CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cea mai mare catastrofă epidemică din istoria României

 

 

 

 

Tifosul exantematic este responsabil de cea mai mare catastrofă epidemică din România.

  Tifosul, o boală infecţioasă, transmisă de păduchi, a cărei denumire vine din grecescul „typhos” (ameţit), termen care descrie felul în care ajungeau să se simtă cei cuprinşi de molimă, mai este cunoscută ca şi „boala tranşeelor“, pentru faptul că a fost asociată zonelor de conflict armat.

Soldaţii români care au luptat în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878) au avut de suferit de pe urma acestei boli. La fel şi ostaşii noştri din Primul Război Mondial. Cruntul an 1916, când armata română a fost  nevoită să se retragă în Moldova s-a încheiat cu mii de morţi, din caza penuriei de hrană, apă potabilă şi medicamente, care a dus declanşarea epidemiei de tifos şi a febrei recurente.

Acum 100 de ani, cea mai gravă epidemie din istoria României: 300.000 de oameni au murit de tifos exantematic

Epidemia de tifos exantematic din 1914-1922 din Europa de Est și Uniunea Sovietică a reprezentat pentru România cea mai mare epidemie din istoria sa. Valul îmbolnăvirilor a pornit din Regatul Serbiei în 1914, a ajuns în Europa de Est și pe teritoriul fostului Imperiu Rus până în 1922, lăsând în urmă, numai în Rusia, între 2,5 și 3 milioane de morți.

Epidemia a ucis în Regatul României 300.000 de oameni. Numărului i se alătură victimele din Basarabia, Bucovina și Transilvania. Printre cei răpuși de tifos exantematic pe câmpul de luptă în perioada de evoluție a epidemiei se numără aproape 350 de medici, adică o cincime din corpul medical și 1.000 de sanitari români, 4 medici francezi și un număr mare de infirmiere din Misiunea Militară Franceză.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în București au fost semnalate cazuri de tifos chiar înainte de Războiul de Independență mai ales în penitenciare, unde reprezenta principala boală.

În timpul asediului Vidinului, a izbucnit prima epidemie de tifos, principalii transmițători ai bolii fiind refugiații bulgari și prizonierii turci.

Cazurile au continuat să apară printre cei care trăiau în mizerie sau munceau în condiții insalubre – vagabonzii, nomazii, servitorii din Oltenia aflați în serviciul precupeților, vizitiii angajați de serviciului municipal de curățire a străzilor.

 

 

Doctorul Ioan Cantacuzino

 

 

În 1906 tifosul a fost evidențiat doar în București și împrejurimi, dar în 1911 a apărut în patru județe, dintre care trei din Muntenia și unul din sudul Moldovei.

În 1915 deja în patru județe din Moldova au fost semnalate cazuri, precum și în patru județe din Oltenia și unul din Muntenia, alături de cele două județe din Cadrilater.

Conform doctorului Ioan Cantacuzino, un prim focar de tifos cu 5 cazuri a apărut în cadrul aceleiași familii dintr-un sat dobrogean, posibil aflat în relație cu trupele ruse din zonă sau cu afluxul de bulgari veniți pe ascuns de peste graniță. Odată cu evacuarea militară a capului de pod de la Silistra, s-a luat decizia de a fi retrași și ostaticii bulgari și turci, iar membrii populației turco-bulgare au continuat să fie evacuați ca suspecți, din Dobrogea.

La începutul lunii septembrie 1916 au fost semnalate cazuri de tifos la Galați printre răniții ruși și sârbi.

Pe 19 septembrie 1916 au apărut primele cazuri ale bolii în rândurile trupelor militare din Galați și, curând, au apărut cazuri și în rândurile militarilor care luptau în Dobrogea, iar după 28 septembrie și în rândul civililor.

În timp de război când stresul, lipsa de igienă, alimentația deficitară și imposibilitatea de a schimba hainele, extinderea bolii a fost greu de evitat.

Epuizate, prost hrănite și prost îmbrăcate, retrăgându-se prin frig, cu condiții de cantonament extem de dificile, care nu permiteau îngrijirea corporală, lipsa posibilităților de aprovizionare, lipsa în cadrul populațieie civile a medicilor, precum și imposibilitatea izolării bolnavilor au constituit un mediu propice pentru răspândirea bolii.

 

 

 

 

 

 

 

 

Epidemia a intrat în faza acută începând cu ianuarie 1917, după finalizarea retragerii armatei și a refugiaților în Moldova, iar faza de maxima virulență s-a suprapus primelor luni ale anului 1917.

În prima jumătate a lunii ianuarie 1917, în registrele infirmeriilor regimentare au apărut din ce în ce mai des diagnostice precum „gripă infecțioasă” sau „stare tifică gravă”, în realitate fiind cazuri de tifos exantematic. De abia în a doua jumătate a lunii ianuarie, existența epidemiei a fost recunoscută oficial.

 

 

 

 

 

 

 

Vârful epidemiei a fost atins în cursul lunii martie 1917, când mortalitatea a fost peste 30%. La sfârșitul lunii mai 1917 morbiditatea și mortalitatea scăzuseră semnificativ, astfel că doctorul Ioan Cantacuzino a declarat că epidemia fusese practic stinsă, fiind semnalate numai câteva cazuri izolate în luna iulie.

Combaterea bolii și îngrijirea bolnavilor au beneficiat de patronajul moral, material și personal al Reginei Maria care, fără a cunoaște „teama și scârba de molimă”, după cum consemna Constantin Argetoianu, și „cu un dispreț desăvârșit de pericol” nu s-a temut să se arate exact acolo unde epidemia era mai violentă.

Sacrificiul sanitarilor militari români în lupta pentru combaterea epidemiei de tifos exantematic din primele luni ale anului 1917 a fost răsplătit de societatea românească interbelică, pe 9 iunie 1932 când la București a fost dezvelit un monument închinat „Eroilor sanitari”, iar pentru activitatea sa desfășurată la conducerea Directoratului Sănătății Publice, Iuliu Hațieganu l-a denumit pe doctorul Ioan Cantacuzino „medicul curant al întregii națiuni române, consemnează http://dosaresecrete.blogspot.com/2020/02/acum-100-de-ani-cea-mai-grava-epidemie  

 

 

 

 

 

01/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

VIDEOdocument: Crainicul TVR George Marinescu anunța în 23 decembrie 1989 că s-a cerut ajutor militar sovietic 

 

 

VIDEO: Crainicul TVR George Marinescu, anunțînd că s-a cerut ajutor militar sovietic

În emisiunea TVR din 23 decembrie 1989, crainicul TVR George Marinescu anunța că s-a cerut ajutor militar sovietic și că Ambasada sovietică ar fi făgăduit acest ajutor, și vorbește despre elicoptere cu oameni înarmați trimise de agenți străini.

Din rechizitoriul Parchetului în dosarul revoluției (linc) reiese că în timpul revoluției n-au acționat decît elicoptere ale armatei române (care la un moment dat au tras și asupra clădirii TVR – linc), acțiunea acestor elicoptere fiind parte a diversiunii și manipulării întreprinsă de inculpatul Iosif Rus, șeful aviației militare.

Totuși, un document al ambasadei Poloniei dezvăluit de revista „22” acum 10 ani (linc) arată că „fără să aştepte răspunsul, FSN a anunţat la TV că Ambasada a promis ajutorul” dar că sovieticii au respins cererea de ajutor militar.

Prin urmare și acest anunț făcut de George Marinescu se înscrie între multele dezinformări din acea perioadă, scrie Marius Mioc pe blogul său https://mariusmioc.wordpress.com/george-marinescu-anuntind-ca-s-a-cerut-ajutor-militar-sovietic-video/ 

 

VIDEO: Crainicul TVR George Marinescu, anunțînd că s-a cerut ajutor militar sovietic 

 

Transcriere din înregistrare:


0:00 George Marinescu: Dragi concetățeni, permiteți-mi să repet un anunț pe care l-am făcut în urmă cu un minut. Sîntem informați că s-a luat legătură cu ambasada sovietică care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucît agenții străini și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați, cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.
0:21 Voce bărbat: Încă o dată.
0:27 George Marinescu: Deci, s-a luat legătura cu ambasada sovietică care ne-a promis ajutor militar imediat, întrucît agenții străini și-au permis să trimită elicoptere cu oameni înarmați cu scopul de a distruge ceea ce poporul român a cucerit.

 

 

 

 

01/03/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: