CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

O ISTORIE A ZILEI DE 19 FEBRUARIE. VIDEO

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

19 februarie, istoricul zilei

 

 

 

 

 

 

Anul 197 –  Împăratul roman Septimius Severus l-a învins pe uzurpatorul Clodius Albinus, în bătălia de la Lugdunum.

 

 

 

https://i1.wp.com/www.romancoins.info/p-septimius-severus-cap.JPG

 

 

 

 

Lucius Septimius Severus Augustus (n.11 aprilie 146 la Leptis Magna,in Africa – d.4 februarie 211 la Eboracum, astazi York, Britannia).

A fost împărat roman din anul 193 pana in 211.

Este singurul împărat născut în Africa. S-a căsătorit în anul  185 cu siriana Iulia Domna pune bazele dinastiei Severilor (193-235).Cu el a început accederea la putere a provincialilor având ascendență neromană.

În timpul domniei sale, autoritatea imperială este întărită, atribuțiile senatului sunt drastic limitate.

A transformat Mesopotamia în provincie romană, iar Dacia si Moesia cunosc  o remarcabilă înflorire economică și edilitară.

 

 

 

 

356 – Împăratul  Constantius al II- lea decreteaza  închiderea  tuturor  templelor  păgâne din Imperiul Roman.

 

 

 

Constantius II

 

 

Constantinus Flavius Iulius,( n.7 august 317- d.3 noiembrie 361). A domnit intre anii 337-361 si a  fost cel de-al doilea  fiu al lui Constantin cel Mare si al Faustei.

Edictele anti pagane  emise de Constantius au inclus:

Interzicerea sacrificiilor
Închiderea templelor păgâne
Masuri  împotriva ghicitorilor și magicienilor.

Constantius nu a fost totusi un fanatic anti-păgân și  nu a încercat să desființeze  școlile păgâne și uneori a făcut  chiar  eforturi pentru a proteja păgânismul.

De fapt, el a ordonat chiar alegerea unui preot pentru Africa si de asemenea a rămas Pontifex Maximus (conducătorul colegiului pontifilor care deținea un rol de excepție în organizarea religioasă a Romei), numit pe viață si  înzestrat cu prerogativele religioase ale vechilor regi pagani.

A fost îndumnezeit de Senatul roman, după moartea sa.

 

 

 

 

 

 

1123 – A decedat soția împaratului bizantin Alexios I Comnenul, Irina Doukaina sau Ducaena ( n.cca. 1066 – 19 februarie 1123 sau 1133).

A fost mama împăratului Ioan al II-lea Comnenul și al Annei Comnena, autoarea lucrarii istorice „Alexiada”.

 

 

 

 

 

 

1473 –  S-a născut astronomul polonez Nicolaus Copernicus ; (d. 1543).

 

 

 

Imagini pentru Nicolaus Copernicus, photos

 

 

 

 Nicolaus Copernic a fost doctor în drept canonic, economist, matematician şi astronom.

În începutul secolului 16, el a dezvoltat celebra sa teorie privind miscarea corpurilor ceresti. La acea vreme se credea că Pământul era centrul universului şi ca celelalte planete se învârt în jurul său.

Teoria lui Copernic sustine ca Pamantul se roteste in jurul axei sale şi, ca şi alte planete, se învârte în jurul Soarelui.

Acest lucru face din Soare centrul universului nostru. Lui Copernicus i-a fost frică sa nu fie pedepsit de Biserica Catolică şi a aşteptat până la sfârşitul vieţii sale, la vârsta de 70 de ani pentru a publicaaceastă  teorie.

Si-a publicat lucrarea la 24 mai 1543, cu putin timp  înainte de moartea sa.

Opera sa este la originea a revoluţiei ştiinţifice din secolul al 17-lea, care a continuat prin Kepler şi Galileo.

 

 

 

 

 

1594 – După ce a moştenit tronul  polono-lituanian , ca urmas al mamei sale, Catherina Jagello  în 1587, Sigismund al  III-lea de Vasa este încoronat rege al Suediei, în 1592.

 

 

 

 

 1630 – S-a născut  Shivaji, fondatorul Imperiului Maratha pe subcontinentul indian ; (d. 1680).

 

 

 

 

Shivaji

 

În secolele XVI și XVII se naște mișcarea religioasa Sikhs care își are rădăcinile în învățăturile lui Guru Nanak (m. 1538). Adeptii acestei religii nu erau nici musulmani, nici hinduși, aveau propria scriptură, propriile ritualuri și idei.

Pentru faptul că refuzau Islamul, împotriva lor  s-au declansat  campanii de persecuții. Adepții Sikhismului  si-au creeat o armată îndeajuns de puternică pentru a amenința puterea militară a imperiului mogulilor.

Hindușii Maratha, conduși de Shivaji (m. 1680) își consolidează un caracter naționalist și religios profund și îți creează propriul imperiu în 1646.

La momentul morții lui Shivaji armata Maratha era cea mai disciplinată armată din India. După moartea lui Aurangzeb și a succesorilor săi, hindușii Maratha au creat o confederație a statelor din Dekkan pe care o și conduceau.

Deși oficial recunoșteau suveranitatea mogulilor, hindușii Maratha ajunseseră să controleze un teritoriu indian mult mai vast decât cel al mogulilor după anul 1740.

 

 

 

 

 

 

1649 – În  Bătălia de la Guararapes, a avut loc  doua și decisiva  luptă  din timpul  conflictului  numit  Insurecția Pernambucana.

Trupele olandeze sunt învinse de  forțele portugheze din Brazilia.

A  fost una dintre cele mai importante bătălii din istoria Braziliei,  olandezii fiind expulzați din Pernambuco, eveniment important care a dus la crearea armatei braziliene.

 

 

 

   1743 – S-a născut compozitorul Luigi Boccherini; (d. 28 mai 1805).

 

 

 https://i0.wp.com/www.hoasm.org/XIIC/Boccherini_image_02.jpg

 

Luigi Rodolfo Boccherini a fost un compozitor și violoncelist italian, a cărui muzică este caracterizată de un stil galant, stil care s-a dezvoltat și în centrele muzicale europene.

Boccherini este foarte cunoscut datorită  menuetului din Cvintetul de corzi în E, Op.13, Nr.5 și Concertului de violoncel în Si bemol major.

 

 

 

 

 

 

1817 –  S-a născut la Bruxelles regele Willem al III-lea al Olandei; (d. 23 noiembrie 1890).

Willem al III-lea (Willem Alexander Paul Frederik Lodewijk) a fost rege al Olandei și Mare Duce de Luxembourg din 1849, până la moartea sa și Duce de Limburg până la abolirea Ducatului în 1866.

A fost fiul regelui Willem al II-lea al Țărilor de Jos și al reginei Anna Pavlovna, fiica Țarului Paul I al Rusiei și a Țarinei Maria Feodorovna.

S-a căsătorit cu verișoara sa primară, Sofia de Württemberg, fiica regelui Wilhelm I de Württemberg și a Marii Ducese Ecaterina Pavlovna a Rusiei, la Stuttgart la 18 iunie 1839.

 

 

 

 

1825 – S-a născut scriitorul ungur Mor Jokai; (d.1904).

 

 

 

 

 

Imagini pentru Mor Jokai;photos

 

 

 

 

 

A scris o operă vastă, de tonalitate romantic-idealistă, inspirată îndeosebi din istoria poporului maghiar. A scris în special romane istorice. Și-a dedicat întraga viață cultivării limbii maghiare.

Participant la Revoluția de la 1848, a fost considerat un patriot maghiar liberal, după 1897 fiind ales în parlament.

 

 

 

 

1859 – S-a născut chimistul suedez Svante August Arrhenius, laureat al Premiului Nobel; (d. 2 octombrie  1927).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Svante August Arrhenius  photos

 

A fost laureat al Premiului Nobel pentru Chimie in anul 1903 si  a făcut cercetări în domeniul disociației (ionizarii) electrolitilor și în astronomie (teoria cozii cometelor 1900). Este unul din fondatorii chimiei fizice.

 

 

 

1866 –  A apărut lucrarea cercetătorului Gregor Johann  Mendel,”Cercetări asupra plantelor hibride”, în care sunt formulate legile fundamentale ale eredității (legile lui Mendel).

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Gregor Johann  Mendel photos

 

În timpul vieții, rezultatele muncii sale au fost respinse, Mendel murind ignorat de comunitatea științifică la vârsta de 61 de ani de nefrită cronică. La numai câteva zile după moartea sa, abatele care i-a succedat i-a ars lucrările din bibliotecă.

Recunoașterea importanței descoperirilor sale a fost realizată abia la începutul secolului al XX-lea, când Hugo de Vries, Carl Erich Correns și Erich von Tschermak au ajuns în mod independent la aceleași concluzii, redescoperind astfel legile eredității.

 

 

 

 

 

1876 – S-a născut genialul sculptor  român Constantin Brâncuși,  membru post-mortem al Academiei Române; (d. 16 martie  1957).

 

 

 

 

https://i0.wp.com/www.mlnar.ro/en/system/files/images/constantin_brancusi_smoker.jpg

 

 

A  fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană.

Brâncuși a eliberat sculptura de preponderența imitației mecanice a naturii, a refuzat reprezentarea figurativă a realității, a preconizat exprimarea esenței lucrurilor, a vitalității formei, a creat unitatea dintre sensibil și spiritual. În opera sa el a oglindit felul de a gândi lumea al țăranului român.

Prin obârșia sa țărănească și-a aflat rădăcinile adânci ale operei sale în tradițiile, miturile și funcția magică a artei populare românești. Brâncuși a relevat lumii occidentale dimensiunea sacră a realității.

Figură centrală în mișcarea artistică modernă, Brâncuși este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea. Sculpturile sale se remarcă prin eleganța formei și utilizarea sensibilă a materialelor, combinând simplitatea artei populare românești cu rafinamentul avangardei pariziene.

Opera sa a influențat profund conceptul modern de formă în sculptură, pictură și desen.

 

 

 

1878 – Este încheiat Tratatul de pace de la San Stefano, Turcia, care a pus capăt războiului ruso-româno-turc din 1877-1878.

 

Semnarea Tratatului de pace de la San Stefano, Turcia, 1878, gravură preluată de pe historic.ru

 

Foto: Semnarea Tratatului de pace de la San Stefano, Turcia, 1878, gravură preluată de pe historic.ru

 

 

 

 

 

La 19 februarie 1878 (3 martie 1878 stil nou) este încheiat Tratatul de pace de la San Stefano (azi Yeşilkoy, oraş din Turcia europeană, în apropiere de Istanbul), care a pus capăt Războiului ruso-româno-turc din 1877-1878.

Potrivit clauzelor sale, se recunoștea independența României, alături de cea a Serbiei și Muntenegrului, autonomia Bulgariei Mari (un stat de la Marea Neagră la Marea Egee), autonomia Bosniei și Herțegovinei și se prevedea un drept al Rusiei de intervenție în trebuirile popoarelor creștine din Imperiul Otman.

Totodată, Turcia urma să plătească Rusiei despăgubiri de război în valoare de 1 410 mln. ruble și se cedau patru regiuni din Caucaz.

Rusia a revendicat județele Cahul, Reni și Ismail din cadrul României. Delta Dunării și Dobrogea, care apartineau Turciei  îi reveneau României drept compensație.

În ciuda contribuției remarcabile a armatei române la victoria finală, alături de trupele ruse, a eroismului ostașilor și ofițerilor români, recunoscut oficial inclusiv de autoritățile militare ruse, poziția conferită României în cadrul tratatelor de pace încheiate la San Stefano a fost extrem de precară, cu mult sub așteptări.

Delegatul român venit la San Stefano, colonelul Arion, nu a fost admis la tratative. Maniera Rusiei de a încheia pacea și condițiile impuse de aceasta României a adus relațiile bilaterale în pragul rupturii.

Prințul Carol al României și Cabinetul său i-au acuzat pe oficialii ruși că își încălcaseră angajamentul de a respecta integritatea României.

Rușii au replicat că granița fusese îndreptată împotriva Turciei, iar că districtele sudice ale Basarabiei fuseseră cedate Moldovei și nu României în 1856.

Prin urmare nu va fi o surpriză că România s-a alăturat celorlalte puteri europene și a cerut revizuirea tratatului de pace de la San Stefano, fapt care a avut loc la Berlin în 1/13 iunie 1878.

România, Serbia şi Muntenegru sunt recunoscute ca state independente, Bulgaria va  deveni  autonomă.

 

 

 

 

 

 

1880  –  Primul trimis extraordinar și ministru plenipotențiar al Marii Britanii în România independentă, William A. White și-a prezentat  scrisorile de acreditare in România independenta, domnitorului Carol I.

Cu același rang a fost acreditat la Londra diplomatul român  N. Callimachi-Catargi.

 

 

 

 

 

 

1887 – A decedat scriitorul olandez  Multatuli.

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru Multatuli. photos

 

 

 

 

Multatuli, termen latin care înseamnă „am îndurat multe,” este pseudonimul lui Eduard Douwes Dekker (n. 2 martie 1820).

Este autorul romanului Max Havelaar în Indiile Olandeze, în care satirizează abuzurile administrației coloniale olandeze din Indonezia, roman bazat pe propria experiență.

 

 

1924 – S-a născut actorul american Lee Marvin; (d. 1987).

 

 

 

Imagini pentru actorul american Lee Marvin photos

 

 

1927 – Se crează Partidul Țărănesc din România sub conducerea dr. Nicolae Lupu, partid creat de un număr important de  fosti membri ai Partidului Național Țărănesc.

Nicolae Lupu a fost un politician român, de profesie medic, activ în Partidul Țărănesc, apoi membru în conducerea Partidului Național-Țărănesc.

S-a separat de PNȚ în două rânduri, constituind mai întâi în 1927 o aripă dizidentă de stânga, iar apoi în 1946, Partidul Țărănesc Democrat, formațiune care s-a coalizat cu PCR.

În contextul creșterii influenței comuniștilor doctorul Lupu s-a lansat într-o campanie de critici la adresa lui Iuliu Maniu.

Lupu i-a cerut președintelui țărănist să se retragă de la conducerea partidului și să-i lase lui locul, pentru a reorienta partidul spre stânga. Maniu nu a fost de acord, ceea ce a determinat ruperea grupării Lupu și înființarea Partidului Țărănesc Democrat.

 

 

 

 

1930: S-a născut regizorul american John Frankenheimer; (d. 2002).

 

 

 

 

 

 

 

1936 – S-a născut  Marin Sorescu, poet, dramaturg și eseist, fost ministru al culturii (1995).

 

 

 

https://i1.wp.com/blog.jorjette.ro/wp-content/uploads/2011/01/Marin-Sorescu2.jpg

 

 

 

 

Marin Sorescu (d. 8 decembrie 1996, București), a fost un scriitor român, membru titular (din 1992) al Academiei Române.

 Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de țări, totalizând peste 60 de cărți apărute în străinătate. S-a făcut remarcat și prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziții în țară și în străinătate.

Fără a se înscrie într-un partid politic după Revoluția română din 1989, a ocupat funcția de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 – 5 mai 1995).

 

 

 

1939 –  S-a născut în localitatea Gura Vitioarei din județul Prahova, renumita cântareață de muzica populară Irina Loghin.

Tatăl său era basarabean iar  mama – prahoveancă si au crescut  şase copii: patru fete şi doi băieţi.

Irina a  urmat Liceul de Artă din Bucureşti şi Şcoala populară de artă la Ploieşti. A debutat în 1963.

A fost fost solistă a ansamblurilor „Ciocîrlia”, „Barbu Lăutaru” şi „Ciprian Porumbescu”.

 

 

 

Imagini pentru Irina Loghin photos

 

 

A avut o bogată activitate, concretizată într-un un număr impresionant de turnee, albume muzicale şi spectacole. O casetă imprimată în opt sute mii de exemplare a fost epuizată în doar două zile, acesta fiind un record personal al cântăreţei.

A lansat mai multe cantece de mare succes , cunoscute de melomani de pe ambele maluri ale Prutului: „Mamă, mi-ai dat cîntecul”, „Nici o boală nu-i mai grea”, „Dorul de părinţi”, „Fetelor, mă ascultaţi”, „Cine n-are dor pe lume” , „În grădina casei mele” etc.

Renumita cîntăreaţă este în topul preferinţelor la mai multe posturi de radio din România şi Republica Moldova. A concertat de mai multe ori la Chişinău şi a colaborat cu orchestrele „Lăutarii”, „Mugurel”, „Folclor” ş.a.

 

 

1942 – Aviația japoneza bombardează orașul australian Darwin.

 Aproximativ 150 de avioane japoneze au atacat oraşul, provocându-i mari distrugeri.

 Bombardierele japoneze efectuau pentru prima dată un raid impotriva Australiei.

 

 

 

 

 

1942 – Al Doilea Război Mondial: Presedintele american Franklin D.Roosevelt a semnat  Ordinul executiv nr. 9066,  care permitea autoritatilor  să-i interneze pe etnicii japonezi americani  in lagare.

 

 

 

 

1951 – A încetat din viaţă scriitorul francez André Gide; (n. 22 noiembrie 1869).

 

 

 

 

 

 https://cersipamantromanesc.files.wordpress.com/2012/02/andregide.jpg?w=220

 

 

 

 

 

 

Scriitorul francez, André Gide a murit la casa sa din Paris, la vârsta de 81 de ani, ca urmare a unei congestii pulmonare. Printre lucrarile sale renumite se numara :Le Traité du Narcisse (Tratatul lui Narcis) (1891) , La Tentative amoureuse (Tentativa amoroasă) (1893) Les Nourritures terrestres (Fructele pământului) (1897) , Le Retour de l’enfant prodigue (Întoarcerea fiului risipitor) (1907) , Les Nouvelles Nourritures (Noile fructe ale pământului) (1935) .A  primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1947.

 

 

 

 

 

1959 – Anglia garantează independența Ciprului. Aceasta va fi  proclamata la data de 16 august.

 

 

 

 

 

Map of Cyprus

 

 

1960 – S-a născut prințul Andrew duce de Windsor, fiul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

 

 

 

 

https://i1.wp.com/www.englishmonarchs.co.uk/images/windsor/2/andrew_1.jpg

 

 

Printul Andrew este al doilea copil şi al treilea fiu al reginei Elizabeth II, regina a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord şi al Prinţul consort Philip, Duce de Edinburgh. El ocupă locul al patrulea în ordinea succesiunii la tronul britanic.

 

 

 

 

 

1970 –  S-a desfășurat la București Adunarea generală de constituire a Academiei de Științe Sociale și Politice.

Președinte de onoare al Academiei a fost ales șeful  partidului comunist si al statului, Nicolae Ceaușescu.

 

 

 

 

 

1990 –  S-a înființat Uniunea Teatrală din România (UNITER), care alege primul președinte pe  actorul Ion Caramitru.

 

 

 

https://i0.wp.com/www.monitorulcj.ro/documente/stories/03_martie/10_ziua/ion-caramitru.jpg

 

 

 

1992 –  În Coreea de Sud intrat în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea și cooperarea între Nord și Sud (semnat la 13 decembrie 1991). A fost semnată declarația privind crearea unei zone denuclearizate în peninsula Coreea.

 

 

 

 

 

1997 – A murit Deng Xiaoping,  lider al Partidului Comunist din China.

Deși niciodată nu a avut titlul de șef de stat sau șef de guvern, Deng a fost liderul de facto al Republicii Populare Chineze de la sfârșitul aniilor 1970 până la începutul aniilor 1990.

 A fost fondatorul “socialismului cu specific chinez” și apromotorul reformei economice din China, cunoscută ca “economia de piața socialistă”.

 

 

 

 

File:DengXiaoping.jpg

Deng s-a născut în 22 august 1904

 

 

Este creditat cu faptul că a adus China mai aproape de economia de piață liberă de tip capitalist și a determinat creșterea foarte rapidă a economiei chineze timp de peste trei decenii.

Totodată, ramane în istorie ca  principalul vinovat de reprimarea sângeroasă a protestelor populare din Piata Tien An Men din Beijing, pe 5 iunie 1989.

 

 

 

2001 – Curtea Supremă de Justiţie din Romania ii  condamna la închisoare  trei ofiţeri superiori ale căror odine au dus la  uciderea a 50 militari şi rănirea altor 13, în decembrie 1989, la Otopeni in timpul revolutiei.

 

 

 

 

 

2001 – A murit regizorul american Stanley Kramer: “Ghici cine vine la cină”, “Corabia nebunilor”; (n. 29 septembrie 1913).

 

 

 

 

 

https://i1.wp.com/www.latimes.com/includes/projects/hollywood/portraits/stanley_kramer.jpg

 

 

 

 

2001 – A decedat popularul cântăreț și compozitor  francez, Charles Trenet; (n. 1913).

 

 

 

 

2008 – Liderul comunist  Fidel Castro, numărul unu în conducerea  revolutiei comuniste  cubaneze din 1959, anunță că a renunțat la  președenția Cubei.

 

 

 

 

26th of July Movement: Castro speaking, 2006

 

 

 

 El a anunțat retragerea sa din funcția de  şef al statului cubanez la  vârsta de 81 de ani, dupa ce fusese in ultimul an şi jumătate bolnav.

La data de 31 iulie 2006, ca urmare a unei crize intestinale acute, Castro a cedat temporar puterile sale fratele său, Raul Castro.

În timpul domniei sale ca preşedinte al Cubei a văzut in functie zece preşedinţi americani.

Analiștii politici sunt de acord că aceasta va juca in continuare un rol de “patriarh vigilent”.

Fratele său, Raul Castro, a preluat puterea în țară pe 24 februarie.

 

 

 

 

 

2016 – A decedat Umberto Eco, scriitor, editor, filosof și semiotician italian; (n. 1932).

 

 

 2019 – A încetat din viață cunoscutul creator de modă german Karl Lagerfeld ; (n. 1933).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CALENDAR CREȘTIN ORTODOX

Sfinții Apostoli Arhip, Filimon și soția sa, Apfia

sinaxar-19-feb-sf-ap-filimon-arhip-si-cecilia

Sfintii Apostoli Arhip, Filimon si sotia sa, Apfia au trăit în vremea imparatului Nero. Sfantul Arhip a fost episcop in cetatea Colose, din Frigia. Sfantul Filimon a fost convertit la crestinism de Sfantul Apostol Pavel, si in casa lui se adunau creștinii pentru a participa la rugaciunea comuna. Sfanta Apfia, sotia lui Filimon, randuia biserica din casa ei.

Cand paganii din Colose au serbat-o pe zeita Artemida, Arhip, Filimon si Apfia au fost prinsi in biserica de pagani, si au fost dusi inaintea ighemonului Artocles.

Arhip refuza sa jertfeasca idolilor, fapt pentru care va fi ingropat pana la brau si ucis cu pietre. Sfintii Filimon si Apfia fiind supusi la multe chinuri, s-au savarsit muceniceste.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea cuvioasei maicii noastre, Filoteia din Atena.

Sfanta Mucenita Filoteia s-a nascut in Atena, in anul 1522, ca rod al rugaciunii parintilor ei Syriga si Angelos Benizelos. A primit la botez numele Revula.

Dupa trei ani de căsătorie, soțul ei a murit iar ea a hotărât sa intre in monahism.

A inființat o manastire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat.

 Aici îi va adaposti pe creștinii care nu au lepadat credinta in Hristos si urmau a fi omorati. Este batuta de turci si amentintata cu moartea in cazul in care nu va renunta la credinta in Hristos.

În ajunul praznicului Sfantului Dionisie Areopagitul, este torturată de turci, fiind lăsată din mâinile lor mai mult moartă decât vie.

Plângând surorile mănăstirii au luat cu sufletul îndurerat, trupul însangerat al sfintei mucenițe și l-au dus la Kalogreza, unde a făcut trecerea către cele veșnice, la 19 februarie 1589.

 

 

 

 

 

 

VIDEO: ISTORICUL ZILEI – TODAY IN HISTORY

 

http://youtu.be/ujOYZMVkFEY

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

Istoria md.,Lessignets.com,Wikipedia ro, Rador.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

19/02/2020 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

EVOLUŢIA SECUIZĂRII ROMÂNILOR DIN ARCUL CARPATIC. Acțiuni de maghiarizare a românilor din Transilvania

Imagini pentru secui photosImagini pentru secui photos

Hărți cu răspândirea populației maghiare și a secuilor maghiarizați din Transilvania

EVOLUŢIA SECUIZĂRII ROMÂNILOR DIN ARCUL CARPATIC (JUDEŢELE COVASNA, HARGHITA, PARŢIAL MUREŞ).

Pe secui îi întâlnim în Transilvania, voievodat autonom în cadrul Regatului ungar, din secolele XII-XIII, când au fost aşezaţi pentru apărarea graniţei de est-sud-est a teritoriului, înspre Moldova, într-o vreme a migraţiilor târzii.

În cronicile vechi latino-ungare, printre care şi cea a lui Anonymus, Gesta Hungarorum, se vorbeşte despre secui, arătându-se că sunt un neam aparte şi că la venirea ungurilor din stepele Eurasiei, secuii, care ajunseseră înainte în Panonia, au ieşit în întâmpinarea lor în Rutenia şi, după ce au ajuns împreună în Panonia la 896, au convieţuit acolo timp de două secole, împrumutând limba maghiară şi îmbrăţişând apoi – nu fără împotriviri şi religia catolică.

Anexarea Transilvaniei la renăscuta Ungarie în 1867 a adus şi pe secui în graniţele Ungariei dualiste. Existenţa lor în Transilvania şi mai ales manifestarea secuilor ca neam aparte de cel maghiar, deşi aveau aceeaşi limbăşi credinţă, a ispitit pe destui istorici unguri săse ocupe de originea etnică a secuilor.

Unii istorici au demonstrat în studiile lor că secuii sunt de neam aparte faţă de unguri.

Alţii, căutând să se încadreze în eforturile oficialităţilor ungare de a spori numărul redus al maghiarilor în Transilvania, s-au străduit să confirme că secuii sunt de acelaşi neam cu ungurii (maghiarii). Nenumărate lucrări şi articole au inundat istoriografia ungară despre controversata problemă a originii etnice a secuilor.

Tocmai controversele confirmă faptul că secuii sunt un neam aparte de cel maghiar. Ceea ce a mărit confuzia şi a dat naştere controverselor dintre istorici a fost numele de secui al acestui neam, care a apărut deopotrivă în cronicile vechi ungare şi în legislaţia Principatului Transilvaniei, confirmând precis existenţa în teritoriul intracarpatic a maghiarilor, secuilor şi saşilor ca neamuri diferite.

Marele lexicon PALLAS, ocupându-se de originea secuilor, publică un extras din lucrarea istoricului ungur dr. Sebestyen Gyula, sub titlul Szekelyek eredete (Originea secuilor)l; autorul, plecând de la ceea ce susţin şi vechii cronicari, între care Anonymus, Simon de Keza, arată că secuii ar fi resturile unui grup de vreo 3000 de huni, scăpaţi din vechile războaie şi care s-ar fi aşezat în Câmpia Ciglei.

La venirea ungurilor, i-ar fi întâmpinat şi au format avangarda acestora în cucerirea noii patrii.

Autorul prezintăşi discuţiile pe această temă între diferiţi istorici, a căror sursă – îşi exprimă părerea – constă în aceea cătradiţia în legătură cu originea hunică s-a păstrat trunchiatăşi răstălmăcită chiar în cronicile vechi şi în lipsă de date unii autori au ajuns să-i socotească drept un trib al pecenegilor, alţii al cumanilor, sau chiar evrei rătăcitori, urmaşi ai celor din Vechiul Testament.

P.Hungalvy, un bun cunoscător al problemei1, ajunge la concluzia că secuimea în ansamblu s-a format din populaţii de origine variată: majoritatea unguri, slavi, pecenegi, cumani, valari.

Cert este că până în prezent multele opinii nu s-au închegat într-o teorie unanim acceptată, mai aproape de realitate părându-ni-se a fi aceea că sunt rămăşiţe ale triburilor kabaro-kazare – opinie spre care înclinăşi istoricii clujeni.

Această varietate de neamuri a fost transformată în unguri din punct de vedere politic naţional, iar din cel social şi politic în secui prin efectul nivelator al vremii.

La rândul lor, istoricii secui, dintre care amintim pe unul de dată mai recentă, Szadeczky Ludovic, care a publicat o lucrare intitulată ”A szekely nemzet tortenete es alkotmanya (Istoria şi constituţia naţiunii secuieşti)”, Franklin Tarsulat, Budapest, 1927, 400 p., au susţinut cu argumente şi documente că secuii au o origine etnică diferită de cea a ungurilor şi că istoria se împleteşte cu cea ungară abia din Revoluţia de la 1848.

Un altul, eruditul şi talentatul scriitor secui Orban Balasz, a cutreierat între anii 1862 şi 1868 întregul teritoriu al Arcului Carpatic, vizitând vreo 500 de comune locuite de secui, români secuizaţi şi români, adunând un material documentar impresionant, prelucrat în voluminoasa operă intitulată ”A Szekelyfold leirasa tortenelmi, regeszeti termeszetrajz a nepismei szempontbol (Descrierea pământului secuiesc din punct de vedere istoric, arheologic, geografic şi etnografic)”.

El atestă etnicitatea secuilor ca fiind aparte de cea ungară, altfel „Descrierea Secuimii” este una din cele mai perfide încercări de a se falsifica situaţia etno-lingvistică a unui teritoriu, întrucât groful, prin optica unui „patriotism” exclusivist, nu putea vedea românii din Secuime (e adevărat, minoritari pe lângă secui) decât dacă „îi înşirăm între fraţii noştri secui”.

Încheiem succinta incursiune în problematica originii controversate a secuilor cu un document care aparţine fondului arhivistic al Tratatelor de pace de la Paris din 1919-1920, în care se menţionează naţionalitatea secuiască aparte de cea maghiară.

În art.11 al Tratatului de pace semnat de România cu Austria la 10 decembrie 1919, privitor la minorităţile naţionale, se prevede în mod expres că România consimte să acorde, sub controlul statului, comunităţilor saşilor şi secuilor din Transilvania autonomia locală în ce priveşte chestiunile religioase şi şcolare.

Puterile Aliate cunoşteau faptul că cele două naţionalităţi formau comunităţi etnice aparte, deosebite de cea maghiară.

* În timpul cât au stat în Panonia, secuii au fost folosiţi de regii unguri în războaiele purtate în Apus, ca trupe de avangardăşi ariergardă, iar la începutul secolului al XII-lea, când s-a pus problema definitivării cuceririi Transilvaniei, ei au înaintat spre est, pe văile Someşului şi Mureşului, mai târziu pe Târnave, ajungând la sfârşitul secolului şi la începutul secolului al XIII-lea în ţinutul locuit de ei şi în prezent, sud-estul Transilvaniei.

În teritoriile de la răsărit de Carpaţii Orientali se aflau atunci alţi migratori târzii, cumanii, apoi vor veni tătarii, astfel că secuii, în urma unei înţelegeri cu regalitatea ungară, au rămas dincoace, cu misiunea de a apăra graniţa estică a Transilvaniei, rol pe care-l avuseseră înainte în Bihor, când ungurii se aflau la începutul expansiunii lor în teritoriul românesc intracarpatic.

În schimb, li s-a recunoscut modul de viaţăşi obiceiurile, în secolul al XIV-lea acordându-li-se şi privilegii economice. Organizaţi milităreşte, secuii s-au aşezat peste românii băştinaşi.

Prezenţa românilor în Arcul Carpatic este dovedită de documentul care spune că în 1210 o oaste condusă de comitele Ioachim al Sibiului era formată din saşi, români, secui şi pecenegi.

Într-altul, din 1241, aflăm că, împreună cu secuii (Olaci et Seculi), locuitorii de lângă Carpaţi au închis pasurile pentru a opri trecerea tătarilor.2

Se constată că, la aşezarea secuilor, românii aveau o organizare politico-administrativă, altfel nu ar fi putut întreţine formaţiuni militare.

De altfel, secuii, neam aparte şi izolaţi de unguri, n-au stăruit asupra faptului că românii ar fi „venetici”.

Problema aceasta a fost inventată de oligarhia ungară, în scop politic. Chiar în Diploma leopoldină din 4 decembrie 1691, prin care se stabileau principiile după care urma să fie condusă Transilvania în cadrul Imperiului habsburgic, se afirma că secuii sunt un neam aparte (punctul XIV):

„Secuii, un neam foarte războinic de oameni, sunt şi în viitor ca şi până acum, cu toţii scutiţi de toate prestaţiunile, de orice îngreunări cu orice încartiruiri pentru iarnă ori pentru vară, de veciuieli şi de prestaţiunile pentru bunurile pe care le posedă cu datoria de insurecţiune. În schimb ei rămân datori a face pe socoteala lor proprie servicii de război pentru apărarea patriei, dar totuşi aici nu socotesc ţăranii sau supuşii secui”.

Deci drepturile acordate în trecut şi recunoscute şi întărite prin această diplomă se referă la nobilii secui, nu şi la ţăranii secui, care roboteau laolaltă cu românii pe moşiile celor dintâi.

Atât în timpul Voievodatului Transilvaniei, autonom în cadrul Regatului ungar până în 1541, cât şi între 1541 şi 1688, când a fost principat sub suveranitate otomană, precum şi între 1688 şi 1867, sub dominaţia Austriei, secuii n-au făcut parte din naţiunea ungară. Nici o oficialitate din acest interval de timp nu-i consideră maghiari, ci un neam aparte, cum de altfel îi considerau şi legile ţării.

Până la începutul secolului al XX-lea toate încercările guvernelor ungare de a-i integra pe secui în naţiunea ungară au rămas fără rezultat. Mai mult chiar, secuii au emigrat necontenit în celelalte douăţări române, ulterior în România. Numai în 1902 au emigrat în România, din cauza lipsurilor de tot felul, peste 12000 de secui, fapt care a declanşat o amplăcampanie în scopul „salvării secuilor” de la românizarea prin emigrări. Se urmărea tăierea legăturilor lor cu România şi atragerea spre Ungaria.

În recensămintele oficiale ungare din perioada dualismului (1867-1918), secuii, pe criteriul limbii vorbite, au fost înglobaţi în rubrica ungurilor, deci nu mai apar ca naţionalitate aparte. Scopul era de a mări numărul ungurilor atât pentru Ungaria, cât şi pentru Transilvania cu deosebire.

Pentru a vedea cât de supărătoare era situaţia etnografică a ungurilor, ceea ce a determinat guvernele de la Budapesta să comită falsuri şi măsluiri în operaţiunile de recenzare pe teren şi pentru a înfăţişa exact numărul maghiarilor în Transilvania, fără înglobarea secuilor în totalul lor, în tabelele statistice din 1880, 1890, 1900 şi 1910 (cele patru recensăminte oficiale, realizate decadal în Ungaria, în epoca dualismului – M.R.) am separat numărul secuilor; operaţie posibilă, întrucât în judeţele Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune (actualele judeţe Covasna şi Harghita) şi o parte din Mureş-Turda (în prezent o parte a judeţului Mureş), în care se aflau 426 comune mixte, locuite numai de secui şi români, cifrele indică în realitate secui, nu maghiari.

Astfel, în recensământul din 1880 se aflau în cele 15 judeţe (comitate) ale fostului Mare Principat al Transilvaniei (fără părţile vestice: Banat, Crişana şi Maramureş – M.R.): 1.146.611 români, 235.155 maghiari şi 353.027 secui (în acest număr cuprinzându-se şi românii secuizaţi). În recensământul din 1910 situaţia se prezenta astfel: 1.472.021 români, 476.561 maghiari şi 441.658 secui (şi români secuizaţi).

Fenomenul deznaţionalizării românilor nu s-a produs în zonele Transilvaniei locuite împreună de români şi maghiari, întrucât fiecare din cele două naţii a evitat căsătoriile mixte.

În recensământul din 1890, ale cărui date sunt interpretate de Balogh Pal3, în cele patru judeţe se aflau 97.200 români, 367.839 secui şi în parte din Mureş-Turda 47.602 maghiari.

În recensământul din 1910 numărul secuilor era de 441.656 de suflete, dintre care cel puţin 25-40 % proveniţi din români secuizaţi.4Separaţi de Ungaria propriu-zisă prin masa compactă de români, secuii au gravitat din punct de vedere economic vreme de secole spre ţările române Moldova şi Ţara Românească, unde au emigrat în timp 150000-200000 dintre ei, spre a scăpa de exploatarea latifundiarilor maghiari. Abia după 1918, în statul român, secuii s-au declarat maghiari, formal şi instantaneu, renunţând la afirmarea originii etnice.

Între 1940-1944, când au ajuns din nou sub stăpânirea Ungariei, ca urmare a Dictatului de la Viena, secuii s-au declarat din nou naţionalitate aparte de cea maghiară. În 1945, odată cu revenirea Transilvaniei de nord-est în cuprinsul României, secuii s-au declarat brusc iarăşi maghiari, din nou renunţând formal la originea lor etnică, astfel declarându-se cu ocazia recensămintelor care au avut loc în România postbelică, inclusiv cel din 1992, cel mai recent.

* Amestecul social-etnic, de mari proporţii, s-a produs de o îndelungată perioadă de timp în zona Secuimii.

La începutul secolului nostru fenomenul deznaţionalizării românilor era foarte avansat, aproape încheiat în multe localităţi, dar vestigiile documentare ale românimii în declin erau vizibile peste tot: „…acei guvernanţi din punct de vedere al limbii şi în bună parte ca religie se consideră încă mereu români.

Cărţi şi însemnări bisericeşti, biserici dărăpănate şi rămase fără nici unul sau puţini şovăielnici credincioşi, cimitire părăsite cu cruci de lemn putrezite şi amintirile oamenilor mai stau mărturii ale trecutului românesc. Integrarea decurge încet, dar sigur, asemenea cursului liniştit al apei care surpă malul…”5

Dispăreau locașurile de cult, se dezagregau comunităţile confesionale, era uitată limba românească, dar conştiinţa obârşiei şi puternica legătură instinctivă cu „legea” (credinţa) românească persistau prin generaţii.6

Procesul deznaţionalizării şi amestecului a fost în Secuime îndelungat continuu, prea puţin tulburat de rezistenţe ori reacţiuni din partea victimelor; era „o luptăliniştită având ca urmare contopirea înceată, neobservată, a românilor între secui”.7

Elementul popular-rustic românesc era continuu resorbit (cel puţin pe plan lingvistic şi cultural) de „naţiunea dominantă” maghiarofobă, care fusese iniţial – la ocuparea teritoriului şi încă prin veacurile XIV-XV – desigur o minoritate, „mănunchiul de secui”, cum spunea un scriitor ungur.8

Procedeele, mecanismul, etapele maghiarizării (secuizării) din Secuime ar trebui să fie identificate şi analizate, pornindu-se de la realităţile istorice vechi, documentele veacurilor XIII, XV-XVI. este vorba de un „sistem” de măsuri şi de o politică urmată conştient şi perseverent în zona ocupată din estul Transilvaniei de către coloniştii secui maghiarofoni care era – cel puţin începând din veacul al XVIII-lea – majoritatea în cuprinsul scaunelor corespunzând judeţelor de mai târziu, Ciuc, Trei Scaune, Odorhei, Mureş.

Ei reprezentau forţa politicăşi economică determinantă, conducătoare, dominantă nu numai politic şi social-economic, ci şi cultural, ecleziastic etc., având organizaţii bisericeşti mult superioare, susţinute de magnaţi şi de stat, cu o bază materială puternicăşi mult prestigiu, faţă de resursele modeste şi sărăcia cronică românească a modestelor bisericuţe săteşti din lemn susţinute din micile contribuţii ale enoriaşilor sărăciţi şi împilaţi.

Începând din veacul al XIX-lea, în lupta contra elementului românesc a intervenit masiv ajutorul nobililor şi al burgheziei din Ungaria, al guvernelor şi parlamentului de la Budapesta şi în continuare al celor trei biserici ungureşti (catolică, calvină, unitariană), la care se adăugau asociaţii culturale (precum celebra EMKE, înfiinţată în 1885 la Cluj, în inima Ardealului, pentru maghiarizarea românilor – M.R.) şi social-economice („Szekely kirendeltseg”, cu sediul în Târgu Mureş, 1874).

Cu precădere din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în perioada aşa-numitului „dualism” (alianţa austriecilor cu ungurii împotriva naţionalităţilor din Austro-Ungaria), nobilimea şi burghezia ungară au dezlănţuit în Ungaria şi Transilvania o acţiune de deznaţionalizare a populaţiei autohtone pe scară largă, perseverentă, abilă.

Prin faimoasa lege XLIII, votată de dieta Ungariei şi sancţionată în anul 1868, erau înlăturate ultimele rămăşiţe ale autonomiei politico-administrative a Principatului Transilvaniei şi a fost anexat la Ungaria, încât nobilimea şi burghezia maghiară aveau mână liberă să-şi asigure preponderenţa politicăşi economică în toatăţara, urmărind să periferizeze şi să înlăture pătura conducătoare româneascăşi săsească în Transilvania.

Pe plan cultural, politica dualismului austro-ungar era înfăptuită prin ofensiva împotriva instituţiilor culturale de bază ale popoarelor: Biserica şi şcoala, cum şi împotriva limbii lor naţionale. Legile şcolare ale ministrului instrucţiunii Agoston Trefort din 1879 şi 1883 introduceau în mod obligatoriu limba maghiară în şcolile elementare şi secundare româneşti, iar prin legile şcolare de tristă amintire din 1907 ale ministrului Apponyi Albert, existenţa şcolilor româneşti depindea de arbitrariul guvernamental, oricând putând fi desfiinţate „din raţiuni superioare de stat”.

Ceea ce era mai grav era faptul că învăţătorii români din şcolile româneşti, în afară de limba maghiară trebuiau să-i deprindă pe copiii români că „aparţin naţiei ungare”.

Era o operă de pervertire sufleteascănemaiîntâlnită în istoria popoarelor civilizate, legiuitorii voiau să-şi întărească rândurile cu maghiari făcuţi, în lipsă de maghiari născuţi. Treptat, cu remarcabilă îndemânare, politica bine calculată a deznaţionalizării a dus la rezultate apreciabile; era o acţiune de notorietate, cu tristă faimă în toată lumea, operă a statului şi a bisericilor ungare în dauna popoarelor (mai ales şvabi, slovaci, români, evrei, armeni), din vechea Ungarie.

Şovinismul unguresc nu era dispus să recunoască egalitatea în drepturi şi dreptul la viaţă pentru alte neamuri de oameni. Este uşor de explicat o atare politică urmărită cu obsesie de clasele dominante ungare, întrucât elementul etnic unguresc zis „majoritar” şi dominant în statul dinainte de 1918, era în realitate în minoritate faţă de totalul naţionalităţilor nemaghiare din Ungaria.

Acţiunea de maghiarizare se făcea nu numai cu forţa brută şi teroare, cu presiuni economice, dar şi în forme nuanţate, cu mijloace paşnice sub paravanul ademenitor al unor lozinci nobile, înălţătoare, ca „misiunea civilizatoare”, „ideea de stat naţional”, „unitatea naţională a ţării”, „apărarea neamului” (rasei) ş.a.; uneori, în Transilvania, chiar sub pretextul unei scornituri aberante: să readucă la matca naţionalităţii „pe maghiarii românizaţi”.9Într-un asemenea cadru advers, prinsă în cleştele aparatului politic, administrativ, juridic, militar, economic, şcolar şi ecleziastic al mediului secuiesc maghiarofon, populaţia românească s-a pomenit mereu mai izolată, risipită, fărâmiţată, aservită  şi fără organizaţii politice, fără şcoli, cu organizaţie ecleziastică divizată şi în concurenţă.

Populaţia românească  era neputincioasă şi nesusţinută de vreo forţă politică şi economică externă, încât ea nu avea decât două alternative:

(a) să-şi ia lumea în cap (Muntenia, Moldova, Dobrogea, Bucovina şi Basarabia până la un moment dat, sau în ţări străine, de pe la sfârşitul secolului trecut până în îndepărtata Americă) şi pierzând totul în afară poate de sufletul şi libertatea conştiinţei, ori

(b) să capituleze renunţând la fiinţa sa etnică-lingvisticăşi dobândind unele avantaje cu uşurări materiale. Era natural că atât românii din oraşe, cât şi ţăranii (oamenii pământului, legaţi de glia străbună), să aleagă a doua cale, mai uşoară, mai la îndemână; pătura rurală, cu deosebire, nu putea să reziste şi să existe prin „idei şi principii” naţionale abstracte; ea trebuia să trăiascăîn orice condiţii.

Această populaţie românească din Secuime era victima nevinovată a vitregiei vremurilor, a situaţiei ei izolate şi disperate, a unei politici hrăpăreţe imperialiste practicate de statul feudal ungar.

Treptat, aproape neobservat, în câteva zone mari, majoritatea populaţiei române din scaunele româneşti a putut fi desfiinţată ca realitate şi entitate naţională în curs de 2-3 veacuri, adică integrată de secuii maghiarofoni.

Dintre nenumăratele măsuri de deznaţionalizare şi maghiarizare hotărâte şi puse în viaţă de guvernele de la Budapesta în epoca dualismului, ceea ce dovedeşte o politică de stat, menţionăm două, deosebit de acuzatoare: lucrarea lui Telkes Simon, preşedintele Societăţii centrale de maghiarizarea numelui, Hogy magyarositksuk a rezetekneveket (Cum sămaghiarizăm numele de familie), Budapest, 1898 – cuprindea instrucţiunile despre modul în care numele româneşti să fie schimbate în nume maghiare.

Făcătorul de unguri îşi începea întreprinderea cu următoarea fabulaţie periculoasă, întrucât a fost însuşităşi aplicată de oficialităţi:

„Aşa cum, prin botez, creştinul devine membru al comunităţii creştine, cel cu nume străin este primit în societatea maghiară, în rândurile adevăraţilor fii ai naţiunii.

Acest botez, acest crez este, din punctul de vedere social şi naţional, mult mai important decât botezul religios, care nu dă decât un prenume şi aduce adepţi numai religiei, pe când maghiarizarea numelui de familie îl face maghiar şi astfel ne măreşte încrederea reciprocăşi ne face egali întreolaltă, maghiarizarea numelui având, prin urmare, un mare rol etic în consolidarea şi unificarea naţiunii noastre…Maghiarizarea numelui este un jurământ de credinţă, o angajare patriotică”.(p.5).

A doua este un voluminos tratat, intitulat A Magyarorszagi Romanok (Românii din Regatul ungar), Budapest, 1907, 953 p. + XXIX planşe, semnat de Antal Huszar, translator în Ministerul de Interne ungar, elaborat din îndemnul şi la indicaţiile a doi dintre promotorii politicii de deznaţionalizare, conţii Andrassy Iuliu, ministru de interne, şi Apponyi Albert, ministru al cultelor şi instrucţiunii.

Masiva carte, care cuprindea şi măsurile – în mai multe secţiuni – pentru desfiinţarea românilor ca naţiune şi a fost tipărită doar în 25 de exemplare, exclusiv pentru uzul membrilor guvernului ungar, având caracter strict secret şi confidenţial şi a fost pusă în aplicare prin legile şcolare Apponyi (1907) şi prin înfiinţarea, în 1912, a Episcopiei greco-catolice maghiare de Hajdudorog, în care au fost înglobate zeci şi zeci de parohii şi filii greco-catolice româneşti smulse din diocezele de Oradea, Gherla şi Blaj.

Lipsa unor statistici oficiale în Transilvania, din care să rezulte existenţa românilor în comunele din această zonă, unde convieţuiesc cu secuii de la aşezarea acestora din urmă acolo, ne împiedică să cunoaştem numărul românilor şi secuilor care locuiau în cele patru judeţe ale Arcului Carpatic până la jumătatea secolului al XVIII-lea, când Maria Tereza a ordonat întocmirea unui recensământ al românilor din Transilvania, de către generalul Bukov între anii 1760-1762.

Despre numărul secuilor existenţi în acel moment nu avem o statisticăaparte, fiind înglobaţi în naţionalitatea maghiară. În 1839, generalul-maior Ignacz Lenk a întocmit o statistică, fără să indice numărul secuilor şi al românilor din fiecare comună, ci numai coloritul naţional al fiecăruia: maghiar, maghiar-român şi român-maghiar, cu o valoare „ipotetică”.

Recensămintele oficiale în Regatul ungar au avut loc după realizarea dualismului din 1867 şi stabileau naţionalitatea indivizilor după limba vorbită, nu după originea etnică.

Pentru a se modifica raportul complet nefavorabil pentru ei, în raport cu numărul covârşitor al românilor, guvernanţii ungari au considerat în aceste recensăminte pe secui ca fiind maghiari. Statistica oficială ungară din anul 1890, larg comentată de Balogh Pal în lucrarea sa masivă, arată că în acel an existau în judeţele Ciuc, Trei Scaune, Odorhei şi Mureş-Turda 367.839 secui (consideraţi maghiari) şi 97.200 români care locuiau în 523 de comune, dintre care 417 (secuieşti de fapt), 99 româneşti şi 7 săseşti.

În realitate, secuii şi românii ocupau în întregime primele trei judeţe şi numai o parte din Mureş-Turda, locuind în 426 comune, nu în 523 cum susţine Balogh Pal; celelalte 97 comune, din judeţul Mureş-Turda erau locuite de fapt de români şi maghiari. Românii din Transilvania au fost cuprinşi în două statistici confesionale, prima întocmită în 1733 de episcopul unit Inocenţiu Micu, a doua în 1750 de vicarul unit Petru Pavel Aron; sunt trecuţi numai românii greco-catolici, cei ortodocşi fiind omişi ca inexistenţi, spre a-i crea Mariei Tereza impresia că Biserica Romei a cuprins pe toţi românii. Curtea vieneză n-a putut fi convinsă, întrucât deţinea informaţii că situaţia confesională a românilor era mult diferită faţă de cea prezentată.

Ca atare, s-a ordonat întocmirea unei statistici oficiale a românilor din Principatul Transilvaniei, după confesiune, spre a se cunoaşte rezultatele concrete ale Unirii religioase, de către o comisie formată din Adolf baron de Bukov, general de cavalerie şi comandantul trupelor imperiale din Transilvania (preşedinte), baronul I.G. de Moringer, secretar al Tezaurariatului (secretar al comisiei) şi baronul Fr.I.Dietrich, consilier al Tezaurariatului (membru). Lucrările au durat din 1760 până în decembrie 1762, întocmindu-se o statistică intitulată „Tabella Dismembrationis Templorum Unitarum et nonunitorum in Principat Transilvaniae existentium, ab aulice Comissione in Annis 1760-1761 et 1762 succesive elaborata et authentice extradata”. O altă statistică oficială a fost ordonată în 1805 de către guvernatorul Transilvaniei, G.Banffy, care privea numai pe românii ortodocşi.

Comentariile şi concluziile noastre se vor întemeia numai pe aceste două statistici şi pe recensământul ultim din Ungaria în epoca dualistă, cel din 1910, comparate cu datele recensământului din 1930 din România referitoare la populaţia românească din cele 426 comune mixte, locuite de secui şi români. În prealabil se impune următoarea precizare: spre deosebire de secui, saşii colonizaţi în Transilvania s-au organizat în comune separate de ale românilor băştinaşi, n-au admis pătrunderea românilor în aşezările lor, eventual doar la marginea acestora şi nici căsătoriile mixte, române-săseşti.

În schimb, secuii au ocupat satele românilor, în care şi-au construit case, nu după stil secuiesc sau după cel din pusta ungară, ci după stilul şi arhitectura caselor românilor, astfel că între satele în care s-au aşezat secuii şi cele româneşti nu sunt deosebiri. Pretutindeni, cu excepţia câtorva târguri şi oraşe întemeiate de secui, în acest teritoriu, atât în trecut cât şi în prezent, călătorul nu constată deosebiri între localităţile secuieşti şi cele româneşti. Nu sunt deosebiri – sau ele sunt minore – în port, obiceiuri, artă populară secuiascăşi cele ale românilor. Căsătoriile mixte între secui şi români s-au produs secole de-a rândul. Ceea ce îi deosebeşte pe români şi secui erau limba şi confesiunea.

Secuii vorbeau limba maghiară şi erau toţi romano-catolici până la reforma religioasă. După apariţia confesiunilor protestante o parte din secui au aderat la acestea. Românii au fost ortodocşi până la 1700, după unirea religioasă o parte a lor devenind greco-catolici.

Românii din satele mixte au învăţat limba maghiară, mulţi şi-au pierdut limba prin căsătorii cu secuii, prin izolarea şi presiunile de care am amintit, toţi şi-au păstrat însă confesiunea.

Până astăzi, întâlnim în satele mixte familii numeroase în care părinţii îşi păstrează fiecare confesiunea sa, îşi botează băieţii după confesiunea tatălui şi fetele după cea a mamei şi la orice eveniment familial: botez, căsătorie, deces, secuii şi românii luau parte cu toţii, unii la alţii, după cum comune au fost dansurile şi petrecerile tinerilor.

Datorită acestui fel de convieţuire, dar mai cu seamă datorită faptului că secuii beneficiau de anumite drepturi şi aveau o situaţie materială mai bună, s-a produs în timp un proces de asimilare, generaţie după generaţie, a elementului românesc de către cel secuiesc.

În restul Transilvaniei, în zonele de convieţuire ale românilor cu maghiarii şi cu saşii, asemenea stări de lucruri s-au întâlnit arareori, căsătoriile mixte în aceste cazuri fiind, în general, întâmplătoare şi, în plus, contactul maghiarilor cu Ungaria s-a menţinut permanent.

Secuizarea românilor s-a produs în etape diferite. Prima etapă cuprinde pe românii care şi-au pierdut limba maternă, împrumutând limba maghiară vorbită de secui, dar şi-au menţinut numele românesc şi confesiunea ortodoxă sau greco-catolică.

Aceştia sunt românii semisecuizaţi, expuşi secuizării complete. A doua etapă cuprinde pe românii care şi-au pierdut limba şi confesiunea; ei sunt românii secuizaţi complet, a căror origine românească o trădeazănumele românesc maghiarizat. Procesul de secuizare a românilor – am mai spus-o – s-a produs de-a lungul secolelor, lent, pe cale naturalăşi paşnică.

Au existat însăşi presiuni şi constrângeri de naturăeconomicăşi confesională. Preoţii cultelor maghiare au căutat să-şi mărească numărul credincioşilor prin atragerea românilor ortodocşi şi greco-catolici, utilizând tot felul de metode. Pentru a fi primiţi să lucreze pe moşiile grofilor maghiari, românii erau obligaţi săaducă dovadă scrisă de la preoţii confesiunilor maghiare că au trecut la una din acele confesiuni.

Aceeaşi formalitate se cerea pentru a putea face parte din composesoratele de păduri, spre a beneficia de material lemnos. De multe ori preoţii cultelor maghiare au tulburat relaţiile dintre secui şi români, mai ales acolo unde românii erau lipsiţi de preoţii lor. Persecuţiile îndreptate împotriva Bisericii ortodoxe cuprind trei faze: prima a fost dezlănţuităde regii catolici ungari până la 1541; a doua, în timpul principatului autonom de către principii calvini care au urmărit calvinizarea românilor şi prin lege au declarat Biserica ortodoxă ca tolerată; ultima fază a persecuţiilor s-a petrecut sub Habsburgi, când s-a şi ajuns la Unirea religioasă cu Roma a unei părţi a românilor, în timp ce a fost menţinută legislaţia feudală care recunoştea ca religii recepte doar catolicismul, luteranismul, calvinismul şi unitarianismul, Biserica ortodoxă fiind în continuare tratată ca tolerată.

Statistica oficială din 1760-1762 este un document important care atestă prezenţa românilor de ambele confesiuni (ortodoxăşi unită) în comunele din Arcul Carpatic.10

Reamintim că Balogh Pal a afirmat că maghiarii şi secuii n-au fost niciodată ortodocşi sau greco-catolici (uniţi), în consecinţă, recenzaţii ortodocşi sau greco-catolici nu puteau fi decât români, indiferent dacă vorbeau sau nu ungureşte. Un locuitor care vorbea ungureşte şi era trecut ca fiind de naţionalitate maghiară, dar care se declara din punct de vedere confesional ortodox sau greco-catolic, era în realitate român, aşa cum şi Balogh Pal o afirmă. Realitatea a fost camuflată prin metoda artificială a stabilirii naţionalităţii după limba vorbităşi nu dupăconfesiune.

Statistica întocmită sub coordonarea lui Bukov, referitoare la românii de ambele confesiuni, arată că din cele 426 comune din Arcul Carpatic existau români în 349 comune mixte, secuieşti – româneşti, repartizate astfel: în judeţul Covasna 90 comune, în Harghita 137 şi în Mureş în 122 comune11, deci nu se mai aflau români în 77 comune.

Statistica oficială ungară din 1910 arată că, după limba vorbită, se aflau români în 231 comune: în 65 în jud. Covasna, în 71 comune din jud. Harghita, în 95 din jud. Mureş; într-un interval de 150 de ani au „dispărut” complet din 195 comune, din cele 426. Cifra este impresionantăşi a dat satisfacţie oficialităţilor ungare, alarmându-i însă pe români. Ambele părţi au fost înşelate – primei părţi i-a convenit – prin cifrele care nu oglindeau realitatea, bazându-se pe artificiul cunoscut.

Aceeaşi statistică indică faptul că în 1910 existau locuitori de confesiune ortodoxăşi greco-catolică în 343 comune, deci ei nu puteau fi decât de origine etnică români.

Este foarte semnificativ faptul că numărul comunelor în care s-a constatat dupăconfesiune prezenţa românilor – în 1760-1762 în 345 comune, în 1890 în 355 comune, în 1910 în 343 comune -, a rămas aproape constant, secuizarea românilor producându-se prin asimilarea lentă, în interiorul fiecărei comune.

La pagina 637 a cărţii sale, Balogh Pal reproduce din recesământul dresat în 1890 următoarea situaţie a populaţiei din cele patru judeţe:12Mureş-Turda în 208 comune: 102.572 maghiari şi 62.179 români Ciuc în 66 comune: 98.861 maghiari şi 14.470 români Odorhei în 136 comune: 103.209 maghiari şi 3.131 români Trei Scaune în 113 comune: 110.799 maghiari şi 17.360 români _Total în 523 comune: 415.441 maghiari şi 97.200 români .

Cifrele reprezintă numărul secuilor şi al românilor după limba vorbită. Dar cifra care reprezintă numărul românilor după limba vorbită este mult inferioară celei care reprezintănumărul lor după confesiune.

Cifra de 97.200 români recenzaţi în 1890 este nereală, pentru căexistau mulţi români care au fost recenzaţi după limba vorbită ca maghiari, dar care erau de confesiune ortodoxă sau greco-catolică. Despre aceştia din urmă autorul face o precizare deosebit de importantă:

„În Ardeal, naţionalitatea secuiască (care exista deci – n.a.) nu s-a ataşat Bisericii ortodoxe, întrucât legislaţia ardeleană niciodată nu a recunoscut confesiunea ortodoxă; maghiarii din secuime, aparţinători confesiunii ortodoxe, vor fi deci români maghiarizaţi.13

Dacă după circa şapte secole de convieţuire a românilor şi secuilor în Arcul Carpatic mai existau aproape 100000 de români, după limba vorbită, în peste 350 de localităţi mixte, rezistând asimilării complete de către secui, păstrându-şi limba şi confesiunea, şi dacă se ţine seama de faptul că secuizarea românilor prin asimilarea pe cale naturală a fost neîntreruptă, precum şi de faptul că secuii aşezaţi aici au fost mai puţin numeroşi decât românii autohtoni, putem conchide că din numărul total de secui recenzaţi (ca maghiari) o mare parte erau români secuizaţi complet.

Afirmaţiile sunt confirmate şi de „Conscripţia sufletelor parohiei gr.cat. din Nagy Kaszon, după fiecare religie, în anul 1877”, realizată de preotul român Alexandru Solnai, document aflat în arhiva bisericii româneşti din Caşinul Mare (Nagy Kaszon, azi Plăieşii de Jos, jud. Harghita). Conscripţia cuprinde numele părinţilor şi ale copiilor din satele care formează comuna, după cum urmează: în satul Dobobi, 29 familii cu 106 suflete; în Imper, 36 familii cu 170 suflete; în Caşinul de Sus, 26 familii cu 102 suflete; în Caşinul de Jos, 78 familii cu 329 suflete; în Iacobeni, 72 familii cu 291 suflete; în Caşinul Nou, 40 familii cu 178 suflete.

În total 280 familii cu 1176 suflete. Românii aveau biserică de piatră, casă parohială, local de şcoală confesională frecventată în 1871 de 201 elevi şi învăţător român pe Ignaţiu Solnai. Limba de predare era româna.

La recensământul din 1930, efectuat după criteriul neamului, numărul locuitorilor români din aceste sate scăzuse la 815, respectiv în 53 de ani au fost secuizaţi 361 de români.

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2020/02/18/planuri-secrete-metode-si-mijloace-utilizate-de-guvernele-ungariei-pentru-maghiarizarea-romanilor-din-transilvania-iii/

 

 

 

SURSA:

Fragment din

ISTORIA ROMÂNIEI. TRANSILVANIA, Volumul II, Edit. „George Bariţiu”, Cluj-Napoca, 1997, p.1-174.Capitolul I DUALISMUL – REGIM POLITIC DE ASUPRIRE NAŢIONALĂŞI DE MAGHIARIZARE FORŢATĂ A ROMÂNILOR DIN TRANSILVANIA (1867-1918). Un plan secret al guvernului unguresc din 1907 privitor la maghiarizarea românilor din Transilvania.

http://www.taraiancului.ro/data/fotografii/biblioteca/GeluNeamtu_Dualism1867_1918.pdf

 

 

NOTE:

 

1. Hunfalvy Pal, A szekelyek. Fekelet a szekelyek scythahun eredetusegere (Secuii. Răspuns (lui dr. Nagy Janos) în chestiunea despre obârşiile scytho-hunice ale secuilor), Budapest, 1880, 79 p.
2. Hurmuzaki-Densuşianu, Documente, veac.XI-XIII, vol.I, p.338-341.
3. Balogh Pal, A Nepfakok Magyarorszagon (Naţionalităţile în Regatul ungar), Budapest, 1902. Editată de Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice, masiva carte reprezintă punctul de vedere al guvernului ungar. Scopul acestei lucrări este de a demonstra că românii s-au infiltrat în Transilvania (desigur, peste maghiarii „băştinaşi”), arătându-se pe unde au pătruns şi în ce zone şi localităţi s-au aşezat.
4. Ion I.Russu, Românii şi secuii, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990, p.96.
5. Augustin Paul (Delaletea), Între Someşşi Prut, Bucureşti, 1905, p.99-110.
6. I.I.Russu, op.cit., p.91-92.
7.Az erdelyi tudomanyos intezet evkonyve (Anuarul Institutului ştiinţific ardelean), Kolozsvar (Cluj), 1940-1941, p.252.
8. „Gazeta Odorheiului”, nr.219, p.1.
9. I.I.Russu, op.cit., p.21-22.
10. Virgil Ciobanu, Statistica românilor din Ardeal, făcută de administraţia austriacă la anul 1760-1762, Arhiva de război din Viena, Cluj, 1926, p.87.
11. Comunele în discuţie, care făceau parte din cele patru judeţe (comitate): Ciuc, Odorhei, Trei Scaune şi Mureş-Turda au fost arondate la cele trei judeţe de astăzi.
12. Balogh Pal, op.cit., p.637.
13. Ibidem, p.648. 14. Vezi pe larg la Constantin Voicu, Biserica strămoşească din Transilvania în lupta pentru unitatea spiritualăşi naţionalăa poporului român, Sibiu, 1989.
15. Despre actele inumane comise de trupele horthyste secondate de şovini maghiari şi secui în teritoriul de nord-est al Transilvaniei, smuls din trupul ţării prin Dictatul de la Viena, vezi I.N. Ciolan, Transilvania – ultima prigoană, Edit.Nagard, Milano, 1980. Mihai Fătu, Biserica românească din nord-vestul ţării sub ocupaţia horthystă, 1940-1944, Edit. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1985; Teroarea horthysto-fascistă în nord-vestul României, septembrie 1940-octombrie 1944, Bucureşti, 1985; Nicolae Corneanu (Mitropolitul Banatului), Biserica Românească din nord-estul ţării în timpul prigoanei horthyste, Edit.Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1986.

 

19/02/2020 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: