O ISTORIE A ZILEI DE 3 APRILIE. VIDEO
3 aprilie, istoricul zilei
503 î.Hr : Consulul roman Publius Postumius Tubertus este sărbătorit cu ovații pentru o victorie in razboiul cu sabinii.
A fost pentru prima data cand aceasta onoare a fost acordata unui conducator al Republicii Romane.
Ovațiile (limba latină: Ovatio) sau Triumful mic, erau în Roma antică ceremonii in care erau onorati comandantii victoriosi.
Mai putin fastuoasa decât Triumful, această ceremonie solemna era organizata de Senat atunci când dusmanul nu era vrednic de maretia Republicii (pirati sau sclavi rasculati), sau în cazul în care victoria a fost câștigata fără prea mari sacrificii.
De asemenea se acordau astfel de onoruri pentru un general care a condus o campanie de succes, într-un război neterminat.
Această ceremonie a fost instituită anul 503 î.Hr. in cinstea consulului Publius Postumius Tubertus, pentru victoria sa asupra Sabinilor și a durat de-a lungul intregii istorii a Republicii Romane, pentru ca odata cu primii împărați să cadă în desuetudine.
Ultimele Ovații cunoscute au fost ceremoniile organizate în onoarea generalului roman lui Aulus Plautius, care i-a invins pe britanici sub împăratul Claudius.
Ceremonia era diferită de Triumf și era sărbătorită în mare parte de cântece de bucurie.
Câștigătorul purtand toga, mergea la Capitoliu cu o coroana de mirt,care la vechiĭ greci și romanĭ era un simbol al gloriei, însoțit de flautiști, cavaleri, plebei, rar membri ai Senatului și de trupele sale. Ajungând la Capitol, el sacrifica oi, taurii fiind sacrificati de obicei la Triumfuri.
Publius Postumius Tubertus, fiul lui Quintus, a fost primul dintre membrii ginții patriciene Postumia care a devenit consul, in anul 505 î.Hr.
Postumius a fost reales pentru a doua oară în 503 î.Hr.
686: Regele mayaș Yuknoom Yich’aak K’ahk este incoronat rege al regatului Kaan, a carui capitala era Calakmul.
Născut la 6 octombrie, 649, el a fost rege în timpul perioadei clasice a cronologiei mezoamericane.
1043: Eduard Confesorul este incoronat rege al Angliei.A fost penultimul rege anglo-saxon al Angliei și ultimul al casei de Wessex până la moartea sa in anul 1066.
A fost numit Confesorul, pentru ca a trăit o viață de sfânt. El a fost canonizat în 1161 de către papa Alexandru al III-lea și este comemorat pe 13 octombrie de către Biserica Angliei și Biserica Romano-Catolică din Anglia și Țara Galilor.
A fost urmat de Harold Godwinson, care a fost învins și ucis în același an de către normanzii lui William Cuceritorul în Bătălia de la Hasting.
Sfântul Eduard a fost unul dintre sfinții naționali ai Angliei până la regele Eduard al III-lea, care l-a adoptat pe Sfântul George ca patron sfânt în jurul anului 1350.
1077: Este creat primul Parlament al statului Friuli. La 3 aprilie 1077, împăratul Henric al IV-a acordat tinutului Friuli, statutul de Ducat.
1310 : S-a nascut regele Cazimir al III-lea al Poloniei, ultimul rege polonez din dinastia Piast; (d.5 noiembrie 1370).
După fărâmițarea politică a Poloniei în secolele XII-XIII, a început procesul de unificare a țării, care s-a terminat în linii mari în timpul domniei sale; (1333–1370).
Cazimir este singurul rege polonez care a primit și a păstrat titlul de „cel Mare” în istoria poloneză. Când a venit la tron, vecinii săi nu i-au recunoscut titlul său, numind-l ‘Rege al Cracoviei”.
Economia tarii era distrusă, iar regatul fusese depopulat și epuizat războaie. La moartea sa, Cazimir a lăsat regatul său dublat teritorial. Deși era descris ca un rege pașnic, el a purtat mai multe războaie victorioase.
In timpul domniei sale, Polonia a început să se extindă spre est iar printr-o serie de campanii militare între 1340 și 1366, Cazimir a anexat zona Halici-Volodimir.
Orașului Lvov i-a acordat drepturi municipale în 1356, începând să fie primul centru plonez catolic în mijlocul unei populații ortodoxe. Susținut de Ungaria, a promis tronul polonez casei maghiare, în cazul în care acesta va muri fără moștenitori de sex masculin.
Cazimir nu a avut nici un fiu legitim si din dorinta de a stabili o linie clară de succesiune și pentru a evita incertitudinea dinastică, a aranjat pentru nepotul său, Ludovic I al Ungariei, să-i fie succesor în Polonia.
Ludovic a fost proclamat rege la moartea lui Cazimir în 1370, iar sora lui Cazimir, Elisabeta (mama lui Ludovic) s-a bucurat de o mare parte putere până la moartea ei în 1380.
1367: S-a născut regele Henric al IV-lea al Angliei; (d. 1413).
A domnit din 30 septembrie 1399 – 20 martie 1413 , fiind incoronat la 13 octombrie 1399.
Si-a petrecut mare parte din domnie apărându-se de comploturi, răscoale și tentative de asasinat. Prima lui problemă a fost să îl elimine pe regele Richard cel detronat, și, după ce a zădarnicit un prim complot de asasinat împotriva sa, sunt date că ar fi ordonat uciderea lui Richard prin înfometare pe la începutul anului 1400, deși nu există dovezi clare în acest sens.
Trupul neînsuflețit al lui Richard a fost expus publicului în vechea catedrală a Sfântului Paul, pentru a arăta susținătorilor săi că decedase.
Revoltele au continuat în timpul primilor zece ani ai domniei lui Henric, inclusiv răscoala lui Owen Glendower care s-a autoproclamat Prinț de Wales și răscoala lui Henry Percy, primul conte de Northumberland.
Succesul regelui în înăbușirea acestor răscoale era datorat parțial talentului militar a celui mai vârstnic fiu al său, Henric, care urma să devină regele Henric al V-lea al Angliei.
În 1406, soldații englezi l-au capturat pe viitorul rege Iacob I al Scoției, care se îndrepta spre Franța. Iacob a rămas prizonierul lui Henric pe tot timpul domniei acestuia.
Următorii ani ai domniei lui Henric au fost marcați de serioase probleme de sănătate. El suferea de o boală de piele ce îl desfigura și de atacuri acute de la o boală gravă în iunie 1405, aprilie 1406, iunie 1408, în timpul iernii dintre anii 1408-1409, decembrie 1412 și în sfârșit de un atac final în martie 1413.
Istoricii medicinei au dezbătut îndelung natura afecțiunii sau afecțiunilor sale. Boala lui de piele ar fi putut fi lepră (ceea ce în orice caz nu însemna același lucru în medicina modernă), poate psoriasis, un simptom al sifilisului sau o altă boală.
Atacurilor acute le-au fost atribuite o mare varietate de explicații, de la epilepsie până la o formă acută de boală cardiovasculară.
A murit în Camera „Ierusalim” în casa starețului de la Westminster și a fost îngropat în Catedrala Canterbury.
Corpul său a fost bine îmbălsămat, după cum s-a constatat la exhumare, câteva secole mai târziu.
1596: Moare generalul turc Sinan Pașa, adversarul lui Mihai Viteazul in batalia de la Calugareni.
S-a nascut în 1520 şi era de origine albaneză (Sinan Pasha Topojani).
În 1569 a fost numit guvernator al Egiptului si a condus luptele pentru cucerirea Yemenului În 1574 a condus marea expediție otomana împotriva Tunisului , pe care l-a cucerit în ciuda apărării îndârjite a garnizoanei italo-spaniole.
În 1580,Sinan a fost comandantul în războiul împotriva Persiei si in același an a fost numit Mare Vizir. A fost demis și exilat în anul următor si a devenit în cele din urmă guvernator al Damascului pentru ca,în 1589,după marea revoltă a ienicerilor sa fie numit Mare Vizir pentru a doua oară.
O altă revoltă a ienicerilor a dus la demiterea sa în 1591, dar în 1593 a fost rechemat să ocupe pentru a treia oarăaceasta importanta funcție În acest an a comandat armata turcă în campania împotriva Ungariei.
În ciuda victoriilor din această campanie, a fost demis în februarie 1595, la scurtă vreme după venirea pe tron a sultanului Mehmet al III-lea, fiind exilat la Malghara.
În august al aceluiași an, a fost rechemat pentru a conduce campania împotriva lui Mihai Viteazul în tara Romaneasca. Rezultatele dezastruase ale campaniei si în special înfrângerea suferită în Batalia de la Giurgiu , l-au aruncat din nou în dizgrație, fiind destituit din funcția de mare vizir.
Moartea neașteptată a succesorului său, vizirul Lala Mohammed , la trei zile după numire, a fost privită ca un semn divin, iar Sinan a fost numit Mare Vizir pentru a cincea și ultima dată.
A murit pe neașteptate pe 3 aprilie 1596 lâsând în urmă o uriașă avere și nici un moștenitor.
1653: S-a încheiat prima domnie a domnitorului Vasile Lupu în Moldova (1634–1653).
Acest domnitor umanist a dus o politică de sustinere a Ortodoxiei în Peninsula Balcanică, a ctitorit măreaţa biserica Trei Ierarhi din Iaşi, a întemeiat Academia Vasiliană şi a sprijinit activitatea tipograficã în Moldova.
Logofătul Gheorghe Ştefan, sprijinit de corpuri de oaste din Transilvania şi Muntenia, ocupă Iaşii şi se proclamă domn al Moldovei.
Desfăşurarea evenimentelor din Polonia vecină, legate de insurecţia oştii zaporojene, si alte evenimente ce vizau atît Ţara Moldovei, cît şi Imperiul Otoman, i-au determinat pe otomani să-l recunoască ca domn pe logofătul rebel, care il slujise aproape două decenii – pe Vasile Lupu.
Domnul Moldovei Vasile Lupu s-a refugiat la Cameniţa, dar s-a întoars în scurt timp cu cazacii ginerelui său Timuș și invinge in lupta de la Popricani.Nu se mulțumește însă numai cu recâștigarea tronului, ci îl urmărește pe Gheorghe Stefan si în Valahia, cu gândul de a se răzbuna si pe vechiul sau rival, domnul muntean Matei Basarab.
Este însă învins în batalia de la Finta in 17 mai și isi pierde definitiv tronul. Fuge la cazaci, de acolo la tătari și apoi la Constantinopol, unde a fost întemnitat în incisoarea Șapte Turnuri. După eliberare, încearcă zadarnic să-și recâștige tronul, dar moare la Constantinopol in 1661.
Ulterior, osemintele sunt aduse la Iași, fiind reinhumate în biserica Trei Ierarhi, alaturi de ceilalti membri ai familiei.
1639: S-a născut compozitorul italian Alessandro Stradella; (m. 1682).
1682: A decedat marele pictor spaniol Bartolome Esteban Murillo ; (n, 31 decembrie 1618).
Murillo-Autoportret (1670)
Este una dintre cele mai importante figuri ale picturii baroce spaniole.
A fost fondar al Academiei de Pictura din Sevilia, împărțind conducerea acesteia cu Herrera el Mozo si primit însărcinări importante în orașul său natal: pala pentru mănăstirea Sfântului Augustin, tablourile pentru biserica Santa Maria la Blanca, pala cea mare și capelele laterale ale bisericii mănăstirii franciscanilor capucini, pe care le-a terminat în 1665.
Frescele Bisericii Capucinilor din Sevilia au fost salvate de la distrugere în perioada invaziei franceze din timpul Războiului spaniol de Independență, iar mai apoi au fost restaurate de pictorul sevilian Joaquín Bejarano..
Murillo este cunoscut și pentru tablourile sale reprezentând fetițe și copii: de la candoarea Fetițelor cu flori la realismul viu al copiilor străzii, a pruncilor de țigani și de cerșetori, lucrări ce constituie un interesant și bogat material pentru studiul vieții populare al epocii. După o serie de lucrări dedicate parabolei Fiului risipitor, a început decorarea bisericii mănăstirii capucinilor din Cádiz, Nuntirea mistică a Sfintei Ecaterina din Alexandria, operă rămasă neterminată din cauza unui accident.
Într-adevăr, în 1681, pe când lucra sus pe schele, s-a prăbușit în gol căzătura i-a adus moartea după câteva luni de suferință
1703: A încetat din viaţă Robert Hooke, astronomul şi fizicianul englez care a formulat legea de proporţionalitate între deformaţiile elastice ale unui corp şi tensiunile la care este supus, cunoscută ca “Legea lui Hooke”; (n. 18 iulie 1653).
Hooke a anticipat unele din cele mai importante descoperiri și invenții ale acelor timpuri.
A inventat și perfecționat mai multe instrumente de observare și măsurare (telescoape, termometre, microscoape). Cu telescopul Gregorian, Hooke a observat pentru prima oara celulele vegetale.
A formulat teoria cu privire la mișcarea planetelor ca o problemă din mecanică și independent de fizicianul britanic Newton a emis ipoteza gravitației.
1783: S-a născut Washington Irving, scriitor, eseist, biograf, istoric şi diplomat american; unul dintre pionierii prozei umoristice americane şi maestru al prozei scurte; (m. 1859).
1844: Alexandru Ioan Cuza, viitorul domnitor al Principatelor Unite, s–a căsătorit cu Elena Rosetti–Solescu, fiica cea mare a postelnicului Iordache Rosetti și a Catincăi Rosetti, născută Sturdza.
Doamna Elena și principele Cuza (pictura din Biserica Domneasca de la Ruginoasa).
1847: S-a născut Alexander Graham Bell, inventatorul telefonului; (m. 2 august 1922)
1849: A murit Juliusz Słowacki, poet romantic polonez, unul dintre cei „Trei Barzi” ai literaturii poloneze; (n. 1809).
1853: S-a născut chimistul Alfons Oscar Saligny, frate cu inginerul Anghel Saligny; iniţiator al primului laborator din Bucureşti destinat cercetărilor de control asupra materialelor de construcţii şi tehnologiei materialelor pentru căile ferate; membru corespondent al Academiei Române din 1897 (m. 1903)
1865: In timpul razboiului civil american, armatele Uniunii ocupa capitala secesionistilor din Richmond, Virginia.
1880: S-a născut printul George Valentin Bibescu.
A fost fondatorul Automobil Clubului Român în 1904 si a înființat Clubul Aviatic Român în 1909 și Liga Naționala Aeriana în 1912. Între anii 1911-1912, George Valentin Bibescu a deținut funcția de comandant al Școlii de pilotaj de la Cotroceni. De asemenea, în perioada 1920-1923, a deținut funcția de președinte al Comitetului Olimpic Român.
A fost Mare Maestru al Marii Loji Naționale din România (1911-1916), și Mare Maestru Onorific al acesteia în anul 1925. În 1930 este președinte al Federației Internaționale Aeronautice.
George-Valentin Bibescu este fondatorul aeroportului Băneasa din București, care a luat naștere pe fosta moșie a mătușii sale, Maria Bibescu, contesă de Montesquiou-Fézensac (azi cartierul Băneasa).
A murit la București la 2 iulie 1941 și este înhumat la Mogoșoaia.
1889: S-a născut Grigoraș Dinicu, compozitor, violonist român ( d. 28 martie 1949 la București).A fost un violonist virtuoz și un cunoscut compozitor român. Este cunoscut în toată lumea mai ales pentru compoziția sa din 1906, Hora staccato.
Violonistul Jascha Heifetz afirma despre Dinicu că este cel mai bun violonist pe care l-a ascultat vreodată.
VIZIONATI AICI
1895: S-a născut compozitorul italian Mario Castelnuovo-Tedesco; considerat unul dintre cei mai importanţi compozitori pentru chitară ai secolului al XX-lea, scriind peste 100 de lucrări pentru acest instrument; (m. 1968).
1897: A decedat marele pianist si compozitor german, Johannes Brahms ; (n.7 mai 1833).
A fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena.
Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).
VIZIONATI AICI
1897: Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din București.
1905: A decedat Ion Pop-Reteganul, folclorist român (n. 10 iunie 1853) reprezentativ pentru epoca sa, apreciat de Ion Muslea drept „cel mai mare folclorist al Ardealului.”
1917: Guvernul Rusiei aprobă ca 30. 000 de prizonieri de origine română din armata austro-ungară, să se constituie într-un corp de voluntari pentru a lupta alături de armata română refăcută împotriva armatei germano-austro-ungare. Acest corp de voluntari soseste la Iaşi în 27 mai 1917.
1918: La Iaşi, România, ia fiinţă formaţiunea politică Liga poporului în frunte cu generalul Alexandru Averescu şi Constantin Argetoianu. Formaţiunea politică va fi în aprilie 1920 transformată în Partidul Poporului.
Foto: gen.Averescu
1918: Sfatul Ţării din Republicia Democratică Moldovenească, de curând unită cu patria mamă România, a validat lista cu componenţa noului Consiliu al Directorilor:
-
preşedinte al Consiliului Directorilor Generali – D.Ciugureanu;
-
director general de finanţe – dr. P.Cazacu, director;
-
director general al agriculturii – E.Catelli;
-
director general al lucrărilor publice – N.Bosie-Codreanu;
-
director general al învăţămîntului – Şt.Ciobanu;
-
director general de interne – I.Costin;
-
director general la justiţie – Grigore Grosu;
-
director general la industrie şi comerţ – Vlad Chiorăscu;
-
director general al controlului de stat – Isac Gherman;
-
director general al minorităţilor – Arcadie Osmolovski.
1920: Prin Înalt Decret al regelui României Ferdinand I, sunt desfiinţate Directoratele din Basarabia, România
1922: Iosif Stalin îi succede lui Vladimir Ilici Lenin, grav bolnav,la conducerea partidului bolsevic si a Uniunii Sovietice.
1924: S-a născut Marlon Brando a fost un actor american câștigător al premiului Oscar, recunoscut ca fiind unul dintre cei mai mari actori de film ai secolului 20. S-a făcut remarcat mai ales datorită rolurilor din filmele Un tramvai numit dorință și On the Waterfront, ambele regizate de către Elia Kazan la începutul anilor 1950.
In 1973 a jucat in capodopera lui Bernardo Bertolucci, “Ultimo tango a Parigi” (Ultimul Tango la Paris), film care l-a marcat pe Brando cel mai mult.
A mai jucat in “Apocalypse Now” (Apocalipsa acum – 1979), in regia lui Francis Ford Coppola, “Viva Zapata”, “Don Juan de Marco” (1995), “The Freshman” (Novicele – 1990), “The Island of Dr. Moreau” (Insula doctorului Moreau – 1996) etc.
Marlon Brando a trăit intens, lucru care reiese si din autobiografia sa, intitulata “Songs My Mother Taught Me” (“Cantece invatate de la mama”). A avut 11 copii si a fost casatorit de trei ori. A incetat din viata in 1 iulie 2004.
1927: S-a nascut Luigi Ionescu, cântăreț român de muzica usoara;( d. 4 octombrie 1994).
1930: S-a nascut politicianul german Helmut Kohl. În timpul mandatului sau de cancelar, Germania s-a reunificat.
Helmut Josef Michael Kohl (n. 3 aprilie 1930, Ludwigshafen, Germania – d. 16 iunie 2017, Ludwigshafen, Germania) a fost un politician german al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), cancelar al Republicii Federale Germania din 1982 până în 1998.
Mandatul său de cancelar a durat 17 ani, cu doi ani mai mult decât cel al lui Konrad Adenauer. Acesta a fost cel mai lung mandat al unui cancelar german de la Otto von Bismarck.
Kohl este considerat principalul arhitect al Reunificării Germaniei, şi împreună cu preşedintele francez François Mitterrand este considerat de asemenea arhitectul Tratatul de la Maastricht, care a format Uniunea Europeană.
1933: Locotenentul David Mclntyre și Sir Douglas-Hamilton au fost primii oameni care au zburat peste Everest, cel mai înalt munte din lume, într-o expediţie britanică, condusă de marchizul de Clydesdale şi finanţată de Lucy, Lady Houston.
1946: Generalul japonez Masaharu Homma a fost executat pentru conducerea în Filipinele ocupate a Marșului Morții de la Bataan.
Marsul Mortii de la Bataan a constatin transferul forțat de catre armata japoneza a unui numar de 60.000-80.000 de filipinezi și prizonierii americani de război si a început la 9 aprilie 1942, după trei luni de la Bătălia de la Bataan în Filipine în timpul al doilea război mondial.
Aceștia au murit datorita relelor tratamente la care au fost supuși de japonezi între 2.500-10.000 filipinezi și 100-650 prizonieri de război americani , înainte de a fi ajuns la destinație.
1948: Președintele american Harry Truman a semnat Planul Marshall de ajutorare a țărilor europene afectate de cel de-al doilea război mondial, autorizând suma de 5 miliarde dolari ca sprijin financiar pentru 16 ţări.

Foto: Harry S. Truman (1884–1972)
Propunerea guvernului SUA de a ajuta ţările din Europa Occidentală (după terminarea celei de-a doua conflagraţii mondiale), a fost prezentată de secretarul de stat George Marshall la 5 iunie 1947.
În septembrie 1947 a avut loc, la Paris, o conferinţă economică a statelor vest-europene care au acceptat, în esenţă, Planul Marshall, care a rămas în vigoare până în iunie 1951).
1948: La Mănăstirea Agapia s-a stins din viaţă Ioan Mihălcescu, Prea Sfinţitul Irineu, apostol al teologiei româneşti, fost Mitropolit al Moldovei .
Ioan Mihălcescu, P.S.Irineu (n.1874-d.1948).
1961: S-a născut în Brooklyn, New York, Edward Regan “Eddie” Murphy, actor, regizor, producător și cântăreț american de succes.
VIZIONATI AICI
Se află pe locul doi al actorilor cu cele mai mari încasări din istorie si pe locul 10, în lista celor mai mari comici din toate timpurile.
1966: Stația spațială sovietică ”Luna 10″ a devenit primul satelit artificial al Lunii (din seria E-6S) aparţinând programului Luna.
A fost o misiune spaţială robotică, numită de asemenea Lunik 10. Naveta spaţială a fost lansată către Lună de pe o platformă orbitală a Terrei pe 31 martie 1966. Luna 10 a fost şi primul satelit artificial al Lunii.
Naveta a intrat pe orbita lunară pe 3 aprilie 1966 şi a completat prima sa orbită lunară 3 ore mai târziu, pe 4 aprilie (timpul Moscovei).
1975: Șahistul american Bobby Fischer refuză să joace împotriva sovieticului Anatoly Karpov, titlul de campion mondial la sah revenind astfel prin neprezentare, lui Karpov.
1990: A decedat cântăreața de jazz ,Sarah Lois Vaughan ( n. 27 martie 1924 în Newark, New Jersey) , catalogată de criticul Scott Yanow de la allmusic drept „una dintre cele mai minunate voci ale secolului al XX-lea”.
1991: A murit la vârsta de 86 de ani, scriitorul britanic Graham Greene, autor de romane de spionaj ; (“Omul nostru din Havana”, “Americanul linistit” s.a.).
1992: A murit Andrei Izbas (n.19 august 1959), erou căzut in luptele din Transnistria împotriva separatiștilor sprijiniți militar de Moscova. Azi o strada din Chișinău îi poarta numele.
1994: A murit geneticianul francez Jérôme Lejeune, pionier într-o serie de direcţii fundamentale în genetică, cum ar fi genetica matematică, influenţa radiaţiei ionizante asupra genelor, îmbătrânirea precoce; (n. 1926).
A fost unul dintre consilierii Papei Ioan Paul al II-lea pentru probleme de morală.
La sfârşitul anilor ‘50 ai secolului XX a decoperit că sindromul Down este provocat de o aberaţie cromozomială .
2005: Adriean Videanu (PD) este ales din primul tur primar general al Bucureștiului, cu 53,01% din voturi, urmat de Marian Vanghelie (PSD), cu 29,55%.
2006: A murit Harry McGilberry, cântăreț american de muzică R&B și soul; membru al trupei The Temptations între 1995 și 2003; (n. 1950).
2013: A murit scriitoarea şi scenarista Ruth Prawer Jhabvala, singura persoană din lume recompensată atât cu premiul „Oscar” pentru scenariu (pentru filmele „Intoarcere la Howards End”/1992 şi „Cameră cu privelişte”/1986), cât şi cu premiul „Booker” (pentru romnul „Heat and Dust”/1975).
S-a născut în Germania, într-o familie de evrei polonezi, stabilită în 1939 în Marea Britanie.
În 1951 s-a stabilit în India (după căsătoria sa cu arhitectul Jhabvala) şi apoi, în 1975, în Statele Unite, unde a trăit până la sfârşitul vieţii; (n. 1927).
2014: A decedat Michael, Prinț al Prusiei (n.22 martie 1940), strănepotul lui Wilhelm al II-lea, ultimul împărat al Germaniei.
A fost fiul lui Louis Ferdinand, Prinț al Prusiei și a aparținut familiei Hohenzollern.
Prințul Michael s-a născut la Berlin, însă a crescut la Bremen. A studiat la Freiburg și a lucrat mai târziu pentru câteva corporații multinaționale.
CALENDAR CREȘTIN ORTODOX
SFÂNTUL NICHITA MĂRTURISITORUL
Sfantul Nichita s-a născut în Bitinia şi a trăit în vremea luptei impotriva sfintelor icoane. Dupa finalizarea studiilor, Sfantul Nichita a intrat in Mănăstirea Midichia, unde starețul Nichifor l-a tuns monah. Dupa șase ani de nevoințe, a fost hirotonit preot. Este ales egumen al manastirii, dupa moartea starețului.
In timpul prigoanei declansate de luptatorii impotriva icoanelor, Sfantul Nichita a fost intemnitat si torturat, fara insa a putea fi clintit din Sfanta Ortodoxie.
Dupa moartea imparatului Leon Armeanul, Sfantul Nichita a fost eliberat si s-a retras intr-un loc pustiu de langa Constantinopol, unde a petrecut ultimele sale zile in rugaciune. Dupa adormirea sa, trupul lui a fost adus in manastirea pe care a păstorit-o.
In timpul slujbei de ingropare, multi bolnavi au ajuns si s-au atins de trupul lui, capatand vindecare. Sfintele sale moaste au fost asezate langa cele ale parintelui lui duhovnicesc, sfantul patriarh Nichifor, si langa ale fratelui sau intru nevointe, sfantul Atanasie.
Bibliografie (surse):
-
Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;
-
Crestin Ortodox.ro
-
Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.
-
e. maramures
-
Wikipedia.ro
-
Istoria md.
-
Rador.ro
-
https://www.bookofdaystales.com
VIDEO: ASTAZI IN ISTORIE: