, adică la Unirea cu scumpa noastră Românie, alipindu-i întreg pământul strămoșesc.

Aceasta trebuie să fie singura noastră tendință firească; doară idealul suprem al fiecărui popor, ce locuiește pe un teritoriu compact, trebuie să fie unitatea sa națională și politică. Am fi niște ignoranți, vrednici de disprețul și râsul lumii, dacă în situația de azi am avea altă dorință. Numai din unirea tuturor Românilor de pretutindeni vor putea răsări astfel de producte și manifestațiuni ale geniului nostru național, cari prin însușirile lor specific românești să contribuie la progresul omenirii.

Deci – oricât de tare ar fi gardul Carpaților care până acum ne-a despărțit de frații noștri – totuși și aici – în atmosfera tradițiilor lui Mihai Viteazul – nu pot decât să exclam împreună cu poetul Rădulescu Niger: “Hotarele de astăzi sunt margini trecătoare, de care timpul râde; Căci el pătrunde-n taina ursitei viitoare, când ele s-or deschide!”

Ceasul deschiderii a sosit. Nu putem și nici n-am avea lipsă să rătezăm Carpații, căci ei sunt și trebuie să rămână și în viitor inima Românismului, dar simțesc că astăzi prin glasul unanim al mulțimii celei mari, vom deschide larg și pentru totdeauna porțile Carpaților, ca să poată pulsa prin arterele lor cea mai caldă viața românească și ca prin aceasta să ni se înfăptuiască: “acel vis neîndeplinit, copil al suferinței, de-al cărui dor au adormit și moșii și părinții.”

Am ferma nădejde, că precum noi cei adunați la Alba-Iulia am hotărât azi cu glas unanim Unirea cu România, așa și glasul întregei națiuni se va concentra asupra singurei dorințe pe care o pot exprima în trei cuvinte:  Pân-la Tisa! Amin!…

 

 

Sursa: https://centenarulromaniei.ro/discursul-miron-cristea-campul-lui-horea-1-decembrie-1918/

13/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mareşalul Ion Antonescu și primele investigații asupra deportărilor și masacrelor din Basarabia cotropită de sovietici (28.06.1940 – 22.06.1941) 

DOC // Ce au găsit, de fapt, polițiștii în spatele Ambasadei SUA ...

  

 

 

Mareşalul Ion Antonescu – primul investigator al deportărilor staliniste  din Basarabia ocupată (28.06.1940 – 22.06.1941) 

 

 

 

 

Aplicând prevederile Protocolului adiţional secret al Tratatului de neagresiune sovieto-german din 23 august 1939, făcând uz de presiune politică[1], diplomatică[2] şi militară[3] asupra României, în perioada 28 iunie – 2 iulie 1940, Uniunea Sovietică a ocupat prin forţa armelor circa o cincime din suprafaţa teritorială a României Mari, şi anume Basarabia (44.422 km²  cu 3 mil. 200 mii locuitori), Nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa (6 mii km² cu peste 500 mii locuitori). „Actul de ocupare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către Imperiul Sovietic a constituit începutul procesului monstruoaselor deformări sociale”[4] sau, cu alte cuvinte, în acea zi a început holocaustul împotriva poporului român[5].

În virtutea circumstanțelor vitrege din vara anului 1940, România a cedat Basarabia fără a se opune URSS-ului. Acest fapt a constituit obiectul multor dezbateri, aprobatoare sau mai puțin, nu doar la nivel politic. Mareșalul Ion Antonescu a considerat reintegrarea țării o datorie sfântă și a prioritizat-o pe agenda sa politică.

Astfel, generalul a semnat cu tărie și dedicație Ordinul de zi către Armată din 22 iunie 1941, prin care începea Războiul Sfânt de dezrobire a fraților cotropiți[6]. Campania de eliberare a Basarabiei și Bucovinei de Nord a fost încheiată cu succes, după care a urmat reinstalarea administrației românești, sub conducerea lui Ion Antonescu.

În timpul guvernării sale, mareșalul a acordat o mare atenţie constatării şi înregistrării crimelor şi abuzurilor efectuate de bolşevici în Basarabia[7]. Printre aceste crime, deportarea basarabenilor era printre cele mai fioroase, și pe bună dreptate, generalul a ordonat cercetarea acestui aspect cu multă tenacitate. Timp de câteva luni au fost efectuate studii de teren[8], colectându-se din comună în comună date și mărturii pentru a fi estimată pierderea calitativă şi cantitativă a resurselor umane din Basarabia ca urmare a deportărilor staliniste. Arhivele abundă în mostre care dovedesc o analiză profundă efectuată de autoritățile române privitor la acţiunile de deportare, prigoană, vrăjmăşie, schingiuire, incendiere, profanare a bisericilor şi a elementului românesc de către bolșevici.

Au fost întocmite rapoarte și dări de seamă prin care se descriu formele acţiunii de prigoană, categoriile sociale implicate şi faptele pe care le-au săvârşit[9], tabele şi liste de persoane deportate, condamnate, arestate din diferite comune[10]. Aceste liste completează şi întăresc datele din Cartea Memoriei[11] care a fost concepută ca un catalog al victimilor regimului totalitar comunist. Administrația lui Ion Antonescu adună dovezile ce atestă asasinatele care au avut loc în sediul NKVD[12] (clădirea fostului Consulat Italian) și în alte locații sumbre din Chișinău. Mergând la fața locului, se lua act de grozăveniile descoperite și dacă era posibil, se făcea identificarea victimelor.

Documentele timpului, păstrându-şi specificul, denotă contribuţia majoră a Mareșalul Ion Antonescu la descoperirea esenţei regimului stalinist.  Vom argumenta în cele ce urmează că Ion Antonescu a fost prima personalitate politică care a studiat și investigat deportările, evaluând pe bună dreptate tragedia care s-a produs cu teritoriile și populația ocupate de sovietici. Veridicitatea concluziilor și sintezelor pe care le face Mareșalul începînd cu toamna anului 1941 este confirmată de studiile publicate în baza documentelor și mărturiilor confruntate de istorici începând cu sfârșitul anilor 90 și până în prezent[13].

Să îl invităm la masa istoricilor și pe Mareșal! Pentru că analiza și cartografierea deportărilor în rapoartele pe care le coordonează se pretează la nivelul unor studii moderne. Iată care sunt descoperirile pe care ni le lasă moștenire:

În primul an de ocupație sovietică (28 iunie 1940 – 22 iunie 1941), Basarabia a fost schingiută din mai multe puncte de vedere:

  • geografic, pentru că a fost ruptă din habitatul latinității și unității, de-a lungul râului Prut fiind trasată sârmă ghimpată;

  • politic, pentru că în urma agresiunii asupra României Mari și anexării la URSS, teritoriul ocupat a devenit entitatea pseudo politică Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, începând cu 2 august 1940;

  • ideologic, pentru că a fost supusă cataclismului de anihilare a pluripartidismului și libertății de opinie și exprimare, impunându-i-se bolșevizarea și comunizarea;

  • economic, pentru că a fost reprimată și lichidată proprietatea privată pentru a construi socialismul și comunismul;

  • cultural, pentru că au fost distruse elitele și valorile culturale, în locul lor fiind altoite pseudo-valori sovietice și moldovenismul ca pseudo-identitate;

  • spiritual, lovindu-se feroce în ortodoxism, credință și Biserică;

Catastrofa este cuantificabilă dacă o analizăm prin prizma factorului uman, raportând numărul populației în iunie 1940 și iunie 1941. Românii și etniile conlocuitoare care au decis să rămână la baștină, au fost captivii unei politici antiumane, prin definiție. Nenorocirea politică s-a produs cu profunde consecințe de ordin umanitar, cu refugiați în Vechiul Regat, pe de o parte, și cu torturați și uciși de noul regim, pe de altă parte.

Noua ordine fără ordine făcea multă dezordine. Noua putere făcea abuz de putere și se considera supraputere. Fărădelegea făcea legea și legea era deasupra legii.

Din primele zile de ocupație, au început acţiunile de teroare împotriva foştilor membri activi ai partidelor politice, primarilor, clerului, intelectualilor, foştilor moşieri, proprietari de întreprinderi, ofiţeri rămaşi în ţinut, care au început să fie consideraţi drept duşmani ai poporului, dușmani de clasă. Reprimarea acestora nu era întâmplătoare: ei erau purtătorii tradițiilor democratice constituite în Basarabia românească şi, deci, mediul cel mai fertil pentru rezistenţă, pe care, bineînţeles, regimul stalinist totalitar ar fi întâmpinat-o.

Pentru a nu admite opoziția față de regim și teroare, cea mai mare parte a persoanelor din categoriile menţionate a fost deportată din RSSM începând cu luna octombrie 1940 și culminând cu 12-13 iunie 1941, când a avut loc primul val de deportări masive în Siberia și Kazahstan. Bilanţul cantitativ al unui (mai puţin de un) an de putere sovietică în Basarabia sună cumplit: arestarea, deportarea sau asasinarea a 12,23% din populaţie, reprezentând peste 300 000 de persoane, în special români.

 

 

 

Deportarea basarabenilor sub stăpânirea bolşevicăInstanta suprema: Deportarea in URSS inainte de martie '45 nu are ...

 

 

 

 

Pentru administrația română era evident că responsabil de teroarea din Basarabia se face regimul comunist, în persoana lui I. Stalin, V. Molotov, S. Goglidze, I. Serov (înalt comisar NKVD al RSS Ucrainene), Dmitrenko (înalt comisar NKVD al RSS Moldoveneşti), V. Nasedkin (şeful GULAG-ului), P. Borodin (prim-secretar al PC(b)M), N. Sazykin (comisar al poporului pentru securitatea statului al RSSM).

Pentru că sinteza de mai sus este îmbrăcată în cuvintele și stilul autoarei, mai jos sunt originalele câtorva documente prin care ne vorbește însuși generalul Ion Antonescu:

 

Acţiunea de prigoană desfăşurată de elemente minoritare

asupra armatei şi populaţiei româneşti în perioada 28 iunie – 16 iulie 1941 în Basarabia[14]

 

Odată cu tristul eveniment al cedării Basarabiei, primul act la care s-au dedat vremelnicii ocupanţi şi, în special, elementele minoritare locale a fost prigoana populaţiei româneşti din Basarabia.

Această acţiune de prigoană a culminat pe întreg teritoriul Basarabiei şi, în special, în municipiul Chişinău.

Nefasta şi barbara acţiune a elementelor minoritare autohtone, în special evreii, a avut trei faze şi anume: la 28 iunie 1940, pe timpul ocupaţiei Basarabiei şi pe timpul retragerii trupelor sovietice.

La data de 28 iunie 1940, minoritarii, în special evreii, au fost acei care au declarat o odioasă prigoană faţă de armata română care în baza unui compromis de ordin diplomatic primise ordin de a trece peste Prut.

Astfel, s-au văzut cazuri la Chişinău când bande de evrei au atacat şi chiar dezbrăcat ostaşi români izolaţi care la grabă se îndreptau către unităţile lor cu care urmau să se îndrepte acolo unde primise[ră] ordin.

Elementul evreiesc preponderent în Chişinău, în exaltarea sa la aflarea ştirii cedării Basarabiei, indiferent din ce clasă socială făcea parte, chiar în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940, a adoptat o atitudine ostilă faţă de tot ce era român şi în special faţă de acei ce căutau să se refugieze în Vechiul Regat.

Astfel, şoferii evrei şi birjarii de aceeaşi rasă nu s-au sfiit ca în dimineaţa zilei de 28 iunie 1940 să nu apară cu maşinile şi trăsurile pe piaţă, care, în acele momente de grea cumpănă morală pentru populaţia românească, constituiau un mijloc de locomoţiune care ar fi asigurat micile transporturi de bagaje, strict necesare, celor ce îşi părăseau căminurile şi care lăsau în urma lor produsul unei munci de 22 ani.

În general, atitudinea minoritarilor a fost ostilă faţă de elementul românesc şi armata noastră în retragere (nu putem preciza prea multe cazuri, întrucât acestea s-au petrecut mai mult pe traseele de retragere).

Odată cu instalarea administraţiei sovietice, au apărut şi organele NKVD (Poliţia de Siguranţă Sovietică), a cărei acţiune pe tot timpul ocupaţiei s-a rezumat numai la aşa-zisa rezolvare a unor vechi revendicări faţă de elementele româneşti, pretinse de ei, că sub administraţia noastră ar fi avut o atitudine care ar fi subminat regimul bolşevic, şi în special elementele locale puse în slujba sovietică.

La realizarea acestei acţiuni de prigoană şi teroare faţă de elementele româneşti, primii care s-au pus în slujba NKVD au fost evreii care identificau şi denunţau pe toţi foştii buni români, agravându-le situaţia, prin afirmaţiuni mincinoase în faţa autorităţilor de judecată şi execuţie sovietice.

În legătură cu nefasta şi odioasa acţiune evreiască faţă de populaţia română, cităm cazul relatat de către pensionarul de stat Palma Gheorghe, care prin declaraţia anexată arată cum tatăl său, Teodor V. Palma, a fost ridicat de către evreul Gherş Haim, aflat în serviciul sovietelor; a fost adus în suburbia Visterniceni şi a fost executat prin împuşcare. Tot pensionarul Palma Gheorghe ne mai enumeră  în declaraţia sa pe următorii 5 evrei care sub ocupaţia sovietică nu au făcut altceva decât denunţau şi arestau pe cetăţenii cu sentimente notorii româneşti:

  • Vodovoz Haim, de profesie croitor

  • Alterman Carina, funcţionară comercială

  • Rabinovici Pinia, comerciant

  • Lipschin Haim, hoţ de drumul mare

  • Nisoznic Iţik, vânzător ambulant

Tot populaţia evreiască a făcut ca micile accidente ce existaseră între ei şi populaţia românească ce aveau afinităţi faţă de noua orientare politică a ţării noastre să facă din aceste incidente probleme cu caracter politic, subversiv faţă de statul sovietic şi să-i ducă pe toţi aceşti români în faţa autorităţilor respective, care, în cel mai bun caz, aplica măsura deportării celui vizat. Toată această acţiune de prigoană a elementului românesc ca substrat avea răzbunarea faţă de noul regim ce începuse a lua fiinţă în ţara noastră.

Spre a evidenţia cât mai precis această acţiune a minoritarilor evrei, credem că este suficient a face menţiune asupra masacrării celor 75 cetăţeni români cu acţiuni naţionaliste şi unii din ei foşti membri ai partidelor de dreapta.

Execuţia s-a făcut într-una din pivniţele fostului Consulat Italian din Chişinău, unde după o sumară judecată – vina constând în aceea de a fi fost un cetăţean cu sentimente specific româneşti – erau executaţi după sistemul CEK, prin împuşcare pe la spate.

Primele executări s-au făcut în luna octombrie 1940, pe baza unor sentinţe date de o instanţă special constituită, cu următoare compunere: colonelul sovietic Zonov – preşedinte, asistat de sergenţii Grigorenco şi Gacianov, iar ca secretar – NKVD-istul Grozinscov.

A doua serie de executări s-au făcut la data de 23 iunie 1941, sentinţele fiind semnate de comisarul politic al unui regiment: Covanzi şi regenţii Hiluri şi Carina.

Din cele 75 cadavre găsite îngropate în curtea fostului consulat italian, au fost identificaţi următorii: 

 

  1. Țanțu Pavel şi Țanțu Petre, cunoscuţi naţionalişti, fiii fostului prefect de judeţ Țanțu şi maior de rezervă într-un regiment moldovenesc. Primul era funcţionar la postul de radio local, iar secundul – învăţător şi ofiţer de rezervă.

  2. Preot Tudorache, fost membru activ al fostei mişcări legionare.

  3. Lazarov, fost subdirector de bancă.

  4. Teslaru Ion, fost funcţionar CFR, ca membru al partidului

  5. Doroftei Dionisie, ca fost informator al organelor de siguranţă române.

  6. Banu Ilie, fost funcţionar CFR, ca membru al partidului FRN.

  7. Sofiscenco, ca fost fiu de ofiţer din fosta armată ţaristă.

  8. Truşca Ene Grigore, Schiba Nicolae şi Vieru Dumitru, ca foşti membri ai FRN.

  9. Guţu Teodor, ofiţer pensionar român, ca fost comandant în gărzile FRN.

  10. Roşca Ilarion, fost şef de secţie de jandarmi, a fost executat prin faptul că în virtutea funcţiunii sale, ar fi urmărit pe cunoscutul comunist, fost cu domiciliul în Chişinău, strada Regele Ferdinand, nr. 33, anume Papaiani Dumitru.

  11. Suruceanu (fără alt nume), executat pe considerentul că sub administraţia română ar fi desfăşurat o acţiune naţionalistă şi că era un bun gospodar.

  12. Bădăluţă, prin faptul că era românofil şi primar la comuna Durleşti.

  13. Cercescu Vladimir, executat prin faptul că activa în FRN şi era funcţionar poliţienesc.

Asupra celor identificaţi s-au găsit în buzunarele hainelor şi copii după sentinţele date de instanţe.

Fotografii de pe cadavre şi actele găsite asupra lor au fost luate de către serviciul de propagandă din Ministerul Propagandei; în prezent, această chestură nu posedă asemenea piese.

Comerciantul Vasile Afanasiu, fost cu domiciliul în Chişinău, pe strada Alexandru cel Bun, proprietarul magazinului de manufactură „Magazinul nostru”, fiind reclamat de către vânzătorul său evreu – Bubiş Leib –, a fost arestat şi condamnat la deportare, pe considerentul că în calitatea ce o avea ar fi exploatat muncitorii/vânzătorii.

Tot în baza unui denunţ făcut de un evreu, în noaptea de 3-4 august 1940 a fost arestat profesorul secundar Vasile Semaca de organele NKVD-ului, imputându-i-se faptul de a fi fost naţionalist român.

Tot în urma denunţurilor şi a acţiunilor de prigoană a elementelor minoritare evreieşti faţă de populaţia română, în noaptea de 3-4 august au fost arestaţi funcţionarii poliţieneşti: Severin Chiril, Pascaru Nicolae, Stog Nicolae, Melnicenco Alexandru, Stroe Iono, Buracinschi Ştefan şi mulţi alţii, deţinători de funcţii în administraţia română, toţi consideraţi ca filoromâni.

 Evreul Mesojnic Iosif din Chişinău, denunţând organelor NKVD-ului pe funcţionarul Melnic Grigore, care a fost arestat de aceştia, judecat şi deportat, anexă declaraţia soţiei deportatului.

Funcţionarul Bucicov Ion, fiind denunţat tot de un evreu, a fost arestat şi deportat, anexă declaraţia locuitoarei Zinaida Gorohov din Chişinău.

Funcţionarul Golub Ion, fiind întâlnit de o bandă de evrei în grădina publică din acest oraş, a fost arestat şi predat organelor NKVD-ului, care, după o sumară judecată, a dispus depunerea lui în închisoare, după care a urmat deportarea.

Comisarul Mateescu Constantin a fost arestat de la domiciliul său tot de un evreu şi predat poliţiei sovietice, care, fiind judecat, a fost condamnat la 10 ani muncă silnică.

Locuitorul Reliţchi Vasian, din oraşul Chişinău (strada Regele Ferdinand nr. 161), în ziua de 28 iunie 1940, după amiază, aflându-se la gară pentru a se refugia, a fost reţinut de evreul Morceco Caţap.  

Fostul grefier de la Tribunalul Lăpuşna – Ţâcu Dumitru – a fost denunţat autorităţilor sovietice de către evreul Clapavuh Avram, fapt ce a determinat deportarea lui şi a familiei sale.

Tot din cauza denunţului aceluiaşi evreu, a fost deportat Mârzac Teodor, împreună cu familia sa. Anexă – declaraţia numitului Reliţchi Vasian.

Funcţionara Rina Zalaur, Chişinău, strada 27 Martie nr. 25, arată că Valeriu Sofronovici şi fiica acestuia, Ana, a fost deportat din ordinul NKVD prin faptul că în timpul administraţiei române făcuse o intensă propagandă cuzistă.

Personal declaranta a fost urmărită  de evreul Barunfield Iacob – anexă declaraţia.

Elena Caraiman (Chişinău, strada 27 Martie, nr. 89), precizează că majoritatea evreilor intrase în serviciul de informaţii a NKVD-ului şi al miliţiei sovietice, ocupându-se cu denunţarea şi arestarea românilor pe considerentul că sub administraţia română ar fi fost naţionalişti şi membri în fostele partide de dreapta.

În general, minoritatea evreiască a desfăşurat o aprigă prigoană faţă de populaţia românească.

Astfel, evreul Hazin (fost cu domiciliul la Chişinău, strada Brătianu, nr. 107), a denunţat pe comerciantul Jeleanu, care a fost arestat de sovietici.

Personal declaranta a fost denunţată imediat după cedarea Basarabiei de către evreul Rabinovici, fapt ce a determinat expulzarea ei din oraş până la data de 7 noiembrie 1940.

Evreul Boruh, fost cu domiciliul în Chişinău, strada Kogălniceanu nr. 32, la începerea războiului, denunţa pe locuitorii care manifestau bucurie la apariţia avioanelor germano-române. Citează cazul preotului Romanovici, care, denunţat de acesta, a fost arestat.

Demn de relevat este şi cazul când bandele iudeo-comuniste au încercat să zădărnicească refugierea studenţilor teologi din Chişinău care se îndreptau spre gară spre a fi îmbarcaţi, i-au huiduit şi lovit cu pietre.   

Locuitoarea Văleanu Liubov, prin decalaratia ce se anexează, arată că fostul intendent al Chesturii Chişinău, fiind certat cu evreul Chipercenschi David, a fost denunţat organelor NKVD, care au dispus arestarea şi deportarea lui.

În general, cu foarte mici excepţii, toată minoritatea evreiască a desfăşurat o aprigă  acţiune de prigoană faţă de elementul românesc aflat sub ocupaţia sovietică, care a determinat deportarea, condamnarea a mai multe mii de cetăţeni de origine etnică română.

Într-o măsură mult mai redusă decât evreii, la prigoana armatei române la data de 28 iunie 1940 şi faţă de elementul românesc sub ocupaţia sovietică, au contribuit şi unele elemente minoritare de religie creştină după cum vom arăta mai jos:

  1. Luchianov Boris (Chişinău, suburbia Melestău), vechi aderent al doctrinei comuniste, la 28 iunie 1940, a dezarmat soldaţii români rătăciţi de unităţile lor. Este de origine bulgară.

  2. Rabulov Nicolae, de origine rusă, din Chişinău (strada Bugaz, nr. 16) de profesie tencuitor, membru de încredere al organelor NKVD-ului, cunoscut comunist, denunţa pe români ocupanţilor şi îi ameninţa cu moartea.

  3. Trichinin Nicolae, de origine ucraineană, a denunţat pe fostul funcţionar Levinţa Gheorghe pentru faptul că la declararea războiului s-a exprimat că tricolorul român va flutura din nou pe palatul primăriei. Levinţa a fost arestat imediat şi în prezent nu se ştie nimic de el.

  4. Isras Leonte (Chişinău, strada Nicolae Bălcescu, nr. 14), vechi aderent comunist, de profesie muncitor, a luat parte la dezarmarea ostaşilor români ce se retrăgeau în anul 1940, 28 iunie.

  5. Sofronovici Grigore, de profesie precupeţ din Chişinău, strada Mihail Sturza, nr. 44, vechi aderent comunist, a denunţat NKVD-ului pe locuitorul Volicovschi, care a fost imediat arestat.

  6. Cravaschi Nicolae, de origine etnică rusă, cu domiciliul la Spitalul Costiujeni, a fost în serviciul NKVD, a arestat şi predat acestora pe locuitorul Denereu Silvestru din comuna Străşeni, Lăpuşna.

  7. Crapceac Galina din Chişinău, strada General Barthelot, nr. 51, a denunţat NKVD-ului pe numita Criştaniuc, care în urma acestui denunţ a fost deportată.

  8. Crâjanovschi Petre, de orgine rusă, vechi comunist, cu ultimul domiciliu în suburbia Visterniceni, în timpul retragerii, fiind şofer la prefectura de judeţ, conducea maşina în care se refugia fostul prefect al judeţului, avocatul Luncescu, a părăsit maşina întorcându-se la sovietici.

  9. Romaniuc Emilian, de origine ucraineană, de profesie medic, vechi comunist, cu domiciliul în strada Negruzzi, nr. 88, pe timpul sovieticilor fiind mecanic la uzina electrică, a persecutat elementul românesc şi a participat la dinamitarea uzinei electrice din localitate.

  10. Colodnâi Serghei, de origine etnică rusă, de profesie sobar, domiciliat la strada Hânceşti, nr. 209, sub ocupaţie a fost informator al NKVD-ului, când a denunţat mai multe familii de români care au fost deportate.

  11. Egher Mihail, de origine etnică rusă, de profesie tâmplar, cu domiciliul în suburbia Melesteu, nr. 109, împreună cu organele NKVD, a arestat pe mai mulţi români, care au fost deportaţi.

  12. Lebedev Trofim, de origine etnică rusă, Chişinău, de profesie frizer, cu domiciliul pe strada Petru Rareş, nr. 57, vechi comunist, a fost unul din denunţătorii românilor ce au fost executaţi de organele NKVD în curtea Consulatului Italian din Chişinău.

  13. Slisarenco Ion, de origine etnică rusă, domiciliat în Chişinău, strada Poşta Veche, nr. 39, cunoscut comunist, are aceeaşi activitate ca şi numitul Lebedev Trofim.

  14. Cocoşco Silvia, de origine etnică poloneză, fără profesie, cu domiciliul pe strada Alexandru cel Bun, nr. 36, în urma informaţiilor date la NKVD şi denunţurilor făcute împotriva locuitorului Andrei Neaga, acesta a fost arestat şi deportat de sovietici.

  15. Bacicovschi Constantin, de origine etnică ucraineană, a fost în serviciul NKVD şi a denunţat pe foştii funcţionari români civili şi militari care au fost surprinşi de ocupaţia sovietică şi solicitau repatrierea.

  16. Trigubov Grigore, de origine etnică rusă, de profesie inginer agronom, sub ocupaţia sovietică era în serviciul NKVD, a denunţat pe locuitorul Bodan, care a fost deportat în Siberia.

  17. Veselov Petre, de origine etnică rusă, de profesie lăcătuş, cu ultimul domiciliu în Chişinău, strada Mareşal Averescu, nr. 30, a fost informator al NKVD cu misiunea de a strânge material de acuzaţii pentru funcţionarii poliţişti români rămaşi sub ocupaţie.

  18. Bulaghin Teodor, de origine etnică rusă, cu ultimul domiciliu în Chişinău, strada Grigore Ureche, nr. 11, vechi comunist, a desfăşurat o aprigă prigoană faţă de elementul românesc rămas sub ocupaţia sovietică.

Din cele expuse mai sus rezultă:

Minoritatea evreiască a fost acea care în cea mai mare măsură a dezlănţuit prigoana faţă de populaţia românească, în timp ce minoritarii ca ruşi, bulgari şi ucraineni erau ocazional, deci cazuri izolate şi aceştia au fost săvârşite de vechii aderenţi ai bolşevicilor.

Odată cu începerea războiului, bandele iudeo-comuniste, stăpânite de specificul distructiv al rasei deznădăjduite de faptul că trebuiau să părăsească Basarabia, şi-au îndreptat acţiunea lor răzbunătoare şi asupra monumentelor de artă, precum şi a locaşurilor sfinte (distrugerea Mitropoliei şi Catedralei din acest oraş).

Dându-şi seama că nu mai au nimic comun cu Basarabia, au înţeles să distrugă în mod sistematic toate edificiile din străzile principale, folosind pentru aceasta material exploziv şi incendiar. 

Faţă de atitudinea avută, evreii, la reocuparea Basarabiei, de teama răspunderii, au fugit odată cu trupele sovietice ce se retrăgeau în dezordine.

A fost îndeajuns un an de ocupaţie sovietică ca această minoritate evreiască, simţindu-se stăpână pe situaţie, să-şi arate în toată plenitudinea ei ura faţă de elementul românesc.

Regimul comunist se baza pe dictatura proletarilor[15]

În acest scop şi conform ideologiei comuniste, puterea sovietică în Basarabia a mers şi trebuia să meargă pe două căi:

  1. desfiinţarea aparatului de stat anterior, căci el a fost burghez şi deci duşman regimului nou şi organizarea administrativă nouă în cadrul „Constituţiei” şi legilor organice sovietice.

  2. desfiinţarea burgheziei şi a elementelor credincioase statului burghez şi reeducarea restului populaţiei în spiritul ideologiei comuniste şi încadrarea lui spirituală în noul ritm al regimului.

Aici regimul sovietic a întrebuinţat două sisteme de bolşevizare a Basarabiei. Primul – prin organele statului, iar al doilea – prin cele ale partidului.

În primul sistem s-a urmărit şi în cea mai mare parte s-a executat lupta şi exterminarea burgheziei şi a tot ce a fost credincios sistemului burghez. Această luptă s-a dus prin organele NKVD, organ al statului. Cetăţenii basarabeni găsiţi de sovietici aici şi care într-o formă sau alta s-au manifestat contra statului sovietic au fost pasibili după codul penal sovietic de pedepse grave, areste, împuşcare.

Folosind textele codului penal sovietic, vagi în ded[u]cţiunea lor şi dând posibilităţi de interpretare largă, NKVD-ul a arestat zeci de mii de cetăţeni, iar justiţia, judecându-i i-a condamnat la pedepse variind între 8 ani de muncă silnică şi moartea prin împuşcare. Astfel, au fost condamnaţi foşti negustori sau industriaşi: Godelman, Mocanu, Pavlovici, Friver etc.; foşti moşieri, ofiţeri ţarişti sau albi: Curschi, Popa, Djordjiadze, Ciaicovschi; foşti oameni politici: Leancă, Suruceanu etc.; foşti funcţionari superiori români: Macovei, Craveţchi, Buzilă etc.

Acesta a fost primul mijloc de represiune contra burgheziei.

Atunci când unor astfel de oameni nu li se puteau incrimina fapte concrete şi determinate, persoana în cauză era trimisă cu rezultatele cercetărilor şi cu un raport ale organelor locale ale NKVD la aşa-zisul „Consiliu Special” pe lângă NKVD din Moscova, care putea aplica sancţiunea „represiunilor” administrative şi care în mod obişnuit a fost deportarea în localităţi depărtate ale Rusiei, plus munca forţată în diferitele întreprinderi ale statului, cum a fost săparea canalurilor, tăierea pădurilor etc. Canalul Moscova-Volga a fost săpat de aceşti oameni.

Acesta a fost al doilea mijloc de lichidare a regimului burghez. El se deosebeşte de primul prin faptul că se aplica fără acel simulacru de judecată care justifica sancţiunile  judecătoreşti, dar care da în schimb şi mai multe posibilităţi de abuz şi cruzime.

În sfârşit, al treilea mijloc de represiune contra burgheziei: totul se hotărăşte de NKVD-ul local, republican – deportarea administrativă: când nimic nu se poate imputa individului, care, totuşi, se socoteşte în ochii NKVD-ului indezirabil aici, în Basarabia, la graniţa Uniunii cu Eurasia, asemenea individ se deportează spre alte locuri depărtate ale statului rus, unde, însă, trăieşte liber[16]. Asemenea deportaţiuni s-au făcut cu întreaga familie.

Astfel, în Basarabia, în noaptea de 13-14 iunie 1941 se zice că s-au deportat circa 18 000 de familii de cetăţeni indezirabili (negustori, industriaşi, foştii ofiţeri sau funcţionari, moşierii, culacii din sate etc.).

Aproape toţi deportaţii au fost oarecum primiţi şi acceptaţi în sânul poporului sovietic, li s-au eliberat paşapoarte, au fost primiţi în slujbe etc.

Totuşi, NKVD-ul, acest „stat în stat”, vrea judecata lui şi a puterii lui peste cele administrative şi justiţiare.

Şi dacă războiul ar fi întârziat încă 2-3 luni, alte zeci de mii de basarabeni ar fi urmat drumul exilului şi deportărilor.

Mai sus am arătat că al doilea sistem de bolşevizare al Basarabiei prin intermediul organelor partidului a fost educaţia şi instruirea maselor şi captarea lor prin mijloace spirituale. Acest lucru este organizat foarte bine şi sistematic. Organizaţia aceasta îşi găseşte expresiunea până şi în „Constituţia” sovietică (art. 123).

Aşadar, se vede că primul instrument de reeducare a maselor este însuşi partidul comunist, după care urmează celelalte organizaţiuni obşteşti, care sunt politice formal, pentru că sunt sub influenţa spirituală a partidului şi sunt conduse de partid.

Organizarea partidului din punct de vedere teritorial corespunde întocmai cu divizarea teritorial-administrativă a Uniunii (raicom, gorcom, ucom). Afară de aceste organizaţiuni teritoriale, fiecare întreprindere sau instituţie avea comitetul de partid al ei, format din toţi slujbaşii ce aveau carnete de membru al partidului.

Aceasta a fost prima organizaţie de jos în sus şi ea a fost prin ochiul partidului în fiecare instituţie sau întreprindere a statului.

Partidul a fost o putere suprapusă administraţiei statului. Nici o lege şi nici o hotărâre a guvernului nu se lua fără adeziunea, în sensul controlul prealabil, al partidului, prin comitetul central, respectiv. Voinţa partidului a fost însăşi legea.

Astfel că în sistemul de guvernare sovietic deciziile Consiliului Comisarilor Poporului al Uniunii purtau, pe lângă semnătura preşedintelui Consiliului, şi semnătura lui Stalin, secretarul comitetului central.  Stalin a spus: „Partidul comunist este în permanenţă partid guvernamental şi de aceea lozincile lui au puterea unor dispoziţiuni practice, ca puterea de lege.”

Partidul comunist, prin organele sale, are imixtiunea şi controlul permanent al vieţii şi activităţii întregului aparat al statului. Toate posturile de conducere sunt ocupate numai de membrii partidului. Prin comitetele locale ale instituţiilor şi întreprinderilor, partidul are supravegherea şi controlul invizibil, dar permanent.

Fără îndoială, acest sistem de organizare a raporturilor între partid şi stat face din organizaţiunile partidului cel mai puternic instrument de îndoctrinare, conducere şi control a tuturor ramurilor vieţii publice în statul rus, cu scopul de convertire la crezul politic comunist.

În opera de captare politică a maselor poporului, pe lângă partidul comunist îşi au un rol important diferitele organizaţiuni obşteşti, cum sunt organizaţiunile profesionale etc. (profsoiuzul, comsomolul, cooperaţia este cale prin care se face legătura între partid şi masele ţărăneşti).  

Asemenea organizaţiuni nu pot rămânea în afara influenţei partidului comunist.

În sfârşit, rămâne drept mijloc puternic presa. În Rusia Sovietică nu există presă particulară. După cum totul este a statului, la fel şi presa e a statului. Toată presa este oficială. Presa oglindeşte în spiritul dorit de puterea sovietică nu numai viaţa statului şi poporului sovietic, dar şi viaţa străinătăţii, făcând ca să creadă că nu există viaţă mai bună decât cea a poporului rus.

Aceasta fiind sistematic, pentru basarabenii care au trăit o altă viaţă decât acea din raiul comunist, regimul sovietic trăit 13 luni a fost un adevărat calvar, o viaţă de martiri, căci, pe de o parte nimeni, şi mai ales intelectualii, nu aveau siguranţa zilei de mâine, în sensul cel mai trist al cuvântului, căci viaţa lor era în permanent pericol.

 

Sinteză privind acţiunea de teroare exercitată de sovietici

asupra populaţiei româneşti din Basarabia în timpul anului de ocupaţie[17]

 

Prima lege de aplicat este dărâmarea şi distrugerea fără cruţare a statului burghez şi instaurarea dictaturii sprijinită pe „silnicie”. Acest principiu de căpătâiu, scos în mare evidenţă în „Problemele leninismului”, a învăluit în anul de ocupaţie al Basarabiei toată activitatea partidului şi organelor statului, dând regimului sovietic un aspect negativ şi odios.

Căile de comunizare a Basarabiei s-au manifestat prin:

  1. desfiinţarea aparatului de stat anterior, burghez, duşman al noului regim şi organizarea administraţiei în cadrul Constituţiei şi legilor sovietice, în ceea ce priveşte această cale, ea îşi întinde iţele revoluţionare şi în alte domenii prin exproprierea şi etatizarea comerţului, industriei şi, în parte, a agriculturii.

  2. desfiinţarea burgheziei şi a elementelor credincioase statului burghez, socotite inaccesibile şi neloiale faţă de bolşevism. Pe de altă parte, reeducarea maselor în spiritul doctrinei comuniste şi încadrarea lor spirituală în noua cadenţă a regimului.

Mijlocul pus la îndemâna partidului pentru realizarea celor două căi organizatorice a fost: terorismul, formula tactică folosită în războiul civil pentru consolidarea partidului bolşevic la conducerea Rusiei, a rămas de atunci instrumentul fundamental de guvernare al comuniştilor, revărsat şi asupra Basarabiei în anul de ocupaţie. 

         Urmând tactica comunistă, organele sovietice, a patra zi de la sosirea în Basarabia, au început arestările în masă. Astfel, s-au ridicat o mulţime de persoane, printre care 3 directori de la rezidenţa Regală: Craveţchi Oreste, Grecu Mihail şi Buşilă. După aceea, arestările s-au ţinut lanţ.

          A doua perioadă de arestări masive s-a început în septembrie 1940, când au fost ridicaţi, printre alţii, procurorul Munteanu Boris, procurorul Ţurcanu, avocaţii Chanov şi Mauermaister, coloneii Gruschi, Popa, Maior, Giorghiade, Godelman etc.

La fel, arestările au durat continuu, persoanele marcante dispărând de la domiciliu fără întoarcere.

Ultimul acces de teroare în masă a fost în iunie 1941. Toate aceste arestări şi ca urmare deportări sau condamnări la moarte a indezirabililor căutau a fi legitimate prin diferite vini ce li se puneau în sarcină. Astfel, cetăţenii basarabeni găsiţi de soviete aici, care într-o formă sau alta s-au manifestat contra statului sovietic, fie că au ajutat burghezia, fie că au aparţinut ei înşişi acestei categorii sociale, au fost încadraţi în textele penale încriminând contrarevoluţia. De obicei, pedepsele – împuşcare.

Îndeplinind ordinele partidului, NKVD a arestat în toată Basarabia zeci de mii de cetăţeni, iar justiţia, judecându-i, i-a condamnat la pedepse ce variau între 8 ani muncă silnică şi moartea prin împuşcare.

Printre cei condamnaţi din Chişinău sunt şi negustori sau mari industriaşi: Mocanu, Pavlovici, Priver etc.; foşti moşieri: Bogdasarov, Ohanov, ofiţeri ţarişti sau albi: Gurschi, Popa, Giorghiade, Ceaicovschi etc.; foşti funcţionari români: Buşilă, Macovei, Grecu ş.a.

Acesta a fost primul mijloc de represiune contra burgheziei. Atunci când unor astfel de oameni nu li se putea imputa fapte concrete şi Codul Penal nu îşi găsea aplicaţiunea, dar sugestiile partidului trebuiau totuşi îndeplinite, persoana în cauză era trimisă cu rezultatul cercetărilor şi un raport al organelor locale NKVD la aşa-zisul „Consiliu Special” pe lângă NKVD-ul Uniunii, care putea aplica sancţiunea „represiunilor” administrative şi care în mod obişnuit a fost deportarea în localităţi depărtate ale Rusiei, plus munca forţată în diferitele întreprinderi ale statului, cum a fost săparea canalurilor, tăierea pădurilor etc. Canalul Moscova-Volga a fost săpat de aceşti oameni.  

În sfârşit, al treilea mijloc de represiune contra burgheziei, hotărât de NKVD-ul local, este deportarea administrativă. Când nimic nu se poate imputa individului, care, totuşi, este indezirabil aici, în Basarabia, acesta se deportează în Siberia, Ural cu toată familia.

Astfel, în Basarabia, în noaptea de 13-14 iunie 1941 s-au deportat circa 15 000 de familii din întreaga Basarabie.

Mărturie a teroarei bolşevice în mediul urban al acestei provincii sunt cele 120 cadavre găsite la Chişinău, Izmail şi Orhei, din examenul cărora s-a constatat că moartea provine din împuşcarea în ceafă şi cele 4056 deportări.

La toate aceste acte de teroare se adăugau noile reforme pe tărâm economic şi social făcute de o manieră brutală şi lipsite de înţelegerea maselor. Astfel, comerţul a fost etatizat, ca şi industria, în primele luni; toate prăvăliile şi-au inventariat treptat marfa şi au predat-o statului fără nici o despăgubire.

Fabricile au fost trecute cu inventar în administraţia statului în septembrie 1940, potrivit celor două decrete ale Prezidiului Sovietului Suprem al Uniunii.

[…] La început, în majoritatea cazurilor, foştii proprietari sau administratori ai întreprinderilor naţionalizate au fost menţinuţi în serviciu. După puţin timp, au fost concediaţi şi parte deportaţi.

În ceea ce priveşte pământurile, ele au trecut de-a drept în proprietatea statului, rămânând în folosinţa personală a acelora care le-au cultivat înainte.

Nu este vorba aici de ţăranii bogaţi (culaci) şi moşii, întrucât aceştia din primul moment au fost expropriaţi şi deposedaţi de pământurile lor, iar mai târziu, arestaţi şi deportaţi cei mai mulţi la 13 iunie 1941.

De asemenea au fost naţionalizate toate marile magazine.

Nedreptăţile de acest gen au abundat tot timpul.

Astfel, la ocuparea Basarabiei, organele sovietice au promis populaţiei că toate datoriile ce le au faţă de băncile române vor fi iertate. Numai la 2 săptămâni după ocupare s-au întocmit listele datornicilor, iar aceştia au fost forţaţi să-şi achite datoriile în termene ridicole (15-30 minute sau câteva ore). În caz de neonorare se aplica sechestrarea, vânzarea lucrurilor făcându-se pe loc.

În concluzie, ne dorim să subliniem că atât curajul, cât și demnitatea de care a dat dovadă mareșalul Ion Antonescu atunci când și-a propus reintegrarea țării și debolșevizarea Basarabiei îi rezervă un loc în panteonul istoriei naționale a românilor. Dumnealui a sesizat drama și impactul dezastruos asupra satului şi caracterului românesc al regiunii ocupate de sovietici: depopularea satelor de etnicii români, de cele mai elevate categorii sociale, de la ţărani, la intelectuali, lideri de opinie, primari, preoţi, care au fost surghiunite în lagărele de muncă forțată şi în coloniile speciale.

Și câtă dreptate are și astăzi Mareșalul: „Când vom ridica satul, nimeni nu va mai trece peste drepturile noastre sfinte!”[18]

Viorica Olaru-Cemîrtan, doctor în istorie

 

 

 

 

SURSE:

 

https://arhivus.wordpress.com/2016/06/01/materialele-conferintei-antonescu-maresalul-antonescu-primul-investigator-al-deportarilor-staliniste-din-basarabia-ocupata-28-06-1940-22-06-1941/

[1] După 29 martie 1940, când V. Molotov aminteşte conducerii URSS de chestiunea Basarabiei, ameninţând România că „asemenea lucruri nu mai pot fi tolerate”, la insistenţa Moscovei, România a început să fie presată de Ungaria şi Bulgaria.

[2] Ne referim la notele ultimative din 26 şi 27 iunie 1940, transmise ambasadorului român la Moscova.

[3] În opinia istoricului Ion Şuţă, „ultimatumul Uniunii Sovietice faţă de România a fost un ultimatum calificat şi deci, o autentică declaraţie de război, chiar dacă în conţinutul său nu se regăseşte cuvântul «război».”, Ion Şuţă, România şi Pactul Ribbentrop-Molotov, Editura Academiei de Înalte Studii Militare, Bucureşti, 1997, p. 47.

[4] Viorica Aderov, Mentalităţi şi instituţii de cultură în Basarabia în primul deceniu al regimului sovietic (Rezumatul tezei de doctorat, Bucureşti, 1996, p. 3).

[5] http://www.romanialibera.com/1POL/24c5prep.htm, accesat la 14.07.2008.

[6] Alexandru Moraru, Basarabia Mareșalului Antonescu, 1941-1944. Documente și materiale, Tipocart Print, Chișinău, 2015, p. 7.

[7] Alexandru Moraru, Anatol Petrencu (ed.), Mareşalul Ion Antonescu şi Basarabia. 1941-1944, Editura „Demiurg”, Iaşi 2008, 362 pag.

[8] Alexandru Moraru, Basarabia Mareșalului Antonescu…, pp. 30,31, 34.

[9] Alexandru Moraru, Anatol Petrencu (ed.), Mareşalul Ion Antonescu, p. 35.

[10] Ibidem, pp. 40, 41, 42, 43, 44.

[11] Elena Postică, Maria Praporşcic, Vera Stăvilă, Cartea Memoriei, volumele I-IV, Chișinău: Ştiinţa, 1999-2003.

[12] Alexandru Moraru, Anatol Petrencu (ed.), Mareşalul Ion Antonescu …, pp. 60, 64, 65, 67, 68, 69, 70, 73, 76, 77.

[13] Vezi istoriografia deportărilor (articole, studii, culegeri de documente, memorii și monografii) în Viorica Olaru-Cemîrtan, Deportările din Basarabia, 1940-1941, 1944-1956, editura Pontos, 2013, Chișinău, pp. 23-52 și Anatol Petrencu, Ludmila D. Cojocaru, Lidia Pădureac, Românii în Gulag. Memorii, Mărturii, Documente, vol. II, Chișinău, tipografia Balacron, 2015, pp.8 – 53.

[14] ANRM, F. 680, i. 1, d. 4275, f. 21-27. Vezi și Dare de seama, Chestura Poliţiei Chişinău, Biroul Siguranţei în Viorica Olaru-Cemîrtan, Op. cit., p. 263.

[15] ANRM, F. 680, i. 1, d. 4275, f. 2-5, și Viorica Olaru-Cemîrtan, Op. cit, p. 270.

[16]În acest context, liber înseamnă fără ca NKVD să-şi facă mari griji. Nu este vorba despre libertatea persoanei, ci de „libertatea” de a se deplasa în perimetrul rezervat deportaţilor în acele „locuri îndepărtate” ale statului sovietic.

[17] ANRM, F. 680, i. 1, d. 4582, f. 210-211 și Viorica Olaru-Cemîrtan, Op. cit, p. 274.

[18] Alexandru Moraru, Basarabia Mareșalului Antonescu…,p. 8.

13/04/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: