6 martie 1945 – este instalat guvernul Petru Groza, sluga oportunistă şi colaboraţionistă impusă la conducere de ocupantul sovietic cu misiunea de a instaura comunismul în țara noastră

 

 

6 martie 1945 – este  instalat guvernul Petru Groza

Cu siguranţă, Petru Groza a fost  una dintre cele mai sinistre figuri ale colaboraţionismului prosovietic de după 1944.

El şi-a trădat categoria socială din care provenea, jucând cel mai dezgustător rol, acela de a asigura interlopilor comunişti acea legitimitate morală pe care ei nu o puteau avea.

Şi nu a fost singurul… Şi alţi intelectuali de marcă au preferat groapa de gunoi a istoriei, în schimbul unor beneficii care să le satisfacă pântecele nesătule.

Mihail Sadoveanu, Parhon şi alţii, au preferat să-şi acopere operele cu dejecţiile unui oportunism veros…

 

Îndeletnicirea de bază a comuniştilor: minciuna…

 

 

 

Format din comunişti, social-democraţi, membri ai Frontului Plugarilor, ai Uniunii Patrioţilor şi Uniunii Populare Maghiare, ca şi din disidenţi  din partidele istorice (Gh. Tătărescu, Anton Alexandrescu), care să dea impresia colaborării tuturor forţelor politice, guvernul Groza, autointitulat „de largă concentrare democratică”, marchează începutul regimului comunist în România.

Diplomaţii şi ziariştii occidentali sunt iritaţi că, deşi califică pe Rădescu şi Maniu fascişti, comuniştii au introdus în guvern numeroase persoane oportuniste şi compromise moral, în timp ce populaţia aşteaptă protecţia occidentalilor.

 

Foto:  Petru Groza, simţindu-se excelent între criminali, îl are în dreapta sa pe generalul Vîşinski (reprezentantul ocupantului sovietic) şi în stânga pe derbedeul comunist Gheorghiu Dej.

Componenţa guvernului de la 6 martie putea să-l deruteze chiar şi pe un observator avizat. Părea să fie vorba de un grup oarecare de oameni, adunaţi fără nici un criteriu de competenţă ori de apartenenţă politică strictă.

Printre ei erau antisemiţi, laolaltă cu evrei, pronazişti şi antinazişti, atei şi preoţi, pro-ruşi şi anti-ruşi. Totuşi, la o atentă examinare, puteai observa că toată această ciudată adunătură, fusese cu mare grijă selectată, având un singur scop: să servească Moscova şi lumea comunistă.

Şeful guvernului, dr. Petru Groza, era o simplă marionetă. Nu era comunist, dar primise conducerea guvernului de comunişti, tocmai pentru a înşela opinia publică românească şi internaţională. Avea o anume abilitate ca om politic, un considerabil farmec personal, un suflet destul de generos, unele bune intenţii, mari ambiţii şi o inepuizabilă colecţie de anecdote deochiate.

Nu se bucura de vreun prestigiu moral sau politic, nu se distinsese în nici un fel, pe tărâm social ori prin patriotism în timp de război, neavând nici cea mai mică autoritate în vreun domeniu.  Era într-o poziţie de două ori dezavantajată, acceptând să fie o marionetă rusească.

Mai întâi că slujea pentru comunişti care, la rândul lor, slujeau Moscova, iar apoi, nu numai că nu era stăpân asupra propriului guvern, dar nu era nici măcar în propriul său birou.

Comuniştii se întâlniseră în casa lui şi el participase cel puţin la una dintre aceste foarte periculoase rendez-vous-uri, ba chiar stătuse o lună la închisoare, din această pricină.

A fost eliberat datorită intervenţiei lui Maniu pe care, drept răsplată, guvernul său l-a aruncat în închisoare.

Groza nu avusese de-a face cu acţiunea de la 23 august, dar se bucura de oarecare aureolă, datorită frumoasei sale vile, hotelului care-i aparţinea, băncii care prospera, foartei profitabilei fabrici de băuturi, confiscată de la evrei, şi întinselor ateliere textile, obţinute în acelaşi fel. Era plin de slugărnicie şi lipsit de sentimentul onoarei personale. Toate acestea au făcut din el o unealtă potrivită pentru scopurile Kremlinului şi pentru „felia românească” a comunismului internaţional.

Reuben H. Markham (ziarist american, 1949)

în Reuben H. Markham, România sub jugul sovietic, traducere din engleză de George Achim, Coelcţia Bibilioteca Sighet, Fundaţia Academia Civică, 1996

Vă invităm să citiţi şi celelalte materiale din Dosarul documentar 1945

SURSA: Memorial Sighet

______________________________

 

 

 

 

Pentru că în data de  6 martie 2020, se împlinesc 75 de ani de la instaurarea primului guvern comunist din România, iată în cele ce urmează câteva mărturisiri, din cele scrise de către Ilie Lazăr, în memoriile sale, despre Petru Groza, pe care l-a cunoscut foarte bine, încă din timpul primului război mondial: 

„….Citind cartea fostului meu subaltern din armata austro-ungară, azi prim-ministru al Țării Românești, Dr.Petru Groza,(nm: este vorba de cartea scrisă de Petru Groza – „În umbra celulei”) am crezut că ar fi bine să pun la punct unele afirmații care ne sunt cunoscute….
Dacă Dumnezeu mi-ar fi dat darul să pun pe hârtie tot ce cred și simt în acest moment (privat de libertate) despre carte și autorul ei, cu care am împărțit multe bucurii și supărări în cei 30 de ani de cunoștiință, cred că opinia publică românească l-ar vedea și cunoaște exact pe autor.
Noi nu credem în sinceritatea domnului Petru Groza și aceasta din mai multe motive.
Domnul Petru Groza nu este nici „prieten”, nici „sincer”. El urmărește un scop bine cunoscut, și, în funcție de acest scop a făcut și face compromisuri, în care el însuși nu crede…..
Noi, cei mai mulți dintre surtucarii ardeleni, am crescut cu mari greutăți, care d-lui Petru Groza nu i-au fost cunoscute. 90% suntem ieșiți din mediul satelor, am suferit umilințe, nedreptăți și temnițe. Domnul Petru Groza sub regimurile maghiare, n-a prea făcut parte din aceia care sufereau martiraj….
Nici că se putea că, doar sub „libertățile democratice” și sub guvernul „revoltatului ” P. Groza se mai menționa cenzură, niscaiva teroare și lagăre,, ba dacă îndrăznești să porți la butonieră tricolorul, ești ridicat de „gărzile cetățenești ,”aranjat ” și pe urmă iei drumul spre lagărul din Caracal.

Dacă cumva încerci să te afirmi ca membru al unui partid istoric, te trimite la „Tribunalul Poporului „unde te judec[ tot „ai noștri „…….
Ardealul este azi în cea mai neagră mizerie și teroare, iar patronul fărădelegilor este „tovarășul ” Petru Groza, secondat de o seamă de ignoranți și înstrăinați….”

București, 30 mai 1945

 

Ilie Lazăr, „Amintiri”, Fundația Academia Civică, 2000

Desecretizarea unor documente senzaționale ale CIA despre Ion Iliescu și despre Revoluția anticomunistă din 1989

 

 

 

 

 

Foto: Ion Iliescu, în zilele fierbinți ale Revoluției

 

După preluarea puterii în România, Ion Iliescu a exprimat rezerve cu privire la un sistem multipartit, dar, urmare a presiunii publice, a îmbrățișat pluralismul politic mai repede decât intenționa, dezvăluie un raport CIA din 2 ianuarie 1990, desecretizat recent.

 

Dorința lui Iliescu de a nu se instaura multipartitismul în România a fost exprimată de acesta într-o întâlnire a reprezentanților guvernului provizoriu cu ambasadorul SUA, scrie libertatea.ro.

Întâlnirea a fost relatată și de diplomații britanici de la București. Potrivit unei telegrame britanice desecretizate, Iliescu a spus că România ar trebui să aibă pluralism, dar nu a considerat că asta înseamnă neapărat multipartitism.

Documentele desecretizate de CIA despre prăbușirea comunismului în  Europa de Est le puteți găsi AICI

În opinia sa, ”Frontul Salvării Naționale ar putea să fie un cadru politic mai larg, în care fiecare român ar putea să aibă un punct de vedere.”Un alt raport CIA, datat 28 decembrie 1989, la doar câteva zile după căderea lui Nicolae Ceaușescu, CIA raporta despre ”scepticismul tot mai mare al românilor cu privire la dominația comuniștilor asupra noului guvern.”

De asemenea, CIA constata că ”noul guvern caută un mod de abordare a situației trupelor de securitate internă din toată țara, pentru a pune capăt amenințărilor unor contrarevoluții și pentru a restaura ordinea. În unele cazuri, va oferi probabil amnistie în schimbul predării armelor, în vreme ce va derula o acțiune militară pe străzi pentru a satisface dorința de răzbunare a populației.”Un alt raport CIA, datat 27 ianuarie 1990, preciza că se amplifica „mişcarea de contestare” a Frontului Salvării Naţionale (FSN), care „nu mai poate ascunde lipsa de credibilitate şi disensiunile interne”. (…)

„Preşedintele Iliescu a admis joi că situaţia politică este instabilă, avertizând că s-ar instala anarhia dacă s-ar prăbuşi guvernul provizoriu”, se arată în document, citat de Mediafax.Un alt raport CIA, datat 30 ianuarie 1990, poartă titlul „România: Securitatea revine”.„Continuarea demonstraţiilor antiregim împinge Frontul Salvării Naţinale (FSN), aflat la putere, să recurgă la susţinerea necruţătoarei foste poliţii politice a lui Ceauşescu.

Notă: Actualul profil redus menţinut de Securitate probabil se va schimba dacă, după cum este probabil, FSN va continua să fie vizat de atacuri din cauza susţinerii cu jumătate de măsură a reformelor democratice.

Implicarea personalului Securităţii în limitarea protestelor amplifică mult probabilitatea ca demonstraţiile antiguvernamentale să devină violente.

Aşa cum s-a întâmplat în timpul înlăturării lui Ceauşescu, Armata Română ar putea juca un rol-cheie în supravieţuirea FSN”, se arată în documentul CIA din 30 ianuarie 1990. Unele părţi ale raportului rămân clasificate.

 

DE OCTAVIA CONSTANTINESCU 

https://newsweek.ro/ cia-a-desecretizat-documente-senzationale-despre-revolutia-si-89 

Dezvăluiri: Şcoala de revoluţii de la Harvard și creatorii mişcării #rezist din România

 

Institutul „Non-Violent Resistance” (N.V.R.) dela Harvard – Şcoala de revoluţii a profesorului Gene Sharp  

 

Şcoala de revoluţii „Resistence” (#resist) se află la Harvard şi colaborează cu C.I.A.

 

Toate acestea fac parte din ceea ce se numeşte ge­neric „Ngo-C.I.A. front”: alianţa şi acţiunile comune ale spionajului ame­ri­can cu O.N.G.-uri (N.G.O., în engleză) special fabricate sau susţinute, O.N.G.-urile şi „societatea civilă“ din alte ţări decât S.U.A. fiind în mod notoriu folosite pen­tru acţiunile acoperite ale C.I.A., prin planul unui institut ataşat Harvard. „The Albert Einstein Institution” [1].

Ar trebui să nu avem nici o îndoială că hiperactivistul Chris Worman, venit în România la solicitarea ambasadorului S.U.A. Mark Gitenstein ca instructor de activişti O.N.G., era, de fapt, un agent. El avea şi o pagină personală pe site-ul ambasadei americane (pagină între timp ştearsă), iar în 2011 a fost instruit la Harvard la Şcoala de Guvernare („School of Government”, cunoscută şi ca „Harvard Kennedy School sau H.K.S.”), şcoa­lă de administraţie publică unde au funcţionat şi funcţionează, încă, de fapt, o parte din ideologii şi artizanii „revoluţiilor” globale cu implicarea C.I.A. (a se vedea în primul rând Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of „Pro-Democracy” NGOs)[2].

Agentul american Chris Worman este creatorul mişcării #rezist din România, demarată de facto prin acţiuni stradale din 2013, prin programul ambasadei S.U.A. numit „ReStart România”

Creierul strategiei este profesorul Gene Sharp, autorul „bibliei revoluţiilor colorate” din anii 1990-2000, adică a manualului intitulat cameleonic From Dictator­ship to Democracy (apărută prima dată în 1994), folosită de revoluţiile lui Soros şi în Serbia, în Ucraina, Kârgâstan, până la „revoluţiile „primăverii arabe“ (2011-2012) sau mişcarea „occupy“ (2011).

„Freedom House” este alt partener al Open Society a lui Soros şi împreună au susţinut mişca­rea sârbească Canvas (Centre for Applied Nonviolent Action and Strategies), O.N.G. organizat de Ivan Marovic.

După ce a jucat un rol esenţial în dărâmarea de la putere a preşedintelui sârb Slobodan Miloşevici, presa occi­den­tală îl caracteriza pe Marovic ca pe un geniu, dar mai târziu a ieşit la iveală faptul că fusese ajutat de C.I.A. şi că programul său provenea din manualul de „schimbare de regim” scris de profesorul de la Harvard, Gene Sharp, al cărui think-tank primeşte fonduri şi de la National Endowment for Democracy (N.E.D.) şi de la Open Society Foundations (Soros), iar manu­a­lul său este servit ca şablon pentru liderii opoziţiei din diverse ţări din întrea­ga lume, care spri­ji­nă Occidentul pentru a da lovituri de stat soft”[3].

Gene Sharp, profesorul revoluţiilor aparent non-violente, a fost nu o dată acuzat de strânse legături cu diver­se instituţii ale S.U.A., nu numai cu N.E.D., ci şi cu C.I.A., Pentagon sau „RAND Corporation” (o organizaţie apro­piată şi finanţată de armata americană), ca şi cu marile fundaţii americane corpo­ra­tis­te, inclusiv cea a lui George Soros[4].

Şi profesoara evreică Helen Fein, asociată la International Security Pro­gram de la aceeaşi Harvard Kennedy School, fusese invitată de ace­laşi Gene Sharp din 1988 la Harvard, unde a dezvoltat cercetări privind „Pacea şi Securitatea Internaţionale“ şi „legăturile dintre război, genocid şi nece­si­ta­tea rezistenţei“, fiind afiliată direct din 1997 centrului de afa­ceri internaţionale al Şcolii de Guvernare (Kennedy) de la Harvard  [5], unde a fost in­struit omul lui Gitenstein de la Bucureşti, Chris Worman.

Revista Şcolii de Guvernare de la Harvard, „Kennedy School Review” (A Harvard Kennedy School Student Publication), se mândreşte, de fapt, cu ştiinţa revoluţiilor elaborată de Gene Sharp, teoreticianul şef al pro­tes­telor non-violente şi al rezistenţei („the leading theorist of non-violent pro­test and resistance“), cunoscut şi ca „Machiavelli al nonviolenţei”, cum o face în articolul „School for Revolutionaries” din 2012[6].

Şcoala de Guvernare Kennedy a Harvard este una care dă absol­venţi pentru guvernanţii S.U.A. şi ai lumii, de fapt, mai ales în zona militară

Este de ajuns să parcurgem lungile liste de absolvenţi („notable alumni“) ai acesteia (chiar şi lista de pe Wikipedia), ca să vedem nume importan­te de şefi de guverne şi de state până la secretarul general al O.N.U., Ban Ki-moon, militari, jurnalişti şi oameni de afaceri, dar şi în zona Ong/think-tank-uri, precum Robert Kagan, teoreticianul evreu „liberal interven­ţi­o­nist” de la Project for the New American Century (P.N.A.C.), Brookings In­sti­tution şi Council on Foreign Relations (C.F.R., vârful noii ordini mondiale în S.U.A.), care împreună cu soţia sa Victoria Nuland (fostă sub-secretar al S.U.A.) a fost implicat în declanşarea revoluţiei Maidan din Ucraina, din 2014.

Totodată, la Harvard Kennedy School regăsim programul pentru „socie­ta­tea civilă” ca făcând parte din Corporate Responsibility Initiative, motiv pentru care găsim aici ca „şcolari” mulţi reprezentanţi ai corporaţiilor multi­naţionale sau ai instituţiilor globale  [7].

Şi tot de Harvard University este ataşat (offshoot) şi „institutul” creat în 1983 de către teoreticianul şi instructorul revoluţiilor „soft”, „Albert Einstein Institution”, creat de către Gene Sharp, instituţie în fruntea căreia s-au postat, însă… militari, pre­cum colonelul Robert Helvey de la Defence Intelligence Agency (spionajul Pentagonului) sau Edward Atkeson (general maior în U.S. Army).

Colonelul Helvey avea o experienţă de 30 de ani în operaţiuni spe­ciale în Asia de sud-est. El avea să declare în 2001 produ­că­to­ru­lui de film documentar Steve York că s-a implicat pentru prima oară în „nonvio­len­ţa strategică” atunci când a văzut eşecul abordărilor militare de dărâ­mare a dictatorilor – mai ales în Myanmar, unde se afla ca ataşat militar – şi văzând potenţialul abordării alternative a lui Sharp  [8].

Colonelul Helvey servise în Vietnam apoi la Yangon, în Myanmar, între 1983 şi 1985, când a organizat clandestin studenţii myanmarezi îm­po­triva regimului, demonstraţiile acestora izbucnind, însă, abia în 1988-1990, care s-au transformat în insurgenţă.

De asemenea, el a antrenat la Hong Kong liderii studenţi din Beijing, care au provocat în iunie 1989 incidentul din Piaţa Tiananmen din capitala Chinei, iar specialiştii (precum fostul şef la spionajului Indiei, B. Raman) susţin că el a fost şi consilier al sectei re­li­gioase chi­nezeşti Falun Gong în tehnici de nesupunere civilă  [9].

Colonelul Helvey se află oficial în retragere din armată din 1991, dar a lucrat cu institutul „Albert Einstein” şi cu al lui Soros mult înainte, iar apoi a continuat să servească ca „ofiţer de caz” instructor pentru grupurile de tineri rebeli ce au activat în Balcani şi Europa de Est, cel puţin din 1999.

Reflecţia patronajului serviciilor secrete americane asupra Institu­tu­lui Albert Einstein de la Harvard, este evidenţiată şi de faptul că una dintre primele cărţi editate de acesta, în 1985, a fondatorului dr. Sharp, Making Europe Unconquerable: The Potential of Civilian-Based Deterrence and Defense, a fost prefaţată de către diplomatul SUA George Kennan, faimosul arhitect „Mr. X“ al Războiului Rece cu Uniunea Sovietică şi care a fost şi fondatorul de facto al diviziei de operaţiuni a CIA, cu Allen Dulles.

[1] Thierry Meyssan, The Albert Einstein Institution: non-violence according to the CIA – pe Voltairenet.org din 4 ianuarie 2005.

[2] a se vedea Patrick Henningsen, Middle East: The CIA Operating behind a Web of “Pro-Democracy” NGOs, articol publicat în Info Wars şi în Global Research în martie 2012; How the CIA Operates Through Non-Governmental Agencies, în aprilie 2012 în Class Warfare Exists; ca şi F. William Engdahl, The US Empire, the CIA, and the NGOs, în Katehon din19.07.2017.

  [3] Patrick Henningsen, Occupy movement. Here’s the risk: Occupy ends up doing the bidding of the global elite, în The Guardian din 15 noiembrie 2011.

  [4] Stuart Bramhall, The CIA and Nonviolent Resistance, în Daily Censored din 21 martie 2012.

  [5] Samuel Totten şi Steven L. Jacobs, Pioneers of Genocide Studies, 2013 UK.

  7[6] http://ksr.hkspublications.org/2012/04/01/school-for-revolutionaries/ Rezultă din acest studiu şi din manualul lui Sharp că acel cuvânt cheie al acestor „revoluţii“, care numai în start sunt aparent non-violente, este „rezistenţa“ / „resistance“.

  [6] https://www.hks.harvard.edu/centers/mrcbg/programs/cri/scholars-practitioners-network/civil-society

  [8] colonelul Helvey în documentarul Bringing Down a Dictator (PBS, 2002).

  [9] Jonathan Mowat, Washington’s New World Order „Democratization” Template, în Global Research, februarie 2005.

 

Agentul american Chris Worman – creatorul mişcării #rezist din România

 

Şcoala de revoluţii „Resistence” de la Harvard (în colaborare cu C.I.A.) 

 

Alt cofondator şi conducător al institutului „Albert Einstein”, fost stu­dent al lui Sharp, Peter Ackerman, un bogat bancher şi corporatist evreu, este, la rândul său, un cunoscut colaborator al C.I.A. şi membru al mai multor celebre think-tank-uri elitiste şi globaliste, precum „Council on Foreign Relations”. La „Freedom House”, Ackerman a fost preşedinte, dar este binecunoscută subordonarea acestui supra Ong „civil” american către C.I.A., prin Usaid în primul rând, cu care face „front” în acţiunile din întreaga lume. („Freedom House” nici nu ascunde – pe site-ul său – că una din principalele sale surse de informare este „World Factbook”, publicaţia C.I.A. destinată oficialilor).

Iar din toate aceste poziţii, ca discipol al lui Sharp, Ackerman, fiind şi preşedinte al „International Center on Nonviolent Conflict” (alt O.N.G. ame­ri­can de război geostrategic), promovează în lume „strategia conflictelor non­violente”, adică strategia de declanşare de conflicte împotriva guvernelor unor state prin metode de „nesupunere civică” a populaţiei autohtone, în­cu­­rajată în această direcţie de anumite organizaţii americane sau in­ter­naţio­nale, strategie ce pune în dificultate guvernele inamice sau neagreate, obligându-le ade­sea să reacţio­neze „împotriva populaţiei” (potestatari care nu sunt chiar neviolenţi).

Chiar acesta este şi titlul principalei lui lucrări, „Strategic Nonviolent Conflict: The Dynamics of People Power in the Twentieth Century”, pe care a pro­dus-o după ce în 1990 s-a mutat la Londra pentru a-şi desăvârşi in­struc­ţia la Inter­national Institute for Strategic Studies (I.I.S.S.), organizaţie de strate­gie mili­ta­ră a imperiului occidental euro-atlantic, ce are afiliaţi 400 de membri corpo­ra­ţii şi instituţionali, în frunte cu alianţa militară N.A.T.O.

Între oficialii acestei I.I.S.S. londoneze, strâns legată de establishmentul britanic şi american, îi găsim pe gene­ralul american H. R. McMaster, pe secretara generală a N.A.T.O., Rose Gotte­moeller sau pe ex-secretarul de stat al S.U.A. James Steinberg, participant la întrunirile C.F.R. şi ale „Grupului Bilderberg” şi membru al „Rand Corporation”, un grup de evrei ame­ri­cani implicaţi în stra­tegia mili­tară a S.U.A .[1], la care era conectat şi tutorele lor, Gene Sharp.

„Peter Ackerman caută să facă ceea ce face C.I.A., răsturnări [de gu­­verne], dar vrea să le facă să pară fapte progresiste”, zice analistul politic canadian Stephen Gowans, în ton cu alt analist, evreul american Franklin Foer: „Când unii ofiţeri ai Statelor Unite nu doresc să creeze incidente in­ter­naţionale prin consilierea activiştilor cu privire la modul de răstur­na­re a guvernelor lor, ei îl sugerează cu grijă în vizită la ei pe Ackerman, care are mai puţine ezitări cu privire la a da o mână de ajutor. Preferinţa lui Peter Ackerman pentru nonviolenţă nu are nimic de-a face cu superioritatea mo­rală a tacticului. Mişcările care iau decizia strategică de a evita violen­ţa, sus­ţine el, au un «record de succes» mult mai mare”[2].

„Noul tip de mercenari ai lui Ackerman şi Helveysunt practicienii a ceea ce C.I.A. numea destabilizare. Pentru a scăpa de imaginea trecutului său, C.I.A. a rebranduit destabilizarea ca re­zis­tenţă nonviolentă (N.V.R.), …care pentru Statele Unite este strict o afa­ce­re dusă în afara graniţelor sale, încercând să răstoarne guvernele din străină­tate care operează în afara sistemului dominaţiei imperiale a S.U.A.. N.R.V. nu are în vedere reali­za­rea Justiţiei sociale, economice şi politice acasă la activişti [deşi Justiţia este mantra globală a activiştilor neoprogresişti].

Este vor­ba de a lua în stăpâ­nire străinătatea, pentru a aduce ţările rezis­ten­te în im­pe­riul american… N.R.V. nu este diferit în ceea ce priveşte sco­pu­rile şi con­ţinutul său din campaniile de destabilizare pe care C.I.A. le făcea în mod planificat, le sponsoriza şi le implementa. Ackerman şi Helvey au preluat pur şi simplu o funcţie a C.I.A., au făcut-o semi-deschisă şi au creat iluzia că este progresistă” (Stephen Gowans – „that it’s progressive Stephen Gowans).

Însuşi Ackerman defineşte N.V.R. (tehnicile protestelor sale „non­vi­olent”) ca fiind „folo­sirea perspicace a grevelor, a boicotului şi a neascultării civile ”[3], pe lângă protestele de masă şi chiar sabotajul nonviolent, pentru a întrerupe func­ţi­onarea guvernului şi a face „o ţară neguvernabilă ”[4]. Deoa­­rece grevele, boicoturile şi neascultarea civilă sunt tehnici de stânga tra­di­ţionale, cam­pa­niile N.V.R. câştigă adesea sprijinul unui mare număr de oa­meni cu în­clinaţii de stânga şi de justiţie socială, constată şi Gowans, care adaugă că tehnicile N.V.R. stabilite de americani nu presupun participare la o demonstraţie de protest organizată obişnuit, cu ascultarea discur­su­rilor în difuzoa­re­lor şi plecarea apoi acasă, la masă. Nici nu fac presiuni asupra elitelor, fapt pe care majoritatea stângiştilor occidentali l-au stabilit ca limită a activis­mu­lui lor politic.

Aparenta nonviolenţă a N.V.R. nu este nici pacifism bazat pe principii morale sau religioase. Sharp, patriarhul de la Harvard al me­todelor N.V.R., explica faptul că N.V.R. şi principiul nonvio­len­ţei nu sunt aceleaşi lucru, de fapt. Principiul nonviolenţei este „abţinerea de la violenţă bazată pe convingeri etice sau religioase“, iar N.V.R. este o tehnică politică prealabilă răsturnării guvernelor străine nedorite de marele capital al S.U.A .[5]. „Nu este vorba despre un principiu [în tehnicile protestelor non-violente], ci despre cum se ia puterea ”[6].

„Tehnicile de plasare a nesupunerii în masă a civililor în contextul strategiei militare tradiţionale au fost stabilite în primul rând de către Gene Sharp”, men­ţio­nează şi jurnalistul Eli Lake de la Newsweek[7]. Iar Sharp în­suşi a fost şi el la Londra înainte să-şi elaboreze strategiile, ca şi discipolul său, bancherul şi finanţistul Ackerman. Astfel, în 1955 Sharp s-a mutat din SUA la Londra, pentru a fi editor asistent la publicaţia săptămânală pa­cifistă Peace News (cu subtitlul: For Nonviolent Revolution), cu scopul de a studia conflictele sociale nonviolente, dar a ajuns la concluzia că trebuie să facă cer­cetări mai adânci, studiind rezistenţa anti-nazistă din Al Doilea Răz­boi Mondial, care, în Europa, fusese dirijată de serviciile secrete bri­ta­ni­ce. La Londra, Sharp l-a cunoscut şi pe pacifistul Adam Curle, care apar­ţi­nea cultului religios ce fondase revista Peace News, protestanţii quakers şi războiul psihologic dus împotriva unor guverne sau chiar a unor state, neagreate de marele capital transnaţional, mai ales de către cel american.

Amândoi teoreticienii şefi ai „Conflict Transfor­ma­ti­on” aveau să se implice şi în războiul civilo-militar de fărâmiţare (distrugere) a Iugoslaviei. Este drept că mai mult s-au implicat oamenii lui Sharp, precum Ackerman şi colonelul Robert Helvey, de la finele anilor ’80, dar şi Curle, care a în­fi­in­ţat în 1991, în Croaţia (fosta Iugoslavie), Ong-ul pompos numit „The Centre for Peace, Nonviolence and Human Rights”, a cărui activitate s-a supra­pus cu „Războiul Croat” împotriva Iugoslaviei (1991-1995).

În Iugoslavia, mişcarea socială de subminarea statului, Otpor, a folosit chiar cele 198 de metode/etape indicate de lucrările lui Sharp, pe care le-a sintetizat într-un manual propriu, ce avea să fie transmis şi altor mişcări „resistance“, precum în 2004 la „revoluţia portocalie” din Ucraina: „Milijenko Dereta, directorul grupului Iniţiativa Civică, a primit fon­duri de la Freedom House să tipărească şi să distribuie 5.000 de copii ale cărţii-manual a lui Gene Sharp despre mişcările de rezistenţă civică, „De la Dictatură la Democraţie”. 

De asemenea mişcarea sârbă Otpor (Rezistenţa), finan­ţată în principal de organizaţiile lui Soros a tradus în sârbă pasaje din lucrarea în 3 volume a lui Sharp, „The Politics of Nonviolent Action” (apă­rută în 1973), într-un volumaş pe care l-au numit Manualul Otpor (Otpor User Ma­nual). Activiştii erau de asemenea consiliaţi de directorul pentru Balcani al U.S. Institute for Peace, de la National Endowment for Demo­cracy (N.E.D.) şi de colonelul Robert Helvey, care lucra cu Sharp [la In­sti­tu­tul Albert Ein­stein, de la Harvard] şi orga­niza antrenarea organizaţiilor non­­violente [în stră­inătate] pentru Internaţional Republican Institute”[8].

Regizorii evenimentelor nu s-au bazat însă niciodată pe victoria non-violenţei. Manifestările soft îşi avea rolul lor, dar ele au fost mereu în­soţite de violenţa reală – Iugoslavia şi Ucraina – sau pe coruperea unor fac­tori de menţinere a ordinii sau de putere – Ucraina, Albania (a se vedea subcapitolul Aventura albaneză a lui Soros + Afacerea Kosovo în ca­pitolul Din 2008, Soros a conspirat cu Hillary Clinton la manipularea Europei şi a lumii din aceeaşi lucrare „Societatea Civilă” de sub Ong-urile internaţionale).

„Rezistenţa Non Violentă” din Serbia/Iugoslavia (mişcarea Otpor & friends) a fost şi ea ajutată în dărâmarea preşedintelui Miloşevici prin bombardamentele avioanelor ameri­cane şi aliate asupra Belgradului. Astfel, încet-încet, populaţia majoritară, obosită de război şi de agresiunea occi­den­tală nu şi-a mai susţinut liderul, urmând propaganda Otpor / Rezistenţa[9].

 

–––––––––––––-

[1] Rand Corporation este un think-tank creat în 1948 şi fi­nanţat de Armata SUA. Unul din membrii importanţi ai grupului este Herman Kahn, fiul unui imigrant „evreu ateist” în S.U.A. pro­ve­nit din estul Europei, Abraham Kahn, care a fost adus la Rand de către prietenul său Samuel T. Cohen, fizicianul evreu creditat cu in­ven­tarea bom­bei cu neutroni şi, la rândul lui, Kahn ar fi fost implicat în dez­voltarea bombei cu hidrogen. Încă din anul 2015, la întru­ni­ri­le Gru­pului Bilderberg se dis­cu­ta despre posibilitatea unui conflict con­tro­lat zonal cu arme nucleare calibrate la efecte reduse, iar un alt think-tank înfiinţat de acest Herman Kahn la întâlnirile Bilderberg este Hudson Institute.

[2] St. Gowans, Overthrow Inc.: Peter Ackerman’s quest to do what the CIA used to do, and make it seem progressive, pe What’s Left, august 2009, precedat de Franklin Foer, Regime Change Inc. Peter Ackerman’s quest to topple tyranny, în The New Republic, 16 aprilie 2005.

[3] Peter Ackerman, Paths to peace: How Serbian students brought dictator down without a shot fired, în National Catholic Reporter din 26 aprilie 2002.

[4] Peter Ackerman şi Jack DuVall, The nonviolent script for Iran, în Christian Science Monitor din 22 iulie 2003.

[5] Claire Schaeffer-Duffy, Regime change without bloodshed, în National Ca­tho­lic Reporter din 15 noiembrie 2002.

[6] Peter Ackerman şi Jack DuVall, With weapons of the will: How to topple Saddam Hussein – nonviolently, în Sojourners Magazine din sept.-oct. 2002.

[7] Eli Lake, Iran launches a crackdown on democracy activists, în The New York Sun din 14 martie 2006. Sharp a dat „198 Methods of Nonviolent Action”.

[8] Sidney Tarrow, The New Transnational Activism, Cambridge University Press.

[9] Cornel Dan Niculae – cum-a-aparut-rezist-in-romania-scoala-de-revolutii-resistence-resist-se-afla-la-harvard-lucrand-cu-cia-ii/

Sursa: 

Cornel Dan Niculae

https://www.art-emis.ro/agentul-american-chris-worman-creatorul-miscarii-rezist