O ISTORIE A ZILEI DE 28 MARTIE. VIDEO

 

 

 

 

28 martie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

Anul 193:  Împăratul roman Pertinax moare asasinat de Garda Pretoriana, fiind succedat de  Didius Iulianus,  un senator foarte bogat originar din Galia, care a devenit împărat cumpărând la mezat tronul imperial.

        Didius Iulianus

După tulburările ce avuseseră loc la moartea lui Pertinax, Garda Pretoriana a scos tronul imperial la vânzare, pentru cel mai bun preț.

Didius Iulianus  fost recunoscut imparat  de Senat și de pretorieni, nu însă și de legiunile de la Dunăre aflate  sub comanda lui Septimius Severus care,  l-au detronat și ucis la 1 iunie 193.

 

 

 

 

 364: Împăratul roman Valentinian I  îl numește  co-împărat pe fratele său,  Flavius Valens .

 

 

 

 

623: S-a născut Marwan ibn al-Hakam, al patrulea calif umayad. A domnit din anul 684 si pâna la moartea sa la 7 mai 685.

 

 

 

 

845: Parisul este ocupat în urma unui raid al vikingilor conduși probabil de  Ragnar Lodbrok, care primeste  o răscumpărare uriașă în schimbul plecării din oras.

În secolul al 9-lea, orașul a fost în mod repetat atacat de vikingi, care navigau pe  Sena cu un mare număr  de nave. În 885-886, au asediat Parisul timp de un an, și au încercat din nou în 887 și in 889, dar nu au mai putut să-l cucerească.

 

 

 

 

 

1285 : A murit Papa Martin al – IV- lea ; (n. cca 1210/1220). A condus Biserica Catolica  de la 22 februarie 1281 până la moartea sa.

Simon de Brion, fiul lui Jean, Sieur de Brion, sa născut la castelul de Meinpincien, in Franța.  A studiat   la Universitatea din Paris, și se spune că apoi a studiat la Padova și Bologna.

 

 

 

 

 

La șase luni după moartea papei  Nicolae al III-lea în 1280, regele Neapolelui Charles de Anjou a intervenit în alegerile papale la Viterbo, prin încarcerarea două cardinali italieni influenti, pe motiv că acestia ar influenta  alegerile.

Fără opoziția lor, Simon de Brion a fost ales în unanimitate papa , luându-și numele Martin IV, la 22 februarie 1281.

Martin al IV- lea l-a  excomunicat pe împăratul roman Mihail al VIII-Paleologul, care stătea în calea planurilor lui Charles de Anjou  de a restabili Imperiul latin de Est,creat  în urma Cruciadei a patra.

El a rupt astfel intelegerea de compromis  care fusese realizata  între Bisericile ortodoxe si cele apusene la al Doilea Conciliu de la Lyon în 1274 .

 

 

 

1472: S-a născut pictorul  italian  Fra Bartolomeo; ( d.1517).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Cunoscut de asemenea cu numele Bartolomeo della Porta sau Baccio della Porta (d. 31 octombrie 1517, Florența), a fost la începutul secolului al 16- lea un exponent proeminent al stilului renascentist în arta florentină.

Printre elevii săi s-au numarat  Cecchino del Frate, Benedetto Ciamfanini, Gabriel Rustici, Ridolfo Ghirlandaio (fiul lui Domenico Ghirlandaio),și Fra Paolo Pistolese.

 

 

 

 

 

 

1566: Jean Parisot de Valette, Marele Maestru al Ordinului Suveran Militar de Malta, pune piatra de temelie a fortaretei La Valletta, capitala Maltei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1661: Se stinge din viaţă la Constantinopol domnitorul Moldovei, Vasile Lupu, ctitor al bisericii Trei Ierarhi din Iaşi.

Vasile Lupu (n.1596-d.1661), domn al Moldovei, 1634-1653

 Vasile Lupu a avut două domnii în Moldova: aprilie 1634 – aprilie 1653; aprilie 1653 – iulie 1653.

De origine aromân din Albania, se numea Lupu Coci, și a venit împreună cu tatăl său, Nicolae Coci, mai întîi în Valahia (1611), în timpul domniei lui Radu Mihnea (1611-1616) și  apoi în Moldova.

A avut doi fraţi: pe Gheorghe – devenit mare paharnic, şi Gavriil – fost hatman, precum şi o soră – Marga.

S-a căsătorit  cu Tudosca, fiica marelui vornic al Ţării de Jos, Costea Bucioc. După moartea soţiei sale Tudosca, se va recăsători cu Ecaterina – o frumoasă caucaziană de la care va avea un fiu, pe Stefaniță,  ajuns ulterior domn al Moldovei.

Prin prestigiul său personal pe plan intern şi prin legăturile întinse în afară, Vasile Lupu a dat o nouă strălucire Principatului Moldovei. Influenţa lui în răsărit era aşa de mare încît după dorinţa lui punea sau scotea din scaun Patriarhii din Constantinopol, Alexandria, şi Ierusalim, pe care îi susţinea cu banii săi.

Intervenţia lui Vasile Lupu l-a pus ca Mitropolit în Alba Iulia pe Ilie Iorest, în 1640.

Vasile Lupu a zidit mai multe biserici, dintre care cea mai frumoasă este cea numită “Trei Ierarhi” de la Iaşi, pe lîngă care a înfiinţat o şcoală şi o tipografie.

Domnia lui relativ lungă a asigurat un nou avînt culturii bisericeşti.

Mai ales prin zelul Mitropolitului Varlaam, s-au tipărit mai multe cărţi bisericeşti (“Carte românească de învăţătura duminicelor de peste an” – Iaşi 1643 ; “Răspunsuri la Catehismul Calvinesc” – Suceava 1645), dar şi o carte de legi, “Pravilele împărăteşti“.

În acest fel s-a mai făcut încă un pas important în introducerea limbii române în biserică şi stat.

“Predoslovia” domnitorului Vasile Lupu la “Cartea românească de învăţătură” (“Cazania“) a mitropolitului Varlaam, se adresa către “toată seminţia românească, pretutinderea ce se află pravoslavnici într-aciastă limbă“, arătându-se că s-a scris lucrarea pentru ca să “dăruim şi noi acest dar limbii româneşti, carte pre limba românească“.

  

 

 

 

 

 

 

 

1776: A fost fondat „Balșoi Teatr” din Moscova care avea sa devina unul dintre cele mai renumite teatre de operă și balet  din lume.

Teatrul Bolșoi a luat ființă  dupa ce  țarul îi acordă prințului Peter Urusov,privilegiul de a prezenta el singur în Moscova, spectacole de teatru operă și balet.

Actorii de pe atunci erau iobagi ai prințului Urusov. La început spectacolele au avut loc într-o casă particulară, iar din 1780 au loc în clădirea actuală a teatrului.

Clădirea din cauza terenului mlăștinos, este amplasată în centrul Moscovei pe stâlpi de lemn.

În 1805 un incendiu distruge clădirea, ea este reconstruită în secolul XX sub îndrumarea arihitectului Joseph Bové (sau Ossip Bowe).

 

 

 

 

 

 

 Numele actual îl primește în ianuarie 1825. Interiorul teatrului este distrus de un incendiu din 1853, el va fi refăcut într-o formă mai elegantă, care s-a păstrat până azi, de arhitectul italian Alberto Camillo Cavos (1800-1863), fiul arhitectului Catterino Cavos (1775–1840).

 

 

 

1791: A fost trimis Curții imperiale Habsburgice de la Viena, ”Supplex Libellus Valachorum”, primul program politic național al românilor din Transilvania (redactat de Samuil Micu, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ioan Piuariu-Molnar ş.a.).

„Supplex Libellus Valachorum” este numele sub care a rămas în istorie memoriul naţiunii române din Transilvania din 1791, cel mai important act politic al românilor transilvăneni din secolul al XVIII-lea, prin care care se formulau sintetic revendicările poporului român.

Primul Supplex a fost trimis în martie 1791 de Ignatie Darabant, episcop greco-catolic de Oradea, Consiliului de Stat din Viena.

Cel de al doilea Supplex, o versiune mult lărgită și argumentată a primului, a fost înaintat Curții din Viena pe 30 martie 1792 de către Ioan Bob, episcopul greco-catolic de Blaj, și de Gherasim Adamovici, episcopul ortodox al Transilvaniei.

 

 

 

 

1795: Ducatul Curlandei și Semigaliei a fost anexat de Imperiul Rus în a treia împărțire a Poloniei.

 

 

 

 

 

Era  un ducat care a existat din 1561 pana in 1569 ca stat vasal al Marelui Ducat al Lituaniei, iar  intre 1569-1726 a fost   încorporat  în Uniunea  polono-lituaniană.

Numele de Curlanda a fost  de asemenea dat unei formațiuni  statale efemere în timpul războiului din  1918, regiunea  devenind  parte a Letoniei, la sfârșitul primului război mondial.

 

 

 

1799: S-a născut medicul german Karl (Carl) Adolph von Basedow, celebru pentru descrierea simptomelor bolii care va fi denumită ulterior Boala Basedow-Graves (guşa exoftalmică); (m. 1854).

 

 

 

 

 

 

 

 

1817:  S-a născut istoricul și criticul literar italian Francesco de Sanctis.

Este considerat întemeietorul criticii literare italiene moderne; (d. 1883).

 

 

 

1842: A avut loc primul concert al Orchestrei Filarmonice din Viena în sala Großer Redoutensaal. Wiener Philharmoniker (Orchestra Filarmonicii din Viena), una dintre cele mai renumite orchestre simfonice ale lumii, a fost fondată de O. Nicolai (împreună cu A. Schmidt şi A.J. Becher)

Orchestra a fost alcătuită prin cooptarea muzicienilor din orchestra de operă a curţii (membrii orchestrei sunt încă recrutaţi din Orchestra Operei de Stat din Viena).

 

 

 

 

 

1848: Are loc întrunirea reprezentanţilor grupărilor liberal-democrată şi liberal-moderată din Moldova, la care se redactează o petiţie-program cuprinzând revendicări sociale si  politice moderate.

Intre  28 martie 1848 – 9 aprilie 1848 are loc întrunirea reprezentanţilor grupărilor liberal-democrată şi liberal-moderată din Moldova, la care se redactează o petiţie-program (35 de articole) cuprinzînd revendicări social-politice moderate, printre care: asigurarea libertăţii personale, reorganizarea învăţămîntului pe o largă bază naţională, desfiinţarea taxei vamale la exportul de cereale, responsabilitatea ministerială, înfiinţarea unei bănci naţionale, îmbunătăţirea situaţiei ţăranilor, desfiinţarea cenzurii, organizarea unei gărzi cetăţeneşti, eliberarea arestaţilor politici, dizolvarea Adunării Obşteşti şi alcătuirea unei noi adunări Adevărata reprezentaţie a naţiei şi altele.

 

 

 

 

1853: Se declanșează  Războiul Crimeei. Marea Britanie, Franța, Sardinia si Turcia declară război Rusiei.

 Este considerat a fi fost unul dintre ultimele războaie religioase pe continentul european si  în același timp, este războiul care a influențat în mod durabil percepția rușilor în ce privește Occidentul, alierea vesticilor cu turcii musulmani fiind considerată o trădare.

Originea crizei prin care s-a ajuns la Războiul Crimeii stă în chestiunea Locurilor Sfinte. Era vorba de reglementarea drepturilor pelerinajelor, pe de-o parte ale catolicilor latini, pe de alta, ale ortodocșilor, în Locurile Sfinte din Palestina: Ierusalim, Betleem etc.

Tarul rus Nicolae I a trimis în misiune, la Constantinopol  pe  diplomatul Aleksandr Mensikov care  a încercat să negocieze noi tratate, care să fi permis să se amestece în afacerile religioase ale Imperiului Otoman ori de câte ori Rusia ar fi considerat inadecvată protecția Sultanului.

În același timp, guvernul britanic l-a trimis în misiune în Turcia pe lordul Stratford, care a reușit să-l convingă pe sultan să respingă cererile rușilor.

Imediat după ce a aflat de eșecul diplomatic al lui Menșikov, Țarul a ordonat armatei ruse să intre în Moldova si Valahia , (principate autonome sub suzeranitatea otomană, în care Rusia era considerată ca un apărător special al bisericii ortodoxe), folosindu-se de pretextul eșecului rezolvării problemei Locurilor Sfinte.

Țarul Nicolae I a crezut că puterile europene nu aveau să reactioneze la acțiunea rusă de ocupare a unor teritorii periferice aflate în sfera de influență otomană.

În această situație, sultanul a declarat război, armatele sale atacând forțele rusești în apropierea langa Tulcea.

Ca răspuns, flota rusă a atacat flota otomană pe care a distrus-o în la 30 noiembrie 1853 in batalia de la Sinope.

Distrugerea flotei otomane și creșterea amenințării rusești au alarmat guvernele francez și britanic, care au luat măsuri imediate pentru ajutorarea turcilor.

După ce Rusia a ignorat un ultimatum anglo-francez, care cerea retragerea din Principatele Dunărene, Marea Britanie și Franța au intrat în război de partea otomanilor.

 

 

 

Discuţii premergătoare semnării tratatului de la Paris – 1856

 

 

 

 

 

Negocierile de pace au început în 1856 , în Rusia fiind pe tron un nou țar Alexanru al II-lea, privilegiile speciale ale Rusiei în Principatele Dunărene fiind transferate către grupul Marilor Puteri. Astfel, Țările Române au intrat sub protecția aliaților, iar Moldova a primit înapoi sudul Basarabie , ocupată de ruși încă din 1806.

În plus, navelor de luptă ale tuturor națiunilor le-a fost interzis accesul în Marea Neagră. Flota rusă fusese deja distrusă în timpul războiului. Mai mult, țarul și sultanul au fost de acord să nu mai înființeze nici un arsenal naval militar pe țărmurile mării.

Clauza Mării Negre a fost o prevedere extrem de dezavantajoasă pentru Rusia, datorită scăderii drastice a amenințării țariste la adresa turcilor. Mai mult, Marile Puteri au acționat în direcția respectării independenței și integrității Imperiului Otoman.

Se presupune că înfrângerea din acest război l-a făcut țarul Alexandru al II-lea să ia măsura abolirii iobagiei.în 1861.

Războiul Crimeii a produs un exod în masă al tatarilor către teritoriile otomane, ducând la depopularea gravă a peninsulei. Stalin, după Al II-lea Război Mondial, a deportat toți tătarii din Crimeea în Siberia.

 

 

 

 

 

1862: S-a născut Aristide Briand, om politic şi diplomat francez,  prim-ministru şi ministru de externe în repetate rânduri; unul dintre iniţiatorii Conferinţei de la Locarno (1925), ai Pactului Kellog-Briand (1928) şi ai proiectului creării blocului Pan-Europa, sub hegemonia Franţei.

A fost distins Premiul Nobel pentru Pace în anul 1926, împreună cu germanul Gustav Stresemann; (m. 1932).

 

 

 

 

 

 

 

 

1868: S-a născut Maxim Gorki, scriitor rus; (d. 1936).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 1871: S-a înființat Comuna din Paris, rezultatul unei revolte in Paris după înfrângerea Franței în războiul franco-prusac,  declanșată în principal din cauza dezastrului suferit în război și din cauza crescândei nemulțumiri în rândul muncitorilor francezi.  

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Începând cu această dată, Parisul, capitala Franței înfrânte în război de Prusia a avut un guvern care a stat la conducere până la 28 mai 1871, când a intervenit o ruptură între anarhiști și marxiști. Ambele grupuri o consideră prima preluare a puterii de către clasa muncitoare.

Comuna din Paris a acționat doar ca autoritate locală, exercitând puterea în Paris timp de două luni.

Condițiile în care s-a format, decretele sale controversate și sfârșitul violent au făcut, însă, din ea unul dintre cele mai importante episoade politice ale vremii.   

Deoarece Comuna a rezistat în total doar șaizeci de zile, doar câteva decrete au fost chiar aplicate. Printre acestea se numărau:

•  separarea bisericii de stat

• abolirea muncii pe timp de noapte în sutele de brutării din Paris;

• acordarea de pensii concubinelor necăsătorite și copiilor membrilor Gărzii Naționale uciși la datorie;

• libera returnare de către casele de amanet a uneltelor muncitorilor și a obiectelor casnice în valoare de până la 20 de franci, luate în timpul asediului;

• amânarea datoriilor comerciale și abolirea dobânzii;

• dreptul angajaților de a prelua și de a conduce o întreprindere în cazul în care este abandonată de proprietar; Comuna a recunoscut totuși, dreptul la compensație proprietarului anterior.

 La 21 mai, Comuna a fost atacată de elemente ale armatei franceze (inclusiv foști prizonieri de război eliberați de germani), fiind întărită în ritm rapid cu trupe ale guvernului de la Versailles condus de Thiers.

Până la 27 mai mai rămăseseră doar câteva grupuri de rezistență, în cartierele sărace din estul Parisului . Luptele au luat sfârșit în după-amiaza și seara zilei de 28 mai. Conform unor legende, ultima baricadă a fost în rue Ramponeau din Belleville.

Mareșalul MacMahon a emis o proclamație: „Locuitorilor Parisului. Armata franceză a venit să vă salveze. Parisul a fost eliberat! La ora 4 soldații noștri au cucerit ultima poziție insurgentă. Astăzi, luptele au luat sfârșit. Ordinea, munca și siguranța vor renaște.”

 

 

 

 

 

 

1872: A decedat la Iași, Ludovic Steege (n. 6 septembrie 1813, București, Țara Românească), fost ministru cu diverse portofolii și ministru de finanțe al României între anii 1859-1865, în guvernele României din timpul domniilor lui Alexandru Ioan Cuza și a lui Carol I.

Fiu al farmacistului sas, Michael Taurgot Steege, stabilit la Bucureşti în anul 1821, studiază la München (1831-1833) şi Paris, unde-şi ia licenţa în drept şi doctoratul în medicină (1839). La întoarcerea în ţară (1841), se stabileşte la Iaşi, unde profesează medicina.

În perioada 1853-1858 este însărcinat cu organizarea serviciului medical de aici. Primeşte indigenatul în anul 1855.

  A fost un partizan al Unirii Moldovei cu Țara Românească cu vederi liberale, și a primit o serie de funcţii în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza: comisar în Comisia Dunării de la Viena (ianuarie 1859), delegat la Berlin pentru obţinerea recunoaşterii dublei alegeri (februarie-martie 1859), ministru al Lucrărilor Publice în Guvernul Moldovei condus de Ion Ghica (8 martie 1859-27 aprilie 1859), membru în Comisia Centrală de la Focşani, membru al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (1862), ministru de Finanţe (11 octombrie 1863-21 ianuarie 1865), în Guvernul Mihail Kogălniceanu.

După îndepărtarea lui Cuza face parte din delegaţia trimisă la Paris pentru susţinerea principelui străin şi în cea trimisă la Düsseldorf care ducea rezultatul plebiscitului alegerii lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.

Face parte din Guvernul Ştefan Golescu ca ministru de Finanţe (17 august 1867-1 octombrie 1867), iar din aprilie 1868 este, din nou, membru al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Este trimis ca agent diplomatic la Viena, Petersburg şi Berlin (1868-1871).

  

 

 

 

 

 

 

 

1875: A fost înfiinţat primul serviciu românesc de poştă ambulantă, pe distanţa Bucureşti-Iţcani (Suceava), iar în 1867 pe relaţia Bucureşti – Varciorova.

După anul 1883 se introduc primele planuri pe linie de cartare, timbrele porto, serviciul de incaso şi mandatul telegrafic .

 

 

 

 

 

1881: A murit compozitorul rus  Modest Petrovici Musorgski ; (n. 1839).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1882: În Franța, școala devine obligatorie.

 

 

 

 

 

1884: S-a născut Edvard Beneš, om politic cehoslovac; ministru de externe (1918-1935), prim-ministru (1921-1922), apoi preşedinte al R. Cehoslovace (1935-1938; 1940-1945, în emigraţie; 1945-1948); a reprezentat ţara la Conferinţa de Pace de la Paris (1918).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost unul dintre întemeietorii Micii Înţelegeri (1920-1921) și  împreună cu Nicolae Titulescu a căutat să avertizeze şi să obţină sprijinul democraţiilor occidentale împotriva politicii revizioniste promovate de ţările fasciste.

Alături de Thomaš Masáryk, a fost fondatorul Cehoslovaciei moderne; membru de onoare străin al Academiei Române din 1934; (m. 1948).

 

 

 

 

1888: S-a născut dramaturgul român Alexandru Kirițescu ; (d. 1961).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

S-a născut  la Pitești în familia unui funcționar ceferist. A început școala primară la Pitești, continuând la Alexandria și terminând liceul Gh. Lazăr din București.

Va urma cursurile Universității din București. După terminare obține un post de inspector pe lângă Teatrul Național din București. Debutul său în dramaturgie se produce rapid când autorul avea numai 22 de ani cu piesa Învinșii.

  Deși nu va atinge gloria fratelui său Nicolae în materie de texte de revistă Al. Kirițescu a scris multi ani pentru compania Durstoikir (Durma-Stoicovici-Kiretescu). Scriitor multilateral, Kirițescu atacă problematica vieții sociale contemporane lui în „trilogia burgheză”: Cea mai importantă piesă a sa a fost Gaițele.

În anii celui de-al Doilea Război Mondial a scris Dictatorul. După 1945 a făcut parte din colectivul de lectură al Teatrului National din București. A fost o muncă plină de responsabilitate, deoarece montările ce s-au făcut au trebuit să țină cont atât de faptul că Teatrului Național din București a fost grav avariat în august 1944 în urma bombardamentelor, precum și de dorința autorităților de a monta doar operele unor anumiți autori, apreciați de regimul comunist. Ultimii ani ai vieții a trăit în imobilul de pe strada Jean Louis Calderon (fostă Al. Sahia) la nr. 40 din București. Alexandru Kirițescu s-a stins din viață la 9 aprilie 1961.

 

 

 

 

 

1910: Francezul Henri Fabre a experimentat cu succes primul hidroavion in Marea Mediterana, lângă Martigues, în apropiere de Marsilia.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1915: În București, la Ateneu a avut loc prima audiție a Simfoniei a II-a de George Enescu, dirijată de compozitor.

 

 

 

 

 

1921: S-a născut Dirk Bogarde, actor britanic; (d. 1999).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1923: Este promulgată de regele Ferdinand I, prin decret regal, Constituția României Mari, votată de Parlamentul României la 26 martie 1923, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp.

  Constituţia era o actualizare a celei din 1866, din care modifica total sau parţial 20 de articole, introducea alte 7 articole noi şi reformula sau completa 25 de articole.

Aceasta prevedea un parlament bicameral, din care Camera Deputaţilor se alegea prin vot universal, iar Senatul era compus din membri aleşi din diferite grupări (Camera de Comerţ, cadre didactice etc.) şi din senatori de drept: reprezentanţi ai cultelor, preşedintele Academiei Române, foşti preşedinţi ai fiecărei camere legislative, foşti senatori şi deputaţi.

A funcţionat în perfectă ordine până în februarie 1938, cand regele Carol al II-lea a iniţiat o Constituţie nouă, care întărea puterea regală şi limita libertăţile democratice.

Abandonată definitiv odată cu abdicarea forţată a Regelui Mihai I, la 30 decembrie 1947, Constituţia a fost înlocuită ulterior cu una după modelul sovietic

 

 

 

 

 

1926: S-a născut  Ioan Ioanid, jurnalist român la  postul de radio „Europa Liberă”; (d. 2003).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1930: Regimul republican turc, condus de Mustafa Kemal Ataturk, a schimbat oficial numele oraselor Angora si Constantinopol în Ankara (anticul „Ancyra”) și, respectiv, Istanbul.

 

 

 

1936: S-a născut la Arequipa (in Peru), scriitorul si politicianul peruan, Mario Vargas Llosa.

Între 1950 si 1952 a urmat cursurile unei scoli militare din Lima – experienta descrisa in primul roman, ”Orasul si cainii” (1963).

In 1955 s-a casatorit cu o matusa, provocand mare scandal in familie, divortand de aceasta in 1964. Un an mai tarziu, s-a casatorit cu verisoara lui, Patricia.

Intre timp, a lucrat in Franta ca profesor de spaniola si ziarist, dupa ce a obtinut un doctorat in filozofie si litere la “Universitatea Complutense” din Madrid (1959).

Dupa o tinerete in care a cochetat cu ideile comuniste, spre marturitate s-a delimitat de politica lui Fidel Castro si chiar l-a acuzat de servilism pe Gabriel Garcia Marquez, care i-a fost un bun amic pe vremuri. In anii 80, Vargas Llosa a devenit un foarte activ politician si a devenit cunoscut pentru luarile de pozitie in favoarea liberalismului de piata si a admiratiei pentru “doamna de fier”, Margaret Thatcher.

In 1988, a infiintat formatiunea politica Movimiento Liberdad, care a intrat in componenta Frontului Democratic. Din partea acestui front, a candidat la presedintia tarii in alegerile prezindentiale din Peru in 1990, dar a pierdut in al doilea tur de scrutin in fata lui Alberto Fujimori.

Romanele lui  Mario Vargas Llosa: Casa Verde, 1966 ; Conversatie la catedrala, 1969 ; Pantaleone si vizitatoarele, 1973; Matusa Julia si condeierul, 1977; Razboiul sfarsitului lumii, 1981; Istoria lui Mayta, 1984; Cine l-a ucis pe Palomino Molero?, 1986; Povestasul, 1987; Elogiu mamei vitrege, 1988; Lituma in Anzi, 1993; Caietele lui Don Rigoberto, 1997.

 

 

 

 

 

 

 

  1939: Cucerirea Madridului de către trupele anticomuniste conduse de generalul nationalist Francesco Franco, a incheiat razboiului civil din Spania, declanșat de acesta în 1936 împotriva guvernului republican de stânga, aservit URSS.

 

 

 

 

 

Foto: generalul  Franco

 

 

 

 

1941: A murit scriitoarea britanică Virginia Woolf; (n. 1882).

 

 

 

 

 

 

 

1943: A decedat muzicianul rus Serghei Rahmaninov.

 

 

 

Serghei Rahmaninov, unul dintre cei mai mari compozitori şi pianişti din secolul al XX-lea, s-a născut la Oneg, în apropiere de Novgorod, la 1 aprilie 1873, într-o familie de nobili care slujise ţarilor încă din secolul al XVI-lea.

Odată cu izbucnirea sângeroasei revoluţii bolşevice în 1917, Rahmaninov, fiu de nobil, şi-a dat seama pe bună dreptate că nu va fi în siguranţă în „noua Rusie a Sovietelor“ şi a părăsit ţara împreună cu soţia şi cele două fiice ale sale.

După o perioadă în care a stat în Danemarca, unde a susţinut numeroase concerte, remarcându-se şi ca strălucit interpret, s-a stabilit în Statele Unite, la New York.

In URSS creațiile sale au fost multa vreme interzise.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1948: Au avut loc primele alegeri parlamentare de după instaurarea puterii comuniste în România. Alegerile au fost “câștigate”de către Frontul Democrației Populare, o creație comunistă .

 

 

 

 

1949: A decedat violonistul și compozitorul român Grigoraș Dinicu; (3 aprilie 1889).

 

 

 

 

 

 

1954: S-a născut la București politicianul și diplomatul român Adrian Severin.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Adrian Severin este un politician și diplomat român, fost membru al Partidului Democrat (actual PDL), fost membru al Partidului Social Democrat, din care a demisionat în urma unui scandal de corupție. Adrian Severin a fost condamnat definitiv în noiembrie 2016 la 4 ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență. 

A părăsit PD, alături de alți foști lideri ai partidului, după ce conducerea acestui partid a fost câștigată de Traian Băsescu. Între 12 decembrie 1996 și 29 decembrie 1997 a deținut funcția de ministru de externe al României.

Din septembrie 2005 Adrian Severin a fost euroobservator român în Parlamentul European, pentru ca odată cu aderarea României la Uniunea Europeană să devină europarlamentar.

În cadrul Parlamentului European, Adrian Severin a fost președinte al delegației socialiste române din cadrul Grupului Socialist.

Adrian Severin a fost deputat în Parlamentul României între 1990-2008. În legislatura 1990-1992 a fost deputat ales pe listele FSN.

În legislatura 1992-1996 a fost deputat ales pe listele PD. În legislatura 1996-2000 a fost deputat ales pe listele PD, iar din aprilie 2000 a devenit deputat independent. În legislatura 2000-2004 a fost ales pe listele PDSR, a devenit membru PSD din iunie 2001.

 

 

 

 

1957: A decedat Gheorghe Tăttărăscu, academician si prim-ministru liberal al Romaniei (1934-1937), detinut politic in timpul regimului comunist.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

1959: Consiliul de Stat al Republicii Populare Chineze a dizolvat guvernul Tibetului.

 

 

 

 

1964: A început să emită Radio Carolina, primul post de radio-pirat, amplasat pe o platformă maritimă în apele internaționale din apropierea coastei de sud-est a Angliei.

 

 

 

 

 

 

 

 

1969: A decedat generalul  american Dwight Eisenhower, unul dintre marii comandanți care au contribuit la victoria Națiunilor Unite împotriva Germaniei naziste în al Doilea Război Mondial.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A fost comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) și în Vestul Europei (1944 – 1945). A fost primul comandant suprem al forțelor armate ale NATO (1949 – 1952) și președinte al SUA între anii 1953 și 1961.

Doctrina sa, susținând protecția împotriva comunismului, a marcat profund politica internă și externă a Statelor Unite ale Americii pe parcursul anilor 1950 și 1960.

Dwight D. Eisenhower,  s-a nascut in 14 octombrie 1890, in Texas, fiind al treilea din cei sapte copii ai familiei. In 1916, s-a casatorit cu Mamie Geneva Doud, insa nu prea as avut timp sa stea langa ea, fiind implicat in diverse actiuni militare.

Dupa atacul de la Pearl Harbor, generalul George C. Marshall i-a cerut sa se mute la Washington si sa prea conducerea Fortelor Aliate care in noiembrie 1942 au ajuns in nordul Africii, pentru Ziua D. De altfel, prestigiul l-a dobandit pe fronturile de lupta  din cel de-al Doilea Razboi Mondial .

Doctrina sa politica in timpul mandatelor de presdinte pe care le-a castigat ,a sustinut in primul  rand  protectia impotriva comunismului si  a marcat profund politica interna si externa a Statelor Unite ale Americii pe parcursul anilor 1950 si 1960, intr-o America in care Razboiul Rece provoca probleme mari, mai ales ca SUA si Rusia erau intr-o incrncenata cursa a înarmarilor.

In septembrie 1955, Eisenhower a suferit un atac cardiac, fiind spitalizat pentru sapte saptamani. Si-a revenit si, un an mai tarziu, a candidat pentru un al doilea mandat ca presedinte al SUA.

S-a stins din viata, in urma unei indelungi suferinte, in data de 28 martie 1969, intr-un spital din Washington, fiind inmormantat in data de 2 aprilie in Abilene, Kansas, langa fiul sau, Doud, decedat la varsta de 3 ani, in 1921.

 

 

1974: Marea Adunare Nationala (parlamentul RSR) a instituit functia de presedinte al Romaniei comuniste si l-a ales in aceasta functie pe secretarul general al PCR, Nicolae Ceaușescu, care devine astfel primul președinte al României.

 Se menţinea, totodată, instituţia Consiliului de Stat, al cărui preşedinte rămânea tot N. Ceauşescu.

 

 

 

1979: Se produce un accident la centrala nucleară Three Mile Island (Pennsylvania), cauzat de o defectiune a sistemului de racire ce a condus la supraincalzirea miezului reactorului.

 

 

 

1983: Consiliul de Stat  al României comuniste a adoptat Decretul privind declararea animalelor, înstrăinarea și tăierea bovinelor și cabalinelor, prin care se interzicea crescătorilor de animale, sub amenintarea unor pedepse aspre cu inchisoarea, sacrificarea acestora pentru consumul propriu .

În același an Consiliul de Stat a adoptat Decretul privind regimul aparatelor de multiplicat, materialelor necesare reproducerii scrierilor și al mașinilor de scris, prin care se introducea controlul polițienesc asupra folosirii acestor aparate.

 

 

 

1985: A murit Marc Chagall, renumit pictor si scenograf francez de origine rusă.

 

 

 

 

 

Marc Chagall (n. 7 iulie 1887, Vitebsk, Belarus – d. 28 martie 1985, Saint-Paul-de-Vence, Franța), a fost un pictor modern. Stilul său de pictură este considerat ca deosebit de original și poetic, , și strâns legat de cultura ebraică.

Și un citat :

„Am ales pictura, căci îmi era la fel de vitală ca aerul. Mi s-a părut o fereastră prin care pot să-mi găsesc scăparea într-o altă lume.”- Marc Chagall –

 

 

 

 

 

1986: S-a nascut Lady Gaga, cântăreață americană de muzica uşoară.

Lady Gaga (n. Stefani Joanne Angelina Germanotta, 28 martie 1986) este o cântăreață americană, câștigătoarea a șase premii Grammy.

 

 

 

 

 

 

Primul contract cu o casă de înregistrări l-a semnat la vârsta de 18 ani, dar a obținut succesul scontat abia după semnarea contractului cu Streamline Records, o divizie a casei Interscope Records.

La începuturi a a  compus  pentru mai mulți artiști sub contract la Interscope Records, precum Fergie, Britney Spears, Black Eyed Peas și Pussycat Dolls, înainte ca Akon să-i descopere puterea vocală, oferindu-i un contract cu propria casă de discuri, Kon Live Distribution.

Până în prezent a vândut peste 50 milioane de albume și 100 de milioane de discuri single în toată lumea.

În vara lui 2010 artista a depășit recordul de 17 milioane de fani pe rețeaua socială facebook și numără nu mai puțin de 6 milioane de follower-i pe Twitter .

În acest moment, Lady Gaga are peste 25 de milioane de „follower”-i pe Twitter si peste 51 de milioane de fani pe Facebook.

La data de 24 Octombrie Lady Gaga a depășit bariera de 1 miliard de vizualizări pe situl oficial YouTube, fiind prima artistă din istoria muzicii și a YouTube-ului care a realizat un miliard de vizualizări .

 

 

 

1990: Președintele George Bush l-a decorat postmortem , pe cvadruplul campion olimpic de culoare James Cleveland „Jesse“ Owens (1913–1980), cu Medalia de aur a Congresului.

În august 1936 la  Jocurile Olimpice de vară au avut loc la Berlin, capitala Germaniei, fuhrerul Adolf Hitler a folosit jocurile pentru a face propagandă  regimului  nazist.

A cheltuit sume enorme pentru pregătirea atleților germani și a sperat să încununeze cu lauri mitul rasei superioare, „rasa ariană” albă, a europenilor nordici.

Rezultatele lui Owens au năruit toate aceste planuri, atletul american de culoare câștigand patru medalii de aur.

 

 

1994: A murit la Paris marele dramaturg francez de origine română Eugen Ionesco, pionier al teatrului absurdului.

 

 

 

 

 

Eugen Ionescu (n. 26 noiembrie 1909, Slatina – d. 28 martie 1994, Paris), cunoscut în afara României sub numele de Eugène Ionesco, conform ortografiei franceze, a fost un scriitor de limbă franceză originar din România, protagonist al teatrului absurdului și membru al Academiei Franceze (fotoliul nr. 6).

Obișnuia să declare că s-a născut în anul 1912, ori din pură cochetărie, ori din dorința de a crea o legătură între nașterea lui și moartea marelui său precursor Ion Luca Caragiale.

Tatăl său, Eugen Ionescu, român, era avocat, iar mama, Marie-Thérèse (născută Ipcar) avea cetățenie franceză. În copilărie Eugen Ionescu și sora sa au simțit pe pielea lor drama destrămării căminului: mama a pierdut custodia copiilor, iar tatăl i-a readus pe amândoi copiii în România.

Marta Petreu susține că Marie-Thérèse Ipcar ar fi fost evreică, iar Florin Manolescu  va relua această afirmație în capitolul consacrat dramaturgului din Enciclopedia exilului literar românesc. Fiica scriitorului, Marie-France Ionesco, a demonstrat însă cu acte că bunica sa, Marie-Thérèse, era de confesiune protestantă și că nu este adevărată afirmația lui Mihail Sebastian  din Jurnal că aceasta s-ar fi convertit la creștinism abia înainte să moară.

După ce mama sa a pierdut procesul de încredințare a minorilor, copilul Ionescu și-a continuat educația în România, urmând liceul la Colegiul Sfantul Sava din Bucuresti.

Se înscrie la Facultatea de Litere din București, obținând licența pentru limba franceză. Terminând cursurile universitare în 1934, este numit profesor de franceză la Cernavoda; mai târziu este transferat la București.

În 1936 se căsătorește cu Rodica Burileanu, iar în 1938 pleacă la Paris ca bursier. Acolo lucrează ca atașat cultural al guvernului Antonescu pe lângă guvernul de la Vichy.

Tot acolo își scrie și teza de doctorat “Tema morții și a păcatului în poezia franceză” pe care nu o va susține niciodată. Numirea sa în postul de atașat cultural la legația României din Paris se datorează politicii pe care Mihai Antonescu, ministrul de Externe a dus-o de a salva mai mulți intelectuali români, trimițîndu-i ca să lucreze în diplomație în țările de care erau legați sufletește, pe filo-germani în Germania sau pe filo-francezi în Franța.

Prima lui piesă de teatru, La Cantatrice Chauve (“Cântăreața cheală”) a fost reprezentată la 11 mai 1950 la Théatre de la Huchette în regia lui Nicholas Bataille, pusă în scenă la sugestia doamnei Monica Lovinescu  fiind primită cu răceală de public și de critică.

Piesa relua o alta, scrisă în limba română, și intitulată Englezește fără profesor, publicată din nou în limba natală abia după 1990 si se va impune treptat după ce o serie de mari oameni de cultură francezi scriu articole entuziaste despre ea și va deveni cea mai longevivă piesă a acestui mic teatru parizian, Théatre de la Huchette, a cărui sală era comparabilă cu cea a Teatrului Foarte Mic de la noi. Urmează o perioadă foarte fecundă, în care autorul prezintă, an de an, câte o nouă piesă.

Sălile de teatru rămân goale, dar treptat începe să se formeze un cerc de admiratori care salută acest comic ivit din absurd, unde insolitul face să explodeze cadrul cotidian.

Teatrul cel mai de seamă al Franței, La Comédie Française, prezintă în 1966, pentru prima dată, o piesă de Ionescu, Setea și Foamea și apoi piesa Regele moare. Anul 1970  îi aduce o importantă recunoaștere: alegerea sa ca membru al Academiei Franceze, devenind prin aceasta primul scriitor de origine română cu o atât de înaltă distincție.

În anul 2009 a fost declarat membru post-mortemal Academiei Romane.

Cu ocazia centenarului nașterii scriitorului, în anul 2009 opera lui Eugen Ionescu a fost celebrată oficial în întreaga lume, la propunerea României și a ambasadorului acestei țări la UNESCO, criticul literar profesor Nicolae Manolescu .

Autorului i-au fost consacrate numeroase manifestări culturale, atât în țară, cât mai ales în străinătate.

Cu această ocazie, fiica sa Marie France Ionesco, posesoare a drepturilor de autor, domiciliată la Paris, a protestat puternic împotriva prezentării lui Eugen Ionescu drept autor român, argumentând că toate piesele sale au fost scrise în limba franceză

 

 

 

1994 : A decedat generalul român  Ștefan Gușe, fost  adjunct al ministrului apărării naționale și șef al Marelui Stat Major ; (n. 17 aprilie 1940 în  satul Spătaru, comuna Costești, județul Buzău).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A  îndeplinit funcția de șef al Marelui Stat Major al Armatei Române în perioada 1986-1989.

 

 

 

 

1995: A fost înființat Teatrul George Ciprian din Buzău.

 

 

 

2001: A decedat academicianul și geologul Ion Bancilă; ( n.1901).

 

 

 

 

2002: A decedat regizorul Bill Wilder, laureat a sase premii Oscar pentru comediile sale; (n. 22 iunie 1906).

Austriac de origine, a activat ca regizor de film și scenarist cea mai mare parte a carierei sale în SUA. Este considerat unul dintre cei mai strălucitori  regizori ai epocii de aur din Hollywood.

Wilder a fost primul cineast  care a câștigat premiile Oscar în calitate de producător, regizor și scenarist, pentru același film – The Apartment, film în care erau distribuiți în rolurile principale actorii Shirley Mc.Laine și Jack Lemmon.

 

 

 

 

2004: A decedat actorul britanic Peter Ustinov, laureat al premiului Oscar si membru al Academiei de Arte Frumoase din Paris; ( n,16 aprilie 1921).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

  2012: A decedat în urma unui stop cardiac, marele actor român, scenarist și autor al mai multor volume de versuri Ştefan Radoff.

Născut la  1 decembrie 1934, comuna Buftea, județul Ilfov, a fost fiul lui Ion (Ioan) Radof (născut în Basarabia, în comuna Cot-Chitai, plasa Ismail, județul Cetatea Albă) și al Mariei Radof (născută Nicolae), din comuna Butimanu, plasa Răcari, județul Ilfov.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La data 3 martie 1953 Ștefan Radoff  a fost arestat de Securitate, judecat și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial 2, la cinci ani muncă silnică, pentru uneltire împotriva orânduirii de stat.

Familia a înaintat recurs, care a fost aprobat ca urmare a Convenției de la Geneva din Mai 1955.

Deși amnistiat, și-a satisfăcut stagiul militar la o unitate de construcții a D.G.S.M.

După lăsarea la vatră, în 1958, a încercat să devină student la Institutul de Teatru.

După trei săptămâni a fost descoperit dosarul său, iar el exmatriculat.

A lucrat ca manipulator de mărfuri și ambalaje la O.C.L. Alimentara 23 August în halele Obor, apoi ca funcționar comercial.

În toamna anului 1960 a fost admis la Institutul de Teatru, prin garanția politică a maestrului Radu Beligan – care fusese profesorul său în prima tentativă de admitere – și a rectorului facultății, maestrul Costache Antoniu a cărui clasă a absolvit-o în 1964.

În anul 1962 s-a căsătorit cu Doina Hossu, profesoară de fizică și matematici.

Și-a început cariera artistică la teatrul din Piatra-Neamț, din anul 1965 devenind actor al Teatrului Nottara.

A fost conferențiar la Academia de Teatru și Film (1990-1994) și profesor la Academia de Artă, Universitatea Hyperion (1996 – 2000), activitate din care s-a retras din acuza degradării învățământului de specialitate.

A fost poet și membru al Uniunii Scriitorilor, din 1991, al UNITER și al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR).

2016:  A decedat la Cluj-Napoca matematicianul român Petru Mocanu (n. 1 iunie 1931, Brăila), membru titular al Academiei Române (din 2009). 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

A terminat Facultatea de Matematică la Universitatea Victor Babeș din Cluj Napoca în 1953. A făcut studii de aspirantură (doctorat) tot acolo în perioada 1954–1957, și a luat doctoratul în 1959 având conducător științific pe acad. George Cǎlugăreanu.

A fost asistent (1953–1957), lector (1957–1962), conferențiar (1962–1970) și profesor universitar din 1970 la universitatea clujeană. A fost profesor vizitator la Institutul Politehnic din Conakry (Guineea, 1966-1967) și la Bowling Green State University, Ohio (USA, 1992).

În perioada 1990-1992 a fost prorector al Universității Babeș-Bolyai, între anii 1966–1984 și 1990–2000 șeful catedrei de Teoria Funcțiilor, intre anii 1968–1976 și 1984–1987 decan al Facultății de Matematică, iar în perioada 1961–1963 și șef de catedră (prin cumul) la Institutul Pedagogic din Târgu Mureș.

Realizările sale din domeniul ştiinţei sunt impresionante: 187 de articole ştiinţifice şi două monografii: Teoria Geometrică a Funcţiilor Univalente, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1999 (în colaborare cu T. Bulboacă şi G. S. Sălăgean) şi Differential Subordinations: Theory and Applications, Marcel Dekker, Inc., New York, Basel, 2000 (în colaborare cu S. S. Miller – SUA).

A fost conducător de doctorat din 1972 și are peste 30 doctoranzi care au obținut titlul de doctor. I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităților din Sibiu (1998) și Oradea (2000). Din 2007 este cetățean de onoare al municipiului Brăila.

A fost membru corespondent al Academiei Române din 1992, membru titular din 2009, membru al Societății de Științe Matematice din România (președinte în perioada 1996–2003), și membru al Societății Americane de Matematică (AMS).

Pe parcursul carierei universitare a predat cursul de bază de Analiză complexă și alte cursuri speciale ca Teoria geometrică a funcțiilor, Funcții univalente, Spații Hardy, Teoria măsurii, Subordonări diferențiale, Difeomorfisme în planul complex. A fost redactor șef al revistei Mathematica (Cluj) al Academiei Române.  

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Ilarion cel Nou

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sfântul Ilarion cel Nou  şi-a pus viaţa în slujba Domnului de la o vârstă fragedă şi a petrecut mulţi ani ca pustnic. Pentru viaţa sa sfântă, fără cusur, a fost hirotonit preot şi mai apoi egumen al Mănăstirii Palechitului, de lângă Dardanele. Sf. Ilarion a primit de la Dumnezeu darul înaintevederii şi a facerii de minuni. 

Prin rugăciune a adus ploaia în timpul unei secete şi asemeni profetului Elisei a despărţit apele unui râu, a izgonit fiarele rele de pe holde, le-a umplut mrejele pescarilor cu peşte atunci când nu puteau pescui nimic şi a făcut multe alte minuni. Mai mult de atât, el vindeca bolnavii şi izgonea demonii.

Cuviosul Ilarion a fost starețul mănăstirii Pelechit din Helespont, in Asia. 
Sf. Ilarion a pătimit în Joia cea Mare şi Sfântă în anul 754, în timpul lui Leon Armeanul (813-820), când comandantul de armată Lakhanodrakon a atacat pe neaşteptate mănăstirea Palechitului în căutarea închinătorilor la icoane intrând cu forţa în biserică şi în timpul slujbei care se ţinea a aruncat Sfintele Daruri pe jos.

 Atunci au fost arestaţi patruzeci şi doi de călugări, puşi în lanţuri, trimişi la Edessa şi ucişi. Cei rămaşi au fost oribil mutilaţi  bătuţi, arşi, mânjiţi pe faţă cu smoală şi unora li s-a tăiat nasul.

Sf. Ilarion a murit în timpul acestei persecuţii pentru că a cinstit sfintele icoane, fiind alungat în surghiun la Efes, și acolo a pierit in temniță.
Sf. Ilarion a lăsat moştenire lucrări spirituale cu îndrumări morale pentru o viaţă duhovnicească.

 

 

 

 

 

Video: ASTĂZI ÎN ISTORIE – TODAY IN HOSTORY

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

1. Acad. Dan Berindei, Istoria românilor, cronologie, editura Cartex, Bucureşti 2008;

2. Crestin Ortodox.ro

3. Dinu Poştarencu, O istorie a Basarabiei în date şi documente 1812-1940, Editura Cartier Istoric.

4. e.maramures.ro

5. Wikipedia.ro

6. Rador.ro

Gândul zilei

 

 

 

 

„Dacă vreți democrație, păstrați-vă suveranitatea! … Dacă vrei libertate, fii mândru de țara ta! Dacă vreți democrație, păstrează-ți suveranitatea! Daca vrei pace, iubește-ți națiunea! Viitorul nu aparține globaliștilor! Viitorul le aparține patrioților. Viitorul le aparține națiunilor suverane și independente, care-și protejează cetățenii, își respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țara specială și unică … Când îţi deschizi inima pentru patriotism nu este loc pentru prejudecată.

Biblia spune, «ce bine şi plăcut este când oamenii lui Dumnezeu trăiesc împreună în unitate » … politicienii care susţin globalismul în detrimentul suveranităţii naţionale greșesc … structurile naţionale trebuie protejate, nu înlocuite de unele suprastatale! Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor.

Viitorul le aparține națiunilor suverane și independente, care-și protejează cetățenii, își respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țară specială și unică. 

De aceea noi, în Statele Unite, ne-am angrenat într-un program captivant de înnoire națională. În tot ceea ce facem, ne concentram să le mobilizăm visurile și aspirațiile cetățenilor noștri.

Globalismul a exercitat o atracție religioasă asupra liderilor din trecut, făcându-i să-și ignore propriul interes național.

Dar în ceea ce privește America, duse sunt acele zile”.

Donald Trump, ONU, 24.09.2019

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Donald John Trump (născut la 14 iunie 1946) este al 45 – lea și actualul președinte al Statelor Unite . Înainte de a intra în politică, a fost  om de afaceri și  de televiziune. Trump s-a născut și a crescut în Queens , un oraș din New York, și a primit o diplomă de licență în economie de la Wharton School . El a preluat conducerea afacerii imobiliare a familiei sale în 1971, a redenumit-o The Trump Organization.

 

Din anii ’70, a construit un imperiu imobiliar și o reputație grație unor clădiri de prestigiu care în general îi poartă numele. O parte din clădirile sale – inclusiv mai multe zgârie-nori , inclusiv Turnul Trump – se află în statul New York , dar le deține și în alte țări. Deținător de cazinouri , reședințe de lux și terenuri de golf , face, de asemenea, numeroase investiții în diverse domenii ( sport , media și concursuri de înfrumusețare).

A fost o celebritate în media din  Statele Unite ale Americii în anii ’80, implicată în divertismentului de televiziune, fiind din 2004 până în 2015 gazda reality- show-ului de succes ”The Apprentice” (Ucenicul) .

S-a opus războiului din Irak și președintelui George W. Bush   și a criticat politica președintelui democrat Barack Obama, a cărei cetățenie americană a pus-o la îndoială.

Candidat la primarele republicane din 2016, persoana și discursul său au cristalizat opoziții importante, dar în ciuda ostilității aparatului republican, el a câștigat alegerile în cadrul  partidului, conducând o campanie atipică bazându-se pe o echipă mică și dezvoltând o utilizare intensivă a rețelelor de socializare.

Prezentându-se corect din punct de vedere politic , el a lansat propuneri radicale care vizau reducerea imigrației. Observatorii politici descriu discursul său ca fiind populist, naționalist și protecționist .

La alegerile prezidențiale din 2016 , victoria sa asupra democratului Hillary Clinton a infirmat cele mai multe prognoze. La preluarea funcției a devenit cel mai bogat președinte american din istorie și primul care nu a mai ocupat niciodată o funcție politică sau militară.

În timpul mandatului său de președinte, a semnat decrete care restricționau imigrația, în special din țările musulmane, a extins zidul ridicat la granița dintre Statele Unite și Mexic și-a retras țara din acordul climatic de la Paris și a recunoscut Ierusalimul drept capitala Israelului. Este un adversar necondiționat al înarmării nucleare a Iranului și Coreei de Nord.

A retras trupele americane din Siria și a restabilt relațiile cu Coreea de Nord . În materie economică, a lansat un război comercia,care viza China.

Stilul său de guvernare neobișnuit – în special comunicarea sa ofensivă  bazată pe Twitter – trezește frecvent controverse la nivel național și internațional.

La începutul anului 2020, el a fost achitat în contextul unei proceduri care viza înlăturarea sa din funcție lansată de adversarii săi democrați.

Candidatura sa pentru un al doilea mandat de președinte, a fost acceptată fără probleme de Partidul Republican.

Lecția de demnitate națională a lui Ion I. C. Brătianu

 

O lecție de demnitate națională

 

 

 

Au fost vremuri când oamenii politici români promovau interesele naționale ale României, cu demnitate și competență, neacceptând să se supună deciziilor luate de marile puteri.

Un astfel de lider politic a fost Ion I. C. Brătianu, șeful delegației României la Conferința de pace de la Paris, întrunită după încheierea Primului Război Mondial.

Acest război a fost declanșat la 28 iulie 1914, prin atacarea Serbiei de către Austro-Ungaria. După doi ani de neutralitate, țara noastră a intrat în luptă alături de Antanta, care – prin Convenția politică din 4/17 august 1916 – s-a angajat să recunoască dreptul României de a-și anexa teritoriile locuite de români în Austro-Ungaria, adică Transilvania, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina.

Armata română a adus o prețioasă contribuție la cauza Antantei, ajutând la măcinarea forțelor militare ale Puterilor Centrale (au rămas înscrise în istorie marile bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz din vara anului 1917). Războiul s-a încheiat în ziua de 11 noiembrie 1918, prin capitularea Germaniei.

În 1917-1918, cele două mari imperii multinaționale (habsburgic și țarist) s-au prăbușit sub loviturile luptei de eliberare a popoarelor asuprite. Pe ruinele lor au apărut noi state: Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Cehoslovacia. În același timp, slavii de sud au creat Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, iar românii din Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au unit cu România.

Conferința păcii de la Paris, care și-a început lucrările la 18 ianuarie 1919, nu a fost – cum spera Brătianu – un for de dezbatere și decizie a unor state egale, așa cum fuseseră pe câmpul de luptă.

El se întemeia pe Convenția din 4 august 1916, care prevedea că România se va bucura de aceleași drepturi ca și aliații ei la viitoarea Conferință a păcii.

Între principiile enunțate și modul corect de desfășurare a Conferinței de pace, existau deosebiri fundamentale. Deciziile erau luate de „Consiliul celor patru“ (Woodrow Wilson – SUA, Georges Clémenceau – Franța, Lloyd George – Marea Britanie și Vittorio Emanuele Orlando – Italia), numit și Consiliul Suprem. Statele mici, între care și România, au fost incluse în rândul statelor „cu interese limitate”.

Șeful delegației române avea să declare că, la 28 iunie 1919, a trebuit să semneze tratatul de pace cu Germania, „fără a fi avut textul scris și fără ca vreunul din noi [membri ai delegației] să-l fi citit”.

Pentru a nu avea un tratament similar și în privința următorului tratat – cel cu Austria, în care România avea interese directe, întrucât Imperiul Habsburgic stăpânise partea de nord a Moldovei, numită Bucovina – Ion I. C. Brătianu a luat inițiativa asocierii statelor cu „interese limitate” pentru a se prezenta solidar în fața Consiliului Suprem. El a negociat cu reprezentanții Poloniei, Greciei, Cehoslovaciei și Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, astfel că s-a convenit adoptarea unei poziții comune, solicitând cunoașterea din timp a tratatului, pentru a putea face observații și propuneri.

Ca urmare, la 29 mai 1919, delegații acestor cinci țări au fost invitați la Ministerul de Externe al Franței, unde li s-a prezentat un rezumat al proiectului de tratat, fără clauzele militare și cele privind reparațiile, care urmau să fie formulate ulterior.

În seara zilei de 30 mai li s-a pus la dispoziție textul (incomplet) al acestui tratat.

Liderul român a adresat în scris un memoriu președintelui Conferinței de pace (Georges Clémenceau), prin care protesta împotriva unor clauze care înlesneau intervenția Marilor Puteri în treburile interne ale țării sale. El se referea la obligația României de a semna un tratat special care să garanteze drepturile minorităților naționale și să legitimeze dreptul marilor puteri de a controla aplicarea legislației privitoare la minoritățile naționale.

De asemenea, România trebuia să accepte ca, timp de 5 ani de la încheierea păcii cu Austria, să acorde liberul tranzit pentru toate mărfurile, mijloacele de transport și supușii statelor Aliate și Asociate, fără nici un fel de vamă și în condiții cel puțin egale cu cele rezervate supușilor români.

Ca urmare a demersurilor făcute, șefii delegațiilor României, Cehoslovaciei, Poloniei, Greciei, Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor au fost invitați să-și expună punctul de vedere privind tratatul de pace cu Austria în ședința plenară din 31 mai 1919. Șeful delegației române a avut o atitudine fermă, neacceptând intervenția Marilor Puteri în treburile interne ale țării sale.

Brătianu avea să relateze că nu putea să renunțe, în calitate de „reprezentant al Regatului Român, la situația de stat independent, pe care aveam convingerea că am nu numai dreptul, dar și datoria strictă și imperioasă ca s-o reprezint în orice caz”.

Referindu-se la tratatul minorităților impus celor cinci state, Brătianu a susținut că România a asigurat drepturi egale cu etnicii români pentru toate minoritățile naționale și că era gata să primească orice condiție care ar fi acceptată de celelalte state membre ale Societății Națiunilor.

Acestă teză a fost respinsă de Consiliul Suprem. [Președintele Wilson ar fi trebuit să acorde asemenea drepturi pentru negrii din SUA, Lloyd George și Georges Clémenceau pentru indienii și africanii din propriile colonii etc].

Era limpede că marile puteri urmăreau să-și asigure o pârghie pentru intervența în treburile interne ale României sub pretextul că se interesau de soarta minorităților.

Brătianu a protestat și contra prevederilor privind liberul tranzit, care ar fi însemnat „să punem pur și simplu întreaga politică economică și de transporturi a României sub controlul marilor puteri”.

Aceste state, care practicau o politică protecționistă pentru propria lor economie, căutau să impună României să-și deschidă porțile în fața mărfurilor și capitalurilor occidentale, pentru ca acestea să-și asigure propriile interese, în defavoarea celor românești.

Consiliul Suprem, care a înlocuit Conferința de pace, a refuzat să țină seama de obiecțiile lui Brătianu, urmărind „să impuie României condițiuni pe care nu le poate primi, deoarece sunt incompatibile cu demnitatea, neatârnarea și interesele sale politice și economice”.

În fața acestei realități, Ion I. C. Brătianu a depus, în ziua de 2 iulie 1919, un amplu memoriu la Biroul Conferinței de pace, în care detalia punctul de vedere al delegației române, după care a părăsit Parisul.

Explicând, în ședința Adunării Deputaților din 16 decembrie 1919, poziția sa, Ion I. C. Brătianu a rostit aceste cuvinte memorabile:

„În chestiunile cele mari, în acelea de ordin moral care stăpânesc viitorul unui neam, de care sunt legate interesele lui supreme de onoare și naționalitate, nu pot fi prețuri de tocmeală, nu pot fi motive de oportunitate care să hotărască a te compromite, coborându-te de pe tărâmul înalt și sigur al principiilor. Oricare ar fi vicisitudinile zilelor și anilor, oricare ar fi durata lor, vine ora răsplatei”.

Ioan Scurtu

http://www.ziarulnatiunea.ro/ o-lectie-de-demnitate-nationala/