O sărbătoare necreştină bazată pe o minciună mondială comunistă – 8 Martie

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cu toţii ştim că 8 Martie este aşa-numita „zi internaţională a femeii”. De asemenea vedem în ultimii ani  această zi se serbează în principal în ţările fostei U.R.S.S. şi în unele ţări foste socialiste.

De ce în foarte multe ţări nu se serbează această zi „internaţională”? Răspunsul este  contradictoriu: potrivit sensului originar al acestei zile – 8 Martie n-a fost concepută drept zi a femeilor, a frumoaselor doamne sau ca o sărbătoare „a mamelor şi bunicilor”: 8 Martie nu era ziua femeii, ci a unui anumit  tip de femeie – a femeii-revoluţionar. 

Iată de ce, în ţările unde mişcarea comunistă nu a prins rădăcini, această „sărbătoare” nu există.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Sărbătoarea 8 Martie a fost propusa in 1910, de militanta marxistă Clara Zetkin (1857-1933), la așa-numita Conferință a Femeilor Socialiste de la Copenhaga, ca zi dedicată femeii care sa fie celebrata la nivel international.

Prima sarbatorire a femeii la 8 martie, a avut loc în anul urmator. Cu toate ca 8 martie este numita “ziua internatională a femeii”, aceasta zi nu a fost saerbată oficial multa vreme decât in tarile din fostul „lagar socialist“.

 

 

De ce 8 Martie?

 

 

 

Unul dintre motivele cel mai des invocate este ca in aceasta zi avusesera loc mai multe demonstratii revendicative ale „femeilor muncitoare“, incepand cu o demonstratie a  femeilor new-yorkeze in 1857.

In fapt istoria acestei „sărbători” este legată asa cum am vazut de  o evreica-nemţoaică revoluţionară pe nume – Clara Zetkin, care, hotărând să folosească energia femeilor în lupta cu exploatatorii, a înfiinţat detaşamentul revoluţionar femeiesc.

Iată insă că, diac. prof. dr. Andrei Kuraev, pornind de la originea evreiasca a Clarei Zetkin, spune ca aceasta a propus ziua de 8 martie pentru ca s-a gândit la sărbatoarea Purim, care rememorează anual un cumplit masacru (dupa traditie, 75.000 de morti – barbati, femei si copii), savarsit asupra persanilor de iudeii aflati in exil.

Personajul-cheie al evenimentului era tocmai o femeie, Estera, devenita intruchipare biblica a „eroismului“ feminin evreiesc.

 Esterei ii este inchinata cea mai vesela sarbatoare a evreilor – Sarbatoarea Purim. 

Aceasta sarbatoare nu are o data fixă si e posibil ca in anul in care a luat fiinta “ziua internationala a femeii”, Purimul să fi coincis cu 8 Martie.

Astfel, în viziunea sa, ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adica de a serba Purimul.

 

 

 

Foto: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „moașele” comuniste ale Zilei Femeii

Născută în 1857 , nemțoaica Zetkin (Eissner pe numele de fată), a fost  o militantă marxistă și feministă, învățătoare și jurnalistă.

Exilată, după ce Bismarck a interzis mișcarea socialistă, ajunge în Elveția, un adapost al  bolșevismului, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie îl adoptă, deși nu se mărită cu el.

Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale „Ligii Spartacus” (Spartakusbund), aripa de extremă stânga a Partidului Social Democrat German, care în 1918 se rupe dina acesta și formează Partidul Comunist German.

Exilată din nou din Germania, Clara Zetkin se refugiază în URSS, unde moare în 1933.

Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele lui Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev sau Andropov.

Propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea influenței feministelor burgheze asupra muncitoarelor, explică Françoise Picq, specialistă în Istoria Feminismului.

„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq citată de Slate.fr.

Şi deşi înfiinţarea acestui „detaşament”nu era prevăzută pentru o zi anumită, s-a hotărât să fie aleasă (desemnată) o zi, care ar putea fi considerată drept Ziua de naştere a „proletariatului femeiesc”.

Este înţeleasă nevoia mişcării revoluţionare de a avea sărbătorile proprii în locul unor sărbători populare, bisericeşti sau naţionale.

Ca urmare a deciziei Internaționalei a II-a de la Copenhaga, pe 19 martie 1911 au loc manifestații în Germania, Austria și Danemarca.

În Rusia, ziua era celebrată pe 3 martie 1913, apoi pe 8 martie 1914.

Pe 8 martie 1917 (23 februarie, pe stil vechi), Ziua Femeii este din nou organizată în Rusia, pe fondul unor importante fierberi sociale.

Cu câteva zile în urmă (3 martie / 18 februarie), la Uzinele de armament Putilov, cele mai mari din Petrograd, se declanșase greva.

Zvonurile despre iminenta raționalizare a pâinii toarnă gaz peste foc.

Pe 5 martie, din lipsă de aprovizionare cu materii prime, Uzinele Putilov se închid. Muncitorii adunați în fața porților închise incep proteste în stradă.

Celebrarea Zilei Femeii din 8 martie / 23 februarie furnizează ocazia perfectă: toate nemulțumirile își găsesc cadrul în care să răbufnească.

 

 

 

 

 

Foto: Petrograd, 8 martie 1917: femeile de la Uzinele Putilov au ieșit în stradă.

 

 

 

 

 

S-a declanșat  Revoluția din Februarie care se va continua cu Revoluția din Octombrie. Pe 15 februarie/ 2 martie Țarul Nicolae al II-lea abdică în favoarea fratelui său, Mihail, însă haosul nu mai putea fi oprit și acesta renunță la coroană chiar a doua zi.

Începea instaurarea comunismului. Din vâltoarea manifestatiilor de Ziua Femeii se năștea Uniunea Sovietică. Nimic suav, nimic gingaș. Ghioceii sunt mânjiți de sânge!

Destul de ingenioasă a fost ideea de a încadra în mişcarea revoluţionară nu numai bărbaţi muncitori, ci şi femei, creându-le şi o sărbătoare a lor.

Întemeietorii Statului sovietic erau ateişti înflăcăraţi şi acestor creatori ai „patriei socialiste” le era necesar crearea unui sistem propriu de culte şi ritualuri care sa se contrapuna Ortodoxiei şi Tainelor Bisericii in general. Tradiţiile şi obiceiurile sovietice – sunt o parodie grotesca  a vieţii religioase, un act fals.

Aceşti creatori ai grandioasei substituiri au realizat totuşi nişte invenţii neîntrecute: Partidul comunist– în locul Bisericii, corpul „вождь”-ului – în locul Mormântului Purtător de Viaţă al Mântuitorului, portretele liderilor comunismului – în locul icoanelor, congresele de partid – în locul Sinoadelor bisericeşti, demonstraţiile – în locul procesiunilor crestine cu crucea, etc.

În locul cinstirii Maicii Domnului, gloatelor „muncitoreşti” şi „ţărăneşti” li s-a propus printre altele si „ziua femeii”, care s-a înscris cu    succes în calendarul ateu sovietic.

În 1921, URSS adoptă oficial 8 martie ca Zi a Femeii, în memoria evenimentelor care au marcat începutul revoluției bolșevice.

După al II-lea Război Mondial, ziua de 8 martie este generalizată în tot Lagărul Roșu: Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Cuba.

Ziua Femeii se impune ca sărbătoare exclusiv comunistă.

În 1977, chiar si  ONU încurajează țările lumii să adopte 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor și a păcii internaționale.

În 1982, vine și rândul Frantei să adopte mitul fondator. Yvette Roudy, ministru socialist francez pentru Drepturile Femeii, oficializează ziua de 8 martie.

„Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește o cercetătoare franceză, ea însăși o adeptă a Feminismului.

De ce însă ziua femeii-revoluţionar a fost pusă pe 8 Martie?

 

Cu multe secole în urmă Estera şi-a salvat poporul de mânia unui tiran. Istoria aceasta este prezentă nu numai în Biblie. Esterei îi este închinată cea mai veselă sărbătoare a evreilor – Sărbătoarea Purim.

Ea se serbează la sfârşitul lunii februarie – începutul lunii martie. Această sărbătoare nu are o dată fixă (ca şi Paştile creştin) şi e posibil că în anul când s-a înfiinţat „ziua internaţională a femeii” Purim-ul a coincis cu 8 Martie.

A schimba în fiecare an data ar fi fost incomod, de aceea s-a hotărât ca ziua femeii-revoluţionar să se serbeze aparte de Purim.

De aceea, în 1910, la Conferinţa Internaţională a femeilor socialiste din Copenhaga, Clara Ţetkin a propus de a se sărbători „Ziua internaţională a Femeii” anume data de 8 martie. 

Dar să mai vedem în istorie ce se mai leaga de această dată:

Pe 8 Martie 1774 la Paris are loc crearea primei loje masonice a femeilor în care femeile revoluționare de atunci treceau primele lecții cum trebuie distrusă monarhia (în Franța după cîțiva ani 1789 a avut loc o asemenea revoluție), cum să fie distrusă familia tradițională în care femeia era considerată ca prizonieră și lipsită de orice drepturi. (Apropo conform calendarului satanic pe 8 martie este ziua femeii desfrînate)

Istoria a avut continuare în New York atunci cînd tot la început de martie 1857, prostituatele din oraș au ieșit la un prim marș al lor așa nummit „Marșul cratițelor și tigăilor fără sens”si trecînd prin Manhatten, au cerut să fie plătite salariile marinarilor și lucrătorilor portuari pentru care prestau si care acumulasera datorii faţa de acestea.

Marșurile de acest tip au continuat, așa în anul 1894 la Paris de 8 martie au avut loc marșuri ale femeilor din aceeași categorie de profesie, în care  acestea au cerut crearea de sindicate profesionale și recunoașterea drepturilor lor.

Cam către anii 1907-1910 presiunea devenise suficientă ca să se atragă atenția la problemele acestor femei.

Să nu uităm că vremurile erau complicate, tensiuni crescute între state, se prefigurau viitoarele războaie și revoluții, iar autoritatile  nu prea aveau cand să se mai gîndească la alte lucruri minore.

La adunarea sufragistelor din 1910 sub conducerea Klarei Zetkin a fost instituită Ziua Venerei, adica 8 Martie, ca zi internațională de solidaritate a femeilor.

Însăși Klara la vîrsta de 18 ani fusese  declarată în afara bisericii pentru desfrînare.

Potrivit unei versiuni mai „comode”, originea acestei „sărbători” ar fi  fost atribuită zilei de 8 martie 1857, când în oraşul New-York s-au adunat la o manifestaţie de protest muncitoarele de la fabricile de confecţii şi de încălţăminte, cerând reducerea zilei de muncă şi acordarea dreptului la vot, după care s-a înfiinţat primul în istorie sindicat al femeilor.

Atâta doar că este fals. Un fals grosolan, plămădit la Paris în redacția publicației comuniste L’Humanité, finanțate de Moscova, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin. Un fals care avea să cucerească lumea si care, dupa cum am vazut, nu avea legatura cu adevaratul motiv al „protestului”femeilor de atunci.

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră si anume transformarea lui 8 martie într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii care a găsit  un teren fertil în mișcările stângiste din Occident.

Faptul că mitul a fost legat de acțiunea femeilor din America, simbolul Capitalismului opresor, nu face decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, importă aproape imediat serbarea de 8 martie peste ocean, iar feministele din Europa occidentală le imită grabnic.

Interesant, că anume în această zi – 23 februarie (stil vechi) / 8 martie (stil nou) 1917 (odată cu venirea bolşevicilor la putere, ei au înfăptuit în Rusia şi reforma calendarului), femeile-muncitoare din Petrograd au început acţiunea  de protest pe străzile oraşului, mişcare care mai apoi s-a transformat, după cum se ştie, în lovitura de stat din luna februarie („февральский государственный переворот”).

Câţiva ani mai târziu, după ce ziua de 23 februarie a fost declarată zi „de sărbătoare”, a fost inventata„ziua Armatei Roşii”  (1922), iar în 1917 la 7 martie ziarul „Правда” („Pravda”) scria, că„пролетарский Интернационал назначил 23 февраля днем международного женскогопраздника” („Internaţionala proletară a desemnat ziua de 23 februarie – zi a sărbătorii internaţionale a femeii”).

Imediat după preluarea abuzivă a puterii de către bolșevici, aceștia au văzut un mare pericol în familia tradițională și în Biserica Ortodoxă.

In primii ani ai dictaturii sovietice, ziua de 8 martie a devenit o sărbătoare de stat, iar din 1965 – zi de odihnă.

După destrămarea U.R.S.S. această zi a rămas în rândul sărbătorilor de stat ale Federaţiei Ruse, s-a păstrat ea ca „Zi Internaţională a Femeii” şi în unele ţări din spaţiul post-sovietic: în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenia, Ucraina şi Belarusi; în Uzbekistan – ca „Ziua Mamei”; în Armenia această zi este sărbătorită la 7 aprilie – „Ziua maternităţii (a ocrotirii mamei şi copilului) şi a frumuseții”.

Indiferent de aceasta însă, în fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adică a serba Purim-ul.

Această idee ar fi fost cel puţin ingenioasă, dacă sărbătoarea Purim ar fi asemenea Sărbătorii Secerişului.

Dar aceasta nu este o sărbătoare religioasă.

Enciclopedia Ebraică menţionează: „…sărbătoarea nu este motivată de Templu sau de un alt eveniment religios”.

S-a sfârşit robia babiloniană. Drumul spre casă era deschis, dar doritori de a se întoarce erau mai puţini decât s-a aşteptat (din Rusia – considerată „închisoare a popoarelor” – de asemenea au plecat cu mult mai puţini evrei decât şi-ar fi dorit liderii mişcării sioniste).

Ei nu doreau să piardă totul în schimbul întoarcerii. Mii de familii evreieşti au rămas să trăiască în diaspora pe întreg teritoriul Imperiului Persan, într-o stare de robie.

Perşii miraţi se întrebau: armata babiloniană a cucerit Ierusalimul sau evreii au invadat Babilonul?

Aman – „ministrul apărării”, merge la împăratul Artaxerxe şi-i prezintă situaţia.

Timpurile nici pe departe nu erau creştine şi evident că reacţia împăratului a fost categorică: să fie nimiciţi toţi evreii din Imperiu. Vestea poruncii este aflată de regina Estera a cărei etnie regele nu o cunoştea.

Într-un moment anume, Estera îl provoacă pe Artaxerxe: „Mă iubeşti? Dacă mă iubeşti, atunci îi iubeşti pe cei pe care îi iubesc eu? Înseamnă că iubeşti poporul meu şi că îi urăşti pe cei pe care îi urăsc eu? Urăşti duşmanii poporului meu? Atunci arată-ţi mânia şi nimiceşte-i pe cei pe care îi socoţi duşmanii tăi!” 

Şi Artaxerxe lasă în grija lui Mardoheu formularea poruncii:

„Mardoheu a scris în numele regelui Artaxerxe, scrisorile le-au pecetluit cu inelul regelui şi le-a trimis prin curieri călări, pe caii din herghelia regelui, spunând că regele îngăduie iudeilor din cetate să se adune ca să-şi apere viaţa lor, să bată, să ucidă şi să piardă pe toţi cei puternici din popor şi din ţară, care ar vrea să-i atace, cu femeile şi cu copiii lor, iar averea lor să o jefuiască”(Estera, 8, 10-11).

„Atunci Iudeii s-au adunat în toate cetăţile lor, prin toate ţările lui Artaxerxe, ca să pună mâna pe cei ce le doreau răul şi nimeni n-a putut sta împotriva feţei lor, pentru că frica de Iudei apăsa asupra tuturor popoarelor. Toate căpeteniile ţărilor, satrapii, guvernatorii şi slujitorii regelui au sprijinit pe Iudei, de teama lui Mardoheu. Căci Mardoheu era mare în casa regelui şi renumele lui se lăţise în toate ţările, deoarece omul acesta, Mardoheu, devenise tot mai puternic. Atunci au stârpit Iudeii pe toţi duşmanii lor, ucigând cu sabia, omorând, pierzând şi făcând cu duşmanii lor după voia lor” (Estera, 9, 3-5).

Aman a fost spânzurat împreună cu familia sa, iar după el au fost nimiciţi 75.000 de oameni – elita ţării, oricine putea concura cu iudeii (Estera, 9). Soarta Imperiului era hotărâtă.

Cum se poate sărbători o zi de măcel? Nici un popor din lume nu serbează o asemenea zi cu bucurie.

Purim-ul, sărbătoare declarată în special pentru copii ( unde se cântă, se joacă, iar Talmudul recomandă celor maturi chiar să bea băuturi spirtoase până nu mai deosebesc diferenţa dintre expresiile “blestemat fie Aman” şi “binecuvântat este Mardoheu”) – este comemorarea unui masacru în care au murit poate mii de copii.

Nu a fost o bătălie (cum încearcă unii să explice), în care şi evreii şi perşii să se lupte cu armele în mână, ci anume un masacru.

Poporul iudeu, cu ajutorul vicleniei Esterei s-a eliberat de sub jugul perşilor.

Astfel Purim-ul a devenit o sărbătoare în cinstea nimicirii duşmanilor.

Biserica nu are nimic împotriva personajelor biblice: împărăteasa Estera este cinstită în Biserica Ortodoxă în rând cu ceilalţi drepţi ai Vechiului Testament în Duminica Sfinţilor Strămoşi (Duminica a 2-a înainte de praznicul Naşterii Domnului).

Şi aceasta se explică prin aceea, că omul Vechiului Testament încă nu ajunsese la desăvârşirea poruncilor (normelor) Evangheliei.  

În Creştinism, războaiele şi robia babiloniană din Vechiul Testament sunt înţelese în mod alegoric.

În iudaism însă, s-a păstrat înţelegerea literală a normelor şi exemplelor vechi-testamentare.

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri.

În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații, de afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

 

 

 

 

FOTO: Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy,in Franța

 

 

 

Iată, de exemplu, cum s-a sărbătorit 8 martie 2015 în aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică a manifestatiei femeilor de la New York din 1857: la Paris a avut  loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani.

„Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor. „Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai propuneau organizatoarele.

De notat că astfel de acțiuni se bucură de sprijinul oficial al Guvernului Francez, care le pune militantelor propriul site (www. gouvernement.fr) la dispoziție, pentru a se exprima.

O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident și de acest 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca duminică mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte.

Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.

 

Am scris aceste rânduri nu pentru ca noi creştinii să avem o atitudine neprietenoasă faţă de cei de un neam cu Clara Zetkin, ci pentru a înţelege ce sărbătorim de fapt pe 8 Martie şi pentru a reîntoarce respectul faţă de tradiţiile noastre ortodoxe.

Motivele Clarei Ţetkin sunt clare… Nu înţeleg, de ce noi ar trebui să serbăm Purim-ul evreilor?!

N-ar fi timpul să uităm de sărbătorile „roşii”, ostile Creştinismului şi de 8 Martie în special, o zi care nu are nimic comun cu femeia creştină ?

Contemporanii noştri nu sunt preocupaţi de istoria şi originea zilei de 8 martie şi consideră această zi numai ca pe un pretext / prilej de a dărui flori şi cadouri femeilor lor dragi. 

Să nu uităm, că noi putem şi trebuie să ne felicităm soţiile şi mamele noastre, surorile şi colegele la timpul cuvenit cu adevărata lor sărbătoare, data  când Biserica preaslăveşte grija şi credinţa, fidelitatea şi răbdarea Femeilor-Mironosiţe.

Şi mai mult decât atât, să nu uităm de ele nici în celelalte zile. Dragostea plină de jertfă faţă de soţie, mamă, soră – ne obligă să avem grijă de ele, să le susţinem şi să le apărăm, să le bucurăm cu dragostea şi atenţia noastră.

Crearea familiei – nu este numai relaţia de cunoştinţă şi nunta, dar şi slujirea zilnică în dragoste sinceră.

Şi pentru ca zilele vieţii de familie să fie pline de bucurie sunt necesare gesturile de atenţie. De aceea – dăruiţi flori şi cadouri femeilor iubite întotdeauna…

 

 

 

 

 Surse: http://www.evz.ro; http://www.crestinortodox.ro/; vox.publika.md/; Protodiacon Ioan MUNTEANU. Calendarul bisericesc – memoria și simbolul Ortodoxiei. Ed. „Lumina lui Hristos”. – Kiev-Chișinău, 2009, – Pp. 207-219