CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Esenţa moldovenismului actual și imperativul propagandistic al susținerii existenței unui ”narod maldavan”deosebit de marele popor român.Cine sunt volohii moldoveniștilor de la Chișinău?


 

 

 

 

 

Despre Țara Bolohovenilor și drepturile românești în Transnistria

Istoria românească a fost puternic ocultată în secolul trecut din motive politice și ideologice, de aceea s-a vorbit foarte puțin sau spre deloc despre existența românilor de peste granițele politice ale României, impuse samavolnic prin capriciile unor triste figuri ale istoriei recente.

Așa se face că despre Țara Bolohovenilor, istoriografia de după 1945, mai ales prin personaje sinistre precum Mihail Roller și alte specimene asemănătoare, au făcut tot posibilul să țină sub tăcere sau chiar să denatureze complet istoria legată de acest subiect.

Ne-au rămas însă din fericire din perioada de dinainte câteva lucrări foarte bine documentate ale unor autori români neafectați de virusul roller-ian care a introdus timp de cateva decenii o puternica toxicitate în domeniul istoriografiei românești.

Țara Bolohovenilor

În sec. XII și XIII cronicile rusești amintesc, în vecinătatea principatelor rusești din Haliciu, Volhinia și Kiev, de o țară a bolohovenilor, care nu este altceva decât o Țară a Românilor, deoarece, cum am spus, cronicele sunt rusești, iar rușii ne numesc pe noi, Volohi sau Bolohi.

Țara Bolohovenilor, adică a Românilor, se cuprindea între isvoarele Nistrului, Pripet și Nipru, situată deci pe Bug, în fostul guvernământ al Podoliei, în drumul de la Kiev la Haliciu. Prima mențiune despre această țară datează de la 1150.

În jurul acestui an, cnezii bolohoveni – adică români – se luptau contra voievodului de la Kiev.

De fapt voievodatele bolohovene apar înaintea anului 900 și dispar ca organizații politice, după anul 1257, când le ia locul voievodatul rutean de  la Haliciu.

Parte din elementele vlahoromâne ce formau voievodatele bolohovene, strâmtorate de slavii ruteni, s-au coborât mai spre sud, adică în Transnistria de mijloc.

Pe la 900 aceste voievodate bolohovene se întindeau până la Nipru, cum reiese din harta maiorului german Wedell.

Din aceste voivodate face parte și voievodatul din sudul Transnistriei, cu capitala la Perișani.

La 1231 cnezii bolohoveni ajută pe regele ungur, Andrei II, împotriva princepelui Daniil  Romanovici al Volhiniei, iar la 1235 iau parte la războiul dintre principele Cernigov și Volhinieni, fiind aliați cu primul.

Principatele slave din vecinătate nu aveau nici o putere să ocupe aceste voievodate. Nu numai că nu puteau face asta, dar în luptele dintre acești principi slavi, bolohovenii joacă un rol important, pentru că la năvălirea tatarilor (1241), ei s-au supus de la început, cu obligația de a le fa grâu și mieu, în timp ce cnezii și populația slavă fugeau în fața năvălitorilor.

Puterea principatului de la Kiev s-a manifestat târziu, când a primit creștinismul… Cronica lui Ipatie crie că principele Daniil Romanovici al Volhiniei, și el supus al tătarilor, profitând de un moment când tătarii erau ocupați în alte lupte, atacă la 1257 pe bolohovenii dintre Kiev – Haliciu – Volhinia, pe care însă nu i-a putut supune.

Cu această ocazie, li s-au luat bolohovenilor mai multe orașe, până la orașul Jedacev, cetatea de judecată a Vlahilor. (A.S. Petrușevici, citat de P. Șt. Iliin, Transnistria n. 15).

Despre acest oraș scrie A.S. Petrușevici, într-o carte apărută în 1899 la Liov, că este o localitate veche de judecată a localnicilor de acolo, a bolohovenilor, adică a românilor, de unde și denumirea de Jidacev (în sec. XIII se numea Judacev).

Numele este latin și vine din “judicium”, adică scaun de judecată, ceea ce înseamnă că românii erau organizați pe scaune de judecată.

Voievodul bolohovean a avut capitala la Bolechov, în Galiția, ce apare cu mențiunea “Villa Valahorum”, oraș cu 100.000 de locuitori, pe lângă alte 7 orașe bolohovene.

Pentru bisericile lor, bolohovenii primeau ajutor de la domnii și boierii moldoveni. Episcopia Hotinului exercita puterea bisericească și asupra teritoriului din “Terra Blahorum”, Țara Românilor.

Voievodatele dispar ca organizație politică, după anul 1257, când le ia locul voievodatul rutean de la Haliciu.În situația aceasta vor rămâne bolohovenii, până ce pământurile Podoliei și Kievului intră sub stăpânirea statului lituan (P. St. Illin – Transnistria 15).

Sunt și alte știri, care pomenesc de Românii din țara, numită în cronicile rusești a “Bolohovenilor”.

Cronicarul bizantin, Nicetas Choniates, scrie că la anul 1164, Andronic Comnen, vărul  împăratului Manul Comnenul, scăpând din închisoare și fugind spre Nord, …, “a fost prins la hotarele Galiției de către Vlahi”.

În localitatea Sjonhem din Gotland, o insulă a Suediei, în Marea Baltică, s-a găsit o inscripție cu rune (litere ale alfabetului vechi germanic), în care se spune că un tânăr nordic (adică din Nordul Europei) a fost ucis, în drumul său de la Vistula spre Bug, de  “BLACUMENI” – ( pe la finele sec. al XI-lea – sec. al XII-lea). ( C.C. Giurescu, Ist. Rom. vol. I).

Dar “Vlahii” lui Choniates nu sunt altceva decât Români din “Țara Bolohovenilor”, în care cade regiunea de la “hotarele Galiției”, așa cum tot români sunt și “Blakumenii” din inscripția de la Sjonhem, pentru că numele de “Blakumen” nu este decât forma germană a numelui de “Blah” / “Vlah”, adică de Români, iar drumul de la “Vistula spre Bug” cade în “Țara Bolohovenilor”, adică în Transnistria nordică de azi. ( N. P. Vaidomir, “Drepturi Românești în Transnistria”).

 

Imagini pentru harta românilor în jurul româniei

Harta răspândirii românilor în Balcani și estul Europei

 

Cine sunt volohii moldoveniștilor de la  Chișinău?

 

 

Trîmbițele  moldovenismului de la Chişinău se arată  foarte siguri că moldovenii sunt diferiţi de români, chiar dacă nu se ostenesc foarte tare să şi demonstreze asta. 

Ei încep zglobii cu dacii liberi de la est de Carpaţi,  ale  căror teritorii nu au fost înglobate în Imperiul Roman. Ei sunt strămoşii moldovenilor. Cum de au ajuns dacii liberi, cu o limbă diferită de limba latină să fie strămoşii moldovenilor vorbitori ai unei limbi neolatine, moldoveniștii nu-şi bat capul să își explice și să ne explice.

Mai departe, fără nici o tranziție, de la daci, zglobii ”moldoveniști” ajung la „volohi”, despre care nu se obosesc să ne spună de unde au apărut dar care  şi ei sunt strămoşii moldovenilor. Pe o hartă care schiţează etnogeneza ”poporului moldovenesc” volohii vin de undeva din vest, de prin Transilvania şi se amestecă cu rușinii/maloruşii deja prezenţi între Carpaţi şi Nistru. Nu este deloc clar ce s-a întâmplat cu dacii liberi de pe aceste pământuri – i-a mâncat lupul? Au fugit în lume? Mister.

Un lucru e sigur pentru făcătorii de istorie ”moldovenistă”de la Chișinău, între care un loc de frunte ocupă un oarecare Vasile Stati, „volohii” de la est de Carpaţi sunt total diferiţi de „valahii” de la sud de Carpaţi. Iar „volohii” s-au amestecat cu slavii şi cam aşa au apărut moldovenii. Fără nici o legătură cu spurcaţii de valahi dintre Carpaţi şi Dunăre.

(Vasile Stati, „Moldova. Istoria adevărată”, Odesa, 2012, tipărită cu sprijinul Asociaţiei Moldovenilor din Ucraina, prefaţă de Viorel Mihail)

Stati este sigur că dacii liberi de la est de Carpaţi şi triburile înrudite
lor, carpii şi costobocii, strămoşii moldovenilor, i-au asimilat pe slavii care au migrat în regiunea Nistru-Carpaţi şi au săvârşit atacuri dese asupra provinciei romane Dacia în scopul de a elibera teritoriile dacilor. 
 Stati se referă la unele surse bizantine, care, chipurile, îi amintesc  pe volohi. Una dintre ele, căreia Stati îi acordă mai multă credibilitate, este Cronica istoricului bizantin Nichita Honiat, care, după Stati, îi aminteşte pe strămoşii moldovenilor, volohii .

Dar Stati minte şi falsifică, fiindcă autorul bizantin, pentru a desemna populaţia respectivă, utiliza termenul vlahi  Stati citează şi actul papal din 1234, unde sunt amintiţi valahii (walati), care, după Victor Spinei, sunt „românii (Walati, recte Valachi)”  dar trage din aceasta o concluzie falsă: din scrisoarea dată Stati află că „la 1234 volohii (valahii) în Moldova de sud-vest” erau destul de mulţi  . Aşadar, etnonimul valahi din originalul documentului este substituit cu termenul volohi.

De ce are nevoie Stati să falsifice atât de brutal lucrurile? Pentru ca să tragă o altă concluzie falsă: în spaţiul dintre Carpaţi şi Dunăre romanicii s-au dezvoltat izolat şi sunt amintiţi în documente cu termenul valahi (vlahi, vlasi), de unde şi numele ţării,
Valahia, în timp ce, scrie Stati, romanicii de la est de Carpaţi au evoluat în alte condiţii, aveau legături cu slavii de răsărit şi cu populaţia romanizată din interiorul arcului carpatic, în primul rând cu cea din Maramureş, şi sunt cunoscuţi în sursele istorice înainte de secolele XIV-XV cu termenul volohi, voloşani. Aceştia, încă în perioada de până la formarea statului, au început să se numească (şi aşa îi numeau şi alţii) moldoveni.
Iată aşa, grosolan, obraznic, Stati falsifică sursele istorice şi artificial creează o nouă identitate etnică în spaţiul estcarpatic – moldovenii, care ar fi existat înainte de formarea statului Țara Moldovei.
Stati face referinţă şi la Cronica lui Ottocar de Stiria, în care se afirmă că prin anii 1307-1308 la est de Carpaţi exista Țara Vlahilor (Walachen lant) în frunte cu gerzog Walachen, doar că falsificatorul nu mai scrie că este voievodul valah, ci voievodul voloh [16, p.39-40].

Aşadar, ţara de la est de Carpaţi este desemnată cu acelaşi termen cu care este desemnată ţara de la sud de Carpaţi – Valahia. Termenul valah nu este însă recunoscut de Stati, nici după țară, nici după voievod; în mod miraculos termenul valah este transformat în voloh. Iată acesta este stilul lui Stati de a scrie istorie,  care atestă limpede diletantismul şi angajamentul politic al autorului și stil care nu are nimic comun cu ştiinţa istorică.

Următoarea premisă de la care porneşte Stati este că din secolul al XI-lea triburile migratoare au izolat populaţia romanică de răsărit şi au închis posibilitatea trecerii romanicilor din sudul Dunării la est de Carpaţi.
Între Carpaţii nordici (Maramureş), unde locuiau volohii, şi Carpaţii sudici, unde locuiau valahii, era o distanţă de câteva sute de kilometri, distanţă destul de mare pentru locurile muntoase. La aceasta, continuă falsificatorul Stati, se adăuga şi faptul că între moldoveni (dar de unde s-au luat moldovenii?) şi valahi, de-a lungul munţilor locuiau saşii şi secuii, iar pe câmpie, ungurii – de aceea nu trebuie să ne mire faptul că relaţiile dintre ei, adică dintre moldoveni şi valahi, erau destul de dificile. Aşadar, conchide Stati, rămânea doar o singură cale de romanizare a populaţiei din teritoriile Carpaţi-Nistru – din Transilvania [16, p.45].
Cu alta cuvinte, ar trebui să vorbim de o romanizare a populaţiei de la est de Carpaţi de către populaţia romanizată din Transilvania începând cu secolul al XII-lea. Migrarea mai intensă a populaţiiei peste Carpaţi, scrie Stati, se realiza din Maramureş, migrare realizată prin trecătorile Oituz şi Ghimeş-Palanca.

Aberaţiile continuă: interferenţa îndelungată a dacilor liberi, carpilor şi costobocilor, cu slavii, iar ulterior, din secolul al XII-lea, cu populaţia romanizată, volohii cu rusinii, în spaţiul dintre Nistru şi Carpaţi s-au repartizat inegal componentele viitoarei comunităţi etnice.

 Cam la aceasta s-ar rezuma aberaţiile lui Stati. În anul 2010 la editura Nauka din Moscova sub girul a două Academii de Ştiinţe, din Rusia (Moscova) şi din Republica Moldova (Chişinău), a două institute de profil: Institutul de Etnologie şi Antropologie în numele lui N.N. Mikluho-Maklai şi Institutul Patrimoniului Cultural a apărut, în limba rusă, volumul Moldovenii, sub redacţia lui M.N. Guboglo (Moscova) şi V.A. Dergaciov (Chişinău).

Foarte interesant este Cuvântul înainte semnat de V.A. Tişkov, directorul Institutului de Etnologie şi Antropologie şi de S.V. Ceşko, colaborator ştiinţific la acelaşi institut, care subliniază că „autorii (volumului Moldovenii – I.E.) nu ascund atitudinea lor negativă faţă de teza că moldovenii în realitate sunt români. Această idee mai demult se vehicula de către ideologii „românismului”, fiind răspândită şi în Moldova sovietică.

Însă, o largă popularitate a obţinut-o în ajunul şi după dezmembrarea URSS”. Concomitent, autorii menţionează că „din punctul de vedere al etnologiei academice, problema cine sunt moldovenii, o comunitate etnică independentă sau parte a poporului român, nu există”. Opţiunea politică a lui S.Ceşko este exprimată în următoarea frază: „Niciodată nu am ascuns faptul că percep dezintegrarea URSS ca o tragedie şi ca rezultat al unor jocuri politice murdare”.

Pe de altă parte, Şornikov, scriind despre criza identităţii moldoveneşti de la sfârşitul anilor 80 ai secolului al XX-lea, conferă o importanţă deosebită clarificării, cum afirmă el, „chestiunii strict
ştiinţifice a esenţei identităţii moldoveneşti” .

În rest, în compartimentele din această lucrare care interesează aici, Capitolul II De la volohi la moldoveni şi Capitolul III Limba moldovenească – sunt inserate, în temei, aberaţiile lui Stati.

În anul 2014 la Odesa apărea o lucrare cu titlul Moldova necunoscută, semnată de Eugeniu Pascari. Spre deosebire de V.Stati şi de istoriografia sovietică, conştient sau nu, el nu face vreo deosebire între volohi şi valahi: ambele sunt considerate numele anterior al moldovenilor. Moldova (Muldaue) ar fi un nume foarte vechi şi a fost dat regiunii dintre Carpaţi-Nistru de către goţi, care au stăpânit aici până în anul 385.

Autorul mai scrie că geţii şi dacii nu au nimic comun cu strămoşii moldovenilor şi ai românilor. Mai întâi, prin anii 40 ai secolului al XIII-lea, volohii au venit din teritoriile Romei Vechi în Crişana şi Maramureş, ulterior, în jurul anului 1270, ei s-au deplasat în Moldova. Conform autorului, volohii/valahii din Valahia, Moldova şi Transilvania nu sunt amintiţi în sursele istorice scrise din secolele XV-XVI cu numele de români, ignorând mai multe surse istorice care afirmă contrariul.

În primul rând, este vorba de informaţia anonimului toscan din prima jumătate a secolului al XIV-lea, unde printre alţi locuitori din Ungaria apar şi „rumeni”,  apoi de informaţia cuprinsă în scrisoarea originală în limba română a lui Neacşu din Câmpulung de la 1521, unde apare sintagma Ţeara Rumânească. De asemenea, autorul a neglijat tipăriturile din Transilvania secolului al XVI-lea, unde apare numele român şi sintagma limba românească, dar şi sursele documentare din
Suceava de la sfârşitul secolului al XVI-lea, unde apare „birăul cel rumânescu”. Scopul adevărat al investigaţiilor sale este dezvăluit de autor în unul dintre interviurile sale din anul 2014, în cadrul căruia afirmă că trebuie de studiat Istoria Moldovei (dar cine neagă acest fapt?), care astăzi, în opinia sa, „este exclusă din lista disciplinelor instituţiilor de învăţământ”, de aceea cinovnicii de stat de rang superior şi politicienii trebuie să conştientizeze că disciplina Istoria Moldovei trebuie restabilită în şcolile şi în instituţiile de învăţământ superior din ţară.

 Aşadar, autorul se pronunţă pentru înlăturarea Istoriei Românilor în calitate de disciplină de studiu, dar ar fi bine să cunoască că Istoria Moldovei se studiază foarte bine în cadrul disciplinei Istoria
Românilor.
În anul 2016 E.G. Pascari şi A.A. Gherţen au publicat un studiu consacrat toponimului Moldova. Autorii prezintă opinia lui V.Grosul, care consideră că moldovenii sunt de origine ilirică şi ei, moldovenii, „au venit direct din Serbia”, „mai întâi în Maramureş, mai târziu creând Statul Moldovenesc” şi care crede că „mai întâi de toate au apărut moldovenii şi doar după aceea denumirile râurilor Moldova şi Moldava, precum şi provinciile Moldavia din Cehia şi Statul Moldovenesc”.

E.G. Pascari şi A.A. Gherţen recunosc lipsa de atenţie a ştiinţei contemporane faţă de rolul elementului iliric în procesul de etnogeneză a poporului moldovenesc, susţin necesitatea unei cercetări complexe, dar consideră că în problema etimologiei toponimului Moldova este prea devreme de a pune punct .

Aşadar, autorii se referă la „problema etimologiei toponimului Moldova”. Oricum, se vede limpede că pentru ei nu este clar obiectul cercetărilor: ce se
caută, etimologia hidronimului, a toponimului Moldova sau a etnonimului moldovean? Or, acestea sunt probleme ştiinţifice diferite.
În opinia aceloraşi autori, toponimul Moldova este alcătuit din două cuvinte vechi germane: mulda şi au/aue, ce ar semnifica ţară de văi fertile/ [земля (край) плодородных долин/край речных (пойменных) долин (лощин)] . Referindu-se la răspândirea toponimului Moldova în spaţiul carpato-nistrean, autorii înaintează trei ipoteze:

1. Conform ipotezei „gotice”, numele Moldova a fost dat regiunii dintre Carpaţi şi Nistru sau unei părţi
semnificative a acestei regiuni încă de goţi [28, p.90-91], fie până la colonizarea de către aceştia a Scandinaviei, fie când ei au trecut din Goţia în Goţiskanzu (teritoriul dintre gurile Vislei şi Elbei), iar de acolo în Oium; Moldova dintre râurile Siret şi Moldova era o parte a Daciei nord-Dunărene şi a ţării Oium (de le Tisa şi până la Nipru sau până la Don) .

2. Conform ipotezei „saxone”, în timpul cuceririlor lui Carol cel Mare (742/748 – 814) a avut loc prima colonizare a teutonilor din Saxonia în Transilvania. Anume de la aceştia ar fi putut primi numele de Moldova, iniţial râul, apoi şi Ţara Moldovei [27, p.30]. Apreciată prin prisma investigaţiilor istoricilor români, teoria apare total hazardată, fiindcă istoriografia românească nu i-a găsit pe teutoni în spaţiul românesc înainte de începutul secolului al XIII-lea, când au fost aduşi de regele Ungariei Andrei al II-lea  în Ţara Bârsei, pentru paza hotarelor estice ale Ungariei. Dar aici ei s-au reţinut doar câţiva ani, de la începutul secolului al XIII-lea până în toamna anului 1225, când au fost alungaţi .

Prezenţa teutonilor în spaţiul estcarpatic la sfârşitul sec. VIII – începutul sec. IX nu este confirmată de nicio sursă istorică. Există o ipoteză mai veche că aşezarea saşilor din Saxonia în Transilvania s-ar fi făcut „fie de către împăratul Carol cel Mare sau/şi împăratul romano-german Otto I, fie din iniţiativa unor monarhi maghiari, cele mai frecvente nume fiind ale regilor Ştefan I şi Géza II” , dar ea nu este confirmată. Investigaţiile istorice atestă limpede că acţiunea de colonizare a saşilor în Transilvania a demarat abia din primul deceniu al secolului al XII-lea şi că „primele aşezări cu locuire germană s-au format între anii 1100 şi 1150 în jurul oraşului Alba Iulia (Ighiu, Cricău, Bărăbanţ) şi în jurul Orăştiei”.

3. Conform ipotezei „boeme”, autorii presupun că după cucerirea provinciilor Moldova şi Silezia de către regele Vratislav în anul 1086, etnosul sau o parte din el, care locuia în Moldova boemă, cucerită de regele ceh, a fost nevoit să-şi părăsească patria şi să plece la est de Carpaţi, în bazinul râului Siret şi al râurilor vecine. Aceşti colonişti şi-au numit noua lor patrie cu vechiul nume, Moldova . Aberaţia poate fi continuată: desigur, „etnosul sau o parte din el” se numea „moldoveni” şi vorbea „limba moldovenească”.
Autorii sunt conştienţi de faptul că ipotezele lor necesită o verificare migăloasă. Totuşi, un lucru este limpede pentru ei. Toponimele Mulda, Moldaue, Moldau, Moldaw, Molda, Moldauia etc. au rădăcini vechi germane şi au apărut în regiunea dintre Carpaţi şi Nistru cu mult înainte de formarea statului Ţara Moldovei.

De la „numele văilor râurilor” a primit ulterior numele său ţara Moldova şi poporul, care a migrat pe aceste teritorii, moldavii sau moldovenii  . Adică, cum ar veni aceasta? Dacă din Moldova boemă au venit moldovenii şi au dat noilor locuri denumirea vechii lor patrii, Moldova, cum scriu autorii ceva mai sus, atunci cum s-a întâmplat că ţara Moldova şi-a primit ulterior numele de la denumirea văilor ?!!!

Pentru a întregi total nedumerirea cititorului şi a crea o aură ştiinţifică „studiului” lor, autorii mai scriu că ei nu exclud că la baza toponimelor investigate ar putea sta rădăcini mult mai vechi, indo-europene .

Examinând „teoriile” respective, am ajuns la concluzia că autorii E.G. Pascari şi A.A. Gherţen sunt certaţi rău şi cu istoria, şi cu istoriografia, şi cu cercetarea istorică, şi cu cercetarea lingvistică.

Evident, aceasta este rezultatul pregătirii profesionale, unul se intitulează „istoric, publicist”, altul este geograf.
În anul 2016 la Chişinău au fost editate „cu suportul Campaniei naţionale «Iubesc Moldova», susţinută de Igor Dodon”, trei volume ale Istoriei Moldovei, apreciată de preşedintele ţării „lucrare fundamentală academică”, „lucrare academică de istorie moldovenească”, „un sprijin de nădejde” şi „forţă călăuzitoare”.

Ultima sintagmă aminteşte de articolul 6 al Constituţiei URSS din 1977. Iar pe pagina 2 a lucrării este scris: „Exegeza în cauză reprezintă o lucrare academică şi este consacrată istoriei medievale a Moldovei”. Dicţionarul Explicativ al Limbii Române ne lămureşte că exegeză, exegeze, semnifică interpretare, comentare, explicare istorică şi filologică a unui text literar, religios, juridic, iar exeget semnifică învăţat care se consacră interpretării cărţilor sfinte. Interesant, „exegeţii”- autori ai Istoriei Moldovei au consultat Dicţionarul?

Sau poate ei cred că într-adevăr sunt învăluiţi de o aură sfântă? În ce priveşte problema discutată aici, nimic nou.
Totuşi, o contradicţie interesantă trebuie remarcată. Examinând problema moldovenilor, Vl.Ia. Grosul menţiona că „moldoveanul este unul dintre eroii unei astfel de perle a folclorului moldovenesc precum este «Mioriţa»”. Subliniind incertitudinea datării acestei balade, autorul înclină să creadă că ea a fost scrisă spre „sfârşitul secolului al XIV-lea”, când Moldova era în relaţii tensionate cu Ungaria şi Transilvania, ultima fiind parte componentă a Ungariei. Este incert şi conţinutul iniţial al Mioriţei.

„Câţi cititori s-au întrebat, sublinia  Grosul, de ce moldoveanul din această baladă se confruntă cu ardeleanul sau ungureanul, pe de o parte, şi cu vrânceanul, pe de altă parte? În traducere în limba rusă, ardeleanul este tradus în mod greşit ca fiind ungurean. În realitate, prin ardelean sau ungurean se subînţelegea nu un maghiar, ci un vlah sau un român din Transilvania (subl. – I.E.)”
În aceeaşi lucrare, câteva zeci de pagini mai jos, subiectul Mioriţei este reluat de V.Stati. Pentru diletantul Stati toate lucrurile sunt clare: balada a apărut „cu mult înainte până la întemeierea Statului Moldovenesc” şi constituie dovada „naşterii şi conştientizării de către comunitatea est-carpatică a numelui său etnic: moldoveni”.

Divergenţa dintre cei doi autori se observă şi în cazul vrânceanului. Pentru Vl.Grosul Vrancea este „partea de sud a Principatului Moldovei”, cu toate că ea a intrat mai târziu în componenţa Moldovei. El acceptă opinia specialiştilor care cred că „anume Vrancea este locul unde se intersectează Moldova, Valahia şi Transilvania şi este patria Mioriţei şi de aceea în unele versiuni ale baladei, în loc de vrâncean, figurează
munteanul”.

Cum interpretează lucrurile diletantul Stati? Ca un diletant: „vrânceanul era un străin din altă ţară, din Muntenia, un muntean”, „reiese că l-au duşmănit pe baciul moldovan, râvnind averea lui, cel ungurean şi cel muntean”, „deci reprezentanţii unor neamuri duşmane au omorât baciul moldovan”, „conflictul social are şi o conotaţie de confruntare naţională, balada reflectând tendinţa, adeverită de istorie, a unor străini (în cazul dat: valahi şi unguri) de a acapara ocinile moldovenilor, averea lor”, „moldovanul este o victimă a complotului urzit de vrăjmaşii străini: un ungurean şi un valah (vrâncean)” .
În continuare, ţinta atacului lui Stati este un studiu al lui Pavel Parasca din 1995  , în care autorul scria că „păstorul ungurean nu era altceva decât un păstor român din Transilvania, tot aşa cum păstorul vrâncean era român din „ţara” Vrancei.

Aşadar, concluziona P.Parasca, omorârea moldovanului a fost pusă la cale nu de ungurean şi vrâncean, în calitate de reprezentanţă a unor naţiuni diferite de moldovean, ci de doi români, unul din Vrancea, altul din Transilvania. Diletantul Stati nu este de acord cu această tratare a lui
Parasca, tratare realizată, practic, exact aşa de Vl.Ia. Grosul în aceeaşi Istorie a Moldovei. Impostorul pretinde la „cercetarea imparţială a substratului etnic”, care, în opinia sa deşănţată, ar demonstra că „ciobanii ungurean şi vrâncean erau alţii din punct de vedere etnic, politic şi teritorial faţă de cel moldovan”. Să fi citit atent Stati câteva pagini mai sus ale Istoriei Moldovei, ar fi aflat adevărul scris de Vl.Ia. Grosul: „prin ardelean sau ungurean se subînţelegea nu un maghiar, ci un vlah sau un român din Transilvania”.

Concluzia diletantului este şocantă: „Astfel, iniţial neutră, controversa „noi-ei” acumulează conotaţii etnice, iar ciocnirea intereselor se transformă în rezistenţă naţională, devine luptă pentru ocina sa, pentru sfera şi mijloacele
de existenţă” .
Referitor la termenul Moldova,   Grosul revine la „problema ilirilor” şi atenţionează că „numai în limba mesapă, care se consideră un dialect al ilirii, este termenul moldahias, ceea ce înseamnă moale, blând,dulce”. Şi se întreabă: „Nu se numeau oare ilirii romanizaţi moldoveni încă în acel timp, adică în primele secole ale erei noastre?”.

Autorul se referă şi la teritoriul unde s-ar fi format vechea limbă a romanicilor de răsărit şi de unde au venit strămoşii moldovenilor: acest teritoriu a putut fi numai Macedonia de apus, în vecinătatea Albaniei. Ei trăiau în raioanele situate între locurile de şedere a toscilor şi slavilor de sud.
Contactele cu ultimii au continuat secole la rând, începând cu secolul al V-lea. Din această regiune ilirii romanizaţi au mers spre Nord unde au putut lăsa toponimul Moldova (actuala Moldova Veche), ulterior o parte a lor a mers spre Vest şi s-a aşezat în Cehia şi Slovacia (vlahii moravi), altă parte au mers spre Est, s-au aşezat iniţial în Maramureş, apoi au creat Statul Moldovenesc .

Aşadar, conchide Vl.Grosul, „mai întâi au apărut moldovenii şi numai mai târziu numele râului Moldova şi Moldava, iar mai departe şi Statul Moldovenesc şi provincia Moldava în Cehia. Numele iniţial al ţării a fost Moldava, nu Moldova”.

 

Concluzii

 

Aşadar, esenţa moldovenismului actual constă în recunoaşterea existenţei „poporului moldovenesc”, deosebit de poporul român, existenţa „limbii moldoveneşti”, diferită de limba română, acordarea limbii ruse a statutului de limbă de stat. Concomitent, ei se declară apărători fideli ai statalităţii moldoveneşti, care, însă, trebuie să se orienteze spre Uniunea Euro-Asiatică, nu spre Uniunea Europeană.

Acei care nu acceptă toate acestea sunt catalogaţi „românişti”, „românizatori”, care, chipurile, prezintă eronat procesul istoric de evoluţie a Țării Moldovei. Evident, sub nicio condiţie nu acceptă disciplina Istoria Românilor, permanent solicită înlăturarea ei din planurile de studii şi introducerea disciplinei Istoria Moldovei în scopul de a educa „patrioţi ai Moldovei”, necesari, probabil, pentru realizarea ideii „Moldovei mari”.

Sintezele moldoveniste apărute în ultimele două decenii la Chişinău, Moscova şi Odesa caută să „demonstreze” „originalitatea moldovenilor” chiar de la formarea lor, în secolele XIII-XIV, poate chiar şi mai înainte, în Maramureş (Transilvania), la est de Carpaţi, sau poate în altă parte.

Sursele documentare sunt falsificate, se insistă că termenul voloh ar desemna o entitate etnică existentă la est de Carpaţi, deosebită de comunitatea etnică desemnată cu termenul valah, care locuia în spaţiul dintre Dunăre şi Carpaţi.

Absurditatea acestei idei apare limpede în evidenţă atunci când sursele documentare desemnează cu termenul valah şi locuitorii din spaţiul estcarpatic.

 

 

 

Surse:

Dă clic pentru a accesa 2055-1549362966.pdf

S T U D I A U N I V E R S I T A T I S M O L D A V I A E , 2018, nr.4(114)
Seria “{tiin\e umanistice” 

 historice.ro/cine-sunt-volohii lui V.Stati

08/03/2020 - Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Niciun comentariu până acum.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: